Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Ioan Munteanu, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, domnilor!

Deschidem prima şedinţă a acestei sesiuni dedicate declaraţiilor politice.

Vom începe această primă rundă cu reprezentanţii Opoziţiei.

Am să-l rog pe domnul Vasile Mocanu să poftească la microfon şi să dea curs declaraţiei sale politice.

Îl rugăm pe domnul Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să se pregătească pentru a fi următorul vorbitor.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Pentru astăzi am intitulat declaraţia mea politică "Promisiuni neonorate".

Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu a făcut din minciună principalul său agent electoral. Dar minciuna are picioare scurte şi strâmbe şi, ori de câte ori vrea s-o ia la fugă, cade în nas şi face poc.

Cu aproximativ 4 luni în urmă, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, şi-a deşertat la Iaşi sacul cu promisiuni şi a făcut atunci vorbire de sume uriaşe şi de proiecte grandioase, toate pentru Iaşi - circumscripţie pe care o reprezint în Parlamentul României.

Marea greşeală strategică a ministrului liberal a constat în faptul că a riscat şi nişte termene de îndeplinire a promisiunilor. Bineînţeles, aceste termene n-au fost defel respectate.

Este adevărat, lista din septembrie a lui Orban a avut loc în precampania pentru alegerile europarlamentare. Or, se ştie că, în campaniile electorale, liberalii sunt tare slobozi la gură. Dar, nici chiar aşa, domnilor guvernanţi!

Ia să vedem ce a promis atunci ministrul liberal.

l. Finalizarea şantierului de la Gara Mare, până la finele anului 2007. Evident, deşi am ajuns în anul 2008, încă se lucrează la cea mai importantă staţie feroviară a Iaşi-ului şi a Moldovei sau, mai bine zis, se stă în continuare.

Ministrul Orban ameninţase cu sancţiuni şi cu rezilieri de contracte în cazul unei oricât de mici întârzieri. Nu s-a întâmplat nimic.

2. Începerea lucrărilor la şoseaua de centură a municipiului Iaşi. Viziunea ministrului Orban era măreaţă. Lucrarea propriu-zisă ar trebui încheiată în septembrie 2009. În doar câteva luni, având ca reper de data aceasta septembrie 2007, trebuiau finalizate procedurile de expropriere a terenurilor din zonele respective, dar evident nu s-a făcut nimic până acum. Ba, mai mult, în zona respectivă a început să se construiască altceva.

3. Autostrada Iaşi-Târgu Mureş este de departe cea mai interesantă promisiune a ministrului Orban, mai ales că proiectul ca atare înseamnă câteva miliarde de euro. În septembrie, la Iaşi, ministrul liberal a prezentat cele trei posibile variante de trasee. Prima împunsătură de hârleţ este programată pentru anul 2009.

De data aceasta, surprinde împingerea datei de începere a lucrărilor tocmai pentru la anul. Să fie din nou o mutare electorală?

Noi nu ne temem, de vreme ce liberalii nu-şi respectă niciodată promisiunile electorale, dar este păcat de ieşeni, care aşteaptă de patru ani investiţiile promise de Guvernul Tăriceanu.

2008 şi 2009 sunt ani electorali. Acest lucru înseamnă că, în scurt timp, liberalii vor deşerta din nou la Iaşi sacul cu promisiuni. Probabil, vor vorbi iarăşi de Gara Mare, şoseaua de centură şi autostrada care va lega Iaşiul de Ardeal, aşa cum o fac de patru ani încoace.

Dar, oare, ei vorbind, îi mai cred ieşenii? Noi suntem convinşi că nu.

Vă mulţumesc mult.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule Grigore Crăciunescu, sunteţi invitat la microfon.

Se pregăteşte domnul Alexandru Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Preşedintele Emil Constantinescu, învins de securitate; preşedintele Sergiu Andon învinge C.N.S.A.S.-ul."

La prima vedere, poate că asocierea celor două nume pare bizară, dar ultimii 18 ani ne-au arătat că istoria se repetă chiar şi atunci când nu te mai aştepţi la aşa ceva.

În 2000 a câştigat securitatea şi a pierdut România. În 2008 a câştigat Sergiu Andon şi au pierdut românii. Dar, ceea ce părea atunci mai degrabă întristător, astăzi a devenit de-a dreptul ridicol: cei care pierd sunt întotdeauna aceiaşi.

Am toată stima pentru isteţimea şi hotărârea preşedintelui Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, domnul Sergiu Andon, dar nu pot să nu mă întreb cum de o lege care îşi produce efectele din 1999 devine brusc neconstituţională. Nu aveam aceeaşi Constituţie? Şi nu tot Curtea Constituţională gira validitatea unei legi?

Pe cine să credem? Pe cei care au spus "DA" atunci, sau pe cei care au spus "NU" acum? Pe cine protejează Curtea Constituţională?

Se spune că legea trebuie să facă dreptate celor mulţi. Din păcate, acţiunea domnului Sergiu Andon aduce grave prejudicii morale tocmai celor mulţi, pentru a-i proteja pe cei foarte puţini, dar foarte puternici.

Poate că unii cred că toţi românii au fost turnători. Dar ce ne facem cu sutele de mii de oameni care au înfundat puşcăriile comuniste din cauza convingerilor politice, cu cei care şi-au pierdut proprietăţile, cu cei care nu erau primiţi sau erau daţi afară din şcoli, cu cei care erau împuşcaţi la graniţă, pentru că voiau să caute o viaţă mai bună?

Eu cred că familiile lor şi noi toţi avem dreptul să ştim cine se face vinovat de aceste grave abuzuri. Altfel, toate aceste coşmaruri ne vor bântui în continuare. Trecutul comunist, cu toate mizeriile lui, trebuie scos la lumină. Nu ne-am plătit încă datoriile faţă de cei care şi-au dat viaţa în decembrie 1989.

Se pare că unii dintre cei puţini, dar puternici, au început să se teamă de adevăr. Îi sfătuiesc să facă un pas înapoi şi chiar să ţină un moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. Este singurul comportament demn în această situaţie.

Oricum, C.N.S.A.S.-ul trebuie să-şi ducă misiunea până la capăt.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul Alexandru Mocanu.

Se pregăteşte domnul Emilian Valentin Frâncu.

Domnul Alexandru Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă am intitulat-o "Cine lustrează Legea lustraţiei?".

La 27 februarie 2007, de la acest microfon, într-o declaraţie politică întrebam: "Unde este Legea lustraţiei?" Pentru că trecuse deja un an, de când Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, dezbătuse iniţiativa legislativă privind Legea lustraţiei.

Ea a ieşit din Senat, ce-i drept, cu chiu cu vai şi cu multe petice cusute ostentativ cu aţă albă, dar a ieşit în mai 2006 şi a fost trimisă spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Constat din nou, cu surprindere, că iată, peste puţin, se împlinesc 2 ani de când acest proiect de lege zace în sertarele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru că nu există voinţa politică reală, nu doar declarativă, pentru adoptarea acestei legi.

Mărturisesc că, din acest punct de vedere, nu contez pe sprijinul membrilor P.R.M., care s-au pronunţat, fără echivoc, împotriva acestei legi.

Mă surprinde, însă, amnezia care i-a cuprins, brusc, pe membrii Partidului Naţional Liberal din Biroul permanent, domnii Dan Radu Ruşanu şi, mai ales, Bogdan Olteanu, pentru că partidul domniilor lor s-a declarat categoric în favoarea unei astfel de legi.

Ce să înţeleg şi, mai ales, ce să înţeleagă cetăţenii acestei ţări, că Partidul Naţional Liberal, să folosesc o sintagmă dragă domnului Bogdan Olteanu, şi-a luat vorba înapoi şi nu mai susţin, ori au abandonat această lege? Că reprezentanţii de astăzi ai istoricului P.N.L. au uitat de înaintaşii lor, care au putrezit ori au suferit cumplit în închisorile comuniste?

În urmă cu un an, în declaraţia din 27 februarie 2007, întrebam: "Cine doreşte să trimită în Parlamentul European persoane ce, altfel, ar putea intra sub incidenţa acestei legi?" Astăzi, după încă un an, întrebarea rămâne în continuare valabilă, pentru că în următoarele 20 de luni ne aşteaptă patru rânduri de alegeri: locale, generale, europarlamentare şi prezidenţiale.

Astăzi, sunt aproape convins că, pentru adoptarea acestei legi, în Parlament nu există o majoritate reală care să o susţină şi în fapt, nu doar în vorbe.

Doresc ca domnul Bogdan Olteanu să mă contrazică şi uzând de prerogativele funcţiei sale să introducă acest proiect de lege în dezbatere în procedură de urgenţă, aşa cum a făcut în mai multe rânduri, când a avut interes, de pildă în multele încercări de modificare a Legii referendumului.

Mă tem, însă, că nu poate. Şi nu poate, pentru că, sunt convins, ţinerea la sertar a acestui proiect de lege face parte din "pachetul" negociat cu P.S.D., încă din decembrie 2006, în cadrul a ceea ce toţi analiştii numesc "Frăţia P.N.L.-P.S.D."

Este adevărat că negocierea s-a făcut cu Viorel Hrebenciuc, şi nu cu Mircea Geoană, dar acest fapt este lipsit de semnificaţie, atât timp cât s-a dovedit că domnul Geoană nu conduce P.S.D.-ul decât pe hârtie.

După controversata decizie a Curţii Constituţionale, care a declarat ca fiind neconstituţională Legea de funcţionare a C.N.C.A.S., cei care au negociat ţinerea la secret a Legii lustraţiei se vor fi bucurat mult, crezând că în acest fel, încă o măsură menită a ajuta la asanarea morală a societăţii româneşti, în general, şi a clasei politice şi a justiţiei, în special, se va fi dus pe apa sâmbetei.

S-au bucurat degeaba, cel puţin eu aşa sper. Guvernul este obligat legal şi moral să emită de îndată o ordonanţă care să reglementeze funcţionarea, în continuare, a C.N.S.A.S., ţinând cont de observaţiile Curţii Constituţionale, dar, în acelaşi timp, avându-se în vedere necesitatea absolută de cuplare a acestei ordonanţe cu proiectul Legii lustraţiei.

Dacă nu va proceda în acest fel, Guvernul "Tăriceanu 2" şi Partidul Naţional Liberal se vor compromite definitiv în ochii românilor. Până la emiterea acestei ordonanţe, Guvernul trebuie ajutat spre a nu ne trezi cu o mare "gogoaşă", fără conţinut, or cu un conţinut toxic. Ne-au păcălit de prea multe ori şi, de aceea, trebuie să fim extrem de circumspecţi.

Stimaţi colegi,

Aşa stând lucrurile, fac un apel la liderii partidelor politice, la societatea civilă şi la reprezentanţii mass-media, care îmbrăţişează nevoia adoptării Legii lustraţiei, şi, nu în ultimul rând, chiar la preşedintele României, ca să-şi intensifice eforturile în sprijinirea acestui demers.

Imginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă, să zicem, un cotidian central ar întreba zilnic, pe prima pagină, pe manşetă, sau într-o casetă specială: "Domnule Bogdan Olteanu, unde este Legea lustraţiei?" Sau dacă aceeaşi întrebare ar apărea, zilnic, la una dintre televiziuni, în timpul jurnalelor de ştiri, într-o fereastră din colţul ecranului. Imaginaţi-vă, de asemenea, ce ar fi dacă, în stilul său caracteristic, în finalul fiecărei declaraţii, preşedintele României ar întreba: "Apropo, ştie cineva ce s-a mai întâmplat cu proiectul Legii lustraţiei?"

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Emilian Valentin Frâncu.

Se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Traian Băsescu va sabota din nou Legea votului uninominal"

Din informaţiile mele de ultimă oră, se pare că tot efortul nostru de a cizela Legea votului uninominal, în conformitate cu cerinţele Curţii Constituţionale, este sortit eşecului.

Preşedintele Traian Băsescu va ţine legea într-un sertar al biroului, iar apoi, spre sfârşitul lunii februarie, ne-o va retrimite la Parlament, sub pretextul unor reformulări cosmetice.

În acel moment, reprezentanţii unui anumit grup parlamentar, nici nu are rost să mai spun care, fiindcă este lesne de bănuit, va cere să respectăm cutuma de a aştepta finalizarea altor două proiecte de lege pe aceeaşi temă, introduse strategic în dezbaterea Senatului, şi bombardate cu sute de amendamente fiecare.

În felul acesta, votul uninominal nu va mai putea deveni operaţional la alegerile locale de anul acesta, ceea ce va face ca preşedinţii consiliilor judeţene să fie desemnaţi, la fel ca până acum, prin negocieri şi renegocieri de către noii consilieri judeţeni.

Vom asista, iarăşi, la spaţii paradoxale, când principalele partide dintr-un consiliu judeţean vor pierde funcţii de conducere în favoarea unor formaţiuni cu numai 2 - 3 membri în acel consiliu, spre dezamăgirea electoratului.

Se va adeveri, astfel, ceea ce am spus, nu de puţine ori în toamna trecută, anume că domnul Traian Băsescu nu doreşte, cu niciun chip, introducerea votului uninominal. Toată tevatura purtată de dumnealui pe această temă nu a fost, şi nu este decât un pervers exerciţiu de imagine, prin care în prima fază va încerca să valorifice dorinţa de vot uninominal a românilor, având grijă ca, în a doua fază, să îi scârbească pe aceştia, pe propria lor dorinţă.

Aşa cum spuneam anterior, preşedintele Traian Băsescu se sprijină pe o tactică destul de străvezie, pentru a tărăgana introducerea votului uninominal, prin retrimiterea la Parlament a legii adoptate în noiembrie, prin asumarea răspunderii, şi cosmetizate acum de noi, după obiecţiunile Curţii Constituţionale.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Noi, parlamentarii, putem salva uninominalul"

De aceea, cu toate acestea, dacă noi, parlamentarii, manifestăm suficient discernământ şi suficientă voinţă şi responsabilitate politică, această tactică nu va izbândi. Este suficient să constatăm că nu este deloc obligatoriu să aşteptăm cu retrimiterea legii la Cotroceni, pentru promulgare, până când se vor finaliza dezbaterile la Senat asupra altor două proiecte legislative pe aceeaşi temă.

Este suficient să constatăm că, în cazul de faţă, nu se poate invoca respectarea cutumei. Avem de a face cu o lege finalizată, aflată în faza de promulgare, versus două proiecte de legi care nu au fost finalizate de Parlament, aşa cum Expresul de Viena nu opreşte în haltă, pentru a aştepta să vină din urmă un marfar şi un tren, curse de persoane, aşa nici legea deja adoptată, şi subliniez "deja adoptată", nu trebuie să aştepte venirea din urmă a două proiecte de legi.

Cutuma pe care o vor invoca unii colegi parlamentari, ce nu doresc votul uninominal la alegerile locale şi la alegerile parlamentare de anul acesta, se referă la proiecte de lege care aşteaptă alte proiecte de lege.

Or, în cazul de faţă, legea este finalizată şi adoptată de Parlament. Deci, nu mai trebuie aşteptat. S-o trimitem la Cotroceni, iar preşedintele va fi obligat s-o promulge în timp util, cel târziu în luna martie.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Ştefan Baban să vină la microfon.

Urmează domnul deputat Tamas Sandor, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Fericiţi şi nefericiţi odată cu aderarea la U.E." sau, dacă vreţi, "Un popor nefericit", se intitulează declaraţia mea politică de astăzi.

La peste un an de la aderarea la Uniunea Europeană, românii au perceput, în bine, această afiliere. Astfel, după Biserica Ortodoxă Română, pe locul doi în topul încrederii populaţiei autohtone, se situează Uniunea Europeană, care este considerată de către români foarte importantă în combaterea terorismului şi a infracţionalităţii, în îmbunătăţirea situaţiei economice din ţară, în protecţia mediului, în respectarea liberei circulaţii a cetăţenilor etc.

Dacă în perioada de preaderare, românii considerau că va fi greu să satisfacem cerinţele şi exigenţele celorlalte ţări membre ale Uniunii, lucruri în cea mai mare parte adevărate, în acest moment consideră că multe din problemele României, cum ar fi dezvoltarea economică a ţării, eradicarea corupţiei, aplicarea reformelor economice, politice şi sociale, respectarea condiţiilor de preaderare şi post-aderare etc., nu pot fi finalizate decât prin controlul şi supravegherea organismelor Uniunii Europene, pentru că altfel nu sunt şanse de realizare. Concluzia pe care putem să o tragem cu toţii, este că românii mai aşteaptă încă să resimtă avantajele aderării la U.E.

Totuşi nu se poate remarca că în anul 2007, pentru că el este încă an de referinţă, numărul românilor mulţumiţi de ceea ce trăiesc şi de propria viaţă este egal cu numărul celor nemulţumiţi, a căror pondere este foarte mare în mediul rural şi pentru persoanele vârstnice, care descoperă pe zi ce trece că ceea ce primesc după o viaţă de muncă se scurge uşor uşor printre degete în primele zece zile de la primirea pensiei, urmând ca până la viitoarea pensie să-şi drămuiască până la sacrificiu bruma de bani ce le-a mai rămas după achitarea tuturor taxelor şi birurilor.

Mulţumiţi par a fi doar tinerii din mediul urban şi este normal, dacă ne gândim că orice raportare statistică, orice studiu analitic, este rezultatul unei medii a intereselor şi părerilor personale ale diferitelor categorii de vârstă şi opţiuni profesionale supuse analizelor şi interogatoriilor.

Tinerii din mediul urban, normal că sunt mulţumiţi, deoarece marile oraşe le oferă posibilităţi nemăsurate pentru oportunităţile de care au nevoie şi mai ales pentru nivelul de trai pe care şi-l doresc.

Românii se confruntă în schimb cu destul de multe probleme, cum ar fi preţurile şi inflaţia, pensiile şi sistemul de asigurare a sănătăţii, sistemul educaţional, infracţionalitatea, locuinţele, imigraţia etc. Nu sunt puţine problemele care-i frământă pe cetăţenii acestei ţări şi care speră că mai devreme sau mai târziu vor fi rezolvate, fie de către noi, fie cu ajutorul Uniunii Europene. Trist este că pe zi ce trece, instituţiile statului reuşesc să piardă teren în ceea ce priveşte încrederea populaţiei, astfel că fenomenele de corupţie şi de infracţionalitate tind să devină curente şi, de ce nu, normale.

Îmbucurător este faptul că în anul 2007, pentru prima dată, românii nu au mai fost îngrijoraţi de starea economică a ţării lor. Trist este însă faptul că începutul anului 2008 a adus valul de scumpiri neaşteptat şi neanunţat, dar parcă totuşi prevestit şi de situaţia internaţională, precum şi de decăderea leului considerat până acum o monedă stabilă şi destul de puternică.

O singură concluzie se poate trage: odată cu aderarea la Uniunea Europeană, exigenţele românilor au crescut şi automat nemulţumirile lor s-au accentuat.

Atenţie, deci, la ce-şi doresc aceştia pentru acest an electoral!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Tamas Sandor.

Se pregăteşte domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule Tamas, poftiţi, aveţi cuvântul.

Domnul Támas Sándor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea politică, mai bine zis intervenţia noastră politică, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu domnul deputat Antal Árpád, se intitulează "Prezentarea tipurilor de autonomie care funcţionează în ţările din Uniunea Europeană."

Având în vedere că mulţi politicieni români, atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie culturală sau autonomie teritorială, am decis ca în fiecare marţi vă vom prezenta un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru pentru că 11 dintre 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică. 11 din 27 de state asigură autonomie culturală sau autonomie teritorială pentru minorităţi etnice din statul respectiv.

Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie şi acţiune în unele probleme bine definite şi care-i privesc în mod exclusiv.

Esenţa autonomiei constă în faptul că anumite comunităţi regionale sau comunităţi naţionale şi etnice pot găsi ei înşişi rezolvarea cea mai convenabilă pentru problemele care-i privesc. Astfel, locuitorii regiunilor neafectate sau grupurile care aparţin altor etnii nu vor putea influenţa evoluţia destinului comunităţii învestite cu prerogativul autonomiei. Bineînţeles, în probleme care privesc statul în ansamblu, în virtutea solidarităţii dintre cetăţeni, comunităţile autonome vor conlucra cu restul ţării şi a cetăţenilor acestuia.

Pentru azi, vă prezentăm competenţele autonomiei comunităţii de limbă germană din statul federal Belgia. Numărul total al populaţiei minoritare este de 100 mii, care reprezintă 1% din populaţia Belgiei. Numărul total al populaţiei germane în regiunea vizată este de 71.500 de persoane. Limbile oficiale în această regiune sunt limba valonă şi limba germana. Autonomia este teritorială pe o suprafaţă de 854 km², care este condus de Consiliul Comunitar German şi Guvernul Comunitar German, reprezentat de primul ministru Karl-Heinz Lambertz.

Aceste organe ale autoguvernării au competenţe legislative în probleme culturale şi de învăţământ, probleme privind personalul angajat şi cooperării intercomunitare şi internaţionale.

Deci, în Belgia, de altfel stat federal, care se împarte în Valonia şi Flandria, în partea Valonă există un teritoriu autonom german.

În consecinţă, contrar declaraţiilor politice a unor politicieni români, iată că există exemple, chiar exemple europene de autonomie, în cazul de faţă autonomie teritorială.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Dumitru Bentu, vă rog să poftiţi la microfon.

Se pregăteşte domnul deputat Constantin Amărie, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. rog staff-ul tehnic să aibă grijă şi să noteze corect denumirea grupului în documentele ce se pregătesc pentru conducerea Camerei: Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

O sesiune reuşită, vă doresc.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Zeus".

Aproape cutumiar, am început seria declaraţiilor politice, după vacanţele parlamentare hibernale, cu inventarierea faptelor şi spuselor întâi-gânditorului dus de val sus în Deal (al Cotrocenilor).

Am recurs şi de data aceasta la o parafrază care, după cum se ştie, presupune explicarea într-o formulă personală a conţinutului unui text. Titlul parafrazei: "Zeus în iarnă".

Să începem. La cumpăna dintre 2007, primul an ratat al integrării europene, şi 2008, preşedintele Traian Băsescu, comparat de supuşii săi cu olimpianul personaj mitologic, s-a întâlnit cu cei care petreceau Revelionul în Piaţa Constituţiei.

Motivat de fundalul asigurat de Palatul Parlamentului, instituţie în care ca deputat a avut o prestaţie ce n-a depăşit stadiul prezenţei fizice, a ţinut un discurs valabil oriunde şi oricând. Printre temele abordate: obsesia gândirii sale, schimbarea clasei politice, Uniunea Europeană, mai binele naţiunii, românii dinlăuntrul şi din afara ţării etc., etc.

Dacă nu ar fi început numărătoarea ultimelor secunde ale lui 2007, probabil zicele domniei sale ar fi răsunat până spre dimineaţă. Sinteza percepţiei, de către companioni, a cuvântării sale, aparţine unui "Mitică din Balta Albă sau poate din Ferentari": "Mai lasă-ne, băi Nea Băse'!"

Dar Nea Băse' nu ne-a lăsat şi s-a angajat plenar în schimbul de scrisori deschise şi netimbrate cu Guvernul, în cadrul scenetei "Nepoata Noricăi".

A continuat cu războiul mapelor - mai mult sau mai puţin profesionale - din rândul cărora, paradoxal, cea mai interesantă s-a dovedit a fi "mapa Anvers". Din ea aflăm că reprezentantul nostru în portul belgian, înainte de '89, nimeni altul decât actualul preşedinte, s-a remarcat prin inginerii financiare originale, de fapt învârteli specifice, fapt pentru care a fost sancţionat pecuniar şi ulterior rechemat în ţară. Un episod cu adevărat incendiar, jalon al unei "cariere morale de excepţie".

Jucând tare a declanşat operaţiunea "pachet pentru Parchet", aprobând trimiterea către D.N.A. a dosarelor celor 8 miniştri - foşti şi actuali - toţi însă adversari politici.

În acest conflict, a avut parte şi de o evaluare din partea telespectatorilor unui canal TV, domnia sa primind nota medie 4,98, iar interimarul de la Justiţie, domnul Meleşcanu, 5,30. Semnal salutar şi dătător de speranţă. Poporul s-a săturat de năziurosul "Zeus", al cărui nectar este conflictul.

De fapt, care sunt consecinţele grave, spunem noi, ale unui astfel de comportament? Obstrucţionarea, în continuare, a Parlamentului, încălcarea Constituţiei, subminarea funcţionării structurilor fundamentale ale statului, decredibilizarea instituţiilor acestuia, amplificarea deficitului de imagine a României.

Domnule profesor, al lui Hayssam şi al altora ca el, abandonaţi catedra, şi treceţi în bancă pentru a participa la tezele cu subiect unic: "Inadecvarea şi modelul ei peren".

În loc de post-scriptum, stop-cadru: într-o ţară tristă, dar plină de humor (adesea negru), preşedintele promotor al dezbinării naţionale joacă Hora Unirii.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Constantin Amărie urmează la microfon.

Se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Constantin Amarie:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică: "Doctrină şi partid".

Pentru noi, românii, rămâne o constantă a istoriei compatibilizarea cu Europa, în tot ceea ce înseamnă progres economic, social şi politic.

Este cunoscută expresia arderii etapelor în dezvoltarea instituţională, astăzi mai necesară ca oricând, pentru că structurile la care am aderat în ultimul timp nu ne vor aştepta să urmăm o dezvoltare organică liniară.

Teoria formei fără fond rămâne şi astăzi valabilă cu amendamente necesare, pentru că evoluţia internaţională ne impune să adoptăm formele al căror fond trebuie să-l creăm foarte repede. Altfel spus, după celebra sintagmă moromeţiană, "Pentru români, timpul n-a avut răbdare", şi a trebuit să preluăm din mers forme instituţionale, idei, concepte, doctrine, strategii, tactici şi mentalităţi, pentru a ne compatibiliza cu ceilalţi, spre care am privit timp de 50 de ani cu interes.

Mai mult decât în toate, a fost necesară inovaţia politică, adoptarea de moravuri şi instituţii politice noi, pentru că fără componenta politică nu se mişcă nimic în societate.

Sfârşitul anului trecut a impus pe scena politică din România o nouă forţă - Partidului Democrat Liberal - situat pe centru dreapta, având componenta doctrinară principală, cea care este cea mai bine reprezentată la nivelul Uniunii Europene, cea populară.

Oricâte discuţii şi analize s-ar face cu privire la noua creaţie politică, interesul public fiind pe deplin justificat, noul partid a izvorât dintr-o necesitate a timpului prezent, întrucât în plan politic România nu avea partener de dialog pentru familia populară din Uniunea Europeană. Tocmai acest lucru s-a avut în vedere în momentul în care Partidul Democrat a schimbat statutul partidului şi a elaborat o nouă platformă politică, de doctrină populară, în convergenţă cu dorinţa mărturisită a preşedintelui Traian Băsescu.

La nivelul Uniunii Europene vorbim nu atât de o doctrină populară, cât de un set de fundamente, cum ar fi: subsidiaritatea, justiţia socială, valorizarea persoanei, federalismul, pe care şi le însuşesc şi promovează formaţiuni politice de nuanţă creştin-democrată, conservatoare sau chiar neoliberale.

Ca să fim sinceri, în cadrul marii familii a popularilor europeni nu există identitate atât de precisă la nivelul doctrinei pe cât am dori-o noi, din partidele româneşti. Identitatea care există se construieşte politic la nivelul Parlamentului European. Astăzi, în Parlamentul European, Grupul popular este cel mai numeros, lui adăugându-i-se şi 15 eurodeputaţi din România, membri ai Partidului Democrat-Liberal. În Consiliul European, cea mai puternică instituţie a Uniunii Europene, sunt 12 prim-miniştri aparţinând PPE, iar 9 din 25 de comisari ai Consiliului Europei sunt populari. Şi, în fine, preşedintele Comisiei Europene, Juan Manuel Barroso, aparţine unui partid popular.

Dacă noua creaţie politică, Partidul Democrat-Liberal, este legată conceptual de Preşedinte, mi se pare firesc să fie aşa, dat fiind trecutul formaţiunii-mamă şi voinţa de a asigura pentru viitor o evoluţie politică sănătoasă pentru democraţia românească, o politică externă unitară, pentru mai buna reprezentare a ţării în relaţiile internaţionale. Constituirea noii formaţiuni politice a fost cerută de electorat, după cum s-a demonstrat cu prilejul referendumului din mai în favoarea Preşedintelui şi rezultatului alegerilor europarlamentare.

Conform aserţiunii că electoratul nu greşeşte, orientarea populară spre formaţiuni de centru-dreapta urmează de fapt o tendinţă general europeană, fiind evident progresul economic şi social în ţările în care guvernarea a ilustrat doctrine de centru-dreapta. Identitatea populară construită la nivelul politic al Parlamentului European este opozabilă socialismului şi este o negaţie a acestuia. De ce ar fi în România altfel?

În România nu a existat o tradiţie a guvernării de stânga, cu toate că după 1989 s-a manifestat ad-hoc un bazin electoral al stângii pentru un partid zis "de stânga", iar guvernările care au urmat, cu eticheta stângii, au dus la situaţia de sărăcie generală, descurajare a iniţiativei private la nivelul mentalului colectiv şi lipsă de perspectivă în viitor, pentru că forţa de muncă cea mai bine calificată nu s-a putut valorifica în ţară, din cauza sistemului clientelar feudal care s-a propăşit prin mariajul dintre politic şi economic.

Nu avem o tradiţie politică de stânga în interbelic, iar ceea ce s-a petrecut după 1945 nu poate fi considerată o evoluţie firească. Falimentul stângii a fost semnat cu gloanţele de la zidul cazarmei din Târgovişte.

Persistenţa mentalităţilor de stânga după '89 şi guvernările ce au ilustrat-o sunt de fapt rodul unei inerţii istorice şi a unui complex de factori exprimabil prin sintagma "revoluţiei furate". Pentru că în decembrie 1989 poporul a făcut revoluţia pentru a se integra în Europa, şi nu pentru confiscarea puterii politice şi a resurselor de către o clică eterogenă în defavoarea tuturor, "iuţeala de mână" şi "nebăgarea de seamă", devenind normă de conduită a celor îmbogăţiţi din funcţii, concomitent cu descurajarea iniţiativei private şi întârzierea condamnabilă a restructurării sociale, în principal, prin necrearea clasei de mijloc.

Rămâne în continuare un paradox politic cum într-o ţară săracă, orientarea spre stânga se bazează în principal pe masele rurale, care aduc la putere guverne ale unui partid, zis "de stânga", dar care face politică în defavoarea celor care l-au votat.

Care sunt beneficiarii guvernării de un deceniu al stângii? Muncitorii? Nu, pentru că de fapt ei au fost destructuraţi social. Ţăranii? În niciun caz. Principalul furnizor de voturi pentru stânga, momiţi cu pachete alimentare în perioade electorale, au plătit din greu preţul tranziţiei. Clasa de mijloc? Ştie cineva cum arată, ce face, unde se situează sau dacă există această clasă?

Dar cei două milioane de români care muncesc sub nivelul calificării peste tot în Europa, ştie cineva ce reprezintă ei? Statistic doar, afluxul de câteva miliarde de euro ce trec prin băncile româneşti, în rest, Dumnezeu cu mila.

Structura socială în România de azi, de tip piramidal, are un vârf omnipotent politic şi economic, sub care se situează o masă pauperă, cu frica zilei de mâine. Structura societăţii româneşti de azi seamănă mai degrabă cu cea a Franţei, a anului 1779, şi e soră cu modelul latino-american.

Iată de ce este nevoie de un nou concept de reformă politică şi instituţională, care, fundamentată la nivelul instituţiei prezidenţiale, este firesc, ba chiar obligatoriu, din necesitate istorică, să fie susţinute de o formaţiune politică sau mai multe. Iată de ce azi speranţele celor mulţi se raportează la Partidul Democrat-Liberal ca la entitatea politică a cărei guvernare viitoare să scoată ţara din lunga tranziţie spre o dezvoltare organică cu Europa.

Progresul societăţii româneşti va fi în viitor direct proporţional cu timpul cât electoratul va mai putea fi minţit cu programe de stânga. În Europa civilizată guvernările de stânga au urmat după lungi mandate încredinţate dreptei şi centrului-dreapta, când acumulările făcute cereau o nouă redistribuire. Este păguboasă instituirea sistemului alternanţei la guvernare a stângii astăzi, întrucât în România dreapta nu a avut timpul să realizeze acumulările necesare saltului spre progres economico-social.

Ce ar redistribui o nouă guvernare de stânga astăzi? Conturile şi averile propriilor lideri? Puţin probabil! De aceea, garanţia prosperităţii viitoare este legată în mentalul colectiv de viitoarea guvernare a Partidului Democrat-Liberal.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata unei intervenţii este de 3 minute. vă rog să vă dozaţi timpul în aşa fel încât să aibă posibilitatea cât mai mulţi colegi să se exprime.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Nicolae Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Bună dimineaţa.

Stimaţi colegi,

Declaraţia meapolitică de astăzi se intitulează: "Anul 2008 este, pentru comunitatea tătară din românia, unul foarte important".

Comunitatea tătară din România are, firesc, ca prioritate, intenţia de a-şi promova, în continuare, imaginea, preocupându-se, în egală măsură, de protejarea propriei identităţi.

În această ordine de idei, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România şi-a fixat ca obiectiv redimensionarea conceptului de învăţământ în limba maternă, neomiţând nici celelalte componente importante, precum religia, istoria, tradiţiile.

Începând cu anul 1990, principala intenţie a fost cea a dezvoltării studiului limbii turce, într-un cadru oficial, fapt, deja, concretizat.

Dorinţa noastră este, însă, ca, în acest an, să reuşim să demarăm un proiect vechi, care să însemne, după mult timp, reintroducerea învăţământului în limba maternă - limba tătară. Ne asumăm responsabilitatea unui efort suplimentar, în condiţiile în care, sub nicio formă, nu dorim să renunţăm la ce am construit până acum. Având, pentru început, un format experimental, sistemul predării în limba tătară va fi unul, cu siguranţă, sprijinit, existând, din partea conaţionalilor, în acest sens, un interes deosebit.

O preocupare majoră a membrilor etniei tătare din România o constituie şi refacerea clădirilor religioase, unde este cazul. Vom încerca să convingem autorităţile abilitate ca, într-un final, să fie acordat terenul necesar amenajării unui cimitir musulman în Bucureşti. Este o problemă veche, din păcate, încă nerezolvată.

Aşadar, se poate afirma că anul 2008 reprezintă un an de referinţă pentru comunitatea tătară din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Domnul deputat Nicolae Popa, şi se pregăteşte domnul deputat Costache Mircea, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Nicolae Popa:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Marginalizarea Religiei în învăţământul contemporan".

Dezbaterile asupra proiectului Legii învăţământului preuniversitar m-au făcut să constat cu regret faptul că în învăţământul liceal religia a fost elimintă dintre disciplinele de învăţământ, parte a trunchiului comun, şi a împărţit societatea românească în două tabere adverse: copii şi părinţi, pe de o parte, şi aşa-zisa societate civilă, pe de altă parte.

Trebuie să înţelegem că religia este o creaţie divină menită să deschidă omului în mod deplin perspectiva divinităţii. Religia reflectă chipul spiritual al existenţei generale, umane şi universale, reprezintă o organizare cu totul superioară a existenţei, descrie o realitate supremă şi completă a lumii, pentru toată dimensiunea existenţei sale, începând cu creaţia.

Fără îndoială, fiecare om se raportează la realitate în mod pragmatic: prin voinţă, acţiune, dar şi la nivel spiritual: prin credinţă şi atitudine. De aceea, niciun sistem educativ nu poate atinge plenitudinea în condiţiile în care marginalizează sau omite una dintre componentele ei fundamentale; o educaţie integrală presupune, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică, şi o componentă religioasă. Raportul dintre aceste laturi ale educaţiei şi modul în care fiecare dintre acestea contribuie la atingerea idealului şi a finalităţilor educaţionale într-un anumit sistem social sunt precizate prin normative legale, aşa cum se doreşte în noua lege privind învăţământul preuniversitar.

Prezenţa religiei în planurile-cadru ale ţărilor din Uniunea Europeană, aşa cum este în Finlanda, Danemarca, Luxemburg, Germania, Franţa etc., unde orele de religie figurează o dată sau de două ori pe săptămână, este o realitate, o tradiţie chiar. În faţa noilor provocări ale lumii moderne, în special a terorismului şi a extremismului religios, determinat în special de interferenţele dintre populaţii cu religii şi culturi diferite, sistemele educative europene pregătesc abordări noi, cu un rol sporit al religiei, care să conducă la realizarea unor raporturi sociale favorabile, inclusiv prin valorificarea potenţialului formativ-educativ al religiei în general şi al celei creştine, în special.

Educaţia religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în baza valorilor şi atitudinilor pe care aceasta le propune. Educaţia religioasă reprezintă şi un mijloc de cunoaştere a trecutului istoric şi a valorilor culturale produse de creştinism vreme de două milenii. O înţelegere superioară a religiei, a capacităţii sale formative excepţionale, prin valorile pe care le promovează, poate contribui în mod decisiv la atingerea finalităţilor pe care legea în discuţie şi le propune.

Este de mirare deci, că o lege care îşi propune, în partea sa pedagogică, un ideal şi finalităţi în concordanţă cu valorile religiei creştine, elimină disciplina religie la anii "marilor întrebări ale vieţii", ai unei înţelegeri în esenţa acesteia, la vârsta la care se poate forma o spiritualitate superioară, autentică.

Părinţii aşteaptă din partea şcolii o ofertă educaţională care să includă educaţia religioasă ca factor de apropiere faţă de adevăratele valori şi tradiţii religioase şi culturale, de echilibru faţă de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră şi faţă de promovarea tot mai agresivă a violenţei şi imoralităţii prin mass-media. Reprezintă deja o realitate pentru societate probleme precum recrudescenţa cazurilor de suicid la elevi, creşterea toxicomaniei şi a infectării cu HIV/SIDA în rândul tinerilor, înmulţirea alarmantă a cazurilor de violenţă în care sunt implicaţi tineri, în şcoală şi în afara acesteia, accelerarea maturizării tinerilor, în special ca urmare a vizionării de programe TV inadecvate vârstei acestora, fără o înţelegere adecvată a efectelor complexe ale sexualităţii asupra întregii personalităţi. În aceste condiţii considerăm că o educaţie religioasă la liceu poate să ofere tinerilor o înţelegere superioară asupra vieţii şi a valorii acesteia, precum şi un suport puternic pentru rezolvarea propriilor probleme.

Forma actuală a Legii învăţământului preuniversitar identifică dezvoltările din domeniul ştiinţelor educaţiei, adaptate la contexte variate de practică şcolară, drept fundamente pentru realizarea finalităţilor şcolii româneşti. În acest sens, considerăm că interesul constant al ultimilor ani pentru domeniul educaţiei religioase, atât în plan internaţional, materializat prin derularea de proiecte europene de mare anvergură, centrate pe studiul domeniului, precum şi în plan naţional, concretizat prin apariţia, în ultima perioadă, de multiple lucrări privind educaţia religioasă, didactica religiei, precum şi de alte lucrări privind cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase, elaborate de către cadre didactice universitare din domeniile pedagogiei şi teologiei, este de natură să contribuie nu numai la fundamentarea educaţiei religioase, ci şi la dezvoltarea sistemului educaţional românesc, în ansamblul său.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule Costache, aveţi microfonul.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"CNSAS-ul şi zero-democraţii!"

Piaţa Universităţii, kilometrul zero al democraţiei, a generat în România zero-democraţia. Câteva găini zăpăcite şi alţi pui, zgribuliţi de frigul toamnei, fără pene sau mereu în pană de bani ori ieşiţi din iarnă hămesiţi de foame după niscaiva fonduri obscure pentru o.n.g.-urile lor de doi lei găuriţi, au mai pus de o mică zaveră, cu discursuri miorlăite, despre, chipurile, "marea catastrofă provocată de Curtea Constituţională", prin scoaterea în afara legii a tribunalului revoluţionar al huntei care a preluat puterea în 1989.

Am opinat, ori de câte ori am avut prilejul, de la tribuna Parlamentului, dar şi în adunări publice, că CNSAS-ul este o instituţie parazitară şi bugetivoră, furajată din cârca publică pentru şantaj politic, pentru jocuri de culise menite să-i elimine din viaţa publică pe indezirabili ori să-i ocrotească pe şantajabilii cu şanse de a se căţăra în funcţii mănoase, aproape de ţuţuroiul bugetului de stat.

Dacă cele vreo 200 de vreascuri apatride adunate în piaţă ar avea un cât de mic sentiment naţional şi un cât de mic fior românesc, nu ar mai boci la căpătâiul defunctului CNSAS, ci la mormântul economiei, devastate sub denumirea infamă de "privatizare". Dacă îl întrebi în particular, fiecare militant pieţar este de acord că felul cum a fost pulverizată avuţia naţională după 1989 este o crimă împotriva poporului român. Toţi sunt de acord că Romtelecom-ul, în care investisem 1 miliard de dolari pentru fibră optică, nu trebuia dat pe nimic la OTE, că Romcim era bun şi ca obiectiv strategic al statului român, la fel ca flota, ALRO, Sidex, Rompetrol, Petrom ş.a.m.d.

Corul de bocitoare pseudoelitiste, caţavenci şi alţi antiromâni notorii, au contribuit, la timpul respectiv, la reverberarea în mulţime a marilor diversiuni conform cărora acele obiective erau, zice-se, "găuri negre" în buzunarul cetăţeanului şi că trebuia musai date oricui şi pe mai nimic, numai să scăpăm de ele. Azi, aceiaşi pseudodemocraţi se prefac a nu auzi că Sidex are un profit net pe 2007 de 832 de milioane de euro pentru conturile lui Mittal, iar Rompetrol, vândut pe 3 miliarde de euro, e bun pentru Kazahstan, că la români le cădea greu la stomac, dacă rămânea.

A venit însă timpul ca judecătorii Curţii Constituţionale să mai şi judece cu mintea românului cea de pe urmă şi să declare Legea nr.187/1999 neconstituţională, drept ceea ce a fost de la început: un instrument de şantaj, care nu a contribuit cu nimic la asanarea societăţii româneşti, ci, dimpotrivă, la înveninarea climatului social de la noi.

Dar pentru că mă consider un om raţional, mă gândesc cu seriozitate la soarta celor 300 de salariaţi ai CNSAS care nu au nicio vină că au fost amăgiţi să-şi găsească un loc de muncă sub comanda şantajiştilor de serviciu Ticu Dumitrescu şi Mircea Dinescu, o fosilă şi un latifundiar, creaturi abjecte, care ameninţau că "vor pârli nişte berbecuţi în sutană", referindu-se la Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Dar iată că Dumnezeu nu i-a mai lăsat să "pârlească", şi să schingiuiască, şi să tortureze moral pe nimeni.

Dar, pentru că cei 300 de salariaţi nevinovaţi au nevoie de o soluţie, eu propun, în acest sens, premierului şi Guvernului să înfiinţeze, prin ordonanţă de urgenţă, în locul CNSAS, CNSAP - adică, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Privatizării. Cred că acest organism poate să facă lumină în jaful postdecembrist, în felul cum s-au făcut marile averi, din distrugerea economiei naţionale, crimă abominabilă împotriva intereselor vitale ale poporului român. Astfel, cei 300 sau mai mulţi funcţionari ar lucra pentru naţiune şi şi-a câştiga pâinea cinstit, făcând un serviciu cu adevărat patriotic şi contribuind în mod real la asanarea societăţii româneşti, la relansarea economică a ţării, la restabilirea coeziunii şi solidarităţii sociale în jurul marilor idealuri naţionale, la renaşterea patriei.

Prin urmare, jos CNSAS, să vină CNSAP - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Privatizării!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog acum să poftească la microfon pe domnul Alecsandru Ştiucă şi pe domnul Dumitriu să treacă în aşteptare şi se pregăteşte domnul deputat Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnule deputat Ştiucă, aveţi cuvântul.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

"Tezele unicat cu subiecte unice sau reforma reformei învăţământului românesc."

În ultimii 17 ani de când România a devenit un stat democratic, în niciun alt sector al vieţii economico-sociale nu s-a vehiculat mai mult ideea de reformă decât în sistemul de învăţământ. La fiecare ciclu electoral, an după an, ocupanţii temporari ai scaunului de ministru al educaţiei şi cercetării au încercat să aducă ceva nou în sistemul de învăţământ, să reformeze reforma realizată de predecesorul lor, să relanseze educaţia românească, să o modernizeze, să o pună în concordanţă cu cerinţele timpului.

În perioada 2004-2008, am trăit o experienţă unică - că tot e la modă - când reforma unui ministru PD a fost reformată de un alt ministru PD. Şi pentru că PNL-ul a rămas la guvernare este normal să vină cu o originală reformă. A treia, în trei ani! Să nu ne grăbim, poate veni şi a patra, până la sfârşitul anului 2008 pot apărea surprize.

Ultimul succes al domnului ministru Adomniţei îl reprezintă compromisul lamentabil al tezelor unicat cu subiecte unice la casa a VII-a şi a VIII-a. Acest experiment, că doar această valoare o are, reprezintă o veritabilă fundătură, din care domnul ministru nu are nicio şansă de ieşire. Rezultatele obţinute la aceste teze contrazic total realitatea din şcoli, iar liceele se pregătesc să primească pe primele locuri elevi cu şanse veritabile de a nu promova anul şcolar 2007-2008, fiind pretendenţi la corigenţă, iar la vestitele teze au obţinut note de 9 şi 10.

Toate aceste aspecte reliefează faptul că este extrem de dificil de realizat o reformă autentică a şcolii de către ingineri constructori, oameni care poate au construit şcoli, dar nu sunt oameni ai şcolii, ai educaţiei, care nu cunosc sistemul de învăţământ şi adevăratele priorităţi ale acestuia. Din nefericire, reforma reală a învăţământului românesc rămâne încă, la momentul actual, o poveste iluzorie, în condiţiile în care lipseşte o strategie de dezvoltare a învăţământului românesc pe termen mediu şi lung, prin valorificarea tradiţiilor proprii şi a experienţei europene.

Reforma a devenit teritoriul disputelor politice, iar şcoala, cu problemele ei, rămâne în continuare într-o totală dezorientare şi abandon. În timp ce reforma bate câmpii cu graţie, despre "învăţământ flexibil", "formativ", "opţional", "vocaţional", "alternativ-educaţional" etc., elevii au câte 7 ore pe zi şi 25 de obiecte de studiu, programe supraaglomerate, iar opţiunile pentru manuale şi discipline sunt formale, pentru că opţiunile elevilor sunt condiţionate de limita manualelor existente deja în dotarea liceului şi atât, precum şi a numărului de ore necesare completării unor catedre existente în şcoli.

Şi, în timpul aceasta, noi continuăm să reformăm. Ce?

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Valeriu Tabără şi se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă de fapt la o stare de fapt pe care o întâlnim în zona Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi a unităţilor de cercetare.

În acest sens, pornesc de la o dispoziţie dată de ministrul Cioloş în data de 12.I.2008, care se adresează Agenţiei Domeniului Statului, domnului preşedinte - director general Daniel Drăgan, cu următorul text: "Având în vedere posibilitatea punerii în aplicare a Legii cercetării, care se află în curs de promovare la instituţiile competente, vă rog să dispuneţi imediat încetarea retrocedărilor şi a punerii în posesie de terenuri aflate în administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, institutelor şi staţiunilor de cercetare agricolă".

Nu aş fi venit cu un astfel de text, deşi îl consider de foarte mult timp necesar, dacă acest text şi această dispoziţie a ministrului, care, de fapt, gestionează Agenţia Domeniilor Statului nu ar fi încălcate grosolan. Ceea ce nu se ştie, probabil, pentru că nici presa nu a relatat pe larg, este evenimentul întâmplat în data de 1 spre 2 februarie, la Staţiunea Băneasa de pomicultură, când un cetăţean care a cumpărat o adeverinţă de punere în posesie şi-a permis să intre cu buldozere, să scoată colecţia de cais şi de piersic, să o încarce şi să plece de acolo.

Întrebarea este de ce şi cu acordul cui s-a ajuns ca pe un domeniu care de aproape o sută de ani este gestionat de învăţământ şi cercetare să se întâmple un astfel de abuz? De altfel, repetat, la fel ca şi cel de la Moara Domnească.

În aceste zile, am primit un alt semnal, de la Staţiunea Secuieni, în care Comisia de fond funciar din judeţul Neamţ solicită în continuare terenuri şi în baza Legii nr.247. Şi este normal, acolo unde sunt documentele de proprietate, să se restituie în conformitate cu prevederile acestei legi, dar este de neînţeles cum se încalcă de fapt şi Constituţia şi Legea proprietăţii publice, solicitându-se şi preluându-se în forţă, prin acte ale prefecturii, fără niciun fel de lege, astfel de terenuri.

Sunt obligat să atenţionez că şi anul trecut şi în acest an există o criză teribilă de material biologic, care pune în pericol inclusiv strategiile în domeniul agriculturii. Şi spun acest lucru pentru că, vrem sau nu vrem, România va trebui să producă, să producă competiţional, să producă pentru necesarul propriu. Or, distrugându-ne sistemul de producere a materialului biologic, şi animal, şi vegetal, suntem în mare pericol de a fi importatori şi, în acelaşi timp, aducând costuri mari fermierilor.

Atenţionez faptul că de câţiva ani buni, prin mijlocirea unor oficiali înalţi din Guvernul României se blochează hotărâri de Guvern care trebuiau emise conform Legii nr.290 privind organizarea cercetării ştiinţifice, şi este vorba de sistemul de horticultură, respectiv, pomicultură şi viticultură.

Este momentul de a ne opri, de a judeca ceea ce facem, pentru că practic punem în joc viitorul unui sector, care a constituit şi va constitui, aşa cum şi preşedintele francez spunea ieri, prioritate absolută în politica economică a Uniunii Europene şi, de ce nu, aş spune prioritate absolută pentru România.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Garda Dezideriu este rugat să poftească la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În a patra săptămână a lunii ianuarie, s-au deplasat câţiva membri al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, pentru a constata la faţa locului veridicitatea constatărilor Autorităţii pentru Retrocedarea Proprietăţilor, rapoarte care au fost muşamalizate de către Prefectura Judeţului Harghita.

Audierile din zilele de 22, 23 şi 24 ianuarie au relevat faptul că în municipiul Gheorgheni este o nemulţumire generală faţă de activitatea comisiei locale de fond funciar, dar s-a adeverit şi susţinerea de către comisia judeţeană a mafiei retrocedărilor. Cazul cel mai concludent era sprijinirea din partea prefecturii a secretarului din Gheorgheni, al cărui dosar nu s-a analizat de către Comisia tehnică de pe lângă Comisia de fond funciar al judeţului Harghita. Membrilor comisiei judeţene li s-a sugerat că ar exista un conflict între primarul şi secretarul municipiului Gheorgheni, iar votul nu putea fi altul decât un vot fără cunoştinţă în cauză.

Domnul prefect, în scrisoarea adresată primarului la data de 18 decembrie 2007, despre acest vot, afirma următoarele: "Ca urmare a sesizării dumneavoastră referitoare la nelegalitatea titlurilor de proprietate cu nr.43457/2001 şi nr.74486/2003 emise în favoarea lui Nagy István şi Nagy Margit, în şedinţa Comisiei judeţene din data de 4 decembrie 2007, dosarele aferente emiterii acestor titluri de proprietate au fost supuse analizei. În umanitate de voturi, membrii Comisiei judeţene au hotărât că cele două titluri de proprietate nu vor fi atacate în justiţie pentru nulitatea absolută."

Ceea ce este mai înspăimântător din scrisoarea prefectului ar fi antetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, şi textul din partea de jos a antetului scrisorii: "Direcţia pentru verificarea legalităţii actelor administrative, a aplicării actelor normative şi contencios administrativ." Aceste antete, împreună cu textul prefectului, aduc mari prejudicii imaginii instituţiei prefecturii, dar şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Membrii comisiei de anchetă, după analiza dosarului la primăria din Gheorgheni, imediat şi-au dat seama că dosarul de împroprietărire a domnului secretar este ilegal şi contrar legilor de retrocedare.

Însă domnul secretar, în ziua de 29 ianuarie 2008, s-a deplasat la Bucureşti, atât la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, la Ministerul Justiţiei, cât şi la Parlamentul României, pentru a bloca continuarea anchetei şi finalizarea raportului.

Stimate domnule preşedinte Bogdan Olteanu,

Eu vă cunosc ca un om cinstit, care doreşte să lupte împotriva corupţiei. Eu sper că nu vă veţi lăsa dus în eroare de unii funcţionari publici corupţi şi veţi ajuta instituţia pe care o conduceţi să-şi facă datoria în lupta ei împotriva mafiei retrocedărilor, acte dovedite şi de rapoartele Agenţiei Autorităţii pentru Retrocedarea Proprietăţilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl poftesc pe domnul deputat Mihai Dumitriu să ia cuvântul şi se pregăteşte domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Dumitriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Guvernanţii de dreapta născocesc şi impun taxe europene"

Guvernarea de dreapta, PNL-PD, are ca prioritate promovarea de acte normative abuzive care să satisfacă interesele şi poftele unui grup restrâns de români, să genereze profituri maxime şi îmbogăţirea clientelei politice de dreapta, să împroprietărească cu proprietăţi funciare şi imobilare, în dispreţul poporului pe anumiţi cetăţeni cu sprijinul justiţiei (Legea nr.247/2005). Guvernarea impusă la începutul anului 2005 de Preşedintele Băsescu este contrară intereselor majorităţii românilor şi jefuieşte ţara prin taxe, biruri, privatizări, împroprietăriri, retrocedări.

Goana după profit şi cotă de piaţă naşte monştri. Un astfel de monstru este Legea taxa auto de primă înmatriculare, emanaţia Alianţei D.A., PNL-PD, a ministrului de mediu, Sulfina Barbu. Pare o idee profitabilă pentru investitorii privaţi în a complota cu statul împotriva competitorilor şi a consumatorilor. O taxă suplimentară sau majorarea uneia existente impun costuri insuportabile micilor concurenţi şi îi poate scoate de pe piaţă. Din păcate, avantajele competitive create prin colaboraţionismul cu statul sunt temporare. Ce ţi-a dat cu o mână îţi poate lua cu două. Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme împreună cu guvernanţii de dreapta au susţinut introducerea taxei de primă înmatriculare şi au avut de câştigat pe spinarea cetăţenilor din România, spre exasperarea Uniunii Europene.

Guvernul Tăriceanu a ţinut cu dinţii de taxă pentru a compensa şi pierderile de la buget înregistrate prin cota unică de impozitare de 16%, care pe bogaţi i-a făcut şi mai bogaţi. Prin această taxă clanul transpartinic de afaceri constituit în jurul Guvernului de dreapta a drenat bani grei din buzunare românilor. Majoritatea românilor consideră că taxa de primă înmatriculare a fost şi este nedreaptă, abuzivă, este o născocire a caracatiţei din jurul Puterii de dreapta, este un bir pe spatele oamenilor cu venituri mici, este una din marile hoţii pe faţă de după 1989 şi care nu are nimic de a face cu îmbunătăţirea condiţiilor de mediu. Taxa a adus un profit substanţial în buzunare importatorilor de maşini, condamnându-i pe români să rămână la vehicule cu tracţiune animală.

La presiunea Bruxelles-ului, a Comisiei Europene şi a importatorilor de maşini second-hand, taxa de primă înmatriculare moşită de Sulfina Barbu ca taxă de mediu va fi rebotezată ca fiind taxă de poluare pentru autovehicule. Nici nu a fost greu, pentru că în taxe şi impozite suntem o ţară model pentru statele Uniunii Europene. Mai mult chiar, dorim să le impunem la nivel european. Noua propunere agreată de Comisia Europeană prevede creşterea taxei auto de 3-4 ori pentru autoturismele noi şi micşorarea acesteia de 10 ori în cazul celor non-Euro vechi (second-hand). Practic, este în total contradictoriu cu orientarea UE către ecologism, pentru că se încurajează vânzările de maşini vechi şi foarte poluante.

Faptul că oficialii de la Bruxelles au fost de acord cu noua formă a taxei nu trebuie să ne surprindă. Creşterea artificială a taxei pentru maşinile noi, comparativ cu cele la mâna a doua, îi va ajuta pe oficialii occidentali: în primul rând, să scape de unele maşini second-hand din statele UE; în al doilea rând, să unifice sistemul de taxare a poluării la nivel european cu costuri mult mai dure aplicate cetăţenilor statelor europene mai puţin dezvoltate (adică acestea vor deveni cimitire de maşini).

Explicaţiile ministrului mediului Attila Korodi sunt hilare: - taxele mai mici pentru maşinile vechi care sunt mai poluante - sunt motivate de faptul că au o durată de viaţă mai scurtă, iar maşinile noi au mai mult timp la dispoziţie să polueze.

Stimaţi colegi,

Toată lumea ştie că o maşină veche poluează de zeci de ori mai mult ca una nouă şi că nu prezintă nici siguranţă în circulaţie. Intervenţia Guvernului în fixarea taxei de poluare este discriminatorie, deoarece nu vor plăti taxă autovehiculele mari şi grele peste 3,5 tone, care, după cum se ştie, poluează fiecare cât zeci de autoturisme.

Deci scopul taxei nu este de protejare a mediului, aşa cum se intitulează, ci este un bir pe spatele românilor de rând care aduce profit mare unor grupuri de interese cu complicitatea guvernanţilor de dreapta şi a importatorilor, care, la rândul lor, nu plătesc taxe.

Referitor la introducerea taxei de poluare, ministrul economiei şi finanţelor Varujan Vosganian se bâlbâie în motivaţii fără logică: valoarea taxei trebuie armonizată cu valoarea bunului căruia i se aplică şi, mai mult chiar, comisarul european Laszlo Kovacs a felicitat Guvernul pentru această variantă modificată a taxei.

Stimaţi parlamentari,

Nu votaţi ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind taxa de poluare a autovehiculelor, stopând în acest fel o mare nedreptate care se face românilor de rând, un mijloc de a drena banii din buzunarele cetăţenilor nevoiaşi în conturile unor grupuri de interese profitoare şi chiar a Guvernului pentru că nu a are nicio legătură cu îmbunătăţirea condiţiilor de mediu!

Legiferaţi ca taxa de mediu să fie luată de la acei care exploatează şi distrug pădurile şi ecosistemele din Deltă şi din toată România!

Stimaţi guvernanţi de dreapta P.N.L.-P.D., cheltuiţi sumele de bani alocate mediului pentru protejarea lui şi nu pentru sedii de lux, pentru angajaţii promovaţi pe criterii politice, incompetenţi profesional.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Adrian Moisoiu şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Munteanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Şi-mi exprim, cu ocazia asta, părerea de rău. Speram ca astăzi să am podium şi să mă găsesc un pic mai la înălţime.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu îmi exprim regretul că acel podiul nu a rămas şi astăzi pentru o parte dintre noi, dar, probabil că ...

Domnul Adrian Moisoiu:

Fiindcă se înmulţesc tot mai mult numărul celor care stropesc România cu noroi, declaraţia mea se vrea o luare de poziţie şi o voi intitula: "Vreau să rămân român!"

"Sunt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german. Adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. Tot ce gândesc devine românesc. Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sunt de meserie român." Sunt cuvinte care aparţin marelui Petre Ţuţea, care nu s-a sfiit, după cum se vede, să fie şi să rămână de meserie român.

Câtă deosebire între marele patriot şi foarte mulţi tineri intelectuali de astăzi!

Fiindcă ultima modă care se poartă printre tinerii intelectuali este de a nu se mai considera români, de a regreta faptul că sunt români, de a arunca cu piatra în orice şi oricine, punând la îndoială chiar posibilitatea existenţei inteligenţei creatoare româneşti. Ei nu dispreţuiesc românismul pentru un motiv oarecare, de exemplu pentru cei 45 de ani de comunism, ci ar vrea să fie orice (ungur, spaniol, grec, chinez sau orice altceva), numai român - nu! Declară că sunt sătui până în gât de România şi caută să demonstreze că românii sunt incapabili de a fi cinstiţi, de a gândi, de a munci, incapabili de creaţie artistică sau chiar de a fi demni.

Nu cred că mai există vreo ţară europeană în care să existe atâţia intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu obstinaţie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui, negând originea română chiar şi a unor mari înaintaşi ca Eminescu, Hasdeu, Iorga, Kogălniceanu sau Dimitrie Cantemir, care ar fi putut fi slavi, evrei, greci, nemţi, polonezi, armeni, dar... nici într-un caz români!

Intoxicaţi cu lecturi europene, plini de dorinţa de a se perfecţiona în limbi străine, mimând telenovele europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar şi oarecum cu spiritualitatea occidentală sau în cel mai rău caz cu cea rusă, aceşti tineri n-au înţeles nimic din geniul poporului român.

Din nefericire, patriotismul şi mândria de a fi român sunt desconsiderate chiar şi de cei care ar trebui să aibă menirea să le cultive şi să le apere.

Este adevărat, poate poporul român suferă de multe păcate, dar trebuie să ne mândrim cu ceea ce am creat şi realizat în decursul timpului şi de ce nu, de faptul că întreaga istorie a Europei se scria altfel fără sacrificiul şi luptele pe care le-am dus noi la gurile Dunării pentru a-i salva pe ei.

Să fim totuşi optimişti! la televizor, pe Antena 1, se transmite o emisiune intitulată "Vreau să fiu vedetă", cu nişte copii minunaţi. Sunt copiii noştri: Cosmin, Alexandra, Roxana, Adina, Andreea sau Iolanda, care îţi umplu sufletul de bucurii şi încredere în viitor, în filonul curat al neamului nostru. Pentru ei, cât şi pentru toţi cei cărora "le pute totul" în ţara asta le amintesc celebra frază rostită de J. F. Kennedy: "Înainte de a întreba ce a făcut patria pentru tine, întreabă-te ce ai făcut tu pentru ea!"

Paşii pentru lichidarea unui popor încep prin a-i ridiculiza cultura, prin a-i şterge memoria, a-i distruge cărţile, religia, istoria, pentru ca în final să vină altcineva să îi scrie alte cărţi, să îi dea o altă religie, o altă cultură, să îi inventeze o altă istorie.

A-ţi iubi familia, prietenii, colegii, munţii şi apele, istoria şi cultura este ca şi cum ai respira, ... o stare de normalitate.

În încheiere voi mai da două citate; primul aparţine lui Albert Einstein şi spune: "Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este el capabil să primească", iar cel de al doilea lui Nicolae Titulescu: "Românismul nu va pieri! Vor pieri numai aceia care nu s-au arătat vrednici de el."

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Munteanu şi rog să se pregătească domnul deputat Traian Dobre, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Venituri din ce în ce mai mici pentru agricultori".

Politica agricolă a Guvernului este una deficitară, cu consecinţe neplăcute pentru lucrătorii din acest sector şi pentru locuitorii României.

Nepriceperea, inconsecvenţa, desele schimbări de miniştri, toate acestea s-au răsfrânt asupra situaţiei din agricultură. Faptul că, în ultimii doi-trei ani, suprafeţele de teren nelucrate au ajuns la 40-45% şi că numărul de animale s-a redus cu 25-40% la toate speciile, arată cât de performantă este agricultura românească.

Oficiul de Statistică al Comunitării Europene a transmis informaţia că, în anul 2007, România a înregistrat cele mai scăzute venituri ale producătorilor agricoli, respectiv cu 16-17% mai puţin decât în anul 2006, cu repercusiuni negative asupra p.i.b.-ului României. Sunt situaţii alarmante, dar nu şi pentru guvernanţii noştri care se bucură că, pentru un moment, au scăpat de clauza de salvgardare. Spun "pentru moment", deoarece Comisia Europeană a decis să continue monitorizarea, iar, dacă se vor constata deficienţe, să se reia procesul de reactivare a clauzei.

Consider că nu se va putea evita activarea clauzei, de vreme ce România s-a angajat să încheie controlul pe teren şi cel administrativ până la jumătatea lunii ianuarie, dar acum, în februarie, el nu a fost finalizat. Urmarea imediată a acestei nerespectări a termenului înseamnă că nu pot fi autorizate plăţile, vina principală aparţinând celor de la A.P.I.A., instituţie guvernamentală.

Am spus, în nenumărate rânduri că la Autoritatea de Plăţi au fost angajaţi oameni nepricepuţi, rubedenii politice, amante, persoane din anturajul guvernanţilor, al celor din instituţiile publice locale. Nu au nicio legătură cu agricultura, dar sunt foarte bine plătiţi, cu salarii foarte mari.

Dacă nu se va face ordine în această instituţie, vom da mereu cu piciorul unor fonduri substanţiale, care să scoată agricultura din starea în care se află. Aş propune reluarea examenelor pentru A.P.I.A., orice s-ar scrie în Codul muncii, şi angajarea doar a celor care merită şi care se pricep. Cu cei care lucrează acum la A.P.I.A., România nu va putea primi de la U.E. cele peste 12 miliarde euro, plăţi directe pentru dezvoltare rurală în anii 2007-2013, din care 1,7 miliarde euro pentru anii 2007 şi 2008.

Altfel, vom continua să achităm în mod disciplinat contribuţia la U.E., respectiv 2007 - 1,175 miliarde; 2008 - 1,363 miliarde, fără a primi în schimb drepturile ce ni se cuvin. Şi grav este faptul că aceste contribuţii trebuie să fie suportate de către bugetul de stat şi apoi recuperate din sumele europene.

Din păcate, toate măsurile de protecţie socială pe care le-am luat în anul 2007 - şi mă refer în principal la creşterea pensiilor -, au fost anulate de preţurile scăpate de sub control. Adică, cu o mână le-am dat şi cu două le-am luat. Aceasta este politica amatoristă a Guvernului din sectorul agricol, politică care trebuie stopată, pentru că, altfel, vom vorbi tot mai des de foamete în România. O ţară, care ar putea hrăni 80 de milioane de oameni, nu este în stare să asigure cele necesare supravieţuirii unei populaţii de 20 de milioane.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Traian Dobre şi rog să se pregătească domnul deputat Valentin Iliescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnule Dobre, aveţi microfonul.

Domnul Traian Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Înainte de a-mi începe declaraţia politică, aş vrea să-l felicit pe domnul deputat Moisoiu pentru cele spuse, iar eu personal sunt mândru că am colegi patrioţi ca domnia sa.

Declaraţia mea politică am intitulat-o "Eu cred în votul uninominal".

Eu cred în votul uninominal. Dincolo de disputa din jurul celei mai bune dintre variantele de vot uninominal, acest proiect readuce politicianul în mijlocul oamenilor.

Aproximativ 70% dintre români vor introducerea votului uninominal încă din acest an. Este o majoritate semnificativă care ne scuteşte de foarte multe comentarii. Putem spune însă că din nou electoratul din România se dovedeşte mai înţelept decât foarte mulţi oameni politici. Semnalul este clar, românii cer reformarea grabnică a clasei politice româneşti. După 18 ani scurşi de la Revoluţia din 1989, a venit timpul unei alte etape, superioare, a evoluţiei politicii româneşti.

Avantajele votului uninominal - indiferent de varianta preferată de partide politice - sunt multiple: este uşor de înţeles şi de aplicat; oferă o mai bună reprezentare geografică; conduce la creşterea responsabilităţii pe relaţia alegător-ales; permite votanţilor să aleagă între mai mulţi candidaţi; conduce la majorităţi guvernamentale puternice şi stabile şi enumerarea avantajelor poate continua.

Din cele prezentate, se vede clar că votul uninominal obligă atât electoratul, cât şi clasa politică să se maturizeze. Alegătorul nu mai pune ştampila pe o listă alcătuită uneori în mod arbitrar şi clientelar de liderul de partid, ci îşi oferă sprijinul pentru un anumit candidat, despre care crede că este cel mai în măsură să-i reprezinte interesele în forul legislativ. În cazul în care va fi dezamăgit de viitorul deputat sau senator, alegătorul va avea mult mai multă putere în a-l sancţiona pentru lipsa sa de rezultate. În acest mod, aleşii care nu deschid gura decât atunci când depun jurământul, vor rămâne, în viitor, în afara Parlamentului. Dimpotrivă, cele mai multe şanse de a obţine un mandat de senator sau deputat le vor avea oamenii politici care rămân alături de comunitate şi de oameni, slujindu-le interesele.

Eu ştiu că există anumite intrese care urmăresc blocarea acestui proiect de lege. Prea mulţi politicieni ştiu că numai au nicio şansă. Prea mulţi parlamentari "plantaţi" pe o listă electorală au înţeles că alegătorii nu-i vor mai vota.

S-ar putea pune întrebarea: de ce acum trebuie introdus votul uninominal? Răspunsul este simplu: România se dezvoltă, începe să aibă o economie performantă şi, prin urmare, este obligată să-şi formeze o clasă politică de calitate. Dacă nu acum, atunci când? Nu trebuie să mai pierdem timpul!

O astfel de trecere de la votul pe listă la votul uninominal consumă anumite resurse, dar România îşi permite acum acest lucru. În ultimii ani, de când Guvernul este condus de liberali, bugetul şi p.i.b.-ul României s-au triplat, deci există suficiente fonduri la dispoziţie.

Cabinetul Călin Popescu-Tăriceanu este primul Guvern care a avut curajul să promoveze un astfel de proiect, prin asumarea răspunderii. De ce? Pentru că P.N.L. s-a aflat întotdeauna aproape de problemele oamenilor, propunând cele mai bune soluţii de rezolvare a lor. De aceea, în 2000, liberalii au fost aceia care au stopat declinul economic al României. De aceea, de trei ani de când P.N.L. se află în fruntea ţării, economia naţională se dezvoltă într-un ritm susţinut.

Este şi motivul pentru care nu ne este ruşine să ne întoarcem în mjlocul oamenilor. De fapt, noi, liberalii, am fost mereu acolo.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valentin Iliescu. Domnule deputat, microfonul vă aparţine.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Vă mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se cheamă "Pe cine mai reprezintă acest Guvern?"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi vine şi alătură două demersuri ale actualului Guvern, Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu, două demersuri vehement criticate, în egală măsură şi de presă şi de opinia publică, două demersuri care nu au legătură nici cu promisiunile făcute în campania electorală şi nici cu angajamentele făcute la învestirea acestui Guvern, dar au legătură cu neruşinarea politică, cu cinismul şi dispreţul faţă de cetăţean.

Guvernul Tăriceanu, tot mai preocupat de gestionarea unui buget nesustenabil, construit la disperare sub presiunea unor promisiuni populiste, toate marcate nu atât de Programul de guvernare, cât de nevoia de a drege electoral faţa unui Guvern şi unui partid liberal incompetent şi iresponsabil, a introdus această nefericită taxă de primă înmatriculare. În egală măsură, o taxă ilegală, nedreaptă, o hoţie îmbrăcată în vorbe meşteşugite în birouri din Palatul Victoria, dar şi o dovadă supremă a cinismului faţă de cetăţeni. Spui "taxa auto" şi valul de revoltă se revarsă instantaneu!

De un an de când a fost introdusă, numărul celor mai întâi nemulţumiţi şi treptat tot mai furioşi a crescut constant. Şi, cu toate acestea, Guvernul Tăriceanu nu vrea să renunţe. Conştientizând perfect, că renunţarea la această taxă şi, mai ales, returnarea banilor către cei care au plătit această taxă este cu certitudine picătura care va umple paharul dezastrului bugetar. După noi, potopul! Acestea par a fi ultimele reacţii ale unui Guvern care s-a despărţit definitiv de bună-credinţă, de respect şi consideraţie faţă de cetăţean.

În paralel, pe fondul unei nemulţumiri profunde cauzate de discrepanţele majore în sistemul bugetar, în primul rând datorită salarizării necorespunzătoare, acelaşi Guvern, Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu, mai comite o gafă de proporţii, trecând aproape pe şest o ordonanţă de majorare în două tranşe, în 2008, a indemnizaţiei demnitarilor - miniştri, secretari de stat, deputaţi şi senatori, prefecţi, primari, preşedinţi de consilii judeţene, Preşedintele ţării. Un gest nepotrivit, cinic şi care măreşte şi mai mult prăpastia dintre cetăţeni şi demnitari.

Puse alături, cele două demersuri ale aceluiaşi Guvern dovedesc nu numai lipsa de realism, de abilitate politică, dar şi dispreţul profund al actualilor guvernanţi faţă de cetăţeni. În orice ţară democratică normală, o asemenea dovadă de cinism şi dispreţ este sancţionată prin demiterea Guvernului. La noi, datorită jocurilor politice murdare pe care le fac permanent P.N.L. şi P.S.D., pentru susţinerea acestui Guvern-marionetă, nu se întâmplă aşa ceva. Dimpotrivă, Guvernul persistă în prostie, în incompetenţă şi iresponsabilitate.

Ca parlamentar al României, mă întreb şi vă întreb: "Pe cine mai reprezintă acest Guvern-marionetă?"

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îngăduiţi-mi să prezint şi colegii noştri deputaţi care au depus declaraţiile politice în scris la secretariatul Camerei Deputaţilor: domnul deputat Buda Daniel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal; domnii deputaţi Ioan Stan, Ion Stan, Viorel Pupeză, Vasile Puşcaş, Valeriu Ştefan Zgonea, Vasile Soporan, Costică Macaleţi, Emil Radu Moldovan, Mihaela Rusu şi Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat; domnii deputaţi Andrian Sirojea-Mihei, Ioan Hoban, Emil Strungă, Sandu Mihai Capră şi Horaţiu Buzatu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal; domnul deputat Dumitru Avram, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare; domnul deputat Bogdan Ciucă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator şi domnul Mircia Giurgiu, deputat fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Statistic, domnilor colegi, astăzi au citit declaraţiile publice de la microfonul Camerei Deputaţilor 19 deputaţi şi tot 19 deputaţi au depus declaraţiile în scris.

Cu acestea, declar închisă şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice.

Ne revedem la ora 10,00, la şedinţa consacrată dezbaterii actelor normative înscrise pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc, domnilor colegi.

O zi bună, tuturor!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Dumitru Avram:

"România se prăbuşeşte"

România parcurge, cu siguranţă, cea mai grea perioadă din ultimele decenii. Nimic nu ilustrează mai grăitor şi mai dureros acest adevăr decît cozile interminabile făcute de bătrîni fie pentru obţinerea amărîtelor lor de pensii după o viaţă de muncă, fie pentru obţinerea pensiilor de urmaşi, a unui bilet de tratament sau, pur şi simplu, a unui pachet de alimente care să le mai uşureze traiul. Insuportabilele creşteri de preţuri pe care actualii guvernanţi le angajează cu o detaşare inconştientă anunţă vremuri mai mult decît dramatice. Efectiv, românii nu mai au din ce trăi. Cum s-o mai scoată la capăt? Vreo 4 milioane au luat drumul bejeniei, lăsîndu-şi copilaşii în voia sorţii, ca să nu mai pomenim de umilinţele pe care le trăiesc printre străini şi despre care le este ruşine să vorbească. Mulţi dintre ei s-ar întoarce şi mâine acasă. Dar ce să facă aici? Să dea în cap, să fure sau să aştepte să cadă din picioare precum animalele vlăguite de boală şi de foame? România se prăbuşeşte pe zi ce trece, iar mai-marii de la Bucureşti se fac a nu observa nimic.

Ei se bat pe justiţie ca pe propria lor moşie. Pentru că aici, în justiţie, se pot afla sau se pot ascunde toate nenorocirile care i-au adus astăzi pe români în sapă de lemn. Oameni aflaţi în fruntea ţării înjură ca la uşa cortului, amăgindu-se cu speranţa că interminabilul lor circ mai este pe gustul poporului. Nu mai este. Un popor ajuns la capătul răbdării nu mai are deloc chef de bancuri proaste.

Zilele acestea, Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 90 de ani, iar denigratorii săi sunt din ce în ce mai puţini. Adevărul este că Nicolae Ceauşescu a fost un mare patriot, iar faptele ce-i pot fi reproşate aparţin mai degrabă unei conjuncturi nemiloase decât lipsei sale de preocupare pentru soarta românilor. Ceauşescu a făcut destule pentru această ţară şi nu cred să-l fi auzit cineva înjurând ca un birjar.

E adevărat, există şi tipi subţiri care, pur şi simplu, rămân insensibili la suferinţelor celor mulţi. Lor să le meargă bine, în hainele lor scumpe şi în vilele somptuoase cărora nu le cunosc nici măcar numărul camerelor! Iar cînd priveliştea de-acasă devine greu de suportat, pleacă să-şi odihească ochii prin locurile ameţitoare din această lume.

Ce le pasă lor că moneda naţională a ajuns o batjocură, ce dacă ne asigurau ei să avem încredere în leul nostru puternic, cine să-şi mai aducă acum aminte de palavrele lor, acum când milioane de români nu fac decât să se roage să supravieţuiască şi să nu fie alungaţi din propriile case din cauza datoriilor de tot felul! "Leul nu putea să fie nesimţit", spunea cu un umor greu de gustat guvernatorul Băncii Naţionale, pentru ca un colaborator apropiat al său să ne asigure de faptul că instituţia lor supraveghează în permanenţă jocul leului, aducându-l imediat în cuşcă atunci cînd o ia razna. În plină recesiune, nouă ne arde de poveşti de adormit copiii. A fost dată o nouă avertizare cu privire la posibile viituri în judeţele Olt, Giurgiu, Mehedinţi, Teleorman, Dolj şi nimeni n-a avut chef decît de penibilele noastre scandaluri dâmboviţene.

Ca să nu mai vorbim de faptul că sloiurile imense de gheaţă adunate pe râul Bistriţa pot, oricînd, provoca un adevărat cataclism. Nimeni n-a învăţat nimic din experienţele dureroase anterioare.

Mai nou, am devenit şi mincinoşi, făcînd din negru alb cu o dezinvoltură laşă. Oamenii mor de foame, iar noi le spunem că lucrurile merg din bine în mai bine! Proaspăt întors de la Praga, mult prea elegantul nostru prim-ministru ne atrăgea atenţia asupra unei posibile devalorizări a monedei naţionale. Care posibilă, cînd euro a luat-o de-a dreptul razna! Sub fascinaţia minunăţiilor din Oraşul de Aur, premierul a ţinut, de asemenea, să ne asigure că economia românească nu are probleme structurale, că nu ne lovim decât de unele acţiuni speculative, că avem o rată de creştere peste media europeană, că, în ceea ce priveşte investiţiile, suntem chiar primii dintre cei mai tari de pe bătrînul continent. Atenţie, însă, la "anvelopele salariale"! Pe ce lume o trăi acest prim-ministru? S-o fi luat-o leul razna din preaplinul economiei româneşti? Să nu observe el dezastrul din jur, marea pacoste care a ajuns, de exemplu, pe capul românilor această odioasă taxă de primă înmatriculare, care a stupefiat până şi Comisia Europeană şi care încă nu şi-a găsit o rezolvare liniştitoare.

A mai spus ceva memorabil la Praga primul-ministru de la Bucureşti. Cum că România susţine proiectul antirachetă, dar fără "ostilizarea" Rusiei. Numai că Rusia e gata "ostilizată", din moment ce ne lasă cu ochii în soare pe această iarnă grea şi cu preţurile astronomice pe care le înregistrează gazele naturale. Am crezut că mergem de mână cu vecinii bulgari, dar iată cum Putin, la sfîrşit de mandat, prinde în cleştele energetic acest fost stat al blocului de est, prin realizarea, prin Marea Neagră, a gazoductului South Stream, ceea ce înseamnă libera trecere a Gazprom prin Balcani şi spre Europa Centrală. Bulgarii nu şi-au făcut prea multe probleme că această conductă blochează construirea gazoductului concurent Nabucco, sprijinit de Uniunea Europeană. Le-am dat altora, pe degeaba, combustibilul nostru albastru, o imensă bogăie naţională, iar acum murim de foame şi de frig.

Până cînd va mai rezista acest popor?

Domnul Daniel Buda:

"Este PSD arbitru?"

Suntem în faţa unui an electoral extreme de dificil. Cu toţii ne întrebăm ce va urma, cine cu cine şi mai ales "de ce"?

În jurul unui partid se fac cele mai multe jocuri. Cine este mai bun decat celalalt? Cine ar fi arbitru decisiv al scenei politice? Ar putea fi PSD un astfel de arbitru? Cu siguranţă, nu.

Ceea ce se întâmplă în PSD de la alegeri şi până în prezent nu arată decât faptul ca nu mai există nici o viziune unitară a celor care îl conduc în prezent.

Iată o caracterizare de moment a PSD-ului, partidul care, cu Mircea Geoana în frunte, nu reuşeşte să facă decât figuraţie pe scena politică.

Nu trebuie sa ne grăbim sa tragem concluzii negative judecând la suprafaţă însă, ci trebuie să înţelegem faptul ca PSD-ul se află într-o poziţie extrem de dificilă, de fapt, am putea spune că de ceva vreme face un fel de echilibristică ce nu provoacă decât ilaritate şi nicidecum suspans.

Pe de o parte are un preşedinte a cărui dorinţă de a ocupa o funcţie de conducere este de domeniul fantasticului, pe de alta există vechile relicve ale partidului care se încăpăţânează să reziste, deşi orice sondaj de opinie corect facut le arată negru pe alb că în afară de câţiva pesionari nostalgici din zonele rurale nu mai au nici un suport electoral, iar ideile lor politice ar putea fi privite cu indulgenţă doar dacă am fi în "glorioşii ani '50".

Astfel, PSD-ul "a reuşit" sa jongleze şi să aibă o poziţie deloc de invidiat din punctul de vedere politic: ba a încearcat să intre la guvernare impins de preşedintele său, ba a dorit să ramână în opoziţie împins de vechea gardă, care încearcă să plătească acum poliţele vechi pentru noua conducere a partidului. Cert este că, până acum, nici una din taberele din interiorul partidului nu a avut câştig de cauză, nefiind în stare decât de bâlbâieli politice fără nici un fel de consistenţă.

Ultimele alegeri au arătat clar că PSD-ul are din ce în ce mai puţini susţinători, iar mare parte din conducere au înţeles acest lucru.

Ca urmare, cei noi poate vor încearca din nou să profite de pe urma slabei susţineri a PNL-ului şi să intre la guvernare, acum cât mai au aceasta sustinere; cei din vechea gardă vor să intre într-o opoziţie fermă pentru a încerca să salveze pe ultima sută de metri imaginea partidului.

Chiar daca PSD-ul de acum nu se mai bucură de susţinerea avută în urmă cu câţiva ani, se pune întrebarea dacă acesta poate face încă jocurile, fiind în stare sa încline balanţa în favoarea oricărei formaţiuni politice cu care se va alia, iar cei aflaţi la conducere în acest moment sunt conştienţi de acest lucru.

PSD-ul va juca cel mult rolul unui partid aflat în situaţia de a alege o formaţiune politică cu care să se alieze pentru a intra la guvernare, având oarecum rolul unui arbitru. Un arbitru slab şi nepregătit al scenei politice, care nu poate face faţă unui "meci" electoral în 2008. Nepregătit atât din punctul de vedere fizic şi mental, cât şi moral.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

Niciodată în cei trei ani de când activez în calitate de deputat, nu am comentat o decizie a vreunei instanţe judecătoreşti. Cu atât mai puţin o decizie a Curţii Constituţionale, chiar dacă în unele situaţii, balanţa judecăţii acestei instanţe supreme, nu a avut talerele la acelaşi nivel.

Ultima decizie a Curţii, cea referitoare la legea de organizare şi funcţionare a CNSAS, ridică însă numeroase semne de întrebare şi sunt de acord cu cei care în manifestările publice din prima duminică a lunii februarie, au utilizat expresii gen "restauraţie" sau "contrarevoluţie". Pentru că, în esenţă, la aceasta se reduce o decizie pe care eu o consider mai mult decât scandaloasă.

Primul mare semn de întrebare care planează asupra deciziei de săptămâna trecută se referă la modul în care au deliberat judecătorii Curţii. În alte situaţii, ultima în prima jumătate a anului 2007, când pe rolul Curţii s-au aflat sesizări privind neconstituţionalitatea mai multor articole din Legea de organizare şi funcţionare a CNSAS, aceiaşi judecători au respins excepţiile de neconstituţionalitate.

Mă întreb: dacă în martie 2007, sau în 2006, în 2004 ş.a.m.d., legea era constituţională, de ce acum nu mai este? Pentru a nu fi considerat tendenţios, mă refer doar la articolele originale ale legii, nu şi la modificările ulterioare.

Al doilea mare semn de întrebare îl reprezintă decizia în sine: excepţiile ridicate de către apărătorul domnului Dan Voiculescu se refereau la unele articole, în timp ce judecătorii Curţii, depăşindu-şi nepermis atribuţiile, au declarat legea, integral, neconstituţională. Suntem în faţa unei erori judiciare fără precedent, la cel mai înalt nivel.

Citind cu atenţie excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, recunosc că în trei, maximum patru situaţii - la nivel de alineate ale unor articole - există unele erori. Dar dacă le privesc prin ochiul parlamentarului, adică al celui care este obişnuit cu "legislaţia", constat că este vorba de erori, nu atât de natură constituţională, cât de natură tehnică. Chiar dacă nu sunt jurist de profesie, nu pot să nu constat că judecătorii Curţii au tratat ca fiind neconstituţionale unele aspecte care, în nici un caz, nu se abat de la litera legii fundamentale.

În primul rând, judecătorii Curţii au decis că CNSAS nu se poate afla în subordinea Parlamentului, pentru că "instituţia nu este nominalizată în Constituţie". Este o eroare evidentă pentru că art. 65 din Constituţie enumeră unele instituţii ale căror conduceri se votează în şedinţele comune ale celor două Camere, iar la alineatul k) menţionează: "îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună". Or, în regulamentul şedinţelor comune, la punctul 21 al art. 1 se menţionează negru pe alb: "efectuarea altor numiri în funcţii care, potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului". Or, aici se află sediul materiei controlului parlamentar în ceea ce priveşte CNSAS. Altfel spus, nici urmă de neconstituţionalitate.

Apoi, tot judecătorii Curţii - şi aici este piesa de rezistenţă a argumentaţiei instanţei - susţin că CNSAS are caracteristicile unei instanţe de judecată, arătând: "Constituţia interzice în mod expres înfiinţarea instanţelor extraordinare".

Alt argument: "CNSAS este, în acelaşi timp, acuzator şi judecător, pentru că produce probele, care sunt în custodia sa, dar dă şi verdictele".

Dar, aceste argumente sunt în totalitate false. CNSAS nu este o instanţă extraordinară, deoarece verdictele date nu au putere juridică. Faptul că aceste verdicte pot fi contestate în justiţie reprezintă tocmai caracterul pur democratic şi constituţional al instituţiei. Dacă ar fi să ne luăm după logica judecătorilor Curţii, atunci nici poliţiştii de la Serviciul Circulaţie nu ar mai trebui să aplice amenzi.

Cea de-a doua teză evocată mai sus de judecătorii Curţii denotă ori o crasă necunoaştere a activităţii CNSAS, ori o rea-credinţă ieşită din comun: la CNSAS, cei care dau verdicte, adică membrii Colegiului - 11 persoane - nu sunt aceiaşi care produc şi probele. De chestiunea probelor se ocupă Departamentul de Investigare al instituţiei, care are o altă componenţă.

Toate aceste aspecte mă obligă să trec peste reţinerea impusă de cutumă legată de o decizie a Curţii Constituţionale şi să calific pe toţi cei 9 judecători ai acestei instanţe ca fiind RELICVE ale regimului comunist, pe care, în momente decisive, nu ezită să îl apere, chiar cu preţul încălcării oricăror norme juridice. Şi nu exclud nici posibilitatea ca prin decizia de săptămâna trecută, cei 9 judecători să nu fi apărat doar un sistem, ci chiar şi propria lor piele. Se ştie - presa a tras mai demult un semnal de alarmă - există suspiciuni privind existenţa unor dosare de colaboratori ai Securităţii care îi privesc pe unii dintre domnii în robă vişinie de la Curtea Constituţională. Şi dacă există cineva care îmi va reproşa atitudinea faţă de judecătorii Curţii, atunci îl rog să analizeze următorul pasaj din decizie:

"Curtea observă însă că Legea nr.187/1999 nu urmăreşte numai scopul de deconspirare, enunţat în preambul, ci promovează şi răspunderea morală, juridică şi politică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă."

Iată de ce consider că lucrurile sunt clare, în sensul că judecătorii Curţii Constituţionale nu agreează tragerea la răspundere - nici chiar morală - a celor care au atentat la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti înainte de 1989. Orice alt comentariu este de prisos.

Nu pot încheia fără a oferi tuturor un exemplu de frazeologie 100 % comunistă, prezent în documentul emis de această instituţie:

"Constatând existenţa unui venin neconstituţional, Avocatul Poporului consideră că este obligaţia Curţii Constituţionale de a-l extrage printr-o decizie dreaptă şi înţeleaptă".

Expresia "VENIN NECONSTITUŢIONAL" este 100 % stalinistă şi pare copiată din documentele politice ale "obsedantului deceniu".

Iată de ce solicit de la acest microfon demiterea imediată a tovarăşului Ioan Muraru, ca semn al refuzului societăţii româneşti de a mai accepta în anul 2008 existenţa adepţilor stalinismului într-o instituţie fundamentală a statului.

De asemenea, cer acelor judecători ai Curţii Constituţionale, care vor să şteargă ruşinea acestei decizii aberante, să-şi dea neîntârziat demisia.

Domnul Emil Strungă:

"Majorarea pensiilor"

Guvernul a făcut eforturi reale în vederea majorării pensiilor şi a asigurării unui trai decent pentru pensionari. Astfel, s-a votat în unanimitate mărirea punctului de pensie la 45%. Potrivit legii, punctul de pensie a crescut la 37% de la 1 ianuarie 2008, urmând ca de la 1 ianuarie 2009 să crească la 45%. Ministrul economiei, Varujan Vosganian, şi cel al muncii, Paul Păcuraru, au analizat materialul referitor la sursele de finanţare a majorării pensiilor pentru a vedea capacitatea reală de finanţare integrală şi pe termen lung a acestora. Pentru a asigura suma necesară creşterii pensiilor în 2008 şi 2009, finanţările se vor baza, pe de o parte, pe priotizarea şi eficientizarea cheltuielilor, iar pe de altă parte, pe o mai bună colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Dorinţa Guvernului este de a nu majora taxele şi impozitele, lucru care face proiectul de mărire a pensiilor destul de dificil, mai ales în următorii doi ani, consideraţi hotărâtori pentru evoluţia bugetară naţională. Efortul financiar pentru susţinerea acestei măsuri a fost estimat la peste două miliarde euro pentru anul 2008. Sursele de finanţare a majorării pensiilor provin din creşterea nominală a PIB de 10% (1,2 miliarde euro), a numărului de salariaţi cu 2% (180 milioane euro), măsuri legislative de lărgire a bazei de impunere pentru contribuţiile de pensii (500 milioane euro).

În privinţa persoanelor care au lucrat în condiţii speciale de muncă şi au fost încadrate în grupele I şi II de muncă, s-au înaintat propuneri de majorare a pensiilor de 45%, respectiv, 25%. Ministrul muncii, Paul Păcuraru, împreună cu Casa de Pensii, a iniţiat un proiect de lege care să convertească în bani perioada lucrată în grupa I şi grupa a II-a. Pentru acest proiect ar fi necesare 800 de milioane de euro conform spuselor ministrului muncii. Pe de altă parte, Legea 19/2000 este o lege europeană care nu mai prevede grupe de muncă întrucât în Europa se urmăreşte obţinerea unor condiţii normale de lucru şi de pensionare în spiritul echităţii sociale, şi nu acordarea unor drepturi suplimentare la pensionare unor oameni care au lucrat în condiţii grele şi care au beneficiat pe durata activităţii de sporuri salariale şi alte avantaje suplimentare în raport cu celelalte categorii de angajaţi.

Domnul Ioan Hoban:

"Eficienţa furnizorilor de formare profesională"

Începând cu 1 ianuarie 2008, taxa de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor se ridică la două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. Taxa se achită pentru fiecare ocupaţie/calificare pentru care se solicită autorizarea.

Formarea profesională a adulţilor constituie o prioritate naţională, iar adulţii au drepturi egale de acces la formare profesională, fără discriminări pe criterii de vârstă, sex, rasă, origine etnică, apartenenţă politică sau religioasă.

Conform Ordonanţei nr.129/2000, care reglementează formarea profesională a adulţilor, aceasta are ca principale obiective: facilitarea integrării sociale a indivizilor, în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii; pregătirea resurselor umane capabile să contribuie la creşterea competitivităţii forţei de muncă; actualizarea cunoştinţelor şi perfecţionarea pregătirii profesionale în ocupaţia de bază, precum şi în ocupaţii înrudite; schimbarea calificării, determinată de restructurarea economică; însuşirea unor cunoştinţe avansate.

Dacă vorbim de formare profesională a adulţilor ca prioritate naţională, atunci trebuie să vedem şi cine sunt furnizorii de formare profesională, dacă sunt aceştia capabili să desfăşoare activităţi eficiente de formare profesională. Cât de eficiente sunt cursurile? Cât de interesaţi sunt agenţii economici în angajarea absolvenţilor acestor cursuri?

Este adevărat că Ministerul Muncii, în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi a strategiilor sectoriale, a elaborat politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv formarea profesională a adulţilor. Dar e tot atât de adevărat că România duce deja lipsă de forţă de muncă calificată în mai toate domeniile de activitate, pentru că liberalizarea pieţei muncii face ca forţa de muncă din România să migreze spre ţări unde este mai bine plătită.

Realitatea arată câteva aspecte de care trebuie ţinut seama. Există foarte mulţi formatori cu experienţă, dar şi alţii care nu se ridică la standardele impuse; răsfoind registrul, nu întâlneşti prea multe societăţi comerciale care să facă acest lucru; organizarea şi susţinerea examenelor de către mulţi formatori este cel puţin discutabilă. În Maramureş, de exemplu, există în jur de 50 de formatori. Numai că, aşa cum afirma la o conferinţă de presă directorul Direcţiei pentru Muncă Maramureş, situaţia este generală pentru România, deşi cursurile se fac la modul cel mai serios, lectorii sunt bine pregătiţi, examenele se tratează cu seriozitate, mulţi dintre absolvenţi iau diplome pe care le folosesc la cules de căpşuni, sau la alte munci prin Spania, Italia, sau pe unde pleacă să câştige mai bine decât acasă.

Aşa stând lucrurile, poate că Agenţia naţională şi cele judeţene ar trebui să comunice mai mult cu agenţii economici în căutare de forţă de muncă. Revenind la procedura de reautorizare, poate că ar trebui să se analizeze cu mai multă atenţie dosarul de autorizare, depus la secretariatul tehnic, dar şi obţinerea certificatelor de absolvire.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Educaţia copiilor din satele de munte reprezintă o mare problemă"

În orice ţară civilizată, numărul copiilor dintr-o clasă este mai puţin important atunci când există pedagogi specializaţi şi cu dorinţă de a educa tânăra generaţie. Nu este mai puţin adevărat faptul că, în România, descentralizarea este înţeleasă exact pe dos.

În judeţul Cluj, copiii care învaţă la Şcoala Generală cu clasele I-VIII Dealu Negru, comuna Călăţele, au ajuns o simpla statistică. Numărul lor nu mai este suficient pentru ca o şcoală situată la o altitudine de peste 1.000 m să mai funcţioneze.

Copiii care frecventează şcoala din Dealu Negru vin din patru sate - Dealu Negru, Râşca de Sus, Râşca Pleş şi Călăţele Pădure. Drumurile care leagă Râşca de Sus şi Râşca Pleş de localităţile învecinate sunt inaccesibile 5-6 luni pe an - atât durează iarna în această parte de ţară -, iar soluţia propusă de autorităţi privind transportul elevilor cu microbuze şcolare nu poate fi aplicată.

În plus, localitatea Dealu Negru dispune de două clădiri în care elevii îşi pot desfăşura în cele mai bune condiţii activităţile educaţionale. De aceea, având disponibilitatea autorităţilor locale de a sprijini cadrele didactice de la Şcoala Dealu Negru, dar şi dăruirea profesorilor de aici, nu se poate pune problema desfiinţării acestei unităţi de învăţământ.

Mai mult decât atât, copiii care frecventează şcoala din Dealu Negru pot fi de un real folos părinţilor, ajutându-i în gospodărie. În cazul în care vor fi mutaţi la o altă unitate, elevii vor avea de parcurs până la 12 km, pe drum de munte. Pe lângă faptul că vor trebui să pornească foarte devreme de acasă, când vor ajunge înapoi acasă vor fi atât de obosiţi că, în timp, nu vor mai da nici un randament, ajungându-se, probabil, chiar la abandon şcolar. În secolul al XXI-lea, aşa ceva nu mai este permis.

În aceste condiţii, vă solicit sprijinul pentru a promova educaţia românească la cele mai înalte standarde şi să nu mai ajungem să desfiinţăm şcoli.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

"Reforma Uniunii sau uniunea întru reformă"

Stimaţi colegi,

Consiliul European a agreat în iunie 2007, prin şefii de stat şi de guvern, mandatul politic privind elaborarea unui nou tratat care să reformeze tratatele constitutive ale Uniunii - Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi Tratatul de instituire a Comunităţii Europene - cunoscut sub numele de "Tratatul de Reformă". Acest mandat a constituit baza şi cadrul pentru elaborarea Tratatului de Reformă semnat de statele membre, la Lisabona, în decembrie 2007, inclusiv din partea României, de către preşedintele României, de către primul ministru, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi de către ministrul afacerilor externe, domnul Adrian Cioroianu.

"Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.", spune un articol adăugat chiar la începutul tratatului - tratat care nu îşi propune să înlocuiască tratatele actuale, ci să le modifice prin două clauze de amendare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi respectiv a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, care va fi redenumit "Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene".

Aş dori să subliniez câteva dintre cele mai importante modificări efectuate de Tratatul de Reformă, care sunt legate de consacrarea personalităţii juridice a Uniunii, consolidarea rolului parlamentelor naţionale, stabilirea diviziunii clare a competenţelor între Uniune şi statele membre, extinderea votului cu majoritate calificată pentru o serie de noi domenii, conferirea de valoare juridică obligatorie Cartei drepturilor fundamentale, introducerea sistemului dublei majorităţi (55% din statele membre şi 65% din populaţie) pentru adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului începând cu 2014, clauza de solidaritate în domeniul energetic şi în caz de atacuri teroriste, precum şi fuzionarea celor trei piloni comunitari, politica externă şi de securitate comună fiind supusă în continuare unor reguli şi proceduri speciale.

Conform prevederilor Constituţiei României, Tratatul de Reformă va avea prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, constituind drept primar european, România fiind obligată să respecte prevederile acestuia şi să asigure resortisanţilor săi drepturile de care se bucură în temeiul Tratatului, legislaţia internă trebuind să fie conformă cu prevederile Tratatului.

Astăzi, ne aflăm în momentul în care România este parte integrantă a acestei decizii, în calitatea sa de nou stat membru al Uniunii Europene. România a considerat că Tratatul de Reformă constituie un pas înainte în procesul de integrare europeană, asigurând Uniunii mijloacele pentru a acţiona eficient în actualul context al globalizării. Ţara noastră a susţinut negocierea şi semnarea Tratatului, pornind de la considerentul că acesta creează cadrul instituţional şi legislativ pentru o acţiune unitară şi puternică la nivel european. Dacă toate statele membre vor depune instrumentele de ratificare în timp util, tratatul va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2009, contribuind la progresul procesului de reformă a cadrului instituţional european, al mecanismului decizional al Uniunii şi al politicilor comunitare, ale căror efecte pozitive la nivelul Uniunii Europene vor avea, inevitabil, un impact pozitiv şi pe plan intern.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privind necesitatea unei reforme a Parlamentului României

Începutul acestei penultime sesiuni parlamentare din cadrul actualei legislaturi aduce în atenţia opiniei publice şi a factorilor politici o temă la care cetăţenii români consideră că înregistrăm numeroase restanţe: reforma profundă a Parlamentului. Probabil că procesul modernizator ar fi câştigat în consistenţă şi eficienţă dacă s-ar fi desfăşurat într-un context mai puţin conectat la calendarul electoral şi ar fi permis o mai activă implicare atat a noastră, ca parlamentari, cât şi a cetăţenilor/societăţii civile. Necesitatea sa nu a fost însă niciodată mai stringentă decât în aceste momente, în care instituţiile esenţiale ale statului sunt paralizate de conflictele politicianiste, iar marile şi micile crize constituţionale se repetă foarte frecvent în actualul cadru legislativ. Pe parcursul ultimilor ani, ideea reformei structurale a Parlamentului a avut acordul unanim/formal al forţelor politice, dar nimeni nu a propus sau făcut măcar un pas pe calea reformei.

În discuţiile cu alegătorii sau de la tribuna Camerei, reprezentanţii partidelor au susţinut necesitatea consolidării instituţiilor reprezentative şi reabilitarea lor în raport cu încrederea cetăţenilor. Caracterul insignifiant al schimbărilor pe care activitatea parlamentară le-a înregistrat în ultimii ani demonstrează sensul pur formal al susţinerii de care eventualele inovaţii s-au bucurat, iar astăzi democraţia din România şi fiecare cetăţean suportă un greu tribut indiferenţei unora şi complicităţii altora. Ne aflăm, astfel, în situaţia de a merge pe un drum cu sens unic, întrucât menţinerea actualei stări de lucruri ar echivala cu diminuarea de facto a legitimităţii conferite de mandatul primit de la alegători.

O minimă onestitate ne obligă să recunoaştem şi să regretăm că, în momentul de faţă, Parlamentul ocupă un loc neonorant în topul instituţiilor cele mai contestat de cetăţeni. Parlamentul şi-a pierdut calităţile de ,,forum'' ca urmare a impunerii dictaturii de partid şi a promovării centralismului şi a punerii accentului pe agenda guvernamentală. Relaţiile netransparente ale unor parlamentari cu grupuri de interese, cu efecte concrete în activitatea lor legislativă şi în afara unui cadru legislativ care să reglementeze activitatea de lobby, au suscitat numeroase controverse în ultimii ani, din care prestigiul Parlamentului nu a avut de câştigat. Consecinţele unei astfel de percepţii se fac deja simţite în relaţia parlamentari - cetăţeni.

Dacă evaluăm datele statistice privitoare la prezenţa populaţiei la vot, de la alegerile din 20 mai 1990 la alegerile pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007, vom constata că procentul celor interesaţi de activitatea politică a scăzut cu aproximativ 75%. Ne confruntăm cu o gravă criză de legitimitate, care pune în cauză nu doar proiectele politice ale momentului, ci înseşi fundamentele cadrului democratic de la noi. Oricât de detestabil a devenit Parlamentul pentru un mare număr de români, avem datoria să-i convingem că democraţia este condiţia sine qua non a existenţei unui stat modern şi de drept.

Puterea executivă, din ultimele două decenii, a căutat constant să promoveze schimbări în activitatea parlamentară care să-i asigure controlul cvasitotal asupra administraţiei şi resurselor. Astfel, Parlamentul şi-a pierdut abilitatea de a scrutiniza activitatea guvernamentală, parlamentarul neavând un acces facil la informaţie şi lipsindu-i un suport de expertiză. Pe când se afla pe băncile opoziţiei, actuala putere blama guvernul pentru numărul mare de ordonanţe de urgenţă şi pentru limitarea dezbaterilor din plen. În prezent, guvernul recurge cu mult apetit la aceleaşi practici şi îşi motivează ingerinţa în activitatea unei alte puteri a statului prin aşa-zisa lentoare a procesului de elaborare şi votare a actelor legislative. În prezent, puterea executivă din România a devenit aproape omnipotentă, iar lipsa unei instituţii legislative puternice privează infrastructura instituţională statală de centrul de greutate care s-o echilibreze.

Parlamentul trebuie să contribuie la definirea termenilor în dezbaterea politicilor publice. Trebuie realizat un echilibru între cele două direcţii pe care ar trebui să funcţioneze instituţia Parlamentului în relaţia cu Executivul: cea de scrutinizare a activităţii guvernamentale (preponderent de către parlamentarii din opoziţie), respectiv de susţinere a procesului decizional al guvernului (de către parlamentarii puterii).

Aş dori să aduc în atentia dumneavoastră un raport publicat recent de Institutul pentru Politici Publice, care face o analiză a activităţii Parlamentului în cursul anului trecut. Raportul produce o serie de teme de reflecţie în legătură cu finalităţile unui proces de reformă a Parlamentului. Constatăm, astfel, că există diferenţe notabile între notorietatea de presă a parlamentarilor şi substanţa implicării în procesul legislativ sau între activitatea de partid şi cea de parlamentar. Dar concluzia esenţială, pe care raportul ne-o pune la dispoziţie, este aceea că forţa motrice a schimbărilor pe care le avem în vedere trebuie să fie responsabilitatea faţă de alegători şi interesul public. Cei care elaborează un proiect de lege trebuie să urmărească şi să susţină, până la capăt, implementarea lui. Nu este firesc să perpetuăm practicile unor dezbateri în comisii asupra unor legi necesare modernizării ţării, iar apoi să luăm act de asumarea răspunderii guvernului pe pachete legislative redactate în grabă, pentru a fi modificate câteva luni mai târziu.

Se impune să punem accentul pe calitatea muncii în interesul public şi să renunţăm la evocările triumfaliste ale cantităţii "impresionante" de acte normative pe care le-am adoptat pe parcursul unei sesiuni. Să nu uităm că observatorii străini şi în egală măsură cetăţenii reclamă instabilitatea legislativă datorată, în mare măsură, carenţelor din activitatea parlamentară. Încercarea de a centra dezbaterea exclusiv pe tema reformei sistemului electoral, oricât ar fi aceasta de importantă, riscă să pună în plan secund necesitatea unor schimbări de profunzime a sistemului. Şi un parlament ales prin sistemul uninominal ar putea suferi de aceleaşi neajunsuri ca şi legislativul de ieri şi azi. Sistemul uninominal singur nu este un panaceu, după cum o demonstrează dezbaterile din ţările în care şi-a câştigat un prestigiu funcţional.

Aşadar, se impune o regândire a instituţiei legislative în esenţa ei, pornind şi de la principiile Noului Tratat al Reformei. Astfel, am identificat, în urma analizei, a tendinţelor de pe plan european şi a interacţiunii avute cu cetăţenii din circumscripţia electorală, câteva obiective privind realizarea unei reforme a Parlamentului şi a pregătirii lui pentru secolul XXI:

• Obiectivul I - Orientarea Parlamentului spre viitor nu înspre trecut, în sensul realizării unei bune guvernări;
• Obiectivul II - a da Parlamentului o mai semnificativă activitate în sensul acordării de autoritate comisiilor parlamentare, cât şi competenţe, responsabilităţi, expertiză;
• Obiectivul III - Creşterea contribuţiei Parlamentului în formularea politicilor publice;
• Obiectivul IV - Întărirea rolului Parlamentului în supervizarea activităţilor interne/externe ale Guvernului;
• Obiectivul V - Realizarea unui echilibru modern între aspectele adversariale şi consensuale ale sistemului democratic;
• Obiectivul VI - Reformarea urgentă a structurii si funcţiilor comisiilor parlamentare;
• Obiectivul VII - Asigurarea parlamentarilor cu mijloace instituţionale de a deveni eficienţi;
• Obiectivul VIII - O nouă relaţie între Parlament şi serviciile publice, în sensul maximizării eficienţei actului public (relaţia între autorităţi nu trebuie vazuta dihotomic).

O reformă a Parlamentului nu trebuie să privească doar pe cei care servesc această instituţie. Este necesară elaborarea unei Agende de Reformă a Parlamentului care să includă cetăţenii şi priorităţile lor, obiectivul final fiind îmbunătăţirea activităţii Parlamentului, în corelare cu rolul său constituţional, acela de exprimare a suveranităţii poporului.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

"Cum stau lucrurile în realitate cu proiectul pentru votul uninominal"

Doamnelor şi domnilor,

Toată lumea susţine sus şi tare "vrem vot uninominal", dar când se pune problema să treacă cât mai repede un proiect prin Parlament pentru care Guvernul şi-a asumat deja răspunderea, încep tergiversările. unii vin cu alte propuneri pentru a lungi cât mai mult discuţiile şi pentru a ajunge în realitate la imposibilitatea folosirii sistemului de vot uninominal pentru următoarele alegeri.

Lucrurile sunt cât se poate de simple şi toate partidele parlamentare care doresc cu adevărat introducerea votului uninominal ştiu ce este de făcut ca acesta să poată intra cât mai repede în vigoare: trebuie doar să fie de acord cu eliminarea celor trei texte declarate neconstituţionale în cazul proiectului pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Vrem sau nu vrem alegeri în sistem de vot uninominal în 2008? Dacă răspunsul este afirmativ în totalitate, atunci comisiile juridice din Parlament trebuie să sprijine propunerea Guvernului şi să finalizeze cât mai rapid dezbaterile asupra articolelor din Legea votului uninominal declarate neconstituţionale.

Numai un astfel de proiect care are la origine un sistem de vot cu reprezentare proporţională, aşa cum este cel pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea deja, are şanse să fie aplicat în România cu succes, fără să dezavantajeze aproape toate partidele prin subreprezentarea acestora în raport cu voturile pentru care le obţin.

Este mai important orgoliul unora de a-şi asuma un proiect, acela de vot uninominal în două tururi de scrutin, în care nu cred de fapt (ceea ce s-a demonstrat prin declaraţii publice susţinute chiar de iniţiatori cu foarte puţin timp înainte...) şi pe care l-au aruncat în dezbatere publică doar pentru a fi în luminile rampei sau responsabilitatea de a face lucrurile aşa cum e mai bine pentru mediul în care trăim, pentru cetăţenii acestei ţări?

Domnul Ion Stan:

"Liderul U.D.M.R. Marko Bela continuă seria atentatelor la Constituţia României. El invocă, înainte de a se fi produs, precedentul Kosovo drept argument pentru intervenţia Uniunii Europene în favoarea enclavizării şi bastuntanizării statului naţional unitar."

În pofida temperaturilor scăzute, minţile încinse ale radicalilor extremişti dintre concetăţenii noştri de naţionalitate maghiară continuă să lucreze împotriva ordinii constituţionale a Statului Român.

Ca să nu treacă nici prima lună a anului 2008 fără a adăuga o nouă filă în cronica subminării fundamentelor constituţionale ale României, distinsul nostru coleg de Parlament, domnul senator Marko Bela, nici nu a aşteptat ca precedentul Kosovo să se consume, pentru că, iată, l-a şi invocat, interpretându-l drept expresia disponibilităţii, dacă nu chiar a obligaţiei Uniunii Europene de a interveni în "chestiunea vulnerabilă" a secuilor din România şi a le recunoaşte autonomia.

Şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai U.D.M.R., care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie a.c. la Târgu-Mureş, a fost folosită de domnul Marko Bela pentru a invita "demnitarii unguri din secuime" să "analizeze cu foarte mare atenţie şi să vadă toate faţetele acestei probleme (n. n. valorificarea precedentului Kosovo în vederea enclavizării României) despre care în U.D.M.R. se vorbeşte încă prea puţin", a mai subliniat colegul nostru parlamentar.

Putem înţelege că U.D.M.R.-ul a intrat într-un declin de legitimitate din partea concetăţenilor noştri unguri. A avut grijă de asta şi preşedintele României, Traian Băsescu, prin modul în care şi-a exercitat funcţia de mediere între U.D.M.R. şi Uniunea Civică Maghiară - o organizaţie rivală şi până mai ieri fără recunoaştere legală -, dar care, iată, într-un context cum nu se poate mai nepotrivit, a fost înregistrată ca un nou partid politic, nu numai pe criterii etnice, ci şi cu scopuri revizioniste lipsite de echivoc.

Un fapt este însă peste înţelegerea noastră: acela că domnul Marko Bela nu a ezitat să recurgă la un precedent Kosovo, în condiţiile în care acesta nu anunţă nimic bun pentru stabilitatea şi pacea regională şi chiar mult mai departe de Balcani.

"Da, Kosovo ne trebuie nouă!" a instigat în adunări publice din România, în urmă cu câţiva ani, un extremist venit de la Budapesta, pe numele lui Zsolt Bayer, care, de altfel, a şi fost declarat persoana indezirabilă şi expulzat, deoarece îşi chema conaţionalii în România să-şi "cucerească libertatea cu Kalaşnikov-ul, prin vărsare de sânge".

Acum ne apare cu claritate în ce linie de continuitate a neorevizionismului maghiar se înscrie şi preşedintele U.D.M.R.!

Instigatorul expulzat chema atunci la arme şi la sânge, precum în Kosovo. Senatorul Marko Bela invoca acelaşi Kosovo, în care un terorist internaţional notoriu şi-a rebotezat organizaţia teroristă în "Partid Democratic", drept precedent pentru împlinirea idealurilor autonomist-revizioniste ale U.D.M.R.

Să înţelegem că în România evoluţiile vor fi în sens invers, respectiv U.D.M.R.-ul se va recicla în organizaţie teroristă pentru bantustanizarea României?

Domnul Ion Stan:

"Prefaţă la declinul supraguvernării lui Traian Băsescu"

Ne-a stat în practica anterioarelor noastre declaraţii politice să evaluăm periodic rezultatele guvernării portocaliilor asupra naţiunii române. O naţiune obişnuită de istorie cu cele mai sumbre aşteptări.

Într-unul din bilanţurile noastre, am asemuit dictatura alianţei de putere, între timp destrămate, cu o ciumă portocalie care s-a revărsat devoratoare peste spiritul, viaţa, valorile şi tradiţiile comunităţii naţionale, pârjolind totul cu minciunile politice înălţate la rang de virtute.

Sistemul axiologic al corifeilor ideologiei metise democrat-liberale, cocoţaţi în jilţurile palatelor războinice, s-a dovedit a fi bazat pe lipsa oricărei filosofii morale ori culturi politice. Adică pe nimic. Vidul de doctrină politică al actualei puteri a fost invadat şi ocupat până la suprasaturaţie de sămânţa buruienilor repede crescătoare a intereselor nelegitime şi imorale ale clientelei politice finanţatoare, ale căror conflicte economico-financiare ireductibile au rupt alianţa portocaliilor, devenită nefuncţională în planul guvernării.

Din 29 decembrie 2004 şi până la această dată din anul de graţie 2008, contribuabilii actualei puteri şi lumea interesată de ce se întâmplă în România au avut parte de cele mai absurde, incredibile şi senzaţionale scandaluri politice. Trendul ascendent periculos al ultimelor evoluţii nu numai că demonstrează cum Traian Băsescu îşi forţează o nouă suspendare, dar mai obligă pe orice creştin de bună credinţă să se întrebe ce mari şi de neiertat păcate am săvârşit ca popor pentru a avea parte de asemenea conducători.

Cu cine s-a adunat Traian Băsescu să conducă România, dacă nici nu se acomodase bine la Cotroceni şi a declarat război propriilor aliaţi?

Pe cine a minţit şi înşelat, mai corect spus, trădat, Traian Băsescu când, asemenea aventurierilor politici de duzină, s-a prezentat în faţa alegătorilor cu o alianţă în care n-a crezut nici un moment?

De la tentativele de impunere a demisiei premierului, pe care personal l-a predesemnat, şi de modificare a configuraţiei parlamentare democratic constituite şi până la una dintre cele mai recente practici politice ale lui Traian Băsescu, recursul la instrumentele regimului comunist pe care l-a condamnat, pentru a-şi elimina adversarii politici, ne-a fost dat să avem parte de cele mai îngrijorătoare şi grave involuţii ale mediului politic românesc, de la dictatura carlistă şi până în zilele noastre.

Bilanţul celor peste trei ani de mandat ai actualului preşedinte al României are reperele nedemnităţii de a fi consemnaţi în istoria naţională pozitivă: scandalurile, minciunile, înşelătoriile, dezinformarea opiniei publice, combinaţiile oculte cu teroriştii şi protecţia instituţionalizată a clanurilor mafiote fidele, care au fost cadorisite cu numeroasele contracte de spoliere a bugetelor administraţiilor locale. Başca resuscitare a statului poliţienesc şi a instrumentelor sale de teroare: delaţiunile, dosarele, ameninţările şi înscenările juridiciare.

Părăsit de o întreagă echipă de consilieri, unii acum pe calea de a-i deveni interesanţi şi redutabili critici, apoi adversari, Traian Băsescu, în încercarea disperată de a nu fi părăsit şi de partidul său, a forţat fuziunea acestuia cu grupul disident - trădător al Partidului Naţional Liberal, sperând, în degringolada sa, că şi-a creat un partid mai puternic şi mai loial. Diversiunea politică a fost "codificată" "Partidul Democrat Liberal". Asemenea partidului naţionalist-extremistului rus Vladimir Jirinovski.

Aparenţele, oricât de mare aură de credibilitate li s-ar crea, ele se dovedesc, până la urmă, înşelătoare. Misiunea politică a Partidului "Diversionist" Liberal (prezidenţial) este şi ea pe măsură: compromiterea liberalismului prin formalizarea doctrinară a practicilor totalitariste ale mentorului său şi pregătirea unei lovituri de stat aşa-zis constituţionale, după modelul înaintaşului său, führerul care a ucis "Republica de la Weimar", în numele unei noi ordini. Ordinea de "drepţi" a statului poliţienesc.

Dacă scandalurile anului 2007 au stat sub semnul "bileţelelor" şi al "rezoluţiilor prezidenţiale", cu dedicaţie, anul electoral 2008 a început sub zodia cârtiţei care a scos la lumină, din tenebrele secretelor prezidenţiale de "50 de ani", stenograma unei convorbiri mult prea amicale dintre un terorist internaţional şi anchetatorul său. Stenograma în care un anume "Domn profesor" este arătat în întreaga complexitate a persoanei sale, aceea de şef suprem al serviciilor secrete, scenarist, regizor şi principal interpret în cel mai palpitant "horror" politic românesc, anunţat pentru campaniile electorale ale anului: "Teroriştii lui Băsescu".

Domnul Ion Stan: «Salvarea dreptei prin măsuri de stânga - falimentul şarlataniei politice "Să trăiţi bine!"»

Erorile de strategie şi tactică politică ale partidelor - de la putere sau în opoziţie - au generat un guvern care conduce România, aflându-se într-o obscură minoritate sau această nefirească stare de fapt, devenită un fel de a doua natură a vieţii politice româneşti este rezultatul perpetuei subminări a echilibrului politic de către cetăţeanul Traian Băsescu, care-l pune pe preşedintele Traian Băsescu în permanent conflict cu Constituţia şi valorile sale supreme?

Întrebarea nu este un exerciţiu de retorică. Dimpotrivă, este marea problemă a democraţiei originale româneşti, pe care clasa politică trebuie să o rezolve în acest an electoral.

A devenit, de la începutul noului sezon politic, aproape un laitmotiv "confiscarea dreptei de către Traian Băsescu". Cel puţin aşa susţine majoritatea analiştilor "tolsoişti", care ne inundă casele pe toate canalele de televiziune. În opinia noastră, Traian Băsescu a confiscat mult mai mult. A confiscat tot ce mai rămăsese neadjudecat de fostul regim politic pe care l-a condamnat cu vehemenţă "proletară", prin mintea şi condeiul descendenţilor celor mai veritabili ideologi stalinişti. El a confiscat până şi dreptul nostru de a gândi altfel decât în viziunea sa. O viziune fără valori politice şi, de aceea, mult prea des schimbătoare pentru a putea edifica stabilitatea politico-economică ori constitui un temei solid al coeziunii şi păcii sociale.

Coaliţia politică creată de Traian Băsescu şi-a făcut un titlu de glorie din cota unică de impozitare, o măsură în beneficiul exclusiv al celor mai favorizaţi, dar care nu a oferit nimic majorităţii mute şi sărace a românilor.

"S-a chivernisit bugetul", mai spun susţinătorii taxei unice. Da! Un buget cu multe buzunare deschise pentru mâinile lungi ale clienţilor politici ai puterii, dar care se dovedeşte lipsit de resurse pentru susţinerea unor programe economice de dezvoltare durabilă.

Odată spartă coaliţia de putere, partidul de dreapta al preşedintelui Băsescu a trecut în opoziţie la un alt partid de dreapta, cel al premierului Tăriceanu. Schimbare totală, la 180 de grade: găselniţa cotei unice a devenit o aberaţie liberală. De ce? Au început "democraţii liberali" să vadă altfel România? Că deciziile postaderare, când eşti incapabil să atragi fonduri structurale au impact social insuportabil?

Ţăranii o duc prost. Intelectualii o duc prost. Muncitori nu mai avem, fiindcă s-au apucat de bătut drumurile Europei. Pensionarii o duc din ce în ce mai prost sub stresul zilnic al scumpirilor. Tinerii - care nu sunt băieţi de bani gata - o duc şi ei tot prost. Profesorii nu o scot nici ei la capăt. Pentru medici se intenţionează legalizarea şpăgii... Cine nu are nevoie de ajutor în România? Aceasta a fost viziunea în care Băsescu ne-a urat tuturor "Să trăiţi bine!"?

Guvernul, ca să reziste, să atenueze iminenţa exploziilor sociale şi să câştige bunăvoinţa puternicii opoziţii de stânga, a acceptat preluarea şi implementarea unor măsuri din platforma social-democraţilor. Nu am câştigat noi, social-democraţii, din această manevră tactică. Au câştigat, în primul rând, segmentele populaţiei care au beneficiat de aceste măsuri. A câştigat, pe termen scurt, şi partidul premierului care şi-a adjudecat, în exclusivitate, meritul a ceea ce, în fapt, opoziţia social-democrată i-a impus guvernului, în schimbul susţinerii parlamentare.

Liberalii, spre deosebire de democraţii-liberali, încearcă să fie consecvenţi cu ei înşişi. Cel mai recent exemplu al acestei consecvenţe îl constituie taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. O măsură a dreptei liberale, pentru care, acum, dreapta democrat-liberală pune guvernul sub ameninţarea unei moţiuni simple.

Ce strategie avansează dreapta pentru anul electoral 2008? Una pur social-democrată: subvenţii în agricultură şi cercetare, investiţii masive în sănătate, impozit progresiv, solidaritate socială. Ne-au copiat toate panourile de publicitate electoral.

Dacă măsurile de stânga au ajuns salvarea dreptei, atunci nu ar fi mai nimerit ca această dreaptă slabă şi nevolnică ideologic să-şi reconsidere doctrina şi să-şi definească identitatea în marea familie a Internaţionalei Socialiste?

Domnul Ion Stan:

"Despre vinovăţiile românilor, nihilistul Traian Băsescu, doctrina dictaturii prezidenţiale şi un pachet politic excepţional în rol de arbitru electoral"

În opiniunea subdezvoltată filozofic, politic, juridic, moral şi cultural a lui Traian Băsescu, românii, dragii lui români, adică noi, fără dânsul, stimaţi concetăţeni, vom fi purtătorii grelei poveri a vinovăţiei că am fost blagosloviţi de întâi stătătorul cetăţii cu o guvernare nevolnică şi un prim-ministru cu care el se află într-un război total şi personal.

Preşedintele nu are Guvernul şi Parlamentul pe care şi le-a dorit. Vinovaţii nu pot fi decât alegătorii, care nu s-au lăsat înşelaţi de impostura politică şi a căror raţiune în faţa urnelor i-au dat opoziţia în măsură să-i bareze ambiţiile şi să-i cenzureze elanul cu care se pregătise să-şi instaureze propria dictatură.

Orice observator atent al realităţilor noastre politice nu poate să nu sancţioneze derapajul tot mai adânc şi periculos al omului din fruntea statului şi a oştirii în smârcurile totalitarismului fascistoid.

Client recidivist al Consiliului Naţional al Antidiscriminării, Traian Băsescu şi-a probat, în deciziile acestui organism, nu atât nişte tare caracteriale şi deficienţe de educaţie, cât mai ales nativitatea sa ireductibilă pentru forţa şi violenţa politică.

Convertirea nativităţii lui Băsescu în teorie şi practică politică are nevoie, în condiţiile de mediu politic ale mileniului trei, de suport doctrinar. În acest scop, o duzină sau mai multe de mercenari pseudointelectuali din aşa-zisa nouă elită a dreptei româneşti, în realitate o reminiscenţă a cominternismului încă întârziat pe meleagurile româneşti, s-au pus, cu arme şi bagaje, în slujba chiriaşului palatului din dealul Cotrocenilor. Nu de alta, dar tot acolo este şi "Bulevardul Geniului", de unde ei speră să capete sclipirile de care duc lipsă.

Condotierii lui Băsescu sunt reprezentanţii cei mai expresivi ai intoleranţei ideologice, fiindcă ei nu pot tolera ceea ce lor le lipseşte. Înconjurat de aceşti nihilişti, cetăţeanul-preşedinte decide şi acţionează în numele ideologiei nimicului. Adică distructiv, ca un "Gică-contra" de anvergură naţională.

Spectacolele la scenă deschisă şi în "prime time" ale preşedintelui "Gică-contra" încep să devină monotone. Cu aceeaşi intrigă şi aceleaşi personaje. Cum românii nu duc lipsă de inteligenţă nativă, ei încep să se întrebe cine-i şarlatanul hoţ de voturi şi amnezicul de promisiuni? Când îşi răspund, înţeleg că au fost păcăliţi şi, pentru asta, marele bun simţ îi face să se simtă vinovaţi în faţa urmaşilor.

Vinovaţi de "marile schimbări" aduse de Băsescu şi primul său ministru: schimbarea competenţei pe incompetenţă, a legii pe haos, a ordinii interne pe anarhia administrativă. Normalitatea a fost dată pe scandaluri, iar scandalurile se ţin lanţ de mai bine de trei ani.

Neîndoielnic ajuns la putere prin fraudă electorală, folosindu-se de masa de şoc a sutelor de mii de membri ai M.I.S.A. şi ai altor O.N.G.-uri, Băsescu a strigat primul: "Hoţii!" Este şi acesta unul din marile paradoxuri ale democraţiei. Deşi mai gravă decât multe crime penale, iresponsabilitatea politică nu se pedepseşte. Consecinţa: nebunii politici ajunşi în instituţiile puterii le remobilează în ospicii. Şi ne conduc destinele de acolo.

Românii să fie oare de vină? Numai lor li se întâmplă? Ce a făcut preşedintele în exerciţiu în mai bine de trei ani de mandat?

A pus în mişcare cel mai vast şi monstruos angrenaj politico-poliţienesc de distrugere a competiţiei politice din partea celui mai redutabil adversar: Partidul Social Democrat.

A instrumentat, prin culisele serviciilor secrete şi ale Departamentului Naţional Anticorupţie, căruia îi lipseşte un ochi, aude numai cu o ureche şi gândeşte cu capul lui Băsescu, dosare penale cu substrat politic, bazate doar pe interceptări, filaje şi aproximări informative din partea unor instituţii care funcţionează într-un stat proclamat de drept şi democratic, dar în virtutea inerţiei periculoase a mentalităţilor din trecut.

Să fie românii vinovaţi de teama că Partidul Prezidenţial Băsescu (deocheat-liberal) ar putea fi învins în viitoarele alegeri?

Din cauza unui astfel de sentiment de vinovăţie naţională a fost transformat Departamentul Naţional Anticorupţie într-un parchet politic excepţional, cu care preşedintele să arbitreze pe ringul bătăliilor electorale?

Nu. Românii nu pot fi vinovaţi nici de tupeul prezidenţial de a refuza să ne spună ce secrete terifiante a ascuns pentru 50 de ani despre afacerile sale cu reţeaua teroristului Abu Sahar, cu ticăloşitul (n. n. în România) de Omar Hayssam şi "cinstitul" Mohamad Yassin. De vină sunt cei care la Cotroceni folosesc hârtia igienică pe post de şerveţele, deprinzându-l pe preşedinte să se folosească de Constituţie în locul hârtiei igienice.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Craiova, din nou sub teroare"

După o scurtă "pauză", Craiova a revenit în centrul atenţiei, fiind scena unor lupte de stradă între interlopi şi grupări de romi, scandalul derulându-se chiar în faţa Curţii de Apel Craiova, în plină zi.

Bătăi cu bâte, topoare şi săbii, împuşcături, urmăriri cu maşinile în centrul Craiovei - acesta este tabloul desprins din realitatea cotidiană a Băniei. Patru persoane au fost aproape măcelărite de un grup de indivizi, sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Asemenea fapte de maximă gravitate au avut loc de multe ori în ultimii ani. De fiecare dată, forţele de ordine au fost depăşite de situaţie.

Am semnalat repetat lipsa colaborării dintre Poliţie, Jandarmerie, Poliţia Comunitară şi administraţia publică locală şi am solicitat Ministerului Internelor şi Reformei Administrative evaluarea activităţii conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, precum şi a Poliţiei Comunitare, serviciul public specializat care trebuie să asigure ordinea şi liniştea publică.

Reacţia tardivă şi ineficientă a forţelor de ordine a condus la amplificarea conflictelor de stradă. Siguranţa cetăţeanului a devenit o problemă cu implicaţii deosebite, asupra căreia am atras atenţia în mai multe rînduri. Din semnalele venite din partea a numeroşi cetăţeni ai Băniei, în Craiova oamenii sunt consternaţi de ceea ce se întâmplă şi nimeni nu se mai simte în siguranţă.

Urmările nu întârzie să apară. După scandalurile din ultimele luni, investitorii refuză să se apropie de această zonă a ţării.

Principala responsabilitate revine conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj şi a Poliţiei municipiului Craiova, care s-au dovedit incapabile să prevină conflictele de stradă şi să intervină pentru aplanarea acestor scandaluri! Salut reacţia ministrului internelor şi reformei administrative, Cristian David, care a cerut, ieri, destituirea conducerii Poliţiei doljene.

În calitate de parlamentar de Dolj, apreciez, încă o dată, că se impun o analiză profundă a factorilor care au condus la amplificarea conflictelor transformate în lupte de stradă în Craiova, precum şi demisia conducerii Poliţiei municipale, pentru că şi Poliţia municipiului Craiova este responsabilă pentru actele repetate de violenţă stradală din Bănie.

Ca politician şi deputat de Dolj, îmi voi concentra toată atenţia asupra problemei siguranţei cetăţeanului şi voi solicita implicarea tuturor factorilor responsabili, pentru că este o problemă extrem de gravă, care are urmări atât la nivel individual, al vieţii fiecărui cetăţean, cât şi la nivelul comunităţii, Craiova arătând ca un oraş scăpat de sub control.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică intitulată "Uniunea Europeană cere României reducerea deficitului bugetar şi ţinerea sub control a inflaţiei"

Deficitul bugetar este de 2,9%, conform metodologiei Uniunii Europene, şi se apropie de cota de avarie de 3%. Deşi în creşetre, veniturile sunt devansate din ce în ce mai clar de cheltuieli. Politica fiscală trebuie de urgenţă schimbată deoarece nu mai face faţă cerinţelor actuale ale economiei.

Experţii Uniunii Europene spun că Romania ar trebui să reducă imediat deficitul bugetar, printr-o limitare a cheltuielilor publice, altfel stabilitatea macroeconomică şi cea financiară sunt ameninţate, şi totodată drumul către adoptarea euro.

Încasările preliminate pe anul 2007 sunt mai mari cu 18,6% faţă de veniturile anului precedent, respectiv cu 1,2 puncte procentuale, ca pondere în produsul intern brut.

Cheltuielile bugetului general consolidat înregistrează o creştere în termeni nominali cu 21,7% în raport cu execuţia anului 2006 şi cu 2,2 puncte procentuale ca pondere în produsul intern brut.

Programul de convergenţă al României pentru perioada 2007-2010 este considerat prea optimist de către oficialii de la Bruxelles.

Agenţiile de rating retrogradează România în toate clasamentele privind stabilitatea economică, investitorii pe piaţa de capital pierd miliarde de euro, preţurile au o creştere masivă, care goleşte buzunarele românilor, iar autorităţile au o viziune naivă asupra realităţilor economice.

Joaquin Almunia, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, a declarat:

"Suntem îngrijoraţi de cifrele furnizate de autorităţile române. Dacă priviţi la evoluţia bugetului general consolidat, începând din 2007, cifrele au rămas foarte aproape de 3% din PIB. dacă cifrele nu sunt îmbunătăţite şi dacă aceste cifre mari se confirmă sau sunt chiar depăşite, atunci suntem obligaţi să deschidem şi să adoptăm iniţiative conform Pactului de Stabilitate şi Creştere".

Guvernul trebuie să acţioneze prompt, iar dacă este incapabil trebuie să lase locul altuia mai bun.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţie politică: "Războiul palatelor - episodul 1.150".

Principala caracteristică a actualei legislaturi o reprezintă relaţia dintre Palatele Cotroceni şi Victoria.

Dintr-un anumit punct de vedere al presei de scandal şi al celor ce nu pot trăi fără scandal, se poate vorbi de o legislatură de succes.

Acesta este, probabil, motivul pentru care foiletonul "Războiul celor două palate" a reuşit să ajungă la episodul 1.150, numărul episoadelor fiind egal cu cel al zilelor şi, mai ales, nopţilor ce compun mandatul domnului preşedinte Băsescu, numit de câteva episoade încoace, în semn de înalt omagiu - "dom'profesor".

România, neavidă de scandal, nu este nici pe departe atât de mulţumită. Dimpotrivă, în încercarea de a se sustrage circului din prea-lung-metrajul năucitor de care s-a săturat, se arată mult mai preocupată şi, în egală măsură, îngrijorată de ceea ce i se întâmplă în fapt.

Potrivit ultimului eurobarometru, românii apreciază că cele mai importante probleme ale lor sunt preţurile, inflaţia, situaţia economică, pensiile şi sănătatea.

Alte probleme care le zdruncină nervii românilor şi le reduc dramatic speranţa de viaţă sunt infracţionalitatea, şomajul, locuinţele, impozitarea, sistemul educaţional, imigraţia, protecţia mediului, apărarea şi, undeva printre ultimele preocupări, politica internă.

Potrivit specialiştilor în domeniu, este pentru prima dată în istoria noastră post-decembristă când românii îşi formulează foarte precis temerile.

Dacă până acum îngrijorarea maximă viza situaţia economică în general, de data aceasta obiectul preocupărilor şi sursa disconfortului general îl reprezintă preţurile. În felul acesta este înlocuită îngrijorarea difuză legată de economia ţării, cu una foarte precisă, preţurile.

Începând cu 1 februarie, preţul gazelor la consumatori a crescut în medie cu 8,5%, ca urmare a creşterii preţului gazelor din import, dar şi a tarifelor de distribuţie.

Majorarea preţurilor gazelor naturale va lovi populaţia din două părţi: creşterea costurilor utilităţilor influenţând corelativ şi valoarea produselor în general, fie ele mărfuri sau servicii.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, efectele scumpirii gazelor se vor face simţite în tot mediul economic, de la industria chimică la cea alimentară, şi nu este exclus riscul creşterii speculative a preţurilor, îngreunând şi mai mult, şi nejustificat, situaţia românilor cu venituri mici şi foarte mici.

Iată de ce, profitând de posibilitatea pe care o am, de a mă exprima în Legislativul României, solicit Executivului să ia toate măsurile legale împotriva speculaţiilor, în special a acelora care deţin monopolul în diverse domenii, şi pentru care scumpirea gazelor reprezintă un pretext ideal pentru majorarea preţurilor la produsele proprii.

Sunt conştient că nu va fi atât de simplu, deoarece "băieţii deştepţi" pot să aibă rude foarte apropiate chiar în vârful ierarhiei societăţii noastre.

Cu deosebită consideraţie.

Domnul Ioan Stan:

"Secretele formularelor E.112"

Despre formularele E.112, în baza cărora pacienţii cu boli grave ce nu pot fi trataţi în România au dreptul la asistenţă medicală în clinici din străinătate, s-a aflat din mass-media.

Este dureros ca familia sau cei ce au/sau au avut în îngrijire pacienţi cu boli grave să afle din mass-media că au avut sau au posibilitatea tratării acestora sau chiar să fie salvaţi în alte ţări.

De la începutul anului 2007 şi până în prezent, cu siguranţă că multe cazuri ar fi putut fi rezolvate dacă pacienţii sau familiile acestora ştiau despre această posibilitate dar autorităţile, unii medici şi chiar casele de asigurări de sănătate judeţene au făcut un secret din aceasta.

Se dă vina pe medicii de familie, spunându-se că aceştia au fost informaţi de existenţa acestui formular, dar consider că este o cale jalnică din partea autorităţilor medicale de a se disculpa în acest fel.

Ministerul Sănătăţii, C.A.S. şi unele cadre cu funcţii de răspundere de la nivelul spitalelor judeţene se fac vinovaţi pentru neinformarea şi nesusţinerea unei campanii de informare în rândul populaţiei.

Probabil că cei care aveau datoria de a informa populaţia au "secretat" acest formular în mod intenţonat.

De ce să se complice medicul curant pentru întocmirea unui raport medical pentru pacient, care să conţină recomandarea pentru efectuarea tratamentului în străinătate?

De ce să-şi pună în discuţie profesionalismul şi faptul că serviciul medical corespunzător diagnosticului pacientului nu poate fi asigurat în clinica unde el este medic sau şef de secţie?

Sau, de ce să piardă el un pacient care, chiar dacă nu are prea multe şanse de vindecare, este de multe ori, pentru medicul curant, o sursă de întregirea bugetului personal. Doar se ştie că sănătatea nu are preţ.

Altfel nu pot să înţeleg nici acum, după ce se cunosc secretele formularului E.112, reţinerea unor medici de a-şi informa pacienţii cu boli grave de posibilitatea tratării acestora în clinici din străinătate sau refuzul acestora în ce priveşte întocmirea documentaţiei necesare.

Solicit Ministerului Sănătăţii ca, prin intermediul mass-media şi al altor mijloace, să facă o campanie de informare a populaţiei despre condiţiile obţinerii acestui formular şi obligativitatea medicilor, acolo unde este cazul, de a întocmi documentaţia necesară obţinerii aprobărilor celor în drept.

Faţă de cele de mai sus, solicit, cu deosebit respect, intervenţia Ministerului Sănătăţii, şi, în acelaşi timp, a mi se face cunoscute în scris, măsurile luate.

Domnul Ioan Stan:

Mi-a plăcut întotdeauna matematica. Am avut şansa de a mă instrui în domeniu cu profesori dedicaţi procesului pedagogic şi elevilor. Îmi plăcea foarte mult mai ales unul dintre dascălii mei care, pentru a aduna către matematici minţile noastre doritoare de ieşire din peisajul şcolăresc de zi cu zi, obişnuia să ne "traducă" în fragmente de realitate mărimile rezultate din calcul. Ne plăcea cu adevărat şi mai ales ne trezea interesul.

Cred că domnul profesor cu pricina ar fi satisfăcut să afle că această metodă de conştientizare a unor cifre este, în zilele noastre, una din puţinele căi de a transmite, sperând în impactul cuvenit, către milioanele de contribuabili la bugetul de stat cum se cheltuiesc de către aleşii lor bănuţii pe care, odată munciţi, îi dau statului.

Să exemplificăm!

În Bucureşti, în ultimii trei ani, pentru ca să "trăim bine" edilii guvernanţi s-au ocupat cu mare interes de schimbarea bordurilor stradale.

Şi când zic "mare interes" este de fapt "foarte mare"!

Iată ce spun calculele făcute de, probabil, foşti elevi ai fostului meu profesor şi date publicităţii, să priceapă oricine cât ne costă să trăim, cum spuneam, "bine": 2,5 milioane de borduri montate în ultimii trei ani în Bucureşti; 2000 de străzi reabilitate în Bucureşti - cu ajutorul bordurilor de mai sus; 1200 km lungime de bordură, echivalent al distanţei Bucureşti-Viena; 25 milioane de euro cheltuite din banii bucureştenilor.

Unde mai pui că după maximum doi ani pulberea se alege de bordurile cu pricina şi numai bine se pot apuca edilii de montat altele, numai şi numai pentru binele cetăţenilor.

Citind eu cu mare mirare cele de mai sus într-un cotidian de mare circulaţie am încercat un accentuat sentiment de reproş la adresa celor ce s-au străduit să mă înveţe şi pe mine matematică. Mi-au gâdilat imaginaţia cu tot felul de exemple, mai mult sau mai puţin plastice, spre a mă convinge cât de la locul ei este această ştiinţă, în lumea cea de toate zilele.

Dar nu mi-a spus nici unul, niciodată, cum se transpune în bani distanţa Bucureşti-Viena calculată în borduri!

Că nu mă mai făceam inginer agronom în veci pururea!

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Pledoarie pentru interzicerea cultivării plantelor modificate genetic"

Mă văd nevoit să revin cu o nouă declaraţie politică pe această temă, deoarece acest fenomen tinde să devină din ce în ce mai periculos pentru sănătatea populaţiei. În calitate de parlamentar, am iniţiat mai multe întrebări şi interpelări ministerelor de resort, pentru a-mi comunica parametrii reali ai acestor culturi modificate genetic şi impactul lor asupra sănătăţii populaţiei.

Am primit răspunsuri referitoare la faptul că legea română nu reglementează punerea pe piaţă a produselor procesate - alimentare sau hrana pentru animale - obţinute din plante modificate genetic, de exemplu: uleiul obţinut din soia, şroturi de soia etc., iar plantele modificate genetic cultivate în România reprezintă un risc "neglijabil", beneficiind de prevederi speciale, care transpun legislaţia specifică a Uniunii Europene în domeniu.

Dar iată care este situaţia în Uniunea Europeană, problematica ingineriei genetice fiind foarte controversată, oficialii europeni încercând să creeze un cadru legal cât mai complet în domeniu, pentru a înlătura orice temere a consumatorului european faţă de plantele modificate genetic. Astfel, în 2003, Parlamentul European şi Consiliul Europei adoptau Regulamentul 1829 privind alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic, care obliga firmele producătoare de alimente modificate genetic să facă teste şi să le publice. Numai că, în momentul de faţă, acest lucru nu se întâmplă. Această situaţie confuză din Uniunea Europeană se transpune şi în România, care a devenit un însemnat producător şi consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislaţie adecvată în domeniu şi a lipsei informării consumatorilor. Potrivit Greenpeace, în România, pe lângă soia modificată genetic, se mai comercializează şi cartofi, orez, porumb şi prune modificate genetic, iar autorităţile competente "închid ochii" la o problemă atât de gravă, cetăţenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă O.M.G.-uri sau lucrează cu acestea, pot suferi afecţiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum şi naşterea copiilor cu malformaţii genetice. Riscurile pe termen lung asupra oamenilor, animalelor şi solului nu sunt cunoscute, însă studiile arată că, pe termen scurt - trei luni - există semne de toxicitate în organele interne - ficat şi rinichi - la animalele testate, iar toxina produsă de porumbul MG are efecte negative asupra speciilor nevizate şi asupra solului. Aceleaşi argumente au fost folosite şi de către Stavros Dimas, comisarul european pentru mediu, pentru a bloca alte soiuri de porumb MG de acelaşi tip - care produce toxina Bt.

Conştientizând pericolul pe care îl reprezintă cultivarea porumbului modificat genetic, cinci state membre ale Uniunii Europene - Franţa, Austria, Ungaria, Polonia şi Grecia - au interzis deja importul şi cultivarea MON810. De asemenea, articolul 23 din Directiva Europeană 2001/18/EC permite statelor membre ale Uniunii Europene să folosească clauza de salvgardare pentru a interzice plantele MG autorizate în Uniunea Europeană.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obţinute din plante modificate genetic. Deci, aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de nelimitate pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se "joacă" cu ordinea şi echilibrul atât de fragil al celulelor vieţii.

Domnul Emil Radu Moldovan:

Declaraţie politică intitulată "Asuprirea românilor".

În aceste zile se văd foarte bine rezultatele politicii partidelor de dreapta din România, care s-au perindat la putere în ultimii trei ani. Totul merge din rău în mai rău, viaţa românului simplu este pe zi ce trece tot mai grea, datorită avalanşei scumpirilor care îl loveşte în ultima perioadă, odată la câteva luni, din ce în ce mai năprasnic.

Iar guvernul, în acest timp, ce face sau, mai bine zis, ce ar trebui să facă şi nu face? Strategii şi politici coerente de guvernare pe termen mediu şi lung, pentru bunăstarea populaţiei, ar trebui să facă, dar în practică nici nu se pune problema de aşa ceva, deoarece, de trei ani, de când România este condusă de dreapta, politicile sociale sunt lăsate la voia întâmplării şi sunt doar o reacţie la valul de scumpiri, pentru a-i mai da omului o gură de oxigen, ca să mai respire ceva timp, dar nicidecum pentru a contribui la însănătoşirea lui.

Toată atenţia şi interesul lor s-a canalizat spre oamenii de afaceri, care în aceşti ani au crescut cât alţii în şapte, datorită politicilor şi măsurilor economice, precum cota unică, care, însă, dacă într-o parte a creat bunăstare, în cealaltă parte, printre oamenii cu venituri mici, a creat premise pentru o sărăcie durabilă. Astfel, se poate afirma că în aceşti ani de guvernare de dreapta omul cu venituri mici şi medii din această ţară a fost pur şi simplu lăsat de izbelişte, grijile şi problemele lui nu au contat. Ba, mai mult chiar, ori de câte ori era nevoie de umplerea unui gol la buget, se creau noi şi noi taxe, care se puneau în cârca oamenilor săraci şi de condiţie medie din această ţară.

Aşa stând lucrurile, guvernele de dreapta din ultimii ani au devenit pentru românul simplu, prin politicile lor dezastruoase, o forţă de asuprire.

Domnul Costică Macaleţi:

"Ştefan Luchian - 140 de ani de la naşterea unui artist desăvârşit"

Declaraţia mea politică de azi se referă la aniversarea a 140 de ani de la naşterea unui mare artist pe care judeţul Botoşani l-a dat culturii române, dar şi europene şi universale - Ştefan Luchian.

Ştefan Luchian s-a născut pe 1 februarie 1868, la Ştefăneşti, în judeţul Botoşani. Era primul fiu al soţilor Elena (născută Chiriacescu) şi Dumitru Luchian.

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX Ştefan Luchian era deja recunoscut drept pictorul român cel mai important. Un succesor inspirat al lui Nicolae Grigorescu şi Ion Andreescu, consideraţi "părinţii" picturii româneşti, Luchian îşi făcuse simţită prezenţa în peisajul artistic, prin lucrările sale remarcabile. A pictat peisaje, portrete, naturi moarte şi mai ales flori. Peisajele sale demonstrează interesul său pentru natură şi pentru simbioza dintre vegetaţia abundentă şi fiinţa umană. Stilul său este şi o reflecţie a luptei pe care a dus-o cu boala care l-a chinuit şi în final l-a ucis, permiţându-i de la jumătatea vieţii doar reveniri scurte în lumea artistică, urmate de lungi internări în sanatorii şi spitale, şi perioade chinuitoare de convalescenţă, în care a lucrat enorm, încercâd să recupereze timpul pierdut.

Vocaţia viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpăţânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la şcoala militară. În 1873 familia se mută la Bucureşti. Ştefan Luchian se înscrie în 1885 la şcoala de pictură a Şcolii Naţionale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obţinând medalia de bronz pentru un "Cap de expresie" şi un "Studiu după natură". Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian a găsit încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalităţii.

Opera lui Luchian începe prin a realiza copii după lucrări de Rembrandt şi Coreggio. Pe lângă pictură, Luchian îşi încearcă talentul de scriitor, una dintre poeziile sale "Sub cămăşi de borangic" fiind publicată în 1890 în revista "Generaţia viitoare". Bucuros de debutul său, Luchian se întoarce în acelaşi an în România, pentru a-şi continua cariera artistică. Expune pentru prima oară cinci tablouri, marcate de experienţa perioadei germane. Simţind nevoia de a-şi continua pregătirea, Luchian pleacă în martie 1891 la Paris, mutându-se pe Strada Michel, la numărul 48, în celebrul Cartier Latin. Este deosebit de impresionat de stilul lui Delacroix şi Coubert şi începe să cunoască mai bine curentul impresionist. Dorind să participe la o expoziţie pariziană, termină în februarie 1892 un tablou de mari dimesiuni intitulat "Un convoi la Plevna", dar este nevoit să se întoarcă în ţară pentru a participa la înmormântarea mamei sale.

Atracţia Parisului este prea puternică, Luchian întorcându-se în capitala Franţei în toamna aceluiaşi an. Urmează cursurile Academiei Julian, lucrând în atelierele lui W. Bouguereau şi Tony Robert-Fleury.

Se întoarce în primăvara lui 1893 la Bucureşti, participând cu patru tablouri la o expoziţie.

Împreună cu Titus Alexandrescu, deschide în primăvara anului următor o mică expoziţie într-un atelier de pe Strada Regală nr.11, unde locuia.

În mai este ales membru în juriul "Expoziţiei anuale a artiştilor în viaţă", prima ediţie a acestui eveniment cultural, organizată după 13 ani. Luchian expune opt tablouri la această expoziţie organizată la Ateneul Român. Ocupă în final locul trei în concurs, pentru lucrarea "Efect de lună". Încearcă să ocupe un post de profesor în cadrul Şcolii de Arte Frumoase din Iaşi, dar se retrage, acuzând comisia de incorectitudine.

În 1895 este ales vicepreşedinte al "Cercului artistic de la Ateneu", la expoziţiile căruia participase cu mai multe lucrări.

În lua mai, Direcţia Monopolurilor îi comandă o lucrare de mari dimesiuni, intitulată "Mănăstirea Tismana".

Tot mai apropiat de grupul artiştilor din "Cercul artistic", Luchian începe să participe tot mai des la expoziţiile organizate de aceştia.

În februarie 1896 Luchian cumpără o clădire pe Bulevardul Kiseleff, mutându-se aici pe 23 aprilie. Semnează Manifestul "Expoziţiei Artiştilor Independenţi", manifestare organizată în acelaşi an în Bucureşti, în cadrul căreia sunt expuse lucrări de Luchian, Artachino, Bogdan-Piteşti, Vermont. Criticii îl consideră pe Luchian ca un artist "cu adevărat independent şi modern". Expoziţia era gândită ca un protest îndreptat împotriva organizatorilor expoziţiilor oficiale.

Alături de C. Artachino pictează frescele mai multor biserici din România.

În 1897 este ales membru în comitetul de conducere al Societăţii "Ileana", care îşi deschide prima expoziţie de pictură pe 21 februarie 1898. Luchian este prezent cu 21 de tablouri, care îi aduc laudele criticilor de artă şi aprecierea colecţionarilor.

În vara acestui an începe să lucreze la Biserica din Alexandria, terminânâd pictarea acesteia la sfârşitul lui septembrie.

În această perioadă o cunoaşte pe Cecilia Vasilescu, o tânără căreia îi predă lecţii de pictură, cei doi tineri îndrăgostindu-se. Încep să se manifeste primele semne ale bolii care va începe să-l tortureze trei ani mai târziu şi care îi va aduce şi moarte peste mai puţin de două decenii.

În iunie 1899 planurile sale de a se căsători cu Cecilia Vasilescu se împotmolesc din cauza bolii.

În noiembrie participă la "Expoziţia anuală a artiştilor în viaţă", două dintre pastelurile expuse fiind alese pentru "Expoziţia Universală" de la Paris din 1900.

Alături de prietenul şi colaboratorul său C. Arteachino, Luchian începe pictarea Bisericii Brezoianu din Bucureşti.

Comitetul Societăţii "Ileana" se decide că este momentul să intre şi pe piaţa publicaţiilor cu Revista literară şi artistică "Ileana", Luchian ocupându-se de partea artistică.

După 1900 continuă să lucreze, bucurându-se de admiraţia şi respectul pasionaţilor de artă. Este perioada în care realizează o adevărată capodoperă, emblematică pentru stilul său - "Safta Florăreasa".

La sfârşitul lui 1901 starea sa de sănătate se agravează din nou, fiind internat la Spitalul Pantelimon. Paralizat, va sta în spital până în 1902, când reuşeşte să meargă ajutat de un baston.

Cu toată gravitatea bolii, Luchian continuă să picteze, deschizând în 1903 o impresionantă expoziţie personală la Casa Assan, unde sunt reunite 39 de lucrări, pasteluri şi acuarele.

Îşi petrece vara acestui an la Constanţa şi Techirghiol, apoi la Filipeştii de Pădure, într-o încercare disperată de a-şi depăşi boala.

În 1904 este unul dintre participanţii la o expoziţie destinată colectării de fonduri pentru a-i oferi tânărului artist N.S. Petrecu o bursă la Paris. Continuă să participe la noi expoziţii colective şi personale, în ţară şi în străinătate, numele său fiind deja cunoscut ca o garanţie a calităţii picturilor.

Din 1909 până la sfârşitul vieţii va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată.

Tehnicii uleiului, Luchian îi alătură, pentru peisaj şi pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicateţea catifelată a petalelor le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului.

Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îşi concentrează în această direcţie toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viaţă şi pentru frumos. Iată de ce "Florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele - este de ajuns să menţionăm "Anemonele" - adevărate capodopere.

În 1910 deschide o amplă expoziţie personală la Ateneul Român, cu peste 80 de lucrări. Toate eforturile sale de a rezista bolii sunt zadarnice, artistul fiind internat în 1911 la Sanatoriul Dr. Mărgăritescu.

Revine în viaţa artistică în luna aprilie a următorului an, participând cu nouă creaţii la expoziţia "Tinerimii Artistice". Tot în cadrul manifestărilor organizate de "Tinerimea Artistică" expune pentru ultima oară, în 1915.

Moare pe 28 iunie la Bucureşti, fiind înmormântat la cimitirul Bellu. Avea doar 48 de ani.

Către sfârşitul vieţii, Ştefan Luchian nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Voinţa sa şi pasiunea uriaşă pentru artă aveau să inspire generaţii numeroase de artişti.

Declaraţia mea politică nu va putea niciodată să cuprindă nici în sute de pagini contribuţia pe care Ştefan Luchian a adus-o în artă. Dar ţin ca, în numele locuitorilor ţinuturilor botoşănene în care s-a născut Luchian, să aduc un omagiu artistului de la naşterea căruia s-au împlinit 140 de ani la 1 februarie şi să reamintesc că această ţară a avut şi are valori certe, recunoscute în plan intern şi internaţional, care trebuie promovate mai mult şi a căror exemplu trebuie să inspire tânăra generaţie şi, de ce nu, să ne evidenţieze ca popor inspirat şi creator de opere nemuritoare în cultura universală.

Domnul Viorel Pupeză:

"Politica păguboasă a lui Traian Băsescu creşte factura la încălzire"

Politica externă neprietenoasă faţă de Rusia se traduce în preţuri record ale gazului metan pe piaţa internă. Din această lună, românii vor plăti mai mult cu peste 8% pentru factura de la încălzire, fiind anunţate şi majorări spectaculoase pentru preţurile la energie electrică, motorină, păcură utilizate drept combustibil pentru producerea energiei termice, în urma aplicării noilor niveluri ale accizelor.

Se pare că şi oficialii de la Bruxelles vor să aducă preţul gazelor româneşti la nivelul celor din import, ceea ce ar însemna practic dublarea tarifelor. Românii plătesc oricum un preţ dublu faţă de cel pe care-l plăteau în urmă cu patru ani, iar la mijlocul anului 2008 sunt programate alte scumpiri. Şi asta după ce premierul Călin Popescu-Tăriceanu anunţa, în noiembrie 2006, că preţul gazelor naturale nu va mai creşte în următorii doi ani pentru consumatorii casnici, ca urmare a unei înţelegeri dintre Guvern şi proprietarii austrieci ai companiei Petrom. În aceeaşi perioadă, preşedintele Traian Băsescu povestea la televizor despre proiecte care să asigure securitatea energetică a întregii Europe. De atunci nu s-a mai auzit nimic.

În fapt, nu s-a mai povestit nimic la Bucureşti, la vecinii de peste Dunăre situaţia este alta, pentru că Bulgaria va fi inclusă în proiectul gigant care va alimenta cu gaze naturale ruseşti Occidentul. Astfel, Bulgaria, şi nu România, va deveni una dintre verigile cheie în lanţul energetic european, asimilând astfel şi influenţă la nivelul Uniunii Europene şi va încasa, suplimentar, câte 1,4 miliarde de euro anual.

Este un succes al diplomaţiei bulgare cu care Palatul Cotroceni nu se poate mândri; oricum nu a înregistrat niciunul în actualul mandat. Acum, proiectul Nabucco devine doar o poveste de domeniul trecutului. România nu a avut mai nimic de comentat nici în ceea ce priveşte construcţia centralei nucleare de la Belene, unde Rusia ar putea investi 3,8 miliarde de euro.

În tot acest timp, Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni s-au transformat într-un platou de filmare pentru un desen animat de genul Tom şi Jerry, fiecare protagonist încercând să găsească cele mai ingenioase metode de răzbunare, în loc să găsească soluţii comune pentru problemele reale ale cetăţenilor români. Politica externă s-a redus la trimiterea de răvaşe reciproce, de dosare şi mape profesionale, timp în care alţi şefi de stat şi de guvern de prin Europa parafează contracte majore, care oricât de neimportante ar putea părea pentru românul de rând, de fapt îşi pun amprenta asupra costurilor vieţii de zi cu zi.

Preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să-şi arate adevărata valoare în această chestiune majoră. Declaraţiile lipsite de profesionalism, uneori critice, înţepăturile cu care este obişnuit cârmaciul ar fi trebuit exprimate doar în luptele politice interne, al căror artizan este, nu aduse la adresa Moscovei. Este o dovadă că Traian Băsescu nu s-a putut ridica la nivelul acestor vremuri mult mai pretenţioase decât acelea când ducea războiul câinilor vagabonzi din Bucureşti.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Încărcatul carului între dorinţă şi putinţă"

Dimensionarea bugetului se aseamănă foarte mult cu încărcatul fânului în car, chiar dacă acest lucru se face, din păcate, din ce în ce mai rar.

La început, cei care aruncă fânul în căruţă realizează acest lucru cu mare uşurinţă, puterea lucrătorului este mai mare, spaţiul pentru aruncare este suficient, iar energia necesară aruncării este mai mică.

Pe măsură ce carul se umple, aruncarea se face cu grijă mai mare pentru a nu deranja lucrul deja făcut, lucrătorul dă semne de oboseală şi energia necesară aruncării la o înălţime din ce în ce mai mare, uneori prea mare, depăşeşte puterea celui care face această operaţie. Putem să considerăm că tot parcursul umplerii este important, dar în faza finală apare momentul decizional esenţial de apreciere a sfârşitului umplerii. Există mai mulţi factori care determină acest moment, unul mai important decât celălalt, oboseala, plictiseala sau, uneori, epuizarea, dorinţa ca la un drum să reuşeşti să duci cât mai mult, dorinţă că ceea ce aşezi să nu se risipească, grija faţă de puterea animalului şi a rezistenţei mijlocului de transport, nerăbdarea cu care este aşteptată încărcătura, starea vremii şi, nu în ultimul rând, starea drumului pe care mijlocul de transport va circula.

Pentru construcţia unui buget poate să apară oboseala, plictiseala, în sensul că nu există interes pentru atragerea veniturilor, epuizarea fiind prezentă şi în construcţia programelor, proiectelor, acolo unde resursa financiară este legată de un anumit obiectiv, de realizarea unui obiectiv de investiţii cu o anumită funcţionalitate, de realizarea unor servicii de sănătate, educaţionale şi de asigurare a serviciilor care stau în competenţa statului şi a autorităţilor locale.

De asemenea, dorinţa de a duce cât mai mult se poate materializa în dorinţa de a face cât mai multe în cadrul bugetului. Această dorinţă poate fi bună dacă există grija pentru venituri şi există şi proiecte şi programe corecte în materializarea dorinţelor. În situaţia când dorinţa nu se corelează cu putinţa, carul sau bugetul se poate distruge, cărăuşul intră în impas, iar bugetul devine o simplă bucată de hârtie fără nicio acoperire.

Oprirea carului sau, altfel, nefuncţionalitatea bugetului poate să apară şi atunci când animalul este insuficient îngrijit sau hrănit sau este determinată de situaţia în care nu există grija faţă de starea mijlocului de transport şi nu există ştiinţa de a-l încărca cu atât cât trebuie. Altfel, nefuncţionalitatea bugetului, în starea supraîncărcării poate să aibă aceleaşi cauze, fie creatorii resurselor financiare nu se bucură de o bună grijă, fie nu există ştiinţa utilizării energiei suficiente pentru a trage carul bugetului în cele mai bune condiţiuni.

Soluţia în această situaţie ar fi legată de întărirea sistemului care poate să dea energie bugetului sau, dacă acest lucru nu este posibil, se realizează cu o bună cântărire şi analiză, priorităţile necesare a fi realizate de acel transport, iar ce rămâne deoparte pentru susţinerea unui alt transport. Această cântărire în funcţie de priorităţi este foarte importantă. Pentru ca procedura să fie una corectă şi obiectivă ar trebui ca priorităţile să fie stabilite în funcţie de anumite criterii, proiecte şi programe. Practic, cum în marea majoritate a situaţiilor, dorinţele sunt mai mari decât posibilităţile, etapa de adoptare a bugetului este foarte importantă şi reprezintă locul unde se materializează şi se concretizează politicile la nivel local şi naţional. Dacă operaţia de cântărire este corectă şi dorinţele sunt presante, iar după tot calculul de armonizare, există dorinţe mai mari decât resursele, se apelează, în ultimă instanţă, la ajutor, la împrumut, luând în calcul faptul că ajutorul trebuie întors, iar împrumutul restituit.

Este păgubos ca într-un asemenea moment şi în situaţiile în care dăm un vot celor care vor avea posibilitatea de a materializa concret raportul dintre dorinţe şi posibilităţi să discutăm cu maximă energie despre altceva, despre fuziune sau rupturi, despre teoria votului uninominal, despre trecut, despre poziţionarea individuală la nivelul întregului, despre picanterii care nu duc nicăieri, despre starea grădinii zoologice.

Lângă un car care nu merge există preocupare, îngrijorare, se constată situaţia, se apelează la ajutor, iar în caz extrem se încearcă constituirea altuia. Lângă un buget care nu funcţionează, dacă nu există preocupare, îngrijorare şi nu se caută soluţii, se apelează la ajutorul înţelegerii sau se încarcă de împrumuturi.

Analizând logica actualei construcţii bugetare, ajungem la concluzia că funcţionalitatea acestuia este gândită de la o zi la alta, pentru o perioadă scurtă, neexistând dorinţa unor construcţii durabile, abordarea este formală şi nu vizează decât interesul personal şi nu interesul comunitar sau interesul naţional.

Tendinţa de a pune mai mult în car, ştiind că datorită unor multiple cauze încărcătura se diminuează în folosul unora până la destinaţie, este păguboasă, deoarece la nivelul bugetului încărcarea acestuia peste măsură, cu scopul ca la sfârşit să ajungă o parte suficientă, se traduce prin risipă sau alimentarea direcţionată a unor bureţi intermediari ai interesului personal. În situaţia în care situaţia dată este creată cu bună credinţă, asistăm la formula în care construcţia bugetului ţine cont mai puţin de interesul general şi mai mult de îndestularea interesului economic al celor aflaţi în preajma Puterii sau pentru satisfarea interesului politic al susţinătorilor. Prin acţiunuile actualei Puteri, consider că folosirea construcţiei şi execuţiei bugetare se găseşte în această situaţie complet neeuropeană.

Şi într-un caz şi în celălalt asistăm la situaţii nefavorabile care diminuează potenţialul bugetului de valorificare durabilă a resurselor financiare. Prin prestaţia actualului Guvern, consider că acesta se găseşte, din păcate, de la un capăt la altul, în aceste situaţii nefavorabile României.

Din experienţa anilor precedenţi, consider că vom asista la alocări pe criterii de sprijin politic şi la numeroase rectificări în plus sau în minus, după cum o cere interesul zilei. Tendinţa de a pune în sarcina bugetului mai puţin decât se poate consuma se interpretează ca fiind situaţia în care există nepăsare, superficialitate, lipsa unui program clar, suficienţa faţă de interesul public.

Pentru a face demonstraţia faptului că nu există o preocupare minimă din partea actualilor guvernanţi, nici măcar cât grija ţăranului la încărcatul carului, vă propun spre reflecţie câteva din gândurile reieşite de la analiza bugetului pe anul 2008, acesta urmărind următoarele aspecte:

• inconsecvenţa în aprecierea unor indicatori;
• corelări necorespunzătoare în calculele făcute;
• probleme deosebite care demonstrează diferenţa între faptele bugetului şi spusele celor care se găsesc la guvernare;
• propuneri.

POLITICA BUGETARĂ
OBSERVAŢII

I. INCONSECVENŢA ÎN APRECIEREA UNOR INDICATORI

CARACTERIZAREA BUGETULUI

Construcţie bugetului se face pornind de la premise insuficient fundamentate.

Se apreciază că rata medie a inflaţiei anuale pe anul 2008 va fi de 4,2%, iar rata inflaţiei la sfârşitul anului 2008 va fi de 3,8% (pag.38, Raportul privind situaţia macroeconomică (RSM) pentru anul 2008). Aprecierile de ultimă oră ale Guvernului din cadrul Programului de convergenţă revizuit (PC) în decembrie 2007 arată că rata inflaţiei pe anul 2007 va fi de 4,8%, iar pentru anul 2008 va fi de 5,7 %. Această situaţie influenţează negativ parcursul României pentru zona euro, acesta fiind mai dificil decât cel preconizat iniţial în anul 2004.

Exporturile sunt preconizate să aibă o creştere pe anul 2007 cu 15,3% (Raportul privind situaţia macroeconomică, pag.15), iar în Programul de conversie, o creştere cu 8,3%.

Exporturile pe anul 2008 sunt prevăzute a avea o creştere de 17,1% (RSM, pag.36) şi în PC o creştere de 10,3%.

Rata şomajului pe anul 2008 prevăzută în RSM este de 4,3% şi în PC este de 6,9%.

În RSM sunt precizate mai multe valori ale ratei de schimb euro-leu. Astfel, 1€=3,17 lei pentru anul 2008

• 1€=3,38 lei pentru anul 2007
• 1€=3,11 lei pentru anul 2008
• 1€=3,50 lei pentru anul 2009

În cadrul PC, rata de schimb euro-leu este apreciată la 3,30 lei pentru un euro în anul 2008.

II. CORELĂRI NECORESPUNZĂTOARE

III. PROBLEME DEOSEBITE CARE DEMONSTREAZĂ DIFERENŢA ÎNTRE FAPTELE BUGETULUI ŞI SPUSELE CELOR CARE SE GĂSESC LA GUVERNARE

1. Se spune că se va acorda o atenţie deosebită descentralizării resurselor la nivelul bugetelor locale.

Situaţia reală: 1⁰. Bugetul general centralizat al bugetelor locale reprezintă doar 9,12% din p.i.b., cu mult sub nivelul Suediei 27% şi nivelul Letoniei 15%.

2⁰. Bugetul general centralizat al bugetelor locale are un excedent de 220 milioane lei, cu toate că nevoile sunt foarte mari, iar bugetul de stat are un deficit de 11.880 milioane lei.

2. Se spune că se acordă o atenţie deosebită întreţinerii şi dezvoltării infrastructurii rurale.

Situaţia reală - Suma defalcată din taxa pe valoarea adăugată pentru drumurile judeţene şi comunale pe anul 2008 se ridică la 474 milioane lei, adică 0,1% din p.i.b.. Foarte puţin având în vedere starea drumurilor judeţene şi comunale şi numai de 0,025 %, adică 100 milioane pentru pietruirea drumurilor comunale.

3. Se spune că bugetul realizează o transparenţă reală a alocării resurselor financiare.

- Situaţia reală: Exemplul 1:

Adică 32% din totalul cheltuielilor din cadrul bugetului de stat (BS). Prin urmare, BS devine cutia neagră care se află la îndemâna primului ministru şi a Guvernului pentru alocări, în general pe criterii politice.

Exemplul 2:

Triplarea fondurilor de rezervă de la 356,2 milioane lei în 2007 la 1045,6 milioane lei, adică o creştere de 2,93 ori, practic de 2,5 ori mai mult decât se alocă pentru drumuri judeţene şi drumuri comunale (într-un an electoral, fonduri disponibile).

Se spune că suma alocată pentru învăţământ este de 6 %.

Situaţia reală - prin bugetul de stat se alocă 10.427, 5 milioane lei, care reprezintă o pondere de 2,3 % din p.i.b..Se pare că restul până la 6% va proveni din alocări de la bugetele locale şi prin veniturile proprii ale unităţilor de învăţământ.

Se spune că Parlamentul aprobă bugetul în întregul lui.

Situaţia reală - Bugetul general consolidat nu are caracter de lege şi nu este aprobat de Parlament. Acest lucru înseamnă că sunt venituri atrase şi cheltuieli care se fac fără aprobarea Parlamentului.

Lipsa de claritate în stabilirea realizărilor fizice pentru alocări financiare făcute prin buget.

Situaţia reală - Formulările sunt generale, se vorbeşte despre continuarea lucrărilor la Autostrada Braşov-Borş, spre exemplu, şi nu se exprimă fizic nicio realizare sau o finalizare de lucrare.

Se afirmă eficienţa efectelor acestui buget.

Situaţia reală - Un singur exemplu demonstrativ - se alocă 2,7% din p.i.b. pentru agricultură, iar aceasta contribuie cu 6,2% din p.i.b..

Se spune că bugetul este clar şi transparent.

În concluzie putem spune că:

• Legea bugetului este înlocuită de rectificări, care sunt realizate prin intermediul ordonanţelor de Guvern;
• Legea bugetului se realizează în lipsa unei viziuni şi în absenţa unei strategii fiscale pe termen mediu;
• lipsa de prognoză pentru veniturile şi cheltuielile unui an şi a unei planificări multianuale afectează eficacitatea bugetului în realizarea lui.

Cum va fi carul bugetului anului 2008, stimaţi guvernanţi?

Sigur, va fi unul cu poticneli, cu neajunsuri, cu retuşuri, care în mod precis va afecta cetăţenii şi viitorul durabil al României.

Sunteţi conştienţi de acest lucru, stimaţi guvernanţi ?