Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 10,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Gelil Eserghep, secretari.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineaţa!

Deschidem sesiunea de declaraţii politice de astăzi. Avem o serie de colegi. Să vedem cât de mult reuşim să avansăm.

Vă rog să înregistraţi în scris de la domnul Hogea. Şi de la domnul Faina, tot în scris? Le depuneţi, vă rog frumos.

De la Grupul parlamentar al P.S.D., domnul Apostolache. Vă rog, domnule Apostoloache.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

O să am o intervenţie foarte scurtă. Ea se numeşte "P.D.-L. calcă legea în picioare".

După modelul Traian Băsescu, care calcă Legea fundamentală în picioare ori de câte ori are ocazia, reprezentanţii partidului de serviciu al domniei sale, P.D.-L., nesocotesc legile ţării şi folosesc datele cu caracter personal ale cetăţenilor pentru a-şi face campanie electorală.

Concret, în municipiul Ploieşti, P.D.-L. a beneficiat de concursul unor instituţii ale statului, plătite din bani publici pentru a obţine date cu caracter personal ale mai multor cetăţeni din municipiul Ploieşti, acest fapt fiind reliefat de acţiunile pe care le desfăşoară P.D.-L. şi de declaraţiile făcute de reprezentanţii acestuia.

Ca parlamentar de Prahova, solicit instituţiilor abilitate ale statului să se sesizeze şi să verifice modul în care reprezentanţii P.D.-L. au intrat în posesia datelor cu caracter personal ale mai multor cetăţeni din municipiul Ploieşti, pentru că eu consider că este o încălcare flagrantă a legii, o sfidare a democraţiei şi a statului de drept.

De altfel, alături de acest fenomen, se manifestă şi un altul, şi anume acela că, din ce în ce mai mulţi cetăţeni din Ploieşti declară că şi-au pierdut sau le-au fost furate actele de identitate şi, în acest caz, cred că se impune o verificare atentă pentru a nu afecta bunul mers al procesului electoral.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnule deputat Coşea, doriţi să susţineţi, sau depuneţi doar în scris? S-a depus în scris.

Domnul deputat Călian? Vă rog.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

O declaraţie politică o s-o depun în scris şi o să prezint doar sinteza unei alte declaraţii politice intitulate "Spre ultima destinaţie".

În urmă cu câteva zile, un nou accident a îngrozit întreaga suflare a acestei ţări. Acum, o fiinţă mult prea tânără s-a grăbit, parcă, să păşească în eternitate. Cumplitul accident a avut loc pe calea ferată, unde un tren a deraiat, lăsând în urmă spaimă şi durere. Cine sunt vinovaţii pentru acest incident? Nimeni nu ştie sau se fac că nu se ştie. A fost nevoie de moartea unei persoane, pentru ca cineva să tragă semnalul de alarmă cu privire la starea deplorabilă în care se află infrastructura feroviară.

În urmă cu câteva luni de zile, ziarele centrale atrăgeau atenţia asupra faptului că în notele interne aparţinând Companiei C.F.R., siguranţa călătorilor este limitată pe tot mai multe sectoare feroviare. Într-una dintre ele, semnate chiar de directorul C.F.R. infrastructură, se arată că întreaga reţea de căi ferate, adică 13.730 km linii curente şi directe, există un număr de 1.504 puncte periculoase, din care 319 sunt de categoria I, iar din acestea, 119 sunt pe linii magistrale şi principale, fără să se precizeze, însă, unde se află aceste puncte. A stat, oare, cineva de la minister să citească sau să analizeze aceste date cumplite? Se pare că nu.

De asemenea, autorităţile nu sunt străine nici de faptul că 50% din calea ferată administrată de C.F.R. infrastructură are durata de viaţă expirată, iar tot ceea ce a făcut până acum Ministerul Transporturilor constă în restricţionarea limitării de viteză.

În urma accidentului în care această tânără de numai 17 ani şi-a pierdut viaţa, un alt ministru responsabil, pe numele său Ludovic Orban, a aruncat pisica în curtea vecinului, afirmând că această tragedie se datorează hoţilor de oţel. Se pare că ministrul Ludovic Orban nu ştie, sau refuză să creadă că în anul 2000 numărul punctelor periculoase varia între 300 şi 394, iar acum numărul lor este cuprins între 600 şi 1.000. Se pare că suntem în campanie electorală şi nu mai avem timp să ne ocupăm şi să ne ducem la bun sfârşit sarcinile de serviciu.

Toate guvernele succedate după anul 2000 nu au făcut altceva decât să reducă drastic bugetele C.F.R. În ultimii 9 ani de zile, fondurile alocate pentru reparaţii capitale au fost la nivelul de 14% din necesarul fundamental, iar în ultimii 3 ani, fondurile alocate au fost şi mai mici, acoperind doar între 6 şi 11% din necesar.

Deşi C.F.R. a anunţat că are nevoie de 600 de milioane de lei, potrivit bugetului întocmit pe anul 2008, statul a acordat doar 75 de milioane pentru reparaţii curente şi capitale. Incompetenţa şi lipsa de responsabilitate l-au făcut pe Călin Popescu-Tăriceanu să sugereze societăţii vânzarea câtorva terenuri, pentru a acoperi cheltuielile necesare reparaţiilor.

În momentul de faţă, nu mai există siguranţă, indiferent că alegi să te deplasezi pe calea ferată, a aerului sau pe mare, rişti să nu mai ajungi la destinaţie.

În ultimii 18 ani, tot mai mulţi indivizi şi-au pierdut vremea la guvernare şi aproape toţi au făcut ca sentimentul de nesiguranţă să se adâncească tot mai mult.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.R.M., domnul deputat Moisoiu. Vă rog.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să prezint chiar trei.

Prima: "Minciuna etnică-mijloc de propagandă electorală".

Propaganda electorală este la modă în această perioadă. faţă de diversele ei forme, doresc să vă prezint o formă specific ungurească - minciuna etnică.

Începând din această primăvară, marţea dimineaţa, în Camera Deputaţilor, la declaraţii politice, doi păpuşari, dintre care unul candidează în aceste zile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Covasna, ne dau lecţii, încercând să prezinte diferite modele de autonomie care funcţionează în ţările Uniunii Europene. Folosind un tipar şablon, fiindcă probabil mai mult nu pot, acţiunea lor se poate aprecia cel mult teribilă. Mulţumindu-le pentru informarea privind explicarea concretă a ceea ce reprezintă noţiunea de autonomie culturală sau teritorială, doresc să constat modul tendenţios în care dau informaţii despre cultura şi viaţa unor popoare trăitoare în diverse ţări ale Uniunii Europene. Ei evită, însă, să spună că în România toate minorităţile se pot exprima în limba lor proprie, au şcoli şi sunt sprijinite să-şi menţină şi să-şi dezvolte patrimoniul cultural.

Forma didactică prin care suntem informaţi noi, deputaţii, este mai mult decât jalnică. De exemplu, ascultaţi colegi, populaţia suedeză de aproximativ 26 de mii de locuitori, trăitoare izolat în Insulele Arhipelagului Oland, are parlament şi guvern separat, libertate de exprimare prin 15 ziare locale, emisiuni de radio şi televiziune, sistem educaţional propriu, inclusiv universitate în limba maternă, finanţată din bugetul de stat.

Care este, însă, problema? La noi, în România, ce vă lipseşte vouă, udemeriştilor? Consiliile locale sau cele judeţene alese în mod democratic reprezintă, de fapt, parlamente locale unde se iau decizii prin ordonanţe şi hotărâri în folosul comunităţilor respective. Aveţi de toate: presă, cât cuprinde, emisiuni centrale şi locale de radio şi televiziune, steag, steme locale, şcoli, universităţi, centre culturale. Şi mai este ceva: cei 290 de secui declaraţi la recensământul populaţiei din anul 2002 nu au limbă proprie, fiindcă, de fapt, vorbesc limba maghiară, refuzând cu obstinaţie învăţarea limbii române a statului în care trăiesc.

Deci, care este nemulţumirea? Răspunsul direct şi concret este: capitala la Bucureşti, şi nu la Budapeste. Am înţeles. Vin alegerile. Ce aţi făcut în 18 ani? Ce decontaţi electoratului care v-a trimis în Parlamentul României? Cum îi mai puteţi păcăli, ca să nu vadă că fondurile pe care le-aţi manevrat nu au fost dirijate înspre nevoile comunităţii pe care susţineţi că o reprezentaţi, ci pentru a vă rotunji averile personale prin cumpărare de munţi, prin tăierea şi vinderea pădurilor, prin falimentarea şi înstrăinarea societăţilor comerciale. I-aţi lăsat fără locuri de muncă, le-aţi spus basmele etnice, modificând adevărul istoric. Le-aţi alimentat dispreţul şi ura împotriva românilor şi le-aţi făcut promisiuni deşarte. Acesta este adevărul despre activitatea voastră parlamentară, a udemeriştilor, şi nu grija pentru a vă sprijini conaţionalii săraci care trăiesc în bună convieţuire cu românii.

În final, reamintesc acestor deputaţi că în România sunt peste 200 de legi care reglementează problematica minorităţilor care acordă acestora drepturi ce le depăşesc cu mult pe cele acordate de alte state. Dacă apreciez că nu sunt suficiente şi, ca atare, sunt nemulţumit, îi informez că preconizata Constituţie a Uniunii Europene acordă dreptul de stabilire a domiciliului în orice altă ţară.

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Mai depun declaraţia mea politică semnată împreună cu domnul Magheru, intitulată "Trenul pierdut al Ungariei Mari", şi depun şi declaraţia colegului Ioan Aurel Rus despre "Proclamarea solemnă a sfinţilor năsăudeni".

Le depun la secretariat.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Becsek-Garda, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ultimii 18 ani, România a devenit un imens gater. Defrişarea unor zone întregi sunt în strânsă legătură cu retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră. Funcţionarii publici şi reprezentanţii instituţiilor silvice din comisiile locale retrocedează terenurile forestiere, condiţionând vânzarea lor unor agenţi economici apropiaţi, la preţuri stabilite de ei. Astfel, proprietarii de drept sunt nevoiţi să-şi vândă la preţuri de nimic pădurea pentru care strămoşii lui au trudit timp de decenii. Alteori, sunt puse terţe persoane în posesia unor păduri, cu condiţia ca ei să fie de acord cu defrişarea codrului printr-o vânzare formală, la preţuri stabilite de cei care au împroprietărit.

Cazul cel mai concret îl reprezintă împroprietărirea a 15 persoane fizice din pădurea Composesoratului Gheorgheni. Aceste păduri au fost retrocedate în vara anului 2005, când Legea nr.247/2005 era în vigoare. În continuare, vă voi prezenta, adică aş prezenta situaţia particulară a fiecărei persoane împroprietărite. Dar, pentru a nu pierde timp, voi depune la stenograme. Dar, oamenii care au avut fâneţe, păşuni au primit păduri şi aceste păduri, imediat şi după împroprietărirea lor, au fost, de fapt, defrişate.

Aceste păduri nu puteau fi retrocedate în anul 2000, datorită opoziţiei fostului şef al Ocolului Silvic de Stat din Gheorgheni. În primăvara anului 2002, secretarul comisiei locale de fond funciar, împreună cu fostul şef de ocol, nu au identificat aceste terenuri ca păduri ale composesoratului, căruia i s-a retrocedat zone defrişate. Până la sfârşitul anului 2004, aici erau pădurile cele mai valoroase ale oraşului. După retrocedare, aceste terenuri cu vegetaţie forestieră erau defrişate legal şi ilegal.

Marea ilegalitate o reprezintă faptul că retrocedarea s-a efectuat fără consultarea şi aprobarea comisiei locale de fond funciar din Gheorgheni. Dar, aceşti oameni îşi pot permite orice infracţiune, având susţinerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(În continuare, a fost consemnat in extenso materialul depus de domnul deputat la secretariatul de şedinţă.)

În ultimii 18 ani, România a devenit un imens gater. Defrişarea unor zone întregi sunt în strânsă legătură cu retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră. Funcţionarii publici şi reprezentanţii instituţiilor silvice din comisiile locale retrocedează terenurile forestiere condiţionând vânzarea lor unor agenţi economici apropriaţi la preţuri stabilite de ei. Astfel, proprietarii de drept sunt nevoiţi să-şi vândă la preţuri de nimic pădurea pentru care strămoşii lui au trudit timp de decenii. Alteori sunt puse terţe persoane în posesia unor păduri cu condiţia ca ei să fie de acord cu defrişarea codrului printr-o vânzare formală, la preţuri stabilite de cei care au împroprietărit.

Cazul cel mai concret o reprezintă împroprietărirea a 15 persoane fizice din pădurea Composesoratului Gheorgheni. Aceste păduri au fost retrocedate în vara anului 2005, când Legea nr.247/ 2006 era în vigoare. În continuare, vă voi prezenta situaţia particulară a fiecărei persoane împroprietărite, ca să dovedesc abuzurile unor persoane cu atribuţii importante în comisia locală de fond funciar.

Moştenitoarea domnului Márton Ferenc, Márton Elisabeta, având dosarul nr.1621, prin care a fost pusă în posesie în postata Lóhavas-Meggyes din pădurea care trebuia retrocedată Composesoratului Gheorgheni cu 5 hectare. Titlul de proprietate era eliberat la data de 19. 07. 2005, când legea nr.247/2005 era în vigoare. Comisia judeţeană nu avea dreptul să pună în proprietate pe un alt amplasament a moştenitorului Márton Elisabeta, când ultima lege de împroprietărire cerea respectarea vechiului amplasament.

Pădurea lui Balla Erzsébet, pe care a primit-o ca moştenitor după Lukács Mihály, în mărime de 3,75 hectare din pădurea Composesoratului Gheorgheni, se pare că este o retrocedare ilegală, pentru că şi acest titlu de proprietate a fost eliberat la data de 19. 07. 2005, când Legea nr.247/2005 trebuia respectată. Mai mult chiar, pădurea originară a lui Lukács Mihály există şi în prezent, ca un teren cu vegetaţie forestieră, cu care nimeni n-a fost împroprietărit.

Irimia Erzsébet şi László Irma moştenitorii lui Lukács Irma, au primit titlul de proprietate la data de 28. 02. 2005, cu o pădure în mărime de 1,88 hectare, însă validarea a avut loc după trei luni, la data de 30. 05. 2005. Punerea în posesie din 2005 nu este datată. Vechiul amplasament, după adeverinţă, era postata Oláhbükk, iar în dosar există o altă Carte funciară cu postata Várbükk. Pe această Carte funciară există o ştampilă şi o semnătură din partea unui funcţionar al Ocolului Silvic de Stat Gheorgheni. Ambele acte doveditoare dovedesc că cel împroprietărit din pădurea composesoratului avea fâneaţă. Ştampila Ocolului Silvic de Stat ar avea valoare dacă proprietarului i s-ar fi retrocedat teritoriul pe vechiul amplasament. Mai mult chiar, reprezentantul ocolului a identificat în mod greşit vechiul amplasament, pe parcela 5 C, al cărui proprietar a fost şi este Madaras Mártonné şi unde există o mică pepinieră în jur de 8-10 ani, dar majoritatea acestei teren este fâneaţă.

Domnul Albert József a fost pus în posesie din pădurea Composesoratului cu 6,74 hectare la data de 13 iulie 2004, însă validarea a avut loc la data de 30 noiembrie 2004. Legal, punerea în posesie nu putea fi anterioară validării.

Bende Lajos, moştenitorul lui Réthi Lajos a fost pus în posesie din terenul Composesoratului cu 3,18 hectare. Din dosar lipseşte actul validării. Din actele depuse la dosar reiese clar că proprietarul Réthi Lajos avea numai fâneaţă în postata Nyárád-Oláhbükk, deci moştenitorul nu putea fi împroprietărit din pădurea Composesoratului.

Pál Sándor era împroprietărit cu titlul de proprietate la data de 19. 07. 2005 cu 4,3 hectare de pădure din terenul Composesoratului, în mod ilegal, pentru că Legea nr.247/2005 era în vigoare. Vechiul amplasament era pe postata Újvész şi Hargaspatak şi după CF. 6495 pe postata Nyárád-Oláhbükk.

Buslig Adalbert, moştenitorul lui Kémenes Alexandru, a fost împroprietărit în mod ilegal după un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 din pădurea Composesoratului cu 0,8 hectare. Actele aflate la dosar: CF. 338 dovedeşte că domnul Kémenes Alexandru avea fâneaţă în postata Magasbükk.

György Mária a fost împroprietărită cu titlul de proprietate, la data de 28. 02. 2005, cu 1,77 hectare din pădurea Composesoratului. Beneficiarul acestei păduri era de fapt brigadierul Szilágyi Madaras András de la Ocolul Silvic de Stat Gheorgheni. După actele depuse la dosar, György Mária avea dreptul după CF. 11504 la 1/10 cota parte din pădurea menţionată în înscris (a pădurii de 1,77 hectare), restul terenului fiind fâneaţă.

Tarisznyás Juliánna prin acte false (două mărturii) devenea în mod ilegal moştenitoarea lui Rusz Sántha Andrei Adalbert. Defunctului Tarisznyás Juliánna i s-a retrocedat o pădure în mărime de 5,8 hectare din pădurea Composesoratului. Punerea în posesie însă s-a făcut pe numele consilierului municipal Tinka Coloman. Controlorii Autorităţii pentru Retrocedarea Proprietăţilor au constatat că actele depuse la dosar au stat la baza unei duble împroprietăriri (în comuna Dămuc, judeţul Neamţ, şi municipiul Gheorgheni), deşi vechiul amplasament se află pe teritoriul administrativ al comunei Voşlobeni.

Ambrus Erzsébet, moştenitoarea lui Ambrus Antal, a primit titlul de proprietate după Ambrus Antal la data de 15. 06. 2005, cu 3 hectare de pădure din terenul Composesoratului. După actele depuse la dosar se vede clar că pe postata Magasbükk, conform CF-ului 11.012, proprietarul avea fâneaţă, şi nu teren cu vegetaţie forestieră.

Benedek Erzsébet, moştenitoarea lui Benedek József, era împroprietărit la data de 19. 07. 2005 din pădurea Composesoratului, cu toate că Legea nr.247/2005 era în vigoare. Benedek Sándor, moştenitorul lui Benedek Erzsébet, a depus la dosar şi acte false. Dacă CF.-ul 10.259 este pe numele lui Gergely Zsombor şi Gergely Menyhért pentru o fâneaţă din postata Nyerges-Mogyorósbükk, în dosar este recunoscut un act neoficial de vânzare şi cumpărare din anul 1943, un contract de buzunar. Falsul se vede din faptul că în anul 1943 era folosit termenul de Gheorgheni, şi nu Gyergyószentmiklós. În perioada interbelică, denumirea oficială a localităţii era Gheorgheni, iar între anii 1940-1944 Gyergyószentmiklós. Falsurile şi ilegalităţile sunt clare.

Balázs Mátyás moştenitorul lui Balázs Veronica a primit titlul de proprietate la data de 19. 07. 2005, pentru o pădure de 0,8 hectare din pădurea Composesoratului, când Legea 247/2005 era în vigoare. Din actele existente la dosar se vede clar că validarea s-a făcut în anul 2005 fără celelalte date, actul de bază, după care s-a reconstituit dreptul de proprietate este o fâneaţă în postata Csiszér având CF.-ul 148. Pe aceasta s-a pus în mod ilegal o ştampilă al Ocolului Silvic de Stat la data de 09. 05. 2005. Această ştampilă ar fi valabilă dacă împroprietărirea s-ar fi făcut pe vechiul amplasament.

Tóth Károly şi Munteanu ...va au primit titlul de proprietate pentru o pădure din terenul Composesoratului la data de 18. 07. 2005 cu 10,01 hectare, când Legea nr.247/2005 era în vigoare. Actul de bază depus la dosar îl reprezintă CF. 10.368, în care se specifică 2 hectare şi 15 ari de pădure, şi nu 10 hectare. Deci, Tóth Károly şi Munteanu ...va nu aveau dreptul la 10 hectare.

Lázár János a primit titlul de proprietate la data de 27. 01. 2005. pentru o pădure de 9 hectare din terenul Composesoratului Gheorgheni. În dosar lipseşte actul de validare, iar din actele depuse la dosar CF. 9036 pe postata Magasbükk dovedesc că vechiul amplasament era fâneaţă.

Libiczei Zoltán, moştenitorul lui Kémenes Miklós, a primit titlul de proprietate la data de 19. 07. 2005, pentru 2,26 hectare de pădure din terenul Composesoratului, când Legea 247/2005 era în vigoare. Din actele depuse la dosar, adeverinţă şi CF. nr. 12.228, reiese clar că proprietarul deposedat avea teren arabil în postata Tölgymező, şi nu pădure. CF.-ul depus la dosar nu este original.

Aceste păduri nu puteau fi retrocedate în anul 2000 datorită opoziţiei fostului şef de ocol silvic de stat din Gheorgheni. În primăvara anului 2002, secretarul comisiei, împreună cu fostul şef de ocol nu au identificat aceste terenuri ca păduri al composesoratului, căruia i s-a retrocedat zone defrişate. Până la sfârşitul anului 2004 aici erau pădurile cele mai valoroase ale oraşului. După retrocedare, aceste terenuri cu vegetaţie forestieră erau defrişate legal şi ilegal.

Marea ilegalitate o reprezintă faptul că retrocedarea s-a efectuat fără consultarea şi aprobarea comisiei locale de fond funciar din

Gheorgheni. Dar aceşti oameni îşi pot permite orice infracţiune, având susţinerea Parchetului de pe lângă judecătoria Gheorgheni.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Grupul parlamentar al P.C., domnul deputat Faina? Doriţi să susţineţi? Nu. S-a depus în scris. Domnul Hogea, tot în scris.

Domnul deputat Amet Aledin. Vă rog.

Domnul Aledin Amet:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Bibliotecile şcolare trebuie să existe."

Cu siguranţă, bibliotecile au avut, au şi vor avea un rol esenţial în ceea ce priveşte progresul vieţii spirituale a unei naţiuni. La baza dezvoltării se află cunoaşterea, iar cunoaşterea poate fi valorificată în scopuri practice doar prin asigurarea unei eficiente baze materiale.

Într-o perioadă în care informatizarea capătă, tot mai mult, consistenţă, se neglijează, din păcate, clasicele tipărituri. Bibliotecile judeţene, bibliotecile orăşeneşti, cele comunale au nevoie, indiscutabil, din partea autorităţilor locale, de o susţinere materială proporţională cu cerinţele utilizatorilor.

O situaţie ingrată se întâlneşte şi la nivelul bibliotecilor şcolare. Nemodificarea legii, chiar dacă problematica a căpătat o altă configuraţie, duce la stagnarea eficienţei procesului de învăţământ din şcoală.

Normarea se face prin raportarea la un anumit număr de elevi şi cadre didactice. Astfel, legislaţia precizează că, pentru bibliotecile din învăţământul primar şi gimnazial, este nevoie de un post normă întreagă la minimum 600 de elevi sau la 700 de elevi şi cadre didactice şi minimum 8.000 de volume. În cadrul şcolilor cu cel puţin 300 de elevi şi minimum 4.000 de volume se aplică varianta jumătăţii de normă.

Aceste cifre nu mai reflectă situaţia reală, existând pericolul ca destule posturi de bibliotecari să dispară. De aceea, este necesară reglementarea capitolului din Legea bibliotecilor nr.334 privind normarea personalului de specialitate.

Preferabile sunt următoarele variante, care se vor regăsi şi într-un viitor proiect legislativ: un post normă întreagă la minimum 300 de elevi sau la 350 de elevi şi cadre didactice şi minimum 8.000 de volume; jumătate de normă la minimum 150 de elevi şi minimum 4.000 de volume.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Doamna deputat Leonida Lari, din partea deputaţilor fără apartenenţă politică. Vă rog.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Din anul 1992, de când sunt în Parlamentul României, m-am străduit să le lămuresc tuturor că ţara noastră, printre priorităţile sale, are una deosebită - reunificarea. ceea ce s-ar chema aducerea Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa la ţara-mamă.

Alocuţiunile mele din 1992 şi până în 2008 nu au avut, însă, cine ştie ce rezonanţă în Parlamentul României. Dacă am lua-o, aşa, într-o glumă, deşi nu glumesc deloc, este ca şi în cazul celor 322 de parlamentari, aşa-zişii români, contra poporului român, pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. Şi am mai spus ceva: dacă în Parlamentul României s-ar fi votat Legea lustraţiei, situaţia ar fi fost cu totul alta; adică o situaţie fără nomenclaturişti, kaghebişti şi securişti antinaţionali.

Poate fiind în condiţii mai bune, mai lesnicioase, în zonele ocupate şi semiocupate ale României, precum este ţara noastră, hărtănită în câteva părţi, aş fi fost şi eu mai blândă în cuvinte. Dar, uitaţi-vă, dragi compatrioţi, la această porcărie majoră produsă de Moscova şi vânduţii autohtoni din Basarabia: se cheamă "Moldova Mare". un infim ziar în care vorbeşte în limba rusă tovarăşul Bodiu, fost secretar al C.C. al P.C.M., pus de ocupanţii ruşi. Vă arăt şi ziarul. Poftim! (Arată spre sală ziarul.) Un ziar, în care Bodiu vorbeşte în limba rusă. Vor să introducă iar grafia chirilică şi limba rusă ca limbă de stat. Vor foarte multe. Situaţia este împotriva intereselor României.

După acest trădător cu numele Bodiu, toată haita de ticăloşi s-a reîntors în Republica Moldova, de la Moscova. Au avut nişte puteri din afară, sau este agonia perdanţilor? Vai, cât de bine lucrează serviciile secrete ruseşti, ca să ne radă până la capăt şi bucata aceasta de ţară, provincia Basarabia. Mihai Eminescu, solul Celui de sus, în opera sa politică, a spus cuvinte grele, care le arată adevărata istorie a României, şi anume: dintotdeauna, această provincie a aparţinut României. Tocmai de aceea, în fostul Parlament al fostei U.R.S.S., am spus clar şi răspicat: articolul 3 al celei mai reacţionare constituţii sovietice, din 1936, conform regulamentului, nu admitea rapturile teritoriale, ceea ce a săvârşit Imperiul Sovietic împotriva României. Articolul 14 al aceleiaşi constituţii staliniste din 1936, stipulează că nu existau prerogative constituţionale pentru fondarea unor state pe teritoriile cotropite. Aceasta este esenţa textului pe care l-am vorbit în chiar sânul Imperiului Sovietic.

De altfel, alocuţiunile mele s-au dat pe toate posturile de televiziune din ţările civilizate ale lumii, poate chiar şi în Burkina Faso. Dar Imperiul Sovietic, totuşi, a fondat R.S.S. Moldovenească, actualmente Republica Moldova, atât că este, fără doi de "s". Recunoaşteţi odată şi odată cu toţii lucrătura faimoasă a KGB-ului rusesc, pe care-l cunosc din rărunchi, dat fiind faptul că am fost parlamentar din partea Basarabiei în Parlamentul U.R.S.S. Circumscripţia Ialoveni.

Aşadar, fiind în Kremlin, pe vremea deputăţiei mele acolo, nu am umblat prin restaurante, ci m-am scufundat în biblioteci, şi mai ales în documentele privind ţara mea, România. Am de spus anumite lucruri dure şi le voi spune cândva, dar, deocamdată, nu se poate discuta în gura mare. Am fost şi eu destul de delicată în torentul verbal cu vecinii noştri din Est, adică ruşii. Dar în clipa, când am văzut că s-au porcit cu totul, când finanţează prin mijloace ilicite ziarul "Moldova Mare", folosindu-se într-un mod ingrat şi absolut penibil de numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, mi-a plesnit răbdarea. Da, mi-a plesnit răbdarea, pentru că mă trag din viţa lui Ştefan, prin Petru Rareş. Să fie clară treaba asta! Aştept atitudinea Ministerului de Externe al României în legătură cu această făcătură mârşavă, făurită de Moscova, via Chişinău.

acum ex-ministrul culturii din Republica Moldova, Ion Ungureanu, este gonit din casa lui de la Bucureşti. La fel şi ex-ministrul învăţământului din Guvernul Druc, Nicolae Mâtcaş. A cui şi ce politică se face în ţara-mamă, stimaţi domni şi doamne?

Aceşti oameni fac parte din liderii Mişcării de eliberare şi reîntregire naţională din Basarabia. Sunt refugiaţi politic, au un alt statut, nu ca cei care deţin vile şi viloaie pe contul statului român! Statutul lor este, iarăşi, unul deosebit: patrioţi români. ruşine să le fie obrazului acelora care desfid obârşia noastră! Trăiască România întreagă!

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat. Domnul deputat Dumitru Bentu. Vă rog.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Golul".

Avem în faţă raportul pe 2007 redactat în cadrul programului FreeEx de către Agenţia de Monitorizare a Presei (A.M.P.), program demarat în august 1999, cu scopul declarat de a contribui la protejarea şi promovarea dreptului la libera exprimare şi a libertăţii presei. Suportul financiar este asigurat de Open Society Institute (O.S.I.) şi Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, a căror opinie nu se reflectă în mod necesar în raport, dar intuim că o susţin fără echivoc.

Aflăm din sursa menţionată că în anul 2007 a continuat tendinţa de intensificare a atacurilor la libertatea presei.

Preşedintele Traian Băsescu, aşa cum îi stă bine primului om în stat, conduce detaşat la capitolul "insulte şi agresiuni la adresa jurnaliştilor". Sunt inventariate cele mai mediatizate realizări. Insultele adresate într-un spaţiu public unei jurnaliste deposedate de telefonul mobil şi gratulate cu celebrul "ţigancă împuţită", corespondenţii locali de presă, cameramani şi fotografi profesionişti care, dorind să imortalizeze perechea prezidenţială la Mamaia, nu puteau fi altfel decât de o "nesimţire incredibilă", răspunsul dat jurnalistei Sorina Matei, care, întrebându-l dacă la revenirea la Bucureşti va face o declaraţie cu privire la respingerea moţiunii de cenzură, marinarul-preşedinte i-a răspuns "sigur, vin direct în birou la tine, s-o facem", sau acuzaţiile aduse de Traian Băsescu televiziunii publice, care l-ar fi obstrucţionat în perioada campaniei pentru referendum.

De parcă toate acestea n-ar fi fost suficiente, preşedintele continuă să fie "generos" la acest capitol, menţinând o hulă permanentă la adresa tuturor celor care nu gândesc ca domnia sa.

Cel mai recent caz poartă data de 6 mai 2008 şi îmbracă aspectul unui interviu acordat postului public de Radio. Ce descoperim, de fapt?

Într-un moment existenţial, guvernat de puternice accente meditative, preşedintele a simţit un gol - şi nu oriunde, ci exact în suflet. Revenindu-şi din impactul senzorial, s-a decis să-l umple imediat. A căutat febril în cambuza minţii sale şi nu a găsit altceva decât stocul, din păcate regenerabil de invective, ofense, inepţii şi alte asemenea.

După ce şi-a stabilit cu precizie adversarii, a declanşat atacul specific de tip nevrotic: Ion Iliescu este un specialist în lovituri de stat, Tăriceanu este autorul unei negocieri ticăloase cu P.S.D. în 2007, Curtea Constituţională a rămas o pavăză de nădejde pentru infractorii politicieni şi infractorii parlamentari, candidaţii la locale sunt caraghioşi, campania electorală este un blat, Constituţia este nemodernizată, iar parlamentarii iresponsabili şi, cu voia dumneavoastră, rapiţa, din cauza căreia, foametea bate la porţile României.

Analiştii se întreabă care sunt resorturile noului demers băsescian şi majoritatea opiniilor converg către ideea de implicare a preşedintelui în campania electorală, în condiţiile în care sondajele îi arată pe democrat-liberali pe un teren descendent, iar un posibil succes neconcludent i-ar putea insulariza pe scena politică.

În sport, este valabilă aserţiunea conform căreia este greu să obţii primul loc, dar şi mai greu este să-l păstrezi. Fără efort, Traian Băsescu a obţinut locul întâi, dar nu trebuie să uite că, pentru asemenea performanţă, nu se va cânta niciodată imnul.

Cât despre golul din suflet, s-ar putea să revină simultan cu un nod în gât poporului, care nu va mai înghiţi la nesfârşit astfel de atitudini.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc. Domnul deputat Kovacs Attila.

Domnul Kovacs Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"Un motiv de îngrijorare"

Declaraţia mea politică se referă la un act de vandalism îndreptat în primul rând împotriva etnicilor maghiari din România, dar şi împotriva bunei convieţuiri între cetăţenii acestei ţări, indiferent de naţionalitatea din care fac parte.

La 15 martie a.c., după obţinerea tuturor aprobărilor necesare, cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni, organizaţia U.D.M.R. Braşov a reuşit să monteze, pe peretele unui imobil din centrul municipiului Braşov, o placă memorială dedicată trecerii prin Braşov, între 21 şi 24 martie 1848, a generalului polonez Bem Jozsef, comandantul armatei revoluţionare maghiare. La nici două săptămâni de la dezvelire, placa a fost dată jos, fiind şi crăpată în mai multe locuri. Cu toate că Poliţia municipiului Braşov a demarat o anchetă în acest caz, deocamdată încă nu se ştiu autorii acestui act incalificabil şi intolerabil.

Actul în sine loveşte, în primul rând, în sentimentele şi mândria cetăţenilor maghiari, dar, în acelaşi timp, consecinţele lui influenţează în sens nedorit şi buna înţelegere dintre populaţia română şi cea maghiară din Braşov şi din întreaga Transilvanie. Cu atât mai mult cu cât textul plăcii comemorative, redactat în mai multe limbi, inclusiv româna, nu conţinea nimic provocator, el făcând doar referire la scurta şedere a generalului Bem în oraşul Braşov.

Trebuie înţeles de toată lumea că astfel de acte de intoleranţă interetnică nu pot să aducă nimic bun nimănui. Dimpotrivă, ele seamănă întotdeauna neîncredere între cetăţenii diferitelor naţionalităţi, destabilizând climatul general din ţară. De aceea, acţiunile de acest fel ar trebui să ne îngrijoreze pe noi toţi, cetăţenii României, şi nu numai pe reprezentanţii politici ai comunităţii maghiare. Acum, când, mai mult ca niciodată, românii şi maghiarii, alături de celelalte etnii din România, privesc spre viitor, asemenea acţiuni iresponsabile trebuie condamnate cu fermitate şi pedepsite conform legii.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator, doamna Ardelean, doriţi să susţineţi, sau depuneţi? Depuneţi în scris. Vă mulţumesc.

De la minorităţi, domnul Longher Ghervazen. Vă rog.

Domnul Ghervazen Longher:

Stimaţi colegi,

La începutul lunii mai, noi, polonezii din România, am sărbătorit două evenimente importante pentru comunitatea noastră: Ziua Diasporei Poloneze şi a Polonezilor din Străinătate şi Ziua Constituţiei din 1791.

Ziua Diasporei Poloneze si a Polonezilor din Străinătate a fost celebrată în ziua de 3 mai, odată cu Ziua Constituţiei la Casa Polonă din Suceava. Deşi ea este sărbătorită pe 2 mai în fiecare an, la sediul central din Suceava a avut loc o prezentare a semnificaţiei si importanţei evenimentului pentru polonezii din întreaga lume. Am continuat cu Concursul Naţional de Poezie «Maria Konopnicka», la care au participat in jur de 70 de copii din toate comunităţile din ţară, iar seara a avut loc o recepţie la Casa Polonă din Suceava.

Constituţia din 3 mai 1791 a fost consecinţa discuţiilor din cadrul Seimului de patru ani. declarată între prima şi a doua dezmembrare a Poloniei, a fost prima constituţie din Europa şi a doua după cea din SUA. Constituţia a pus bazele monarhiei constituţionale moderne, cu parlament şi un guvern puternic, prevăzând creşterea rolului Seimului - Camera inferioară a Parlamentului - şi acordarea de privilegii orăşenilor.

Constituţia prevedea o profundă reformă a ţării, care, slăbită de conflictele interne, devenise obiect al politicii marilor puteri vecine. În contextul istorico-politic al epocii, Constituţia sublinia suveranitatea poporului. Niciodată n-a fost aplicată, dar a fost o încercare de depăşire a crizei, fiind opera gândirii politice poloneze şi răspunzând nevoilor momentului.

Anul acesta, aniversarea Constituţiei coincide cu cea de-a treia aniversare a aderării Poloniei la Uniunea Europeană şi pentru prima dată este sărbătorită, în timp ce România este membru deplin al comunităţii europene. Acest fapt a dus la apariţia unor noi premise calitative în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale şi colaborarea polono-română.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Petru Andea.

Domnul Petru Andea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică este prilejuită de împlinirea a 133 de ani de la trecerea la cele veşnice a primului preşedinte al Parlamentului României - mitropolitul primat Nifon.

În anul 1831, în Ţara Românească a fost adoptat primul act cu caracter constituţional, denumit Regulamentul organic, aplicat în 1832 şi în Moldova. Cu acest prilej, mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti a prezidat şedinţele membrilor Partidei Naţionale, ţinute în 23 şi 24 ianuarie 1859 în Bucureşti, şedinţe în care s-a hotărât ca Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, să fie ales şi domn al Munteniei.

În şedinţa ţinută în dimineaţa istoricei zile de 24 ianuarie 1859, mitropolitul, cu mâinile ridicate către icoana Sfintei Treimi, s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-şi privirea Ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor Tăi! Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile tuturor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor. Prinţul Cuza este unsul Tău între noi şi pentru dânsul jurăm toţi că-l vom susţine".

Aceste cuvinte memorabile arată strădania şi contribuţia mitropolitului la realizarea unirii celor două Principate Române.

La 1 ianuarie 1865, ca urmare a unificării administraţiilor bisericeşti din amândouă ţările române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a acordat mitropolitului Nifon al Munteniei titlul de Primat al României.

În calitate de preşedinte al Divanurilor Ad-hoc şi părinte sufletesc al ţării, cu prilejul deschiderii Adunării generale obşteşti din 22 septembrie 1875, în cadrul unui strălucit discurs, mitropolitul Nifon a subliniat faptul că "Ne aflăm astăzi, adunaţi aici, pentru a ne sfătui şi a ne chibzui împreună la fericirea şi prosperitatea Patriei. Este cea mai solemnă şi memorabilă zi aceasta, în care se deschide cartea viitorului patriei, în care ne adunăm spre a lucra la o faptă atât de măreaţă şi de covârşitoare. Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români! Aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte".

Animaţi de aceste idealuri şi păstrându-i vie memoria, senatorii şi deputaţii membri ai Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României, propun confecţionarea unui bust al primului preşedinte al Parlamentului României, mitropolitul primat Nifon, şi aşezarea acestuia în incinta Palatului Parlamentului.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

De la PRM? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Până când ne va suporta Europa?"

România şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană prea devreme şi acum sunt copiii-problemă ai Uniunii, care, deşi ar trebui să adopte măsuri mai dure împotriva lor, nu o poate face, deoarece are nevoie de sprijinul lor. Asta este părerea specialiştilor politici şi economici ai Uniunii Europene vizavi de modul în care ţara noastră reuşeşte să se adapteze unui trai european în comun.

La 1 mai s-au împlinit 4 ani de când Uniunea Europeană a decis să se extindă spre est, astfel că, în două etape, aproape toate statele foste comuniste au fost integrate în această mare familie europeană. Şi în timp ce majoritatea dintre acestea au reuşit să respecte calendarul impus de Uniunea Europeană, doar România şi Bulgaria creează destul de multe probleme, pe care nici nu reuşesc să le rezolve, dar de cele mai multe ori nici nu doresc, autorităţile, dar şi populaţia din ţara noastră crezând că odată cu aderarea nu mai trebuie să facem nimic, ci să primim totul de la ei sau să dăm vina pe ei atunci când ni se impun anumite reguli.

La ultimul raport oficial prezentat în februarie, România nu a înregistrat progrese majore, ba chiar a fost la un pas de activarea clauzei de salvgardare pentru justiţie. Şi cum să fie altfel, având în vedere că de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, corupţia în nici un caz nu a fost combătută, ba, din contra, cetăţeanul obişnuit afirmă că s-a accentuat, clientelismul politic a devenit o practică frecventă şi obişnuită în relaţiile ministeriale, cât şi în cele ale administraţiei locale, justiţia nu reuşeşte să se regăsească şi mai ales să se dezlipească de eticheta "supusă manipulării", mass-media, în loc să devină cât mai obiectivă, se transformă la cerere şi la sunetul arginţilor, clasa politică are cu totul alte interese şi priorităţi, creşterea economică nici nu se simte, nici nu se vede, forţa de muncă românească calificată preferând alte meleaguri, aşa cum se simte şi deficitul de personal din multe domenii (sanitar, cultural, învăţământ etc.).

România continuă să se zbată ca să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin doar când este ameninţată cu clauze de salvgardare. Cele mai bune exemple sunt agricultura, cât şi justiţia, în care remanierea miniştrilor respectivi s-a făcut sub presiunea Bruxelles-ului, noi stând şi aşteptând să se întâmple probabil o minune, fără ca să ridicăm un deget, fără să luăm o decizie, fără să încercăm să ne rezolvăm singuri problemele. De la Revoluţie încoace nu facem altceva, începând de la autorităţi şi terminând cu omul de pe stradă, decât să stăm şi să aşteptăm să ia alţii decizii în locul nostru, să muncească alţii în locul nostru şi să ne rezolve alţii toate aceste probleme cu care ne confruntăm.

Să nu ne mire deci, dacă la raportul Uniunii Europene din iulie 2008, România se va trezi cu măsuri usturătoare, pe care va trebui să le aplice într-un timp cât mai scurt şi cât mai eficient. Iar de această dată, nici măcar sprijinul pe care-l asigurăm statelor europene nu va mai conta, pentru că şi acestea sunt sătule de scuzele noastre puerile, dar mai ales de ineficienţa şi nepăsarea românească.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

De la PD-L mai există vreun coleg care doreşte să-şi susţină? Imediat, domnule Buciuta, că ajungem imediat.

PC, s-au depus în scris.

De la minorităţi, domnul deputat Ştefan Buciuta, vă rog.

Domnul Ştefan Buciuta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din 2008 aplică măsuri diferite pentru verificarea listelor de candidaţi".

Biroul Electoral Central a acceptat participarea la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, din 1 iunie 2008, a Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România - UDUR, fără a verifica temeinic lista de membri înscrişi în această organizaţie, nerespectând Legea nr.67/2004, republicată, art.7 alin.(3) şi alin.(5).

În urma contestaţiei Uniunii Ucrainenilor din România la Biroul Electoral Central, prin care am sesizat că este posibil ca listele depuse de către UDUR să conţină falsuri, pentru că această organizaţie, prin preşedintele ei, Morhan Dumitru, a mai folosit aceste liste şi în timpul alegerilor locale din 2004, când Biroul Electoral Central a constatat falsuri şi a respins candidatura Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România. În urma contestaţiei Uniunii Ucrainenilor din România, înregistrate la Biroul Electoral Central, Biroul Electoral Central ne-a admis cererea, punându-ne la dispoziţie listele de membri care au stat la baza admiterii înscrierii Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România la alegeri pentru autorităţile administraţiei publice locale.

În urma consultării listelor, am constatat falsuri grosolane cu privire la întocmirea listelor de etnici ucraineni susţinători, depuse de către UDUR şi completate de persoane care nu au respectat legea în vigoare.

Astfel:

• unele dintre aceste liste au fost falsificate prin transcrierea lor şi folosite de UDUR în cadrul alegerilor locale din anul 2004, când cererea lor a fost respinsă de BEC;
• majoritatea listelor cuprind semnături date în fals de către persoana care le-a întocmit, unele dintre persoanele înscrise pe aceste liste depuse de către UDUR la BEC au dezminţit în scris că ar fi semnat astfel de susţineri. Unele dintre aceste liste sunt falsificate prin transcriere efectivă, în mai multe exemplare, cu aceleaşi nume, diferind doar pixul şi scrisul cu care s-au completat listele;
• în liste apar persoane fictive, decedate sau persoane cărora li s-a mixat numele sau adresa de domiciliu, precum şi datele de pe actul de identitate. Totodată, în listele UDUR apar persoane - membri ai Uniunii Ucrainenilor din România, care, de altfel, participă la alegeri pe listele Uniunii Ucrainenilor din România şi a căror semnătură şi date apar falsificate pe listele Uniunii Democrate a Ucrainenilor;
• majoritatea listelor cuprind persoane de etnie română, care, potrivit Legii nr.67/2004, republicată, art.7 alin.(3), nu pot sprijini demersurile organizaţiilor minorităţilor naţionale. În acest sens, exemplificăm liste întocmite în judeţul Botoşani, în localităţile Brăeşti, Bucecea, Lunca, Mitoc, Pomârla, Unteni, Văculeşti, unde etnicii ucraineni nici nu există, ci numai în municipiul Botoşani sunt 32 de persoane de etnie ucraineană, conform situaţiei furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Botoşani, iar UDUR furnizează un număr de 37 de file, cu liste ce cuprind 737 de susţinători, din care sunt majoritatea români. Aceeaşi situaţie se regăseşte în judeţul Suceava (localitatea Iaslovăţ) şi în judeţul Maramureş, comuna Leordina, unde s-au înregistrat circa 1750 de semnături ale UDUR, în condiţiile în care, conform statisticii, numărul etnicilor ucraineni din această localitate este doar de 7 persoane, dintr-un număr total de 2593 de locuitori, conform adresei Direcţiei Judeţene de Statistică Maramureş.

Prin falsificarea acestor liste, Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România, reprezentată de Morhan Dumitru, a reuşit să înşele atenţia Biroului Electoral Central şi opinia publică, bătându-şi joc şi de persoanele ale căror semnături şi date personale au fost folosite în aceste liste. Totodată, prin falsificarea acestor semnături, Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România a prejudiciat Uniunea Ucrainenilor din România, diminuând încrederea populaţiei de etnie ucraineană în conducerea acesteia, Uniunea Ucrainenilor din România fiind singura care reprezintă etnia ucraineană în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi singura având reprezentant şi în Parlamentul României.

Prin verificarea sumară de către BEC a documentaţiei depuse de Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România - UDUR şi emiterii de către Biroul Electoral Central a Comunicatului din şedinţa din data de 14.04.2008, prin care, la punctul 4, emite textul înregistrat şi consultat pe site-ul Biroului Electoral Central, în care au apărut următoarele:

"4. Ca urmare a cererii înaintate de domnul Dumitru Morhan, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România - UDUR, Biroul Electoral Central a hotărât, în temeiul art. 7 alin. (3) şi art. 37 din Legea nr.67/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că această organizaţie poate depune candidaturi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 1 iunie 2008."

Acest text a derutat membrii Uniunii Ucrainenilor din România, organizaţiile locale, filialele şi conducerea centrală ale UUR, care au sesizat Biroul Electoral Central şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale că UDUR nu înseamnă Uniunea Ucrainenilor din România (prescurtat este UUR, nu UDUR) şi că Dumitru Morhan nu este preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, şi la a căror intervenţie, "greşeala" privind denumirea organizaţiei mai sus-amintite, a fost corectată ulterior, cu denumirea Uniunea Democrată a Ucrainenilor din România - UDUR, elaborându-se o nouă hotărâre a BEC, din data de 16.04.2008, cu următorul text:

"Articol unic. Organizaţia cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale Uniunea Democrată a Ucrainenilor poate depune candidaturi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din data de 1 iunie 2008." Semnează preşedintele, judecător Ioana Surdescu.

Prin aceste bâlbâieli în elaborarea hotărârilor, considerăm că a fost prejudiciat prestigiul Uniunii Ucrainenilor din România, diminuând şansele Uniunii Ucrainene din România la alegerile pentru autorităţile publice locale din data de 1 iunie 2008.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Ultima intervenţie de astăzi, domnul deputat Aurel Vlădoiu. Am să rog secretariatul să invite secretarii de şedinţă, ca să trecem, după aceea la dezbaterile pe proiecte legislative.

Celelalte declaraţii politice se pot depune, până la sfârşitul şedinţei, la secretariat.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Declaraţia se intitulează: «Experimentul "România"».

Experimentul început în urmă cu 63 de ani continuă. Rezultatele, evaluate la intervale de timp de dimensiunea cincinalelor sau a multiplilor acestora, sunt de două feluri: proaste şi foarte proaste. Tenacitatea managerilor experimentului îşi are resursele în răbdarea proverbială a locuitorilor spaţiului carpato-danubiano-pontic. După fiecare eşec, ei sunt pregătiţi să se înhame la altul, înarmaţi cu credinţa că "Totul e de la Dumnezeu" şi "Dumnezeu nu doarme şi are El grijă".

România postbelică a fost teatrul unor experimente epocale importate din spaţiul cultural al învingătorului oriental, cu acordul total al învingătorului occidental şi al celui de dincolo de ocean.

Experimente ca naţionalizarea, înfrăţirea în colhozuri, industrializarea ţării, strămutarea satului la oraş erau însoţite indisolubil de mitingurile de bucurie şi osanalele închinate diriguitorilor.

După nouă cincinale de experiment socialist, managerii au hotărât că trebuie distrus totul şi iniţiat experimentul capitalist, adaptat exigenţelor globalizării.

Valorile sociale ale celor nouă cincinale au fost negate în bloc, iar antonimele acestora au fost proclamate ca valori fundamentale ale noii societăţi. Hoţul îmbogăţit peste noapte a devenit cetăţean respectabil, protejat de instituţii.

Făţărnicia s-a transformat în diplomaţie, iar minciuna a devenit fundamentul noului mod de viaţă de la toate nivelurile de organizare a societăţii. Patriotul a devenit retrograd iar patriotismul, anacronism.

Şi Experimentul continuă, cu concursul ambelor părţi, inclusiv al materialului de laborator.

Peste mai puţin de o lună, elevii claselor a XII-a vor susţine examenul de bacalaureat. Una dintre probele obligatorii este limba română, oral şi scris. Pe site-ul Ministerului Educaţiei se află deja postate variantele de subiecte pentru această probă. Elevii care au învăţat, profesorii şi factorii responsabili implicaţi în evoluţia, nu în involuţia societăţii, sunt îngroziţi de ceea ce le-a fost dat să vadă. Ministerul Educaţiei a reuşit să-i ignore complet pe aproape toţi marii scriitori, poeţi şi critici literari din programa pentru examenele de bacalaureat la proba orală de limba şi literatura română. Lipsesc cu desăvârşire George Călinescu, Caragiale, Marin Preda, Nichita Stănescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga ş.a. În schimb, potrivit specialiştilor în domeniu din presa centrală, absolvenţilor clasei a XII-a li se bagă pe gât textele Raportul Tismăneanu, Pactului Naţional pentru Educaţie, Ghidului Cetăţeanului Român în Uniunea Europeană, Raportului Centrului de Sociologie Urbană şi Regională şi conferinţele de presă ale unor oficiali europeni.

Mihai Eminescu, în anul în care universităţi puternice din Anglia şi Franţa l-au propus pentru titlul de cel mai mare poet-filosof al lumii, apare o singură dată, cu un articol din Ziarul "Timpul", în cele 100 de subiecte. Situaţia este identică în privinţa importanţei acordate lui Slavici, Rebreanu şi Blaga. O importanţă de cel puţin patru ori mai mare o au Mircea Cărtărescu şi Jonthan Scheele.

Opinia fostului preşedinte al Academiei Române, Eugen Simion, unul dintre cei mai importanţi critici literari ai noştri, este că s-a comis o "confuzie generală de valori", prin "două erori grave": eliminarea unui număr important de mari scriitori şi critici literari şi introducerea unor publicişti actuali lipsiţi de relevanţă.

opinia mea, cu privire la acest act de depersonalizare a românilor, formulată în al 63-lea an al Experimentului românesc, nu conţine conceptul "eroare".

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Cu aceasta am încheiat sesiunea de declaraţii politice şi vom pregăti dezbaterile pe legi. Vă reamintesc că, în încheierea dezbaterilor pe proiecte de legi vom avea vot final. Vom vedea dacă este la 12,30 sau un piculeţ mai târziu, în funcţie de câte proiecte vom avea la votul final.

Rog să invitaţi secretarii de şedinţă în sală.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Gheorghe Albu:

"Un flagel mondial ia amploare"

Astăzi, suntem supuşi destul de des dezbaterii unor probleme de importanţă majoră precum încălzirea globală sau poluarea, eroziunea solurilor, pierderea biodiversităţii, seceta, inundaţiile, preţurile crescute la alimente, izbucnirea epidemiilor, prelungitele proteste din întreaga lume, scumpirea carburanţilor, problema apogeului petrolului, criza energetică, dar fără să conştientizăm parcă aceste pericole, şi acest lucru deoarece totul rămâne în plan teoretic, fără să aibă practic o finalitate, adică o strategie pe termen lung de urmat.

Scopul declaraţiei mele politice este de a determina o amplă dezbatere publică care să inducă pe cale de consecinţă o strategie durabilă, având în vedere faptul că toate aceste grave probleme cu care se confruntă umanitatea au, în fapt, un numitor comun, şi anume foametea. Acest flagel umanitar care se răspândeşte şi lasă urme adânci, începe deja să producă repercusiuni.

Consider că nu trebuie să omitem necesitatea unei strategii politice care ar trebui să prevină sau să stopeze efectele pe care "foametea" le poate avea pe termen lung, de exemplu, pe lângă instabilitate politică, chiar şi moartea cetăţenilor săi.

Este îngrijorător faptul că în România nu a existat încă nicio dezbatere publică care să-i conştientizeze pe români de pericolul care ne pândeşte dacă nu "consumăm" cu chibzuinţă alimentele, apa, energia ş.a. în mod cert, acest lucru nu înseamnă să nu ne mai spălăm sau să ne spălăm mai rar, ci doar să nu lăsăm, spre exemplu, apa să curgă fără a ne folosi de ea, sau lumina aprinsă dacă ieşim din cameră, mizând pe ideea că ne vom întoarce "cândva" în cameră.

Şi este mai îngrijorător cu cât, dacă la noi nu a existat nici măcar o dezbatere publică cu privire la efectele foametei, multe state, precum S.U.A. sau Israel, se pregătesc deja pentru vremuri de restrişte, recurgând chiar la raţionalizarea unor produse alimentare.

Am putut observa, zilele trecute, foarte multe revolte izbucnite în Asia, Africa, America Latină, crize care s-au mutat, mai nou, în America de Nord şi Orientul Mijlociu, unde cantitatea de orez pe care o poate cumpăra un consumator nu poate depăşi 10 kilograme, având în vedere creşterea cu 70% a preţului acestui produs, majorarea facturii la energie, cât şi seceta din ţările producătoare.

Efectele a ceea ce se poate numi "pericol umanitar" au fost precizate şi de către Secretarul General al O.N.U., Ban Ki-moon, făcând apel la comunitatea internaţională să ia măsuri urgente şi pe termen lung împotriva acestei crize alimentare, făcând precizarea că "aceasta poate să aibă consecinţe grave atât politice, cât şi în materie de securitate internaţională".

Dar, din păcate, în ţara noastră situaţia în loc să se îmbunătăţească se agravează pe zi ce trece, situaţie susţinută chiar de către Guvernul României, prin acele subvenţii de stat care încurajează înfiinţarea de culturi tehnice, în detrimentul celor alimentare. Astfel, mă întreb ce este mai grav, importul de grâu sau exportul biocombustibililor în U.E.? şi acest lucru deoarece biocumbustibilul este extras din plante sau cereale care ocupă terenurile pe care înainte se cultivau cerealele, ceea ce va produce mari deficienţe în circuitul alimentelor, aceasta putând fi considerată o cauză a foametei.

Deci, este foarte important ca şi ţara noastră să adopte, pe lângă masurile de urgenţă, şi o strategie pe termen lung pentru creşterea substanţială a productivităţii la cereale.

Domnul Eugen Bejinariu:

Intitulez declaraţia mea politică "Alegerile vin şi trec, comunităţile rămân".

Caracterul democratic al României este dat şi de alegerile locale şi generale din patru în patru ani şi prezidenţiale din cinci în cinci ani.

În ziua de 2 mai a început campania electorală pentru alegerile primarilor la comune, oraşe şi municipii, a preşedinţilor Consiliilor judeţene şi a consilierilor locali.

Modul în care a fost pregătită actuala campanie electorală a făcut să se exprime tot felul de disfuncţionalităţi, spre a ne exprima elegant.

Campania electorală a început de mult, aproape de la începutul anului 2008, cu nivel de vârf în luna aprilie. şi cum să nu fie un vârf al campaniei când sute de oameni cu fulare portocalii, galbene şi roşii s-au adunat în săli de palate, case de cultură, cămine culturale sau alte spaţii din Bucureşti, din capitale de judeţ sau din comunităţile locale pentru lansarea candidaţilor la diverse funcţii publice din partea formaţiunilor politice.

Cum se pot numi altfel aceste activităţi, dacă nu electorale?

Această realitate, cum era şi firesc, s-a regăsit în toată mass-media, inclusiv în media locală. Câte şi care ziare centrale şi locale n-au preluat şi pus în pagini evenimente sau comentarii cu caracter electoral? Au fost articole sau emisiuni precum vor fi cele din plină campanie electorală oficială, adică din luna mai 2008.

Suntem pentru gesturi umanitare, susţinem faptele materiale bune faţă de oamenii nevoiaşi, promovăm demersul social-democrat, dar toate fără a induce umilinţa, fără scop electoral şi fără publicitate triumfătoare.

Prea mulţi oameni sunt nevoiaşi în România pentru ca cerinţele acestora să fie acoperite cu aceste gesturi, fapte bune sau ajutoare.

Nu dăm sfaturi nici Guvernului şi nici partidelor parlamentare aflate la guvernare, dar soluţionarea în timp a acestei situaţii de sărăcie este crearea de locuri de muncă şi instruirea tineretului pentru aceste domenii ale vieţii economice.

Şi tot în preajma campaniei electorale oficiale, candidaţii şi nu numai ei au lansat o avalanşă de promisiuni, de la cele realiste şi oportune până la cele care provoacă râsul şi revolta ascultătorilor, viitorii votanţi. Am auzit chiar o cugetare în domeniu: "În campanie poţi face orice promisiune!"

Au apărut şi noi apelative între care: "cozi de topor", "codoaşă politică", "penibil şi jenant ca bărbat", "a vorbit la beţie", "un gunoi politic", "papagali care repetă tot ce spune şeful lor, Traian Băsescu", "blonda care a făcut numeroase servicii preşedintelui" şi altele.

După aceste exprimări politice, am intrat în campania electorală oficială. Au venit afişele, posterele, bannerele, emisiunile la radio şi televiziuni etc. Localităţi întregi au devenit peste noapte portocalii!

Deja am văzut care partide politice au cheltuit cel mai mult numai pentru ceea ce este afişat în localităţi, fără ca noi, social-democraţii, să întrebăm, deocamdată, de unde atâţia bani.

Oare ce vor mai inventa candidaţii pentru câştigarea de voturi? Câtă demnitate, decenţă şi onoare va mai rămâne în manifestările publice, din luna mai 2008?

Domnul Lucian Băluţ, domnul Alexandru Mazăre şi domnul Eduard-Stelian Martin:

"Modernizarea sistemului de brevetare pentru personalul maritim navigant"

Consideraţii generale

Studiile recente, precum şi indicatorii de piaţă din ultimii ani, au arătat că Uniunea Europeană are un deficit la capitolul personal navigant brevetat. În această categorie sunt incluşi - în conformitate cu legislaţia română în vigoare - pentru ofiţerii de punte brevete începând de la nivelul ofiţerului de cart până la nivelul comandantului, iar pentru ofiţerii electromecanici de la nivelul de şef mecanic sau şef electric, în funcţie de specializare:

1. absolvirea unui curs de specializare în condiţiile legii, precum şi
2. susţinerea unui examen în faţa autorităţii în domeniu.

Stadiul actual

Actualmente, cursurile de specializare pentru nivelul minim - şi anume cel de ofiţer de cart - se desfăşoară în universităţile de specialitate pe parcursul a trei sau patru ani. Pentru nivelurile superioare, aceste cursuri se pot desfăşura numai în cadrul CERONAV, instituţie subordonată Ministerului Transporturilor. Menţionăm că aceste cursuri se desfăşoară pe durata a numai două până la patru săptămâni. Acest lucru este stabilit prin Ordonanţa de Guvern nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2006, aprobată de Legea nr.290/2007.

În acelaşi timp, trebuie observat că în ţări cum ar fi Germania, Turcia, Bulgaria, Ucraina sau Grecia, ţări cu tradiţie în pregătirea ofiţerilor de marină, pregătirea tinerilor marinari este permisă în instituţii şi centre de profil care respectă condiţiile impuse de normele de acreditare specifice. Altfel spus, atât pregătirea în vederea obţinerii brevetelor de bază, cât şi a celor superioare se poate desfăşura în cadrul mai multor instituţii.

Formularea problemei

Analiza prezentată pune în evidenţă existenţa - în cazul României - a unui monopol. Aceasta se manifestă prin modul în care este organizată pregătirea ofiţerilor de marină în vederea obţinerii brevetelor superioare. Evident, acest tip de monopol trebuie înlăturat. Această declaraţie politică îşi propune să prezinte soluţii pentru evitarea unui asemenea tip de monopol.

Soluţia problemei

Soluţia este relativ comodă, şi anume înfiinţarea unor centre de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant în structura universităţilor de profil. Din aceste considerente, propunem modificarea art.11 alin.(3) şi (4), precum şi a art.12 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de Guvern nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.74/2006.

Domnul Daniel Buda:

"PSD, un serial în reluare..."

Mai bine de 17 ani de la Revoluţie...

România se prezintă ca fiind una din cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, în timp ce corupţii, unii dintre ei oameni politici, se declară inocenţi. Toţi se feresc de justiţie şi se comportă cu aroganţă, în loc să accepte să se prezinte în faţa judecătorilor.

Cel mai bun exemplu care îmi poate întări afirmaţiile anterioare este binecunoscutul scandal iscat în jurul politicienilor marca PSD, domnii Adrian Năstase şi Miron Mitrea.

Ceea ce intrigă cu adevărat este ciclicitatea caracteristică scenei politice româneşti. Ca într-un serial prost, ni se întâmplă să ajungem în acelaşi loc de unde am plecat după revoluţie. Supus, mai bine de trei ani, reformelor lui Mircea Geoană, PSD-ul ajunge în sfârşit de unde a plecat. PSD-ul din 2008 devine PSD-ul din 2004, singura diferenţă, una majoră de altfel, fiind sondajele cu mult mai scăzute.

După Ceauşescu, ne-am întors la Iliescu, după Emil Constantinescu, tot la Ion Iliescu, iar după Traian Băsescu, aceştia speră că vor ajunge din nou în linia întâi. Revenirea lui Adrian Năstase în prima linie a PSD îl va propulsa probabil într-un scurt interval de timp la şefia partidului, iar mai apoi, la o nouă candidatură pentru Preşedinţia României; fapt care ne va duce la o păguboasă redundanţă politică, specifică momentului 2004.

Însă PSD nu mai are un singur DJ. Vremea în care Ion Iliescu sau Adrian Nastase punea monopol pe butoanele partidului, pare să fi apus. Prin ceea ce a afirmat sau prin ceea ce nu a afirmat şi a lăsat să se întrevadă în ultimul timp, Miron Mitrea arată că bătălia în interiorul PSD-ului va fi dusă la sânge, deoarece, acesta din urmă denunţă ideea de lider maxim, promovată de Iliescu şi Năstase, cărora le aruncă vorbe nu tocmai măgulitoare şi lasă totodată să se înţeleagă că ar avea pentru liderul oficial, Mircea Geoană, mai multe afinităţi decât pentru oricare dintre fruntaşii partidului.

Tergiversarea dosarelor penale ale demnitarilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea perverteşte sensul istoriei. Am intrat în NATO şi în UE pentru a ne scufunda din nou în apele tulburi ale ignoranţei şi perversităţii politice caracteristice PSD.

Mitrea şi Năstase pot fi inocenţi, dar nevinovăţia se judecă la tribunal pentru orice cetăţean pus sub acuzaţie.

PSD-ul devine astfel un partid rătăcit pe calea proprie-i evoluţii... nimic nou pentru noi; prin urmare, nu ne rămâne decât să schimbăm canalul.

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "Sectorul agricol românesc, ars de seceta managementului".

Agricultura ţării noastre se confruntă cu o criză pe care doar un foarte bun management o poate diminua. O componentă vitală pentru agricultură este pe cale de dispariţie, şi anume piaţa cărnii de porc. După ce carnea a fost exclusă de pe piaţa europeană datorită pestei porcine, riscă să primească interdicţie şi pe piaţa autohtonă, deoarece de la 1 ianuarie 2009 România va fi declarată piaţă comunitară. Suntem singura ţară unde se mai practică vaccinarea antipestă, în condiţiile în care UE interzice comercializarea cărnii provenită de la animalele tratate. Din cei 12 milioane de porci, o treime fac obiectul gospodăriilor individuale, deci doar o bună strategie va convinge aceşti ţărani să-şi sacrifice animalele. Ei au nevoie acum de ajutor din partea statului. Locaţiile unde nu există boala pestei se văd şi ele în situaţia de a fi discriminate: nu pot exporta, pe singurul considerent că se află în România. Glasul fermierilor nu pare a fi ajuns la autorităţi: ei au găsit deja soluţia pe care ministerul o caută - statul român poate interveni, poate cere derogări de la UE, sprijin material etc.

Dacă nu se vor lua măsuri urgente, carnea de porc autohtonă va dispărea şi de pe mesele românilor. Am lăsat ca o întreagă industrie să fie exclusă din Europa, acuma urmează să o excludem şi din România? Preţurile vor exploda, iar fenomenul economic va fi greu de redresat.

Dar această gravă problemă nu este singura carenţă a sistemului agricol: ce ne facem cu harta agricolă, care încă nu a fost definitivată? Eşecul ortofotoplanurilor a atras după sine folosirea altei tehnici: teledecţia. Dar nici această metodă nu a ajutat mai mult. Avem nevoie de o hartă pentru a primi din parte UE subvenţiile la hectar. Deţinem aparatură performantă, dar nu o ştim folosi. Teledecţia s-a făcut în perioada secetoasă a anului trecut, când culturile erau arse, drept urmare, datorită culorilor care nu se disting, obiectivul nu a fost atins. Mă întreb: oare specialiştii nu au fost consultaţi nici în acest caz?

Renta viageră este un alt punct mort pe lista neagră a agriculturii româneşti. Beneficiarii rentei viagere agricole nu au fost informaţi de către autorităţi cu privire la faptul că această formă de ajutor este interzisă de către UE, deci nu-şi vor mai primi banii promişi. Ţăranii care şi-au vândut deja terenurile se află în situaţia de a nu le fi respectate drepturile oferite de contractul încheiat cu statul.

Programul "Rabla" pentru tractoare a debutat cu nemulţumiri din partea fermierilor, care nu-şi permit să achite 80% din preţul unui tractor nou, deci înnoirea utilajelor va merge greoi.

Răgazul primit de la UE cu privire la hibele ţării noastre nu a încurajat găsirea unor răspunsuri la toate aceste întrebări.

Mă întreb: oare noi nu putem lua exemplul altor ţări, precum Turcia, care exportă legume şi fructe, deşi suferă de o lipsă acută de apă, sau Israelul, care a importat pământ, îl tratează şi creşte pe el ceea ce apoi exportă ţărilor precum România, ţări care au potenţial, au resurse, dar nu ştiu să le gestioneze.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Creşterile salariale şi dinamica economică - surse pentru majorarea preconizată a pensiilor"

Încă de la jumătatea anului trecut - de când grupurile parlamentare P.S.D. au reuşit să impună aprobarea legii de majorare accentuată a pensiilor - s-au exprimat în mod frecvent şi cu destulă vehemenţă păreri conform cărora Guvernul nu va avea resurse financiare să aplice în practică majorarea preconizată a cuantumului mediu al pensiilor.

În frunte cu preşedintele ţării, galeria de analişti care-i susţin ideile şi acţiunile tot mai de neînţeles a pornit o adevărată campanie de presă care avea o unică rezultantă: acreditarea ideii că majorarea generală a pensiilor este o acţiune populistă, demagogică, cu scop electoral. (Personal, cred că P.S.D. a avut prea puţin de câştigat pe plan electoral de pe urma acestui demers). "Argumentele" susţinătorilor prezidenţiali, precum şi cele ale unor "pesimişti" dornici de afirmare mediatică, au fost cele obişnuite, devenite deja sloganuri: "creşterea nu poate fi susţinută economic, nu sunt suficiente resurse financiare, nu avem destui salariaţi din ale căror câştiguri să se preleveze fonduri pentru plata pensiilor etc."

Luăm cunoştinţă în aceste zile de faptul că, în comparaţie cu anul trecut, avem în aceeaşi perioadă a acestui an o creştere a nivelului real al salariilor cu 17,5% (mult deci peste creşterea industrială, a cărei dinamică se situează peste 7,7%, conform aceloraşi comunicate de la statistică).

Fără a detalia, fără a evalua alte aspecte ale activităţii noastre pe parcursul ultimului an, putem afirma că evoluţiile pozitive redate de cele două cifre ilustrează o dinamică bună în sfera economico-financiară, care asigură fonduri suficiente majorării pensiilor conform programului stabilit.

Regretabil este însă că aceste "elite" ale sistemului nostru politic nu ţin seama sau nu cunosc faptul că, între ţările U.E., România are cea mai mică pondere a nivelului mediu al pensiilor, raportat la salariul mediu; că avem în schimb preţuri la acelaşi nivel cu ceilalţi; că la unele bunuri şi servicii avem chiar preţuri mai mari...

Cum vor putea pensionarii noştri să rămână cu aceleaşi pensii doar pentru a confirma părerile acestor analişti care le vor "binele"? cum vor putea aceşti pensionari să facă faţă scumpirilor din piaţă cu aceeaşi bani, doar pentru că liderii noştri s-au grăbit să declare lipsa de resurse pentru majorarea pensiilor?

Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coşea:

Deşi foarte întârziată şi timidă, salut şi aprob iniţiativa guvernului de a organiza la data de 12 mai 2008 o şedinţă special dedicată analizei şi evaluării situaţiei românilor din Italia.

După părerea mea, o astfel de iniţiativă trebuia avută încă din perioada guvernului Prodi, când au apărut primele semne ale tentaţiei politicienilor italieni de a promova o politică de tip xenofob, antiromânească, menită să distragă electoral atenţia opiniei publice de la gravele probleme economice şi administrative cu care se confruntă actualmente societatea italiană.

În prezent, poziţia noului guvern italian a devenit atât de agresivă şi intolerantă la adresa emigraţiei, şi în primul rând faţă de emigraţia românească, încât nu numai că încalcă principiile şi valorile europene, dar pune în pericol şi buna desfăşurare a relaţiilor bilaterale dintre Italia şi România. Este inacceptabil ca în secolul XXI şi faţă de o ţară cu drepturi depline a Uniunii Europene să se promoveze într-o altă ţara membră a Uniunii Europene o politică anacronică, specifică dispărutelor regimuri totalitare, prin care manifestările unor indivizi sau grupuri izolate să fie imputate unor întregi naţiuni. Să nu uităm că astfel de politici şi mentalităţi au generat cele mai groaznice şi condamnabile momente din istoria omenirii, materializate prin pogromuri şi chiar prin holocaust.

Iată de ce consider că guvernul României este dator să trateze situaţia creată de către noul guvern italian ca fiind o prioritate şi să ia măsuri în consecinţă. Măsura hilară pe care o propunea fostul ministru de externe, de a trimite infractorii români în deşerturile egiptene, nu a avut ca efect doar comentariile ironice din presă, ci şi cel de a demonstra incapacitatea şi lipsa de profesionalism, dar şi de curaj a guvernului român, de a găsi replica necesară unor măsuri sau politici ce atentează nu numai la viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români aflaţi în spaţiul european, dar şi la demnitatea unui întreg popor.

Rog pe domnul prim-ministru să facă apel la prerogativele pe care le are în calitate de demnitar de cea mai înaltă treaptă a unei ţări devenită membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, a unei ţări care îşi achită cu conştiinciozitate şi cu punctualitate obligaţiile faţă de bugetul comunitar, să aducă problema poziţiei guvernului Berlusconi faţă de România şi români în faţa celor mai înalte instanţe şi instituţii europene. Tratarea doar la nivel bilateral a acestei probleme şi propunerea de a trimite câţiva poliţişti români în Italia dovedeşte încă odată incapacitatea guvernului român de a şti să utilizeze şi să beneficieze de atributele poziţiei pe care am dobândit-o la 1 ianuarie 2007.

Cer guvernului român să aibă o poziţie demnă şi curajoasă, fiind de la data de 1 ianuarie 2007 nu numai guvernanţi ai cetăţenilor români, ci guvernanţi ai cetăţenilor români deveniţi cetăţeni europeni ale căror drepturi sunt apărate nu numai prin acorduri şi tratate bilaterale, ci şi prin tratatul european de aderare al României. Suntem membri egali ai unei comunităţi moderne, care acordă cetăţenilor săi respectarea drepturilor lor indiferent de ţara membră în care se află, şi trebuie pretins cu tărie autorităţilor italiene respectarea drepturilor pe care le avem ca cetăţeni europeni şi pe teritoriul italian.

Fac un apel şi la comunitatea oamenilor de afaceri italieni aflaţi în România şi care beneficiază din plin de potenţialul uman pe care îl avem. Consider că această comunitate care prosperă în România şi datorită muncii, talentului şi conştiinciozităţii muncitorilor români ar trebui să aibă o poziţie clară şi vizibilă în favoarea imaginii şi prestigiului României în opinia publică italiană. Ei ştiu mai bine decât oricine altcineva că manifestările huliganice sau antisociale ale unor indivizi nu ne caracterizează ca naţie şi popor. Dacă nu s-ar fi convins de acest lucru, nu ar fi delocalizat în România peste 5000 de întreprinderi.

Domnul Ioan Aurel Rus:

Duminică, 11 mai 2008, pe Dealul Mocirlelor din localitatea Salva, judeţul Bistriţa-Năsăud, a avut loc proclamarea solemnă a Sfinţilor martiri năsăudeni apărători ai dreptei credinţe strămoşeşti. Au participat 17 înalte feţe bisericeşti, între care mitropoliţii: I.P.S. Sa Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, I.P.S. Sa Teofan, proaspăt ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, I.P.S. Sa Serafim, Mitropolitul Europei Centrale şi de Nord, şi amfitrionul întîlnirii, I.P.S. Sa Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

În faţa a peste 10.000 de participanţi a fost sfinţită icoana martirilor năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichii din Telciu. Atanasie Todoran s-a născut înainte de anul 1663 şi a fost executat la vârsta de 104 ani, în data de 12 noiembrie 1763. Era un ţăran din Bichigiu şi a rămas în istorie după ce, la îndemnul său, grănicerii a 9 batalioane (un batalion avea 250 de soldaţi) au refuzat să depună jurământul de supunere faţă de Viena în prezenţa episcopului unit Petru Aron şi a generalului Bukow. Moşneagul s-a prezentat călare în faţa batalioanelor, cerându-le să nu depună jurământ de supunere faţă de împărăteasa Maria Tereza, pentru că aceasta i-a minţit, forţându-i să renunţe la credinţa ortodoxă şi să îmbrăţişeze Uniaţia, adică unirea cu Biserica Romei.

Atanasie Todoran şi ortacii săi au fost acuzaţi de rebeliune şi condamnaţi la moarte. Execuţia a avut loc pe Dealul Mocirlelor, unde, în faţa oamenilor adunaţi de prin sate, Atanasie Todoran a fost tras pe roată, iar ortacii săi spânzuraţi. Alţi ţărani, care le-au venit în ajutor, au fost bătuţi cu vergile, unii murind din cauza loviturilor. Cu o zi înainte de execuţie, Atanasie Todoran a refuzat serviciile religioase ale unui "popă-unit" ce venise să-i împărtăşească fiul muribund cu ostie, în loc de cuminecătură (pâine şi vin). Au rămas în istorie cuvintele: "În pământ de m-or băga, nu mă las de legea mea, asta-i legea lui Christos, sloboziţi puştile jos". Pentru Biserica Ortodoxă, ziua de 12 noiembrie va fi zi de sărbătoare şi întreaga suflare va cinsti pe Sfinţii martiri năsăudeni.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Declaraţie politică intitulată "Istoria se repetă: Traian Băsescu = Ion Iliescu".

1. "Preşedintele (...) s-a transformat în agent electoral .... Sub masca vizitelor de lucru, şeful statului şi-a suflecat mânecile cămăşii prezidenţiale în dorinţa de a îmbunătăţi cifrele reale ale sondajelor. Că încalcă Legea electorală nu mai contează, versatul politician având la activ experienţe mult mai alambicate."

Rândurile de mai sus nureprezintă o critică personală la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Din contră. Este vorba de un text care a făcut deosebită plăcere domnului Traian Băsescu. El a apărut în ziarul "Ziua" din data de 11 mai 2004. Sub titlul "Agentul Nelu". Se referea la implicarea fără perdea a preşedintelui de atunci al României, domnul Ion Iliescu, în campanie electorală a PSD, în susţinerea candidaţilor la primării ai PSD şi, evident, şi la susţinerea făţişă a lui Mircea Geoană, candidatul PSD la primăria generală a Capitalei.

Există vreo diferenţă între 11 mai 2004 şi 11 mai 2008? Evident, nu! Secvenţa este aceeaşi. Decorul este acelaşi. Doar actorii s-au schimbat. Sau mai precis s-au rulat. În 2004, domnul Iliescu se plimbă prin Bucureşti alături de candidatul PSD, Mircea Geoană. În 2008, domnul Băsescu ia masa în Bucureşti cu Vasile Blaga. În 2004, Ion Iliescu vizita Constanţa şi Ploieştiul, unde se afişa cu primarii PSD în funcţie, Calotă şi Mazăre. În 2008, Traian Băsescu se afişează la Craiova alături de candidatul PD-L Solomon, la o manifestare culturală patronată de acesta.

2. a) "Nu fac campanie nimănui, dar nu pot ca, în perioada campaniei electorale, să stau închis în Cotroceni".

b) "Nu sunt în campanie şi intenţionez să-mi menţin o neutralitate oarecare faţă de candidat".

Vede cineva vreo diferenţă? Eu, unul, nu văd !Primul citat îi aparţine lui Ion Iliescu şi este din luna mai a anului 2004. Cel de-al doilea aparţine domnului Traian Băsescu şi este din luna mai 2008. Aceleaşi replici, actorii sunt doar alţii. Şi exemplele ar putea continua. Doar din cele de mai sus se poate constata că istoria se repetă la indigou. Ceea ce făcea acum patru ani preşedintele Ion Iliescu, face acum preşedintele Traian Băsescu. Din păcate, actualul şef al statului uită că în 2004, atât în perioada campaniei electorale, cât şi ulterior, critica vehement comportamentul predecesorului său. "În campania de la alegerile locale Ion Iliescu nu a ţinut seama că Legea fundamentală îi impunea neutralitate şi echidistanţă politică...". Aşa suna un comunicat de presă semnat de Traian Băsescu în iulie 2004, prin care îşi justifica refuzul de a participa la consultări la Palatul Cotroceni. Acum...

Orice comentariu este inutil. Un singur lucru este demn de menţionat. Preşedintele Traian Băsescu are mare dreptate când susţine reformarea clasei politice. Cu politicieni care preiau doar părţile negative din comportamentul predecesorilor lor, nu se poate merge înainte. Traian Băsescu trebuie să dea un exemplu şi să înceapă cu el primenirea clasei politice.

PS: Există însă o diferenţă între cele întâmplate în luna mai 2004 şi luna mai 2008. În luna mai 2004, Theodor Stolojan, referindu-se la ceea ce făcea Ion Iliescu în campanie, declara public: "astfel de gesturi înseamnă o abdicare de la spiritul Constituţiei, care îi cere preşedintelui unei ţări să rămână echidistant, pentru a-şi putea exercita funcţia de mediere în conformitate cu mandatul său". În luna mai 2008, Theodor Stolojan, tace mâlc. Pentru cine nu ştie, Theodor Stolojan este parlamentar european.

Domnul Dorin Ursărescu:

Declaraţie politică intitulată "Legea alegerilor locale trebuie modificată: primarii în funcţie trebuie să demisioneze când îşi înregistrează candidatura"

Nu aveam intenţia de a veni în Camera Deputaţilor cu un subiect de campanie electorală, mai ales că sunt implicat direct. Dar în calitate de deputat, mă simt obligat ca de la acest microfon să trag un semnal de alarmă, până nu este prea târziu. În România anului 2008, la aproape 19 ani de la răsturnarea regimului comunist, într-o Românie stat-membru al Uniunii Europene, se petrec, şi nu de ieri de azi, în campania electorală pentru alegerile locale evenimente similare fie statelor africane din lumea a treia, fie dictaturilor de stânga din ţările latino-americane.

Pentru exemplificare, am să vă prezint doar câteva evenimente grave petrecute în aceste zile în municipiul Roman şi care îl au drept protagonist pe actualul primar, Dan Ioan Carpuşor, candidatul social-democraţilor la actualele alegeri pentru primărie.

Despre ruperea afişelor electorale ale principalului partid concurent, PNL, nu am să insist. Pentru că a devenit un fapt banal distrugerea materialelor electorale. Nu am să mă refer nici la afişajul ilegal al candidatului PSD. A devenit o practică, în ultimii 8 ani. Nici la calomnierea adversarilor politici nu voi face referire... Dar mă voi referi la alte fapte. De natură penală.

Astfel, primarul Dan Ioan Carpuşor a oferit şi înainte, dar şi după începerea campaniei electorale, persoanelor ce depind de ajutorul social, sume de bani în regim de urgenţă, bani proveniţi de la bugetul local. Aceste ajutoare sociale au fost date fără efectuarea anchetelor legale necesare în astfel de situaţii, ceea ce reprezintă o faptă penală. Care se dublează pentru ajutoarele date după 2 mai, intrând în categoria mitei electorale. Acelaşi primar a oferit, de asemenea, şi înainte, dar şi după începerea campaniei electorale, suma de 100 ron (1 milion lei vechi) unui număr mare de pensionari, pentru a obţine voturile care să-l menţină la primărie. Şi în acest caz avem de a face cu o autentică mită electorală.

M-am referit la aceste fapte nu pentru că sunt implicat în competiţia electorală, ci pentru că le cunosc, se petrec sub ochii mei. Dar fapte penale, violenţe în care deja şi-au făcut apariţia şi armele de foc se petrec pe întreg teritoriul ţării. Situaţia nu mai poate continua aşa la nesfârşit. Există pericolul ca abuzurile să prolifereze şi să se ajungă ca violenţele de stradă să devină ceva banal. Modul în care se desfăşoară acum campania electorală, modul în care un partid - PSD - încearcă să-şi conserve poziţiile câştigate în 2004, iar un alt partid - PD-L - încearcă să-şi mărească zestrea de aleşi locali, trebuie să se schimbe.

De aceea, doresc ca de la acest microfon să fac un apel la liderii partidelor politice, la parlamentarii care candidează pentru primării sau consilii judeţene, la parlamentarii care sprijină candidaţii locali, să tempereze acţiunile ilegale şi cele lipsite de fair-play ale subordonaţilor din liniile trei sau patru ale formaţiunilor politice pe care le reprezintă.

Mai mult, anunţ oficial că voi promova o iniţiativă legislativă de modificare a legii alegerilor locale. Voi propune ca mandatul unui primar să se încheie în ziua în care îşi înregistrează candidatura pentru un nou mandat. Nu pentru a deveni un candidat cu şanse similare celorlalţi candidaţi, ci pentru a împiedica abuzurile pe care le poate săvârşi un primar în funcţie în timpul campaniei electorale, şi în special atentatele la banii publici din bugetele locale.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Colecţia de fulare a lui Emil Boc"

Orice om normal din lumea asta are o femeie pe care o iubeşte, o maşină favorită, un partid cu care votează şi, mai ales, o echipă de fotbal cu care ţine. Sunt unele lucruri care nu se schimbă în viaţă, iar consecvenţa este o trăsătură de caracter care ar trebui să fie extrem de prezentă printre politicieni, măcar în declaraţii.

Acum un an de zile, echipa de fotbal Universitatea Cluj bătea echipe mari din Bucureşti, deşi stătea extrem de prost în clasament. Primarul de Cluj, Emil Boc, se poza mândru cu fularul de "U"-ist, în dorinţa disperată de a intra în graţiile echipei clujene. Merită menţionat faptul că "U" este echipa de tradiţie a Clujului, care are mii de fani, ce o iubesc indiferent de performanţe. Este acel gen de iubire pasională, care exclude orice fel de nuanţă.

În urmă cu două zile, echipa de fotbal CFR Cluj organiza o mare petrecere în Gruia cu ocazia câştigării Campionatului şi Cupei României. Emil Boc se poza mândru, de această dată cu fularul de CFR-ist, ca şi cum el ar fi alergat pe teren în locul jucătorilor. Dintr-o dată, cel care se declara "U"-ist pur-sânge a devenit fan al rivalei de o viaţă a Universităţii.

Îl cunosc pe Emil Boc destul de bine pentru a crede că a fost o greşeală de tactică. Emil Boc, în plină campanie electorală în care are un trend descendent, s-a gândit că e bine să treacă la echipa care la acest moment are cei mai mulţi fani... Greşit calcul. Emil Boc a crezut că oamenii uită aşa repede. Primarul de Cluj a fost împiedicat, duminică seara, să îşi ţină speech-ul de felicitare pentru CFR Cluj, a fost huiduit minute în şir pentru această oscilaţie de nepermis în lumea fotbalului.

Obişnuit cu linguşelile subalternilor, dar şi cu direcţiile clare trasate de Traian Băsescu, Emil Boc a avut şansa de a avea o părere proprie, la fotbal. Astfel i-am putut cunoaşte şi adevăratul caracter: în funcţie de situaţie, Emil Boc se orientează pe lângă învingătorii de moment. Este drept că a avea păreri proprii doare uneori, dar, în acest caz, lipsa de consecvenţă a fost mai mult decât evidentă. Cei care îi vor considera în continuare pe clujeni o masă de manevră, se înşeală. Reacţia de duminică seara a spectatorilor din Gruia mi-a demonstrat că la Cluj electoratul este mai deştept decât unii politicieni. Felicitări!

Domnul Paul Magheru şi domnul Adrian Moisoiu:

Declaraţie politică intitulată "Trenul pierdut al Ungariei Mari"

Acţiunile iredentismului maghiar sunt din ce în ce mai dese în ultima vreme şi probabil că ele vor prolifera în continuare, atâta timp cât formaţiunea ilegală şi extremistă UDMR va trece de la o guvernare la alta profitând de eterna noastră dezbinare mioritică.

Ultima acţiune provocatoare venită din partea revizionismului maghiar a avut loc pe data de 9 mai, când un tren, intitulat sugestiv "Nostalgia", având stema Ungariei Mari inscripţionată pe locomotivă, a adus cu el aproximativ 500 de pelerini din Ungaria. Trenul a intrat în ţară pe la Episcopia Bihorului având ca staţie terminus Miercurea-Ciuc, respectiv Ghimeş-Făget. Sâmbătă 10 mai, maghiarii au participat la tradiţionalul pelerinaj de la Şumuleu Ciuc, în judeţul Harghita, organizat de Rusaliile catolicilor, iar duminică, locomotiva veche de la 1930, purtând însemnele Ungariei Mari, a poposit în gara Ghimeş-Făget, situată la 32 de km de Miercurea-Ciuc. Acest loc a aparţinut Ardealului, dar la împărţirea administrativă din 1968 a devenit parte a judeţului Bacău. Locul are o încărcătură simbolică deosebită pentru nostalgicii maghiari, deoarece aici se află graniţa de o mie de ani a Ungariei Mari, ruinele cetăţii lui Rákoczi şi coroana maghiară, construită din pietre, de honvezi, cu ocazia reanexării Transilvaniei de Nord.

Autorităţile statului român nu au reacţionat în nici un fel. Explicaţia este una foarte simplă. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, este cel care se ocupă de toate aceste aprobări din partea Ministerului Transportului. Şi chiar dacă intrarea în ţară a trenului de epocă a trebuit aprobată şi de către Autoritatea Feroviară Română, această instituţie este la rândul ei subordonată lui Barna. Refuzul secretarului de stat de a comunica presei motivaţiile acestei aprobări nu face altceva decât să întărească ideea că avem de-a face, sub pretextul sărbătoririi rusaliilor catolice, cu o manifestare iredentistă, prilejuită în special de către popasul la ruinele vechii graniţe a Ungariei Mari.

În ceea ce priveşte amploarea pe care au luat-o în ultima perioadă excesele iredentiste ar mai fi de pomenit faptul că, la Oradea, cu prilejul zilei de 1 mai, a avut loc concertul binecunoscutei formaţii maghiare de muzică rock Karpatia, care prin versurile cântecelor sale transmite un mesaj revizionist şi extremist. Cei peste 550 de spectatori au fluturat steagul Ungariei Mari, în atmosfera cântecelor revizioniste, care cer răzbunarea celor 13 generali martiri executaţi în 1849 la Arad şi alipirea Ardealului de Ungaria Mare, cea de dinaintea Tratatului de la Trianon: "Nu lăsăm din mână steagurile roş-alb-verzi din '48 / Pe cei 13 de la Arad îi vom răzbuna / Cu foc şi oţel / Ce mai vrea poporul? Pământul natal ce le-a fost luat"...

Tot în această notă, trebuie să vă aduc aminte un alt exemplu grav de atentat la onoarea noastră naţională, petrecut nu mai departe de perioada de dinaintea sărbătorilor pascale, când Electrica Transilvania Sud a remis clienţilor din toată zona Ardealului facturi pe verso-ul cărora se afla fotografia mai multor ouă înroşite, dintre care cel din mijloc purta stema Ungariei Mari.

Toată această campanie din ce în ce mai agresivă venită din partea extremiştilor maghiari a fost puternic impulsionată de către precedentul Kosovo, iar lupta de propagandă mediatică pe care o duc aceştia este bine susţinută pe mai multe fronturi. Dacă nu ştiaţi, iată câteva dintre organizaţiile iredentiste maghiare, pe lângă tradiţionalul UDMR, care duc o luptă acerbă cu scopul declarat de a reactiva nostalgia Ungariei Mari: "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate" (HVIM); "Tinerii Maghiari din Ardeal" (EMI); "Tinerii Maghiari Uniţi" (TMU); "Legiunea Secuiască"; "Societatea Trianon"; "Descălecarea 2000"; Mişcarea de dreapta pentru Ungaria a Tineretului"; "Comitetul de Iniţiativă Bolyai"; "Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania" (CNMT); "Uniunea Civică Maghiară"

În acest context, PRM îi anunţă pe toţi aceşti instigatori că va sta mereu de veghe la protejarea demnităţii naţionale. Pe când unii sunt cu nostalgiile, alţii sunt şi vor rămâne şi pe mai departe cu pământurile lor. În ceea ce priveşte celelalte partide, ar trebui ca românii să reuşească să strângă rândurile, măcar atunci când este vorba de conservarea fiinţei naţionale, ca în felul acesta să nu i se mai ofere şansa UDMR-ului de a accede la guvernare, unde prin şantaj face tot posibilul pentru a-şi atinge mârşavele scopuri.

Domnul Relu Fenechiu:

"Traian Băsescu nu vrea să fie preşedintele tuturor românilor"

Constat cu îngrijorare că pentru sprijinirea unor favoriţi pe linie politică se recurge la orice mijloace şi în orice domeniu. Ca şi în campania electorală pentru alegerile pentru Parlamentului European, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se implică direct şi în campania pentru alegerile locale şi susţine pe faţă candidaţii PD-L, deşi statutul de şef al statului nu îi permite acest lucru. Ieşirea în public de duminică, 11 aprilie, reprezintă un act grav şi o eludare a prevederilor Constituţiei.

Sprijinul pe faţă pentru candidatul la primăria Capitalei al partidului său favorit denotă că domnul Traian Băsescu nu doreşte să fie preşedintele tuturor românilor, ci doar al celor care simpatizează cu acest partid. Reamintesc că, în urmă cu exact patru ani, Traian Băsescu protesta pe toate canalele media pentru faptul că preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, încerca să inoculeze în public faptul că îl sprijină pe candidatul PSD la primăria Capitalei. Atunci, Traian Băsescu îl acuza pe Ion Iliescu de încălcarea Constituţiei. Patru ani mai târziu, Traian Băsescu utilizează aceleaşi metode ale predecesorului său. Dar ce face acum Traian Băsescu depăşeşte însă cu mult ceea ce a făcut din punct de vedere electoral Ion Iliescu.

Evident, nimeni nu-i poate cere domnului Traian Băsescu să nu mai comunice cu politicienii din partidul din care provine. Ar fi ceva absurd. Dar această comunicare dacă depăşeşte pe cea uzuală pe care un şef de stat o are cu reprezentanţi ai oricărui partid politic, nu trebuie să devină publică. Nimeni nu avea nimic de obiectat dacă domnul Traian Băsescu se întâlnea oriunde cu prietenii săi politici, dacă totul se petrecea sub semnul discreţiei. Or, duminică, anumite medii de presă au fost special convocate la localul unde preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu câţiva membri ai PD-L, tocmai pentru a-i prelua declaraţii pur electorale. Şi totul s-a petrecut la nici 48 de ore după ce şeful statului declarase pe postul public de televiziune că nu se implică în campania electorală.

Personal dezavuez un astfel de comportament al preşedintelui Traian Băsescu şi îl consider înjositor pentru un politician. Pentru un politician care vorbeşte de necesitatea reformării clasei politice, dar care se foloseşte din plin de practici ale "vechilor" politicieni. Concluzia: reformarea clasei politice trebuie să înceapă cu Traian Băsescu. Pentru că el este principalul exponent al modului retrograd de a face politică.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Declaraţie politică: "Necesitatea unei abordări integrate privind mediul înconjurător la nivel local"

Subiectul pe care doresc să îl abordez astăzi vizează un domeniu care afectează nu doar viaţa fiecăruia dintre noi, ci şi pe cea a copiilor noştri, precum şi dezvoltarea viitoare a comunităţilor din care facem parte. Este vorba despre mediul înconjurător şi, în particular, despre importanţa protecţiei mediului în centrele urbane, în condiţiile în care 55,2% din populaţia României locuieşte în acest mediu.

Indiferent de motivele profesionale sau personale care ne-au determinat decizia de a locui într-un oraş, analizarea diferiţilor indicatori de mediu ne relevă faptul că centrele urbane reprezintă, de asemenea, spaţii în care se regăsesc multe dintre problemele de mediu. Astfel, insuficienta tratare a apei potabile; insuficienţa sistemelor de canalizare adecvate; poluarea solului datorată existenţei haldelor de deşeuri menajere şi industriale neecologizate şi a depozitelor necontrolate; poluarea aerului rezultată din activităţile industriale; diminuarea accentuată şi degradarea spaţiilor verzi intra-urbane, peri-urbane sau de-a lungul căilor de comunicaţii; poluarea factorilor de mediu (aer, apă, sol) cu gaze de eşapament; poluarea sonoră şi prin vibraţii generată de traficul rutier şi mijloace de transport în comun învechite; insuficienta valorificare a resurselor de energie alternativă, reprezintă doar câteva dintre provocările cărora autorităţile publice locale trebuie să le facă faţă.

Sunt probleme stringente care au, prin urmare, un impact negativ asupra sănătăţii, asupra calităţii vieţii noastre şi, nu în ultimul rând, asupra performanţei economice a oraşelor în care locuim. Mai mult decât atât, însă, aceste probleme sunt rezultatul unui dezechilibru, la nivel local, între obiectivele economice, sociale şi de mediu. Acestea sunt motivele pentru care consider că viitoarele autorităţi publice locale trebuie să promoveze o politică de mediu integrată, definită printr-o viziune strategică pe termen lung, printr-o interdependenţă între diferitele politici publice şi printr-o integrare a dimensiunii de mediu în aceste politici.

În baza principiului subsidiarităţii, autorităţile publice locale sunt, astfel, cele mai în măsură să îmbunătăţească calitatea mediului înconjurător din oraşele lor, fie că ne referim la transport, sănătate, tehnologie, competitivitate, sau planificare teritorială. Cu toate acestea, identificarea de soluţii locale presupune existenţa unei relaţii de interdependenţă între acestea şi soluţiile regionale, naţionale şi europene, precum şi un schimb de bune practici şi cooperări la nivel european. Iar fiindcă promovarea, la nivel local, a unei abordări integrate cu privire la mediul înconjurător înseamnă a contribui la creşterea competitivităţii, la stimularea creşterii economice şi la crearea de noi locuri de muncă, consider că, în următorii ani, realizarea unei dezvoltări urbane durabile trebuie să devină obiectivul principal al oricărei autorităţi publice de la nivel local.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

"Copiii nimănui"

Mii de părinţi din mediul rural sunt nevoiţi să-şi lase copiii în grija soţului/soţiei sau chiar a rudelor pentru a-şi găsi un rost în străinătate. De cele mai multe ori, bunăstarea familiei ajunge astfel să fie plătită cu absenţa cel puţin a unui părinte din viaţa copiilor, cei mai mulţi dintre ei de vârstă şcolară. Fenomenul a ajuns să capete amploare în numeroase localităţi din judeţul Galaţi şi din toată ţara, care nu dispun de alte oportunităţi profesionale care să le asigure un trai decent tinerelor familii. Lipsa banilor şi a unui sistem social mai bun îi determină pe cei mai mulţi români să-şi caute norocul pe alte meleaguri, unde să-şi aducă, în cele din urmă, şi familia.

Conform ultimului studiu al Fundaţiei Soros, situaţia în ceea ce priveşte copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate este negativă. astfel, conform studiului, cei mai nefericiţi copii sunt cei cu ambii părinţi plecaţi în străinătate. Copiii cu părinţi foşti emigranţi, pe de altă parte, sunt cei mai fericiţi, declară că se distrează foarte bine cu prietenii şi cu familia şi râd cu poftă. Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când se confruntă cu o problemă, mai ales dacă aceasta este legată de şcoală. O pondere semnificativă dintre copiii care au părinţi migranţi declară însă că nu apelează la nimeni când vine vorba de vreo problemă legată de şcoală. Mai mult, statisticile arată că, în unele cazuri, plecarea unuia dintre părinţi determină deteriorarea relaţiei copilului cu părintele rămas acasă, fie că este vorba de mamă sau de tată.

Deocamdată, nu se poate vorbi despre un număr alarmant de copii care au probleme la şcoală, dar statisticile arată că sunt destul de multe cazurile în care aceştia au rezultate mai proaste la şcoală, mai multe absenţe, nota scăzută la purtare, sau pur şi simplu nu se duc cu plăcere la şcoală.

La nivel naţional, peste 18.000 de copii au rămas fără ambii părinţi, care au plecat să muncească în străinătate, după cum au precizat reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Cei mici au fost lăsaţi în grija rudelor sau a statului şi sunt monitorizaţi de autorităţi, deoarece sunt vulnerabili la tentaţiile străzii, pot să abandoneze şcoala, să aibă deviaţii comportamentale, să fie atraşi către fapte penale sau, cel mai grav, să-şi pună capăt zilelor, nemaisuportând lipsa părinţilor. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului este preocupată să îşi perie imaginea. Singura grijă a autorităţii a fost să dea asigurări că nu sunt decât 80.000 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, nicidecum 170.000, doar în rândul elevilor de gimnaziu. După statistici, ar trebui să se întrevadă soluţiile. Nici o autoritate plătită din banul public nu pare însă să se sinchisească. Protecţia Copilului rămâne o instituţie de carton, simplă spectatoare a unui spectacol din ce în ce mai sumbru.

Sociologii evidenţiază riscurile pe care le presupune încredinţarea copiilor către bunici sau rude apropiate. Astfel, în lipsa afecţiunii şi supravegherii din partea părinţilor, aceşti copii încep să absenteze de la şcoală, sunt indisciplinaţi, iar performanţele la învăţătură sunt slabe. Pe plan social, ei se simt invidiaţi şi marginalizaţi de colegii lor. Lipsa părinţilor şi traiul greu pe care îl îndură copii rămaşi singuri în ţară îi determină să ia decizii drastice. doi dintre aceşti copii s-au sinucis.Fenomenul ia amploare pe zi ce trece. autorităţile trebuie să monitorizeze şi să aibă o aplecare mult mai mare spre aceste cazuri sensibile, să conştientizeze că în această ecuaţie nimeni nu are nicio vină, dar răspunderea este a noastră, a tuturor.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Modernizare fără lezarea intereselor cetăţeneşti!"

În calitate de deputat liberal de Prahova, am fost informată de o situaţie periculoasă, inadmisibilă, apărută la Ploieşti, în urma unei aşa-zise acţiuni de securizare a trecerii la nivel cu calea ferată de la km 60+800 din zona Unirea.

Concret, CFR a decis, în 1992, în numele evitării accidentărilor şi al asigurării condiţiilor de siguranţă feroviară, să blocheze traversarea celor patru linii de cale ferată care leagă Ploieştiul de Iaşi, fără a asigura o alternativă pentru cei cca. 7000 de locuitori ai cartierelor Moţoi şi Pictor Rosenthal de a ajunge în zona Dorobanţul, cea prin care se realizează legătura directă cu mijloacele de transport în comun spre locurile de muncă, şcoli etc.

CFR a postat, atunci, bariere sudate şi a scos dalele pe care se făcea traversarea cu mijloace auto sau pietonal. Argumentele sunt de înţeles: traficul actual este de 252 de trenuri în 24 de ore, viteza acestora fiind de 120 km/h! Riscul traversării este, deci, unul extrem de mare. Cu toate acestea, traversările pietonale continuă şi vor continua.

De generaţii, ploieştenii din Moţoi şi Rosenthal pe acolo ajung în centru şi nu pe rutele ocolitoare, iar riscul de astăzi este chiar mai mare, amplificat fiind de desfiinţarea dalelor de trecere dintre şine.

În aceste condiţii, am solicitat o comisie de analiză, la care au participat toţi factorii implicaţi în rezolvarea acestei probleme.

Zona la care ne referim face parte din Proiectul Major de Regenerare Urbană a Zonei de Sud Ploieşti, necesitatea realizării unui pasaj suprateran fiind deja identificată şi existând chiar şi un studiu de fezabilitate.

Concluziile comisiei, întrunită la data de 8 mai, vin în susţinerea acestei soluţii, dar oferă şi alternativa unui pasaj subteran, pentru care va trebui să se evalueze, pe baza unui alt studiu de fezabilitate, care sunt implicaţiile tehnice de realizare şi costurile.

Iată de ce solicit Ministerului Transporturilor, Regionalei Căi Ferate Bucureşti, Primăriei Ploieşti şi Poliţiei Rutiere să se implice pentru amenajarea provizorie a unor condiţii mai bune de traversare şi de semnalizare a riscului traversării, în mai buna iluminare a zonei şi, nu în ultimul rând, în finanţarea unui studiu de fezabilitate comparativ pentru cele două variante de realizare a pasajului supra/subteran în Bariera Unirii, pentru a oferi autorităţii locale şansa ca, împreună cu ministerul de resort, să aleagă soluţia cea mai rapidă, cea mai eficientă economic, în beneficiul ploieştenilor din Moţoi şi Rosenthal, plătitori şi ei de taxe şi impozite, ca toţi ceilalţi cetăţeni.

Domnul Valeriu Tabără:

"Ludovic Orban, un ministru neinformat sau mincinos?"

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la un obiectiv de infrastructură de maximă importanţă pentru municipiul Timişoara şi pentru întreaga infrastructură adiacentă acestui mare oraş. Este vorba de Centura ocolitoare a municipiului Timişoara între DN 6km 549- 0. 76 şi DN 69 km 69+430.

Pentru a sensibiliza conducerea Ministerului Transporturilor, în mai multe rânduri, prin intermediul instituţiei de interpelare parlamentară, m-am adresat acesteia pentru a afla stadiul şi mai ales de a afla momentul în care lucrările la acest important obiectiv vor fi reluate şi mai ales finalizate într-un mod corespunzător.

Răspunsul primit la interpelarea înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 3708B/2008, este acoperit de dezinformare şi minciună. Citez din acest răspuns pentru a argumenta ceea ce am afirmat mai sus: " În momentul de faţă antreprenorul este în proces de mobilizare pentru începerea lucrărilor, estimându-se că lucrările permanente să înceapă la sfârşitul lunii martie 2008".

Domnule ministru Ludovic Orban, trebuie să vă spun că răspunsul la interpelarea mea dezinformează şi mai ales minte. În răspuns se vorbeşte de estimarea momentului de reluare a lucrărilor permanente la sfârşitul lunii martie 2008. Pe ce bază s-a făcut această estimare care mi-a fost transmisă, deoarece astăzi, 13 mai 2008, pe şantierul centura ocolitoare a municipiului Timişoara nu este nici urmă de muncitor, deci nici activitate de reluare a lucrărilor la acest obiectiv. Şantierul la obiectivul centura ocolitoare a municipiului Timişoara este pustiu, aşa cum a fost de aproape doi ani şi, aşa cum stau lucrurile, sunt puţine şanse ca activitatea pe acest şantier să fie reluată în viitorul apropiat.

De ce, domnule ministru Ludovic Orban, trebuie să apelaţi la dezinformare chiar minciună pentru a acoperi nu numai o nerealizare de obiectiv, dar şi ceea ce înseamnă dezinteres din partea dumneavoastră şi a echipei pe care o conduceţi la Ministerul Transporturilor? Cred că ar fi bine să prezentaţi exact situaţia acestui obiectiv aflat de doi ani blocat şi într-un proces acut de degradare. Vă rog să-mi daţi cu precizie o dată certă de reluare a lucrărilor şi intervalul de timp necesar pentru terminarea acestor lucrări şi când centura ocolitoare a municipiului Timişoara, cuprinsă între DN 6 km 549-076 şi DN 69 km 69+430, va putea fi utilizată pentru trafic rutier. Ar fi fost de aşteptat domnule ministru, să ne clarificaţi în toate detaliile situaţia acestui obiectiv major de infrastructură rutieră de o importanţă deosebită nu numai pentru municipiul Timişoara, dar şi pentru întregul sistem de infrastructură din partea de nord şi nord-est a municipiului Timişoara.

Domnul Constantin Tămagă:

O veche şi nepieritoare zicală din bătrâni spune că, de când se ştie pe lume, românul e frate bun cu codrul.

În vorbele acestea, rostite de demult, poate în clipe de mare cumpănă, atunci când vatra ne era călcată de barbari năvălitori, înecată de puhoaie sau răscoaptă de arşiţă, rezidă şi astăzi, sau poate mai mult ca oricând, o imensă înţelepciune. Dar aş vrea să cred că nu numai noi, românii, avem datoria să ne-nfrăţim cu pădurea, ci oamenii din lumea întreagă trebuie să fie pătrunşi de un asemenea sentiment, fiindcă, în comunitatea biologică terestră, sectorul forestier deţine o poziţie primordială, acoperind o treime din suprafaţa uscatului.

Savanţi de renume mondial, dar şi silvicultorii anonimi, care îşi deapănă o mare parte a vieţii pe cărările codrilor seculari, veghindu-i şi ocrotindu-i cu credinţă şi cu pasiune, afirmă la unison că pădurea aduce omenirii servicii de nepreţuit.

În viziunea lor, şi nu numai a lor, pădurea este scutul cel mai eficace de apărare a solului împotriva poluării aerului, apei şi mediului înconjurător.

se spune, de asemenea, şi nu fără îndreptăţire, că pădurea constituie o veritabilă uzină de oxigen, un imens bazin de retenţie a apei de ploaie şi, totodată, un baraj natural împotriva inundaţiilor şi a alunecării de terenuri. Pe lângă funcţia de conservare a mediului, pădurea produce şi importante bunuri materiale - lemn, fructe şi vânat. Spre deosebire de materiile prime furnizate de industria extractivă (ţiţei, cărbune, minereuri) cele pe care ni le oferă mediul forestier sunt regenerabile şi practic inepuizabile. Ca atare, pădurea reprezintă un simbol al statorniciei şi belşugului. Dar, mai presus de toate, pădurea este pentru oameni un element inegalabil de armonie şi echilibru, un izvor nesecat de linişte şi sănătate.

Concluzia care se impune chiar şi după această succintă enumerare a marilor şi multiplelor virtuţi este aceea că pădurea trebuie protejată şi ocrotită ca o adevărată comoară. Sub semnul acestui deziderat, milioane de tineri de pe toate meridianele pământului păşesc astăzi pe povârnişurile dealurilor şi munţilor pentru a planta puieţi de brad, fag sau stejar.

În această privinţă, trebuie să spunem că şi tinerii din ţara noastră se dovedesc deosebit de receptivi. Recent, un grup de elevi din cadrul a patru instituţii de învăţământ din judeţul Argeş: Colegiul Naţional "I.C.Brătianu", Liceul de artă "Dinu Lipatti", Şcoala nr.16 "I.L.Caragiale", toate din Piteşti şi Colegiul Naţional "Vlaicu Vodă" din Curtea de argeş s-au implicat, împreună cu Consiliul judeţean Argeş, alături de elevii a numeroase instituţii de învăţământ din diverse ţări ale continentului nostru, într-un proiect de mare amploare, iniţiat de Comisia Europeană pentru salvarea unor păduri de pe glob.

Proiectul este dedicat Zilei Europei - 9 mai 2008, şi are ca temă Mediul din Kenya - lupta împotriva despăduririlor, fiind dezbătut de Consiliile judeţene Argeş şi Buzău, în prezenţa "ambasadorului" Comisiei Europene, Olivia Comşa. Această iniţiativă vine ca un semnal de alarmă, declanşat de situaţia dramatică în care se află pădurea Mau, în suprafaţă de 90.000 hectare, care constituie una din principalele zone forestiere ale Kenyei, având un rol crucial pentru aproape 40% din populaţia ţării, dar care, din nefericire, în ultimii 10 ani a pierdut un sfert din suprafaţa sa.

Datorită instabilităţii politice, în ultimii ani s-au produs masive defrişări necontrolate care afectează, deopotrivă, rezervaţia naturală Mau, populaţia băştinaşă şi turismul, atât de prosper cu ani în urmă, ca urmare a organizării în această zonă a binecunoscutelor Safari.

Liceenii argeşeni s-au arătat profund impresionaţi de situaţia tragică în care se află populaţia Ogiek şi îndeosebi copiii, nevoiţi să-şi părăsească locurile naturale, dar şi de efectele locale şi globale ale acestui dezastru ecologic. Îngrijorarea lor este cu atât mai mare cu cât despăduririle din secolul trecut au afectat puternic Africa. Deşi deţine 17% din suprafaţa fondului forestier mondial, Africa nu asigură decât 2% din necesarul de masă lemnoasă, întrucât marea majoritate a arborilor sunt specii inferioare.

Prin intervenţia mea de astăzi doresc să mă fac mesagerul inimoşilor elevi din judeţul Argeş, care roagă Camera Deputaţilor să le susţină efortul de a face cunoscută această problemă, în speranţa că autorităţile kenyene şi Organizaţia Naţiunilor Unite se vor sensibiliza şi vor adopta măsuri neîntârziate pentru stoparea acestui fenomen.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Ce semnifică pentru noi ziua de 9 mai?"

Ziua de 9 mai, zi pe care am parcurs-o săptămâna trecută, are pentru noi, românii, o însemnătate extrem de ridicată. În afara faptului că pe 9 mai 1877 ne-am câştigat independenţa ca stat, sărbătorind astfel Ziua Independenţei României, şi în afara faptului că în aceeaşi zi de 9 mai sărbătorim şi Ziua Europei, ca europeni ce suntem şi noi, această zi de 9 mai mai are şi o altă semnificaţie pentru România.

Dacă despre primele două evenimente cred că am mai avut ocazia de a vă vorbi, astăzi am să mă opresc, cu permisiunea dumneavoastră, asupra celei de-a treia, dar nu şi cea mai de pe urmă. Am să încep cu câteva repere: 9 mai 1945. Berlin. Al doilea război mondial. Sunt cred suficiente, pentru a vă spune că la 9 mai 2008 am sărbătorit Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial. La 9 mai 1945, la cartierul general sovietic din Berlin se semnează actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, capitulare ce însemna practic sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Într-un conflict de proporţii planetare, precum cel din anii 1939-1945, fiecare dintre statele implicate în ostilităţi a cunoscut, desigur, situaţii specifice, cu evoluţii sau involuţii mai mult sau mai puţin de înţeles, astfel că, faţă de războiul general, fiecare dintre beligeranţi a prezentat un caz, o particularitate.

În ceea ce priveşte România se pot identifica următoarele faze ale evoluţiei ţării noastre în cursul războiului: septembrie 1939-mai 1940: neutralitatea de facto şi de jure; mai 1940-august 1940: nonbeligeranţa de facto şi de jure; septembrie 1940-iunie 1941: nonbeligeranţa de jure, cu încadrarea de facto în tabăra Axei Berlin - Roma - Tokyo; 22 iunie 1941 - 23 august 1944: beligeranţa de partea statelor Axei fasciste; 23 august 1944 - mai 1945: cobeligeranţa de facto (nerecunoscută de jure de către Aliaţi) de partea Naţiunilor Unite în războiul împotriva ultimilor membri ai Axei pe continentul European.

În acelaşi timp, nu poate lipsi, fireşte, precizarea că singura zonă a României realmente ocupată de Germania a fost nord-vestul Transilvaniei, cedat Ungariei horthyste prin odiosul dictat de la Viena din 30 august 1940. Ea va rămâne sub ocupaţia germană, dublată de cea maghiară, până la 25 octombrie 1944, când trupele române, în alianţă cu cele sovietice, au alungat de pe meleagurile străbune ultimele rămăşiţe fasciste.

Insurecţia din august 1944 a însemnat, pentru cei care au pregătit-o şi înfăptuit-o, pentru întreg poporul român, un act al voinţei naţionale. Declanşat într-un context internaţional prielnic, actul istoric de la 23 august 1944 a exprimat voinţa României de a reintra în drepturile sale suverane depline, de afirmare a independenţei naţionale şi de reintegrare teritorială.

Această victorie, însă, a Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea război mondial n-ar fi fost posibilă fără sacrificii extrem de mari, realizate şi de către ostaşii români angrenaţi în diverse locaţii. Ei sunt cei cărora se cuvine să le aducem omagiul nostru în această zi de 9 mai, să ne amintim de sacrificiul lor şi de chinurile pe care le-au îndurat, pentru ca această ţară să devină una liberă. Ultimele localităţi româneşti eliberate au fost Carei şi Satu-Mare. România a participat la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldaţi în 37 de divizii. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România. Peste 11 000 de vieţi omeneşti au fost pierdute în rândul armatei române. Suntem datori deci să le aducem încă un omagiu pentru tot ceea ce au făcut.

Domnul Laurenţiu Mironescu:

Spectacolele sportive ocupă, în zilele noastre, un loc foarte important în societatea românească şi nu numai. Ele antrenează mase mari de spectatori şi suporteri care doresc sa încurajeze şi să aclame sportivii sau echipele favorite. În România, fotbalul este considerat sportul rege şi suscită numeroase pasiuni. Din păcate, aceste pasiuni nu rămân doar la nivelul de manifestare civilizată a simpatiei pentru o echipă sau alta, ci adeseori se transforma în violenţe care antrenează pagube materiale şi, mai grav, face victime atât în rândul suporterilor, cât şi în rândul forţelor de ordine.

Poliţia si Jandarmeria, îndrituite să asigure securitatea şi prevenirea violenţelor, înregistrează din ce în ce mai des cazuri în care lucrători în aceste structuri sunt loviţi cu violenţă de suporterii turbulenţi care nu înţeleg că fotbalul este în definitiv un sport care nu ar trebui sa suscite pasiuni violente şi nu este terenul pe care să se manifeste răfuielile personale ale diferiţilor indivizi. Televiziunile transmit imagini ale suporterilor loviţi şi, mai grav, ale jandarmilor şi poliţiştilor care sunt de multe ori în pericol de a-şi pierde viaţa.

Există legi care pedepsesc violenţele pe stadioane, dar realitatea este de cele mai multe ori extrem de dură, arătând că, din păcate, nu s-a conştientizat de către microbiştii care merg pe stadioane necesitatea păstrării unei atmosfere civilizate în cadrul acestor meciuri.

Fenomenul fotbalistic este o realitate care nu se poate nega şi nu i se poate nega impactul social şi economic asupra societăţii contemporane. Ce este mai grav este că, adeseori, patimile depăşesc raţionalul şi nasc violenţe inacceptabile. Este nevoie în mod cert de o implicare a autorităţilor guvernamentale în a aduce mai intens în atenţia opiniei publice problema violenţelor pe stadioane şi a victimelor lor. Dacă se va lăsa această chestiune în derizoriu, vom asista din ce în ce mai des la prezentarea de imagini dramatice cu suporteri şi jandarmi răniţi grav de suporterii turbulenţi.

In acest context, există legi care interzic si pedepsesc violenţele, precum şi campanii mediatice care vorbesc de prevenirea violenţelor pe stadioane, însă, din păcate, aplicarea legilor este defectuoasă, iar pedepsele pentru cei care produc violenţe sunt de multe ori blânde în raport cu gravitatea faptelor comise. Toleranţa în astfel de cazuri trebuie sa fie extrem de redusa, iar pedepsele sa fie prompte. Frecvenţa meciurilor de fotbal impune astfel aplicarea fără rezerve a legii în domeniu, iar autorităţile să solicite tot ajutorul pentru ca astfel de situaţii neplăcute să devină din ce în ce mai rare.

Domnul Marius Rogin:

"Cât de respectată este familia în această perioadă?"

Doresc să mă opresc astăzi asupra unei probleme care este din ce în ce mai puţin în atenţia noastră şi care de multe ori apare sub sloganul de "cea mai importantă celulă a societăţii": FAMILIA. Fac acest lucru întrucât, în aceste zile, mai exact pe data de 15 mai, este oficiată ziua internaţională a familiei.

Familia este cea care, cred, ar trebui să se afle în atenţia noastră, a tuturor, deoarece problemele cu care aceasta se confruntă sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai diversificate, într-o Românie care se confruntă cu foarte multe dificultăţi. Ea trebuie sprijinită prin acordarea unui sprijin real, palpabil, pentru cei care se hotărăsc să întemeieze o familie.

E foarte clar pentru toată lumea că prima problemă cu care se confruntă tinerii care doresc să-şi întemeieze o familie este legată de lipsa unei locuinţe. Numărul tinerilor care solicită statului acordarea unei locuinţe este din ce în ce mai mare. Veniturile scăzute pe care tinerii le înregistrează îi pune, astăzi, în imposibilitatea de a-şi achiziţiona o locuinţă proprie. Condiţiile pe care băncile le prezintă tinerilor în momentul în care se prezintă pentru acordarea unui împrumut, credit, sau cum vreţi să-l mai numiţi, sunt imposibile în raport cu veniturile lor lunare. Dobânzile din ce în ce mai ridicate, comisioanele din ce în ce mai numeroase ar pune tinerele familii în situaţia de a nu mai avea mijloace de trai după achitarea ratelor. Unde este atunci sprijinul pe care Guvernul îl acordă acestor tineri? Unde sunt locuinţele pe care le tot anunţăm că vor fi construite în sprijinul tinerelor familii. Este foarte clar că multe dintre aceste familii sunt sortite eşecului tocmai din cauza lipsei acestui sprijin.

Nu ne mai poate mira atunci numărul din ce în ce mai ridicat al divorţurilor înregistrate în rândul tinerilor căsătoriţi. Nu ne mai poate mira faptul că din ce în ce mai multe familii sunt nevoite să-şi caute alte posibilităţi în ţări precum Spania, Italia, Canada, Germania sau Portugalia. Copiii sunt însă cei care au cel mai mult de suferit. Am ajuns să considerăm fericiţi acei copii care se pot bucura de grija unuia dintre părinţi, atunci când unul dintre ei este plecat la muncă peste hotare. În cel mai rău caz, dacă ambii părinţi sunt plecaţi, asistăm la fenomene din ce în ce mai îngrijorătoare: abandonul şcolar, părăsirea mediului în care trăiesc, creşterea violenţelor în şcoală, consumul ridicat de droguri sau chiar mai rău sinuciderea. Avem, din păcate, cifre îngrijorătoare la fiecare dintre aceste exemple.

Un alt fenomen îngrijorător care este întâlnit din ce în ce mai des este cel al violenţelor din familie. Fie că este ea fizică, sau doar verbală, creşterea acestui fenomen nu duce, din păcate, la luarea unor măsuri. Aflăm aproape din toate ziarele despre cazuri de violenţă aplicată copiilor. Aflăm din ce în ce mai des despre femei agresare fizic, verbal, sexual în cadrul familiilor. Cauzele sunt uşor de bănuit: consumul ridicat de alcool asociat cu lipsa unei minime educaţii, imposibilitatea asigurării unui trai decent, imposibilitatea de a asigura familiei, membrilor familiei, un trai decent sau lipsa veniturilor care să acopere nevoile acesteia. Toate pot conduce la apariţia acestor fenomene negative care situează România în primele rânduri în cazul numărului de divorţuri, al copiilor abandonaţi, a violenţelor din familii, a natalităţii scăzute şi a mult mai multor alte statistici.

Cred că toate aceste fenomene n-ar trebui scăpate de sub atenţia autorităţilor nicio clipă. Cred de asemenea că programele actuale pentru sprijinirea familiilor sunt aproape inexistente. Cred că Guvernul ar trebui să acorde o atenţie mult mai mare construirii de locuinţe pentru tineri şi mai cred că facilităţile fiscale pe care acesta le acordă tinerilor trebuie să fie la nivelul altor state, la fel de europene ca şi noi, unde tinerii au alte dobânzi, alte rate, alte comisioane şi alt sprijin din partea statului.

De ce atunci, tinerii români trebuie să renunţe la atât de multe lucruri, care nu sunt altfel decât fireşti pentru un tânăr din Germania, Spania, Polonia sau chiar Ungaria, pentru a putea trăi decent într-o ţară membră a Uniunii Europene?

Domnul Constantin Faina:

"Stadiul realizării obiectivelor Programului Operaţional Sectorial de Mediu"

Conservarea şi managementul resurselor naturale realizat prin politica agricolă, de dezvoltare rurală, pescuit şi mediu, măsurile care se referă la protecţia şi prezervarea mediului se găsesc, ca temă orizontală, în majoritatea programelor operaţionale ale Uniunii Europene. Astfel, există numeroase posibilităţi de abordare a diferitelor fonduri europene puse la dispoziţia ţării noastre cu condiţia prezentării unor proiecte viabile, bine întocmite conform procedurilor stabilite.

Printre obiectivele Programului Operaţional Sectorial de Mediu se regăsesc cele referitoare la îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane, dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor, prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea de zone poluate istoric, în minimum 30 judeţe până în anul 2015, şi reducerea impactului negativ de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi, precum şi protecţia, îmbunătăţirea biodiversivităţii şi a patrimoniului naţional prin sprijinirea managementului ariilor protejate.

Din informaţiile publice rezultă că, recent, comitetul ministerial pentru coordonarea domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile sectoriale a analizat aspectele privind implementarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor, epurarea apelor uzate, calitatea apei potabile, poluarea cu nitraţi proveniţi din agricultură, implementarea legislaţiei în domeniul managementului deşeurilor, atingerea ţintelor de reciclare, reutilizare, valorificare, incinerare şi depozitare a deşeurilor.

Cetăţenii din judeţul Braşov cu care ne-am întâlnit în ultima vreme apreciază că guvernul nu trebuie să ţină secrete concluziile analizei şi ar fi util ca opinia publică să fie informată punctual cu stadiul îndeplinirii unor obiective asumate faţă de forurile europene, dar şi cu măsurile stabilite pentru antrenarea sectorului privat în rezolvarea acestora.

Domnul Filip Georgescu:

La 23 aprilie, s-au împlinit 90 de ani de la promulgarea Decretului regal emis la scurt timp după votul dat de Sfatul Ţării, prin care se consfinţea unirea Basarabiei cu România.

Străvechi pământ românesc, trup din trupul Moldovei lui Ştefan cel Mare, din vremuri când la Nistru nu se aflau nici ruşii, nici ucrainenii, ci doar hoarde tătărăşti şi alte seminţii năvălitoare, împotriva cărora străbunii noştri s-au ridicat vitejeşte, vreme îndelungată, Basarabia a fost smulsă din trupul ţării, prin raptul de la 1812 săvârşit de imperiu ţării.

În decursul celor 129 de ani de robie, Basarabia a fost naţionalizată masiv, mulţi români fiind împinşi peste Nistru şi în diferite gubernii de pe Volga, din Caucaz, de pe Amur şi din alte îndepărtate ţinuturi siberiene.

În schimb, pe pământul nostru străbun, dintre Prut şi Nistru, au poposit diverşi minoritari din imperiul ţarist: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, evrei, greci şi armeni.

Împotriva tuturor vicisitudinilor istoriei, românii au rămas elementul covârşitor în Basarabia. Potrivit statisticilor de dinainte de 1918, din cei 2.725.000 de locuitori ai Basarabiei, 66,5% erau români, 12% erau ruşi şi ucraineni, evreii reprezentau 9,8%, bulgarii şi găgăuzii 7,7%, germanii 2,7%, grecii, armenii şi alţi minoritari 1,3%.

O asemenea structură a populaţiei s-a păstrat şi după 100 de ani. Conform recensământului efectuat în octombrie 2004, din totalul populaţiei de 3.388.000 de locuitori (fără Transnistria), 76% sunt moldoveni, adică români.

Revoluţia bolşevică pregătise un nou jug pentru basarabeni, dar şi terenul pentru descătuşarea sentimentului naţional al românilor basarabeni, care - folosind în mod inteligent acest prilej - şi-au redobândit unitatea de neam şi limbă.

Imediat după Revoluţia bolşevică, la Chişinău, are loc Congresul preoţimii basarabene, urmat la scurt timp de Congresul învăţătorilor, care solicita introducerea alfabetului latin în locul celui chirilic.

Câteva zile mai târziu, îşi deschide lucrările - tot la Chişinău - Congresul ţăranilor, care cerea autonomia Basarabiei şi dezlegare pentru a vorbi în limba lor.

Evenimentul hotărâtor l-a constituit, însă, marele Congres ostăşesc, la care au participat aproape 1.000 de deputaţi, ofiţeri şi soldaţi, reprezentând peste 300.000 de români.

În cadrul congresului, a fost proclamată autonomia politică şi teritorială a Basarabiei, şi s-a decis "naţionalizarea oştirilor moldoveneşti".

În sfârşit, la 4 decembrie, în localul Liceului nr.3 din Chişinău, s-au deschis lucrările Sfatului Ţării (Adunarea Naţională aleasă, reprezentantă legitimă a suveranităţii naţionale). La 2 martie 1918, o delegaţie a Sfatului Ţării, avându-l ca preşedinte pe profesorul Ion Inculeţ, şi ca membri pe Pan Halippa şi Ciugureanu, s-a întâlnit la Iaşi, cu Guvernul Marghiloman, reprezentanţii celor două părţi pronunţându-se ferm pentru unirea imediată a Basarabiei cu patria-mamă, hotărâre votată la 9 aprilie de Sfatul Ţării de la Chişinău.

Pentru unire s-au pronunţat 86 de deputaţi, doar 3 votând împotrivă (un bulgar şi doi ucraineni). În declaraţia de unire se consemna:

"Republica Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România".

Decretul regal, survenit câteva săptămâni mai târziu, promulgă votul de la Chişinău, prin care Basarabia se unea cu România.

După 22 de ani de libertate, peste românii dintre Prut şi Nistru s-a abătut iarăşi destinul crud al istoriei. În baza odiosului Pact Molotov-Ribbentrop, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost smulse din trupul ţării noastre şi alipite imperiului roşu.

Eliberată în 1941, Basarabia cade, din nou, în mâinile bolşevicilor, în 1944, fiind destrămată şi împărţită ca o marfă pe taraba Kremlinului.

După cel de-al doilea Război Mondial, mai toate statele destrămate şi-au regăsit unitatea teritorială (Franţa, Polonia, Ţările Baltice, China, Vietnamul ş.a.), doar România, Finlanda, Cipru, Japonia şi Coreea au fost văduvite de un asemenea drept. Până şi Germania, ţara care a declanşat marea conflagraţie mondială, s-a reunit în hotarele ei fireşti.

La aniversarea celor 90 de ani de la unirea Basarabiei cu România, autorităţile comuniste de la Chişinău, alcătuite din rusofoni şi alţi venetici, se străduiesc din răsputeri să demonstreze un lucru imposibil, acela că Basarabia n-a fost niciodată pământ românesc, iar locuitorii dintre Prut şi Nistru n-au fost români.

În demersul lor stalinist, guvernanţii de la Chişinău, dar mai cu seamă preşedintele Voronin, încearcă să convingă lumea că în Basarabia nu se vorbeşte româneşte, ci limba moldovenească, teorie ridicolă respinsă de forurile Uniunii Europene, ca şi de mari personalităţi politice şi culturale americane.

Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la lumină; istoria va face iarăşi dreptate românilor dintre Prut şi Nistru, românilor de pe întreg pământul nostru multimilenar.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Să sprijinim agricultura românească"

Pe lângă susţinerea financiară directă a gospodăriei ţărăneşti, adică a micilor producători, alături de susţinerea fermelor mari, de mare performanţă, agricultura românească are nevoie de o serie de măsuri menite să o revigoreze în ansamblul ei.

Este nevoie ca în mediul rural, în funcţie de specificul zonei, să se înfiinţeze şcoli profesionale şi/sau de ucenici în domenii importante precum creşterea animalelor, albinăritul, pomicultura, viticultura, legumicultura şi altele.

Sunt necesare măsuri pentru refacerea şi repunerea în funcţiune a sistemelor de irigaţii, pentru stabilizarea solului în zonele afectate de eroziune sau de alunecări de teren, pentru subvenţionarea materialului săditor, pentru sprijinirea achiziţionării de utilaje şi maşini agricole, pentru subvenţionarea eficientă a motorinei destinate lucrărilor agricole, pentru susţinerea cercetării ştiinţifice în domeniul agricol.

Sunt necesare centre de achiziţie a produselor amplasate chiar în mediul rural, pentru ca producătorii să nu mai fie nevoiţi să depindă de condiţiile impuse de feluriţi angrosişti itineranţi şi, în acelaşi timp, este nevoie să avem garanţia că produsele agricole vor fi achiziţionate la un preţ corect, care să nu dezavantajeze producătorii interni în favoarea procesatorilor şi a lanţurilor de magazine.

În afara acestor măsuri "de primă linie", este nevoie (aşa cum, de altfel, Guvernul Tăriceanu a stabilit) de punerea în aplicare a unei strategii de dezvoltare durabilă în mediul rural, prin refacerea infrastructurii de transport şi comunicaţii, prin înfiinţarea de filiale bancare, prin măsuri mai prietenoase de aplicare a legislaţiei cadastrale şi prin extinderea/modernizarea reţelelor de utilităţi, în aşa fel încât să reuşim diminuarea diferenţelor între sat şi oraş.

Toate aceste măsuri nu se pot realiza decât printr-o atentă şi devotată colaborare între Executivul central şi autorităţile locale ce vor fi mandatate să conducă localităţile şi judeţele după alegerile din luna iunie.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Promisiuni electorale"

Promisiuni deşarte, iluzii vândute oamenilor care încă mai cred că lucrurile se vor îndrepta. Şi asta la mai bine de 20 de ani de la revoluţie. Analistul politic, regretatul Silviu Brucan, a fost blamat atunci când a afirmat că României o să îi trebuiască mai bine de un jumătate de secol pentru a ajunge în rândul ţărilor civilizate ale Europei.

Mii de candidaţi le promit alegătorilor "marea si sarea". De exemplu, un candidat le oferă alegătorilor un metrou care să facă legătura între două sate dintr-o comună. Ce contează că oamenii sunt atât de săraci că nu le pasă de metrou?! Mai are importanţă faptul că unii alegători nu au urcat vreodată într-o maşină?! Alt candidat, pentru a câştiga simpatia electoratului, propune construirea unei staţiuni cu băi termale. De parcă omul simplu, de la ţară, are nevoie strict de gheizere şi băi termale după o zi la muncă în agricultură cu aceleaşi unelte din perioada interbelică. Dar dacă e să glumim, putem afirma că în România, pe arii întinse, se practică agricultura ecologică.

Mai mult decât atât, în toate centrele de municipii, oraşe şi comune se lansează candidaţii partidelor politice. Un motiv pentru a se oferi mâncare şi băutură gratis alegătorilor. O nouă pomană electorală. Cei mai mulţi se duc la fiecare din aceste "adunări populare" şi promit fiecărui candidat votul lor. Numai că, peste o săptămână, alt candidat se lansează în cursa electorală, altă pomană, alte promisiuni şi alegătorul îşi dă din nou votul său. În urma acestor "întâlniri de lucru" şi a "spectacolelor" rămân în urmă mormane de gunoi. Dar ce mai contează?! Oricum, majoritatea promisiunilor rămân în acelaşi stadiu, de promisiune!

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Vă propun să ne reamintim astăzi despre anul 1940, care a adus prăbuşirea graniţelor ţării şi drama României Mari.

Într-o notă a lui Joachim von Ribbentrop (ministrul german de Externe), trimisă celui sovietic, Veaceslav Molotov, la 25 iunie 1940, se preciza că "Germania este fidelă acordurilor de la Moscova. Ea este, deci, dezinteresată de problema Basarabiei". În acelaşi timp, "pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate", iar "în restul teritoriului român, Germania are puternice interese economice". În concluzie, "conducerea Reichului ar fi pregătită (...) să sfătuiască conducerea română pentru o clarificare paşnică a problemei Basarabiei, în sensul rusesc".

A doua zi, la 26 iunie, prima notă ultimativă a guvernului sovietic aducea "propunerea" de înapoiere cu orice preţ a Basarabiei şi de transmitere a părţii de nord a Bucovinei. A doua notă, din 27 iunie, stipula că guvernul român urma să evacueze teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de trupele româneşti în decurs de patru zile. Răspunsul autorităţilor de la Bucureşti, prin noul ministru de externe Constantin Argetoianu, a survenit pe 28 iunie: "pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, guvernul român se vede silit să accepte condiţiile de evacuare specificate". Gheorghe Buzatu constata cu amărăciune că "acţiunile U.R.S.S. din iunie-iulie 1940 au avut, în ansamblu, un efect catastrofal asupra României. Notele ultimative din 26-27 iunie 1940 nu numai că au inaugurat, ci pur şi simplu au declanşat procesul dezintegrării teritoriale a României Mari. Căci, în adevăr, odată satisfăcute revendicările Moscovei, cine mai putea stăvili pretenţiile revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei, ambele încurajate de Germania, Italia şi U.R.S.S.?".

Inevitabilul s-a produs. La 19 august, încep la Craiova negocierile româno-bulgare. Cedarea Sudului Dobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra) se va realiza, pe baza unui acord semnat în aceeaşi localitate, la 7 septembrie. La 30 august - prin Dictatul de la Viena - nordul Transilvaniei şi intrândul secuiesc sunt desprinse de România. Comunicatul oficial preciza că "teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia". Inutil să mai subliniem că până şi acest termen a fost nesocotit, iar invadarea teritoriilor menţionate anterior s-a produs mai devreme decât fusese stabilit.

Mihail Manoilescu, ministrul de externe al României în acea perioadă şi unul dintre semnatarii Dictatului, povesteşte că i s-a făcut rău când a văzut pe hartă nenorocirea ce se pusese la cale: "Când am privit în toată grozăvia împărţirea Transilvaniei, am înţeles că puterile care îmi erau slăbite mă părăsesc cu totul. Tabloul dinaintea ochilor s-a făcut neclar, ca un nor galben, din galben cenuşiu, din cenuşiu negru... În clipa aceea mi-am pierdut cunoştinţa".

Din păcate, aşa s-a scris istoria...

Domnul Miron Ignat:

"Semnificaţia zilei de 9 Mai"

În fiecare an, în ziua de 9 mai evocăm o serie de evenimente majore din istoria mondială, cea europeană şi nu în ultimul rând din istoria patriei.

Ziua de 9 mai are o triplă semnificaţie pentru poporul român: Ziua Independenţei României, Ziua victoriei asupra fascismului şi Ziua Europei.

Cu 131 de ani în urmă, la data de 9 mai 1877, cele două camere ale parlamentului au proclamat independenţa de stat a României. În cadrul acestei şedinţe, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a exclamat: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!".

La 9 mai 1945, cu 68 de ani mai târziu, s-a consemnat victoria asupra fascismului. Ziua victoriei a căpătat semnificaţii aparte pentru fiecare dintre noi, deoarece marchează capitularea Germaniei naziste în faţa naţiunilor unite. La această dată, Germania hitleristă, declanşatorul celui de-al doilea război mondial, a fost învinsă de către puterile aliate.

Pe data de 9 mai 2008, s-au împlinit 63 de ani de la victoria Rusiei şi a popoarelor antifasciste asupra Germaniei naziste şi terminarea celui de-al doilea război mondial în Europa. Astfel, ziua victoriei este sărbătorită în toată Europa, dar mai ales în statele din fosta Uniune Sovietică, în special în Rusia, Ucraina şi Belarus. La această dată, în fiecare an, în Piaţa Roşie din Moscova se organizează parade militare pentru a aduce un omagiu celor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, ziua de 9 mai are şi o a treia semnificaţie. La această dată poporul român sărbătoreşte şi Ziua Europei. Data de 9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, din anul 1985. Punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia ministrului de externe al Franţei, Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a propus Germaniei şi altor state să contribuie la realizarea "unei solidarităţi de facto" şi să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Semnificaţia multiplă a zilei de 9 mai, cele trei importante evenimente istorice ne duc cu gândul la trei valori primordiale: independenţă, libertate şi democraţie.

Pentru aceste valori s-au jertfit eroii celui de-al doilea război mondial, pentru ca noi şi generaţiile viitoare să ne bucurăm de pace. Victoria a fost obţinută cu mari jertfe omeneşti şi materiale.

Doresc să aduc omagiul nostru tuturor celor căzuţi pe câmpurile de luptă ale celei de-a doua conflagraţii mondiale, care şi-au dat viaţa pentru patrie, pentru victorie. Datoria noastră este să păstrăm vie amintirea eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, indiferent de neam şi ţară, cei care au scris cu sângele lor istoria momentului.

Doamna Lia Ardelean:

"Avertizările FMI nu au niciun fundament real"

Ultima recomandare adresată Guvernului de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), de a se opune creşterii pensiilor înainte de termenul stabilit iniţial pentru ianuarie 2009, este una total neavenită în contextul actual. "Pericolul" văzut de experţii FMI referitor la neîndeplinirea ţintelor fiscale pentru anul în curs este sinonim cu acelaşi tip de îngrijorare de anul trecut, când se spunea că majorarea pensiilor va conduce la creşterea consumului şi, implicit, a inflaţiei. Apreciez că este o pistă falsă pe care o aruncă FMI într-un an electoral, cu atât mai mult cu cât creşterea pensiilor din noiembrie 2007 a fost devansată de mărirea preţului la principalele produse necesare traiului zilnic.

Dincolo de faptul că nu am auzit de mulţi ani păreri ale Fondului Monetar Internaţional, cred că trebuie să dăm dovadă de realism când facem anumite afirmaţii legate de îmbunătăţirea vieţii românilor. Mi se pare aberant să spunem că majorarea pensiilor va avea principal efect o "avalanşă" a consumului intern. În consecinţă, "îngrijorarea" FMI mi se pare fără niciun fundament real, singurul efect al creşterii pensiilor fiind o încercare de îmbunătăţire a vieţii cotidiene încă de mizerie în care se zbate pensionarul român, rămas mult în urma celui european din toate punctele de vedere. De asemenea, experţii Fondului nu iau în considerarea faptul că pensionarii nu au cum să contribuie la majorarea consumului, din moment ce preţurile produselor alimentare oricum au luat-o razna, cele la utilităţi şi energie la fel, iar ultimele măriri de pensii nu-i ajută pe vârstnici să-şi procure minimul necesar unui trai decent. Partidul Conservator susţine că pensiile trebuie majorate în continuare, şi, în acelaşi timp, clasa politică trebuie să aprobe reducerea TVA la produsele alimentare de bază, decizie care va ajuta foarte mult pensionarii.

Consider că autorităţile române trebuie să facă abstracţie de recomandările analiştilor FMI şi să guverneze ţara în funcţie de necesităţile oamenilor, nu după fel de fel de recomandări nerealiste. În caz contrar, vom ajunge din nou în situaţia nefastă de după aderarea la Uniunea Europeană, când efectele negocierilor în genunchi s-au întors ca un bumerang împotriva cetăţenilor României...

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

"15 mai - Ziua internaţională a familiei"

Pe data de 20 septembrie 1993, Adunarea Generală a ONU a decis ca ziua de 15 mai a fiecărui an să fie sărbătorită ca zi internaţională a familiei cu scopul unei mai bune înţelegeri a problemelor familiei şi unei îmbunătăţiri a capacităţii ţărilor de a rezolva aceste probleme prin politici corespunzătoare. Printr-o hotărâre a Guvernului, şi în România, "Ziua familiei române" este marcată începând din anul 1994 - Anul internaţional al familiei, la aceeaşi dată cu "Ziua internaţională a familiilor".

Această zi constituie un moment de reflecţie asupra importanţei pe care o are familia în societate şi asupra politicilor economice şi sociale de susţinere a familiei. Bunăstarea unei societăţi şi binele comun depind într-o foarte mare măsură de buna funcţionare a familiei, care constituie una din structurile sociale fundamentale ale societăţii şi totodată un simbol al responsabilităţii sociale, dat fiind faptul că familia şi climatul familial îşi pun amprenta asupra comportamentului viitor al oamenilor în societate, a valorilor pe care le respectă şi promovează, asupra modului de raportare la societate.

Schimbările politice, economice şi culturale care au avut loc în societate în ultimele decade au fost însoţite şi de schimbări în sfera familiei. De asemenea, de-a lungul timpului, familiile au cunoscut o evoluţie şi datorită transformărilor sociale, a modificării moravurilor, tradiţiilor şi obiceiurilor, familia şi societatea influenţându-se puternic, reciproc.

Crizele din societate se reflectă în relaţiile dintre membrii familiei, marcând comportamentul partenerilor, raporturile dintre copii şi părinţi şi raporturile acestora cu societatea, factorii economici şi sociali având în zilele noastre o influenţă deosebită asupra constituirii familiei, relaţiilor dintre soţi, relaţiilor dintre părinţi şi copii, divorţurilor etc., conducând frecvent la acutizarea crizelor familiale, apariţia divorţurilor corelate cu infidelitatea, apariţia unor mari deficienţe în raporturile părinţi-copii, apariţia sau creşterea violenţei între membrii familiei, scăderea natalităţii şi creşterea numărului de abandonuri.

Studiile sociologice arată că familiile tinere sunt afectate de tranziţia economică şi socială prin şomaj, insecuritate la locul de muncă, insatisfacţie ocupaţională, datorii acumulate, insatisfacţie faţă de venituri, sărăcie, lipsa locuinţelor sau locuinţe necorespunzătoare, nesiguranţă economică, reducerea activităţilor de timp liber, dificultăţi de acoperire a cheltuielilor pentru creşterea şi educarea copiilor.

În plan global, asistăm la o dezintegrare a conceptului de familie, unii viitorologi preconizând chiar dispariţia familiei clasice. Cu toate acestea, în România postdecembristă specialiştii constată o revalorizare a familiei, care conferă individului un sentiment de securitate, un mediu moral şi ordonat, prin contrast cu mediul haotic din societatea de tranziţie. Alvin Toffler considera că singura soluţie pentru restabilirea familiei nucleare este "îngheţarea progresului tehnologic, blocarea serviciilor, împiedicarea mobilităţii sociale, standardizarea normelor sociale, limitarea activităţii femeilor în gospodărie, prelungirea dependenţei tinerilor faţă de părinţi şi intensificarea controlului naşterilor".

Evident, acest lucru pare utopic în prezent şi probabil că nu se va pune în aplicare niciodată, însă există o serie de alte măsuri ce pot fi luate pentru reducerea ameninţărilor la adresa siguranţei familiei, măsuri legislative, instituţionale, financiare, economice, educaţionale şi culturale, care, conjugate, constituie o importantă parte din obiectivul unei bune guvernări şi un start pozitiv pentru ca familiile să aibă ca fundament principii morale sănătoase, ce vor conduce la familii echilibrate, la formarea sănătoasă a tinerilor în familie şi la înlăturarea posibilelor dezechilibre economice, a violenţei şi abuzurilor.

Dincolo de toate transformările prin care familia a trecut de-a lungul timpului, dincolo de toate vicisitudinile întâmpinate, există nişte constante ce au caracterizat şi caracterizează o adevărată familie, pe care atât de bine le-a exprimat Petre Ţuţea spunând "În familie trebuie să stăpânească iubirea, voinţa zămislirii, ordinea, conştiinţa datoriei. Nu plăcerea, ci bucuria pură, produsă de frumuseţea idealului comun.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică referitoare la investiţiile insuficiente în mecanismele politicilor sociale din România

La începutul campaniei electorale şi a confruntărilor care vor capta energiile forţelor politice, pe întreg parcursul acestui an, cetăţenii vor fi asaltaţi de oferte cât mai tentante, de angajamente ale candidaţilor că vor oferi o viaţă mai bună. Şi, ca de fiecare dată, temele sociale vor fi în prim-planul acestor dezbateri şi angajamente. Corpul electoral şi, în primul rând, cei care ne-am angajat să-i reprezentăm interesele trebuie să fim conştienţi nu doar de limitele obiective pe care ni le impune realitatea, dar şi de cât de puţin s-a făcut până acum în ceea ce priveşte sistemul securităţii sociale.

Dacă alte segmente ale politicilor publice s-au aflat într-o mai strictă atenţie a Comisiei Europene, responsabilitatea pentru viaţa şi bunăstarea propriilor noştri concetăţeni este în exclusivitate un atribut al guvernării locale, indiferent de crezul politic sau de afinităţile doctrinare. Restanţele pe care le înregistrează România la capitolul politici sociale sunt deosebit de grave şi creează o falie în plus în raport cu tipul societal european spre care clamăm că dorim să tindem. Transformările cu pretenţii structurale pe care societatea românească le-a cunoscut în anii '90, au dus, în realitate, la dezechilibre ale societăţii, la diferenţe extreme între privilegiaţii capitalismului clientelar şi majoritatea populaţiei.

Spectrul unei ţări de mărime medie cu un indice ridicat al sărăciei, cu locuitori care invadează piaţa muncii din UE, a alimentat reticenţele cu care publicul larg, dar şi unii oficiali europeni, au privit aderarea noastră la Uniunea Europeană. Conduita actualului Executiv demonstrează nu doar ignorarea necesităţii unor abordări moderne a problematicii sociale, dar chiar un recul în raport cu situaţia din 2000-2004.

Un exemplu pe care îl avem în vedere este dat de Eurostat. Acesta arata că România a cheltuit, în 2005, pentru protecţia socială de zece ori mai puţin decât Luxemburgul. Dacă media europeană a investiţiilor în programele şi serviciile sociale se situează la 27% din produsul intern brut, în cazul României, procentul nu depăşeşte 18%. Ne situăm pe ultimul loc într-un clasament dominat de ţări precum Suedia şi Franţa, ţări cu un nivel de trai incomparabil faţă de cel din România, unde cheltuielile sociale se cifrează la circa 30%. Acelaşi document, pe care nu-l bănuim de vreun partizanat politic, consemnează că, începând cu perioada 2000- 2005, în România s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor sociale pe cap de locuitor, tendinţă la care pare să se fi renunţat în ultimii ani, când cheltuielile publice au fost orientate cu precădere spre achiziţia de bunuri private.

În ceea ce priveşte provenienţa resurselor alocate politicii sociale, contribuţiile guvernamentale ajung în statele europene la circa 39%, pe când în România acestea se cifrează la 12%. Peste 73% din fonduri provin la noi din contribuţiile sociale ale angajaţilor şi din impozitele plătite de firme. Această ultimă constatare invalidează prezumţiile conform cărora protecţia socială împovărează cheltuielile publice, dar demonstrează o dată în plus dezinteresul actualei puteri de la Bucureşti pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

Alte evaluări, aparţinând de această dată unor organizaţii profesionale locale, indică o evoluţie similară. Date ale Asociaţiei Economiştilor din România constată scăderea indicatorilor de securitate şi protecţie socială în România şi Bulgaria, în condiţiile în care aici locuiesc cei mai săraci europeni. Realitatea socială este foarte transparentă pentru orice observator, dincolo de examenul riguros al statisticii. Toate serviciile cu adresabilitate socială se confruntă cu crize manageriale şi cu probleme de subfinanţare. Sistemul public de sănătate îşi datorează supravieţuirea abilităţilor şi dedicaţiei corpului medical, dar fondurile destinate compensării tratamentelor se epuizează la câteva zile de la alocare. Situaţia este la fel de gravă în privinţa educaţiei. Cei mai abilitaţi reprezentanţi ai guvernului recunosc public faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării are cea mai slabă execuţie bugetară în acest an. O serie de măsuri destinate susţinerii familiilor cu venituri mici sau copiilor proveniţi din mediul rural sunt sortite eşecului din cauza indiferenţei administraţiei centrale şi locale. În aceste împrejurări, pensionarii au motive serioase de îngrijorare în privinţa manierei în care garanţiile date acum de oficiali, referitoare la cuantumul punctului de pensie, au acoperire în realitate.

Experienţa oricărui stat modern demonstrează că o societate afectată de disfuncţionalităţi de natura celor pe care le constatăm la noi, nu poate asigura o dezvoltare durabilă pe termen mediu şi lung fără politici publice viabile şi susţinute. În ceea ce ne priveşte, plătim deja costurile ignoranţei în materie de politici sociale atât în plan intern, unde tensiunile din piaţa muncii au cunoscut o escaladă greu de conceput cu câţiva ani înainte, dar şi în relaţie cu partenerii comunitari. A devenit evident faptul că guvernul de la Bucureşti este incapabil să gestioneze problema unor comunităţi supuse excluziunii sociale, care populează taberele de la periferiile marilor oraşe din Italia şi Spania, dar şi în multe localităţi din România.

Este clar că actualul Executiv nu are nici expertiza şi nici disponibilitatea pentru a veni în întâmpinarea intereselor publice printr-o strategie socială viabilă, dar responsabilitatea pentru perpetuarea acestui experiment eşuat revine tuturor factorilor politici care îi girează existenţa. Publicul îşi exprimă sancţiunea într-o manieră mult mai europeană decât cea în care este condusă ţara, prin diminuarea progresivă a încrederii în instituţiile publice. Persistenţa noastră într-o indiferenţă complice faţă de majoritatea defavorizată poate alimenta oricând reacţii radicale, care se dovedesc greu de controlat chiar pentru state democratice mai avansate. Ca atare, ar fi cazul ca politicienii şi partidele româneşti să se trezească la realitate, cu atât mai mult cu cât suntem în campanie electorală.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

"Politica şcolii sacrificată prin politizarea şcolilor"

Politizarea învăţământului nu mai reprezintă pentru guvernanţi o încălcare grosolană a democraţiei care sugrumă în România, de ani buni, competiţia valorilor. Schimbarea directorilor de unităţi şcolare, şi nu numai a lor, pe criterii politice, o meteahnă mai veche a guvernărilor de dreapta, a ajuns o practică curentă, la vedere, pentru reprezentanţii judeţeni ai actualei guvernări. S-a trecut acum la acordarea gradaţiilor de merit pe criterii politice. Inspectorul general şcolar, spaima directorilor de şcoli, este dublat de un activist politic care a abandonat de mult politica şcolii şi problemele reale curente ale acesteia. El racolează profesori, directori, ameninţă, schimbă pe criterii politice, dirijează comisiile pentru concursuri, adică face totul pentru cauza partidului.

Ameninţările directe, nevoalate sunt instrumentele acestui mod primitiv de a face politică. El are obiective precise şi concrete şi nu are scrupule. Avem cazuri în care dreptul la gradaţiile de merit este refuzat adversarilor, chiar dacă aceştia sunt profesori de excepţie. Notele elevilor la olimpiade se acordă chiar de către profesorii care i-au pregătit la clasă, ca să avem siguranţa recompensării acestora. Profesorilor racolaţi de la alte partide li se dau funcţiile smulse unor cadre didactice cu merite şi vechime în şcoală, chiar dacă acolo se susţin tezele cu subiect unic şi ne pregătim de încheierea cursurilor anului şcolar.

În aceste condiţii în care învăţământul se afundă tot mai mult în haos, ne punem întrebarea, alături de majoritatea cadrelor didactice, oameni oneşti şi verticali: spre ce oare ne îndreptăm? Forfota schimbării directorilor este, oare, agitaţia dinainte de scufundarea corabiei, panica dinaintea naufragiului?

Oricum, ceea ce se întâmplă nu este bine pentru învăţământ şi cu siguranţă nu este bine nici pentru P.N.L.. Ceea ce se doreşte a fi un plus de imagine pentru partid, s-ar putea dovedi, în curând, un plus de eşec.

Domnul Costache Mircea:

"Ce-aţi făcut cu Ţara?"

Voi, păpuşari păpuşăriţi, ce-aţi făcut cu Ţara! Ce le-aţi făcut românilor, de i-aţi dezumanizat în halul ăsta? Cum aţi reuşit să-i aduceţi în stare de atâta laşitate, încât după cei 18 ani de dresaj şi abrutizare i-aţi depersonalizat şi le-aţi anulat orice sentiment de mândrie şi de demnitate umană? Cum i-aţi adus pe oamenii satelor care nu au mai scris de la armată să ceară pixuri, cum i-aţi determinat să se calce în picioare după sacoşe goale, să se arunce în praful drumului după chibrituri sau după deodorante autoinscripţionate cu iniţialele autorilor dezastrului naţional? Cum de reuşiţi, domnilor baroni locali, să-i mai minţiţi, să-i manipulaţi şi să-i smintiţi în felul ăsta? Cum nu vă crapă pingeaua obrazului să vă pozaţi pe panouri uriaşe lângă vile şi cartiere rezidenţiale promiţând dezmoşteniţilor sorţii locuinţe pentru tineret şi pentru cei cu venituri mici? Se vor putea apropria vreodată tinerii căsătoriţi din familiile sărace de apartamentele acelea de sute de mii de euro? Cum de puteţi voi, holbaţi batracieni aculturali şi haidamaci buimaci care aţi acumulat averi imense, zeci de hectare de bălţi, podgorii, livezi, sute de hectare de păduri şi de terenuri fertile, restaurante şi vile, să mai cereţi votul acelora pe care i-aţi spoliat, i-aţi sclavizat şi abrutizat în felul acesta. Cum puteţi voi să mai sporăvăiţi electoral despre democraţie, despre omenie, despre libertate şi prosperitate tocmai voi care vă pretaţi la abuzurile şi la desfrâurile toate? De unde, Doamne, atâta viclenie, atâta hoţie, atâta prefăcătorie? Unde vă veţi opri, voi, canalii abjecte, din crimele voastre perfecte? Cum şi când vor reveni românii la demnitatea, la curăţenia şi la cuminţenia lor de altădată? Cum de mai pot fi ei azi târâţi la urne să pună ştampile pe tentaculele caracatiţei mafiei care ne-a ruinat ţara şi viaţa? Cum pot ei, românii, să se dea mereu tot pe mâna murdară de furturi, de crime financiare, cum pot ei, după atâţia ani, să se lase din nou în voia valurilor distrugătoare? Ce blestem ispăşim? Cum de mai supravieţuim? Când se va termina acest coşmar? Când vom redeveni noi harnici, cinstiţi şi demni, când vom fi români iar? Când vom vedea cu ochii noştri, când vom gândi cu capul nostru care ne este rostul?