Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 9,40. Lucrările au fost conduse de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Valer Dorneanu:

Declar şedinţa deschisă.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţie politică: "Semnal de atenţie pentru diplomaţia noastră în zona Caucazului".

Recenta evoluţie a situaţiei din Georgia trebuie să dea serios de gândit diplomaţiei româneşti sub două aspecte: pe de o parte, trebuie trase concluzii clare în privinţa capacităţii şi posibilităţilor concrete de reacţie ale Uniunii Europene, ca şi ale aliaţilor N.A.T.O., faţă de felul cum înţelege Rusia să-şi planifice şi să abordeze tema fostelor republici sovietice, în prezent state independente care doresc chiar cu o anume insistenţă să adere la valorile politice, economice şi militare ale Occidentului.

Pe de altă parte, trebuie atent cântărite posibilităţile României de a-şi urmări propriile interese economico-politice în zona Caucazului, iar acestor posibilităţi trebuie să li se acorde principala atenţie în jocul relaţiilor cu toate părţile implicate: aliaţii noştri europeni şi americani, ţările ex-sovietice din zona central-asiatică şi, fireşte, nu în ultimul rând, Rusia.

Este necesară mai multă atenţie şi multă fineţe, atât la nivelul diplomaţiei civile, Ministerul Afacerilor Externe şi Preşedinţia României, cât şi în sfera diplomaţiei militare.

"Avem nevoie de mai multe certitudini în asigurarea resurselor energetice"

Situaţia din Georgia şi din întreg perimetrul fostelor republici sovietice din Asia Centrală a devenit extrem de importantă atât pentru România, cât şi pentru Uniunea Europeană.

De aici, se doreşte să vină spre Europa importante resurse energetice, prin gazoducte şi oleoducte, unele deja construite, altele abia în faza de proiect. În acest fel, se încearcă să se diminueze dependenţa Uniunii Europene faţă de alte resurse energetice - gaze naturale şi petrol - din Rusia, pe care această ţară le utilizează ca instrument de presiune diplomatică asupra Occidentului.

Intervenţia trupelor ruseşti în Georgia, pe lângă protejarea separatiştilor din provinciile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, i-a dat posibilitatea Kremlinului să demonstreze că atât resursele energetice din fostele republici ex-sovietice, cât şi căile lor de transport către Occident, pot fi oricând periclitate din punct de vedere militar.

Acest lucru, din păcate, descurajează potenţialii investitori care până acum erau foarte doritori să se implice în dezvoltarea exploatării şi transportului acelor resurse.

De aceea, gândirea strategico-diplomatică a României în domeniul asigurării resurselor energetice din import trebuie astfel ajustată încât să putem avea nu doar dorinţe, speranţe şi semne de întrebare, ci mai ales şi pe cât posibil un maximum de certitudini.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul profesor Moisoiu şi se pregăteşte domnul Dumitru Bentu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi este intitulată "Se vor înmulţi crucile în cimitire".

Un cunoscut aforism spune: "Un medic mai puţin în spital înseamnă o cruce în plus în cimitir".

Mă îndoiesc că domnul ministru Eugen Nicolăescu îl cunoaşte, atâta timp cât strategia pe care o promovează în fruntea ministerului despre care aş spune că nu cu onoare îl conduce, dovedeşte contrariul. Am să mă opresc la câteva aspecte.

Un număr tot mai mare de personal medical solicită eliberarea actelor pentru plecarea în străinătate. Dacă în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2008, 5.600 de medici şi 3.300 de asistenţi medicali au solicitat eliberarea de certificate de conformitate pentru a lucra în spitale din ţările Uniunii Europene, în următoarele şapte luni, numărul acestora a crescut cu alţi 1.590 de medici şi 1.098 de asistente şi moaşe medicale. În principal, motivul plecării îl reprezintă salarizarea. Medicii plecaţi în Marea Britanie câştigă lunar minimum 3.500 de lire sterline, ceea ce în Franţa, Spania sau Germania, înseamnă în jur de 4.500 de euro, în timp ce chiria pe care o plătesc pentru o vilă cu 3 dormitoare este între 800 - 900 de euro. Ca urmare, nu trebuie să ne mirăm că numărul medicilor români care profesează în Franţa a crescut în ultimele 10 luni cu 320%, şi cifra are un trend crescător.

Într-o declaraţie făcută recent, ministrul a precizat că numărul de peste 2.000 de medici care au plecat din ţară în ultimul an şi jumătate nu este de natură să îngrijoreze, pentru că ceilalţi, care au rămas, nu vor pleca, fiindcă "În medicină este foarte important să cunoşti limba în amănunţime, în detaliu, în nuanţă, în subtilitate."

Pe de altă parte, salariile nu se pot dubla, după cum propune Nicolăescu, atât timp cât spitalele nu au bani nici pentru materiale sanitare. În fond, chiar şi un salariu de 1.790 lei lunar pentru un medic specialist, este de aproape 9 ori mai mic decât în Uniunea Europeană. Însuşi prof. Ionel Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie Urologică de la Spitalul Fundeni din Bucureşti, se întreba: "în condiţiile în care pacienţii sunt puşi să-şi plătească singuri investigaţii pentru tomograf, rezonanţă magnetică şi să-şi cumpere singuri medicamente, cum să mai rămână bani pentru a plăti medicii buni din secţie?" Aşa că judeţe ca: Alba, Maramureş, Vaslui, Suceava, Arad, Constanţa, se confruntă cu un deficit major de cadre medicale. În ultima clipă am aflat că până şi la vestita Clinică de Cardiologie din Târgu-Mureş, fanion naţional în domeniu, sunt grave probleme de personal.

Potrivit unui Raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe anul 2006, România ocupă unul din ultimele locuri în ceea ce priveşte densitatea medicilor la mia de locuitori, cu 1,9 specialişti, faţă de 3,56, cât are Bulgaria, şi 4,49, cât are Belgia.

Politica Ministerului Sănătăţii Publice trebuie să se reorienteze de la aspecte minore, privind înfiinţarea unor comisii care să dezbată necesitatea şi încadrarea cabinetelor medicale şcolare sau cazuri ale unor minore însărcinate, la crearea şi dezvoltarea unor instituţii moderne şi dotate care, prin condiţiile asigurate, să fie capabile să determine medicii să rămână în ţară. "Dacă se păstrează această tendinţă, spitalele ce urmează să se construiască în următorii ani vor fi populate cu vraci şi vrăjitori", spunea prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medical din România. Aducerea de moldoveni, chinezi sau alte naţii asiatice să trateze cetăţenii români, atât timp cât medicii noştri bine pregătiţi, - dovadă fiind faptul că sunt acceptaţi cu braţele deschise în Occident -, pleacă este o soluţie cât se poate de proastă.

Despre aberantele măsuri prin care ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu, contabilul numit pe criterii politice în fruntea unui minister care se confruntă cu grave disfuncţionalităţi, pretinde că reorganizează sistemul medical din România, s-a scris destul. Un ministru al sănătăţii, simplu spectator la dezastrul din spitale, trebuie demis imediat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Are cuvântul domnul Dumitru Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi da citire declaraţiei politice numite "Urmaşii", restul, cele scrise peste vară, fiind deja depuse.

Stimaţi colegi,

Pe malul "Lacului Rusesc", în perimetrul conflictelor îngheţate, între liderii P.N.L. şi P.D.-L. s-a consumat încă un episod din conflictul dezgheţat, de data aceasta, ce animă relaţiile dintre cele două partide.

Cadrul unui schimb de replici fără menajamente a fost pus la dispoziţia preopinenţilor de către aşa-numitele şcoli de vară ale tinerilor din cele două partide, care au avut astfel prilejul "să înveţe" de la cei mari elemente de "strategie şi tactică", în confruntarea cu duşmanul fost aliat.

Premierul a explicat unui junior cât de isteţ a fost P.S.D.-ul, lucru întru totul adevărat, când a valorificat excelent momentul de majorare a pensiilor, în timp ce "ăia de la P.D.-L. au fost mai proşti".

În ceea ce priveşte structura numerică a eşichierului politic, aceasta se compune, în viziunea domnului Tăriceanu, din două partide - P.S.D. şi P.N.L. şi "o adunătură de conjunctură care nu are niciun fel de ideologie", recunoaştem din nou o evaluare corectă.

A preluat ştafeta "instructajului" domnul ministru Orban, care a identificat P.D.-L.-ul cu "o cioară aflată la malul mării, deghizată în pescăruş". Caracterizările au evoluat gradual, trecând pe la prim-ministeriabilul Theodor Stolojan, prezent în faţa camerelor de luat vederi într-un splendid short albastru ce amintea de echipamentul fotbaliştilor din epoca lui Boby Charlton, şi oprindu-se, unde în altă parte decât în curtea Cotrocenilor, acolo unde trece gânditor pe sub bolţi "accidentul genetic al politicii româneşti - Băsescu".

Replica a venit din partea secretarului general al P.D.-L., domnul Vasile Blaga, buldogu' cu colţi de aramă, "bătut probabil de soare în cap, Tăriceanu şi-a ieşit din pepeni şi ne-a făcut cum nu ne permitem să facem pe nimeni". Tinerii şi-or fi notat conştiincios pe "notes"-urile portocalii, "dur, dar cam leşios şi evaziv". Intuind efectul modest al "aprecierilor", a completat precipitat: "ceea ce îi ţine strânşi este ciolanul" , o fi uitat că acelaşi "liant" a stat la baza alcătuirii alianţei în care fiecare a venit cu dreptatea şi adevărul său. "Au fost totdeauna şi sunt o sumă de găşti", a tunat în final discipolul conjunctural al zeului Neptun.

În rest, cursurile s-au desfăşurat "palezno i priatno", adică plăcut şi folositor, pe limba lui Putin, iar tinerii proaspăt educaţi s-au întors în colegiile lor, dornici să înceapă lupta cu electoralele.

Lectorii, satisfăcuţi, scrutau cu ochii închişi zborul spre înaltul politicii româneşti al tinerilor şcoliţi vara, nimeni alţii decât viitorii lor urmaşi.

P.S. Domnului autopropus prim-ministru în ambient albastru, vestimentar şi marin, îi sugerăm un puseu meditativ colectat din lumea lui Luigi Pirandello - "Să-i îmbrăcăm pe cei goi".

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Mircia Giurgiu.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Fotbalul - livrat cu raţia" şi se referă la problema cu care se confruntă peste 65% dintre români, aceea de a nu putea vedea meciurile de fotbal la televizor, cu toate că plătesc abonament radio şi TV obligatoriu, plus un abonament la o firmă de cablu.

Aşadar, am prezentat mai multe variante, prin care să fie rezolvată această problemă, în cel mai scurt timp.

Vă mulţumesc.

(Declaraţia politică a fost consemnată conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

"Fotbalul - livrat cu raţia"

Foarte mulţi locuitori ai municipiului Cluj-Napoca şi-au exprimat nemulţumirea legată de faptul că, deşi plătesc abonament TV şi cablu li se interzice vizionarea meciurilor de fotbal din Liga I.

După cum se ştie, după anul 1990, în municipiul Cluj-Napoca s-au înfiinţat trei mari societăţi de cablu. În cartierele Mănăştur şi Grigorescu funcţiona firma "Seltron", iar în restul cartierelor firmele "TV Cablu" şi "Portal". Acestea împreună au ocupat toată piaţa municipiului Cluj-Napoca. În urmă cu câtva timp, firma "UPC" a preluat toate cele trei firme menţionate mai sus. În acest fel, s-a ajuns în situaţia în care în acest moment majoritatea populaţiei municipiului Cluj-Napoca beneficiază de serviciile firmei "UPC".

În prezent, datorită unor interese economice, câteva zeci de mii de clujeni nu pot viziona meciurile de fotbal Ligii I datorită unor neînţelegeri între cei care au câştigat drepturile de transmitere a Ligii I şi celelalte firme prestatoare de servicii. În această situaţie se găsesc peste 65 % dintre locuitorii României.

Am încercat să aflu mai multe amănunte, la solicitarea locuitorilor municipiului Cluj-Napoca şi ai judeţului Cluj, pentru a vedea cum poate fi rezolvată această problemă. Săptămâna trecută am discutat cu domnul Cătălin Tolontan de la GSP TV (post care transmite meciurile) şi cu domnul Radu Naum, director, care şi-au declinat competenţa şi au spus că nu pot să facă nimic în acest sens.

Chiar dacă există un contract comercial, consider că ar fi trebuit să se ţină cont de acoperirea naţională şi de nevoile fiecărui cetăţean care doreşte să fie informat şi să-şi vadă echipa favorită din faţa televizorului.

Oricum există doar 16 oraşe cu echipe în Liga I (Bucureştiul are 3 echipe), iar fiecare echipă joacă şi în deplasare, fiind imposibil ca toţi suporterii să însoţească echipa favorită pe stadioane, fără să mai punem la socoteală că sunt microbişti cărora nu le permite timpul sau situaţia financiară - pensionari, şomeri, elevi, studenţi etc.

Trebuie să înţeleagă toată lumea că Liga profesionistă de fotbal este a României, chiar dacă i se mai spune "Liga lui Mitică", aşa cum Federaţia Română de Fotbal nu este a lui Mircea Sandu. Toţi românii au dreptul la informare, la un tratament egal şi trebuie să beneficieze de un serviciu pe care îl plătesc, indiferent de interesele financiare ale anumitor "grupuri de interese". Cetăţeanul român a fost înşelat destul, de fiecare dată când este vorba despre apărarea drepturilor şi intereselor sale.

Nu mai acceptăm aşa ceva. De fiecare dată când diferitele autorităţi "de reglementare" a preţurilor, fie că este vorba de gaze naturale, energie electrică, telefonie etc. permit solicitarea agenţilor economici, întotdeauna consumatorul este cel care "plăteşte tot", nefiind apărat de nimeni. Atât Liga profesionistă de fotbal din România, cât şi ceilalţi "actori implicaţi", trebuie să înţeleagă că toţi românii doresc să vadă meciurile de fotbal, iar ei nu au dreptul să ascundă fotbalul.

Consider că în acest moment ne aflăm în faţa unui monopol. Consiliul Concurenţei este autoritatea administrativă autonomă care are drept scop protejarea şi stimularea concurenţei pentru asigurarea unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. Rolul său are două dimensiuni: una corectivă, privind restabilirea şi menţinerea unui mediu competitiv normal, iar cealaltă, preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor pe aceste pieţe.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale. Misiunea C.N.A. este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului.

În consecinţă, voi lupta pentru ca drepturile tuturor cetăţenilor să fie apărate, în aşa fel încât fiecare abonat să aibă posibilitatea să urmărească meciurile Ligii I, atâta vreme cât sunt la zi cu taxele plătite.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Andrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Preşedintele Băsescu recunoaşte progresele Guvernului Tăriceanu".

A început ultima sesiune parlamentară a mandatului şi, ca în fiecare toamnă, dar acum cu atât mai mult cu cât ne aflăm în prag de alegeri, partidele se întrec în depunerea de moţiuni, menite mai mult să le sporească vizibilitatea după perioada de vacanţă, decât să aibă un conţinut concret. Asemănător, primii-miniştri aspiranţi şi preşedintele ţării nu pierd nicio ocazie de a critica activitatea primului-ministru şi a Guvernului, fără însă a se baza întotdeauna pe date concrete, ci deseori doar pentru manipularea opiniei publice sau pentru a-şi atrage un plus de imagine, în prag de campanie.

Deşi la nivel internaţional se înregistrează o criză economică, în primul trimestru al acestui an România a înregistrat cel mai mare salt din 1990, având o creştere economică de patru ori mai mare decât media pe Uniunea Europeană, apreciază Southeast European Times, creşterea economică medie a ţărilor Uniunii Europene fiind de circa 2,4% în aceeaşi perioadă, conform statisticilor Eurostat. Tot conform Eurostat, România s-a clasat anul trecut pe locul 15 pe lista beneficiarilor investiţiilor străine directe, acestea cifrându-se la 7,3 miliarde euro, anul acesta estimându-se a se depăşi 10 miliarde euro.

Deşi rata şomajului se menţine la aproape 7% în multe state din Uniunea Europeană, în România rata şomajului a scăzut constant, de la 4,3% în ianuarie, pînă la 3,8% în iunie, scădere însoţită şi de diminuarea numărului persoanelor fără un loc de muncă, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Comisia Naţională de Prognoză estimează că salariul mediu lunar va creşte cu 166% până în 2020, ajungând la 1.133 euro.

Însuşi preşedintele Băsescu confirmă acest lucru, ba chiar devansează termenul, dacă ne luăm după informaţiile date românilor din Italia, prin care îi asigură că în următorii 3-4 ani salariile din Romania vor fi aproape de salariile plătite în prezent de italieni.

De asemenea, domnul preşedinte, în vizita sa în Italia, a lăudat indirect acţiunile Guvernului şi dezvoltarea economică a ţării, declarând: "Statul român, care nu mai este atât de sărac cum era acum câţiva ani - şi asta a dovedit-o la inundaţii -, a putut să facă faţă nevoilor de a sprijini cetăţenii afectaţi. vă asigur că statul român devine tot mai puternic. Suntem o ţară care, iată, pe ultimele cifre date de Banca Europeană şi de Comisia Europeană, România înregistrează o creştere economică de 9,3% a p.i.b.-ului anul acesta." Totodată, deşi nu spune explicit cuvintele "Guvernul României", domnul Traian Băsescu a subliniat că achiziţia domeniului şi a clădirii Episcopiei Bisericii Ortodoxe Române din Italia au fost posibile în cadrul unui parteneriat dintre Stat şi Biserică, comunicatul Episcopiei precizând că "este rodul colaborării fructuoase dintre Guvernul României şi Patriarhia Română [...] care a aprobat şi concretizat subvenţionarea aproape integrală necesară pentru achiziţionarea acestuia".

Reforma economică necesită timp. România nu a avut până acum opt ani strategii naţionale ori sectoriale concrete care să permită o oarecare orientare a investitorilor români şi străini, problemele financiare şi incertitudinile mediului economic au limitat activitatea economică şi au accentuat dezorganizarea survenită după tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă, şi încă are de recuperat rămânerile în urmă care i-ar permite să atingă nivelul de dezvoltare regional al Uniunii Europene.

De aceea, folosesc acest prilej pentru a face un apel către toţi politicienii, acum, în prag de alegeri parlamentare, ca în această campanie să vizeze mai degrabă dezvoltarea durabilă a ţării, continuarea reformelor şi atingerea unui nivel de trai decent pentru populaţie, trecându-şi fiecare promisiune prin filtrul raţiunii, al justificării concrete, al bunului-simţ, renunţând la denigrări gratuite, la dezinformări şi la manipulări grosolane ale opiniei publice, toate acestea nu numai din respect pentru cetăţeni, ci şi din respect pentru ei înşişi.

Vă mulţumesc,

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul domnul deputat Alecsandru Ştiucă.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

"De la ministerial la electoral: cazul liberal"

Distanţa de la îndatoririle publice ale actualului ministru al educaţiei la preocupările sale de sezon este comparabilă cu distanţa de la Pământ la Lună. Formularea aceasta este una blândă faţă de ceea ce se petrece în realitate.

Atitudinea domnului ministru nu este, de altfel, foarte diferită de cea a predecesorilor săi de sorginte comună. Ca şi aceştia, Cristian Adomniţei a fost preocupat în special de promovarea electorală a partidului său şi mai puţin de problemele de substanţă ale învăţământului din România.

Astfel, a ajuns de notorietate publică modul în care ministerul a tratat problemele bacalaureatului, ale examenului de capacitate şi, mai recent, modul în care a ignorat organizarea "Zilei Învăţătorului" în România.

Cu privire la "abnegaţia" ministerului în rezolvarea problemelor învăţătorilor, ea a fost "recunoscută" din nou, cu ocazia Congresului Naţional al Învăţătorilor din România şi al învăţătorilor români de peste hotare, care a avut loc pe 6 septembrie 2008, la Bucureşti.

Congresul, la care au participat peste 1.000 de învăţători români din România şi din ţările vecine, a fost patronat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Patronajul, însă, nu a adus nici un sprijin concret învăţătorilor din România, aceştia fiind puşi în situaţia de a căuta, cu două săptămâni înainte de congres, o sală pentru reuniunea de nivel naţional programată şi anunţată public.

Această atitudine este cu atât mai jenantă, cu cât ministerul are compartimentul "românii de pretutindeni" şi compartimentul "relaţii bilaterale şi şcolarizarea cetăţenilor străini în România".

O manifestare de maximă importanţă pentru învăţătorii din România a fost ignorată total de actualul ministru, care nici nu a binevoit să onoreze invitaţia. Domnia sa era preocupat să distribuie colegilor de partid din anumite judeţe microbuzele şcolare care să constituie un argument în viitoarea luptă electorală.

Iată cum distanţa de la ministerial la electoral se estompează în cazul lui Cristian Adomniţei, candidat fără noroc la alegerile locale şi ministru fără inspiraţie la educaţie. Calculul eficienţei realizat de domnul ministru-inginer este eronat, iar profitul electoral imediat a trecut în faţa interesului naţional. Cu bine, domnule ministru Adomniţei, şi succes în viitorul domeniu de activitate, unde sperăm să aveţi o prestaţie mai bună decât în actualul post.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Aledin Amet.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În favoarea protejării monumentelor istorice".

Geamia Hunchiar, din oraşul Constanţa, reprezintă, fără îndoială, o clădire simbol, nu numai pentru spaţiul dobrogean. Construit în anul 1869, aşezământul religios a fost declarat monument istoric de categoria A, ceea ce înseamnă că este nevoie, din punct de vedere legislativ, de o protejare a acestuia.

Recent, în vecinătatea geamiei Hunchiar, a fost demarat un proiect de construire a unei clădiri, nerespectându-se, din păcate, condiţiile pe care ar trebui să le impună instituţiile abilitate.

Proprietarul terenului a obţinut din partea Ministerului Culturii un aviz prin care se specifică faptul că distanţa dintre geamie şi viitoarea clădire trebuie să fie de 3 metri.

O altă aprobare, de data aceasta din zona Direcţiei Judeţene Constanţa pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, micşorează distanţa de la 3 m la 1 m şi 20 de cm, punându-se în pericol, în cazul în care se respectă prevederea, însăşi structura de rezistenţă a monumentului istoric. Mai mult, în urma oricărei verificări, se poate constata că nu se păstrează nici această distanţă.

A fost organizată, din partea noastră, a reprezentanţilor comunităţii musulmane, o acţiune de protest, în scopul rezolvării situaţiei. Legea are, în acest sens, reglementări clare, fără a fi posibile interpretări.

Trebuie, indiscutabil, să ne preocupe într-o măsură mai mare protejarea monumentelor istorice. Iar geamia Hunchiar reprezintă un bun spiritual al României.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Petru Călian şi se pregăteşte domnul Dumitriu şi apoi doamna Lia Ardelean.

Domnul Dumitriu depune în scris; doamna Lia Ardelean.

Domnul Petru Călian. Poftiţi.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Fantoma legislativă a caselor naţionalizate".

În vara anului 2005, în cadrul unei dezbateri pe tema pachetului de legi privind regimul proprietăţii, primul-ministru, domnul Tăriceanu, anunţa o rezoluţie salvatoare pentru situaţia caselor naţionalizate. Astfel, se făcea publică următoarea afirmaţie: cei care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi bani de la Fondul Proprietatea. Potrivit reglementărilor, persoanele care şi-au pierdut casele prin proces şi au fost evacuate au dreptul la asigurarea unor locuinţe din partea primăriilor, dar timpul trece şi legile nu se aplică.

Întârzierea aplicării legislaţiei în vigoare duce la o prelungire a agoniei celor care se află în situaţia disperată de a-şi părăsi casele pe care le-au cumpărat cinstit, în baza unor prevederi legale pentru acea vreme. Am primit în audienţă persoane disperate, care au ajuns în situaţia de a se gândi la gesturi disperate, chiar la sinucidere, gesturi cauzate de nedreptatea pe care statul român le-a făcut-o.

România are de ani buni legi clare cu privire la regimul locuinţelor şi al chiriaşilor, dar mă întreb: oare de ce nu au fost aplicate? Ordonanţa de urgenţă din 1999 subliniază clar dreptul chiriaşilor de a prelungi contractele sau de a beneficia de o locuinţă socială, dar se pare că "amnezia" a invadat Guvernul. Mai mult, Legea nr.112/1995 prevede că sumele obţinute din vânzarea caselor naţionalizate să ia calea unor fonduri speciale destinate construirii locuinţelor pentru chiriaşii evacuaţi. Nici această prevedere nu a fost pusă în aplicare. Ministrul Laszlo Borbely a aflat doar de curând că 2% din fondurile obţinute din privatizare sunt destinate construirii de locuinţe pentru persoanele evacuate din casele naţionalizate, deşi reglementarea a fost adoptată în 2001.

Şi atunci, dragi colegi, tot aprobăm noi legi şi noi reglementări pentru nefericiţii din casele naţionalizate, dar la ce folos, dacă acestea nu sunt puse în aplicare? Poate ar trebui să ne gândim la sancţiuni şi contravenţii pentru instituţiile care "uită" de existenţa Monitorului Oficial. În asemenea situaţie nu există compromis. condamn astfel vocile care aruncă vina în procesul legislativ, proces încheiat în trecut, dar pus în practică într-un viitor neclar.

Ne-am luat angajamentul de a "repara" greşelile regimului anterior şi trebuie să aducem la bun sfârşit ce ne-am propus. Uniunea Europeană ne sprijină, dar fără colaborarea autorităţilor, o rezolvare a problemei caselor naţionalizate este departe de a se realiza.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna Lia Ardelean.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia politică se intitulează "Statul trebuie să salveze pensionarii mici întreprinzători".

Autorităţile statului român asistă neputincioase la o mare nedreptate făcută în detrimentul unor pensionari care se fac "vinovaţi" de comiterea "delictului" că au încercat să-şi ducă onorabil viaţa, prin muncă cinstită. Este vorba de persoanele pensionate anticipat sau cu invaliditate de gradul I şi II, care şi-au constituit mici afaceri, de tipul asociaţiilor familiale sau persoane fizice. Acestor pensionari trebuie să li se impute pensiile pentru perioada respectivă, pe motiv că nu aveau dreptul să facă parte din astfel de asociaţii. Este adevărat că oamenii respectivi au încălcat legea, însă au făcut acest lucru din neştiinţă, nu din dorinţa de a frauda statul, cu atât mai mult cu cât se ştie că pensionarii sunt cei mai buni platnici la buget şi, în plus, au şi plătit impozit pe veniturile realizate, fapt ce denotă buna lor credinţă. Consider că intenţia lor nu a fost să se îmbogăţească, ci doar să-şi suplimenteze veniturile reduse, fapt pentru care autorităţile trebuie să facă demersuri pentru intrarea lor în legalitate, şi nu să dispună pedepsirea lor imediată.

În România zilelor noastre se întâmplă evaziuni mult mai grave, au avut loc foarte multe despăgubiri şi scutiri de diverse datorii, astfel încât nu cred că este cazul ca statul să nenorocească aceste familii a căror singură vină, dacă o putem numi astfel, este că au încercat să muncească pentru a supravieţui, deşi suferă de boli grave, cancer sau paralizie, spre exemplu. Numai în judeţul Arad, un număr de 140 de bolnavi pensionari vor fi obligaţi să returneze pensiile, cu toate că mulţi dintre ei nu au obţinut venituri în fiecare lună pentru activităţile prestate, de genul vânzării produselor agro-alimentare sau mici activităţi meşteşugăreşti.

Doresc să subliniez în mod categoric că nu intenţionez să îi apăr pe cei care s-au pensionat de boală în mod fraudulos, aceştia meritând să fie sancţionaţi, dar am convingerea că ei nu se regăsesc în categoria celor care au avut venituri şi le-au şi declarat.

În consecinţă, am cerut respectuos conducerilor caselor de pensii judeţene să analizeze cu responsabilitate fiecare caz în parte şi să prezinte propuneri concrete pentru rezolvarea cazurilor. De asemenea, i-am solicitat primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu să emită o ordonanţă de urgenţă prin care să acorde pensionarilor aflaţi în astfel de situaţii o perioadă de graţie de 60 de zile, pentru a renunţa la calitatea de membri ai A.F.-urilor sau la pensii, şi, totodată, să nu li se ceară pensiile retroactiv dacă în urma unor anchete sociale se constată că sunt nevinovaţi. Consider că autorităţile statului nu trebuie să treacă cu vederea această situaţie extrem de gravă cu care se confruntă pensionarii respectivi, ci să găsească pârghiile pentru salvarea lor, deoarece aceşti oameni nu au făcut altceva decât să încerce să supravieţuiască cu demnitate, prin muncă cinstită.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Dragi colegi, dacă mai sunt colegi dintre cei înscrişi care doresc să ia cuvântul?

Poftiţi, domnule deputat. Domnul Slavomir Gvozdenovici.

Domnul Slavomir Gvozdenovici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi încerca să fie foarte scurt.

La fiecare început de an şcolar, minorităţile naţionale se confruntă cu o serie de probleme - şcoli nepregătite să primească numărul redus al elevilor provenind din rândul acestor minorităţi, lipsă de manuale şcolare, organizarea neadecvată a procesului de învăţământ în limba maternă şi trebuie să ne păstrăm în învăţământ, şi în aceste condiţii, o tradiţie de câteva secole în ţara noastră.

Iată de ce apar îngrijorarea noastră şi nemulţumirea că în teritoriu nu se respectă hotărârile Guvernului şi nici ale Parlamentului. Voi da două exemple: în şcolile din comuna Socol, comuna natală a lui Miodrag Belodedici printre altele, orele de religie nu vor mai fi, începând cu acest an şcolar, ţinute de preoţii ortodocşi sârbi în limba maternă, motivele nici nu îndrăznesc să le înşir acum, nu este bine, considerăm.

În şcoala cu predare în limba sârbă, clasele I-IV din Măceşti, împreună cu grădiniţa din această localitate şi cu grădiniţa din Moldova Veche, iarăşi probleme cu clădirile şi am votat pentru modernizarea acestor şcoli şi reabilitarea lor sume cu destinaţie clară aici, în Parlamentul României.

De aceea, cerem Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să ne ajute în găsirea unei soluţii corecte pentru aceste probleme. Poate că ar fi cazul că în ceasul al 12-lea, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi împreună cu minorităţile naţionale şi organizaţiile lor să organizăm o conferinţă, un seminar, un simpozion ceva, unde să dezbatem aceste probleme, pentru ca să nu ne trezim la începutul fiecărui an şcolar cu aceleaşi probleme, cu aceleaşi dureri şi aceleaşi nemulţumiri.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Ioan Ghişe, ultima intervenţie orală.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Vin în faţa dumneavoastră pentru a vă spune următoarele: aproape fără excepţie, orice raport asupra modului cum se munceşte în România, în mediul public sau privat, evidenţiază o slăbiciune cronică, şi anume aceea a muncii desfăşurate în regim de performanţă, a unei continuităţi în succese şi, în mod special, slăbiciuni în ceea ce priveşte abordarea din punct de vedere managerial a activităţilor.

Dezvoltarea României pe următorii ani este, în mod fundamental, dependentă de gradul în care fondurile europene vor fi absorbite.

Pentru absorbirea fondurilor europene, este însă necesar ca proiectele care se depun de către noi să fie realizate la standarde de performanţă după criterii, care, la nivel european, sunt unanim acceptate.

Pentru a suplini în parte slăbiciunile cronice, de care vorbeam şi care creează României mari handicapuri, există depus la Senat un proiect de lege privind creşterea capacităţii administrative şi a performanţelor autorităţilor publice şi instituţiilor publice din România.

Am venit în faţa dumneavoastră să sensibilizez asupra acestui proiect de lege, pentru că de-a lungul anilor, indiferent de guvern, de multe ori s-a crezut că doar creşterea numărului de personal, într-un anume domeniu, înseamnă automat şi creştere de capacitate administrativă.

Vă rog să aveţi bunăvoinţa ca, atunci când proiectul de lege, peste o săptămână sau două, va veni la Camera Deputaţilor, să susţineţi într-un spirit creator acest proiect de lege şi să sperăm că el va contribui la o creştere a performanţelor României în toate domeniile.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru bună regulă parlamentară, permiteţi-mi să prezint colegii care au depus în scris intervenţiile.

De la PSD, domnii: Mihai Dumitriu, Liviu Timar, Mirela Adomnicăi, Costică Macaleţi, Gheorghe Chiper, Lucian Băluţ, Vasile Puşcaş, Alexandru Mazăre, Eduard Martin, Vasile Mocanu, Iuliu Nosa şi Florin Iordache.

De la PNL, domnii: Dragomir Gheorghe, Relu Fenechiu, Toma Horia Victor, Dorinel Ursărescu, Rareş Mănescu, Horea Uioreanu, Ioan Turc.

De la PD-L, domnii: Cezar Preda, Ioan Oltean, Bîrsan Iulian.

De la PRM, domnii: Ştefan Baban, Paul Magheru şi Dumitru Avram.

De la Partidul Conservator, domnii: Hellvig Eduard, Constantin Faina, Vlad Hogea, Bogdan Liviu Ciucă, Ioan Ţundrea.

De la minorităţile naţionale, domnii: Aledin Amet şi Miron Ignat; de fapt, domnul Aledin Amet a prezentat-o şi scris.

Lari Leonida de la Grupul parlamentar fără apartenenţă politică.

Vă mulţumesc.

Declar închisă această parte a şedinţei, urmează partea a doua.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Petru Călian:

"Criza adopţiilor în România"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a înregistrat anul trecut un număr de peste 1.700 de copii abandonaţi în unităţile sanitare. Conform Oficiului Român de Adopţii, aproximativ 1000 de copii au fost adoptaţi până la sfârşitul anului 2007.

Prejudecăţile, legislaţia defectuoasă şi dezinformarea sunt numai câteva dintre variabilele care afectează procesul adopţiei. Prezenţa părinţilor naturali ai copilului la toate etapele procesului de adopţie încalcă prevederile referitoare la confidenţialitatea care ar trebui să caracterizeze procesul.

În pofida numărului mare de familii care doresc înfierea unui copil, în centrele de plasament din ţară există azi peste 25.000 de minori dornici a fi luaţi acasă. Noile reglementări îngreunează procesul adopţiilor deoarece, în speranţa unei posibile reintegrări a copilului în familia naturală, care de altfel l-a părăsit, reduc şansele acestuia de a fi adoptat încă de la o vârstă fragedă. Demersurile efective de reintegrare a copilului în familia naturală durează extrem de mult, copilul fiind declarat abandonat dacă pe o perioadă mai mare de 6 luni de zile părinţii naturali şi-au manifestat dezinteresul faţă de acesta în mod voit. Din cauza sistemului, foarte mulţi copii nu sunt declaraţi adoptabili decât la vârste foarte mari, când nimeni nu îi mai doreşte.

Noua procedură defavorizează părinţii adoptivi deoarece aceştia stau la dispoziţia acordului exprimat în faţa instanţei de către părinţii naturali, care conform noii proceduri sunt obligaţi să se prezinte în instanţă la toate etapele procesului. Astfel, înfierea poate lua diferite întorsături, de la şantaj şi corupţie până la anularea procesului de adopţie, în funcţie de dorinţa schimbătoare a părinţilor naturali.

Mii de copii ale căror zile se scurg între dezolare şi speranţă, sunt victimele unui sistem deficitar, ale unor reglementări şi procese de cursă lungă care la final nu le oferă decât un viitor incert, cu prea puţine şanse pentru o viaţă mai bună, în sânul unei familii cu principii sănătoase.

Consider că actuala legislaţie existentă în domeniul adopţiilor necesită anumite modificări înspre simplificarea procesului de înfiere, care a devenit mult prea îndelungat şi greoi, în ciuda dorinţei şi a bunăvoinţei numeroaselor familii de români pregătiţi pentru a oferi o şansă celor părăsiţi în diferite centre de plasament. În scopul simplificării procedurii de adopţie este necesară conlucrarea mai multor legi. Se impune realizarea unor modificări asupra Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiilor, a Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului, precum şi a Legii privind Codul Familiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Dorinel Ursărescu:

"Nu trataţi electoral nenorocirea celor loviţi de ape"

După cum se ştie, reprezint în Camera Deputaţilor un judeţ care fost lovit din greu de furia apelor în această vară. Am constatat cu regret că o parte a parlamentarilor şi a reprezentanţilor partidelor politice din acest judeţ nu s-au implicat suficient în operaţiunile legate de acest eveniment. Dar nici nu pot fi însă de acord cu exploatarea electorală a evenimentelor din această vară. Mai mulţi politicieni au utilizat o nenorocire a oamenilor pentru a-şi face campanie electorală, fapt ce mi se pare de-a dreptul grav. Şi atenţie, eu nu acuz pe nimeni, ci presa centrală o face.

Din păcate, tot o tentă electorală a avut şi vizita făcută recent în zonele afectate de preşedintele României. O mare parte dintre criticile aduse sunt total nefondate şi au tot iz electoral. Acuzele aduse Guvernului sunt de asemenea neîntemeiate şi vin la o lună după ce tot preşedintele României a lăudat acţiunile şi măsurile luate de Guvernul Tăriceanu.

Guvernul s-a implicat total în operaţiunea de a şterge urmele dezastrului şi în operaţiunea de reconstruire a locuinţelor dărâmate sau avariate. Ajutoarele venite de la centru, fondurile alocate şi distribuirea în regim de urgenţă a materialelor de construcţii demonstrează că Palatul Victoria a gestionat competent situaţia. Din păcate, nu toţi factorii de răspundere locali au reacţionat cu aceeaşi promptitudine, obligând pe premierul Tăriceanu să-i someze pe cei vinovaţi şi să-i ameninţe cu demisia. Sper că semnalele de alarmă şi atenţionările venite de la Guvern vor impulsiona pe cei care efectiv trebuie să se ocupe de reconstrucţii. Eu ţin să-i asigur pe cetăţenii care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor că voi monitoriza atent cum decurge procesul de reconstrucţie şi îi asigur că uşa cabinetului meu parlamentar este în permanenţă deschisă pentru ei.

Nu în ultimul rând, ţin, pe această cale, să mulţumesc tuturor persoanelor fizice şi juridice şi organizaţiilor nonguvernamentale care au trimis ajutoare în judeţul Neamţ. Cu toţii au contribuit după puteri la alinarea durerii celor care au fost loviţi de soartă.

De asemenea, de la acest microfon fac un apel la parlamentarii de Neamţ să pună cum pot umărul pentru a contribui cât mai repede la revenirea la normal a situaţiei celor care au fost loviţi de ape. Şi să nu mai utilizeze în scop electoral nenorocirea unor semeni de-ai lor.

Domnul Dumitru Avram:

"O guvernare iresponsabilă"

În 20 de judeţe ale ţării au avut loc, ieri, mari manifestaţii împotriva politicii duse de actualul guvern în domeniul agriculturii. Lucrătorii ogoarelor din 6 judeţe au venit la Bucureşti cu 1.000 de utilaje agricole. Printre cei care au luat cuvântul la mitingul organizat cu acest prilej în Capitală s-a aflat şi preşedintele Filialei PRM Teleorman, Florică Mara, care le-a bătut zdravăn obrazul celor aflaţi la Palatul Victoria, subliniind că, din cauza acestora, agricultura românească a ajuns o adevărată Cenuşăreasă, aflată departe de normele şi practicile europene.

Cu o aroganţă greu de egalat şi cu buzunarele pline, Călin Popescu-Tăriceanu declara zilele trecute că guvernul pe care îl conduce este cel mai performant din întreaga istorie a României. Din păcate, tabloul liberal ultraoptimist al economiei noastre se înfăţişează, pe zi ce trece, în culori tot mai cenuşii. Inflaţia a ajuns la 8,6 la sută şi n-ar fi exclus ca anul viitor s-o exprimăm iarăşi prin două cifre, fără virgulă între ele; cursul mediu de schimb a înregistrat valori de peste 3,6 lei pentru un euro; rata şomajului a ajuns la 6,3 la sută. Astăzi, numărul salariaţilor este de doar 4,6 milioane, faţă de 8,1 milioane în 1990. Dar, oare, care ar fi fost dimensiunile şomajului şi, mai cu seamă, consecinţele acestui fenomen dacă 2-3 milioane de români nu şi-ar fi găsit de lucru în alte ţări? Prin decizia lor îndrăzneaţă, dar atât de riscantă, toţi aceşti oameni s-au salvat pe ei din ghearele sărăciei, dar au dat o gură de oxigen şi unei economii pe cale de dispariţie. Fără banii lor şi ai investitorilor străini, fosta noastră economie naţională nu ar fi supravieţuit.

Este, însă, greu de crezut că banii românilor care muncesc în Spania, Italia, Irlanda, Germania, Franţa, Grecia şi prin alte ţări vor putea să asigure existenţa economiei noastre pe termen lung, în condiţiile unei crize de-a dreptul devastatoare, prin consecinţele ei, pentru toate domeniile vieţii.

De la 1 iulie, gazele naturale s-au scumpit cu 12,5 la sută, iar energia cu 5,31 la sută. Aparent suportabile, aceste majorări atrag după ele creşteri în lanţ ale preţurilor la alimente şi celelalte produse. Cu siguranţă că românii vor resimţi în modul cel mai dramatic efectele acestei crize. În condiţiile în care, la noi, salariul mediu este de 300 de euro (de 2-3 ori mai mic decât în cele mai multe dintre ţările Uniunii Europene), suntem obligaţi să plătim un preţ de două ori mai mare pentru un kg de carne, pentru un litru de ulei sau pentru un kg de zahăr. Aceste diferenţe explică de ce românii cheltuiesc peste 40 la sută din venituri pentru produsele alimentare, în timp ce în Marea Britanie acest procent este de numai 9 la sută.

Ca de fiecare dată, pentru a calma nemulţumirile cetăţenilor, guvernul condus de Tăriceanu recurge la paleative, în locul măsurilor reale şi eficiente, anunţând că va spori cu 12,5 la sută cuantumul ajutoarelor pentru încălzire acordate oamenilor cu venituri reduse. O asemenea măsură nu-i încălzeşte nici pe cei nevoiaşi, care sunt siliţi să acopere din propriile resurse preţurile piperate ale inconştienţei celor de la Putere.

Guvernul se mulţumeşte cu pomeni ieftine în locul unei politici raţionale care să ofere energie ieftină populaţiei şi nu acelor grupuri clientelare de şarlatani. Călin Popescu-Tăriceanu se spală pe mâini ca Pilat din Pont, afirmând că preţul alimentelor nu este stabilit de Executiv, ci de piaţă, în baza cererii şi a ofertei. Primul-ministru ocoleşte şi în acest caz un element important, prin care guvernul ar putea să atenueze efectele creşterii preţurilor - reducerea TVA, care în România este de 13 la sută. Deşi multe ţări au recurs la o diferenţiere a TVA pentru alimente, la noi taxa pe valoare adăugată rămâne bătută-n cuie, probabil ca să atenueze efectele negative ale cotei unice de impozitare. Să sperăm că în urma deciziei adoptate de Comisia Europeană, potrivit căreia din 2010 toate ţările comunitare vor diminua cota de TVA pentru alimente la 5,5 la sută, românii vor răsufla şi ei mai uşuraţi.

Unii specialişti se arată extrem de sceptici atunci când vorbesc despre viitorul economiei noastre, afirmând că guvernul liberalo-udemerist a irosit, 4 ani de-a rândul, timpul, resursele şi speranţele românilor. Ei cred că România s-ar apropia de nivelul de dezvoltare al vechilor state ale Uniunii Europene în circa 15-20 de ani, precizând că un asemenea salt nu s-ar putea realiza decât în condiţiile unor performanţe macroeconomice de excepţie: o creştere anuală a PIB de peste 6 la sută, o inflaţie de 3-4 la sută, o rată a şomajului redusă la mai puţin de jumătate din cea actuală, aprecierea cu 4-5 procente pe an a monedei naţionale, reducerea drastică a deficitelor, creşterea veniturilor populaţiei, sporirea măsurilor de protecţie socială şi stabilizarea forţei de muncă.

Dincolo de toate aceste cerinţe obiective şi imperios necesare, există un element şi mai important, din păcate greu de atins. Este vorba de capacitatea politică, de moralitatea celor care vor guverna ţara în următorii 15-20 de ani, dar mai ales de modul în care vor înţelege să subordoneze propriile interese Interesului Naţional.

Pornind de la experienţa amară a celor 19 ani, care se vor împlini în curând, de la evenimentele din decembrie 1989, ne vine greu să credem că partidele care au guvernat până acum România ar putea să asigure climatul optim pentru ca speranţele românilor să treacă din stadiul iluziilor în cel al realităţilor. Îmbuibaţii şi calicii nu-i vor putea înţelege niciodată pe cei amărâţi. Scopul lor în viaţă a fost şi va rămâne propria bunăstare, chiar dacă majoritatea populaţiei moare, pur şi simplu, de foame.

Renaşterea cu adevărat a României reclamă prezenţa la cârma ţării a unor alianţe politice formate din partide justiţiare, dedicate trup şi suflet celor mulţi, capabile să canalizeze în jurul programelor lor toate forţele sănătoase ale naţiunii. Orice alte mişmaşuri politice nu vor face decât să menţină ţara pe drumul prăbuşirii ei totale.

Domnul Relu Fenechiu:

De mai bine de doi ani de zile, vocile vizibile din PD-L, din media scrisă şi vizuală, acuză orice acţiune a PNL, susţinând că ar reprezenta rodul unor înţelegeri toxice cu PSD. Şi acuzaţiile au curs şi curg în cascadă, de parcă PSD ar fi un partid în afara legii. Că în realitate lucrurile nu au stat şi nu stau aşa - trec peste faptul că PSD este un partid parlamentar cu aceleaşi drepturi ca orice alt partid - se poate observa fără probleme monitorizând rezultatele votului electronic din cele două Camere, în care, în foarte multe cazuri, voturile parlamentarilor PSD nu au coincis cu cele ale senatorilor sau deputaţilor liberali, iar dacă au existat linii de vot comune între PNL şi PSD, atunci cu siguranţă a fost vorba de negocieri la sânge, beneficiarul fiind, nu PNL, ci cetăţeanul român.

Se poate însă lesne observa că în cazul unor proiecte de legi nocive - un exemplu recent care îmi vine în minte este cel al modificării Legii 10/2001 prin care se urmăreşte a se da satisfacţie celor care au ocupat casele foştilor proprietari - extrem de fructuoasă, la vot, a fost colaborarea dintre PSD cu PD-L. Şi nu este doar un exemplu singular. Dar, în acest caz şi în celelalte, înţelegerea cu PSD nu mai are caracter toxic.

Am apelat la această introducere, pentru a atinge două subiecte fierbinţi ale acestei perioade:

1. În urmă cu o săptămână, la şcoala de vară a organizaţiei de tineret a PD-L s-a lansat o altă acuzaţie gravă care vizează şi PNL. Concret, unul dintre responsabilii cu comunicarea din PD-L - este vorba de doamna Raluca Turcan - a afirmat, trecând în revistă pericolele externe ce pândesc acest partid că "PSD şi PNL vor aplica înainte de alegeri o politică tip anaconda, adică de sufocare a PD-L. Concret, având o majoritate parlamentară, cele două partide îl vor suspenda pe preşedintele Traian Băsescu pentru ca imediat după alegeri acesta să se afle în imposibilitate de a desemna un premier dorit de el".

Ştiu că deja o mare parte dintre oamenii politici au intrat deja în campanie electorală. Dar a prezenta în faţa unor tineri, care abia acum bat la porţile politicii astfel de ipoteze fanteziste, reprezintă o blasfemie, deoarece deformează din start gândirea politică a celor foarte tineri şi le inoculează principiile nocive ale talibanismului politic. Mai trebuie să adaug şi nonsensul acestor afirmaţii. Dacă prin absurd cineva ar intenţiona să îl suspende pe şeful statului, atunci demersurile primare ar fi trebuit deja să fie demarate. Or, nimeni, în afară de doamna Turcan, nu a auzit de astfel de demersuri. Este regretabil că un politician tânăr se pretează la astfel de atacuri josnice.

2. Protocolul dintre PD-L şi PRM. Noi, cei din PNL, nu o să ieşim şi să acuzăm pe cineva de o colaborare toxică. Chiar dacă, până luni, 1 septembrie, PRM era catalogat de liderii PD-L şi de cei ce gravitează în jurul lui drept un partid extremist şi orice înţelegere cu formaţiunea condusă de C.V.Tudor era taxată ca fiind o crimă politică. Nu am să caracterizez astfel noua opţiune politică a partidului condus scriptic de domnii Boc şi Stolojan şi în fapt de Traian Băsescu. Dar totuşi, după ce în public C.V.Tudor strigă "Mincinosule! Ieşi afară, hoţule! Beţivule! Marş afară!" - la adresa lui Traian Băsescu, iar Gheorghe Funar, secretar general al PRM, îl descria recent pe Boc ca fiind ,,un mincinos şi profitor neruşinat, care a dat Clujul înapoi cu 50 de ani!" este greu de înţeles o astfel de colaborare, mai ales că în 2006 şi 2007, domnul Emil Boc a fost ferm: "PD-L nu va avea niciodată o colaborare cu PRM".

Dar, totuşi, în lumina ultimelor evenimente trebuie să fie lămurită o chestiune foarte serioasă. Mai există grupul celor 322? Dacă da, atunci ar fi bine ca aceia care au inventat acest concept să opereze scăderile de rigoare scoţând parlamentarii PRM din ecuaţie.

Domnul Horia Victor Toma:

«PD-L reia vechea temă "vin moşierii"»

Colegii noştri din PD-L, oricât s-ar strădui să pozeze în partid modern, european, nu reuşesc să atingă acest nivel. Şi aceasta nu atât din cauza originilor FeSeNiste, ci mai degrabă din cauza faptului că actualii lideri, inclusiv cei nou intraţi pe scena politică, nu dau doi bani pe ceea ce toţi numim democraţie şi, în plus, prezintă tare în gândire.

Nu mai departe de sâmbătă, 30 august, unul dintre noii propulsaţi în ierarhia PD-L, doamna Elena Udrea, a aruncat, ceea ce unele organe media au catalogat drept "bombă", şi anume că liderii PNL negociază cu Casa Regală aducerea la conducerea României a unui urmaş al Regelui Mihai I. Mai mult, blonda comunicatoare - termenul de animatoare i s-ar potrivi mai mult - spune pe toate posturile TV dispuse să-i preia pe negândite afirmaţiile, că "avem (la cine se referă utilizând pluralul?) informaţii precise că se intenţionează aducerea pe tron a unui fost colaborator al Securităţii, prinţul Duda".

Tehnic, dar şi juridic vorbind, trag concluzia că "blonda" de la Cotroceni nu a învăţat nimic din lecţia servită în urmă cu trei ani la Realitatea TV de Robert Turcescu, atunci când s-a făcut de râs în faţa întregii ţări susţinând că Norvegia are preşedinte şi este stat membru UE. Acum a recidivat. Nici un partid politic, nici măcar un preşedinte de partid politic, fie el şi premierul României, nu au cum să negocieze aducerea la conducerea ţării a unui reprezentant al Casei Regale, pentru simplul motiv că, la ora actuală, Constituţia nu prevede vreo posibilitate de reinstaurare a Monarhiei. Mai mult, în forma actuală, Constituţia nu permite revizuirea articolului referitor la forma de guvernământ. Pentru a se ajunge la ceea ce a inventat Elena Udrea sunt necesare cel puţin două revizuiri ale Constituţiei cu cele două referendumuri aferente, după care ar mai urma un referendum care ar cere populaţiei să aleagă între republică sau monarhie.

Evident, nimeni nu s-a deranjat să-i explice doamnei Udrea toate aceste etape - care ar dura ani buni - şi să o sfătuiască să nu bată câmpii. Să presupunem însă că există cineva în această ţară posesor al unei baghete magice şi în urma unui scenariu SF am parcurs toate etapele mai sus descrise şi poporul s-a pronunţa în favoarea monarhiei. Ei bine, nici în acest caz, premierul Tăriceanu sau oricare liberal, nu ar putea negocia aducerea prinţului Duda. De ce? Pentru un motiv foarte simplu, dar care evident nu este cunoscut pentru o persoană care transformă Regatul Norvegiei în Republică.

Prinţul Duda nu are cum să devină rege al României, repet, chiar dacă 22 de milioane de români din tot atâţia ar dori acest lucru. Conform legii salice, care guvernează şi Casa Regală a României, nu poate accede la tron decât un urmaş pe linie bărbătească a Regelui Mihai. Or, singurul urmaş este prinţul Nicolae. Dacă s-ar aduce o modificare Legii salice - acest lucru nu este imposibil - atunci primul urmaş la tron ar fi principesa Margareta. Dar, în acest caz, prinţul Duda nu ar deveni rege, ci ar avea titlul de prinţ consort. Aşa cum este şi în Marea Britanie, unde soţul reginei Elisabeta a II-a are doar rangul de prinţ consort.

Este însă foarte dificil să-i ceri Elenei Udrea să aibă astfel de cunoştinţe. Şi chiar celorlalţi membri ai PD-L care imediat după lansarea "bombei" au reacţionat cu declaraţii antimonarhice. La "Ştefan Gheorghiu" sau la taberele de vară destinate conducerilor UASCR nu s-a predat niciodată nimic referitor la tradiţiile Casei Regale.

Dar să trecem şi la aspectul politic al problemei. "Bomba" lansată de Elena Udrea (în treacăt fie spus, premierul Tăriceanu nu a afirmat la şcoala de vară a TNL că ar opta pentru Monarhia Constituţională) are conotaţie pur electorală. Ea vizează reactivarea în rândul electoratului a aversiunii împotriva Monarhiei la fel cum a procedat FSN la începutul anilor 90. Un fel de "vin moşierii!" în variantă soft. PD-L, prin vocea Elenei Udrea şi a corului din spatele ei, încearcă să acrediteze ideea că unicul scop al PNL ar fi reinstaurarea Monarhiei şi că nu ar fi interesat de nevoile imediate ale ţării. Din păcate pentru PD-L, utilizând o voce care nu mai are credibilitate, o voce specializată doar în diversiuni, nu va reuşi să deturneze din voturile simpatizanţilor PNL.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Început furtunos de sesiune parlamentară"

Începutul sesiunii parlamentare de toamnă se anunţă ca fiind unul încărcat de depunerea mai multor moţiuni simple din partea PSD, PD-L şi o moţiune de cenzură PRM.

Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat - Liberal au iniţiat două moţiuni simple prin care atacă măsurile Guvernului în două mari domenii, agricultura şi termoficarea.

PSD depune la Senat moţiunea iniţiată de către fostul ministru al agriculturii, Ilie Sârbu, care se numeşte "Promisiuni şi minciuni" şi care conţine toate revendicările agricultorilor care au ieşit săptămâna trecută în stradă.

Membrii PSD cer Guvernului să aloce patru la sută din PIB pentru agricultură, să stabilească un preţ minim garantat pentru grâu şi să reducă cu 50 la sută preţul motorinei. Mai mult, ei cer şi să se acorde subvenţii de 700 de lei pentru fiecare agricultor, pentru culturile de toamnă. Moţiunea PSD nu critică doar Cabinetul Tăriceanu II, ci şi modul în care a gestionat criza gripei aviare fostul ministru al agriculturii, democratul Gheoghe Flutur. Urmează ca moţiunea pe agricultură să fie votată joi, în cadrul şedinţei din Senat.

Democrat-liberalii vor depune o moţiune simplă la Camera Deputaţilor prin care cer Guvernului să plătească administraţiilor locale 45 la sută din valoarea combustibilului utilizat pentru energia termică.

Democrat-liberalii susţin că în această iarnă foarte multe primării nu vor mai putea asigura serviciul de termoficare pentru populaţie. În acest condiţii, PD-L estimează că se va înregistra şi o creştere explozivă a facturilor la întreţinere.

Cu toate că aceste moţiuni vizează probleme reale ele nu fac decât să dovedească populismul ieftin şi exagerat şi propaganda electorală desuetă de care dau dovadă cele două partide.

De ce au hotărât cele două partide să se ocupe tocmai de aceste probleme? Pentru că se adresează celor două segmente electorale pe care le consideră aproape: PSD electoratului rural, iar PD-L celui urban cu venituri mici şi medii.

Interesant este faptul că cele două moţiuni nu propun o rezolvare a problemelor pe termen lung aşa cum doreşte guvernul, ci o cârpire cu profund iz electoral.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură pe care o doreşte PRM, este puţin probabil ca doar două partide, PRM şi PD-L, care au devenit brusc foarte apropiate, să obţină numărul de semnături necesar introducerii acesteia.

Alianţa dintre cele două partide nu ne duce decât la o singură concluzie: unul dintre partide se simte în pragul dispariţiei de pe primul plan al vieţii politice româneşti, iar cel de-al doilea îşi vede diminuate şansele de a câştiga alegerile parlamentare în condiţiile în care "locomotiva electorală" a cam rămas fără combustibil.

Domnul Paul Magheru:

"Cedări şi retrocedări"

Politica antinaţională a guvernelor de după 1990 s-a manifestat mereu la modul cel mai coerent cu putinţă. Toate guvernele care s-au succedat la putere au făcut pactul cu diavolul iredentisto- maghiar, care a aplicat cu tenacitate politica paşilor mărunţi. Profitând mai mereu de dezbinarea mioritică, UDMR-ul s-a insinuat la putere unde prin şantaj a încercat mereu, şi chiar a reuşit, să-şi satisfacă neruşinatele pretenţii. Este suficient să pomenim capitolul retrocedărilor unor vechi imobile şi palate pe care Marko Bela şi ai săi le-au obţinut la masa verde.

Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă clădirea Palatului Baroc, unde se afla Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, şi care a fost retrocedată Episcopiei Romano-Catolice, în 2004, de către guvernul Năstase, care s-a menţinut la putere timp de patru ani doar prin cedări şi retrocedări. În condiţiile date, singurul lucru care se mai putea face era de-a cere Episcopiei Romano-Catolice să plătească despăgubiri civile statului român, care a investit sume enorme de bani, de-a lungul timpului, în lucrări de amenajare, renovare şi întreţinere.

Ceream, atunci în 2005, printr-o interpelare, acest lucru. iată că, nici până în ziua de azi, statul român nu a primit compensaţiile necesare. Cu alte cuvinte, de ce n-ar jefui statul român şi minorităţile dacă au făcut-o şi reprezentanţii majorităţii. În acest context, s-a stabilit mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în clădirea fostei garnizoane a armatei, un demers greoi şi costisitor. Varianta cea mai bună pe care o sugeram în urmă cu câţiva ani autorităţilor locale, şi anume aceea de-a construi o nouă clădire care să adăpostească exponatele muzeului pare a fi îmbrăţişată, într-un târziu, şi de forţele de decizie locală. Cum spune o vorbă din popor: dă-i Doamne, românului, mintea de pe urmă! Sigur că în felul acesta s-ar cheltui mai puţini bani, acesta fiind unul dintre puţinele avantaje pe care noi, ca români, le-am mai putea obţine din această afacere perdantă.

Acesta nu este singurul exemplu. retrocedare imobilelor şi a terenurilor cunoaşte o amploare deosebită în zona Ardealului, în special retrocedările către Biserica Greco-Catolică. Într-adevăr, în planul formal - juridic lucrurile par simple. Dreptul de proprietate aparţine Bisericii Greco-Catolice, deci ar fi firesc sa-i revină bunurile cu pricina. Lucrurile nu stau deloc atât de simplu. Pe lângă faptul că statul român a cheltuit sume imense de bani cu aceste clădiri, banii cetăţeanului român, mai există şi-un drept istoric, care ne poate vorbi despre împroprietărirea abuzivă făcută în vremea dominaţiei austro-ungare în Transilvania, ca urmare a desproprietăririi ţăranului român. Este vorba de terenurile pe care s-au construit acele imobile, ca să nu mai vorbim de hectarele de pădure pe care le-a revendicat, şi în bună parte a şi intrat în posesia lor, aceeaşi Biserică Greco-Catolică, şi care au fost luate cu japca de la ţăranii români de către stăpânirea austro-ungară.

Din păcate, seria marilor retrocedări capitularde a fost continuată şi de către guvernul actual, iar atunci când n-a fost vorba de cadouri făcute UDMR-ul s-au făcut cadouri de genul castelul Bran şi Peleş către familiile regale Habsburg şi Hohenzollern. Nu ne rămâne decât să trăim cu credinţa că nimic nu este veşnic în istorie. Aşa cum au loc acum aceste nelegiuiri faţă de statul român, nu va fi târzie clipa în care un guvern dedicat interesului naţional va repara aceste laşităţi istorice.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o hotărâre prin care aprobă Strategia sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor.

Strategia propune o serie de măsuri care vizează întărirea autonomiei locale prin consolidarea procesului de privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor şi externalizarea unor competenţe la autorităţile administraţiei publice locale şi către sectorul privat.

Astfel, se are în vedere: limitarea sferei de intervenţie a administraţiei centrale la nivel local numai pentru cazurile în care anumite programe sau proiecte nu pot fi realizate cu resurse locale de către autorităţile locale; legalizarea mecanismelor locale de participare publică la elaborarea strategiilor/programelor privind dezvoltarea localităţilor; creşterea transparenţei actului decizional la nivel local şi consacrarea legală a mecanismelor de participare publică locală la elaborarea bugetelor locale; limitarea sferei serviciilor publice deconcentrate şi păstrarea lor numai în măsura în care acestea funcţionează în baza unui sistem de management integrat.

Prin preluarea unor competenţe/atribuţii de la autorităţile administraţiei centrale, autorităţile administraţiei publice locale vor dobândi o capacitate administrativă superioară în a proiecta şi sprijini implementarea unor politici publice proprii în domeniu, vor fi capabile să îşi aloce resursele în funcţie de priorităţile stabilite şi de politica proprie privind atragerea de noi resurse financiare, inclusiv din fonduri europene, şi vor putea exercita direct rolurile de control şi asigurare a standardelor corespunzătoare pentru serviciile furnizate.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Declaraţie politică: "Sportul românesc de performanţă - între regrete şi regres"

A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, care s-a desfăşurat la Beijing, China, în perioada 8 - 24 august 2008, a dezvăluit o serie de lacune şi probleme în sportul românesc. Să ne reamintim, pe scurt, ce s-a petrecut la Beijing şi să comparăm puţin cu trecutul, pentru a înţelege ce se întâmplă într-adevăr cu sportul românesc de performanţă.

România a fost reprezentată la Jocurile Olimpicede laBeijingla15 ramuri sportive, cu o delegaţie formată din 102 sportivi. La finalul competiţiei, delegaţia României la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing a obţinut patru medalii de aur, una de argint, trei de bronz - în total 8 medalii. A fost, aşa cum a relatat toată presa, cea mai slabă recoltă de medalii din ultimii 50 de ani.

Să ne aducem aminte acum care a fost, însă, cea mai bună prezenţă la o Olimpiadă pentru delegaţia noastră - este vorba despre cea de la Los Angeles, 1984, când România s-a întors acasă cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur. În cei 24 de ani dintre ediţia de la Los Angeles şi cea de la Beijing s-a ajuns la o diferenţă de 45 de medalii, iar la multe sporturi unde contam în trecut s-a ajuns să nu mai avem nici măcar un reprezentant la ediţia de la Beijing.

La o primă analiză, este uşor de observat că toate problemele din sportul românesc pornesc de la modul cum sunt administrate federaţiile de specialitate. Din păcate, majoritatea acestor federaţii au fost privatizate de tot felul de indivizi, care nu au nimic de-a face cu sportul, ci mai degrabă cu profitul imediat şi cu afacerile.

Aşa se face că sportivii care au fost multipli campioni olimpici şi mondiali nu se regăsesc la conducerea acestor federaţii(şi putem da aici numeroase exemple - Elisabeta Lipă sau Laura Badea fiind doar două dintre ele). Nu mai puţin adevărat este faptul că de multă vreme nu se mai investeşte absolut nimic în centrele de juniori şi tineret, consecinţa logică fiind că, practic, din urmă nu mai vine nimic. În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire că alte ţări se detaşează atât de mult faţă de noi.

O altă problemă o constituie faptul că sporturile cu tradiţie regională nu produc campioni, cum ar fi,de exemplu,în Oradea,înotul nu produce niciun campion la nataţie, neputând invoca permanenta problemă a infrastructurii, deoarece, în acest caz, ea există. Concluzia simplă vine că există şi o pasivitate la nivelul celor care ar trebui să se ocupe cu baza de selectare şi recrutare a talentelor.

Aceste realităţi nu pot să ne lase indiferenţi. Sportul românesc se află într-un mare impas în momentul de faţă, declinul său fiind unul vizibil şi periculos de accelerat. Consider, de aceea, oportună o analiză riguroasă şi obiectivă din partea autorităţilor competente a situaţiei în care a ajuns sportul românesc de performanţă, urmând apoi a fi luate măsurile de rigoare pentru redobândirea statutului pe care îl merită şi pe care multă vreme acesta l-a deţinut în competiţiile mondiale.

Vă mulţumesc.

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"România lui Tăriceanu"

Călin Popescu-Tăriceanu se visează un premier atotputernic, care nu este criticat de un preşedinte atunci când scrie un bileţel prin care cere albirea unor mafioţi din partidul lui. Călin Popescu Tăriceanu se visează chiar şi un prim-ministru într-o monarhie - o monarhie vlăguită în patru decenii de comunism şi două de corupţie generalizată.

Pornit în campanie, şeful liberalilor ar vrea să se trezească în 2009 într-o Românie care să arate oricum, numai fără un preşedinte precum Traian Băsescu.

Eu cred, totuşi, că, în tot delirul lui, şeful liberalilor este conştient că apogeul carierei sale politice se apropie de final. Cred că atunci când a propus schimbarea Constituţiei şi transformarea României într-o republică parlamentară sau într-o monarhie, Tăriceanu a încetat să mai spere că el va fi cel care va conduce o ţară transformată după propriile fantezii. Asta pentru că Tăriceanu nu mai are ce să ofere în acest moment electoratului care, în patru ani de zile, a înţeles ce poate face un guvern condus de Tăriceanu şi susţinut din umbră de P.S.D. şi oligarhia petrolului.

Locomotiva Tăriceanu, care trebuie să tragă în această campanie toate vagoanele prăfuite, pe care sunt încă inscripţionate numele Adomniţei, Cioroianu, Remeş şi Chiuariu, avea datoria să tragă semnalul că a pornit la drum. Trebuia să atragă atenţia că s-a pus în mişcare...nu mai putea minţi, promiţând ceea ce nu a oferit în patru ani de zile. Aşa că îi trebuia ceva, care să nu facă referire strictă la pensiile mici ale bătrânilor sau la sistemul precar de sănătate.

Printr-o constituţie "Made in P.N.L.", Tăriceanu crede că va împuşca doi iepuri dintr-un foc: îl elimină pe Băsescu de la conducerea României, chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 2009, şi vine şi cu o temă de campanie, care se diferenţiază de eternele promisiuni nerespectate de toate guvernele ce s-au perindat în cei 18 ani de pseudodemocraţie.

Numai că Tăriceanu a uitat un amănunt esenţial în această campanie: ca şi la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, şi la o eventuală modificare a Constituţiei, electoratul are ultimul cuvânt. De aceea, eu cred că în 18 ani de zile şi cetăţenii Uniunii Europene de la est vor sesiza capcana întinsă de şeful liberalilor şi mai ales dorinţa acestuia de a transforma România într-o ţară obligată să uite, din nou, termenul "democraţie".

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Aceleaşi obiceiuri în altă vacanţă...politică"

A trecut încă o vacanţă peste România. Temperaturile caniculare şi-au pus amprenta şi în viaţa politică a acestei ţări, ţinând seama că anul acesta este un an electoral în care promisiunile partidelor sunt de această dată doar ale candidaţilor care şi-au dorit şi-şi doresc o funcţie politică.

Aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani ai democraţiei autohtone, nici măcar o calamitate naturală nu reuşeşte să împace şi mai ales să unească interesele primilor doi politicieni din România. mă refer la faptul că, în timpul inundaţiilor din luna iulie din Moldova, atât preşedintele acestei ţări, dar şi premierul au făcut tot posibilul să se ignore, să se întreacă în declaraţii care de care mai fantasmagorice, în timp ce mii de oameni erau disperaţi văzând că au pierdut totul, după o viaţă grea de muncă şi nici într-un caz nu se aşteptau la declaraţii, ci la ajutoare.

Competiţia prostească dintre cei doi demnitari s-a transferat apoi şi asupra partidelor pe care le păstoresc, atât P.N.L.-ul cât şi P.D.-L.-ul lăudându-se peste tot cu cât au contribuit la ajutorarea sinistraţilor. Cum ar fi trebuit să se laude şi marea majoritate a populaţiei acestei ţări, care a ajutat zonele sinistrate din spirit de omenie şi mai puţin urmărind reclama făcută în mass-media.

Tot în această vară a adus şi o nouă administraţie locală, aleasă democratic de către cetăţenii fiecărei localităţi din România. şi poate tot canicula a fost de vină că dintr-odată toată forfota urbanistică (curăţirea spaţiilor verzi, plantarea de flori şi udarea lor, repararea străzilor, înlocuirea bordurilor, amenajarea parcurilor etc.) a încetat ca prin farmec, românii convingându-se încă o dată că doar peste patru ani vor beneficia de atenţia celor aleşi pentru binele lor şi al comunităţilor locale.

Tot această vară a reprezentat şi o armă de înfruntare a principalilor candidaţi în "sesiunea de toamnă-iarnă" la una dintre funcţiile cele mai importante din ţară: cea de premier. Păcat de declaraţiile ce au fost făcute la şcolile de vară ale tinerilor din partide şi care nu au putut respecta un limbaj plin de decenţă, împroşcându-se cu noroi unii pe alţii. Ce învaţă tinerii politicieni de la garda veche? Nimic, este concluzia românului de rând.

După o vară fierbinte, automat va urma o toamnă şi mai fierbinte, având în vedere bătălia electorală şi aşa-zisul vot uninominal care se va da anul acesta. Speranţa că totul va fi în limitele bunei cuviinţe şi a decenţei nu-şi are rostul, deoarece lupta pentru putere a început încă din vară şi pentru a fi obţinută nu se va ţine cont de nimeni şi nimic. Cetăţeanul de rând, pentru un exerciţiu politic va fi din nou minţit şi păcălit pentru un vot.

În 30 noiembrie vom avea cu toţii din nou pâine şi circ.

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

"An şcolar cu spoială electorală".

Mai mult de jumătate dintre şcolile şi grădiniţele din judeţul Suceava nu deţin autorizaţie de funcţionare sanitară. De asemenea, mai multe unităţi de învăţământ au fost afectate de inundaţiile ce s-au abătut asupra judeţului Suceava, iar lipsa fondurilor pentru reabilitarea acestora face imposibilă activitatea didactică.

Dacă aceasta ar fi o situaţie singulară, noi, sucevenii, ne-am resemna, eventual am nutri speranţa că va veni şi rândul judeţului nostru să beneficieze de fonduri care să aducă infrastructura din educaţie la un nivel decent, civilizat.

Dar acest dezastru se regăseşte în toată ţara, iar cele mai afectate sunt unităţile din mediul rural, unde consiliile locale sunt prea sărace pentru a face investiţii în infrastructură. Din acest motiv, şcolile rămân în fiecare an fără alimentare cu apă şi canalizare

Guvernul dă vina pe primari, însă aceştia nu văd nici un leu. Banii vin târziu, iar atunci când vin sunt ţinuţi cu străşnicie la inspectoratele şcolare, care pretind proiecte de la edili. Cum nu sunt bani nici pentru acestea, circuitul se blochează.

Premierul Tăriceanu a tot promis că va aloca fondurile direct către consiliile locale, fără însă ca descentralizarea să se producă. Ca în fiecare toamnă se fac controale şi vizite de protocol cu inspectori şi primari şi se constată că nu s-a făcut nimic, apoi se aruncă tot felul de învinuiri, dar, în final, nimeni nu este pedepsit.

În primăvara acestui an, chiar în ziua în care s-a semnat Pactul pentru educaţie, guvernul a tăiat două sute de milioane din bugetul învăţământului, aducându-l sub 6% din p.i.b. acum, doar cu două săptămâni înainte de începerea anului şcolar, guvernul alocă 434 de milioane pentru reabilitarea din şcoli. Poate că este o reparaţie a greşelii din primăvară, dar are şi un puternic iz politic, pentru că se apropie alegerile.

Dar, cu siguranţă, aceşti bani nu mai pot fi cheltuiţi eficient acum, pentru a avea impact la începutul anului şcolar. Banii vin mult prea târziu. ei au doar rolul de a corecta pe hârtie bugetul educaţiei, amputat în februarie.

Dar copiii noştri ce vină au? Majoritatea dintre ei nici nu votează.

Domnul Constantin Faina:

"Protecţie împotriva secetei şi a inundaţiilor prin perdelele forestiere"

Dezastrele naturale care se abat asupra noastră, seceta, inundaţiile, sunt tot mai frecvente. Dacă acum mai bine de un secol, între perioade de secetă urmau 50 de ani normali, din punct de vedere climatic aceasta s-a redus continuu, iar în prezent constatăm o anumită continuitate.

La câmpie, culturile suferă complet de secetă, în timp ce în zonele colinare şi de-a lungul cursurilor de apă asistăm la inundaţii care distrug totul în cale, gospodării, case, culturi, drumuri.

Seceta, cumplita sete a câmpurilor, era acum 40-50 ani stropită de apele mai tuturor râurilor prin irigaţii pe o suprafaţă de peste 3.000.000 hectare. Acum am început să ne obişnuim cu expresii ca deşert, deşertificare, care sunt mai mult decât iminente.

În vremurile istorice bune pentru agricultură, ţara noastră deţinea prioritate mondială în ceea ce priveşte perdele forestiere de protecţie. Perdelele forestiere asigurau protecţia câmpului agricol, şoselelor naţionale sau se constituiau în perdele parazăpezi pentru protecţia căilor ferate. De-a lungul anilor s-au distrus, sau au fost defrişate.

Acum revin în actualitate. Este vorba de lucrări concepute a se realiza pe suprafeţe întinse în vederea creşterii eficienţei acestora, mai ales în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea secetelor şi cu deosebire atenuarea schimbărilor climatice la nivel regional.

Prin noul cod silvic, Legea 46/2008, sunt prevăzute o serie de facilităţi pentru deţinătorii de terenuri agricole. aceştia rămân în continuare proprietari pe terenul respectiv şi pe pădurea pe care statul i-o înfiinţează în mod gratuit, beneficiază şi de contravaloarea recoltei agricole pe care ar fi obţinut-o pe fâşiile de teren pe care sunt înfiinţate perdele forestiere.

Administrarea perdelelor forestiere de protecţie se realizează prin structurile silvice ale statului. La acestea se adaugă efectele extrem de benefice ale perdelelor forestiere asupra culturilor agricole. Perdelele forestiere de producţie prezintă numai avantaje şi acum depinde de fiecare dintre noi cum le valorificăm în interesul nostru şi în interesul naţional, apărându-ne împotriva dezastrelor naturale care se abat asupra noastră, punând în pericol însăşi securitatea alimentară a naţiunii.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

L-am văzut cu ochii mei (de nu l-aş fi văzut!) pe Theodor Stolojan ieşind despuiat dintr-o piscină şi anunţându-şi candidatura la funcţia de prim-ministru al României. Ar trebui să râdem sau să plângem? Erou tragic-comic de telenovelă lacrimogenă (mai ţineţi minte, desigur, scena din 2004, cu "Dragă Stolo" şi boala lui inventată!), prim-vicepreşedintele PD-L îşi joacă în continuare rolul de pion tocit pe tabla de şah a Cotrocenilor. Un premier sexagenar în bermude, la bustul gol, numai de asta nu aveam nevoie. Dar, dinspre un partid în derivă, o propunere mai nimerită nici că se putea!

Existau, teoretic, doar două alternative: Vasile Blaga (zdrobit în alegerile locale de Sorin Oprescu) şi Adriean Videanu (şifonat rău de tot la capitolul imagine după mandatul catastrofal de primar al Capitalei). Aşa că, în lipsă de altceva, a fost băgat în faţă candidatul de serviciu. De ce o fi ales să facă anunţul respectiv de pe marginea piscinei, cu apa şiroind pe el, rămâne, însă, un mister. Iar dacă laboratoarele prezidenţiale de analiză socio-politică au crezut că Stolojan va aduce un plus de voturi pentru democrat-liberali, atunci eroarea a fost majoră. În orice confruntare televizată, el va fi făcut franjuri atât de Mircea Geoană (care reprezintă, în opinia mea, cea mai serioasă nominalizare pentru funcţia de premier), cât şi de Călin Popescu-Tăriceanu.

Lipsit de charismă şi ducând pe umeri povara acelui gest odios de confiscare a valutei românilor, la începutul anilor ̀90, Stolojan intră în cursă cu şansa a treia. Desigur, primul ministru nu e ales prin sufragiu universal, dar prestaţia locomotivelor electorale va creşte sau, după caz, va scădea scorul partidului respectiv. Chiar în condiţiile sistemului uninominal, ponderea factorului politic (formaţiune - semn electoral) rămâne definitorie.

Riscul pe care şi-l asumă tabăra prezidenţială este unul semnificativ: Theodor Stolojan poartă pe frunte stigmatul ratării. Va fi unul dintre motivele pentru care PD-L va pierde alegerile parlamentare. Celelalte cauze sunt cunoscute: declinul popularităţii lui Traian Băsescu, conflictul dintre aripa vechilor pedişti şi veneticii peledişti, absenţa unor candidaţi puternici, promovarea cu obstinaţie a unor non-valori, izolarea partidului pe scena politică etc.

În aceste condiţii, nici măcar Stolojan nu crede cu adevărat în şansa de a ajunge şeful Executivului. Dar, ca un actor cuminte şi la locul lui, citeşte cu intonaţie replicile de pe prompter. Restul nu îl interesează. Nu e treaba lui. Treaba lui este să le povestească ziariştilor, cu dinţii încleştaţi, cum va salva România, ca un Făt-Frumos de weekend. Şi apoi să mai facă, în admiraţia unor starlete entuziasmate, vreo câteva ture de bazin. Cam atât. Pentru PD-L, bătălia e pierdută încă dinainte de a începe...

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică intitulată "Majorarea pedepselor poate diminua fenomenul îngrijorător al copiilor cu copii".

Am atras atenţia în repetate rânduri ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse în legătură cu faptul că numărul minorelor care au devenit mame, unele chiar la 11,12 sau 13 ani, a crescut alarmant în România, iar autorităţile sunt depăşite de acest fenomen îngrijorător. Mai mult, un raport prezentat anual de către UNICEF arată că, încă din 2005, România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul mamelor minore. În scopul diminuării acestei situaţii, care nu ne face cinste, cred că este necesară o conlucrare activă între instituţiile cu răspunderi în domeniu, respectiv MFES, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Acestea ar trebui să iniţieze şi să deruleze ample campanii, coordonate de psihologi, de conştientizare a adolescentelor asupra efectelor nefaste şi traumelor pe care le pot îndura minorele care devin mame. Subliniez că astfel de campanii trebuie coordonate de psihologi, deoarece bombardamentul informaţional cu tentă sexuală este răspunzător în bună parte pentru maturizarea precoce a copiilor. Este nevoie, de asemenea, de o analiză pragmatică a situaţiei fetelor care au devenit mame, întrucât se constată că acestea provin atât din familii destrămate, cât şi din familii normale, în care fetiţa a fost neglijată afectiv şi a căutat afecţiune într-o relaţie cu un băiat, sau chiar cu un bărbat. Îngrijorător este faptul că micuţii născuţi de minore preiau din mers modelul de viaţă dezordonată de la mamele lor, iar de aici până la proliferarea acestui fenomen nu mai este decât un mic pas. Mai mult, în majoritatea cazurilor, mamele minore îşi părăsesc copiii, abandonează şcoala şi ajung să fie o povară pentru societate, fără nici o şansă de reintegrare într-un mod de viaţă sănătos.

Capitolul III al Codului penal al României, referitor la infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, prevede la art. 198 - "actul sexual cu un minor", următoarele: "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi". Din păcate, pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani se pare că este insuficientă, şi consider că ar trebui majorată de la 5 la 15 ani pentru astfel de infracţiuni abominabile, sinonime cu crimele, în condiţiile în care astfel de copii devin practic pierduţi pentru societate de la o vârstă fragedă. De asemenea, practica judiciară dovedeşte că dosarele de acest gen se întocmesc extrem de greu, în condiţiile în care declaraţiile victimelor nu sunt luate în considerare, acestea fiind mărturii necredibile pentru anchetatori. Din acest motiv, susţin că toate discuţiile poliţiei cu victimele minori trebuie să se desfăşoare obligatoriu în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copilului, nu numai a părinţilor. Am convingerea că în acest mod s-ar grăbi finalizarea acestor dosare şi probarea efectivă a acestui gen de infracţiuni s-ar realiza mult mai uşor.

Numărul mare de mame minore din România reprezintă şi o consecinţă directă a atitudinii mass-media, care prezintă la scară largă o aşa-numită vinovăţie a minorelor care au devenit mame. Consider că este un fapt discriminatoriu, deoarece fetele în cauză nu au putut să aducă pe lume copii fără ajutorul unor bărbaţi. Din păcate, în majoritatea cazurilor prezentate în mass-media nu apar persoanele de sex masculin, fapt reprobabil, deoarece în astfel de situaţii partea de vină ar trebui împărţită în mod egal între părinţi, cu atât mai mult cu cât majoritatea taţilor implicaţi nu sunt minori. De asemenea, cred că fenomenul ar putea fi diminuat şi prin implicarea mai activă a părinţilor în familie, respectiv printr-o relaţie mult mai apropiată între părinţi şi copii. Dacă există voci care să argumenteze că nici faţă de noi părinţii nu au fost foarte apropiaţi, pot spune că astăzi starea de fapt a societăţii este cu totul alta, informaţiile difuzate prin intermediul media şi internetului sunt inevitabile, iar maturizarea copiilor survine mult mai repede. Apreciez, în consecinţă, că părinţii trebuie să fie mult mai apropiaţi de copiii lor, în aşa fel încât să fie primii adresanţi ai minorilor, în special ai fetelor, atunci când se confruntă cu probleme.

Declaraţie politică intitulată "Haos în sănătate".

Mult trâmbiţata reformă din sănătatea românească continuă să se lase aşteptată, în ciuda laudelor venite pe căile oficiale. Ministrul de resort şi reprezentanţii săi în teritoriu gestionează ineficient un sistem încă departe de descentralizare, fapt pentru care jurnalele de ştiri abundă zilnic în ştiri nefaste despre sistemul medico-sanitar.

Cazul sanatoriului TBC de la Bulci, din judeţul Arad, unde 26 de bolnavi sunt trataţi cu un... pui de două kilograme, este relevant pentru modul în care se desfăşoară activitatea din sănătate. La Spitalul Judeţean Arad o şatră de ţigani şi-au instalat bine mersi corturile în curte, iar firma specializată de pază habar nu a avut de acest lucru.

În ţară, lucrurile au degenerat şi mai mult: într-o ambulanţă se fac chefuri cu manele, în alt spital medicii se filmează la căpătâiul muribunzilor, o asistentă confundă copilul care trebuie operat cu altul sănătos, sau multe alte bizarerii, devenite obişnuinţe din păcate, de genul operaţiilor efectuate în alte zone decât cele necesare pacientului.

Harababura din sănătatea românească nu are rival, cred, în nici un domeniu. Nu mai vorbesc de modul "cuviincios" în care un bolnav trebuie să se prezinte la spital, unde i se spune verde-n faţă tariful pentru care poate fi operat şi pus pe picioare, deşi omul este contribuabil cu plata la zi a contribuţiilor la sănătate. Nu de mult, am atras atenţia asupra acelui discriminatoriu ordin al ministrului sănătăţii publice, nr.658/5 iunie 2006, care legiferează cinic faptul că bolnavii în vârstă de peste 65 de ani pot muri cu zile, din cauza restricţiilor de vârstă impuse beneficiarilor. Potrivit documentului amintit, pentru hepatita cronică cu virus B cu AgHBe pozitiv, hepatita cronică cu VHB+VHD, precum şi pentru hepatita cronică cu virus C, bolnavii cu vârste de peste 65 de ani nu pot beneficia de tratamentele de care au nevoie. Am considerat că prevederile Ordinului nr.658 al MSP sunt cel puţin exagerate şi discriminatorii, deoarece dreptul la viaţă şi tratament îl are fiecare om din această ţară, indiferent de vârstă, cu atât mai mult cu cât politicienii îşi fac mai mereu un titlu de glorie din apărarea demnităţii persoanelor vârstnice. Din păcate, ministrul sănătăţii publice a căzut de cuviinţă doar să-mi răspundă că "la stabilirea vârstei maxime de 65 de ani au fost luate în considerare numai aspecte de ordin medical care au la bază studii clinice efectuate şi în alte ţări ale Uniunii Europene". Fără a urmări o polemică cu ministrul de resort, doream totuşi să-i transmit că am întâlnit persoane care au împlinit 65 de ani în plin tratament, zi din care nu au putut să-l continue, deşi starea lor de sănătate le-ar fi permis acest lucru... Cât despre celelalte aspecte pe care le-am semnalat, vorba unui bolnav, "Dumnezeu cu mila, că ăia de la Bucureşti sunt ocupaţi cu altceva..."

Declaraţie politică intitulată "Pensionarii rămân prioritatea mea, la fel ca pe parcursul întregului mandat"

Principalele priorităţi legislative de care mă voi ocupa în sesiunea care a debutat recent în Camera Deputaţilor sunt destinate îmbunătăţirii traiului pensionarilor, care, din păcate, rămâne cea mai defavorizată categorie a populaţiei. Subliniez încă că, spre deosebire de alţi politicieni care se "îndrăgostesc" brusc de pensionari în preajma campaniilor electorale, eu mi-am menţinut constantă această preocupare, pe parcursul întregului mandat. Astfel, în această toamnă legislativă îmi voi concentra atenţia pe adoptarea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, adoptată cu unanimitate de voturi de Senat în sesiunea de primăvară. Legea a fost completată cu o nouă prevedere, prin care persoanelor vârstnice li se va asigura, la cerere, consiliere gratuită în vederea încheierii actelor juridice de vânzare-cumpărare, donaţie sau pentru împrumuturi cu garanţii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vârstnice respective. Am iniţiat această propunere legislativă deoarece am primit foarte multe sesizări de la pensionari de bună-credinţă, păcăliţi la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, donaţii sau împrumuturi, din neştiinţă sau naivitate, de către profitori fără scrupule.

Persoanele vârstnice sunt înşelate mai puţin pe contractele de dare în întreţinere, şi mai mult în afaceri imobiliare, fiind deja de notorietate în toată ţara cazurile în care bătrânii au fost escrocaţi. Între păgubiţi sunt persoane vârstnice care locuiesc în oraşe, dar sunt şi mulţi bătrâni de la ţară, care au fost pur şi simplu jefuiţi în cazuri de vânzări de terenuri. Am redepus această propunere legislativă foarte importantă pentru oamenii în vârstă şi sunt încrezătoare că nu voi încheia primul meu mandat de deputat fără ca această propunere să devină lege. Până atunci, îi sfătuiesc pe vârstnici să fie foarte atenţi atunci când semnează acte notariale, iar dacă nu le înţeleg, să roage notarul să le explice pe înţelesul lor actul pe care-l semnează.

O altă iniţiativă legislativă a mea se referă la majorarea punctajelor pentru pensionarii care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau deosebite. Această propunere legislativă extrem de importantă se află încă în dezbateri la Camera Deputaţilor, chiar dacă Guvernul a emis recent o ordonanţă de urgenţă prin care a majorat pensiile pentru persoanele care au muncit în grupele de muncă I şi II.

Pe lângă cele două propuneri, în dezbaterile Camerei Deputaţilor vor intra în această sesiune şi alte acte normative extrem de importante pe care le-am iniţiat, destinate îndeosebi femeilor şi agricultorilor, şi cred cu tărie că perseverenţa mea va duce la adoptarea unor legi pozitive şi pentru aceste categorii.

Domnul Miron Ignat:

"Importanţa turismului în Delta Dunării"

Delta Dunării este un veritabil muzeu natural, un ţinut unic în Europa, prin flora şi fauna variată. Este una dintre principalele zone de agrement, în cadrul căreia s-au dezvoltat mult turismul de vânătoare şi pescuitul sportiv.

Numărul turiştilor creşte semnificativ în fiecare an. Turiştii sunt atraşi de peisajul mirific, de aşezările omeneşti, de plajele maritime, de plimbările cu barca sau cu vaporul, de mâncărurile specifice pescăreşti.

Pe parcursul anilor s-a încercat îmbunătăţirea calităţilor serviciilor din turism. Pe lângă casele lipovenilor care ofereau turiştilor condiţii optime de locuit, mâncarea specifică, s-au construit numeroase hoteluri de 3 - 4 stele, care oferă servicii all inclusive şi un lux uimitor. Aceste hoteluri includ categoria turiştilor pretenţioşi, care doresc ca pe perioada concediului să beneficieze de internet, de saună, fitness, piscină.

S-au îmbunătăţit foarte mult calităţile serviciilor din turism, s-au creat centre de informare la standarde internaţionale, astfel încât numărul turiştilor să crească de la an la an.

Pentru celelalte categorii de turişti, mai puţin pretenţioşi, există gospodării ale locuitorilor din Deltă, care sunt majoritatea de naţionalitate ruso-lipoveană şi care oferă cazare, masă şi plimbări cu barca pescărească pe canalele din împrejurimi.

În zona Deltei Dunării se doreşte promovarea entităţii din turism care să dezvolte activităţi de protecţie a mediului, să promoveze destinaţiile turistice, să protejeze peisajele de pe canalele şi braţele Deltei, dunele de nisip de pe grindul Caraorman, pădurea de stejari de pe Grindul Letea, care au devenit tot mai atrăgătoare pentru turişti.

Toate aceste aspecte sunt benefice pentru dezvoltarea economiei oraşului Tulcea, care reprezintă poarta de acces către peisajele frumoase din Delta Dunării.

Pe data de 1 septembrie anul curent, la Tulcea a fost sărbătorită ziua "Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării". La această sărbătoare a participat şi Ministerul Mediului, prin domnul Attila Korodi, care a făcut referire la "valorile europene ale Deltei Dunării" şi la nevoile locuitorilor din Delta Dunării.

Doresc să atrag atenţia asupra neajunsurilor care există încă în localităţile din Deltă, cum ar fi lipsa iluminatului public, a reţelelor de alimentare cu apă potabilă, a serviciilor sanitare şi nu în ultimul rând, punerea la dispoziţie a unor locuri special amenajate pentru depozitarea deşeurilor.

Ar fi păcat ca exploatarea potenţialului turistic din Delta Dunării să scadă din cauza acestor aspecte, şi de aceea este foarte necesar ca acestea să fie tratate cu mare responsabilitate.

Domnul Iuliu Nosa:

Declaraţia mea politică poartă titlul "Ce ştie ministrul Adomniţei?"

Ne mai despart doar câteva zile de debutul unui nou an preuniversitar. Ca în fiecare an, înainte de 15 septembrie suntem ceva mai atenţi la situaţia în care se află unităţile de învăţământ. Urmărind evoluţia pregătirii noului an şcolar, revăd situaţia şcolilor româneşti de acum 2-3 ani şi nu găsesc nicăieri vreo schimbare. Nu schimbarea în rău, nici măcar schimbarea în bine, ci pur şi simplu schimbarea. Fiecare septembrie din învăţământul românesc seamănă leit cu cel din anii precedenţi: şcoala - un mare şantier neterminat, profesorii - nemulţumiţi de lefuri, elevii şi părinţii - dezorientaţi.

Nu cu mult timp în urmă, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, afirma că nu cunoaşte situaţia şcolilor care au nevoie de reparaţii şi care este bugetul alocat acestora. Nici nu ne-am aşteptat să cunoască astfel de lucruri. Era mai preocupat de campania electorală începută la Iaşi, de predarea cheilor microbuzelor şcolare. Dar oare ce ştie acest ministru al învăţământului. Ştie oare că procentul şcolilor care au grupurile sanitare în curte trece de 70%, procent nemodificat faţă de anul trecut? Ştie că mai puţin de 50% dintre unităţile de învăţământ au autorizaţii sanitare de funcţionare? Ştie că aproape 50% dintre şcolile româneşti nu au apă curentă şi, mai grav, că în România anului 2008, stat membru UE, mai există şcoli care nu au deloc apă, nici măcar de la fântâna din curte? Probabil nu ştie sau, poate, a uitat. Nu-i nimic, îi amintim noi. Dar cu siguranţă îşi va aminti toate astea când nu va mai fi ministru.

Nu se mai poate vorbi de lipsa fondurilor. Guvernul poate fi acuzat de multe, dar nu şi de lipsa fondurilor pentru reabilitarea şcolilor. Chiar premierul afirma că, în acest an, au fost alocate învăţământului peste 8 miliarde de lei pentru construirea de şcoli noi şi pentru reabilitarea celor vechi. Numai că, aşa cum spuneam, nu vedem nici o schimbare. Banii au avut probabil destinaţii speciale, spre clientela politică şi pentru pregătirea alegerilor. Astfel, majoritatea şcolilor româneşti rămân neschimbate. Aşa cum spuneam la începutul declaraţiei mele, nu văd nici o schimbare. Dar ce este mai grav, elevii, dascălii şi părinţii nu văd nici o schimbare a condiţiilor din sălile de clasă. Se confruntă însă din plin cu schimbări ale metodologiilor diferitelor examene naţionale şi cu o incoerenţă monstruoasă în gestionarea actului educaţional. De ani buni, Ministerul Educaţiei nu are o strategie coerentă, viabilă, nu are programe eficiente, nu are nimic. Cheltuie banii după bunul plac, pentru ca apoi să arunce în spinarea altora, şi aici mă refer la autorităţile locale, vina pentru nerealizări. Dar ministrul Adomniţei nu ştie nimic. Ba da, ştie încotro a mers grosul fondurilor pentru infrastructura şcolară şi cui a repartizat microbuze în Iaşi şi Suceava.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică intitulată "Eşecul descentralizării"

Ministrul Economiei şi Finanţelor a declarat, zilele trecute că doreşte trecerea centralelor electro-termice (CET) din subordinea autorităţilor locale în subordinea ministerului pe care îl conduce, pe motiv că municipalităţile nu au fost capabile să rezolve problemele CET-urilor.

Propunerea domnului Varujan Vosganian reprezintă o dovadă clară a faptului că Guvernul nu se face vinovat numai de întârzierea descentralizării, cât şi de o inversare planificată a acestui proces, prin centralizarea serviciilor aflate deja în subordinea autorităţilor locale.

Întreţinerea CET-urilor implică costuri ridicate, aceste unităţi necesitând investiţii de amploare. Pe de altă parte, deşi sunt păguboase, pe acestea se bazează întreaga economie, reabilitarea şi modernizarea lor fiind absolut necesară.

Este adevărat faptul că transferul acestor centrale trebuia să se facă conform prevederilor Legii administraţiei publice locale, adică prin asigurarea mijloacelor financiare corespunzătoare pentru îndeplinirea noilor responsabilităţi.

De asemenea, este adevărat faptul că în momentul transferului de autoritate aceste unităţi erau înglodate în datorii uriaşe şi necesitau reparaţii capitale. Cu toate acestea, soluţia ministrului economiei şi finanţelor încalcă grav principiile descentralizării.

Este absolut normal ca aceste centrale să fie în subordinea autorităţilor locale, sub forma unui serviciu comunitar non-profit. Totodată, municipalităţile sunt cele care trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a accesa şi a valorifica fondurile europene acordate în acest sector de activitate.

Mai mult decât atât, dacă aceste centrale termoelectrice s-ar reîntoarce în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor s-ar pierde foarte mult din punct de vedere financiar, Uniunea Europeană neacordând bani ministerelor. Astfel, accesarea fondurilor comunitare devine imposibilă.

Autorităţile locale sunt cele care trebuie să-şi asume în continuare responsabilitatea privind gestionarea acestor CET-uri şi să încerce să găsească soluţii viabile pentru a reduce costurile de întreţinere a acestora.

Doamna Graţiela Denisa Iordache şi domnul Cezar Florin Preda:

Declaraţie politică intitulată "Inexistenţa asistenţei medicale de specialitate în ambulatoriu"

Dorim cu această ocazie, să ridicăm problema unei situaţiei grave în care se află sistemul sanitar din judeţul Buzău, cât şi din România. Numărul mediu de internări pe an în spitalele din România este de aproximativ 5 milioane, cu o durată medie de spitalizare de peste 7 zile. Aceasta înseamnă că un sfert din populaţia României se internează în spital cel puţin o săptămână pe an. Conform datelor de la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, mai mult de 15% dintre aceste cazuri nu respectă criteriile de internare, putând fi rezolvate în ambulatoriu, determinând cheltuirea ineficientă a fondurilor alocate asistenţei medicale spitaliceşti. Unul dintre motivele care determină un astfel de comportament al sistemului este slaba dezvoltare a reţelei de asistenţă medicală de specialitate în ambulatoriu. Această categorie de servicii medicale a fost neglijată.

Domnilor guvernanţi,

până acum nu aţi aflat că asistenţa medicală de specialitate în ambulatoriu oferă posibilităţi de investigare actuale care permit o evaluare clinică şi paraclinică complexă şi completă, cu consum minim de resurse, fără cheltuielile generate de spitalizare în regim de internare continuă a pacienţilor? O reţea de asistenţă medicală de ambulatoriu bine organizată ar putea reduce considerabil numărul internărilor continue nejustificate, rezolvând toate cazurile care nu necesită supraveghere medicală continuă în regim de ambulatoriu şi crescând astfel eficienţa cheltuirii fondurilor alocate sănătăţii.

De asemenea, aceasta ar asigura creşterea accesibilităţii populaţiei la servicii medicale, atât prin disponibilizarea unor fonduri ca urmare a reducerii cheltuielilor pentru bolnavii internaţi, cât şi prin distribuţia teritorială a unităţilor medicale mai aproape de pacient.

Domnilor guvernanţi,

domnule ministru Nicolăescu,

chiar atât de puţin vă pasă nu numai de fondurile care se cheltuie nejustificat, cât şi de pacienţii care ar putea beneficia de aceste servicii fără a mai fi nevoiţi să suporte parcurgerea unor distanţe mari până la unităţile spitaliceşti, precum şi internările în condiţiile din spitalele din România?

Aţi spus că Ministerul a alocat suficiente fonduri pentru nevoile spitalelor, dar realitatea este o crasă necoordonare între autorităţile statului, astfel încât, pe lângă imposibilitatea efectuării unui tratament ambulatoriu mult mai ieftin, pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere şi medicamentele necesare tratamentului. Cum s-a ajuns în această situaţie, domnule ministru Nicolăescu? Chiar atât de puţin vă interesează?

Municipalităţile trebuie să înveţe să se descurce singure atât prin atragerea de investiţii, cît şi prin accesarea şi utilizarea fondurilor comunitare.

Numai în aceste condiţii vom mai putea vorbi în viitor despre evitarea eşecului procesului de descentralizare.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică intitulată «"Declasarea de urgenţă" a identităţii naţionale»

Identitatea europeană, aşa cum se afirmă în prezent pe scena internaţională, nu este pur si simplu o sumă a identităţilor naţionale ale statelor membre, ci este o construcţie complexă care, prin includerea identităţilor naţionale, face ca rezultatul final să poarte amprenta tuturor caracteristicilor naţionale şi a fiecăreia dintre ele.

A contribui la ceea ce înseamnă această identitate europeană înseamnă a-ţi preciza şi consolida caracteristicile identitare proprii.

Identitatea naţională, definită şi redefinită în cursul istoriei în funcţie de liniile fundamentale ale evoluţiei istorice, nu înseamnă doar interesele de moment, ci continuă să înglobeze toate acele elemente care caracterizează civilizaţia unei naţiuni: teritoriu, limbă, istorie, cultură, tradiţie, caracteristici organizatorice statale, practici instituţionale etc.

Despre identitatea naţională s-au scris mii de pagini şi cu siguranţă se vor mai scrie mult mai multe în viitor. Identitatea noastră a fost invocată în discursurile publice în secolele trecute, de către cărturari, învăţaţi şi patrioţi despre care, nu de mult, se scria în cartea de istorie; în prezent, aceeaşi idee şi-a găsit cu greu locul în discursurile patriotarzilor care îşi dispută locul în paginile cărţilor de istorie viitoare.

Stimaţi colegi,

Aceasta nu este o lecţie de morală, nici de integrare europeană, nici de istorie, filosofie sau sociologie!

Această declaraţie politică este un semnal de alarmă cu privire la deschiderea unei cutii a Pandorei în ceea ce priveşte abuzurile care pot duce la distrugerea unor elemente definitorii pentru identitatea naţională, în prezent şi viitor.

Mă refer, în mod concret, la felul în care un membru al Guvernului României de astăzi, însărcinat cu managementul unui capitol important în viaţa oricărui stat - Cultura, înţelege să conserve şi să respecte monumentele istoriei naţionale, elemente ale patrimoniului arhitectonic românesc, parte integrantă a identităţii naţionale, aşa cum este percepută de societatea românească, dar şi de mediul internaţional.

Dacă în toate statele Uniunii Europene se desfăşoară, din punct de vedere al concepţiei urbanistice, nu o "declasare" a monumentelor arhitecturale, ci o includere a lor în ansamblurile moderne, prin investiţii substanţiale în restaurarea acestora, în România se caută metode de distrugere a acestora.

Prin Ordinul Ministrului Culturii nr.2260/2008 se introduc în legislaţia noastră arbitrariul şi netransparenţa, prin aşa-numita "procedură de declasare de urgenţă", ca o modalitate excepţională de radiere din Lista monumentelor istorice a unui bun imobil sau a unei părţi din acesta, în cazul în care "substanţa" acestuia a fost alterată grav sau în cazuri de colaps.

Ceea ce frapează, la prima citire, este perioada în care se declanşează această nouă procedură, spre deosebire de altă procedură, diametral opusă, şi anume cea de clasare a bunurilor imobile. În acest punct trebuie să facem precizarea că această procedură de clasare a bunurilor imobile presupune încadrarea unor clădiri (bun imobil) în Lista monumentelor istorice. Dacă operaţiunea de clasare durează, în funcţie de operativitatea serviciilor descentralizate ale ministerului de resort, între 30 şi 90 de zile, iar în unele cazuri poate depăşi această perioadă de timp, operaţiunea de "declasare de urgenţă", denumită astfel, probabil, din cauza unor interese imobiliare ale momentului şi viitorului apropiat, se declanşează în maximum trei zile din momentul în care a fost constatată situaţia la faţa locului.

Mai mult, frapează şi motivele pentru care se poate solicita această "declasare de urgenţă". Alterarea gravă a substanţei imobilului este prima cauză pe care legiuitorul "inspirat", despre care facem vorbire, o consideră ca fiind suficientă pentru ştergerea din patrimoniul naţional a unei părţi de arhitectură şi istorie a urbanismului în România.

Sperăm, în acest punct, că strădaniile de a afla ce anume reprezintă "substanţa" unui imobil ne vor fi răsplătite cu un răspuns al unui binevoitor avizat. În accepţiunea noastră, "substanţa" unui imobil poate să se reducă şi la vagi urme ale fundaţiei construcţiei - şi aici ne gândim la fundaţiile termelor din epoca romană sau la urmele catacombelor din Centrul istoric al Bucureştilor.

Opinia Asociaţiei ARA (Arhitectură-Restaurare-Arheologie), pe care o susţinem, ni se pare a fi de bun-simţ, deoarece dacă monumentul este alterat grav, reacţia firească a autorităţilor ar trebui să fie aceea de a-l restaura şi repune în circuitul patrimonial, muzeal etc.

Celălalt caz în care se poate solicita şi, după cum am observat, imediat declanşa procedura de "declasare de urgenţă" este colapsul unui imobil. În acest caz - dar şi în cel de mai sus - îndrăznim să sperăm că toţi deţinătorii acestui gen de imobile vor fi de bună-credinţă şi nu vor lăsa ca acele clădiri să ajungă în starea fizică de degradare care să presupună distrugerea "substanţei" sau colapsul.

Şi mai sperăm că mişcarea plăcilor tectonice de sub teritoriul României va fi mai îngăduitoare cu spaţiul vieţuirii noastre, pentru a proteja ele patrimoniul arhitectonic naţional şi, prin acesta, o parte din esenţa a ceea ce înseamnă identitate culturală a societăţii româneşti. Căci din partea Guvernului, îndeosebi a Ministerului Culturii, se anunţă un "cutremur" nimicitor care, pentru interese oculte individuale, vrea să distrugă şi componentele identitare ale românilor. Or, altfel spus, ceea ce a rămas nedistrus de demolările lui Nicolae Ceauşescu, intenţionează să desăvârşească "declasarea de urgenţă" propusă de actualul guvern!

Domnul Liviu Timar:

Declaraţie politică intitulată "Toamnă grea pentru producătorii agricoli".

Recoltatul cerealelor - orz de toamnă, grâu, orzoaică, ovăz - s-a încheiat. Producţiile medii pe hectar şi totale comunicate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe acest an sunt peste media ultimilor patru ani, respectiv 2800 kg la ha. Comparând producţiile medii pe hectar din acest an cu cele din 2007, când producţia de cereale a fost doar de 1600 kg la hectar, creşterea este semnificativă.

Analizând producţiile obţinute de România în ultimii patru ani şi producţiile obţinute de ţările din Uniunea Europeană, rezultă că ţara noastră se poziţionează pe locul 25, cu o producţie medie de doar 2400 kg la ha.

Acest loc ocupat de România în Uniunea Europeană reflectă problemele deosebit de grele cu care se confruntă producătorii agricoli, iar actualii guvernanţi nu au niciun motiv de laudă, dimpotrivă, ar trebui să ia măsuri urgente pentru a putea începe executarea arăturilor de vară şi pregătirea campaniei de toamnă.

Deşi producţia de grâu obţinută în acest an este bună, din punct de vedere economic, datorită costurilor de producţie mari şi a preţurilor reduse de vânzare a grâului, respectiv 0,40 - 0,50 lei/kg, producătorii agricoli lucrează în pierdere.

Producătorii agricoli şi asociaţiile profesionale au solicitat în mod repetat stabilirea unui preţ de referinţă pentru grâu de cel puţin 0,60 - 0,70 lei /kg şi formarea unui stoc de intervenţie de aproximativ 2 milioane tone; actualul guvern nu a luat nici o măsură.

Pentru ca producţiile medii pe hectar la cereale ale României să se apropie de cele din Uniunea Europeană este absolut necesar ca în tehnologia cultivării cerealelor, producătorii agricoli să aibă acces la procurarea şi utilizarea îngrăşămintelor chimice, conform cartărilor agrochimice. Dacă în România se folosesc în medie 25 - 30 kg/ha substanţă activă îngrăşăminte chimice, în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană se folosesc de 10 ori mai mult, respectiv 250 - 300 kg/ha substanţă activă.

Acest lucru este cunoscut de către toţi cei care lucrează în agricultură. Întrebarea care se pune, este: Îşi permit cei care cultivă pământul să procure îngrăşămintele necesare la această dată? Categoric NU!

Pentru a avea o imagine corectă asupra evoluţiei preţurilor la îngrăşăminte chimice în perioada 2004 - 2008, am să prezint pe sortimente această situaţie:

După cum se poate observa, preţul la îngrăşămintele chimice în această perioadă s-a dublat la toate sortimentele, iar dacă 300 kg/ha îngrăşăminte complexe aplicate în toamna lui 2004 costau 315 lei/ ha, aceiaşi cantitate aplicate în această toamnă coastă 753 lei/ha.

Câţi producători agricoli îşi permit să cumpere şi să administreze îngrăşăminte chimice la astfel de costuri în această toamnă. Îşi pune actualul guvern PNL - UDMR această întrebare? şi ce măsuri întreprinde pentru a redresa această situaţie?

Se poate constata cu indignare că cei ce dau inputuri pentru agricultură stabilesc preţurile după bunul lor plac. Iar preţurile produselor agricole, după cum ştiţi, scad sau rămân neschimbate.

Prin atitudinea total indiferentă faţă de aceste dezechilibre din agricultură, instituţiile statului au intenţia clară de a ruina agricultura din România şi posibilitatea de a importa cât mai multe produse agricole.

Solicit primului-ministru, ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrului economiei şi finanţelor, Oficiului Naţional pentru Protecţia Consumatorului şi celorlalte autorităţi din domeniu luarea de măsuri urgente pentru stoparea creşterii necontrolate a preţurilor la îngrăşămintele chimice. Totodată, este necesară iniţierea unei dezbateri în Camera Deputaţilor privind situaţia şi perspectiva agriculturii româneşti după doi ani de la aderarea la Uniunea Europeană.

Domnul Ioan Turc:

Mă voi referi în cele ce urmează la necesitatea modificării Constituţiei, modificare ce trebuie sa conducă la clarificarea atribuţiilor executive, în speţă limpezirea raporturilor instituţionale dintre Preşedinţie şi Executiv, precum şi la o mai bună specializare a atribuţiilor celor două camere ale Parlamentului României. Am în vedere, de asemenea, şi eliminarea tuturor formelor de imunitate parlamentară, cu excepţia celei pentru declaraţiile politice.

Formularea vagă şi probabil voit confuză din articolele constituţionale care reglementează atribuţiile şi raporturile dintre Preşedinte şi Premier a dat naştere de-a lungul timpului unor tensiuni deloc productive între cele doua instituţii, determinând, cel mai adesea, instabilitate politică şi culminând în câteva rânduri cu adevărate crize politice. Să ne amintim de relaţiile încordate dintre preşedintele Constantinescu şi ex-premierii Victor Ciorbea şi Radu Vasile, de schimburile acide de replici dintre Ion Iliescu şi mai tânărul sau confrate social-democrat Adrian Năstase de pe vremea când primul era locatar al Cotroceniului, iar cel de-al doilea al Palatului Victoria.

Însă actualul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, contând pe insuficienta limpezime a textului constituţional şi dintr-o lipsă evidentă de respect faţă de una dintre cele mai importante instituţii ale statului, a ridicat agresiunea asupra Guvernului şi Parlamentului la rang de principiu. Este nevoie aşadar de o clarificare a raporturilor între cele două structuri de putere, o clarificare ce trebuie să prevadă fie adoptarea modelului semiprezidenţial, fie cel al republicii parlamentare. Personal, şi am speranţa că sunt în asentimentul multora dintre dumneavoastră, pledez pentru republica parlamentară, forma de guvernare cea mai des întâlnită în Uniunea Europeană. Sunt pe deplin conştient că este nevoie de o dezbatere pe fond asupra modelului de republică pe care şi-l doresc românii, că această modificare trebuie să fie ,indiscutabil, rezultatul unei analize profunde a specialiştilor în drept constituţional, precum şi a unei dezbateri publice reale.

Această modificare ar veni în continuarea firească a reformei începute cu votul uninominal, vot care conferă o legitimitate sporită instituţiei fundamentale a oricărei democraţii - Parlamentul.

Consider, de asemenea, că reformei politice, atât de necesară României actuale, trebuie să i se adauge şi o mai bună specializare a celor două camere, Senatul si Camera Deputaţilor, în aşa fel încât procesul legislativ să capete o fluenţă mai mare.

Un alt punct al Constituţiei asupra căruia trebuie să ne aplecăm este mult mediatizata imunitate parlamentară, care în mod clar nu trebuie să se reflecte decât asupra activităţii şi declaraţiilor politice ale deputatului sau senatorului. Nu insist mai mult asupra acestei chestiuni, din motive lesne de înţeles. Suntem cu toţii conştienţi de imensele deservicii făcute de prevederea actuală a Constituţiei, care lasă loc atâtor interpretări şi care a născut atâtea controverse publice.

Toate aceste modificări ar contribui decisiv la echilibru şi stabilitate pe termen lung, la reformarea reală a clasei politice, precum şi la creşterea gradului de încredere al românilor în instituţiile reprezentative ale democraţiei româneşti.

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaraţie politică intitulată "Maraton cultural împotriva barbarilor indiferenţi".

Trăim într-o lume în care s-au destrămat solidarităţile tradiţionale, salvarea identităţii ca aură a fiinţei noastre fiind cultura, clipa actuală nefiind altceva decât antichitatea viitoare, aşa cum minunat se exprima jurnalistul Miron Manega.

Şi pentru că cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura..., ci indiferenţa faţă de ei, indiferenţa fiind esenţa inumanităţii, aşa cum ne spunea George Bernard Shaw, poetul Laurean Stănchescu a declanşat primul maraton cultural împotriva barbarilor indiferenţi, convins fiind de Nichita Stănescu că singura exagerare suportabila în adunarea lui unu cu unu nu este că fac doi, ci aceea că se pot aduna unu cu unu.

Parafrazând, printr-un exerciţiu de similaritate, scrisoarea lui Miltiade către atenieni şi glorioasele fapte de la Maraton, vă prezint unicitatea gestică a poetului Laurean Stănchescu, care a iniţiat primul marş cultural mondial organizat pentru salvarea patrimoniului arhitectural al oraşului Băile Herculane, devenit o ruină culturală şi arhitectonică, sub forma unui dialog imaginar adresat cetăţenilor non-indiferenţi "

Laurean, strateg al cetăţii culturale române, vă relatează, onoraţi locuitori ai cetăţii, despre primul marş cultural mondial organizat pentru salvarea patrimoniului arhitectural şi cultural al oraşului Băile Herculane.

"Am auzit cu strângere de inimă despre debarcarea imensei armate a barbarilor indiferenţi la Băile Herculane. Călăuzit de divinitate, nu m-am speriat, ca ceilalţi strategi, ci am propus ca duşmanul să fie imediat atacat, chiar dacă egoista lume politică nu ne-a trimis ajutoare. Împreună cu câţiva cetăţeni ai lumii, personalităţi culturale militante, precum actorii Eusebiu Ştefănescu, Claudiu Bleonţ, membri ai Uniunii Scriitorilor, poeţi din Serbia, Ungaria, Cehia, Austria, prof. universitar Dan Voiculescu, jurnalistul-poet Miron Manega, urmărim mişcările indiferenţilor barbari.

Auspiciile sunt favorabile. La semnalul meu pornim pe străzile oraşului devastate puternic de armata indiferenţilor barbari, pe chipul cărora se putea vedea uimirea că un număr atât de mic de ostaşi îndrăzneşte să-i atace, barbari indiferenţi încercând să reziste. Dar soldaţii mei, susţinuţi de viziunea luminii, fac minuni de vitejie.

Barbarii indiferenţi dau înapoi şi fug în dezordine. Dar nu este timp de bucurie. În fruntea ostaşilor mei, alerg cât pot de repede în ajutorul lor şi ajung înaintea barbarilor indiferenţi, învingându-i."

Iată, cinstiţi locuitori ai cetăţii, faptele petrecute la Băile Herculane.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"PDL-PRM, alianţa împotriva votului uninominal"

Prin această declaraţie doresc să atrag atenţia asupra substratului şi a consecinţelor negative pe care le va avea proaspăta alianţă dintre PD-L şi PRM.

Ceea ce vreau să arăt este că noua grupare politică nu este întâmplătoare. Ea demonstrează că PD-L va sprijini, indiferent de consecinţe, pe toate căile, acţiunile PRM de blocare a alegerii parlamentarilor români prin vot uninominal.

Este evident că ambele formaţiuni politice se tem de votul uninominal, pe motivul lipsei de oameni de valoare, dar şi al scăderii în sondaje, de ambele părţi. Întrucât PRM a demarat procedurile de eliminare a noului sistem de votare, sunt convins că PD-L va susţine din umbră această acţiune. Practic, cu mâna PRM, PD-L încearcă să blocheze aplicarea în 2008 a noului sistem de votare.

Întrucât am făcut parte din Comisia specială de cod electoral, ce a stabilit condiţiile de aplicare a votului uninominal şi componenţa colegiilor uninominale, şi deoarece am depus eforturi pentru a definitiva la timp acest proiect electoral important, aş vrea ca munca mea şi a colegilor mei să fie respectată. Mai mult decât atât, consider că orice înţelegeri care vor duce la amânarea noului sistem de alegere a parlamentarilor pentru anul 2012 reprezintă un atentat la dorinţa populaţiei de a-şi desemna parlamentarii prin vot uninominal. Şi, mai mult decât atât, o dovadă a impotenţei politice din partea celor care se tem de uninominal.

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţie politică intitulată "Domnia".

Sunt încredinţat că foarte puţini absolvenţi ai actualei promoţii de liceu (2008) simt sau măcar cunosc cu adevărat greutatea versurilor:

"Liceu, cimitir al tinereţii mele,

Profesori pedanţi, examene grele".

Liceul a încetat demult să mai fie o instituţie generatoare de angoase şi frisoane; profesorii pedanţi sunt paleoendemisme aidoma nufărului termal din lacul Peţea de lângă Oradea. Examenele grele mai stăruie doar în amintirea părinţilor şi bunicilor celor care în această vară au participat la prima probă a maturităţii lor, examenul de bacalaureat.

Sub înţeleptul management al ministrului constructor de mall-uri s-a ajuns la o indubitabilă BACAPOCALIPSĂ (după cum au titrat unele cotidiene). Elemente care altădată erau excepţii şi pedepsite ca atare, în această vară fierbinte au devenit regula şi numai enumerarea lor este halucinantă.

• S-a copiat pe rupte cu telefonul mobil, cu arhaica fiţuică, cu manualul pe bancă, de la colegul inspirat etc. Fenomenul a avut o amploare fără precedent fiind, lucru extrem de grav, conceptul unei generaţii convinse că poate reuşi prin mită sau prin furtul bine conceput şi aplicat.
• Numărul dublu de elevi eliminaţi din examen pentru că au avut neşansa să fie depistaţi (cca. 268).
• Perpetuarea fără nici cea mai mică urmă de discreţie a unei cutume cu efecte "benefice" asupra nivelului de promovabilitate, "fondul de protocol al comisiei" la care s-a contribuit cu sume cuprinse între 100 şi 300 lei.
• Baremuri financiare substanţiale (500 lei pentru nota 10) la probele sportive.
• Diferenţe foarte mari între judeţe în ceea ce priveşte promovabilitatea: 38,57% în jud. Ilfov, 98,38% în jud. Suceava (de analizat cu maximă seriozitate!).
• Continuarea examenului în faţa unei comisii introduse "ad hoc" în ecuaţia "BAC"-ului, "Comisia DNA".

Sloganul acestei sesiuni - "nici o zi şi nici un judeţ fără scandal". A fost cel mai fraudat examen de BAC din întreaga existenţă a acestuia.

De ce ne îndreptăm atenţia predilect asupra ministrului (nici cadrele didactice şi nici părinţii nu pot fi exoneraţi de la cele întâmplate)? Simplu - pentru că din momentul în care a acceptat să gestioneze acest sistem foarte complex şi extrem de sensibil, persoana respectivă şi-a asumat o imensă responsabilitate.

A eşuat, din varii motive, dar nota de plată se achită, din păcate, nu de demnitar, ci de către o întreagă generaţie de falşi eroi ai timpului nostru.

Domnia lui Adomniţei ar trebui să ia sfârşit cât mai repede.

Ideal "ar fi fost nici să nu fi început".

Declaraţie politică intitulată "Asistaţii".

Sunt convins că mulţi dintre dumneavoastră pot rememora cu uşurinţă etichetările la adresa PSD, atunci când acesta, onest preocupat de situaţia materială a categoriilor sociale defavorizate, propunea măsuri de protecţie a acestora.

Imediat, iluştri politicieni de birou, analişti de casă, observatori "neutri" ai scenei politice româneşti clamau ca din gură de şarpe "populismul iniţiativelor singurului partid de stânga din ţara noastră, încurajarea nemuncii, transformarea ţării într-o naţiune de asistaţi etc." Cu toate acestea, s-au impus măsuri care astăzi ţin de uzul curent al solidarităţii cu cei aflaţi în suferinţă: celebra Lege "416" "cornul şi laptele", locuinţele pentru tineri, diferite subvenţii în agricultură şi multe altele.

Cifra de 4 milioane de asistaţi social la sfârşitul lui 2004, căpătase proporţii cosmice, prilejuind detractorilor PSD să-şi promoveze cu dezinvoltură aprecieri fără conţinut.

Şi iată că, în spatele uşilor traforate de la Cotroceni, ministrul muncii, Paul Păcuraru, unul din "miliardarii de tablă" ai Galaţiului, a furnizat date cu adevărat halucinante: după patru ani de guvernare liberală de dreapta s-a ajuns la 11 milioane de asistaţi social în România, membră a Uniunii Europene.

De fapt, suntem în faţa unei realităţi greu de escamotat: mita electorală acordată de Guvernul PNL a atins cote inimaginabile. Dacă aceasta este reţeta celor 20 de procente pe care le-au obţinut liberalii la recentele "locale", înseamnă că s-a ales praful de doctrina lor şi de celebrul "prin noi înşine" devenit "prin ei, pentru noi înşine".

Cabinetul liberal dirijează dezastruos ajutoarele, acordându-le nediferenţiat şi defavorizându-i pe cei care chiar au nevoie de sprijinul statului.

Discursul valoric precum şi conţinutul proiectelor celor reprezentaţi de săgeata albastră, prizoniera unui patrulater galben vor fi cu siguranţă elemente sancţionatorii la alegerile din toamnă.

Declaraţie politică intitulată "Auditorul".

Omniscientul nostru preşedinte ju(de)cător a demonstrat în faţa magistraţilor primiţi la Cotroceni că este şi un neostoit auditor.

Toate bune şi frumoase dacă respectivele evaluări ar veni din partea unui preşedinte paramodel, sau fără de prihană.

Spune domnia sa în faţa a 47 de judecători şi 81 de procurori care au promovat concursul organizat de C.S.M.: "Avem situaţii în care judecătorii au legături nepotrivite (Citat din B.Clinton) cu oameni din lumea interlopă". Dar oameni sus-puşi din lumea domniei sale şi a partidului pe care îl conduce nu au astfel de legături?

Exemplele pot fi luate cu duiumul din presa ultimilor ani. "Sunt procurori care transmit informaţii din dosar la presă, lui nea Alecu, lui nea nu ştiu care". Dar domnia sa nu primeşte informaţii din dosare instrumentate politic de la şeful D.N.A., sau de la alţi procurori, inclusiv pe C.D.-uri şi pe alte categorii de suport info? Sugerează că la presiunea grupurilor de interese multe dosare grele sunt tergiversate dar, aceeaşi justiţie părtinitoare ocoleşte teme penale furnizate de grupurile de interese şi confreriile băieţilor deştepţi care asigură suport financiar P.D.-L.-ului.

Cât de rapid a rezolvat justiţia "melecată" dosarul său privitor la casa lui din Mihăileanu, demonstrând încă o "virtute" a preşedintelui - implicarea pupilatului în actul de justiţie!

Tonomatele din presă, alimentate din greu cu teancuri de euro, au ieşit din anonimat şi au devenit marcă înregistrată "nea Alecu". Multe lucruri prezente în acest mini-raport pe justiţie, venit înaintea celui de la Bruxelles sunt reale.

Încrederea cetăţenilor în justiţia reformată de fostul ministru Macovei şi actualul consilier macedo-român este foarte scăzută.

Numai că toate acuzaţiile venite pe canale prezidenţiale te trimit cu gândul la un film celebru "Uite cine vorbeşte", (dacă îşi mai aminteşte de el Traian Băsescu).

Declaraţi politică intitulată "Discuţii".

În faţa unui adevărat tsunami al creşterii preţurilor, preşedintele Traian Băsescu a ridicat fragilul zid al unei prerogative din fişa postului, şi anume consultările cu partidele parlamentare pentru a afla răspunsul la o întrebare ce-l devora pe însuşi marele Lenin - "Ce e de făcut?"

Mecanismele scumpirilor au o cinematică proprie, complexă şi ele nu ţin doar de piaţa internă, ci şi de contextul internaţional, dar logica aflatului în treabă l-a împins la această abordare.

Vreme de câteva ceasuri, participanţii au expus în faţa "juriului" cu aplomb, convingere şi "generozitate".

S-a detaşat însă, în acest concurs sui generis, preşedintele P.D.-L., domnul Emil Boc, primarul Clujului care i-a transmis preşedintelui de facto al partidului, toate "învăţăturile-soluţii" pe care chiriaşul din Deal tocmai i le definitivase cu o zi înainte.

În doi timpi şi trei mişcări, dreptaciul şi "popularul" Boc a propus "trei principii şi cinci soluţii" - creşterea salariului minim, creşterea venitului minim garantat, ajutoare guvernamentale pentru energia electrică, ajutoare sociale compensatorii, decalarea măririi pensiilor de la 1 august 2008. Măsurile, după cum se poate lesne observa, nu sunt "nici demagogice nici populiste". (citat din Emil Boc)

Europeanul partid de stânga-dreapta al domnilor Băsescu-Boc nu doreşte altceva decât să recupereze pe cei care teoretic ar trebui să voteze cu P.D.-L. şi pe care i-a pierdut la recentele alegeri locale. Fanteziste, lipsite de orice fundament economic, soluţiile venite dinspre Feleac pun în evidenţă deruta fuzionaţilor şi disperarea în faţa unui eşec prezumat în toamnă.

Nimic despre fondurile europene, şansele agriculturii româneşti, pregătirile pentru intrarea în spaţiul Schengen şi zona euro, reforma absolut necesară în domeniul administrativ etc.

Încă debusolat după eşecul prietenului său Vasile Blaga în competiţia pentru Capitală, domnul Boc n-a reuşit decât să inverseze polii unui slogan ce se dorea câştigător, transformându-l în "discuţii, nu soluţii".

Declaraţie politică intitulată "Impresii".

Regimul Băsescu - Tăriceanu a fost unul catastrofic din toate punctele de vedere.

Fără a cădea într-un determinism mistic, constatăm că şi natura a contribuit la conturarea unei asemenea impresii - inundaţii în 2005 - 2006 şi 2008, secetă în 2007.

Gestionarea unor situaţii tragice s-a făcut însă pe principiile întrecerii socialiste, cine vine primul, cine promite mai mult, cine repetă vizitele şi indicaţiile, cine muştruluieşte poporul etc.

Premierul Tăriceanu, vizibil deranjat de la binefacerile unui sejur în spaţiul otoman, a zburat de la Bodrum la Rădăuţi Prut, a constatat şi a plecat la Cannes pentru completarea concediului, Palme d'Or pentru fidelitatea faţă de arealul mediteranean.

Mai aplecat spre astfel de momente, preşedintele Traian Băsescu a fost mult mai viu, s-a relaţionat consistent şi inconfundabil atât cu autorităţile (centrale şi locale) cât şi cu oamenii năpăstuiţi.

Multiplicator al compasiunii, preşedintele a pescuit în ape tulburi expresii care, în mod normal, n-ar trebui să mai surprindă; pe el l-am ales, cu el defilăm.

"Când te văd în costum la inundaţii, îmi vine să dau cu tine de pământ", vorbe adresate unui primar dintr-o comună inundată. Bietul om a dorit să apară cât mai decent în faţa şefului statului, uitând că fesul, geaca şi cizmele de protocol aparţin ţinutei prezidenţiale ca o amprentă inconfundabilă.

În acest iulie devastat de inundaţii, preşedintele şi-a personalizat din noi discursul de circumstanţă, după celebrele: un ministru de externe nepriceput (A.Cioroianu), un armean incompetent (V.Vosganian), un tânăr mafiot (T.Chiuariu) un alt ministru al Guvernului Tăriceanu a fost gratulat cu titlul de imbecil.

Strateg indiferent la nuanţe, Traian Băsescu este el însuşi şi când se referă la prestaţia miniştrilor domnului Tăriceanu.

Din amonte, au curs spre membrii cabinetului caracterizări "emoţionante": Tăriceanu "trădătorul", "corigentul" Adomniţei, "incompetentul" Vosganian, idem Păcuraru, "needucatul" Cioroianu, "mafiotul obraznic Chiuariu "imbecilul"? suspans general.

De data aceasta, preşedintele s-a abţinut să-l nominalizeze pe ministrul care "voia să vină primarii la el când casele picau".

După multiple analize comparative şi detectare prin eliminare s-a ajuns la concluzia că ar fi vorba de ministrul administraţiei şi internelor, domnul Cristian David.

Dar ce importanţă mai are acest lucru?

Domnul Traian Băsescu s-a pronunţat, spusele domniei sale au umplut paginile ziarelor şi timpii de antenă ai unor emisiuni agreate. Nu ştia însă, că pe urmele domniei sale se insinua angelic "doamna cu balerini albi" probabil un viitor ministru "excepţional".

Declaraţie politică intitulată "PD-L".

Născut prin mariajul forţat a două partide despărţite prin aceeaşi lideri (pentru a-l parafraza pe G.B. Shaw care spunea despre SUA şi Marea Britanie că sunt două naţiuni despărţite de aceeaşi limbă), Partidul Democrat-Liberal s-a prezentat încă din leagăn ca un campion al integrităţii morale, al luptei cu grupurile de interese, al neînduplecării faţă de corupţi şi altele asemenea.

Provenit dintr-un partid (PD) cu mare capacitate de baleiaj şi o aripă liberală atinsă de aviara domnului Flutur, "Partidul Democrat Liberal-president" s-a aruncat cu pasiune şi ardoare în focul luptelor politice, mizând pe o imagine de tip "Sărac şi cinstit". (Atenţie la uzurparea de brand)!

A uitat, dar oamenii n-au uitat, faptul că în spatele său se află asfaltocraţi, parcarieni, bordurofili şi alţi furnizori de fonduri consistente. Au lovit în dreapta şi-n stânga, în centru şi-n extreme, beneficiind de lideri extrem de vocali şi cu o vocaţie catodică.

Numai că socoteala din Modrogan nu s-a potrivit cu realitatea din ţară. Lansat în campania pentru locale de pe platforma unui sondaj măsluit care îl credita cu aproximativ 50% din opţiunile electoratului, respectivul partid a obţinut chinuit 28 de procente.

Ceea ce a atras însă atenţia tuturor observatorilor declanşând clasicele întrebări de genul: "cum" şi mai ales "de unde!" au fost sumele uriaşe cheltuite de candidaţii săi pentru a demonstra, prin rezultate, că reprezintă prima forţă politică a ţării. (sărmană utopie!). Cifrele, literalmente ameţitoare, nu au reuşit să compenseze notorietatea modestă a unor candidaţi.

Concret, Vasile Blaga a cheltuit pentru fiecare vot câştigat 6,3 lei adică 63.000 lei vechi. Ionescu Cezar a scos din buzunare (ale cui?) 15,4 lei pentru un vot; Dorel Onaca 7 lei; Răzvan Murgeanu 19,8 lei; Cristian Poteraş 14,7 lei; George Scripcaru cca 10 lei, iar timidul Boc doar 7,4 lei. Publicitatea electorală a domnului Blaga în Bucureşti a costat 1.524.536 lei, adică peste 15 miliarde lei vechi.

În şapte mari oraşe ale ţării Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Braşov, Iaşi, Craiova, Focşani, Partidul Democrat-Liberal a cheltuit pentru acelaşi gen de publicitate 7.889.021 lei noi, aproape 80 miliarde lei vechi.

Stimaţi colegi,

S-a demonstrat încă o dată că banii nu aduc fericirea scontată şi votul (cinstit) bate banul. Usturătoare lecţie pentru Partidul Democrat Liberal, Partidul Doldora de Lei.

Domnii Lucian Băluţ, Alexandru Mazăre şi Eduard-Stelian Martin:

Consideraţii generale

Problemele legate de protecţia şi promovarea drepturilor copilului au constituit pentru România ultimilor douăzeci de ani o provocare constantă. Evident, soluţia avansată de guvernele succesive anului 1989 trebuia să ţină cont de legislaţia europeană în domeniu. Ţinând cont de punctul de plecare - şi anume soluţiile tipice unui sistem totalitar, precum şi, după cum am amintit, punctul final - legislaţia europeană în domeniu, putem afirma că evoluţia a fost asimptomatică. Acest tip de evoluţie a trebuit să ţină cont de presiunile externe. Nu lipsit de interes, în acest cadru, ar trebui amintită situaţia adopţiilor.

Prezenta declaraţie politică îşi propune să evidenţieze deficienţele existente în legislaţia actuală în legătură cu modul în care fondurile centrale, regionale sau locale ajung efectiv la copilul asistat şi în acelaşi timp să ofere posibile soluţii.

Scurt istoric

Primă reglementare de interes este Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997, care în art.37 stipulează că: a)cheltuielile pentru protecţia copilului aflat în dificultate se finanţează de la bugetele locale; b) cheltuielile pentru plata salariilor sau a indemnizaţiilor asistenţilor maternali, precum şi a indemnizaţiilor de şedinţă ale preşedintelui, vicepreşedinţilor şi membrilor "Comisiei pentru Protecţia Copilului" se suportă de la bugetul judeţului, respectiv de la bugetul sectorului municipiului Bucureşti şi se gestionează de serviciul public specializat pentru protecţia copilului; c) cheltuielile pentru plata alocaţiei prevăzute la art.23 se suportă de la bugetul de stat şi se gestionează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

În anul 2000, prin Hotărârea de Guvern nr. 457/2000 s-au aprobat Normele metodologice de stabilire a contribuţiei comunitare locale la finanţarea activităţii de protecţie a copilului aflat în dificultate, a celui cu handicap, precum şi a persoanei majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art.19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, republicată.

În anul 2004, prin apariţia Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, respectiv art.142 lit.b), ordonanţa amintită anterior a fost abrogată, cu excepţia art.20.

Stadiul actual

Transferul fondurilor puse la dispoziţie de autorităţile centrale, regionale sau locale se face în acest moment în baza art.118 din Legea nr.272/2004.

Formularea problemei

Analiza modului în care se face transferul de fonduri de la autorităţi către copilul asistat pune în evidenţă faptul că există situaţii, din păcate, nu singulare, în care copilul asistat nu beneficiază în mod real de totalitatea fondurilor ce i se cuvin.

Soluţii posibile

Pentru a remedia situaţia actuală este necesară modificarea legislaţiei în vigoare. Modificările trebuie să includă:

1. termene clare pentru efectuarea transferurilor;
2. obligaţii evidenţiate în mod transparent pentru autorităţile implicate;
3. posibilităţi de amendare a autorităţilor ce întârzie transferurile de fonduri;
4. instituirea unor proceduri care să permită nominalizarea persoanelor care se pot face responsabile de întârzierea unor transferuri.

Menţionăm că în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi cu Hotărârea Guvernului nr.52/2005 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative, prezenta declaraţie politică ţine cont de:

1. opiniile reprezentanţilor structurilor asociate care au ca domenii de activitate protecţia copilului asistat;
2. opiniile reprezentanţilor administraţiilor publice locale din Constanţa;
3. opiniile exprimate de reprezentanţii societăţii civile.

Domnul Florin Iordache:

Declaraţie politică cu privire la necesitatea reparării unui prejudiciu produs prin omisiune personalului aeronautic care s-a pensionat din aviaţia militară

Prin prezenta declaraţie politică doresc să aduc în atenţie tuturor partidelor politice existenţa categoriei de personal aeronautic din aviaţia militară care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu deosebit faţă de celelalte categorii de personal şi care până în prezent a fost neglijat de factorii politici, atât din Parlament, cât şi din Guvern, în ceea ce priveşte reglementarea elementelor ce se iau în calcul la stabilirea pensiei.

Mediul în care personalul aeronautic din aviaţia militară îşi desfăşoară activitatea este un spaţiu fizic extrem de complex. Pregătirea profesională de excepţie şi capacitatea de concentrare deosebită constituie elemente esenţiale în luarea deciziilor rapide şi ireversibile în asigurarea şi desfăşurarea zborului în deplină siguranţă.

Pregătirea pentru zbor şi activitatea propriu-zisă de zbor determină o uzură prematură a personalului aeronautic şi se manifestă prin modificări ale structurii şi funcţiilor organismului, ce reduce în mod semnificativ durata de viaţă. Studiile medicale şi socio-profesionale au relevat că anumite profesii din aviaţia militară, cum este cea de piloţi şi paraşutişti, se situează pe primul loc în ceea ce priveşte factorii de stres excesiv şi risc ridicat de îmbolnăvire. Condiţiile speciale de muncă existente pe aerodrom în care îşi desfăşoară activitatea personalul aeronautic, într-un mediu cu zgomot intens şi de lungă durată, cu un nivel crescut al radiaţiilor, cu suprasolicitări psihice şi nervoase, la temperaturi ridicate vara sau deosebit de scăzute pe timpul iernii accelerează procesul de îmbătrânire biologică, reduce capacitatea de efort, provoacă modificări ale organului auditiv, la nivelul coloanei vertebrale şi al altor organe. Programul variat, ziua şi noaptea, în care se desfăşoară activitatea generează consecinţe nu doar de ordin biologic şi medical, ci are implicaţii şi asupra vieţii sociale şi de familie a persoanei în cauză.

Sunt cutremurătoare statisticile referitoare la îmbolnăvirile foarte grave cu evoluţii rapide şi decese la vârste tinere ale personalului aeronautic din cadrul aviaţiei militare. Pe lângă uzura prematură a personalului aeronautic, a crescut îngrijorător rata de mortalitate atât în perioada de activitate, cât mai ales după ieşirea la pensie.

Legea nr.138/1999 la art.21 a prevăzut că "pentru condiţii de muncă speciale în care îşi desfăşoară activitatea, personalul aeronautic din aviaţia militară beneficiază şi de alte drepturi băneşti, sub formă de prime, prevăzute în Anexa 3".

Anexa 3 - "Prime care se acordă personalului aeronautic din aviaţia militară" - la punctul IV precizează că "primele acordate personalului aeronautic miliar se iau în calcul la stabilirea pensiei militare de stat".

Dar aceste prevederi ale Legii nr.138/1999 nu au fost aplicate în cadrul legislaţiei care stabileşte elementele ce se iau în calcul la stabilirea pensiei acestei categorii de personal, deşi primele şi sporurile au avut caracter permanent şi au făcut parte din solda lunară brută pentru care s-au plătit contribuţii la CAS. Mai mult, legea a fost modificată prin O.G. nr.15/2007, care a devenit Legea nr.203/2007 şi a anulat tocmai aceste precizări care nu au fost respectate şi aplicate niciodată, căutându-se uniformizarea pensiilor militare.

Cu toate că şi Legea nr.164/2001 prevede la art.21 alin.(1) că "baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută", la calculul pensiei nu sunt incluse în solda lunară brută toate elementele care o compuneau, conform definiţiei date la art.9 alin.a) din Legea nr.80/1995 - "solda lunară compusă din solda de grad, solda de funcţie, gradaţii şi indemnizaţii, precum şi prime, premii, sporuri şi alte drepturi băneşti" - şi pentru care s-au plătit asigurări sociale şi impozit.

Situaţia a devenit şi mai ciudată odată cu apariţia O.U.G. nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public. Personalului civil care a lucrat în armată, la stabilirea pensiei în cadrul sistemului public de pensii, potrivit anexei "Sporurile, indemnizaţiile şi majorările de retribuţii tarifare" care se utilizează la calculul pensiei, conform pct.II (6), IV şi V, li se iau în calcul indemnizaţiile şi alte sporuri cu caracter permanent acordate de către ministerele de resort "evidenţiate împreună cu salariile aferente în statele de plată şi pentru care s-a datorat şi s-a virat contribuţia de asigurări sociale". Astfel, orice situaţie care exclude militarii de la aceste plăţi, în raport cu personalul civil lucrativ în Ministerul Apărării, devine ridicolă.

De asemenea, prin neacordarea acestor drepturi se creează o nedreptate şi discriminare între personalul aeronautic care a făcut serviciul în aviaţia militară şi cel din aviaţia civilă, deoarece acestora din urmă, prin Legea nr.223/2007, li se iau în baza de calcul a pensiei şi primele şi sporurile specifice aviaţiei.

Principiile generale prevăzute în Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii sunt aplicabile şi pensionarilor militari conform art.1 alin.(2) din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, în sensul că, pentru obligaţia plăţii contribuţiei din salariu plătite la asigurări sociale, urmează a se primi drepturi corelative, sub forma unui anumit procent care se adaugă la pensie.

În concluzie, pentru repararea acestor nedreptăţi aduse personalului aeronautic pensionat din aviaţia militară este necesară corelarea art.9 alin.a) din Legea 80/1995 cu art.21 alin.(1) din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat şi respectarea Anexei 3 punctul IV din Legea nr.138/1999 nemodificată.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Despre artele eterne şi cele trecătoare

Înainte vreme, cu secole în urmă, omenirea era mai evoluată în plan spiritual decât aceasta de azi. De ce spun asemenea cuvinte grele? De aceea, că în amfiteatrele elene şi romane se întâlneau poeţi filosofi şi cântăreţi de pe toate meridianele Terrei, nu numai sportivi. Pe atunci încă nu se auzea, nu se vedea a bate o minge cu piciorul sau capul. Era cu adevărat o ierarhie a valorilor umane.

Să aruncăm o simplă privire asupra societăţii româneşti contemporane şi asupra altor societăţi de pe Planetă. Nu tu spirit, nu tu cuvânt, nu tu competitivitate în cele mai importante sfere ale vieţii, ci fotbal, fotbal şi iar fotbal.

Sunt în România de 16 ani, dar mi-a fost îndeajuns, suficient, să mă conving de faptul că Bucureştii nu au cum fi şi nu pot fi capitala culturală a României. Capitale culturale sunt Iaşii, Sibiul, Chişinăul.

Timp de 16 ani am tot aşteptat măcar o emisiune cât de pricăjită la vreun post de televiziune, cu scriitori clasici sau contemporani. Nimic. Aut nihila est.

Şi încă ne mai întrebăm, de ce degenerează generaţiile?

În Biblie e scris negru pe alb: "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul este Dumnezeu".

Şi ce ne facem, dragi fraţi români, cu Dumnezeu, care este Cuvântul?

Iată ce facem! Ne batem, pur şi simplu, joc de marile talente în toate domeniile artistice: poezie, proză, pictură, sculptură, teatru, muzică. Să luăm bine aminte, că ne vom trezi cu generaţii bolnave, lipsite de minte şi simţire din cauza loviturilor cu piciorul şi capul.

Nu am nimic de împărţit cu fotbaliştii. Au şi ei munca lor, şi chiar suferă adesea pentru strădaniile lor fizice.

Acum, după meciul absolut indezirabil cu Lituania - scor 0-3, au ajuns să fie numiţi "strânsura" lui Piţurcă. Nici chiar aşa! Nu e bine. Se întâmplă şi pierderi, nu numai câştiguri, dar nu e cazul să exagerăm.

Dintotdeauna am considerat că artele frumoase sunt veşnice, pe când jocurile sportive - efemere. Din câte ştim, o naţiune care se respectă, în delegaţii protocolare nu ia o minge în vizită, în cutare sau cutare ţară, ci ia o carte, un tablou, o sculptură, o casetă cu muzică autohtonă românească.

Nici pe vremea lui N. Ceauşescu artiştii acestei ţări, pre nume România, nu au fost atât de uitaţi, dispreţuiţi, chiar şi batjocoriţi, din simplul motiv că ei creează, dar nu bat o minge cu piciorul sau capul.

Haideţi să ne trezim, în sfârşit, din somnul cel de moarte, dragi fraţi români, ca să putem schimba textul imnului naţional: "Deşteaptă-te, române!".

Şi, dacă tot am vorbit despre fotbal, precum şi despre artele frumoase, nu aş putea să mă abat nicidecum de la ultima mizericordie a acestei veri: părerea unui poetaş, făcut, iar nu născut, despre anumite evenimente ale cetăţii, care nu încap în stomacul său. Este vorba de Mircea Cărtărescu care, din insuficienţa de suflet a unor aşa-zişi mentori ai săi, a făcut o aşa-zisă operă şi s-a umflat de ifose ca un balon.

Am răsfoit şi eu câteva rânduri din "opera de trei parale" şi nu am rezistat s-o duc până la capăt, pentru că nu aveam ce să citesc, pentru că e lefter ca talent, ca har de sus. Iată doar o mostră de genul: "O, Doamne, ce fund avea!" Mi-a fost destul să-i văd antitalentul. Numai un bărbat frustrat de condiţia sa minimă ca mascul poate să-şi bată joc de o femeie, văzută întâmplător pe stradă, într-un asemenea hal.

Şi, încă mai abitir, să se adreseze divinităţii!

Astfel de pseudoartişti contemporani primesc stelele României, pe când ar fi fost un gest de nobleţe să le primească dintre contemporani artişti care au intrat deja în istorie prin creaţiile lor, precum Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Adrian Păunescu, Nicolae Dabija, Cezar Ivănescu, Cătălina Buzoianu şi alţii, atât vii, cât şi trecuţi pe alt tărâm.

Dar asta e lumea în care trăim! E, bineînţeles, o ingratitudine, dar cel mai adesea se întâmplă, ca talentele cu adevărat mari să fie recunoscute abia când trec din această vale a plângerii.

Domnul Vasile Mocanu:

"Şoseaua de centură - o poantă electorală"

Liberalii au un simţ al umorului cam dubios. După ce i-au "periat" vreo patru ani pe ieşeni, mai întâi cu o autostradă Odessa-Budapesta, mai apoi cu un drum rapid Iaşi-Cluj-Napoca, s-au apucat, în cele din urmă de o şosea de centură, care ar trebui să străbată comuna Miroslava. Dar, "s-au apucat" este doar un fel de a spune. Ieri, la locul faptei, am numărat doi muncitori, un singur utilaj şi o turmă de oi. Oile erau cele mai harnice. Cu două zile în urmă, însă, pe şantier nu era nimeni. Probabil mâine va fi la fel de multe linişte. În acest ritm, este posibil ca până în anul 2099 şoseaua de centură să fie gata. Dar ieşenii nu mai au răbdare.

Inaugurate cu mare fast de însuşi ministrul Ludovic Orban, doar în urmă cu câteva zile, lucrările la şoseaua de centură au fost imediat abandonate. Până acum, ieşenii s-au ales doar cu laudele cu care s-au complimentat reciproc ministrul şi echipa de aleşi liberali, prezentă la inaugurare. Şi, evident, cu câteva promisiuni electorale extraordinare: o investiţie de 136 de milioane de euro şi un termen limită de doar 26 de luni pentru realizarea acestui obiectiv civic.

În realitate, mica punere în scenă de la Iaşi a avut clar doar un obiectiv electoral. Confruntaţi în municipiul Iaşi cu o cruntă reacţie de respingere din partea electoratului (a se vedea rezultatele din iunie de la Primărie), liberalii au încercat să dreagă busuiocul în această toamnă electorală. După ce nu şi-au respectat niciunul dintre angajamentele luate în anul 2004, liberalii speră că promiţând încă o dată ieşenilor o şosea de centură îşi vor mai spăla din păcate. Şi vor mai atrage nişte voturi la alegerile parlamentare de la sfârşitul lui noiembrie.

Problema liberalilor este că nu prea-i mai crede nimeni. Iaşiul chiar are grabnică nevoie de o şosea de centură care să devieze traficul greu din oraş. Dar nu vă bazaţi pe liberali pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Domnul Gheorghe Chiper:

Creşterea economică - temeiul unei campanii de presă stupide

Hotărât lucru: creşterea economică înregistrată în trimestrul al II-lea al anului curent a devenit un subiect al unei agitaţii politice fără precedent, care generează formule propagandistice de-a dreptul stupide, reiterând afirmaţii şi sloganuri nedemne şi puerile, neverosimile şi nerealiste.

"Avem cea mai mare creştere economică dintre toate ţările europene (unele din acestea nu depăşesc la acest indicator 2-3%)"; "înregistrăm pentru prima dată în ultimii 18 ani o asemenea dinamică în economie, fiind de altfel o creştere "sănătoasă", spre deosebire de celelalte perioade în care am avut cifre apropiate la acest indicator" - toate aceste "perle" de presă pot fi auzite şi citite atât de către politicienii aflaţi în structurile puterii actuale cât şi de aşa-zişii analişti, care nu contenesc să ne deformeze în continuare situaţia noastră economico-socială în ciuda slabelor performanţe înregistrate la majoritatea indicatorilor calitativi ai activităţii economice.

Este evident, chiar şi pentru nespecialişti, faptul că nu creşterea economică exprimată în majorarea procentuală a p.i.b.-ului într-un trimestru, poate fi reprezentativă pentru evoluţia economiei româneşti. Trebuie reţinut că nivelurile de peste 8% la acest indicator s-au mai înregistrat şi în trecut, iar în 2004 indicele de creştere al p.i.b.-ului a fost de 8,4% pe întregul an. Acum este raportat doar la trimestrul al II-lea, fără a se ţine seama de rezultatele din agricultură (care de obicei influenţează negativ dinamica economică de când puterea de dreapta s-a instalat la conducerea Guvernului). Şi apoi, de ce o fi această creştere pentru prima dată - cum spun responsabilii acestei campanii mediatice incorecte - una "sănătoasă"? pentru că este obţinută pe seama importurilor, care au crescut exponenţial în ultimii ani, făcând deficitul de cont curent de-a dreptul uriaş? Pentru că au adus mai multe venituri bugetului public, asigurându-se astfel mai multe fonduri pentru marile investiţii care le reclamă infrastructura noastră (cu adevărat "de excepţie" în Europa)? Sau pentru că se asigură din acest buget mai multe subvenţii pentru agricultură, mai mult sprijin pentru sectoarele sociale sau mai mulţi bani pentru creşterea pensiilor?

Desigur, la niciuna din aceste întrebări nu se poate răspunde afirmativ: programul de autostrăzi a rămas, practic, încremenit în starea lui din 2004; agricultura a rămas şi ea fără subvenţii, iar cele de la Uniunea Europeană se dau cu întârziere şi mult sub nivelul celorlalte ţări din Uniune.

Este drept că pentru pensii s-au dat - în ultimul an doar - bani mai mulţi, reuşindu-se majorarea ponderii relative a acestora în nivelul salariului mediu - dar nu trebuie omis faptul că, se ştie, aceasta s-a făcut sub presiunea grupurilor P.S.D. din Parlament, care au ameninţat Guvernul cu moţiunea de cenzură în caz de neconformare.

Întrebarea este: oare acelaşi tip de "presiune" n-ar putea aduce şi acum, la final de legislatură, majorarea pensiilor în avans cu încă o lună faţă de programul guvernamental? Tot avem creştere economică "sănătoasă"...

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţia mea politică de azi se referă la o problemă care se manifestă de multă vreme şi pe care medicii veterinari au decis să o prezinte public în cel de al 12-lea ceas.

Colegiul Medicilor Veterinari (C.M.V.) din România a anunţat zilele acestea, într-o conferinţă de presă, că medicii din această branşă vor să rezilieze unilateral contractele pe care le au cu statul. Veterinarii spun că s-au săturat de promisiunile conducerii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), care nu a mai decontat lucrările medicilor veterinari de peste şase luni. Deşi circa 50% din activitatea A.N.S.V.S.A. se derulează prin Programul naţional de prevenire a bolilor la animale, medicii veterinari nu mai sunt plătiţi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie - 1 iulie 2008, ultimii bani primiţi de medici fiind repartizaţi către aceştia în luna martie.

Membrii C.M.V. nu înţeleg unde s-au topit fondurile din bugetul alocat pe acest an. Astfel, din 107 milioane de lei, 65 s-au dus imediat pe datorii şi restanţe ale A.N.S.V.S.A., iar la ora actuală agenţia mai are în conturi doar 10 milioane de lei, în timp ce numai datoriile adunate faţă de cei 3.000 de medici veterinari însumează peste 40 milioane de lei. Veterinarii mai acuză şi o politică incoerentă a A.N.S.V.S.A., care ba anunţă că suportă costul vaccinurilor, ba îi pune pe proprietarii de animale să şi le plătească singuri, creând astfel o stare conflictuală între medicii veterinari şi localnici, de multe ori aplanată doar prin bunul simţ al medicilor care pun bani din buzunar pentru plata costurilor vaccinurilor pentru animale.

Problema aceasta este una de sănătate publică, deoarece dacă medicii veterinari ar denunţa contractele cu A.N.S.V.S.A., atunci sistemul zootehnic românesc ar intra în vrie şi s-ar pune în pericol însăşi sănătatea populaţiei. Un exemplu constă în cele aproximativ 400 de focare de rabie de la noi din ţară, în timp ce în alte ţări din Europa această boală a fost eradicată complet. Şi asta tocmai acum, când vaccinările preventive la vulpi, de exemplu, trebuiau executate cu maximă seriozitate.

Şi dacă ne gândeam că nu poate fi mai rău, aflam de la medicii veterinari că A.N.S.V.S.A. nici măcar nu a pregătit Programul naţional pe 2009, ceea ce duce la imposibilitatea alocării de fonduri de la buget pentru activitatea sanitar-veterinară pentru anul viitor. Atunci nu trebuie să ne mai mire faptul că este foarte posibil ca vaccinarea porcilor împotriva pestei, ce ar urma să se facă în această lună, s-ar putea să nu se mai desfăşoare, dacă situaţia deconturilor de la stat nu se reglementează rapid.

Consider că o asemenea situaţie nu este numai o mostră de incompetenţă a conducerii A.N.S.V.S.A., ci şi un atentat la siguranţa cetăţenilor. Nu este posibil să lăsăm medicii veterinari fără venituri, în condiţiile în care acest fapt poate duce la apariţia unor boli transmise de la animale la om care ar putea să provoace chiar pierderea de vieţi omeneşti.

Iată de ce cer autorităţilor competente să investigheze de urgenţă această situaţie, precum şi să dispună deblocarea de urgenţă a fondurilor cuvenite medicilor veterinari, fără de care aceştia nu îşi pot desfăşura activitatea de interes major pentru cetăţeni.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

Am încercat în mandatul meu de parlamentar, pe care l-am primit cu ajutorul cetăţenilor gălăţeni, să rezolv anumite probleme şi situaţii de fapt.

Una dintre problemele de care m-am ocupat cu prioritate şi mă voi ocupa şi în continuare cu maximă atenţie este problema pensionarilor. Este o problemă care mă frământă şi în care am hotărât de la început să mă implic pentru că nu pot să asist la marea nedreptate care se face acestor oameni, nu mai pot să aud expresii de genul: "Nu avem ce mânca, nu avem medicamente, haine, nu avem cum să achităm întreţinerea, ne lipsesc multe pentru că pensia e mică deşi am muncit şi cotizat o viaţă întreagă, mai bine am muri, să scăpăm de chinul acesta".

În majoritatea intervenţiilor pe care le-am avut pe această temă, fie că a fost vorba de iniţiative legislative, interpelări, întrebări, declaraţii politice adresate de la tribuna Parlamentului sau întâlniri cu membrii ministerului de resort, am primit ca un clişeu acelaşi răspuns: Nu sunt bani, nu sunt resurse, va veni şi vremea lor. Acestea sunt replicile favorite când vine vorba de pensionari. Dar ei nu sunt nici mineri, să vină la plantat de panseluţe în Capitală, nici medici, să ne lase fără tratament, nici profesori care, la o adică, să ne ameninţe că nu mai încheie mediile. Ei sunt doar foşti mineri, foşti medici, foşti profesori, etc.

De 18 ani, miniştrii muncii nu au fost altceva decât nişte psihoterapeuţi pentru pensionarii ajunşi la limita supravieţuirii şi care, din când în când, îşi adună curajul şi puterile pentru a se revolta. În această perioadă de precampanie electorală, Guvernul vorbeşte despre creşterea pensiilor fără să ţină cont de inflaţie şi de creşterea preţurilor. Or, în condiţiile în care inflaţia trece de 9%, creşterea pensiilor este doar în mintea unora. Guvernul doar mimează creşterea pensiilor, ceea ce ar trebui să se simtă în buzunarul oamenilor, dispare din cauza preţurilor în creştere, iar acest lucru se va vedea foarte bine odată cu intrarea în sezonul rece, când vor veni facturile la energie.

Am propus o soluţie la presupusa lipsă de fonduri invocată de Guvern, şi anume înfiinţarea Fondului de solidaritate pentru pensionari prin contribuţia cu 1% din profit a agenţilor economici care au cifre de afaceri peste 100.000 de euro care ar stopa efectul inflaţiei asupra pensiilor. Personal sper să avem înţelegere şi să existe un consens politic din partea colegilor noştri din cadrul celorlalte grupuri parlamentare să dezbatem şi să adoptăm acest proiect de lege atât de necesar persoanelor cu venituri reduse. De asemenea propunem indexarea pensiilor şi acordarea sporurilor pentru grupele de muncă începând cu 1 octombrie 2008 şi nu începând cu 1 noiembrie 2008 aşa cum doreşte Guvernul, suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni şi sperăm să le asigurăm împreună o bătrâneţe fericită.

"MECT pune beţe-n roate elevilor capabili de performanţă"

Anul şcolar 2008 - 2009, care va începe în mai puţin de o săptămână, ar fi trebuit să fie primul an în care sa se pună în aplicare prevederile Legii nr. 32/2008 care modifică şi completează Legea învăţământului nr. 84/1995. Conform prevederilor acestui act normativ, inspectoratele şcolare judeţene ar fi trebuit să selecţioneze în fiecare an şcolar câte 25 de elevi capabili de performanţă, absolvenţi ai clasei a IV-a, proveniţi din mediu rural, ale căror familii au venituri pe membru de familie sub o treime din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Selecţia elevilor ar fi trebuit sa se facă de către specialiştii de la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, aprobată prin ordin al ministrului. Elevii ar trebui să primească o bursă care să acopere cheltuielile de cazare, masă şi a celor şcolare, a cărei valoare ar trebui stabilită de Guvern prin elaborarea unor norme metodologice de aplicare a legii.

Cu o săptămână înainte de începerea şcolii, nu există nicio metodologie prin care să fie pusă în aplicare Legea 32/2008, niciun criteriu de selecţie a elevilor, nu există nimic. O singură adresă a trimis MECT inspectoratelor şcolare, prin care le solicită să identifice şcolile de prestigiu care au cămine şi cantine în care şi-ar putea continua studiile elevii de la ţară, atât şi nimic mai mult... În loc să înveţe în şcolile şi liceele de prestigiu din marile oraşe, elevii inteligenţi dar săraci de la ţară vor rămâne în continuare să lucreze pământul alături de părinţii lor, neavând nicio şansă să-şi continue studiile pentru ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu este în stare să elaboreze şi să aprobe o metodologie de aplicare a legii. În satele din România învaţă 108.882 de elevi de clasa a IV-a. Mulţi dintre ei au situaţii materiale modeste, au potenţial şi voinţa să înveţe, dar sunt lipsiţi de mijloace financiare, aplicarea Legii 32/2008, adoptată de Parlament încă din martie, ar putea reprezenta pentru 1.000 de elevi din mediul rural şansa de a-şi schimba destinul prin educaţie, dar MECT se pare că nu înţelege acest aspect.

Un alt act normativ la care vreau să fac referire este Legea nr.17/2008 privind sprijinirea copiilor supradotaţi capabili de performanţă înaltă şi acesta trebuia să intre în vigoare din luna mai 2007, nu are nici acum norme metodologice de aplicare. Vreau să-i aduc aminte domnului ministru Cristian Adomniţei că România este locul în care zeci de mii de copii se pierd pe drumul spre performanţă sau îşi conturează acest drum în afara graniţelor ţării, în timp ce unu din patru absolvenţi de liceu sau facultate visează să plece pentru perfecţionare la un nivel mult mai înalt într-o altă ţară, renunţând la studiile în România, în lipsa unui sistem centrat pe programe educaţionale existent la nivel naţional. Un studiu al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă arată că, în ultimii trei ani, 25% dintre absolvenţii de liceu sau de facultate doresc să plece din ţară.

Consider că România de astăzi este o ţară confruntată cu riscuri majore, întrucât sistemele educaţiei şi cercetării nu corespund cerinţelor minime ale unei societăţi şi economii europene, în care cunoaşterea este marfa cea mai de preţ şi sursa cea mai importantă a dezvoltării economico-sociale şi personale. Riscăm ca decalajul cultural faţă de ţările membre ale Uniunii Europene să crească, copiii noştri să fie la maturitate din ce în ce mai puţin competitivi pe piaţa europeană a muncii şi tot mai puţin pricepuţi în gestionarea vieţii personale, riscăm ca economia să stagneze, să devenim dependenţi de inovaţiile venite din afară, iar democraţia să funcţioneze cu sincope.

"Din nou la şcoală..."

Mereu "repetabila povară" a ciclicităţii unor întâmplări ale vieţii noastre face să se estompeze de multe ori semnificaţia lor sau, poate, rămânând în sfera banalului, noi le acordăm o pretinsă semnificaţie, pentru a putea marca trecerea timpului şi experienţa acumulată.

Pentru mine, parcă dintotdeauna şi pentru totdeauna, în septembrie începe şcoala. Nu este o continuă reamintire, nu este nici nostalgia pentru anii trecuţi, este pur şi simplu sentimentul unui început ce exprimă noutăţi, acum doar bănuite, şi mai ales dorinţa de a le afla. Şi tot în septembrie, într-un ciclu constituţional, de data aceasta, începe o nouă sesiune parlamentară. Poate nu este întâmplător ca aceste instituţii atât de diferite să-şi suprapună măcar momentul de reluare a activităţii. Ambele sunt destinate să formeze şi să proiecteze pentru viitor o naţiune, prin educaţie sau prin lege, de ambele depinzând soarta acestei naţiuni

Şi, atunci, să nu uităm că dascălii noştri ne-au pregătit pentru ce trebuie să facem acum pentru că datorită lor au căpătat în viaţă un sens şi o perspectivă. Am învăţat principii şi legi, am tocit teoreme şi declinări latine. A venit momentul să înţelegem de ce am învăţat toate acestea. Toate s-au ordonat şi mai ales s-au sintetizat în modul în care gândim şi acţionăm în viaţă.

De aici şi neliniştea mea la acest început de sesiune parlamentară. Oare să fi uitat tot ce am învăţat în mereu reluatul septembrie al studiilor noastre? Oare nu am înţeles nimic sau, dacă am înţeles, am înţeles oare bine? Se poate demonstra că tehnic este posibil, dar tot atât de bine se poate demonstra că este lipsit de sens. Principiile şi legile ştiinţelor exacte şi ale ştiinţelor naturale au fost aduse, prin studii îndelungate, aproape la gradul de a fi imuabile şi, în orice caz, definitorii în timp. Noi am acumulat numai finalitatea unei imense şi laborioase activităţi de secole a umanităţii.

Este timpul să gândim ca şi legilor fundamentale ale vieţii sociale să le dăm aceeaşi valoare. Unele dintre ele există, exemplul Codului civil napoleonian, în vigoare şi astăzi după 102 ani, având rădăcini viguroase în dreptul roman milenar, îmi este cel mai la îndemână. Câte din legile noastre vor rezista măcar 10 ani? E păcat că am uitat definiţia şi scopul legilor. E păcat că am început să uităm să aplicăm principii simple care din principii ale ştiinţelor devin principii de viaţă.

E septembrie şi începe şcoala, dar şi o nouă sesiune parlamentară, ultima din această legislatură, o legislatură în care individual ne-am pregătit, fiecare în felul său, pentru examenul din această toamnă şi unii dintre noi, pentru un nou ciclu parlamentar.

Domnul Mihai Dumitriu:

"Doctrina social-democrată şi învăţământul românesc" (I)"

Lumea postmodernă, deşi se confruntă cu tot mai multe fenomene negative care decurg din deficitul de educaţie, este din ce în ce mai puţin preocupată de soluţionarea problemelor complexe specifice lumii şcolii.

Amintiţi-vă ce consecinţe a avut asupra învăţământului românesc politicile liberale ţărăniste din perioada 1996-2000: nivelul scăzut de instrucţie şi educaţie, frecvenţă scăzută în grădiniţe, numărul mare de elevi care abandonau şcoala, mulţi absolvenţi de clasa a VIII-a renunţau la continuarea studiilor şi la care s-a revenit în 2005-2008.

Amintiţi-vă scrisorile semnate de Băsescu în toamna lui 2004 puse în cutiile poştale ale cadrelor didactice şi părinţilor prin care le promitea că în timpul viitoarei guvernări portocalii de dreapta PNL-PD va curge lapte şi miere în învăţământ întărită prin salutul "Să trăiţi bine!". Pentru remedierea situaţiei din învăţământ, generată de miniştrii PD-işti, Miclea şi Hârdău, actualul ministru al învăţământului, liberalul Adomniţei, sprijinit de guvernul de dreapta Tăriceanu a promovat un pachet legislativ pentru învăţământ - actuala putere de dreapta a guvernat numai prin pachete de legi, a proprietăţii, a sănătăţii, a justiţiei cu efectele dezastruoase pe care le vedeţi - criticat de Băsescu şi abandonat de ministru. În contrapartidă Traian Băsescu a promovat Pactul naţional pentru educaţie, prin care a dorit să arate că El este salvatorul şcolii româneşti, Spiru Haret al sec. al XXI-lea, asumându-şi rolul de ambasador al părinţilor şi pledând demagogic pentru drepturile elevilor.

Speculând tema educaţiei, sensibilă şi extrem de importantă pentru toţi cetăţenii României, Băsescu şi actualii guvernanţi au dorit şi doresc să-şi creeze imagine şi capital electoral pe seama aşteptărilor şi speranţelor, de atâtea ori minţite, înşelate ale comunităţilor educaţionale (părinţi, dascăli, studenţi, elevi): politizarea totală a învăţământului (în fiecare unitate de învăţământ este sediul partidelor PNL-PD); distribuirea resurselor umane şi materiale pe sprânceană numai pe criterii politice (exemplu: fondurile alocate de Guvern numai primăriilor şi şcolilor conducerii PNL, microbuze distribuite în Colegiile electorale unde candidează liberalii de vază); schimbarea miniştrilor educaţiei la câteva luni de la instalare; ignorarea cadrelor didactice, elementul fundamental în implementarea măsurilor reformei şi înnoirii sistemului de învăţământ; reluarea principiului finanţării per elev; pasarea finanţării tichetelor de masă şi decontării transportului cadrelor didactice către Consiliile locale; creşterea personalului didactic necalificat. Acestea sunt câteva din acţiunile care nu au darul de a asigura coerenţa unor măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului. Mai mult, au determinat o criză profundă a sistemului prevestind un dezastru.

Incapacitatea guvernanţilor de dreapta PNL-PD de a-şi elabora o politică educaţională proprie este evidentă din faptul ca au fost adoptate şi continuate toate programele de susţinere educaţională şi protecţie socială ale PSD-ului. Am în vedere: cornul şi laptele, microbuze şcolare, reţele de calculatoare, burse "Bani de liceu", săli de sport, reabilitarea infrastructurii, rechizite gratuite, 200 euro pentru achiziţionarea unui calculator.

Aceste măsuri social democrate îşi arată viabilitatea în condiţiile societăţii româneşti actuale marcată de sărăcie şi care sunt în contradicţie cu doctrinele liberale PD-L-iste de dreapta. Mai mult, în ultimii 3 ani, parlamentarii PSD din Senat şi Camera Deputaţilor au impus legi social-democrate pentru îmbunătăţirea condiţiilor din învăţământ:

• mărirea sumelor alocate învăţământului;
• mărirea procentelor privind creşterea salariilor cadrelor didactice (octombrie 2007, ianuarie 2008, iunie 2008);
• mărirea procentelor salariilor de merit şi gradaţiilor de merit care au rămas deficitare şi discreţionare în metodologiile de acordare;
• burse "Bani de liceu" pentru absolvenţii de SAM, anul pregătitor, clasa a XI-a;
• burse "Guvernul României" pentru şcolarizarea a 25 de elevi, absolvenţi clasa a IV-a din mediul sătesc care posedă un grad superior de inteligenţă şi provin din familii sărace, şcolarizaţi în unităţi de elită, în fiecare judeţ, anual - lege respinsă de Băsescu şi impusă de parlamentarii social-democraţi pentru că aceste grăuncioare de aur din noroaiele României să ajungă intelectuali de marcă;
• norma didactică de predare a educatoarelor şi învăţătorilor - 18 ore - respinsă de Curtea Constituţională la cererea guvernării liberale Tăriceanu, repusă în discuţia Camerei Deputaţilor şi aprobată, picată la Senat în mai 2008 din lipsă de cvorum. În iunie 2008, repusă din nou în atenţia Camerei Deputaţilor.

În concluzie, din partea partidului social democrat, a parlamentarilor social - democraţi există o preocupare continuă şi constantă în a promova legi pentru învăţământ în spiritul doctrinei social-democrate care:

• să elimine carenţele din învăţământul rural;
• să elimine subfinanţarea învăţământului;
• să diminueze numărul analfabeţilor şi persoanelor cu studii incomplete;
• să crească salariile în aşa fel încât posturile din învăţământ să devină atractive.

De asemenea, PSD manifestă o preocupare deosebită pentru pregătirea capitalului uman în a face faţă provocărilor viitorului prin stabilitate legislativă şi elaborarea unei legi a educaţiei adulţilor (10.5% din adulţi cuprinşi în sistemul educaţional în 2010).

Stimaţi colegi,

Conform celor prezentate mai sus vă adresez rugămintea de a susţine toate legile social-democraţilor pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei în România pentru a asigura un viitor copiilor noştri.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Acum cu patru ani, Guvernul Tăriceanu şi-a asumat, prin programul de guvernare, principiile modelului social şi economic european, al cărui obiectiv fundamental este creşterea nivelului de trai. Astăzi putem spune răspicat că Executivul de factură liberală, condus de acelaşi Căşin Popescu Tăriceanu reuşit să îl punem în aplicare

O constantă a deciziilor luate în acest mandat a reprezentat-o păstrarea echilibrului între dezvoltare şi solidaritate socială, ceea ce a condus la o creştere fără precedent a nivelului de trai.

În paralel cu stimularea creşterii economice şi în mod firesc bazându-se pe rezultatele acesteia, guvernarea PNL a acordat toată atenţia categoriilor defavorizate, armonizând sprijinul bănesc direct, care a fost mult peste cel acordat de guvernele precedente, cu politici şi acţiuni active de integrare în viaţa economică, conform principiului că cea mai bună formă de protecţie socială este nu indemnizaţia de şomaj, ci locul de muncă de muncă bine plătit.

Pe ansamblu, peste 900 din cele circa 930 de angajamente asumate, în 2005, prin Programul de Guvernare, au fost realizate. La mai puţin de patru ani de la preluarea mandatului, putem afirma cu dovezi clare, palpabile, că nu există vreun domeniu care să nu fi cunoscut schimbări fundamentale în bine şi în care să nu se fi atins importante obiective asumate politic.

În cei patru ani de guvernare, PNL a promis ceea ce a ştiut că putea realiza şi s-a ţinut de cuvânt, iar acolo unde a fost posibil realizările au depăşit, cantitaiv şi calitativ, promisiunile. Astfel, adevăraţii liberali – nu cei de conjunctură băsesciană – au tratat poporul român cu respect, oferind certitudini şi nu promisiuni fără acoperire.

Spre deosebire de alte partide, care promit mereu „marea cu sarea” doar pentru ca mai apoi să încerce să dea explicaţii de ce nu au reuşit transpunerea în practică a păcălelilor electorale, noi, liberalii adevăraţi, am vorbit întotdeauna doar despre ceea ce ştiam cu siguranţă că putem să facem.

În ceea ce mă priveşte, am încredere în discernământul românilor şi sunt convins că ei cunosc cel mai bine modalitatea prin care aşteptările lor de mai bine să continue, la fel de onest, şi în anii ce vin.