Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,50.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamnelor şi domnilor,

Declar deschisă şedinţa consacrată prezentării declaraţiilor politice.

Dau cuvântul reprezentantului Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul Ioan Ghişe.

Domnul Ioan Ghişe:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte de şedinţă şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimate doamne şi stimaţi domni colegi deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Promovarea unei grile de salarizare în sectorul public este o soluţie importantă pentru recentele şi numeroasele revendicări sociale".

Când spun sectorul public, avem în vedere mai mult decât sectorul bugetar, anume inclusiv operatorii comerciali cu capital majoritar de stat, regii şi societăţi comerciale, aflate sub autoritate publică naţională, judeţeană sau locală.

De la acest microfon, în acest mandat am avut următoarele intervenţii pe acest subiect:

• în 19 aprilie 2005, atrăgeam atenţia asupra necesităţii de a fundamenta, bazat pe principii, în mod echitabil, salarizarea în sectorul public;
• în 8 noiembrie 2005, atrăgeam atenţia asupra modului defectuos în care se face salarizarea în sectorul bugetar;
• în 28 februarie 2006, anunţam că este urgentă şi necesară o politică de salarizare corectă în România în sectorul bugetar;
• în 2 mai 2006, vorbeam despre necesitatea şi urgenţa echilibrării sistemului de salarizare în sectorul public;
• şi, în fine, în 30 mai 2006, atrăgeam atenţia asupra faptului că grila de salarizare în sectorul public este o urgenţă şi necesitate pentru România; "Adevăr şi nedreptate, realitate cinică".

Aceste declaraţii politice le-am făcut la vremea aceea în timp ce ministru la muncă şi protecţie socială era fostul reprezentant al Partidului Democrat.

Când colegul nostru, senatorul Paul Păcuraru, a ajuns ministru, m-am dus la dânsul şi, în mod amical, l-am întrebat de ce nu se promovează de către Guvern o astfel de grilă de salarizare în sectorul public. Domnia sa mi-a explicat că liderii principalelor confederaţii sindicale nu doresc o astfel de grilă pentru întreg sectorul bugetar, cu atât mai puţin pentru sectorul public.

Acum, în urma aprobării legii privind mărirea salariilor cadrelor didactice cu 50%, s-a creat această situaţie de frământări sociale şi revendicări, multe dintre ele cât se poate de îndreptăţite, revendicări de o amploare fără precedent în perioada ultimilor ani.

Şi, atunci, vin în faţa dumneavoastră ca să reiterez propuneri pe care le-am mai formulat şi care cred că pot constitui o soluţie pentru situaţia actuală.

Propunem următoarele:

• prin medierea preşedintelui ţării, să se desfăşoare o dezbatere naţională pentru definirea valorilor societăţii româneşti, care trebuie promovate prin sistemul public de muncă şi protecţie socială;
• adoptarea unei strategii naţionale pentru promovarea muncii şi susţinerea protecţiei sociale;
• realizarea unui acord politic al principalelor partide parlamentare pentru susţinerea strategiei naţionale, pentru promovarea creativităţii, a inteligenţei şi valorii;
• realizarea unui acord social între Guvern, sindicate şi patronate în privinţa creşterilor de salarii, în limitele creşterii productivităţii muncii;
• revitalizarea activităţii Consiliului Economic şi Social şi implicarea sa în dialogul politic pe temele salarizării şi protecţiei sociale;
• şi, nu în ultimul rând, publicarea tuturor salariilor din sectorul public pe paginile de internet ale instituţiilor şi operatorilor comerciali cu capital majoritar de stat - regii şi societăţi autonome.

Apreciez că aceste tipuri de propuneri pot constitui o soluţie pentru revendicările sociale.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Olguţa Cocrea.

Doamna Olguţa Cocrea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "9 octombrie - Ziua mondială a poştei".

Pe tot mapamondul, în data de 9 octombrie, se sărbătoreşte Ziua poştei. Şi cei 35.000 de salariaţi din Poşta Română se alătură colegilor din lumea întreagă şi îşi sărbătoresc ziua. Este o zi importantă pentru cei 35.000 de salariaţi şi cei 30.000 de sindicalişti din Poşta Română.

Poştaşul este omul de legătură între populaţia unei ţări şi lumea întreagă. Zi de zi ne trece pragul casei aducându-ne veşti, de multe ori bune, de la cei dragi plecaţi în toată lumea. De asemenea, după '89, poştaşul român aduce pe lângă veştile bune şi pensia, care este aşteptată de milioane de pensionari. Mai nou, ne aduce şi aproape toate facturile pe care trebuie să le plătim. Acestea din urmă nu sunt veşti chiar bune, ţinând cont de costurile mari la utilităţi.

Fie soare, fie vânt, zăpadă sau orice intemperie, poştaşul român zilnic se prezintă la uşile noastre, ale tuturor, pentru a-şi face datoria. Este o muncă grea, dar foarte frumoasă. Tot timpul este conectat la viaţa de zi cu zi a clienţilor lui şi, în majoritatea cazurilor, cunoaşte problemele de zi cu zi cu care se confruntă clienţii din sectorul lui.

De asemenea şi oficiantele, care sunt zilnic în legătură directă cu clienţii, sunt câteodată stresate, jignite, dar niciodată nu ripostează, le vorbesc calm şi le zâmbesc celor de dincolo de ghişeu.

În relaţia cu oamenii trebuie să uiţi de problemele tale de zi cu zi şi să cauţi pe cât posibil să zâmbeşti clientului, să-i vorbeşti frumos, calm, să-l ajuţi, să-i explici tot ceea ce trebuie el să ştie.

Complexitatea muncii pe care o fac cei 35.000 de salariaţi ai Poştei Române, care în ultimii ani depun eforturi pentru ca cei care beneficiază de serviciile lor să fie mulţumiţi, este uluitoare.

Până acum, niciun Guvern nu şi-a pus problema cum şi în ce condiţii muncesc aceşti oameni. Se vorbeşte tot mai des despre privatizarea serviciilor poştale, dar nimeni nu vede că prin privatizarea Romtelecom-ului, de exemplu, sora vitregă a Poştei Române, a avut de suferit populaţia aceste ţări, deoarece în momentul privatizării, patronul va dori profit şi acesta se va putea face doar prin majorarea tarifelor. Ar fi bine ca viitorul Guvern să se gândească să declare serviciile poştale ca infrastructură naţională, să rămână un bun al statului român, deoarece în cazul privatizării serviciul universal ar dispărea.

Poşta Română se adresează atât marilor clienţi, cât şi celor cu venituri mai mici, care nu ar avea cu ce să achite un serviciu poştal unei firme private de curierat care are tarife de 3-5 ori mai mari ca la Poşta Română.

Trebuie să se ţină cont că cele mai defavorizate categorii, adică pensionarii, şomerii, veteranii, familiile cu mulţi copii sunt deservite de poştaşii din România. Şi să nu uităm că aceşti oameni ne vizitează zilnic, ne spunem necazurile şi problemele, ne cunosc de ani de zile şi, în situaţia când se poate, chiar ne şi ajută. Relaţia cu omul este grea dar frumoasă şi, când ai nevoie de a fi ascultat, ştii că ai un om de încredere în poştaşul tău.

Pentru cei 35.000 de poştaşi din România adresez în numele meu şi al Parlamentului României un călduros "La mulţi ani!", sănătate, fericire lor şi familiilor lor, un trai mult mai bun şi să le dea Dumnezeu tot binele din lume.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Din partea Grupului Partidului Social Democrat, doamna Elena Ehling.

Doamna Elena Ehling:

Mulţumesc.

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Declaraţia politică de astăzi are ca titlu "Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm. 5 octombrie - Ziua internaţională a profesorilor".

Încep declaraţia mea politică citând câteva versuri din poezia "Liceu", autor George Bacovia: "Liceu, - cimitir / Al tinereţii mele -... / Şi azi mă-nfiori / Liceu, - cimitir / Al tinereţii mele! / În lume m-ai dat / În vâltorile grele ...˝

Altfel spus - şi îl parafrazez pe Paul Valery - "Educaţia nu se limitează la vârsta copilăriei şi adolescenţei ... la perioada şcolarităţii".

Pe tot parcursul vieţii, mediul familial si social - societatea - influenţează şi el educaţia noastră, fiind un educator pe cât de sever, pe atât de periculos.

Pentru a face din România, din Europa un punct de referinţă al calităţii la nivel mondial, pentru a asigura o dezvoltare durabilă la nivel global, trebuie să recunoaştem şi să acordăm educaţiei locul şi rolul cheie ce-i revin într-o societate în permanentă schimbare, evoluţie, o educaţie şi formare de-a lungul întregii vieţi, urmare căreia toţi cetăţenii devin depozitarii unor cunoştinţe, capacităţi şi competenţe care să le permită inserţia socială, contribuindu-se astfel atât la creşterea economică, cât şi la consolidarea coeziunii sociale.

Finalitatea: "...ajutorarea oamenilor de a se adapta şi a se pregăti pentru schimbare, antrenarea oamenilor pentru a deveni operaţionali...". Finalitatea noului tip de educaţie pentru schimbare se regăseşte în Raportul Consiliului Clubului de la Roma - Prima Revoluţie Globală.

Acesta este şi motivul pentru care şcoala trebuie să devină un mediu real de revigorare morală, de renaştere cognitivă şi înnoire tehnologică cu efecte la nivel macrosocial, asigurând armonizarea conţinutului învăţământului cu principiile funcţionării economiei de piaţă.

Astfel, Benjamin Franklin spunea (şi este actual): "Tu îmi spui, eu uit; tu mă înveţi, eu îmi amintesc; tu mă implici, eu învăţ!"

Desigur, fără o bază materială, fără o stimulare salarială a celor care slujesc cu credinţă şi dragoste şcoala, care se resemnează în numele unei demnităţi nerecunoscute - marginalizaţi, ignoraţi -, fără o schimbare de mentalitate, mai putem vorbi de performanţa învăţământului românesc!?

Aşa cum a apărut şi în media, salariile profesorilor trebuiau să crească la 1 octombrie a.c. iniţial, cu 6%, apoi cu 9%, urmare a negocierilor cu premierul Tăriceanu. Numai că, în Comisia pentru învăţământ, Grupul parlamentar al PSD a propus un amendament la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se acordă în anul 2008 personalului din învăţământ (PL-x 263/2008) - lege ordinară, proiect adoptat de Senat în 22.04.2008 -, creşterea propusă de Partidul Social Democrat fiind cu 50%. În plenul Camerei din 30 septembrie a.c., modificarea a întrunit 254 de voturi, niciun vot împotrivă; votul a fost nominal, fiecare deputat ridicându-se în picioare şi spunând "pentru", chiar şi ministrul Adomniţei.

O intelectualitate resemnată, profesorii - suflete mari, adevărate efemeride, în sensul de cărţi inepuizabile de ştiinţă şi dăruire - ştiu că sursa puterii stă în a gândi, că fântâna înţelepciunii se află în cărţi, iar secretul tinereţii în joc; tot ei mai ştiu că a te ruga şi a iubi este un privilegiu dumnezeiesc; tot ei mai ştiu a dărui, căci o zi e prea scurtă pentru a fi egoist, că numai dăruind, aflăm cheia raiului.

Un sincer şi din inimă "La mulţi ani!", stimaţi colegi dascăli, călăuze pentru viitor.

Cum "Preţul măreţiei este responsabilitatea", noi înşine, fiecare dintre noi, este responsabil de ceea ce vrea pentru el şi copiii lui! Desigur, premierul Tăriceanu şi Guvernul condus de domnia sa se fac responsabili pentru gestul de a fi atacat la Curtea Constituţională o lege aprobată cu unanimitate de voturi de deputaţii din toate grupurile parlamentare, care au înţeles că educaţia reprezintă o prioritate naţională într-un stat democrat, modern, al Uniunii Europene.

Concluzionez: "N-am făcut din tine, omule, nici făptură cerească, nici pământeană, nici fiinţă nemuritoare, nici muritoare, pentru ca, asemenea unui sculptor, să te modelezi singur, dându-ţi forma pe care o preferi."

"Cu credinţă, totul este posibil, cu dragoste, totul este mai uşor! "

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da, vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul Emilian Frâncu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Mai întâi, aş vrea să transmit şi eu un sincer "La mulţi ani!" tuturor celor care lucrează în Poştă, pentru că mi-am început cariera acum aproape 30 de ani în domeniul poştei şi telecomunicaţiilor, ca inginer electronist.

Deci, "La mulţi ani!" tuturor poştaşilor din România.

Şi acum voi citi declaraţia politică.

"Complot perfid împotriva Guvernului Tăriceanu".

La fel ca "somnul raţiunii" din celebra gravură a lui Francisco de Goya, înăsprirea luptei electorale, înaintea alegerilor de la 30 noiembrie anul acesta, naşte monştri.

Timp de patru ani, guvernul liberal a asigurat creşterea sustenabilă a salariilor. Într-o economie din ce în ce mai sănătoasă, guvernarea Tăriceanu a izbutit ca, acum, salariile calculate în euro ale tuturor românilor, inclusiv ale bugetarilor, să fie de două ori mai mari decât erau la începutul anului 2005.

Este o realizare cu atât mai meritorie cu cât, în mod concomitent, leul românesc a încetat să mai fie afectat de inflaţia galopantă din vremea precedentelor guvernări de după 1989.

Asta deoarece creşterea salariilor nu s-a făcut la presiunea străzii, prin tipărire de bancnote fără acoperire, ci numai şi numai pe baze solide.

Le stă în gât tuturor adversarilor politici ai PNL însuşi gândul că liberalii se pot mândri cu asta şi că românii înţeleg cine le-a adus, pentru prima dată în zeci de ani, o adevărată creştere a nivelului de trai. Poate nu o creştere uriaşă, dar o creştere sănătoasă.

Şi atunci, cu o perfidie fără seamăn, adversarii noştri politici au instrumentat, mai ales în ultima săptămână, o avalanşă fără precedent a revendicărilor salariale în sectorul bugetar, cu scopul de a crea o stare de panică, de nesiguranţă, putându-se merge până la isterie şi haos.

În aceste ape tulburi, amplificate mediatic de la zi la zi şi chiar de la o oră la alta, atât PSD cât şi PD-L ar fi dorit, fiecare, să pescuiască "peştele cel mare" pe 30 noiembrie. Le spunem de pe acum că sunt slabe speranţe de reuşită.

Dumnezeu nu ţine cu complotiştii. Şi nici românii nu-i iubesc pe aducătorii de haos.

"Liberalii nu sunt împotriva creşterii salariilor bugetarilor".

Cum ar putea fi împotriva creşterilor salariale un Guvern care, în ultimii patru ani, a dublat în euro toate salariile şi toate pensiile din România?

Cu o singură condiţie, însă - aşa cum au subliniat în repetate rânduri premierul Tăriceanu şi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu: această creştere să fie una sănătoasă, sustenabilă, care să nu afecteze economia şi care să asigure cu adevărat o creştere a nivelului de trai.

Majorarea salariilor se poate face oricând, în aceeaşi manieră criminală în care au făcut-o unele dintre guvernele post-decembriste: au impus Băncii Naţionale să pună în funcţiune, la turaţie maximă, maşina de tipărit bani.

Iar salariile au crescut nu cu 50% într-un an. Au crescut şi cu 100%, şi cu 200%, de fiecare dată când poporul "trebuia" minţit cu iluzia că o va duce mai bine.

Cât de bine au dus-o românii, se ştie: în câteva săptămâni după fiecare majorare necugetată, banii fără acoperire erau mâncaţi de monstrul inflaţiei galopante.

Într-o economie bolnavă, noi, românii, ne puteam "mândri", pe atunci, cu un singur lucru vajnic şi sănătos (dar sănătos între ghilimele): o inflaţie straşnică.

Vrem să repetăm greşelile trecutului, din timpul guvernărilor de care se fac răspunzători taman acei factori politici care, acum, urmăresc subminarea liberalismului în ultimele săptămâni de dinaintea alegerilor? Nu, nu vrem.

Şi nu vom proceda aşa cum cere presiunea străzii, chiar dacă astăzi Bucureştiul va fi atacat cu marşuri, cu pancarte, cu megafoane şi cu toată recuzita echipelor de făcut zgomot.

Fiindcă ştim despre ce fel de zgomot este vorba: zgomot sindical la comandă politică.

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc.

Din Partidului România Mare, domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În primul rând, vreau să spun că îl deplâng pe colegul meu liberal, care în felul acesta dă dovadă încă o dată de lipsă de coloană vertebrală faţă de partidul pe care-l reprezintă.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Încă mai cred în demnitatea poporului român".

Apropierea alegerilor i-a pus pe UDMR-işti pe jăratec.

În cei 18 ani care au trecut din decembrie 1989, au forţat nota şi au reuşit să obţină drepturi la care nici nu visau. Tot timpul au făcut referire la "discriminare pozitivă" şi au reuşit. Bravo lor!

Iar, atunci când românii se mai trezesc, fac referiri la drepturi câştigate. Chiar şi dacă acestea nu sunt constituţionale. Şi plusează în continuare. Degeaba P.U.N.R., în timpurile existenţei sale, sau Partidul România Mare actualmente, încearcă să le mai potolească zelul. Modul în care îşi folosesc relaţiile formate cât şi şantajul, este de felicitat. Au oameni infiltraţi în tot felul de posturi în Executiv, la toate nivelurile, nu numai în poziţii de lider, ci mai ales în poziţii de filtru, astfel încât nimic nu mişcă în ţara asta, fără ca ei să nu fie informaţi şi să acţioneze înainte ca românii să înţeleagă cum se pune problema. Ei plusează fără limită, fiindcă ştiu că, în final, tot le va rămâne ceva.

Şi dacă miza ar fi menţinerea monopolului asupra regiunilor cu preponderenţă maghiară... Dar s-au întins. Doctrina lor este menţinerea aprinsă a flăcării urii, iar pentru aceasta au pregătit în permanenţă câte un butuc, pentru a fi aruncat pe jar.

Cine vrea să observe vede că, deşi au putere deplină în regiunile pe care le păstoresc, UDMR-ul nu a ridicat un deget pentru modernizarea infrastructurii acestora şi atragerea de fonduri comunitare în aceste zone.

Mai nou, doresc ca limba maghiară să fie limbă oficială regională. Oare restul nu contează? Într-o recentă conferinţă de presă la Târgu-Mureş, preşedintele Markó Béla a declarat că preocupările legate de bilingvism şi statutul minorităţilor vor fi şi în viitorul program de guvernare al UDMR. "Program de guvernare", dar de unde ştiu ei că vor fi la guvernare? Oare jocurile de culise să fie deja făcute?

Totodată, Markó Béla a mai declarat că "Bilingvismul ar însemna ca, în anumite unităţi administrativ-teritoriale, cele două limbi, româna şi maghiara, să aibă un statut eventual egal, ceea ce nu există în acest moment. În programele noastre viitoare trebuie să existe acest deziderat şi trebuie să stimulăm măsuri concrete în acest sens. Vom relua şi problema legii minorităţilor, care în acest moment se află la Camera Deputaţilor, şi alte probleme legate de convieţuirea etnică". El a precizat că limba maghiară poate să devină a doua limbă oficială, însă numai pe teritoriul unde minoritatea maghiară este în majoritate. Ce s-ar întâmpla dacă toţi minoritarii ar dori acelaşi lucru în acele zone unde ei sunt majoritari? (Oare recenta experienţă cu mărirea salariilor cadrelor didactice nu este suficientă, pentru a observa cum s-au declanşat în lanţ solicitările de mărire a salariului pentru toţi bugetarii?).

Întrebat dacă aceste zone sunt în afara judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, Markó Béla a apreciat că judeţe precum Clujul sau Bihorul nu reprezintă diaspora. Pe de altă parte, senatorul Frunda a propus mai mulţi magistraţi de limbă maghiară, deoarece un om îşi exprimă mai bine o problemă în limba maternă. Totodată, el a susţinut că trebuie modificat pragul privind utilizarea limbii materne în administraţia publică şi în instituţiile publice de la 20%, cât este în prezent, la 10%, cât şi inscripţionarea bilingvă a instituţiilor publice, străzilor etc. Oare câţi maghiari s-au rătăcit de exemplu prin Târgu-Mureş, neputând citi numele unei străzi, deşi ei îşi însuşiseră limba oficială a statului în şcoală!?

Întreb: ce amestec are ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Ungariei, Fűzesi Oszkár, care la Cluj-Napoca vedea "mai multe forme de autonomie care se pretează pentru Ţinutul Secuiesc" şi de ce nu i se arată de către Ministerul Afacerilor Externe măcar cartonaşul galben? De când are dreptul un ambasador al unei ţări străine să discute, propună şi eventual să decidă asupra hărţii României? Într-o stare de normalitate el nu trebuia imediat expulzat?

Mă opresc pentru două cuvinte referitoare la regimul de urgenţă în care a fost votată legea de acreditare a Universităţii maghiare "Partium" de la Oradea, care îi are ca profesori pe Orbán Viktor, preşedintele F.I.D.E.S.Z., şi Jeszenszki Geza, fost ministru de externe al Ungariei, în timp ce de exemplu, solicitarea de prelungire a termenului de depunere a adeverinţelor privind timpul lucrat "doarme de 10 luni" pe undeva, prin Camera Deputaţilor.

Se fac jocuri aparente, bune de adormit copiii: UDMR nu este de acord cu referendumul pentru autonomie în chiar momentul când ne pregătim să serbăm 90 de ani de la aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar îl promovează cu tenacitate.

Pe de altă parte, printre numeroasele acţiuni anticonstituţionale şi duşmănoase faţă de poporul român, popa Tökés a declarat la Bruxelles: "Prin realizarea autonomiei se poate pune capăt procesului de asimilare dus de puterea românească. În ultimii 18 ani s-au schimbat doar metodele de asimilare, s-au înfrumuseţat, s-au democratizat, dar esenţa lor nu s-a schimbat. Românizarea secuimii a continuat prin colonizarea ortodoxă şi prin modificarea artificială a proprietăţii." Şi în altă parte: "Toate organizaţiile aparţinând Consiliului Autonom Maghiar din Bazinul Carpatic, şi astfel şi UDMR-ul‚ încă în acest an, în octombrie, împreună, vom face o vizită la Bruxelles, la Parlamentul European, solicitând sprijin internaţional pentru realizarea autonomiei teritoriale a ţinutului secuiesc, proclamându-ne cauza ca şi cea a Europei, asemănătoare problemei tibetane." Doresc să observ că, la fel ca oricare europarlamentar român...

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să limitaţi expunerea.

Domnul Adrian Moisoiu:

Acum închei.

...Tökés László nu a depus vreun jurământ faţă de ţara care l-a făcut europarlamentar. Fiindcă nu s-a vrut! Dacă se vroia, chiar în lipsa unei prevederi constituţionale, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau o hotărâre a acestuia ar fi rezolvat imediat problema.

Mă doare că trebuie să recunosc faptul că suntem mereu în defensivă în faţa ticăloşilor care calcă în picioare Constituţia şi legile, iar guvernanţii sunt permanent dispuşi să negocieze teritoriul, limba, demnitatea şi înghit jigniri după jigniri.

Cine se va implica în apărarea Transilvaniei? Vorba academicianului David Prodan: "Transilvania şi iar Transilvania".

Cine ne va apăra în viitorul legislativ?

Cine îşi va aduce aminte de doctrina naţionalistă?

Vreau să cred că poporul român va şti cui să-i acorde votul. Încă mai cred în demnitatea sa!

Vă mulţumesc şi mă scuzaţi, domnule preşedinte.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Aţi vorbit 7 minute din cele 8 alocate PRM-ului.

Domnul Andrian Mihei, din partea Partidului Naţional Liberal.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Într-o perioadă în care există un tumultuos scandal al Statutului educatorului, aşa-contestata creştere de 50% a salariilor lor, a trecut neobservată ziua de 5 octombrie, Ziua internaţională a educatorului.

Începând din 1994, anual, la data de 5 octombrie se sărbătoreşte Ziua internaţională a educatorului, World Teachers Day. Sărbătoarea este marcată în peste 100 de ţări în întreaga lume.

Mihail Sadoveanu spunea: "Cine nu-şi aminteşte cu drag chipul primului dascăl din viaţa sa?"

Conform UNESCO, Ziua internaţională a educatorului, World Teachers Day, se doreşte a fi ocazia de a ne arăta respectul şi aprecierea pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.

Stă în putinţa noastră să facem în aşa fel încât să le redăm educatorilor demnitatea şi recunoaşterea socială lor, celor ce se ocupă de educaţia generaţiilor viitoare, de viitorul acestei ţări.

Stimaţi colegi,

Lăsaţi educatorii să-şi ducă la îndeplinire menirea. Nu-i mai folosiţi în lupta voastră politică.

De asemenea, săptămâna aceasta, pe 9 octombrie se sărbătoreşte Ziua naţională de comemorare a Holocaustului.

Stimaţi colegi,

Începând cu 2004, în fiecare an, pe 9 octombrie, în România este marcată Ziua naţională de comemorare a Holocaustului. Manifestarea este dedicată comemorării victimelor Holocaustului şi în special rolului pe care ţara noastră l-a avut în acest episod dramatic al istoriei.

Ziua de 9 octombrie a fost aleasă pentru că la această dată, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transilvania. La doar câteva luni după ce Bucovina revenise sub administraţia României condusă pe atunci de generalul Ioan Antonescu.

Stimaţi colegi,

Această zi trebuie să reprezinte o zi de reflecţie pentru întreaga societate românească, pentru a împiedica repetarea ororilor, pentru a împiedica repetarea greşelilor.

De asemenea, pe 9 octombrie este Ziua mondială a locuirii.

Încă din anul 1985, prima zi de luni din luna octombrie a devenit Ziua mondială a locuirii, World Habitat Day, eveniment menit să atragă atenţia oamenilor din toată lumea asupra locuirii în condiţii adecvate.

Dreptul la o locuinţă decentă este un drept fundamental al fiecărui om, dar cei care încă locuiesc în condiţii inumane nu pot ieşi din cercul vicios al sărăciei, fără sprijinul comunităţii din care fac parte. De aceea, stimaţi colegi, trebuie să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra acestui aspect.

Şi dacă de fiecare dată declarăm de la această tribună că dorim să facem parte din tot felul de organizaţii internaţionale, ne-am dorit cu toţii să ne integrăm în Uniunea Europeană, trebuie să acceptăm şi agenda internaţională. Toate aceste zile trebuie să reprezinte zile în agenda noastră de lucru.

Şi ultima declaraţie politică, tot pentru 9 octombrie, este "Ziua mondială a poştei".

Stimaţi colegi,

9 octombrie este ziua dedicată de comunitatea internaţională muncii poştaşilor din întreaga lume, după ce acum 134 de ani, la această dată, la Berna, s-a înfiinţat Uniunea Poştală Universală, România fiind unul dintre cei 22 de membri fondatori.

Sărbătorirea Zilei mondiale a poştei are semnificaţii deosebite pentru lucrătorii din acest domeniu, reprezentând o recunoaştere a importanţei activităţii lor şi a serviciilor poştale în general şi constituie totodată un bun prilej pentru a ne aminti că aceşti oameni au avut şi au o semnificaţie deosebită pentru viaţa noastră cotidiană.

În această eră a tehnologiei informaţiei şi a vitezei, în care telefonia mobilă şi internetul au cunoscut o dezvoltare fără precedent, serviciile poştale îşi păstrează totuşi importanţa, fără de ele, multe dintre activităţile cotidiene ale fiecărui individ sau companie putând fi grav perturbate, chiar dacă nu suntem întotdeauna conştienţi de existenţa şi importanţa lor. Poşta Română este încă singurul operator poştal din România care are cea mai extinsă reţea din domeniul poştal, care asigură cetăţenilor din toate colţurile ţării din acele părţi ale ţării unde nu există internet, unde nu există acoperire GSM ori, regretabil, unde nu există curent electric, accesul la informaţii, la corespondenţă, la primirea şi trimiterea de colete, garantând practic fiecărui individ dreptul de a fi informat şi de a comunica fără restricţii. Totodată, CNPR este organismul responsabil de îndeplinirea obligaţiilor rezultate din aderarea României la Uniunea Poştală Universală, compania trebuind să asigure condiţiile necesare integrării serviciilor poştale naţionale în sistemul celor internaţionale.

Recent, Guvernul a aprobat Strategia de restructurare a Companiei Naţionale "Poşta Română" în vederea privatizării, strategie care are în vedere creşterea competitivităţii CNPR şi accesul la segmente cu potenţial de creştere pentru a asigura o dezvoltare şi profitabilitate durabile şi o atractivitate sporită a companiei pentru privatizare, o mai bună acoperire a aşteptărilor clienţilor prin îmbunătăţirea calităţii şi a orientării către client, dezvoltarea distribuţiei de servicii financiare, creşterea portofoliului de furnizori pentru care se colectează facturi şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor prestate la ghişeu, eficientizarea activităţilor din cadrul companiei şi reducerea bazei de costuri, optimizarea structurii regionale şi a personalului suport, optimizarea reţelei de subunităţi poştale cu activitate de prezentare. Totodată, strategia de restructurare impune recalificări şi concedieri de personal, precum şi reducerea numărului de direcţii regionale de poştă, prin comasare cu alte sucursale. Implementarea strategiei de restructurare, elaborată de firma de consultanţă Roland Berger Strategy, va avea loc în perioada 2008-2012, extinzându-se cu 2 ani peste termenul prevăzut la finele anului trecut.

Personal, consider că procesul de restructurare a serviciilor Poştei Române trebuie să ţină cont de contextul românesc, de dificultăţile pe care această instituţie le-a întâmpinat imediat după revoluţie în a se adapta noului peisaj economico-social, dificultăţi determinate în special de legislaţia deficitară şi de birocraţia în care era practic blocată. Dincolo de aceste aspecte, rezultatele financiare ale Poştei Române au fost - şi în unele privinţe sunt încă - limitate de tarifele sociale pe care le practică, nici una dintre firmele private de curierat neefectuând o deplasare a unui plic, de exemplu, dintr-un capăt în altul al ţării, cu acelaşi preţ ca între două localităţi învecinate.

În încheiere aş dori să urez tuturor lucrătorilor Poştei Române mulţi ani şi sănătate şi vreau să subliniez că aceşti oameni care zi de zi ne aduc veşti de la cei dragi, ne aduc pensiile şi alocaţiile, ne aduc ziarele şi facturile, aceşti oameni, care nu îşi iau liber niciodată, fiind la datorie, fie că este cald sau frig, fie că plouă sau ninge, merită tot respectul nostru nu numai pe 9 octombrie, de ziua lor, ci în fiecare zi din an.

La mulţi ani!

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Au mai depus, în scris, doamna Minodora Cliveti, domnul Filip Georgescu, domnul Constantin Tămagă, domnul Miron Ignat, domnul Paul Magheru de la PRM.

Dau cuvântul domnului Aledin Amet.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un festival pentru promovarea identităţii noastre".

Arta reprezintă, indiscutabil, modalitatea firească prin care o naţiune devine veşnică. În aceeaşi ordine de idei, un popor care nu-şi păstrează tradiţiile este sortit pierii.

Etnia tătară din România a reuşit, într-un mod generos, să-şi promoveze identitatea, astfel încât tot ceea ce înseamnă valoare spirituală este transmis următoarelor generaţii.

În fiecare an, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează, în oraşul Constanţa, Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar. Ajunsă la cea de-a XIV-a ediţie, manifestarea a reunit, în perioada 3-6 octombrie a.c., ansambluri folclorice din România, Crimeea (Ucraina), Turcia, Macedonia, Bulgaria, Kosovo şi, în premieră, Kazahstan. Tot conform tradiţiei, după deschiderea oficială, a doua zi au fost prezentate spectacole în câteva localităţi cu importante comunităţi de tătari şi turci: Tuzla, Mihail Kogălniceanu, Medgidia, Techirghiol.

Lumea turcă îşi va promova, cu siguranţă, în continuare, cultura veche, bogată, pentru că există pasiune, talent, abnegaţie.

Etnia tătară din România, la rândul ei, îşi va promova, în continuare, cultura.

Nu există naţiune fără identitate. Istoria nu poate fi păcălită, demnitatea fiind oferită de păstrarea limbii materne, de păstrarea religiei, de păstrarea obiceiurilor tradiţionale.

Se poate spune, fără îndoială, că acest festival îşi are rolul lui bine definit, oferind posibilitatea de a fi evidenţiate valorile culturale ale diferitelor popoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, domnul Petru Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Voi depune o declaraţie politică în scris, urmând ca de la înalta tribună a Parlamentului să pledez în 2-3 minute pentru un caz, spun eu, deosebit de grav din judeţul Cluj.

Stimaţi colegi, foarte multă lume ştie şi crede că în vestita comună Jucu, judeţul Cluj, acolo unde au ajuns mari investitori, precum Nokia, toate sunt bune şi frumoase, sărăcia a fost practic radiată de pe acea suprafaţă teritorială şi toată lumea este mulţumită, cu un nivel de trai ridicat şi foarte fericită.

Din păcate, pentru circa 364 de cetăţeni ai comunei Jucu, lucrurile nu stau chiar aşa. Încă de acum 50 de ani, atât cei la care fac referire, dar şi moşii şi strămoşii lor, poate, au trudit în vremea regimului comunist în fermele administrate acum de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

În regimul comunist, acestor cetăţeni, repet, 364 la număr, le-au fost construite apartamente în blocuri, însă ei astăzi sunt pur şi simplu batjocoriţi pentru că se doreşte ca ei să fie daţi afară. În ultimii 30 de ani, în aceste imobile nu s-a investit absolut nimic, iar cetăţenii fără contract de închiriere, fără fişe de calcul, fără ca să le fie acceptate plata cheltuielilor şi a chiriei trăiesc acolo în condiţii de mizerie cu un sistem de canalizare înfundat şi cu apartamentele aflate într-o stare de degradare avansată.

Din păcate, de 10 ani de zile, mulţi politicieni s-au lăudat că vor rezolva situaţia acestor cetăţeni şi situaţia imobilelor în care ei locuiesc, urmând ca printr-o hotărâre de guvern sau printr-un proiect de lege să treacă în proprietatea comunei Jucu aceste imobile şi ele să fie, fie vândute, dacă legea permite, fie oferite ca locuinţe sociale.

Acest lucru nu s-a întâmplat, în perioada campaniei electorale locale din iunie, cei care guvernează astăzi ţara încă pentru puţin timp, au trecut pe acolo şi pentru a câştiga voturi au minţit spunând că deja hotărârea de guvern există în acest sens. Nu este aşa, hotărârea de guvern nu există, a fost o minciună crasă, însă prin ceea ce spun, vreau să fac un apel colegilor mei din Camera Deputaţilor şi să-i rog să voteze proiectul de lege pe care l-am iniţiat şi care a fost votat de Senat doar cu un vot împotrivă, astfel încât Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională să rezolve definitiv problema acestor cetăţeni, 364 dintre care 84 sunt copii. Avem posibilitatea să intrăm în legalitate şi, într-adevăr, dacă tot vin investitorii în acea zonă să vină într-o zonă civilizată, într-o zonă în care se trăieşte cel puţin decent.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Partidului România Mare, domnul Ştefan Baban.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Realizările măreţe ale ultimilor patru ani!"

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a încercat săptămâna trecută să ne convingă că la sfârşitul mandatului său totul este bine şi frumos, după 16 ani de tranziţie, ca într-un adevărat basm, citit de domnul ministru Adomniţei.

Potrivit bilanţului guvernării, din 2005 până în prezent, creşterea economică a României este cea mai mare din Europa, apropiindu-ne de nivelul record de 9%; bugetul consolidat acumulează pe zi ce trece din ce în ce mai mulţi bani; valoarea punctului de pensie s-a dublat; salariul net lunar a ajuns la 1.260 lei, iar corupţia este pe cale de dispariţie în această ţară.

Prezentând toate realizările acestui guvern, premierul a declarat nonşalant că promisiunile electorale din 2005 au fost îndeplinite în proporţie de 95%.

Care guvern? Care program? Care realizări însumează 95% dintre angajamentele programului de guvernare?

Luând în discuţie marile realizări cu care se laudă actualul guvern şi analizându-le aflăm următoarele:

Creşterea economică a României s-a simţit în special datorită sectorului privat şi nu datorită statului, care la analiza economico - financiară a activităţii societăţilor comerciale cu capital de stat şi regiilor pe care le păstoreşte, aflăm cu stupoare că peste 50% din ce se câştigă în sectorul privat se risipeşte pe managerii şi proiectele de (ne)performanţă ale acestor unităţi economice. Iar o contribuţie importantă pentru această creştere economică o are şi Guvernul Isărescu, care a reuşit să oprească declinul economic al României, creându-se astfel premisele actualei creşteri economice.

Creşterea veniturilor bugetare se datorează în special numărului enorm de taxe şi impozite pe care le plăteşte contribuabilul român. Iar discutând şi despre baza de impozitare, descoperim că această creştere s-a datorat lărgirii ariei de venituri care au fost impozitate.

Cel mai bun exemplu este reprezentat de baza de calcul pentru impozitarea salariilor, dar şi a pensiilor.

Se laudă premierul Tăriceanu şi cu diminuarea inflaţiei faţă de perioada 2001 - 2004. Nu-i contestăm meritele în acest sens, dar dacă domnul Mugur Isărescu, guvernatorul B.N.R., nu ar fi impus măsurile monetare dure şi nepopulare, nu cred că nu ne-am fi confruntat cu o situaţie asemănătoare cu cea a Statelor Unite ale Americii.

În ceea ce priveşte infrastructura, situaţia este jalnică. Dacă vecina noastră Ungaria a reuşit ca în 5 ani să construiască două autostrăzi, noi ne putem lăuda în ultimii patru ani cu cei 5 km de autostradă. Restul, poate peste 200 de ani, după cum se desfăşoară lucrările şi lucrările în această ţară.

Despre drumurile europene şi naţionale, care ar trebui reabilitate şi reamenajate conform normelor europene nici nu poate fi vorba. Iar în România anilor 2008, se mai găsesc drumuri comunale în care dacă plouă, autoturismul este scos la şosea cu căruţa trasă de cai. Dar suntem europeni!

O altă măreaţa realizare a actualului guvern constă probabil şi în faptul că din ce în ce mai multe persoane ajung să moară în spitalele în care se duc să se trateze. Dotarea precară a acestora, lipsa specialiştilor, exodul cadrelor sanitare, toate denotă realizările măreţe ale actualului guvern.

Iar dacă luăm la rând şi analizăm fiecare domeniu economico-social avem o imagine clară a guvernării liberale.

Concluzia este una singură: ori domnul prim-ministru este rupt de realitate ori visează cu ochii deschişi, mai ales în apropierea campaniei electorale. Iar rezultatele ce se vor obţine vor demonstra că românii trăiesc şi se chinuiesc în această viaţă reală!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Anghel Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Astăzi asist, împreună cu dumneavoastră, la un linşaj mediatic fără precedent îndreptat împotriva şcolii româneşti, împotriva dascălilor acesteia.

Este incredibil cum o iniţiativă legislativă aprobată de Parlament, singura autoritate legislativă consfinţită de Constituţie, să fie blamată, atacată de Guvern.

Consider că momentul istoric în care cei 254 de deputaţi s-au înscris în partidul şcolii a fost şi a rămas un moment istoric de referinţă în dezvoltarea economico-socială şi de ce nu şi morală a României.

Convins că demersul nostru, al celor 13 parlamentari ai Partidului Social Democrat, a fost un demers dat din convingere că, prin aceasta, România se va dezvolta, şi nu o pomană electorală, susţin în continuare această lege şi adresez de la înalta tribună a Parlamentului României o scrisoare adresată Preşedintelui Traian Băsescu, devenit alături de Curtea Constituţională, arbitrul modernizării, dezvoltării economico-sociale a României, prin inconştienţa unui guvern şi a unor miniştri care putem spune că ei ameninţă cu apocalipsa în România.

"Scrisoare adresată domnului Traian Băsescu, Preşedintele României.

Excelenţă,

Sunt profesor Anghel Stanciu, deputat, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor (1996-2005), unul dintre iniţiatorii legii de majorare a salariilor cadrelor didactice cu circa 50%, depusă la Parlament în noiembrie 2007 şi înregistrată sub nr.569/07.11.2007 la Biroul permanent al Senatului României, ca primă Cameră sesizată.

Am urmărit, împreună cu ceilalţi colegi iniţiatori traseul acestei legi, avizată favorabil de Consiliul Legislativ cu nr.1529/06.11.2007 şi aprobată de Senat în 8 aprilie 2008, fără a se înregistra nicio reacţie publică din partea reprezentanţilor Guvernului. Am intervenit public spre a fi înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, respectiv pentru a fi votată, practic în unanimitate de către reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare (254 de voturi pentru din 254 deputaţi prezenţi), în şedinţa din 30 septembrie 2008.

Excelenţă,

Iniţierea acestui proiect de lege (înregistrat ca fiind PL-x 185/2008), departe de a avea scopuri electorale, s-a născut din convingerea noastră fermă că România, prin Parlament, Preşedinte şi Guvern, trebuie să ia şi să promoveze de urgenţă două decizii politice, strategice, şi nu administrative, absolut plasării României, în perspectivă, pe un loc de frunte, demn în Uniunea Europeană:

• alocarea a 6% din p.i.b. (în mod real şi nu declarativ) pentru învăţământ, ca cea mai rentabilă investiţie în formarea românilor şi dezvoltarea economico-socială a României;
• creşterea salariilor cadrelor didactice, ca decizie politică, strategică şi nu administrativă, în cadrul aceleiaşi alocaţii bugetare, spre a creşte atractivitatea profesiei de dascăl pentru tinerii performanţi şi a-i motiva pe cei existenţi pentru a preîntâmpina abandonul carierei didactice şi recalificarea acestora în "căpşunarii" Europei.

Excelenţă,

Această a doua decizie politică, strategică, şi nu pomană electorală, a fost adoptată în Parlamentul României prin votul istoric din Senat (8 aprilie 2008) şi Camera Deputaţilor (30 septembrie 2008) şi vă revine, Excelenţă, onoranta, nobila şi responsabila îndatorire constituţională de a da startul României spre dezvoltare şi modernizare, prin cunoaştere, promulgând, cât mai urgent cu putinţă, legea de majorare cu circa 50% a salariilor cadrelor didactice, spre a stopa ignobila campanie mediatică de direcţionare a României spre sărăcie prin ignoranţă, urmare directă a învrăjbirii sindicatelor româneşti şi blocării prevederilor legale de către anumite grupuri de interese spre a menţine România la periferia Europei.

Încrezători în istorica dumneavoastră decizie de a implementa spiritul Pactului Pentru Educaţie (PPE) cu înţelegere, responsabilitate şi fermitate, prin promulgarea legii, bazată pe decizia politică, strategică, asumată de Parlament, prin votul celor 254 de deputaţi din 254 prezenţi, vă asigurăm, Excelenţă, de alesele noastre sentimente.

Bucureşti, 7 octombrie 2008, profesor Anghel Stanciu, deputat.

Vă mulţumesc, domnilor pentru atenţie. Să sperăm că vom ajunge la data în care Parlamentul va fi respectat de către Guvernul pe care l-am investit şi pe care l-am susţinut în această nobilă misiune de alocare a resurselor necesare şcolii şi modernizării ţării.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat- Liberal, domnul Constantin Tudor.

Domnul Constantin Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am să citesc una din cele trei declaraţii de astăzi, nu înainte de a susţine ca profesor şi ca parlamentar atât scrisoarea, cât şi declaraţia colegului nostru Anghel Stanciu.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Pensionarii călărăşeni, masă de manevră electorală a liberalilor". Trist, dar adevărat!

Lupta acerbă pentru câştigarea alegerilor din toamnă a început, încă de pe acum, iar partidele politice se întrec în promisiuni electorale ce pot aspira voturile cetăţenilor. Chiar liberalii au început să bombardeze populaţia cu promisiuni sociale, mai mult sau mai puţin reale. Prin acest demers nu fac altceva decăt să încerce să acapareze electoratul tradiţional al PSD -ului, mai ales pensionarii, al căror nivel de trai este dependent de măsurile sociale ale guvernului. Astfel, pensiile au fost mărite de la 1octombrie, iar ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, candidat în Colegiul uninominal nr. 1 Călăraşi pentru Camera Deputaţilor, a anunţat desfiinţarea plafoanelor la reţetele gratuite şi compensate pentru medicamente, indispensabile persoanelor vârstnice. Dar de unde sunt fondurile alocate pentru implementarea acestei măsuri, nu se ştie!

Largheţea liberalilor în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri sociale, chiar în pragul campaniei electorale, va costa destul de scump populaţia României începând de anul viitor, prin mărirea inflaţiei, creşterea excesivă a costurilor utilităţilor, dar şi a dobânzilor bancare, fenomene ce vor fi amplificate de recesiunea economică din SUA şi din Europa. Şi, pentru că politica liberalilor trebuie să fie respectată şi la nivel local, iată că şi administraţia liberală respectă întru-totul directivele trasate de la centru, prin care se cere atragerea electoratului din rândul pensionarilor.

Luna trecută a fost aprobată în Consiliul local al municipiului Călăraşi o hotărâre care vizează acordarea gratuităţii transportului in comun pentru persoanele vârstnice. Această măsură de sprijin pentru pensionari a fost abandonată de administraţia liberală anul trecut. Însă acum, înainte de alegerile parlamentare, factorii de răspundere din administraţia locală au considerat oportun sprijinul acordat pensionarilor călărăşeni. Mai mult, primarul liberal Nicolae Dragu a anunţat că intenţionează să dea în folosinţă mult controversatul Centru social destinat persoanelor vârstnice a cărei locaţie va fi la fostul hotel "Dacia", iar inaugurarea acestuia va avea loc pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române.

Un alt aspect demn de luat în seamă este faptul că în zilele de audienţă ale primarului Dragu, Primăria Călăraşi este asaltată de cetăţeni cu probleme sociale, marea majoritate pensionari. Probabil că administraţia locală speră ca în schimbul ajutoarelor sociale alocate la grămadă, numai într-o singură lună s-au dat ajutoare sociale de la Primăria Călăraşi de peste 3 miliarde de lei, să obţină un număr mare de voturi din partea unor categorii sociale paupere. Dar cum în ultimul timp, pensionarii călărăşeni s-au dovedit cei mai disciplinaţi votanţi, prin prezenţa semnificativă la vot, administraţia liberală speră ca ultimele măsuri sociale să le aducă cât mai multe voturi din partea acestora. Rămâne de văzut dacă acest lucru se va şi întâmpla.

După părerea mea, categoric nu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Epuizându-se lista vorbitorilor, deoarece colegii au depus şi în scris, declar închisă şedinţa dedicată prezentării declaraţiilor politice.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "Guvernul, îngenunchiat de greve"

Săptămâna aceasta a început cu greva sindicaliştilor din administraţia publică locală, finanţe, protecţie socială şi statistică. Protestul vine ca urmare a măririi cu 50 de procente a salariilor cadrelor didactice. Consider că era nevoie de o asemenea măsură, întrucât doar cu oamenii în stradă, poate, Guvernul Tăriceanu va face mici eforturi pentru reorganizarea economiei. Salariul minim în România nici nu are asemănare cu un salariu minim oferit de alt stat european. Pentru trei mese pe zi timp de o lună, o familie din ţara noastră, cheltuie, la preţurile de acum, în jur de 300 de euro, aproape de trei ori mai mult decât în Uniunea Europeană.

Drepturile unui cetăţean român sunt aspru încălcate. Societatea românească, cu o economie aparent înfloritoare, trece de fapt printr-o criză a standardului de viaţă. Reforma în principalele domenii a eşuat. Programul de guvernare este depăşit de realitatea oamenilor cu pancarde ieşiţi în stradă. Discrepanţa dintre Guvern şi popor s-a adâncit într-atât, încât s-a ajuns la o blocare a economiei naţionale. Uniunea Europeană se luptă pentru o armonizare între viaţa de familie şi cea profesională, în timp ce sindicaliştii români se zbat pentru a li se respecta drepturile minime pe care le au ca angajaţi. Un salariat român nici nu mai visează la viaţa personală, când îşi vede coşul zilnic de cumpărături pe jumătate gol. Ţările civilizate asigură condiţii şi caută soluţii pentru câmpul muncii, pe când la noi, angajatul este exploatat la maximum, atât fizic, cât şi psihic. Şi de aici declinul economiei şi societăţii româneşti.

Susţin majorarea salariilor şi cer găsirea unei soluţii economice optime, care să asigure decenţa unui trai zilnic !

Doamna Graţiela Denisa Iordache şi domnul Cezar Florin Preda:

"Iresponsabilitatea guvernului Tăriceanu"

Printre multele probleme care trebuiesc rezolvate de România, membră a Uniunii Europene, se regăseşte şi cea a doi miniştri ai Guvernului Tăriceanu. Aceste lucruri, bine cunoscute, nu sunt luate în serios nici până acum când, din nefericire, asistăm cu toţii la evenimente pe cât de grave, pe atât de nedorite.

Cum este posibil să se întâmple acest lucru? La această întrebare probabil nu vom primi niciun răspuns, dar cert este că nici primul-ministru Tăriceanu şi nici ministrul finanţelor nu au venit, până în momentul votării în plenul Parlamentului a Legii majorării salariilor cadrelor didactice, cu idei şi observaţii constructive. Responsabilitatea majoră o poartă Guvernul Tăriceanu II, cât şi miniştrii care, în mod cât se poate de clar, au dat dovadă de atâta neglijenţă.

Nu putem decât să condamnăm ipocrizia şi iresponsabilitatea Guvernului Tăriceanu pentru modul cum s-a raportat la Legea privind creşterea salariilor profesorilor, ţinând cont că PNL deţine şi preşedinţia Camerei Deputaţilor, precum şi portofoliile Educaţiei şi Relaţiei cu Parlamentul, astfel că liberalii puteau să îşi exprime poziţia faţă de această lege, şi mai ales că Guvernul ar trebui să ştie că această lege se încadrează în cei 6% din PIB alocaţi pentru învăţământ pe anul 2008, deci are resurse financiare s-o aplice.

Domnule prim-ministru Tăriceanu, ţinând cont că proprii parlamentari ai PNL, inclusiv propriul ministru al educaţiei, au votat pentru aprobarea legii de mărire a salariilor profesorilor, dar acuzaţi PDL-ul de "crasa iresponsabilitate" cu care promovează astfel de măsuri şi aţi afirmat că în Parlament este "o veselie totală", noi, parlamentarii "veseli", vă cerem să prezentaţi un raport detaliat cu privire la modul cum aţi cheltuit banii bugetului pe 2008, cu alocările aferente.

În încheiere, sper ca măcar acum Guvernul Tăriceanu II să-şi asume responsabilitatea pentru dezamorsarea situaţiei create şi să înţeleagă că ori aplică legea, ori pleacă.

Domnul Relu Fenechiu:

Declaraţie politică intitulată "O lege pentru universitarii din PSD".

Campania electorală care bate la uşă a declanşat din partea Opoziţiei o adevărată "Daciadă" a promisiunilor populiste fără acoperire, toate antamate în contul bugetului viitorului Guvern, indiferent care va fi acesta după alegeri. Dacă promisiunile electorale populiste nu implică costuri - cel puţin la această oră, în schimb, urmarea votării unor legi cu caracter electoral poate genera situaţii extrem de dificile pentru economie. S-a văzut ce a însemnat adoptarea în Parlament a majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice. S-a produs o reacţie în lanţ, şi acum sindicate din mai multe sectoare de activitate solicită creşteri de 50% sau chiar 60%.

Cum s-a ajuns aici se ştie. Peste ordonanţa guvernului care oferea o creştere rezonabilă a salariilor cadrelor didactice - nici un membru al Guvernului şi nici un membru al PNL nu contestă faptul că dascălii noştri merită o salarizare mai bună - mai mulţi deputaţi PSD au venit cu amendamente care au urcat procentul majorărilor salariale la un procent care nu poate fi suportat de către buget.

S-au spus mii şi mii de lucruri, de o săptămână, de când s-a dat votul final la respectiva lege. Un singur lucru nu s-a spus. Şi anume faptul că o parte dintre autorii amendamentelor au urmărit şi interese personale prin adoptarea într-o anumită formă a legii. Puţină atenţie. Pe cine vedem printre autorii amendamentelor. Pe doamna deputat PSD Ecaterina Andronescu ( repet ceea ce am spus şi la dezbaterile pe articole, de ce atunci când a fost ministru al învăţământului nu a făcut niciun amendament în acest sens) deputatul PSD Anghel Stanciu (care a fost ani de zile şeful Comisiei pentru învăţământ, dar nu a promovat vreodată amendamente similare) şi pe domnul deputat PSD Petru Andea (şi el la a doua legislatură membru în Comisia de Învăţământ). Toţi trei - poate este şi cazul altor autori ai amendamentelor, dar nu vreau să greşesc - au, în afară de apartenenţa la acelaşi partid, un numitor comun: sunt şi cadre didactice universitare. Adică, exact categoria din sistemul de învăţământ care are cel mai mult de câştigat de pe urma legii adoptate marţi, 30 septembrie, majorarea fiind de 74%.

Lacrimile doamnei Andronescu, după adoptarea legii, entuziasmul domnului Andea şi heirupismul domnului Stanciu au deci o explicaţie logică. Nu este vorba aici de starea învăţământului românesc. Nu este vorba aici doar de populism sau pomană electorală. Este vorba de rezolvarea unei situaţii care favorizează direct veniturile unor colegi de-ai noştri. Mascat, suntem în faţa unei legi făcute pentru un grup restrâns de persoane din Parlament. Pentru marea masă de cadre didactice exista Ordonanţa Guvernului.

Trebuia însă ceva şi pentru profesorii universitari din Parlament. Noul sistem electoral este posibil să trieze serios, şi unii dintre cei ce astăzi sunt parlamentari s-ar putea ca de la 1 decembrie 2008 să nu mai fie printre noi. Şi, atenţie, în PSD sunt mai mulţi parlamentari care au norme la diferite institute de învăţământ superior de stat sau private. Unii au chiar două sau trei norme la facultăţi diferite. Deci această lege îi serveşte perfect nu doar pe autorii amendamentelor, ci şi pe colegii lor de partid.

Aştept - deşi sunt convins că acest lucru nu se va întâmpla - ca universitarii din PSD să iasă pe micile ecrane şi să declare cât ar obţine în plus de pe urma acestei legi - peste 70%.

Domnul Gheorghe Albu:

"Raţiunea de a fi a Guvernului Răzgândeanu"

Dacă acum câteva zile am asistat la declaraţiile prin care noul însurăţel a încercat şi a şi reuşit să se dea în spectacol cu privire la motivele pentru care ar fi votat, dar nu trebuia, majorarea salariilor profesorilor, recent, şi şeful său de partid şi de Guvern a împrumutat de la această artă teatrală.

Săptămâna aceasta am asistat parcă neputincioşi la criza financiară care a străpuns întreg sistemul financiar, criză care a generat probleme deosebit de grave unora dintre cele mai puternice instituţii financiare din lume. Dar reprezentarea cinematografică, teatrală, s-a desfăşurat pe podiumul Guvernului, fără a atinge limitele responsabilităţii instituţionale. Deşi bursele din întreaga lume sunt în criză, companiile se prăbuşesc sau fuzionează pentru a supravieţui, leul a suferit o depreciere, iar condiţiile de creditare s-au înăsprit, şeful Guvernului declara că sistemul financiar românesc nu este legat de cel american, astfel că nu va fi afectat de problemele unor importante instituţii americane.

În condiţiile în care lumea traversează cea mai gravă criză financiară de după Marea Depresiune din 1929, Guvernul Răzgâdeanu, preocupat de plăcinta care ar putea fi primită în condiţiile unor rezultate electorale favorabile, a început deja să împartă punguţe cu făină sau diverse bunuri materiale, că doar, vorba aceea, nu împarte din propriul buzunar. Pardon, distribuie din bugetul public, adică tot de la prostime... Deşi au loc creşteri substanţiale de pensii sau salarii, românii se luptă cu neputinţa de a avea o viaţa decentă şi cu o reducere a puterii de cumpărare a leului. O viaţă decentă presupune dorinţa românului de a trăi în prezent, iar pentru aceasta face tot posibilul să-şi satisfacă un minimum de nevoi, chiar dacă acest lucru presupune a contracta un credit. Contractăm credite ca să cumpărăm diverse bunuri, bunuri pe care nu le găsim întotdeauna pe piaţa autohtonă, astfel încât trebuie să şi importăm. Astfel se creează presiuni pe balanţa comercială şi pe cursul de schimb.

De asemenea, această criză financiară determină o limitare a fluxurilor de capital şi prin reducerea apetitului pentru risc al investitorilor. Ceea ce acest Guvern trebuia să ia în calcul este că pericolele pentru economia românească nu sunt numai cele care vin din exterior, ci şi cele din interiorul ţării. Trebuie ca noi toţi să conştientizăm faptul că vor exista creşteri ale preţurilor suportate de populaţie din cauza deprecierii masive a leului în ultima perioadă. Spre exemplu, cursul la care se vor calcula anul viitor accizele şi taxa auto este de 3,7413 lei pentru un euro, cu aproape 12% mai mare decât cel folosit anul acesta. Potrivit Codului fiscal, valoarea accizelor, a taxei auto şi a impozitului la ţiţeiul din producţia internă se determină prin transformarea în lei a sumelor exprimate în euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În aceste condiţii, domnule Răzgândeanu, mă întreb de ce consideraţi că aceşti oameni pe care-i reprezentaţi, cetăţenii, mai au nevoie de un kilogram de făină, dacă tot avem o creştere economică majoră, sau de ce avem nevoie de credite pentru a ne satisface un minimum de decenţă, şi nu pentru a trăi în lux?

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Dilema Guvernului: între salariile profesorilor şi starea economiei"

Votul populist de mărire a salariilor profesorilor se explică atât prin situaţia materială precară a cadrelor didactice, dar şi prin avântul preelectoral al unora dintre colegii noştri.

Cu o economie în creştere, dar încă fragilă, este de înţeles de ce sindicatele, şi aici mă refer la acea parte a sindicatelor din mediul preuniversitar care se pregăteşte intens de campanie electorală, au forţat o creştere de 50%, în condiţiile în care statul român nu o poate suporta, mai ales, acum când economia mondială dă semne clare de recesiune care ne afectează mai repede decât ne aşteptam.

Majorarea cerută de sindicate este mult prea mare şi ar însemna o cheltuială bugetară suplimentară de peste 4.500 de milioane de lei, adică 1% din PIB, care înseamnă bani cheltuiţi numai pe salarii, şi nu pe investiţii. Deficitul bugetar va depăşi 3% din produsul intern brut (PIB) în 2008, iar ţinta de inflaţie stabilită de BNR pentru anul viitor va fi depăşită în cazul în care salariile profesorilor vor creşte cu 50%.

În plus, analiştii economici consideră că, odată cu depăşirea deficitului bugetar de 3% din PIB, România riscă să fie sancţionată de Comisia Europeană şi să piardă, astfel, miliarde de euro din fondurile comunitare. Deficitul bugetar va depăşi, fără discuţii, 3% din PIB, iar acest lucru va avea ca efect scăderea ratingurilor de ţară ale României, diminuarea investiţiilor străine, scăderea proporţiei de atragere a fondurilor UE şi nu în ultimul rând, accelerarea inflaţiei.

Pe de altă parte, presiunea străzii, manifestată prin mişcările sindicale din domeniul sănătăţii, al funcţionarilor publici şi alţi bugetari, era de aşteptat, aceste domenii considerând la rândul lor că sunt îndreptăţite la măriri salariale.

Economia nu poate să facă faţă la toate aceste cereri, oricât de îndreptăţite ar fi ele, mai ales că orice mărire de salariu înseamnă încă o povară pentru buget, iar banii pentru investiţii se apropie în aceste condiţii de 0.

Dacă vom ceda la mişcările stradale vom rămâne la stadiul de popor eminamente bugetar, sau chiar poate însemna o întoarcere în timp pe care cred că nu şi-o doreşte nimeni. Nu se poate sacrifica economia de dragul populismului electoral.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Recentele dezbateri privitoare la majorarea salariilor cadrelor din învăţământ au fost salutate de către o bună parte a oamenilor politici din România, dar în acelaşi timp au antrenat şi dispute politice pe această temă.

Subliniem nevoia unui învăţământ de calitate, eficient, cu o importantă susţinere din partea bugetului. De aceea, anul acesta a fost prima oară când alocările pentru educaţie s-au situat la nivelul de 6 % din PIB.

Guvernul a luat act de decizia Camerei Deputaţilor privind salarizarea cadrelor didactice. În această privinţă, opţiunea Guvernului României este aceea că salarizarea în domeniul personalului bugetar trebuie să aibă o rezolvare de ansamblu, o bază unitară.

Orice măsură de majorare a salariilor bugetare trebuie făcută unitar. Majorarea salariilor cadrelor didactice a nemulţumit celelalte categorii de bugetari. De altfel, sindicatele din administraţia publică centrală şi locală consideră că este vorba de discriminare la adresa lor şi ameninţă cu mişcări ample de protest, mergând până la greva generală şi blocarea trezoreriei, începând cu jumătatea săptămânii viitoare.

Reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor au declarat în emisiuni televizate că "Guvernul are bani să dubleze salariile pentru toţi bugetarii, dar daca va face asta, nu va mai rămâne nimic în bugetul României".

Subiectul este cu atât mai arzător, cu cât, în situaţia în care se aplică măsura decisă de Camera Deputaţilor, în învăţământul preuniversitar câştigul mediu va fi de 2700 lei, iar în cel universitar între 8000 si 12.780 lei. În cazul celorlalte cadre didactice din învăţământul universitar, media salariilor se va situa între 3750 si 5270 lei.

În acest caz, apar discrepanţe între diferitele categorii de personal bugetar, discrepanţe care ar trebui corectate.

În acest fel, Grupul parlamentar al PNL salută iniţiativa de majorare salarială a cadrelor didactice, dar în acelaşi timp încurajează negocierile cu celelalte categorii de bugetari pentru o mediere cât mai obiectivă a cererilor acestora şi o analiză atentă a aspectelor economice în care ar putea surveni modificări.

Domnul Dorinel Ursărescu:

Declaraţie politică intitulată "Ieşirea la rampă a liderilor de sindicat are origini politice"

Tot ceea ce se întâmplă în aceste zile, mă refer la ofensiva şi presiunile sindicatelor din diferite ramuri, nu reprezintă altceva decât acţiuni indirecte de campanie electorală. Să facem o comparaţie cu ce se întâmplă în alte locuri. Dacă ne uităm în arhivele televiziunilor, vom observa că în Occident, şi nu numai, presiunile sindicale (traduse prin manifestări de stradă, greve etc.) au loc pentru creşteri salariale cuprinse între 6 şi 10 procente. Există la aceste sindicate un simţ al măsurii, o anumită decenţă. Şi asta chiar şi atunci când evenimentele degenerează şi se produc şi violenţe. Pentru aceste procente privind creşterile salariale se bat sindicatele în state cu o productivitate a muncii net superioară României. Nu o spun doar eu, o spun şi analiştii politici şi economici care urmăresc fenomenul.

La noi însă se întrece măsura. Revendicările sindicale sunt mai mult decât radicale. Foarte rar am auzit de solicitări sub 50%. Vreau să fiu foarte clar: atât PNL, cât şi Guvernul nu se opun majorărilor salariale. Dovada o reprezintă actele normative plecate de la Guvern cu creşteri salariale aflate în jurul a 9 procente. Adică exact procentele care sunt cerute curent în Occident.

Dar actuala creştere economică totuşi nu permite creşteri în procentele cerute în aceste zile de liderii sindicali. Am utilizat sintagma "liderii sindicali" pentru că sunt convins că marea masă de sindicalişti nu şi-a pus problema procentelor care se vehiculează.

Nu am nimic împotriva liderilor de sindicat. Numai că o parte dintre aceştia sunt implicaţi şi fac jocuri politice. Sunt şi eu de acord cu unele informaţii apărute în presă şi în care se relatează că unii lideri de sindicat au fost "instigaţi" politic. Faptul că PD-L a "apelat" la câţiva lideri de sindicat, că PSD la alţii nu trebuie să mai mire pe cineva.

La ora actuală, nimeni nu ştie cât vorbeşte în numele sindicatului şi cât în numele PD-L Cătălin Croitoru. Se ştie, de două luni de zile, acest lider de sindicat a făcut public faptul că este membru al PD-L şi am înţeles că a fost cooptat şi în structurile de conducere ale acestui partid. Şi nu este singurul lider sindical implicat direct în politică. Un exemplu notoriu este cel al lui Matei Brătianu, deja anunţat drept candidat la parlamentare pentru PSD. Şi mai sunt şi alţi sindicalişti pe care o să-i întâlnim prin diferite colegii sub culorile PD-L şi PSD.

De aceea, solicit de la tribuna Camerei ca liderii politici să nu mai implice sindicatele în bătălia politică. Solicitările exagerate ale liderilor sindicali implicaţi politic ar putea dăuna grav economiei româneşti, iar până atunci ar putea afecta grav stabilitatea politico-economică din România.

PS: Preşedintele PD-L Emil Boc acuză Guvernul şi PNL de pomeni electorale. Ţin să-i reamintesc domnului Boc că nu noi, liberalii, ci presa l-a catalogat atât pe el, cât şi partidul pe care îl conduce ca fiind campionii populismului. Poate a uitat domnul Boc că legea prin care s-au mărit cu mult peste procentele venite de la Guvern anumite pensii este "opera" PD-L, în colaborare netransparentă cu PSD. Poate a uitat domnul Boc că PD-L este cel ce promite de câteva zile reduceri cu 10% a taxelor, tichete-cadou, conturi pentru nou- născuţi etc. Orice comentariu este de prisos.

Domnul Paul Magheru:

Declaraţie politică intitulată "Putregaiul de sub şaua lui Attila"

În plină criză economică mondială, campania electorală triumfă la noi. Dacă ai noştri politicieni se duc prin Spania şi Italia, să se împrietenească cu voturile celor care dacă au plecat din ţară au făcut-o în primul rând datorită eşecului acestora, care acum vin să le cerşească voturile, iată că nici minoritarii maghiari de orientare extremistă nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte votanţii lor etnici.

Recent, la Târgu-Mureş, Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că ar dori să obţină pentru limba maghiară statutul de a doua limbă oficială în "anumite zone" din Transilvania: "Bilingvismul ar însemna că în anumite unităţi administrativ-teritoriale amândouă limbile să aibă un statut eventual egal, ceea ce nu există în acest moment. În programele noastre viitoare trebuie să existe acest deziderat şi trebuie să încercăm să stimulăm măsuri concrete în acest sens".

Această perioadă reprezintă într-adevăr momentul prielnic pentru o campanie agresivă a extremiştilor maghiari. Există miza intrării în Parlament, pe care acest vot uninominal n-o mai garantează UDMR-ului, iar pe de altă parte, climatul haotic al unei campanii electorale poate fi prilejul pescuirii în ape tulburi a unor deziderate iredentiste.

Profitând de lipsa de atenţie a mass-mediei, de lipsa unor reacţii vehemente ale instituţiilor statului faţă de aceste provocări ordinare, caracatiţa şovinilor maghiari se poate încolăci în voie. Se încearcă realizarea unui întreg context de manifestări care să susţină propaganda radicalilor maghiari. Folosind îndemnul lui Baba Novac, "Eu bat mijlocul şi voi marginile", urmaşii lui Attila atacă ba prin europastorul Tokes, ba prin Consiliul Naţional Secuiesc sau, când obosesc aceştia, vine şi Partidul Civic Maghiar, precum şi eternul şi nefascinantul UDMR. Astfel, cortegiul de manifestări prin care vor să îngroape duhul românesc din Transilvania cuprinde tentativa realizării unui referendum privind autonomia Ţinutului Secuiesc, care chipurile, cică ar putea fi plasat la aceeaşi dată cu alegerile parlamentare, săptămâna dedicată criminalului de război Was Albert, iar între acestea, Marko Bela se joacă cu vorbele în ţară, că în afara ţării are grijă Laszlo Tokes să o facă.

După cum spuneam, acţiunea este una concertată, iar nerealizările conducătorilor noştri se decontează şi în această inflamată campanie de acaparare a Ardealului. "Vom relua şi problema Legii minorităţilor, care în acest moment se află la Camera Deputaţilor, şi alte probleme legate de convieţuirea etnică", mai susţine Marko Bela.

Acest proiect care a reuşit să fie blocat în Camera Deputaţilor şi datorită Partidului România Mare are toate şansele să revină, în cazul în care coaliţia anti-PRM va face tot posibilul să blocheze accesul partidului în Parlament, prin acest vot uninominal şmecheresc, care nu promovează individul, ci partidul, dovada cea mai bună fiind întărirea partidelor mari.

Gura de tun a PRM-ului va trage mereu, iar românii nu vor putea fi manipulaţi de-o mână de oameni ce-şi zic formatori de opinie şi care se constipă automat în momentul în care aud pronunţându-se numele partidului nostru. Marea masă a românilor nu va înghiţi la nesfârşit găluşca manipulării mediatice prin care se încearcă acreditarea ideii că PRM este un fel de bau-bau pentru democraţie. Partidul România Mare este într-adevăr un fel de bau-bau pentru democraţia mincinoasă care umple conturile unor mafioţi şi sărăceşte o populaţie întreagă. Acesta este deranjul cel mare pe care-l provoacă partidul nostru şi pe care-l va provoca din ce în ce mai tare, atât mafiei, cât şi celor care cred că sub şaua lui Attila, carnea încă s-a mai păstrat proaspătă. A putrezit de mult, aşa cum vor putrezi şi gândurile lor ticăloase.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică intitulată "PSD şi PD-L au semănat vânt şi vor culege furtună"

Pentru a se putea asigura creşterile salariale în sectorul bugetar, solicitate astăzi inclusiv prin noile "mineriade" sindicale instrumentate politic, bugetul ar trebui să dispună de încă 10 miliarde de euro.

Această sumă nu are cum să pice din cer, cadou de la Mama Omida.

Această sumă trebuie suportată de cineva.

Iar acel cineva înseamnă, deopotrivă, nu numai minoritatea zgomotoasă, aşa-zis sidicalizată, care a anunţat că va lua cu asalt centrul Bucureştiului, ci şi majoritatea tăcută a salariaţilor din România, în numele căreia doar pretinde că ar vorbi minoritatea cea zgomotoasă.

Ca să li se facă pe plac manifestanţilor din stradă (stârniţi, malefic, de sforarii politici ai partidelor din Opoziţie), şi unii, şi ceilalţi, adică nu doar "tăcuţii", ci şi "zgomotoşii" ar trebui să suporte circa 2.000 de euro de persoană, ca taxe şi impozite suplimentare.

Or, aşa ceva este inimaginabil.

Dacă PSD şi PD-L promit majorarea imediată, cu 50%, a tuturor salariilor bugetare, atunci românii trebuie să ştie că deputaţii şi senatorii propuşi de aceste partide, PSD şi PD-L, la alegerile din 30 noiembrie vor mări impozitele fiecărui român.

Ceea ce nu înseamnă doar impozitele pe salarii, ci toate impozitele şi taxele: şi pe casă, şi pe maşină, şi pe terenurile agricole, şi pe mâncare, şi pe îmbrăcăminte, şi pe sănătate, şi pe educaţie, şi pe cultură şi aşa mai departe.

Eu nu cred că românii vor face o asemenea alegere.

Cred, însă, că PSD şi PD-L, prin cozile lor de topor, au semănat astăzi vânt, iar mâine vor culege furtună.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică intitulată "Mircea Geoană le promite românilor ceva ca o bicicletă fără lanţ şi ghidon. Tot de la sublim la ridicol, cu Mircea Geoană."

Altă boacănă, pardon, altă promisiune electorală făcută românilor de preşedintele PSD: "Votaţi cu noi. Noi vom construi o centrală atomică lângă Cluj, ceea ce va spori producţia de energie electrică şi va duce la ieftinirea curentului, sub viitoarea guvernare a PSD".

Domnului Geoană, care se vrea mare specialist în centrale nucleare şi în energie electrică, ar fi trebuit să să i se spună că o asemenea investiţie nu se poate amplasa decâtlângă un curs de apă cu mare debit de curgere - cum este Dunărea, de exemplu.

Motivul e foarte simplu: centrala atomica are nevoie de mari cantităţi de apă curentă, pentru răcirea miezului reactorului. De aceea prima centrală electrică românească, singura existentă până acum, a fost realizată la Cernavodă, şi nu la Cotnari, la Sibiu sau pe Vârful Omu.

Nici dacă aţi avea la îndemână debitele însumate de la şapte Someşuri nu s-ar putea construi o centrală atomică lângă Cluj, domnule Mircea Geoană!

V-aţi gândit mult înainte de a le propune românilor să vă voteze, cu promisiunea că le veţi face un cadou care seamănă mai degrabă cu o bicicletă fără lanţ şi ghidon?

Până să deschideţi gura, mai staţi şi dumneavoastră de vorbă cu cei care se pricep...

...Sau, măcar, amintiţi-vă porecla pe care v-a atribuit-o, acum câtva timp, preşedintele dumneavoastră de onoare, Ion Iliescu. Şi nu mai deschideţi gura.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică intitulată "De la sublim până la ridicol nu e decât un pas".

Pasul de la sublim la ridicol poate fi făcut în orice moment al politicianismului.

Domnul Mircea Geoană le propune românilor să voteze candidaţii la alegrile din 30 noiembrie PSD şi pentru motivul că ar fi vorbit, dumnealui, la NASA, şi ar fi aranjat ca domnul Dumitru Prunariu să mai zboare o dată în Cosmos, la aproape trei decenii după ce acesta a zburat şapte zile pe orbită circumterestră, împreună cu sovieticul Leonid Popov, la bordul capsulei spaţiale Soiuz-40.

În 1981, când domnul Dumitru Prunariu era la jumatatea vârstei sale de acum, Radio Europa Liberă lansase în eterul României butada "N-avem pâine, n-avem unt, dar avem cosmonaut", aluzie străvezie la starea deplorabilă a economiei şi a nivelului de trai din ultimul deceniu al epocii Ceauşescu.

Acum românii au şi pâine, au şi unt, au şi căldură în case, au şi curent electric la prize, şi au tot sau aproape tot ceea ce le lipsea pe vremea când domnul Dumitru Prunariu (devenit, între timp, un specialist respectabil) a zburat întâia dată în Cosmos.

Le lipseşte, oare, românilor, un al doilea zbor în spaţiu al venerabilului veteran al cosmonauticii româneşti?

Le-ar folosi la ceva românilor ca domnul Prunariu să se lanseze şi de la Cape Canaveral, nu doar de la Baikonur?

Domnul Mircea Geoană a parcurs, în doar câteva cuvinte, drumul de la sublim până la ridicol, nelăsându-l în pace pe domnul Dumitru Prunariu, implicându-l politic şi folosindu-se de numele şi de renumele acestuia.

Mă îndoiesc că românii ar vota PSD din dorinţa ca statul român să finanţeze o excursie de placere la bordul navetei spaţiale americane.

Asta, desigur, presupunând că domnul Mircea Geoană chiar i-a contactat pe cei de la NASA, aşa cum pretinde.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Liniştea nopţii tulburată de motoare"

În fiecare oraş al României, fie el chiar capitala, ori un altul mai mic, a apărut o nouă problemă. Nu e legată de preţuri, de canalizare, de aprovizionare ori de transport urban în comun, ci de apariţia curselor ilegale de autoturisme şi motociclete.

Cursele şi cascadoriile neautorizate cu autoturisme şi motociclete în locuri publice sunt un pericol pentru trafic atât pe timpul desfăşurării lor propriu-zise, cât şi în rest, deoarece tinerii şoferi sau motociclişti îşi formează un stil de conducere agresiv şi imprudent. Mulţi taximetrişti clujeni declară că efectiv se tem pentru viaţa lor în timpul lucrului de noapte din cauza acestor "piloţi de curse". În plus, zgomotul motoarelor turate la maximum şi al anvelopelor suprasolicitate în frânări şi viraje bruşte este extrem de deranjant şi poate fi auzit la distanţe mari.

Faptul că aceste manifestări au loc mai ales pe timpul nopţii este cu atât mai greu scuzabil, deoarece nu este firesc ca nevoia de senzaţii tari a câtorva tineri să prevaleze asupra nevoii de linişte şi odihnă a marii majorităţi a cetăţenilor.

Locuitorii din zonele unde se desfăşoară astfel de curse susţin că Poliţia nu poate face mai nimic în acest sens, reclamând deficienţe legislative care o împiedică să lichideze acest gen de tulburare a liniştii publice. De aceea este necesară modificarea legii în domeniu, în sensul că trebuie specificat în cel mai limpede mod posibil interzicerea curselor şi acrobaţiilor cu autoturisme şi motociclete în zonele locuite.

În ciuda faptului că se organizează curse legale pentru cei cărora le place viteza, "piloţii de curse" amatori nu înţeleg un lucru banal: atunci când aleargă pe şosele pun în pericol nu numai vieţile lor, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic, atâţia câţi mai sunt la acele ore târzii din noapte.

Domnul Raul Eduard Helvig:

"Inoportunitatea amânării alegerilor parlamentare"

Declaraţia mea politică de azi aduce în discuţie o temă deosebit de actuală şi importantă în viaţa politică românească: alegerile parlamentare care se apropie. Ne aflăm cu două luni înainte de data fixată de Guvernul României pentru alegerile din 30 noiembrie 2008 şi pentru prima dată în situaţia în care cetăţenii vor vota în baza sistemului de vot uninominal. Cu toate acestea, aşa cum a relatat întreaga presă, ştim că există anumiţi politicieni care încearcă să amâne alegerile, întrucât varianta de vot uninominal îi sperie.

Primul semnal care declină aceste încercări de amânare a alegerilor a fost dat de Curtea de Apel Bucureşti, instituţie care a respins, joi, 25 septembrie, contestaţia PRM de a suspenda ordonanţa de urgenţă legată de delimitarea colegiilor uninominale. Însă, problema de fond persistă, întrucât PRM a solicitat şi anularea noului act normativ. Acest aspect va fi decis abia pe 11 noiembrie, în plină campanie electorală, fapt ce îngreunează nejustificat bunul mers al lucrurilor.

Câteva concluzii sunt uşor de extras din cele prezentate mai sus. În această ordine de idei, înţelegem că o categorie însemnată de politicieni se tem de votul uninominal, încercând să se ascundă sub umbrela PRM. Implicit, cei care se tem de votul uninominal se feresc de vocea electoratului, a cărui sancţiune o intuiesc. Însă, ceea ce trebuie să înţeleagă aceşti politicieni este că România nu are nevoie de scandaluri şi jocuri politice, România are nevoie de un mecanism politic eficient, coordonat de un Parlament eficient.

Instituţia Parlamentului trebuie să înceteze să mai fie o casă de odihnă pentru pensionarii politicii. Aceasta trebuie să devină o sursă de guvernare viabilă şi eficientă. Parlamentarii trebuie să-şi însuşească cu responsabilitate obligaţiile. Sigur, sistemul uninominal adoptat este perfectibil, însă introducerea votului uninominal este un pas înainte spre consolidarea democraţiei româneşti, dar şi spre consolidarea şi responsabilizarea relaţiei dintre parlamentari şi electori. Adoptarea votului uninominal va produce unele modificări structurale importante în viaţa politică românească, iar amânarea alegerilor peste termenul legal este inoportună, în contextul de faţă.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Cândva, prin 2004-2005, Traian Băsescu avea o formidabilă priză la electorat. Se ducea prin ţară şi era întâmpinat mai peste tot cu simpatie. Vorbea la televizor şi oamenii îşi lăsau treburile deoparte, înghesuindu-se în faţa micului ecran pentru a-l vedea şi a-l asculta pe preşedinte. Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar lumea şi-a pierdut încrederea în farul călăuzitor de la Cotroceni. Locul unei armate de susţinători a fost luat de o camarilă din ce în ce mai restrânsă, care, foarte curând, după eşecul PD-L la alegerile parlamentare, îl va abandona fără regrete.

Anton Bacalbaşa a scris, acum un secol şi ceva, un pamflet intitulat "Trece alaiul". După ce îl vom parcurge împreună, vom avea surpriza să constatăm că, în materie de slugărnicie, lucrurile nu s-au schimbat prea mult: "Nu, alaiul de lachei n-are ruşine. Înconjurând pe marele lor Dalai-Lama, eunucii eleganţi vor să ne arate că pe ei nu-i atinge nici suferinţa milioanelor lăsate pradă mizeriei, nici vaietele de durere ce ies din văi şi din munţi, nici doliul ce au întins în fundul satelor calicite şi devastate. Alaiul trece mândru pe strade, pintenii zornăiesc, coifurile sclipesc, iar uralele răguşite şi nechezatul cailor ne spun că bucuria a cuprins ceata de trântori şi de ieniceri... Trăiască regele! Şi-n mijlocul acestei mascarade comandate din vreme, în mijlocul acestei beţii voite, nici un glas nu se ridică spre a spune oamenilor de carnaval că veselia lor este o sfidare aruncată ţării reale.

Fără-ndoială, este o adâncă prăpastie între cohorta celor ce petrec astăzi şi între gloatele flămânde şi chinuite, pentru care viaţa e un lanţ de nesfârşite mizerii! Armata e încă în satele pustiite, încă nu s-a stins agonia celor răniţi, încă nu s-a uscat sângele vărsat, încă nu s-a răcit ţărâna sub care zac victimele procurorilor, şi iată că stăpânitori trufaşi apar în convoi cu fruntea sus, zâmbitori, senini ca nişte nevinovaţi. Ai zice că prăznuiesc asasinatele ce au săvârşite împotriva ţărănimii, asasinate îngrozitoare, care pun un stigmat neşters pe toate frunţile astea obraznice. Căci ce înseamnă cinismul acesta al oficialilor? Când ţăranii mor de foame, se aruncă banii pe nişte petreceri barbare şi neruşinate! Când ţăranii sunt ucişi, la Bucureşti regele vine să-şi plimbe faţa printre cetăţeni. Parcă s-ar întoarce de la un război pe care ţara l-ar fi voit! Dar pentru ce atâta mascaradă? Nu simte oare regele că tot entuziasmul care-l înconjoară este plătit? Nu vede el că n-are în juru-i decât mercenari, că poporul cel adevărat nu vine să facă coardă acestei zbânţuieli netrebnice? Nu aude regele că uralele sunt comandate după tact? Îl mulţumeşte oare popularitatea asta plătită cu bani furaţi din bugetul ţării? Nu simte cât e de ridicol când beţivii lui Brătescu îl stropesc cu discursuri care dogoresc a băutură? Un om inteligent ar vedea toate astea şi mai bine şi-ar ascunde capul în fundul cel mai obscur al palatului decât să se arate la lumină".

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Şeful statului face campanie PD-L în diaspora"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seara, la întoarcerea din Spania, că a participat la o reuniune a asociaţiilor românilor din diaspora şi s-a arătat complet deranjat de faptul că a fost acuzat de unii politicieni că ar fi fost de fapt într-o acţiune de campanie electorală prin care a promovat PD-L.

Din păcate, preşedintele încearcă din nou, după metoda pe care o utilizează de trei ani de zile, să inducă în eroare opinia publică.

De ce spun asta? Iată o relatare de presă: "Comitetul" de întâmpinare - câteva mii de români plecaţi în străinătate, mulţi dintre ei purtând fulare şi agitând steaguri cu însemne ale PD-L. Faptul nu e surprinzător, având în vedere că mitingul a fost organizat de reprezentanţi ai organizaţiei PD-L locale. Înainte de discursuri, la difuzoare s-a pus imnul electoral al PD-L "Omul bun şi pomul copt".

Ce poate fi mai edificator decât acest pasaj citat dintr-un cotidian central ? Ce poate fi mai edificator decât imaginile pe care le-am văzut şi le-au văzut toţi românii la posturile TV de ştiri ?

Preşedintele Traian Băsescu susţine că a fost prezent la reuniunea mai multor asociaţii ale românilor din străinătate pentru a-i convinge pe componenţii acestora să se unească. Este o poveste frumoasă, dar deloc credibilă. În primul rând, pentru că se ştie, diaspora română nu a fost niciodată unită. Nici măcar atunci când comunismul intrase cu bocancii armatei sovietice în România, iar Securitatea îi vâna peste hotare pe veritabilii dizidenţi. În al doilea rând, nu intră în atribuţiile unui şef de stat aşa ceva. Şi, mai ales, nu intră în atribuţiile unor parlamentari sau candidaţi PD-L din colegiile din străinătate. Mă refer la cei aflaţi în jurul şefului statului la respectivele întruniri.

Cum a explicat preşedintele Traian Băsescu "recuzita" de partid existentă la respectivele reuniuni şi prezenţa reprezentanţilor PD-L? Redau un alt pasaj din declaraţia pe care domnia sa a făcut-o la aeroport, la întoarcere: "Eu nu spun că acolo nu au fost partide sau organizaţii care în mod neinspirat au afişat însemnele înregistrate ale vreunui partid sau nu au fost partide care şi-au afişat de asemenea însemnele lor culturale manifestate prin fluierături sau huiduieli". Nici un cuvânt despre ce partid a fost vorba. Preşedintele foloseşte pluralul, pentru a sugera că au fost şi suporteri ai altor partide politice acolo. Dezinformare pe toată linia.

Preşedintele mai acuză şi Guvernul că a alocat la bugetul de stat bani foarte puţini "pentru cei care trimit anual 7 miliarde de euro în ţară". Altă dezinformare! Sumele alocate de Departamentul Românilor de Pretutindeni nu sunt pentru cei pe care presa, nu politicienii (altă acuzaţie nefondată a şefului statului), i-a denumit căpşunari. Sumele respective sunt destinate românilor domiciliaţi în străinătate, pentru românii stabiliţi în afara graniţelor.

Este regretabil că şeful statului se implică şi în campania electorală din diaspora, este regretabil că, vorbind în numele românilor din afara graniţelor, încearcă să atace Guvernul şi Parlamentul, este regretabil că se pretează la astfel de dezinformări, deşi realitatea şi faptele îl contrazic flagrant. Este regretabil pentru că declaraţiile din week-end ale şefului statului nu fac altceva decât să pună într-o lumină nefavorabilă imaginea României în străinătate.

Domnul Horia-Victor Toma:

"Traian Băsescu acuză din nou gratuit Guvernul şi Parlamentul"

Sâmbătă şi duminică, preşedintele Traian Băsescu a acuzat din nou - nefondat şi cu totul gratuit - Guvernul şi Parlamentul. De această dată, în luări de cuvânt ţinute în Spania atât în faţa unor români aflaţi acolo la muncă, cât şi în faţa unor rezidenţi. Nu contează că manifestaţiile la care a participat şeful statului au avut un puternic caracter electoral în favoarea PD-L. Contează mesajul pe care preşedintele l-a făcut public şi pe care l-a reiterat în "prime time" şi pentru electoratul intern, căruia trebuie să i se inoculeze că, în această ţară, Guvernul este capul răutăţilor, urmat de Parlament. Nu a mai utilizat însă formula devenită clasică, cei 322, deoarece această cifră s-a redus considerabil, în urma recentului pact pe care PD-L l-a făcut cu PRM şi datorită unui număr însemnat de parlamentari din grupul celor 322 care activează acum sub culorile partidului atât de drag domnului Băsescu.

Concret, şeful statului acuză Guvernul şi Parlamentul că nu respectă Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care stabileşte obligaţii ale celor două instituţii legate de sprijinirea acţiunilor românilor din diaspora. Traian Băsescu a acuzat faptul că bugetul pe 2008 alocat Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a fost a fost redus la jumătate faţă de cel din 2007. Nu pot să afirm dacă suma alocată diasporei este sau nu suficientă. Mă întreb, însă, de ce preşedintele României nu a avut vreo obiecţie în privinţa acestei sume atunci când a promulgat legea bugetului de stat? Răspunsul este simplu: în 2007, când a fost promulgată, nu era perioadă preelectorală.

Altceva mi se pare însă şi mai grav, şi anume faptul că preşedintele încearcă să asmută opinia publică împotriva Guvernului şi Parlamentului. Iată ce a declarat Traian Băsescu la revenirea în ţară: "Doar 1,4 - 1,5 milioane de euro, atât merită românii de pretutindeni pentru factorul politic din România? Aceştia sunt cei care aduc în ţară anual 7 miliarde de euro, sumă care scuteşte statul de a face împrumuturi...". Ei bine, domnul preşedinte Traian Băsescu dezinformează grosolan opinia publică, bazându-se pe faptul că cei mai mulţi dintre cetăţenii acestei ţări nu obişnuiesc să citească rând cu rând toate legile care apar. Cele 7 miliarde de euro (nu ştiu dacă aceasta este suma exactă) la care se referă Traian Băsescu provin de la românii aflaţi temporar la lucru în străinătate şi de la cei care lucrează "la negru" în afara graniţelor. Obligaţiile financiare prevăzute de Legea nr. 299/2007 şi, în general, cele mai multe articole din lege nu se referă la românii aflaţi temporar în afara graniţelor (există evident şi articole consacrate acestora, mai ales pe linia sprijinului acordat de oficiile consulare, ambasade etc.), ci la cei cu domiciliul în străinătate şi la rezidenţi. Faţă de aceste categorii de cetăţeni există obligaţii precise prin prevederile legii mai sus amintite. Pentru cei aflaţi temporar la lucru în străinătate există alte prevederi legale.

Încercând să accentueze dimensiunile caracterului negativ al viziunii Guvernului şi Parlamentului faţă de românii din străinătate, şeful statului a mai afirmat că aceştia ar fi "cât jumătate din populaţia României". Eroare! În documentele MIRA sunt înregistraţi în jur de 190.000 de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, iar în ceea ce priveşte rezidenţii se pare că este vorba de un milion, maxim două milioane, aceştia neavând obligaţia să se înregistreze.

PS: Din relatările de presă, am înţeles că la întrunirea din Spania la care a participat Traian Băsescu, din difuzoare special montate se auzea piesa "Verde înrourat". Nu am ştiut că imnul PD-L a devenit imnul românilor de pretutindeni.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Mondială a Educaţiei"

Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătoreşte anual la data de 5 octombrie, începând din anul 1994. La data de 5 octombrie 1966, UNESCO a adoptat Statutul Profesorilor, document care oferă cadrelor didactice din întreaga lume o recunoaştere unanimă a importanţei profesiunii, dar şi faptul că orice ţară trebuie să aibă profesori competenţi, calificaţi şi motivaţi.

Ziua Mondială a Educaţiei se sărbătoreşte în peste 100 de ţări din întreaga lume si este o ocazie de a ne arăta respectul şi preţuirea pentru contribuţia pe care profesorii o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.

Educaţia este foarte importantă, se bazează pe premisa că fiecare individ poate fi educat, pregătit să îşi însuşească cunoştinţele şi priceperile. De-a lungul timpului, societatea a acumulat experienţă de cunoaştere teoretică şi practică pe care a transmis-o mai departe prin educaţie.

Societatea are nevoie de oameni pricepuţi, de profesori, de ingineri, medici, economişti, de cercetători în domeniul ştiinţei. Pentru a se pregăti în mod corespunzător, aceştia trebuie să îşi însuşească un volum cât mai mare de cunoştinţe, iar şcoala este modul prin care noi toţi ne deprindem cunoştinţele, gândirea şi capacităţile.

Fiecare etapă a vieţii reprezintă însuşirea elementelor principale ale educaţiei. Datorită profesorilor, elevii îşi pot însuşi în şcoală toate cunoştinţele necesare de viaţă, îşi pot dezvolta procesele intelectuale, care să-i ajute în viitor pentru a se descurca mai uşor în probleme noi, pentru a le spori capacitatea.

Un rol important în dezvoltarea proceselor intelectuale îl are modul cum sunt transmise cunoştinţele, precum şi metoda de predare folosită. De aceea, fiecare profesor trebuie să-şi predea materia cu interes, astfel încât să stimuleze activitatea elevului şi să sporească randamentul acestuia.

Toţi trebuie să apreciem valoarea celor care au ales această profesie şi să le mulţumim acestora pentru munca, dăruirea şi pasiunea lor zilnică. Îmi exprim speranţa că învăţământul românesc va depăşi faza de tranziţie şi se va lupta pentru redobândirea demnităţii profesionale şi pentru un învăţământ modern.

Domnul Costică Macaleţi:

"Lipsa de locuri în căminele studenţeşti".

Declaraţia mea politică de azi se referă la lipsa cronică de locuri în căminele studenţeşti. Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, deficitul de locuri în căminele studenţeşti este de peste 55.000 de locuri, cu 20.000 de locuri mai mare decât anul trecut.

Această situaţie, potrivit organizatorilor studenţeşti, arată starea deloc bună a învăţământului românesc şi favorizează corupţia. Avem de-a face cu o realitate dezolantă în care problemele încep din anul întâi, când, la marea majoritate a universităţilor, studenţii nu primesc loc în cămin. Se văd nevoiţi să se angajeze şi şcoala cade, astfel, pe locul doi. Studenţii învaţă când apucă, nu mai iau note mari, ceea ce face să nu aibă locuri în cămine şi intră, forţat de neglijenţa autorităţilor, într-un cerc vicios aşa cum apreciază, pe drept cuvânt, unul dintre liderii studenţilor, preşedintele Uniunii Studenţilor din România.

În aceste condiţii, este firesc, dar şi revoltător, să apară situaţii de corupţie, atât în rândul universităţilor, care reţin aşa-numitele locuri de protocol, în rândul administratorilor de cămin, care păstrează camere fără a le raporta la redistribuitori, cât şi în cel al studenţilor, care fie plătesc sume importante pentru a sta la cămin, fie îşi vând locurile.

Numărul de locuri în cămine a crescut cu doar 3.800 faţă de anul trecut şi ne-am confruntat cu o situaţie în care mii de studenţi au mers să-şi rezerve sau să-şi ocupe locurile în cămin, însă, ca în fiecare an, s-au format cozi interminabile deoarece numărul locurilor este mai mic decât cel al solicitărilor. Spre exemplu, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 12.000 de studenţi au solicitat cazare, însă numai 3.800 au primit un loc în cămin, în timp ce la Iaşi, Universitatea Alexandru Ioan Cuza are aproape 6.000 de locuri de cazare, dar numărul solicitărilor a fost dublu.

Există şi soluţia închirierilor de camere pentru studenţi din piaţa imobiliară, Guvernul făcând şi o ofertă de subvenţionare cu 170 de lei pe lună a preţului chiriei. Dar trebuie să specificăm în mod clar că aceşti bani nu sunt deloc îndeajuns pentru ca un student să poată locui în acest sistem pe perioada studiilor. Dacă luăm spre exemplu Bucureştiul ca etalon, o chirie la particulari care ajunge la 300 de euro pentru o garsonieră, în medie, şi dacă ar fi să stea acolo doi studenţi, atunci fiecare dintre ei ar trebui să plătească, şi numai pentru chirie, suma de 150 de euro. Desigur, se mai adaugă şi cheltuielile de întreţinere. Ce să mai vorbim de internet, televiziune sau telefonie. În concluzie, este clar ca lacrima că nu se poate sta în chirie cu doar 170 de lei pe lună, cât oferă guvernanţii.

Iată de ce cer majorarea subvenţiilor pentru studenţii care nu şi-au putut găsi un loc în cămin, controale severe în vederea prevenirii cazurilor de corupţie din sistem, colaborarea cu un program de investiţii care să ofere studenţilor mai multe camere de cămin în condiţii decente de confort şi preţ.

Domnul Filip Georgescu:

Ploile dezlănţuite în vara acestui an, care au distrus sute de case, drumuri şi terenuri, cu recolta neculeasă, măturând, în acelaşi timp, 80 de milioane de lei din bugetul statului, i-au făcut pe locuitorii multor sate moldovene şi bucovinene, îndeosebi pe cei din zonele montane, să înţeleagă, în sfârşit, că principala cauză a inundaţiilor dezastruoase o constituie defrişarea sălbatică a pădurilor, practicată în mod criminal de mafioţi locali, cu concursul unor politicieni la fel de ahtiaţi după îmbogăţire rapidă, fără muncă sau eforturi financiare proprii. După dezastrele de proporţii, provocate de inundaţii în aşezările din bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului, în faţa sinistraţilor ar fi trebuit adus ţărănistul Vasile Lupu, cel care s-a zbătut ca turbat în Parlament pentru adoptarea acelei legi a "restitutio in integrum" şi în demersul pădurilor, care a însemnat, de fapt, legalizarea jafului în domeniul forestier.

Autorităţile n-au însă nici cea mai mică intenţie să-i tragă la răspundere pe lotrii codrilor, după cum n-au schiţat până acum vreun interes pentru a institui şi în ţara noastră normele Uniunii Europene în privinţa apărării şi regenerării pădurilor. În ţările occidentale comunitare, oamenii nu intră cu toporul şi cu drujba nici măcar în perimetrul propriilor păduri. Acolo nu se taie un arbore după bunul plac, exploatarea lemnului constituind o atribuţie exclusivă a organelor silvice. În multe ţări, proprietarii de păduri primesc rente proporţionale cu suprafeţele pe care le deţin. Mentalitatea în aceste ţări este aceea că, indiferent de natura proprietăţii asupra fondului forestier, pădurea este un bun al întregii societăţi, al întregii omeniri, aşa cum sunt mările, oceanele şi atmosfera.

Nici în privinţa regenerării pădurilor nu ne aliniem normelor europene. În timp ce în Finlanda sunt împădurite anual 130.000 de hectare, depăşind suprafaţa exploatată, iar în Franţa, Marea Britanie, Italia şi Portugalia au fost regenerate de autorităţi milioane de hectare de păduri, în baza unor programe de lungă durată, în România, suprafaţa regenerată prin împăduriri, în perioada de tranziţie, a variat anual între 7.000 - 15.000 hectare. Amintim că, în perioada 1949-1989, în ţara noastră au fost împădurite circa 2,2 milioane de hectare. Din păcate, în ultimul deceniu şi jumătate, mentalitatea agresivă asupra pădurii a luat locul politicii de refacere şi apărare a acesteia. Recent, autorităţile noastre au intrat în alertă, cu o mare şi condamnabilă întârziere, iniţiind unele masuri menite să reinstaureze legalitatea în domeniul exploatării fondului forestier. Astfel, Ministerul Mediului îşi propune să creeze un comandament care să exercite un control permanent, pentru a preveni exploatarea ilegală a parchetelor forestiere. Ministerul Agriculturii va urmări electronic drumul fiecărui arbore tăiat şi transportat, iar Garda de Mediu va exercita un control riguros asupra tuturor gaterelor. Toate aceste măsuri se constituie într-o adevărată minune menită să salveze fondul nostru forestier. Numai că, la noi, minunile nu ţin decât trei zile. Aşa că, n-ar fi exclus ca, după alegerile din noiembrie, viitorul guvern să sfideze total asemenea măsuri.

Domnul Constantin Tămagă:

În ultimii ani, agricultura românească a stat mai mult sub tirul moţiunilor parlamentare şi mai puţin sub semnul unor măsuri guvernamentale care s-o scoată din stadiul ei de subdezvoltare alarmantă, în care se află de mai bine de un deceniu şi jumătate, şi s-o plaseze în rândul sectoarelor de bază ale economiei naţionale. Ultima dintre moţiuni, iniţiată în cursul lunii septembrie, n-a făcut decât să confirme că guvernarea liberă a împins agricultura într-un colaps total. În raportul celor patru ani de guvernare, premierul Tăriceanu a înfăţişat agricultura în culori trandafirii, prevalându-se de faptul că în acest an s-a obţinut o producţie de grâu de 7,75 milioane tone, de 2,5 ori mai mare decât cea din 2007. Nu s-a spus însă că, în timp ce producţia vegetală în ansamblu a crescut cu 18,8 la sută, producţia animalieră a scăzut cu unu la sută, determinând o creştere accentuată a importurilor de carne, lapte, unt şi ouă.

Ca să te lauzi cu şapte-opt milioane de potenţial agricol, înseamnă să te declari partizanul politicii de traistă, de neputinţă şi nepricepere. Nici premierul şi nici ministerul de resort n-au suflat o vorbă despre cele trei milioane de hectare de teren arabil abandonate, care nu se mai regăsesc în circuitul agricol. Dacă această suprafaţă ar fi şi ea însămânţată cu grâu, astăzi probabil că am fi putut să vorbim de o producţie de 15 milioane tone.

În condiţiile în care inundaţiile şi seceta au devenit duşmani permanenţi ai agriculturii, normal ar fi ca nicio palmă de pământ să nu rămână neînsămânţată. În felul acesta, oricât de mari ar fi prejudiciile cauzate de intemperii în unele zone, alte suprafeţe cultivate ar putea să scape de furia naturii. Dacă liderul regimului totalitarist promova o politică absurdă, de extindere a culturilor cerealiere şi în curţile ţăranilor, guvernanţii de astăzi sunt partizanii politicii agrare de pârloagă. De la cele 3,5 milioane de hectare irigate înainte de 1989, astăzi suprafaţa care beneficiază de apă s-a redus la 300-400.000 de hectare.

Cât despre dotarea cu maşini şi tractoare, agricultura noastră se află la nivelul celei de acum 40 de ani. Dacă producţia de grâu a crescut, sub raport cantitativ, nu acelaşi lucru se poate spune despre calitatea sa. În opinia managerilor Rompan, doar 40 la sută din cantitatea de grâu recoltat în acest an va pute fi utilizată pentru panificaţie, întrucât însămânţările din toamna trecută s-au făcut în mare parte cu sămânţă netratată, provenită din hambarele ţăranilor. Nu este exclus ca o asemenea apreciere să fie doar o capcană care să le permită fabricanţilor de pâine să achiziţioneze grâul la preţuri cât mai mici. Se ştie că preţul grâului pe piaţa noastră internă, de 5.500-5.700 lei pe kilogram, este cu cel puţin o mie de lei mai mic decât cel evaluat la bursa din Paris. Aşa cum precizează preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România, dacă s-ar ţine seama de preţul grâului, costul pâinii ar trebui să scadă cu 60 la sută. Dar reprezentanţii Rompan se mărginesc să spună că preţul pâinii va rămâne neschimbat. Pentru câtă vreme? Probabil până vor încheia achiziţiile de grâu.

Din datele Institutului Naţional de Statistică, în luna august, pâinea s-a scumpit cu 0,27 la sută, legumele şi conservele de legume cu 0,33 la sută, fructele cu 3,47 la sută. Preţul la carne s-a majorat cu 0,23 la sută, la produsele lactate cu 0,74 la sută, iar la ouă cu 6,2 la sută. Pe de altă parte, trebuie spus că importurile mari de produse animale şi vegetale şi reducerea exportului acestor produse au adâncit şi mai mult dezechilibrul balanţei noastre comerciale.

Agricultura noastră se află sub aşteptări şi din punct de vedere al contribuţiei sale la formarea produsului intern brut. În timp ce în primul semestru al anului, serviciile au contribuit cu 3,8 puncte procentuale la creşterea economică de 8,8 la sută, construcţiile cu 2,2, iar industria cu 1,6, aportul agriculturii a fost de numai 0,1 puncte. Mai mult, în formarea p.i.b., agricultura are o pondere de numai 3,6 la sută, faţă de numai 49,5 la sută cât revine construcţiilor, sau 26,5 la sută cât reprezintă contribuţia industriei.

În toate ţările Uniunii Europene, agricultorii sunt sprijiniţi în mod substanţial de către stat. La noi, însă, subvenţiile acordate nu fac decât să-i descurajeze pe ţărani şi să-i determine să nu-şi mai însămânţeze pământul, în condiţiile unor cheltuieli care depăşesc mult puterea lor financiară. Ca să nu mai spunem că subvenţiile sunt plătite cu mare întârziere, creând frecvente nemulţumiri în rândul oamenilor de la aste. Acest fapt explică de ce la începutul lunii septembrie, producătorii agricoli au protestat în Piaţa Constituţiei, cerând ca acciza la motorină pentru agricultură să fie redusă de la 80,97 euro pentru 1000 de litri, cât este în prezent, la 21 de euro.

Ministerul Agriculturii şi Guvernul rămân însă fideli politicii egoiste, de ciupeală. Aşa cum au afirmat însă în gura mare la recenta mişcare de protest din Capitală, dacă nu vor fi sprijiniţi, participanţii la miting şi marea masă a electoratului rural sunt hotărâţi să dea peste cap alegerile parlamentare, boicotându-le prin absenţa de la urne. Nu-i deloc imposibil ca după calamităţile naturale care-i lovesc an de an, după promisiunile deşarte pe care le primesc în fiecare legislatură din partea guvernanţilor, ţăranii să erupă într-o bună zi precum înaintaşii lor în urmă cu un veac. Ar fi încă o confirmare că de aproape două decenii, România face un pas înainte şi doi-trei înapoi.

Doamna Minodora Cliveti:

"Şanse egale pentru bolnavii români în Europa?"

Franţa, ţară membră a Uniunii Europene, trece printr-o serioasă criză de personal medical. În zona rurală este o mare lipsă de medici. Nu pentru că salariile n-ar fi atractive - câteva mii de euro pe luna, iar pentru cei care practică liber chiar 10000 euro lunar -, nu pentru că în satele Franţei condiţiile din spitale sau de infrastructură ar fi deficitare, ci, pur si simplu pentru că medicii francezi nu vor să profeseze în zone rurale.

Şi atunci, Franţa s-a gândit la o strategie pe termen scurt şi mediu pentru a nu lăsa contribuabilul francez lipsit de asistenţa medicală de specialitate: permite cu mare largheţe venirea de medici din România. De asemenea, autorităţile locale sunt încurajate să facă totul pentru ca aceşti medici români să se simtă bine, să devină cât mai curând parte a comunităţii si să-şi facă treaba.

O întreagă societate munceşte pentru ca deficitul de medici să nu afecteze starea de sănătate a locuitorilor francezi din zonele rurale, inclusiv agenţiile specializate în vânătoarea de halate albe. Un reprezentant al unei astfel de agenţii declara că vine lunar în România, verifică personal cv-ul medicului român invitat în Franţa, se întâlneşte cu familia acestuia, discută amănunţit despre obiceiuri şi speranţe şi face tot ce trebuie pentru ca nici un obstacol să nu stea în calea realizării scopului său şi al medicului român: plecarea din ţară şi exersarea profesiei de medic în Franţa.

Un reporter întreba pe agent: nu aveţi nici o problemă de morală, ştiind că în România este la ora actuala un deficit de medici, şi că tot mai mulţi medici români pleacă spre vest? Nu, răspunde acesta, meseria mea este să găsesc cei mai buni medici pentru francezi.

Ştiu ca ştiţi bine care este situaţia corpului medical în România, domnule ministru al sănătăţii, v-am auzit chiar declarându-va îngrijorat de exodul medicilor români spre Europa, dar nu v-am auzit venind cu soluţii sau măcar lansând un apel către corpul medicilor, către experţi şi către români, în general, pentru a iniţia dezbateri naţionale pentru găsirea de soluţii, dacă ministerul sănătăţii nu le găseşte.

Franţa se ocupă de sănătatea cetăţenilor săi şi preferă medicii români, care sunt bine pregătiţi. Trăim într-o lume liberală, în care preceptul "Laissez faire, laisser passer" funcţionează minunat. Numai că, ce ne facem noi, românii, de vreme ce acest principiu funcţionează în sensul că la noi se fac medicii şi de la noi pleacă, gata formaţi, spre Europa? Este liberalismul acesta o soluţie şi pentru România? Sau ar mai trebui să punem statul la treabă pentru găsirea de soluţii şi pentru noi, cei de aici? Circulaţia mărfurilor si serviciilor este un principiu European, dar de ce alte ţări europene se gândesc la cetăţenii lor, în timp ce România de azi, după ce a luptat să deschidă porţile spre vest, le-a lăsat, pur si simplu, vraişte? Nu e prea mult liberalismul acesta?

România are nevoie de medici: starea de sănătate a românilor este precară. Se moare încă de tuberculoză, ca să nu mai vorbesc de cancer, care face ravagii, sau de bolile cardio-vasculare. Copiii noştri sunt mai bolnavi decât alţi copii, româncele suferă mai mult de cancer, iar la capitolul diabet suntem campioni. Şcoala de medicină românească este încă recunoscută pe plan mondial, iar absolvenţii acesteia sunt de-a dreptul vânaţi de agenţii de plasare Ce faceţi pentru medicii români? Ce faceţi pentru bolnavii români? Trebuie să sfârşim toţi prin a pleca din România?

Domnul Mircea Costache:

"Neamurile noastre!"

Fiecare român are neamuri, are fraţi, surori, socri, părinţi, cumnaţi. De aceea se spune că, la un loc, cu toţii suntem un neam. Avem, cum s-ar zice, pretutindeni în spaţiul carpato-danubiano-pontic, neamuri. Neamuri bune sau neamuri cum ni le-a dat Dumnezeu.

Eu, pe lângă cele de sânge, m-am pomenit, în ultima vreme, graţie aventurii mele politice, rudă şi cu alte neamuri... Am fost foarte surprins de pildă când, de la tribuna Camerei Deputaţilor, gângavul politic cu mustăcioară de majur şi cărare pe mijlocul unui cap îngust, care răspunde neîntrebat la imposibilul nume de Costică Canacheu, m-a numit frate. A zis că aromânii nu sunt români, ci nişte rude de-ale noastre, poate chiar fraţi. Carevasăzică, alde Toma Caragiu sau Andrei Şaguna sau Emanoil Gojdu nu au fost români după acest Canacheu.

De-aia i-am avertizat pe deputaţi în gura mare, stârnind pentru moment hazul tuturor:

Stimaţi deputaţi, vă rog, fiţi patrioţi, fiţi buni români şi nu aprobaţi iniţiativa legislativă a acestui rătăcit conform căreia el ar trebui să fie deputat al minorităţii "machidonilor", fără să mai dea piept cu electoratul, precum impostorul Gheorghe Firtzak reprezentant al vreo 187 de aşa-zişi ruteni, care mănâncă de pomană banii românilor ca deputat.

Domnilor, vă rog, din suflet, nu faceţi ca Canacheu şi mai ales, nu mâncaţi ca Canacheu (despre neamul meu !!!)

Deunăzi, m-am mai pomenit rudă cu un alt ipochimen care cică mi-e văr. Că fiecare avem mai mulţi sau măcar un singur văr: vărul Vasile, vărul Ion, vărul Marin şi vărul Jan. Acest Vărujan, scriitor, contabil, senator, ministru, dar mai ales, sau poate tocmai de aceea, armean!

Ăsta zice că salariile profesorilor sunt prea mari, iar al şefilor de regii, agenţii, fonduri "Proprietatea", magistratură, penitenciare etc., sunt prea mici ori numai bune. Dacă ăsta mi-e văr pentru că îl cheamă Varujan, înseamnă că avem, dragi români, de ce să suferim mitocănii şi umilinţe. Fiindcă am oploşit pe lângă noi, în timp, atâtea neamuri proaste şi nesimţite, cu care ne place să ne lăudăm că trăim în armonie.

Dar, toate ar fi cum ar mai fi dacă nu ne-ar lua în fiecare zi de proşti şi nu ne-ar transforma în slugi în propria-ne casă.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"De unde va scoate PSD bani pentru repatriaţi?"

Suntem în precampanie electorală - unii au intrat deja în campania electorală propriu-zisă - şi nu mă aştept din partea adversarilor politici la un comportament blând. Dar de aici şi până la a renunţa la orice element ce ţine de decenţă, este cale lungă. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni întrece orice limită în materie de populism, iar consecinţele vor fi vizibile în special în ceea ce priveşte activitatea viitorului guvern, indiferent care va fi acesta.

Tare vreau să ştiu la ce sursă de finanţare s-a gândit preşedintele PSD, Mircea Geoană, când a declarat public că va oferi câte 25.000 de euro pentru românii care se repatriază începând din 2009? În ce capitol al bugetului trebuie trecută suma necesară viitorilor repatriaţi, la cât se va ridica această sumă, generosul ofertant nu spune. Şi dacă este cineva care să creadă că propunerea lui Mircea Geoană nu va fi luată în serios de "beneficiari", atunci se înşeală.

Există informaţii cum că în zona graniţei cu Ungaria, numeroşi indivizi se pregătesc să plece din ţară, pentru a-i prinde 2009 cu o activitate oarece peste graniţă, pentru a se întoarce după aceea şi a încasa "cecul" de 25.000 de euro. S-a întrebat oare domnul Geoană, ce va face dacă PSD nu ajunge la guvernare, iar domnia sa va vedea cabinetul de premier doar de la televizor? Nu cred că s-a întrebat. Dar bănuiesc ce se va întâmpla. Va susţine că Guvernul nu doreşte ca românii să revină în ţară şi îi va trimite pe "repatriaţi" în faţă la Palatul Victoria să protesteze. Va fi probabil prima acţiune electorală cu bătaie la alegerile pentru Parlamentul European.

Nu a fost de-ajuns că parlamentarii PSD au plusat excesiv în ceea ce priveşte salariile cadrelor didactice, peste ceea ce decisese Guvernul prin Ordonanţa de urgenţă nr.15/2008 - adică o creştere rezonabilă a salariilor. Accesul de populism cu iz clar de pomană electorală - "sport" inventat cu ani în urmă de PSD - a fost dublat de o instigare a sindicatelor împotriva Guvernului. Niciunde într-o ţară civilizată, sindicatele nu cer majorări salariale de 50 sau 60%. Chiar şi în statele din UE, unde au avut loc ample mişcări sindicale de stradă, revendicările vizau creşteri între 6 şi 10 procente.

La noi, radicalismul sindicatelor se datorează în primul rând politizării activităţii sindicale. De fapt, mă refer la politizarea activităţii liderilor de sindicat. Nu am nimic cu marea masă de sindicalişti. Dar aceasta este manipulată de liderii lor, o parte dintre aceştia regăsindu-se printre candidaţii PSD la Cameră sau Senat. Peste numai câteva zile veţi vedea câţi lideri de sindicat candidează sub culorile PSD. Şi atunci nu merită să scoţi înainte de alegeri oamenii în stradă. De ce nu au făcut-o în urmă cu două luni? Sau trei. La această întrebare doar "cunoscătorii" pot da un răspuns.

PS: Un campion al populismului, cum este domnul Mircea Geoană are şi priorităţi pe măsură: "România ar putea să aspire să trimită din nou un cosmonaut în spaţiu, dar, de data aceasta, cu o misiune americană". Pretenţii exagerate pentru cineva care se vrea prim-ministru într-o "ţară de doi lei", aşa cum a catalogat recent domnia sa România

Domnul Vasile Puşcaş:

"Un îndemn pentru guvernanţi: la muncă, nu la întins mâna!"

Suntem în pragul alegerilor pentru Parlamentul României. Aş fi spus că suntem în pragul campaniei electorale, dar oricine poate vedea că suntem în campania electorală. Şi aceasta încă de la începutul anului 2005.

Dar nu acesta este motivul pentru care vă reţin atenţia astăzi.

Ceea ce a ocupat cel mai mult spaţiu în mass-media ultimelor zile au fost, după ştirile şi comentariile legate de criza economică ce afectează toată lumea, comentariile despre promisiunile electorale ale partidelor politice. Sigur că acest lucru era de aşteptat într-un an electoral; tot la fel de firesc i se par destinatarului acestor oferte şi multitudinile de promisiuni cu care îl copleşesc partidele politice.

De aşteptat, însă, şi firesc nu înseamnă normal.

Normal, după cum explică şi dicţionarul limbii române, înseamnă inclusiv acel lucru care este în conformitate cu normele unui anumit domeniu.

Iar domeniul despre care vă vorbesc, stimaţi colegi, este cel al guvernării, respectiv managementul politicilor publice.

Ce presupune guvernarea în spiritul asigurării competitivităţii, în condiţiile globalizării şi în cel al urmăririi interesului naţional? În primul rând, o gândire strategică a politicilor publice, previzionată pe termen mediu şi lung, care să fie caracterizată de consecvenţă, predictibilitate, continuitate şi, nu în ultimul rând, de eficienţă. De asemenea, presupune un compromis al forţelor politice asupra acelor aspecte care vizează priorităţi strategice ale întregului, puncte care pot influenţa evoluţia internă şi internaţională a unui popor, în durată medie şi lungă.

Nu trebuie să fii analist sau expert ca să observi că noţiunea de normal nu-şi găseşte locul în societatea românească de astăzi, aşa cum este ea oglindită în ofertele electorale şi aşa-zisele "programe" de guvernare lansate recent pe taraba politică autohtonă.

Cetăţenilor români cu drept de vot li se promit venituri echivalente cu mai mult de 50% din media europeană, în doar 4 ani, în condiţiile în care criza financiară care deja afectează Europa provoacă tensiuni pe piaţă şi sunt semnale că va afecta şi alte activităţi economice generatoare de venituri. Se mai spune că fiecare copil-şcolar al părinţilor cu drept de vot va avea câte un calculator pe birou, în timp ce fiecare pensionar va beneficia de o pensie decentă, aşa cum a visat ani la rând.

După ce promit atâţia kilometri de autostrăzi încât românii vor circula pe ele până la lună şi de la propriile bucătării până în dormitoare, partidele politice se mai avântă şi în a rosti cifre cu multe zerouri dedicate, toate, un pic mai bine-lui populaţiei.

Toate aceste previziuni sunt făcute fără nici cea mai mică preocupare pentru sectorul finanţelor publice şi pentru îmbunătăţirea modului de administrare a acestuia. Promisiunile electorale menite să atragă susţinerea populară nu iau în considerare acele domenii care chiar pot aduce bani la bugetul public, ci doar acele aspecte care ţin de consumul ce creşte deficitele în mod periculos.

Partidele care acum promit mult mai mult decât poate suporta orice buget public nu gândesc mai departe de ziua în care guvernul propriu va fi învestit. Aceste partide, deşi afirmă sus şi tare că principala preocupare este pentru viitorul copiilor noştri, nu este interesat de faptul că promisiunile mai sus arătate sunt împovărătoare nu numai pentru prezent, dar şi pentru viitor şi pentru viitorul viitorului nostru!

Nici unul dintre străluciţii autori ai puţin strălucitelor "programe de guvernare" nu vine cu soluţii de consolidare a sectorului finanţelor publice prin încurajarea realistă a activităţilor productive care pot genera venituri la bugetul public-agricultura, competitivitatea economică, industria, investiţiile, activităţile i.m.m.-urilor, pregătirea forţei de muncă etc.

Bugetul public viitor va fi cu siguranţă greu încercat dacă vreunul dintre partidele care lansează baloane electorale ajunge la guvernare şi va începe să-şi pună în practică anunţatul program de guvernare.

Deşi, dacă ne gândim la istoria recentă a acestor partide, e puţin probabil să ne aflăm în acest pericol, deoarece e greu de crezut că, odată ajuns la putere, vreunul din respectivele partide politice va fi preocupat de altceva decât satisfacerea propriilor interese. Este normal? Nu!

De aceea, îndemnul pe care îl adresăm actualilor şi viitorilor guvernanţi ai României este: la muncă pentru interesul cetăţenilor şi nu la întins mâna pentru interesul propriu!

Domnul Constantin Tudor:

Declaraţie politică: "Bâlci la şedinţa Consiliului local al municipiului Călăraşi"

Oricare dintre cetăţenii călărăşeni care ar dori să participe la un spectacol de circ gratuit poate privi cu multă plăcere şedinţele de Consiliu local. Chiar ultima întrunire a consilierilor locali şi a executivului călărăşean a fost una destul de agitată, unde tonul animozităţilor a fost dat de dirijorul principal, primarul Nicolae Dragu.

Astfel, în cadrul şedinţei ţinute săptămâna trecută, unele din cele 28 hotărâri de pe ordinea de zi au declanşat câteva discuţii aprinse, atât între consilieri, cât şi între membrii executivului. Unul dintre proiectele de hotărâre care a iscat vii controverse a fost cel referitor la aprobarea Regulamentului de gospodărire comunală a municipiului Călăraşi. Prin hotărârea respectivă, s-a adus în atenţie cuantumul amenzilor persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică. Unii dintre consilieri au propus aplicarea unor amenzi maxime între 1000 şi 5000 lei pentru descurajarea celor care tulbură ordinea şi liniştea publică. Însă amendamentele respective nu au fost agreate de majoritatea consilierilor şi de aici au început unele controverse între aceştia, şedinţa transformându-se, la un moment, într-o masă de discuţii libere, fiecare spunându-şi punctul de vedere. Starea de animozitate nu a putut fi stăpânită de preşedintele de şedinţă, consilierul local Adriana Mărgineanu.

Cearta dintre consilieri n-a fost decât o furtună într-un pahar cu apă, deoarece majoritatea dintre aceştia au recunoscut că amenzile respective nu au fost aplicate în municipiul nostru niciodată, şi nici nu se vor aplica. Şi atunci ne mai mirăm de ce cetăţenii de etnie romă îşi fac nunţile pe străzile Călăraşiului, nestingheriţi de autorităţile locale.

Însă scena care a dat "sarea şi piperul" dezbaterilor, a fost altercaţia dintre viceprimarul Răzvan Meseşeanu şi primarul Dragu. În plenul şedinţei, viceprimarul Meseşeanu a dorit să propună, pe bună dreptate, implicarea consilierilor locali în constatarea unor nereguli în ceea ce priveşte ordinea publică din municipiu, prin acţiuni de control iniţiate în cartiere. Dar primarul Dragu l-a contracarat dur, reproşându-i că face campanie electorală. Mai mult, l-a apostrofat cu următoare cuvinte: "Acelaşi specimen eşti ca şi Dumbravă, vrei să te faci evidenţiat cu orice preţ". Schimbul de replici dintre viceprimarul Răzvan Meseşeanu şi primarul Dragu a scos în evidenţă faptul că relaţiile dintre ei sunt tensionate.

Domnul Constantin Tudor:

Declaraţie politică: "Din respect pentru călărăşeni am pus candidaţi locali pentru Parlament"

Ani de-a rândul, judeţul Călăraşi a fost reprezentat în Parlament de deputaţi şi senatori paraşutaţi de la centru de către partidele politice. Ocuparea unui scaun de parlamentar de Călăraşi de oameni străini de probleme judeţului nu a îmbunătăţit în niciun fel viaţa călărăşenilor.

Aceşti parlamentari care n-au avut nici în clin nici în mânecă cu meleagurile călărăşene, n-au făcut altceva decât să beneficieze de avantajele oferite de funcţia de înalt demnitar în cea mai importantă instituţie a statului de drept, care este Parlamentul. Foarte puţini dintre călărăşeni o cunosc pe Adina Vălean (fost deputat PNL, acum europarlamentar) sau pe Liviu Nistoran (fost deputat PD), parlamentari aleşi în mandatul 2004-2008 din partea Alianţei D.A. Cum s-au implicat ei în viaţa judeţului în calitate de parlamentari, nimeni nu prea cunoaşte.

Însă ceea ce se ştie în prezent, este faptul că practica nominalizării unor deputaţi aterizaţi de la Bucureşti este valabilă şi în cazul alegerilor uninominale din 30 noiembrie a.c. Această situaţie defavorabilă pentru judeţul nostru a fost semnalată şi de liderul PD-L-ist Marian Dinulescu, care a dezaprobat faptul că liberalii călărăşeni au acceptat candidaturile unor oameni politici paraşutaţi de la centru, aici fiind vorba de Eugen Nicolăescu şi Dan Motreanu.

"Mă îndoiesc că Eugen Nicolaescu, venit din Mureş, sau Dan Motreanu, venit tocmai din judeţul Alba, vor face ceva pentru judeţul nostru în calitate de parlamentari. Nu cred că pe ministrul Nicolăescu îl doare aşa mult burta de problemele Călăraşiului. Probabil că, aşa cum au venit la Călăraşi, aşa vor pleca după 30 noiembrie, aleşi sau nu, lăsând în urmă călărăşenii care se zbat cu aceleaşi probleme" a precizat, pe bună dreptate, Marian Dinulescu. De asemenea, liderul PD-L-ist şi-a exprimat speranţa că cetăţenii judeţului vor opta la scrutinul din 30 noiembrie pentru oameni de-ai locului. "Sper să avem în Parlamentul viitor oameni de aici, dintre noi, cărora cetăţenii să le poată bate obrazul dacă nu îşi fac datoria faţă de cei care i-au ales. Şi facem acest lucru tocmai din respect pentru călărăşeni." a mai precizat Marian Dinulescu, la ultima conferinţă de presă a Filialei Călăraşi a PD-L.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică: "Cu primarii înainte, la păcălit poporul!"

Cam acesta pare a fi sloganul de campanie al PD-L din campania de la parlamentare: "Cu primarii înainte, la păcălit poporul!". Altfel nu îmi pot explica tupeul cu care acest partid, cel puţin în judeţul Cluj, a ieşit la înaintare cu doi primari la alegerile parlamentare. Ce caută ei în această competiţie, nu au lucruri mai importante de făcut la primăria pe care au fost aleşi să o conducă cu doar patru luni în urmă?

Imediat după alegerile locale, Emil Boc promitea să nu scoată primarii aleşi în competiţia pentru alegerile generale. Dar, ca de fiecare dată, Emil Boc a dat-o la întors şi, chiar în judeţul de unde a plecat pentru a se face mare (lider politic), a încălcat regula de el proclamată.

Cu toţii ştim cum funcţionează votul uninominal. Este posibil să avem surprize, ca un primar să fie ales parlamentar, caz în care va trebui să renunţe la unul dintre mandate. În orice variantă, opţiunea acestuia provoacă alegeri anticipate: o adevărată bătaie de joc pentru banul public şi pentru cetăţean.

A fi primar mi se pare o demnitate prea mare, ce nu poate fi batjocorită de interese mărunte de partid. Lupta pentru a fi primar este cea mai aprigă, cea mai frumoasă, dar care aduce şi cele mai multe satisfacţii în caz de reuşită. A fi primar, nu în cele din urmă, este cel mai bun mod de a fi alături de oameni, de problemele lor şi de a le rezolva. Este felul în care un om poate deveni înger sau demon pentru comunitatea sa. Din păcate, primul primar din Partidul Democrat- Liberal a uitat aceste lucruri atât de evidente. Iar gaşca de oameni de carton din preajma sa jubilează.

Domnul Iulian Vladu:

"Măsurile economico-sociale ale Guvernului Tăriceanu din ultimii doi ani sunt o continuare fidelă a celor promovate de PSD în guvernarea 2001-2004"

Din dorinţa de a rămâne la putere cu orice preţ, liberalii care, altfel, nu prididesc să se proclame ca singurul partid de dreapta din România, continuă politica de pomeni electorale brevetată de guvernul Adrian Năstase, îndepărtat de la putere tocmai pentru că încerca să facă din români un popor de asistaţi sociali.

Dacă în patru ani nu a reuşit să termine decât 5 km de autostradă şi nu a produs niciun proiect economic major, Guvernul Tăriceanu încearcă acum din răsputeri să mituiască electoratul cu tot felul de pomeni electorale.

Unde este proiectul liberal de dezvoltare a ţării? Unde sunt măsurile promise pentru sprijinirea agricultorilor? Unde sunt promisiunile de investiţii în infrastructură, agricultură, sănătate etc.?

Singurul sector unde s-au simţit unele îmbunătăţiri este infrastructura şcolară şi asta se datorează exclusiv poziţiei preşedintelui României, Traian Băsescu, care a insistat pentru un buget de 5% din p.i.b. pentru educaţiei, pentru că guvernul Tăriceanu uitase de promisiunile făcute oamenilor în 2004. După cum guvernul Tăriceanu a uitat şi de problemele oamenilor din mediul rural, care nu mai au bani să-şi trimită copiii la şcoală.

În România anului 2008, doar 1% dintre copiii din mediul rural mai ajung la o universitate, ceea ce este dramatic pentru viitorul ţării noastre, pentru că restrângem bazinul din care vor fi recrutate viitoarele elite ale acestei ţări. Guvernul aşteaptă cu nepăsare ca diverse ONG-uri să facă câte ceva pentru aceşti copii, fără să realizeze că este nevoie de o strategie naţională pentru dezvoltarea mediului rural. În schimb, Guvernul este extrem de generos acum, înainte de campania electorală, să arunce cu bani publici pentru a cumpăra voturile cetăţenilor. Cu aceşti bani zeci de mii de copii de la ţară ar fi putut spera la un viitor mai bun.

Problemele acestor copii sunt, de fapt, consecinţa politicilor dezastruoase duse de ultimele două guverne (PNL şi PSD) în stimularea dezvoltării mediului rural.

Cât timp îşi mai poate permite România să excludă jumătate din populaţie de la sistemul de educaţie şi de la serviciile publice care să dea dreptul şi cetăţenilor din mediul rural la o viaţă decentă? Câţi ani ne mai trebuie ca să găsim o politică corectă de reintegrare a mediului economic rural în viaţa economică reală?

Aceasta este, de fapt, cauza pentru care distrugem viitorul a milioane de copii, lipsiţi de şansa de a avea acces real la educaţie şi, mai târziu, de a avea acces la un loc de muncă calificat şi bine remunerat. Iar România este astfel lipsită de potenţialul creator al acestor copii uitaţi de Guvernul Tăriceanu.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Sursele regenerabile de energie"

Omenirea se confruntă în acest secol cu câteva probleme majore cum sunt cele ale energiei, apei şi alimentaţiei, rezolvarea corectă a lor fiind esenţa preocupărilor pentru o dezvoltare durabilă. O dezbatere despre energiile regenerabile trebuie să pornească de la problemele schimbărilor climatice şi disponibilităţii resurselor, în condiţiile unei importante creşteri demografice şi necesităţii de a permite accesul la energie a miliarde de persoane care în prezent sunt private de acesta. Utilizarea surselor de energie regenerabile SER au avantajul perenităţii lor şi al impactului neglijabil asupra mediului ambiant, ele neemiţând gaze cu efect de seră. Chiar dacă prin ardere biomasa elimină o cantitate de CO2, această cantitate este absorbită de aceasta pe durata creşterii sale, bilanţul fiind nul. În acelaşi timp, aceste tehnologii nu produc deşeuri periculoase, iar demontarea lor la sfârşitul vieţii, spre deosebire de instalaţiile nucleare, este relativ simplă.

De asemenea, Uniunea Europeană, în cooperare cu statele riverane Mediteranei, pune la cale exploatarea energiei solare în mijlocul deşertului, în cadrul proiectului Desertec. Conceptul Desertec vizează să pună tehnologia şi deşertul "la lucru" pentru a produce energie, apă potabilă şi un climat de securitate. Mai multe ţări, cum ar fi Algeria, Egipt, Iordania, Libia, Maroc şi Tunisia au manifestat deja interesul pentru acest gen de cooperare. În acest context, reprezentantul Comisarului European pentru Mediu, domnul Claude Rouam, a vorbit despre nevoia de promovare a energiei regenerabile în regiunea euro-mediteraneană, în condiţiile în care ţările membre ale

Uniunii Europene sunt nevoite să importe masiv petrol.

Mulţi dintre noi cunoaştem că, pentru anul 2020, Comisia Europeană a fixat pentru Uniunea Europeană obiectivul de utilizare în proporţie de 20% a energiei obţinute din surse regenerabile. Dar câţi dintre noi pot să indice trei proiecte recente din România care valorifică surse regenerabile de energie? În ţările occidentale vedem la tot pasul instalaţii eoliene de producere a energiei electrice şi totuşi, în Occident, de consideră că nu s-a făcut îndeajuns.

Drama este că, dacă întrebăm actualul nostru Guvern, vom afla că s-au realizat foarte multe...pe hârtie. În viaţa de zi cu zi, însă, nu vedem rezultatele concrete ale politicii energetice referitoare la sursele regenerabile. În realitate, ponderea majoritară între aceste surse utilizate în România continuă să o deţină hidroenergia şi foarte puţin celelalte tipuri de energie, care sunt folosite în mod curent în ţările vestice - biocombustibilii, energia eoliană, energia solară.

Producătorii de energie care au beneficiat de schema de promovare a resurselor regenerabile prin acordarea de certificate verzi au generat anul trecut peste 46.000 de MWh de energie, dublu faţă de 2006. Din aceasta 83% a reprezentat-o energia din surse hidrologice şi 16,3% din cele eoliene. Chiar şi în urma acestor creşteri ale producţiei de energie curată, cantitatea este mică în comparaţie cu potenţialul real la nivel naţional.

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Tinerii proveniţi din casele de copii"

Integrarea tinerilor proveniţi din casele de copii în societate şi în viaţa activă, precum şi folosirea optimă a potenţialului lor reprezintă elemente esenţiale pentru reducerea excluziunii sociale şi pentru ajungerea la creştere durabilă a oricărei societăţi. Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului necesită o intervenţie imediată, constituind o prioritate pentru noi.

Astfel, este nevoie de o abordare integrată, la nivel naţional, printr-o Strategie Naţională, care include Planul de Măsuri de Incluziune Socială a tinerilor care încetează să mai beneficieze de ocrotire, în baza normelor legale de protecţie acordată copiilor instituţionalizaţi. Tinerii proveniţi din casele de copii sunt un segment profund afectat, ei fiind astfel aruncaţi în stradă după ce au împlinit 18 ani, nu excludem că mai sunt şi cazuri în care directorii acestor case de copii le mai acordă cazare şi masă, dar această practică este ilegală. Numărul tinerilor de peste 18 ani care trebuie să părăsească instituţiile de ocrotire este de aproximativ 5.000 pe an. Conform Raportului GIASAI, până în 2010 vor împlini 18 ani 32.543 copii aflaţi în instituţii de ocrotire. Pentru marea lor majoritate nu există o alternativă instituţională, mulţi dintre ei neavând nici familie, nici rude. Multe instituţii practică soluţia menţinerii lor şi după împlinirea vârstei limită legale, pentru că nu-i pot abandona în stradă.

Adesea, ei nu ştiu să practice o meserie şi, mai grav, au un puternic deficit de socializare, nu sunt capabili să se relaţioneze cu cei din jur, să ia decizii, să ducă o viaţă socială normală, independentă, pentru că nu au învăţat toate acestea în instituţiile în care şi-au petrecut copilăria.

Prin urmare, acest segment implică eforturi deosebite în vederea incluziunii sociale, deoarece se pune simultan problema găsirii unei locuinţe, a unui loc de muncă, a construirii unei relaţii sociale şi interpersonale, diferite, prin natura lor, de experienţa anterioară.

Responsabilitatea suportului pentru aceşti tineri aparţine autorităţilor locale. Implicarea comunităţilor locale este pozitivă, dar nu poate rezolva întreaga problemă. Se impune adoptarea de măsuri care să ducă la consolidarea capacităţii de prevenire a abandonului, prin dezvoltarea la nivel comunitar de servicii de prevenire a abandonului de copii prin planificare familială; dezvoltarea unei reţele comunitare de centre de zi; organizarea în cooperare cu unităţile sanitare a unui sistem de monitorizare, asistenţă şi sprijin a femeii gravide; transferul spre segmentul comunitar de protecţie socială a activităţii de consiliere şi sprijin pentru părinţi; organizarea de centre maternale în toate localităţile urbane precum şi în comunele cu cazuri sociale mai frecvente. De asemenea propunem îmbunătăţirea sistemului cvasifamilial de îngrijire prin reglarea reţelei de asistenţi maternali profesionişti, în funcţie de frecvenţa cazurilor sociale/comunitate; organizarea în toate comunităţile cu copii în dificultate a caselor de tip familial; asigurarea monitorizării permanente a fiecărui caz în parte; acţiuni permanente de informare şi formare a personalului de îngrijire, prevenirea abandonului şcolar prin susţinerea familiilor cu copii aflaţi în situaţie de risc de abandon şcolar; organizarea în parteneriat cu unităţile Ministerului Educaţiei Cercetării şi Tineretului de cursuri de alfabetizare.