Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,37.

Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Dumitru Pardău şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc că sunteţi prezenţi la o oră de început de zi.

O să fac pentru început nişte precizări cu caracter tehnic. Conform art.188 şi art.189, în fiecare zi de marţi, primele 90 de minute ale şedinţei în plen a Camerei Deputaţilor sunt rezervate pentru diverse declaraţii politice ale deputaţilor.

Înscrierile pentru declaraţii politice asupra unor probleme de actualitate se fac până în ziua de luni, ora 20, la secretarul desemnat al Camerei, cu excepţia cazurilor neprevăzute. Înscrierile pentru declaraţii politice consacrate unor aniversări sau comemorări se fac cu o săptămână înainte, până în ziua de luni, ora 20, la secretarul desemnat în acest scop.

Împărţirea celor 90 de minute rezervate pentru declaraţii politice se va face pe grupurile parlamentare ale majorităţii, ale opoziţiei şi ale deputaţilor care nu fac parte din acestea.

În cazul în care timpul afectat nu se epuizează, preşedintele de şedinţă este abilitat să acorde cuvântul în continuare respectându-se aceeaşi regulă.

Durata intervenţiei unui deputat nu poate depăşi trei minute. Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă, din săptămână în săptămână şi se va face pe grupuri parlamentare. În cazul în care tematica şi conţinutul intervenţiei vizează activitatea şi politica Guvernului, extrasul respectiv din stenogramă va fi trimis ministrului pentru relaţia cu Parlamentul.

Acum, vă propun să intrăm în listă şi aş da cuvântul pentru început din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul Octavian Bot. Nu este.

Atunci, domnul Ana Gheorghe de la PSD.

Domnul Gheorghe Ana:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "O nouă filozofie".

Am păşit împreună într-un ciclu electoral cu speranţe, cu încredere, dar şi cu responsabilitatea că putem construi o societate pe măsura aşteptărilor milioanelor de cetăţeni. Dacă privim cu atenţie opţiunile cetăţenilor, este vizibilă invitaţia pentru cele două partide câştigătoare, PSD şi PD-L de a găsi o soluţie pentru ca aşteptările oamenilor, după 20 de ani, să fie împlinite.

Această alianţă, imposibilă cu câteva luni în urmă, poate deveni soluţia optimă pentru a guverna o Românie intrată într-o criză globală extrem de periculoasă dacă prin ceea ce întreprinde va dovedi fermitate în luarea deciziilor, va prima interesul naţional, va exista o solidaritate guvernamentală, va simplifica cadrul legislativ, va izola grupurile de interese şi, în sfârşit, va realiza descentralizarea mult trâmbiţată de toată clasa politică.

Din păcate, începuturile guvernării sunt marcate de unele ezitări inerente dar şi de promisiunile din campania electorală făcute de ambele formaţiuni politice.

Este nevoie de curaj şi sinceritate maximă pentru a spune românilor că multe din acele promisiuni nu pot fi onorate deocamdată. Este nevoie de mult profesionalism, de o susţinere şi spirit de sacrificiu, de linişte şi pace socială. Guvernul trebuie lăsat să lucreze, iar cei care au îndoieli, e mai bine să aibă răbdare de a aştepta, dar şi a monitoriza acţiunile întreprinse şi rezultatele obţinute.

Suntem într-o etapă foarte grea, cu multe necunoscute, pe care o putem depăşi luând măsuri eficiente, unele nepopulare, în toate domeniile.

Bugetul pe acest an trebuie să fie prima măsură care să ne dea ora exactă legat de această criză, dar şi primele măsuri în combaterea ei. Din păcate, rezultatele financiare ale anului 2008 nu sunt pe măsura declaraţiilor sforăitoare ale foştilor guvernanţi care au mers pe principiul "După noi potopul!".

Culmea tupeului, cei care critică guvernul sau chiar cei care au condus ţara ca pe propria moşie, lipsa de profesionalism la toate nivelurile de decizie a generat haos în toate structurile statului. Dovada elocventă, cele aproape 3 miliarde euro cheltuite la sfârşitul anului 2008, aruncând în aer deficitul bugetar, au fost întârziate sute de proiecte din infrastructură în toate judeţele ţării, s-au creat structuri birocratice stufoase la nivel central şi judeţean, pentru a răspunde comenzilor politice, nu am reuşit să atragem niciun euro în 2007 şi 2008 din fondurile europene, ceea ce a cântărit foarte mult în bugetul ţării.

Acest nou ciclu, cu un nou Guvern, cu o nouă concepţie înseamnă o nouă filozofie de a guverna o ţară bogată cu un popor sărac. Este un început foarte greu cu o criză globală puternică şi de lungă durată din care sigur vom putea ieşi având încredere în noi, în capacitatea noastră de a găsi soluţii, având încredere până la urmă în guvernul actual, în măsurile pe care le va lua, pentru că, până la urmă, suntem cu toţii interesaţi ca astăzi să trăim mai bine decât ieri, iar mâine să trăim mai bine decât astăzi.

Aceasta trebuie să fie noua filozofie a actualului guvern.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Eugen Nicolăescu, din partea Grupului PNL.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Bună dimineaţa!

Doamna preşedinte,

Declaraţia mea politică se numeşte "De la aspirina banală la aspirina Ferrari şi papucii Louis Vuitton".

Între 2005 şi 2007, preţul medicamentelor incluse pe listele de compensare au scăzut cu circa 24%. În 2008 s-au menţinut la acest nivel redus, de asemenea, încă o lună până la 31 ianuarie 2009, când au expirat actele normative pe care le-am elaborat şi publicat în Monitorul Oficial.

Am utilizat toate instrumentele legale şi economice în relaţiile cu piaţa farmaceutică pentru a creşte accesul pacienţilor la medicamente compensate şi a asigura un volum tot mai mare de medicamente din fondurile publice.

Evident că au fost reacţii negative din partea distribuitorilor, farmaciştilor şi uneori a producătorilor, însă de fiecare dată s-au găsit soluţii în comun pentru a atinge obiectivul principal, medicamente mai ieftine, dar mai multe, ceea ce mi-a permis să desfiinţez şi odioasele plafoane existente la farmacii, plafoane care afectau demnitatea pacienţilor.

Am lăsat actualului ministru al sănătăţii un proiect pregătit şi discutat într-un mod avansat cu piaţa farmaceutică, mă refer la producători, distribuitori, farmacişti, atrăgându-i serios atenţia asupra urgenţei finalizării unui nou act normativ care să intre în vigoare de la 1 februarie 2009. În urmă cu circa trei săptămâni, ministrul Bazac a anunţat că va reduce preţurile cu circa 10% în condiţiile recalculării preţurilor la un curs de patru lei pe euro, plecând de la 3,63 euro, deşi distribuitorii au informat corect.

Preţurile vor creşte cu peste 10% dacă luăm în consideraţie numai influenţa cursului de schimb. Am crezut că asistăm la miracole. Creşte cursul de schimb şi preţurile scad, ceea ce ar însemna că toată lumea va putea să-şi cumpere aspirine de lux Ferrari.

Am aflat până la urmă cu mâhnire că preţurile medicamentelor vor creşte şi că tot mai puţini cetăţeni vor putea să-şi mai cumpere medicamente, având în vedere că pensiile vor creşte ca şi salariile în 2009 numai cu 2,75% şi nu cu 5%, atât cât s-a spus mincinos. Tot aşa, am constatat că în viitor, în spitale, medicii vor utiliza halate Ferrari în semn de supunere faţă de măritul conducător. Atât de multă aroganţă, lipsă de măsură şi încântare de sine de mult nu am văzut. Când vom asista şi la o achiziţie de pantofi şi poşete Louis Vuitton pentru salariaţii din sănătate?

Ministrul Bazac ar trebui să-şi ceară scuze pentru dezinformarea opiniei publice şi să arate exact cum vor evolua preţurile medicamentelor la 1 februarie 2009, cu onestitate, chiar dacă asta va dovedi incompetenţa afaceristului aflat din întâmplare la conducerea unui minister în a negocia cu piaţa farmaceutică menţinerea sau reducerea preţurilor la medicamente.

De fapt, astăzi ştim că până la 30 aprilie 2009, preţurile sunt mai mari, medicamentele mai scumpe şi mai puţine. Cetăţenii români pacienţi trebuie să ştie adevărul şi să-şi chibzuiască banii necesari renunţând la orice pentru sănătate. Pot oare spera că vom afla informaţii corecte?

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc mult.

Dau cuvântul domnului Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Domnul Tinel Gheorghe:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la "Cum nu trebuie să afectăm interesul naţional şi politica liberală".

Săptămâna trecută, opinia publică din România a aflat cu surprindere de existenţa hotărârii de Guvern nr.1446 din 12.XI.2008 privind aprobarea actului adiţional nr.11 la contractul de exploatare şi împărţire a producţiei pentru perimetrele 13 Pelican şi 15 Midia din Bazinul Mării Negre.

Am aflat, de asemenea, că primul-ministru a dispus imediat desecretizarea HG-ului mai sus invocat şi că, de asemenea, a sesizat Corpul de control în vederea elucidării condiţiilor în care a fost atribuit contractul de concesionare între Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) şi Sterling Resources LTD.

Pentru a se putea încheia însă acel act adiţional a fost necesar ca Legea petrolului, Legea nr.238/2004, să fie modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr.101 din octombrie 2007, imediat contractul cu Sterling intrând pe drumul avizării guvernamentale. Mai ştim că ordonanţa se află în momentul de faţă în circuitul de aprobare în Parlament, dar nu putem aprecia durata circuitului.

Conform prevederilor art.135 alin.(2) lit.b) şi lit.c) din Constituţia României, statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional.

Dat fiind prevederile art.135 din Constituţia României, invocat mai sus, precum şi posibilitatea ca până la aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.101 din 2007 de către Parlamentul României, nu în forma înaintată, actualul Guvern să fie obligat să lucreze aplicând aceeaşi legislaţie, îl rog pe domnul prim-ministru să dispună elaborarea unui act normativ în regim de urgenţă pentru modificarea acelor articole din Legea nr.238, Legea petrolului, astfel încât exploatarea resurselor naturale din Bazinul Mării Negre să se facă având în vedere protejarea intereselor naţionale ale României.

Îi rog pe distinşii mei colegi liberali, membri ai Partidului Naţional Liberal, proaspăt aleşi în Parlamentul României, să susţină prin poziţii publice o astfel de măsură. Ştiu că este greu, dar orice lucru are un început.

Ar fi pentru prima dată după 1989 când un guvern şi-ar asuma o astfel de iniţiativă care să repună statul român în drepturile lui legitime.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Márton Árpád-Francisc, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

În data de 19 martie 1990 mă aflam în Biserica Catolică Sf. Iosif din Sfântu Gheorghe cu solicitarea de a se trage clopotele în semn de solidarizare cu doleanţele tineretului maghiar, legate de şcoli şi universitatea în limba maghiară. În acea zi, la aceeaşi oră, au sunat toate clopotele din Sfântu Gheorghe. Atunci nu ştiam că peste două zile, mii de cetăţeni ai oraşului se vor aduna în faţa clădirii actualei Prefecturi în semn de protest faţă de evenimentele din 19-20 martie 1990 din Târgu-Mureş. Acest protest a continuat zile şi nopţi, terminându-se prin adoptarea unei petiţii.

Iată că peste 19 ani, din nou a avut loc o astfel de manifestare, la care atât bisericile tradiţionale, cât şi formaţiunile politice maghiare şi reprezentanţii societăţii civile şi-au regăsit vocea comună şi în prezenţa a mii de cetăţeni au adoptat o petiţie ca reacţie la faptul că, în urma unei hotărâri de Guvern, dintr-un prefect şi doi subprefecţi, nu mai este niciunul maghiar, situaţie nemaiîntâlnită în aceşti 20 de ani într-un judeţ cu o populaţie maghiară de 75%.

Acestui eveniment i se adaugă declaraţia domnului preşedinte Traian Băsescu legată de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, precum şi declaraţia liderilor partidelor de guvernământ ce şi-au împărţit toate posturile de conducere din judeţ în instituţiile deconcentrate, care preconizează dispariţia totală a maghiarilor din posturile de conducere, periclitând nu numai năzuinţele noastre pentru viitor, ci şi toate drepturile pe care le-am obţinut în aceşti ani.

Permiteţi-mi să citesc doar câteva din solicitările petiţiei adoptate de această adunare: Preşedintele Traian Băsescu să-şi retragă acuzaţiile jignitoare la adresa secuimii; reprezentarea proporţională a comunităţii maghiare în instituţiile publice deconcentrate; asigurarea dezvoltării echitabile a infrastructurii din Ţinutul Secuiesc; accelerarea retrocedării bunurilor naţionalizate - atât cele bisericeşti cât şi cele aparţinând comunităţilor minorităţilor naţionale; trecerea imobilelor deţinute de unităţile militare pe care acestea nu le mai folosesc în proprietatea administraţiei publice locale, la fel ca în alte regiuni ale ţării; înfiinţarea unei universităţi maghiare de stat finanţate din bugetul naţional; recunoaşterea limbii maghiare - alături de limba română - ca limbă oficială regională; autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

S-a accentuat că această adunare nu este una împotriva românilor, ci pentru drepturile noastre. Năzuinţele unei comunităţi importante e bine să fie luate în seamă şi nu ar trebui să periclităm tot ce am construit împreună.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Amet Aledin, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Tătarii din Crimeea doresc să-şi redobândească drepturile legitime".

Anul acesta, la data de 18 mai, se împlinesc 65 de ani de la marea tragedie a deportării tătarilor din Crimeea. Într-o singură noapte, la ordinul lui Iosif Visarionovici Stalin, a fost strămutată aproape întreaga populaţie a peninsulei. bătrâni, copii, femei au căzut pradă sistemului politic inuman din fosta Uniune Sovietică, iresponsabilitatea deciziei conducând la drame personale şi colective.

După anul 1990, cei deportaţi dar şi urmaşii celor deportaţi în Siberia, precum şi în alte zone îndepărtate, au preferat să se reîntoarcă şi să se stabilească în Peninsula Crimeea, chiar dacă au întâmpinat şi întâmpină numeroase greutăţi din partea autorităţilor.

În momentul de faţă, în Crimeea trăiesc în jur de 400.000 de tătari. Din păcate, însă, există numeroase cazuri când aceşti oameni se confruntă cu probleme reale, în mod special în zona administrativă. Sunt semnale clare de neconcordanţă între ceea ce se afirmă şi ceea ce există în realitate.

Recent, mai multe familii de tătari au fost obligate să-şi părăsească casele, deoarece autorităţile au cedat terenurile pe care se găseau locuinţele pentru a putea fi construite spaţii comerciale. Nu o astfel de abordare conduce la un just echilibru în relaţiile de convieţuire interetnică. Tătarii din Crimeea nu doresc altceva decât să-şi redobândească drepturile legitime.

Acest caz, cu siguranţă produce nelinişte, fiind clară atitudinea de ostilitate faţă de acei oameni şi faţă de năzuinţele lor.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul Vasile Mocanu.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Avem nevoie de instituţii eficiente în agricultură".

Am repetat-o de mai multe ori: în ultimii patru ani, agricultura românească a decăzut continuu, atingând în 2008 cota de avarie. Lipsa de viziune a foştilor guvernanţi asociată cu mulţimea de miniştri de profil care au stat vremelnic în fruntea ministerului a făcut ca acest domeniu atât de important să se confrunte astăzi cu tot felul de probleme.

Una dintre cele mai grave probleme o reprezintă încetineala cu care vin banii europeni pentru agricultură. De exemplu, fermierii ieşeni nu au primit până acum niciun euro de la Uniunea Europeană pentru investiţii. Interes din partea agricultorilor din Iaşi există. La nivelul judeţului au fost aprobate pentru finanţare 35 de proiecte a căror valoare depăşeşte 40 de milioane de euro.

Din păcate, deşi unele proiecte au fost aprobate încă din luna iunie, niciun fermier nu a intrat în posesia primei tranşe de bani. Unele cazuri sunt de-a dreptul ridicole. Există fermieri care au fost chemaţi anul trecut aproape zilnic fie la Agenţia judeţeană, fie la Centrul Regional de Plăţi şi Dezvoltare Rurală şi Pescuit pentru a da explicaţii referitoare la câte un document din dosar. De exemplu, unui ieşean i s-a pus întrebarea de ce un ordin de plată era făcut într-o zi, iar banii au ajuns la furnizor a doua zi!

Toate aceste tracasări i-au făcut pe unii agricultori să nu mai aştepte banii europeni şi să finalizeze investiţia începută apelând la credite bancare. Potrivit legii, solicitantul de fonduri europene pentru investiţii trebuie să primească un răspuns în termen de 30 de zile de la depunerea dosarului pentru obţinerea banilor.

Dar lunile se scurg, iar fermierii ieşeni nu primesc nici răspunsuri pertinente din partea autorităţilor şi nici banii necesari investiţiei. Evident, vina pentru aceste amânări permanente nu este a Uniunii Europene, ci a instituţiilor româneşti care gestionează fondurile europene. Birocraţia, ajunsă la un nivel de nesuportat în ultimii patru ani, sufocă orice fel de demersuri pentru mai binele agriculturii româneşti.

Dacă vrem o agricultură performantă, avem nevoie în primul rând de instituţii eficiente.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul în continuare domnului Cristian Burlacu din partea PNL.

Domnul Cristian Ion Burlacu:

Doamna preşedintă,

Dragi colegi,

Bună dimineaţa!

În ultimele luni, fiecare român a aflat că efectele crizei economice internaţionale vor ajunge şi în România. A devenit deja o modă, vorbeşti de criză cu prietenii, cu colegul de birou la o cafea, în familie sau la o petrecere.

Dacă până acum criza era tratată ca un zvon, ca o fantomă a modernităţii, mai nou, încep să apară şi referiri concrete, oameni pe care îi cunoaştem îşi pierd locurile de muncă, altora le sunt reduse salariile, firme şi fabrici se închid.

Paradoxal este că autorităţile folosesc masa Guvernului şi televiziunile pentru a continua şueta obişnuită pe subiectul crizei. Dar nimeni nu face nimic. Nu există un program anticriză, nu există o măsură concretă, iar autorităţile rămân inerte în reacţie. Până şi bugetul pe anul 2009 a venit cu întârziere şi nu conţine nicio măsură de susţinere a celor afectaţi de criza economică.

Singura instituţie din România care este ancorată în economia reală şi care are o replică serioasă în faţa crizei, rămâne Banca Naţională a României. Folosim această ocazie pentru de a saluta decizia BNR şi a Guvernatorului Isărescu de a lua măsuri concrete care să ajute economia românească în viitorul apropiat.

Decizia de relaxare a condiţiilor de creditare este una de apreciat, în condiţiile în care pentru mulţi agenţi economici, în special i.m.m.-uri, obţinerea unui credit poate reprezenta singura modalitate de a construi o punte peste criza economică. Este o măsură menită să-l ajute pe cetăţeanul de rând în faţa ameninţării deja permanente de a-şi pierde locul de muncă.

Totodată, este regretabil faptul că eforturile BNR nu-şi găsesc ecou şi susţinere la Palatul Victoria, guvernul fiind prima instituţie care ar trebui să protejeze cetăţeanul, mai ales când se declară adepţi ai măsurilor de stânga.

Însă, aşa cum măririle salariale acordate profesorilor, creşterea pensiilor, a indemnizaţiilor pentru mame rămân vorbe goale, tot la fel de lipsită de substanţă este şi acţiunea Guvernului Boc de a proteja oamenii în faţa fantomei concedierilor. Mai mult decât atât, avem de-a face cu bâlbâieli regretabile.

O dovadă în acest sens este anunţul public al guvernanţilor privind scutirea de impozit a profitului reinvestit din 2010. sesizând probabil penibilul situaţiei, faptul că mulţi agenţi economici sunt în pericol să nu mai supravieţuiască până în 2010, Guvernul a revenit şi a anunţat măsura din al doilea trimestru al anului curent.

Se vede că actualul guvern nu are nici o legătură cu România reală. Un prim exemplu pe care pot să-l ofer îl reprezintă judeţul Prahova, judeţ în care, în urmă cu un an, găseai cu greu forţă de muncă, în care salariile erau mari şi tot mai multe companii luau avânt pe piaţa economică.

Acum, Agenţia judeţeană a Oficiului forţei de muncă Prahova anunţă o perspectivă deloc încurajatoare. Finalul anului 2008 a adus concedierea a peste 1500 de angajaţi, iar până în martie 2009 au fost anunţate deja încă aproape 500 de concedieri. Valea Prahovei este o zonă în care oamenii sunt învăţaţi să muncească şi nu o regiune de asistaţi sociali. Valea Prahovei aşteaptă un program anticriză concret, în care să fie inclusă ca o regiune prioritară în dezvoltarea economică şi turistică a României.

Mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Mircia Giurgiu din partea PD-L.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Ce ne-am propus să facem pentru clujeni".

Încă din campania electorală, echipa P.D-L. formată din primarul de atunci, domnul prim-ministru Emil Boc, am hotărât să ne implicăm în viaţa comunităţii şi să ne propunem nişte obiective clare pe care urmează să le implementăm în cel mai scurt timp.

O dovadă a faptului că se încearcă să se rezolve cât mai repede problemele, este şi vizita domnului ministru Radu Berceanu la autostrada Transilvania, chiar în primele zile de mandat. În afară de Autostrada Transilvania, care sperăm să fie gata, un tronson, până la sfârşitul acestui an, e vorba de Câmpia Turzii-Gilău, ne-am propus să ne ocupăm şi să rezolvăm cât mai repede problema Spitalului regional de urgenţă, deja o echipă de la Ministerul Apărării formată din specialişti a fost la Cluj, la garnizoana de la Floreşti. Sperăm cât mai repede să rezolvăm situaţia terenului de acolo.

De asemenea, ne-am propus construirea stadionului municipal, lucrările de demolare s-au terminat, celelalte urmează să înceapă în cel mai scurt timp. De asemenea, sala sporturilor, o sală modernă, una dintre cele mai moderne din România. iar pentru locuitorii cartierelor Mănăştur şi Grigorescu avem pregătite câteva investiţii majore, e vorba de un acqua-parc în cartierul Grigorescu, de o piaţă modernă tot în cartierul Grigorescu, iar pentru învăţământ în cartierele Mănăştur, Liceul Pora, şcolile Octavian Goga şi Ion Creangă vor primi fonduri pentru mansardare. De asemenea, şi şcoala sportivă va fi luată în considerare de noi.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Kerekes Károly, din partea UDMR.

Mai aveţi la dispoziţie două minute.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Tema intervenţiei mele politice este "O nouă suprimare a bisericii greco-catolice?"

În ianuarie a.c. prin intermediul poştei electronice am fost înştiinţat despre protestul credincioşilor greco-catolici pe marginea unei propuneri legislative aflate în dezbatere parlamentară referitoare la regimul juridic al bunurilor imobiliare aparţinând cultelor religioase ortodox şi greco-catolic din România.

Cei 3 deputaţi PD-L iniţiatori ai propunerii au prevăzut că bunurile imobiliare sacre (cum sunt lăcaşurile de cult, casele parohiale, cimitirele şi terenurile aferente) în localităţile unde coexistă confesiunile ortodoxă şi greco-catolică revin în proprietatea cultului majoritar.

Ca o ultimă soluţie, după numeroase încercări eşuate de înfiripare a unui dialog cu autorităţile, Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, face apel la credincioşii greco-catolici din întreaga lume, chemându-i la post şi rugăciune în data de 11 februarie 2009, adică în ziua de mâine.

Teama Bisericii greco-catolice este perfect justificată, deputaţii-iniţiatori, dintre care unul - abia îndrăznesc să o numesc ironie a sorţii ".. sau a politicii? între timp a fost numit judecător la Curtea Constituţională, fac parte din partidul prezidenţial şi guvernamental, ceea ce conferă şanse concrete şi cuantificabile de adoptare a propunerii legislative Parlamentul redesenat după noiembrie 2008.

Voi încerca să enumăr motivele pentru care iniţiativa în cauză este periculoasă, nocivă: una la mână - efectul evident va fi suprimarea Bisericii greco-catolice, doi - va crea un precedent de temut pentru celelalte culte recunoscute de lege şi trei - va arunca încă o dată o umbră de îndoială asupra funcţionării statului de drept în România.

Ca un corolar, întrebarea este dacă iniţiativa nu se înscrie în tendinţa de a-i conferi Bisericii ortodoxe rolul de biserică de stat. Din păcate, aici nu e vorba doar de această iniţiativă legislativă, ci şi de tolerarea sau chiar sprijinul făţiş al autorităţilor administraţiei centrale şi locale acordat expansiunii ortodoxe. Câte biserici greco-catolice au fost retrocedate? În câte localităţi credincioşii greco-catolici sunt nevoiţi să apeleze la soluţii improvizate, să se roage în case particulare, în aer liber, în cimitire, cămine culturale şi alte asemenea doar din motivul că Biserica ortodoxă refuză să dea înapoi lăcaşurile de cult aparţinând iniţial credincioşilor greco-catolici şi care în anul 1948 le-au fost făcute cadou de regimul comunist?

Despre expansiunea ortodoxă ştiu şi din circumscripţia mea electorală. În oraşul Ungheni, judeţul Mureş, biserica ortodoxă, cu sprijinul autorităţilor, a început demolarea vechii biserici greco-catolice, cu toate că aceasta a fost revendicată, construind ca paravan în jurul ei zidurile noii biserici ortodoxe.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să finalizaţi.

Domnul Kerekes Károly:

Mai am încă două propoziţii.

Astfel, clădirea lăcaşului de cult greco-catolic este practic sugrumată de noua construcţie.

De asemenea, în oraşul Miercurea Nirajului, Biserica ortodoxă, cu sprijinul justiţiei, şi-a întabulat fraudulos dreptul de proprietate asupra unui teren ce a aparţinut Bisericii greco-catolice, chiar după ce puterea postrevoluţionară a decis în mod just şi reparatoriu abrogarea decretelor din 1948 care prevedeau desfiinţarea Bisericii greco-catolice şi trecerea bunurilor acesteia în proprietatea Bisericii ortodoxe. Terenul în discuţie este situat în perimetrul unicului parc public al oraşului, iar cum edilii ar dori păstrarea intactă a spaţiului verde, bisericii ortodoxe i-a fost oferit la schimb un alt teren pe care să îşi construiască lăcaşul de cult. Însă BOR nu doreşte să renunţe la ideea construirii bisericii în spaţiul parcului public al oraşului, demers în care e sprijinită de prefectul nominalizat de către Partidul Democrat Liberal.

În acest context, este clar că partidul prezidenţial s-a angajat în sprijinirea expansiunii bisericii ortodoxe în Ardeal, asumându-şi răspunderea pentru tensiunile interconfesionale. Mai mult decât atât, la Miercurea Nirajului contribuie la escaladarea chiar a unei tensiuni interetnice. Dată fiind gravitatea încălcării principiilor statului de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, acţiunile de felul acesta ale partidului Democrat Liberal şi nu numai ale acestuia vor fi aduse la cunoştinţa Parlamentului European.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Vasile Filip Soporan, din partea PSD.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică cu titlul "Tranziţie, nevoi şi chefuri - trebuitori şi netrebnici".

Ne apropiem de momentul în care activitatea partidelor politice, activitatea Parlamentului şi activităţile autorităţilor locale şi judeţene ajung la ora adevărului, în care dorinţele exprimate mai mult sau mai puţin profesionist sunt suprapuse peste posibilităţile existente.

Efortul suprapunerii se face prin intermediul construcţiei bugetului. Este pentru prima dată, în experienţa mea parlamentară, în care dezbaterea se face pornind de la faptul că partidul din care fac parte se găseşte la guvernare într-o combinaţie politică nemaiîntâlnită, în care stânga şi o parte din dreapta au o majoritate de aproximativ 70%.

Având în vedere această putere covârşitoare a majorităţii, consider că datoria şi responsabilitatea participanţilor sunt mult mai mari, cu motivaţia de a cântări mult mai bine şi profund interesul României şi interesele românilor, în care deciziile şi programele se construiesc.

Pornind de la acest raţionament, doresc să exprim un punct de vedere, la care am gândit mult în ultima perioadă, asupra faptului că bugetul este perceput ca o modalitate de a acoperi anumite cheltuieli, care pot fi mai mici sau mai mari, după cum necesităţile afirmării mediatice o cer, fără a-l prezenta ca un instrument eficace în procesul de modernizare a României, proces conceput, din păcate, ca o perpetuă însumare a perioadelor de tranziţie, în aşa fel încât unul din hâtrii Clujului, răspunzând întrebării ce sărbătorim la 24 ianuarie afirma că în anul 2009 sărbătorim 150 de ani de la începerea tranziţiei în România şi 150 de ani de tranziţie în România.

Astăzi, pot să afirm că există un consens, acela în care se caută motivaţii la faptul că tranziţia continuă, prin faptul că au apărut din senin, ca urmare a dezvoltării durabile din ultimii ani, pierderi datorită ratingurilor, creşterii costului resurselor financiare pentru băncile româneşti, iar băncile au început să fie demonizate şi acuzate pentru crima de a fi trecut aceste costuri mai ridicate asupra clienţilor.

Consider că dezbaterea bugetului nu ar trebui să se facă asigurator, prin apăsarea celor 70% ale puterii, ci ar trebui să constituie, într-o construcţie multianuală, baza unui plan coerent şi bine fundamentat de redresare a crizei, obiectivul de a nu afecta grav economia României sau, într-o formulare pragmatică, de a folosi criza, care va transforma pentru un timp economia, societatea şi politica, în schimbarea profundă a structurilor economice şi a mecanismelor sociale.

Pentru a exemplifica necesitatea schimbării profunde, o să vă prezint câteva cifre care sintetizează starea activităţii la nivelul colegiului pe care îl reprezint, Colegiul nr.7 - Câmpia Turzii din Circumscripţia Cluj, datele fiind specifice anului 2008.

La o populaţie de 73.000 de locuitori şi 39.000 populaţie activă, există 11.000 de locuri de muncă, adică unul din şapte locuitori lucrează şi doar unul din patru, din populaţia activă.

Veniturile, la nivelul celor 15 unităţi administrative, variază între 1.120 lei/locuitor, până la 3.170 lei/locuitor, iar veniturile proprii variază între 560 lei/locuitor, până la 1.430 lei.

Ponderea cheltuielilor cu personalul variază între 37%, până la 67%; ponderea cheltuielilor cu serviciile publice variază între 5%, până la 40%; ponderea cheltuielilor de capital variază între 7% şi 50%, iar spre surpriza celor care spun că avem nevoie de resurse financiare, excedentul la nivelul anului 2008 a variat între 0,3 şi 37%.

Analizând răspunsurile unui chestionar adresat primarilor din zonă, am avut confirmarea faptului că principalele probleme ale spaţiului rural, cel mai depărtat de situaţia medie existentă la nivelul Uniunii Europene, sunt: lipsa infrastructurii de bază, lipsa agenţilor economici şi a locurilor de muncă; lipsa locuinţelor; greutăţi în realizarea producţiei agricole şi valorificarea acesteia, prin faptul că 50% din suprafaţa agricolă este nelucrată; efectivele de animale sunt în scădere; producţia viticolă, pomicolă şi legumicolă este în cădere pronunţată; piaţa produselor agricole autohtone nu funcţionează; potenţialul turistic nu este folosit; locurile de muncă pentru populaţia rromă sunt inexistente, iar concluziile cu privire la descentralizare arată faptul că România nu este pregătită să aplice descentralizarea în mediul rural, din motive economice.

Din acest motiv, consider că, înainte de a trece la analiza cifrelor, ar trebui făcută o analiză asupra lucrurilor concrete, care ar trebui realizate, pentru ca starea României să se modifice esenţial, în sensul modernizării într-o perioadă de timp stabilită.

Închei, lăsând problematica pusă în discuţie deschisă, amintindu-vă, dragi colegi, la punerea în discuţie a bugetului, o parte a discursului marelui istoric Vasile Pârvan, rostit aproape acum 90 de ani la deschiderea Universităţii Daciei Superioare: "Puţini sunt aceia care ajung în fruntea tovărăşiilor de oameni, pentru că, în adevăr, ar fi trebuitori acolo, căci oamenii nu-şi orânduiesc viaţa după nevoi, ci după chefuri, şi adesea cei răi şi netrebnici sunt conducători, iar cei buni şi harnici sunt conduşi".

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Radu Bogdan Ţîmpău, de la PNL.

A depus în scris domnul Ionuţ-Marian Stroe.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

Bună dimineaţa, doamna preşedinte,

Bună dimineaţa, dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la creşterile bugetare indecente şi la o reducere nejustificată.

În aceste zile, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009 va ţine capul de afiş cu siguranţă. Ştiu că este un buget numit ca fiind de criză şi care generează nemulţumiri pentru aproape toţi ordonatorii de credite.

Nu intenţionez să fac o radiografie asupra proiectului în ansamblu. Cu siguranţă, vor fi numeroase discuţii foarte aprinse. Intenţionez, însă, să reliefez o serie de aspecte mai mult decât ciudate din acest proiect şi care are mai mult decât o conotaţie de ordin politic.

Deja nu mai este niciun fel de noutate. Există numeroase luări de poziţie în presă. Bugetul administraţiei prezidenţiale a crescut cu 33% faţă de execuţia bugetară pe anul 2008. Se pune întrebarea: este normală, într-un procent atât de ridicat, această creştere, ţinând cont că este vorba de un buget de criză?

Răspunsul, cu siguranţă, este nu. Şi nu este un răspuns de natură politică, venit din partea opoziţiei. Este un răspuns care se bazează pe cifre şi date.

În 2007, realizările la administraţia prezidenţială s-au ridicat la 28.562.000 lei.

În anul 2008, s-au alocat 29.202.000 lei, execuţia bugetară fiind, însă, mai mare, de 33.297.000 lei.

Pentru anul 2009, bugetul a fost elaborat la sfârşitul lunii noiembrie, de Cabinetul Tăriceanu. Despre această propunere bugetară nu se vorbeşte aproape nimic. De ce oare? De ce ne deranjează faptul că, la final de mandat, un guvern şi-a făcut datoria şi a elaborat cu atenţie un buget de criză, care s-a propus pentru administraţia prezidenţială, suma de 36.958.000 lei. Deci, o creştere mult mai decentă faţă de anul 2008, guvernul liberal neţinând cont de orice resentimente vizavi de disputele de natură politică cu şeful statului.

Ce a făcut actualul Cabinet? A plusat şi faţă de propunerile fostului guvern pe 2009 şi a propus suma de 48.800.000 lei. Toate aceste cifre vin să confirme suspiciunile presei privind bugetul administraţiei prezidenţiale. Mie mi se pare mai mult decât rezonabile creşterile propuse de fostul guvern.

Un alt act de creştere nejustificată îl reprezintă bugetul Institutului Cultural Român, unde suma propusă, de 44.000.000 lei, este cu 25% mai mare decât execuţia bugetară pe anul trecut. Şi în acest caz, presa a manifestat o serie de suspiciuni, susţinând că în spatele acestei creşteri ar fi elemente ce ţin de o anumită clientelă politică.

În schimb, constat că o instituţie care a fost şi este în permanenţă "persecutată", vorbesc de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a primit un buget sub nivelul execuţiei bugetare a anului 2008 şi sub ce a propus Cabinetul Tăriceanu. Concret, execuţia bugetară pe anul 2008, s-a ridicat la 16.673.000 lei, fostul guvern propunând 17.583.000 lei, deci o creştere simbolică, iar actualul guvern a propus 15.600.000 lei.

Ce înseamnă acest lucru? Consideră actualul Guvern că Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii are un volum mai mic de lucru? Se consideră, cumva, că este mai puţin importantă deconspirarea foştilor securişti şi turnători?

Dacă PSD a fost în permanenţă un partid care nu a agreat deconspirarea foştilor securişti şi turnători, ştiu că PDL, în ultimele campanii electorale, s-a pronunţat favorabil în ceea ce priveşte obiectul de activitate al CNSAS. Şi atunci să punem întrebarea: de ce nu se putea accepta creşterea propusă de Cabinetul Tăriceanu?

Aşa cum s-a acceptat o creştere masivă pentru Institutul Cultural Român, personal propun, de la această tribună, o realocare. Concret, un transfer de la Institutul Cultural Român spre CNSAS. Ar fi o mutare decentă a actualului guvern.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

O să prezint o declaraţie politică liberă, fără să dau citire unui text, asta în calitate şi de fost parlamentar care a participat la dezbaterea Legii bugetului de stat şi a Legii asigurărilor sociale de stat şi anul trecut.

Spun aceste lucruri, deoarece în această săptămână, săptămâna mare în care, practic, dezbatem noul buget pe anul 2009, apar discuţii contradictorii, apar discuţii critice şi nefondate, venite din partea anonimei opoziţii, astfel încât să atragă atenţia asupra bugetului real, asupra proiectului de buget, de această dată, real, care în această săptămână va fi dezbătut şi, cu siguranţă, va fi şi aprobat.

Aş face doar o scurtă trecere în revistă a bugetului pe anul 2008. În primul rând, vreau să reamintesc faptul că un proiect de buget se elaborează în circa 6 luni de zile. Spunea domnul Tăriceanu, ieri, alaltăieri, că s-a tergiversat foarte mult elaborarea bugetului pe 2009. Total fals. În două luni de zile s-a muncit atât cât au muncit foştii guvernanţi în 6 luni de zile.

Pe fondul unei creşteri economice masive, dar artificiale, a anului trecut, am ajuns la un deficit bugetar exagerat, deficit bugetar care a obligat Comisia europeană să ia în discuţie introducerea unei măsuri destul de grave, spun eu, măsura deficitului excesiv. Deşi trebuia să ne încadrăm într-un deficit de circa 2,8%, am ajuns să depăşim 5 procente, atunci când vorbim de deficit bugetar. Este doar o realizare măreaţă a fostului Guvern Tăriceanu, şi încă de pe atunci am atras, în repetate rânduri, atenţia asupra riscului creşterii deficitului bugetar.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că s-a lucrat doar pe baza deservirii clientelei politice, s-a vândut blana ursului din pădure şi atunci. Şi acum, în sfârşit, după ce am găsit pădurea, nu mai avem blana - ştiţi la ce mă refer - şi atunci, sigur că da, am ajuns acolo unde am ajuns, să lăsăm pur şi simplu conturile ţării noastre aproape goale. Şi, mai mult de atât, să lăsăm datorii imense care riscau să ne ducă la blocarea circuitului economic şi la o criză acută a lichidităţilor în zona societăţilor comerciale.

Eu nu pot decât să salut actualul proiect de buget, deoarece, în sfârşit, reuşim să facem şi un buget normal, un buget bazat pe realităţi, chiar dacă mizăm pe o creştere economică de circa 2%, chiar dacă avem drept ţintă un deficit de 2%, care în realitate poate să urce până la 2,5 - 2,8%, sunt convins că, cel puţin de această dată, deficitul va fi respectat, astfel încât această măsură de deficit excesiv, pe care Comisia europeană doreşte să o introducă şi în România, să nu fie de actualitate, pentru că în această situaţie monitorizarea va fi extrem de amplă, iar în circa 4 luni de zile ar trebui, practic, să reechilibrăm acel deficit bugetar care înseamnă implicit costuri suplimentare în actualul buget.

Nu doresc, în încheiere, decât să fac un apel tuturor colegilor, astfel încât să se mobilizeze să voteze atât în comisii, cât şi în plen, noul proiect de buget, deoarece el are la bază, în sfârşit, realităţile din România, deoarece el are menirea să reducă cheltuielile excesive, şi vă dau doar un exemplu, aici, şi cu asta închei, sporurile care sunt prevăzute sau erau prevăzute pentru cei care lucrează în sectorul bugetar, echivalează, stimaţi colegi, cu întreg bugetul judeţului Dolj.

Este o aberaţie, şi cred eu, în sfârşit, a venit momentul ca să fim mai realişti şi să adoptăm un buget realist.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Dragomir, din partea PNL. Nu este.

Domnul deputat Dan Morega.

Domnul Dan Ilie Morega:

Bună dimineaţa, doamna preşedinte,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi,

Doresc să mă refer la extinderea aplicării pensiei sociale minime de 350 ron şi la ţăranii cu gospodării individuale din fostele comune necooperativizate.

Atât în campania electorală, cât şi în recentele deplasări din colegiu, am avut întâlniri cu cetăţeni din toate categoriile socio-profesionale. Printre acestea, am întâlnit foarte mulţi vârstnici, de peste 65 de ani, din localităţile ce nu au fost cooperativizate în timpul regimului comunist, dar lucrând în propria-i gospodărie individuală au fost nevoiţi sau chiar obligaţi să vândă la preţuri de monopol, prin contracte, diverse produse animaliere, mă refer la bovine, porcine şi multe altele, cât şi produse de legume şi zarzavaturi.

Practic, ei au avut o contribuţie reală pentru societate. De aceea, consider imperios necesar ca şi aceştia să beneficieze la fel ca şi ţăranii care au făcut parte din cooperativele agricole de producţie, cu o pensie minimă de 350 ron. Aceasta ar reprezenta recunoaşterea de facto şi de jure a muncii acestora pentru societate şi în folosul acesteia.

Solicit, în acelaşi timp, şi ministrului muncii un răspuns la această declaraţie politică.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului deputat Tudor Ciuhodaru, de la PSD.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa.

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Stop, Lăzărescu, la Iaşi!".

Practic, sunt medic primar de urgenţă, şi sunt coordonatorul unităţii de primire a urgenţelor de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.

Ce să vă spun?! Am învăţat de-a lungul timpului că singurul lucru sigur este că murim. Problema este: când şi cum?

Asistăm în fiecare zi la cazuri de tip "Slatina". Le vedem şi vedem cum pacienţii sunt plimbaţi între spitale. Acest lucru se poate întâmplă oricând în Iaşi, în Centrul Universitar Iaşi, în Centrul Universitar Medical Iaşi, într-un spital de urgenţă care deserveşte şapte judeţe ale Moldovei şi, practic, 5 milioane de locuitori.

Asistăm la un paradox: actualul spital de urgenţă deserveşte o patologie traumatică, interesând întreaga Moldovă. În aceste condiţii, activitatea sa se desfăşoară în condiţii total improprii: resuscităm pacienţi în unitatea de primire a urgenţelor, îi plimbăm prin curtea spitalului şi apoi îi ducem pe un culoar îngust, spre terapie intensivă. Pacienţii sunt urcaţi spre sala de operaţie cu targa. nu există lift, nu există săli de operaţie suficiente, nu există computer tomograf.

Care ar fi paradoxul? În curtea spitalului se ridică de peste 12 ani o clădire numită "Spital de urgenţă". Meşterul Manole şi-ar pune problema cum au reuşit aceşti constructori şi sistemul să realizeze acest adevărat record mondial?

Nu vreţi să mai vedeţi pacienţi plimbaţi între spitale. nu vreţi ca tragedia de la Slatina să se repete la Iaşi. În aceste condiţii, vă solicit tuturor să ne ajutaţi în terminarea Spitalului de Urgenţă din curtea Spitalului de Urgenţă de la Iaşi. Dum spiro, spero: cât respir, mai sper!

Haideţi să rezolvăm odată acest "Stop, Lăzărescu, la Iaşi!".

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul acum domnului deputat Mihai Calimente.

Aveţi un minut la dispoziţie, domnule deputat.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte: "Puşca şi cureaua lată, ce minciuni aţi tras odată!".

Parafrazându-l pe un mare om politic, la vorbă, şi nu la stat, toate guvernele au o perioadă de graţie. Acest guvern a început, însă, cu o perioadă de greaţă.

În general, măcar 6 luni de la formarea unui guvern, acesta are susţinerea electoratului, pentru că a rezultat din voinţa acestuia.

Ce să faci cu un guvern care rezultă din voinţa preşedintelui Băsescu?!

La prima vedere, pare o struţo-cămilă, prin alipirea stângii cu dreapta. În realitate, preşedintele care l-a creat ştie mai bine ca noi că nu-i aşa. Cele două partide se potrivesc de minune, ca ramuri ale aceluiaşi trunchi: PCR.

Celor din P.D., fără L, nu le mai pute PSD-ul. Nu i-am văzut strâmbând din nas, după tonele de lături pe care le-au turnat în capul acestora când erau amândouă în opoziţie.

Apropo, unde, în Europa, mai există un partid de dreapta, născut din PCR şi trecut, la comandă, de la Internaţionala Socialistă la cea Populară?!

Nici celor din PSD nu li s-a făcut gura pungă din această mezalianţă, dacă ea i-a purtat la guvernare. Ce i-a unit? Minciunile şi populismul din campania electorală: promisiunile fără acoperire de mărire a pensiilor şi salariilor; cei 25.000 de euro pentru fiecare român repatriat; bunăstarea şi fericirea celor mulţi şi fără noroc, conform programului electoral.

După ce s-au văzut la guvernare, au schimbat rapid placa: monstruoasa moştenire de la liberali, cheltuielile şi facturile neachitate ale vechilor guvernanţi, fonduri nefolosite de la Uniunea Europeană. Repetă cu obstinenţă această placă, cu toţii.

Atât de renovatul Parlament, rezultat în urma votului uninominal, nu are păreri, nu are opinii, peste tot aceeaşi placă. Şefii care le-au dat-o ştiu bine că sunt numai minciuni şi calomnii, dar ştiu la fel de bine că o minciună repetată la infinit, poate crea, la un moment dat, senzaţia de adevăr.

Au găsit scuze şi pentru umflarea bugetelor celor două Camere şi a bugetului Preşedinţiei. Tot liberalii ticăloşi, care prevăzuseră creşterea prea mare a acestora, dar care nu mai guvernează, sunt de vină.

Toţi care credeţi că are legătură cu acest an electoral, vă înşelaţi, nu sunteţi de bună-credinţă. Cum să credeţi că 1 milion de euro poate determina cariera politică a domnului Băsescu?

Domnule Emil Boc, aveţi o singură soluţie: prezentaţi-vă în faţa poporului, veniţi ca un gentleman şi cereţi-vă scuze. La fel a procedat şi premierul Ungariei, domnul Gyurcsany, după ce a câştigat alegerile în Ungaria în 2006.

Noi nu vom ieşi în stradă, aşa cum a făcut opoziţia din Ungaria.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să finalizaţi.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Nu vor fi bătăi ca acolo, aşa cum au făcut colegii dumneavoastră din Partidul Popular.

Nu pot, însă, să vă garantez că acelaşi lucru se va întâmpla din partea sindicatelor, pe care le-aţi asmuţit împotriva noastră, când am explicat că nu se pot mări salariile cu 50-60%.

Cine seamănă vânt, culege furtună!

Vânt bun din pupa, domnule Boc!

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul deputat Daniel-Ionuţ Bărbulescu, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tot un caz "Slatina" vizează şi declaraţia mea politică de astăzi, de data aceasta cazul "ALRO Slatina".

Titlul declaraţiei este: "ALRO Slatina aparţine tuturor românilor.

Cu trei zile înaintea Crăciunului anului 2008, Consiliul de Administraţie al acestei societăţi avea pe ordinea de zi decizia privind închiderea a trei hale de electroliză, din cele şase care funcţionează în prezent.

Luând la cunoştinţă de această intenţie, la iniţiativa primarului municipiului, a parlamentarilor de Slatina şi a liderilor de sindicat, 5.000 de slătineni au ieşit în stradă şi au reuşit să obţină o amânare de câteva luni a deznodământului dorit, acela de a păstra doar brandul ALRO, şi sub acest brand să se vândă în Uniunea Europeană, practic, aluminiu produs în China.

"ALRO Slatina" vinde aluminiu la export de circa 500 milioane de euro pe an, iar întreaga industrie a aluminiului din România înseamnă o piaţă de peste 1 miliard de euro anual.

În acest fel, industria românească de aluminiu contribuie la produsul intern brut, la balanţa de plăţi, deci implicit ajută cursul euro/leu şi la scăderea deficitului de cont curent al României.

De menţionat că anul trecut "ARLO - Slatina" a avut profit net de 190 milioane de euro, iar anul acesta profitul net estimat este de circa 130 milioane de euro.

Drept urmare, argumentul resimţirii efectelor crizei economice globale invocat de către Patronat nu stă în picioare, asta cu atât mai mult cu cât trei sferturi din energia consumată de "ALRO - Slatina" este energie hidro, energia achiziţionată printr-un contract secretizat la preţ preferenţial de aproximativ 27 dolari/MGW, în timp ce preţul pieţei este undeva la 70 - 80 de dolari.

Contractul de energie este valabil până în 2012 şi surplusul de energie rămas prin închiderea unor hale ar genera un profit uriaş companiei, prin revinderea energiei pe piaţa liberă, lucru cel puţin imoral, dacă nu ilegal.

Odată cu ALRO, va dispărea o piaţă considerabilă, care absorbea consumabile din diverse industrii. Partenerii ALRO care nu vor da faliment vor fi grav afectaţi, deoarece le vor creşte costurile de producţie. Afectaţi vor fi producătorii de cabluri, care folosesc sârma din aluminiu, PRYSMIAN Slatina - 300 de angajaţi, ICME-ECAB Bucureşti - 700 de angajaţi, IPROEB Bistriţa - 700 de angajaţi, dar şi producătorii de piese turnate din aluminiu: ALTUR Slatina, Dacia Piteşti, Grupul german Honsell, care urmează să construiască o fabrică tot în Slatina.

Producătorii de energie ar fi şi ei afectaţi, deoarece ALRO este cel mai mare consumator de energie electrică din România.

Iată de ce ALRO Slatina aparţine tuturor românilor şi este vital că această unitate de producţie să nu-şi închidă porţile. Numai printr-o intervenţie unitară a tuturor factorilor de răspundere din statul român ALRO mai poate fi salvată de la închidere, şi municipiul Slatina - de la moarte economică.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Îi dau cuvântul Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Ioan Stan:

Doamnă preşedinte,

Domnule secretar,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Trec peste introducere. Intru direct în cuprins şi ridic din nou problema Spitalului municipal din Fălticeni, necesar, promis, început, părăsit, reluat, micşorat, reconsiderat, repromis în fiecare campanie electorală şi rămas la stadiul de speranţă în aşteptările noastre.

Este adevărat că de această dată speranţa este mai puternică! Pentru că s-a făcut, am făcut toate demersurile cerute de prevederile legale dintre cele mai răsucite.

Am acceptat că cei peste 170 de mii de oameni ce vor beneficia de serviciile specializate ale unui spital modern pot fi îngrijiţi într-un spaţiu net diminuat faţă de primul proiect.

Am acceptat să transformăm unul dintre corpurile spitalului în corp destinat locuinţelor ce vor fi repartizate cu prioritate cadrelor medicale ce se vor stabili în Fălticeni ca urmare a construirii acestei instituţii.

Pentru fiecare dintre renunţările noastre, am acceptat să se cheltuiască puţinii bani scăpaţi ca printre degete de la bugetul ministerelor de resort, pe mereu alte proiecte tehnice şi de fezabilitate, rămase şi ele în aşteptarea altor bani, pentru ca speranţele noastre să capete substanţă. S-a ajuns până acolo încât s-a folosit nevoia disperată de spital a fălticenenilor ca mijloc de răzbunare politică. Trecerea primarului fălticenean din PNL în PD-L a fost sancţionată de un fost ministru cu retragerea sumelor de bani deja postate în buget cu destinaţie precisă - spitalul municipal.

În acelaşi timp, ca şi cum cele menţionate până acum nu ar fi fost de ajuns, imobile în care Spitalul fălticenean, în actuala lui organizare, desfăşura anumite activităţi, au trebuit să fie retrocedate proprietarilor de drept, restrângând şi mai mult un spaţiu deja insuficient.

Să mai spunem că ceea ce se mai ţine pe picioare, cu chiu, cu vai, sub denumirea de spital municipal, este degradat, uzat fizic şi moral, lipsit de cele mai elementare elemente de confort pentru bolnavi, ca şi pentru salariaţi. Nu mai miră pe nimeni că, în aceste condiţii, reabilitarea compartimentului de morgă al spitalului a fost tratată de autorităţile locale ca o victorie notabilă! Se pare că nici să murim nu am mai fi putut în aşa-zisul nostru spital, fără aceste demersuri.

Considerăm, deci, imperios necesar a se cântări cu mult discernământ modul în care se vor aloca banii bugetari pentru investiţii în domeniul sănătăţii şi sperăm să se ţină cont şi de faptul că la Fălticeni, cu toate condiţiile precare în care se desfăşoară asistenţa sanitară, nu s-au înregistrat situaţii limită care să pună în primejdie viaţa oamenilor.

Sperăm că nu se aşteaptă aşa ceva pentru deblocarea sumelor necesare unui aşezământ care să se ocupe de sănătatea fălticenenilor şi a cetăţenilor din spaţiul arondat municipiului din acest punct de vedere, în număr de 170 de mii de oameni, cum spuneam la începutul cuvântului meu.

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Ultima intervenţie, domnul Octavian Bot, PD-L.

Domnul Octavian Bot:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Exerciţiul de autoadmiraţie sau visul liberal".

Într-un adevărat exerciţiu de autoadmiraţie, fără să îl întrebe nimeni, Călin Popescu-Tăriceanu declara că: "Mai devreme sau mai târziu, PNL va fi chemat la guvernare. Nu se ştie însă de cine".

Brusc, mi-am amintit de celebrii miniştri ai Guvernului Tăriceanu: Decebal Traian Remeş - inventatorul şpăgii caltaboş; Cristian Adomniţei - cel care, dacă mai rămânea ministru, i-ar fi scos din programa de bacalaureat pe Eminescu şi Caragiale, răzbunându-i, poate inconştient, pe liberalii care au fost odinioară ţinta preferată a lui Eminescu în opera sa politică; Paul Păcuraru - ministrul potlogar; Cristian David - un Pristanda modern, sau Adrian Cioroianu - autorul unor gafe monumentale.

Înţelegi pofta de guvernare a lui Călin Popescu-Tăriceanu, gândindu-te la modul şerpesc în care a reuşit să transforme explorarea în exploatare, în cazul Sterling. Dacă Tăriceanu ar mai veni la guvernare, ar fi în stare să vândă şi şerpii din mult disputata insulă, după ce, în prealabil, ar aproba un studiu explorator.

În scrierile sale politice, Eminescu spunea despre liberali: "Gravitatea lucrului consistă însă în împrejurarea că un partid fără caracter, pe lângă aceea că demoralizează poporul, făcându-l a nu mai şti cu ce oameni are a calcula, mai este şi compus din oameni fără caracter".

În aceeaşi ordine de idei, Eminescu mai spunea " Nu sunteţi un partid politic, ci o societate de exploatare. Nu cu principiile voastre avem a lupta, ci cu apetiturile voastre. Pentru a arunca praf în ochii lumii, sunteţi în stare, cu aceeaşi lipsă de caracter, să votaţi azi o lege ultraliberală, mâni - una ultraconservatoare, fără a pricepe nici pe una, nici pe alta. Din cauza asta, nu sunteţi democraţi, ci demagogi". Cât de actual pare azi Eminescu! Imginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am mai avea un Guvern Tăriceanu! Cum ar mai "dudui" economia României?

Sub Călin Popescu-Tăriceanu, PNL începe să nu aibă nimic în comun cu principiile liberalismului.

În momentul de faţă, PNL se află într-o duplicitate evidentă, în ţară se pretinde partid de dreapta, iar în plan extern face parte din grupul ALDE, de orientare centru-stânga. Poate că nu este o întâmplare faptul că deputaţii liberali s-au aşezat în sala Parlamentului în partea stângă, amintind de episodul revoluţiei franceze cu aşezarea în sală, când a apărut pentru prima oară distincţia stânga-dreapta în politică. Relevant şi în acelaşi timp comic pare gestul unui deputat liberal care vrea să organizeze la Cluj-Napoca un marş de protest împotriva lesbienelor, uitând că liberalismul pune accent pe apărarea libertăţilor individuale.

Din ce în ce mai mulţi liberali încep să nu mai aibă încredere în Călin Popescu-Tăriceanu. La Oradea, un grup important de liberali de dreapta au părăsit PNL, înscriindu-se în Partidul Democrat Liberal.

Îndemnul meu este: "Lăsaţi liberalii să vină în PD-L!"

Vă mulţumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Înainte de a încheia şedinţa consacrată declaraţiilor politice, vă informez că au depus la secretariatul tehnic declaraţii din partea PD-L domnii: Daniel Buda, Bogdan Cantaragiu, Constantin Chirilă şi Adrian Gurzău; din partea PSD, domnii: Filip Georgescu şi Iuliu Nosa; iar din partea PNL, domnii: Horea Uioreanu, George Dumitrică, Florin Ţurcanu, Mihai Lupu, Radu Bogdan Ţîmpău, Adrian Dominic Gerea, Alina Gorghiu, Gheorghe Dragomir şi Graţiela Gavrilescu.

Vă mulţumesc foarte mult.

Revenim în plen la ora 10,00.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Alina Ştefania Gorghiu:

"Plafonarea indemnizaţiei pentru mame - strategia Guvernului Boc pentru criza economică".

Vă vorbesc despre legea privind acordarea unei indemnizaţii de creştere a copilului în valoare de 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. Legea este în vigoare, după ce a trecut de votul Parlamentului şi a fost ulterior promulgată de şeful statului. Este vorba despre aceeaşi lege care a transformat un subiect tabu, cum era cel privind indemnizaţia pentru mame, într-un argument ce atestă voinţa statului de a sprijini creşterea copilului, oferind mamelor o sumă lunară de 85% din media veniturilor din ultimul an şi garantând, în acelaşi timp, un plafon minim de 800 de lei.

Vă vorbesc în calitate de parlamentar al unui partid de dreapta care, aflat la guvernare, a garantat aplicarea prevederilor acestei legi. Vă vorbesc, deci, în calitate de parlamentar contrariat acum de nonşalanţa prin care Guvernul Boc calcă în picioare o lege - repet, o lege în vigoare de abia o lună de zile - hotărând introducerea unui plafon maxim de 4.000 de lei pentru indemnizaţia mamelor.

Permiteţi-mi să nu accept justificarea scrisă pe genunchi a premierului, potrivit căruia "această plafonare răspunde principiului solidarităţii" şi a fost introdusă "pentru a elimina discrepanţele şi a realiza un efort de solidaritate"! Refuz să primesc această explicaţie contrară valorilor unui stat democratic, dar fidelă principiului "mai bine pentru mai mulţi" care nu face cinste unui om de centru dreapta, cum se pretinde a fi premierul României, preşedinte al PD-L!

În virtutea singurelor justificări pe care Guvernul le-a oferit în sprijinul hotărârii sale privind plafonarea indemnizaţiei pentru mame, vă solicit dumneavoastră, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, să prezentaţi indicatorii care au stat la baza deciziei şi care, cu părere de rău, vă informez că nu reies din lectura notei de fundamentare ce însoţeşte documentul emis de Executiv. În acest moment, justificarea atât de slabă a deciziei demonstrează că echipa de la conducerea Guvernului nu are măsura bugetului actual, nu ştie de unde să reducă în mod real costurile în condiţii de criză şi nu acordă atenţia cuvenită protecţiei familiei. Acest lucru e dovedit clar şi de faptul că subiectul a fost tratat la pachet cu alte măsuri financiar-bugetare. Sunt convinsă că economia pe care premierul susţine că o face prin această măsură nu va ajuta cu nimic declinul economic în care probabil vom intra din cauza incompetenţei acestei echipe.

Iată cum, din cauza unui premier de paie şi a unor miniştri preocupaţi în această perioadă mai degrabă de a-şi pune pe funcţii clientela, se strică echilibrul economic atât de muncit de liberali în aceşti ani. Prin decizii eronate şi populiste, Guvernul Boc se dovedeşte deja mult inferior Guvernului Tăriceanu, care a reuşit să ţină economia în echilibru pentru ca cetăţenii României să simtă că zilnic se îndreaptă către prosperitate.

Menţionez că am înaintat deja o interpelare pe această temă ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale - Marian Sârbu. Demersul meu vine în încercarea de a lămuri dacă numărul mamelor care ar fi beneficiat de o indemnizaţie mai mare de 4.000 de lei implică, într-adevăr, un efort bugetar considerabil sau, pur şi simplu această lege a nimerit pe masa unui Guvern disperat, incapabil să înţeleagă amploarea unui buget de stat.

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

Declaraţie politică

Argumente pentru păstrarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor Registrului Comerţului de pe lângă tribunale în subordinea Ministerului Justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti

1. Aspecte privind constituţionalitatea

Nu sunt întrunite condiţiile art. 115 alin.(4) din Constituţie, întrucât nu există "o situaţie extraordinară" care să justifice modificarea structurală a registrului comerţului.

2. Se încalcă dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţie.

Măsurile ar avea ca efect concesionarea acestui serviciu public de interes general, prin transferul în gestiunea camerelor de comerţ cu nerespectarea principiilor egalităţii de tratament, transparenţei şi proporţionalităţii, pe care, potrivit interpretării Curţii Constituţionale, trebuie să se bazeze concesionarea unui serviciu public.

S-ar proceda la atribuirea directă a unui monopol de stat către entităţi private, fără o motivaţie tehnică şi economică, cu consecinţa regresului semnificativ al serviciului public din toate punctele de vedere, respectiv al prestării serviciului, administrativ, metodologic şi tehnic.

3. Aspecte care aduc atingere dreptului comunitar în materie.

S-ar contraveni directivei 2003/58/CE cu privire la procedura de înregistrare electronică, punându-se sub semnul îndoielii capacitatea acestuia de a răspunde obligaţiilor ca stat - membru al Uniunii Europene.

4. Taxe şi tarife pentru operaţiunile efectuate.

Noţiunea de taxă nu poate fi folosită pentru a desemna preţul unui serviciu prestat de o entitate privată cum este camera de comerţ. Taxele fac parte din categoria veniturilor bugetare şi reprezintă plăţi efectuate de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituţii publice.

5. Bazele de date şi bunurile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi Oficiului Registrului Comerţului Teritorial nu pot trece în folosinţa gratuită a Camerelor de Comerţ.

6. Aspecte privind oportunitatea:

• organizarea serviciilor publice este un atribut ce revine statului, iar în situaţiile excepţionale în care se permite entităţilor private să le îndeplinească, statul este obligat să îşi asigure mecanisme corespunzătoare de control al activităţii acestora.
• Judecătorul delegat, parte a autorităţii judecătoreşti nu poate funcţiona pe lângă o cameră de comerţ. Legislaţia română nu cunoaşte decât instituţia delegării judecătorului pe lângă o instituţie publică.
• Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti ar fi pus în dificultate în îndeplinirea obligaţiilor sale de raportare a evoluţiei transpunerii şi implementării directivelor comunitare în materia societăţilor comerciale. Ministerul a avut calitatea de integrator al capitolului V de negocieri "dreptul societăţilor comerciale" de la începerea negocierilor de aderare în februarie 2000.
• nu există deficienţe în exercitarea serviciului public care să justifice modificarea structurală a acestuia; dimpotrivă, au existat aprecieri negative asupra activităţii registrului în perioada în care acesta era ţinut de camerele de comerţ. În raportul Comisiei Europene de monitorizare a progreselor înregistrate de România în procesul de aderare - 2005, se apreciază că: "structurile de implementare a directivelor comunitare în materie au fost create şi funcţionează adecvat". Se subliniază, însă, că "registrul comerţului trebuie să-şi asigure continuitatea personalului şi să se pregătească pentru înregistrarea entităţilor legale europene", se arată, de asemenea, că "trebuie continuate eforturile de îmbunătăţire atât a raportărilor financiare ale societăţilor româneşti, cât şi a supravegherii eficiente a societăţilor care nu se conformează prevederilor legale". Raportul de evaluare al GRECO pentru România - 2005 a reţinut că registrul comerţului a fost transferat de la camerele de comerţ la Ministerul Justiţiei în 2002, pentru a consolida caracterul public al registrului. Persoanele intervievate de experţii GRECO au confirmat că registrul funcţionează mult mai eficient după transferul la Ministerul Justiţiei.

7. Există solide argumente de drept comparat în favoarea menţinerii actualului statut al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În studiul recent realizat de Grefa Tribunalului Comercial din Paris a fost relevat faptul că în douăzeci şi două de state membre ale Uniunii Europene, registrul comerţului este ţinut de o instituţie publică, doar în două state membre optându-se pentru gestionare în sistem cameral, dar şi în această situaţie camerele sunt fie instituţii publice, fie controlate de o instituţie publică.

Apreciem că trecerea serviciului public de ţinere a registrului comerţului la camerele de comerţ va afecta negativ următoarele aspecte:

• caracterul unitar al registrului comerţului şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, a taxelor şi tarifelor percepute pentru operaţiunile efectuate; din experienţa anterioară trecerii la Ministerul Justiţiei, apreciem că Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nu va putea fi susţinut financiar, astfel încât nu va putea asigura îndrumarea metodologică necesară funcţionării unitare a registrului comerţului. De asemenea, camerele de comerţ nu vor putea asigura dotarea uniformă necesară pentru funcţionarea unitară a registrului comerţului;
• nu s-ar mai realiza arhivarea electronică a documentelor - cerinţă impusă de Uniunea Europeană;
• buletinul procedurilor de insolvenţă - publicaţie ce a devenit un instrument deosebit de util pentru mediul de afaceri, fiind editată şi difuzată în format electronic de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
• primirea on-line a documentelor comercianţilor în vederea înregistrării în registrul comerţului şi de eliberare în formă electronică a documentelor (cerinţă expresă a Uniunii Europene);
• obţinerea cazierului fiscal;
• primirea situaţiilor financiare (monitorizare din partea Uniunii Europene).

Domnul Daniel Buda:

Declaraţie politică privind proiectele de infrastructură din judeţul Cluj.

La începutul acestei sesiuni parlamentare, deputaţii şi senatorii PD-L Cluj - Mircia Giurgiu, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mihail Hărdău, Şerban Rădulescu, ne-am reunit pentru a discuta priorităţile activităţii noastre legislative. În urma analizei făcute, am identificat două tipuri de priorităţi pentru activitatea legislativă a acestei sesiuni: cele locale, legate de investiţiile în infrastructura judeţului Cluj şi ale municipiului Cluj-Napoca şi cele naţionale, legate de obiectivele guvernării.

În calitate de reprezentanţi ai judeţului Cluj şi pentru că, după cum bine spunea un distins coleg din Guvern, "am moştenit ceea ce am lăsat" acum doi ani, mă voi bate politic alături de colegii mei pentru alocarea de fonduri guvernamentale substanţiale pentru proiectele vitale ale judeţului Cluj şi ale municipiului Cluj-Napoca: Autostrada Transilvania, centurile ocolitoare ale municipiului, Spitalul Regional de Urgenţă, noul depozit ecologic de deşeuri, clădirea Filarmonicii, Stadionul municipal "Ion Moina", reabilitarea termică a blocurilor, continuarea lucrărilor la locaşurile de cult din judeţ.

În acord cu demersurile noastre, parlamentarii de Cluj, Ministerul Transporturilor a declarat ca prioritate finalizarea Autostrăzii Transilvania având în vedere importanţa strategică şi economică a acesteia, în timp ce construirea centurilor ocolitoare ale municipiului reşedinţă de judeţ va permite normalizarea traficului urban, dar şi dezvoltarea economică. Demararea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă este extrem de importantă pentru actul medical din întreaga regiune, iar locaţia susţinută de PD-L pentru construirea acestui spital este comuna Floreşti, datorită accesului foarte rapid în municipiu, la viitoarea autostradă şi la centura de sud a municipiului, precum şi datorită existenţei utilităţilor în zonă. Filarmonica şi Stadionul municipal "Ion Moina" reprezintă investiţii emblematice ale întregii regiuni, care trebuie susţinute şi de către administraţia centrală prin asistenţă tehnică şi financiară.

Deblocarea fondurilor necesare pentru reabilitarea termică a blocurilor va avea ca efect reducerea facturilor la energie termică cu până la 40% şi la crearea de comenzi şi locuri de muncă pe piaţa construcţiilor.

Sesiunea care începe va fi, fără îndoială, una grea, atenţia noastră trebuind orientată pentru a încuraja propunerile legislative vizând descentralizarea administrativă în domeniul educaţiei, sănătăţii şi al ordinii publice. O atenţie deosebită va fi acordată şi reformei în domeniul justiţiei prin adoptarea celor patru noi coduri: Civil, Penal, de procedură civilă şi de procedură penală.

Desigur, multe din aceste obiective nu pot fi atinse - datorită duratei procedurii legislative - în cursul unei sesiuni legislative, dar ele trebuie demarate încă din prima sesiune a noului Parlament. În toată munca noastră legislativă şi în toate demersurile noastre politice vom urmări realizarea acestor obiective care reprezintă cartea noastră de vizită, menirea noastră de deputaţi şi senatori ai Clujului. Aceste obiective nu sunt negociabile pentru noi şi nu vom renunţa niciodată la ele, pentru că acestea reprezintă interesele celor care ne-au ales.

Domnul Bogdan Cantaragiu:

Am fost la cumpărături, la supermarket. Desigur, nu asta este ideea pe care am vrut să v-o transmit, cred că fiecare dintre noi a fost, ci aceea că am rămas surprins să constat că în sectorul legume-fructe nu mai sunt produse româneşti. Da, doamnelor şi domnilor, nici măcar banalele mere nu mai intră în supermarketuri. Sunt, în schimb, pere din China sau Canada, ardei gras din Statele Unite, roşii din Italia, mere din Polonia, castraveţi din Turcia, usturoi din Ungaria. Tot ce vrei, doar că sunt aduse de aiurea. Iar de la noi... mai nimic.

Cum este posibil, oare, să nu mai avem produse tradiţionale româneşti în galantarele marilor magazine? Nu cred că trebuie să vă povestesc de potenţialul agricol şi mai ales legumicol al ţării. Bunăoară, în judeţul Dâmboviţa. În colegiul meu, în zona Potlogi - Poiana - Slobozia Moară - Lunguleţu, aproape de viitorul Centru de testare al Renault de la Titu, există câteva mii de hectare de teren cu un pământ extraordinar de bun, cultivat de legumicultori de mare clasă, cu experienţă, care fac asta de-o viaţă. Numai anul trecut, ca să vă dau un exemplu, recolta de varză a fost peste aşteptări. Din păcate, multă a rămas pe câmp şi s-a stricat, iar unii din agricultori au intrat cu tractorul peste şi au arat terenul fără să se mai obosească s-o culeagă. Spuneau că, pentru ei, este mai scump s-o adune şi s-o scoată la vânzare decât s-o lase pe câmp.

Acesta este doar un exemplu. Nu singurul. În fiecare zonă din ţară există legumicultori care îşi abandonează recoltele pe câmp, care lucrează câteva luni pe ani şi au un profit cât să treacă cu chiu cu vai de limita subzistenţei. În schimb, în marile magazine ajung, după cum vă spuneam, pere din China şi ardei graşi din Statele Unite, care numai ieftini nu sunt.

Ce se întâmplă, doamnelor şi domnilor? În condiţiile crizei economice, când agricultura ar trebui să fie imboldul şi motorul economiei, bani frumoşi ies din ţară în loc să ajungă la ţăranul român. Oare ne permitem să subvenţionăm legumicultorii din vecini şi să-i lăsăm pe ai noştri să moară? Oare ne permitem să privim nepăsători la stingerea unor meserii tradiţionale şi la dispariţia unor soiuri pentru care odinioară străinii se băteau? Eu cred că nu. De aceea, cred şi susţin că trebuie să facem ceva. România are şi potenţial şi pământ foarte bun şi tradiţie şi experienţă. Poate lipseşte doar puţin sprijin pentru ca un fermier să fie mulţumit şi să producă. Întrebaţi orice agricultor ce are nevoie şi o să vedeţi cât de puţin pretenţios este. Puţină atenţie şi un program coerent în agricultură şi roata se poate schimba definitiv. Şi chiar dacă nu vom ajunge curând să cucerim magazinele vestice, măcar le vom goli pe ale noastre de produse străine şi le vom umple cu cele autohtone.

Doamnelor şi domnilor, sper ca mesajul meu să ajungă la specialiştii în agricultură şi sper ca aceşti specialişti să ia măsurile care se impun. Este un semnal de alarmă tras asupra unei situaţii grave. Înainte ca agricultorul român să spună "pas" şi să devină un asistat al statului român, trebuie să se facă ceva pentru el. Până atunci, până când specialiştii din agricultură se vor pronunţa, fiecare din noi trebuie să dăm o mână de ajutor: să nu mai cumpărăm produse importate. Cereţi - şi îndemnaţi-i şi pe alţii să ceară - doar produse româneşti. Sunt poate mai gustoase decât cele plimbate cu vaporul de la mii de kilometri distanţă.

Mulţumesc.

Domnul Constantin Chirilă:

Stimaţi colegi parlamentari,

Problematica IMM-urilor este o temă aflată pe agenda autorităţilor române de foarte mult timp. Din păcate, măsurile concrete nu au dat randament, iar fondurile europene nu au dus la dezvoltarea reală a acestor firme. După cum bine ştim, se încearcă de mulţi ani crearea unei clase de mijloc a societăţii noastre, prin dezvoltarea IMM-urilor. Însă, o bună bucată de timp, accesul la bani europeni a fost posibil doar pentru cei care s-au pus bine cu sistemul. Este de notorietate că România a practicat o regulă de acordare de finanţări în care nu era important interesul naţional de dezvoltare, ci interesele politice şi cele financiare al unor grupuri.

Sistemul contabil folosit pentru IMM-uri este unul dintre lucrurile care frânează dezvoltarea. Practic, în acest domeniu, statul român este unul de tip poliţienesc. Nu măsurile punitive vor aduce bani la buget, ci un sistem coerent, care să îi determine pe proprietarii firmelor sa plătească la timp contribuţiile, cu condiţia să nu oferim portiţe pentru evaziunea fiscală.

Fiscalitatea şi finanţările sînt două dintre problemele de care trebuie să ne preocupăm. Practic, sistemul actual permite oricând sancţionarea IMM-urilor, pentru că se pot găsi greşeli din cauza numărului mare de proceduri care trebuie urmate.

Legislaţia este stufoasă şi permite atât sancţiuni, cât şi evaziuni, aspecte pe care trebuie sa le corectăm cât mai repede.

Criza financiară şi lipsa lichidităţilor de pe piaţă sunt două mari pericole pentru IMM-uri. Prognozele pentru 2009 pot evalua cu greu situaţia acestor firme si există pericolul ca multe dintre ele să intre în colaps. Dacă vom avea câteva zeci de mii de IMM-uri care vor intra în faliment, în următoarea perioadă, presiunea pe sistemul de protecţie socială va fi enormă. De aceea, un cadru juridic pentru înlesnirea accesului la finanţări este nu doar necesar, ci vital pentru economia României. Experienţa fondurilor SAPARD trebuie să ne fie o lecţie, pentru că rata de absorbţie a fost mult prea mică pentru domeniul agricol.

Pe lângă cadrul juridic clar şi eficient, autorităţile trebuie să se preocupe mai mult de partea de îndrumare, pentru că nu vânarea greşelilor este importantă, chiar dacă aprecierea muncii unor oameni se face doar pe baza numărului de sancţiuni aplicate. Esenţial este să corectăm greşelile la timp, pentru că, în fond, interesul naţional este acela de a absorbi fondurile europene, dar în aşa fel încât procedurile să fie respectate şi să nu trebuiască să returnăm ceea ce vom primi.

Va mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Cum e cu demisia, doamnă ministru Andronescu?"

Actuala putere PSD - PD-L a făcut un tur de forţă în campania electorală din a minţi electoratul cu promisiuni referitoare la majorările salariale ignorând cu desăvârşire criza economică previzibilă la acea dată.

Cele mai nonşalante minciuni electorale se referă la mărirea salariilor profesorilor cu 50%. Cum va reuşi actualul Guvern să se ţină de aceste promisiuni este pentru noi o enigmă. Dar, se pare că profesorii vor beneficia de o mărire - dacă poate fi numită aşa - de numai 5%. Şi atunci, unde a greşit Guvernul Tăriceanu când a refuzat să mintă populaţia şi în mod special pe profesori?

Mă întreb: când se va pune în aplicare legea de mărire salarială cu 50%? Sau dacă se va pune vreodată, având în vedere că nu cred că ministerul condus de dumneavoastră va primi cu adevărat un cuantum de 6% din p.i.b. la votarea bugetului.

Şi atunci ce veţi face? Veţi îngheţa tot ce înseamnă investiţie în învăţământ pentru a respecta o promisiune electorală sau vă veţi da demisia aşa cum aţi promis? Se va anula hotărârea Guvernului Tăriceanu? Se va propune o nouă lege referitoare la salarizarea profesorilor? Aţi acuzat guvernarea precedentă de incompetenţă în acest domeniu. Acum nu pot să văd decât că renumele dumneavoastră de "Abramburica", pe care l-aţi căpătat în guvernarea 2000 - 2004, se resfrânge asupra întregului sistem de educaţie şi de această dată.

Aştept cu nerăbdare ziua în care un membru al Guvernului din care faceţi parte va demisiona pentru nerespectarea unui punct din programul electoral.

Domnul Filip Georgescu:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

După calamităţile care s-au abătut peste noi, în primii opt ani ai acestui mileniu, iată-ne astăzi loviţi de o recesiune care zguduie întreaga planetă. Spre deosebire de alte popoare, se pare că noi, românii, am fost luaţi prin surprindere, cu toate că tocmai noi ne-am confruntat, în ultimele două decenii, cu tot felul de crize: politice, economice, financiare, alimentare, şcolare, de sănătate, ca să nu mai vorbim de cea din domeniul justiţiei, care pare cu totul insolubilă.

Din păcate, cam pe toate le-am tratat cu indiferenţă, dacă nu cumva cu inconştienţă. Când vorbeau despre ameninţarea crizei economice, guvernanţii de până mai ieri rămâneau ancoraţi între zvonuri şi verdicte liniştitoare. Pe noi nu ne va afecta în cine ştie ce măsură, afirmau unii lideri liberali, fiindcă guvernul nostru a promovat o politică îndrăzneaţă de creştere economică înaltă şi o politică inteligentă. Evoluţia galopantă a crizei mondiale a infirmat, după cum era şi firesc, toate sloganurile propagandistice liniştitoare.

De mai bine de două luni, recesiunea şi-a făcut simţită prezenţa şi în ţara noastră, mai toate marile societăţi metalurgice, cele din industria de autoturism, combinatele chimice şi cele de materiale de construcţii şi-au restrâns producţia, disponibilizând mii de angajaţi. Concomitent, moneda naţională s-a depreciat mult şi continuă acest joc nefericit.

Era limpede că România nu putea să fie ocolită de un asemenea puseu planetar. În condiţiile în care migraţia liberă a capitalului a devenit atotcuprinzătoare, determinând pretutindeni creşteri economice, ea nu putea să nu-şi arate şi cealaltă faţă, la scară globală. A izbucnit în SUA, ca urmare a neroziei manifestate de marile bănci de a extinde în mod incontrolabil şi inconştient împrumuturile, cu sau fără garanţii, în scopul realizării unor profituri cît mai mari. Ca atare, în ultima parte a anului trecut, sistemul bancar american a fost puternic afectat de lipsa de lichidităţi şi de încredere. Din nefericire, prăbuşirea sistemului bancar american s-a manifestat nu ca un uragan, limitat ca acţiune la zona Caraibilor, ci ca un joc de domino care a dărâmat întreg lanţul relaţiilor economico-financiare mondiale, mai cu seamă că germenii crizei se instalaseră anterior erupţiei de peste ocean şi din alte ţări.

România nu se poate socoti o victimă, în exclusivitate, a crizei americane. Să ne amintim cum s-au comportat autorităţile politice din ţara noastră în perioada de tranziţie. În cadrul procesului d e privatizare, noi am vândut pe nimic marile capacităţi ale industriei siderurgice, ale industriei de aluminiu, rafinăriile, combinatele de materiale de construcţii şi marile bănci, a fost dezorganizată şi ruinată agricultura, iar, pe deasupra, România a contractat o datorie de peste 60 de miliarde de euro. Continuând răfuiala cu foştii aliaţi, Guvernul premierului Boc invocă acum greaua moştenire lăsată de Cabinetul Tăriceanu, ignorând degradarea generală a economiei şi a celorlalte domenii ale vieţii din perioada postdecembristă. Este adevărat, guvernarea anterioară a mimat în mare măsură performanţa economică, de vreme ce creşterea economică n-a fost cea trâmbiţată, de 8,5 - 9%, ci doar de 7,8%, iar inflaţia n-a fost de 3-4%, ci de 6,3%.

Practic, în ţara noastră, actuala criză economică mondială se suprapune peste cea autohtonă, care ne macină viaţa de 19 ani. De aceea, ieşirea din această depresiune va fi pentru noi mult mai grea, deşi reprezentanţii puterii încearcă în mod permanent să ne inoculeze ideea liniştitoare că la noi criza economică nu se va manifesta atât de virulent, în condiţiile în care România nu se confruntă cu o recesiune financiară.

Singura soluţie care ne mai rămâne pentru a ieşi din marasmul acestei crize, în condiţiile reducerii drastice a investiţiilor interne şi a resurselor proprii anemice, este aceea a unei reale reconcilieri naţionale, renunţarea la înfruntările politicianiste atât de păguboase şi hotărârea sinceră de a ne da mâna, peste divergenţele politice şi doctrinare care ne-au dezbinat atât de mult în ultimele două decenii. România, ca şi lumea în ansamblul ei, se află la ananghie, iar la vremuri de restrişte, unitatea de simţire, de voinţă şi de acţiune este cea mai puternică armă.

Parteneriatul pentru România, considerat de unii politicieni un compromis naţional şi necesar, iar de alţii un act compromiţător pentru cele două partide care au reuşit, în ceasul al 12-lea, să treacă peste marile divergenţe dintre ele şi să-şi dea mâna, constituie un prim şi promiţător pas în lupta anticriză.

Cabinetul Boc nu este un guvern al dezvoltării ori unul al crizei, aşa cum pe bună dreptate afirmă unii analişti politici. Avem un Executiv care dispune de o majoritate electorală şi implicit de una parlamentară. Să nu-l privim doar cu suspiciuni, sau să-l pândim cu măciuca după uşă, iar la primele nereuşite să-i cerem capul. Să-i acordăm credit, în mod cinstit, să-l susţinem în acţiunile pe care le va desfăşura, dar să-l sancţionăm dacă se va cantona în politica măruntă şi meschină de până acum. Dacă vrem să ieşim teferi din această mare încercare pe care o reprezintă criza mondială, trebuie să repudiem şi să sancţionăm drastic corupţia, afacerile necurate, incompetenţa şi demagogia. Trebuie să înţelegem că prima criză mondială a mileniului trei nu este un guturai pe care-l putem trata cu un antinevralgic şi câteva picături de bixtonim. Dimpotrivă, ea va avea consecinţe atât de profunde încât în anii viitori nimic nu va mai fi ca astăzi.

Până şi capitalismul, considerat cel mai raţional, cel mai democratic şi trainic sistem social, va trece printr-un adevărat purgatoriu. Adepţii şi oponenţii lui, care s-au duelat de la distanţă, vreme de două secole, consimt astăzi să se aşeze la aceeaşi masă şi să examineze consecinţele acestui sistem. Este greu de crezut că omenirea va putea să evolueze spre progres, înaintând în salturi, mai ales într-o perioadă în care tendinţele globalizării devin tot mai evidente.

În condiţiile reducerii resurselor de care dispune planeta noastră, ale degradării permanente a mediului înconjurător şi ale creşterii populaţiei, perioadele de înflorire economică şi de prosperitate socială nu se vor mai întinde de-a lungul deceniilor, după cum nici ciclul crizelor nu se va mai repeta la distanţe mari.

Nu ştim care vor fi principiile şi normele politice, economice ori filozofice care vor sta la baza viitorului sistem social. Un lucru este sigur: criza economică şi financiară cu care ne confruntăm astăzi atât de acut, va duce în mod indubitabil la regenerarea actualului mod de organizare, de dezvoltare şi de convieţuire a lumii contemporane.

Vă mulţumesc.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

«Adevărata miză a scandalului "Sterling"»

Declanşarea scandalului "Sterling" nu reprezintă o surpriză pentru mine şi cred că nici pentru foarte multă lume care activează sau observă scena politică. Cu un amendament: iniţial am crezul că subiectul a fost aruncat pe piaţă - aşa cum s-a întâmplat în ultimele două-trei săptămâni cu alte ample campanii de presă - pentru a estompa neputinţa şi neştiinţa actualei guvernări de a găsi un program anticriză şi de a-şi ţine, minimal, promisiunile electorale. Evident, dacă printr-un astfel de subiect exista posibilitatea de a ataca fosta guvernare, fostul premier şi PNL, cu atât mai bine. Punct ochit, punct lovit.

Mi-am dat seama de faptul că suntem în faţa unui astfel de subiect "paravan" încă din 3 februarie, când prima "ştire" a fost aceea că "toate rezervele petroliere câştigate la Haga au fost concesionare unei firme cu capital social de 200 lei şi un singur angajat". O enormitate mai mare nu se putea arunca pe piaţă.

Ulterior, povestea a fost ceva mai nuanţată. Foarte rar şi cu jumătate de voce s-a afirmat că de fapt 50% din perimetrul cucerit la Haga este liber de orice contract, că 45% este concesionat OMV încă de acum cinci ani şi că Sterling are o concesiune pe doar 5% din respectiva suprafaţă. Deci nici vorbă de concesionarea totală a suprafeţei celor de la Sterling. Dar cum concesionarea către OMV a aparţinut administraţiei PSD şi cum inchizitorul şef în scandalul "Sterling" este chiar Iulian Iancu, fostul secretar de stat din Ministerul Economiei, condus la vremea respectivă de PSD, referirile la firma austriacă au fost şi sunt marginale. Păi, dacă este să îl împuşcăm pe fostul premier Tăriceanu pentru acel procent de 5%, atunci ceilalţi oficiali, printre care chiar şi domnul Iulian Iancu, ce pedeapsă ar mai putea căpăta pentru mega concesiune oferită OMV.

Ţinând cont de aceste realităţi, diversiunea "Sterling", pentru că asta este, şi-a schimbat cursul. Plouă mai nou cu acuzaţii - dar din nou se omite din ecuaţie OMV-ul - privind faptul că firmei canadiene i s-a concesionat exploatarea, în loc să se meargă pe vechile prevederi din 1991-1992 când producţia se împărţea. Se invocă drept argument suprem că în loc de 55%, România va benefica prin redevenţe de doar 5 până la 13,5%. Păi, domnul Iulian Iancu să nu ştie că acestea sunt noile prevederi legale în domeniu?! A uitat domnia sa ce prevede legea petrolului din 2004, la care bănuiesc că a şi fost printre autori? Cred că nu a uitat, dar profită de faptul că opinia publică nu cunoaşte în amănunt toate subtilităţile legislative. Contractul cu Sterling a fost pus în acord cu legea petrolului. Atât şi nimic mai mult.

Dar arta diversiunii a ajuns la măiestrie. Altfel nu s-ar fi putut trimite presei sugestii cum că OUG nr.101/2007 a fost emisă de guvernul Tăriceanu pentru a revizui legea petrolului şi de a permite expres modificarea contractului cu Sterling. Pentru cine nu ştie - şi acest lucru este trecut sub tăcere - contractul cu Sterling a fost semnat pe 24 august 2004, iar OUG nr.101 a fost emisă pe 4 octombrie 2007. Şi nu cred că părţile care au negociat contractul, ANRM şi Sterling, au beneficiat de o maşină a timpului pentru a pune datele din contract în acord cu viitoarea ordonanţă de urgenţă.

Adevărata şi singura problemă ce se degajă din acest scandal este dacă legea petrolului, emisă în 2004, este sau nu bună pentru România. De ce legea nu mai prevede împărţirea producţiei, ci doar concesiunea contra unor redevenţe. asupra acestui aspect, lămuriri trebuie să dea chiar inchizitorul şef, domnul Iulian Iancu, şi eventual cei 215 deputaţi care pe 25 mai 2004 au dat vot final asupra acestei legi. Ţin însă să reamintesc că, la vremea respectivă, grupul parlamentar al PNL avea 25 de membri, din care foarte puţini au fost prezenţi la vot.

Ar mai fi însă un aspect al acestui scandal, pe care nu l-am văzut din prima clipă. O informaţie de presă a agenţiei Reuters mi-a atras atenţia. Mari companii, printre care Total, Royal Dutch Shell, BP, precum şi deja marele beneficiar OMV, s-au arătat interesate să investească în prospectarea si exploatarea rezervelor de petrol si gaze de pe platoul continental din Marea Neagră. Ei bine, din acest moment consider că principala miză a acestui scandal o reprezintă intrarea în joc a unor grupuri de interese care probabil - nu am încă dovezi în acest sens, dar tradiţia politică dâmboviţeană este plină de astfel de cazuri - fac jocuri pentru anumite firme oculte. Pentru că, altfel, nu lansezi pe piaţă un astfel de scandal tocmai când importanţi jucători din domeniul energetic sunt interesaţi de afacere. Nu tratezi un contract cu o firmă străină - Sterling în cazul nostru - ca şi când ar fi vorba de un caz penal, nu sugerezi că legislaţia trebuie schimbată radical. Repet, dacă legea este proastă, nu sunt eu specialistul care să mă pronunţ acum, ea trebuia din start elaborată altfel.

Sunt curios să văd care dintre marii jucători de pe piaţa energetică ar mai fi interesaţi să investească în Marea Neagră în astfel de condiţii. Şi să mai ţinem cont că încă nu se ştie precis ce şi cât se află în zona care ne-a revenit după procesul de la Haga. Nu cred că va mai dura mult şi veţi observa şi dumneavoastră că aceasta este de fapt principala miză: scoaterea din joc a unor competitori de renume în favoarea unor alţi competitori care au plantaţi "oamenii lor" în România.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Criza economică amplificată de debandada guvernării"

Chiar dacă în politică orice este posibil, demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de ministru de interne, la 12 zile de la numire, a reuşit să mă surprindă, mai ales că vine după demiterea primului titular al postului, Gabriel Oprea. Ceea ce se întâmplă în acest Guvern reiterează lupta surda pentru o bucată mai mare de "caşcaval", conflict care a debutat încă de la formarea coaliţiei, o coaliţie născută sub semnul demisiei - prin retragerea lui Theodor Stolojan - şi nu-i exclus să se sfârşească la fel.

Aceste conflicte interne din interiorul guvernării le resimţim şi la nivelul Camerei Deputaţilor. Nu este posibil ca începutul actualei sesiuni, spre exemplu, să debuteze cu o pauză de consultări, pentru că domnii parlamentari de la PSD si PD-L nu au avut timp să se consulte pe tema proiectelor legislative, fiind ocupaţi mai mult cu chefurile pe la munte sau cu împărţirea ciolanului în teritoriu.

Gravitatea situaţiei este cu atât mai mare cu cât ne confruntăm cu o criză ministerială tocmai în momentul în care lucrurile au scăpat de sub control: avem un jaf la depozitul de arme de la Ciorogârla şi mai avem o crimă în plină stradă, la Braşov. În plus, se anunţă mari mişcări sindicale şi sociale, numai că cei doi parteneri de coaliţie găsesc că este mai important să-şi dispute influenţa în Ministerul de Interne decât să insufle un climat de siguranţă şi stabilitate.

o primă analiză a textului bugetului de stat pe anul 2009 arată că acest buget nu se adresează românilor, nu are legătură cu problemele economico-financiare ale acestora şi nu răspunde la provocările crizei economice.

Incoerenţa şi inconştienţa bugetului de stat arată incompetenţa economică a actualilor guvernanţi şi reflectă fidel declaraţiile şi boacănele liderilor celor două partide care au uimit o ţară întreagă timp de o lună şi jumătate.

Cifrele care fundamentează bugetul de stat demonstrează încălcarea promisiunilor electorale ale actualei Coaliţii şi ne demonstrează ca s-au făcut promisiuni exagerate şi neadevărate numai pentru a obţine voturi.

Plafonarea creşterii salariilor şi a pensiilor la 5% în acest an şi acordarea în două etape, aprilie şi octombrie, este o măsură care contrazice total angajamentele din campania electorală şi, din păcate, nu este singura de acest gen.

Toţi actorii implicaţi, PD-L, PSD, sindicate, criticau că Guvernul Tăriceanu refuză să crească salariile profesorilor, iar acum, când au luat voturi pentru a realiza această măsură, nu o fac şi chiar caută motive pentru nerespectarea promisiunilor electorale.

Chiar dacă gafele monumentale ale actualei guvernări ar trebui să-mi producă satisfacţii ca şi reprezentant al unui partid de Opoziţie, nu am cum să nu fiu mai mult decât îngrijorat, întrucât lucrurile au scăpat total de sub control. Însuşi Traian Băsescu, liderul de facto al coaliţiei, este total debusolat, România arătând, pentru prima oară după 1990, ca o ţară neguvernată.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Declaraţie politică intitulată "Efecte ale tergiversării adoptării bugetului pentru 2009".

Ne aflăm, deja, în februarie şi încă nu am dezbătut şi adoptat bugetul pe anul în curs. Şi nu din vina noastră, ci a Guvernului Boc, care a avut şi are preocupări mult mai importante: talk-show-urile, întâlnirile politice formale şi informale, festivităţile de tot felul. Au timp să se lamenteze pe toate canalele de efectele crizei mondiale, să schimbe miniştri, să propună şi să răspropună secretari de stat, directori, adjuncţi, şefi de servicii, să împartă funcţii prin judeţe, să se certe pe acele funcţii, să mute prefecţi, să dea ordonanţe dovedite neconstituţionale, să facă reduceri de personal, să ne lumineze chiar şi cum ar trebui revizuită Constituţia, să impună economii la hârtia de scris şi ascuţitori, dar... nu să se şi ocupe de bugetul pentru acest an!

În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate vreau să atrag atenţia asupra a doar două dintre efectele acestei tergiversări: apariţia crizei de lapte praf pentru sugari şi întârzierea plăţii salariilor cadrelor medicale din cabinetele şcolare.

Sper ca Guvernul Boc să îşi ia atribuţiile în serios şi să înţeleagă că fiecare zi contează, că românii nu doresc explicaţii pentru ce nu îşi primesc pensiile şi salariile la timp, ci pensiile şi salariile! Nu numai la timp, ci şi mărite! Aşa cum li s-a promis!

...Că mamele nu au nevoie de justificări, ci de lapte praf pentru nou-născuţi!

...Că bolnavii au nevoie de medicamente, nu de promisiuni de ieftinire a acestora peste două luni!

...Că tot vidul de coordonare, care, iată, începând cu Slatina, a făcut şi victime, este extrem de nociv la nivelul întregii societăţi!

Cred că este momentul să lăsăm politica în plan secund şi să ne ocupăm, cu toţii, mai mult de ţara asta, care nu degeaba pe unii ne-a trimis în Parlament, şi pe alţii îi plăteşte ca guvernanţi!

Domnul Adrian Gurzău:

Declaraţie politică intitulată "Unde ne sunt sindicatele?".

În urmă cu puţin timp, cea mai mare companie petrolieră din România anunţa că intenţionează să disponibilizeze, începând cu 1 februarie, aproximativ 2.800 de angajaţi. În replică, sindicatele din cadrul companiei au răspuns că ele au fost de acord cu disponibilizările, sub condiţia "să fie păstrate celelalte locuri de muncă", precizând, în plus, că "în continuare sunt posibile disponibilizări, în funcţie de cât de jos ajunge preţul ţiţeiului".

Noi ne aşteptăm ca sindicatele să lupte pentru interesele muncitorilor, fie că aceştia sunt din mediul privat, fie că sunt din administraţia statutului sau funcţionari bugetari.

Este incredibil ca o confederaţie sindicală de mărimea şi forţa celei despre care spuneam mai înainte să se mulţumească cu promisiunea derizorie că, după concedierea a aproape 3.000 de salariaţi, vor fi păstraţi ceilalţi angajaţi ai companiei. De parcă o companie ar putea funcţiona şi produce profit fără angajaţi.

Exemplul pe care îl aduc în faţa dumneavoastră, făcându-mă să mă întreb - fără nicio exagerare - "Unde ne sunt sindicatele?" este cu atât mai de neînţeles şi mai aberant cu cât, statul român, prin contractul încheiat cu compania în momentul privatizării, îi dă posibilitatea să obţină rezultate financiare peste aşteptări, dat fiind preţul extrem de mic al concesionării rezervelor interne.

În aceste condiţii, reperul legat de preţul ţiţeiului de pe piaţa internaţională nu se susţine, în contextul raţionamentului continuării concedierii angajaţilor.

Eu personal aş recomanda angajaţilor companiei petroliere ca, în condiţiile de criză de astăzi, să îşi reconsidere interesele personale şi cele profesionale şi să analizeze în ce măsură este posibil să îşi organizeze acele instituţii sindicale care să îi reprezinte cu adevărat. Pentru că, atunci când vor ajunge la mila statului, va fi cu siguranţă prea târziu.

Este foarte important să ne preocupe bugetul şi sectorul bugetar, însă grija pentru sectorul privat este, din aceeaşi perspectivă, esenţială. Sectorul privat este cel care susţine, de fapt, prin cei patru milioane de angajaţi, constituirea bugetului de stat.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Cine guvernează România?".

În toamna anului 2008, Emil Boc, pe atunci reprezentant vajnic al opoziţiei, la auzul veştii că Guvernul Tăriceanu se opune majorării cu 50% a salariilor profesorilor, se erija în "mama tuturor răniţilor" afirmând cu orice ocazie, la orice televiziune şi de la orice tribună, că legea trebuie respectată, acuzând, totodată, Guvernul Tăriceanu de risipirea banului public prin salarii mari acordate celor din agenţiile guvernamentale.

Premierul de atunci al României, Călin Popescu-Tăriceanu, a avertizat opinia publică în nenumărate rânduri că aplicarea unei asemenea măsuri ar arunca România într-o criză economică fără precedent, astfel că aplicarea acestei prevederi a fost amânată pe 1 aprilie 2009, stârnind nemulţumirea aceluiaşi Emil Boc, care în virulenţa sa demagogică, îi acuza pe guvernanţii liberali de bătaie de joc al adresa profesorilor.

Odată trecută-i criza demagogică a opoziţiei şi văzându-se cu sacii în căruţă, după numirea sa ca premier al României, Emil Boc şi-a schimbat radical poziţia - desigur, învârtit cu cheia de maestrul păpuşar - şi s-a transformat din "primul lider sindical al ţării" în cel mai avar trezorier. Desigur că în aceste vremuri tulburi din punct de vedere financiar se impun măsuri guvernamentale de evitare a crizei şi de sprijinire a populaţiei, însă premierul Boc a înţeles să aplice tocmai pe dos aceste măsuri, cabinetul Boc neavând, nici până astăzi, un plan anticriză coerent, care să pună pe picioare România.

Împins de dorinţa de a face economie şi trezit parcă la realitate de ameninţarea crizei economice, premierul Boc a semnat la începutul anului cu o mână ordonanţa de urgenţă care interzicea cumulul pensie - salariu de stat - declarată neconstituţională -, în vreme ce cu cealaltă iscălea documentele de înfiinţare a unor ministere noi, destinate acoliţilor PD-L, care au costat România sute de mii de euro. Totodată, cele 50 de procente de majorare a salariilor, pe care Emil Boc le cerea în toamna anului trecut, s-au transformat în 5 procente, măsură care contrazice flagrant toate angajamentele luate de PD-L pe timpul campaniei electorale.

Ţara noastră traversează o perioadă nefastă din punct de vedere financiar. Zeci de mii de români şi-au pierdut deja locurile de muncă şi mulţi se gândesc cu disperare la ziua de mâine, în vreme ce coşul de cumpărături se împuţinează, afectând serios calitatea vieţii cetăţenilor acestei ţări. Aceşti oameni văd, în aceste vremuri tulburi, minciuni sfruntate, în locul promisiunilor exagerate afişate în campanie - pe care coaliţia de guvernare nu le va onora niciodată -, dar şi un buget făcut pe genunchi, în colţurile Palatului Victoria, în pauzele dintre negocierile pentru ciolan.

Şi ca toate acestea să nu fie de ajuns, românii trăiesc astăzi sub guvernarea unui Cabinet ale cărui măsuri sunt prinse între grupurile de interese ale PD-L şi PSD care niciodată, dar niciodată nu vor pune dorinţele populaţiei mai presus de interesele dictate de preşedintele României, Traian Băsescu. Şi atunci, retoric mă întreb, domnule premier Emil Boc: cine reprezintă, de fapt, interesele românilor?

Mulţumesc pentru atenţie!

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Declaraţie politică intitulată "Despre creşteri bugetare indecente şi o reducere nejustificată".

În aceste zile, proiectul bugetului de stat pe anul 2009 va ţine capul de afiş. Ştiu că este un buget numit ca fiind de criză şi care generează nemulţumiri pentru aproape toţi ordinatorii de credite. Nu intenţionez să fac o radiografie asupra proiectului în ansamblu. Cu siguranţă vor fi numeroase discuţii aprinse. Intenţionez însă să reliefez o serie de aspecte mai mult decât ciudate din acest proiect şi care au mai mult o conotaţie de ordin politic.

Deja nu mai este o noutate. Există deja numeroase luări de poziţie în presă. Bugetul Administraţiei prezidenţiale a crescut cu 33% faţă de execuţia bugetară a anului 2008. Se impune o întrebare. Este normală o creştere într-un procent atât de ridicat, ţinând cont că este vorba de un buget de criză? Răspunsul este nu. Şi nu este un răspuns de natură politică venită din partea Opoziţiei. Este un răspuns care se bazează pe cifre şi date.

În 2007, realizările la Administraţia Prezidenţială s-au ridicat la 28.562 mii lei. În anul 2008 s-au alocat 29.202 mii lei, execuţia bugetară fiind însă mai mare - 33.297 lei. Pentru 2009, în bugetul elaborat la sfârşitul lunii noiembrie de Cabinetul Tăriceanu - despre acest buget aproape că nu se vorbeşte de loc. De ce oare? Pe cine deranjează faptul că la final de mandat un guvern şi-a făcut datoria şi a elaborat, atenţie, tot un buget de criză - s-a propus pentru Administraţia prezidenţială suma de 36.958 mii lei. Deci o creştere mai mult decât decentă faţă de anul 2008, guvernul liberal neţinând cont de orice resentimente vis-a-vis de disputele de natură politică cu şeful statului. Ce a făcut actualul Cabinet? A plusat şi faţă de propunerile fostului guvern pe 2009 şi a propus suma de 48.800 mii lei. Toate aceste cifre vin şi confirmă suspiciunile presei privind bugetul administraţiei prezidenţiale. Mie mi se par mai mult decât rezonabile creşterile propuse de fostul guvern.

Un alt caz de creştere nejustificată îl reprezintă bugetul Institutului Cultural Român, unde suma propusă - 44.000 mii lei - este cu 25% mai mare decât execuţia bugetară pe anul trecut. Şi în acest caz presa a manifestat o serie de suspiciuni, susţinând că în spatele acestei creşteri ar fi elemente ce ţin de o anumită clientelă politică.

În schimb, constat că o instituţie care a fost şi este în permanenţă "persecutată" - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - a primit un buget sub nivelul execuţiei bugetare a anului 2008 şi sub ceea ce a propus iniţial Cabinetul Tăriceanu. Concret, execuţia bugetară pe 2008 s-a ridicat la 16.673 mii lei, fostul guvern a propus 17.583 mii lei, deci o creştere simbolică, iar actualul guvern 15.600 mii lei. Ce să însemne acest lucru. Consideră actualul guvern că CNSAS are un volum mai mic de lucru? Se consideră cumva că este mai puţin importantă activitatea CNSAS? Dacă PSD a fost în permanenţă un partid care nu a agreat deconspirarea foştilor securişti şi turnători, ştiu că PD-L în ultimele campanii electorale s-a pronunţat favorabil în ceea ce priveşte obiectul de activitate al CNSAS. Şi atunci îmi pun întrebarea, de ce nu se putea accepta creşterea propusă de Guvernul Tăriceanu?, aşa cum s-a acceptat o creştere masivă pentru Institutul Cultural Român. Personal propun de la această tribună o realocare. Concret, un transfer de la ICR spre CNSAS. Ar fi o mutare decentă a actualului Guvern.

Domnul Mihai Lupu:

"Criza economică" a devenit unul dintre elementele de referinţă principale în intervenţiile publice ale membrilor cabinetului Emil Boc. Practic, "criza" este prezentă peste tot şi, în combinaţie cu "greaua moştenire a Executivului anterior" - de asemenea, des invocată, poate explica aproape tot, căci transferă în mod injust responsabilitatea actualului Guvern ori dincolo de graniţe, ori în trecut.

În acelaşi timp, în contradicţie cu principiile generale enunţate în partea sa introductivă, Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2009 include creşteri substanţiale ale cheltuielilor pentru Administraţia Prezidenţială şi pentru cele două Camere ale Parlamentului. Astfel, potrivit datelor, suma acordată instituţiei prezidenţiale în 2009 este de aproape 49 de milioane de lei, faţă de puţin peste 33 de milioane de lei, bani alocaţi anul trecut. De asemenea, pentru Senat şi Camera Deputaţilor sunt prevăzute creşteri bugetare de aproximativ 30, respectiv 20 de procente, în raport cu 2008.

Dincolo de un incontestabil caracter electoral, această opţiune a Guvernului Emil Boc mai prezintă o trăsătură fundamentală: induce o desolidarizare majoră a politicienilor de restul populaţiei, pentru care proiectul de buget a fost elaborat pornindu-se de la premisele reducţioniste ale inevitabilei crize economice.

Ca deputat în Parlamentul României, declar deschis că eu nu ader la o astfel de poziţie. Dimpotrivă, cred că membrii Legislativului, indiferent de formaţiunea politică pe care o reprezintă, ar trebui să dea dovadă că înţeleg această situaţie grea în care se găseşte ţara şi, printr-un gest cel puţin simbolic, să decidă, măcar pe perioada crizei, reducerea cheltuielilor în instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea.

Domnul Petru Movilă:

"Ce fel de piesă se joacă la Teatrul Naţional?"

Altădată emblemă de necontestat a vieţii culturale a Iaşiului şi a ţării, Teatrul Naţional trăieşte astăzi zile dintre cele mai negre. De zece ani, ieşenii privesc cu oroare cum - înconjurată din toate părţile de schele ruginite - se degradează una dintre clădirile simbol ale oraşului. Pe vremuri, aici se întreceau în roluri meşteşugite şi în aplauzele răsunătoare ale publicului monştrii sacri ai teatrului românesc.

Culmea e faptul că există fonduri suficiente pentru reabilitatea acestui moment istoric. Încă din 2006, Teatrului Naţional i-a fost alocată suma de 6 milioane de euro, împrumutată de statul român de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Dar nici un leu din aceşti bani nu a fost încă folosit. Birocraţia şi interese obscure sufocă orice fel de intenţie bună. Astfel, nici până astăzi nu a fost stabilită firma ce va avea dreptul să reabiliteze clădirea Teatrului Naţional.

Din nefericire, orice fel de tergiversare riscă să compromită toate eforturile de refacere a prestigiului acestui sălaş de cultură.

În cazul Teatrului Naţional din Iaşi, limita de finalizare a lucrărilor de reabilitare este iulie 2010. După această dată, banii de la BERD nu vor mai putea fi folosiţi. Şi chiar dacă unii oficiali din Ministerul Culturii vorbesc de o prelungire cu un an a termenului limită, este greu de crezut că în doar doi ani se poate încheia o lucrare care necesită enorm de multă migală. Se ştie că o oricât de mică eroare în procesul de refacere a sălii principale poate afecta extraordinara şi celebra acustică a sălii.

Nu ştiu cine este regizorul acestei piese îngrozitor de proaste care se joacă de zece ani la Teatrul Naţional din Iaşi. Ştiu doar că ieşenii, fie ei din loji ori din galerie, s-au săturat de prestaţia sub orice critică a "actorilor". E timpul ca actualul ministru al culturii să bată gongul final.

Domnul Iuliu Nosa:

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Guvernul are nevoie de purtător de cuvânt, nu de purtător de pumni".

Am convingerea că săptămâna trecută, o dată cu debutul unei noi sesiuni parlamentare, cu toţii am venit decişi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a contribui la sprijinirea economiei ţării, în această perioadă de criză globală. Majoritatea dintre noi, indiferent de apartenenţa la un grup parlamentar sau la altul, suntem decişi să realizăm o îmbunătăţire semnificativă a imaginii Parlamentului României. Pentru asta este nevoie să terminăm cu scandalurile şi să reuşim să conlucrăm eficient cu executivul. Şi când spun scandaluri, mă refer inclusiv la scandalurile de presă.

Sunt convins că toate acestea le-a avut în vedere şi premierul Emil Boc. De aceea, în 2 februarie a anunţat că Guvernul României va avea purtător de cuvânt în persoana europarlamentarului Rareş Niculescu. Cu un curriculum vitae impresionant, Rareş Niculescu părea o persoană potrivită pentru a fi imaginea executivului. Cu atât mai mult am fost surprins când mass-media a fost invadată de ştirile despre scandalul în care a fost implicat vineri noaptea, la Cluj, proaspătul purtător de cuvânt.

Probabil cunoaşteţi deja toate amănuntele poveştii respective, de aceea nu am de gând să repet aici ce s-a întâmplat. Vreau să subliniez doar că scandalul în sine nu aduce decât prejudicii de imagine unui tânăr politician considerat de succes, care ar trebui să contribuie la primenirea imaginii clasei politice. Mai ales că a fost desemnat să reprezinte Guvernul. Nu a trebuit mult până când presa l-a numit "Purtătorul de pumni al Guvernului".

Că ne place sau nu, suntem conştienţi că presa este cu ochii aţintiţi asupra oamenilor politici. Un purtător de cuvânt, şi cu atât mai mult Rareş Niculescu, o persoană cu o vastă experienţă, trebuia să cunoască acest lucru. Dar şi mai mult m-a contrariat, ca să nu spun dezamăgit, atitudinea purtătorului de cuvânt al Guvernului faţă de reprezentanţii Jandarmeriei. Primele sale declaraţii legate de incidentul de la Cluj au fost de fapt acuze la adresa jandarmilor. A şi spus, de altfel, că va formula plângere penală pentru abuz în funcţie împotriva echipei de jandarmi. O atitudine destul de bizară, având în vedere că Niculescu reprezintă executivul, şi jandarmii sunt parte din acest executiv. Deci sunt în aceeaşi echipă.

Nu doresc să judec vinovăţii sau nevinovăţii. Vreau să spun doar că starea de fapt nu mi se pare normală. Indiferent de cine este vinovat. Consider că, în primul rând Rareş Niculescu trebuia să evite situaţiile care să degenereze în astfel de incidente. Mai cu seamă că a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" - cel mai important ordin militar pe timp de pace.

Aşa cum spuneam, sunt convins că toţi ne dorim o schimbare a imaginii omului politic român. Şi cum putem să o schimbăm dacă nici măcar tinerii politicieni, consideraţi de perspectivă, nu ne ajută în acest sens?

Domnul Florin Ţurcanu:

Declaraţie politică intitulată "Principalele disfuncţionalităţi ale agriculturii judeţului Botoşani".

Într-o ţară cu o tradiţie agrară, traversăm o perioadă în care producţia agricolă şi zootehnică sunt de "import" " Legumele, fructele şi carnea provin în proporţie de aproximativ 65% din ţările UE şi nu numai.

Vă expun în rândurile ce urmează o serie de probleme cu care se confruntă judeţul Botoşani, unul dintre judeţele cu potenţial agrar şi zootehnic, precum şi o serie de soluţii care ar putea diminua importul produselor agricole şi zootehnice.

În ceea ce priveşte sectorul vegetal, problemele stringente sunt:

• în fiecare an, o suprafaţă de 35 - 40% din cele peste 291 mii ha. teren arabil nu se lucrează;
• aproximativ 30% din aceasta suprafaţă se lucrează fără a se respecta tehnologiile de producţie aplicate în ţările U.E.;
• încărcătura pe tractor este mult supradimensionată, ajungând de la 5 până la 8 ori - încărcătura normală este de 50 - 60 ha. pe tractor de 65 - 90 C.P.;
• parcul de combine este învechit şi nu asigură recoltarea în termen a producţiilor realizate;
• aproximativ 90% din parcul de tractoare şi utilaje agricole are durată de exploatare expirată, fiind deci învechit şi cu consum de motorină aproape dublu faţă de cel utilizat de agricultorul din U.E.;
• fiabilitatea este net inferioară, iar sectorul de servicii care să deservească reparaţiile este aproape inexistent în 80% din comunele judeţului;
• inexistenţa depozitelor de cereale specializate la nivelul grupurilor de producători.

Lipsa mijloacelor financiare şi imposibilitatea agricultorului de a apela la creditul agricol sunt factorii care agravează cele arătate mai sus şi deci, fac ca decalajul între agricultorul din UE şi cel din judeţul nostru să se accentueze.

În sectorul zootehnic, principalele probleme ale judeţului Botoşani sunt:

• o foarte slabă mediatizare a normelor sanitar-veterinare şi de mediu, coroborate cu fermitatea cu care se efectuează actul de control de către inspectorii acestor instituţii şi de măsurile dispuse, care sunt mult mai dure decât în multe ţări din UE, în care mediatizarea şi toleranţa încurajează agricultorul, în scopul integrării în norme şi a sporirii producţiei;
• dezinteresul specialiştilor de la mediu privind încercările agricultorilor de a întocmi proiecte cu finanţare europeană ;
• dispersia efectivelor de animale atât ca număr, cât ca şi specii în gospodăria agricultorului, lipsa asociaţiilor de producători din acest domeniu şi lipsa pieţelor specializate;
• lipsa firmelor de industrializare a principalelor produse agricole - lapte, carne, miere de albine etc., constituite la nivelul grupurilor de producători pentru a preîntîmpina concurenţa constituită prin firmele de tip "monopol" care impun preţurile producătorului agricol.

Viticultura, pomicultura, ca şi cultivarea legumelor în câmp sau spaţii protejate sunt aproape inexistente în judeţ, în exploataţii intensive, ele practicându-se mai mult în gospodăriile de subzistenţă a cetăţenilor din mediul rural.

Din aceste motive s-au închis, pentru nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi de mediu, în special în perioada 2002 - 2004, aproximativ 110 exploataţii de industrializare a laptelui şi 90 de industrializare a cărnii, în loc ca acestea să se transforme în grupuri de producători şi ulterior să se retehnologizeze într-un anume interval de timp.

Pentru remedierea acestor neajunsuri şi apropierea producătorului român de modul de lucru şi tehnologiile celui din ţările UE, care este adevăratul nostru concurent pe piaţa produselor agricole, sunt imperios necesare câteva măsuri urgente, din care enumerăm:

1. Stabilirea prin acte normative a exploataţiei optime, care să ţină cont de condiţiile de relief, şi nu unitare, aşa cum sunt în prezent, de avantajele şi dezavantajele poziţiei geografice şi de bonitatea terenurilor.
2. Remedierea legislaţiei privind impozitul pe teren şi venitul agricol, în funcţie de factorii enumeraţi la punctul 1, cu alocarea unei părţi din acesta fermelor care au dimensiunea optimă. În acest fel, şi concentrarea terenurilor se va face mult mai uşor.
3. Dotarea ONG-urilor şi asociaţiilor profesionale, din fondurile MADR, cu laboratoare de certificare a calităţii produselor vegetale şi zootehnice, după obiectul de activitate al acestora.
4. Emiterea de acte normative care să permită procurarea de maşini agricole, tractoare şi combine, cu finanţarea a 50 % din bugetul MADR, producătorilor asociaţi, organizaţi în grupul de producători sau cooperative care depăşesc minim 30 de agricultori înscrişi în Registrul Fermei.
5. Subvenţionarea dobânzii la creditul agricol pentru producţie şi investiţii cu 70% din bugetul MADR, concomitent cu majorarea plafoanelor la dispoziţia fermierilor - într-o primă fază pentru cei care conduc exploataţii agricole optime.

Un motiv plauzibil pentru propunerea de la punctul 5 este viteza de rotaţie a mijloacelor circulante în agricultură, care este de aproximativ 360 zile, faţă de comerţ, care este de minim 30 zile, pe de o parte, şi practica din foarte multe ţări, pe de altă parte.