|
|
Şedinţa a început la ora 14,40. Lucrările au fost conduse de domnul Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului, şi de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Cornel Popa, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că din totalul de 471 deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 431, iar 40 sunt absenţi. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi şi programul de lucru pentru şedinţele comune, în forma distribuită tuturor parlamentarilor, începând de azi şi continuând în zilele următoare până la votarea proiectelor de legi. Precizez că programul va dura zilnic până la ora 24. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Nu sunt. Vă mulţumesc. Da. Pe procedură. Vă rog. Domnul deputat Voicu.
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, Domnule prim-ministru, Domnilor şi doamnelor miniştri, Stimaţi colegi, Conform procedurii pe care o cunoaştem de foarte, foarte mult timp, dezbaterile în plen asupra unui proiect se pot desfăşura dacă trec minim trei zile de la distribuirea către parlamentari a rapoartelor comisiilor avizatoare şi, bineînţeles, raportul comisiei în fond. Cu toţii, cel puţin deputaţii, nu cunosc cazul senatorilor, dar este suficient, am primit raportul cu privire la Legea bugetului de stat astăzi, la ora 11. cu toată bunăvoinţa, nu văd cum de la 11 până la această oră au trecut trei zile şi de aceea, în numele grupului parlamentar al PNL, solicit să respectăm procedura regulamentară, să aşteptăm să treacă trei zile, deci să ne reîntâlnim în plenuri reunite peste trei zile, la ora 11. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Da. Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnule deputat, vă rog.
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu: Scuzaţi-mă, am vrut să mai adaug că nu există nici un articol din regulament care să permită o excepţie de la această regulă, sau cel puţin eu nu am regăsit o astfel de excepţie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog să vă şi prezentaţi. Scuzaţi-mă!
|
|
Domnul Mihai Tudose: Pentru memoria antevorbitorului. Face apel la anumite reglementări din regulament. Trebuia să citească mai înainte Constituţia care reglementa un termen pentru depunerea în Parlament şi avizarea bugetului de stat. Era anul trecut. N-au întârziat decât câteva luni! Acum îi deranjează o zi.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă mai sunt alte intervenţii. Domnule deputat Timiş, vă rog.
|
|
Domnul Ioan Timiş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aş vrea să vă menţionez că normele procedurale din regulament sunt de strictă interpretare, adică nu putem să le interpretăm în alte moduri, aşa cum sunt învăţaţi juriştii, ci într-un singur mod. Cu atât mai mult, nu le putem interpreta în modul invers. Adică, trei zile sunt trei zile, 3 ori 24 de ore şi minutele şi secundele vă rog să le calculaţi dumneavoastră. Iar preşedintele de şedinţă nu cred că are posibilitatea să supună votului plenului dacă respectăm sau nu respectăm regulamentul. Pentru că regulamentul a fost votat o dată. Domnia sa trebuie să ia act că s-a încălcat regulamentul şi că se amână această şedinţă până la împlinirea termenului de trei zile. Şi acest lucru nu a fost prevăzut întâmplător în regulament. Pentru că deputatul şi senatorul are nevoie de timp să-şi formeze o opinie, să se informeze şi să nu fie un roboţel care votează doar atunci când cineva apasă pe un buton. Mai ales că această construcţie a bugetului de stat conţine nişte curiozităţi cu care nu am fost obişnuiţi. Am văzut pe de o parte amendamente care se discută, amendamente care nu se discută şi amendamente bune de aruncat la coş, adică amendamentele Opoziţiei. Am întâlnit priorităţi ale bugetului de stat, declarate ca priorităţi, care nu au fost finanţate şi am ajuns la concluzia, ca simplu deputat, că nu e vorba de alocări financiare, ci de favoruri financiare într-o perioadă de criză. Aşa că alături de termenii folosiţi în construcţia şi filozofia bugetului de stat ca "derapaj prociclic", "oprirea recesiunii", lucruri pe care nu le-am auzit şi vreau să vă doresc, domnule ministru de finanţe, să reuşiţi să opriţi recesiunea în România, aţi fi cel mai bun ministru de finanţe al tuturor timpurilor. Deci, pentru a ne forma un punct de vedere, vă rog să luaţi act de această încălcare procedurală şi să procedaţi în consecinţă. Mulţumesc pentru atenţie.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Mulţumesc, domnule deputat. Încă o intervenţie din partea colegilor de la Partidul Naţional Liberal, domnul deputat Gabor. Vă rog.
|
|
Domnul Gheorghe Gabor: Doamna preşedinte, Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Corpurile legiuitoare ale României sunt astăzi întrunite în această sală. Noi toţi facem legi care trebuie să fie respectate. Dacă noi înşine nu respectăm legile pe care le facem, ce se cheamă? Putem să aşteptăm de la alţii să le respecte? Eu cred că nu. Dar există un motiv pentru care este această grabă. Pentru că o serie de amendamente pe care noi le-am depus nu se găsesc nici la amendamente admise, nici la amendamente respinse. În decurs de două ore cât am avut timp să răsfoim documentele care ne-au fost prezentate, am constatat acest lucru. Dacă unele din amendamentele noastre nu au fost trecute la amendamentele respinse, n-au fost trecute nici la cele admise, atunci înseamnă că noi trebuie să solicităm plenului să retrimită bugetul la comisii pentru a discuta acele amendamente despre care nu se vorbeşte nimic. Şi acest lucru trebuie să se facă. Dacă noi nu respectăm legile pe care le facem, nu putem să aşteptăm de la altcineva să le respecte sau să ne respecte pe noi. Vă mulţumesc. (Câteva aplauze.)
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dau cuvântul domnului deputat Marton Arpad, din partea Uniunii Democrate Maghiare. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Márton Árpád-Francisc: Doamnelor şi domnilor, N-aş fi dorit să intervin, deşi colegii noştri liberali au dreptate, pentru că într-adevăr, în art.17 al Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere este o astfel de prevedere. Însă de la acest microfon, din păcate, s-a susţinut un nonadevăr cu care nu pot fi de acord ca populaţia să fie îndoctrinată. Şi mai ales că a fost spus de un coleg de-al nostru care ştie foarte bine că Guvernul Tăriceanu a depus proiectul de buget în legislatura trecută, în timpul normal, dar acel proiect de buget n-a mai fost discutat. Puteam să-l fi discutat în decembrie după ce am fost validaţi şi am fi avut la finele lunii decembrie un buget al statului. Dar, într-adevăr, era un buget care conţinea o altă filozofie, cei care au depus doar acum un alt proiect de buget nu sunt din acel Guvern din care şi noi am făcut parte. Vă mulţumesc. (Câteva aplauze.)
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc, domnule deputat. Sigur, suntem într-o situaţie mai deosebită, dar vreau să vă propun şi să-mi daţi dreptate că aţi avut posibilitatea să depuneţi amendamente în număr mare. Sigur aceste amendamente, unele au fost admise, altele respinse, o să aveţi posibilitatea în decursul acestei săptămâni, în şedinţele în plen, să le susţineţi şi să le supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului. O ultimă intervenţie. Domnule deputat Călian, vă rog.
|
|
Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Domnilor preşedinţi, Stimaţi colegi, Toate procedurile au fost respectate, inclusiv regulamentul, pentru că aţi avut la dispoziţie atât proiectul de buget, cât şi amendamentele pe suport electronic, pe suport de hârtie primiţi documentele atunci când le solicitaţi. În rest, toate amendamentele care au ajuns la comisie şi în special la Comisia de buget-finanţe, puteau fi susţinute acolo de către cei care le-au iniţiat. Cele care au fost susţinute în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au fost discutate, au fost supuse la vot, iar cele care nu au fost susţinute, evident, în unanimitate de voturi, ele au fost respinse. În consecinţă, cred că putem să începem, astfel încât să avem în scurt timp un buget. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc, domnule deputat Călian. Domnule Voicu, aţi vorbit.
|
|
Domnul Mihai Alexandru Voicu: Vreau să supuneţi la vot propunerea mea. Îmi pare rău. Este vorba de supunerea la vot a propunerii Grupului parlamentar al PNL de scoatere de pe ordinea de zi a acestui proiect de lege datorită încălcării art.17 din Regulamentul şedinţelor comune. Atâta tot. E vorba de un simplu vot. Mulţumesc.
|
|
Domnul Alexandru Pereş: În primul rând, domnule deputat, nu este o încălcare a art.17 din Regulamentul Camerelor reunite. Tocmai de aceea, supun votului dumneavoastră ordinea de zi aprobată de către Birourile permanente ale celor două Camere şi de marea majoritate a liderilor de grup. Supun votului dumneavoastră ordinea de zi. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Mulţumesc. Împotrivă? Mulţumesc. Abţineri? Nu sunt. Cu 310 voturi pentru şi 120 de voturi împotrivă, proiectul ordinii de zi a fost aprobat. (Aplauze.) Dacă în legătură cu programul de lucru sunt comentarii. Nu. Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră programul de lucru de astăzi, de mâine şi de joi, până la terminarea celor două proiecte - ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Mulţumesc. Abţineri dacă sunt. Cu 310 voturi pentru, 108 voturi împotrivă şi 22 abţineri, am adoptat programul de lucru. La primul punct al ordinii de zi avem constituirea unor comisii permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Pe procedură? Poftiţi, domnule deputat. Vă rog.
|
|
Domnul Gheorghe Gabor: Mulţumesc, domnule preşedinte. Vroiam să spun că astăzi, prin votul dat în Cameră, respectul pentru instituţiile statului a crescut. Mulţumesc. (Aplauze din partea Opoziţiei.)
|
|
Domnul Alexandru Pereş: Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Revin atunci. La primul punct al ordinii de zi avem constituirea unor comisii permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
|