Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2009
Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2009
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,45. Lucrările au fost conduse de doamna deputat Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Mihai Alexandru Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari. *
|
|
Doamna Daniela Popa: Bună ziua! Stimaţi colegi, Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul de 334 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 282; sunt absenţi 52, din care 31 participă la alte acţiuni parlamentare. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţa în plen din ziua de luni, 11, şi marţi, 12 mai 2009; programul de lucru pentru perioada 11-16 mai 2009; lista rapoartelor depuse în perioada 5-11 mai 2009 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisiile permanente.
|