Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2009
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2009
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2009 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,25. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Alexandru Voicu, secretari. |
|||||
|
|
|
Stimaţi colegi, Cu acordul dumneavoastră, chiar dacă mai sunt 2 minute până la 8,30, vă rog să începem şi să deschidem şedinţa noastră consacrată declaraţiilor politice. În această săptămână, deschidem cu reprezentanţii Opoziţiei. Din partea Grupului parlamentar al PNL? Vă rog, domnule deputat. Domnul deputat Titi Holban. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. "Mita electorală instituţionalizată" Fără doar şi poate, campania pentru alegerile europarlamentare a început. Fiecare partid aflat în cursa electorală încearcă pe căi mai mult sau mai puţin ortodoxe să iasă în faţă, pentru câştigarea unui număr cât mai mare de europarlamentari care să ne reprezinte în Parlamentul European. Interesant este modul partidelor aflate la guvernare de a începe această campanie, care găsesc de bun augur ca tocmai în această perioadă, campania electorală, să adopte o hotărâre prin care creează cadrul juridic şi organizatoric pentru aplicarea Planului european de ajutoare alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane celor mai defavorizate din România. Astfel, persoanele care beneficiază de venitul minim garantat, şomerii care primesc indemnizaţii, persoanele care au pensii sub 400 de lei şi persoanele cu handicap grav şi accentuat care nu sunt instituţionalizate vor primi zahăr şi făină în valoare totală de 28 de milioane de euro. Ne întrebăm pe bună dreptate dacă nu cumva acest cadou va fi dat chiar de simpatizanţii PD-L şi PSD către cetăţeni, sperând ca astfel să adune cât mai multe voturi la alegeri. Ne întrebăm de asemenea dacă această decizie va dura mai mult de anul 2009 sau dacă după alegerile pentru Preşedinţia României, actul normativ va fi anulat. Criza economică a devenit laitmotivul preferat al acestui Guvern. Într-adevăr, există criză economică, dar măsurile de combatere a acestui fenomen lipsesc cu desăvârşire. Măsurile anticriză propuse de actualul Guvern sunt incoerente, nu au de-a face cu relansarea economică, angajamentele din Programul de guvernare şi promisiunile din campanie fiind de mult uitate. Având în vedere deciziile din ce în ce mai proaste luate de actualul Guvern în ultima perioadă, e greu să credem că hotărârea prin care se creează cadrul juridic şi organizatoric pentru aplicarea Planului european de ajutoare alimentare provenind din stocurile de intervenţie comunitare, destinate categoriilor de persoane celor mai defavorizate din România, are menirea să ajute această categorie de cetăţeni pe termen lung. Guvernul ar trebui să ia măsuri de susţinere reală a populaţiei (investiţii, locuri de muncă, pensii mai mari) şi nu doar măsuri de asistenţă socială. Dacă această măsură rămâne singulară, ea are un puternic iz de mită electorală. Vom vedea ce se întâmplă din anul 2010, când lungul şir de campanii electorale se va sfârşi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Nicolae Bud, Grupul parlamentar al PD-L. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Prin euro, spre Europa" În ultimele două decenii, după evenimentele din decembrie 1989, România a trecut prin numeroase puncte de vamă, cerându-i-se îndeplinirea condiţiilor pentru a accede pe diferite paliere ale dezvoltării şi democraţiei. Aceste teste, de regulă, politice, au rămas în urmă, aparţin trecutului. Dar nu avem cum uita cât de greu a fost să ajungem la înţelegere cu examinatorii noştri, destul de mulţi la număr, deoarece şi noi aveam de trecut atâtea hopuri pentru a ne putea considera în rândul lumii. Am fost ţinuţi la uşă înainte de a ni se reda clauza de către Congresul american, deşi propunerea preşedintelui Statelor Unite exista deja. Am prins trenul spre Consiliul Europei după îndelungi şi repetate monitorizări, încheiate într-o primă fază cu rapoarte neconvenabile nouă. Cei şapte ani de negociere a capitolului de integrare europeană au trecut însoţiţi de nesfârşite precondiţii, biruite în cele din urmă. Intrarea noastră în NATO a avut loc, după cum ne amintim, la altă dată şi în alt loc decât ne propusesem şi ni se promisese. Avem fiecare explicaţiile noastre la trăirile de până acum, născute din studierea faptelor consumate, peste care se suprapun percepţiile de moment. Depinde, de bună seamă, şi din ce poziţie priveam în epocă întâmplările ce se petreceau, la care eram martori nemijlociţi. Nu cred că am putea contesta un adevăr: urcuşul nostru anevoios spre înalta societate a democraţiei europene şi euro-atlantice s-a datorat în mod covârşitor poziţiei din care am plecat noi, în raport cu alţii din jurul nostru plecaţi în aceeaşi direcţie. A intervenit dezavantajos lipsa de pricepere în a identifica şi folosi mecanismele eficiente în provocarea şi gestionarea schimbărilor necesare. Ne-a lipsit o viteză de reacţie pe măsură. Au intervenit, cu vizibile efecte neconvenabile, intervenţiile din opoziţie - fiecare cu perioada şi efecte proprii - dispusă a temporiza reacţii şi decizii dinspre alţii către noi. Un blestem de care nu scăpăm pe de-a-ntregul nici astăzi. Evoc aceste lucruri acum, când România se află în faţa unor provocări noi, unele derivând din nevoia perfecţionării unor demersuri deja în desfăşurare, altele fiind impuse de viitoarele ţinte ale progresului nostru economic şi social, de intrare în sincronism cu evoluţiile şi pretenţiile de ultimă ora ale realităţilor internaţionale. Unul din aceste obiective cu un grad recunoscut de urgenţă şi importanţă rămâne, dincolo din orice îndoială, intrarea României în Zona euro. A trecut mai bine de un deceniu de când europenii erau invitaţi să cerceteze cu privire la cum vor arăta bancnotele viitorului. Dincolo de crearea unui nou sistem financiar-bancar în interiorul Comunităţii Europene, moneda cea nouă, euro, anunţa, incredibil pentru mulţi, decesul vechilor paşapoarte financiare ce păreau făcute să dăinuiască cât lumea: francul francez, marca germană. De opt ani, euro constituie o realitate în mai multe ţări şi bate insistent, sâcâitor şi la alte porţi. Auzim din diferite capitale europene anunţuri privind data la care moneda naţională se arată decisă să se retragă în muzeul numismatic pentru a lăsa loc de circulaţie monedei unice. La această dată se pregătesc să adopte noua monedă mai multe ţări - Cehia, Polonia şi Ungaria, statele baltice, Bulgaria. Două membre ale UE cu state mai vechi - Marea Britanie şi Danemarca - au derogare de la obligaţia intrării în Zona euro, iar o a treia, Suedia, îndeplineşte condiţiile necesare, dar nu se arată interesată în acest demers. Dar, cum se spune, fiecare cu grijile lui. Noi o avem pe a noastră. Aderarea ţării noastre la Eurosistem nu mai este o chestiune de opţiune, ci una de grafic, de calendar. Voci competente prognozează ca posibilă prezenţa României, stat membru UE, în Zona euro începând cu mijlocul deceniului următor. Mai exact, se apreciază că juridic poate funcţiona din 2014-2015. Este mult? Este puţin? Cu siguranţă, la câte sunt de făcut, nu puteam privi cu lejeritate la anii ce-i avem la îndemână. Pentru că, orice s-ar spune, cel mai rău demers la care am fi tentaţi să recurgem priveşte forţarea lucrurilor, grăbirea termenelor şi trecerea pe nemestecate la adoptarea monedei unice. Recursul neinspirat la slogane fumate de tipul "cincinalul în patru ani şi jumătate" s-ar dovedi falimentar. Graba poate strica treaba. Uniunea Europeană lasă fiecărei ţări posibilitatea de a intra în Zona euro atunci când va fi pregătită. Mai exact atunci când va îndeplini în totalitate criteriile cerute. Aici avem de înţeles importanţa deosebită pe care o are fiecare din cele cinci criterii ce vor sta la baza certificării de către Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană a cedării trecerii de către venerabilul nostru leu, lăsând locul definitiv monedei europene euro. Este vorba de performanţe economico-financiare, raportate la cote existente în state deja cu tradiţie în UE şi care dau tonul în definirea bunăstării şi prosperităţii. În primul rând, rata medie a inflaţiei obligatoriu să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor din primele trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie. În al doilea rând este vorba de rata dobânzii nominale pe termen lung care nu poate fi cu mai mult de două puncte procentuale peste media primelor trei state UE apreciate prin prisma stabilităţii preţurilor. Este măsurată şi stabilitatea cursului de schimb, care trebuie să se menţină în intervalul dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puţin doi ani, fără tensiuni severe. Intervine ca factor de control deficitul bugetar, care nu poate fi peste 3% din p.i.b. În sfârşit, fiecare ţară dă socoteală de nivelul datoriei publice, ce nu poate depăşi 60% din p.i.b. Enumăr cu voce tare aceste praguri ce ne opresc să intrăm în Zona euro înainte ca noi să avem puterea de a le domina. Procesele ce trebuie iniţiate, controlate şi gestionate se localizează în sfera economico-financiară, dar vectorul politic, executiv, legislativ este chemat ca de fiecare dată să se acrediteze ca factor de iniţiere şi construcţie demn de dimensiunea obiectivului de atins, întocmai şi la timp: intrarea României în Zona euro. Vocea mea se alătură celor ce nu încurajează forţarea cheilor de acces, dar nici nu înţeleg să lase ca treburile să meargă de la sine, că, indiferent când, tot o să ajungem noi cândva şi acolo, adică să ne primim veniturile şi să ne acoperim cheltuielile în euro. Traversăm o perioada grea. Nu avusesem în vedere criza şi efectele ei atunci când ne-am creionat mersul spre Zona euro. Dar, vorba unui poet: "Fie vremea rea sau bună/Noi cu Dunărea-mpreună." Indiferent de intemperiile de moment, rămânem consecvenţi cu sensul de mers ce ni l-am propus. Şi orice semn de vreme bună se cuvine transformat într-un element de cataliză. Ca de obicei atent la mersul astrelor pe bolta financiară a ţării şi a lumii, guvernatorul Băncii Naţionale a României, domnul Mugur Isărescu, a ţinut zilele trecute să ne semnaleze câteva puncte luminoase în situaţia noastră de acasă. Nu fac un secret din faptul că le prefer, în ce mă priveşte, acelor voci din preajmă care ţin cu tot dinadinsul, pe ton lugubru, să ne strecoare în suflet mesaje înfricoşătoare, de sfârşitul lumii. Putem găsi în spusele domnului guvernator îndemnul ca, luând seama cum se cuvine la febra produsă de criză, să ne concentrăm cu seriozitate şi înţelepciune la cum ne asigurăm traiul în ziua de după. Zona euro devine, cu fiecare zi, un teren de ţintă care presează nemilos. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC invit la microfon pe domnul deputat Marian Ghiveciu, primul înscris pe lista parlamentarilor acestui grup pentru declaraţiile de astăzi. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, "Agricultură fără protecţia plantelor" Titlul declaraţiei mele politice este o concepţie primitivă, care însă nu se poate pune în practică fără a se periclita nu numai securitatea alimentară a ţării, dar şi starea de sănătate a naţiunii. Trebuie să se ştie clar că fitomedicina nu poate fi nici ignorată, nici aşezată mai prejos de medicina veterinară sau cea umană. Reamintesc că în România pierderile totale anuale ca urmare a dezinteresului faţă de protecţia plantelor se ridică la astronomica sumă de 2,5-3 miliarde de euro, adică de 5 ori mai mult decât suma minimă care ar fi necesară pentru achiziţionarea produselor de uz fitosanitar, inclusiv costul lucrărilor impuse pentru tratamente. Pentru agricultură şi implicit pentru protecţia plantelor, austeritatea bugetară din acest an este fatală dacă avem în vedere costurile lucrărilor agricole. Cum să laşi pe seama bietului ţăran, lipsit de posibilităţile materiale, să facă o agricultură cât de cât performantă? De aceea, rămân milioane de hectare de teren nelucrat. Numai anul trecut s-au aflat în această situaţie critică circa 3 milioane ha. Fără bani, agricultura, dar şi protecţia plantelor rămân în continuare bolnave. A-i da protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare numai bani pentru acţiuni de interes naţional înseamnă o altă amăgire. Nu cumva faptul că în prezent 80% din ceea ce se pune pe masă reprezintă import se datorează şi stării de criză a protecţiei plantelor şi a chimizării, în general? Agricultura de subzistenţă nu se poate transforma peste noapte în agricultură comercială. Să nu ne mirăm că folosim de zece ori mai puţine pesticide decât celelalte ţări din Uniunea Europeană, iar randamentele la hectar sunt de 3-5 ori mai mici. Un bun specialist în protecţia plantelor se formează în 8-10 ani. Noi am avut la începutul anilor ´90 peste 2500, acum mai avem puţin peste 500. Este o specialitate care în ani s-a distrus. Protecţia plantelor a reprezentat piatra de încercare a încheierii dosarului "Agricultura" în negocierile cu Uniunea Europeană. Câţiva specialişti inimoşi din minister, din acea perioadă, dacă nu şi-ar fi pus cunoştinţele de excepţie în implementarea legislaţiei de profil a Uniunii Europene şi în organizarea sistemului din România, conform cerinţelor Uniunii Europene, şi astăzi s-ar fi oftat după neacceptare şi neînchiderea dosarului. Se impune cu necesitare urgentarea elaborării pe termen mediu şi lung a unei strategii sectoriale a protecţiei plantelor, susţinută într-o mai mare măsură de o bază materială şi financiară adecvată. Încotro merge agricultura, merge şi protecţia plantelor. Agricultura nu mai este a celor care o practică, ci a tuturor celor ce mănâncă de trei ori pe zi. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC invit la microfon pe domnul deputat Dan-Mircea Popescu. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Au trecut, stimaţi colegi, 19 ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă. Pentru cei implicaţi în mod direct în acele evenimente, lucrul pare aproape neverosimil, atât de mari şi de complicate au fost schimbările pe care le-a suferit România pe parcursul tuturor acestor ani. Permiteţi-mi ca preţ de câteva minute să vă reţin atenţia asupra semnificaţiei şi importanţei alegerilor din 20 mai 1990, privite nu numai ca expresie a unicităţii lor, primele alegeri libere şi corecte, cum au fost denumite, dar şi din perspectiva a ceea ce se întâmplă astăzi în campaniile electorale din România. Poate că pentru cei mai tineri dintre noi la fel de importantă să fie nu numai analiza politică, ci şi atmosfera acelor vremuri. Iată de ce vă rog să vă imaginaţi seara zilei de 17 mai 1990, când, după aproape 2 luni de campanie electorală, după 249 de mitinguri electorale în toată ţara, cei 3 candidaţi la funcţia de preşedinte al României, domnii Ion Raţiu, Radu Câmpeanu şi Ion Iliescu, s-au aflat pentru o dezbatere directă în Studioul I al Televiziunii Române. Iată ce spunea, cu acel prilej, domnul Răzvan Theodorescu, preşedintele de atunci al Radioteleviziunii: "Este o seară aşteptată cu înfrigurare de mult şi de mulţi, o seară care, în felul ei, intră în istorie. Pentru prima oară în direct, poporul român, cu adevărat liber pe destinele sale, se întâlneşte de-a lungul a 120 de minute cu 3 oameni politici de prim plan care au ajuns prin voinţa formaţiunilor pe care le reprezintă în calitatea de candidaţi pentru preşedinţia României. Doamnelor şi domnilor, să ne mărturisim cu toţii. Aproape că nu mai speram o asemenea reîntoarcere la democraţie şi civilizaţie. Dar miracolul de acum 5 luni, la care ne vom gândi mereu cu emoţie şi cu recunoştinţă a făcut posibilă această seară, a făcut posibile primele alegeri în libertate, după atâta amar de vreme." A fost cu adevărat o mare confruntare: de oameni, de opinii, de atitudini, de soluţii, în faţa unei naţiuni care a urmărit cu sufletul la gură o emisiune de peste 3 ore. Din perspectiva timpului, această confruntare s-a transformat într-un model de competiţie electorală, într-un reper de înalt civism, de cultură politică, de respect şi demnitate în faţa adversarului politic, de responsabilitate şi patriotism. Aceasta şi ca urmare a sterilităţii, a superficialităţii, a lipsei de idei şi de soluţii din campaniile electorale de astăzi, dar şi a limbajului invectivelor şi lipsei de calitate a dialogului politic din ultimii ani, a degradării vieţii politice şi a lipsei de încredere în clasa politică din România. Alegerile din 20 mai 1990 au fost organizate în baza Decretului-lege nr.92 din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. Potrivit decretului, Parlamentul îndeplinea şi funcţia de Adunare constituantă, cu alcătuire bicamerală, Adunarea Deputaţilor şi Senatul. Sistemul electoral era de tip reprezentare proporţională, fără prag electoral, în circumscripţii plurinominale şi cu un sistem de redistribuire a mandatelor de tip d'Hondt? Preşedintele statului era ales prin sufragiu universal, câştigătorul fiind cel care întrunea 50% plus unu din voturile valabil exprimate. În cazul în care niciun candidat nu obţinea 50% plus 1 din voturile valabil exprimate, se organiza un al doilea tur, câştigătorul fiind candidatul cu cele mai multe voturi. Iată rezultatele scrutinului de atunci: pentru Adunarea Deputaţilor - numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale - 17.200.722. Total voturi exprimate - 14.825.017. Prezenţa la vot - 86,19%. Număr total de deputaţi - 397.
În sfârşit, locul 8 - PER, cu 232.212 voturi, respectiv, 1,69% cu 8 locuri de deputaţi. Pentru Senat, statistica electorală este aproximativ aceeaşi, pentru un număr de 119 senatori.
În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale au votat un număr de 14.826.616 alegători, adică 86,19%, Preşedintele Iliescu fiind alesul a 12.232.498 de alegători, în procente, asta însemnând 85,07%, Radu Câmpeanu obţinând votul a 1.529.188 de alegători, adică a 10,64%, iar Ion Raţiu clasându-se al treilea cu 617.007 voturi, respectiv 4,29% din votanţi. Aşadar, Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale au fost câştigătorii detaşaţi ai alegerilor din 20 mai 1990. Sunt de observat scorurile, o prezenţă la vot de 86%, câştigarea alegerilor prezidenţiale din primul tur cu peste 85% din voturi, majorităţi parlamentare de 66 şi respectiv 67% ale unui singur partid politic în Cameră, respectiv Senat. Pentru cei ce au fost implicaţi în mod direct în campania electorală de atunci, aş dori să le reamintesc entuziasmul popular, încrederea şi bucuria oamenilor obişnuiţi pentru schimbările atât de mult aşteptate, speranţa în mai binele ce avea să vină, mitingurile cu mii şi chiar zeci de mii de participanţi din toate judeţele, atmosfera cu adevărat unică, pe care nu am mai întâlnit-o de atunci încoace niciodată, în nicio campanie electorală. După numai 19 ani, participarea la vot a scăzut la jumătate. Încrederea populaţiei în clasa politică este la o cotă extrem de joasă, iar direcţia în care mergem este considerată de foarte mulţi ca fiind greşită. Iată de ce, de multe ori, aducerile aminte nu sunt lipsite de interes, iar pentru campaniile electorale de azi, ele pot avea şi o importanţă practică. Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
|
Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PNL dau cuvântul domnului deputat Mihăiţă Calimente. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor, De mai bine de o săptămână a început oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare, primele astfel de alegeri care ne dau posibilitatea de a trimite în Parlamentul European deputaţi care vor avea un mandat complet de 5 ani. Fiecare partid face în această campanie ce poate şi ce ştie să facă mai bine. Astfel, PSD se pare că nu a uitat vestita strategie de campanie "hai la mici şi bere" şi, de asemenea, PD-L, ca de obicei, îl foloseşte pe "tătucu' pe post de principal agent electoral". Din nefericire pentru cei mai mulţi dintre români, Băsescu este încă Preşedintele României. Sunt convins că îi este extrem de dor de viaţa de dinainte de a fi preşedinte, când putea liniştit să meargă pe la acţiunile de campanie ale partidului pe care niciodată nu l-a părăsit, PD-L. Cu toate forţele de care dispune Traian Băsescu a început campania electorală pentru PD-L. Ultima găselniţă: Ziua porţilor deschise la Cotroceni. Bună idee, domnule Băsescu. Problema este că o instituţie importantă, aici nu vorbim despre vreo direcţie judeţeană agricolă sau de vreo primărie amărâtă, ci chiar de Preşedinţia României, este vârâtă într-o luptă care nu îi aparţine, iar preşedintele ţării demonstrează iarăşi că "pentru unii este mumă, iar pentru alţii ciumă" şi în niciun caz nu este preşedintele tuturor românilor. Între o baie de mulţime în Maramureş şi una la Cotroceni, pe bani publici, domnul preşedinte ne explică cât de tare este preocupat de corupţie. Şi ca tacâmul să fie complet, apare şi EBA sau ELBA, că tot are experienţă la Luxten, să mai cheltuiască şi ea din banii publici ai Ministerului Tineretului şi Sportului sau din banii administraţiilor locale acolo pe unde defilează. Aşa cum spuneam, îi înţeleg domnului Băsescu nostalgia vremurilor trecute în care era în prim planul campaniei electorale a PD şi ţin să îl anunţ pe această cale că am o veste bună pentru dumnealui. De la începutul lunii decembrie a anului în curs, cetăţeanul Băsescu este liber să facă orice campanie electorală doreşte, pentru orice partid doreşte, fără ca cineva să îşi mai permită să îi aducă aminte că are de respectat o Constituţie. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Urmează reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR, respectiv domnul deputat Korodi Attila. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică are titlul de "Între teorie şi practică este o prăpastie prea mare". Ultimele săptămâni au demonstrat României că se poate orice, cu orice preţ, pentru a câştiga un procent din sondaje, sau pentru a câştiga un bănuţ pentru susţinerea campaniei electorale. Lăcomia, setea de putere, nepăsarea şi nepotismul caracterizează cel mai bine acţiunile partidelor din coaliţia de guvernământ, în scopul acaparării funcţiilor de conducere, instituţiile subordonate Guvernului la nivel local. N-au avut răbdare şi în pripă Coaliţia PSD-PD-L a decis mai bine o ordonanţă de Guvern decât încă săptămâni întregi în care poate mai schimbăm ceva, în care poate mai schimbăm uscăturile. În ţară, impactul deciziilor pripite îşi arată efectele. Ziarele sunt pline de articole care prezintă oameni inventaţi ca şi specialişti în diferite poziţii cheie de la deconcentrate. Chiar dacă poate pentru unii simpla afirmaţie "şi alţii au făcut, dar altfel", este de ajuns ca să nu se deranjeze de aceste acţiuni grosolane, trebuie să spunem clar: România s-a întors cu 180 de grade în trecut. Domnii guvernanţi care astăzi apără decizia luată, acum mai bine de un deceniu, susţineau varianta opusă şi argumentau foarte clar: România trebuie să evolueze, nu poate să se supună administraţia publică în totalitate politicului. A fost creat corpul funcţionarilor publici, cu toate instrumentele necesare, ca oricine să poată avea o carieră în administraţie, ca oricine dacă apelează la acest corp al funcţionarilor să poată avea un sprijin independent de crezul politic. Printr-o ordonanţă simplă, sub titulatura de "Măsuri de reformă în administraţia publică", tot ceea ce s-a câştigat de către cetăţeanul român s-a dărâmat. Nu mai vorbim de carieră în administraţia publică, ci vorbim de blazarea baronilor locali. Nu mai vorbim de tineri pregătiţi prin şcoli şi prin carieră în administraţia publică, ci de incompetenţi găsiţi de către portocalii sau roşii adecvaţi punerii în practică a teoriilor propagandistice şi nu mai vorbim de servirea interesului public, şi vorbim despre deservirea şantajului partidelor de guvernământ la nivel local. Domnilor guvernanţi, Care este preţul pe care trebuie să-l plătească un cetăţean ca să aibă în viitor un aviz de mediu, o subvenţie pentru tinerii şomeri angajaţi, pentru promovarea ca directori de şcoală etc.? Ceea ce au decis guvernanţii are repercusiuni şi mai grave în judeţele unde minorităţile reprezintă un procent important, sau chiar sunt majoritari. Instituţiile deconcentrate au fost decapitate. Instituţii cum sunt cele de învăţământ, de cultură, agricultură, de mediu, de sănătate, de muncă şi altele, au ajuns în situaţia că dacă ne uităm pe ponderea oamenilor de etnie maghiară din conducerea acestora, chiar ne dăm seama că a fost mai bine înainte de 1989. În judeţul Harghita, chiar şi renumitul inspector şcolar general Vrabie, care a condus asimilarea forţată a tinerilor maghiari prin educaţie, a avut grijă mai mare pentru aparenţe decât actualii inspectori şcolari generali desemnaţi. Doamna Ianosi Anda Elena din prima clipă a zis că nu cunoaşte limba maghiară şi limba utilizată la inspectoratul şcolar va fi limba română. Dreptul câştigat şi stabilit prin lege nu poate fi şters de o doamnă care nici măcar nu este născută în judeţ şi nu cunoaşte îndeajuns obiceiurile care ne leagă şi cunoaşte, se pare, mai mult obiceiurile care ne dezbină. Judeţul Harghita are 85% cetăţeni de etnie maghiară şi astăzi vedem că nici măcar respectul nu este dat acestei comunităţi. Dacă nu a fost o problemă că nu cunoaşte limba maghiară, nu a fost nicio problemă tot aşa să utilizeze banul public în scop personal. În fiecare zi, maşina de serviciu face de patru ori o sută de kilometri numai să o aducă la serviciu de la Topliţa. Aici vorbim deja de nepăsare pentru banul public al cetăţeanului român şi de beţia puterii. Şi exemplele pot continua. Vasalii din judeţ ai celor două partide ocupă unul după altul poziţii cheie de conducere a deconcentratelor, chiar dacă poate înainte lucrau în cultură şi acum vor conduce mediul, chiar dacă înainte erau şoferi şi acum vor conduce direcţia de tineret, chiar dacă nici măcar curaj nu au avut să se ducă singuri la Bucureşti la concurs, ci cu maşinile prefecturii, chiar dacă concurenţii, unii cu o pregătire profesională demonstrată au avut şansa să vorbească numai un minut, adică şaizeci de secunde, şi ca să nu eclipseze favoritul. Şi situaţiile comice şi nedemne unei ţări cu democraţie până acum crezută mai solidă şi care dădea semne că participarea comunităţii etnice la luarea deciziilor este una normală, continuă să ne furnizeze şi săptămânile viitoare alte perle şi surprize. Stimaţi domni guvernanţi, Comunitatea maghiară din judeţul Harghita a zis că nu se mai poate şi trebuie oprită discriminarea şi românizarea forţată a instituţiilor deconcentrate. Răspunsul la o decizie fără morală şi etică a Guvernului, cu un sprijin politic puternic din partea PD-L şi PSD, poate fi dat numai de comunitate. Vineri, la ora 6 seara, mii de oameni vor spune împreună la Miercurea Ciuc: "Ne-am săturat de amatorism, de jocul murdar al autorităţilor. Vrem să avem o reprezentare proporţională a comunităţii maghiare în instituţiile publice deconcentrate, vrem să fie puşi înapoi în funcţie oamenii care au demonstrat că sunt buni profesionişti şi care simt pulsul comunităţii maghiare din judeţ". Dar vom spune stop pentru toată aroganţa manifestată de guvernanţi în toate judeţele din secuime şi Ardeal şi vom cere clar o legislaţie care să garanteze indiferent de coloratura Guvernului accesul comunităţii la conducerea acestor instituţii. Noi nu suntem un partiduleţ, cum aţi dori să credeţi, noi suntem o comunitate. Guvernul României a demonstrat că între teoria unei bune funcţionări a administraţiei publice şi practica regăsită în cotidianul românesc nu trebuie să fie un semn de egalitate, ci un semn de adunare, PSD+PD-L. Această declaraţie este susţinută şi în numele deputaţilor UDMR din judeţele Harghita şi Covasna. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, dau cuvântul domnului deputat Mircea Grosaru. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: «Coaliţia "Opriţi Codurile!" - un model democratic». În interiorul clasei politice actuale, mă refer bineînţeles la cea de după anul 1990, au existat, există şi vor exista întotdeauna de aici înainte multe reacţii contradictorii, pornite fie din dorinţa celor din opoziţie de a fi împotriva celor de la putere, fie poate chiar din cauza doctrinei politice, de stânga, de dreapta sau de centru, însă ultima variantă, personal mi se pare puţin credibilă, atâta timp cât politicienii români deseori îşi schimbă partidul pentru a fi la guvernare, fără a se gândi câtuşi de puţin la cuvântul dat sau la doctrină. Cel puţin aşa o prezintă faptele, iar pe oricine vom întreba, este tentat a gândi la fel. "Transparency International", prin directorul asociaţiei, arată că există pericolul ca "românii să fie puşi să respecte nişte legi pe care nu le ştiu", iar Legea transparenţei, deşi are 6 ani de la adoptare, în România încă nu se aplică. La polul opus, politicienii susţin că până la intrarea în vigoare a Codurilor este suficient timp pentru a se face studii de impact şi că modalitatea aleasă este cea mai potrivită în actualul context politic, adică asumarea răspunderii Guvernului ar fi singura soluţie. În această situaţie în care pe 22 mai, Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa asupra cauzei din dosarul în care Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti sunt acuzaţi de Transparency International România de încălcarea Legii transparenţei, pe fondul în care societatea civilă, urmare a unui sondaj comandat tot de Transparency International, arată că doreşte să fie consultată în privinţa legilor importante, întrebările imediate ar fi: 1. cine are dreptate şi 2. ce se va întâmpla dacă vom hotărî acum că, cele două Coduri vor fi dezbătute public, încă nu se ştie cum şi cât timp va dura până vom stabili democratic regulile unei dezbateri publice, convenabile tuturor. Răspunsurile sunt clare: 1. dreptate au ambele părţi; 2. codurile nu le vom finaliza niciodată, pentru că este în firea noastră de a nu accepta decât ceea ce ni se pare că ar fi mai corect. Oare prin votul uninominal introdus în România, nu am avut şansa să alegem tocmai acele persoane prin care cetăţenii să propună proiectele şi legile care le convin? Şi de ce nu o fac? În cazul Codurilor dezbaterea se pare că abia începe! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PD-L, în ordinea înscrierii pe lista grupului parlamentar, domnul deputat Daniel Oajdea, dacă este prezent. Domnul deputat Ştefan Pirpiriu. Nu este. Ioan-Nelu Botiş. Nu este. Doamna deputat Sanda Maria Ardelean. Aveţi cuvântul, doamna deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi deputaţi, Mi-am intitulat declaraţia mea politică de astăzi: "Să pariem pe turismul balnear!". Turismul balnear românesc este, poate, cea mai promiţătoare componentă a turismului autohton. Şi facem această afirmaţie nu numai din punct de vedere economic, dar şi luând în calcul dimensiunile socială, culturală sau de imagine. Turismul balnear are numeroase valenţe medicale, profilactice, de recuperare, dar şi un potenţial economic major. Este un gen de turism care nu are sezon, fiind deschis 12 luni pe an, motiv pentru care este o sursă permanentă generatoare de venituri, de locuri de muncă, dar este şi o componentă deosebită a vieţii sociale: contribuie la menţinerea stării de sănătate a populaţiei prin vacanţele de sănătate şi odihnă. Avem cele mai mari resurse balneare din Europa, în România fiind localizate, conform statisticilor, peste 8500 de izvoare minerale şi termale. Din păcate, doar 10%-15% dintre acestea sunt exploatate. Acest enorm potenţial a fost total desconsiderat de autorităţi în anii postrevoluţionari, investiţiile au fost de mică amploare sau au lipsit cu desăvârşire, privatizările au fost, de cele mai multe ori, îndoielnice şi, pe alocuri, înfăptuite "cu dedicaţie". Avem unele dintre cele mai celebre şi mai vechi staţiuni balneare din Europa, dar din păcate, doar două - Băile Felix şi Eforie - au fost modernizate şi aduse la standarde cu adevărat internaţionale. Altele, cu nume sonore şi cu tradiţii istorice şi culturale îndelungate, precum Băile Herculane, Sovata, Govora, Vatra Dornei, Slănic Moldova, se degradează sistematic dintr-o sumedenie de motive: lipsa investiţiilor, dezinteres sau, uneori, rea-voinţă. Toate acestea se întâmplă într-un sector care, în mod normal, ar fi trebuit să fie motorul turismului românesc. Un turism de nişa care are capacitatea de a aduce enorme beneficii economice şi de imagine României. Din fericire, Ministerul Turismului a intuit enormul potenţial al acestui sector şi s-a decis să atragă investiţii în staţiunile balneare din România. În acest sens, am aflat cu satisfacţie că în cadrul ministerului s-a iniţiat un grup de lucru care urmăreşte să lucreze în direcţia îmbunătăţirii situaţiei şi legislaţiei din domeniu. Totodată, ţin să menţionez ca la Suceava, judeţul pe care-l reprezint, avem deja constituit un grup legislativ pe probleme de turism, iar rezultatele nu au întârziat să apară: am depus un proiect de lege vizând completarea Legii nr.755/2001 şi avem în dezbatere un alt proiect vizând măsuri menite să sprijine reabilitarea staţiunilor balneare din România. Probabil că e timpul - aşa cum afirma un cotidian central - că "turismul balnear românesc să se trateze cu banii statului". Probabil că e timpul - dat fiind investiţiile absolut sporadice din domeniu - să încurajăm autorităţile locale în a se implica în generarea de proiecte viabile pentru redresarea acestor "bijuterii" ale patrimoniului turistic şi cultural românesc, să încurajăm parteneriatele public-private şi, poate, în măsura posibilului, să regândim şi să reanalizăm modul în care multe din aceste locaţii au fost năpăstuite în timp de stăpâni hapsâni şi îndoielnici, fără respect şi consideraţie pentru bogăţia şi diversitatea patrimoniului naţional. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat. |
||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Constantin Severus Militaru. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Constantin Severus Militaru: Mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Susţinerea implicării academice în dezvoltarea comunităţilor locale". Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Succesul unei democraţii depinde esenţial de modul în care evoluează educaţia, iar abilităţile de buni cetăţeni se formează atât în familie, dar mai ales în şcoli. Promovarea valorilor standard democratice - demnitatea, egalitatea, libertatea, dreptatea, - atinge punctul culminant în perioada studenţiei, când tinerii au înţeles cum funcţionează societatea şi cum pot contribui la dezvoltarea sa. În acest sens, contribuţia învăţământului universitar la asigurarea educaţiei pentru cetăţenia europeană este decisiv, dovadă că reprezintă o dimensiune majoră a politicilor educaţionale în toate ţările europene. Mediul universitar din oraşele mai mici, e adevărat, mai tânăr şi poate mai neexperimentat comparativ cu istoria marilor universităţi, dar aparţinând direct comunităţilor din care face parte, deţine şi cheia dezvoltării economice şi sociale a zonelor respective. Cercetarea ştiinţifică, cu aplicabilitate îndeosebi nivelului regional, poate conduce la revigorarea locală, atât cadrele didactice, cât şi majoritatea studenţilor fiind direct implicaţi în viaţa comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea. Totuşi, în ultima perioadă se pune frecvent problema desfiinţării instituţiilor de învăţământ superior care nu corespund unor standarde concepute pentru marile şcoli, deţinătoare ale unor baze materiale într-adevăr puternice, dar construite în timp. Fireşte, preluarea portofoliului de studenţi, în condiţiile autofinanţării universitare, este agreată de marile instituţii de învăţământ superior, dar proiectele privind dezvoltarea locală şi regională, parteneriatele cu agenţii economici zonali pentru formarea exact a personalului necesar sunt foarte greu de onorat din marile centre universitare, neancorate atât de profund în realităţile şi potenţialul economic local. Într-un dialog privind starea de dezvoltare a judeţului Gorj, Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu a iniţiat recent o acţiune care are drept obiectiv conjugarea eforturilor şi resurselor academice cu responsabilii locali şi parlamentarii în interesul public. Exemplul este semnificativ pentru interesul academic în ceea ce priveşte perspectivele comunităţilor din care aceste instituţii de învăţământ fac parte, politica regenerării regionale fiind tocmai cea de care ţara are nevoie în situaţia generată de criza economică mondială. Tocmai de aceea, vă supun atenţiei propunerea ca factorii politici să se implice în elaborarea strategiilor universitare la nivel naţional, dirijând sistemul de învăţământ către setul de valori europene comune şi ţinând cont de nevoia de îndrumare a orizontului tinerilor tocmai către ceea ce-i uneşte, comunităţile locale şi responsabilitatea de a deveni cetăţeni activi în cadrul acestora. Susţinerea implicării academice în dezvoltarea comunităţilor locale poate fi atât soluţia ieşirii din criză, dar şi a viitorului acestora. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Victor Cristea. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul materialului pe care vreau să-l prezint este "Pământul în primejdie. Cercetarea românească în criză". Suntem martorii unei confruntări aprige, de dimensiuni titanice, între civilizaţia noastră şi planeta Pământ. Relaţia dintre civilizaţia noastră şi Pământ, mai precis relaţia omului cu sistemul ecologic al Pământului, s-a transformat cu totul, cauza fiind o combinaţie de factori, printre care: explozia populaţiei, revoluţia tehnologică, industrializarea excesivă, agricultura intensivă, supra-exploatarea resurselor naturale, producerea energiei în cantităţi excesive şi, nu în ultimul rând, disponibilitatea de a ignora consecinţele acţiunii umane. Statisticile arată că populaţia a crescut de la 2,3 miliarde în 1945 la 6,5 miliarde în 2006, estimându-se o populaţie de 9,1 miliarde în 2050. Se constată o creştere exponenţială a populaţiei globului. Avem obligaţia morală de a ţine cont de această schimbare a caracterului relaţiei dintre specia noastră şi planetă. Creşterea rapidă a populaţiei a dus la creşterea nevoilor de hrană, apă, energie şi tot felul de resurse naturale. Progresele recente din domeniul ştiinţei şi tehnologiei ne-au adus importante îmbunătăţiri în activităţi precum medicina sau telecomunicaţiile, printre multe altele. Dar, cu toate avantajele pe care le-am dobândit graţie noilor tehnologii, am asistat şi asistăm la producerea unor efecte neprevăzute dăunătoare civilizaţiei omeneşti. Folosirea armelor nucleare, schimbarea cursurilor râurilor, construcţia de termocentrale, defrişarea sălbatică a pădurilor, exploatarea rezervelor de cărbune şi gaze naturale, au dat putere omului prin tehnologiile dobândite, însă, fără să ne dea şi înţelepciunea de a proteja mediul. În toate colţurile globului, pe uscat sau în apă, în gheaţa care se topeşte sau în zăpada care cade din ce în ce mai rar, în timpul valurilor de arşiţă şi al secetelor, în miezul uraganelor sau în lacrimile refugiaţilor, identificăm din ce în ce mai multe dovezi ale schimbării în profunzime a ciclurilor naturale, esenţa crizei mediului înconjurător. În America se spune că doar două lucruri sunt cu adevărat de netăgăduit: moartea şi taxele fiscale. Oamenii de ştiinţă demonstrează că mai există unul, mai important decât cele două: încălzirea globală, "opera" directă a omului, care devine tot mai periculoasă, urmare a acţiunilor sale. Multe dovezi ne arată limpede că dacă nu acţionăm repede şi cu hotărâre pentru a constata cauzele profunde ale încălzirii globale, lumea noastră va cunoaşte o serie de catastrofe. Ce înseamnă criza mediului înconjurător? Mulţi oameni din ziua de azi presupun greşit că Pământul este atât de mare încât noi, oamenii, nu putem avea niciun impact asupra funcţionării sistemului său ecologic. Ce nu se ştie sau se uită deliberat este că am devenit atât de numeroşi iar tehnologiile noastre atât de puternice, încât suntem în stare să influenţăm semnificativ multe aspecte ale mediului. Drept rezultat, componentele sale cele mai vulnerabile se distrug. Cea mai vulnerabilă componentă a sistemului ecologic al Pământului este atmosfera pentru că este subţire. Este atât de subţire, încât oamenii au capacitatea de a altera semnificativ concentraţia unora din moleculele sale de bază: dioxidul de carbon, gazul metan, oxidul de azot, aburul şi ozonul. Aceste gaze, numite "gaze de seră", acoperă Pământul de jur împrejur sub forma unui strat subţiere în comparaţie cu dimensiunile sale. De unde provin gazele de seră?
Trăsătura comună a tuturor gazelor de seră este că permit luminii soarelui să pătrundă în atmosferă. Energia solară intră în atmosferă şi încălzeşte Pământul. O parte din ea, după ce îşi face datoria, este trimisă înapoi în spaţiu sub forma razelor infraroşii. În condiţii normale, o parte din cantitatea de infraroşii este reţinută în atmosferă, ceea ce este bine pentru că, astfel, temperatura de pe Pământ rămâne în limite suportabile (media +15 grade Celsius). Fără ele, temperatura medie la suprafaţa Pământului ar fi în jur de minus 18 grade Celsius, o temperatură deloc bună pentru viaţă. Problema cu care se confruntă omenirea acum este că stratul subţiere al atmosferei s-a îngroşat din pricina uriaşelor cantităţi de bioxid de carbon şi a altor gaze de seră, rezultatul acţiunilor iraţionale ale omului. Pe măsură ce se îngroaşă atmosfera, atmosfera reţine o cantitate mai mare de radiaţii infraroşii. Drept rezultat, temperatura atmosferei şi a oceanelor planetare creşte primejdios de mult. Iată cum omul, prin acţiunile sale necontrolate, a provocat şi continuă să provoace încălzirea globală. Aceasta este esenţa crizei mediului, cauza schimbărilor climatice pe care le observăm cu toţii în jurul nostru. Aşadar, efectele crizei mediului se pot reduce prin micşorarea emisiilor gazelor de seră. Trebuie să acţionăm acum dacă vrem să salvăm planeta de o catastrofă climatică. Problema e că ar putea fi prea târziu. Ştiinţa a decis: distrugerea a început deja. Singura neclaritate este dacă suntem sau nu dispuşi să oprim jocul politic şi să alegem una din soluţiile imperfecte care ne-au mai rămas. În primii ani, când s-a vorbit despre încălzirea globală, au fost, într-adevăr, multe controverse legate de încălzirea planetei, vinovăţia oamenilor sau importanţa problemei în sine. Încă de acum două decenii, Naţiunile Unite au format un comandament internaţional alcătuit din oameni de ştiinţă din mai multe domenii, care au fost însărcinaţi să adune şi să sintetizeze toate studiile ce se întreprind în acest domeniu pentru a avea concluzii la nivel global. Ultimul raport mondial - noiembrie 2007 - a confirmat că este "foarte probabil (adică într-un procent de 90%) faptul că emisiile poluante rezultate din activităţile umane au generat efectul de seră şi au provocat cea mai mare parte a supraîncălzirii planetei începând de la mijlocul secolului XX şi până astăzi. Raportul din 2007 conţine date de la începutul deceniului. În septembrie 2007, Oceanul Arctic avea cu 25% mai puţină gheaţă decât oricând altcândva. La sfârşitul verii 2008, atât de multă gheaţă s-a topit, încât ambele pasaje de trecere, din nord-est şi nord-vest, erau larg deschise. Cu alte cuvinte, se putea naviga în jurul Arcticii pe mare deschisă. Modele realizate pe computer arătau că o astfel de topire, dacă s-ar fi păstrat ritmul de încălzire, n-ar fi trebuit să se producă decât pe la sfârşitul secolului XXI. Chiar şi scepticii au rămas pe gânduri când au văzut că Oceanul Îngheţat s-a topit complet încă de pe acum. Procesul de topire afectează şi gheţarii din Antarctica de Vest, Munţii Himalaia, Patagonia (Argentina), Alaska, Munţii Anzi (America de Sud.), Munţii Alpi (Elveţia) şi Kilimanjaro. Rezultatul topirii: creşterea nivelului apelor. Gheaţa topită este îngrijorătoare nu doar pentru că dovedeşte că planeta se încălzeşte rapid, dar şi pentru că va contribui la grăbirea încălzirii. Gheaţa, prin culoarea ei albă, reflectă circa 80% din energia solară. Oceanul de culoare albastră absoarbe circa 80% din radiaţia termică solară. Apar şi efecte secundare care ajută şi ele la încălzirea planetei. Când stratul îngheţat de pământ din structura scoarţei terestre a zonelor arctice se topeşte, cantităţi imense de gaz metan, care erau ţinute captive sub stratul compact, sunt eliberate în atmosferă. Astfel de observaţii i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să ia hotărârea: reformele fundamentale (renunţarea la arderea combustibililor fosili) trebuie să fie deja în funcţiune din anul 2012, altfel încălzirea globală va scăpa complet de sub control. Cercetătorul NASA, James Hansen, spune... |
||||
|
|
Pregătiţi-vă să încheiaţi, domnule deputat. |
||||
|
|
Da, imediat. ...că, până în 2030, arderea cărbunilor trebuie să înceteze. Tot din cauza încălzirii globale este pusă în primejdie şi stabilitatea configuraţiei curenţilor atmosferici sau acvatici. Un raport din 2003, realizat pentru Pentagon, arată că Europa va fi violent zguduită de furtuni, în SUA şi Mexic vor fi secete care vor dura zeci de ani, iar musonul va uda China, afectând zonele cultivate cu orez. "Vor fi conflicte pentru mâncare peste tot, şi pe apă şi pe uscat", conchide raportul. În zilele noastre, dispariţia Lacului Ciad, Africa, a făcut ca foametea şi genocidul să devină ceva obişnuit. Schimbările climatice planetare se resimt şi în România: ploi abundente, secetă, inundaţii. Recent, conform ultimelor modele computerizate, s-a ajuns la concluzia că întreaga planetă va fi afectată pentru că schimbarea se va produce lent. Iată de ce, în ciuda industrializării rapide a unor state precum China şi India, şi a indiferenţei cu care Statele Unite tratează problema, încălzirea globală nu poate fi considerată drept vina unei ţări şi nici nu poate deveni responsabilitatea unui singur stat. Va fi nevoie de sacrificii din partea tuturor. Influenţa dioxidului de carbon asupra încălzirii globale obligă la modificări fundamentale în zonele cele mai importante ale economiei şi ne impune să renunţăm la combustibili fosili. Şi, pentru că toate ţările din lume vor fi nevoite să participe la salvarea planetei, va fi, în mod cert, şi cea mai mare problemă a propriei politici externe. Alături de pericolele cu care ne confruntăm din pricina încălzirii globale, criza mediului aduce şi oportunităţi nemaiîntâlnite. Reducerea emisiilor de gaze poluante se realizează prin adoptarea de tehnologii noi, nepoluante, care să permită construcţia de maşini nepoluante, controlul asupra energiei soarelui şi vântului, fără să mai irosim energie. Apare astfel o piaţă industrială specializată care creează noi locuri de muncă şi noi căi de a face profit. Iată avantajele economice oferite de un viitor al energiei nepoluante. Speranţa mea este că, cei care şi-au asumat gestionarea problemelor tuturor românilor, vor începe să creadă, aşa cum cred şi eu, că încălzirea globală nu este o problemă a oamenilor de ştiinţă sau o chestiune politică, ci una morală. Aşa că, fie că sunteţi democraţi, social-democraţi sau liberali, sper din toată inima că veţi înţelege că scopul meu este să vă împărtăşesc tuturor îngrijorarea profundă pentru soarta Pământului. Avem obligaţia solemnă de a asigura copiilor noştri viitorul şi de a apăra Pământul pe care îl lăsăm moştenire lor. |
||||
|
|
Pregătiţi-vă să încheiaţi, domnule deputat! |
||||
|
|
Da. Imaginaţi-vă acum proiecţia unei scurte conversaţii cu copiii şi nepoţii noştri care trăiesc în 2023. Ce ar răspunde actualii guvernanţi, parlamentari dacă ar fi întrebaţi: "Unde vă era mintea? Nu v-a păsat de viitorul nostru? Eraţi cu adevărat atât de absorbiţi de propriile voastre vieţi încât nu puteaţi, sau nu voiaţi, să puneţi capăt distrugerii planetei?" Le putem răspunde, încă de pe acum, prin acţiunile Guvernului, nu doar prin făgăduinţe, ci prin elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a României, ca stat membru al Uniunii Europene, şi prin punerea de urgenţă în operă a programelor care se impun. De aceea, solit Guvernului, în special Ministerului Mediului, să prezinte Strategia de Dezvoltare Durabilă a României şi forma în care această strategie se regăseşte în bugetul consolidat al statului. De asemenea, solicit Ministerului Educaţiei să reconsidere rolul pe care îl are cercetarea în rezolvarea problemelor de mediu. Dacă cercetarea şi învăţământul sunt în criză, toţi suntem în impas. Cercetarea este motorul ieşirii din criză. Mai bine finanţată şi stimulată, va fi oricând capabilă să preia şi să rezolve problematica crizei ecologice. Această strategie trebuie să fie rodul muncii specialiştilor, al oamenilor de ştiinţă şi nu un simplu document politic steril. În concluzie, învăţământul şi cercetarea, prin prevederile bugetare, nu trebuie să fie în criză financiară, ci să scoată economia românească din criză. Vă mulţumesc, cu scuzele de rigoare. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Ţin să vă reamintesc tuturor colegilor că, în conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, durata unei intervenţii nu trebuie să depăşească 3 minute. De aceea, vă rog ca, începând de săptămâna viitoare, să vă limitaţi la cele 3 minute, altfel o să mă simt obligată să vă întrerup discursul. |
||||
|
|
|
Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, "Vă rog, puţintică răbdare!" Este o replică din Caragiale, deoarece vreau să vă vorbesc în declaraţia mea politică de astăzi despre spiritul lui Caragiale, care - cu sau fără voia noastră - se face simţit printre noi. Chiar dacă unii se mai îndoiesc că marele dramaturg nu ar reprezenta spiritul românesc, trăim în lumea lui Mitică. Când vrem mai mult să nu mai ştim de el, Mitică îşi face apariţia de după colţul realităţii. Exemplul care îmi vine în minte s-a întâmplat recent la teza cu subiect unic, care a avut parte de o greşeală în stilul lui Caragiale. Cei care au compus subiectele la limba română au tratat un text din Caragiale chiar în stilul lui, confundând două personaje din schiţa "Triumful talentului", în maniera nedorită a triumfului comediei. Altfel spus, Niţă Ghiţescu a fost înlocuit cu "Ghiţă Niţescu", cum se întâmplă adesea şi în viaţa reală. Iar dacă tot suntem în campanie electorală pentru Parlamentul European, mai am un exemplu din vremea lui Caragiale, care se potriveşte foarte bine cu timpul de astăzi. Citez dintr-o scrisoare pierdută: "Europa dumitale ".. România mea. Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale, eu voi să ştiu de România mea ".." Opoziţia Europa / România fiind la ordinea zilei şi creând multe confuzii. Vă mai aduceţi aminte de procesul dintre Caragiale şi Caion, care-l acuza de plagiat? În final, Caion a recunoscut că a falsificat un document pentru a da substanţă acuzaţiilor pe care le aducea lui Caragiale. S-a făcut celebru, dar nu a reuşit să dărâme mitul. Iar Delavrancea l-a apărat pe prietenul său într-un proces la care s-au vândut bilete ca la teatru: "Nu, domnilor, spiritul profund şi ascuţit al lui Caragiale a denunţat şarlatania, dar şi uşurinţa, a rechemat la realitate pe naivii zvăpăiaţi, a zugrăvit zăpăceala şi denaturarea spiritului naţional. Rolul lui a fost de a contribui la însănătoşirea vieţii noastre publice. Şi, în fond, în dramaturgia lui nu e răutate, ci iubire. Caragiale nu-l urăşte pe Caţavencu, pe Dandanache sau pe Conu Leonida. El nu calomniază personajele create de el. Parcă îl văz retras într-un colţ, scânteindu-i privirea, surâzând de sinceră şi bună o plăcere; îşi ascultă eroii pretutindeni, cu dragoste îi studiază, îi rotunjeşte în mintea lui, îi descarcă de partea banal-indiferentă şi îi reduce de sufletul lor real-estetic, etern-real ".." Doamnelor şi domnilor deputaţi, România a ratat multe proiecte. Mă tem că singurul "proiect" pe care nu l-am ratat şi nu-l vom rata niciodată este cel al lui Caragiale, deşi - vorba lui Octavian Paler - suntem în ţara tuturor ratărilor. Poate şi fiindcă Nenea Iancu şi opera lui sunt însăşi memoria noastră colectivă: vie şi intangibilă, textul lui Caragiale având mereu context... Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Kelemen Hunor, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Nu schimbăm nimic, doar ici, colo, prin părţile esenţiale". Citatul parafrazat din Caragiale, transformat în slogan, i se potriveşte de minune Guvernului Boc, îndeosebi în ceea ce priveşte strategia educaţională. Acest guvern nu se atinge deocamdată de drepturile dobândite în timp de 20 de ani de comunitatea maghiară din România, doar îi decapitează instituţiile cele mai importante. Mă rog, acele instituţii care au mai rămas nedecapitate după zdrobitoarea ciolaniadă de la începutul anului, cel mai glorios demers al guvernului până în momentul de faţă. În privinţa schimbărilor la nivelul instituţiilor deconcentrate, am auzit argumente de la reprezentanţii Coaliţiei de guvernare, precum că funcţionarii numiţi înaintea preluării puterii de către PD-L şi PSD nu ar fi în stare să pună în aplicare politicile sectoriale ale guvernului. Există o singură problemă legată de acest argument: iarăşi a ajuns căruţa în faţa boilor, fiindcă nu există politici sectoriale pe care ar putea să le pună în aplicare foştii conducători de instituţii. Ei nu au avut posibilitatea să dovedească dacă sunt sau nu sunt în stare să pună în aplicare aceste politici sectoriale pe care, aşa cum ştim cu toţii, Guvernul încă nu le-a dezvoltat. Domnii guvernanţi au mai luat puţin timp liber pe vreme de criză economică şi financiară, şi s-au relaxat preocupându-se adânc de soarta şi viitorul învăţământului şi din judeţul Harghita, proces finalizat cu schimbarea din funcţie a inspectorului şcolar general. Deci, nu s-a schimbat nimic, doar ici, colo, prin părţile esenţiale. În locul unui inspector maghiar, se mai întâmplă că, într-un judeţ cu o populaţie maghiară de 85%, inspectorul şcolar să fie tot un maghiar, deci în locul lui au pus în funcţie, de la centru, un inspector român, respectând, bineînţeles, criteriul descentralizării mult şi de foarte multe rocade de către guvern. Aceasta este fulminanta strategie a descentralizării din sistemul educaţional. Felicitări, domnilor guvernanţi! Aţi ajuns foarte departe. Aţi realizat o centralizare în toată regula. Am reuşit să aflăm că, dacă UDMR-ul este în opoziţie, se schimbă automat tot ce a fost numit înainte de 2009. Vă suspectez, stimată Coaliţie de guvernământ, de o gândire strategică sclipitoare, eficientă, ieşită din comun, de neîndoielnică inspiraţie ceauşistă, prin care nu puteţi să vă doriţi altceva decât să finalizaţi opera de omogenizare etnică forţată a înaintaşului dumneavoastră, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, folosindu-vă de aceleaşi manevre subtile ale schimbării inspectorilor şcolari în judeţele din Harghita şi Covasna, fiindcă persoana unui inspector şcolar general din judeţul Harghita nu bate la ochi. Nu-i aşa, domnilor colegi?! Desigur, aici este vorba doar de educaţie, copilul orfan şi cu multiplele handicapuri ale acestei guvernări. Nouă nu ni se pare deloc neglijabil viitorul generaţiei tinere. Noi nu tratăm educaţia ca pe o entitate neglijabilă. Nu putem trece cu vederea nici modul halucinant, prin care persoana aşezată în funcţie de dumneavoastră, a declarat cu mândrie la debutul carierei sale, săptămâna trecută, în Harghita, că nu vorbeşte limba maghiară. În judeţul Harghita, ultimul inspector care a declarat sus şi tare aceeaşi enormitate, cu aceeaşi stupidă autosuficienţă, era tovarăşul Vrabie, la sfârşitul anilor '80. O evoluţie cu care vă puteţi lăuda. Uniunea Democrată Maghiară din România cere Guvernului să stopeze schimbarea pe criterii etnice şi politice a conducătorilor de instituţii. Cerem, de asemenea, şi oprirea centralizării în numele descentralizării, sigur o contradicţie cu care dumneavoastră ar trebui să vă lămuriţi. Ne vom adresa şi forurilor europene în această chestiune, şi vă reamintim faptul că nepolitizarea administraţiei locale a instituţiilor deconcentrate a constituit, înainte de 2007, un criteriu al aderării noastre la Uniunea Europeană. Pe dumneavoastră, desigur, nu vă mai interesează acest criteriu, fiindcă suntem deja stat-membru al Uniunii Europene, suntem deja în club, de unde nimeni nu ne dă afară. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Adrian Merka, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Paşi concreţi pentru combaterea crizei economice". În ultimele luni, fiecare român a aflat că efectele crizei economice internaţionale au ajuns şi în România: oameni pe care îi cunoaştem îşi pierd locurile de muncă, altora le sunt reduse salariile, firme şi fabrici se închid.... Într-o astfel de perioadă de criză economică avem nevoie de o guvernare competentă şi care să se preocupe de soarta fiecărui cetăţean. Avem nevoie de un parteneriat real între toate forţele politice din România, astfel încât printr-un efort comun să reuşim să trecem cu bine peste această perioadă grea. Numai în acest fel, fiecare cetăţean al acestei ţări va putea vedea în guvernanţii săi, din plan central şi local, un sprijin real, un factor de stabilitate, care să ofere soluţii concrete şi eficiente de redresare a economiei. De asemenea, cred cu tărie că efortul de combatere a crizei economice trebuie să se regăsească la nivelul fiecărei comunităţi. Dacă fiecare dintre noi am pune o cărămidă, am putea ridica cu succes un zid temeinic în faţa efectelor dezastruoase ale crizei. Pe acelaşi considerent, noi toţi trebuie să ne implicăm activ şi să contribuim cu maximum de resurse la redresarea economică. Cred că un bun exemplu de solidaritate este demersul de implicare a Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România. La sfârşitul săptămânii trecute, am anunţat deschiderea, la Oradea, a Camerei de Comerţ Româno-Slovace, prin care dorim să intensificăm legăturile economice dintre cele două ţări, dar şi să promovăm interesele noastre economice şi investiţionale. Am convingerea că prin intermediul acestei reprezentanţe vom putea identifica noi oportunităţi de afaceri şi vom reuşi să atragem noi investiţii, pentru a facilita dezvoltarea economică în plan local şi în sprijinul agenţilor economici din România. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Urmează Grupul parlamentar al PD-L. Îl invit la microfon pe domnul deputat Victor Boiangiu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Am să mă încadrez în cele 3 minute, pentru că subiectul, respectiv declaraţia politică, se referă tot la turism. A mai fost dezbătut, dar pe o altă latură. Stimaţi colegi, stimate colege, În circumscripţia electorală pe care o reprezint, la numai doi paşi de Bucureşti, în judeţul Giurgiu, se află o zonă unică în România, care este atât cea mai mare arie naturală protejată din Câmpia Română, cât şi un loc bogat în semnificaţie istorică şi culturală. Este vorba de Parcul natural "Comana", care se întinde pe 25.000 ha şi care poate fi numit, fără exagerare, o a doua Deltă a României. Spun aceasta pentru că numai Delta Dunării depăşeşte ca biodiversitate "Delta de lângă Bucureşti", cum mai este numit Parcul Comana. Cunoscută pentru evenimentele istorice care s-au petrecut aici, şi vă aduc aminte de luptele lui Mihai Viteazul cu turcii, din mlaştinile Neajlovului, zona are un farmec special greu de cuprins în câteva cuvinte. Găsim aici Balta Comana, cea mai mare zonă umedă din sudul ţării, dar şi păduri de stejari şi frasini, cu exemplare unice, vechi de sute de ani. Există 141 de specii de păsări, 19 specii de peşti şi 31 specii de mamifere, dintre care multe aflate sub protecţia convenţiilor internaţionale, dar şi rezervaţii ştiinţifice de plante sub patronajul Academiei Române, cum ar fi cea de ghimpe sau cea de bujor românesc, numită şi "Padina Tătarului". Totodată, chiar la marginea pădurii, lângă rezervaţie, se află mănăstirea Comana, ridicată în timpul domnitorului Radu Şerban, în 1588, şi refăcută de Şerban Cantacuzino în 1700. Se spune chiar că mănăstirea este construită pe ruinele unei mănăstiri ctitorite de legendarul Vlad Ţepeş şi că în parcul Comana şi-ar fi pierdut viaţa domnitorul român. De altfel, şi mormântul acestuia se află acolo. Doamnelor şi domnilor, Chiar dacă duminica aceasta s-a desfăşurat Sărbătoarea tradiţională a bujorului, adevăratul simbol al Comanei, totuşi, motivul pentru care vă vorbesc astăzi despre Comana nu este numai turistic, deşi merită cu prisosinţă să vizitaţi aceste locuri, la numai 30 km de Bucureşti, ci este şi unul ecologic, pentru că zona are nevoie, în continuare, de şi mai multă protecţie şi solidaritate din partea noastră, a tuturor. Mă refer la zonă în primul rând, pentru că mă gândesc la oamenii care trăiesc acolo şi la satele care se află în arealul parcului Comana: Grădiştea, Vlad Ţepeş, Budeni şi Fălăştoaca. În mod normal, aceşti oameni ar trebui să prospere cu o astfel de bogăţie în curţile lor. Reflectaţi numai la locurile de muncă ce ar trebui să existe pentru întreţinerea şi protecţia adecvată a zonei sau la turismul care, chiar şi în condiţiile strict reglementate din rezervaţie, ar trebui să înflorească. Am avut şi voi mai avea multe contacte cu reprezentanţii Guvernului pentru a pune umărul la dezvoltarea durabilă a zonei. Chiar alaltăieri, la Sărbătoarea bujorului, a luat parte, alături de colegii deputaţi din diverse circumscripţii, administraţia locală, ministrul finanţelor, iar, recent, a vizitat locul şi ministrul turismului. Doresc să solicit însă, şi pe această cale, tuturor instituţiilor competente din Guvernul României, să se aplece cu atenţie şi profunzime asupra modalităţilor prin care autorităţile locale, care sunt destoinice şi energice, să fie ajutate să facă din acest spaţiu unul de referinţă, o zonă model pentru dezvoltarea europeană a României. Un model în care grija pentru protejarea naturii şi păstrarea patrimoniului cultural şi istoric se îmbină cu dezvoltarea economică şi incluziunea socială. Un model în care dezvoltarea agriculturii, a serviciilor şi a infrastructurii rurale să se facă în acord cu interesele investitorilor privaţi, dar şi cu interesul public al conservării unei zone unice. În fine, un loc în care banii europeni, din fondurile structurale şi de coeziune să îşi găsească cheltuiala cea mai eficientă, cea mai fericită. Doamnelor şi domnilor, Închei, exprimându-mi speranţa că veţi sprijini cu votul dumneavoastră, când va fi cazul, iniţiative menite să dezvolte zone precum cea de la Comana, şi invitându-vă încă o dată să vizitaţi cât mai curând Parcul Natural Comana şi regiunea înconjurătoare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără, tot din Grupul parlamentar al PD-L. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cercetarea agricolă are nevoie urgentă de finanţare". Conţinutul declaraţiei mele politice de astăzi este de fapt o scrisoare pe care academicianul Cristian Hera a adresat-o mai multor factori de decizie din ţară. În data de 27 aprilie a.c., în cadrul Adunării Generale, forul suprem de conducere al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", instituţie care coordonează activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, s-a desprins necesitatea de a informa urgent forul de decizie din administraţia centrală despre dificultăţile majore prin care trece cercetarea ştiinţifică agricolă românească. Prin Legea nr.45/2009, problema de fond a cercetării ştiinţifice agricole - finanţarea de la bugetul de stat - a fost rezolvată. Practic, datorită promulgării legii după aprobarea bugetului naţional pe anul 2009, necesarul de fonduri pentru acest an nu a fost inclus, însă, în buget. Finanţarea cercetării ştiinţifice din sumele câştigate prin competiţie - contracte de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - a fost diminuată sever pentru proiectele PND2, gestionat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, diminuarea fiind de 73,54%, iar pentru proiectele din programul sectorial, gestionate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu peste 40% din totalul de 46.000 mii ron. Menţionăm că unităţile de cercetare au făcut deja cheltuielile aferente unor etape din aceste contracte, respectând caracterul sezonier al lucrărilor din agricultură. Din păcate, decontările nu s-au mai putut face. În aceste condiţii, unităţile de cercetare nu mai dispun de fonduri pentru desfăşurarea activităţii până la sfârşitul acestui an, multe dintre acestea fiind puse în situaţia de a nu-şi mai putea continua activitatea şi de a intra în faliment. Adresăm cu respect un apel Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice de a lua în considerare urgentă situaţia existentă şi de a reglementa finanţarea, conform Legii nr.45/2000 a activităţii de cercetare ştiinţifică agricolă, atât de necesară pentru dezvoltarea agriculturii, pentru care asigură atât material biologic, cât şi tehnologii de vârf, bază a asigurării securităţii şi siguranţei alimentare a României. Orice întârziere cu asigurarea unei minime finanţări poate duce la pierderi uriaşe pentru un sector de maximă importanţă pentru România. Este şi această declaraţie politică un semnal de alarmă destinat factorilor de decizie din România, în principal către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin bugetul căruia se asigură finanţarea unităţilor de cercetare din România. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Grupul parlamentar al PSD+PC. Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Apostolache. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnul Mihai Cristian Apostolache: Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, În luna aprilie a acestui an am aflat, prin intermediul presei locale, că în perioada 6 - 30 aprilie, firma deţinătoare a haldelor de pirită din zona fostului Combinat "Romfosfochim" Valea Călugărească, judeţul Prahova, a decis să înceapă depoluarea zonei, prin stropirea haldelor de cenuşă de pirită, cu o substanţă al cărei rol este acela de a reduce emisiile de pulberi în atmosferă, fixând stratul de deasupra munţilor de cenuşă piritică, astfel încât particulele să nu mai fie împrăştiate de vânt. Anunţul a fost făcut de conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului - Prahova, reacţia instituţiei venind după ce am prezentat, în data de 31 martie 2009, în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia din Valea Călugărească, unde pirita din această zonă poluează aerul, solul şi pânza freatică. Suntem în data de 19 mai, iar zona arată aproape la fel ca înainte, cu excepţia câtorva porţiuni, unde s-a stropit cu acea substanţă de care vorbea conducerea Agenţiei de Mediu Prahova. Când am văzut comunicatul oficial în legătură cu acţiunea care urma să fie demarată, am crezut că stilul de conducere din cadrul respectivei instituţii s-a îmbunătăţit considerabil. M-am înşelat, însă, deoarece nici de această dată perioada anunţată nu s-a respectat, iar fenomenul de poluare din zona haldelor de pirită se manifestă în continuare. Consider că acest gen de conducere a unei instituţii publice nu-şi găseşte locul într-o Românie europeană şi solicit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului să intervină imediat şi să repare prejudiciul de imagine creat prin dezinformarea opiniei publice şi prin neluarea măsurilor care se impun în astfel de situaţii. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Urmează domnul deputat Vasile Mocanu, tot Grupul parlamentar al PSD+PC. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Cât mai durează şantierul de la Teatrul Naţional din Iaşi?" Recent, Festivalul de Teatru "Euroart" a atras sute de ieşeni iubitori de dramaturgie. Timp de câteva zile, sălile Teatrului "Luceafărul" din Iaşi au fost neîncăpătoare pentru toţi cei care au dorit să vizioneze piesele de teatru propuse de organizatorii spectacolului. Ieşenii rămân printre cei mai mari consumatori de cultură din România. Din nefericire, la destul de mică distanţă de Teatrul "Luceafărul", Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" continuă să-şi trăiască agonia. Altădată, o marcă de prestigiu a Iaşiului cultural, Teatrul Naţional pare a nu fi în stare de a ieşi din zodia neagră în care a intrat de mai mulţi ani. Deşi 6 milioane de euro zac în conturi, şantierul din centrul istoric al Iaşiului este pe cale de a fi din nou părăsit. Cu toate că la jumătatea lunii martie a acestui an, reprezentanţii Unităţii de Management a Proiectului (UMP) anunţau că lucrările de reabilitare vor demara la începutul lunii aprilie, acestea au fost din nou amânate pe o perioadă nedeterminată. Decizia porneşte de la faptul că firma care nu a câştigat licitaţia a făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti. Culmea este că firma a avut această posibilitate datorită unei legi dată de Guvern chiar la începutul acestui an. Şantierul de la Teatrul Naţional trenează de mai bine de 11 ani. De 3 ani există, însă, bani suficienţi pentru refacerea acestei veritabile bijuterii arhitectonice. Cele 6 milioane de euro au fost acordate de BERD, încă din 2006. Dar birocraţia din timpul fostei guvernări liberale a blocat orice tentativă de a începe lucrările de restaurare, banii zăcând prin conturile Ministerului Culturii. Când, în sfârşit, am crezut că situaţia începe să se remedieze, iată că din nou avem o problemă. Continui să cred că o implicare mai activă din partea actualului Minister al Culturii nu poate fi decât extrem de necesară. Teatrul Naţional este chiar inima "Dulcelui Târg". Faceţi-o să funcţioneze din nou! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Invit la microfon pe domnul deputat Mihai Surpăţeanu, Grupul parlamentar al PD-L. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
|
||
|
|
Mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Mi-am intitulat declaraţia politică "Discriminarea profesorilor universitari conducători de doctorat". Fără excepţie, în toate luările de cuvânt oficiale sau neoficiale, atunci când se analizează învăţământul românesc se clamează importanţa capitală a lui pentru dezvoltarea şi viitorul acestei ţări. A devenit deja banală identificarea lui ca prioritate naţională numărul unu a României. Cu toate acestea, continuă să persiste unele reglementări care influenţează negativ desfăşurarea unui învăţământ performant. Una din aceste reglementări se regăseşte în învăţământul superior şi se referă la pensionarea profesorilor universitari conducători de doctorat. În prezent, acestei categorii - după vârsta de 65 de ani - i se dă dreptul să activeze până la vârsta de 70 de ani, cu titulatura de profesor universitar consultant, dar numai după aprobarea membrilor consiliilor profesorale ale facultăţii, urmate apoi de avizarea în senatele universitare. Pe lângă paradoxala situaţie în care, de multe ori, chiar doctoranzi ai respectivului profesor trebuie să avizeze continuarea activităţii propriului conducător de doctorat, din păcate nu în puţine cazuri această formulă devine o modalitate eficientă de a îndepărta unii oameni incomozi din universităţi. În acest sens, sunt grăitoare chiar recentele evenimente de acest fel desfăşurate la Universitatea din Craiova, şi reluate pe larg în media, unde un număr important de doctoranzi au rămas fără conducător, căci prin votul secret al membrilor consiliului profesoral au refuzat prelungirea activităţii respectivului profesor. Un profesor universitar obţine dreptul de a conduce doctorate după o activitate ştiinţifică deosebită, desfăşurată pe parcursul a foarte mulţi ani, astfel că, în afara unor cazuri de excepţie, acest drept se obţine în jurul vârstei de 60 de ani. Este de la sine înţeles că munca şi experienţa acelor cadre didactice este practic irosită prin pensionarea la 65 de ani, cum regretabil se întâmplă în multe cazuri, iar prelungirea activităţii lor fiind la discreţia unor consilii profesorale. Această situaţie are efecte şi mai dăunătoare în învăţământul universitar medical, unde profesorii universitari conducători de doctorat, pe lângă activitatea ştiinţifică deosebită, au şi o experienţă medicală la patul bolnavilor, ce nu poate fi înlocuită nici de tinereţe, nici de voinţă. Nu întâmplător frecvenţa tot mai mare a acuzelor de "malpraxis", relatate în ultima vreme de presa scrisă şi audiovizuală, este legată de îndepărtarea prea timpurie a unor astfel de oameni. În toate clinicile universitare din lume, astfel de oameni sunt menţinuţi chiar mult peste vârsta de 70 de ani, deoarece în multe situaţii un sfat bun bazat pe experienţa căpătată la căpătâiul multor bolnavi a fost decisiv în salvarea multor vieţi. Invocarea "sângelui proaspăt", reclamată de unii, constituie o mare şi regretabilă eroare când se vorbeşte de învăţământul universitar medical. Nu aş dori niciunuia din cei care pledează pentru această idee să fie pus în situaţia de a apela la "sângele proaspăt" în detrimentul unei experienţe de o viaţă. Fără a desconsidera energia şi capacitatea celor tineri de a contribui la dezvoltarea învăţământului medical, gândesc ca aceasta să se desfăşoare în perfectă simbioză cu experienţa de decenii a celor care au stat la patul bolnavului. Prin urmare, acum, cât încă nu este prea târziu, solicit să se revină asupra acestei reglementări ce a apărut în urmă cu puţini ani şi care s-a aplicat fără a ţine seama de specificitatea anumitor domenii. În plus, perpetuarea acestei prevederi este în dezacord cu tendinţa europeană actuală de prelungire a activităţii până la vârsta de 70 de ani. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se referă la informaţii noi despre politica externă a României. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ştiaţi până în urmă cu două zile că trei diplomaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti au fost expulzaţi, laolaltă cu doi ataşaţi militari ucraineni, în timpul scandalului de spionaj "Floricel Achim", îndelung mediatizat în această primăvară? Ştiaţi că, urmare a acestui caz, armata română a fot nevoită să-şi modifice toate frecvenţele sistemelor sale de comunicaţii? Sau că, în viitorul apropiat, nu vom avea ambasador la Chişinău? Probabil că, la fel ca şi mine, nu aţi fi aflat nimic despre aceste lucruri dacă un raport intern atribuit Ambasadei Austriei în România nu ar fi fost făcut public de către mass-media. S-a spus despre respectivul document - din care au fost desprinse aceste surprinzătoare informaţii - că ar rezuma conţinutul discuţiei pe care Preşedintele Traian Băsescu ar fi purtat-o la un recent dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti. La o jumătate de zi de la difuzarea informaţiilor, Ambasada Austriei a precizat că întocmirea rapoartelor de acest gen are caracter intern şi nu reprezintă poziţia oficială austriacă. Iar după alte câteva minute, Preşedintele României - personaj principal în amintita dezvăluire - a calificat documentul drept "o scrisoare pierdută" care nu îi aparţine, nu este asumată, şi, în consecinţă, nu merită să o comenteze. Totuşi, niciunul dintre protagonişti nu a negat veridicitatea informaţiilor mediatizate. Până la proba contrarie, putem aşadar să credem că ele sunt cât se poate de reale şi îngrijorătoare. În aceste condiţii, mă miră faptul că prea puţini dintre noi, parlamentarii României, am remarcat gravitatea situaţiei relatate mai sus. Prea puţini am avertizat că "Organul reprezentativ suprem al poporului român" - căci aşa este definit Legislativul la articolul 61 din Constituţie - habar nu are de deciziile pe care le ia în materie de politică externă Preşedintele ţării, ales uninominal, ca şi noi. Aflăm din presă că se ceartă cu şeful Comisiei Europene, că este în dispută cu premierul Turciei, că nu ne înţelegem cu Ucraina, iar cu Rusia nici atât. Mai avem puţin şi vom afla, tot din presă, că România este în conflict deschis cu cine ştie ce vecin. Vă întreb, aşadar, pe dumneavoastră, stimaţi colegi, ce rol mai au Parlamentul României, echipa guvernamentală pe care am învestit-o cu încredere, dacă un singur om decide că trebuie să dai cu pumnul în masa problemelor sensibile în plan extern. Vă întreb, şi mă întreb şi eu, câte foloase poate aduce ţării, românilor de rând, cearta cu toată lumea: cu parteneri din apus, cu vecini de la răsărit, cu adversari politici în plan intern. Indiferent de interpretările pe care fiecare dintre noi le putem da unor astfel de atitudini ale Preşedintelui, cred că sunteţi de acord că Parlamentul României trebuie să fie cel puţin informat, dacă nu consultat, cu privire la temele pe care şeful statului le abordează la întâlnirile cu ambasadorii străini. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Pentru că mai sunt doar două minute, haideţi să încheiem cu o declaraţie politică a unei doamne deputat, doamna deputat Aura Vasile. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţie politică: "Reforma în justiţie - o prioritate pentru România". Reforma justiţiei româneşti a fost întotdeauna un subiect fierbinte, dezbătut prin cei 20 de ani de democraţie de către noi toţi: oameni politici, societate civilă, jurnalişti, analişti, magistraţi, profesionişti, cetăţeni simpli ai acestei ţări etc., fiind de o importanţă covârşitoare atât pentru comunitatea juridică, cât şi pentru întreaga societate românească. Un stat modern nu se poate asigura decât printr-o justiţie modernă, independentă şi eficientă. Din păcate, cu toate eforturile noastre, mai ales din ultimii 10 ani, acest proces nu a fost finalizat sau, în orice caz, avem motive de insatisfacţii. Practica fiecărui ministru care s-a instalat la Ministerul Justiţiei de a opri reformele predecesorului său şi de a relua procesul de la capăt, de fiecare dată cu alte idei şi cu alte principii, a fost păguboasă pentru România. Astăzi, având calitatea de membru al Uniunii Europene, trebuie să facem acest efort pentru a evita să ajungem la concluzia că reforma în justiţia românească este un eşec. Codul penal iniţiat în mandatul său de către doamna Rodica Stănoiu ţinea seama de prevederile convenţiilor internaţionale şi europene la care România era parte la acea vreme, precum şi de documentele Uniunii Europene, ţara noastră aflându-se atunci în plin proces de negociere. În acea perioadă, s-a realizat o independenţă a justiţiei faţă de politic, fără precedent, în România (de exemplu, judecătorii au devenit complet inamovibili). Trebuie să amintim şi faptul că, în anul 2004, România avea un Cod penal care urma să intre în vigoare în iulie 2005. Reforma iniţiată de Monica Macovei a reuşit să aducă haosul în sistemul judecătoresc, mai ales în materia civilă şi în cea privind răspunderea disciplinară a magistraţilor. Practic, reforma iniţiată de predecesoarea Rodica Stănoiu a fost stopată. Prin modificările introduse, s-a declanşat un sistem ireversibil, prin care toate recursurile în materie civilă se judecau de aceleaşi instanţe care au judecat apelurile. Pe de altă parte, în urma eliminării de pe lista abaterilor disciplinare a condiţiei de bună reputaţie, prin încălcarea Codului deontologic al magistratului s-a încurajat Consiliul Superior al Magistraturii să claseze la finele lui 2005 nu mai puţin de 80 de dosare disciplinare, pe motiv că abaterile constatate s-au abrogat. Practic, iniţiativele din mandatul doamnei Macovei nu au fost altceva decât derapaje grave, paşi înapoi şi pericole pentru procesul de integrare europeană. Au urmat, desigur, şi alte măsuri reformatoare ale următorilor miniştri, totul culminând cu recentele dezbateri privind adoptarea codurilor juridice, prin procedura asumării răspunderii Guvernului. Indiferent de cum vor fi adoptate aceste documente esenţiale pentru buna funcţionare a sistemului juridic, trebuie să ţinem cont de faptul că revitalizarea justiţiei româneşti presupune organizarea, pe noi baze a actului de justiţie prin respectarea, în primul rând, a drepturilor celor care contribuie la înfăptuirea justiţiei. Dorim să evidenţiem în declaraţia politică de astăzi faptul că într-o ţară membră a Uniunii Europene justiţia trebuie să fie performantă şi eficientă. Instanţele judecătoreşti se confruntă astăzi cu mari probleme de ordin financiar şi logistic. Unele drepturi salariale câştigate în instanţă nu sunt acordate celor care lucrează în sistem, în condiţiile în care timpul de muncă ajunge şi la norma de 10-12 ore pe zi. Volumul de muncă din instanţele româneşti este imens, raportat la personal. La problemele de ordin salarial, se mai adaugă şi cele legate de condiţiile de muncă, lipsa spaţiului de muncă, a calculatoarelor, clădiri şubrede etc. Este evident că, în aceste condiţii, randamentul este pus sub semnul întrebării. Problema reformelor în justiţie este cu atât mai importantă în contextul actual, cel în care România aşteaptă Raportul Comisiei Europene pe justiţie din vară. Dacă reformele cerute în sensul adaptării sistemului românesc nu sunt iniţiate, s-ar putea ajunge la restricţionarea fondurilor pentru România şi chiar nerecunoaşterea hotărârilor pronunţate de instanţele româneşti pe plan european. În prezent, există o amplă dezbatere referitoare la oportunitatea adoptării codurilor juridice prin asumarea răspunderii Guvernului. Să nu uităm că, deşi s-a optat pentru această modalitate de adoptare, în ultimul timp s-a creat cadrul unei ample dezbateri publice, în cadrul căreia au avut ocazia să-şi spună punctul de vedere atât specialiştii, cât şi reprezentanţii clasei politice şi societăţii civile. Dezbaterile au avut loc şi în cadrul Parlamentului României, creându-se Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă. Cu această ocazie, dorim să felicităm membrii acestei comisii pentru efortul depus pentru îmbunătăţirea prevederilor codurilor juridice şi pentru contribuţia deosebită pe care o au la realizarea reformei în justiţia românească. Lipsa de continuitate de la conducerea Ministerului Justiţiei, politizarea şi sincopele din timpul mandatelor miniştrilor justiţiei de după 2004, dorinţa unor miniştri, precum Monica Macovei, de a-şi aroga paternitatea exclusivă a codurilor, întârzierile în îndeplinirea obiectivelor din mecanismul de cooperare şi verificare şi aflate în competenţa Ministerului Public şi a Ministerului Justiţiei, nu pot fi reproşate Parlamentului României. Dacă România ar fi avut în 2005 un ministru al justiţiei responsabil, Parlamentul nu ar mai fi fost în situaţia de a încerca să repare în regim de urgenţă ceea ce s-a stricat în 4 ani de administrare ineficientă a justiţiei. Astfel, codurile juridice ar fi fost adoptate încă din precedenta legislatură, evitând posibilitatea unui raport negativ, aşa cum mare parte din obiectivele de referinţă instituite prin mecanismul de cooperare şi verificare ar fi fost finalizate cu succes. Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Şi vreau să se înregistreze la stenogramă că este declaraţia mea, Aura Vasile, şi a doamnei Daniela Popa. |
||||
|
|
O să anunţ şi eu. Vă mulţumesc, doamna deputat. Vă fac acelaşi anunţ, stimaţi colegi. Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, o declaraţie politică nu trebuie să dureze mai mult de trei minute şi vă rog să redactaţi acele declaraţii, ca să se înscrie în aceste minute. Altfel, de săptămâna viitoare, o să mă văd obligată să întrerup declaraţiile dumneavoastră. |
||||
|
|
În încheierea şedinţei de astăzi, vă anunţ că o serie dintre colegii noştri au depus declaraţiile în scris, şi anume: din Grupul parlamentar al PD-L - Sulfina Barbu, Ştefan Pirpiliu, Ioan-Nelu Botiş, Cornel Ghiţă, Daniel Florian Geantă, Doiniţa Mariana Chircu, Marius Rogin, Dumitru Pardău, Daniel Buda, Daniel Bărbulescu, Mircia Giurgiu, Doru Leşe, George Ionescu, Constantin Chirilă, Iulian Vladu, Samoil Vîlcu, Ioan Oltean, Stelică Iacob Strugaru, Răzvan Mustea-Şerban, Petru Movilă şi Maria Stavrositu; din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, au depus în scris declaraţiile deputaţii: Ioan Stan, Ştefan Valeriu Zgonea, Liviu Bogdan Ciucă, Florin Pâslaru, Antonella Marinescu, Angel Tîlvăr, Filip Soporan, Daniela Popa, Ion Dumitru; din partea Grupului parlamentar al PNL: Eugen Nicolăescu, Cristian Burlacu, Bogdan Ţîmpău, Nini Săpunaru, Gheorghe Dragomir, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Adrian Gerea, Neculai Rebenciuc, Diana Tuşa, Daniel Chiţoiu, Lucia-Ana Varga, Cristian Buican, Florin Ţurcanu, Horea Uioreanu, Dan Bordeianu, Virgil Pop, Viorel Buda, Cristian Adomniţei, Paul Victor Dobre; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin şi din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul deputat Gheorghe Hogea. |
||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
"Bani din proiecte europene" Astăzi, când criza financiară şi-a pus amprenta serios asupra întregii Europe, România mai are o şansă care se numeşte bani din proiecte europene. De mult timp se vorbeşte de faptul că România nu a reuşit să acceseze mai nimic din fondurile europene pentru că nu depun proiecte eligibile sau pentru că nu ştiu să acceseze fondurile europene şi toată lumea se întrebă cum este posibil şi cât de greu poate fi să depui un proiect. Ce este un proiect? Cine accesează aceste fonduri şi cât de multă şansă ai să accesezi banii europeni? Răspunsurile la aceste frecvente întrebări sunt foarte simple şi directe. Orice persoană fizică sau persoană juridică interesată poate accesa fonduri europene, urmărind cu atenţie ghidul anexat proiectului în care se explică paşii ce sunt de urmat. Sunt reprezentanţele zonale capabile să lămurească pe oricine are de accesat fonduri europene că nimic nu este greu dacă îţi doreşti cu adevărat? Desigur că da. Aşadar, nu trebuie să ratăm aceste oportunităţi, chiar dacă ar fi să apelăm la o firmă de consultanţă în materie de fonduri europene. Specializate în astfel de proiecte, firmele de consultanţă pe fonduri europene fac mari eforturi pentru a reuşi proiectul şi sunt specialişti în materie. An de an, Asociaţia RO.AS.IT. a scris proiecte pe care le-a depus la diverse instituţii din ţară sau din străinătate şi multe dintre ele au reuşit să câştige şi să obţină finanţări, în timp ce altele nu, dar din orice proiect înveţi un mod de a accesa fonduri. Totul este de antrenament, ca în sport sau ca în orice altă profesie, inclusiv cea de politician. Ideile bune sunt întotdeauna apreciate, cu condiţia de a le scrie bine şi a respecta toate cerinţele. Dacă politicienii de astăzi, votaţi în colegii uninominale, ar putea ca în colegiile lor să transmită unitar acest mesaj, cred că ar fi un mare câştig pentru România şi nu ar fi foarte greu. Lăsaţi campania electorală începută prematur şi încercaţi să accesaţi proiecte europene şi vă asigur că veţi fi mult mai apreciaţi decât făcând politică de dragul de a nu reuşi adversarul. Poate că ceva ar trebui deja să se schimbe, iar aceasta este încrederea de sine. |
|
|||
|
"Europarlamentarele şi prezidenţialele, noua provocare a României" Odată cu criza economică, România se confruntă cu alte două provocări: alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. După cum simţim cu toţii, criza economică şi financiară nu este efectul direct al politicului asupra economiei ţării noastre, ci mai degrabă o consecinţă a ceea ce la nivel mondial specialiştii în materie o numesc criză. Primul an al crizei coincide în România şi cu două scrutinuri importante pentru ţara noastră, cum sunt alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, fiecare cu importanţa sa şi cu specificul lor. Dacă alegerile europarlamentare se organizează după reguli stabilite de Uniunea Europeană, cele prezidenţiale se organizează după regulile stabilite de legislaţia internă, care se vor desfăşura în spiritul alegerilor parlamentare, a votului uninominal. Cunoaştem bine faptul că toate aceste scrutinuri sunt pregătite din timp, iar sumele plătite de populaţie, şi nu numai, sunt destul de consistente pentru orice ţară a Uniunii Europene, dar mai ales pentru România, pentru că ţara noastră nu se numără printre ţările bogate ale Europei, dar nici printre cele sărace, iar bugetul ţării a devenit pe an ce trece mai sărac din lipsă de proiecte care să aducă României mai multe fonduri europene, aşa cum ştim că au făcut-o cu profesionalism ţări precum Spania şi Portugalia, iar rezultatele au fost pe măsură. Ce ne lipseşte nouă însă nu este inspiraţia şi nici marea dorinţă de a fi în rândul ţărilor civilizate ale Europei, ci tocmai determinarea de a duce mai departe ceea ce Uniunea Europeană ne-a oferit într-un moment de cumpănă pentru ţara noastră. În orice stat democratic şi cu atât mai mult în România, toate aceste dorinţe ale populaţiei trebuie să ştim să le cerem şi să le obţinem prin alegeri. Trebuie să ştim să distingem competenţa de incompetenţă, profesionalismul de neprofesionalism şi performanţa de neperformanţă, pentru că atât la alegerile europene, cât şi la cele prezidenţiale avem nevoie din plin de oameni bine pregătiţi şi performanţi pentru ţara noastră. Sunt multe ţări în Europa care ne pot oferi modele, însă să nu uităm că la rândul nostru putem fi un model pentru alţii, prin inteligenţă, forţa de a munci, puterea de înţelegere şi toleranţă. Într-o declaraţie politică anterioară intitulată "Votaţi pentru România" făceam apel la etnicii italieni din România, cetăţeni români de altfel, de a vota pentru ţara noastră, iar ideea a fost uşor preluată şi înţeleasă ca atare de membrii RO.AS.IT. Aşadar, pot încheia spunând cu convingere: Vom vota bine! |
|
|||
|
"România şi Ziua internaţională a muzeelor" În data de 18 mai, adică ieri, s-a sărbătorit, în întreaga lume, Ziua internaţională a muzeelor, iar pentru acest an tema aleasă de Consiliul Internaţional al Muzeelor, creat acum 60 de ani, a fost "Muzeele şi patrimoniul universal", astfel încât mesajul transmis de organizatori a fost unul cât se poate de sugestiv şi se referă la responsabilitatea tuturor faţă de patrimoniul universal. Muzeele ne arată că diversitatea culturală şi patrimoniul universal sunt indisociabile. Cu toţii ştim că ICOM, Consiliul Internaţional al Muzeelor, a lucrat întotdeauna în colaborare cu UNESCO, prima organizaţie neguvernamentală care a arătat şi a recunoscut rolul organizaţiilor neguvernamentale reprezentând societatea civilă, care pun în funcţiune programele de dezvoltare culturală, ştiinţifică şi educaţională destinate să lupte împotriva primelor cauze ale conflictului, care sunt sărăcia şi ignoranţa. Organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale din România, în marea lor majoritate organizaţii nonguvernamentale de utilitate publică în România, sunt cele care completează spectrul organizaţiilor neguvernamentale care promovează diversitatea culturală, limba, obiceiurile şi tradiţiile minorităţilor naţionale, capitol la care România a primit aprecieri atât din partea Uniunii Europene, cât şi a altor organisme internaţionale, privitor la modul în care a reuşit să gestioneze problematica minorităţilor naţionale. La rândul lor, acestea au răspuns tocmai acestor exigenţe prin organizarea de activităţi culturale sau artistice la nivelul muzeelor din România, acolo unde cultura, tradiţiile şi diversitatea îşi dau mâna în crearea unor armonii pe măsură. Conferinţa Generală a Consiliul Internaţional al Muzeelor - ICOM - de la Viena, din luna august a acestui an, va permite stabilirea unei legături între diversitate şi universalitate în lumea întreagă, iar România cu siguranţă că va fi reprezentată bine şi de această dată. Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT. - face parte din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale şi din Consiliul pentru minorităţile naţionale din România, fiind implicată în multe din aceste activităţi culturale ce sunt desfăşurate în scopul păstrării limbii, obiceiurilor şi tradiţiilor italiene în România a unui popor atât de apropiat încât nici vicisitudinile istoriei nu ne-au putut despărţi. Stabilitatea acestor relaţii trebuie însă consolidată, iar unul din argumentele care pot strânge relaţiile dintre cele două ţări, România şi Italia, este chiar cel legat de cultură, iar datorită acestuia rapoartele economice, atât de importante pentru ambele, se pot dezvolta mult mai rapid mai ales când lucruri comune se pot descoperi cu mare uşurinţă. |
|
|||
|
"Natura 2000" este o reţea ecologică de arii naturale protejate formată din arii speciale de conservare şi arii de protecţie specială avifaunistică, cu scopul să menţină într-o stare de conservare favorabilă o selecţie a celor mai importante tipuri de habitate şi specii de păsări ale Europei. Prin Hotărârea Guvernului nr.1284 din 24 octombrie 2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene "Natura 2000", publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.739 din 31 octombrie, Lacul Siutghiol şi Marea Neagră au fost incluse în categoria ariilor de protecţie a unor specii de păsări. Lacul Siutghiol şi întreg perimetrul din imediata sa vecinătate se constituie într-o zonă puternic antopizată, parte integrantă a staţiunii Mamaia şi a oraşelor Năvodari şi Ovidiu, în jurul lacului dezvoltându-se activităţi turistice şi de agrement şi întinse zone rezidenţiale. În acest sens, consider nejustificată, inoportună şi inaplicabilă măsura privind includerea Lacului Siutghiol la poziţia 62, în Anexa 1 a Hotărârii de Guvern nr.1284 din 24.10.2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene "Natura 2000" în România. De asemenea, includerea Mării Negre, în întregimea sa, la poziţia 77 din Anexa 1 a Hotărârii de Guvern privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, este inutilă sub aspectul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile şi de neacceptat din punct de vedere al dezvoltării economice naţionale şi locale, prin punerea sub interdicţie nu numai a unor produse turistice noi, cum ar fi turismul de croazieră şi cel nautic, dar împiedicând şi desfăşurarea activităţilor portuare şi a altor activităţi şi lucrări de interes public naţional. Vă aduc la cunoştinţă că nicăieri în Europa nu întâlnim o situaţie similară, unde zeci de mii de hectare dintr-o zonă puternic dezvoltată din punct de vedere economic să fie incluse peste noapte în Programul "Natura 2000", fără a se ţine cont de unul din principiile de implementare ale acestui program, şi anume stabilirea unui echilibru între interesele mării, conservarea naturii şi activităţile economice. De altfel, un studiu realizat de prestigioasa organizaţie Life Bird International, cu privire la modul în care se implementează Programul "Natura 2000", recomandă cu tărie ca delimitarea ariilor de protecţie specială avifaunistică să se realizeze totdeauna ţinându-se cont de interesele economice ale comunităţilor locale. Iar cele mai bune exemple în acest sens sunt: Tiloos Parc din Grecia, Comino din Malta şi Sefton Coast din Marea Britanie, unde ariile de protecţie au fost clar şi exact delimitate, astfel încât să nu impieteze buna desfăşurare a activităţilor economice şi a celor de natură socială. În lumina celor prezentate şi având în vedere concluziile şi recomandările mai multor strategii, documente de programare, studii şi analize naţionale şi internaţionale, dintre care enumerăm: Planul Naţional de Dezvoltare 2007 - 2013; Programul Operaţional Regional 2007 - 2013; Programul Operaţional Sectorial Transporturi; Raportul anual pe anul 2006 al Organizaţiei Mondiale a Turismului; Planul Local de Dezvoltare Durabilă al Municipiului Constanţa; Strategia de Dezvoltare Durabilă a Oraşului Năvodari, Planul Local de Dezvoltare Durabilă al Oraşului Ovidiu, Legea nr.203/2003, republicată; Masterplanul privind dezvoltarea turismului românesc ş.a.m.d., consider oportună efectuarea unui nou studiu având ca scop principal evaluarea criteriilor pe baza cărora anumite zone de pe teritoriul României au fost delimitate şi declarate arii naturale protejate. Acest studiu nu trebuie să îşi propune încălcarea Directivei europene care este impusă României spre conformare ca membru al Uniunii Europene, referitoare la declararea unui procent din suprafaţa totală a ţării drept arie naturală protejată. Obiectivul urmărit va fi acela de a evalua în special zonele cu un impact antropic pronunţat şi istoric, a căror dezvoltare economică nu poate avea decât un impact pozitiv asupra mediului, societăţii şi comunităţii locale în special. |
|
|||
|
"Parteneriatul estic - noi ce facem?" De curând, la Praga, a fost semnat documentul prin care este lansată la apă o nouă iniţiativă născută în retortele de la Bruxelles: "Parteneriatul estic". Acesta are rezonanţe ceva mai vechi dacă ne gândim la conceptul de bună vecinătate, tot de sorginte UE, atunci când Comunitatea Europeană îşi propune transparent şi insistent să privească transfrontalier însămânţând câte ceva din seminţele la îndemână în brazde învecinate, care, poate, ar putea cândva să-i apropie tot mai mult. Atât de mult încât să poată deveni parte a întregului comunitar. Când? Nu este timpul formulării de răspunsuri, ci doar de sugerat direcţia de mers. Deocamdată. Summit-ul praghez, reunit într-o formulă prin delegaţie (unii şefi de stat şi-au trimis fie prim-ministrul, fie pe ministrul de externe) a desenat un parteneriat al UE cu şase state la est de frontiera de răsărit a Uniunii, adică mai spre Soare Răsare decât România. Cele şase state faţă de care ţara noastră reprezintă vestul sunt, precum se ştie, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan. Ce se doreşte a fi respectivul Parteneriat estic? Dacă eu înţeleg bine, o construcţie despărţită de linia care trasează graniţa între UE şi respectivul grup de foste republici sovietice. De o parte, Uniunea Europeană, pe post de dascăl, gata oricând să administreze sfaturi, expertiză cât încape, ceva bani - e drept puţini - astfel ca statele respective să deprindă gustul democraţiei, al statului de drept, al respectării drepturilor omului. Cu alte cuvinte să se scuture de metehne blamabile şi să caute să ajungă în rândul lumii (democratice). Şi dacă toate acestea vor fi învăţate, vorba lui Labiş (el se referea la alte percepte dar glasul său clopoţeşte duios indiferent de ce spune), se creează condiţii ca într-o perspectivă - fie şi îndepărtată - să vedem rând pe rând partenerii (estici) de azi bătând sfios la uşile UE, cu o cerere rotunjită caligrafic. Cererea de intrare în Comunitate. Este prea devreme pentru consideraţii de adâncime. Suntem doar în faţa unui enunţ de bune intenţii de ambele părţi. Unii vor să te înveţe carte, ceilalţi promit să se ţină de lecţii. Altfel, parteneriatul nu s-ar fi zămislit. Ceva consideraţii rămân posibile. Doamna Angela Merkel, cancelarul german, ca şi preşedintele Comisiei, Barroso, au ţinut să sublinieze că această nouă asociaţie "nu este îndreptată împotriva Rusiei". De ce această precizare apăsată? Motivul îl cunoaştem. Moscova priveşte părţile desprinse din fosta URSS ca pe nişte aliaţi durabili, de care o leagă destule interese. Orice magnet venind din afară cu pretenţia de a face din ei aliaţi, indiferent de cauză, devine suspect şi este condamnat în consecinţă. "Nu vă atingeţi de puii mei!" pare a spune cu glas de cloşcă iritată diplomaţia rusească prin reprezentanţii săi avizaţi. Aşa şi acum: primele semnale venind dinspre Kremlin sună a nemulţumire, parcă şi a indignare. Ce spun statele semnatare dinspre Est? Vocile auzite până acum sunt entuziaste şi pline de speranţă. Într-atât de optimiste încât introduc în circulaţie cuvinte care deformează sensul iniţial al termenilor. Unii se cam cred deja primiţi în Uniunea Europeană. Eroare de dublă factură. Pe de o parte, deoarece nu aşa sună termenii parteneriatului. Partener înseamnă exact atât: partener şi nu luare în căsătorie. În al doilea rând, parteneriatul presupune acţiuni din ambele capete ale drumului. Cum ziceam, UE se arată dispusă să cizeleze stări de lucruri şi comportamente. Statele semnatare îşi angajează voinţa de a accepta acele treceri de la ce este în prezent (la ei) la ceea ce există deja (la noi). Or, distanţele nu par a fi atât de scurte şi drepte, nici măcar pe hârtie. Nu avem decât să privim cum stau lucrurile. Despre Azerbaidjan şi Armenia ştim mai puţine, dar asta nu ne împiedică să ne amintim de Nagorno-Karabach. În Georgia, protestele de stradă se ţin de mână, iar Osetia şi Abhazia rămân confuze prin statutul lor. Ucraina dă în clocot şi parcă şi acolo liniştea nu pare atât de aproape. În Belarus, democraţia pare o plantă exotică pentru care nu s-a găsit încă o glastră cât de cât potrivită. În Republica Moldova, alegerile mai degrabă au complicat situaţia. Sunt cel puţin două evidenţe: Transnistria perseverează în condiţia ei separatistă, iar la Chişinău, stânga comunistă abia şi-a consolidat perspectiva, antrenând dezordine socială şi proteste de luat în seamă. Drumul spre democraţie al acestor state străbate deocamdată nisipuri mişcătoare în care pasul sigur spre viitor nu se poate aşeza. Trebuie răbdare, bună credinţă şi realism. Îmi amintesc o secvenţă de film în care un ofiţer american era adus de autorităţile nipone să instruiască armata japoneză în vederea unei încleştări în pregătire. La finalul primei întâlniri, comandantul yankeu avea să afirme că singura calitate a acestor soldaţi este că trag în aceeaşi direcţie! Cu alte cuvinte, până la a fi în stare să ochească o ţintă mai e mult de mers. N-aş zice că lucrurile stau altfel în cazul Parteneriatului Estic. Cea dintâi impresie pare a fi, repet, că toţi doresc să meargă în aceeaşi direcţie. N-avem motive să le punem sinceritatea la încercare. Dar nici nu avem argumente să credem că taxăm dorinţele în realităţi. O întrebare care se pune: noi ce rol putem interpreta în această partitură generoasă, întemeiată pe o nedisimulată speranţă? Lucrăm în echipă? Ne revendicăm rol de solist pe anumite strune de orchestră? Estul pentru noi înseamnă mai mult decât pentru alţi membri ai Uniunii Europene. Orice câştig pe drumul creionat de parteneriat se poate deconta drept profit pentru noi în toate privinţele. Dincolo de orice îndoială, cu cât suma algebrică a rezultatelor se dovedeşte mai mare creşte şi câtul la care te aştepţi tu, cel ce participi insistent şi cuantificat la îndeplinirea normelor propuse. Nu ştiu exact, cel puţin eu, unul, cum arată road-map-ul acestui parteneriat, ce cuprinde fiecare etapă de parcurs şi cum sunt repartizate rolurile în echipă. Ştiu doar că, în circumstanţele date, ne-am putea angaja într-un demers consistent, predictibil şi măsurabil prin rezultate. Este şi motivul pentru care cred că diplomaţia românească se poate considera dezlegată să procedeze de urgenţă la croirea unui proiect pe măsură, chemând alături de componenta guvernamentală participarea calificată a componentei parlamentare şi a societăţii civile. Avem resurse, avem experienţe de împărtăşit, ne ştim în stare să participăm la dezamorsarea nodulilor strecuraţi în relaţiile noastre cu statele membre ale Parteneriatului Estic. Normal ar fi să-l trecem pe lista noastră de priorităţi externe şi să revenim asupra-i cu constanţă şi pretenţia de a ne descoperi în postura de protagonişti recunoscuţi şi apropiaţi. |
|
|||
|
"Despre protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prioritate a politicii PD-L" În Uniunea Europeană, în calitate de cetăţeni cu drepturi depline, persoanele cu handicap beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi restul populaţiei: au dreptul la demnitate, tratament egal, viaţă autonomă şi la o participare deplină şi constructivă în cadrul societăţii. Crearea unui cadru menit să le permită persoanelor cu handicap să se bucure de toate aceste drepturi reprezintă principalul obiectiv pe termen lung al strategiei comunitare pentru incluziunea activă a persoanelor cu handicap. Ele sunt implicate în acest proces în baza binecunoscutului principiu european: "Nimic pentru persoanele cu handicap, fără persoanele cu handicap". Propunându-şi să abordeze aspectele referitoare la handicap din perspectiva drepturilor omului, UE promovează incluziunea activă a persoanelor cu handicap şi participarea deplină a acestora în cadrul activ al societăţii. Handicapul este o problemă care trebuie abordată în contextul drepturilor omului şi care nu poate face obiectul liberului arbitru. Această abordare se află şi în centrul Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, la care Comunitatea Europeană este parte semnatară. În România, Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap oferă cadrul legislativ în vederea asigurării unui sistem eficient şi real de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap. Acestea sunt definite ca fiind acele persoane care, datorită unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, nu au abilităţile de a desfăşura în mod normal activităţi zilnice. Din acest motiv sunt necesare măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale. Persoanele cu handicap reprezintă aproape a şasea parte din totalul populaţiei europene cu vârstă de muncă. Totuşi, rata de ocupare în rândul acestora este, prin comparaţie, foarte scăzută. Din acest motiv, şomajul în rândul persoanelor cu handicap este dublu faţă de şomajul înregistrat în rândul celorlalte categorii ale populaţiei active. Dacă ar beneficia de mai mult sprijin, cu siguranţă milioane de europeni cu handicap s-ar putea integra sau reintegra pe piaţa muncii. Politica PD-L a fost întotdeauna fermă şi coerentă. Astfel, PD-L a susţinut că sistemul de protecţie trebuie dezvoltat astfel încât să răspundă nevoilor reale ale persoanelor prin crearea de servicii şi prin acordarea de beneficii corespunzătoare realităţii. Un acces egal la o educaţie de calitate şi la posibilităţile de învăţare de-a lungul vieţii oferă persoanelor cu handicap posibilitatea de a se implica pe deplin în societate şi de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii. Persoanele cu handicap trebuie să aibă posibilitatea de a face alegeri individuale şi de a-şi controla viaţa de zi cu zi la fel ca şi celelalte categorii ale populaţiei. De aceea, serviciile de asistenţă şi sprijin ar trebui să fie mai bine adaptate nevoilor persoanelor cu handicap. Prin programul actual de guvernare, PD-L şi-a propus ca obiective şi principale direcţii de acţiune, între altele: "creşterea continuă a calităţii vieţii persoanelor cu handicap şi sprijinirea familiilor aparţinătoare". În acest sens, iată că a venit momentul transformării promisiunilor în fapte. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, la care am lucrat împreună cu alţi colegi parlamentari şi membri ai PD-L, are drept scop acordarea unui venit minim pentru toate persoanele cu handicap în cuantum de 300 lei. Această sumă urmează a fi indexată anual, cu coeficientul de inflaţie. |
|
|||
|
"Vor mai exista în România produse autohtone în viitor?" Producătorii români din agricultură se află la limita suportabilităţii. Motivele sunt diverse: după 1989, terenurile au fost retrocedate proprietarilor de drept, numai că astfel s-a divizat extrem de mult suprafaţa agricolă cultivabilă; din cauză că proprietatea e atât de divizată nu mai pot fi accesate fonduri, guvernamentale ori europene, pentru a obţine culturi de bună calitate; utilajele agricole nu numai că sunt vechi, dar pot fi considerate de-a dreptul rudimentare, fapt care face imposibilă lucrarea corectă şi la standarde europene a terenurilor agricole; fermele de animale nu sunt sprijinite nici de către autorităţi, iar pentru accesarea fondurilor structurale europene birocraţia e atât de mare încât cei interesaţi renunţă, mai mult de nevoie decât de voie bună. După privatizarea unor unităţi de profil din zootehnie, mulţi fermieri autohtoni au fost obligaţi să lucreze cu companiile multinaţionale. În prezent, la Cluj, un mare producător de lactate a renunţat la laptele pe care îl colecta de la localnici în favoarea celui importat, pe motiv ca ar fi mai ieftin. Dar este mai bun? Ce se va întâmpla cu aceşti oameni care trăiau de pe urma vânzării laptelui? Pe nimeni nu mai interesează acest aspect, dacă poate fi importat lapte mai ieftin din altă ţară. Cât mai aşteptăm să facem ceva? Până când nu vom mai găsi în pieţe legume şi fructe româneşti? Atunci ce vom face? Ne vom resemna şi vom consuma produse importate că sunt mai ieftine? Însă vom mai simţi gustul lor? După atâtea tradiţii pierdute în negura timpului, ne vom pierde identitatea naţională chiar de tot? |
|
|||
|
"Patrimoniul naţional, în pericol?" Patrimoniul naţional a fost dintotdeauna prilej de discuţii şi controverse. Ambiguitatea legislaţiei româneşti din ultimii 20 de ani a făcut ca o avuţie inestimabilă să fie risipită, să fie pierdută, deteriorată sau chiar de-a dreptul jefuită. Într-un top al Interpol, România deţine un ruşinos loc 3 în ceea ce priveşte furturile din patrimoniul cultural naţional. În ciuda existenţei unei Legi a patrimoniului, dar în absenţa unor sancţiuni drastice, se fură în continuare din biserici, mănăstiri, schituri, cimitire, case parohiale, muzee, sunt vandalizate situri arheologice sau clădiri de patrimoniu, multe dintre ele devenite bun privat prin retrocedări sau privatizări îndoielnice. Se fură la comandă din colecţii particulare sau publice, se falsifică opere de artă şi se fură prin substituire, iar obiectele de patrimoniu furate intră, de cele mai multe ori, în colecţii private sau sunt traficate peste graniţă cu complicitatea multora dintre cei care ar trebui să vegheze la prezervarea lor. Conform informaţiilor făcute publice de poliţie, în anii de după Revoluţie s-au furat 1071 de obiecte de patrimoniu sau susceptibile de a face parte din patrimoniu; dintre acestea 140 au fost furate din muzee sau ateliere de artă, alte 303 obiecte proveneau de la persoane particulare, restul fiind, în marea lor majoritate, jefuite din biserici sau situri arheologice. N-ar trebui să uităm nici clădirile de patrimoniu, adevărate bijuterii de arhitectură, degradate, intenţionat sau nu, prin dezinteresul, neglijenţa sau incapacitatea celor care le au în păstrare: autorităţi locale, persoane particulare sau societăţi comerciale. Exemple sunt nenumărate, să ne gândim numai la clădirile de patrimoniu din Bucureşti, multe dintre ele retrocedate, sau cele din centrul istoric al staţiunii Băile Herculane şi din centrul municipiului Caransebeş, majoritatea aflate într-o stare avansată de degradare. În municipiul Caransebeş, fostul hotel şi restaurant "Pomul verde", în care au fost găzduiţi împăraţi ai Austriei, oameni politici, artişti şi oameni de ştiinţă, a fost înstrăinat şi transformat în sală de jocuri de noroc. Clădirea Muzeului Judeţean de Etnografie şi Istorie a Regimentului de Graniţă construită în 1738 este cea mai veche clădire militară de tip austriac din Banat şi se deteriorează din cauza lipsei de fonduri pentru restaurare. Într-o situaţie jalnică se află şi clădirea care a fost sediul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, preluată cu câţiva ani în urmă de aşa-zisa Comunitate de Avere, instituţie publică fără niciun fel de activitate. În municipiul Reşiţa merită a fi conservate vechile furnale ca simbol al patrimoniului industrial din România. Merită amintite aici şi multe din vechile conace boiereşti, transformate, în perioada comunistă, în CAP-uri şi abandonate şi părăginite în anii de după Revoluţie, sau multe din bisericile de lemn din Sălaj şi Maramureş, construite în urmă cu sute de ani, dovadă a continuităţii creştinismului în această parte a lumii, aflate în pericol de dispariţie. Din fericire, sub actualul mandat de la Ministerul Culturii, a fost elaborată o strategie privind patrimoniul cultural naţional al cărui rol este să menţină, să dezvolte şi să promoveze valorile culturale patrimoniale astfel încât să se bucure de ele cât mai mulţi. Totodată, ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional a anunţat că va iniţia editarea unei "cărţi negre" a patrimoniului, pentru a trage un semnal de alarmă într-o situaţie de evidentă criză. Şi asta pentru că niciodată în istoria României nu s-a distrus patrimoniul cu atâta inconştienţă şi sălbăticie precum în ultimii ani. Categoric că efortul ministerial ar trebui conjugat cu cel din teritoriu, cu implicarea autorităţilor locale, a Institutului Naţional pentru Monumente Istorice, a Comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu, dar şi a sectorului privat. Parteneriatele public-privat pot fi şi ele o soluţie pentru redresarea situaţiei în acest domeniu. Dar poate că şi legislaţia noastră şubredă şi deficitară ar trebui modificată pe alocuri în sensul evitării pe viitor a multora dintre dezastrele culturale ale ultimilor ani. |
|
|||
|
Doamna Doiniţa-Mariana Chircu: "Sclavia modernă" Cifra de afaceri a celor care se ocupă astăzi de sclavie, în plin secol XXI, depăşeşte 35 de miliarde de euro anual. Unul din ofiţerii brigăzii de combatere a crimei organizate ne spunea mai zilele trecute că fenomenul traficului de persoane s-a dezvoltat atât de mult, încât cifrele şi profiturile mafioţilor şi traficanţilor de carne vie depăşesc, acum, deja "demodatul" trafic de droguri. E o realitate zdrobitoare, noi, românii, fiind printre cei mai afectaţi de acest fenomen. Aceşti infractori deosebit de periculoşi profită de vulnerabilitatea în care se găsesc cei mai mulţi dintre români, vulnerabilitate determinată de sărăcia din ţara lor. Până în 2003, miza cea mai mare a românului era să găsească o soluţie pentru a obţine viza şi a ajunge în Europa. Dădea atenţii către funcţionari, încheia contracte de muncă fictive sau chiar alegea să facă o călătorie de 2.000 de km între roţile camioanelor de transport internaţional, de multe ori călătoria fiindu-i fatală. A dispărut şi viza, iar miza s-a mutat pe obţinerea unui contract de muncă avantajos. Dacă se putea să fie şi legal era şi mai bine. De ce legal? Pentru că prea multe tragedii s-au întâmplat până acum şi continuă să se întâmple. Câte adolescente din România nu şi-au legat speranţele de iluziile postate la mica publicitate şi au ajuns într-o clipă în casele de toleranţă ale Europei. Câţi dintre români nu s-au gândit că-şi scapă familia din mizerie muncind în Europa şi au ajuns sclavii europenilor, trebuind să suporte condiţii greu de imaginat. Mulţi au utilizat termenul de "căpşunar" pentru a-i desemna pe cei care munceau în ţările Europei. Pentru cei mai mulţi, cuvântul a devenit sinonim cu "fraierii care muncesc cinstit" şi care nu au migrat ca să fure, să tâlhărească sau chiar să ucidă. Termenul, puternic depreciativ, îi batjocorea tocmai pe românii cinstiţi, care lăsaseră diplomele de economist, profesor sau inginer, fără valoare în ţara noastră, şi le dăduseră pe munca de jos din ţările bogate, din fericire mult mai bine plătită. Mulţi dintre ei au ajuns însă pe mâna unor reţele, care mai de care mai periculoase, ai căror capi au fost atât români stabiliţi de mai mult timp acolo, organizaţi în clanuri, fie chiar străinii cărora astfel de afaceri le-a surâs. Am văzut o largă preocupare atât din partea presei, cât şi a instituţiilor interne şi europene faţă de diverse infracţiuni ale românilor în străinătate, însă nu am văzut nicio preocupare faţă de soarta sutelor de mii de români cinstiţi care muncesc în Europa. Nu cred că mai trece o săptămână să nu aflăm ştiri despre români exploataţi, nemâncaţi, înşelaţi şi chiar neplătiţi pentru munca lor. Sunt fiinţe umane, sunt românii noştri, prea puţin apăraţi, prea puţin respectaţi pentru munca lor. |
|
|||
|
"Cerere mare - ofertă mică" Învăţământul preşcolar reprezintă prima treaptă a sistemului de educaţie şi instruire, un sistem de instituţii antepreşcolare şi preşcolare de diverse tipuri, de stat şi particulare, cu programe diferite de funcţionare. Ştim foarte bine că acest tip de învăţământ are o mare importanţă în pregătirea copilului şi în vederea integrării acestuia în viaţa şcolară. În fiecare an, familiile care au copii mici se confruntă cu aceeaşi problemă: lipsa locurilor în creşe şi grădiniţe, aceştia fac toate demersurile necesare, de multe ori cu un an înainte, pentru a-şi înscrie copiii. În Bucureşti, mii de copii rămân acasă deoarece nici aici nu există locuri în grădiniţe, autorităţile locale fac eforturi pentru suplimentarea acestora. Se ştie într-adevăr că numărul copiilor a crescut în ultimii ani pe când numărul grădiniţelor de stat a scăzut. Ce este de făcut în acest caz? Autorităţile locale sunt obligate să păstreze acest sistem de instituţii preşcolare dar şi mai mult, să creeze altele noi. Acest lucru nu este posibil decât atunci când reforma în învăţământ şi descentralizarea vor avea loc. Descentralizarea în educaţie presupune redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice de la nivel central către nivelul local. Numai aşa putem crea un sistem de învăţământ bine organizat, administrat şi finanţat conform rigorilor europene. Guvernul Boc promovează descentralizarea în învăţământ, iar PD-L manifestă un interes deosebit cu privire la pregătirea cât mai bună a copiilor pentru integrarea optimă în clasa întâi şi crede sincer că atât grădiniţa cât şi şcoala sunt cele care consolidează un set de valori stabile şi coerente. |
|
|||
|
Domnul Stelică Iacob Strugaru: "Lichiditatea şi solvabilitatea sistemului bancar" Prioritatea imediată a politicilor macroeconomice româneşti trebuie să vizeze menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii sistemului bancar din România, mai ales acum, în plină criză economico-financiară. Creşterea profitului, cel care reprezintă în definitiv primul şi cel mai important motiv de acţiune al agenţilor economici bancari, trebuie însă să ţină cont obligatoriu de evoluţia sistemului economic, de creşterea lui, de sănătatea şi prosperitatea celorlalţi agenţi economici non-financiari. A face planuri de profitabilitate pentru următoarele luni, în acest climat incert, nu poate părea decât riscant pentru băncile din România. Aceşti agenţi financiari ar trebui să privească cu cea mai mare seriozitate rezultatele "testelor de stres" pe care Banca Naţională a României le-a realizat. Nu este nicidecum vorba de a evalua capacitatea băncilor în condiţii de risc, căci, prin profilul activităţii lor, băncile se confruntă cu riscul financiar. Ci este vorba de capacitatea instituţiei bancare de a face faţă crizei economice şi dacă aceste instituţii deţin o pondere suficientă de capital. Demersul Băncii Naţionale a fost determinat, pe de o parte, de acordul cu Fondul Monetar Internaţional, iar pe de altă parte, de nevoia de a calcula solvabilitatea bancară pe baza unor standarde internaţionale. Şi banca centrală, dar şi băncile comerciale au înţeles necesitatea creşterii, de la 8% la 10%, a limitei de solvabilitate, creştere care reclamă un supliment de aproximativ 1 miliard de euro. Aş dori să fac un apel la agenţii economici cu profil bancar de a acorda mai multă atenţie priorităţilor amintite - asigurarea lichidităţilor şi solvabilităţii - şi să nu mai dirijeze întregul efort către maximizarea profitului. Este cu totul adevărat că, pentru unele instituţii bancare, sancţionarea profitului excesiv ar putea fi activată. Profitul excesiv, tradus în rate ale dobânzii efective excesive, se constituie în fapt într-o frână puternică a creditării pentru agenţii economici din economia reală. Este puţin probabil ca un agent economic ce are o profitabilitate de sub 20% să acceseze un credit cu dobânzi de peste 25% şi chiar 30%. Cu toţii cunoaştem că mai ales în perioade de contractare economică, instrumentul cel mai puternic de relansare îl reprezintă creditul, imposibil de accesat în lipsa lichidităţii sau a riscului de solvabilitate. |
|
|||
|
"Miza e criza" Noi, reprezentanţii clasei politice, primim din ce în ce mai des semnale că România are nevoie de demersuri serioase din partea noastră. Primim aceste semnale atât de la cetăţenii care ne-au mandatat să îi reprezentăm în Parlamentul României, cât şi din datele statistice, care ne arată că impactul crizei economice globale asupra României este chiar mai mare decât se estimase iniţial şi, nu în ultimul rând, le mai primim de la instituţiile europene, îngrijorate de situaţia în care se află ţara noastră. Săptămâna trecută, în ziua în care plenul reunit al Parlamentului României dezbătea o moţiune de cenzură, iniţiată de PNL şi UDMR împotriva actualului Guvern, Comisia Europeană declanşa procedura de deficit excesiv pentru România, ca urmare a deficitului public de 5,4% înregistrat de ţara noastră în anul 2008. Comisarii europeni au analizat contextul economic din România anului 2008 pentru a vedea dacă depăşirea ţintei de deficit de 3% stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere a avut la bază o situaţie excepţională şi temporară. Raportul Comisiei precizează că: "Cifra reflectă, în principal, derapări importante ale cheltuielilor curente, în special ale cheltuielilor cu salariile din sectorul public şi ale cheltuielilor cu prestaţiile sociale, precum şi previziuni exagerat de optimiste privind veniturile", ceea ce spune totul despre performanţele Guvernului Tăriceanu II. În raport se mai arăta că România a urmat o politică bugetară pro-ciclică în perioada de creştere a cererii, 2005-2008, deficitul global crescând de la 1,2% în 2005 la 5,4% din p.i.b. în 2008, în ciuda creşterii medii reale a p.i.b.-ului de 6,5%. Aceasta evoluţie reflectă în mare măsură planificarea defectuoasă şi execuţia bugetară slabă a fostei guvernări. Consider că forurile europene au condamnat în mod explicit politica bugetară a fostului guvern, ai cărui membri, cu un tupeu de nedescris, încearcă astăzi să ne arate că au fost o adevărată binefacere pentru ţară. Legat de problemele pe care România le are la capitolul justiţie şi afaceri interne şi pe care forurile europene le-au semnalat în repetate rânduri, părerea mea este că acestea nu pot fi rezolvate prin amânări nesfârşite. Comisia special constituită pentru analiza Codurilor, condusă de domnul ministru Victor Ponta, a avut un termen de soluţionare a acestora fixat pentru 15 mai. Acest termen a fost depăşit şi în cadrul coaliţiei de guvernare s-a stabilit un nou termen: 30 iunie, dar se pare că nici acesta nu este agreat... Domnul ministru are alte probleme, principala fiind, pare-se, defăimarea fostului ministru al Justiţiei, doamna Monica Macovei. Aş vrea să remarc doar faptul că doamna Monica Macovei este cunoscută la Bruxelles ca promotor al reformei în justiţia din România şi cu cât un partid sau o persoana publică o critică mai mult, cu atât e mai departe de consensul european în ceea ce o priveşte. Cum răspunde o parte a clasei politice acestor provocări? Unii au intrat deja în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, şi-au anunţat candidaturile cu un fast direct proporţional cu situaţia grea în care se află românii de rând. Propun scenarii şi strategii, caută "rezerve" în curtea adversarilor, când ei înşişi au fost, ani de-a rândul, rezerve şi au rămas dependenţi de baronii locali şi de primarii "care este". Alţii, în schimb... se luptă cu criza, căutând soluţii pentru rezolvarea problemelor românilor. Ceea ce mi se pare însă foarte important este asumarea responsabilităţii. Ce ne facem cu un politician care a introdus în platforma electorală a partidului său impozitul forfetar, iar acum, ajuns ministru al IMM-urilor, este cel mai puternic contestatar al acestei măsuri? Ce ne facem, stimaţi colegi, cu toate acestea? Când vom vedea oamenii politici renunţând la politica măruntă a intrigilor, a jocului cu sondajele, a scrisorilor pierdute, făcută mai mereu în faţa camerelor de filmat şi vor arăta românilor că ştiu să facă politica mare şi îşi merită demnitatea publică? Adică să se întoarcă la cetăţeni, să găsească soluţii reale pentru societatea şi economia românească, să-i preocupe provocările şomajului în creştere, ale scăderii puterii de cumpărare, ale siguranţei locurilor de muncă, ale ridicării standardului de viaţă al tuturor cetăţenilor acestei ţări. Vă spun sincer că aştept cu mare nerăbdare ziua în care oamenii politici vor considera de cuviinţă să se comporte aşa cum cetăţenii aşteaptă de la ei. |
|
|||
|
"Armata Română va rămâne fără militari" Ne-am asumat în faţa NATO un buget al Armatei de cel puţin 2,38% pentru modernizare şi reformare, dar aşa cum ne-am obişnuit deja, promisiunile Guvernului Boc nu au nicio legătură cu realitatea faptelor, deoarece acest deziderat exprimat doar de ochii lumii internaţionale a rămas, ca şi în cazul altor domenii importante, doar pe hârtie. Programele strategice ale Armatei Române au fost aprobate încă din anul 2007 şi presupuneau achiziţionarea de armament. Astfel, Forţele Aeriene ar fi trebuit să achiziţioneze 48 de avioane multirol, ulterior vehiculându-se ideea înjumătăţirii necesarului, şi patru sisteme de rachete sol-aer. Forţele Terestre au nevoie de 837 transportoare blindate şi de 2.842 autoturisme blindate şi neblindate, iar Forţele Navale de patru corvete multifuncţionale şi de patru vânătoare de mine. Modernizarea completă a Armatei în materie de achiziţii ar costa 15 miliarde de euro. Însă Ministerul Apărării a primit doar 1,3% din p.i.b., deşi avea doar cheltuielile curente de funcţionare estimate la 7,65 miliarde lei, respectiv suma integrală din p.i.b. alocată. Şi ca totul să fie perfect, rectificarea bugetară instituită prin OUG nr.34/2009 a mai diminuat bugetul Armatei cu 696,424 milioane lei la toate titlurile de cheltuieli. Astfel, România va avea o armată fără fonduri care va funcţiona doar pe hârtie. În aceste zile, ministrul Stănişoară vine cu o nouă decizie de reducere a cheltuielilor, şi anume de amânare a plăţii unor sporuri militarilor, ceea ce va determina, din păcate, reducerea drastică a veniturilor acestora şi chiar plecarea masivă a acestora din sistem. În ce constă oare reformarea şi mai ales modernizarea Armatei Române? Doar în reducerea masivă a veniturilor militarilor de la o zi la alta, în condiţiile în care 75.000 de militari susţin fiecare câte o familie cu obligaţii financiare, cu rate, cu cheltuieli lunare programate, care ar fi avut nevoie măcar de o prevenire din timp a diminuării veniturilor lor. Decizia Guvernului Boc de amânare a sporului de radiaţie şi a celui de confidenţialitate, în cuantum de 10, respectiv 15%, va fi urmată şi de alte anulări sau diminuări ale veniturilor militarilor, şi anume, sporul pentru specialitatea de clasă, a indemnizaţiei de comandă etc. Care vor fi consecinţele? Să ne răspundă domnul ministru Stănişoară cum va reuşi să mai ţină militarii de carieră în sistem? Cum va stopa valul de nemulţumiri şi de plecări din armată? Cine va mai fi interesat de o haină militară a sărăciei şi chiar a neperformanţei, având în vedere că armata fără înzestrare şi fără cointeresare nu poate însemna decât eşec? Dacă în Armata Română militarii nu au dreptul la un spor de confidenţialitate, când obiectul activităţii lor implică foarte clar accesarea şi utilizarea informaţiilor clasificate, până unde va merge vulnerabilitatea lipsei de protecţie a sistemului de informaţii? Dacă sănătatea românilor nu contează, dacă agricultura românească nu este importantă, dacă educaţia este doar o Cenuşăreasă, dacă nici Armata Română nu mai are vreo valoare, atunci pe ce mai daţi dumneavoastră vreun ban, domnilor guvernanţi? |
|
|||
|
«Partea "plină a paharului", văzută numai de Premierul Boc» În timp ce proiectul Guvernului actual privind Programul de convergenţă prevede o puternică adâncire a recesiunii în România, domnul Boc merge la Cluj şi declară nonşalant că: "preferă să vadă "partea plină a paharului" în ceea ce priveşte recesiunea economică, în condiţiile în care se întrevăd semne de redresare în lunile martie şi aprilie, încasările la buget începând să crească, iar şomajul să se reducă". Chiar ultima variantă a Raportului României către UE îl contrazice flagrant pe domnul Boc, deoarece adâncirea drastică a recesiunii este recunoscută aici de către guvernanţi prin prognozarea unei creşteri galopante a numărului şomerilor, blocarea angajărilor în sectorul bugetar pentru următorii doi ani, îngheţarea salariilor bugetarilor, renunţarea la scutirea de impozit a firmelor care reinvestesc profitul în anul 2009, deşi acest lucru a fost anunţat încă din Programul de guvernare al Coaliţiei PSD - PD-L şi tergiversat îndelung. Astfel, prognoza "scrisă" a Guvernului Boc este destul de pesimistă, numai domnul Boc este optimist, cel puţin la nivel declarativ... Ce să luăm în considerare, una din declaraţiile controversate ale Domniei sale de genul: "Ceea ce este îmbucurător este că, începând cu lunile martie şi aprilie, se întrevăd semne de redresare economică, care îmi dau speranţa că ceea ce facem este bine, că într-un interval nu foarte lung vom depăşi criza economică" sau ultima variantă a Programului de convergenţă, care trebuie să vină pentru aprobare în următoarele zile pe masa Guvernului pe care tot domnul Boc îl conduce? Trebuie doar să credem că documentele scrise, care mai şi urmează să fie trimise Uniunii Europene, nu au nicio legătură cu realitatea economică românească atât de bine văzută acum, în campanie electorală, de către premier? Îi reamintesc domnului prim-ministru că prima variantă a Programului mai sus menţionat era cu mult mai optimistă, cu o previziune de numai 6,8% a ratei şomajului, iar în ultima variantă rezultă o creştere a numărului de şomeri cu 220.000 de persoane, de două ori mai mare faţă de începutul anului, rata şomajului urcând astfel la circa 8%. Dacă acesta reprezintă un motiv de optimism, nu pot decât să-i reîmprospătez memoria domnului Boc cu câteva date oficiale ale INS: "p.i.b.-ul României s-a contractat cu 6,4% în trimestrul unu din 2009, comparativ cu perioada similară a anului trecut, şi a scăzut, conform datelor ajustate sezonier, cu 2,6% faţă de trimestrul patru, iar economia a intrat tehnic în recesiune. Recesiunea tehnică este definită ca fiind scăderea p.i.b.-ului, ajustată sezonier, în două trimestre consecutive, comparativ cu trimestrele anterioare. Produsul intern brut s-a redus în trimestrul I 2009 comparativ cu trimestrul IV 2008 cu 2,6% (date ajustate sezonier) şi cu 6,4% faţă de trimestrul I 2008 (date neajustate)". De asemenea, veniturile bugetare din primul trimestru au scăzut cu 5,5% comparativ cu nivelul din perioada similară a anului trecut, iar deficitul bugetului general consolidat a fost de 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% din p.i.b. Dacă pe mine nu mă credeţi, domnule Boc, deşi vă vorbesc numai despre date oficiale şi documente elaborate la Palatul Victoria, atunci ar trebui să-i credeţi măcar pe analiştii economici, care consideră că scăderea economică din primul trimestru depăşeşte cu mult aşteptările lor, care prevedeau o contracţie a economiei între 2% şi 4,1% în acest an. Aş vrea să vedem cu adevărat "partea plină a paharului" în economia românească, după ce această campanie va trece şi nu vom mai avea motive de aruncat declaraţii publice fără acoperire, doar de dragul de a linişti disperarea românilor pentru 30 de zile. |
|
|||
|
"Cum rămâne cu scăderea impozitelor, domnule ministru Pogea?" Reperul de moralitate al oricărei guvernări îl constituie modul în care aceasta îşi îndeplineşte promisiunile din campania electorală, a căror reflectare fidelă trebuie să fie programul de guvernare. Din acest punct de vedere, Guvernul actual este campion în a omite promisiunile făcute. Printre măsurile uitate brusc după câştigarea alegerilor se numără creşterea salariilor cu 50% la profesori, "imediat din prima zi de guvernare"; majorarea cu 50% a pensiilor pentru grupele I şi II de muncă; menţinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie; dublarea pensiilor agricultorilor; majorarea cu 50% a alocaţiilor familiale; acordarea celei de-a 13-a pensii; creşterea salariului minim până la 1.000 lei; încurajarea încadrării în muncă a pensionarilor care doresc să-şi sporească veniturile; reduceri fiscale pentru primul an de activitate profesională - 100% în primele 6 luni şi 50% în următoarele 6 luni; măsuri pentru reducerea fiscalităţii, cum ar fi: anularea taxei de poluare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, reducerea t.v.a. la 5% pentru alimentele de bază, reducerea impozitului pe veniturile salariale la 10% pentru salarii mai mici decât salariul mediu brut pe ţară, scăderea impozitului pe dividende, crearea unui "scut fiscal" prin calcularea limitei maxime de suportabilitate a taxelor şi impozitelor pentru IMM-uri şi aplicarea regimului diferenţiat faţă de companiile mari; alocarea a 6% din p.i.b. pentru educaţie - construirea a peste 5.000 de şcoli, creşe şi grădiniţe noi, construirea de cămine moderne cu peste 10.000 de locuri; tot 6% din p.i.b. pentru sănătate - construirea a 8 spitale regionale ultramoderne, eliminarea plafoanelor la medicamente din farmacii, investiţii masive în infrastructură şi modernizarea rurală şi urbană, construcţia a aproximativ 1.000 km de autostrăzi, modernizarea a 1.000 km de cale ferată, 8 stadioane şi centre moderne olimpice în toate regiunile de dezvoltare, construcţia a 1.000 de facilităţi pentru activităţi sportive, terenuri şi săli de sport, bazine de înot; încurajarea tinerilor fermieri prin acordarea unui ajutor de instalare de 25.000 euro, subvenţionarea a 65% din costurile proiectelor de microîntreprinderi şi pensiuni turistice, acoperirea a 30% din creditele pentru producţie, program de investiţii în spaţiul rural de 13,7 miliarde de euro etc., etc. După nici două luni, promisiunile au intrat din nou la apă, odată cu Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale, PD-L şi PSD uitând nu doar de promisiunile electorale, ci şi de propriul program de guvernare. Astfel, bugetul alocat educaţiei a fost de numai 4,5% din p.i.b., faţă de promisiunea electorală de 6%; bugetul alocat sănătăţii a scăzut la 3% din p.i.b., faţă de nivelul asumat de 6%, cu aproape 1% din p.i.b. mai mic faţă de cel alocat efectiv în anul 2008. Deficitul bugetului consolidat ar urma să fie de 4,6% din p.i.b., adică 24,3 miliarde de lei pe întregul an. Ministerul Finanţelor Publice a ţinut sub straşnic secret rezultatele primului trimestru pentru a nu se constata cât este de aberantă această previziune. Căci deficitul bugetului consolidat după trei luni este deja de 8 miliarde de lei, adică aproape 1,5% din p.i.b.. Aşadar, 32% din deficitul anual. Şi asta în condiţiile în care din cele 10 miliarde de euro investiţii promise nu a fost utilizată nici a zecea parte, iar pentru domeniile subfinanţate ar mai trebui completate cheltuielile cu cel puţin 10 miliarde de lei până la sfârşitul anului. Ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, aruncă pe piaţă diferite idei, cum ar fi acest "impozit forfetar", ca să aflăm acum că în angajamentul semnat, din start era vorba de un impozit minim obligatoriu, plătit anticipat. Aţi justificat introducerea acestei măsuri prin faptul că ea există şi în Franţa. Acolo, firmele cu o cifră de afaceri de până la 1,5 milioane de euro sunt scutite de acest impozit, iar celelalte plătesc 1.000 de euro. O astfel de măsură, care loveşte mai ales în micii întreprinzători, anihilează toate teoriile Guvernului Boc privind grija faţă de cei săraci. Pentru că săraci sunt şi printre cei care muncesc, nu numai printre pensionari sau printre asistaţii sociali. Realitatea este că acest tip de impozit este actualmente pe cale de eliminare atât în Franţa, unde din 2010 vor fi scutite firmele cu o cifră de afaceri sub 15 milioane de euro, iar din 2011 acest impozit va fi eliminat complet, cât şi în Ungaria, unde guvernul maghiar va elimina această taxă din 2010. În interpelarea pe care o voi adresa domnului ministru Pogea, voi cere precizări cu privire la reducerile fiscale pentru anul 2009, mai exact câte impozite şi taxe din cele peste o sută promise vor fi eliminate în perioada imediat următoare. Privind acum politica fiscală a Guvernului Boc pot spune că reducerile fiscale în varianta actualului ministru al Finanţelor înseamnă de fapt cât mai multe taxe pentru contribuabilul român. |
|
|||
|
"Subfinanţarea din domeniul sănătăţii acutizează sistemul" Guvernul Boc a prevăzut în Legea bugetului pe anul 2009 mai puţini bani decât în 2008 pentru sistemul de sănătate din România, deşi ştia foarte bine că acesta are nevoie de capital consistent pentru continuarea reformelor şi pentru modernizare. Acum, după ce rectificarea bugetară din aprilie a mai tăiat din fondurile Ministerului Sănătăţii, se pune deja problema supravieţuirii domeniului de sănătate publică de la o zi la alta. Dacă Guvernul Boc nu va face o infuzie urgentă de bani în sistem, pacienţii ar putea ajunge să-şi plătească în curând toate serviciile din spitale, care, oricum în trimestrul al patrulea al acestui an, rămân fără fonduri după cum arată situaţia actuală. Minusurile operate la bugetul sănătăţii la rectificare, fără niciun protest din partea ministrului Bazac, pot duce la lipsa de medicamente, de materiale sanitare şi tratamente spitaliceşti şi chiar la neplata salariilor cadrelor medicale. Chiar preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, domnul doctor Irinel Popescu, declara: "Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este cu mult sub nivelul minim necesar de asigurare a cheltuielilor prevăzute prin actele normative în vigoare, având în vedere că principala sursă de finanţare a sănătăţii o reprezintă FNUASS, care acoperă peste 90 la sută din finanţarea sistemului". Efectele crizei se simt tot mai acut în spitalele din judeţe, multe dintre acestea ajungând la un pas de colapsul financiar. În anul 2008, majoritatea spitalelor din România nu mai aveau datorii sau restanţe majore către furnizori. Acum, în 2009, situaţia financiară a acestora s-a întors în timp la colapsul resimţit la începutul lui 2005. În loc de bătălie pentru obţinerea finanţării necesare sistemului, în această dificilă perioadă de criză, domnul ministru Bazac a avut alte "bătălii" mai importante de dus cu managerii de spitale, luând hotărâri în consecinţă: 73 de manageri de spitale au fost demişi de către dumnealui cu puţin timp în urmă. Aceasta era oare cea mai importantă măsură de care aveau nevoie acum milioanele de pacienţi din România: înlocuirea unor directori cu alţii pe criterii politice? Pe timp de criză, când oamenii abia mai au cu ce să-şi asigure existenţa zilei de mâine, sunt anunţaţi de ministrul Bazac că, în cazul în care vor deveni pacienţi, vor plăti din buzunar serviciile medicale din spitale, deşi majoritatea plătesc contribuţii pentru sănătate. Este adevărat, sunt discriminaţi cei care plătesc contribuţii de sănătate şi din sumele plătite de aceştia beneficiază şi cei care nu plătesc. Dar asta nu înseamnă că trebuie să persistăm în întărirea discriminării, în loc să luăm măsuri pertinente pentru înlăturarea acesteia din sistem. Unde este dreptatea pentru pacienţi? Unde este grija pentru sănătatea românilor? Cu cei 73 de noi manageri se va face "primăvară" în spitalele din România sau banii de care are nevoie sistemul de sănătate, intrat într-un blocaj fără precedent, vor veni din ideile "performante" cu care au venit în "bagaj" aceştia? Domnule ministru, luaţi în considerare faptul că, dacă alte domenii mai pot funcţiona un timp în regim de avarie, sănătatea nu are nicio şansă! |
|
|||
|
«Neimpozitarea profitului reinvestit din luna iulie a acestui an rămâne la stadiul de promisiune uitată în "celebrul" Program de guvernare PD-L - PSD» Printre primele deziderate trâmbiţate intens de către actualii guvernanţi încă din primele zile ale instalării lor în fruntea ţării, a fost şi ideea de aplicare a neimpozitării profitului reinvestit începând cu luna ianuarie a anului 2009, deziderat inclus în Programul de guvernare al Coaliţiei PD-L - PSD. Dar, după cum ne-am obişnuit deja în cele cinci luni de guvernare, bagheta schimbătoare a deciziilor din minut în minut, de prim-ministru în funcţie a domnului Boc, nu a pus acest lucru în aplicare din ianuarie şi, mai mult, acesta şi-a modificat de la o lună la alta intenţiile, cel puţin la nivel declarativ. Astfel, în luna martie a acestui an, premierul Boc anunţa foarte hotărât, după mai multe întâlniri cu patronatele: "Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată începând cu trimestrul II al anului 2009", deşi în Programul anticriză al aceluiaşi guvern, această măsură urma să fie aplicată din 2010, după cum afirma la sfârşitul lunii ianuarie a.c. ministrul Finanţelor, domnul Gheorghe Pogea: "Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aprobată prin ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal, dar va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010". Aceste declaraţii neserioase au avut în acest an un impact negativ asupra mediului de afaceri românesc, impact extrem de păgubos, care loveşte exact într-o perioadă de criză economică şi financiară prelungită. Dacă mai socotim şi introducerea impozitului forfetar, jocul deducerii t.v.a. şi a cheltuielilor cu combustibilii, putem să înţelegem cum efectele crizei sunt multiplicate de către incompetenţa guvernului. Nu că ar mai fi cazul acum, când criza s-a acutizat şi aproape nimeni nu mai înregistrează profit, iar firmele ar fi avut nevoie disperată de "oxigenul" reducerii taxelor şi impozitelor, dar surpriza se lasă îndelung aşteptată şi aproape că aplicarea ei ar fi una fără sens. Măsura neimpozitării profitului trebuia să fie deja în vigoare de multă vreme, dar, din nefericire, a tot rămas doar la nivel de discuţie aruncată când şi când în prime-time pe la televiziuni, iar timpul trece, criza se adânceşte, profiturile se volatilizează din ce în ce mai rapid şi, în trimestrul al doilea, firmele nu vor putea sa deducă aceste cheltuieli, deşi ele au făcut investiţii în primul trimestru. Nu vor avea parte decât de o nouă "bucurie", şi anume, aceea de a trebui să plătească pe 25 iulie aceste taxe şi, astfel, efectul va fi dezastruos: se vor închide şi mai multe firme ca până acum. După patru luni de discuţii nesfârşite, mediul de afaceri constată că acest Guvern mincinos condus de domnul Boc nu a luat nicio măsură pentru a-l ajuta să iasă din blocaj, ci a venit cu nenumărate măsuri contra lui, care vor avea consecinţe nefaste. În loc să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat, măsurile promovate de domnul Pogea, în calitate de ministru al finanţelor publice, şi amânarea continuă a tuturor promisiunilor făcute mediului privat vor duce la găsirea de soluţii de eludare a legii din partea actorilor economici, ca o reacţie disperată de evitare a intrării acestora în faliment. Dar nu-i nimic grav, totul trece, ce mai contează închiderea a sute sau mii de firme, domnul Boc oricum ne linişteşte, sub efectul halucinogen al exercitării funcţiei de prim-ministru, cântându-ne în fiecare seară acelaşi candid refren: "relansarea economică şi păstrarea locurilor de muncă, obiectivul fundamental pentru Guvern". Şi, mai mult decât atât, "deja se văd semnele de redresare ale economiei româneşti datorită măsurilor luate de Guvern"!!! Domnule prim-ministru Boc, domnilor guvernanţi, în numele mediului de afaceri, în numele miilor de şomeri pe care îi aveţi pe conştiinţă, în numele agricultorilor cărora le-aţi nenorocit culturile, în numele profesorilor pe care i-aţi batjocorit, vă rog, plecaţi acasă! Daţi-vă demisia, până nu e prea târziu! |
|
|||
|
"Despre drama naţiunii tătare" În fiecare an, la data de 18 mai, tătarii din întreaga lume îi comemorează pe cei care au suferit drama deportării. În fiecare an, în Crimeea, dar şi în România, se desfăşoară manifestări specifice. În mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea, vor avea loc astfel de acţiuni, iar în geamii vor fi ţinute slujbe de comemorare. Trebuie amintit faptul că, în noaptea tragică de 18 mai 1944, în urma ordinului criminal al lui Iosif Visarionovici Stalin, au fost forţaţi să-şi părăsească casele aproximativ 400.000 de tătari. Aceşti oameni au fost îmbarcaţi în vagoane destinate animalelor şi transportaţi în regiuni străine lor, unde nu se aflau ACASĂ. ACASĂ însemna şi, firesc, înseamnă Crimeea. Cinismul autorităţilor comuniste a avut şi o altă dimensiune. În timp ce femeile, bătrânii, copiii sufereau tragedia deportării, tinerii tătari luptau pe front, în cadrul Armatei Roşii. În timpul deplasării au pierit foarte mulţi dintre cei năpăstuiţi. Faptele sunt evidente şi orice istoriografie trebuie să le consemneze. Este de datoria specialiştilor să facă cunoscute astfel de fapte. Din păcate, acest genocid, pentru că este vorba de un genocid, nu a fost încă bine prezentat. Chiar dacă versiunea oficială sovietică a tăcut în privinţa momentului istoric respectiv, a sosit vremea unei noi abordări, abordarea corectă. |
|
|||
|
Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu: "Falimentul moral al moţiunilor PNL" Dacă ar fi să corecteze greşelile pe care i le impută în ultimele săptămâni liberalii prin tot felul de aşa-zise moţiuni, Guvernul PD-L-PSD ar avea foarte puţin de lucru. Realitatea este că Guvernul PD-L-PSD lucrează din greu pentru a reconstrui economia în ruinele lăsate de liberali. Eminenţa economică a liberalilor a dat României cea mai şocantă prăbuşire a ultimilor 20 de ani. Liberalii au transformat o creştere economică de 7,5 la sută într-un deficit bugetar de 5,4 la sută. Cu alte cuvinte, banii munciţi de români au curs gârlă spre buget, iar liberalii i-au topit ca la cazino şi ne-au lăsat pe toţi datori. Asta nu o spune Partidul Democrat Liberal. Nu o spune Guvernul PD-L-PSD. O spune Comisia Europeană. Verdictul necruţător pentru guvernarea PNL vine acum din partea Comisiei Europene. Aceasta e o adevărată moţiune de cenzură, dar îndreptată împotriva fostului Guvern PNL: Comisia Europeană a declanşat pe 13 mai procedura de deficit excesiv împotriva României, pentru că, la sfârşitul lui 2008, Comisia a constatat că România a depăşit cu mult limita de 3 la sută admisă. Guvernul nostru trebuie să recupereze situaţia creată de liberali şi să readucă deficitul lăbărţat de Guvernul Tăriceanu în limitele practicate de UE. În caz contrar, românii vor fi obligaţi să trăiască în inflaţie şi să se descurce cu bani mai puţini de la UE pentru că aşa au hotărât liberalii. Asta este competenţa şi şcoala de guvernare care şi-a permis să scrie moţiunea de cenzură pe care am discutat-o. Raportul Comisiei Europene arată că deficitul înregistrat de România în 2008 - 5,4% din p.i.b. - s-a situat la un nivel mai mult decât dublu faţă de ţinta oficială a guvernului. Gestiunea bugetară slabă este considerată principala cauză pentru deficitul înregistrat. Sunt menţionate: rectificările bugetare frecvente, utilizarea de prognoze prea optimiste de venituri, transferuri de resurse dinspre investiţii spre cheltuieli curente. Situaţia a fost agravată de scăderea semnificativă a veniturilor spre sfârşitul anului. Pentru anul 2008, România a înregistrat al 3-lea nivel al deficitului bugetar dintre toate statele membre UE, derapaj inacceptabil în condiţiile unei creşteri economice de 7,1%. Continuarea politicilor fiscale din 2008 ar fi condus în anul 2009 la un deficit bugetar de aproape 9% din p.i.b. Guvernarea iresponsabilă a PNL poate costa acum România direct 700 de milioane euro, cât ar reprezenta sancţiunile Comisiei Europene pentru depăşirea pragului de 3%, la care se adaugă pagubele indirecte produse în buzunarele tuturor românilor. Spre deosebire de liberali, care au lăsat ţara descoperită în faţa crizei, noi facem tot ce trebuie pentru a lăsa ţara fără criză. Am întărit economia şi finanţele României, asigurându-le o rezervă financiară solidă prin acordul cu FMI şi Comisia Europeană. Am stabilizat cursul monedei naţionale şi am revitalizat încrederea investitorilor în piaţa românească. Am deblocat de asemenea piaţa de credit, asigurând astfel mişcarea fondurilor necesare tuturor întreprinderilor României. Am început deja reforma instituţiilor statului, vom unifica sistemul de salarizare bugetar, spre deosebire de liberali care au menţinut şi folosit în beneficiul politic anarhia sistemului bugetar. Guvernul continuă modernizarea instituţiilor statului, deşi trebuie să facă faţă situaţiei de criză din economie. Am trecut la descentralizarea administraţiei locale şi la mărirea autonomiei comunităţilor. Aceste măsuri trebuiau luate demult si ele erau mult mai uşor de dus la îndeplinire înainte de sosirea crizei economice. PNL nu a mişcat un deget în această direcţie. Practic, Guvernul PD-L-PSD face în vremuri de criză lucrurile pe care liberalii le-ar fi putut face mult mai uşor în vremuri normale. |
|
|||
|
"Zona Schengen şi moneda euro, priorităţi ale actualului Guvern" Pentru întreaga comunitate europeană, data de 9 mai 1945 este ziua victoriei împotriva fascismului, dar, în egală măsură, cea care a deschis calea înfăptuirii actualei Uniuni Europene. Aderarea României la structurile europene a dat cu siguranţă o altă dimensiune şi perspectivă orizontului participativ al poporului român la efortul european, demonstrând mai bine capacitatea constructivă a ţării noastre. Au trecut 2 ani de la momentul când România a devenit membră cu drepturi depline a comunităţii europene, ani care au adus schimbări majore în viaţa cetăţenilor, dar, totodată, şi respectarea regulilor impuse, ani în care România a primit avertismente, recomandări şi beneficii, demonstrând astfel angajamentul de a aplica principiile şi legislaţia UE de la 1 ianuarie 2007. La capitolele fundamentale, majoritatea rapoartelor Uniunii Europene au evidenţiat progrese semnificative în special în sistemul justiţiei, prin înăsprirea legislaţiei privind lupta împotriva corupţiei, în domeniul siguranţei şi al eficienţei controlului la graniţa estică a României, care este şi graniţa estică a UE, în domeniul agriculturii prin înfiinţarea agenţiilor de plăţi şi intervenţie, în domeniul economic prin introducerea cotei unice de impozitare şi a eforturilor privind unificarea reglementărilor fiscale şi coerenţa acestora. Progrese substanţiale au fost făcute şi în ceea ce priveşte conectarea la baza de date comunitară a sistemelor IT din domeniul colectării t.v.a. Însă, mai rămân o serie de aspecte nerezolvate referitoare la politicile sociale şi din domeniul muncii, incluzând sistemul public al sănătăţii, organismele modificate genetic, asigurările autovehiculelor, cererile de capital pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, spălarea de bani şi lupta împotriva fraudelor financiare, managementul financiar şi controlul fondurilor structurale şi asupra sistemului de prevenţie şi combatere a bolilor transmisibile. Este necesar să suplimentăm eforturile noastre pe linie de combatere a criminalităţii, a întăririi capacităţii de gestiune a frontierelor şi a controlului asupra cetăţenilor români care circulă în spaţiul comunitar şi săvârşesc fapte ilegale pentru a împlini un mare deziderat al nostru, şi anume integrarea în zona Schengen, care este, practic, ultimul obstacol în calea deplinei libere circulaţii a cetăţenilor români în Europa. Un alt element primordial este, de asemenea, aderarea la zona euro, ceea ce reprezintă un pas esenţial pe care ţara noastră îl mai are de făcut pentru a ne putea considera pe deplin integraţi în structurile europene. Este cunoscut faptul că, printre avantajele cele mai evidente ale monedei unice pentru firme şi consumatori, se pot număra sfârşitul procesului de schimbare a banilor, simplificarea contabilităţii firmelor europene şi faptul că valoarea euro este garantată de o instituţie independentă. Acestor avantaje i se adaugă acela care derivă din statutul euro de a două monedă ca rezerve din lume: posibilitatea de a plăti direct în euro în foarte multe ţări periferice care au monede mai slabe sau posibilitatea pentru firme de a plăti importurile direct în euro. Am convingerea că prin eforturile comune ale noastre, ale parlamentarilor şi ale membrilor actualului Guvern, vom reuşi să îndeplinim toate criteriile de convergenţă impuse de Comunitatea Europeană, astfel încât România să adere în această legislatură parlamentară atât la moneda unică europeană, cât şi la zona Schengen. |
|
|||
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "Impostura Guvernului Boc" Alegerea uninominală a reprezentanţilor cetăţenilor în Parlamentul României şi, implicit, formarea unei majorităţi de guvernare are la bază o serie de promisiuni şi discursuri din perioada campaniei electorale, în baza cărora oamenii acordă sau nu votul lor. Deşi acestea pot fi considerate drept un contract informal între candidaţi şi cetăţeni, acestea sunt de cele mai multe ori încălcate. Drept exemplu, voi aminti câteva dintre promisiunile electorale ale actualilor guvernanţi, promisiuni ce au avut un puternic caracter social, adresându-se în special categoriilor care au nevoie de susţinere din partea Guvernului, în special în perioadă de criză economică. Deci, să ne amintim cum actuala majoritate susţinea: "Atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie". Sursa: Programul de guvernare 2008 - 2009, Capitolul 8 - Asigurări sociale. Ce ne arată realitatea? Pensiile au o prognoză de creştere de doar 43,2%, fapt care înseamnă bani mai puţini în buzunarele pensionarilor, deşi facturile la utilităţi şi preţurile din magazine sunt tot mai mari. «"Programul naţional pentru vacanţe "Prima mea vacanţă" pentru copii din familii cu venituri reduse"» Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Ce ne arată realitatea? O altă minciună a actualului Guvern, acest program neregăsindu-se în lista de proiecte ale ministerului şi nici un oficial nu a mai menţionat nimic despre această iniţiativă. "Din 2009 majorarea cu 50% a alocaţiilor familiale" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. Ce ne arată realitatea? În Legea bugetului pe 2009 nu apare nicio măsură în acest sens, mai mult, actualul Guvern înregistrând "performanţa" de a întârzia cu luni de zile plata indemnizaţiilor pentru creşterea şi întreţinerea copilului. "Primă de prim job pentru tinerii din mediul rural sau cu venituri modeste" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România. "Niciun tânăr fără loc de muncă" Sursa: Programul politic de guvernare al Alianţei PSD+PC, 2008-2012, 10 angajamente pentru România Ce ne arată realitatea privind ultimele două promisiuni? Nu numai că nu există nici un fel de stimulare a acestei categorii, dar criza economică a lovit extrem de dur în tinerii care doresc să muncească pentru a-şi asigura traiul. Mai mult, tinerii care sunt - în orice ţară şi în orice timp - promotori ai iniţiativei private sunt loviţi de impozitul minim obligatoriu. Ei văd în acest fel cum se spulberă orice şansă de a deschide o firmă şi de a promova o iniţiativă economică. V-am oferit, stimaţi domni din actuala majoritate, doar câteva exemple de promisiuni mincinoase pe care le-aţi făcut în campania electorală. Vă las să definiţi singuri cum se numeşte ceea ce aţi făcut: minciună, impostură sau furt calificat de voturi ale cetăţenilor. |
|
|||
|
"Domnul Boc faţă cu realitatea sau Polemică versus viaţa reală" La începutul săptămânii trecute, cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură, ca tânăr parlamentar şi mai ales deformat de profesia mea de economist, am aşteptat cu interes luările de cuvânt ale membrilor Guvernului. Speram să ni se ofere date concrete, aşteptam să ne convingă cu aplomb de faptul că evaluările noastre, ale liberalilor, sunt eronate şi că de fapt România se îndreaptă către o direcţie bună. Şi spun asta pentru că dincolo de discursuri şi doctrine politice, speranţa noastră se îndreaptă către cetăţean. Dar dezamăgirea a fost pe măsura aşteptărilor - adică imensă. Pentru că am pus în balanţă, pe de o parte, vorbele goale ale domnului Boc, discursul fără substanţă şi fără aplomb şi mai ales lipsa de soluţii şi viziune. Şi, pe de altă parte, am cântărit semnalele îngrijorătoare transmise de către mediul de afaceri, dezamăgirea profesorilor care se văd înşelaţi, disperarea oamenilor care se văd fără perspectiva unui loc de muncă. Şi toate aceste realităţi triste sunt susţinute de cifre care arată foarte clar declinul vieţii economice din România. Realitatea ne arată că numărul cererilor depuse la Registrul Comerţului în ultimele patru zile din luna aprilie, pentru suspendarea activităţii, a fost de 10.000, nivelul din întreaga lună ajungând astfel la 14.035 de solicitări, faţă de 1.055, în aceeaşi perioadă din 2008, conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. ONRC a raportat anterior că, între 1 şi 27 aprilie, 3.434 de firme au solicitat suspendarea activităţii, ulterior revenind cu un anunţ în care se arată că în intervalul 1-30 aprilie 2009 numărul a crescut la peste 14.035 de cereri. Faţă de luna aprilie 2008, numărul cererilor de suspendare din luna aprilie 2009 reprezintă o creştere de 13 ori. În faţa acestei realităţi triste, mă întreb care sunt punctele de sprijin ale discursului domnului Boc. Pentru că orice fel de realitate ne arată foarte clar că domnul Boc şi guvernul pe care îl conduce urmează o singură cale: cea a minciunii. |
|
|||
|
"Avem contract - pe când şi autostradă ?" Răspunsul la întrebarea menţionată în titlul prezentei declaraţii politice poate fi simplu dacă citim comunicările oficiale ale ministerului de resort, privitoare la autostrada Comarnic - Braşov. Acest tronson, în lungime de 58 de kilometri, este practic cea mai scumpă lucrare de profil din România, valorând 1,5 miliarde euro. Însă lăsând pentru mai târziu calculele privitoare la banii plătiţi de alte state pentru autostrăzi în aceleaşi condiţii geografice, pe noi, locuitorii din zona vizată, ne îngrijorează un singur lucru - întârzierile şi amânările tipic româneşti la această lucrare. Deşi ni se spune foarte clar că lucrările vor dura fix patru ani, ni se precizează că efectiv construcţia va începe peste şase luni, după închiderea financiară a proiectului. Adică, la un calcul simplu în faţa calendarului, în luna noiembrie 2009. În condiţiile în care această perioadă este una de iarnă, iar relieful pe care se va lucra este unul de munte, ne întrebăm dacă nu este deja previzibil că lucrările vor începe printr-o... amânare. Mai mult decât atât, nu trebuie să uităm că avem un ministru al transporturilor care a declarat public că autostrăzile nu sunt o prioritate pentru acest guvern. În aceste condiţii, ne putem aştepta să ni se spună că nu sunt bani, că amânăm unele plăţi - fapt care va duce la întârzierea închiderii financiare a proiectului şi, inevitabil, la diluarea termenelor de execuţie efectivă a lucrărilor la autostradă. Dar pentru că există o zicală care spune că "speranţa moare ultima", nu putem decât să ne gândim că această autostradă va fi prima lucrare care va contrazice mersul românesc al lucrurilor de până acum. Să sperăm că atribuirea lucrării - scumpă şi îndelung tergiversată până acum - unui consorţiu franco-elen va avea drept beneficiu respectarea termenelor, iar peste patru ani vom putea fi fericiţi să plătim taxa de autostradă atunci când vom circula pe ruta Comarnic - Braşov. |
|
|||
|
"Majoritatea parlamentară trebuie să respecte drepturile pensionarilor!" Timp de 15 ani, prea mulţi pensionari au avut pensii mai mici decât factura de încălzire sau decât reţeta pentru medicamente. Dacă privim în urmă, imediat după Revoluţie, pensionarii trebuiau să se descurce cu aproximativ 30 dolari pe lună. Chiar şi în anul 2004, doar 3% dintre pensionari aveau o pensie mai mare de 500 lei. Încă de atunci, dar mai ales în ultimii doi ani de guvernare liberală, Guvernul Tăriceanu a acordat o atenţie deosebită pensionarilor, considerând că este de datoria celor care guvernează să se asigure că toate categoriile sociale, inclusiv pensionarii, beneficiază de venituri decente, care pot asigura un nivel de trai adecvat. Astfel, la sfârşitul anului 2008, peste 70% dintre pensionari aveau o pensie de peste 500 lei. Au existat voci care au încercat să pună la îndoială sinceritatea demersului Partidului Naţional Liberal de a mări constant pensiile, însă de fiecare dată s-au înşelat. S-au înşelat în 2006, când am mărit valoarea punctului de pensie cu 16,8%, în 2007, când creşterea a fost de 35%, s-au înşelat şi în 2008, când Guvernul Tăriceanu a adus punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie. Sunt mândru că sunt liberal şi că prin politicile duse de către partidul pe care îl reprezint, pensionarilor le-au fost redate bunăstarea şi demnitatea. Sunt mândru că în doar patru ani, Guvernul PNL a dublat valoarea pensiilor în România şi consider că avem datoria morală, ca societate şi ca oameni, să avem grijă de părinţii şi bunicii noştri. Mai puţin mândru sunt însă că, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, nu pot da un răspuns întrebărilor pe care tot mai mulţi pensionari şi le pun. Nu pot să le spun de ce valoarea punctului de pensie, stabilită de Guvernul liberal la 763,7 lei de la 1 ianuarie 2009, a devenit 697,5, ca urmare a unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvernul Boc. Nu pot să le spun de ce punctul de pensie stabilit de Guvernul Tăriceanu la 45% din salariul mediu brut pe economie a ajuns la 43,2%, urmare a aprobării Legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2009. Ceea ce pot însă să le spun este ca voi continua sa susţin că pensionarii au dreptul moral la un nivel de viaţă decent, la fel ca noi toţi, că voi continua să le amintesc celor care ne guvernează azi că este de bun simţ să îşi respecte promisiunile făcute în campania electorală, că în continuare voi susţine prin activitatea mea parlamentară măsurile care le pot reda pensionarilor drepturile pierdute. Stimaţi colegi aflaţi la guvernare, ajutaţi-mă să le spun pensionarilor că în Parlamentul României deciziile au la bază morala şi bunul simţ, nu o vremelnică majoritate de 74%. |
|
|||
|
"Majoritatea PD-L-PSD îngheaţă punctul de pensie!" Am atras atenţia de nenumărate ori de la tribuna Parlamentului că efectele crizei economice din acest an vor lovi în categoriile cu venituri reduse, în special în pensionari, şi am atenţionat că este de datoria Guvernului şi a noastră, a parlamentarilor, de a găsi soluţii pentru atenuarea acestor efecte, pentru păstrarea puterii de cumpărare a acestora, pentru respectarea unor drepturi câştigate după atâţia ani de muncă. În campania electorală, actuala majoritate PD-L-PSD a promis pentru anul 2009 mărirea pensiilor şi a stabilit ca obiectiv în Programul de guvernare, la Capitolul 8 - "Asigurări sociale" "Atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie." Nu s-au ţinut de cuvânt în faţa pensionarilor şi imediat după instalarea la putere, Guvernul Boc a anulat prevederea din lege privind această ţintă de 45%, şi prin Ordonanţa de urgenţă nr.226/2008 a micşorat punctul de pensie la valoarea de 697,5 lei. Dincolo de aspectele imorale şi ilegale ale deciziei guvernamentale, am crezut atunci că va fi o măsură temporară, urmând ca Legea bugetului asigurărilor sociale de stat să prevadă ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul brut pe economie. Ne-au înşelat din nou şi în ciuda amendamentelor noastre, ale liberalilor, de a respecta lege, actuala majoritate a tratat cu dispreţ drepturile şi aşteptările pensionarilor, fixând punctul de pensie la 43,2% din salariul mediu pentru anul 2009. La dezbaterea din Parlament a Ordonanţei de urgenţă nr.226/2008, în urma consultării cu asociaţiile de pensionari, am reuşit să impunem un amendament pentru respectarea legii, astfel încât pensionarii să beneficieze de 45% din salariul mediu pe economie la stabilirea punctului de pensie. Numai că, surpriză, la votul final, actuala majoritatea a trântit din nou uşa în nas pensionarilor, votând pentru respingerea ordonanţei de urgenţă. Ce-au omis guvernanţii este faptul că, prin acest vot sfidător la adresa pensionarilor, rămân în vigoare prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 192/25 noiembrie 2008 prin care Guvernul Tăriceanu a stabilit, începând cu data de 1 ianuarie 2009, valoarea punctului de pensie la 763,7 lei, urmând firesc ca pe primele luni ale acestui an pensionarii să primească pensiile recalculate pornind de la această valoare. Folosind însă o chichiţă legislativă din Regulamentul Camerei Deputaţilor, parlamentarii PD-L şi PSD, în frunte cu Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, au cerut ca ordonanţa de urgenţă să fie rediscutată în sesiunea următoare, anulând procesul legislativ de până atunci şi totodată eforturile noastre şi ale asociaţiilor de pensionari ca legea să fie respectată şi să prevadă ca punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu pe economie. Le solicit distinşilor guvernanţi, precum şi parlamentarilor PD-L şi PSD să înceteze joaca cu nervii pensionarilor şi să ia în discuţie şi soluţioneze cât mai repede problema pensiilor. Le amintesc că sunt acolo, la putere, şi cu voturile acestor oameni care au crezut în promisiunile lor, le amintesc, probabil au uitat, că prima obligaţie constituţională pe care o au este aceea de a respecta legea. Nu este prea mult ceea ce cerem, anume respectarea unei legi pe care şi PD-L şi PSD au votat-o, şi le garantez asociaţiilor de pensionari că la dezbaterea din toamnă a acestei ordonanţe voi milita ca punctul de pensie să fie respectat şi stabilit, potrivit legii, la 45% din salariu mediu brut pe economie. Până atunci, responsabilitatea pentru îngheţarea punctului de pensie şi implicit pentru deteriorarea nivelului de trai al pensionarilor o poartă Guvernul Boc şi cei care-l susţin în Parlament! |
|
|||
|
Cunoaştem preocuparea domnului ministru al MAPDR, Ilie Sârbu, privind atragerea fondurilor europene, precum şi măsurile drastice dispuse de acesta în vederea urgentării plăţilor către fermierii care au dus la demiterea conducerii APIA din minister şi judeţe. În acest context, consider că se impune a ne răspunde la o serie de întrebări, precum şi a primi câteva clarificări asupra modului de rezolvare a problemelor semnalate! De ce nu dispuneţi măsuri care să rezolve selecţia cererilor de plată la proiectele depuse la FEADR de fermieri în sesiunea noiembrie - decembrie 2008, pe măsurile 121, 322 şi 312? Deşi iniţiatorii au cheltuit importante sume de bani pentru realizarea acestora, termenul final de depunere a trecut, iar de patru luni este aşteptată selecţia proiectelor! Totodată solicitanţii fondurilor europene sunt într-o confuzie totală, fapt transmis şi potenţialilor beneficiari, care au sistat demersurile de întocmire a proiectelor, mulţi pierzându-şi încrederea privind realitatea acestor finanţări! În aceeaşi notă, de ce nu dispuneţi finalizarea ghidurilor pentru măsurile 2.1, referitoare la investiţiile productive în acvacultură, şi 2.2., măsuri care sunt de foarte multă vreme în stadiul de proiect şi care fac parte din cadrul Fondului European pentru Acvacultură? Cei interesaţi să acceseze aceste fonduri primesc de peste doi ani de la filialele regionale acelaşi răspuns evaziv: «Urmăriţi în permanenţă site-ul FEP»! Se impune foarte urgent perfectarea Acordului MAPDR cu Fondul de Garantare a IMM-urilor pentru garantarea creditelor acordate de bănci în vederea asigurării cofinanţării proiectelor FEADR. În momentul de faţă, comisionul perceput de acesta este mai mic decât al Fondului de Garantare a Creditului Rural, în cazul în care ştiut este faptul că într-o economie de piaţă şi agricultorii trebuie să utilizeze în folosul lor pârghiile pieţei financiare care le sunt avantajoase! |
|
|||
|
"Vârsta maturităţii electorale" Se împlinesc 19 ani de la primele alegeri libere organizate în România, după cel de-al doilea Război Mondial. Pe 20 mai 1990, România s-a înscris ireversibil pe drumul european şi euro-atlantic, marcând un nou început pentru întreaga societate. Alegerile de la 20 mai 1990 au consacrat opţiunea fundamentală a românilor pentru democraţie şi au conferit legitimitate instituţiilor alese. Primul Parlament ales, care a funcţionat şi ca Adunare Constituantă, a adoptat, după ample dezbateri, Constituţia României, ceea ce a contribuit la consolidarea valorilor democratice. Cred că astăzi ne permitem să privim în urmă fără resentimente sau efuziuni sentimentale şi să ne asumăm trecutul, pentru a putea înţelege mai bine prezentul şi viitorul. Au fost şi greşeli şi neîmpliniri. Era primul an al unei tranziţii lungi şi dureroase, care ne-a afectat şi ne-a maturizat în acelaşi timp. Pe scena politică, efervescenţa depăşea orice aşteptări. Peste 80 de partide politice s-au înscris în cursa electorală! La scrutinul din mai 1990 s-a înregistrat ce mai mare prezenţă la vot din istoria alegerilor postdecembriste. Entuziasmul şi dorinţa de schimbare ale românilor erau uriaşe! Oamenii aveau credinţa că votul lor contează. A fost un moment cu semnificaţii profunde pentru democraţia românească! Nu lipseau tensiunile politice şi sociale, însă dezbaterile politice aveau substanţă şi oglindeau frământările oamenilor. Dincolo de barierele de ordin ideologic şi de dificultăţile inerente oricărui început, liderii politici ai momentului - începând cu Ion Iliescu, Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu sau Ion Raţiu - au avut forţa de a-şi respecta adversarii şi de a-şi canaliza energia în confruntări menite să găsească răspunsuri la multe întrebări şi soluţii la problemele existente. Unde ne găseşte vârsta maturităţii electorale? Într-un moment de criză, de inechitate socială, de indiferenţă civică şi de iresponsabilitate din partea unor lideri politici. Într-un moment în care fuga de răspundere a devenit sport naţional! Actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, nu a înţeles niciodată ce înseamnă dialogul, care este menirea unui şef de stat şi care sunt limitele luptei politice! Din 2004 şi până în prezent, nimic din ceea ce a făcut Traian Băsescu nu poate fi pus sub semnul responsabilităţii! Din 2004 şi până în prezent, Traian Băsescu a încercat să deturneze atenţia de la adevăratele probleme şi să-şi elimine adversarii politici, prin atacuri aberante! Chiar şi în clipa de faţă, când traversăm o criză economică gravă, Traian Băsescu demonstrează că pune interesele sale politice în faţa intereselor românilor, influenţând negativ guvernarea! Astăzi avem nevoie de soluţii, nu de tensiuni politice! La 19 ani de la primele alegeri libere care s-au organizat după Revoluţia din decembrie 1989, avem nevoie de un preşedinte care să îi unească pe români, nu să îi dezbine! Pentru PSD, oamenii sunt cei mai importanţi. Putem construi o societate mai bună, dacă punem oamenii pe primul loc! Pentru Partidul Social Democrat, singurul adversar este criza. Am semnat cu bună-credinţă un Parteneriat pentru România şi ne respectăm cuvântul dat! |
|
|||
|
"Domeniu schiabil în Călimani" Judeţul Suceava are şansa de a beneficia de un relief potrivit pentru practicarea sporturilor de iarnă. La intersecţia a trei judeţe - Mureş, Harghita şi Suceava, în masivul Călimani, există, la peste 1500 m altitudine, locul ideal pentru amenajarea unui domeniu schiabil, un complex de pârtii asemănător celor din Austria. Această zonă este acoperită cu zăpadă timp de şapte luni pe an, există cale de acces şi alimentare cu energie electrică, investiţii făcute pentru fosta exploatare minieră, închisă în prezent şi aflată în proces de ecologizare. Considerăm oportună amenajarea unui domeniu schiabil care se va putea întinde pe aproximativ 100 ha, unde se va putea ajunge cu o telegondolă cu un traseu având o lungime de aproximativ 4,8 km. Respectiva telegondolă va avea trei staţii, va porni pe Faţa Gardului, prima staţie fiind la Poiana Izvoarelor unde s-ar putea dezvolta o pârtie cu instalaţii de transport prin cablu, o a doua staţie ar trebui să fie în Călimaniul Cerbului, pe Vârful Cerbuc, de unde pot să pornească alte zece pârtii cu instalaţii de transport pe cablu - telescaun şi teleschi -, iar a treia staţie va fi în Piciorul Ţiganului. Oportunitatea amenajării unui astfel de complex în Munţii Călimani este reprezentată de o serie de aspecte privind atragerea turiştilor români care preferă să călătorească în Austria, Italia pentru a practica schiul în condiţii optime, precum şi a celor care merg pe Valea Prahovei, unde se creează aglomeraţii foarte mari; un alt aspect benefic al realizării acestui proiect este dat de dezvoltarea din punct de vedere turistic a zonei învecinate, ai căror locuitori, după închiderea exploatării miniere din Munţii Călimani, au dificultăţi în găsirea unui loc de muncă. Să nu uităm că judeţul Suceava oferă turiştilor multe variante de activităţi pentru petrecerea timpului liber, locaţia acestui complex fiind la o distanţă mică de Vatra Dornei, staţiune balneo-climaterică de interes naţional aflată pe DN 17, şosea reabilitată de curând, ceea ce face accesul în zonă mult mai facil. De asemenea, printr-o investiţie realizată de către Ministerul Tineretului şi Sportului - Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei - se doreşte amenajarea unei baze sportive pentru schi fond şi biatlon în această locaţie. Baza sportivă va cuprinde spaţii de cazare, o pârtie pentru schi fond şi biatlon, precum şi un poligon pentru biatlon. Construirea unei astfel de baze este necesară pentru optimizarea condiţiilor de pregătire în sportul de performanţă şi diminuarea cheltuielilor din acest domeniu. Este ştiut faptul că sportivii români se pot pregăti pe pârtiile din România maximum trei luni pe an, restul antrenamentelor desfăşurându-se în afara ţării, cu un număr limitat de sportivi, datorită costurilor pe care le presupune un cantonament în străinătate. |
|
|||
|
"Stadiul realizării obiectivelor POS Mediu" Conservarea şi managementul resurselor naturale realizat prin politica agricolă, de dezvoltare rurală, pescuit şi mediu, măsurile care se referă la protecţia şi prezervarea mediului se găsesc, ca temă orizontală, în majoritatea programelor operaţionale ale Uniunii Europene. Astfel, există numeroase posibilităţi de abordare a diferitelor fonduri europene puse la dispoziţia ţării noastre cu condiţia prezentării unor proiecte viabile, bine întocmite, conform procedurilor stabilite. Printre obiectivele Programului Operaţional Sectorial de Mediu se regăsesc cele referitoare la îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane, dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor, prin îmbunătăţirea managementului deşeurilor şi reducerea de zone poluate istoric în minimum 30 judeţe până în anul 2015 şi reducerea impactului negativ al sistemelor de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi, precum şi protecţia, îmbunătăţirea biodiversivităţii şi a patrimoniului naţional, prin sprijinirea managementului ariilor protejate. Cetăţenii din judeţul Galaţi cu care m-am întâlnit în ultima perioadă de timp consideră că ministerul de resort trebuie să intensifice campanile de informare şi susţinere pentru cei interesaţi de accesarea fondurilor în baza POS Mediu. De asemenea, consider că trebuie redus decalajul existent între Uniunea Europeană şi România cu privire la infrastructura de mediu, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, cât şi asigurarea accesului la utilităţile publice de bază. Aceasta ar trebui să se concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului dezvoltării durabile şi a principiului "poluatorul plăteşte". |
|
|||
|
"Impozitul forfetar" Introducerea aşa numitului impozit forfetar prin OUG nr.34/2009 privind unele măsuri fiscale a generat diverse discuţii şi polemici între factorii politici responsabili în domeniu, care de cele mai multe ori nu au conturat un punct de vedere concret şi constructiv. Personal, consider că politica de impozitare a statului trebuie să ajute mediul economic, nu să-l spolieze sau să-l distrugă. Referindu-mă strict la OUG nr.34/2009 privind unele măsuri fiscale, implementarea acesteia în mediul economico-financiar va avea efecte negative asupra economiei şi nivelului încasărilor bugetare. Ultimele măsuri fiscale introduse, mă refer aici la măsura impozitării firmelor, indiferent dacă au sau nu profit, vor contura o creştere a economiei subterane - firmele vor prefera să facă încasări fără factură pentru a-şi reduce cifra de afaceri, ceea ce va duce la scăderea veniturilor la buget; o mare parte a firmelor se vor desfiinţa, ceea ce va genera efecte în cascadă: creşterea numărului de şomeri, creşterea cheltuielilor bugetare cu ajutoarele de şomaj, scăderea încasărilor bugetare din taxe şi impozite salariale, reducerea încasărilor din t.v.a., reducerea încasărilor bugetare din impozitul pe profit, impozitul pe veniturile colaboratorilor. Pentru rezultate economice bune ale mediul economic autohton, consider că toate regulile economice trebuie stabilite pe termen mediu şi lung, astfel încât orice antreprenor să-şi poată calcula şi realiza obiectivele economice propuse la iniţierea unui proiect economic. Comisia Europeană recomandă ţărilor comunitare ca în situaţie de criză sau recesiune economică să adopte măsuri pentru a ajuta întreprinderile mici, care creează cele mai multe locuri de muncă în Uniunea Europeană, scăderea impozitelor şi a contribuţiilor sociale, reduceri temporare ale nivelului cotei standard de t.v.a. Recomandările Comisiei Europene sunt bazate pe teorii şi studii economice eficiente de sute de ani şi care au constituit colacul de salvare pentru multe state de-a lungul timpului, mă întreb de ce nu ar putea avea eficienţă şi în sistemul economico-financiar românesc? Pentru că din câte observăm, în acest moment Guvernul pare depăşit de situaţie. Este nevoie urgent de adoptarea de către Guvern a unui plan de măsuri pentru menţinerea IMM-urilor pe linia de plutire, menţinerea locurilor de muncă şi pentru stabilizarea economiei naţionale în ansamblu. |
|
|||
|
"Lichidarea sporurilor din Armată" Ordinul emis de Ministerul Apărării Naţionale, prin care a eliminat sine die sporul de confidenţialitate şi sporul de radiaţii, care însumau aproximativ 25% din soldă pentru tot personalul ministerului, poate conduce, fără precedent, la... "neexecutarea ordinelor"! Această reducere a intrat în vigoare, fără glumă, la 1 aprilie, plata soldei efectuându-se, după punerea în aplicare a ordinului, în data de 15 mai. Pe bună dreptate, o asemenea măsură nu poate să nu provoace reacţii adverse. Şi ele n-au întârziat să apară. Ziarele scriu despre o stare de spirit "explozivă" în unele unităţi militare, dar şi despre faptul că "Soldaţii şi gradaţii voluntari se pare că îşi vor înainta demisii în masă, iar activitatea zilnică ar putea fi paralizată printr-un act de o gravitate extremă pentru mediul militar: neexecutarea ordinelor". Cum ne aşteptam, argumentele luării unei astfel de decizii ţin de context, Criză, de solidarizarea tuturor în faţa Crizei. A tuturor, cu excepţia singurului domeniu fără crize şi convulsii, răsfăţat şi intangibil: Turismul. Rectificarea bugetară de primăvară (se mai anunţă una şi în vară) a săpat serios la temelia bunei funcţionări a tuturor domeniilor esenţiale ale societăţii: de la Educaţie, trecând prin Sănătate, ajungând la Armată. Comparaţii cu alte sectoare bugetare nici măcar nu se pot face, întrucât regulile sunt diferite. Dar cu ce sunt distincţi soldaţii ţării faţă de alte categorii socio-profesionale? Putem enumera doar două restricţii pentru care mulţi nu s-ar apropia de sfera milităriei: sunt la dispoziţia patriei 24 din 24 de ore, iar greva este interzisă. Altfel spus, execuţi ordinele fără crâcnire, doar în schimbul soldei. Care oricum nu era mare, iar acum este şi mai mică: 450 RON. Nici măcar cât salariul minim pe economie. Dacă militarii nu primesc spor de confidenţialitate şi spor de radiaţii, atunci cine? Cine are interesul sau... dezinteresul în această privinţă? Oare Armata română poate fi "atacată" fără nici un fel de ripostă? Aşa înţeleg actualii guvernanţi să pună "preţ" pe militari, preţuindu-i formal doar atunci când ei aduc reale beneficii ţării, uneori prin sacrificiul suprem, alteori prin ... sacrificiul bugetar? Relativ la această problemă, generalul maior (ret.) Mihaiu Mărgărit, fostul şef Direcţiei Informaţii Militare, sintetiza într-un articol publicat în Observatorul Militar: "O armată slab pregătită este un risc major la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care cheltuielile necesare întreţinerii resursei umane reprezintă o investiţie pentru securitatea naţională. Ele se constituie într-un capitol distinct în structura bugetului pentru apărare, în cadrul căruia relaţia soldă-pensie, privită şi de pe poziţia formării unei cariere, se află într-un raport de intercondiţionare şi este indestructibilă". |
|
|||
|
"O echipă pentru Iaşi" Se spune că politica trebuie să urmărească desăvârşirea tuturor. Iar când urmăreşti binele public e bine să vorbeşti cât mai puţin de culori şi doctrine politice şi cât mai mult de proiecte viabile pentru comunitate. Şi să le pui neapărat în practică. Dar are Iaşiul astfel de proiecte? De ani de zile, autorităţile locale din municipiu şi din judeţ se plâng în faţa electoratului că nu se bucură decât arareori de sprijinul ferm al autorităţilor centrale. Dar tot de ani buni, aceleaşi autorităţi locale nu fac nimic pentru a îndrepta situaţia. A fi parlamentar, adică a fi ales de o bună parte din populaţie pentru a-i reprezenta interesele în forul legislativ din Capitala României, dar a nu fi invitat niciodată la şedinţele Prefecturii, Consiliului Judeţean sau Primăriei denotă o păguboasă lipsă de responsabilitate din partea factorilor locali de decizie. În acest caz nu mai vorbim de proiecte comune, ci doar de agende şi interese personale. Nici nu mă mai refer la faptul că protocoalele de colaborare din cadrul Alianţei PD-L-PSD nu se respectă la nivel local, deşi într-adevăr nu se respectă. Există prea mulţi lideri politici cărora le place doar jocul individual. Unii preferă să dribleze şi să fenteze până când se împiedică în propriile picioare. Şi apoi cad. Şi se lovesc rău. Şi anunţă că se retrag, dar nu se ţin niciodată de cuvânt. Dar, din nou, afirm că un proiect pentru comunitate trebuie să depăşească diferenţele de opinie (chiar dacă se poate inspira din acestea) pentru a veni în sprijinul celor mulţi. Însă este foarte greu să lupţi pentru un proiect, când acesta se face pe genunchi, pe la spate, după ureche, sau cu ochii închişi. Se mai spune că politica înseamnă bunul simţ aplicat la lucrurile mari. Sunt convins că putem face lucruri mari pentru Iaşi. Dar pentru realizarea acestui obiectiv trebuie, măcar uneori, în momentele esenţiale, să jucăm cu toţii în aceeaşi echipă. O echipă pentru municipiul şi judeţul Iaşi. |
|
|||
|
"Combaterea crimelor produse în numele onoarei şi a violenţei împotriva femeilor - priorităţi pe agenda APCE" În ultimele decenii, opinia publică europeană s-a confruntat cu o escaladare a violenţei domestice, aceasta devenind de la an la an un fenomen tot mai complex şi dificil de combătut de către autorităţile naţionale abilitate în domeniu. Din aceste considerente, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a dezvoltat un sistem complex de identificare şi analizare a tuturor metodelor prin care violenţa domestică se manifestă, atât în interiorul unei familii, dar şi în cadrul unor comunităţi specifice unora dintre ţările membre ale APCE. Organismul responsabil cu elaborarea unor politici coerente în acest sens este Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, din cadrul APCE. În zilele de 14 şi 15 mai, anul curent, am participat, la Istanbul, la cea mai recentă reuniune a acestei Comisii, în calitate de parlamentar de referinţă pentru România. Stimaţi colegi, Am considerat necesar să scriu această declaraţie politică pentru a vă informa despre strategiile aflate acum în dezbatere la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la identificarea cât mai multor metode de a lupta împotriva violenţei domestice, de a combate sau cel puţin de a reduce formele de discriminare practicată în prezent la nivel social, profesional sau cultural. Astfel, în urma dezbaterilor din cadrul Comisiei pentru egalitate de şanse, una din rezoluţiile adoptate are în vedere combaterea violenţei domestice împotriva femeilor. Documentul reclamă necesitatea unei implicări mai active a autorităţilor locale şi regionale în prevenirea şi combaterea violenţei fizice, sexuale sau psihologice asupra femeilor. De asemenea, se vor pune în aplicare mai multe campanii de conştientizare şi informare a opiniei publice în legătură cu drepturile femeilor în comunităţile din care acestea fac parte. O altă rezoluţie adoptată la reuniunea APCE de la Istanbul priveşte un fenomen mai complex, şi anume crimele săvârşite în numele onoarei. Proiectul votat de membrii Comisiei pentru egalitate de şanse stipulează faptul că toate formele de violenţă împotriva femeilor, produsă în numele unor coduri tradiţionale de onoare, sunt considerate serioase încălcări ale drepturilor omului. Asemenea cazuri sunt întâlnite mai frecvent în comunităţile de tip patriarhal sau cele fundamentaliste. Într-adevăr, nu este una dintre principalele forme de violenţă care au loc pe teritoriul ţării noastre, însă consider că o informare publică pe această temă este-binevenită, în primul rând pentru caracterul preventiv pe care l-ar putea avea. Doamnelor şi domnilor Pe agenda reuniunii au existat şi subiecte care şi-ar putea găsi un ecou la nivelul opiniei publice din ţara noastră. Mă refer în primul rând la discuţiile privind pregătirea unui proiect legislativ care să fie adoptat de toate ţările membre ale APCE şi care să aibă la bază recomandările Comisiei pentru egalitate de şanse cu privire la combaterea violenţei domestice. În acelaşi timp, la reuniunea de la Istanbul s-a pus problema prevenirii conflictelor în comunităţile de imigranţi, dat fiind faptul că femeile sunt cele mai expuse, în cazul unor astfel de conflicte. Nu în ultimul rând, un draft de raport adoptat de Comisie are în vedere combaterea violenţei sexuale împotriva femeilor, pe durata conflictelor armate. Sunt teme care la prima vedere în România pot părea puţin interesante pentru cetăţeni şi pentru reprezentanţii clasei politice, dar ştim cu toţii că prima condiţie pentru a evita producerea unui fenomen constă în aplicarea unor măsuri de prevenire. Astfel, consider că este absolut necesar ca autorităţile centrale şi locale din ţara noastră să preia şi să aplice toate prevederile UE şi ale APCE cu privire la combaterea violenţei domestice, indiferent de forma sub care se manifestă aceasta. |
|
|||
|
Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu: Tema: «Să spunem "NU" drogurilor» Consumul de droguri reprezintă un fenomen de mare importanţă şi complexitate pentru noi toţi. El semnifică o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru părinţi şi pedagogi şi un semnal de alarmă pentru societate. Începând cu anul 2006, în România a apărut un fenomen nou în materie de droguri, respectiv consumul şi comercializarea unor alternative la drogurile puternice, în speţă, combinaţii de plante care au efecte similare narcoticelor. Preţul mult mai mic al acestor surogate, precum şi faptul că nu există o lege care să le interzică au dat apă la moară adolescenţilor. Deşi e vorba de o alternativă ceva mai ieftină, riscurile pe care şi le asumă consumatorii sunt asemănătoare cu cele ale dependenţilor de droguri, în condiţiile în care aceste substanţe psihoactive reprezintă substitute ale cannabisului, Ecstasy-ului sau LSD-ului (droguri interzise de legislaţia în vigoare). Dacă împotriva consumului de droguri de mare risc se fac campanii de prevenire, acesta a fost un fenomen neglijat, fapt ce a făcut ca în primele luni ale anului 2009 să se constate o adevărată explozie a punctelor de comercializare, atât magazine reale cât şi site-uri de Internet unde se pot face comenzi online. În prezent, în România sunt în jur de 100 de magazine cu locaţie fizică, iar creşterea numărului acestora este de aproximativ 10% în fiecare lună. De aici rezultă, la nivel naţional, undeva între 25.000 şi 100.000 de consumatori pe lună. Iată deci cum teribilismul sau dependenţa unora, combinate cu dorinţa de îmbogăţire uşoară a altora au contribuit la extinderea comerţului cu astfel de produse, în timp ce în Germania, Franţa, Marea Britanie sau Polonia consumul ierburilor cu efect psihoactiv a fost declarat ilegal. Stimaţi colegi, Este la îndemâna noastră să acoperim acest vid legislativ, motiv pentru care mă număr printre iniţiatorii proiectelor de completare şi modificare ale legilor nr.143/2000 privind consumul şi traficul ilicit de droguri şi nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, propuneri legislative prin care dorim includerea în tabelele-anexă ale celor două a plantelor şi substanţelor cu proprietăţi halucinogene ce pot reprezenta un real pericol pentru sănătatea psihică şi fizică a consumatorilor. Oferirea pârghiilor legale pentru stoparea acestui fenomen este chiar o necesitate stringentă, în condiţiile în care un obiectiv important al României contemporane îl constituie ralierea la structurile europene, iar spiritul aderării trebuie să se facă resimţit inclusiv la nivelul politicilor antidrog. Nu întâmplător, în Raportul pe 2008 al Consiliului de Administraţie al Observatorului European pentru Droguri şi Toxicomanie (OEDT), intitulat "Situaţia drogurilor în Europa" şi prezentat la Bruxelles în noiembrie 2008, substanţele psihoactive au făcut subiectul unui capitol aparte. În cuprinsul materialului au fost făcute menţiuni cu privire la faptul că deşi unele dintre aceste substanţe sunt prezentate de vânzătorii online drept "droguri legale", în multe ţări ele fac obiectul aceloraşi legi ca şi narcoticele clasice şi este posibilă aplicarea de pedepse pentru consum sau comercializare. Relevant privind gradul de periculozitate al unora dintre aceste substanţe este şi faptul că, în martie 2008, în urma unei evaluări de risc realizată de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie a fost emisă o decizie prin care s-a acordat ţărilor din Uniune termen de un an pentru a adopta măsuri de control privind BZP (1-benzilpiperazină), substanţă psihoactivă nouă, folosită ca ingredient principal al aşa-numitelor "pilule pentru petreceri". Şi aceasta este numai una dintre cele 200 de substanţe identificate la nivelul Uniunii ca având efecte halucinogene. Iată de ce, cred cu tărie că aceste substanţe psihoactive pot fi considerate cu uşurinţă anticamera drogurilor puternice şi vă propun să susţineţi demersul nostru legislativ şi să încercăm să marcăm cum se cuvine ziua de 26 iunie, ca Zi Internaţională Împotriva Consumului de Droguri, ca semn al deciziei de a spori eforturile noastre în vederea creării unei societăţi mai bune. |
|
|||
|
"Ziua Naţională a Medicului Veterinar" Ziua de 15 mai este zi de dublă sărbătoare în medicina veterinară: se împlinesc 148 de ani de la înfiinţarea primei şcoli româneşti de medicină veterinară şi este Ziua Naţională a Medicului Veterinar. Ziua Naţională a Medicului Veterinar se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 15 mai. Această dată a fost aleasă la Congresul Naţional de Medicină Veterinară din 1994. De această dată sunt legate o serie de evenimente importante pentru medicina veterinară românească: pe 15 mai 1861, printr-un decret semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a început funcţionarea şcoalei de Arta Veterinariei, în cadrul şcolii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Zece ani mai târziu, tot pe 15 mai, 14 medici veterinari au semnat o "Declaraţiune", care a stat la baza înfiinţării Societăţii de Medicină Veterinară. Aceasta a fost desfiinţată în 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 să se reînfiinţeze, iar ulterior să fie denumită Asociaţia Medicilor Veterinari din România. În 1883, sub direcţia lui Alexandru Locusteanu, Şcoala Veterinară a obţinut statutul de Şcoală Superioară de Medicină Veterinară. Tot în 1883, Şcoala Superioară de Medicină Veterinară trece de la Ministerul Instrucţiunii în subordinea Ministerului Agriculturii, începându-se şi demersurile pentru construirea unui local propriu al şcolii. În anul 1921 este votată Legea transformării Şcolii Superioare de Medicină Veterinară în Facultate. Prin acest act, învăţământul medical veterinar şi-a primit consacrarea definitivă ca învăţământ universitar. La acel moment era singura facultate de medicină veterinară din Balcani, mulţi studenţi din ţările vecine - Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Albania, Grecia - absolvind în România. Profesiunea de medic veterinar este una liberală şi independentă, cu organizare autonomă, aceasta servind apărării sănătăţii animalelor şi sănătăţii publice. Medicul veterinar au un rol important în viaţa tuturor oamenilor, indiferent că deţin sau nu un animal. Aceşti specialişti se ocupă de siguranţa alimentelor pe care le cumpărăm zi de zi, impun respectarea legislaţiei sanitar-veterinare. De sănătatea animalelor depinde sănătatea populaţiei, iar de sănătatea unui popor depinde însăşi prosperitatea lui. De ziua lor, "doctorii de animale" sunt sărbătoriţi pentru profesionalismul, efortul şi dăruirea de care dau dovadă. |
|
|||
|
"Istoria se repetă: Traian Băsescu 2009 - Ion Iliescu 2004" Se vorbeşte foarte mult, începând cu prima jumătate a anului 2007, despre reforma clasei politice. Preşedintele Traian Băsescu şi PD-L îşi arogă un rol principal în această acţiune. Din păcate, nu se observă, sau nu se vrea să se observe, şi fenomenul invers. Cel al degradării clasei politice. Şi acest fenomen există şi se accentuează pe zi ce trece. Dacă în prima situaţie, cea a reformei clasei politice, domnul Traian Băsescu şi PD-L şi-au asumat doar declarativ rolul de locomotivă, în ceea ce priveşte cea de a doua situaţie, Traian Băsescu şi PD-L sunt efectiv personajele principale. Astăzi este 19 mai 2009. Ce se întâmpla pe 19 mai 2004? Atunci, copreşedinţii Alianţei PNL-PD, adică domnii Theodor Stolojan şi Traian Băsescu avertizau, printr-un extrem de dur comunicat de presă, că "Nu vor ezita să ceară declanşarea procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu, pe motiv că încalcă legea fundamentală, Constituţia, prin vizitele sale electorale". Ne aflam atunci în campanie electorală pentru alegerile locale. Copreşedinţii Alianţei "DA" au protestat, şi pe bună dreptate, împotriva implicării făţişe a preşedintelui României de atunci în favoarea PSD, în campania electorală. Pentru cine nu-şi aduce aminte, domnul Ion Iliescu a participat, alături de Mircea Geoană, (candidatul de atunci al PSD la primăria Capitalei) la unele vizite electorale în Capitală, a participat la unele acţiuni electorale ale altor candidaţi PSD, totul sub masca unor vizite prezidenţiale de lucru. Pe 9 mai 2009, la Sala Palatului din Bucureşti, cu ocazia lansării candidaţilor PD-L pentru alegerile Parlamentului European, domnul Traian Băsescu - nu comentez prezenţa şefului statului la această acţiune de partid - a afirmat, fără echivoc, următoarele: "Chiar dacă unora nu le convine, eu voi fi pe şantiere, cum la fel voi fi şi în multe locuri unde vă sărbătoriţi localităţile. Şi nu numai în luna mai, ci şi în iunie, în iulie, în august, şi în noiembrie, şi în decembrie şi în ianuarie". Deci, istoria se repetă. Ce a făcut domnul Ion Iliescu în luna mai 2004, face acum domnul Traian Băsescu. Atunci era campanie electorală, acum suntem în campanie electorală. Există însă o mare diferenţă: în 2004, domnul Traian Băsescu critica dur practicile domnului Ion Iliescu şi le considera neconstituţionale. Şi avea dreptate. Acum, domnul Traian Băsescu nu mai consideră neconstituţionale aceste practici, mai mult, le anunţă public. Nici celălalt fost copreşedinte al Alianţei "DA", domnul Theodor Stolojan, nu mai condamnă ceea ce condamna în 2004. S-a modificat cumva Constituţia şi noi nu am aflat? Nu, nu s-a modificat. Altceva s-a modificat. Comportamentul unor politicieni. În sensul invers celui declarat. Comportamentul de astăzi al domnilor Traian Băsescu şi Theodor Stolojan reprezintă paşi înapoi, paşi înspre trecut. Înseamnă un episod al degradării clasei politice. A unei părţi a ei. PS: În mai multe declaraţii televizate date recent, domnul Traian Băsescu considera acţiunea parlamentară de suspendare a sa din funcţie din anul 2007 ca fiind o lovitură de stat. În luna mai 2004, când îl ameninţa pe domnul Ion Iliescu cu suspendarea din funcţie pentru acţiunile sale electorale pro-PSD nu considera că este vorba de o lovitură de stat. Acesta este modelul de om politic pe care îl promovează Traian Băsescu. Totul depinde de interesul personal. Există însă o diferenţă între cele întâmplate în luna mai 2004 şi luna mai 2008. În luna mai 2004, Theodor Stolojan, referindu-se la ceea ce făcea Ion Iliescu în campanie, declara public: "Astfel de gesturi înseamnă o abdicare de la spiritul Constituţiei, care îi cere preşedintelui unei ţări să rămână echidistant, pentru a-şi putea exercita funcţia de mediere, în conformitate cu mandatul său". În luna mai 2008, Theodor Stolojan, tace mâlc. Pentru cine nu ştie, Theodor Stolojan este parlamentar european. |
|
|||
|
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început de mai bine de o săptămână, dar se pare că încă subiectele legate strict de acest eveniment întârzie să apară. În aceste zile, aşteptăm dezbateri referitoare la subiecte legate de importanţa alegerilor europarlamentare, primele prin care România trimite la Bruxelles parlamentari care vor avea un mandat complet. Rar se discută despre Parlamentul European, despre caracterul oamenilor de pe listele cu candidaţi, dar nicidecum despre competenţe şi despre problematica europeană. Probabil că noi toţi încă nu realizăm cât de importantă este dimensiunea europeană pentru România. În plină criză economică, ne plângem cu toţii de lipsa fondurilor atât de necesare dezvoltării comunităţilor româneşti. Din punctul meu de vedere, despre un asemenea subiect aş fi dorit să vorbim zilele acestea. În loc de asta, ce avem? Scandal zilnic, teme care ne macină de ani de zile, dispute fără conţinut. Nu vreau să cred că nu ne putem depăşi condiţia de extracomunitari, nu vreau să cred că nu ne putem concentra pe subiectele importante şi că nu vrem să înţelegem că ceea ce se întâmplă la Bruxelles ne influenţează în mod direct. Personal, în această campanie voi încerca să mă concentrez pe asemenea subiecte şi voi refuza orice dispută care nu are nicio legătură cu campania europarlamentarelor. |
|
|||
|
"Managementul deşeurilor - cea mai importantă problemă de mediu a României" România va plăti, începând cu iulie 2009, 200.000 de euro pe zi amendă pentru situaţia dezastruoasă a managementului deşeurilor. 200.000 de euro pe zi ne va costa greşeala de a nu fi închis toate gropile de gunoi neecologice şi de a nu le înlocui cu gropi conforme cu standardele de mediu ale Uniunii. Ne confruntăm cu un dezastru în ceea ce priveşte problema managementului deşeurilor. Un dezastru pe care îl vom plăti cu toţii din buzunar - pentru ca formularea referitoare la achitarea acestor costuri de către administraţiile locale este, în final, doar simplu artificiu discursiv. Problema deşeurilor este cea mai importantă problemă de mediu cu care ne confruntăm în ultimii ani, atât din perspectiva costurilor financiare, cât şi din punct de vedere al costurilor de mediu. Şi, da, trebuie spus că, din păcate, avem o ţară murdară şi poluată şi pentru că ne confruntam cu o mentalitate rigidă, a indiferenţei şi iresponsabilităţii civice. O mentalitate care într-un cerc vicios se hrăneşte din şi care la rândul său hrăneşte o apatie instituţională care supraevaluează preocuparea pentru nevoile de azi, neglijând dezvoltarea durabilă. Nu vreau să caut vinovaţi, deşi as putea să o fac cu uşurinţă. Fac însă un apel la Ministerul Mediului să reconsidere problema managementului deşeurilor, problemă prioritară de mediu, şi să caute toate soluţiile prin care această problemă poate fi, dacă nu rezolvată pe termen scurt, cel puţin ameliorată. Şi atrag atenţia că o soluţie pentru ameliorarea acestei situaţii este colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor. O soluţie simplă şi eficientă pentru reducerea cantităţii de deşeuri depozitate şi pentru alimentarea unui ciclu ecologic care nu numai că protejează mediul, dar susţine locuri de muncă şi ajută la schimbarea mentalităţii, consolidând o cultură a dezvoltării durabile. Şi amintesc că Programul de guvernare, la Capitolul Mediu prevede angajamentul clar al ministerului pentru extinderea colectării selective în toate localităţile cu peste 5000 de locuitori. Investiţia în gropi ecologice conforme este imperativă, şi având în vedere perioada de criză, este nevoie de soluţii alternative pentru susţinerea administraţiilor locale. Colectarea şi reciclarea sunt soluţii pentru diminuarea consistentă a cantităţii de deşeuri depusă spre depozitare finală. Pentru aceasta am propus un amendament la ordonanţa care prevede ecotaxa, pentru utilizarea sumei colectate prin introducerea ecotaxei pentru impulsionarea infrastructurii de colectare selectivă: pentru susţinerea programelor de colectare selectivă desfăşurate de administraţii, pentru achiziţionarea de pubele pentru colectarea selectivă şi pentru conştientizarea populaţiei asupra importanţei programelor de colectare selectivă şi reciclare. Închei apelul meu la Ministerul Mediului cu un semnal de alarmă: domnule ministru, piaţa de reciclare este blocată şi este nevoie de o intervenţie fermă din partea ministerului pentru impulsionarea pieţei. În lipsa acestei intervenţii, nu numai că România va fi inundată de gunoaie, dar se va pierde tot ceea ce am câştigat cu greu în aceşti câţiva ani în privinţa colectării selective. Dată fiind situaţia extrem de gravă în gestionarea deşeurilor, îi solicit Ministrului Mediului ca în prima săptămână a viitoarei sesiuni parlamentare să prezinte în faţa Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic varianta modificată a Strategiei privind gestionarea deşeurilor. Domnule ministru, Aveţi obligaţia să realizaţi de urgenţă o nouă strategie, care să cuprindă: obiectivele prioritare de investiţii, principiile de susţinere pentru administraţiile locale, planul de acţiune şi calendarul obiectivelor. Fără o acţiune bine planificată şi fermă, România va rămâne o ţară acoperită de gunoaie. Şi care, în plină criză economică, plăteşte sancţiuni financiare de sute de mii de euro pe zi. |
|
|||
|
Domnul Cristian Mihai Adomniţei: "Despre agricultură" Mi s-a adus încă o dată la cunoştinţă despre situaţia agricultorilor români, despre nivelul mic al subvenţiilor care se dau pentru agricultură, indiferent de subdomeniu, care abia dacă ajung pentru cele necesare. Mai grav e că nici nu sunt plătite de către stat la timp. În plus, având în vedere situaţia economică actuală, fermierii nu mai pot lua nici credite de la bănci pentru a putea realiza lucrările de primăvară. Printre altele, o mare problemă semnalată este şi cea a existenţei pe piaţă a unor producători care practică preţuri sub costurile de producţie, ceea ce înseamnă concurenţă neloială, şi asta în mare parte pentru că nu au unde să vândă produsele şi pentru a putea supravieţui. Este normal? Noi credem că nu, pentru că a vinde produse la subpreţ doar pentru a câştiga ceva este o problemă gravă, care arată nivelul agriculturii în România. De asemenea, producătorii interni se plâng şi de faptul că nu pot concura cu ofertele producătorilor externi care intră pe piaţa românească, pentru faptul că aceştia practică preţuri avantajoase, plecând de la subvenţiile pe care le primesc de la statele din care provin. Împreună cu colegii liberali am tras deja un semnal de alarmă, prin moţiunea simplă cu titlul "Agricultura şi dezvoltarea rurală spre dezastru", depusă pe data de 27 aprilie 2009, dar care a rămas fără ecou în Parlament, ea fiind respinsă în plen, aşa cum, poate, era de aşteptat. În Programul de guvernare - Priorităţile Guvernului PD-L-PSD 2009-2013, în Capitolul 15 "Agricultură şi dezvoltare rurală. Proprietate şi cadastru, la primele cinci puncte se promite:
Ce s-a făcut din toate acestea în cinci luni de guvernare? Nimic! Cel mai dezavantajat de toate acestea este agricultorul român. Numai el ştie cât se zbate ca să pună ceva pe masă încă o zi. |
|
|||
|
"Eşecul politicii fiscale a Guvernului Boc - falimentarea şi decapitalizarea a sute de mii de IMM-uri" Măsurile fiscale adoptate prin Legea bugetului de stat şi prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, precum şi cele incluse în Ordonaţa de urgenţă nr.34, de rectificare bugetară, prin care actualul Guvern creşte fiscalitatea, introducând un nou tip de impozit şi eliminând anumite deduceri pentru t.v.a. şi pentru cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite în cadrul activităţii desfăşurate de toţi contribuabilii sunt de fapt măsuri total neadaptate stării actuale a economiei româneşti, aceea de criză financiar-economică. În locul stopării declinului economic şi adoptării unor măsuri menite să relanseze economia, prin asigurarea accesului la finanţare şi a unor măsuri de relaxare fiscală, Guvernul, în goana disperată de a realiza veniturile la bugetul de stat, a adoptat măsuri de fiscalizare suplimentară, amplificând efectele crizei economico-financiare în România, prin decapitalizarea şi falimentarea a sute de mii de IMM-uri, precum şi prin scăderea veniturilor populaţiei. În acest timp, speriate de efectele politicii fiscal-bugetare ale actualei guvernări, dar şi de instabilitatea creată în mediul de afaceri, IMM-urile fie se închid, fie îşi suspendă activitatea într-un ritm nemaiîntâlnit în ultimii ani - şi asta de când s-a introdus impozitul pe pierdere. Dovada o fac cifrele înregistrate la Registrul Comerţului unde, în numai o lună de la lansarea ideii impozitului forfetar, peste 14.000 de IMM-uri au depus cereri de suspendare a activităţii, dintre acestea, 10.000 fiind depuse în ultimele zile ale lunii aprilie, de 13 ori mai mult faţă de aprilie 2008. Lipsa de realism a guvernanţilor este convingător ilustrată de faptul că aceştia nu numai că nu au luat în calcul impactul aplicării acestui impozit înainte de cauzarea a sute de mii de falimente şi trimiterea în şomaj a altor câteva sute de mii de angajaţi, dar au neglijat chiar şi impactul asupra realizării veniturilor la bugetul de stat. Rezumându-se doar la încasările estimate la buget, respectiv 357 milioane lei pentru acest an, o suma deloc spectaculoasă, Guvernul a neglijat pierderile, de trei - patru ori mai mari la încasările din celelalte impozite şi taxe datorate de respectivii contribuabili care şi-au încetat activitatea. În afară de aceste nerealizări, statul va mai fi nevoit să scoată şi bani din buzunarele contribuabililor pentru a plăti sutele de mii de şomeri care vor apărea în urma adoptării acestor măsuri de creştere a fiscalităţii. În situaţia actuală, consider că prioritară este activitatea de îmbunătăţire a colectării veniturilor la bugetul statului, având în vedere scăderea drastică a gradului de colectare şi conformare voluntară la plata lunară a obligaţiilor fiscale, de la 83% la circa 66%, scădere de peste 17%, înregistrată în numai 5 luni de la instalarea actualei guvernări, iar trendul este descendent. Doresc să reamintesc actualei coaliţii guvernamentale PD-L-PSD că Guvernul Tăriceanu a adoptat în noiembrie 2008, prin OUG nr.192, un set de măsuri de relaxare fiscală în vederea atenuării declinului economic, precum şi al menţinerii şi creării de noi locuri de muncă, dar actualul guvern le-a abrogat, la sfârşitul lunii decembrie, prin OUG nr.226. Fac un apel către toţi deputaţii PD-L şi PSD să-şi aducă aminte de toate promisiunile făcute în campania electorală de acum şase luni, precum şi de propriul program de guvernare, pentru luarea măsurilor ce sunt necesare în vederea susţinerii şi asigurării stabilităţii mediului de afaceri din România, condiţii esenţiale pentru stoparea declinului economic şi conservarea veniturilor populaţiei. |
|
|||
|
"Uite candidatura, nu e candidatura" Cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din România, majoritatea partidelor importante din ţară (plus independenţii) şi-a anunţat deja candidaţii pentru funcţia supremă în stat. PD-L, în speţă preşedintele Traian Băsescu, întârzie însă cu un anunţ clar în privinţa celui pe care democrat-liberalii îl vor susţine în toamnă pentru preşedinţia României. La primă vedere, această poziţie a actualului preşedinte al ţării este una greu de înţeles, câtă vreme Traian Băsescu se consideră un "preşedinte de meserie" popular, de neînvins ca prim cârmaci al ţării. Acest gest de incertitudine fluturat de Traian Băsescu la fiecare întrebare ce vizează o eventuală candidatură a sa la preşedinţie ascunde, de fapt, caracteristica predominantă a domniei sale, ce i-a marcat întreaga ascensiune politică: grandomania. Grandomania l-a determinat pe Traian Băsescu să îşi construiască, timp de cinci ani, un traseu politic ce va rămâne în istoria României drept cel mai conflictual mandat al unui preşedinte, din punctul de vedere al politicii interne. Motivul? Dorinţa de a rămâne constant în lumina reflectoarelor. Megalomania i-a deformat şi stilul de a conduce partidul de suflet, PD-L, convingându-i pe democrat-liberali, cu cadenţa unei picături chinezeşti dozată vreme de ani de zile, că dacă el nu e, nici PD-L nu va mai exista. Cu acelaşi sentiment de preamărire, domnul preşedinte vine astăzi în faţa românilor pentru a le spune că deocamdată doar cugetă la oportunitatea prelungirii mandatului său de preşedinte. Departe de mine gândul de a plânge o eventuală lipsă a lui Traian Băsescu din lista pentru Cotroceni. Dimpotrivă, cred că România s-ar lipsi cu prisosinţă de prezenţa domniei sale de pe eşichierul politic românesc. Ceea ce mă frapează, însă, e atitudinea pe care domnul Traian Băsescu o manifestă faţă de cetăţenii acestei ţări: aceea a unui domnitor tiranic, care îşi tratează supuşii după dictonul "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!". Astfel că, în ceea ce priveşte candidatura la preşedinţie, domnul preşedinte minte, amână, se codeşte şi se ascunde în spatele vorbelor goale, în speranţa că cineva, dacă nu chiar toţi, îi vor ridica osanale înspre preamărire, cu rugămintea fierbinte de a candida, pentru mântuirea naţiunii. Speră oare, domnul preşedinte, că, la auzul veştii că s-ar putea să nu candideze pentru un nou mandat, românii se vor aduna cu sutele de mii în faţa Cotroceniului pentru a-i scanda numele şi pentru a-l convinge să candideze că, deh, doar el poate să salveze ţara de colaps financiar? Sau, într-o minimă instanţă, simte preşedintele nevoia ca partidul său de suflet, PD-L, să îi facă, în genunchi, propunerea onorantă de a candida, din partea lor, la preşedinţia României? Răspunsul este afirmativ, stimaţi colegi, pentru că preşedintele ţării, asemeni personajului romantic al lui Cervantes, trăieşte în lumea lui, luptându-se cu morile de vânt şi creându-şi duşmani imaginari. Asemeni lui Don Quijote, la Traian Băsescu se observă o îndârjire nemaiîntâlnită de a se lupta cu o iluzie. Domnia sa, potrivit spuselor sale, nu se va lupta pentru Palatul Cotroceni cu contracandidaţii săi, ci cu monstrul crizei economice, care a cuprins România. În himera proprie, Băsescu şi-a greşit, însă, ţinta, în cel puţin două privinţe, indus în eroare de ajutorul său de nădejde, Emil Boc, care, la fel ca loialul Sancho Panza al lui Don Quijote, întreţine şi hrăneşte iluzia de preamărire a stăpânului său. Duşmanul ţării nu e criza financiară care, încet-încet, se vede învinsă în multe din ţările lumii. Duşmanul lui Traian Băsescu e propriul guvern, care, prin măsurile fiscale aberante, a adâncit şi a prelungit agonia financiară a românilor. Şi, mai mult decât atât, învelit în platoşa sa invizibilă de invincibilitate, Traian Băsescu uită că se va lupta cu cel puţin un adversar real, în lupta pentru preşedinţie: liberalul Crin Antonescu, cea mai viabilă alternativă de preşedinte echidistant, onorabil şi echilibrat! |
|
|||
|
"Guvernul Boc uită ce cere Europa: respectarea drepturilor omului" Guvernul Boc a decis luni ca adoptarea Codului penal şi a Codului civil să se facă prin asumarea răspunderii. De la bun început trebuie să atrag atenţia că modalitatea de adoptare nu este constituţională. Potrivit articolului 114 din Constituţie, "Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege". Nici unul dintre cele două Coduri nu se încadrează în prevederile acestui articol din legea noastră fundamentală. Să nu cunoască acest aspect fostul (poate încă actualul) profesor de drept constituţional Emil Boc, vremelnic aflat în poziţia de prim-ministru? Eu cred că domnul Emil Boc ştie foarte bine că decizia luată luni este neconstituţională. De ce insistă însă domnia sa pentru asumarea răspunderii, pare inexplicabil la prima vedere. Şi totuşi cred că o explicaţie se poate da: primul-ministru, şi în special partidul pe care îl conduce, încearcă să puncteze la capitolul imagine. Numai că această tentativă de a aduna capital de imagine ar putea să coste scump România. Promotorii tezei adoptării Codurilor prin asumarea răspunderii induc în eroare opinia publică, susţin că există presiunea factorului timp şi invocă o total neprobată condiţionare a Comisiei Europene. Chiar, de ce nu a ajuns - cel puţin - la Parlament un document emis de Comisia Europeană şi remis Guvernului României, care să demonstreze condiţionarea adoptării urgente a Codurilor? Răspunsul la această întrebare retorică este simplu: pentru că nu există. Premierul şi apropiaţii săi vorbesc de fel de fel de sancţiuni, dar în afara unor declaraţii scoase din context a unor amici politici din Occident, nu au venit cu nicio dovadă. Guvernanţii ignoră însă posibilitatea reală ca România să fie sancţionată. Comisia Europeană şi de altfel toate organismele europene oficiale, ţin foarte mult - când este vorba de aspecte legate de justiţie - la respectarea strictă a drepturilor omului. Or, eliminarea posibilităţii consultărilor cu organizaţiile societăţii civile, a consultărilor cu specialiştii din domeniul juridic, cu magistraţii reprezintă premisa abdicării de la acest principiu fundamental la care ţine Europa, repet, cel al drepturilor omului. Şi dacă vom fi sancţionaţi pentru eventuale imperfecţiuni ale celor două Coduri în domeniul drepturilor omului, va fi oare sancţionat domnul Emil Boc şi susţinătorii săi? Evident, nu. Se va găsi, evident, vreo voce care să arunce vina tot pe "greaua moştenire". Ar mai fi şi un aspect tehnic. Guvernul a anunţat că va declanşa procedura de asumare a răspunderii la începutul lunii iunie. Nu cred că o va face în săptămâna de dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European. Pentru simplu motiv că toată lumea se va afla pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Dar şi dacă procedurile vor demara pe 1 iunie, adoptarea propriu-zisă va dura trei săptămâni. Nu era oare mai util ca, începând de miercuri, 20 mai, cele două Coduri - deja lucrate la Comisiile juridice - să intre în proceduri parlamentare de urgenţă? Răspunsul este cu siguranţă da! Iar rezultatul: cel târziu pe 15 iunie, Codurile ar fi fost adoptate. Sper ca această declaraţie politică să fie citită şi de susţinătorii tezei adoptării prin asumarea răspunderii. |
|
|||
|
Doamna Aurelia Vasile şi doamna Daniela Popa: "Retrocedarea Castelului Bran" Castelul Bran este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România. Prima sa atestare documentară este din noiembrie 1377. Regina Maria a primit prin donaţie acest castel de la municipalitatea Braşov, în anul 1920, în semn de mulţumire pentru contribuţia sa la Unirea din 1918. Regina Maria l-a lăsat prin testament principesei Ileana, aceasta deţinându-l până în 1948, când castelul a fost naţionalizat de regimul comunist. Aşa cum era şi normal, acest abuz al statului român de la acea vreme, trebuia reparat. În anul 2006, Castelul Bran este retrocedat arhiducelui Dominic de Habsburg, moştenitorul familiei de Habsburg. Cu toţii ne amintim ce scandal mediatic s-a iscat în anul 2006, când avocaţii lui Dominic de Habsburg au făcut la începutul lunii decembrie 2006 o ofertă de vânzare a Castelului Bran, în valoare de 60 de milioane euro, către Consiliul Judeţean Braşov, în condiţiile în care evaluarea făcută de Ministerul Culturii era de doar 25 milioane de euro. Deşi Preşedintele CJ Braşov din acea perioadă a anunţat că vrea să cumpere Castelul Bran de la Dominic de Habsburg, în acest sens urmând să acceseze un împrumut de tip leasing pe o perioadă de zece ani la o bancă austriacă, Ministerul Culturii şi Cultelor s-a opus, considerând, pe bună dreptate, că suma este foarte mare. Totul s-a terminat cu retragerea ofertei de către moştenitor. În urma retrocedării au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: Castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp. Din 2006 însă, castelul a rămas în administrarea statului român pentru încă trei ani. Aşadar, luna mai a anului 2009 marchează trecerea în posesia şi administrarea moştenitorilor familiei de Habsburg. Din păcate, momentul predării coincide cu reducerea dramatică a programului de vizitare a unuia dintre principalele obiective turistice ale ţării noastre. Castelul Bran a reprezentat un important obiectiv turistic al României, de-a lungul timpului fiind în interesul multor vizitatori români şi străini. Din declaraţiile moştenitorilor înţelegem că există intenţii de investiţii, renovare şi repunere în circuitul de vizite, desigur, sub un management privat. Aceştia doresc să menţină destinaţia de muzeu a Castelului Bran şi să-i îmbunătăţească potenţialul de importantă atracţie turistică a României. Întrebarea noastră ar fi: care este soarta brandului Dracula? Aşa cum se ştie, brandul Dracula este un brand românesc. Poate fi folosit un brand românesc de către o entitate privată? Ce se va întâmpla cu agroturismul din zonă? Considerăm că, indiferent de intenţiile pe care le au moştenitorii trebuie să se ţină seama de semnificaţia istorică şi cea turistică a castelului Bran. Pe de altă parte, este la fel de important ca managementul privat ce-l va administra să nu aducă prejudicii turismului românesc, prin folosirea unui brand asupra căruia nu au obţinut niciun drept legal. |
|
|||
|
"În timp ce Coaliţia se ceartă, mamele nu-şi primesc indemnizaţia de creştere a copilului" Declaraţia mea politică de astăzi se doreşte a fi un semnal de alarmă în ceea ce priveşte bulibăşeala din cadrul instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale, instituţii blocate şi incapabile să asigure plata drepturilor legale ce le revin mamelor aflate în concediu de maternitate. Deoarece, de câteva luni, guvernanţii ne recită singura placă pe care o cunosc, şi anume cea conform căreia suntem în plină criză economică, vin să întăresc şi eu această idee, şi spun da suntem în criză, dar într-o criză creată de incapacitatea Coaliţiei pentru România de a guverna. Iată că zvonul conform căruia Guvernul nu mai poate suporta, în graficul normal, plata unor drepturi sociale, se adevereşte: mii de mame nu şi-au mai primit indemnizaţia de creştere a copilului, cu toate că acest ajutor reprezintă singura sursă de venit prevăzută de lege pentru perioada de doi ani, astfel că am ajuns în situaţia în care părinţii aşteaptă banii şi câte 6 luni. Vina pentru aceste întârzieri a fost aruncată pe programele de calculator folosite pentru calculul sumelor pe care ar urma să le primească proaspeţii părinţi şi care ar întârzia, astfel, procesul de acordare a banilor, deşi, de la depunerea dosarului pentru indemnizaţie şi până la aprobarea acestuia, mamele nu ar trebui să aştepte mai mult de o lună. În realitate, procedura durează între 3 şi 4 luni şi presupune ca părinţii să facă numeroase drumuri în procesul de depunere a dosarului. Conform Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Prestaţii Sociale, numai în Bucureşti au fost depuse 6.000 de dosare de recalculare, până acum fiind onorate numai 929, iar la nivel naţional, până la sfârşitul lunii martie, din cele 180.000 de dosare au fost recalculate doar 8.261 de dosare. Aşadar, situaţia este destul de gravă, şi din cauza aceasta suferă mii de părinţi care au avut curajul să facă un copil. Da, am spus bine, pentru că în condiţiile date e un act de mare curaj să îţi asumi naşterea şi creşterea unui copil într-o Românie guvernată de la Palatul Cotroceni! Cu toate acestea, chiar Domnul preşedinte Traian Băsescu afirma prin toamna trecută că România anilor 2020 - 2030 va fi grav afectată de scăderea natalităţii. Mă întreb atunci ce măsuri urmează a fi luate tocmai pentru a preîntâmpina acest fenomen, în condiţiile în care Guvernul Boc nu pare a face decât să agraveze efectele crizei financiare asupra unei Românii aflate pur şi simplu în derivă, o ţară ce arată mai mult ca fiind neguvernată!? |
|
|||
|
"Descentralizarea între necesitate şi posibilitate" "Statul centralizat îl ia în braţe pe individ pentru a-l scăpa de responsabilitate", spunea acum vreo 200 de ani Alexis de Tocqueville. În aceste zile se discută mult despre descentralizare şi cum trebuie ea făcută. Mai multă descentralizare înseamnă mai multă democraţie şi mai multă eficienţă pentru că decizia din serviciile publice are loc mai aproape de cetăţean în dubla sa calitate, de client (pentru că merge la spitalul din localitate sau îşi trimite copiii la şcoala) şi de acţionar (pentru că proprietatea publică este a cetăţeanului şi, în plus, cetăţeanul plăteşte taxele). Până în 1990, România a avut una dintre cele mai centralizate forme de administraţie publică. Deciziile erau luate în cea mai mare parte de la Bucureşti, iar deciziile fundamentale ce vizau evoluţia comunităţilor locale erau în totalitate apanajul administraţiei centrale. După anul 1990, odată cu transformările democratice petrecute în România, comunităţilor locale au început să le fie încredinţate noi atribuţii, dar şi noi responsabilităţi, în mod deosebit în gestionarea treburilor publice de la nivelul localităţii sau judeţului. De altfel, Constituţia României, adoptată în 1991, vorbeşte pentru prima dată despre descentralizare iar modificările aduse în 2003 introduc şi deconcentrarea între principiile de bază ale organizării şi eficientizării administraţiei publice locale stipulând faptul că "administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice" Constituţia României legitimează consiliile judeţene, consiliile locale şi primarul ca fiind autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală. Încă din momentul ratificării Cartei Europene de Autoguvernare, în anul 1998, România s-a angajat în faţa Uniunii Europene să dezvolte o guvernare locală eficientă şi un sistem administrativ bazat pe descentralizare. În perioada de pre-aderare s-a încercat dezvoltarea structurilor responsabile de la nivel local (consilii judeţene si municipalităţi) şi a fost creată infrastructura de bază pentru a sprijini descentralizarea fiscală si administrativă. Dragi colegi, După cum bine ştiţi, necesitatea procesului de descentralizare se reflectă prin importanţa deosebită acordată furnizării de servicii publice descentralizate în strategia de reformă a administraţiei publice. Trecerea responsabilităţilor în plan local o să conducă la un control mai strict, la o mai mare implicare a comunităţii şi, în mod absolut cert, la o alegere mai corectă a proiectelor care necesită investiţii. Astfel, cei care o să lucreze în cadrul unei comunităţi o să fie mult mai conştienţi că banii pe care-i primesc sunt chiar de la cetăţeanul din faţa lor şi nu de la un îndepărtat Guvern, iar omul în fata autorităţii o să aibă mai mult curaj şi o să apeleze mult mai rar la atotputernica şpagă. Astfel, doresc să salut decizia Guvernului de a adopta strategiile de descentralizare în domeniul sănătăţii, al poliţiei locale şi al activităţilor sportive. Consider că reprezintă un început promiţător în a ne alinia şi noi standardelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte administrarea locală, bazată pe descentralizare. Desigur, în tot acest proces pot fi văzute avantaje şi dezavantaje. Este evident că, la nivel local, problemele sunt mult mai bine cunoscute, iar priorităţile pot fi mult mai bine stabilite. În acest fel, serviciile publice oferite cetăţenilor vor fi de calitate şi la costuri corespunzătoare unor standarde europene, cheltuirea banului public va fi eficace şi eficientă. Va creşte capacitatea de negociere, de asociere, disponibilitatea de a realiza diverse tipuri de parteneriat a administraţiei publice locale. De aceea, apreciez că viitorul procesului de descentralizare este legat în primul rând de voinţa politică exprimată la toate nivelurile, în concordanţă cu nevoile cetăţenilor şi cu disponibilitatea tuturor actorilor implicaţi în proces de a participa efectiv, cu înţelegere şi raţionalitate, la desfăşurarea acestuia, la transpunerea lui în practică. Considerăm că aceasta se poate face pornind de la o analiză realistă, obiectivă, a punctelor tari, punctelor slabe, oportunităţilor pe care le oferă şi accidentelor ce pot marca parcursul procesului. Evident nu este un proces simplu, nu este un proces uşor de gestionat, dar el trebuie dezvoltat, trebuie condus către ţinta dorită astfel încât administraţia locală să poată să îşi îndeplinească în cele mai bune condiţii responsabilităţile ce îi revin, raţiunea sa de a fi: servicii de calitate pentru comunitate. În tot acest timp trebuie să fim conştienţi că descentralizarea foloseşte cetăţeanului, comunităţii şi, prin însumare, întregii ţări. |
|
|||
|
"Violenţa în familie - cum putem proteja copiii" Voi începe prezenta declaraţie cu un fragment din Rezoluţia Parlamentului European prin care "...respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale". "Violenţa domesticăeste o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie". În prezent, violenţa casnică a crescut alarmant în contextul unei societăţi generatoare de nemulţumiri şi frustrări, ce oferă premisele unui comportament violent în familie. Femeile sunt, în mod evident, parte vulnerabilă din cadrul familiei, un fapt bine demonstrat de mass-media şi de statisticile existente. Dar trebuie să nu uităm nici copiii, care se nasc şi cresc în astfel de familii. Ei sunt principalele victime ale violenţei manifestate într-o familie, care vor creşte şi care vor manifesta acelaşi comportament întrucât nimeni nu le-a arătat că se poate şi altfel. Conform statisticilor făcute cu privire la violenţa în familie, în perioada ianuarie 2004 - septembrie 2008, au fost înregistrate, la nivelul întregii ţări, 44.284 de cazuri de violenţă în familie, iar în primele trei trimestre ale anului trecut s-au semnalat 6.484 de cazuri de violenţă domestică. Totuşi, în prezent apar din ce mai multe cazuri în care copiii sunt cei maltrataţi, cei asupra cărora se exercită această violenţă domestică. Copiii care cresc în familii violente dezvoltă comportamente şi o condiţie fizică ce-i face uşor de recunoscut. Ei prezintă:
Deşi la nivelul ţării se fac eforturi, prin instituţiile statului, de protecţie a copilului, de prevenire şi stopare a acestui fenomen, aceste acţiuni sunt puţine şi au un proces greoi de desfăşurare. Consider că o legislaţie mai riguroasă în domeniu, cât şi înfiinţarea unui serviciu de prevenire a acestor fenomene, mai ales prin consilierea periodică a acelor familii în care deja s-au constatat manifestări de violenţă sau chiar cu începere din momentul în care femeia a descoperit că este gravidă, sunt măsuri ce ar trebui întreprinse de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. |
|
|||
|
"Susţinerea iniţiativei legislative a medicilor" Toţi ne dorim servicii medicale de calitate, ne dorim unităţi medicale dotate cu aparatură de ultimă generaţie, un personal medical calificat, cu alte cuvinte un sistem sanitar performant, comparativ cu sistemele sanitare din statele dezvoltate ale lumi. Subscriu şi eu iniţiativei medicilor de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud şi din întreaga ţară, care şi-au propus să adune semnături de la cetăţeni pentru o iniţiativă legislativă prin care se doreşte alocarea a 6 la sută din p.i.b. sănătăţii şi un fond anual destinat medicinei primare de minimum 12 la sută din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Campania a fost iniţiată de Asociaţia medicilor de familie şi se va derula pe parcursul a 4 luni, timp în care pacienţilor li se explică exact despre ce este vorba. Sunt convins la fel ca dumneavoastră că nu vor exista cazuri de indiferenţă, mai ales că oamenii simt pe pielea lor, în spitale, la policlinică, la laboratoare, efectele subfinanţării sistemului sanitar. Medicina de familie este considerată ca fiind cel mai dinamic segment al sistemului medical, este pilonul principal pe care se bazează sistemul sanitar, deoarece asigură un acces echitabil la serviciile medicale de bază pentru toată populaţia. Cabinetele celor 11.300 medici de familie din întreaga ţară beneficiază de o finanţare minimală, care în acest an este de 5,4 % din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Locul medicului de familie este în centrul sistemului de îngrijire a sănătăţii, împreună cu pacientul său. Rolul medicului de familie este de consilier, de ghid, de coordonator de caz, de apărător al intereselor pacienţilor, de asemenea are rolul de a promova sănătatea şi de a participa la programe de sănătate care privesc prevenţia. Medicul de familie lucrează împreună cu specialişti din alte domenii medicale. Pentru a se putea concentra pe consultaţii şi pe prevenţie lucrează cu asistenţi medicali şi, mai nou, medicii de familie sunt şi managerii propriilor cabinete. În consecinţă, alocarea unui procent de minim 12 la sută din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate medicinei primare, ne va îndreptaţi să privim spre viitor şi să credem că pregătirea profesională continuă a medicilor de familie, competiţia, calitatea lor de manageri ai cabinetelor vor fi căile de dezvoltare a asistenţei medicale primare. |
|
|||
|
"În condiţii de criză economică, românii vor plăti scump să afle învăţăturile ministrului sănătăţii Ion Bazac" Gripa porcină care, după ultimele bilanţuri ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este posibil sa fie ridicată la rang de pandemie, înregistrându-se, conform datelor oficiale, mai bine de 600 de îmbolnăviri în 15 ţări, nu este de neglijat, dar felul în care ministrul Sănătăţii s-a gândit să gestioneze această problemă ar trebui să ne sperie. Deşi cea mai afectată ţară a fost Mexicul, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri mortale, există cazuri confirmate şi în ţări ale UE, ca Spania ori Germania, lucrurile putând lua o întorsătură gravă dacă nu se iau măsurile corecte de prevenire şi informare a populaţiei în privinţa virusului gripei porcine. Ideea de a combate un virus transmis pe cale respiratorie, prin trimiterea de scrisori cu învăţăturile ministrului Ion Bazac către cetăţenii români, este una dintre cele mai nepotrivite măsuri, în plus şi costisitoare în condiţiile în care trecem printr-o perioadă de criză, iar banii publici trebuie cheltuiţi în mod cumpătat. Sunt de acord că oamenii trebuie să fie informaţi despre gravitatea acestui virus, dar există alte posibilităţi care nu ar însemna un efort financiar atât de mare. În plus, având în vedere exemplul scrisorilor trimise de ministrul liberal al sănătăţii, ce s-au dovedit ineficiente, cred că adoptarea altei măsuri de informare a populaţiei ar fi mai potrivită. Nu putem neglija faptul că un număr mare de oameni au ignorat acele scrisori, iar alţii nu le-au primit, pentru că nu au avut unde. Tocmai aceşti români, la care nu are cum să ajungă o scrisoare, cei care nu au casă, nu au un domiciliu fix, un venit fix, care nu plătesc dări, care nu sunt aşa de uşor de identificat, sunt primii care ar putea fi loviţi de noua gripă. În aceste condiţii, gestul ministrului Ion Bazac nu ajută la mai nimic, decât, doar, pentru a justifica o acţiune. Tot ce va putea face primul român care ar avea gripă porcină confirmată, este să se uite la scrisoare şi să se gândească la faptul că nu a respectat un sfat ministerial. Aşadar, în condiţiile în care există atâtea posibilităţi de informare a românilor despre pericolul acestui nou virus, chiar trebuie să cheltuim sume importante de la buget ca să le spună ministrul Bazac că e cazul să se spele pe mâini, ori că trebuie să nu se frece la nas şi gură, să evite aglomeraţiile, să tuşească în batistă şi să apeleze la ajutorul prietenilor dacă sunt bolnavi? |
|
|||
|
"Coaliţia PSD-PD-L se opune modernizării Bihorului" Declaraţia mea politică se referă la nepăsarea pe care coaliţia PSD-PD-L o are faţă de judeţul Bihor. Guvernul Boc şi coaliţia PSD-PD-L, deşi susţin sus şi tare că investesc în infrastructură, a uitat să aloce fonduri pentru investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare începute de guvernul liberal în judeţul Bihor. A uitat de oamenii din Aleşd, Suncuiuş, Vadu-Crişului şi Bratca, dar şi de oamenii din alte 18 localităţi din Bihor, inclusiv din municipiul Oradea. În aceste localităţi, guvernul liberal a demarat proiecte de introducere a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, proiecte ce trebuie finalizate până în 2012. Ministrul Mediului a venit în Bihor, a plecat şi... nu s-a întâmplat nimic! Nu i-a văzut pe oamenii din Beznea, din comuna Bratca, care transportă apa în vase cu căruţa ca în Evul Mediu. Nu i-a văzut pe acei orădeni care locuiesc pe străzi fără apă şi canalizare şi care aşteaptă, pe bună dreptate, ca investiţiile să se realizeze şi pe strada lor. Nici măcar nu i-a informat pe bihoreni că Ministerul Mediului nu a depus aplicaţia necesară accesării fondurilor europene pentru continuarea lucrărilor în Oradea, zona metropolitană, Beiuş şi Tinca deşi, în luna noiembrie, consultantul a finalizat documentaţia. Oare actualul guvern nu a declarat că accesarea fondurilor europene este o prioritate? Din păcate, se pare că există riscul ca fondurile europene pentru infrastructura de apă din Bihor să se piardă. Concluzia la care am ajuns eu şi la care au ajuns şi bihorenii este că coaliţia PSD-PD-L se opune modernizării judeţului. Folosesc această declaraţie politică pentru a face un apel public la actuala guvernare să aloce fonduri pentru modernizarea judeţului Bihor. Să aloce fonduri pentru continuarea investiţiilor în apă şi canalizare. Să aloce fonduri pentru ca bihorenii să aibă condiţii de viaţă mai bune. Folosesc această declaraţie, ca deputat liberal, pentru a atrage atenţia coaliţiei PSD-PD-L că întreruperea acestor investiţii va avea efecte negative asupra judeţului Bihor. Va avea efecte negative directe asupra vieţii fiecărui cetăţean, femeile din acele comune îşi vor spăla în continuare copiii în covată, ducând aceeaşi viaţă grea ca până acum. Va avea efecte negative şi asupra investiţiilor din judeţ deoarece se ştie că investitorii vin să deschidă afaceri numai în localităţile care au reţea de apă şi canalizare. Va avea efecte negative asupra dezvoltării turismului şi astfel frumuseţile naturale ale Bihorului nu vor putea fi valorificate economic. Va avea efecte negative asupra persoanelor care vor dori să acceseze fonduri europene, deoarece în zonele fără reţele de apă şi canalizare accesarea acestor fonduri se poate face foarte greu. Aveţi obligaţia legală şi morală, stimaţi membri ai coaliţiei PSD-PD-L, să continuaţi investiţiile în infrastructura de apă şi canalizare începute de liberali în Bihor. Aveţi obligaţia să contribuiţi la dezvoltarea acestui judeţ. Deputatul PNL Lucia Varga vă cere cu glas răspicat acest lucru. |
|
|||
|
"O soluţie salvatoare pentru economie" Eu un truism că România parcurge o perioadă de criză economică şi că firmele serioase se confruntă cu o mulţime de probleme. Totuşi, nu poţi să te culci pe o ureche şi să stai până trece criza. În acest context, formulez această declaraţie politică, ce are în vizor un ajutor lansat dinspre Guvern înspre firme, pentru ca economia din România să funcţioneze. Este vorba despre o măsură pe care Ministerul de Finanţe trebuie să o aplice pentru ca prima tranşă din împrumutul luat de la FMI să aibă un impact pozitiv în economia noastră. Pentru aceasta, e nevoie ca statul să asigure un aşa-numit credit-angajament pentru ca antreprenorii sau firmele mari să-şi poată desfăşura activitatea fără emoţii din punctul de vedere al creditării şi să fie păsuiţi de plata t.v.a.-ului până la finalizarea lucrărilor efectuate. Adică, Guvernul garantează că, după şase luni de la data creditării, va efectua plata facturii lucrărilor, iar băncile pot să acorde sub acest aspect şi creditări fără dobânzi ridicate. Pe scurt, creditul-angajament presupune următoarele: firma execută lucrarea şi este plătită după şase luni, iar perceperea t.v.a.-ului nu se face decât la data efectuării plăţii. Pe baza facturii emise şi acceptate, poţi să faci scontare către bancă ca să poţi accesa un credit pe termen scurt sau mediu. În prezent, scontarea la bănci presupune dobânzi foarte mari, iar aici statul poate interveni prin implicarea CEC-ului, pentru ca dobânda practicată la scontarea facturii să nu depăşească procentul creditului pe termen mediu. Nu doar CEC-ul poate face aceste scontări, ci toate băncile comerciale. Însă, Guvernul trebuie să protejeze agenţii economici ca toată lumea să se alinieze la dobânda practicată de CEC, spre exemplu. Altfel, ne vom trezi că de acest împrumut se vor bucura doar băncile şi noi, ca şi cetăţeni, vom rămâne în continuare cu datorii. În momentul în care măsura va fi implementată, economia noastră are şanse foarte mari să meargă pe un trend ascendent în cele şase luni până la sfârşitul anului. Pe de-o parte, statul îşi poate rezolva problema socială a locurilor de muncă, iar, pe de altă parte, firmele îşi pot desfăşura în continuare activitatea fără probleme. Au trecut deja aproape şase luni în care nu s-a făcut nimic în privinţa evitării crizei economice. Vin cele cinci miliarde euro de la FMI şi trebuie să fim pregătiţi pentru a-i investi cît mai folositor cu putinţă. |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Spune tare că te doare" Cum poţi să-i explici cuiva ce te doare? De la începutul Evangheliei, sinoptica Ioan ne aminteşte că "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu", neuitând să ne reamintească că "nimic din ceea ce s-a făcut nu s-a făcut fără El". Cum poţi să explici cuiva ce te doare? Există acel ceva, necuantificabil şi nedefinit, o relaţie aparte ce stă la baza comunicării dintre pacient şi medic. O relaţie de pe vremea Asclepionului din Kos trecând prin fundalul şirului neterminat de tămăduitori. Atinsă undeva de sufletul celui care-n Vechiul Testament "trimis-a Cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei". Unde poţi să-i explici cuiva când şi cum te doare? Cel mai ades la spital. Printre picăturile sângerânde ale suferinţei cotidiene. Printre lacrimi şi printre speranţe. Pe coridoare reci ce pot reprezenta oricând calea spre Golgota. Şi ar trebui să vină Luca, medicul, să ne zugrăvească universalitatea dreptăţii sociale, atunci când prescrie, să nu facem decât ceea ce este rânduit. Acolo unde Sisif îşi îmbracă halatul şi-şi ia bisturiul încercând să facă mereu imposibilul. Dar poţi "spune tare ce te doare"? În cabinetul meu parlamentar deschis de azi în Iaşi, la nr.4 pe o stradă cu nume de ieşean, Teodor Burada, a cărui nedespărţită vioară descoperit-a bocetul împărăţiei limbii româneşti. Puţini vor mai fi trişti atunci când vor simţi că inima le bate tare-n stânga... |
|
|||
|
"Legislaţia agricolă" În 18 ani s-au adoptat o multitudine de legi care însă nu au reuşit nici pe departe să pună în corelaţie strânsă proprietatea cu structurile de producţie şi cu valorificarea produselor, motiv pentru care astăzi agricultura este pe cale de a se "instala" în subdezvoltare şi neutralizare. Nu îmi propun o analiză a fiecărei legi, ci numai câteva referiri asupra modului în care acestea au putut sau nu să rezolve problemele agriculturii şi ruralului. Legile proprietăţii sunt cele mai importante, pentru că de la regimul proprietăţii porneşte în fond dezvoltarea generală a sistemelor agricole-rurale. În perioada sus-menţionată, patru legi s-au preocupat în mod deosebit de proprietate, şi anume: Legea fondului funciar nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000 şi Legea nr.247/2005. Legea fondului funciar nr.18/1991, arhicunoscută astăzi, a fost acel act normativ care s-a dorit a fi revoluţionar prin reîmproprietărirea parţială a ţărănimii cooperativizate. Intenţia poate s-a vrut să fie bună, dar în conţinut s-au strecurat multe gafe, iar ca implementare practică s-a dovedit o catastrofă. Defecţiunile legii au fost mult mai mari decât avantajele ei, şi anume: s-au distrus structurile agricole; proprietatea nu a fost restituită integral; punerea în posesie nu s-a făcut conform legii, ci adesea abuziv, partinic, pe interese de grup şi nu în interesul proprietarilor. Pentru ultimul motiv sunt în derulare acum peste 500.000 de procese, pe care justiţia nu le poate rezolva. Legea nr.169/1997 a venit să completeze Legea fondului funciar nr.18/1991 şi pregătea cadrul pentru mărirea suprafeţelor care se vor retroceda prin Legea nr.1/2000. Nici aceste legi nu au fost complete pentru că nu şi-au propus refacerea proprietăţii agricole aşa cum a fost înainte de naţionalizare şi cooperativizare. Legea nr.247/2005 a fost o lege mai generoasă, permiţând retrocedarea terenurilor forestiere în totalitate. Legile proprietăţii nu s-au ocupat deloc de stabilitatea proprietăţii şi de nesubdivizarea ei, aşa cum s-a întâmplat în ţările vecine. Nici legile proprietăţii şi nici alte legi nu au avut deloc în vedere stimularea exploataţiilor agricole moderne şi nici conservarea patrimoniului agricol şi naţional. Agricultura României ar fi avut nevoie mai devreme de legi cadastrale, pentru a asigura şi fluidiza circulaţia juridică a terenurilor agricole. Preţurile cadastrale aberante sufocă circulaţia juridică a terenurilor. Legile funcţionale, tehnice din agricultură sunt incomplete şi confuze. Nu există o lege care să poziţioneze agricultura în ansamblul economiei României şi nici una care să o protejeze. Nu o dată s-au întâlnit cazuri când legiferarea agriculturii s-a făcut exclusiv în favoarea unor grupări. Legile fiscalităţii au descurajat orice iniţiativă investiţională, mai ales în tehnologii, aruncând agricultura în cea mai neagră perioadă a existenţei sale. Consider că este absolut necesar să inventariem legislaţia care acţionează în agricultură, să reţinem ceea ce este bun şi să eliminăm confuziile în vederea stimulării şi dezvoltării sectorului agricol. |
|
|||
|
Mărturisesc, pentru a fi măcar pe jumătate iertat, conform zicerilor din bătrâni, mărturisesc deci că am lipsit din tumultul primelor zile de campanie electorală pentru desemnarea europarlamentarilor români. Cu treburile slujbei, dar am lipsit şi se dovedeşte că am greşit amarnic. Fac această mea culpa pentru că, între colegi şi prieteni, mi se recunosc oarece abilităţi într-ale glumitului şi, pe baza acestor calităţi native, sunt sigur că aş fi fost de un real folos formaţiunii mele politice în "inovarea" practicilor electorale într-un mod "compatibil", ca să zic aşa, cu al celorlalţi participanţi la lupta electorală. Credeţi dumneavoastră, distinse doamne şi respectabili domni, că n-ar fi fost subsemnatul în stare să-i şcolească pe candidaţii la demnitate europarlamentară măcar la nivelul unor discursuri haioase emise de pe scene trepidând de muzici supervoltaice, cu trimiteri, lesne de făcut în aşa condiţii, la scaune electrice? Credeţi dumneavoastră că dacă eram eu acasă nu mi-aş fi tratat colegii candidaţi cu băi huiduitoare de mulţime, ca la Petroşani, că nu i-aş fi însoţit bucuros la întâlnirile cu electoratul tânăr pentru ca împreună să-i vorbim acestuia despre problemele cu care se confruntă? Ce dacă eu nu sunt ministrul tineretului şi sportului şi n-am buget şi personal similar la îndemână! Credeţi că dacă aş fi fost eu acasă m-aş fi lăsat până nu-i făceam pe-ai mei să se tragă pe biciclete, dacă nu pe litoral, că era ocupat, măcar de la Gura Humorului până la Vatra Dornei să mai dea jos din cele rotunjimi? Că de bălai sunt bălai amândoi sucevenii mei, iar în plus sunt tineri şi deştepţi! Dom-le, după cum zice un cronicar slobod la condei, cum ne este nouă sucevenilor vorba, "dacă stai ca buhaiul, n-ai trupe, n-ai vedete, nu te bagă nimeni în seamă". Asta zic şi eu reţeta succesului, cât pe-aci să zic "succesuri" şi să mă văd plătind drepturi de autor. N-oi fi eu frumos ca Regina tichetelor de vacanţă şi drept e că şi silueta mi s-a mai împlinit comparativ cu a gingaşei EBA, dar rău îmi pare de Ionuţ şi de Cristi, sucevenii de pe lista de candidaţi, că nu m-au avut aproape încă de la început. Dar voi recupera. Uite, promit în faţa dumneavoastră, că voi recupera cu dârză strădanie. Şi am să-i conving pe toţi ai noştri să mi se alăture. Trebuie să învăţăm să facem campanie electorală cu "ştaif" de ultimă oră! Trebuie să ne derobăm, am auzit de curând cuvântul la un mare politician pe care îl admir până peste poate şi muream să-l folosesc, trebuie să ne derobăm deci fără regrete de practicile demodate! Ce, n-au mai luat românii Lumină la Înviere, n-au mai zburdat pe plajele pline de PET-uri, nu s-au mai zbenguit în zgomotul, pardon, muzicile împănate copios de sloganuri ce navighează de la "să trăiţi bine" la "fără griji şi fără bani"? Ba da! Ce, era obligatoriu să se imprime pe aceste activităţi cu electoratul "Flutur, Elena, Monica, EBA"? Numai că eu eram plecat şi n-a fost cine să-i sfătuiască pe-ai mei cu competenţa necesară. Ia să fi fost eu acasă! Mă scuzaţi, mi se face semn dintre colegi. Ca să vezi, cică s-a hotărât să plec din nou. Pe durată neprecizată? Asta este, doamnelor şi domnilor. Mai vorbim şi poate dă Dumnezeu să mai auzim şi de bine! |
|
|||
|
«Abuz "miliţienesc" în anul 2009» Mă adresez dumneavoastră pentru a vă semnala un caz extrem de grav de abuz în serviciu al organelor statului din subordinea Ministerului de Interne, precum şi a felului în care anumiţi poliţişti înţeleg să îşi facă "datoria". Nu aş fi venit azi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta acest caz dacă nu aş crede că acesta nu este singular şi că în interiorul şi sub oblăduirea Ministerului de Interne se mai petrec astfel de cazuri care, în cea mai bună situaţie, sunt pedepsite cu pensionarea celor care le făptuiesc. Conform unui document primit zilele trecute de la unul din cetăţenii judeţului Vâlcea, adresat şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, în data de 5 mai 2009, numitul Felix Bojan, domiciliat în judeţul al cărui deputat sunt, a fost supus unui tratament inuman din partea unor agenţi ai Inspectoratului de Poliţie Ialomiţa. Conform acestuia, atât el cât şi mama acestuia, au fost loviţi de trei poliţişti, actele doveditoare existând atât în memoriul adresat ministrului Dan Nica, cât şi în cadrul plângerii penale depuse împotriva celor trei. Pe lângă acest caz izolat, consider că mai există astfel de abuzuri ale organelor de poliţie, în majoritatea lor nesemnalate de victimele acestora, iar acest fenomen trebuie tratat cu maximă seriozitate. Pe zi ce trece, putem vedea sau auzi în mass-media sau în viaţa de zi cu zi de astfel de cazuri de abuz în serviciu, care creează mare vâlvă, dar care apoi, din diverse motive, fie sunt muşamalizate, fie sunt trecute cu vederea prin aplicarea unor măsuri care constă în trecerea în rezervă a respectivilor inculpaţi. Astfel, bănuiesc că nu trebuie să vă amintesc că şi angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt cetăţeni ai României şi ar trebui să fie supuşi aceloraşi legi ca restul populaţiei, în cazul în care sunt găsiţi vinovaţi de abuz în serviciu sau de astfel de cazuri similare. Chiar dacă siguranţa cetăţenilor trebuie să fie o prioritate în contextul în care rata infracţionalităţii creşte pe zi ce trece, consider că abuzul de o anumită funcţie, de un anumit statut social, precum şi cel de echipamentul din dotare, trebuie tratate aspru, iar controlul intern în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor să fie mai eficient şi să nu mai auzim de astfel de cazuri grave ca cel prezentat mai sus. Mă adresez dumneavoastră astăzi în speranţa unei poziţii pe care Parlamentul, ca primă instituţie democratică a ţării, ar trebui să o ia faţă de aceste abuzuri. Mai mult, consider că noi, ca parlamentari, ar trebui să iniţiem o dezbatere asupra acestui subiect de interes major pentru funcţionarea statului de drept. Este inadmisibil ca în România anului 2009, stat membru al Uniunii Europene, să se petreacă astfel de abuzuri ale organelor statului. Vă anunţ pe această cale că, astăzi, voi depune şi o interpelare legată de acest subiect domnului ministru Dan Nica, interpelare care are rolul de a vedea dacă ministerul pe care îl conduce are un plan de măsuri concrete pentru a eradica astfel de fenomene de o gravitate maximă, cum este abuzul în serviciu, mai ales în rândul organelor abilitate cu siguranţa cetăţeanului. Aş dori să închei această scurtă prezentare prin a vă aminti faptul că acest fenomen de abuz în serviciu în rândul organelor de poliţie şi nu numai trebuie stopat, cu atât mai mult cu cât încrederea cetăţeanului în instituţiile statului este în continuă scădere. Vă promit că voi urmări în continuare acest caz şi, în situaţia în care se dovedeşte adevărat, iar cei trei vinovaţi vor scăpa basma curată, voi veni în faţa dumneavoastră pentru a cere demisia de onoare a ministrului administraţiei şi internelor, domnul Dan Nica. |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Marea Neagră - platformă destinată definirii unei viziuni comune a dezvoltării democraţiei şi economiei de piaţă în regiune". În calitatea mea de preşedinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, vă supun atenţiei un subiect geopolitic de actualitate, cu atât mai mult cu cât Camera Deputaţilor deţine, în numele Parlamentului României, preşedinţia în exerciţiu a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre. În regiunea Mării Negre funcţionează mai multe iniţiative de cooperare politică şi economică, printre care Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (BSEC), Euroregiunea Marea Neagră şi Conferinţa Regiunilor Maritime Riverane din Europa. În plus, din 1999 funcţionează şi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre. În aceste condiţii, multitudinea de iniţiative legate de dezvoltarea regiunii Mării Negre nu va atrage participarea jucătorilor importanţi din regiune, în special Rusia şi Turcia, care preferă să-şi urmărească propriile interese în regiune, fie prin intermediul acestor iniţiative, fie prin iniţiative proprii. Chiar dacă Rusia nu mai este acea superputere de dinainte de 1990, ea continuă să joace un rol extrem de important în zona Mării Negre. Împreună cu Rusia, regiunea Mării Negre este controlată şi influenţată în luarea deciziilor de alte două ţări: Turcia şi Ucraina. Rusia continuă să vadă Bazinul Mării Negre ca o zonă de interes strategic. În plus, Moscova nu doreşte să abandoneze poziţiile deţinute în zona Mării Negre, care oferă Rusiei controlul direct al rutelor de transport energetic dinspre Asia către Europa. Faptul că Rusia nu cedează poziţia deţinută în regiune este dovedit de interesul sporit arătat în continuare pentru menţinerea puternicei flote ruseşti din Marea Neagră. Rusia se bazează, de asemenea, pe faptul că are un cuvânt greu de spus în Consiliul de Securitate al ONU, având drept de vot. Totuşi, cea mai importantă armă, pe care Rusia nu va ezita să o folosească în disputele din regiune, este arma resurselor imense pe care le deţine, în special petrol şi gaze. Robinetul resurselor energetice a fost, este şi va fi în continuare marele avantaj pe care Moscova îl deţine în încercarea de a-şi impune punctul de vedere. În perspectiva aderării europene, România va aduce graniţa Uniunii Europene la ţărmul Mării Negre şi va trebui să stabilească relaţii de bună colaborare cu Rusia şi Turcia, ţări care fac politica concretă în regiune. Statele membre trebuie să urmărească asigurarea păcii, stabilităţii, prosperităţii şi relaţiilor de bună vecinătate şi prin utilizarea eficientă a celorlalte forme deja existente în regiune, cu precădere Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră. Provocările la adresa securităţii şi stabilităţii regionale - terorismul, poluarea, calamităţile naturale, traficul ilegal, crima organizată, dar şi "conflictele nerezolvate" necesită "o nouă strategie a ţărilor din zonă, orientată spre acţiune". |
|
|||
|
Declaraţie politică: "Să investim în tânăra generaţie" "Dacă un popor nu are o tinerime entuziastă, cultă şi cu dor de ţară, este pierdut pentru totdeauna." (Vasile Conta) Iată de ce, pentru ca România să devină o ţară bogată, trebuie să investim în tânăra generaţie. Denumită "generaţia mileniului" şi caracterizată prin spontaneitate, curaj, creativitate, tupeu, tânăra generaţie a fost şi ea afectată la rândul ei de criza economică şi instabilitate poate mai mult ca niciodată. Printre strategiile europene privind contracararea crizei economice, Comisia Europeană, impresionată de creşterea ratei şomajului în rândul tinerilor, propune o nouă abordare privind politica de tineret pentru următorul deceniu, punându-se accent pe o strategie cu caracter transsectorial şi urmărind consolidarea cooperării dintre ţările UE privind politica de tineret. "Reprezentând prima generaţie care trăieşte în pace, într-o Europă fără frontiere, tinerii europeni cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani beneficiază de mai multe oportunităţi decât părinţii şi bunicii lor. Însă, locurile de muncă stabile sunt din ce în ce mai greu de găsit, ceea ce înseamnă că mulţi dintre aceştia trăiesc în condiţii precare, fără a avea şansa de a deveni independenţi şi fără a se putea integra pe deplin în societate. Mulţi tineri europeni sunt nevoiţi să accepte locuri de muncă temporare, deoarece nu pot găsi posturi permanente." Trebuie să recunosc, stimaţi colegi, că "tinerimea entuziastă, cultă şi cu dor de ţară" despre care vorbeam la început, nu mai există la noi. Tinerimea entuziastă s-a transformat într-o tinerime fadă, tinerimea cultă s-a transformat într-o tinerime lipsită de profunzime, iar cea cu dor de ţară s-a transformat într-o tinerime cu "dor de ducă". Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm. Îmi aduc aminte de un discurs al domnului fost premier, Călin Popescu-Tăriceanu, care, fiind prezent la deschiderea anului şcolar în septembrie 2007, a declarat foarte entuziasmat că Guvernul va aloca anul viitor 6% din p.i.b. pentru educaţie şi că aceasta va fi "cea mai mare alocare pentru învăţământ", şi aşa a şi fost. Numai că, dacă ideea fostului premier a de a investi în tânăra generaţie a fost doar alocarea celei mai mari sume postdecembriste pentru educaţie, de ce tinerii se grăbesc să emigreze într-un număr din ce în ce mai mare? De ce se declară din ce în ce mai nemulţumiţi de locurile de muncă, de nivelul de educaţie, de lipsa locuinţelor? Iată rezultatele unui sondaj de opinie realizat după 4 ani de "politici pentru tineret" şi de "investiţii în tânăra generaţie". Potrivit interpretărilor realizate de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, la întrebarea "Credeţi că în următorii ani veţi pleca din România să vă stabiliţi permanent în altă ţară?", concluziile au fost următoarele: "aproximativ a şaptea parte (16%) din populaţia adultă a României intenţionează să plece din România pentru a se stabili în altă ţară, din care 4% sunt foarte hotărâţi. Aceştia reprezintă aproximativ 2,4 milioane de români care prezintă potenţial de emigrare, un număr egal cu cei aproximativ 2 milioane de români care au părăsit deja România în ultimii 10 ani, de la ultimul recensământ (2002). Dintre cei 2,4 milioane de români care ar dori să plece din ţară, aproape jumătate (1 milion) sunt tineri între 18 şi 34 de ani. Dintre aceşti 2,4 milioane de români care ar dori să plece din ţară, aproximativ 600.000 de români sunt foarte hotărâţi ("Cu siguranţă DA"). dintre aceşti 600.000 de români hotărâţi să plece, 250.000 sunt tineri între 18 - 34 ani. Cercetarea sociologică a fost comandată de Ministerul Tineretului şi Sportului, în condiţiile prevăzute de lege, şi a fost realizată de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB). Sondajul a fost realizat în perioada 6 - 10 mai 2009, pe un eşantion de 2.004 persoane, reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Pentru a putea face investiţii în tânăra generaţie, trebuie mai întâi să le cunoaştem nevoile. Acelaşi sondaj pe care l-am menţionat anterior ne ajută în acest sens, identificând problemele pe care statul ar trebui, în viziunea tinerilor, să le rezolve. Astfel că, în proporţie de 77%, tinerii consideră că statul ar trebui să le ofere un loc de muncă şi şansa promovării profesionale, pe când doar 36% consideră că statul ar trebui să le ofere o locuinţă şi abia 14% pledează pentru o mai bună educaţie. Din acest punct de vedere, investiţia în tânăra generaţie constă în promovarea de politici şi acţiuni la nivel naţional şi la nivel european de facilitare a accesului tinerilor pe piaţa muncii şi implicare a acestora în societate, prin acţiuni cu caracter civic. Un loc aparte îl constituie şi accesul tinerilor la educaţie, punându-se accent pe importanţa educaţiei informale, a voluntariatului şi a formării profesionale pe piaţa locurilor de muncă, mai ales pentru tinerii care abandonează studiile (aproximativ 15%), urmărind crearea modelului de cetăţean european responsabil şi educat. Aplicate atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, implementarea acestor politici au drept scop diminuarea numărului de şomeri din rândul tinerilor care, potrivit unor statistici europene, publicate în februarie 2009, era de aproximativ 17,5% din cetăţenii europeni sub 25, cu 2,8% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2008. Reprezentând 20% din populaţia totală a Europei, tânăra generaţie este indispensabilă pentru alimentarea forţei de muncă. Din acest motiv, investiţiile în tânăra generaţie sunt indispensabile pentru viitorul ţării. |
|
|||
|
Ca parlamentar de Galaţi îmi exprim îngrijorarea şi neliniştea faţă de situaţia dificilă prin care trece, în acest moment, industria siderurgică gălăţeană. Diminuarea producţiei combinatului, comenzi din ce în ce mai puţine, reorganizarea activităţii prin închiderea unor secţii de producţie, ca efect al declinului economic mondial, au ca efect negativ concedierile de personal operate din ultima perioadă. De asemenea, reducerea numărului de contracte comerciale, restrângerea posibilităţilor de dezvoltare, precum şi perspectiva sumbră a unei recesiuni ce a afectat partenerii comerciali, lovesc în plin activitatea siderurgică, cu consecinţe asupra situaţiei fiecărui siderurgist în parte. Siderurgia românească a asigurat, de-a lungul anilor, aproximativ întregul necesar de oţel al pieţei interne, determinând în mod decisiv dezvoltarea unor ramuri prelucrătoare, cum ar fi: construcţiile de maşini, construcţii navale, transporturi, construcţii civile şi industriale. Din punct de vedere statistic, până în momentul declanşării efectelor crizei economice mondiale, siderurgia românească acţiona într-o piaţă globalizată, la nivel mondial asigurând un segment constant de 1,5-2 milioane tone/an, din care circa 45% în spaţiul Uniunii Europene. În prezent, industria siderurgică naţională se confruntă cu o situaţie dificilă. Astfel, referindu-mă stricto sens la Combinatul Sidex Galaţi, din sinteza situaţiei actuale reiese că societatea influenţează direct sau indirect existenţa a circa 150.000 de oameni, din care peste 60% din municipiul Galaţi şi împrejurimi, aspect asupra căruia atât eu, ca parlamentar de Galaţi, cât şi factorii de decizie în domeniu trebuie să ne aplecăm şi să-l privim cu maximă seriozitate şi responsabilitate. În acest moment, trebuie elaborată de urgenţă o strategie cu impact pozitiv asupra activităţii Combinatului Sidex Galaţi, bazată pe realităţile momentului, pe discuţii cu partenerii sociali şi cu acţiune directă asupra menţinerii locurilor de muncă. De asemenea, din punctul meu de vedere, existenţa acestei strategii şi prezentarea ei în mod public ar avea, pe lângă un efect constructiv, şi un efect de a linişti şi de a transmite ideea siguranţei locului de muncă fiecărui siderurgist gălăţean. |
|
|||
|
După cum cunoaşteţi, Consiliul Judeţului Galaţi are o preocupare permanentă pentru susţinerea şi dezvoltarea actului cultural la Dunărea de Jos. Intenţia noastră de a contribui la valorificarea patrimoniului istoric al judeţului Galaţi - misiune ce necesită un înalt nivel de implicare, dar şi resurse financiare importante - găseşte acum o posibilitate de realizare în sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană prin fondurile structurale. Având în vedere această oportunitate, Consiliul Judeţului Galaţi intenţionează să depună o documentaţie de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5, domeniul prioritar de intervenţie 5.1 - Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe, în vederea reabilitării imobilului din strada Domnească nr. 91, imobil ce face parte din ansamblul urban "str. Domnească", conform Listei monumentelor istorice, aprobată prin Ordinul nr.2314/2004 al Ministerului Culturii şi Cultelor cu număr de cod GL-11a-B-03010. Dat fiind faptul că unul din criteriile de eligibilitate al Programului îl reprezintă dovada existenţei obiectivului de patrimoniu în Lista monumentelor istorice, Grupa B, din Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr.2314/2004, vă rugăm să sprijiniţi Consiliul Judeţean Galaţi prin eliberarea unui document care să ateste că imobilul menţionat anterior îndeplineşte acest criteriu. În speranţa că acest demers se va bucura de sprijinul dumneavoastră, aşa cum se întâmplă de altfel cu toate iniţiativele cu impact cultural semnificativ, permiteţi-ne, Excelenţa Voastră, să vă transmit întreaga consideraţie. |
|
|||
|
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale are ca scop înlăturarea unor inechităţi apărute prin aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2000 pentru categoriile de pensionari care, până la data de 01.04.2001, au desfăşurat activităţi în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă. Aceste inechităţi au fost generate de faptul că formula de calcul, reglementată prin Legea nr.19/2000, nu permite utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual şi, implicit, a cuantumului pensiei, a sporurilor suplimentare acordate la vechimea totală în muncă, de şase luni pentru fiecare an de vechime în Grupa I de muncă şi respectiv, de trei luni pentru fiecare an de vechime în grupa a II-a de muncă, sporuri recunoscute de legislaţia specifică, în vigoare până la data de 01.04.2001. Aceste sporuri sunt considerate, sub incidenţa prevederilor Legii nr. 19/2000, doar un bonus la stagiul de cotizare realizat, dar, ele nefiind perioade contributive, nu pot duce la creşterea punctajului total al asiguratului, în aceste perioade el nerealizând venituri. Beneficiarii ordonanţei de urgenţă a Guvernului sunt persoanele care, până la data de 01.04.2001, au lucrat cel puţin cinci ani în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă şi care s-au pensionat atât în baza legislaţiei anterioare, cât şi în baza prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Domnule ministru, vă rog să-mi comunicaţi care este strategia şi viziunea dumneavoastră privind aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, ştiut fiind faptul că Guvernul Tăriceanu a hotărât, printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, prorogarea termenului de aplicare a legii mai sus amintite. |
|
|||
|
"Teoria dorinţelor şi practica putinţelor" Suntem în campanie electorală pentru Parlamentul European, temele principale de dezbatere fiind însă legate de miza alegerilor prezidenţiale. Criza economică şi financiară este privită ca o pată de culoare, abordarea acesteia fiind superficială, mai mult mediatică, fără consistenţă la nivelul soluţiilor. Chiar şi candidaţii la poziţia de preşedinte al României uită în acest context de miza fundamentală, aceea a integrării în mecanismele Uniunii Europene, în dorinţa de a micşora decalajele existente în momentul de faţă ca o acumulare a diferenţelor date de istorie. Din păcate, nu se discută despre România contemporană, despre România izolată, despre România neperformantă, despre România dezamăgită, despre România trădată, despre România condiţionată, despre România amăgită, despre România absurdului, despre România extremelor, despre România contrastelor, despre România ameninţată, despre România şantajată, despre România certurilor permanente, despre România împărţită între cei mulţi şi nemulţumiţi şi cei puţini, la care mulţumirea se măsoară în mărimea banilor, despre România în care nu există interes local generator de dezvoltare durabilă. Înainte de declanşarea crizei economice mondiale, luând în considerare criza de fond a economiei româneşti şi corelând cu obiectivele Strategiei de la Lisabona, am propus în mai multe rânduri acţiunile menite a declanşa dezvoltarea durabilă: dezvoltarea capacităţii novative a regiunilor şi utilizarea resurselor locale, dezvoltarea capacităţilor de producţie, stimularea valorificării produselor autohtone la nivel local, regional şi naţional. Aplicarea acestor principii, pentru a avea efectul scontat, nu se face la nivel general, ci este necesar a se realiza un climat foarte concret de stimulare a creării de noi produse, de valorificare a acestora în context naţional şi de promovare la nivel european şi mondial. Comparând eforturile unui cercetător clujean, inginer Florin Tomina, cu situaţia concretă generată de instituţiile statului într-o economie de piaţă, încă şubredă în funcţionalitatea ei, constat că există o diferenţă uriaşă între teoria dorinţelor şi practica putinţelor. De ce spun acest lucru? În primul rând, pentru faptul că inginer Florin Tomina a realizat un produs superior produselor similare importate, fără ca acesta să fie acceptat de AND, deoarece nu corespunde ca şi grosime şi referinţele prezentate nu sunt reprezentative. Indignarea specialistului este cuprinsă în scrisorile adresate preşedintelui Traian Băsescu şi prim-ministrului Emil Boc, în care arată: "Nu vreau să bravez, sunt mândru că sunt român şi am reuşit să realizez ceea ce mi-am dorit. Acest produs este realizat în ţară, deci este românesc, este unic în lume, poate rezolva foarte multe probleme stringente de care ţara are nevoie: la construcţiile civile, industriale, hidrotehnice, baraje, diguri, canale de irigaţii, pardoseli pentru construcţiile agrozootehnice şi ca proiect de viitor banda antiderapantă antigel pentru şosele şi drumuri. Nu am nevoie să fiu susţinut, însă crima care s-a făcut la ADN acestui produs este o crimă adusă poporului român, care trebuie să cunoască adevărul asupra modului în care sunt utilizate resursele financiare şi tratamentul adus patentelor şi produselor româneşti." Nu sunt în măsură să dau verdicte asupra rezultatelor analizelor, consider că acestea trebuie făcute cu obiectivitate, iar produsele româneşti, care corespund standardelor de calitate, trebuie promovate cu prioritate în contextul naţional şi european. Dacă, în anul 2001, susţineam Proiectul produs de Cluj, astăzi am bucuria de a susţine un produs conceput la Cluj şi realizat la o societate comercială din Târgul Jiu care ar putea fi utilizat la construcţia Autostrăzii Transilvania. Ce ar însemna acest lucru? În primul rând, producţie, locuri de muncă, venituri la bugetul naţional şi bugetele locale, toate acestea putând fi elemente concrete care pot să uşureze parcursul României în perioada crizei economice. Avem nevoie de parlamentari europeni şi, în acelaşi timp, avem nevoie de produse şi servicii româneşti, care să cucerească piaţa europeană. Consider că adevărata putere a parlamentarilor europeni este dată de puterea novatoare, pe care o putem demonstra în mai multe domenii de activitate. |
|
|||
|
"Cabinete medicale mai ieftine pentru medicii botoşăneni" Declaraţia mea politică de astăzi se referă din nou la un aspect ce ţine de domeniul sănătăţii. Mai exact, este vorba despre preţul mult prea piperat pe care medicii de familie ar trebui să-l plătească pentru a achiziţiona cabinetele medicale. Astfel, din nefericire, medicii de familie botoşăneni nu îşi pot permite achiziţionarea de cabinete medicale, din cauza supraevaluării imobilelor, iar acestea sunt în cea mai mare parte insalubre, medicii investind o sumă uriaşă de bani pentru a le recondiţiona şi dota conform standardelor în vigoare. Marea majoritate a imobilelor de vânzare pentru cabinete sunt vechi şi degradate, medicii de familie, dornici să îşi amenajeze corespunzător locul de muncă, ar reuşi să le transforme din ruine în clădiri funcţionale poate numai dacă nu ar fi aşa de scumpe. Conform legislaţiei, spaţiile cu cabinete medicale şi activităţi conexe ale actului medical vor fi vândute către cei care le utilizează. Însă, cel puţin la noi, în Botoşani, aşa cum susţin şi specialiştii, dar şi reprezentanţii Colegiului Medicilor, covârşitoarea majoritate a acestor imobile sunt spaţii vechi şi nu beneficiază de întreţinere, de amenajări, fiind într-o degradare continuă din cauza lipsei de fonduri. Pentru ca un medic să îşi achiziţioneze un cabinet, trebuie să treacă de o comisie formată din reprezentaţi ai autorităţilor locale, un reprezentant al Direcţiei de Finanţe, un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică, un reprezentant al Colegiului Medicilor sau al Colegiului Medicilor Dentişti. Această comisie analizează lista spaţiilor date spre vânzare, după care studiază dosarele depuse de medicii care doresc achiziţionarea spaţiului. Consiliul local aprobă lista spaţiilor scoase la vânzare, iar comisia aprobă vânzarea. Marea parte a cabinetelor sunt, însă, concesionate medicilor, iar vânzarea către aceştia din urmă nu ar fi o problemă dacă spaţiile scoase la mezat nu ar fi supraevaluate de comisiile de specialitate. Un spaţiu de 27,59 metri pătraţi costă 25.340 de euro. Un spaţiu ceva mai mare de 165,23 metri pătraţi ajunge până la 49.598 de euro. Şi asta, fără ca spaţiile respective să fie amenajate şi dotate corespunzător, activitate care mai scoate din buzunarul medicului câteva mii de euro în plus. În orice caz, prea puţini medici de familie sau poate niciunul nu îşi poate permite achiziţionarea, la asemenea preţuri, a unui spaţiu dezafectat. Dar, situaţia este şi mai gravă de atât. Mai exact, conform legislaţiei în vigoare, pentru primii cinci ani, concesiunea este de un euro metrul pătrat. De la data la care a apărut legea concesionării au trecut cinci ani. Anul acesta, va fi termenul în care proprietarul, în speţă consiliul judeţean, îl va invita pe chiriaş, respectiv medicul de familie, să plătească, în cazul în care nu vrea să cumpere spaţiul, o chirie de care poate ajunge şi la 800 de euro metrul pătrat. Singura speranţă a medicilor, în aceste condiţii, este contestarea evaluării, apelând la un expert. Contestaţia poate fi depusă la Comisia de contestaţie, care va analiza doleanţele respectivului medic şi poate formula un răspuns în favoarea sau defavoarea medicului. Din păcate, medicii de familie nu au acces la rapoartele de evaluare. Fac un apel la autorităţile locale să pună la dispoziţia medicilor rapoartele de evaluare a imobilelor şi, totodată, analizez posibilitatea iniţierii unui proiect legislativ ce vizează mărirea intervalului de timp până la care medicii să concesioneze imobilele destinate cabinetelor medicale la actualul preţ de un euro pe metru pătrat de la cinci ani, cât este în prezent, la opt sau chiar la zece ani. Nu putem să lăsăm sistemul de sănătate, şi aşa greu încercat de criza financiară, fără aceste cabinete ale medicilor de familie, cei mai apropiaţi de locuitorii judeţului nostru. |
|
|||
|
Domnul Cornel-Cristian Resmeriţă: "Staţiunea Straja - Speranţă pentru viitor" Motivul declaraţiei mele politice este acela de a prezenta o alternativă la mineritul din Valea Jiului. Situaţia economică şi socială a localităţilor Văii Jiului face ca o pondere mare din populaţia acestor zone să trăiască foarte greu, să nu poată achita nici facturile de utilităţi. În aceste localităţi, restructurarea industriei miniere şi reducerea activităţii celorlalte unităţi economice, cu consecinţa unei căderi economice bruşte şi a amplificării problemelor sociale au făcut ca în Valea Jiului să fie căutate alternative. Staţiunea Straja din municipiul Lupeni, judeţul Hunedoara, este unul dintre cele mai frumoase locuri din România, care atrage, an de an, un număr tot mai mare de turişti. Zestrea turistică a Staţiunii Straja şi-a sporit atractivitatea prin echipamentele şi amenajările specifice menite să atragă cât mai mulţi turişti. Actualul grad de valorificare reflectă preocupările administraţiei locale şi ale agenţilor economici în domeniul amenajării şi dezvoltării acestei zone turistice, însă, sub puternica amprentă a schimbărilor economico-sociale din acest an şi din anii următori, avem mare nevoie de ajutor pentru valorificarea turistică a acestei zone montane. Prin această declaraţie doresc să captez atenţia doamnei ministru Elena Udrea spre promovarea potenţialului turistic al Staţiunii Straja şi de a asigura fondurile necesare pentru dezvoltarea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii Staţiunii Straja din Lupeni ca destinaţie turistică. Numai printr-o susţinere a programelor de dezvoltare durabilă a Staţiunii Straja, aceasta se poate constitui într-o speranţă pentru viitorul cetăţenilor din Lupeni şi din Valea Jiului. |
|
|||
|
"Cooperaţia în agricultură" Parlamentul României a adoptat în 2005 Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 172 din 28.02.2005. A fost o idee nobilă, care poate rămâne nobilă dacă sunt bine înţelese principiile cooperaţiei şi dacă ingerinţele statului nu există în această foarte importantă formă de organizare a ţărănimii. Eu nu voi dezbate conţinutul legii, ci necesitatea şi oportunitatea ei. Nu nostalgia după vechile CAP-uri ne-a împins spre a vota această lege, ci criza cumplită de organizare şi de mentalitate prin care au trecut oamenii în zona agriculturii şi nu numai. S-a mai spus, de asemenea, că, prin cooperaţie, s-ar altera sau diminua conţinutul proprietăţii. De aceea, ţinând cont de conţinutul politic şi economic al celei mai negre perioade de tranziţie românească, îmi permit câteva comentarii pe această temă. Proprietatea devine un balast atunci când consumă impozite şi taxe şi nu produce cel puţin cât să le acopere pe acestea, să hrănească pe proprietar şi pe ai lui şi să ofere ceva şi pieţei. În afara acestor parametri, munca ţăranului n-are sens şi el simte acest lucru. Ideea nobilă a cooperaţiei a apărut cu sute de ani în urmă, din dorinţa de performanţă. Ea a cuprins toate ţările dezvoltate ale lumii, în variante diverse de organizare şi a propulsat producţia şi calitatea în agricultură, prin implementarea unui management specific, în care specializarea pe segmentele modulului economic agricol este foarte bine conturată. Ţăranul proprietar şi producător nu poate să cuprindă toate fazele, de la aprovizionare până la desfacere, oricât de înzestrat ar fi el. Unirea lor face puterea, iar specializarea aduce satisfacţia performanţei, a productivităţii, specializarea aduce profit întrucât are nevoie de specialişti, de oameni şcoliţi, care ştiu cum se face lucru bun. Cooperaţia, aşa cum a fost gândită în Legea nr. 1/2005, aduce avantajele sus-menţionate, fără a nega sau a diminua rolul proprietăţii. Ba din contră, aş putea spune că o cooperativă sănătoasă poate fi alcătuită numai din proprietari sănătoşi, conştienţi de necesitatea performanţei. Fireşte, cooperaţia este o soluţie şi care, în condiţiile unei dezvoltări normale, necesită o generaţie pentru a se naşte, a se dezvolta şi a atrage performanţele ţărilor europene. Cooperaţia nu este unica soluţie. Dezvoltarea unor forme private asociative, comasarea prin cumpărare sau arendare etc. sunt tot atâtea soluţii care pot contribui la relansarea structurilor de producţie şi a performanţelor în agricultură. Necesitatea reorganizării agriculturii este imperioasă, pentru că România are nevoie de performanţă. Performanţa agricolă este aceea care va relansa România. |
|
|||
![]() |





