Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2009
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2009
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 10,57. Lucrările au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Sever Voinescu-Cotoi şi Mihai Voicu Alexandru, secretari.
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 334 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 201; sunt absenţi 133, din care 41 participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că a fost distribuită tuturor deputaţilor lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale.
|