Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 17.20.

Din prezidiu au făcut parte doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul senator Mircea Dan Geoană, preşedintele Senatului, domnul deputat Sever Voinescu-Cotoi, secretar al Camerei Deputaţilor, şi doamna senator Doina Silistru, secretar al Senatului.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Mircea Dan Geoană, preşedintele Senatului.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Rog liderii grupurilor parlamentare să-i invite pe colegii senatori şi deputaţi în sala plenului reunit.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Declar deschisă şedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi vă invit să ascultăm Imnul Naţional al României.

Se intonează Imnul Naţional al României.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Stimaţi invitaţi, Declar deschisă şedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Vreau să salut prezenţa sub cupola Parlamentului României a domnului Emil Constantinescu, fost Preşedinte al României. (Aplauze în sală.)

Doresc, de asemenea, să salut prezenţa Monseniorului Robu, de faţă şi la acest moment al şedinţei comune de astăzi. (Aplauze în sală.)

Doresc să-i salut pe reprezentanţii organizaţiilor revoluţionarilor care ne-au făcut onoarea să fie astăzi cu noi (Aplauze în sală.) şi, de asemenea, pe reprezentanţii Corpului diplomatic, care au decis să fie în continuare prezenţi şi la acest al doilea moment solemn al zilei de astăzi. (Aplauze în sală.)

În continuare, vă propun un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Se păstrează un moment de reculegere.

Vă mulţumesc.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Este un moment cu totul excepţional şi doresc să adresez rugămintea personală celor care se vor adresa Parlamentului României şi celor care urmăresc dezbaterea noastră de a acorda întreaga solemnitate şi importanţă acestui moment aniversar.

Dincolo de ideologii şi preferinţe politice, acest moment a reprezentat un moment de cumpănă al istoriei contemporane a României.

De aceea, sunt convins că ceea ce vom arăta astăzi în forul legiuitor suprem al ţării noastre va fi acest respect prin acest moment de comemorare solemnă la 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Conform deciziei şi aprobării Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului României şi ale liderilor grupurilor parlamentare, am decis ca la această şedinţă solemnă să aibă loc intervenţii din partea grupurilor parlamentare şi, până în acest moment, am primit propuneri de luări de cuvânt din partea grupurilor parlamentare.

Am decis ca fiecare parlamentar să aibă alocate 10 secunde timp de intervenţie, cumulate, bineînţeles.

Grupurile parlamentare ale PD-L vor avea 28 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale Alianţei politice PSD+PC

vor avea 27 de minute alocate, Grupurile parlamentare ale PNL vor avea 16 minute alocate, Grupurile parlamentare ale UDMR vor avea 5 minute alocate, iar Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale din România va avea 3 minute alocate.

Dacă va mai exista şi altă solicitare, am putea, eventual, să-i dăm curs.

De aceea, celor 23 de deputaţi şi senatori deveniţi independenţi le revin, în total, 4 minute, putând fi utilizate într-o singură intervenţie, şi, dacă există această dorinţă, aşteptăm la prezidiu propunerea pentru o eventuală intervenţie şi din partea acestor parlamentari.

Cu aceste cuvinte, daţi-mi voie să deschid lista celor care vor prezenta mesajul şi omagiul lor celor care s-au jertfit şi care doresc să comemoreze acest moment epocal al istoriei noastre recente, începând cu domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Se pregăteşte domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC.

Domnul Gheorghe David:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari,

Dragi invitaţi,

Vă vorbesc în calitate de parlamentar şi de participant la evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara.

Am intitulat această declaraţie "Scânteia revoluţiei a fost aprinsă la Timişoara, iar apoi a cuprins toată ţara".

Dintotdeauna, despre evenimentele de răscruce ale istoriei, fie că au fost ele de interes naţional, regional sau planetar, s-a vorbit şi se va vorbi, în continuare, ca despre ceva insuficient elucidat.

În afara probelor care le localizează în timp şi spaţiu - cele în care sunt invocate persoanele, instituţiile ori ţările implicate în desfăşurarea lor -, au existat şi vor continua să existe mărturii aduse la lumină de către cei care le studiază în numele nevoii imperative de a cunoaşte adevărul.

Personal, înclin să cred, ba chiar sunt convins că, în astfel de cazuri, este vorba de exprimarea unor opinii a căror veridicitate este cel puţin discutabilă.

Nefiind istoric şi, cu atât mai puţin, o persoană ale cărei preocupări ţintesc să servească întregirii adevărului istoric despre evenimentele din decembrie 1989, a căror scânteie a fost aprinsă la Timişoara şi care au dus la prăbuşirea celei mai odioase dictaturi la care a fost supusă populaţia României vreme de aproape jumătate de secol, iar care, pe plan mondial, au reprezentat un episod important în prăbuşirea "Cortinei de fier", voi vorbi din perspectiva tânărului care, în acele zile, absolvent al unei facultăţi, îşi făcea griji serioase asupra viitorului care-l aşteaptă.

Indiscutabil, constrângerile la care a fost supus poporul român de către dictatura comunistă - aş spune, mai mult decât oricare alt popor din rândul ţărilor socialiste din Estul Europei - ajunseseră la limita suportabilităţii.

Celor tineri care atunci abia se născuseră, dar şi nostalgicilor care-şi exprimă regretul după vremurile trecute, doresc să le reamintesc câteva lucruri despre care astăzi aproape că nu se mai vorbeşte, în ciuda faptului că ele au fost adevăratele cauze care au dus la declanşarea violentă a revoltei din decembrie 1989.

Este adevărat, izbucnirea lor a fost favorizată şi de "reformele din interior", începute cu un ceas mai devreme în celelalte ţări foste socialiste din Europa.

Opresiunea ideologică, limitarea până la dispariţia libertăţilor individului, sărăcia şi mizeria materială în care a fost obligată să trăiască majoritatea covârşitoare a populaţiei româneşti sunt aspecte peste care mie mi se pare că se trece prea uşor cu vederea.

În susţinerea acestei informaţii, este suficient să ne aducem aminte că emisiunile singurului post de televiziune cu acoperire naţională erau limitate de la două la patru sau cel mult şase ore pe zi, la sfârşit de săptămână, şi acestea ocupate, în cea mai mare parte a lor, cu proslăvirea, directă sau indirectă, a celui ce s-a dorit a fi "cel mai iubit fiu al poporului".

Înspăimântate că nu mai fac faţă trecerilor frauduloase ale frontierei la care recurgeau tot mai mulţi români dornici să scape de "raiul comunist", autorităţile au ajuns până acolo încât au blindat cu garduri de sârmă ghimpată nu doar graniţa cu Iugoslavia, ci şi - cam din anul 1988 - pe cea cu Ungaria.

Pentru românii din centrul ţării, totuşi locuitorii din judeţele vestice erau consideraţi nişte privilegiaţi, din moment ce-şi puteau permite luxul ca, în cadrul micului trafic între zonele de frontieră, să cumpere de la sârbi sau unguri un pachet de margarină, un kilogram de portocale, să asculte ştiri din lumea largă ori să vadă un film străin transmis de posturile de televiziune.

Chiar dacă aceste "avantaje" pot părea minore acum, la o analiză mai temeinică a evenimentelor din decembrie 1989, ele nu pot fi omise din formularea unui răspuns conform cu adevărul istoric la întrebarea "De ce scânteia revoltei împotriva dictaturii comuniste a fost aprinsă la Timişoara?".

Doamnelor şi domnilor, S-a încetăţenit convingerea că hărţuirea la care a fost supus pastorul László Tökés a fost scânteia care a aprins revolta în Timişoara.

Este pe deplin adevărat, dar fără acumulările de nemulţumiri adunate de-a lungul timpului, pe care m-am străduit să le punctez în expunerea mea, prăbuşirea comunismului în România ar fi fost mult mai anevoioasă.

Lumea care s-a adunat în seara zilei de 16 decembrie în Piaţa Maria din Timişoara a intuit că a sosit momentul marii schimbări.

Aici s-a strigat pentru prima dată în public "Jos comunismul!".

Ceea ce a urmat este de acum prea bine cunoscut pentru a intra în detalii.

A doua zi a fost marşul înspre Comitetul Judeţean de Partid, de data aceasta mult mai paşnic.

Mulţimea a început să se organizeze.

În fruntea ei au fost selectaţi primii lideri.

Spontan, coloanele de demonstranţi au pornit dinspre marile platforme industriale spre centrul oraşului, vizate fiind sediile puterii locale.

Înspăimântate şi derutate de amploarea lor, autorităţile locale, dirijate de la centru, au luat măsuri de oprimare.

Acest film aproape că s-a clasicizat, aşa încât nu voi stărui asupra lui.

De reamintit este că au fost omorâţi oameni, tineri mai ales.

Primii căzuţi au fost la întreprinderea "ElectroBanat", apoi pe treptele Catedralei Mitropolitane, pe Calea Girocului, în apropierea Băilor Neptun.

Masacrul a fost stopat pe 20 decembrie, în momentul în care, în Piaţa Operei, Armata Română s-a declarat de partea manifestanţilor.

Mesajul victoriei avea să fie confirmat apoi în Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi în alte oraşe, apoi cuprinzând întreaga ţară.

Stimaţi colegi,

Dragi invitaţi,

Cei 20 de ani fără comunism au fost anii în care România, prin dobândirea calităţii de membru al NATO şi al Uniunii Europene, şi-a redobândit dreptul de a participa la clădirea Europei unite, eliberată de ameninţări.

Prin întronarea cu adevărat a competiţiei valorilor, cetăţenilor României, dar mai ales generaţiei tinere, li se asigură temeiuri sporite că jertfele celor răpuşi în urmă cu 20 de ani nu au fost zadarnice.

Vă mulţumesc. (Aplauze în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Şi eu vă mulţumesc, domnule senator.

Îl invit să ia cuvântul pe domnul deputat Victor Socaciu, din partea Grupurilor parlamentare ale Alianţei politice PSD+PC, se pregăteşte domnul senator Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, preşedintele comisiei speciale a Parlamentului - Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989.

Domnul Victor Socaciu:

Doamnă preşedinte,

Domnilor preşedinţi,

Stimaţi senatori,

Stimaţi deputaţi,

Am să spun câteva gânduri despre, poate, cea mai frumoasă pagină de istorie pe care a trăit-o poporul român în ultimii 100 de ani sau, cel puţin, de la 1 decembrie 1918.

Poate că această pagină de istorie n-ar fi fost atât de frumoasă dacă nu ar fi revelat solidaritatea poporului român în momentele-cheie ale istoriei sale.

Cei mai frumoşi copii ai neamului nostru şi-au deschis cămăşile şi au pus piepturile goale, cu flori în mână, împotriva ţevilor şi armelor potrivnice.

A fost, poate, cel mai înălţător moment al Revoluţiei române, lucru care s-a petrecut în Timişoara şi, apoi, la Bucureşti, în 21 decembrie 1989, şi, fireşte, asaltul din 22 decembrie, care a fost momentul de apogeu al Revoluţiei române, care a însemnat şi victoria Revoluţiei române.

Este aproape jignitoare ideea că Revoluţia română nu a fost făcută de poporul român.

Este adevărat, exista un context internaţional, un context internaţional care nu exista, de exemplu, în 1987, la 15 noiembrie, la Braşov.

Trebuie să-i omagiem acum şi pe aceşti nemaipomeniţi oameni, muncitorii de la "Steagul Roşu", de la "Rulmentul", de la "Tractorul", din Braşov, care au dat prima lovitură şi care au făcut prima fisură în regimul comunist, atunci, la 15 noiembrie 1987. (Aplauze în sală.)

Actul lor eroic nu este cu nimic mai prejos decât ceea ce au făcut timişorenii, începând cu 15, 16 decembrie 1989, sau bucureştenii în 21 sau 22 decembrie 1989 şi chiar şi după aceste zile de cumpănă.

De aceea, un omagiu trebuie adus acestor oameni de la Braşov, care au dat semnalul revoluţiei române.

Nu exista, este adevărat, contextul internaţional, că, poate, atunci ar fi fost dărâmat Ceauşescu, dar şi regimul său, despre care nu pot spune că a fost un regim comunist, a fost o structură de tip mafiot care a preluat conducerea României şi a condus-o plecând de la o ideologie comunistă.

Aş mai spune că a existat în România, asemenea acelor oameni de la 15 noiembrie 1987 şi de la 22 decembrie 1989, mai ales după Al Doilea Război Mondial şi mai ales după ce au preluat comuniştii puterea, o pătură de intelectuali, şi nu numai, care au constituit luptătorii anticomunişti din România, şi cred că acum, la 20 de ani de la Revoluţia română, putem să le aducem un omagiu acestor oameni care şi-au jertfit viaţa pentru democraţie.

Aşa cum a existat, de-a lungul celor cinci decenii de comunism, o disidenţă continuă în România, să nu uităm că, cel puţin în ultimii ani, să zicem după 1980, figuri excepţionale precum Gheorghe Ursu, doamna Doina Cornea, poeţi ca Ana Blandiana, Mircea Dinescu sau filozofi ca Andrei Pleşu sunt oameni cărora le datorăm un respect deosebit, aşa cum, în ciuda unor derapaje, în anii comunismului, în anii 1970 şi 1980, un poet de excepţie al românilor a lăsat o operă disidentă şi a scris o operă disidentă, atunci poeme care au circulat în popor şi mai circulă şi astăzi, este vorba de Adrian Păunescu.

Aş mai spune că revoluţia a emanat câteva figuri politice poate exemplare pentru tot ce s-a întâmplat în România postrevoluţionară.

Fireşte, o personalitate puternică este Petre Roman, fondatorul PD-ului, o figură proeminentă şi providenţială este Ion Iliescu, fondatorul PSD-ului (Aplauze în sală.), iar la PNL, sigur, un domn Câmpeanu, un domn Quintus şi atâtea alte personalităţi. (Aplauze în sală.)

Aş vorbi însă mai mult despre cel care, la mijlocul anului 1990, a avut sprijinul a mai mult de 80% din poporul român, din votanţi, din electoratul român, Ion Iliescu.

Pentru că există încă voci care vorbesc despre o apartenenţă ba la Partidul Comunist, ba la KGB şi aşa mai departe, aş vrea să le amintesc acestor oameni că sub conducerea lui Ion Iliescu România a construit toate instituţiile democratice care funcţionează astăzi, sub conducerea lui Ion Iliescu România a intrat în NATO, România a încheiat toate capitolele generate de contractul cu Uniunea Europeană, ceea ce nu este puţin, ceea ce este definitoriu şi este esenţial, de fapt.

M-aş întoarce însă la excepţionala pildă de eroism, de frumuseţe morală a acelor copii care şi-au jertfit viaţa în 21 şi 22 decembrie 1989, dar şi în zilele fantastice ale Timişoarei.

Poate că acum, de acolo, din mormintele lor, ei ne întreabă: "După 20 de ani, românii şi-au găsit dreptatea?" Şi ne întreabă pe toţi acest lucru.

Ce le putem răspunde? Că nu, încă nu există dreptate întru totul în România.

Ei ne-ar putea întreba dacă suntem liberi, pentru că noi am cerut atunci libertate.

Ce le-am putea spune noi acum? Suntem liberi în măsura în care ne sunt ascultate telefoanele şi ne este violată intimitatea. (Aplauze în sală.)

Şi ne-ar mai întreba dacă noi, după 20 de ani, trăim mai bine decât atunci. Şi această chestiune a rămas doar un deziderat.

Societatea românească s-a polarizat, există o masă mare de oameni săraci, de oameni disperaţi, de oameni care au fugit din ţara lor pentru a câştiga o coajă de pâine, umilitor, în ţări dezvoltate.

Şi atunci, pentru ce au murit aceşti tineri?

Poate fiecare dintre noi ar putea să dea un răspuns la această întrebare.

Cu toate acestea, în această zi de omagiere a eroilor noştri, a Revoluţiei române, să ne gândim că există totuşi o speranţă, că România mai are bărbaţi, că România mai are femei care să schimbe soarta din rădăcini.

Să facem o Românie frumoasă, să ne ţinem de cuvânt, să nu uităm eroii noştri, să nu uităm că putem vorbi astăzi cât de liber putem, că avem o presă liberă, şi este un mare câştig acum!

Am să vă rog încă un lucru.

Încă mai circulă prin eterul României stafia lui Ceauşescu, încă mai circulă în aerul României slugărnicia lui Emil Bo...bu.

Poate fiecare dintre noi trage o concluzie şi va face ceva pentru a ajunge la acel deziderat pe care-l numim consens naţional.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamne, binecuvântează-i pe români! (Aplauze în sală.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îi mulţumesc domnului deputat Socaciu pentru frumoasa alocuţiune.

Îi ofer cuvântul domnului deputat Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, se pregăteşte domnul deputat Borbély László, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

Domnul Raymond Luca:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Daţi-mi voie ca, la început, să folosesc acest prilej pentru a vă prezenta un foarte scurt raport de activitate al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, după care voi face o serie de considerente legate de această zi.

În anul 2009, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, formată din reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare, mai puţin UDMR, a formulat răspunsuri pentru un număr de 1.607 petiţii şi sesizări, din totalul de 1.688 înregistrate la această dată.

Au avut loc 35 de şedinţe, în cadrul cărora au fost avizate 6.167 de persoane propuse de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 pentru preschimbarea certificatelor doveditoare ale calităţii de revoluţionar, din care 27 de eroi-martiri, 85 de urmaşi de eroi-martiri, 142 de răniţi, 32 de reţinuţi, 12 răniţi şi reţinuţi, 5.871 de remarcaţi prin fapte deosebite şi 35 de participanţi.

A fost amânată acordarea avizului pentru 396 de persoane, pentru ca dosarele acestora să fie verificate de către membrii comisiei parlamentare sau până la clarificarea situaţiei acestora de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

De la înfiinţarea subcomisiei de lucru a comisiei parlamentare, au avut loc 18 şedinţe, în cadrul cărora au fost verificate 596 de dosare, din care 457 au primit avizul pentru preschimbarea certificatului doveditor.

Au fost transmise 4.264 de certificate tipărite, care au fost semnate şi ştampilate, la care se adaugă cele 504 certificate primite în cursul zilei de astăzi.

Au fost acordate şi 4 avize pentru retragerea titlurilor de revoluţionari, pentru vina de a fi făcut poliţie politică, în urma unor decizii definitive şi irevocabile în justiţie.

Pentru informarea dumneavoastră, mai sunt pe rol încă 174 de dosare.

De asemenea, au fost primite în audienţă 111 persoane şi au fost acordate 4 avize pentru modificarea şi completarea Legii nr. 341/2004.

Domnule preşedinte, Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Acum 20 de ani, exact la această oră, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, întregul bulevard central al Bucureştiului erau ocupate de mii de oameni.

Miile de bucureşteni aveau vii în minte emisiunile postului de radio Europa Liberă, care din 17 decembrie 1989 emitea, ceas de ceas, ştiri despre Timişoara, despre atrocităţile comise de regimul Ceauşescu în acel colţ de ţară.

21 decembrie reprezintă momentul solidarizării populaţiei Capitalei cu primul oraş liber de comunism din România, o solidarizare târzie - şi înţeleg foarte bine reproşul timişorenilor -, dar cu atât mai necesară.

În 21 decembrie am fost prezent în Piaţa Universităţii până la capăt.

Am fost martorul unor crime inimaginabile, oameni executaţi cu sânge rece la zidul clădirii Arhitecturii, oameni loviţi cu paturile de armă, călcaţi în picioare, femei târâte de păr pe caldarâm.

Cei care au comis aceste crime purtau uniformă militară.

Nu, nu erau nici turcii, nici tătarii, nici leşii, nici ungurii, nici evreii şi nici ruşii, erau români în uniformă, omorând, lovind alţi români.

În ziua şi noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, au fost ucişi 173 de români, alţi peste 1.000 au fost răniţi şi 2.000 au fost reţinuţi în arestul Miliţiei capitalei şi în fortul Jilava.

Sunt crime care nu trebuie nici uitate şi nici iertate.

Revoluţia română a fost singura dintre toate revoluţiile din Europa Centrală şi de Est care a avut un caracter violent.

Preţul plătit pentru raţia de libertate a fost uriaş: 1.104 morţi, aproape 4.000 de răniţi şi alte multe mii de reţinuţi.

Acest cost uriaş în vieţi omeneşti, în vieţi mutilate, rămâne şi astăzi, după 20 de ani, în mare măsură neelucidat.

"21, 22 - Cine a tras în noi?" rămâne, peste ani, un strigăt fără răspuns, aşa cum fără răspuns a rămas şi chestiunea teroriştilor.

Nu, nu au fost instalaţii sofisticate programate să tragă sau acţionate de cine ştie ce dispozitive ciudate.

Nu, au fost oameni în carne şi oase.

Vă poate spune chiar colegul nostru, domnul deputat Victor Socaciu, care, cu modestie, nu a amintit acest lucru.

Vă pot spune şi eu, amândoi fiind dintre cei care am participat, în diverse locuri fierbinţi ale acelui decembrie, la capturarea unor terorişti.

Odată capturaţi, au fost predaţi românilor în uniformă, şi nici astăzi nu ştim nici cine au fost, nici ce s-a întâmplat cu ei.

A fost firesc ca noua putere, instalată după decembrie 1989, să caute să răsplătească, să cinstească memoria eroilor, a martirilor revoluţiei.

Aşa s-a născut Legea nr. 42/1990, care, iniţial, fiind promulgată în decembrie 1990, conferea drepturi urmaşilor eroilor-martiri, precum şi răniţilor în revoluţie.

Pe parcursul anilor 1991 şi 1992 se va aduce o serie de modificări legii, astfel că ea se completează şi cu drepturi acordate reţinuţilor şi, în final, adaugă şi categoria celor care au participat direct la luptele pentru victoria revoluţiei.

Aşa, pe baza unor criterii mai degrabă subiective decât obiective, s-a deschis "Cutia Pandorei".

Peste 9.000 de certificate au fost eliberate în anii 1991 şi 1992.

Acesta a fost primul pas al pervertirii Revoluţiei române, al manipulărilor ulterioare.

Revoluţionarii vor fi în prim-plan ori de câte ori vor fi organizate alegeri de acum înainte.

Din păcate, numai atunci.

În 1994 se instituie titlul onorific de "Participant la Revoluţia română".

Cum un titlu onorific nu părea suficient de atrăgător, printr-un proces amplu de contestaţii, majoritatea titlurilor de "participant" va fi convertită în titluri de "luptător", purtătoare de beneficii.

Astfel, în cursul anilor 1996 şi 1997

vor fi eliberate peste 18.000 de certificate de revoluţionar.

Este evident că interferenţa dintre clasa politică şi diverşi lideri ai asociaţiilor de revoluţionari devenise, între timp, o realitate.

Abandonarea de către asociaţiile de revoluţionari a statutului de independenţă politică, de organizaţii ale societăţii civile care să sancţioneze actul guvernării, la mijlocul anilor '90, era la început.

Avea să ajungă la apogeu în zilele noastre.

Fusese uitat sloganul primelor manifestaţii ale tinerilor şi revoluţionarilor din ianuarie 1990, care strigau: "Nu suntem partide!".

Mai târziu, în 2004, Legea nr. 42/1990 este reşapată, reinventată, prin intermediul Legii nr. 341/2004.

Efortul de legiferare era menit să trieze, să selecţioneze, să ordoneze în domeniul statutului şi al drepturilor cuvenite revoluţionarilor.

Chiar dacă aceasta a fost intenţia legiuitorului, în realitate, legea nu face decât să omogenizeze, să pună semnul egalităţii între faptele unui revoluţionar din Timişoara şi cei care, de exemplu, au ocupat sediul unei primării din judeţul Neamţ, unde singurul act revoluţionar a fost bătaia dintre ocupanţi pentru sigiliul şi ştampila instituţiei.

Mai grav, este chiar mai complicat să probezi, conform legii, că ai fost revoluţionar în Timişoara între 15 şi 20 decembrie 1989, decât la Adjud, de exemplu, în 22 decembrie 1989.

Din păcate, aşa cum menţionam, asociaţiile de revoluţionari, în marea lor majoritate - cu notabile excepţii, cum ar fi cele din Timişoara -, au ajuns la cheremul, la dispoziţia clasei politice. Şi, aşa cum s-a întâmplat la ultima campanie electorală, diverse ligi, blocuri au încheiat acorduri cu diverşi candidaţi pentru sprijin în alegeri.

În acest fel, revoluţionarii şi-au pierdut şansa de a fi reperele morale atât de necesare societăţii româneşti.

Eu îndemn revoluţionarii din 1989 să nu ducă Revoluţia română în derizoriu, să-şi recâştige neutralitatea, independenţa, echidistanţa şi spiritul critic nu doar atunci când îi mână în luptă interese personale.

Îndemn revoluţionarii din decembrie 1989 să-şi recapete spiritul revoluţionar, să devină instanţa morală atât de necesară societăţii româneşti, până nu este prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulţumesc domnului senator.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Borbély László, urmează domnul deputat Firczak Gheorghe - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule Arhiepiscop Ioan Robu,

Stimaţi invitaţi, Dragi colegi,

Au trecut 20 de ani de la acele zile în care, nu ştiu cum aţi simţit dumneavoastră, dar eu, atunci, simţeam că da, pentru aceste zile, a meritat să trăiesc.

Au meritat acele zile, care sunt unice în viaţa fiecăruia, şi îmi pare rău că nu suntem astăzi mai mulţi, pentru că trebuie să ne punem întrebarea:

ce am făcut în aceşti ani? Ce am făcut fiecare acolo unde ne-a trimis soarta? Ce am făcut pentru acele idealuri formulate foarte simplu de acei tineri care au fost în stradă?

Da, flacăra revoluţiei a pornit de la Timişoara, un oraş

multietnic, tolerant, unde s-au strâns şi români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi, şi locuitorii Timişoarei la parohia pastorului reformat László Tökés.

După aceea, ştiţi ce a urmat.

În 21 decembrie 1989 a fost revoluţie şi la Târgu Mureş şi s-a tras în revoluţionari.

Au murit şase oameni, trei de etnie română şi trei de etnie maghiară, într-un oraş unde aproape jumătate din cetăţeni erau de etnie română şi jumătate erau de etnie maghiară.

Am crezut atunci că toate lucrurile se vor rezolva, că am obţinut libertatea... Şi a urmat martie 1990, la Târgu Mureş:

primul conflict interetnic din această zonă a Europei, când au fost învrăjbiţi românii şi maghiarii unii împotriva altora de strigoii trecutului - 6 morţi, 300 de răniţi.

Au urmat mineriadele...

Însă iată că acum suntem membri ai Uniunii Europene, membri ai NATO, dar, oare, am făcut tot ce trebuia să facem în spiritul a ceea ce au dorit acei revoluţionari şi noi, cei care am fost în stradă, cei care am ieşit? Şi, credeţi-mă, atunci fiecare dintre cei care au fost în stradă a dat piept cu moartea, pentru că nu ştiam unde se vor duce gloanţele.

Atunci, cei care au fost în stradă au dat piept cu moartea!

Trebuie să ne punem această întrebare, pentru că, iată, au trecut 20 de ani şi un consiliul local, iarăşi Târgu Mureş, votează acum, nu de mult, să se ridice o statuie unui general care a avut un rol cel puţin controversat în acele zile, vorbesc de generalul Guşă, care a fost învinuit într-un proces, împreună cu alţi generali.

A murit în 1994 - să-i fie ţărâna uşoară! -, dar nu cred că, după 20 de ani, avem nevoie de o asemenea statuie.

Nu trebuie să uităm ca, în spiritul a ceea ce au gândit acei revoluţionari, în spiritul a ceea ce trebuie să facem în fiecare zi pentru noi, pentru copiii noştri, să putem spune cu sufletul împăcat: da, a meritat!

Eu sunt convins că a meritat.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulţumesc şi eu domnului deputat Borbély László.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Gheorghe Firczak - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Ultimul înscris pe lista luărilor de cuvânt este domnul deputat Marius Cristinel Dugulescu.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte al Senatului Mircea Geoană,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Eminenţa Voastră,

Domnule secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor Adrian Nicolaescu, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Revoluţia Română din Decembrie 1989, pentru mine, personal, reprezintă enorm de mult.

Consider că, odată cu revoluţia, m-am născut a doua oară.

Prima dată în 1955, din punct de vedere fizic, şi a doua oară în 1989, în decembrie, din punct de vedere spiritual.

Am spus-o întotdeauna, şi voi repeta atât timp cât trăiesc, că, din aceste motive, sentimentul meu faţă de Revoluţia Română din Decembrie 1989, faţă de eroii aceştia, faţă de remarcaţii care au participat la această revoluţie este unul de profund respect, de profundă consideraţie.

Revoluţia Română din Decembrie 1989 reprezintă, în istoria contemporană a ţării noastre şi chiar a întregului continent, o piatră de hotar.

S-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piaţă şi a democraţiei ca forme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti.

Programul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul naţional.

În acele zile, am fost cu toţii împreună, uniţi, entuziasmul fiind starea noastră de spirit.

Ar fi deosebit de frumos şi de util ca şi astăzi acele elemente care ne-au unit atunci să fie, din nou, modul nostru de existenţă, solidaritatea să fie crezul nostru, al tuturor, spre binele patriei comune România.

Aşa cum în zilele lui decembrie 1989 ţelul nostru era înnoirea democratică a societăţii româneşti, şi astăzi avem un scop comun: afirmarea deplină a ţării noastre în structurile euroatlantice.

Pe baza lui, să ne unim eforturile în aşa fel încât toţi cetăţenii României să conştientizeze că avem o clasă politică ce pune în prim-plan interesul naţional.

Reuşind pe acest drum, desăvârşim o victorie, o victorie a noastră, a poporului român.

Onorată asistenţă, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - căruia îi mulţumesc, în special colegului Niculae Mircovici, pentru că m-a împuternicit să vorbesc de la această înaltă tribună - este conştient că Revoluţia Română din Decembrie 1989 a deschis calea democraţiei, afirmării tradiţiei, culturii şi limbii pentru cele 20 de minorităţi naţionale reprezentate în Parlamentul României.

Dialogul interetnic, progresele realizate pe acest tărâm îşi au originea în victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

De aceea, ne manifestăm recunoştinţa faţă de eroii ei, care şi-au dat viaţa pentru triumful democraţiei în ţara noastră, faţă de poporul român şi instituţiile statului, care sprijină afirmarea identităţii culturii şi a tradiţiilor noastre.

Onorată asistenţă, Asociaţia Judeţeană a Răniţilor Revoluţiei şi Urmaşilor Eroilor-Martiri din Decembrie 1989 Hunedoara - Deva, al cărei preşedinte am onoarea să fiu, a fost prezentă cu diverse ocazii în viaţa publică.

Încă din anul 1992, ne-am solidarizat cu Ilie Ilaşcu şi colaboratorii săi.

Apoi, ne-am adresat forurilor competente cu o serie de propuneri privind redimensionarea vieţii politice româneşti, cu propuneri care să aducă îmbunătăţiri substanţiale în procesul de învăţământ.

Am colaborat cu sindicatele din învăţământul preuniversitar pentru a susţine cauza învăţământului în limba română în Republica Moldova.

De curând, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari din Orăştie şi Hunedoara, cu Asociaţia profesorilor de istorie din România, filiala Hunedoara, am editat mai multe volume dedicate revoluţiei, pentru a concretiza istoric memoria colectivă şi pentru a cinsti jertfa eroilor-martiri şi curajul răniţilor, deţinuţilor şi remarcaţilor revoluţiei.

Astfel, după crezul nostru, asociaţiile de revoluţionari trebuie să fie active pe tărâm civic, continuând idealurile din decembrie 1989.

Onorată asistenţă, Se apropie sărbătorile de iarnă şi vă rog, permiteţi-mi să vă adresez, cu acest prilej, "Sărbători fericite!" şi să-mi exprim convingerea că viitorul ţării noastre este pe un drum ascendent.

Să credem în destinul fast al României!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc, domnule deputat, inclusiv în calitatea dumneavoastră de preşedinte al Asociaţiei revoluţionarilormartiri din Deva şi Hunedoara.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Marius Dugulescu.

Între timp, am mai primit două solicitări pentru luări de cuvânt.

Se pregătesc pentru a ne adresa câteva cuvinte domnul deputat Aurel Vainer şi domnul senator Marian Rasaliu.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimate doamne şi stimaţi domni parlamentari,

Dragi revoluţionari şi reprezentanţi ai acestora,

Ca deputat de Timişoara, este o onoare să mă aflu azi în faţa dumneavoastră şi să am privilegiul de a lua cuvântul într-un cadru atât de special.

Într-adevăr, ne aflăm într-un moment solemn în care nu doar revoluţia este celebrată, ci şi democraţia, drepturile omului şi, nu în ultimul rând, eroii căzuţi şi necăzuţi ai revoluţiei din toată ţara.

Permiteţi-mi să vă împărtăşesc câteva gânduri despre revoluţia de la Timişoara, fără a mai reaminti cursul evenimentelor petrecute pe 15-22 decembrie 1989, gânduri care mă copleşesc de emoţie.

Aceste sentimente plenare, pe care aş dori să le împărtăşesc cu dumneavoastră, izvorăsc din experienţa personală pe care am trăit-o copil fiind şi făcând parte din cei peste 100.000 de timişoreni adunaţi în Piaţa Operei din Timişoara.

În acele zile dificile, când stabilitatea naţională, politică şi morală a fost zdruncinată cumplit, am fost martorul unor evenimente care au schimbat pentru totdeauna soarta României.

Faţă de restul manifestaţiilor care au condus la schimbarea regimurilor dictatoriale din estul Europei, revoluţia de la Timişoara a avut un caracter special tocmai datorită faptului că germenii de conflict nu au fost de tip ideologic, ci compasional-solidar.

Revoluţia de la Timişoara, prima manifestare de protest care a dat tonul singurei revoluţii sângeroase din estul Europei, în mod paradoxal nu s-a născut din abisala ură, ci din scârba faţă de opresiunea şi înjosirea umană din partea unui regim demonic.

Într-un cadru apăsător, istoria României moderne avea să prindă contur odată cu redescoperirea idealurilor moralcreştine de către naţiunea română, iar întreaga comunitate creştină din România a jucat un rol determinant în această tranziţie etică de identitate.

An de an, după decembrie 1989, toţi românii ne pregătim să întâmpinăm sărbătoarea creştinească a naşterii Domnului Iisus Hristos, dar, de fiecare dată, mai înainte de a purta haine de sărbătoare, trebuie să purtăm haine de doliu, comemorând eroii şi victoria Revoluţiei române, eveniment de cotitură în istoria ţării noastre, fără de care, cu siguranţă, nu puteam fi noi, astăzi, aici.

Sunt convins că, pentru majoritatea celor prezenţi aici, şi nu numai, scandările: "Jos comunismul!", "Libertate!", "Jos Ceauşescu!", "Există Dumnezeu!", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!" răsună şi acum, după 20 de ani, în suflete şi în inimi.

Acestea şi altele asemenea lor au răsunat din piepturile a mii de români care au avut curajul să demonstreze pe străzi, sub ameninţarea armelor, cerând răsturnarea sistemului diabolic construit în 50 de ani de comunism.

Timp de şase zile, timişorenii au luptat singuri împotriva aparatului de represiune comunist, neîncetând să spere, învingând teama, crezând în libertate şi demnitate, crez pentru care mulţi au plătit cu viaţa.

În urma măsurilor represive luate împotriva demonstranţilor, pe străzile Timişoarei au murit 112 persoane, 392 persoane au fost rănite, iar 978 arestate.

Este datoria noastră, a tuturor, să prezentăm generaţiilor care vin, tinerilor, grotescul situaţiei existente în România înainte de revoluţie, pentru a înţelege mai bine grozăvia trăită de timişoreni în acele zile de decembrie: cultul personalităţii atinsese cote incredibile, cultura prezentă în mass-media se întrecea în ode închinate conducătorului iubit şi se limita la atât; ţara se pretindea republică, dar se făceau paşi hotărâţi pentru instaurarea unei dinastii; se anunţau producţii record în toate domeniile, dar oamenii stăteau la coadă pentru lucruri de strictă necesitate; se vorbea mereu de libertate şi democraţie, dar singura libertate era aceea de a lăuda conducerea de partid şi de stat; căile de promovare socială erau minciuna şi slugărnicia faţă de "familia domnitoare" şi acoliţii săi.

Decembrie 1989 a fost momentul în care poporul român şi-a regăsit demnitatea, a arătat lumii că nu este un popor învins, momentul în care întreg mapamondul a vorbit cu admiraţie despre România.

Suntem obligaţi să nu uităm niciodată că am ieşit în stradă în decembrie 1989 pentru recâştigarea drepturilor fundamentale ale omului şi construirea unei societăţi democratice care să garanteze respectarea acestor drepturi.

Suntem obligaţi să păstrăm veşnic vie amintirea celor ce au plătit cu viaţa libertatea noastră.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, În mare măsură, depinde de noi să realizăm tot ce am visat în decembrie 1989.

Avem libertate, trebuie să o apărăm şi să învăţăm să o folosim!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Aurel Vainer, urmează, pentru o ultimă scurtă intervenţie, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Marian Rasaliu.

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte Mircea Geoană, Doamnă preşedinte Roberta Anastase, Monseniore Arhiepiscop al Bisericii Romano-Catolice din Bucureşti, Stimaţi colegi şi stimate colege, Am cerut şi eu cuvântul, deşi nu eram prevăzut, nici nu mă gândeam să intervin, dar aş vrea să vă fac o mărturisire de suflet.

Ştiţi prea bine că nu sunt tânăr.

Sunt cel care, în cele două ocazii care mi-au fost prilejuite datorită vârstei, a condus lucrările Camerei Deputaţilor de la începutul legislaturii.

Sunt un om la 77 de ani...

Din sală: Mulţi înainte!

Domnul Aurel Vainer:

...şi doresc să vă fac o mărturisire de suflet şi de credinţă: sunt un om fericit.

Vă rog să mă credeţi, fără nicio exagerare, ştiu să apreciez valoarea cuvintelor.

Sunt un om fericit că trăiesc în aceşti ani, că, de 20 de ani, trăiesc împreună cu poporul român şi minorităţile naţionale în edificarea - scuzaţi-mă că folosesc acest cuvânt, el a fost în limba română înainte de a-l folosi ştiţi cine - democraţiei româneşti noi, a unei societăţi în care toţi suntem liberi şi avem drepturi egale.

Este o fericire să ai acest statut.

Am să vă reamintesc că, pe 10 decembrie 2009, am aniversat 90 de ani de la emanciparea evreilor în România.

Am putut să citesc istorie, istorie din România, şi am înţeles ce însemnă să ai un statut de categoria a doua, a treia, a patra.

Ei bine acum, după decembrie 1989 - şi daţi-mi voie să mă aplec cu cea mai mare sinceritate, recunoştinţă şi mulţumire în faţa celor care s-au jertfit pentru aceste evenimente din 1989 -, am redobândit calităţile de cetăţean adevărat şi mi-aş permite să formulez o întrebare, la care să şi răspund, cu referire la o discuţie aprinsă în societatea românească: a fost în decembrie 1989 o revoluţie sau a fost altceva? Şi îmi voi permite să enunţ un citat - însă nu voi spune cui îi aparţine, că mă veţi lua că sunt... nu ştiu ce - "Revoluţia este moaşa oricărei societăţi care naşte una nouă."

Putem spune că astăzi trăim într-o societate nouă faţă de cea care a fost înainte de decembrie 1989? Spun categoric da!

Sunt fericit că trăiesc în această societate, cu perfecţiunile şi, mai ales, cu imperfecţiunile ei.

Nu există niciodată ceva perfect, dar perfectibil există, şi m-aş referi la faptul că, din 1990, a reapărut această instituţie-simbol a democraţiei, care este Parlamentul.

Mă bucur că sunt la a doua legislatură în acest Parlament.

Mă bucur că Parlamentul şi-a adus nenumărate contribuţii la evoluţia societăţii democratice româneşti printr-un şir, un noian de legi care sunt fundamentale pentru economia, viaţa socială şi politică ale României.

Trebuie să admirăm acest Parlament, să-i mulţumim, să-l facem mai bun, mai consistent, să nu permită în niciun caz renunţarea, sub nicio formă, la democraţie.

Cred că acest câştig imens din decembrie 1989 trebuie să-l păstrăm ca pe ochii din cap.

Să ne luptăm să fie, într-adevăr, un parlament care să ducă la perfecţionarea statului român, a democraţiei, în care mă bucur şi sunt fericit că trăiesc ca minoritar naţional, ca evreu, dar pot spune că în deplină armonie cu poporul român, cu colegii mei din alte culte, şi îl am drept martor pe Monseniorul Arhiepiscop Robu, care poate confirma ce relaţii există între cultul mozaic şi Biserica Romano-Catolică.

Regret că nu este aici şi Preafericitul Patriarh, şi alţi reprezentanţi ai cultelor religioase.

Aşadar, vă invit, dragi colegi, să fiţi fericiţi, ca mine, că trăim aceste timpuri, şi nu timpurile de altădată.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat Vainer.

Domnule senator Rasaliu, aveţi cuvântul.

Ultima înscriere la cuvânt.

Domnul Marian Iulian Rasaliu:

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Senatului,

Stimaţi colegi,

Poate că schimbarea de regim de acum 20 de ani nu s-ar fi petrecut fără curajul şi jertfa muncitorilor din Braşov, din ziua de 15 noiembrie 1987, precum şi a studenţilor din Iaşi, din acea perioadă.

Vreau să vă felicit, cu sinceritate şi respect, adânc respect, pe cei prezenţi în sală şi, totodată, să-mi exprim dezamăgirea şi mâhnirea faţă de acei parlamentari - aleşi uninominal! - care lipsesc şi pentru care se pare că Revoluţia din 1989 se rezumă la foarte puţine lucruri.

Le mulţumesc sincer şi acelora care mi-au dat posibilitatea să vorbesc aici liber, în faţa dumneavoastră, în faţa ţării, şi să-mi exprim, încă o dată, tot ceea ce înseamnă sentiment de recunoştinţă pentru jertfa pe care au făcut-o în urmă cu 20 de ani.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulţumesc, domnule senator.

Şi eu vreau să-mi exprim regretul pentru absenţa structurilor puterii executive la acest moment festiv şi pentru faptul că, după o primă parte în care am avut onoarea să îi primim în Parlamentul României pe reprezentanţii tuturor instituţiilor democraţiei noastre, prea puţini au decis să rămână şi în partea a doua.

De aceea, cu atât mai mult, vreau să le mulţumesc invitaţilor noştri, celor de la tribună, celor aflaţi în faţa dumneavoastră, şi să exprim, în încheierea şedinţei noastre, un cuvânt de apreciere pentru cei care nu mai sunt.

Poate ni se pare că democraţia este un lucru care ni se cuvine, poate ni se pare că totalitarismul a dispărut odată cu încheierea regimului Ceauşescu, însă realităţile ne arată că provocările la adresa democraţiei rămân întotdeauna foarte, foarte importante.

Vreau să le mulţumesc celor care ni s-au adresat, din toate grupurile parlamentare.

Au fost cuvinte frumoase, cuvinte care au depăşit diviziunea ideologică şi politică şi care au reprezentat şi o justă acoperire teritorială a zonelor de unde - Timişoara, Iaşi, Braşov, Bucureşti sau oricare alt oraş - s-au produs acele scântei ale luptei anticomuniste.

Vreau să le mulţumesc, de asemenea, domnului deputat Borbély László, domnului deputat Vainer şi domnului deputat Firczak, din partea minorităţilor naţionale care compun această ţară, pentru luările de cuvânt pe care le-au avut aici.

Pe această notă, aş dori să vă mulţumesc pentru faptul că aţi ales să fim prezenţi - într-un număr, poate, prea mic - azi aici, în această şedinţă.

Declar închisă şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.

Vă mulţumesc.

Ne revedem în plen reunit miercuri-dimineaţă, la ora 9.30, pentru votul asupra Guvernului şi a Programului de guvernare.

Şedinţa s-a încheiat la ora 18.25.