Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2010
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2010
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,30. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari. În a doua parte, şedinţa a fost condusă de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor,
|
|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 333 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 196, sunt absenţi 137, din care 7 participă la alte acţiuni parlamentare. Ordinea de zi pentru şedinţele din plen a fost deja distribuită; la fel şi programul de lucru pentru perioada 8-12 februarie 2010.
|