Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Georgian Pop şi Dumitru Pardău, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 5 octombrie 2010.

Astăzi vom începe cu opoziţia, să-i dăm satisfacţie, să nu aibă zi fără bucurii, şi o să-l rog pe domnul deputat Ioan Stan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să poftească la microfon, iar pe domnul deputat Cristian Mihai Apostolache, din partea puterii, îl rog să-şi pregătească intervenţia.

Domnule deputat, vă ascultăm cu maximă atenţie.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, vă spun şi eu, şi bună să fie!

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se doreşte a fi un semnal de avertizare asupra prăbuşirii, fără precedent, în zone cunoscute ca suburbane, a comportamentului, incluzând şi limbajul unora dintre politicienii zilei.

Fac precizarea că astăzi nu voi face nicio referire la desantiştii care au fost pe data de 3 octombrie la Suceava, decât poate într-o viitoare declaraţie, unde vă voi relata pe larg ce s-a întâmplat acolo.

Mai ales atunci când se află în deplasare prin judeţele patriei noastre, unde interese de partid şi nu de naţiune le poartă paşii, personajele care chiar se consideră importante în cotidianul politic, demonstrează prin modul de adresare, prin atitudine faţă de interlocutori, dar mai ales prin conţinutul discursului, gândirea obtuză a celor născuţi direct în ciubote, cum spunea popa la noi în biserică atunci când îi mustra pe unii pentru proastă purtare.

Ce anume i-o fi încredinţat pe aceştia că în provincie îţi poţi permite să vorbeşti ca în garnizoana lui Moş Teacă, nu v-aş putea spune.

Vă pot spune, însă, cum s-a pornit "conducerea superioară" a unei astfel de formaţiuni să-şi ungă şefii de formaţie teritorială la Suceava. Şi-au făcut treaba şi au purces la oarece conferinţă de presă, pentru că, nu-i aşa, este bine să se ştie la popor că existăm, ne organizăm şi aspirăm la mai mare.

Acum trebuie să ştiţi, domniile voastre, că ziariştii suceveni nu se numără printre condeiele din a căror peniţă curge lapte şi miere la poruncă. Nici duhul blândeţii nu-i stăpâneşte când e să te întrebe ceva din ce ceea ce cred ei că este bine să se ştie. Dar nici din cale-afară nu prea sar, iar meşteşugul şi-l practică fără rabat.

Aşa că, la conferinţa de presă, la care domnul politician a crezut că reprezentanţii presei sucevene sunt nişte mieluşei intimidabili, s-au petrecut întâmplări de poveste, şi chiar dacă politicianul cu pricina nu mai învaţă la vârsta lui să se poarte, măcar altora să le fim de folos, arătându-le cum nu trebuie să se încumete a se înfăţişa.

Au îndrăznit reprezentanţi ai mass-media sucevene să-l întrebe pe domnul preşedinte de partid aflat la guvernare, care este şi ministrul apărării, dacă este adevărată ştirea că preşedintele executiv al partidului său va candida la preşedinţia României. Au primit, pe un ton fără echivoc, răspunsul că această informaţie este destinată doar urechilor membrilor de partid. Faptul că lansase ştirea în Conferinţa organizaţiei sucevene, ale cărei lucrări tocmai se încheiaseră, şi la care aceiaşi ziarişti fuseseră în sală, i-a fost amintit desigur, îndată, domnului ministru preşedinte. Asta a fost de natură să-l enerveze şi să-l determine a declara că "Nu m-a interesat dacă presa este înăuntru. Dacă voiam, nu intra presa în sală".

Venită după afirmaţia anterioară, care viza faptul că "în bucătăria politică a unui partid nu intră ziariştii" şi că "mesajele noastre au fost pentru colegii noştri", amabila declaraţie a domnului general a fost completată cu altele asemănătoare. La un moment dat, vorbitorul a spus chiar că unul dintre ziarişti ar trebui evacuat de la conferinţa de presă, cu precizarea că "rolul unui român este să pună întrebări de bună-credinţă". Mai ales, adăugăm noi, unui om politic al cărui crez exprimat public cu această ocazie este "Când este vorba de România şi de români, nu discut nici cu mama".

Pe lângă aceasta, s-a mai reţinut în timpul aceleiaşi conferinţe de presă că deşi în lumea politicii sunt doi într-unul, în "eroul declaraţiei mele la întâlnirea cu ziariştii era disponibil doar preşedintele partidului, ministrul putând fi abordat cu întrebări de resort doar la sediul Ministerului Apărării. Şi asta, pentru că domnia sa nu amestecă politica cu securitatea naţională, aşa cum a binevoit să afirme.

Se pare, însă, că şi cu disponibilitatea domnului preşedinte de partid, au fost ceva probleme. La întrebări legate de ce înseamnă "protecţie socială ţintită", menţiune trecută în programul partidului păstorit de oaspetele Sucevei, curioşii au fost trimişi imperativ la studii individuale, urmat de o posibilă seminarizare.

Nu cred că se vor deplasa ziariştii suceveni la Bucureşti să-i repete, la minister şi la simpozionul ştiinţific, domnului ministru şi domnului preşedinte, întrebările rămase fără răspuns la Suceava. Cred că, de fapt, nu mai vor să-l întrebe nimic pe domnul general, ministru şi preşedinte de partid. Şi asta pentru că s-a lămurit în mare măsură, consultând mapa cu documente, pe care au primit-o atât ei, cât şi participanţii la conferinţa de alegeri.

Spre deplina lămurire a domniilor voastre, vă spun că mapele conţineau, printre altele, un material intitulat "Realizările UNPR, un rezumat al programului intitulat "O altfel de politică", imnul partidului, "Noi suntem români", şi un citat dintr-un articol publicat de Mircea Eliade, în 1937, în revista naţionalistă "Vremea". Este anul în care Mircea Eliade a candidat pe listele partidului "Totul Pentru Ţară" (expresia politică a Mişcării Legionare) şi a fost ales deputat legionar în Parlamentul României.

Şi dacă mai aveţi întrebări ştiţi unde să vă adresaţi!

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Cristian Mihai Apostolache să-şi prezinte declaraţia politică.

O rog pe doamna deputat Farkas Anna-Lili, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Mihai Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Încă din mandatul trecut, am fost preocupat de rezolvarea unei probleme referitoare la construirea în zona Văii Teleajenului a unei şosele de centură, pe care să fie deviat traficul greu care sufocă astăzi oraşul Vălenii de Munte.

Pentru cei care nu ştiu, cu toate că sunt foarte puţini, sunt convins, oraşul Vălenii de Munte este centrul Văii Teleajenului, fiind cunoscut, în primul rând, datorită marelui savant Nicolae Iorga, care a deschis aici Universitatea Populară de Vară, în anul 1908. Oraşul se află la o distanţă de 98 km faţă de Bucureşti, 28 km nord faţă de Ploieşti şi 89 km sud-est faţă de Braşov.

Aceste date sunt întregite şi de aerul puternic ozonat şi de cadrul natural deosebit, care fac din acest oraş un mediu propice pentru relaxare şi bună dispoziţie. Din păcate, frumuseţea oraşului este umbrită de maşinile de mare tonaj care tranzitează oraşul şi care îngreunează traficul, creează probleme serioase asupra imobilelor şi, cel mai grav, provoacă accidente, de foarte multe ori mortale.

Un astfel de eveniment tragic s-a petrecut chiar ieri, când pe trecerea de pietoni, din cartierul Miuleşti, un tir a spulberat două fetiţe care încercau să traverseze strada. Consider că astfel de situaţii pot fi evitate numai dacă în zonă se începe de urgenţă construcţia şoselei ocolitoare a oraşului Vălenii de Munte.

Solicit, în acest sens, sprijinul primului-ministru şi ministrului transporturilor, care să aloce imediat fondurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate, şi în bugetul pe anul viitor să fie prevăzute sumele necesare pentru demararea acestui proiect.

Ştiu că autoritatea locală nu a făcut nicio solicitare de acest gen Ministerului Transporturilor, însă eu, ca parlamentar, am făcut de nenumărate ori apel la autorităţile centrale să-şi îndrepte atenţia şi către această zonă şi să realizeze acest obiectiv, care ar descongestiona traficul, ar reda frumuseţea oraşului Vălenii de Munte şi ar evita producerea şi altor accidente de circulaţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

O invit acum la microfon pe doamna deputat Farkas, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Rog să se pregătească domnul deputat Vasile Gliga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Farkas Anna-Lili:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

5 octombrie - Ziua mondială a educaţiei şi a educatorilor - este ziua în care oamenii de pretutindeni primesc îndemnul de a spune "mulţumesc" unui cadru didactic, unui om care le-a marcat destinul în aşa fel încât gândul la el să le trezească sentimente de recunoştinţă.

De Ziua mondială a educaţiei, sute de mii de elevi, studenţi, părinţi şi reprezentanţi ai societăţii civile din întreaga lume îşi exprimă recunoştinţa faţă de profesorii care au fost afectaţi direct sau indirect de o criză majoră. Fie că este vorba de o criză umanitară, cum au fost cutremurele din Haiti sau China, ori criza economică care a devastat numeroase ţări în ultimul an, rolul educatorilor şi al personalului didactic auxiliar din educaţie este vital pentru reconstrucţia socială, economică şi intelectuală.

Mi-aş dori ca această zi să poată fi sărbătorită în România cu fastul şi bucuria ce-i revine. Ştiu, însă, că ea va fi marcată printr-un miting de protest după reducerea salariilor. Consider că, în ciuda contextului economic actual, sau tocmai din cauza lui, această zi trebuie totuşi marcată şi evocată.

Aş vrea pe această cale să vă reamintesc că la data de 5 octombrie 1966, UNESCO a adoptat un statut al profesorilor, document care oferă cadrelor didactice din întreaga lume o recunoaştere unanimă a importantei profesiuni, dar şi faptul că orice ţară va trebui să aibă profesori competenţi, calificaţi şi motivaţi.

Ca membru al Parlamentului României şi cadru didactic, deopotrivă, aş vrea să-mi exprim solidaritatea cu aceşti oameni speciali, fiind conştientă de greutăţile pe care le întâmpină şi, prin urmare, înţelegând şi gestul lor disperat.

Nu ezit să trag un semnal de alarmă faţă de încărcătura deosebită a acestei zile, umbrită, din păcate, de multiplele nemulţumiri ale dascălilor.

Sunt convinsă că ştiţi cu toţii, că activitatea de profesor necesită aplicarea unor mari forţe, cunoştinţe, experienţă şi răbdare. În consecinţă, ridicarea prestigiului profesiei didactice şi soluţionarea problemelor sociale cu care se confruntă profesorii este de o urgenţă absolută.

Recunoaşterea rolului vital al educaţiei nu poate să rămână doar la nivel declarativ, învăţământul românesc şi cei fără de care ar fi imposibil acest proces educaţional, au dreptul la condiţii minime de decenţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Domnul deputat Vasile Gliga, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Se pregăteşte domnul deputat Clement Negruţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat Gliga, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Pomicultura şi etichetarea fructelor".

Am fost de la început un susţinător al proiectului european "Fructe în şcoli", care alocă bani europeni pentru ca elevii din statele membre să poată primi un fruct gratuit la scoală, în fiecare zi.

Ne închipuiam cu toţii că va fi un program care să aducă prosperitatea şi să faciliteze obţinerea de fonduri europene la care visează mai toţi agricultorii din România. Însă, datorită fiscalităţii excesive şi a TVA-ului, unde, ca o paranteză, doresc să menţionez că producătorii din Spania au TVA pe fructe şi legume de 6 %, iar cei din România 24 %, într-adevăr rămâne un vis.

În condiţiile în care la licitaţie poate să participe orice producător din Uniunea Europeană, noi, românii, suntem din start dezavantajaţi, cheltuielile cu transportul şi cu depozitarea ridicând preţul de producţie mult mai tare decât în alte ţări europene. Drept urmare, în unele judeţe, foarte puţine, nu ştim exact câte, fiindcă transparenţa nu a existat şi continuă să fie absentă, au început, la un moment dat, sa fie distribuite mere din import, adică pline de conservanţi, lipsite de gust şi cu un aport discutabil de vitamine.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ne spune că avem regulamente foarte clare prin care alimentele trebuie inscripţionate. Cea mai importanta etichetă pe care ar trebui s-o întâlnim se referă la fructele şi legumele ionizate. Fie că sunt comercializate în piaţă sau în supermarket-uri, aceste alimente trebuie sa fie însoţite de o etichetă pusă la loc vizibil, pe care cumpărătorul trebuie să o remarce imediat. Pe aceasta etichetă, care însoţeşte fiecare lot de marfă în parte, trebuie să scrie negru pe alb: "Aliment tratat prin ionizare" sau "Aliment tratat cu iradiaţii ionizante". Acest tip de etichetare este obligatoriu în România încă de acum opt ani, procedura fiind reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 106 din anul 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Legislaţia română are prevederi stricte şi în ceea ce priveşte celelalte substanţe chimice cu care au fost tratate legumele. Producătorii sau comercianţii acestor mărfuri trebuie să pună pe taraba din piaţă sau pe raftul din magazin, alături de produse, o etichetă pe care să scrie clar: numele producătorului, numele firmei care a ambalat produsul, dacă marfa a trecut prin mai multe "mâini" ale intermediarilor, soiul sau varietatea legumelor ori fructelor, cantitatea şi grupa de calitate în care se înscrie marfa. Acest lucru trebuie făcut în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1530 din 2007.

Este inutil sa mai spunem că aproape nimeni nu respectă aceste prevederi. România este "blindată cu legi", dar marea problemă este ca legislaţia să fie şi respectată.

Din acest punct de vedere, ne întrebăm dacă nu cumva noi ne hrănim copiii doar cu mâncare ecologică. Adevărata problemă abia acum vine, pentru că, începând cu anul şcolar 2010/2011, pe lângă distribuţia gratuită de fructe, statele membre au obligaţia de a implementa şi unele măsuri adiacente, cum ar fi: organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi activităţi similare.

În condiţiile în care în România, suprafaţa cultivată cu legume este de doar 2,5% din suprafaţa agricolă, mult sub jumătate din media europeană, mai tragică e situaţia din sectorul de fructe, unde cota este de doar 1,5 %, deşi potenţialul României pentru ambele sectoare este imens.

Vom vedea câte din fermele pomicole şi legumicole vor reuşi să supravieţuiască până când şi aceste măsuri vor fi puse în practică. Şi cred că noi toţi dorim ca ai noştri copii să nu crească cu ideea că roşiile, cartofii şi verzele cresc pe rafturi în supermarket-uri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Clement Negruţ, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Îl rog să se pregătească cu foarte multă atenţie pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat Negruţ, aveţi cuvântul.

Domnul Clement Negruţ:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte Ioan Oltean,

Bună dimineaţa, stimate şi stimaţi colegi,

Spun bună dimineaţa şi staffului tehnic.

Declaraţia mea politică se intitulează "Parlamentul României nu este maidan".

În urmă cu aproape doi ani, toţi cei care astăzi suntem deputaţi aleşi în Parlamentul României, am promis cetăţenilor că vom veni aici, în cel mai important for legislativ al acestei ţări, pentru a schimba imaginea şi percepţia despre această instituţie.

Pentru prima dată în istoria României, fiecare dintre noi am fost votaţi direct de oameni şi ne-am pus imaginea, onestitatea şi demnitatea în joc, promiţându-le românilor că votul uninominal are un avantaj imens, şi anume: responsabilizarea parlamentarilor, aleşi în mod direct şi nemijlocit.

Urmare aplicării Legii nr.335/2008, lege care a reglementat alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, ar fi trebuit să facă din Parlamentul României o instituţie respectabilă, cu politicieni respectabili.

Din nefericire, noi, prin atitudinea noastră, prin manifestările noastre, am dovedit contrariul, dând posibilitatea duşmanilor votului uninominal, iubitorilor de liste de partid să readucă în discuţie revenirea la votul pe liste, şi asigur că sunt asemenea doritori în toate partidele. De asemenea, cel mai important fapt, făcut deja uitat, este rezultatul votului dat la referendumul pentru trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.

Dragi colegi şi colege,

La doi ani de la aceste alegeri, constat cu stupoare că nimic din ceea ce ştiam eu despre această instituţie nu s-a modificat. În continuare, de la microfonul Camerei Deputaţilor, se lansează, în spatele imunităţii politice, cele mai jignitoare acuzaţii, se proliferează injurii pe care nu le auzi nici pe maidan.

Vreau să vă întreb, chiar fără să-mi răspundeţi, dacă aceasta este schimbarea pe care aţi promis-o cetăţenilor pe care îi reprezentaţi aici, în Parlamentul României. Nu cred să fie un singur parlamentar care să fi promis românilor cărora le-a cerut votul, că va veni în Parlament pentru a se lupta, la propriu, cu înjurături şi injurii, cu ameninţări şi calomnii pentru "propăşirea ţării".

Sunt ferm convins că niciunul dintre dumneavoastră, în colegiul în care aţi luptat pentru a căpăta încrederea oamenilor, nu le-aţi promis că veţi ajunge în Parlamentul României pentru a nu participa la şedinţele de plen (şi, aici, fac o paranteză, pentru a exonera de aceste acuzaţii pe cei care-i văd în fiecare zi la începerea şedinţelor, de la toate partidele), pentru a părăsi sala de plen când vreţi dumneavoastră, că veţi încălca regulamentele, că veţi accepta ca parlamentarii să fie acuzaţi de fals, de minciună, acuzaţi de şantaj, acuzaţi de hoţie, şi enumerarea ar putea continua.

Deşi sunt parlamentar al unui partid politic aflat la guvernare, vreau să vă spun, cât se poate de clar, eu nu am promis astfel de lucruri românilor. Culmea, cred că nici dumneavoastră! Iar dacă nimeni nu vrea să înceapă un proces de curăţare a acestei instituţii de practicile dezonorante din ultimii doi ani, cred că nu se mai poate continua aşa.

În mine veţi avea de astăzi un partener pentru cei care doresc să ne recăpătăm încrederea românilor, sau cel mai înverşunat adversar al celor care doresc ca Parlamentul României să fie propriul maidan. Este inadmisibil ca de două săptămâni procesul legislativ în această instituţie să fie blocat, ca urmare a unui scandal fără precedent, este de neacceptat ca de la tribuna Camerei Deputaţilor să se folosească un limbaj suburban, locul dialogului, argumentarea şi contraargumentarea, susţinerea sau opoziţia să fie înlocuite de un limbaj de lemn injurios, vulgar, de multe ori, doar de dragul de a capta atenţia mass-mediei.

Tocmai din acest motiv, dragi colegi şi colege, în mine, personal, niciun partid - nici PDL, nici PSD, nici PNL, nici UDMR sau alte formaţiuni politice - nu vor avea de-acum încolo un partener pe care se vor putea baza când va veni vorba de nerespectarea regulamentului după care funcţionează Camera Deputaţilor.

Nu voi accepta chiulul în Parlament sau lipsa bunului simţ. Cred că a venit timpul ca absolut toţi să facem un efort, indiferent de partidul din care facem parte, să le arătăm românilor că, prin votul uninominal, chiulangii, baronii locali şi prietenii lor "listacii", ipocriţii şi cei care nu dau doi bani pe regulamente şi legi au dispărut din Parlament.

Am ajuns cu toţii la jumătatea mandatului. Doi ani au fost pierduţi în lupta pentru a face din această instituţie una credibilă. A venit timpul ca fiecare dintre noi să-şi amintească de promisiunile făcute românilor, că vom face din această instituţie una respectabilă, iar respectul nu ţine cont de culoarea politică, ci de bunul simţ pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l avem.

Vă chem, stimate colege şi stimaţi colegi, alături de mine, ştiind totodată că fiecare dintre dumneavoastră vă doriţi acest lucru. În mine veţi avea de astăzi un partener în acest demers transpartinic. Chiar dacă asta va însemna să mă vedeţi taxând de acum încolo absolut orice încălcare a Regulamentului de funcţionare a acestei Camere, indiferent de culoarea politică a celui care o face sau de funcţia deţinută în cadrul acestei instituţii sau în cadrul oricărui partid politic.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează să ia cuvântul domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

O rog pe doamna deputat Petö Maria, din partea Grupului parlamentar al UDMR, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Portocaliul nu ţine de foame!"

Economia judeţului Iaşi este în mare suferinţă. Numai în luna august, patronii ieşeni au radiat din Registrul Comerţului 5.360 de firme. O împărţire simplă ne arată că în fiecare zi a ultimei luni de vară s-au închis 173 de societăţi. Da, în fiecare zi.

De când guvernanţii ne-au anunţat că am mai ieşit din recesiune, economia ieşeană a mers din rău în mai rău. Astfel, dacă în august 2009, erau radiate sub 1.000 de firme, acum au decedat peste 5.000.

Aşadar, numai în judeţul Iaşi, am înregistrat la capitolul "firme închise" o creştere de aproximativ 500%. Dar această creştere nu este un motiv de bucurie. Dacă mai adăugăm că tot în luna august şi tot în judeţul Iaşi au fost suspendate peste 2.000 de firme şi dizolvate voluntar 339, vedem toată grozăvia dezastrului economic. Nu ne mai miră atunci faptul că patronii din Iaşi cer disperaţi ajutorul statului.

Într-o întâlnire recentă cu reprezentantul Guvernului în judeţul Iaşi, prefectul Dragomir Tomaşeschi, producătorii ieşeni au denunţat măsurile aberante ale Guvernului, care au descurajat munca şi au condus la falimentarea a mii de societăţi din judeţ.

Fără o reconsiderare rapidă a politicilor economice ale actualului Guvern, Iaşiul riscă să iasă definitiv de pe harta economică a ţării. În acest moment, Iaşiul este unul din judeţele cu cea mai ridicată rată a şomajului, dar şi unul din cele mai sărace ţinuturi ale ţării.

Iar în timp ce economia naţională, ca şi cea a judeţului Iaşi, mor în convulsii, Partidul Democrat Liberal declanşează campania electorală şi lansează, din nou, tot felul de promisiuni electorale. Dar, nu-i mai crede nimeni.

Românii au înţeles că portocaliul nu ţine de foame!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Petö Maria, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Îl rog pe domnul deputat Gheorghe Ana, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească.

Doamna colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Petö Csilla-Mária:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Omagiul celor 13 generali martiri".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În data de 6 octombrie, maghiarii de pretutindeni comemorează una din cele mai cunoscute zile de doliu ale istoriei lor. La 6 octombrie 1849, au fost executaţi la Arad 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare, acest oraş devenind un simbol al luptei eroice, expresia respectului ce-i revine martirilor.

Oare ce vină au avut aceşti generali şi cum au ajuns în această situaţie, neîntâlnită pentru acele vremuri? Este foarte simplu: generalii au fost ofiţeri ai armatei imperiale, având taberele militare pe teritoriul Ungariei în momentul izbucnirii Revoluţiei paşoptiste, la data de 15 martie 1848.

Obiectivul refacerii imperiului habsburgic, acţiunile militare împotriva revoluţiei din Ungaria, sprijinul Rusiei ţariste, iar mai apoi înfrângerea revoluţiei sunt principalele puncte de reper ale depunerii armelor de către generali, în august, 1849, la Şiria, lângă Arad, respectiv ale pedepsei capitale pentru cei 13 generali consideraţi rebeli.

Poate cel mai important mesaj al acestui eveniment de tristă amintire îl constituie faptul că tragica înfrângere a ideilor de libertate, egalitate şi fraternitate, triumful trecător al forţelor reacţionare habsburgice şi ţariste nu au dezarmat naţiunile noastre, chiar dacă este un adevăr trist că deseori ne-am găsit în tabere diferite. Este adevărat că românii şi maghiarii avem un trecut împovărat de confruntări tragice şi inutile. Este adevărat că şi de o parte şi de alta mulţi au pierit în aceste confruntări.

Astăzi, după mai mult de un secol şi jumătate, pe 6 octombrie comemorăm pe toţi aceia care au fost jertfiţi în lupta pentru libertate. Noi, maghiarii, comemorăm pe cei 13 generali ucişi mişeleşte, după un simulacru de proces, militari onorabili, care niciodată nu au condus vreo campanie împotriva românilor. 13 generali, oameni care au murit pentru libertate, progres şi modernizare. Au murit pentru ca setea de răzbunare a imperiului să se potolească. De atunci au trecut 161 de ani. Timpul a alinat durerea doliului, însă nu a şters deloc obligaţia noastră de a-i comemora ani la rândul.

Suntem convinşi că sacrificiul lor nu a fost inutil, pentru că, în sfârşit, trăim într-o eră în care nu avem nevoie de eroi care mor pentru noi, toţi, ci de unii care trăiesc pentru idealurile noastre. Comemorarea nu ne întristează, ci, dimpotrivă, ne încurajează. Dacă oameni atât de speciali şi-au dat viaţa pentru naţiune şi pentru libertatea Europei, în general, cred că avem obligaţia de a fi demni de modelul lor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu pentru declaraţia făcută.

Îl invit pe domnul deputat Ana Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al PSD, să-şi prezinte declaraţia.

Îl rog pe domnul Ovidiu Ganţ, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Criză pentru unii, belşug pentru alţii".

În ultima perioadă au crescut nemulţumirile tuturor categoriilor sociale faţă de Guvernul Boc. Manifestaţiile de stradă, dar mai ales măsurile pe care premierul Emil Boc le ia ne arată ineficienţa actului de guvernare şi imposibilitatea actualei puteri de a găsi soluţii de redresare economică a ţării. Încercările disperate ale guvernanţilor de a mai îndulci situaţia amară a românilor, atât prin declaraţii, dar şi prin unele măsuri clientelare, nu fac decât să înţelegem că Guvernul Boc îşi trăieşte ultimele clipe.

În disperare de cauză, în şedinţa de Guvern din 20 septembrie, Guvernul Boc a repartizat "pe proiecte" sume defalcate din TVA pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural pe anul 2010, instituit prin Ordonanţa de Guvern nr. 7/2006. Cum era de aşteptat, această repartizare a fost făcută numai pe criterii clientelare, sfidând orice criteriu tehnic sau de oportunitate a derulării investiţiilor, cel puţin în judeţul Dâmboviţa.

Deşi investiţiile pe Ordonanţa Guvernului nr.7/2006 în judeţul Dâmboviţa sunt diferite ca dată de începere a lucrărilor, ca valoare totală şi termen de punere în funcţiune în fiecare localitate, aceste considerente nu au contat, repartizarea sumelor de către Guvernul Boc neavând nicio legătură cu aspectele foarte importante de mai sus, s-a făcut numai pe criterii politice şi clientelare.

Astfel, din total sumă repartizată de 9.506 mii RON, 6.590 mii RON au fost repartizaţi localităţilor administrate de primari PDL, 2.662 mii RON localităţilor administrate de primari PSD şi 254 mii RON localităţilor administrate de primari PNL, în condiţiile în care:

• în localităţile administrate de primari PSD peste 70% din lucrările de investiţii sunt începute de peste 3 ani, marea majoritate nefiind finanţate de mai bine de 2 ani;
• numărul localităţilor din judeţul Dâmboviţa administrate de primari PSD este mai mare ca numărul localităţilor administrate de PDL;
• sumele alocate localităţilor administrate de primari PDL sunt între 200 mii RON şi 1.337 mii RON. În schimb, la localităţile administrate de primari PSD sunt între 41 mii RON şi 292 mii RON. Şi ca număr de localităţi cărora li s-au repartizat sumele există o diferenţă radicală: PDL - 17 localităţi din 40 administrate de primari PDL; PSD - 13 localităţi din 42 administrate de primari PSD. Dacă la aceste considerente adaug faptul că alte 17 localităţi administrate de primari PSD au rămas şi în acest an fără finanţare pe Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, tabloul împărţirii clientelare şi pe interese de grup este complet.

Este evident că, în România, guvernarea Boc are două laturi, şi anume: latura de criză pentru cei aflaţi în opoziţie şi latura de belşug pentru cei de la putere.

Până când domnule Emil Boc "Criză pentru unii, belşug pentru alţii?"

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat Ana Gheorghe, mulţumesc foarte mult.

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg Ovidiu Ganţ, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Nicolae Bud, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ovidiu Victor Ganţ:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La data de 3 octombrie 2010 s-au împlinit 20 de ani de la reunificarea Germaniei ca urmare a căderii zidului Berlinului în anul 1989.

Această zi, declarată zi naţională, are o semnificaţie istorică atât pentru poporul german reunit într-un singur stat, cât si pentru Europa şi lumea întreagă. Odată cu înglobarea în Republica Federală Germania a fostelor teritorii est-germane sub forma unor noi landuri federale şi teritoriul Uniunii Europene s-a extins nu numai de facto, ci şi de jure. Est-germanii au preluat sistemul democratic vest-german, Constituţia, legislaţia şi au început să beneficieze de un uriaş sprijin financiar şi economic pentru depăşirea stadiului de subdezvoltare generat de regimul comunist.

Reunificarea Germaniei a fost totodată "big bang"-ul extinderii Uniunii Europene către est, proces de care a beneficiat din fericire şi România. Cine ar fi crezut la acea dată că, numai după 17 ani, ţările baltice, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, România şi Bulgaria se vor alătura fostei Germanii de Est în interiorul Uniunii Europene?

Aşadar, ţara noastră a devenit aliatul şi partenerul politico-economic al Germaniei în cadrul NATO şi al Uniunii Europene. Germania este principala forţă economică din Uniunea Europeană şi cel mai mare exportator mondial din ultimii ani, depăşind SUA şi China. Totodată, este principalul partener comercial al României.

Exporturile ţării noastre către Germania au depăşit 5 miliarde de euro la 31 decembrie 2009, înregistrând o creştere de 8% faţă de anul 2008.

În februarie 2010, volumul total al schimburilor bilaterale cu Germania crescuse cu peste 10% faţă de anul anterior, înregistrându-se şi o tendinţă puternică de echilibrare a balanţei comerciale.

În aprilie 2010, numărul societăţilor cu capital german era de 17.833, cu un volum al capitalului subscris de aproximativ 4 miliarde de euro. Companiile germane care au investit în România asigură zeci de mii de locuri de muncă.

În continuare a început realizarea unor noi investiţii germane în România, în ciuda crizei economico-financiare prin care trece lumea şi ţara noastră.

Relaţiile politice bilaterale la cel mai înalt nivel s-au concretizat în acest an prin vizite în România ale ministrului de externe şi vicecancelar Guido Westerwelle, respectiv al primului ministru al landului Bavaria. Apogeul acestora se preconizează a fi atins săptămâna viitoare, când urmează să primim la Bucureşti vizita doamnei cancelar federal doctor Angela Merkel. Prezenţa domniei sale la Bucureşti certifică relaţiile bilaterale foarte bune dintre România şi Germania.

În ceea ce priveşte minoritatea germană, am întreprins, în toţi aceşti 20 de ani, acţiuni susţinute în sensul aprofundării şi extinderii relaţiilor dintre cele două ţări, în beneficiul ambelor popoare. Vom continua să acţionăm pe această direcţie, deoarece avem convingerea că am obţinut rezultate foarte bune, dar şi că există încă mult potenţial în acest sens.

Germaniei şi poporului german le transmitem, de la tribuna Parlamentului României, felicitări, urări de bine şi mesajul de prietenie al României.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Nicolae Bud este rugat să poftească la tribuna Camerei şi îl rog pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar să se pregătească.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Nicolae Bud:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi vizează reindustrializarea României.

Stimaţi colegi parlamentari, vin la acest microfon pentru a vă semnala o lucrare apărută de curând, încercând în acelaşi timp să exprim câteva opinii în legătură cu acest eveniment.

Despre ce este vorba? Nu am nicio îndoială că parte din dumneavoastră sunt la curent cu existenţa lucrării respective, dar, în ceea ce mă priveşte, mă simt dator să o aşez sub ochii dumneavoastră, ai tuturor.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a comandat, cu ceva timp în urmă, un studiu având ca temă reindustrializarea României. Realizat de specialişti din cadrul Asociaţiei pentru studii şi prognoze economico-sociale şi Grupul de economie aplicată, studiul respectiv se află la dispoziţia acelora dintre noi care, sensibili la subiect, caută să-i aprofundeze conţinutul, să descifreze învăţăminte de natură să fie aplicate în practică.

Titlul înscris pe copertă spune explicit despre ce este vorba: "Reindustrializarea României, politici şi strategii".

Premisa unui demers de calitate mi se pare asigurată din start, prin antrenarea în activitatea de cercetare a unui grup de experţi de autoritate recunoscută, care îmbină de ani şi ani activitatea de catedră, cu aceea de cercetare aprofundată a literaturii de specialitate, de cunoaştere a fenomenelor şi tendinţelor pe plan mondial în domeniu.

Am rămas din capul locului uimit de tonul academic al lucrării, de materialul bibliografic elevat şi consistent, de priceperea circumstanţializării situaţiei de la noi, într-un context adecvat şi laborios.

Asemenea altor state din această parte a continentului, România a cunoscut după 1989 un proces de dezindustrializare, cu amprente şi consecinţe deloc de neglijat asupra societăţii româneşti. Studiul are grijă, prin raportări la grile consacrate la scală internaţională să facă măsuri argumentate şi să evidenţieze un adevăr care pe unii i-ar putea contraria.

În ultimele două decenii, la noi în ţară au avut loc şi evoluţii de reţinut, acumulări într-o serie de domenii, pe care le putem, cum ar fi corect, considera ca succese notabile. În anumite privinţe nu am făcut decât să ne înscriem în curbe de evoluţie şi tendinţe parcurse şi de alţii, fie înaintea noastră, fie în acelaşi timp cu noi.

Peste toate câte sunt de reţinut, în această ordine de idei, studiul nu ezită să semnaleze o realitate. De 20 de ani, România "fuge" de politica industrială. Chiar acesta este termenul la care autorii apelează pentru a califica starea de fapt.

Avem de privit la comportamentul altora şi ne putem dumiri ce este de făcut. Uniunea Europeană, prin strategia Europa 2020 adoptă o atitudine de azimut indubitabil: politica industrială. Statele Unite au adoptat, în acelaşi sens, prin anii 1980 şi nu se sfiesc să gândească similar, autorizaţi de efectele crizei financiare. O politică industrială, în cazul nostru, nu poate urmări decât reindustrializarea ţării, afirmă cu siguranţă autorii studiului, operaţie necesară, continuă ei, pentru a valorifica potenţialul de producţie şi de spirit antreprenorial, dar şi pentru a rectifica în mod vizibil, radical, modelul de dezvoltare economică a României.

Voi afirma hotărât că mie îmi sună deosebit de atractiv acest mod de gândire şi ce cred că am de făcut este să stârnesc pe cât pot interesul celor din jurul meu, cu gândul la ziua când echipaţi cu tot ce este nevoie să ne descoperim pe meterezele acestui front de lucru care înseamnă reindustrializarea României. Primul pas este lectura cu creionul în mână a acestui volum editat recent. Nu mă voi sfii să ne întâlni pentru a-l analiza, cum altfel decât critic, pentru a ne elibera de reţineri, de clişee, oricând la îndemână, alimentată mereu de insuficienta cunoaştere a subiectului.

Văd posibile unele dezbateri antamate de comisiile noastre de specialitate, consider bine-venite interpelări care să aducă în faţa noastră factori responsabili de nivel, am putea începe prin a ne întâlni cu autorii studiului, aceasta, normal, înarmaţi cu întrebări, puncte de clarificat, îndoieli ori necunoscute ce ne-au scăpat atenţiei.

Reindustrializarea României, iată un scop care merită să antreneze pe cât mai mulţi dintre noi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Irimescu, din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, şi îl rog să se pregătească pe domnul doctor Tudor Ciuhodaru.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

"Un act de justiţie şi o poziţie condamnabilă"

Stimaţi colegi,

După 20 de ani de regim postcomunist românesc, repunerea în drepturi a tuturor celor care au fost deposedaţi abuziv de bunurile lor de către regimul bolşevic încă nu s-a încheiat. Nu s-au adoptat reglementări legislative de retrocedare pentru toate cazurile de confiscări samavolnice din perioada socialismului biruitor şi, acolo unde sunt acte normative aplicabile în acest scop, un număr important de urmaşi ai proprietarilor (trecuţi între timp în rândul drepţilor) cheltuiesc încă bani, timp şi nervi prin tribunale pentru bunuri care, de drept, sunt ale lor.

Spre cinstea sa, Camera Deputaţilor a făcut, săptămâna trecută, un pas important pentru împlinirea cadrului legal necesar încheierii procesului de restituire a bunurilor nedrept confiscate în timpul comunismului, prin adoptarea "Legii privind retrocedarea către Biblioteca Academiei a unor documente istorice reţinute în mod abuziv la Arhivele Naţionale ale României". Numărul voturilor cu care s-a aprobat acest proiect de act normativ (240 voturi pentru, 10 împotrivă şi 2 abţineri) mă scuteşte de comentarii legate de necesitatea legii. El arată clar deschiderea Parlamentului României pentru lichidarea sechelelor cu care a rămas societatea românească de pe urma celor 45 de ani de dictatură exercitată în numele poporului muncitor.

Motivul care mă face să vin astăzi în faţa dumneavoastră este legat de poziţia Guvernului României faţă de acest proiect de act normativ. În mod constant, pe tot parcursul, destul de lung, al dezbaterilor parlamentare, executivul s-a opus emiterii unei legi pe această temă. Această atitudine este surprinzătoare şi ridică serioase nedumeriri. Un partid, care se pretinde de dreapta, este în mod manifest împotriva proprietăţii şi nu este dispus să o protejeze atunci când este la guvernare în România anului 2010, membră de 4 ani a Uniunii Europene.

Argumentele invocate de executiv în apărarea poziţiei sale în acest caz, evident, nu stau în picioare. "Predarea" documentelor de la Academia Română la Arhivele Statului, în anii 60 ai secolului trecut, s-a făcut în urma unei decizii politice a fostului birou politic executiv al PCR, modalitate tipică de confiscare comunistă. Toate abuzurile regimului comunist puteau fi uşor "acoperite" de acte normative, situaţie proprie tuturor dictaturilor, astfel încât invocarea unei hotărâri de guvern care a urmat deciziei politice este de neînţeles.

Statul român a cheltuit în primul deceniu al acestui veac importante resurse financiare pentru modernizarea Bibliotecii Academiei Române, realizându-se astfel una dintre cele mai bine dotate biblioteci din ţară, cu acces neîngrădit pentru orice cetăţean. Construindu-se aici un edificiu nou, cu o mare şi corespunzătoare capacitate de depozitare şi studiere, susţinerea Guvernului că la Academia Română nu sunt condiţii pentru gestionarea acestor documente nu are nicio acoperire. Dimpotrivă, o gravă criză de spaţii de depozitare se manifestă la Arhivele Naţionale şi, din păcate, nu a fost rezolvată de Guvern până astăzi. Se pare că o parte apreciabilă din fondul de documente aflat în discuţie, în toată perioada de peste 30 de ani de când a ajuns la Arhivele Naţionale, a rămas nedespachetată tocmai din motive de spaţiu.

De-a dreptul şocantă a fost susţinerea reprezentantei Guvernului în plenul Camerei la dezbaterea legii a falsului că Academia Română nu poate face dovada calităţii ei de proprietar legal al documentelor în discuţie. La fel ca majoritatea documentelor, şi nu numai, care au ajuns în proprietatea celui mai înalt for ştiinţific al ţării, şi cele care fac obiectul legii recent adoptate au fost donate legal Academiei de către diverse persoane. Guvernul ignoră cu bună ştiinţă voinţa donatorilor, poziţie care ar putea conduce, în unele cazuri, la acţiuni de revocare a donaţiilor şi de pierdere a acestora prin hotărâri judecătoreşti. Ce interes apără în această situaţie Guvernul României?

Nici pledoariile unor apărători ai poziţiei guvernamentale, rostite mai mult şoptit la şedinţele Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, potrivit cărora prin adoptarea acestui act normativ s-ar crea un precedent periculos pentru eventuale alte viitoare cereri de acest tip, nu pot fi reţinute ca serioase. De cine şi de ce ne temem? De proprietate?

Îngânările guvernamentale de pe parcursul dezbaterilor parlamentare nu au fost capabile să răspundă acestor întrebări şi să lămurească poziţia condamnabilă a Executivului în această chestiune. Bine ar fi să fie vorba doar despre o neglijenţă din partea unor consilieri guvernamentali care au impus conducerii Executivului o soluţie eronată. La câte erori comite zilnic Executivul nostru, adăugarea uneia în plus nu mai impresionează pe nimeni. Însă, de ipoteza unei abordări conştiente şi asumate a Guvernului de a refuza legiferarea unui drept elementar la proprietate "se sparie gândul"...

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Domnul deputat doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului de parlamentari independenţi, şi îl rog să se pregătească domnul deputat Eugen Bejinariu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Recunosc că astăzi aş fi vrut să vorbesc despre educaţie, dar, după ce am mers şi prin sală şi am vorbit cu ceilalţi colegi deputaţi, mi-am dat seama că astăzi voi vorbi tot de substanţe interzise. Pentru că acum un an de zile semnalizam o problemă extrem de gravă apărută în România. Vorbesc de consumul şi comercializarea etnobotanicelor.

Mai mult decât atât, cu ajutorul Parlamentului României am adoptat o lege în care se prevedea ca această comercializare să fie interzisă. Interzisă, neinterzisă, pentru că avem o mare problemă. În fiecare zi apar noi substanţe şi, din păcate, proiectul legislativ iniţial prevedea ca această listă de substanţe interzise să fie actualizată prin ordin de ministru. Acest lucru nu s-a realizat, ci vorbim doar de o hotărâre de Guvern, iar încă din aprilie, acest lucru nu s-a realizat.

Cred că este nevoie de măsuri concrete, în contextul în care, într-o singură zi, 40% dintre pacienţii prezentaţi într-un serviciu de urgenţă sunt studenţi şi din ce în ce mai mulţi tineri sunt afectaţi de consumul acestor produse. Avem o problemă de sănătate publică, constatăm că sunt din ce în ce mai multe cazuri grave, că s-a dublat numărul de internări în unităţile de primire a urgenţelor şi avem nevoie de un nou proiect legislativ.

De aceea, astăzi voi depune în Parlamentul României o nouă lege a etnobotanicelor, în care se prevede că importul şi comercializarea acestor substanţe să fie avizat de către Ministerul Agriculturii şi Ministerul de Interne, în conformitate cu recomandările Agenţiei Naţionale Antidrog şi a Comisiei Europene pentru Droguri şi Adicţie de Droguri.

Nu sunt ipocrit, sunt convins că tot la educaţie, informare se rezumă această problemă, pentru că dincolo de legi avem nevoie de centre regionale de toxicologie şi de comunicare cu aceşti tineri nefericiţi.

Dacă tot vorbim de substanţe şi adicţie de substanţe, astăzi, pe ordinea de zi, domnilor parlamentari, este la pct. 31 acea lege care prevede ca în cazul pacienţilor ajunşi în serviciile de urgenţă în urma excesului de alcool, decontările să se facă de către aceştia. Pentru că vorbim de un act voluntar, vorbim de un lucru pe care îl hotărăşte fiecare, suntem informaţi în fiecare zi că acest consum excesiv creează numeroase probleme de sănătate, iar în condiţiile unui buget al sănătăţii şi aşa limitat, în condiţiile unor resurse materiale şi umane insuficiente prevedem că aceşti bani ar putea fi folosiţi mai bine pentru proteza de şold a unui vârstnic sau pentru tratamentul inimii unui copil.

Sper că şi domnul preşedinte de şedinţă va susţine azi proiectul legislativ, pentru că atunci când ai atât de puţin, trebuie să faci maximum de lucruri. Şi a trecut vremea în care "in vino veritas", cred că trebuie să orientăm resursele limitate ale sistemului sanitar acolo unde trebuie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule doctor, vă mulţumesc şi eu şi vă asigur de toată susţinerea.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Eugen Bejinariu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Andrei Valentin Sava, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Intitulez declaraţia politică de astăzi, cu o adresă uninominală: "O nouă coborâre a Parlamentului din cauza unui singur lider PDL".

Domnii senatori şi deputaţi cunosc normele, regulile, procedurile şi cutumele utilizate pentru adoptarea unei legi în Parlamentul României. De asemenea, cunosc gradul de credibilitate a instituţiilor statului în opinia cetăţenilor, Parlamentul având un loc coborât, dar nemeritat în raport cu ceea ce este şi ceea ce face în interesul populaţiei ţării.

Cunosc modul în care a fost condus forul legislativ, de la Revoluţie şi până astăzi, rolul, atribuţia preşedintelui de şedinţă şi a deputaţilor în desfăşurarea unei şedinţe în care se adoptă o lege, ca şi raportul preşedintelui de şedinţă cu deputaţii şi demnitarii din Guvern prezenţi la şedinţă.

Dar momentele greu de imaginat, precum cele petrecute la adoptarea Legii pensiilor în Camera Deputaţilor, în şedinţa din 15 septembrie 2010, au coborât mult Parlamentul în ochii cetăţeanului român.

Conducerea şedinţei pentru adoptarea acestei legi a realizat-o doamna preşedinte Roberta Anastase, spre ruşinea instituţiei, atât de frumos numită şi legislativ şi moral şi afectiv, Camera aleşilor uninominal, Camera Deputaţilor. Nu este necesar să descriu penibila desfăşurare a votului. Nu este necesar nici să aduc argumente pentru a demonstra marea fraudă care afectează peste 5 milioane de români. La fel, nu este necesar să povestesc ce spun consătenii mei din Zamostea sau cei din comunele de pe frumoasa vale a Siretului din judeţul Suceava.

Încerc să exprim câteva aprecieri, moderate şi respectuoase, totuşi, faţă de o doamnă cu rang în PDL şi în Camera Deputaţilor.

Doamnă Roberta Anastase, să te afli la respectabila tribună a Camerei Deputaţilor, însoţită de secretarii Camerei şi cu sala aproape goală, mai cu seamă după justificata retragere a deputaţilor PSD, PNL şi PC de la lucrări, şi să tot numeri cu voce tare mai mult de dublu numărul de voturi pentru adoptarea legii, arată caracterul, moralitatea, aroganţa şi gradul de forţare a actului legislativ promovat în cel mai înalt for legislativ al ţării.

Nici după săvârşirea faptei, doamna Roberta Anastase nu a devenit conştientă de gravitatea faptei comise cu atâtea complicităţi şi a început acuzaţii la adresa deputaţilor PSD. Să fie oare vinovaţi deputaţii PSD pentru că au părăsit sala, în temeiul Regulamentului, spre nu a fi de faţă la un masacru legislativ? Cu urmări dintre cele mai extinse asupra cetăţenilor români, această doamnă, pusă să fie preşedinta Camerei Deputaţilor, a tot inventat noi reguli şi noi proceduri în desfăşurarea forumului legislativ.

Un coleg din PDL a venit la un post de televiziune şi a declarat cu "eleganţă" caracteristică: Să le fie ruşine! De ce nu au stat în sală, să fie toţi, să fie uniţi şi să se bată pe pensii? Exprimare de parlamentar cu mai multe partide în biografie, cu argumente cel puţin îndoielnice şi care a devenit un fel de profesor de învăţătură politică şi pentru parlamentarii PSD din judeţul Suceava.

Mă întreb, oare ce crede doamna Roberta Anastase, ajunsă la conducerea României, despre cei conduşi? Producători agricoli, muncitori, funcţionari, profesori, medici, oameni de ştiinţă şi cultură şi aşa mai departe? Ce fel de morală şi-a construit de când este la putere? De unde a învăţat vocabularul agresiv şi adesea agramat şi ce crede dumneaei despre viitorul României?

Afirmaţia rostită public de la tribuna Parlamentului României: "Să vă fie ruşine!" spune tot despre morala acestei doamne, aşezată pe un scaun care-i provoacă anumite stări, dar cel mai grav este că transferă voit adoptarea legilor din zona demnităţii, adevărului şi a democraţiei, în cea a fraudei, minciunii, imoralităţii şi a infracţiunii la cel mai înalt nivel. O astfel de conduită determină coborârea imaginii Parlamentului în opinia publică din România, şi nu numai.

Faţă de aceste urmări, cer de la tribuna Camerei Deputaţilor, cu decenţă şi justificare, măsuri de schimbare în sectorul celor trei puteri: Guvern, Preşedinţie şi Parlament, în folosul poporului român.

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat Bejinariu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Andrei Sava, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi îl rog pe domnul deputat Buhăianu Cătălin, din partea aceluiaşi grup, să se pregătească pentru a urma.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "În faţa populismului opoziţiei, Guvernul Boc trebuie să răspundă cu reforme structurale şi mai accelerate".

Cu ocazia reuniunii de la Suceava, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea PDL Suceava, presa a avut parte de declaraţii mult comentate din partea reprezentanţilor Guvernului, declaraţii care au fost poate greşit înţelese chiar şi de către colegi de-ai mei din partid. PDL nu a fost cuprins de euforie şi nici nu a depus armele în lupta împotriva gravelor dezechilibre economice moştenite de la guvernarea liberalo-PSD-istă, pentru că asta ar însemna să fim complici la populismele care ameninţă o însănătoşire cât mai puţin întârziată a economiei.

În momentul de faţă, puţini sunt aceia care nu au înţeles "moştenirea" dezastruoasă pe care ne-a lăsat-o PNL după doi ani de guvernare în complicitate cu PSD: un deficit de 5,2 la sută într-o perioadă de creştere economică de 8%, o creştere fundamentată pe un model economic nesănătos, pe împrumuturi masive de pe pieţele speculative externe, pe supradimensionarea sectorului public, pe consum fără limite cu preţul creşterii exorbitante a importurilor şi toate acestea în zorii unei crize financiare nemiloase. Ce a însemnat acest lucru simţim cu toţii pe proprie piele, astăzi. Chiar şi aşa, îmi place să cred că PDL este o grupare de oameni care luptă cu toate forţele pentru atingerea obiectivelor, pentru redresarea economică a ţării, din dorinţa de a ne respecta promisiunile pe care le-am făcut în faţa cetăţenilor, cu credinţa că în 2012 vom deconta ce am făcut în toţi aceşti ani, şi nu acum când traversăm doar o etapă din misiunea noastră.

În cadrul aceleiaşi reuniuni de la Suceava, pe lângă blamarea dezastruoasei guvernări a PNL, Emil Boc vorbea despre importanţa unei politici de direcţionare a banilor spre investiţii şi dezvoltare şi crearea de noi locuri de muncă. Nimic mai adevărat! în acest sens, salut măsurile de relansare economică luate de curând de către Guvern, măsuri pentru care împreună cu colegii mei deputaţi şi senatori din PDL ne-am bătut toată vara pentru a le impune pe agenda Ministerului de Finanţe.

Eliminarea impozitului minim de la 1 octombrie face parte dintr-un pachet de măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri, măsuri care fac şi obiectul consultărilor cu organismele financiare internaţionale. Chiar dacă eliminarea impozitului minim nu are niciun impact bugetar pentru anul 2010, pentru 2011 impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la minus un miliard de lei, deci va trebui să compensăm aceste pierderi prin măsuri viguroase de creştere a gradului de colectare, fie prin lărgirea bazei de impozitare, fie prin radicalizarea luptei împotriva evaziunii fiscale şi a activităţilor de contrabandă. De asemenea, instituirea unei scheme de ajutor de stat mai flexibilă pentru asigurarea dezvoltării economice durabile a redus pragul minim al condiţiei de eligibilitate referitoare la valoarea investiţiei şi a locurilor de muncă nou create, extinzând numărul de beneficiari şi acordând astfel posibilitatea şi întreprinderilor mici şi mijlocii să acceseze ajutoare de stat de acest tip. Nu în ultimul rând, completarea Codului de procedură fiscală vine cu măsuri ce sprijină agenţii economici prin diminuarea poverii fiscale, şi anume: diminuarea nivelul dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen şi reglementarea compensaţiei de drept.

După cum spuneam, salut aceste iniţiative, necesare, de altfel, dar nu trebuie să ne mulţumim cu atât. Chiar dacă, aşa cum afirma premierul Emil Boc, Partidul Democrat Liberal a avut neşansa să preia guvernarea în cea mai grea perioadă din ultimii 60 de ani, Guvernul trebuie să apese pedala de acceleraţie, să dea dovadă de iniţiativă şi să genereze planuri de îmbunătăţire în ceea ce priveşte funcţionarea statului şi mecanismele de reglare a sectorului economic. Totodată, atunci când PNL şi PSD, din raţiuni pur electorale, insistă să blocheze activitatea Parlamentului, primul-ministru, susţinut de cabinetul său, trebuie să îşi asume răspunderea asupra actului decizional. Spre exemplu, în ceea ce priveşte legea educaţiei, s-a discutat deja într-atât de mult pe marginea ei, încât putem constata că anumiţi actori politici o blochează înadins, în timp ce oamenii din învăţământ aşteaptă coerenţă în acest domeniu. De asemenea, este necesară finalizarea Codului asistenţei sociale şi noua lege a salarizării, trebuie aduse modificări la Codul muncii, dar mai ales este important ca Executivul să vină în cel mai scurt timp cu o propunere de buget pe anul 2011.

Am încrederea că, depunând toate eforturile de care suntem capabili, vom putea contracara retorica populistă cu care s-a consacrat opoziţia, iar românii vor înţelege că aceste reforme sunt făcute pentru a avea un viitor pentru această ţară. De aceea, folosesc această declaraţie şi ca un apel la adresa Guvernului şi, în primul rând, la adresa premierului pentru continuarea programului ambiţios de reforme, fără remuşcări în urma pierderilor electorale temporare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Buhăianu Cătălin, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi rog să se pregătească domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi parlamentari,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Parlamentarii PSD fug de răspunderea pe care le-au încredinţat-o cetăţenii României".

Doresc să vă atrag atenţia asupra conduitei aberante pe care intenţionează să o adopte majoritatea parlamentarilor PSD şi PNL. În primul rând, zvonul public lansat de opoziţie cu privire la intenţia posibilă de a declanşa o eventuală grevă parlamentară denotă nesiguranţa şi lipsa de coerenţă la vârful conducerii acestor două partide. Lipsa de demnitate politică a conducerii PSD şi PNL îi obligă pe parlamentarii acestor formaţiuni politice la acţiuni cel puţin ciudate, dacă nu chiar complet în afara mandatului acordat de cetăţenii României. Nu poţi ca parlamentar, chiar şi din opoziţie, să vii în faţa oamenilor şi să spui că nu mai vrei să îi reprezinţi, că faci grevă! Calitatea de parlamentar al României este o obligaţie, nu un drept, iar colegii din opoziţie par că nu au conştiinţa acestui fapt evident!

Mă văd nevoit să le explic colegilor din opoziţie faptul că datoria dumnealor este de a fi prezenţi la şedinţe, în comisiile de specialitate din care fac parte, să propună şi să voteze legi. Acestea sunt obligaţiile dumneavoastră în faţa cetăţenilor şi nu puteţi să vă eschivaţi de la îndeplinirea lor decât într-un singur mod: demisia!

Stimaţi colegi din opoziţie,

Dacă nu puteţi să vă îndepliniţi mandatul acordat de cetăţeni, aveţi posibilitatea onorabilă de a demisiona şi astfel, de a protesta democratic şi demn faţă de orice nemulţumire aveţi!

Constituţia României şi legile acestui stat vă permit să vă exercitaţi drepturile şi atribuţiile de înalţi demnitari respectând regulile. Frustrarea faptului că vă aflaţi în opoziţie nu justifică absenţa nemotivată de la serviciu, de la Parlament! "Luăm jucăriile şi plecăm!" nu este o atitudine demnă de un parlamentar al României!

Modul în care conducerea partidelor din opoziţie, în frunte cu marii absenţi de la serviciu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, fie suspendă preşedinţi de stat, fie se răzgândeşte, ba pleacă de la vot, ba se întoarce, fie produce programe de guvernare invizibile şi guverne fantomă, denotă supraevaluarea unor personaje politice care au funcţii mai presus de capacitatea lor.

Fac apel la stimaţii colegi parlamentari din opoziţie să îşi exercite mandatul acordat de cetăţenii României şi citez din jurământul depus de dumneavoastră şi de noi toţi la primirea mandatului: "Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!"

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Aledin Amet şi se pregăteşte domnul deputat Samoil Vîlcu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Consfătuirea cadrelor didactice care predau disciplinele limba turcă şi religia islamică".

Sâmbătă, 02 octombrie a.c., s-a desfăşurat la Liceul "Kemal Ataturk", din Medgidia consfătuirea cadrelor didactice, care predau disciplinele Limba turcă şi Religia islamică. Astfel de întâlniri au un caracter constant, oferind, în primul rând, posibilitatea accentuării problemelor cu care se confruntă, în actul educaţional, personalul de specialitate.

Firesc, tematica abordată a fost complexă, discutându-se aspecte specifice domeniului, neomiţându-se însă un subiect important, de actualitate, subiectul salarizării. Tipărirea manualelor, creşterea gradului de pregătire, investiţiile în infrastructura şcolară au însemnat şi înseamnă repere deosebite în cadrul dialogului.

Indiscutabil, se observă, în acest sens, un progres vizibil, iar rezultatele elevilor reprezintă o dovadă concretă. Faptul că mulţi ani, în perioada comunistă, comunitatea tătară din ţara noastră nu a beneficiat de unităţi de învăţământ cu predare în limba maternă şi nici de şcoli confesionale, a condus la o ruptură semnificativă de ceea ce însemna, înainte de Primul Război Mondial, în perioada interbelică, spiritul tradiţional.

După anul 1990, în statutul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, un punct esenţial l-a constituit promovarea limbii turce literare şi a religiei islamice, în cadrul învăţământului oficial.

Cele mai multe demersuri au fost concretizate. Există Liceul "Kemal Ataturk" din Medgidia, există şcoli cu clase speciale, există cadre didactice competente.

Efortul trebuie să fie, şi în anii următori, unul comun, pentru a se păstra identitatea noastră, a tătarilor, ca etnie.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Samoil Vîlcu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Samoil Vîlcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Un an nou universitar, o nouă provocare".

Ne aflăm din nou la început de an universitar, la început de drum. Este o perioadă dificilă economic şi financiar prin care trece România, dar învăţământul a fost întotdeauna o prioritate şi trebuie să rămână la fel.

Obiectivele universităţilor româneşti trebuie să urmărească atingerea standardelor unor universităţi de excelenţă, elaborate de Uniunea Europeană, de cercetare-predare şi intrarea în competiţie cu cele internaţionale.

Conform statisticilor, în România, peste 230.000 de studenţi sunt pe locuri bugetate în universităţile de stat şi peste 250.000 pe locuri cu taxă, iar în învăţământul particular învaţă peste 150.000 de studenţi. Dintre cei 250.000 de studenţi de la locurile bugetate din universităţile de stat, 62.000 reprezintă anul I de învăţământ.

O etapă importantă în viaţă o reprezintă studiile universitare prin cunoştinţele pe care le acumulează şi respectiv prin ceea ce putem oferi oamenilor prin specialităţile pe care le-am obţinut. Este de remarcat efortul cadrelor didactice de a forma generaţii de studenţi, care prin gradul lor de pregătire şi specializare reprezintă o complexitate a învăţământului, oameni care vor fi competitivi pe piaţa muncii. Este important ca universităţile să se adapteze la nevoile societăţii, să nu producă absolvenţi cu diplomă pe bandă rulantă, ci oameni care să poată găsi uşor locuri de muncă în piaţa muncii şi în economia de astăzi.

Avem nevoie de un învăţământ superior orientat spre formarea persoanei şi crearea de personalităţi, către inovaţie, un sistem care preţuieşte democraţia şi libertatea şi, nu în ultimul rând, îi învaţă pe tineri să fie oameni.

Doresc tuturor studenţilor, cadrelor didactice un an universitar cu succes, cu multe realizări profesionale, vă doresc sănătate, linişte şi prosperitate în viaţa personală.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Înţeleg că nu mai sunt colegi care doresc să-şi prezinte declaraţiile politice.

Statistic, am avut o zi bună: 17 parlamentari s-au prezentat pentru a citi declaraţiile pregătite, iar 48 de deputaţi au depus declaraţiile în scris. Daţi-mi voie să-i nominalizez pe aceştia.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi Rogin Marius, Ghiţă Cornel, Prigoană Silviu, Bot Octavian, Bădulescu Adrian, Eugen Uricec, Dănuţ Liga, Alin Trăşculescu, Doiniţa Chircu, Iacob Strugaru, Daniel Buda, Gheorghe Ciobanu, Sulfina Barbu, Petru Călian, Dugulescu Marius, Ioan Oltean şi Petru Movilă.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi Mircea Drăghici, Zgonea Valeriu, Pop Georgian, Mircea Duşa, Ion Dumitru, Filip Georgescu, Bogdan Ciucă, Vasile Popeangă, Răţoi Neculai, Manuela Mitrea, Cristian Rizea, Florin Pâslaru şi Angel Tîlvăr.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal: Radu Stroe, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Cristian Buican, Gigel Ştirbu, Virgil Pop, Viorel Buda, Horea Uioreanu, George Scutaru, Titi Holban, Graţiela Gavrilescu, George Dumitrică, Cornel Pieptea, Ciprian Dobre şi Bogdan Ţîmpău.

Din partea grupurilor de deputaţi care nu aparţin nimănui, domnii deputaţi Cătălin Cherecheş şi Ioan Munteanu.

Doamnelor şi domnilor colegi, cu acestea, declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Ne revedem la ora 10,00, la dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi.

Până atunci, să auzim numai de bine!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Costică Macaleţi:

«Ziua mondială a educaţiei - ziua "plângerii" în România»

În 1994, UNESCO a inaugurat prima zi mondială a educatorilor, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări.

Este ziua în care oamenii de pretutindeni primesc îndemnul de a spune mulţumesc unui dascăl, unui om care le-a marcat destinul în aşa fel încât gândul la el să le trezească sentimente de recunoştinţă.

Nu este valabil şi pentru puterea de la Bucureşti, unde Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat că de această zi va organiza un miting în Capitală, sub sloganul "Salvaţi şcoala românească", la care estimează participarea a aproape 10.000 de oameni.

Ce este, într-adevăr, dureros este că UNESCO special a creat această zi, în urmă cu 16 de ani, tocmai pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora. Adică exact ce se întâmplă la noi, în România lui 2010, stat membru al Uniunii Europene.

Dascălii din toată ţara sunt nemulţumiţi de condiţiile improprii în care funcţionează numeroase unităţi şcolare, de lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului pentru modernizarea învăţământului românesc, reducerea salariilor cu 25%, poziţionarea angajaţilor din educaţie în zona inferioară a grilei unice de salarizare, reducerile de personal şi tergiversarea votării noii legi a educaţiei. Profesorii români sunt umiliţi prin salarii indecent de mici, elevii îşi desfăşoară activitatea, mulţi, în condiţii insalubre şi nesatisfăcătoare şi au manuale, programe şi planuri de învăţământ învechite, părinţilor nu li se respectă dreptul de a alege în mod egal accesul la educaţie pentru copiii lor.

Formele de protest au ajuns până la extreme. Nu, nu vă speriaţi, domnilor guvernanţi, nu este vorba despre o lovitură de stat sau despre "pericolul" pe care-l continuă presa la adresa securităţii naţionale, aşa cum ne-a comunicat domnul preşedinte Traian Băsescu. Este vorba despre greva foamei în care se găseşte învăţătoarea Cristiana Anghel, de la Şcoala numărul 2 din Caracal, care de 43 de zile protestează astfel şi care a declarat că nu va renunţa la această formă de protest până la rezolvarea solicitărilor sale, respectiv aplicarea legii de mărire a salariilor cadrelor didactice şi încetarea aplicării legii referitoare la scăderea salariilor bugetarilor cu 25%. Un exemplu de demnitate de care domniile voastre nu sunteţi în stare să faceţi nici într-o mie de ani!

Susţin, alături de botoşănenii mei, revendicările întemeiate ale dascălilor români şi chiar dacă este un moment greu suntem alături de ei şi le urăm cu toţii, cei care am trecut în viaţă prin mâinile lor, un sincer "La mulţi ani!" şi îi încredinţăm că noi n-am uitat cine ne-a format ca oameni.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Există resurse pentru independenţa energetică"

În ultimul deceniu, toate partidele politice care s-au succedat la guvernarea ţării au înţeles importanţa găsirii de soluţii viabile pentru creşterea independenţei energetice a României. Acest lucru a venit în contextul în care sectorul minier este din ce în ce mai ineficient, iar preţul gazelor naturale a înregistrat o creştere fără precedent. Mai mult, o mare parte din aceşti combustibili sunt de provenienţă externă, alimentarea lor fiind supusă riscului şi incertitudinii.

Unele guverne au venit cu soluţia lărgirii capacităţilor de producţie nucleară naţională. Nu pot să nu remarc că riscurile majore ale acestui sector de producţie de energie, completate cu investiţiile iniţiale uriaşe şi cu nişte costuri de administrare considerabile fac din această soluţie una suboptimală.

Alţi oameni politici au îmbrăţişat ideologia energiei verzi, produsă de eoliene, care, din păcate, nu poate avea randamente decât în anumite zone geografice ale României, iar costurile investiţiilor iniţiale sunt uriaşe.

Există însă, din fericire, o soluţie aflată la îndemâna noastră, care presupune costuri comparabil mai mici cu celelalte soluţii şi nu exclude niciuna din celelalte variante. Mă refer la retehnologizarea capacităţilor de producţie ale sistemului energetic hidroelectric din România. Majoritatea acestor hidrocentrale funcţionează cu tehnologii vechi, inovate la mijlocul anilor 70, randamentele lor fiind destul de scăzute.

Nu cred că trebuie să mai specific că este una dintre cele mai curate, în sens ecologic, surse de energie, investiţiile în domeniu producând efecte nu peste 5 sau 10 ani, ci imediat. Acest avantaj decurge din faptul că investiţiile trebuie orientate numai către sistemul de producţie al energiei, barajele şi toată infrastructura aferentă fiind deja construită.

Printr-o astfel de decizie, ponderea energiei hidro în totalul energiei produse naţional ar putea urca de la circa 26% la cel puţin 30-35%, adică cel puţin valoarea a două reactoare nucleare.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Umorul involuntar al lui Emil Boc"

Atunci când feţele ilustre din Guvernul României au obosit să mai inventeze minciuni despre cât de bine o duc românii şi cât de mult acţiunile lor prezente vor schimba viitorul ţării, aduc, din nou, cu mare haz, în prim plan o nouă poveste: Băsescu vs mogulii. Această miniserie care şi-a pierdut de mult latura umoristică, rivalizează cu o altă miniserie de succes: serialul Elodia. În ambele situaţii, oamenii sunt surprinşi de subiecte periferice, astfel că problemele de zi cu zi par a trece în plan secund.

Ultima declaraţie în acest sens vine din partea premierului României, care într-un moment de sclipire intelectuală anunţă cu mare vervă că a văzut dumnealui cum "doi moguli şi doi politicieni şi-au dat mâna pentru suspendarea preşedintelui contrar Constituţiei şi intereselor României, fără să înveţe nimic din lecţia istoriei". Este vorba despre acelaşi premier care nu a reuşit să ajungă la un acord cu sindicatele, care nu a reuşit să găsească un punct comun astfel încât protestele să înceteze, este acelaşi premier care primeşte cu seninătate critici de la şeful suprem şi oferă în schimb, cu nonşalanţă sprijin necondiţionat.

Doresc să îi comunic domnului premier că în momentul în care a tras această concluzie, era probabil lovit de o amnezie foarte puternică. Nu, domnule Boc, nu mogulii, nu politicienii, nu oamenii de afaceri s-au coalizat împotriva preşedintelui. Nu există la mijloc nicio teorie a conspiraţiei. Este vorba doar despre dorinţa cetăţenilor. Uitaţi-vă pe fereastra de la palatul Victoria, coborâţi puţin în pieţe, în şcoli sau în spitale şi veţi vedea acolo cine doreşte suspendarea preşedintelui. Este vorba despre muncitorii simpli, despre pensionari, despre profesori, despre cadrele medicale, despre toţi aceia pe care îi batjocoriţi zi de zi prin politica pe care o faceţi, o politică împotriva cetăţenilor.

Acţionând parcă în completarea declaraţiilor date de şeful său, premierul afirma că, datorită mogulilor şi a unor politicieni, România se află în situaţia de faţă. În opinia sa, situaţia în care se află România nu este rezultatul incompetenţei Guvernului pe care îl conduce din poziţia de secund. "Toată discuţia legată de suspendarea preşedintelui şi de instabilitate politică face rău României şi din perspectiva investitorilor, şi din perspectiva climatului în care ţara este privită din afară". Fără niciun dubiu, premierul continuă politica şefului său, o politică bazată pe manipulare şi pe intrigi politicianiste.

Dar tot circul pe care regimul pe care îl serveşte îl face de 5 ani în această ţară, batjocorirea instituţiilor statului, minciuna şi manipularea ridicate la rang de politică de stat, toate acestea nu îndepărtează investitorii, nu sădesc neîncredere în rândul celor care doresc să investească în România? Divizarea ţării în cei buni care sprijină puterea şi cei răi care îşi permit să o critice îmbunătăţesc brandul de ţară?

În 2009, Traian Băsescu declara că "patronii a două trusturi de presă s-au îmbogăţit în anii ‚90 din bani de la Crescent şi FNI", când era o perioadă de "ape tulburi", deschizând astfel o serie de speculaţii şi încercând oarecum să justifice atitudinea sa faţă de presă la cea vreme, explicând totodată că nu este supărat pe ziarişti, ci pe "jupânii care fac politica editorială", uitând cred, incidentele "ţigancă împuţită" şi "găozar".

În mai 2010, la scurt timp după anunţarea măsurilor de austeritate, preşedintele Traian Băsescu dă din nou vina pe media, care în opinia sa "face eforturi pentru a trata criza ca ţinând de incompetenţă" şi consideră că este responsabilitatea lui "de a informa corect despre situaţia reală a bugetului".

Se pare că domnul Traian Băsescu şi-a scos la înaintare ceata de apărători. Nu mai târziu de sâmbătă, domnul Gheorghe Falcă l-a asemănat pe preşedintele ţării cu Alexandru Ioan Cuza, iar pe moguli cu "monstruoasa coaliţie".

Acest conflict este unul creat pentru a distrage atenţia opiniei publice, cât despre asemănarea dintre Traian Băsescu cu Alexandru Ioan Cuza este una neinspirată pentru că Traian Băsescu nu poate fi asemuit cu nimeni din Europa, poate, cu indulgenţă, cu cineva din America de Sud.

Domnul Adrian Bădulescu:

"Apel la un limbaj decent în cadrul procedurilor legislative"

În aceste vremuri dificile pe care le traversăm vreau să lansez un apel care sper ca nu va rămâne fără ecou fie din cauza lipsei capacităţii de înţelegere a unui mesaj, fie din cauză că va fi considerat a fi fără valoare practică. Apelul pe care vreau să îl fac este un semnal de alarmă referitor la modul în care activitatea parlamentară se desfăşoară în momentul de faţă.

În primul rând, un fapt uşor de observat atât pentru opinia publică, cât şi pentru noi, cei aleşi în Parlament, este că limbajul folosit în cadrul procedurilor legislative nu numai că nu este unul academic, sau măcar decent, ci a ajuns să fie de-a dreptul vulgar sau de subcultură. Cu toate că, în exprimarea orală, mulţi dintre noi avem tendinţa de a nu fi riguros academici şi folosim un stil de comunicare pe înţelesul tuturor, alţii, fiind ori prea animaţi de activitatea legislativă, ori angajaţi într-un demers de acumulare de putere charismatică, preferă să se dedea la un limbaj absolut vulgar, subteran, în care injuriile, acuzele mizere şi calomnierea în cele mai josnice moduri reprezintă substanţa discursului. Uneori, aceste discursuri sunt însoţite de invective şi chiar gesturi ostentative mai mult decât sugestive care stârnesc în rândul colegilor de partid, absolut mândri de colegul lor de la tribună, ropote de aplauze însoţite de manifestări de care îi putem suspecta că le-au împrumutat din tradiţia unor triburi barbare.

Ceea ce este îngrijorător şi absolut de condamnat este că aceste situaţii nu sunt rare, ci dimpotrivă, mai ales în momentul când sunt dezbateri pe proiecte de legi foarte importante pentru ţară, deputaţi ori senatori cu pretenţii personale de mari oratori politici vin la tribună şi iau cuvântul ţinând uneori un pseudodiscurs, în cadrul căruia părţile decente şi pline de substanţă sunt acelea în care intervine preşedintele de şedinţă sau preşedintele Camerei pentru a-l opri sau pentru a-i atrage atenţia că ceea ce afirmă nu are legătură cu subiectul dezbaterii. Aceste intervenţii sunt apostrofate de colegii fideli ai oratorului, care îşi manifestă zgomotos dezamăgirea, uneori şi prin fluierături. Astfel, avem situaţii în care la cele mai josnice mesaje, o parte din parlamentari să aplaude şi să ovaţioneze vorbitorul, iar atunci când un vorbitor prezintă un lucru care poate fi relevant pentru dezbatere, constructiv sau cel puţin să aibă la bază o logică corectă, acesta să fie tratat cu o indiferenţă crasă, iar la final să primească câteva aplauze din partea colegilor care au fost atenţi şi au înţeles sensul şi substanţa comunicării.

Partea şi mai rea a situaţiei este că acest sistem de apreciere foarte prost înţeles de unii parlamentari este preluat şi de mass-media, aflată în aceeaşi cursă pentru o popularitate şi avantaje financiare cât mai substanţiale, în faţa spectatorilor sau a cititorilor ajungând ştiri care prezintă activitatea legislativă într-o lumină derizorie, nedemnă şi total nepotrivită pentru un Parlament de la care cel puţin teoretic se aşteaptă soluţii care să genereze o viaţă mai bună pentru cetăţenii români. În acelaşi timp, mass-media reflectă foarte slab activităţile legislative constructive, desfăşurate într-un mod decent, în unele cazuri chiar profesionist, care aduc beneficii statului român şi cetăţenilor acestuia.

Alarmant este faptul că aceeaşi lipsă de calitate se regăseşte şi în planul acţiunilor legislative şi al proiectelor de lege. De aceea, aceia care consideră că limbajul trebuie lăsat deoparte şi trebuie concentrare pe legi şi soluţii concrete se înşeală în mare măsură pentru că parlamentarii trebuie simultan să adopte un limbaj civilizat, demn de o instituţie de bază a statului, cu un sistem de apreciere bazat pe calitate, pentru reconstrucţia unui climat decent al activităţii parlamentare, iar în acest climat aleşii neamului să se poată concentra pe proiecte importante pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale românilor.

În acest fel, primul pas către o activitate parlamentară eficientă, cu un randament maxim, este reintrarea standardelor de calitate în limbajul şi procedurile legislative pentru ca acest demers să fie dublat de o concentrare a tuturor eforturilor pe proiectele semnificative pentru România, deoarece în momentul de faţă Parlamentul suferă la fel ca în cazul sistemului de apreciere a valorii şi în cazul sistemului de stabilire a priorităţilor legislative pentru ţară.

Stabilirea priorităţilor legislative pentru ţară ar fi un al doilea fapt pentru care doresc să trag un semnal de alarmă, deoarece ne confruntăm cu o tergiversare a unor legi importante cauzată de un proces de adoptare a legilor influenţat negativ într-un mod intenţionat de o parte din parlamentari. Din această situaţie denotă foarte clar că o parte din aleşi ori vor răul popului român şi îşi urmăresc propriile interese, ori din neştiinţă sau incapacitate intelectuală, nu pot aprecia care lege este de maximă importanţă pentru ţară în momentul de faţă pentru a fi adoptată într-un termen cât mai scurt.

De aceea, este de preferat ca aceia dintre parlamentari care din diverse motive, unele slab întemeiate, altele deloc, lansează tot felul de proceduri inutile menite să întârzie procesul de adoptare a unei legi, să ia în calcul varianta unei analize în profunzime a lucrurilor sau să meargă la consultări cu cei din grupul parlamentar sau chiar şi cu ceilalţi colegi, pentru a nu mai da curs unor acţiuni fără rezultat concret care consumă resurse suplimentare atât financiare, cât şi de timp, iar în final proiectul de lege vizat să ajungă în aproape aceeaşi formă spre promulgare, însă cu o întârziere de câteva luni.

Acestea fiind spuse, ar fi indicat ca toţi parlamentarii, indiferent de culoarea politică, să se gândească foarte bine la scopul pentru care instituţia Parlamentului a fost creată şi modul în care acest organ legislativ îşi desfăşoară activitatea, pentru că doar privind la originile parlamentarismului ne putem da seama cât de mult greşesc unii dintre noi în activitatea legislativă de astăzi.

Domnul Octavian Bot:

"Constituţia pe înţelesul unora"

O cărticică, ce cuprinde doar câteva capitole, Constituţia României, nu pare a fi o lectură obligatorie pentru unii, cărora ar trebui să le fie carte de căpătâi.

Opoziţia, care freamătă la gândul suspendării Preşedintelui României, a descoperit în legea fundamentală, mai degrabă, o lectură erotico-politică. Autosatisfacţia se citeşte pe feţele liderilor opoziţiei, ori de câte ori suspendarea este adusă în discuţie. Câteva idei, puţine şi fixe, repetate cu obstinaţie, ne duc cu gândul la deviaţii comportamentale, şi nu la responsabilitate politică.

În acelaşi registru, aş încadra şi acţiunile sau declaraţiile europarlamentarului Tokes Laszlo. În cazul său, nu se potriveşte, din păcate zicala românească: "Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa". Nici ce face şi nici ce zice Tokes nu e bine să faci!

După ce a încercat marea cu degetul, cerând autonomie teritorială pentru Ţinutul Secuiesc, Tokes şi-a adus aminte că şi în judeţele Bihor şi Satu Mare trăiesc maghiari care, în opinia sa, ar avea nevoie de autonomie teritorială.

Ca unul care a crescut, a trăit printre maghiari, şi ca deputat în colegiul nr. 9 Oradea, cu o populaţie de până la 30 % de origine maghiară, pot spune că nu am constatat că autonomia teritorială ar fi o preocupare pentru cei în numele cărora pretinde Tokes că vorbeşte.

Îi amintesc domnului Tokes că în România este nevoie de autonomie, dar de autonomie locală, aşa după cum este aceasta descrisă în Carta Europeană, "Exerciţiul autonom al puterii locale", document ratificat cu ani în urmă de Parlamentul României. Autonomia locală are la bază principiul subsidiarităţii, ce înseamnă, în linii mari, asigurarea resurselor financiare necesare rezolvării problemelor locale.

Zilele trecute, vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, a fost surprins montând plăcuţe cu inscripţii în limba maghiară pe străzi din municipiul Oradea. Un gest incalificabil pentru un europarlamentar creştin

Este de apreciat faptul că UDMR a înţeles că nu e bine să faci nici ce zice şi nici ce face Tokes.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Lupta împotriva evaziunii fiscale din restaurante şi hoteluri trebuie să continue"

Am asistat, săptămâna trecută, la o vie dezbatere publică în jurul unei presupuse declaraţii pe care aş fi făcut-o eu la Timişoara. Mai precis, o parte a presei a insistat pe ideea că aş dori impozitarea nunţilor şi botezurilor, iar sumele vizate ar fi darurile acordate la astfel de ocazii. Profit de această declaraţie politică pentru a clarifica, odată şi pentru totdeauna, sper, această problematică falsă.

În primul rând, nu am declarat niciodată că trebuie impozitate nunţile, botezurile şi banchetele, ci organizatorii acestor evenimente. La nivelul biroului parlamentar, am primit, de-a lungul timpului, mai multe sesizări legate de evaziunea fiscală care se produce în acest domeniu.

Pe scurt, este vorba de restaurantele care organizează aceste evenimente, dar care nu acordă bon fiscal sau factură pentru aceste servicii. Mai simplu, dacă la o nuntă participă 100 de oameni, în mod normal ar trebui să existe 100 de meniuri. De cele mai multe ori, aceste 100 de meniuri devin 10 sau 15 pe bon sau chiar nu apar deloc. Or, asta este ceea ce se numeşte evaziune fiscală, conform oricărui dicţionar de practici comerciale.

Dat fiind numărul extrem de mare de astfel de evenimente, această evaziune fiscală costă statul destul de mult. Eu cred că este normal să impozităm restaurantele şi hotelurile care organizează astfel de evenimente. Dacă nu o facem, atunci nimeni nu ar trebui să se mai plângă de faptul că Guvernul nu poate stopa evaziunea.

Până la urmă, problematica este una destul de importantă. Îmi aduc aminte de mai multe poziţionări ale unor responsabili din turism, chiar a ministrului Elena Udrea, în care se arăta că restaurantele reprezintă o zonă de evaziune fiscală extrem de consistentă. Cred că tuturor li s-a întâmplat să meargă la masă undeva şi să nu primească bon fiscal. Or, astfel de practici comerciale nu trebuie ignorate, dacă tot am ajuns cu toţii la concluzia că ieşirea din marasmul bugetar se poate face doar prin lupta împotriva evazioniştilor.

Date fiind aceste observaţii, am avut o discuţie personală cu Sorin Blejnar, şeful ANAF, şi am înaintat o scrisoare în care-i ceream să găsească metode de a opri aceste practici. Reacţia dumnealui a fost pozitivă, în sensul acceptării temei şi a unei promisiuni ferme că, într-o perioadă scurtă de timp, ANAF va prezenta variantele de luptă împotriva evaziunii fiscale practicate în acest domeniu.

Nu cred că m-aţi auzit pe mine vreodată, chiar parlamentar al puterii fiind, să vorbesc despre felul în care se comportă mass-media şi îşi construieşte ştirile. Din păcate însă, şi acest lucru vreau să-l punctez de la tribuna Parlamentului, o parte a presei ignoră nu numai deontologia profesională, ci şi respectul de care ar trebui să dea dovadă faţă de cetăţeanul de rând. Deşi am trimis comunicate de presă lămuritoare, tema impozitării darurilor de nuntă a fost rostogolită de anumite instituţii de presă mai departe. Iar asta nu numai că mă afectează pe mine, dar şi pe cei care vor să se căsătorească sau să-şi boteze copiii: creează o temere nejustificată faţă de un lucru care, de fapt, nu există.

Stimaţi colegi din Opoziţie, am văzut şi în rândurile dumneavoastră parlamentari care au simţit nevoia să atace PDL, lovind în mine, chiar dacă ştiau că nu există o asemenea propunere legislativă din partea mea. Rog pe oricare dintre voi să se pună în locul meu şi să-şi imagineze cum este să fii atacat pe nedrept. Sunt de acord cu lupta politică, dar nu cu minciuna şi dezinformarea. Atacurile gratuite lansate la adresa mea nu vă fac cinste şi nici nu vă ajută cine ştie ce în lupta politică.

În final, aş vrea să punctez încă o dată determinarea de care ar trebui să dăm toţi dovadă când vine vorba de combaterea evaziunii fiscale. Pentru că asta ne afectează pe toţi. Consider în continuare că găsirea unor căi de luptă cu evaziunea din restaurante şi hoteluri este un lucru foarte bun şi constructiv. De aceea, îmi arăt încă o dată determinarea de a găsi, împreună cu ANAF, mijloacele cele mai bune pentru combaterea acestui flagel.

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Votul deschis prin ridicarea mâinii a adus de nenumărate ori discuţii în plenul Camerei Deputaţilor, acesta fiind contestat atât de putere, cât şi de opoziţie.

Au fost situaţii în care legi importante au fost contestate de grupuri parlamentare, iscându-se astfel adevărate scandaluri politice şi de presă, care nu au făcut decât să afecteze imaginea Camerei Deputaţilor. Ultimul scandal de genul acesta a fost legat de o lege extrem de importantă pentru români, Legea privind sistemul unitar de pensii, care, prin adoptarea sa într-un mod fraudulos, riscă să afecteze direct nu mai puţin de 5 milioane de pensionari.

Acest proiect este o lege organică, iar o astfel de lege este adoptată, conform Regulamentului, prin votul majorităţii parlamentarilor. Toate probele demonstrează fără echivoc faptul că legea a fost votată de un număr de parlamentari sub cvorumul necesar. Toate argumentele celor de PDL nu fac altceva decât să frizeze zona iluzionismului de tip spectacol de circ, situaţia fiind determinată doar de posibilitatea votului deschis prin ridicarea mâinii.

Aceste întâmplări nefericite au dus la scăderea încrederii populaţiei în instituţia Parlamentului României, sondajele publicate arătând foarte clar acest lucru.

Consider astfel că este necesară o modificare a art.123 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, eliminându-se orice fel de proceduri de natură să pună sub semnul întrebării corectitudinea votului, vizând eliminarea votului deschis prin ridicarea mâinii, în acest fel asigurându-se totodată şi transparenţa votului.

Prin modificarea acestui articol, preşedinţii Camerei Deputaţilor, fie că se numesc ei chiar şi Anastase, nu vor mai putea să fure cu nonşalanţă la vot şi să adopte măsuri care afectează populaţia României, încălcând voinţa reprezentanţilor cetăţenilor în Parlamentul României.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Profesorii merită un tratament normal"

Mii de cadre didactice protestează, astăzi, pe străzile Capitalei. O fac din disperare pentru că nu mai pot trăi în umilinţă şi pentru că realizează, la fel ca noi toţi, că răul nu se termină aici. Simt că va fi din ce în ce mai rău.

Profesorii le spun astăzi lui Băsescu-Udrea-Boc că nu-i mai vor ca lideri. Că s-au săturat de minciunile lor, de lipsa lor de viziune. S-au săturat de teatrul de revistă pe care aceştia îl joacă de un an de zile. Oamenii vor normalitate şi cred că doar strada le mai poate aduce această normalitate.

Multe categorii sociale îşi spun ultimele speranţe în forţa străzii de a îndepărta de la putere această clică de omizi care pur şi simplu a veştejit tot ceea ce era bun şi verde în ţara asta. Profesorii au ieşit astăzi în stradă pentru că simt că acum le este greu, dar realizează faptul că iarna 2010-2011 va fi cumplit de grea. Ştiu că facturile vor creşte peste orice prag de suportabilitate şi ştiu că dacă pe scena politică nu se va schimba nimic, atunci ei vor trăi o bună bucată de vreme în frig, mizerie şi minciună.

Guvernatorul BNR spunea, zilele trecute, că populismul ne pândeşte, că această capcană este dominantă în discursul public de astăzi şi este exact drumul spre iad, pavat cu intenţii bune.

Profesorii, cei jigniţi de Băsescu prin formula deja consacrată "învăţământul românesc produce tâmpiţi", cei trimişi de acelaşi Băsescu să-şi ia un job suplimentar, cer astăzi, de Ziua Mondială a Educaţiei, o chestiune de bun-simţ - cer guvernanţilor să salveze şcoala românească. Le-o cer celor care au ales să pună în fruntea Ministerului Educaţiei un domn care nu are echivalate diplomele de studii obţinute în Franţa şi care, la ordinele lui Băsescu, vrea să mai închidă 3.000 de şcoli din mediul rural. Acest domn a reuşit "performanţa" de a da afară, în 2010, 15.000 de profesori şi a determinat alte 1.000 de cadre didactice să-şi ia concediu fără plată şi să plece la muncă în agricultură, în UE.

Şi, pentru ca tabloul să fie complet, tot zilele trecute premierul Emil Boc a anunţat că Executivul îşi va asuma răspunderea pe Legea educaţiei naţionale, o lege pe care sindicaliştii din învăţământ nu o agreează.

Iată motivele absolut normale pentru care profesorii strigă astăzi în stradă "Salvaţi învăţământul românesc!". S-au săturat de umilinţa de a munci o lună pe salarii de mizerie, s-au săturat să dea bani de navetă din buzunar, s-au săturat să-şi cumpere cărţile necesare tot din buzunar, s-au săturat să fie jigniţi. În general, s-au săturat de un preşedinte mai tot timpul confuz, care le cere să pregătească chelneri când ei aspiră ca, pe lângă aceştia, să poată şcoli şi olimpici sau cercetători.

S-au săturat ca un premier care este profesor universitar de Drept constituţional să îşi dea cu părerea în materie de învăţământ, să sugereze că şcoala trebuie să se coreleze mai bine cu nevoile pieţei muncii, în timp ce el nu reuşeşte să treacă de Curtea Constituţională nici un act normativ propus.

Astfel de argumente nu mă pot face decât să fiu alături de doleanţele dascălilor şi să cer de aici, de la tribuna Parlamentului, un tratament normal pentru profesori.

Profesorii nu cer de la Băsescu-Udrea-Boc favoruri. Cer decenţă guvernamentală. Cer profesionalism în actul de management guvernamental. Vor o lege a educaţiei negociată în Parlament, o lege care să îi apere, să îi motiveze să facă o carieră didactică. Nu vor o lege abuzivă trecută în Parlament ca Vodă prin lobodă sub acoperişul asumării răspunderii guvernamentale.

Vor decizii politice favorabile societăţii româneşti, nu doar promisiuni suave, înşelătoare rostite gingaş de blonde care fac şi desfac în actualul Guvern. S-au săturat de promisiuni fără acoperire şi de campaniile electorale nesfârşite. Nu vor să mai audă că nu ştiu ce partid a dat iar startul campaniei electorale şi, prin urmare, promite 10.000 euro fiecărui tânăr sub 35 ani şi un 2011 cu lapte şi miere.

Profesorii au devenit o clasă socială lucidă. Nu mai cred în astfel de baliverne. Cum poţi oare să promiţi că dai tinerilor 10.000 euro la două luni după ce ai tăiat salariile cu 25%, ajutorul de şomaj cu 15% şi ai făcut TVA-ul 25%? Doar în creierele înfierbântate de putere ale unora se mai pot produce astfel de scenarii. Un scenariu jignitor şi pentru profesori şi pentru tineri, dacă stai să te gândeşti că posibilii beneficiari ai celor 10.000 de euro sunt "tâmpiţii" lui Băsescu.

Fireşte, acestea sunt argumentele noastre, ale opoziţiei. Ei, mâna de oameni care ne conduc, afirmă altceva. Afirmă că tot ceea ce fac, fac pentru "a scoate România din criză", iar nouă, PSD şi PNL, nu ne poate coace mintea "mai mult decât o suspendare".

Dacă scoaterea României din criză se face cu reduceri salariale pe care nicio altă ţară nu le-a făcut, dacă pentru salvarea României era nevoie de furatul la vot la Legea pensiilor, dacă pentru relansarea economică a ţării este nevoie de umilirea profesorilor şi asumarea răspunderii guvernamentale pe Legea educaţiei naţionale şi dacă pentru salvarea acestui neam era nevoie de un ministru al educaţiei cu 11 clase româneşti, atunci este clar că cei din PDL au bostane în loc de cap, iar mintea nu le coace, ci le explodează, ca seminţele puse la copt.

Domnul Daniel Buda:

"Obsesia şi jocul politic al PSD şi PNL de-a suspendarea"

De câteva săptămâni bune, asistăm la reluarea unei piese de teatru din 2007 pusă pe rol de aceiaşi regizori, însă jucată de alţi actori în rolurile principale, şi anume Victor Ponta şi Crin Antonescu. Este greu de înţeles politica dusă de reprezentanţii actualei clase politice din opoziţie, o politică centrată pe ideea "cum scăpăm de ei ca să fim noi la putere" şi nu bazată pe un set de măsuri economice, politice şi sociale care să vină în completarea sau în amendarea actului de guvernare.

Aflându-se în defensivă politică evidentă, liderii partidelor de opoziţie, probabil din prea multă inteligenţă politică debordantă au revenit la vechea şi nelipsita lor obsesie, şi anume suspendarea preşedintelui. Este cunoscut faptul că atitudinea corectă şi tranşantă a actualului preşedinte al României, nu de puţine ori le-a demontat planurile meschine, dar, realmente, îi cam încurcă în dezbaterile şi în demersurile politicianiste şi demagogice. Pentru nişte oameni politici care au ştiut dintotdeauna că în România "merge şi aşa", care în timpul cât au deţinut frâiele guvernării au avut ca principal punct în programul de guvernare satisfacerea intereselor unor grupuri economico-politice, le este cam greu să accepte că există şi oameni politici responsabili, în slujba cetăţenilor.

În esenţă, liderii opoziţiei nu fac nimic altceva decât să arunce fumigene ieftine înspre putere astfel încât atenţia cetăţenilor să fie îndepărtată de la incoerenţa lor politică din forul legislativ. Un exemplu elocvent privind comportamentul politic delirant şi de-a dreptul debusolant, ne-a fost recent prezentat prin reacţiilor lor diferite: în faţa camerelor de luat vederi se bat pentru impozite mici pentru cei săraci şi mari pentru cei bogaţi, principiul social democrat, dar, în Parlament, când s-a supus la vot un sistem de pensii echitabil pentru cetăţeni, nu au putut renunţa la pensiile de lux ale grupurilor de interese pe care le reprezintă în realitate. Pentru mine, acest comportament politic este de-a dreptul inexplicabil şi derutant.

Discuţiile privind o nouă suspendare a preşedintelui României merită abordate din cel puţin două puncte de vedere, şi anume politic şi constituţional-juridic. Din punct de vedere constituţional, conform art. 95 din legea fundamentală, suspendarea preşedintelui are loc "în cazul săvârşirii unor fapte grave care încalcă prevederile Constituţiei", deci obiectul demersului, în mod clar, nu există. Reprezentanţii partidelor de opoziţie invocă fapte imaginare, dezvoltate în visele lor politice fără niciun fundament legislativ constituţional. În ceea ce priveşte paşii procedurali de urmat, desigur, PSD poate porni în această aventură constituţională. Procedura juridică, de această dată, este alta, diferită de cea din 2007, deoarece, conform unor amendamente impuse chiar de PSD, Curtea Constituţională se poate exprima şi asupra hotărârilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, nu doar asupra legile si ordonanţelor, ceea ce înseamnă că şi o eventuală hotărâre privind suspendarea lui Traian Băsescu va trebui judecată la Curte înainte de declanşarea unui referendum.

Caracteristic lor, partidele de opoziţie conduse de setea de a deţine controlul guvernării, au aruncat în dezbatere cel mai îndrăgit subiect politic, însă fără a se baza pe argumente reale. Nimic surprinzător, de altfel, pentru nişte lideri politici atât de vizibil coordonaţi de setea de putere, de mediatizarea excesivă şi de lipsa de respect pentru sistemul legislativ în vigoare.

Vorbeam la început şi de aspectul politic al problemei suspendării. PSD se laudă cu faptul că acest demers intră în fişa postului de partid de opoziţie. Nu contest faptul că PSD şi PNL sunt în opoziţie, însă pot spune ca nu reprezintă una adevărată sau, în orice caz, se poziţionează mereu în contratimp. Ca partid de opoziţie, PSD ar trebui să se ocupe, în primul rând, de reformarea sa, să vină în faţa electoratului cu propuneri şi soluţii concrete la probleme reale, nu să îşi concentreze forţele strict în a critica actul de guvernare. Din păcate, pentru PSD, PNL şi prietenii lor politici actuali şi viitori, Traian Băsescu este un adversar redutabil şi îi cam încurcă în dezvoltarea afacerilor, iar prin astfel de demersuri politicianiste nu fac decât să îşi prelungească mandatul în opoziţie şi să îşi diminueze şi mai mult credibilitatea politică.

Am convingerea că toate aceste gesturi ipocrite nu vor rămâne netaxate de electorat, care, din fericire, este unul care poate face distincţie între un act de guvernare real şi gestionarea afacerilor unor grupuri de interese sub perdeaua de fum a luptei opoziţiei.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Parteneriatul public-privat în sănătate"

Actualul sistem de organizare, funcţionare şi finanţare a principalelor servicii publice s-a demonstrat pe deplin incapabil să satisfacă exigenţele contribuabililor români. De la educaţie la sănătate, de la utilităţi publice la mari lucrări de infrastructură, progresele înregistrate în aproape douăzeci de ani nu au avut efectele scontate. Chiar dacă a fost adoptată cu întârziere, după principiul "niciodată nu-i prea târziu", legea care consacră principiile parteneriatului public-privat poate da consistenţă unui nou mod de a răspunde necesităţilor unei ţări aflate într-o cursă pentru recuperare.

Dintre toate domeniile în care această lege va acţiona, sperăm cu toţii într-un mod favorabil, vă reţin atenţia asupra unui domeniu unde nici mai mult, nici mai puţin de 18 milioane de cereri se înregistrează anual - sănătatea.

Graţie parteneriatului public-privat, numeroşi agenţi economici de profil se pot angrena într-un mod viabil în furnizarea de servicii de sănătate de o calitate superioară. Alături de această lege, atât de aşteptată, este necesară ameliorarea şi completarea şi altor acte normative care să poată face funcţională finanţarea acestui sistem.

Pentru domeniul sănătăţii, numai vestea adoptării unei astfel de oportunităţi a deschis deja calea către consolidarea învăţământului universitar de profil, ce se poate concretiza în înfiinţarea unor noi spitale universitare, în noi centre de cercetare, în acordarea de salarii superioare pentru cadrele medicale performante şi în stoparea migraţiei medicilor şi asistentelor.

S-a deschis calea unei oportunităţi ce trebuie valorificate la maximum, unei soluţii ce poate reface încrederea românilor în serviciile de sănătate din România, în capacitatea şi profesionalismul personalului medical autohton.

Domnul Dănuţ Liga:

"Risc major în caz de seism pentru bucureşteni"

În ultima săptămână au avut loc mai multe seisme, ultimul, din data de 29 septembrie, care a avut o intensitate de 4,6 grade pe scara Richter, resimţindu-se şi la Bucureşti. Din fericire, specialiştii cred ca acesta este un semn bun, deoarece tensiunea acumulată în regiune şi care ar putea provoca un seism major a fost eliberată. Cu toate acestea, autorităţile din Capitală, dar şi din alte oraşe ale ţării, nu trebuie să se culce pe ureche. Natura se poate dezlănţui în orice moment.

Şi anul trecut şi în acest an, primarul Oprescu ne promitea că prioritatea domniei sale o reprezintă consolidarea clădirilor din Capitală. Însă, din 318 imobile cu risc seismic major au fost consolidate doar 12. Atenţie! Această realizare majoră s-a întâmplat în nici mai mult, nici mai puţin de 19 ani! În anul 2009 ni se spunea că Primăria Capitalei va consolida 50 clădiri până în 2011 şi în câţiva ani clădirile cu risc seismic practic vor dispărea. Vă asigur că au fost doar vorbe goale, neînsoţite şi de realizări în planul concret. Anul trecut s-a consolidat un singur imobil, cu 55 de apartamente, iar acum sunt în execuţie lucrări doar la 5 imobile.

Ce facem, domnilor? În loc de a prioritiza consolidarea clădirilor de locuinţe şi a celor ce fac parte din patrimoniul naţional, domnul Oprescu se ocupă de cimitire şi locuri de veci. Poate ştie domnia sa ceva! A fost informat de un eventual cutremur devastator şi se pregăteşte. Lăsând sarcasmul de o parte, la un eventual seism major pagubele şi pierderile de vieţi omeneşti pe care le-ar înregistra România vor fi enorme.

Este adevărat că există şi alte elemente care împiedică urgentarea acestor probleme şi aici mă refer la o parte a proprietarilor care se opun consolidării, nepăsării acestora, birocraţia care ne caracterizează pe noi, românii, dezinteresul firmelor de construcţii care nu vor să ia parte la licitaţii, deoarece lucrările sunt foarte complicate.

Păcat de cei care au acordat încrederea unui primar ineficient. Păcat de bucureştenii care constată cu amărăciune că nimic nu a suferit ameliorări în ultimii doi ani de zile: carosabil, blocuri de locuinţe, şcoli, spitale, maternităţi etc.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Controlul contrafacerilor - o problemă de siguranţă a cetăţenilor"

Creşterea exacerbată a preţurilor din ultimul timp a creat premisele profitabilităţii sporite a afacerilor cu produse contrafăcute, mai ieftine, dar necorespunzătoare din punct de vedere calitativ.

Alimente, produse cosmetice, articole de vestimentaţie, dar şi alte produse, sunt toate supuse unei presiuni crescute ale produselor nefiscalizate, produse în fabrici neautorizate sau importate fraudulos. Toate aceste produse au un impact semnificativ asupra competiţiei loiale pe piaţa românească şi mai ales asupra stării de sănătate a populaţiei din România.

Vreau să vă atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de utilizarea unor produse contrafăcute în domeniul construcţiilor civile şi industriale, dar şi în cel al reparaţiilor de autovehicule. Preţul mai mic al cimentului sau fierului beton din alte surse, de obicei externe, care nu au caracteristicile de rezistenţă al celor prevăzute în proiectele tehnice ale construcţiilor, pot periclita în mod imprevizibil calitatea noilor locuinţe. Cu toate acestea, dezvoltatorii imobiliari preferă aceste surse de aprovizionare expunând populaţia unor riscuri majore.

În domeniul construcţiilor de maşini şi mai ales al reparaţiilor în regim service auto, sunt tot mai des utilizate substitute ale pieselor de origine, ce periclitează în mod serios siguranţa circulaţiei pe drumurile publice din România.

Singura modalitate prin care acest fenomen poate fi stopat o reprezintă o mai bună implicare a autorităţilor române în controlul certificatelor de provenienţă, a trasabilităţii produselor şi a standardelor de calitate ale acestora. Astfel, atât organele fiscale, cât şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului trebuie să devină mult mai incisive în curăţarea pieţei autohtone de produsele contrafăcute.

Nu aş minimiza aici nici rolul crucial pe care îl au înşişi consumatorii români, ce trebuie sensibilizaţi şi cultivaţi să reclame autorităţilor abilitate orice probleme cu care se confruntă pe piaţă.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Minte Guvernatorul BNR sau dumneavoastră, domnule preşedinte Băsescu?"

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat de curând, în Parlament, că România va încheia un nou acord cu FMI anul viitor: "În 2011 vom semna un nou acord cu FMI. (...) Menţinerea unui acord cu FMI este legată de încrederea României pe pieţele internaţionale şi a investitorilor. (...) Nimeni în momentul de faţă nu împrumută România pe termen lung, din cauza deficitelor structurale".

Că suntem sau nu în faliment, că mai sunt sau nu bani pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile amputate şi pensiile devenite microscopice din cauza inflaţiei, nu ne spune nimeni cu precizie, ci totul este, ca de obicei, controversat, după cum ne-au obişnuit preşedintele Băsescu şi ascultătorul său premier, domnul Boc.

Ba "datele statistice arată că am depăşit vârful crizei economice", ba suntem încă în criză şi, bineînţeles, "ne aflăm în continuare într-o situaţie dificilă", ne transmit părerile lor antagonice, pe rând, când preşedintele, când premierul.

Ba vom avea creştere economică în următoarele luni, ba aceasta se volatilizează peste noapte şi trecem din nou la deficit. Ba avem bani de pensii şi salarii şi trebuie să ne împrumutăm doar pentru investiţii, ba nu ne mai ajung deloc şi nici nu ar mai vrea nimeni să ne crediteze.

Domnul Boc îşi contrazice singur faptele din ultimii doi ani, spunându-ne acum cu totul altceva, probabil lovit de o amnezie bruscă: "Crearea de locuri de muncă şi absorbţia fondurilor europene ar urma să fie prioritatea Guvernului în 2011", premierul adăugând că "va pune accent pe susţinerea mediului de afaceri".

Nu pot să nu vin să vă întreb, domnule prim-ministru Boc, ce aţi aşteptat în aceşti doi ani de guvernare portocalie şi cine v-a împiedicat să luaţi aceste măsuri necesare relansării economiei? De ce aţi adus şomajul chiar dumneavoastră, prin propriile măsuri aberante luate, la cote fără precedent şi de ce nu aţi încurajat în niciun fel investiţiile şi, implicit, crearea de noi locuri de muncă, ci reducerea drastică a acestora? De ce nu aţi întreprins nimic până în prezent, pentru a putea absorbi mai rapid banii alocaţi de UE şi de ce, domnule Boc, aţi falimentat, cu bună ştiinţă, mediul de afaceri, prin impunerea impozitului minim şi a altor taxe şi impozite, care au avut rolul de a închide sute de mii de firme?

Cine spune adevărul, în toate aceste declaraţii, mereu controversate, domnul Băsescu, premierul Boc sau Guvernatorul Isărescu?

Domnul Băsescu ne transmite hotărât că avem nevoie de încă un acord cu FMI pe care-l vom încheia cu siguranţă la anul şi tună şi fulgeră supărat că presa minte şi induce panică populaţiei, atunci când susţine că acesta ar fi un lucru rău, iar domnul Isărescu, cel mai longeviv guvernator al unei bănci naţionale, ne spune explicit că "nu mai avem nevoie de un nou împrumut de la Fond, că tot ce ar face acesta ar fi doar să împovăreze inutil ţara."

Mă întreb şi vă întreb, domnule preşedinte Băsescu, cine minte prin toate aceste aprecieri, dumneavoastră sau domnul Isărescu?

Dacă ar fi să luăm în calcul experienţa nemărginită şi studiile economice aprofundate ale Guvernatorului BNR, ar trebui să-l credem, bineînţeles, pe dumnealui şi nu pe cel care azi ne spune un lucru şi mâine nu-l mai recunoaşte.

Măcar un lucru ar trebui să-şi amintească domnul Băsescu, şi anume de ce este plătit să stea la Cotroceni: românii au votat un preşedinte care să le garanteze că au şi mâine parte de drepturile lor şi care să le spună mereu adevărul despre viitorul lor şi al ţării în care trăiesc şi nu unul care să-i mintă permanent şi care să gireze cu îndărătnicie cinci guverne de falimentari.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Scuze, v-am falimentat pe toţi aproape, m-am mai gândit între timp că am greşit!"

Guvernul Boc V a decis, săptămâna trecută, eliminarea impozitului minim, începând de la 1 octombrie a.c. Anunţul a fost făcut chiar de către unul dintre pionierii acestei invenţii de coşmar: nimeni altul decât primul-ministru Emil Boc care, la finalul şedinţei Executivului, preciza, culmea ipocriziei, că măsura a fost luată pentru sprijinirea economiei.

Acest lucru reprezintă un fel de penitenţă la cerere. Este ca şi cum, în loc de despăgubiri, după calamităţi provocate de acelaşi personaj, celor afectaţi în masă li se oferă din partea acestuia doar o penibilă frază împăciuitoare: "Scuze, v-am falimentat pe toţi aproape, m-am mai gândit între timp şi am decis să-mi retrag impozitul minim". Cam asta ne spune domnul Boc, în realitate.

Sunteţi incredibil, domnule Boc! Dar atunci când aţi hotărât, cu surle portocalii şi trâmbiţe cotroceniste, susţinând aberant că introducerea acestui impozit minim reprezintă o benefică măsură anticriză, deşi toate organizaţiile oamenilor de afaceri, precum şi noi, cei din opoziţie, am încercat prin toate metodele să ne facem auziţi, v-am strigat, atenţionat, implorat, demonstrat cu exemple, că nu este momentul acestui impozit şi că nu este cazul să faceţi această greşeală imensă, deoarece efectul va fi unul imediat şi devastator, aţi fost cu obstinaţie, surzi, muţi şi impasibili!

Aţi creat, cu toată neîndemânarea de care dispuneţi, un real haos legislativ din punct de vedere fiscal, aţi ridicat falimentul pe bandă rulantă la nivelul de "tsunami" al economiei româneşti, reuşind performanţa de a anihila peste 200.000 de firme. Veniţi acum, nonşalant, în contrapondere, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, cu încercarea de a spoi o greşeală de neiertat, precum o crimă ar putea fi considerată doar o biată imprudenţă.

Care este, domnule prim-ministru Boc, acel pachet faimos, promis îndelung şi aşteptat o veşnicie, de măsuri de relansare a economiei, pe care aţi reuşit cu brio să o puneţi pe butuci, într-un timp record, după numai doi ani de guvernări imposibile?

Dacă acestea sunt măsurile dumneavoastră miraculoase, care au rolul de a scoate ţara din criză, putem să ne facem bagajele liniştiţi, deja nu mai avem nicio şansă la noi acasă.

De ce nu le spuneţi tuturor întreprinzătorilor că această aşa zisă-eliminare de impozit este, de fapt, doar o altă mască falsă, ce acoperă noi reguli fiscale împovărătoare şi, eventual, o altă trambulină spre introducerea unui nou impozit: cel forfetar, ce va fi aplicat de la 1 ianuarie 2011?

Adică, putem traduce mai pe înţelesul tuturor, că le transmiteţi senin păgubiţilor, foşti afacerişti şi ex-angajaţilor acestora, următoarele: "Mă scuzaţi dragi IMM-uri falimentare şi numeroşi prieteni şomeri, că am avut inspiraţia de a vă sufoca intenţionat, dar staţi fără nicio grijă, nu mai fac aceeaşi greşeală niciodată! Am doar imprudenta intenţie ca, în curând, să vă tai definitiv orice gură de oxigen şi vă îndemn de pe acum, dragii mei cetăţeni, cu toată convingerea, la fel ca şi şeful meu de la Cotroceni, să plecaţi cât mai departe, dacă mai vreţi vreodată să întreprindeţi vreo activitate economică sau să mai munciţi undeva, pentru a vă câştiga existenţa!".

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

«"Minunile" tardive ale premierului Boc - efect zero»

Deşi atunci când a fost introdus impozitul minim de către unul dintre guvernele nefaste ale domnului Boc, noi, liberalii, am încercat tot ce a fost posibil, luptând prin toate mijloacele legale ca acest impozit să nu fie implementat.

Am atras atenţia că acesta va avea efecte devastatoare asupra mediului de afaceri, mai ales în vremuri grele, de criză, iar părinţii acestuia, domnii Pogea şi Boc, ne-au râs în nas, fericiţi şi relaxaţi, atât nouă, cât şi IMM-urilor afectate cumplit. Majoritatea firmelor au fost puse rapid într-o situaţie limită, fiind constrânse, astfel, să-şi sisteze peste noapte activitatea.

Nu au ţinut cont inovatorii guvernanţi pdl-işti nici de faptul că într-o perioadă atât de dificilă, din toate punctele de vedere, dar, mai ales, din punct de vedere economic şi fiscal, firmele din România reuşesc, oricum, cu foarte mare greutate să supravieţuiască, dar nici de efectul pervers al unei poveri imense, pe care un bir suplimentar l-ar avea asupra lor.

Rezultatul acestui demers a fost cât se poate de dezastruos: sute de mii de firme şi-au suspendat sau lichidat activitatea sau au intrat în insolvenţă, într-un ritm galopant, demonstrând astfel cât de proaste şi luate pe picior au fost deciziile gândite de diletanţi. Efectele s-au văzut într-o perioadă relativ scurtă, de numai 14 luni, de la data la care a fost introdus acest impozit şi până în prezent.

Încercarea, mult prea tardivă, a spăşitului premier Boc de a cârpi, atât de nepriceput, ceea ce a distrus aproape în totalitate, nu mai are nicio relevanţă din punct de vedere economic, dimpotrivă, am putea spune că acest demers nu mai reprezintă altceva decât o recunoaştere a greşelilor persistente şi a politicilor falimentare pe care le-au aplicat până acum cu atâta îndărătnicie incapabilele guverne portocalii.

Ba, mai mult decât atât, promisiunea de renunţare la impozitul minim a fost tergiversată luni în şir, deşi chiar unii dintre miniştri cabinetelor conduse de premierul Boc au recunoscut repede falimentul implementat cu bună ştiinţă prin haoticele lor "măsuri anticriză."

Şi, culmea impertinenţei, premierul Boc a declarat în această vară că renunţă în fiecare lună calendaristică la impozitul minim şi că acesta "şi-a produs efectul dorit!"

L-aş întreba pe domnul Boc dacă falimentul în masă şi şomajul fulminant au pentru dumnealui vreo semnificaţie pozitivă şi mi-aş dori chiar să aud nişte explicaţii justificative în acest sens. Intuiesc ceea ce aş putea afla: mi-ar răspunde, probabil, că a avut încasări mai mari la buget de pe urma acestui bir remarcabil. Poate este aşa, dar, vă întreb, domnule prim-ministru, cu ce preţ aţi umplut vistieria?

Aţi ucis voit orice iniţiativă privată, aţi alungat pentru multă vreme investiţiile străine, atât de necesare economiei româneşti, sau aţi obligat să emigreze forţat zeci de mii de firme a căror activitate devenise sufocată de autorităţile româneşti.

Aţi reuşit să transformaţi în faliment o economie înfloritoare şi aţi condamnat la sărăcie un popor care trăia totuşi bine până să vă instalaţi dumneavoastră la butoane şi să-l prăduiţi ca-n codru.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Studenţii de azi şi de altădată"

Mă pregătesc să fac o scurtă incursiune în viaţa studenţilor de altădată. Deplasarea la academiile Europei se făcea în funcţie de starea materială a studentului. Aşa se întâmplă şi azi. Fii de nobili se deplasau în trăsuri elegante însoţite de un întreg alai de servitori.

Îmi reţin atenţia două cazuri de studenţi celebri din Maramureş. Primul este al studentei Benea Maria Virginia din Baia Mare, care va călători în 1476 "pe calul apostolilor", adică per pedes, până la Universitatea din Bologna, unde timp de nouă ani va face studii de medicină. Călătoria până în Bologna va dura o lună de zile, datorită capriciilor vremii, epidemiilor şi nesiguranţei din cazul tâlharilor. După sosirea la Universitate, studentul se prezenta în faţa rectorului şi plătea o taxă de înscriere.

Al doilea caz este cel al studentului Artemie Anterco din Borşa Maramureşului, care va pleca în 1872 să studieze medicina la Torino. În drum spre Universitate el va învăţa 800 de cuvinte în limba italiană. În anul 1934, Nicolae Iorga va publica jurnalul de călătorie al acestui strălucit student.

M-am oprit asupra acestor două cazuri, pentru că sunt cunoscute în istoria învăţământului din Maramureş. Dacă totalizăm numărul studenţilor transilvăneni care frecventau academiile străine înainte de 1410, aflăm că erau peste 350 de studenţi.

Peregrinatio academica a devenit un obicei răspândit în toată Europa. După condiţiile de azi oferite studenţilor, lipsa locurilor de cazare în cămine, bursele mici, taxele de şcolarizare mari, înclin să cred că fenomenul peregrinatio academica va lua amploare. Şi dacă mai adăugăm faptul că învăţământul universitar a căzut într-o mare prăpastie, când adesea diplomele s-au dat pe bandă pentru lucrări de licenţă cumpărate cu 250 de euro. Studenţii vor ajunge la concluzia că este mai convenabil să studieze la o universitate din Europa decât în ţară la noi. De aceea vă cer să găsim soluţiile necesare renaşterii vieţii universitare pentru a da substanţă şi trăire atât de cunoscutei arii cântate de secole "Gaudeamus igitur".

Cred într-o viaţă frumoasă de student şi în bucuria examenelor luate cu brio sau cu nota de plutire. Avem nevoie mai mult ca oricând de o generaţie nouă care să preia într-o zi apropiată destinele României.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Domnule premier, ori nu aţi înţeles nimic, ori daţi dovadă de rea-voinţă!"

După ce aţi văzut că timp de un an şi jumătate politica dumneavoastră şi a guvernelor conduse de dumneavoastră a dus la falimentarea a peste 250.000 de microîntreprinderi, la intense insistenţe aţi promis că veţi desfiinţa impozitul minim, iar acum vedem că acest lucru se va întâmpla abia din anul 2012.

OUG nr.87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care Guvernul a eliminat impozitul minim spune de fapt că, în afară de prevederile legate de cuantumul impozitului pentru anul fiscal 2010, se prevede şi modalitatea de calcul al impozitului pentru anul viitor.

Practic, ordonanţa elimină impozitul minim, dar din 2011 introduce plăţi anticipate trimestriale, la nivelul impozitelor din 2010 sau chiar mai mari. Pentru anul viitor, "se scoate ce s-a scos", dar se şi introduce un alineat, la articolul 34, după alineatul (7) alineatul (7¹), cu următorul cuprins: "(7¹) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a), pentru efectuarea plăţilor anticipate în anul 2011, aplică următoarele reguli:

1. contribuabilii care în perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 datorează impozit pe profit/impozit minim şi în perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2010 datorează impozit pe profit efectuează trimestrial plăţi anticipate în contul impozitului pe profit, la nivelul unei pătrimi din suma rezultată prin adunarea impozitului datorat în cele două perioade, actualizată cu indicele de inflaţie prevăzut la alin.(1):
2. contribuabilul care în perioada 01 ianuarie - 30 septembrie 2010 datorează impozit pe profit/impozit minim şi în perioada 01 octombrie - 31 decembrie 2010 înregistrează pierdere fiscală, efectuează trimestrial plăţi anticipate în contul impozitului pe profit, la nivelul unei pătrimi din impozitul pe profit/impozitul minim aferent primei perioade, actualizat cu indicele de inflaţie prevăzut la alin.(1 )."

Citind cu atenţie, se poate observa că, practic, în 2011, contribuabilul va plăti cel puţin la fel ca în 2010, numai că anticipat şi actualizat cu inflaţia.

Dar pentru ce acest act normativ? Că bani de pensii nu vă mai trebuie, profesorii au cele mai bune condiţii de muncă, medicii nu mai vor să plece să profeseze în străinătate, poliţiştii sunt fericiţi. Lapte şi miere! Am înţeles, vreţi să smulgeţi ultimii bănuţi de la cele câteva microîntreprinderi rămase pe linia de plutire. Ce mai contează? Că oricum nu veţi mai guverna începând cu anul 2012.

După şedinţa de Guvern, aţi apărut pe media anunţând cu surle şi trâmbiţe că s-a renunţat la impozitul minim. Nimic mai fals.

Oare şi celelalte măsuri anunţate, ca de exemplu sprijinirea cu suma de 10.000 euro a tinerilor care doresc să înfiinţeze o afacere, vor fi făcute în acelaşi mod? Una se declară şi alta este scris în actul normativ. Mă întreb dacă în toate actele normative emise în ultimul timp de Guvernele dumneavoastră se ascund asemenea capcane.

Decât aşa, mai bine nu mai promiteţi nimic, nu mai faceţi nimic, că oricum faceţi prost şi vă propun să vă daţi demisia împreună cu tot Guvernul incompetent pe care cu "onoare" nu vă pricepeţi să îl conduceţi!

Domnul Marin Almăjanu:

«Politica portocalie făcută "cu cap", dar "fără coadă"...»

Premierul Boc ne-a anunţat zilele trecute care sunt priorităţile sale pentru anul 2011: "restrângerea cheltuielilor şi investirea cu cap a resurselor economice."

Chiar înainte de acest anunţ important pentru ţară, acesta a luat, conştiincios şi precaut, măsurile necesare în acest sens. Astfel, guvernul Boc V a alocat primăriilor fonduri totale de 310 milioane lei, din sume defalcate din TVA, pentru finanţarea programului de dezvoltare a infrastructurii şi a bazelor sportive, cei mai mulţi bani fiind transferaţi primăriilor PDL, care au primit de trei ori mai mulţi bani decât cele conduse de PSD şi PNL. Aceste fonduri au fost alocate printr-o hotărâre aprobată de ultimul guvern Boc, în şedinţa din 20 septembrie a.c.

Prin acest demers guvernamental, primăriile conduse de PDL au primit un total de 153,9 milioane lei, de trei ori mai mult comparativ cu primăriile PSD (48,9 milioane lei) şi PNL (47,6 milioane lei) şi acest lucru s-a întâmplat imediat după ce doamna preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a susţinut că PSD a cerut bani grei pentru susţinerea Legii pensiilor, şantajând Guvernul, iar preşedintele Băsescu, întărindu-i acesteia declaraţiile, la interval de numai câteva ore.

Premierul Boc ne-a transmis recent cu ce se mai ocupă ultimul său Guvern: "Construim o fundaţie solidă, prin care să asigurăm o creştere economică sănătoasă şi de durată în România". Şi, bineînţeles, domnul Boc ne demonstrează cu fapte imediate acest tip de acţiune, prin grija nemărginită pe care o are faţă de primarii portocalii şi faţă de investiţiile fără sens pe care aceştia le derulează de aproape doi ani.

Auzim nonstop aceleaşi lamentări guvernamentale şi prezidenţiale: nu sunt bani pentru pensii, iar salariile vor reveni cândva, într-un viitor incert, la cuantumul de dinainte de tăierea cu 25%. Dar sălile de sport contractate de clientela pdl-istă trebuie musai finalizate cât mai urgent.

"Şantajul ordinar" al PSD, de care ne vorbea ameninţătoare doamna Anastase, se dovedeşte a fi doar o contrafăcută fumigenă menită să acopere frauduloasele comportamente ale PDL. Gunoiul aruncat gratuit de pdl-işti oriunde în altă parte, aparţine de drept propriei lor ogrăzi, datorită politicilor preferenţiale permanente ale domnului Boc.

Banii ceruţi de PSD, dar negăsiţi la ei, se regăsesc de fapt în "investirea cu cap a resurselor economice", adică în curtea PDL, deoarece premierul Boc pompează din nou miliardele în zonele sale favorite, colorate în portocaliul de partid, deşi domnul Băsescu aruncă vina cheltuirii banului public întotdeauna spre alte zone.

Bani pentru salarii şi pensii, ni se spune constant că nu mai sunt şi nici nu are bietul domn Boc de unde să-i mai scoată vreodată pentru a le plăti în cuantumurile stabilite prin lege. De aceea, preşedintele consideră necesar să-i mai caute nişte bani de împrumut pe la FMI pentru a arunca mulţimilor furioase câteva firimituri compensatorii...

Dar bani de dat pe proiecte costisitoare şi nefolositoare, care au doar darul de a sponsoriza continuu celebra clientelă conectată la partidul din dotare, se găsesc mereu, rapid şi fără număr.

Minciuni, populisme şi înşelăciune în faptele şi declaraţiile pdl-iste? Da de unde! Totul este minunat! Şi ca să vă convingeţi pe deplin, vă mai citez puţin din "adevărurile" eterne ale premierului Boc: "Le-am spus tuturor că ieşirea din criză nu se va face prin politici populiste. Acestea pot îngropa România...".

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Să trăiţi bine în Bulgaria, dragi întreprinzători!"

Incredibilul premier Boc vine acum să le spună întreprinzătorilor, după ce le-a închis sute de mii de firme, cu bună ştiinţă, prin politicile sale haotice, că în următoarea perioadă va pune accent pe susţinerea mediului de afaceri.

Şi ca această încurajatoare declaraţie să pară cât mai credibilă, acesta a dat ca exemplu măsurile sale faimoase menite să scoată economia din criză, dar care s-au dovedit a avea exact efectul invers: şi anume, acele măsuri aducătoare de faliment în masă pe care guvernele sale le-au luat până acum.

Tot la beneficii, premierul Boc a numărat şi recenta eliminare, de la 1 octombrie a.c., a impozitului minim, uitând să precizeze faptul că implementarea acestuia îi aparţine în exclusivitate şi consecinţele dezastruoase, de asemenea...

Astfel, măsurile dure de austeritate, fără precedent în Europa, adoptate de premierul Boc şi ale sale incompetente cinci guverne, după lungi mascări ale situaţiei economice reale în care se afla ţara, au determinat mii de firme din România să se relocheze în Bulgaria, unde taxele mai mici şi stabilitatea mai mare a legislaţiei oferă un mediu de afaceri mai prietenos şi predictibil.

Dacă acest tip de politici, care au avut ca efect un hăţiş legislativ nemaiîntâlnit, o inconsecvenţă totală în politica fiscală şi o împovărare excesivă a mediului de afaceri îl fac mândru pe domnul Boc, de ce oare firmele româneşti fug cu miile peste graniţa de la sud de Dunăre?

Care este cauza exilului oamenilor de afaceri români în Bulgaria, domnule prim-ministru, dacă dumneavoastră, după cum susţineţi cu atât de multă emfază, luaţi cele mai benefice decizii şi relansaţi economia zilnic către culmile dezvoltării, numai de portocalii percepute?

"Legislaţia românească şi fiscalitatea se schimbă de la o zi la alta. Cum pot avea vreo garanţie, sau certitudine, dacă înfiinţez acolo o companie? Aş putea chiar mâine să mă trezesc cu un impozit de 40 la sută", declară un tânăr întreprinzător pe care dumneavoastră, domnule Boc, îl susţineţi cu promisiuni... de 10.000 de euro ajutor de tânăr începător în afaceri.

Oamenii de afaceri români vă contrazic politicile aberante care le-au dat cumplit de furcă în propria lor ţară şi spun, pe bună dreptate, că viteza cu care sunt adoptate modificările prevăzute în acordul cu FMI, precum şi incertitudinile legate de viitoarele măsuri de austeritate, pe care le tot pritociţi şi aruncaţi la bursa zvonurilor, i-au determinat pe cei mai mulţi să îşi transfere firmele în ţara vecină.

Autorităţile din Bulgaria nu au publicat încă date precise, dar, potrivit presei locale, aproape 2.500 de companii româneşti s-au stabilit deja în această ţară şi, zilnic, alte două se înregistrează numai în oraşul Ruse.

Credeţi, domnule prim-ministru, că aceste firme pleacă din România de prea mult bine sau pentru că dumneavoastră susţineţi cu adevărat mediul de afaceri şi aţi luat o mulţime de măsuri care să le uşureze activitatea?

Realitatea poate fi foarte simplu constată prin diferenţele dintre măsurile luate de România şi cele întreprinse de ţara vecină pentru a atrage investiţiile în vremuri de criză: Bulgaria are atât cel mai mic impozit pe profit, numai de 10 la sută faţă de cel de 16 la sută practicat în România; de asemenea, bulgarii au un TVA mai mic de 20, după ce unul dintre guvernele dumneavoastră, domnule Boc, a majorat TVA de la 19 la 24 procente.

Mai mult, autorităţile din Bulgaria au redus birocraţia şi au simplificat procedurile pentru înregistrarea unei firme, iar capitalul iniţial necesar pentru înfiinţarea unei firme este de numai două leva (1,39 dolari), comparativ cu nivelul anterior de 5.000 de leva şi faţă de 200 de lei (63,55 dolari) în România. În plus, timpul necesar înfiinţării unei firme în Bulgaria este de numai o săptămâna, jumătate faţă de cel necesar în România.

Toate acestea sunt fapte palpabile, menite să ne împrumute pe termen lung oamenii de afaceri autohtoni, domnule Boc! Şi aceste doar câteva diferenţe de politici menţionate mai sus, scot în evidenţă dezastrul implementat de dumneavoastră în cei doi ani de guvernări diletante şi echilibrul pe care reuşeşte să-l menţină guvernul bulgar dar, mai ales, atractivitatea fiscală, reală creată de vecinii noştri.

Domnul Radu Stroe:

"Ţara în colaps, PDL ... în campanie electorală!"

Aşa cum criza economică mondială a reprezentat o cauză extrinsecă a crizei din România, cauzele intrinseci au fost mult mai numeroase şi agravante: incapacitatea tuturor guvernelor Boc, de la 1 la 5, de a lua măsurile adecvate la timp, inadecvarea peremptorie a măsurilor luate. Cea mai recentă măsură la care a renunţat este eliminarea impozitului minim de la 1 octombrie. După ce atâta vreme a susţinut cât de eficientă şi extraordinară a fost această măsură, acum, renunţarea reparatorie la ea (după ce a falimentat 150.000 de firme) dă un suflu nou economiei(!?), alocarea de sume mari de bani pe proiecte a căror utilitate a fost cel puţin paradoxală, fără niciun fel de plusvaloare, sărăcirea pernicioasă a populaţiei, prin taxe şi impozite tot mai multe şi tot mai mari, toate culminând cu împrumuturi care au amanetat viitorul mai multor generaţii, 3, după aprecierea guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Dar, ceea ce este cel mai rău, România se îndreaptă acum spre stagflaţie: şomaj în creştere, scădere economică şi scumpiri. Pe măsură ce criza se adânceşte la noi - Guvernul român anunţă o scădere de 2% în 2010 -, Guvernul bulgar anunţă o sensibilă creştere economică, în timp ce alte ţări sunt ieşite deja din criză.

Discreditarea şi decredibilizarea preşedintelui-premier Traian Băsescu şi a întregului guvern Boc vin în contextul în care situaţia din ţară este explozivă: protestele majorităţii categoriilor sociale curg în cascadă şi toate, la unison, scandează: Nu austerităţii, Da creşterii economice!

Ca şi când toate acestea nu ar fi de ajuns, în loc să se aplece spre găsirea unor soluţii fiabile şi viabile, măcar în al 12-lea ceas, partidul de guvernământ a găsit momentul potrivit să înceapă... campania electorală. Vinovăţiile sunt aruncate, invariabil, pe guvernele anterioare Guvernului Boc I, mult invocata "grea moştenire" revine în discurs, retorica PDL-istă face apel la personaje istorice pentru ca - printr-o frauduloasă şi suspectă asociere - să se reverse şi asupra "personajului istoric" Traian Băsescu ceva din atitudinea şi anvergura lui ... Alexandru Ioan Cuza, "Monstruoasa Coaliţie" (ca să păstrăm atmosfera cuzistă) este acuzată de "lovitură de stat", iar ceilalţi sunt nefericite "victime ale negativismului şi pesimismului" propagat cu înverşunare de televiziunile "mogulilor răi"!

Începerea campaniei electorale într-o perioadă de profundă criză este expresia alienării ireductibile a partidului de guvernământ. Cât de actuală este şi astăzi deviza autorilor Proclamaţiei de la Izlaz, din 1848: "Bună ţară, rea tocmeală".

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Dreptul la educaţie nu poate fi contestat!"

Ziua Internaţională a Educaţiei, dincolo de festivismul sau retorica ei, ne confruntă încă o dată cu nevoia acută de reformă a sistemului de învăţământ românesc. A început anul universitar, iar Legea educaţiei naţionale a rămas în continuare rătăcită în retorica dezbaterilor din Senatul României de peste patru luni. Un termen care întârzie în mod nejustificat procesul de reformă a educaţiei româneşti pentru creşterea performanţei sistemului la nivel european. Legea educaţiei naţionale reprezintă în esenţă o viziune corelată cu standardele europene în materia învăţământului public şi privat. Această strategie educaţională se află în deplină concordanţă cu tradiţiile sistemului educaţional românesc, cu cerinţele viitorului, ale economiei cunoaşterii, dar răspunde şi rigorilor educaţiei personalizate.

Dreptul la educaţie este un drept fundamental al fiinţei umane, recunoscut, ocrotit şi garantat. Astfel că menţinerea în noul ciclu trienal al Strategiei de la Lisabona (2011-2014) a obiectivului prioritar "cunoaştere-inovare" este fundamentală. De aceea, universitatea nu este şi nu trebuie privită ca o şcoală de meserii, ci trebuie să rămână un loc unde primează reflecţia teoretică şi pregătirea intelectuală a tinerilor care vor activa mai apoi pe piaţa muncii din România.

Facilitarea accesului la educaţie, informatizarea şcolilor, stimularea educaţiei timpurii, dezvoltarea unei culturi a educaţiei şi a formării continue, descentralizarea şi debirocratizarea educaţiei sunt principalele puncte de sprijin ale reformei educaţionale româneşti promovate în noua Lege a educaţiei naţionale.

Într-un astfel de context al unei economii dinamice pentru care primează competitivitatea şi sustenabilitatea investiţiilor pe termen mediu şi lung, se impune dezvoltarea unui parteneriat real şi bine susţinut între universitate şi mediul privat, instituţiile statului şi organizaţiile nonguvernamentale, cu implicarea activă a organizaţiilor studenţeşti. Universitatea în parteneriat cu mediul privat va conduce în mod incontestabil la dezvoltarea şi consolidarea învăţământului universitar românesc, dar mai ales la profesionalizarea absolvenţilor.

Investiţiile în sistemul educaţional trebuie să urmărească protecţia proprietăţii intelectuale prin încurajarea iniţiativelor în domeniul cercetării şi inovării prin elaborarea unui set paralel de criterii de evaluare, care să ţină cont de specificul fiecărei categorii de iniţiative din fiecare domeniu în parte.

Reforma educaţiei româneşti trebuie să ţină cont de nevoia integrării depline a criteriilor de evaluare recunoscute în învăţământul românesc în sistemul european de credite pentru educaţie şi formare profesională menit să faciliteze transferul şi recunoaşterea rezultatelor învăţării pentru persoanele care trec de la un sistem de certificare la altul sau de la un parcurs de învăţare la altul, în vederea obţinerii unei certificări. Se impune a fi susţinută ferm recunoaşterea de către toate statele membre a diplomelor româneşti, potrivit principiului european al recunoaşterii reciproce a standardelor naţionale. În prezent, opt state membre sunt acţionate la Curtea Europeană de Justiţie pentru nerespectarea acestui principiu în relaţia cu statul român.

De asemenea, reforma sistemului educaţional românesc trebuie să fie conectată permanent la dinamica programelor de educaţie europeană: Erasmus pentru studenţi; Leonardo da Vinci pentru studii vocaţionale; Comenius care vizează educaţia timpurie; Grundtvig, educaţia pentru adulţi. Intensificarea cooperării ştiinţifice şi tehnologice prin programe comune europene de cercetare, orientate spre rezolvarea problemelor ridicate de răspunsurile la noile provocări globale, reprezintă o soluţie care poate sfida şi rigorile recesiunii economice.

Dreptul la educaţie nu poate fi contestat sau pus la îndoială într-o societate democratică, iar dezideratul reformei educaţionale trebuie tratat cu deplină responsabilitate. De Ziua Internaţională a Educaţiei trebuie să recunoaştem rolul definitoriu şi determinant al educaţiei, dar şi nevoia acută de reformare a învăţământului public românesc. De aceea, investiţia în educaţie trebuie să continue nemijlocit...chiar şi pe timp de criză economică.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Apel către membrii delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind raportul McCafferty"

În data de 7 octombrie 2010, va fi dezbătut în sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Raportul şi Proiectul de rezoluţie "Accesul femeilor la îngrijirea medicală legală: problema utilizării nereglementate a obiecţiei pe motive de conştiinţă" ("Women's access to lawful medical care: the problem of unregulated use of conscientious objection") din partea raportorului Christine McCafferty.

Rezoluţia invită statele europene să restrângă prin lege exerciţiul obiecţiei pe motive de conştiinţă pentru a facilita accesul la avort şi alte practici, precum eutanasie, reproducere asistată sau sterilizare. Aşa cum se afirmă în Raport, Adunarea Parlamentară ar fi "profund preocupată" de "folosirea crescândă şi nereglementată" a obiecţiei pe motiv de conştiinţă în "domeniul îngrijirii sănătăţii" atunci când personalul medical şi furnizorii instituţionali "refuză să furnizeze anumite servicii de sănătate, bazându-se pe obiecţii religioase, morale sau filosofice". Recomandarea, odată adoptată, va cere statelor membre să "oblige furnizorii de servicii medicale să furnizeze tratamentul la care pacientul are dreptul legal, în ciuda obiecţiei pe motive de conştiinţă" şi să creeze "un mecanism eficient de reclamaţii/plângeri împotriva celor care uzează de dreptul la obiecţia de conştiinţă".

Acest raport este legitim în aparenţă, dar cu implicaţii foarte periculoase privind respectarea demnităţii umane şi a libertăţii de conştiinţă, în esenţă. Argumentele care susţin opinia exprimată sunt peremptorii şi de aceea membrii delegaţiei României ar trebui să voteze împotriva acestui raport.

Astfel, dreptul la obiecţia pe motive de conştiinţă este întemeiat pe codul eticii medicale şi pe dreptul natural, fiind totodată un drept fundamental, protejat de legislaţia europeană şi internaţională. Codul internaţional al eticii medicale, adoptat în 1949 de Asociaţia Medicală Mondială, statuează in terminis: "Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţă umană de la concepţie. Avortul terapeutic poate fi practicat dacă conştiinţa medicului şi legea naţională o permit".

Avortul nu este un drept protejat de legislaţia europeană sau internaţională. Reglementarea sa nu se află în sfera jurisdicţiei Consiliului Europei. Raportul prezintă "serviciile de planificare familială şi tehnologii reproductive, avort sigur acolo unde este legal şi uşurarea durerii prin metode de scurtare a vieţii pentru bolnavii în stadiu terminal" ca pe un "drept al omului" la servicii de sănătate de bază. Analizând din punct de vedere juridic, avortul nu este un drept conferit de niciun document internaţional, cu atât mai puţin de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu este - şi nu trebuie considerat a fi - un element al "serviciilor medicale de bază". Întrucât avortul - în special avortul "la cerere" - nu este un drept fundamental recunoscut de Convenţie, statele membre nu pot pune în balanţă accesul la avortul la cerere cu dreptul fundamental la obiecţia pe motive de conştiinţă în cazul personalului medical care refuză practicarea avortului. Mai mult, conform raportului, dacă un anumit caz este considerat urgenţă, sau nu există niciun alt profesionist medical disponibil, dreptul la obiecţia pe motiv de conştiinţă este negat, forţând astfel medicul să acţioneze împotriva conştiinţei sale prin întreruperea intempestivă a sarcinii. O astfel de prevedere este foarte periculoasă, întrucât termenul "urgenţă" nu este definit. Practic, orice avort poate fi considerat "situaţie de urgenţă" pe criterii relative şi subiective, susţinute de ambiguitatea termenilor şi a tehnicilor de interpretare. Procedura de reclamaţii este injustă şi lipseşte personalul medical de metode de contestare, raportul McCafferty sfidând în mod regretabil alte rezoluţii importante ale Consiliului Europei şi ale altor organisme internaţionale în materia libertăţii de conştiinţă.

Transformarea dreptului fundamental al obiecţiei morale într-o simplă excepţie (aşa cum propune raportul McCafferty) reprezintă un atentat direct îndreptat împotriva demnităţii umane, a respectării şi garantării drepturilor omului, prin relativizarea libertăţii de conştiinţă.

În baza argumentelor prezentate, lansez public, de la tribuna Parlamentului României, un apel către delegaţii României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să participe la votul din plen în data de 7 octombrie şi să voteze împotriva adoptării Raportului şi a Proiectului de rezoluţie "Accesul femeilor la îngrijirea medicală legală: problema utilizării nereglementate a obiecţiei pe motive de conştiinţă" ("Women's access to lawful medical care: the problem of unregulated use of conscientious objection").

Domnul Mircea Duşa:

"Sistemul deficitar al administraţiei publice din România"

Administraţia publică locală traversează o criză fără precedent, dat fiind faptul că nu mai reuşeşte să asigure funcţia de echilibru economic şi social a statului.

De altfel, este bine cunoscut faptul ca există o slabă gestionare a resurselor financiare alocate unităţilor administrativ-teritoriale.

Deficienţele sistemului administraţiei publice au o influenţă negativă asupra performanţelor activităţii personalului angajat în unităţile administrativ-teritoriale şi a profesionalizării carierei în funcţia publică. Lipsa cursurilor de perfecţionare a personalului din administraţie, precum şi iresponsabilitatea acestuia întăreşte ideea de sistem deficitar. Responsabilizarea înseamnă competenţă şi profesionalism.

Nu există un sistem de evaluare riguros care să ofere o imagine de ansamblu asupra calităţii serviciilor publice în România. Eficientizarea administraţiei publice, funcţionarea acesteia într-un mod transparent şi cu costuri cât mai scăzute se va putea realiza prin profesionalizarea personalului care-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu. In general, formarea reprezintă o dimensiune constantă şi fundamentală a muncii, precum şi un instrument esenţial de gestiune a resurselor umane.

De asemenea, sistemul administraţiei publice locale este deficitar datorită incapacităţii actului de guvernare de a identifica soluţii viabile actualului context economic şi social.

În concluzie, putem afirma că sunt imperios necesare programe concrete şi responsabile pe termen mediu şi lung, planuri de relansare economică ce vizează stabilizarea sectorului financiar şi limitarea efectelor recesiunii.

Domnul Filip Georgescu:

Nu sunt de ieri, de azi în Parlament. Pot spune, fără a greşi, că am participat la sute de şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor pe parcursul a trei legislaturi. Nu mai pun la socoteală şedinţele din comisiile de specialitate, prilej cu care am dezbătut numeroase proiecte de lege. Atât în şedinţele de plen, cât şi în cele din comisii la care am fost de faţă, au fost respectate cu stricteţe regulamentele care stau la baza funcţionării celui mai înalt for al democraţiei noastre - Parlamentul.

Nu mi-a venit să cred că, în cea de-a patra legislatură, deputat fiind, să observ cum se încalcă cu bună ştiinţă Regulamentul Camerei Deputaţilor de către reprezentanţii partidului aflat la putere, PDL şi susţinut de veşnicul UDMR, aflat mereu în barca puterii, dar şi de grupul minorităţilor naţionale şi cel al independenţilor transformat într-un partid care nu mai reprezintă pe nimeni. Nu mai departe de zilele trecute, un coleg deputat a îndrăznit să-i atragă atenţia preşedintelui Camerei Deputaţilor că nu se respectă întocmai programul şi ordinea de zi aprobate de Biroul permanent. La cele auzite, preşedintele de şedinţă, pe un ton superior, i-a transmis colegului să-şi păstreze discursul pentru a doua zi, la capitolul "Declaraţii politice", cu toate că deputatul abordase tema aflată în discuţie. L-a "pasat", cum se spune, tot aşa cum şeful suprem din Dealul Cotrocenilor, supărat pe cele afirmate de o colegă de partid, a trimis-o pe distinsa doamnă să facă politică pe linia de centură.

De fapt, a devenit o practică a parlamentarilor puterii să ocolească regulamentele, să supună la vot plenului majoritar soluţia acceptată numai de ei. În acest sens, vă amintesc cazul deputatului PDL Sever Voinescu-Cotoi, când, pentru a putea fi instalat în funcţia de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, procedura a fost supusă la vot de trei-patru ori până când a avut şansă de reuşită. La fel s-a întâmplat şi cu votul pentru completarea unui post vacant de magistrat la Curtea Constituţională. După ce profesorul universitar Valer Dorneanu a întrunit numărul de voturi necesare ocupării postului respectiv, deputaţii puterii, printr-o încălcare gravă a Regulamentului de funcţionare a acestui for legislativ, au reluat votul pentru a-şi impune magistratul agreat de PDL. Şi au reuşit, spre ruşinea lor.

Dezbaterile pe marginea Legii privind sistemul unitar de pensii publice au avut aceeaşi soartă. Niciun amendament al parlamentarilor din opoziţie nu a trecut. Dar niciunul. Ce s-a întâmplat se ştie: opoziţia s-a retras din plenul Camerei Deputaţilor. Au urmat-o şi zeci de deputaţi ai puterii, destui ca număr, pentru a nu se mai întruni cvorumul de şedinţă. Dar dezbaterile au continuat chiar dacă Regulamentul interzice acest lucru. Şi pentru a-şi acoperi lipsa de cvorum, preşedintele de şedinţă a anunţat că s-a defectat instalaţia electronică de vot. Şi astfel s-a trecut la votul prin ridicare de mână. În atari condiţii, furtul a fost pe faţă. Secretarul de şedinţă însărcinat cu numărarea voturilor, la fiecare amendament supus votului, anunţa că există în sală mai mulţi deputaţi decât cvorumul necesar.

După părerea mea, era mult mai simplu ca cei 70 de deputaţi prezenţi la dezbateri, insuficienţi pentru a trece o asemenea lege importanţă, să ceară şi stingerea luminii din sala plenului, rămânând doar o luminiţă la pupitrul de conducere. În acest fel erau feriţi de ochii presei şi de camerele de luat vederi, iar activitatea secretarului de şedinţă era mult simplificată. După fiecare amendament prezentat de preşedintele de şedinţă, el putea să-i întrebe dacă mai sunt în sală, fără să-i numere, iar aplaudacii rămaşi puteau să strige în cor: "Suntem aici, să trăiţi!". Şi bine, am adăuga noi!

O asemenea fraudă este greu de imaginat. Şi totuşi se întâmplă. Şi unde? În Parlamentul României, instituţie care reprezintă templul democraţiei în orice ţară din Uniunea Europeană.

Domnul Adrian George Scutaru:

"România stă pe un butoi de pulbere din cauza guvernării portocalii"

Asist cu uimire la ceea ce se petrece în societatea românească, măcinată de sărăcie, şi nu îmi vine să cred ce reacţie complet lipsită de responsabilitate au cei care ne conduc ţara la momentul actual - preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc.

În ultima perioadă am avut parte de numeroase proteste, majoritatea categoriilor sociale ieşind în stradă să-şi apere drepturile ce le-au fost de multe ori încălcate tocmai de către cei care ar fi trebuit să le protejeze. Poliţiştii au fost cei care au deschis lanţul protestelor prin decizia de nu mai amenda şoferii indisciplinaţi şi pe cei care au tulburat liniştea publică, renunţarea la patrule şi neaplicarea mandatelor de arestare şi de executare a pedepselor cu închisoarea. Astfel, măsurile promovate de Guvernul premierului Emil Boc, în loc să aibă ca efect asigurarea ordinii publice, au condus la încurajarea infracţionalităţii în rândul românilor.

De asemenea, pe 22 septembrie, câteva mii de sindicalişti din sănătate şi asistenţă socială afiliaţi la "Cartel Alfa" au cerut demisia celor vinovaţi de situaţia cruntă din sistemul de sănătate, aceştia fiind nemulţumiţi de nivelul scăzut al salariilor şi de subfinanţarea unităţilor spitaliceşti din România, aspecte cu consecinţe grave asupra stării de sănătate a românilor. În data de 24 septembrie, aproximativ 8000 de poliţişti au protestat în Piaţa Victoriei şi apoi la Palatul Cotroceni manifestându-şi nemulţumirea în privinţa reducerilor salariale. Ca şi răspuns, preşedintele Traian Băsescu ne-a surprins pe toţi cu un gest incalificabil pentru un şef de stat, dispunând renunţarea la serviciile Poliţiei Rutiere şi la cele ale Jandarmeriei pentru protecţia domniei sale. Astfel, Traian Băsescu a subminat public autoritatea acestor autorităţi extrem de importante într-un stat, singura scuză invocată pentru iresponsabilitatea de care a dat dovadă fiind ilegalitatea marşului organizat de poliţişti. Cu toate acestea, legea devine atât de insignifiantă când vine vorba de procedeul prin care anumite acte normative sunt promovate de democrat-liberali, un exemplu fiind modul prin care legea pensiilor a trecut de plenul Parlamentului României.

Nici săptămâna ce a trecut nu a fost una liniştită. În data de 28.09.2010, mii de angajaţi au organizat marşuri de protest în speranţa disperată că vor obţine o parte din drepturile de care au fost privaţi. Şi lanţul nemulţumirilor nu se termină aici, pentru data de marţi, 5 octombrie a.c. fiind anunţată o grevă la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de profesori.

În consecinţă, în foarte multe domenii de activitate au loc derapaje din cauza faptului că angajaţii nu îşi pot desfăşura activitatea în condiţii normale, fapt care are ca efect scăderea dramatică a încrederii populaţiei în serviciile publice. De asemenea, sub aspect economic, se observă scăderea credibilităţii pentru investitorii străini, aspect cu efecte nefaste asupra mediului de afaceri.

Din păcate, măsurile adoptate de Guvernul Boc pentru a ieşi din criza nu au fost de bun augur pentru economia românească şi nu au avut ca efect decât nemulţumirea populaţiei şi transformarea societăţii româneşti într-un vulcan care poate erupe în orice clipă în aşa fel încât să asistăm la mişcări de protest comparabile cu cele din 1989.

Domnul Cornel Ghiţă:

"Dobânda bancară nu trebuie să fie un instrument antipopular"

Declaraţia mea de astăzi priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/2010, care prin articolul 37 lit a) obligă băncile să raporteze dobânda variabilă din toate contractele, inclusiv cele în curs de derulare, la fluctuaţiile indicilor de referinţă universali (euribor, robor, libor sau dobânda de referinţă BNR) în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată perioada derulării contractului.

Băncile au interpretat acest articol strict în interesul lor şi fiecare şi-a calculat marja raportându-se nula dobânda şi indicii de referinţă valabile la data semnării contractului, ci la dobânda şi indicii din iunie 2010, ceea ce le-a adus un plus la marjă de 2- 5 puncte, aparent puţin ca şi cifra valorică, dar trebuie ştiut că populaţia va rămâne cu aceasta diferenţă crescută artificial printr-o interpretare contrară scopului acestei ordonanţe (de transparentizare a dobânzilor iniţial contractate) pe o perioadă de 20 - 30 de ani.

Băncile au ales să actualizeze dobânzile în prezent practicate şi nu pe cele iniţial contractate, dobânzi majorate în baza unor argumente deloc verificabile de un consumator mediu, calculând marja fixă prin diferenţa între dobânda actualmente practicată şi indicii de referinţă aferenţi lunii iunie 2010, indici cotaţi în acest moment, 2010, la o valoare istoric de mică, acest lucru permiţându-le băncilor ca în momentul în care va avea loc iminenta creştere a acestor indici să înregistreze dobânzi mult mai mari.

Pentru a nu mai lăsa loc la interpretări este necesar să introducem în textul ordonanţei o formulă clară de calcul al marjei fixe aplicabile oricărui tip de contract ce are la bază o dobândă variabilă chiar şi acelor contracte care au oferit clientului (consumatorului) o dobândă fixă pe o perioadă determinată urmată de o dobândă variabilă până la finele contractului. Această formulă de calcul va permite alinierea sistemului bancar românesc la practicile europene, va duce la încrederea populaţiei în creditul bancar cu finalitate în creşterea consumului, implicit relansarea economiei naţionale.

Pe termen lung, băncile vor avea de câştigat, atrăgând un număr mai mare de clienţi, devenind un partener solidar cu societatea în acest moment delicat de criză economică profundă. Datoria noastră ca legiuitori ne obligă să fim receptivi la semnalele de îngrijorare pe care în ultima perioadă le-am primit în mod insistent din partea populaţiei, cerând transparenţă şi consecvenţă instituţiilor bancare în actul de creditare.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

«... flexibilizare sau... "caracatizare"? »

Pe măsură ce PDL o ia vertiginos în jos pe toboganul simpatiei, încrederii şi intenţiei de vot ale românilor, domnul Boc o ia... în sus cu promisiunile şi... imaginaţia.

Mai nou, probabil pentru a face rost de cei 10 mii de euro promişi, per capita, tinerilor investitori, Executivul s-a gândit să... flexibilizeze piaţa muncii.

Taci, zic! Te pomeneşti că se creează condiţii optime pentru cel de-al doilea job, indicat drept soluţie de criză de însuşi Preşedintele! De unde!

Prin Proiectul de lege privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurată de zilieri, de fapt, Guvernul mai ataşează un braţ la, şi aşa prea multele existente, ale caracatiţei birocraţiei din România.

Să presupunem că eu, ca firmă beneficiară, am, astăzi, nevoie de un om să îmi măture curtea fabricii şi să îmi aşeze nişte ambalaje, lucrare care poate fi terminată în 8 ore. Ce am eu de făcut? Desigur, înfiinţez un... nou registru de evidenţă... a zilierilor. Şi, dacă prestatorul nu are... carnet de zilier, pentru că, de regulă, acesta e un nenea Costică, cu trei clase şi nu prea treaz, îi cumpăr eu unul, de la Primărie, pe care, ulterior prestaţiei, i-l dau cadou. Buuun. Nenea Costică prestează şi, la sfârşitul zilei, îi dau contravaloarea a 8 ore salariu minim orar, stabilit prin hotărâre de guvern, minus 16% impozit pe venit, pe care tot eu, angajator, îl pun în buzunarul statului, plătind contravaloarea unui timbru special, pe care îl cumpăr tot de la... Primărie.

Cu alte cuvinte, pentru ca statul să încaseze aproximativ 5 lei, angajatorul trebuie să facă două drumuri la Primărie, să plătească un registru, un carnet de zilier şi, garantat, şi timbrul respectiv, că Nea Costică nu înţelege cum e să renunţe el la două beri pentru ca alţii să cumpere... borduri sau frunze.

Desigur, legiuitorul nu a omis şi care vor fi organismele de control: inspectorii de muncă din cadrul Inspecţiei Muncii şi Inspectoratelor Teritoriale de Muncă şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Şi, uite aşa, în loc de... flexibilizare, ne-am ales cu o "caracatizare" a pieţei muncii de toată frumuseţea, marca BOC...

În paralel, vecinii bulgari au scăzut de la 5000 la 2 leva (aproximativ un euro) capitalul necesar şi de la două săptămâni la 7 zile durata necesară înfiinţării unei firme, la Arad s-au inaugurat magazine în care se vând exclusiv mărfuri aduse din Ungaria, mii de medici îşi fac actele pentru a putea pleca să lucreze în străinătate, zeci de mii de profesori demonstrează, în Bucureşti, împotriva micşorării salariilor, pensionarii nu mai au bani nici de cartofi şi... vine iarna!

Domnul Mircea Grosaru:

"În sprijinul adevăraţilor ziarişti"

Unul dintre punctele fierbinţi ale dezbaterii publice este reprezentat de proiectul Legii presei şi statutul ziaristului. Sunt mulţi cei care contestă acest proiect în actuala sa formă şi au dreptate, în altele nu, însă un lucru este cert: trebuie adoptată o lege a presei la fel cum trebuie să existe un statut al profesiei de jurnalist, aşa cum au toate profesiile liberale în România, deoarece la ora actuală presa funcţionează după o lege cel puţin depăşită, Legea nr.3/1974.

Observăm şi trăim pe zi ce trece o perioadă în care presa riscă să cadă în derizoriu, ajungându-se la o concluzie falsă, precum că oricine poate scrie, deci oricine poate fi ziarist. Din cauza unei inflaţii de ziare on-line, nu mulţi sunt aceia care mai cumpără ziare de la chioşcurile de ziare, ceea ce ar conduce la concluzia că presa are tot mai puţină credibilitate. De aceea, consider că o asemenea lege ar reprezenta tocmai salvarea ei, reglementarea prin lege având cu totul altă greutate.

O lege a presei nu trebuie considerată a fi îndreptată împotriva jurnaliştilor, ci, dimpotrivă, vine să îi apere pe profesioniştii în materie de cei care practică "meseria" după ureche şi stricând de multe ori imaginea breslei. Ştim cu toţii că ziariştii adevăraţi au diverse surse de informare. Există, însă, şi alţii care fabrică informaţiile sau care le preiau de la surse îndoielnice, fără a verifica veridicitatea lor. Acest lucru se întâmplă cu precădere în presa tabloidă sau în presa locală, acolo unde sunt angajaţi cu convenţii civile şi apoi, când trebuie să răspundă pentru ce au scris, li se pierde urma, iar publicaţiile respective se spală pe mâini de orice responsabilitate.

Nu poţi fi medic sau avocat fără să ai studii de specialitate şi consider că aceeaşi regulă ar trebui să fie valabilă şi în domeniul presei. Sunt pline redacţiile de ingineri, informaticieni, jurişti etc. şi toate profesiile posibile şi imposibile se regăsesc în presă. Poate sunt şi unii care au talent şi care pot să scrie. Totuşi, demersul jurnalistic este unul specific, care trebuie întreprins după anumite reguli pe care unii, neavând studii de specialitate, nu le cunosc. Astfel, rezultatul muncii nu este întotdeauna de cea mai bună calitate.

Din cauza factorilor prezentaţi anterior, credibilitatea presei a început să scadă şi, totuşi, ea mai exercită influenţă asupra opiniei publice. De aceea este nevoie de o lege care să o responsabilizeze, legitimeze şi care să îi ofere deplină libertate, în egală măsură.

Domnul Mircea Grosaru:

"O decizie normală într-un cadru anormal"

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a amânat soluţionarea sesizărilor privind neconstituţionalitatea Legii sistemului unitar de pensii publice. Totuşi, acest for nu va putea întârzia la nesfârşit momentul luării unei decizii şi se va pronunţa, nu ştiu cum, însă intuiţia mă face să cred că decizia, dacă va fi una favorabilă, fără alte comentarii, cel mai probabil, legea va primi undă verde din partea judecătorilor, care, aşa cum se ştie, au respins proiectul înaintat anterior.

Curtea Constituţională nu îşi permite să dea dovadă de inconsecvenţă deşi, paradoxal, respectiva lege nu consfinţeşte tocmai o stare de normalitate. Actuala formă are nevoie de multe îmbunătăţiri şi acestea cu siguranţă că se vor face. De asemenea, planează multe suspiciuni în ceea ce priveşte modul în care ea a trecut de Camera Deputaţilor, iar cei care judecă constituţionalitatea fiind la rândul lor, între ciocan şi nicovală.

Pe de o parte există elemente care i-ar determina să respingă legea din nou, iar opoziţia, şi nu numai, a semnalat încălcarea unor drepturi cetăţeneşti. Unele observaţii sunt întemeiate, altele sunt forţate, cu tentă de apărare a intereselor puterii actuale.

Pe de altă parte, respingerea legii ar fi împotriva intereselor României, în condiţiile în care de promulgarea cât mai rapidă a legii depinde acordarea unei noi tranşe din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.

Nu îşi permite nimeni ia o decizie prin care să pună în pericol acordarea acestui împrumut. Interesul naţional primează în faţa oricărui alt interes şi sunt convins că magistraţii cunosc foarte bine care este contextul. Aşadar, în stadiul în care suntem, Curtea Constituţională va aproba legea, care va mai avea de trecut un singur hop, şi anume promulgarea de către preşedinte.

Mingea va fi din nou în terenul lui Traian Băsescu şi, aşa cum am mai spus, cred că preşedintele nu va avea nicio reţinere în a promulga noua lege a pensiilor. Îşi va asuma responsabilitatea, obligat şi el de condiţia impusă de Fondul Monetar Internaţional, şi nu numai.

Domnul Mircea Grosaru:

"Băncile şi politica"

Pe adresa poştei electronice a subsemnatului a sosit din partea unui client al uneia dintre bănci, următoarea scrisoare:

"Am 29 de ani şi, ca şi o bună parte a concetăţenilor mei, sunt clienta unei bănci din România. Înprimele luni ale acestui an am primit cu entuziasm vestea că statul român, prin instituţiile sale, doreşte să armonizeze legislaţia din domeniul bancar normelor europene. A fost un semn de normalitate, dar mai presus de toate o speranţa pentru noi, consumatorii, că vom avea în sfârşit un document de referinţă care să transparentizeze şi să pună pe picior de egalitate relaţiile consumatorilor cu mediul bancar.

Am revenit însă cu picioarele pe pământ în scurt timp. Forţate doar de limita legală de timp impusă de OUG nr.50/2010, băncile, în marea lor majoritate, ne-au tratat tipic româneşte. În cazul meu am primit un "act adiţional" plin de încălcări ale legii şi nu mă refer doar la cea în speţă. Mi-au modificat unilateral dobânda, au introdus un comision nou şinu au renunţat la clauzele devenite abuzive. Chiar şi aşa am continuat să sper că lucrurile vor intra în normalitate, că voi reuşi să comunic cu banca aşa cum se întâmplă în ţările occidentale. În momentul de faţă însă, toată siguranţa căpătată în ultimele luni dispare.

Insistenţele mediului bancar de a schimba prevederile acestei ordonanţe nu pot decât să producă nelinişte şi nesiguranţă în rândul clienţilor. Datorită instabilităţii politice şi economice ale României, nu mai avem certitudinea că noi mai contăm într-un fel în deciziile ce ne privesc direct.

Cetăţenii implicaţi în această problemăîşi îndreaptăochii spre cei care decid. Dumneavoastră sunteţi cei care veţi hotărî soarta acestei ordonanţe şi implicit a contractelor pe care le avem în derulare. Într-un an în care am pierdut mai mult de 30 % din venituri, în care ni s-au promis multe şi nu s-a întâmplat mai nimic, în care ne gândim cu teamă la perioada rece care urmează, am rugămintea să vă gândiţi de două ori la ceea ce veţi vota.

V-am scris aceste rânduri în calitate de alegător şi mi-am exercitat acest drept deoarece consider că demersul meu nu încalcă nicio regulă a bunului-simţ sau de comunicare.

Aş dori să ştiţi că, deşi fac parte dintr-un grup mare de clienţi nemulţumiţi, nu mă reprezint decât pe mine.

În speranţa că aceste rânduri v-au făcut să reflectaţi măcar o secundă şi având certitudineacă m-am adresat reprezentantului nostru în forurile de decizie, aştept cu interes soluţionarea acestei probleme".

Desigur că mulţi dintre concetăţenii noştri sunt în aceeaşi situaţie, iar OUG nr.50/2010 le-a îngreunat situaţia, şi aşa precară, în ceea ce priveşte plata debitelor către bănci. Poate că şi de această dată se aşteaptă o decizie politică, care să oprească politica bancară, deloc în interesul cetăţenilor.

Domnul Mircea Grosaru:

"Parlamentul unicameral şi democraţia"

Îndrumul ei către democraţie, România a avut de trecut mai multe trepte, una dintre acestea fiind trecerea la un Parlament cu două camere, care a creat un mediu prielnic dezvoltării şi consolidării democraţiei, cel puţin la modul de concept, deocamdată, după ce, ani mulţi, cineva ştia totul şi ne dicta drumul.

Dacă ar fi să analizăm modul în care un Parlament bicameral ar fi de preferat celui unicameral, ar trebui să constatăm imediat că cel puţin cele două camere ale Parlamentului se vor împiedica reciproc să devină despotice, dictatoriale, totalitare, înlăturându-se posibilitatea subordonării Parlamentului fie de către forţa social-politică majoritară, fie de Executiv sau de şeful statului, iar în felul acesta s-ar diminua considerabil posibilitatea instaurării unui regim de care tocmai am scăpat.

Controlul asupra Executivului, realizat de fiecare Cameră în parte, este un alt argument în favoarea bicameralismului, iar calitatea normelor juridice adoptate de Parlament creşte datorită deliberării succesive în cele două Camere.

Prin prezenţa a două Camere şi implicit a unui număr mai mare de membri, Parlamentul bicameral va realiza o reprezentare mai fidelă a voinţei poporului, a tuturor claselor, a grupărilor sociale, a forţelor politice din societate, fapt cu consecinţe corecte pentru democraţie. Sistemul bicameral permite o dezbatere mai amplă, mai profundă a proiectelor legislative, aduce în planul dezbaterilor opţiuni, soluţii, cu efecte pozitive asupra calităţii, consistenţei şi profunzimii actului legislativ. Evitarea practicii multiplei lecturi (cel puţin trei), care are loc în parlamentele unicamerale, are ca efect evitarea adoptării unei legi fără o analiză şi dezbateri suficiente.

Argumentele contra sistemului bicameral, precum că ar genera tensiuni, opoziţii atât între cele două camere componente, în lipsa unei delimitări constituţionale clare a atribuţiilor specifice celor două corpuri legiuitoare, sunt lipsite de temei.

Numărul mult mai mare al membrilor parlamentului bicameral generează o creştere a efortului financiar pentru întreţinerea şi funcţionarea sa, însă cheltuielile sunt infinit mai mici în comparaţie cu pierderile ulterioare.

În Parlamentul bicameral, mecanismul său legislativ este mai greoi, cu posibilitate mărită de respingere de către Cameră a unui proiect legislativ sau a imposibilităţii realizării medierii între cele două Camere. În cazul Parlamentului unicameral, un parlament format dintr-o singură cameră asigură rapiditate, fluiditate, cursivitate în activitatea legislativă. Se reduce timpul de dezbatere şi de adoptare a proiectelor legislative, iar prin reducerea numărului de parlamentari şi eliminarea uneia dintre camere se reduc cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea Parlamentului, însă eforturile financiare ulterioare vor fi infinit mai mari faţă de "economiile" preconizate.

S-ar reduce numărul de personal şi implicit cheltuielile cu acesta, însă se creează o posibilitate mult mai mare de subordonare sau de dominare a sa de către forţa politică ce deţine majoritatea sau de către Executiv, fapt ce ar putea crea premisele instaurării dictaturii. Şeful statului şi-ar putea impune mai uşor propria strategie politică şi astfel se reduc considerabil calitatea şi consistenţa actului legislativ.

S-a votat pentru adoptarea parlamentului unicameral, însă până în 2013 va trebui să facem alt referendum şi altă modificare a Constituţiei pentru a reintroduce parlamentul bicameral, pentru că Uniunea Europeană a recomandat ca, din 2013, toate ţările membre să aibă forme de parlament bicameral.

Ne putem permite ca ţară, la ora actuală, să ignorăm recomandările Uniunii? Toate acestea necesită şi cheltuieli în plus şi nu constituie o reprezentare prea fidelă a voinţei poporului, întrucât numărul redus al membrilor săi ar fi un element restrictiv, limitativ, în condiţiile în care referendumul a fost cel puţin discutabil.

Toate aceste argumente sunt de luat în seamă mai ales acum, în perioada în care economia nu funcţionează normal în România, şi nu cred că ar trebui să ne punem singuri o altă piedică în dezvoltarea ţării, urmând a gândi poate mai bine reprezentarea parlamentară, care este într-adevăr de analizat.

Domnul Adrian Gurzău:

"Fostul ministru Sebastian Vlădescu ne-a lăsat un ultim cadou: acţiuni la o companie cu pierderi statornice în locul unor încasări la bugetul de stat de peste o jumătate de miliard de euro"

La nicio lună de la remanierea guvernamentală, rezultatele activităţii fostului ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu, îşi arată roadele. În loc să recupereze creanţa de peste o jumătate de miliard de euro ajunsă la scadenţă în acest an, statul român se trezeşte în rolul de acţionar, cu o deţinere de aproape 45%, al companiei Rompetrol Rafinare SA.

Prevăzând că statul român poate pierde bătălia cu compania, am cerut o analiză şi un răspuns asupra situaţiei de la ministrul Vlădescu, când încă se afla în funcţie. Nu l-am primit... Şi iată acum că, de ceea ce ne-am temut, nu am scăpat.

Compania Rompetrol Rafinare SA, deţinută de KazMunaiGaz, a ales să nu îşi plătească datoria istorică şi să renunţe astfel la 44,69% din acţiuni. Ea a fost însă posibilă şi a fost generată de acţiunile indecise ale fostului ministru Vlădescu. Personal, apreciez ca o greşeală de tactică ideea lui Sebastian Vlădescu de a contesta majorarea de capital de 329,4 milioane de lei propusă de compania petrolieră în luna iunie a.c., sumă care urma să fie folosită pentru plata unei părţi din sumele datorate către statul român.

Acum, constatăm că suma obţinută de statul român, în situaţia în care statul ar vinde pe bursă pachetul deţinut la Rompetrol Rafinare la cotaţia de joi, ar fi de circa 1,2 miliarde de lei, adică de aproximativ 280 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă puţin peste jumătate din suma datorată de Rompetrol Rafinare SA bugetului de stat, dar şi aceasta în condiţiile în care o astfel de tranzacţie este puţin probabilă în actualele condiţii de piaţă. După cum se poate vedea în declaraţiile financiare anuale, Rompetrol Rafinare SA a raportat în mod constant, an de an, pierderi.

Precizez că, în scopul prevenirii abuzurilor legate de operaţiunea de emitere, cumpărare şi răscumpărare a obligaţiunilor emise de "Rompetrol Rafinare" S.A. Constanţa şi cumpărate de către statul român, am solicitat Ministerului Finanţelor Publice, încă de înainte de remaniere, punerea la dispoziţie a câte o copie din următoarele documente:

1. Convenţia de emisiune încheiată între S.C. "Rompetrol Rafinare" SA Constanţa (în calitate de emitent) şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 3(5) din OUG nr. 118/2003;
2. Mandatul acordat Ministerului Finanţelor Publice de către statul român în scopul negocierii şi încheierii convenţiei de emisiune conform prevederilor art. 3 alin.(4) din OUG nr.118/2003;
3. Dovada reanalizării convenţiei de emisiune şi transmiterii ei către Guvernul României în conformitate cu prevederile art. 3 şi art. 4 din OUG nr.118/2003, aprobate prin pct. 1 din Legea nr. 89/2005.

La această cerere, ministerul nu a oferit niciun răspuns şi iată că, acum, asistăm la producerea unor efecte care puteau fi preîntâmpinate, dacă ministrul Vlădescu nu ar fi fost corigent la comunicare.

Domnul Adrian Gurzău:

"Victor Ponta, un anarhist iresponsabil care nu are ce căuta la vârful politicii româneşti"

Dacă PSD nu se sesizează că a pus în fruntea partidului un om iresponsabil, atunci trebuie să se sesizeze Parlamentul României. Nu este admisibil ca un lider de partid să instige la violenţă (eu aş fi fost mai violent ca poliţiştii, a spus Ponta) aşa cum a făcut şi când a chemat populaţia nemulţumită în stradă.

Chiar dacă a avut de la cine să înveţe că guvernele se pot da jos cu bâta, Victor Ponta nu poate fi nici scuzat, nici tolerat. Dacă nu îl poate ţine partidul său în limitele decenţei, atunci Parlamentul trebuie să ia atitudine.

Nu ne permitem ca pe o stare de tensiune socială generată de criza economică să lăsăm politicienii imaturi să dea foc la fitil pentru că pur şi simplu sânt iresponsabili. Îmi pare rău că un tânăr din generaţia mea se poartă mai urât ca un securist comunist.

Domnule Ponta, ţara nu e un teren de joacă, iar starea de opoziţie nu vă absolvă de responsabilităţi.

Mă gândesc că nicăieri, în lumea civilizată, colegii unui politician care face astfel de afirmaţii nu le-ar fi trecut cu vederea. E de datoria noastră să-i atragem atenţia că ţara are nevoie de ajutor, nu de violenţă. Dacă nu e în stare de mai mult, să plece din spaţiul public.

Dacă vrea să fie mai violent decât au fost poliţiştii, atunci să spună asta în faţa oglinzii, dar nu în faţa ţării şi nu ca lider de partid.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Domnului profesor Emil Boc, fără dragoste!"

În urmă cu 16 ani, în anul 1994, UNESCO a statuat ziua de 5 octombrie ca "Ziua mondială a educatorilor", aniversând, astfel, semnarea, în 1966, a recomandării pe care această instituţie şi Organizaţia Mondială a Muncii (OMM) au făcut-o privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. O zi în care fiecare dintre noi putem, şi trebuie, să ne exprimăm respectul şi aprecierea pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei.

În anul de graţie 2010, educatorii din România, incluzându-i aici nu doar pe cei îndeobşte numiţi astfel, angajaţii grădiniţelor, ci şi pe învăţători şi profesori, dar şi personalul auxiliar din sistemul de educaţie, îşi serbează ziua în stradă. Şi nu este vorba de o sărbătoare cu mici, bere, concerte sau mitinguri de mulţumire, ci despre un protest împotriva a ceea ce UNESCO şi OMM condamnau, la 1966, condiţiile rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, salariile mici ale acestora. Şi asta deoarece cele două organisme consideră că educatorii contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe, care joacă un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.

Astăzi, clopoţelul a sunat doar pentru elevi. Dascălii lor au ajuns la suprema umilinţă de a-şi clama drepturile în stradă. Culmea ironiei este faptul că cel care le-a tăiat salariile şi le-a luat fărâma de demnitate este un coleg, absolvent al unei facultăţi cu specific pedagogic, filozofia, şi are titlul de conferenţiar în una din cele mai prestigioase universităţi din ţară. Omul care, în urmă cu doi ani, din postura de şef al PDL, partid în opoziţie cu tot ce însemna politici raţionale, clama necesitatea majorării cu 50% a salariilor angajaţilor din sistemul de educaţie. De dragul voturilor dăscălimii, Emil Boc şi PDL au votat o lege pe care aveau să o anuleze imediat după ce au ajuns la putere. Din dispreţ pentru educatori şi munca lor, acelaşi Emil Boc şi PDL-ul său au tăiat 25% din salarii şi au crescut TVA cu cinci puncte procentuale pentru a ucide definitiv pasiunea pentru meserie şi nivelul de trai al zeci de mii de oameni, formatorii viitorului acestei ţări.

Emil Boc, profesor ca formaţie, azi (încă) premier, stă impasibil, în palatul său de cleştar din Piaţa Victoriei şi priveşte, superior, la miile de oameni care-şi serbează ziua în stradă. Nu-i pasă de ei, de motivele pentru care sunt acolo. O dată cu un sfert din salariu, Emil Boc le-a luat şi demnitatea. Pentru că este extrem de greu să fii flămând şi demn, să ai datorii, să fii ameninţat de spectrul sărăciei, dar să-ţi păstrezi pasiunea faţă de meserie. Asta, poate, şi pentru că, în pofida declaraţiilor oficiale, on sau off campanie electorală, educaţia a devenit, în ultimii doi ani, cenuşăreasa cenuşăreselor bugetului de stat. Şi pentru că în toată lumea azi se serbează "Ziua Mondială a Educatorilor", doar în România este "Ziua Mondială a Educaţiei", ignorându-se astfel rolul educatorilor în sistem, importanţa condiţiilor de viaţă de muncă ale celor care sunt chemaţi să educe generaţia viitorului.

La această oră, dascălii din România ţin orele de curs în stradă. Din păcate! Le sunt alături părinţii, studenţii, ba chiar şi elevii din clasele mari. Cu toţii au o singură cerinţă: demnitate pentru educatori, respect pentru cei care au în mâini viitorul României. Mesajul lor este singular şi unanim: "Domnului profesor Emil Boc, fără dragoste, elevii, părinţii şi apostolii educaţiei vă solicită să faceţi pasul înapoi, spre Cluj-Napoca, spre catedră. Poate aşa veţi înţelege disperarea, nevoile şi imperativele sistemului educaţional din ţara căreia îi dărâmaţi, zi de zi, oră de oră, speranţele".

Domnul Ioan Munteanu:

"Educaţia nu mai reprezintă o prioritate pentru guvernanţi"

"Ziua Mondială a Educaţiei" (5 octombrie) şi "Ziua Muncii Decente" (7 octombrie), vor fi marcate prin marşuri şi proteste ale cadrelor didactice, dar şi ale altor categorii de salariaţi, care vor lua cu asalt palatele Cotroceni şi Victoria.

După ce promisiunile electorale de creştere cu 50% a salariilor din învăţământ au căzut, iată că soluţiile anticriză propuse de către Guvernul Boc au condus la diminuarea cu 25% a retribuţiilor, dar şi la pierderea unor sporuri ce li se cuveneau cadrelor didactice (spor de fidelitate, de stres sau de navetă).

Memoriile ce vor fi depuse la ministerele Educaţiei şi al Muncii cuprind revendicările urgente ale dascălilor. Nemulţumirile sunt legate de scăderile salariale, de disponibilizările din sistem, de demisiile şi de concediile fără plată cauzate de diminuarea retribuţiilor. Ei reclamă faptul că recesiune a existat în toate ţările Europei, dar nu au fost afectate retribuţiile din învăţământ pentru că acolo acest domeniu reprezintă, cu adevărat, o prioritate naţională.

Protestatarii cer ca educaţia să beneficieze de 7% din PIB, condiţii decente de muncă şi de trai, salarii pe măsura activităţii, coeficienţi mai mari în grila din noua Lege de salarizare unitară şi majorarea salariului minim la 750 lei. De asemenea, se solicită o dezbatere reală a prevederilor din noua lege a educaţiei, prin consultarea sindicatelor şi nu prin asumarea răspunderii Guvernului, aşa cum a anunţat premierul Boc. O petiţie on-line pentru urgentarea adoptării Legii educaţiei a fost postată pe site-ul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, care va fi semnată de către toţi cei ce se declară nemulţumiţi de condiţiile din actualul sistem de învăţământ.

Deşi preşedintele Băsescu le-a sugerat să plece din ţară dacă nu-i satisfac condiţiile de aici, dascălii nu acceptă această propunere iresponsabilă şi sarcastică. Ei îşi doresc să rămână, să-şi onoreze profesiunea şi să-şi aducă contribuţia la educarea propriei naţiuni. Cert este faptul că fără să fi fost pasiunea, înţelepciunea şi modestia acestei categorii profesionale, doar cu aşa-zisa susţinere şi apreciere guvernamentală, învăţământul românesc ar fi fost într-o situaţie dramatică.

Domnul Ioan Oltean:

"Să oprim poluarea apelor!"

În declaraţia mea de astăzi am decis să mă opresc asupra unui fenomen regretabil, din ce în ce mai des întâlnit în ţara noastră: poluarea apelor.

Acum câteva zile s-a desfăşurat şi în România o lăudabilă iniţiativă aparţinând unor organizaţii ale societăţii civile. Este vorba despre "Ziua curăţeniei". M-am bucurat să aflu din presă că în jur de 200.000 de români au ieşit în acea sâmbătă din case pentru a lua parte la cel mai mare proiect de ecologizare desfăşurat vreodată în ţara noastră. Cu această ocazie au fost strânse aproximativ 20.000 de tone de gunoaie, spun autorităţile. Dar ce nu ştim este cât la sută din acest total reprezintă reziduuri colectate doar din ape.

Este important că România s-a alăturat ţărilor est-europene care, în ultimii doi ani, au reuşit să îşi mobilizeze populaţia să iasă din case şi să strângă gunoaiele lăsate în lacuri, râuri, parcuri, păduri şi alte zone publice din apropierea oraşelor, sau situate pe trasee turistice sau în rezervaţii naturale.

Se ştie că poluarea apelor afectează calitatea vieţii la scară planetară. Nu este un truism afirmaţia conform căreiaapa reprezintă sursa de viaţă pentru organismele din toate mediile. Fără apă nu poate exista viaţă. Dar calitatea acesteia a început să se degradeze din ce în ce mai mult ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic, dar şi bacteriologic.

Pentru a ne face cât de cât o imagine asupra a ceea ce înseamnă, de fapt, apa pentru omenire, permiteţi-mi să utilizez o imagine plastică, descrisă de cercetătorii din domeniu: dacă toată apa de pe Pământ ar fi turnată în 16 pahare, 15 şi jumătate dintre ele ar conţine apa sărată a oceanelor şi mărilor. Dar şi mai îngrijorător este faptul că din jumătatea de pahar rămasă, mare parte este prea poluată pentru a fi folosită drept apă potabilaşi astfel ceea ce mai rămâne pentru consumul omenirii reprezintă de fapt conţinutul unei linguriţe. Aceasta, ca să ne facem cu toţii o idee despre cât de preţioasă este banala apă potabilă, cu care suntem cu toţii obişnuiţi şi pe care, prea adesea, o risipim, conştient sau inconştient.

Printre cauzele poluării apelor aş putea enumera: scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar, ceea ce este mai grav, deversări deliberate ale unor poluanţi; scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte de transport subterane, mai ales produse petroliere; pesticide şi erbicide care au fost administrate în lucrările agricole chiar şi în urmă cu douăzeci de ani care se deplasează prin sol, fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigaţii până la pânza freatică; îngrăşămintele chimice şi scurgerile provenite de la combinatele zootehnice; deşeurile şi reziduurile menajere; chiar şi sarea presărată în timpul iernii pe şosele, care este purtată prin sol de apa de ploaie şi zăpada topită; depunerile de poluanţi din atmosferă, dar mai ales un fenomen des întâlnit în ultimele decenii şi la noi, şi anume ploile acide.

Conform ultimelor date furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, necesarul minim de apă pentru un om este de 5 litri pe zi, din care 1, 5 până la 2 litri se consumă ca atare, iar restul se reţine din alimente, sau apare din funcţionarea metabolismului. Necesarul fiziologic este de 2, 5 până la 3 litri pe zi, diferenţa până la 5 litri pe zi apărând din activităţi fizice sau din cauza temperaturii ambiante. Totuşi, omul utilizează în medie, pe glob, 100 litri apă pe zi pentru operaţiuni de spălare, igienă, pregătirea hranei şi alte activităţi în gospodărie. Acest consum zilnic are valori diferite de la o regiune la alta, de la o ţară la alta, sau de la un continent la altul. De exemplu, acest consum este de maximum 3 litri pe zi în Africa şi de 1000 litri pe zi la New York.

Iată de ce este cu atât mai evident faptul că, dacă nu vom reuşi ca prin stilul nostru de viaţă, dar şi prin politicile noastre să oprim poluarea apelor, viitorul nostru şi al generaţiilor care ne vor urma va fi realmente pus în pericol.

De aceea este cu atât mai bine-venită o astfel de iniţiativă, precum cea desfăşurată zilele trecute în România, cu toate că organizatorii au fost conştienţi de faptul că este posibil să nu se fi putut curăţa fiecare cătun sau fiecare colţişor din ţară cu această ocazie.

Dar acum, trăgând linie şi analizând cele petrecute, părerea generală este că acest lucru nu înseamnă că proiectul a fost un eşec. Din contră, sunt speranţe ca pe viitor să existe acoperire naţională, dar mai ales, ceea ce este cel mai important, sprijin din rândul autorităţilor şi al companiilor la nivel naţional.

Rămâne valabilă afirmaţia că acest proiect poate să fie un început pentru acţiuni viitoare şi, bineînţeles, un început în educaţia cetăţenilor ţării noastre.

Domnul Ion Dumitru:

"Soluţii pentru eliminarea dereglărilor ecologice majore în spaţiul românesc"

Ca urmare a deciziilor politice luate în perioada 1958-1964, au fost defrişate suprafeţe mari de perdele forestiere, din care numai 6.300 ha numai în podişul Dobrogei şi alte mii de hectare în Câmpia Română, în special în Bărăgan, zone devenite tot mai aride, cu fenomene evidente de deşertificare. Totodată, au fost abandonate cercetările ştiinţifice din acest domeniu.

Spre deosebire de România, perdelele forestiere din nord-estul Bulgariei, înfiinţate de specialişti români în perioada când zona aparţinea României, au fost păstrate şi îngrijite. Astfel, perdelele agro-forestiere bulgare sunt bine întreţinute şi mult amplificate în ultimii ani de specialiştii bulgari. Performanţele superioare ale agriculturii din Bulgaria sunt realizate în condiţii similare de secetă şi arşiţă cu cele din Podişul Dobrogei de pe teritoriul României, unde perdelele forestiere de protecţie lipsesc cu desăvârşire.

Cercetarea ştiinţifică şi experienţa practică acumulată în România demonstrează că perdelele forestiere constituie un mijloc eficient pentru atenuarea efectelor negative provocate de schimbările climatice, pentru prevenirea şi combaterea secetei şi deşertificării, contribuind la raţionalizarea valorificării apei provenite din precipitaţii sau irigaţii, la prevenirea blocării căilor de comunicaţie de zăpezile viscolite, la atenuarea efectelor inundaţiilor catastrofale, la amplificarea efectelor benefice pentru mediu, dezvoltarea rurală durabilă şi siguranţa alimentară.

Pentru toate acestea revin şi spun că se impune urgent, pentru a nu fi prea târziu, realizarea unui Sistem naţional de perdele de protecţie, conform prevederilor Legii nr.289/2002 privind perdelele de protecţie şi ale Legii nr.46/2008 - Codul silvic.

Luarea unor măsuri urgente de către Guvern pentru realizarea Sistemului naţional de perdele de protecţie trebuie să fie o prioritate potrivit legii:

• adoptarea unui program concret de acţiuni, eşalonat în timp pentru realizarea reţelei naţionale de perdele de protecţie;
• instituţionalizarea unui program ştiinţific şi interdisciplinar referitor la înfiinţarea, funcţionalitatea şi gestionarea durabilă a reţelei naţionale de perdele forestiere de protecţie, luând în considerare noile condiţii climatice, sociale şi economice ale României.

Sunt convins că cine va demara înfăptuirea acestei opere ecologice va rămâne definitiv în istoria României ca un salvator al neamului.

Domnul Iulian Vladu:

"Imaturitate să fie, dar să ştim şi noi!"

Desprins parcă din operele lui Caragiale, preşedintele PSD, Victor Ponta, este într-o continuă perfecţionare. În condiţiile în care nu stă bine la capitolul imagine, nici în condiţiile în care este preşedintele celui mai mare partid de opoziţie, când adoptă orice poziţie, declaraţii populiste doar de dragul imaginii, domnul Ponta continuă să îngrijoreze atât prin comportamentul unui tânăr dezinvolt, dar care este imatur politic, dar şi prin acţiunile pe care le adoptă în cadrul partidului său. Îi place să apară la televiziuni, dar nu-i place să propună politici, să ofere soluţii economice viabile pentru ieşirea din criză.

Este cunoscut faptul că cel mai mare partid politic din opoziţie, condus, ce-i drept, de cel mai mic om politic pe care probabil îl putea avea PSD-ul, acum, la mai mult de un an de la momentul în care ţara noastră se confruntă cu o criză economică, nu a fost capabil să ofere o alternativă la programul de guvernare al actualei Coaliţii de guvernare, deşi ne "ameninţă" de foarte mult timp cu soluţia ieşirii din criză.

Domnule Ponta, de declaraţii politice au nevoie oamenii sau de soluţii la ieşirea din criză? Într-o democraţie, aceste manifestaţii "populare" de ieşire în stradă pentru a-şi cere unele drepturi sau pentru a solicita măriri de pensii, salarii, sunt fenomene naturale. Dar mă întreb, este oare un comportament responsabil al politicienilor din opoziţie să instige la acte de violenţă oamenii care au ieşit în stradă pentru a-şi striga suferinţa?

Domnule Ponta, timpul domnului Iliescu a trecut, trebuie să deveniţi conştient că sunteţi preşedintele care ar trebui să ofere o alternativă la actuala guvernare. Oare comportamentul dumneavoastră vă recomandă pentru a prelua o funcţie importantă în stat?

Cu toţii trecem printr-o perioadă financiară grea, suntem reprezentanţii cetăţenilor, avem copii, soţii, părinţi sau rude cărora această criză economico-financiară mondială le-a afectat bugetele. Dar avem datoria să spunem lucrurilor pe nume, avem obligaţia să le prezentăm, să le explicăm situaţia grea economică a ţării şi nu să-i minţim promiţându-le ceea ce suntem conştienţi că nu pot avea. Nu pot avea pentru că statul nu-şi mai poate permite pomeni electorale.

Aceştia trebuie să plece, dar noi nu suntem în stare să oferim soluţii la ieşirea din criză, acestea sunt declaraţii pe care le face public domnul Ponta. În fapt, este un drept câştigat, de a ne exprima public opinia, dar îl consider un gest de imaturitate politică dacă nu un gest de laşitate, atunci când această declaraţie aparţine celui care ar trebui să conducă cel mai mare partid din opoziţie. Într-adevăr, pentru a fi preşedintele unui partid mare, trebuie să ai anumite abilităţi, capacităţi. Probabil dumneavoastră vă lipsesc cu desăvârşire!

Mai nou, observăm că soluţia dumneavoastră pentru ieşirea din criză este demiterea Preşedintelui României. Consider această declaraţie o sfidare la adresa statului de drept, în condiţiile în care ar trebui să conştientizaţi pericolul instituirii unei crize politice peste o criză economică, o criză care ar poziţiona România în ţările cu cea mai slabă încredere din punct de vedere investiţional, în care neîndeplinirea angajamentelor asumate poate avea drept consecinţă diminuarea credibilităţii pe pieţele financiare internaţionale.

Prin urmare, domnule Ponta, soluţii să fie, dar să le cunoaştem şi noi! Nu vă temeţi să le faceţi publice, pensionarii, salariaţii, noi toţi avem nevoie de ele, şi nu de circ şi de declaraţii pamfletare.

Doamna Lucreţia Roşca:

"Rezultat al reformei sanitare, scăderea dramatică a adresabilităţii la serviciile medicale"

La moţiunea pe care PSD a adresat-o împotriva strategiei de guvernare pentru sănătate, se atrăgea atenţia şi asupra normelor noi de funcţionare a cabinetelor medicilor de familie. Aţi introdus modalitatea de consultaţii doar cu programare, adică aţi permis unui medic de familie să acorde doar maxim 20 consultaţii pe zi.Doresc să vă atrag atenţia la situaţia creată după câteva luni de la aplicarea acestei norme. Cei ce doresc consultaţii peste cele 20 dintr-o zi, plătesc contravaloarea de 20 lei, dar cei cu plata nu primesc nici reţeta compensată, nici trimitere la specialist, ci doar sfaturi sau reţeta necompensată.

Şi dacă înainte de acest ordin primeau servicii medicale cam 50 de pacienţi pe zi, concluzia este foarte clară: accesul la servicii medicale gratuite a scăzut la 60% faţă de mai 2010. Şi totodată au scăzut sumele pe care casa de sănătate le decontează furnizorilor de servicii medicale. Adică s-a ajuns la ce s-a dorit: românii să-şi plătească dările lunare şi să nu primească servicii gratuite când au nevoie. Probabil la bilanţul anului 2010, ministerul pe care îl conduceţi va susţine că datorită ordonanţelor pe care le-aţi semnat, starea de sănătate a românilor s-a îmbunătăţit conform graficelor de cheltuieli făcute pentru sănătate şi, de ce nu, veţi susţine ca 3% din PIB sunt arhisuficienţi pentru Ministerul Sănătăţii.

Realitatea este alta. Oamenii sunt disperaţi, sunt mult mai mulţi bolnavi de atâta sărăcie şi noi, cei din sistem, suntem revoltaţi.

Domnule ministru, redaţi românilor dreptul constituţional la sănătate sau daţi-vă demisia!

Doamna Manuela Mitrea:

"1 octombrie 2010 - cea mai tristă zi de sărbătoare a persoanelor în vârstă din România"

În fiecare an, pe 1 octombrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă. De mai bine de zece ani am petrecut această zi printre persoanele în vârstă din ţara noastră. De fiecare dată şi-au spus durerile legate de pensiile mici, de costurile medicamentelor, precum şi de alte probleme cu care se confruntă, dar niciodată până acum n-am văzut disperare în ochii lor.

În 1 octombrie 2010 am trăit, împreună cu bătrânii, cea mai tristă zi a persoanelor în vârstă, de când mă ştiu.

Guvernul Boc nu a început lupta împotriva crizei economice, a evaziunii fiscale, a şomajului, ci a pornit un război împotriva poporului român, iar primii atacaţi au fost pensionarii. A mărit preţurile medicamentelor şi a luat măsuri aberante în domeniul sănătăţii, în condiţiile în care persoanele în vârstă sunt cele mai afectate de problemele de sănătate, a tăiat subvenţiile la căldură şi a mărit taxele şi impozitele. A vrut să taie pensiile cu 16%, dar a fost împiedicat de reacţia fermă şi efortul comun al oamenilor, al presei, al opoziţiei şi Curţii Constituţionale. Însă guvernanţii în frunte cu Boc şi PDL-ul său nu s-au oprit aici. Au făcut o lege a pensiilor inumană pe care au adoptat-o prin fraudă în Parlament. Au uitat că au jurat să lucreze pentru "propăşirea spirituală şi materială a poporului român", nu să fie asupritorii lui. Dacă nu înţeleg acest lucru trebuie să plece, iar dacă nu pleacă de bună-voie trebuie să-i determinăm să plece.

Aceste lucruri mi-au fost spuse de oameni care au luptat în al doilea război mondial. Există două tabere: guvernanţii împilători împreună cu acoliţii lor, şi noi, ceilalţi douăzeci de milioane de oameni, adică poporul român care învinge întotdeauna.

Domnule Emil Boc, v-aş întreba ce v-au spus părinţii dumneavoastră şi bătrânii din satul natal de ziua persoanelor în vârstă, dar ştiu că nu-i mai ascultaţi de mult timp.

Domnule prim-ministru, domnilor guvernanţi, mergeţi pe un drum greşit! Opriţi-vă! Întoarceţi-vă cu faţa către poporul român, ascultaţi-i glasul şi durerile până nu e prea târziu!

Domnul Mircia Giurgiu:

"Alimentaţia sănătoasă începe din şcoală"

În acest mandat am iniţiat un proiect de lege care vizează implementarea programului de încurajare a consumului de fructe. Această propunere legislativă vine ca o continuare firească a legii pentru o alimentaţie sănătoasă în şcoli, dar şi ca urmare a politicii Comisiei Europene privind introducerea Programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli în vederea combaterii obezităţii infantile.

Consiliul Uniunii Europene a alocat pentru implementarea Programului de distribuire gratuită a fructelor în şcoli un ajutor comunitar de 90 milioane euro/an şcolar pentru aprovizionarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu fructe, începând cu anul şcolar 2009-2010. În aceste condiţii, România beneficiază de un ajutor anual de 4,9 milioane euro, la care se adaugă o cofinanţare naţională obligatorie de 1,6 milioane euro.

Prin această propunere legislativă se încurajează consumul de fructe în şcoli prin formarea de obiceiuri nutriţionale sănătoase, se asigură absorbţia de fonduri europene şi se stimulează producţia autohtonă de fructe.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a 400 gr de fructe şi legume zilnic. La nivelul Uniunii Europene se remarcă o preocupare în privinţa alimentaţiei sănătoase şi a combaterii obezităţii, mai ales în rândul tinerilor. Documentul Comisiei, publicat în anul 2007, cât şi declaraţiile tuturor celor implicaţi în proiecte vizând alimentaţia sănătoasă au subliniat nevoia şi importanţa unei strategii europene pentru încurajarea alimentaţiei sănătoase.

Domnul Neculai Răţoi:

"Dreptul la demnitate"

Deşi există Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice instituită de către Adunarea Generală a ONU acum 20 de ani, standardele de trai şi recunoştinţa ce li se cuvin vârstnicilor sunt departe de aşteptări. 1 octombrie ar fi trebuit să fie o zi a bucuriei, a liniştii, a lipsei de griji, dar, din păcate, a fost o zi tristă, pentru că cele mai multe persoane cu vârsta de peste 60 de ani trăiesc prin mila lui Dumnezeu, într-o permanentă luptă pentru supravieţuire.

Pentru persoanele vârstnice, sănătatea este esenţială. Doar o stare de sănătate bună le permite acestor români să participe activ la viaţa socială, culturală şi politică. Fie că au grijă de copii şi de nepoţi - cărora le transmit cunoştinţele, valorile morale şi experienţa lor - fie că îşi continuă munca în diverse domenii, fie că fac parte din structurile administrative locale, vârstnicii au întotdeauna un cuvânt important de spus.

Deşi vârstnicii ar trebui să fie respectaţi şi ar trebui promovate politici foarte precise şi susţinute care să li se adreseze, în România lui 2010, lipsesc condiţiile care să ofere demnitatea unei vieţi decente până la capăt. Accesul limitat la serviciile de specialitate, bolile cronice şi dizabilităţile care se accentuează cu trecerea anilor, lipsa mijloacelor financiare, dar şi exodul de cadre medicale reprezintă principalele explicaţii pentru sănătatea precară a acestei categorii de vârstă. Pentru că veniturile din pensie sunt limitate, oamenii sunt forţaţi să găsească un loc de muncă prin care să-şi asigure un trai decent. Persoanele cu o vârstă înaintată nu au însă posibilitatea de a se angaja, pentru că angajatorii evită să le acorde o şansă.

În România lui 2010 politicienii nu recunosc drepturile celor care au muncit o viaţă întreagă, dimpotrivă, le scad veniturile prin diminuarea punctului de pensie, prin creşterea TVA, prin majorarea preţurilor la medicamente, la produsele alimentare şi utilităţi, şi peste toate acestea, prin majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. În aceste condiţii, mulţi bătrâni trăiesc sentimentul excluderii şi al abandonului, se simt singuri şi inutili, trăiesc în nevoi şi sărăcie.

Statul nu are decât o singură obligaţie faţă de aceşti oameni: să le asigure o viaţă demnă. Până atunci, le rămâne doar speranţa...

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernul şi-a pierdut busola"

Partidele aflate la guvernare şi-au pierdut busola. Este un tablou pictat care nu se încadrează în niciun curent, în nicio logică. Dacă în 2008 şi mai bine de jumătate din 2009, preşedintele şi premierul au afirmat sus şi tare că în România nu este criză şi ne putem înfrupta, fiecare după cum putem, din banii ţării, pensii şi salarii nesimţite, din lucrări acordate pe ochi frumoşi sau din proiecte electorale care nu folosesc nimănui, în 2010 am crezut că Guvernul ia în serios situaţia gravă în care a ajuns România şi porneşte la treabă.

Măsurile anunţate nu au fost puse nici până acum în practică peste tot. Dacă măsura dictată de Traian Băsescu, de micşorare a pensiilor, a fost declarată neconstituţională, prezidentul a luat-o pe câmpii şi a declarat impozitarea tuturor veniturilor, de la preoţi, manelişti, pensionari cu pensii sociale, meditaţii, laptele din piaţă şi şpaga doctorilor. Bugetele locale sunt zdrenţuite, abia mai fac faţă plăţii salariilor şi eventual pentru oblojirea rănilor de pe urma inundaţiilor.

Ne-am obişnuit, de asemenea, ca preşedintele Băsescu precum şi premierul Boc să-şi bată joc de toate categoriile sociale din România. După ce profesorii sau medicii au fost insultaţi de multe ori de către Băsescu sau Boc prin faptul că nu-şi fac meseria cum trebuie şi că nu acceptă salarii mici, de parcă înainte câştigau foarte bine, a venit rândul poliţiştilor să intre în gura preşedintelui şi bineînţeles a aghiotantului Boc.

Decizia lui Băsescu şi a lui Boc de a renunţa pentru moment la serviciile poliţiştilor nu face decât să creeze o criză între instituţiile statului. Prima consecinţă a fost faptul că ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga şi-a dat demisia în semn de onoare, fiind înlocuit cu un ilustru necunoscut, care nu s-a făcut remarcat cu absolut nimic.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Revoluţie în învăţământ"

Fără un învăţământ performant, procesul manelizării sale definitive este inevitabil. Anul şcolar a început sub tirul de nemulţumiri. În România cred că doar aproximativ 50 la sută dintre elevi ar merita să obţină bacalaureatul. Nu-i poţi pretinde unui sistem de învăţământ care a oferit unor elevi cu medii foarte mici posibilitatea de a accede în mediul liceal să-i înţelepţească pe aceştia în patru ani la nivelul standardelor unui bacalaureat exigent.

Revoluţia în învăţământ ar trebui accelerată şi să aibă repere concrete. Salarizarea decentă, "aerisirea" programelor, renunţarea la teorie ca vedetă a discursului didactic, asigurarea unei baze didactico-materiale moderne, profesionalizarea managementului, implicarea obiectivă a comunităţii, asanarea mediului universitar tip "fabrică de diplome şi doctori", fundamentarea unor ţinte autentice, elaborarea unei legislaţii prin care să poată fi sancţionată impostura profesională sunt numai câteva dintre dorurile unei revoluţii aşteptate. Există absolvenţi de liceu şi masteranzi în varii ştiinţe care nu pot redacta o cerere fără a lăsa în urmă un nou masacru ortografic.

Dacă mediul educaţional nu va fi transformat într-unul atractiv, vom avea, într-un timp scurt, doar profesori de nota 5 şi astfel, în aproximativ cincisprezece ani vom ruina sistemul de învăţământ.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Salvarea sistemului de sănătate"

Cum arată acum sistemul de sănătate din România o ştim cu toţii. Cum va arăta peste zece ani, nu putem şti, atât timp cât nu există măsuri concrete pentru atragerea fondurilor către sănătate şi de reformare a sistemului. În acest moment, în România nu există date reale privind costurile din sănătate, criteriile pentru obţinerea de fonduri fiind bazate pe numărul cazurilor rezolvate (DRG) pentru spitale şi, desigur, medicii sunt interesaţi să aibă cât mai multă cazuistică.

Anual, 200.000 de persoane din România se tratează în Ungaria şi în alte ţări.

De exemplu, gravidele şi copiii au gratuitate şi prioritate la servicii medicale, însă viitoarele mame se confruntă cu realitatea încă de la prima vizită la medic - ele trebuie să scoată sume consistente din buzunar dacă ţin la sănătatea lor şi a copilului. Acestea află că trebuie să se adreseze unui laborator pentru un set minim obligatoriu de analize care sunt şi gratuite, teoretic.

Deteriorarea situaţiei economice se reflectă şi în această activitate. Gratuitatea există doar pe hârtie. Laboratoarele aflate în relaţie contractuală cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate nu mai au fonduri pentru analize. Gravidele şi copiii mici ar trebui să aibă acces la analize, chiar dacă fondurile s-au epuizat. Laboratoarele îi refuză şi le cer să vină luna viitoare, dar numai pe bază de programare.

Cât nu este prea târziu, dorim ca guvernanţii să găsească soluţii pentru salvarea sistemului sanitar românesc şi sperăm ca prin descentralizare să se investească mai mult în Sănătate.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Portretul de preşedinte, mutilat de Traian Băsescu"

Mecanismul de seducţie al lui Traian Băsescu s-a bazat pe faptul că un scandal cu cât este mai respingător, cu atât atrage mai tare. Atunci şi-a asumat rolul de a fi scandalul acestei ţări, al acestor vremuri.

Când Traian Băsescu deschide gura produce vrajbă, înşelătorie şi sărăcie. E pe cale să desăvârşească un stat securistic, sub acoperire de ţară europeană.

Dezbinând oameni, încăierând categorii sociale, împingându-i în proiecte personale egoiste, Traian Băsescu a crezut că-i va putea domina pe români, ca pe o masă de manevră dispusă să se amuze de dansurile sale ţigăneşti, de glumele lui grosolane.

Traian Băsescu este expresia unei estetici a urâtului şi exponentul unei culturi a inculturii. Mentalitatea sa de "stăpân" de gaşcă se reduce la: "Banii proştilor sunt bogăţia deştepţilor", în cazul de faţă proştii fiind contribuabilii români.

Cel care ar fi trebuit să fie ocrotitorul naţiunii este primul care a împins-o spre prăpastie. Cel care ar fi trebuit să fie simbolul statului, motiv de mândrie pentru cei mai mulţi dintre concetăţeni, a ajuns bătaia lor de joc şi persoana pe care toţi demnitarii străini o ocolesc. Cel chemat să domolească tensiunile şi să aplaneze conflictele din societate este primul care ridică piatra. Cel care ar fi trebuit să fie un model, în special pentru tineri, argumentează cu propria persoană că a fi vicios şi a nu învăţa sunt reţetele de succes în ţara sa de "mâna a doua". Traian Băsescu a mutilat portretul de preşedinte al României, a caricaturizat cea mai înaltă funcţie a statului român, a făcut din epoca sa una a imposturii, a jafului şi a disperării.

Aşa cum se zvoneşte, Traian Băsescu este cu adevărat bolnav. La prima vedere, ai spune că doar îşi urăşte sincer propriul popor, dar parcă e mai mult decât atât. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării ar trebui să se autosesizeze. Întrebarea firească în această situaţie este dacă în structurile de siguranţă naţională mai sunt şi oameni fideli profesiunii lor, statului român, şi nu doar banilor şi stăpânilor.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Preşedintele şi protestul poliţiştilor"

Dacă prin alte ţări politica se face prin jocul şi balansul dintre putere şi opoziţie, noi avem parte de ceva cu totul special. Politica românească de azi îşi bazează deciziile pe divorţul ireversibil dintre Traian Băsescu şi lumea reală. Cu cât îl contrazice mai tare realitatea de fiecare zi pe preşedinte, cu atât e mai supărat preşedintele pe ea şi vrea s-o pedepsească.

După ce a renunţat la profesori şi la medici, obligându-i să ia calea pribegiei prin tăierea salariilor cu 25%, a îngenuncheat oamenii de cultură şi a etichetat ţara drept una de mâna a doua, Traian Băsescu face încă un gest de excludere şi umilire a instituţiilor statului, care reprezintă de fapt încă un pas în instaurarea dictaturii personale.

Şeful statului a fost foarte afectat personal de manifestaţia poliţiştilor şi de atitudinea jandarmilor. Practic, pentru el s-a prăbuşit o ultimă redută. Acestea sunt instituţii unde domneşte disciplina şi unde se acţionează la ordin. Oare nici la ordin nu mai pot fi oamenii mulţumiţi şi liniştiţi? Obişnuit o viaţă întreagă să conducă înţelept vapoare, ministere, oraşe sau ţări prin bătaie cu pumnul în masă, ameninţări scrâşnite şi ţipete, Traian Băsescu a constatat că există un moment în care metoda asta nu mai funcţionează.

Gestul fără precedent al lui Băsescu poate fi considerat un atac la adresa fostului ministru de interne. Şi cum e maestru în diversiuni, să inducă frica atât printre sindicalişti care anunţă mari mişcări de stradă în perioada următoare, cât şi în rândurile românilor care ar vrea să li se alăture protestatarilor şi să îi susţină. Jocul prezidenţial la intimidare ar fi doar începutul, pasul următor ar fi modificarea legislaţiei, astfel încât dreptul constituţional la întrunire să fie restrâns. Băsescu s-a folosit totodată de manifestaţia din poarta Cotrocenilor pentru a deturna discuţia publică de la miezul problemei - criza profundă în care a împins ţara.

Prin protest, oamenii legii au dorit să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul ordinii şi siguranţei publice în urma tăierilor de salarii şi disponibilizărilor de personal, măsuri ce pot fi considerate un atentat la securitatea naţională.

Protestul poliţiştilor, cu răsunet puternic în ţară şi în străinătate, arată cât de izolat este regimul care se luptă cu propria populaţie.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România riscă un nou infringement în energie"

Trecerea Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în subordinea Secretarului General al Guvernului nu este văzută cu ochi buni de către Comisia Europeană, deoarece ANRE trebuie să fie o instituţie independentă, puternică, să se autofinanţeze şi să fie în subordinea Parlamentului.

Politizarea instituţiei, lipsa de independenţă şi tăierea salariilor specialiştilor din cadrul autorităţii contravin normelor europene şi au provocat îngrijorare.

Piaţa noastră de energie trebuie să asigure condiţii care să respecte principiile din legislaţia europeană. Interconexiunile României cu statele vecine trebuie să asigure nu numai importul de gaze, ci şi exportul. Conducta Szeged-Arad permite numai importul de gaze naturale. Interconexiunea în sine aduce României un plus de securitate în alimentarea cu gaze, prin accesul la alte surse decât Rusia.

Liberalizarea pieţei nu înseamnă o creştere substanţială a preţurilor solicitate pentru gazele naturale, ci o adaptare mai bună a ofertei în funcţie de cerere. Preţul nu mai trebuie reglementat pentru operatorii economici, ci numai pentru populaţie, astfel încât să se pună bazele unui sistem de acordare a ajutoarelor sociale direct către consumatorii vulnerabili, şi nu prin preţ.

Ţara noastră trebuie să treacă la liberalizarea pieţelor de gaze şi electricitate fără să mai reglementeze tarifele pentru unii agenţi economici.

Dacă România nu prezintă Comisiei Europene un răspuns satisfăcător în privinţa liberalizării complete a pieţei gazelor şi electricităţii până în februarie 2011, Comisia va apela la instanţele internaţionale pentru rezolvarea acestui diferend.

Agenţia Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei trebuie să devină o autoritate independentă, insubordonată politic, altfel România riscă un nou infringement în energie.

Domnul Petru Călian:

"Economia românească, necunoscuta ecuaţiei UE"

În perioada 27 - 30 septembrie am participat la o deplasare oficială în Polonia, alături de alţi membri ai Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă. În urma acestei vizite, am constatat, cu regret, slabele relaţii bilaterale privind balanţa schimburilor comerciale. Astfel, dacă în ţara noastră îşi desfăşoară activitatea peste 400 de firme poloneze, în Polonia doar două firme româneşti sunt înregistrate. Produsele româneşti nu sunt cunoscute şi promovate pe piaţa europeană. Asemănătoare din mai multe puncte de vedere, aceste două mari ţări ale UE se pot ajuta reciproc la capitolul schimburi, Polonia reprezentând o supapă de refulare a economiei româneşti.

Am participat la discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri din industria lemnului, propunându-le să investească în România. Argumentez această propunere prin prisma faptului că ţara noastră deţine infrastructura necesară pentru prelucrarea lemnului, precum şi forţă de muncă ieftină şi bine calificată. În urma discuţiilor s-a convenit ca în a doua jumătate a lunii noiembrie să se organizeze în România o întâlnire între oamenii de afaceri polonezi şi români din industria lemnului. Un al doilea pas în colaborarea româno-polonă va fi reprezentat de organizarea unui târg pentru promovarea produselor poloneze în România.

Un alt aspect semnalat în urma vizitei oficiale face referire la vinul românesc, care nu se regăseşte în supermarketurile şi restaurantele din Polonia. Piaţa vinului românesc, are un mare potenţial de export pe piaţa polonă, însă acest potenţial este nevalorificat. Delegaţia României a propus ambasadorului Gheorghe Predescu intensificarea mediatizării vinului românesc prin contracte cu supermarketurile şi prin deschiderea de en-gros-uri cu aceste produse.

România stă prost la capitolul promovării economiei şi produselor pe piaţa europeană. Există fonduri europene nerambursabile direcţionate în promovarea produselor ţărilor nou intrate în UE, fonduri care acoperă 60% din valoarea proiectului. Am să propun ca în Legea bugetului de stat pe 2011 să se aloce fonduri pentru promovarea produselor româneşti, astfel, statul să suporte 40% din valoarea proiectelor de promovare a economiei româneşti pe piaţa comunitară. Spre exemplu, Polonia este ţara cu cea mai mare absorbţie a fondurilor, reuşind să atragă 19,3% din totalul ajutoarelor comunitare oferite ţărilor membre UE.

Pe plan bilateral, în urma discuţiilor avute cu vicepreşedintele Seimului Republicii Poloneze (Camera Deputaţilor), precum şi cu vicemareşalul Senatului, am obţinut sprijinul Parlamentului polon în vederea aderării României la Spaţiul Schengen, precum şi vizita preşedintelui Poloniei în România, în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Domnul Petru Movilă:

"Apel la responsabilitate parlamentară"

Ne aflăm astăzi într-o mare dilemă a democraţiei constituţionale româneşti, pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte suntem într-o criză a moralităţii parlamentare.

Parlamentul României are responsabilitatea constituţională de a-şi exercita atribuţiile conferite de statutul de unică autoritate legiuitoare a statului. De ceva vreme, lucrările plenului Camera Deputaţilor, cât şi ale Biroului permanent sunt blocate de Opoziţie. Dar nu printr-un instrument constituţional, ci printr-o atitudine neparlamentară, printr-un comportament ce solicită o anumită îndreptare. Absenteismul în masă al Opoziţiei de la lucrările structurilor Camerei Deputaţilor a determinat blocarea lucrărilor noastre. S-au invocat motive diverse pentru a scuza acest comportament deviant al Opoziţiei. Niciun motiv nu poate scuza comportamentul de chiul în masă, pentru că acesta contravine intereselor generale ale statului. Alegătorii ne-au trimis aici pentru a-i reprezenta în Parlament, pentru a le reprezenta interesele legitime, nu pentru a pleca din plenul Parlamentului. Legea fundamentală oferă instrumente constituţionale pentru manifestarea Opoziţiei. Nu putem să ne permitem să folosim un comportament deviant, pe care legea îl interzice.

Pe lângă încălcarea Legii fundamentale, această situaţie se traduce prin criza moralităţii parlamentare a Opoziţiei. Noi suntem aici pentru a face legi bune pentru societate, pentru a reglementa relaţiile sociale astfel încât să existe bună înţelegere între oameni în orice relaţie s-ar afla ei. Însă Opoziţia nu este în stare să respecte moralitatea pe care o reclamăm cetăţenilor. Ce să mai înţeleagă omul de rând? Nu-şi poate justifica posibila lipsă a moralităţii prin faptul că şi parlamentarii opoziţiei au acelaşi comportament?

Într-o democraţie reală, demnitatea pentru legile ţării este pe primul plan al preocupărilor noastre. În momentul în care nu există moralitate parlamentară, se creează haosul politic.

Vă invit pe toţi colegii, în special pe cei din partea Opoziţiei, să trecem peste orgoliile personale şi să facem front comun pentru ca lucrările Camerei Deputaţilor să se desfăşoare spre binele întregii societăţi. Mai ales, stimaţi colegi, că societatea se află într-un impas economic, impas al cărui rezolvare nu poate fi găsită prin haos, ci prin exercitarea morală a atribuţiilor constituţionale parlamentare.

Domnul Cornel Pieptea:

«Fantomele afacerilor marca "Videanu" apar după patru ani»

Primăria Capitalei a decis în urma cu mai bine de patru ani, prin votul Consiliului General al municipiului Bucureşti, format în majoritate din membri PD, să contracteze, prin Ministerul Finanţelor Publice, un împrumut rambursabil de aproximativ 112 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru "Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale în Bucureşti".

Pentru primul pachet de şcoli ce urma să intre în programul BEI, 11 la număr, primarul PD, domnul Adriean Videanu, a organizat o licitaţie ilegală, în urma căreia aproximativ 5 milioane de euro au fost viraţi firmei SC GENERAL CONSTRUCT & CONSULT SRL, firmă care a furnizat, pentru câştigarea licitaţiei, o scrisoare de garanţie falsă. Deşi lucrarea a fost plătită integral, firma de construcţii nu a reabilitat mai nimic.

Caracterul ilegal al licitaţiei a fost constatat în timpul unui control al BEI împreună cu inspectorii OLAF. Ca urmare a acestui tun financiar marca Videanu, Primăria municipiului Bucureşti a fost nevoită să accepte condiţiile impuse de BEI, pentru a nu risca blocarea tuturor proiectelor aflate în derulare şi finanţate prin BEI.

Practic, PMB este obligată să achite anticipat cei aproximativ 5 milioane de euro aferenţi primului pachet de finanţare din împrumutul cu BEI.

În urmă cu doar câteva zile, mai precis în data de 29 septembrie 2010, tot consilierii Partidului Democrat (PDL actualmente) au fost cei care au aprobat prin vot plata anticipată, încercând astfel să pună "capacul" peste o altă afacere a primarului "Bordură" şi a SC Partidul Democrat Liberal SA.

Domnilor şi doamnelor deputaţi ai PDL, zi de zi vă urmăresc în spaţiul public cerând reforma clasei politice, reforma statului şi atenta cheltuire a banului public. Cum se face însă că pe această temă nu am văzut nicio luare de poziţie clară şi publică de condamnare a dubioasei licitaţii?

Îmi permit, dragi colegi, să vă atrag atenţia că lipsa dumneavoastră de reacţie poate fi considerată complicitate, fie ea şi morală, cu afacerile oneroase ale distinsului Adriean Videanu.

De asemenea, vă îndemn să priviţi cu aceeaşi ochi atât pe răii moguli, cât şi pe nobilimea PDL-istă, asta dacă nu cumva vreţi să atingeţi pragul de intrare în Parlament.

Domnul Georgian Pop:

"Siguranţa transporturilor pe căile navigabile interne"

Transportul naval este unul dintre cele mai vechi sisteme de transport, dezvoltându-se vertiginos mai ales datorită avantajelor pe care le are în comparaţie cu celelalte categorii de transport. Schimbările economice şi sociale din ultimii 20 de ani din România au generat o politică de dezvoltare şi creştere a capacităţii de transport a flotei maritime şi fluviale. Eforturile s-au concentrat spre modernizarea porturilor, în scopul facilitării comerţului, spre perfecţionarea tehnicilor şi tehnologiilor din dotarea navelor şi porturilor, spre creşterea capacităţii de trafic etc.

Un obiectiv major al politicii în acest domeniu este creşterea gradului de siguranţă şi protecţie, în sensul combaterii infracţionalităţii pe căile navigabile româneşti. În prezent, fenomenul infracţionalităţii capătă forme diverse, manifestându-se tot mai frecvent şi în domeniul transporturilor navale. Aceste tendinţe impun o orientare flexibilă a strategiilor de acţiune ale autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul siguranţei publice.

Prin declaraţia politică de astăzi doresc să trag un semnal de alarmă referitor la faptele de agresiune asupra navelor de marfă, ce pun în pericol viaţa personalului navigant şi se soldează cu jefuirea mărfurilor. Pentru exemplificare vă expun cazul căpitanului Zvezdniy Zapkizeanov, care în data de 23.09.2010 se afla la bordul unei nave ce transporta fier vechi pe canalul Dunăre - Marea Neagră - Cernavodă - Agigea. Nava a primit instrucţiuni să acosteze la dana km 3 mal stâng pentru revizie şi ecluzare, ceea ce s-a şi întâmplat, la ora 18:15. În câteva minute apar 10 maşini din care coboară circa 20 de persoane care încep să descarce fierul vechi. Jaful s-a petrecut într-un ritm alert, toate cele 10 maşini fiind încărcate, plus alte 3 - 5 tone de fier vechi fiind descărcate pe mal. În scurt timp, au apărut şi poliţiştii alertaţi de către pilot şi reprezentantul vămii, iar marfa a fost recuperată.

Episodul evocat este relevant pentru formele de infracţionalitate care încep să se diversifice. Cazurile izolate se pot transforma oricând într-un fenomen grav şi complex, dacă nu este tratat cu atenţie şi responsabilitate.

Sunt necesare măsuri urgente şi ferme pentru prevenirea şi combaterea acestui tip de infracţiuni comise pe traseele navigabile interne şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în comerţul naval intern. Instituţiile abilitate ale statului au datoria de a asigura ordinea şi siguranţa în porturile fluviale şi maritime, pe navele de pasageri şi de marfă ce se deplasează pe sectorul românesc al Dunării şi Mării Negre.

Siguranţa transporturilor navale trebuie să fie o prioritate a politicii de stat, tocmai pentru faptul că securitatea acestora este o condiţie a dezvoltării comerţului intern şi a economiei în general.

Domnul Călin Potor:

"Opriţi tragediile din Armata Română!"

O altă tragedie a cutremurat Armata Română, după decesul sergentului major Marius Florin Sfecheş şi a soldatului Cristian-Petru Filip, căzuţi la datorie în Afganistan. Lacrimi, durere, un ultim omagiu, declaraţii de condoleanţe, drapel coborât în bernă, avansare tardivă în grad. Toate acestea fără sens... Armata română a plătit scump participarea la cele două războaie mondiale, iar ecourile morţii miilor de combatanţi nu au dispărut nici în zilele noastre.

Consider că participarea bravilor noştri soldaţi în teatrele de operaţii nu se mai justifică absolut deloc în acest moment. Cred că România şi-a făcut datoria cu prisosinţă din acest punct de vedere. Am demonstrat că putem fi parteneri loiali ţărilor membre NATO, că marile puteri ale lumii se pot baza pe noi, însă jertfele umane trebuie să înceteze într-un fel. Cu cei doi, numărul militarilor români morţi în Afganistan se ridică la 17, iar cel al răniţilor la 55. Este prea mult! Până mai ieri, moartea soldaţilor români era folosită de mai-marii ţării în scop electoral, acum însă dispariţia lor nu mai foloseşte nimănui...

Pe fondul intenţiei tot mai multor state de a-şi retrage trupele din teatrele de operaţii, sunt de părere că România trebuie să reflecteze mult mai serios asupra acestui demers. În plin proces de restructurare internă, Armata Română trebuie să fie mult mai concentrată pe derularea reformelor instituţionale şi pe creşterea gradului de profesionalism. Trebuie să urmărim mult mai mult performanţa internă a Armatei, şi abia apoi să ne ocupăm de misiuni de salvarea a altor state, însă nu cu preţul unor vieţi nevinovate. Iată de ce reiterez ideea că România trebuie să-şi retragă trupele din teatrele de operaţii, până nu vom fi nevoiţi să avem mai multe sicrie decât militari... Cred că mai-marii Armatei şi ai statului trebuie să reflecteze mai serios asupra acestui aspect. Sacrificiile soldaţilor români trebuie curmate definitiv prin retragerea trupelor, cu atât mai mult cu cât ne-am făcut cu prisosinţă datoria faţă de partenerii noştri externi din NATO şi Uniunea Europeană.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"De ziua educaţiei - arc peste timp"

"Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru ca memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcolile de la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi... cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot..."

Nu, stimaţi colegi, nu este părerea mea despre învăţământul românesc, deşi realităţile sunt similare până la congruenţă, ci este ceea ce scria - cu mai bine de 100 de ani în urmă, în ziarul "Timpul" (1878) - Mihai Eminescu.

Şi pentru că podul peste timp pare perfect, astăzi, de Ziua educaţiei, voi continua să citez din acelaşi autor, pentru ca noi, cei chemaţi să schimbăm lucrurile, să luăm aminte:

"Învăţători care nici nu ştiu a scrie bine dau în mâna copiilor cărţi pe care nici ei nu le înţeleg. Multe sunt plagiate neruşinate de pe cărţi străine, cu atât mai scandaloase cu cât plagiatorii s-au dispensat până şi de cunoştinţa elementară a limbi române, dând textele într-o formă nemistuită şi necorectă, proprie a nimici simţul logic al şcolarilor. Aceştia, când au ajuns la capăt cu învăţătura, rămân cu capul plin de cunoştinţe al căror înţeles nu l-au ştiut niciodată şi de care nu se pot folosi în nici un fel. Rămân, astfel, cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi şi umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generaţiei viitoare, sistemul de stricare a minţii şi a inimii."

Domnul Cristian Rizea:

"Ţara arde şi PDL este în campanie electorală!"

Atunci când economia este la pământ, când rata şomajului creşte de la o zi la alta, când oamenii ies în stradă pentru că salariile lor reprezintă o insultă la adresa muncii lor de-o viaţă, când avem catedre în spatele cărora nu se află dascăli, când mor oameni în spitale pentru că medicii nu au nici aparatura necesară pentru a-i trata şi nici medicamentele necesare, atunci guvernanţii se gândesc la campanie electorală!

Afirmaţia aceasta parcă este desprinsă dintr-un banc. Din nefericire nu este aşa. Din nefericire guvernanţii au îndrăzneala de a vorbi despre campanie electorală într-un moment în care cetăţenii acestei ţări numai la vot nu se gândesc. Eu am sentimentul că aceşti oameni se străduiesc foarte tare să ducă România la dezastru. Niciodată nu am considerat că membrii Partidului Democrat Liberal sunt nişte oameni capabili să reformeze acest stat, capabili să implementeze politici publice, capabili să scoată România din criză, însă comportamentul lor de la reuniunea de duminică de la Suceava mi-a arătat că îi supraapreciam. Aici nu avem de-a face doar cu oameni incapabili, ci cu oameni care funcţionează după un alt sistem de logică.

Liderii de seamă ai PDL au făcut o paradă de afirmaţii deplasate în timp ce ar fi putut să profite de prilejul adunării pentru a se gândi în grup la soluţii optime pentru a depăşi această perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic şi social. Doamna Raluca Turcan a vrut să dea dovadă de simţ al umorului inventând cuvinte, domnul Gheorghe Flutur a apelat la o veche zicală românească pentru a ne sugera nouă, membrilor Partidului Social Democrat să nu-i mai deranjăm, iar premierul a anunţat bucuros că vom ieşi din criză pentru a mia oară, însă devansează termenul de parcă ar juca la ruletă. Domnule Emil Boc, ţara aceasta nu este o ruletă! Nu vă mai comportaţi ca şi cum ar fi!

Recomandarea mea sinceră pentru liderii PDL este să se preocupe de guvernarea acestei ţări atât cât încă se află în această postură, şi să nu mai sfideze milioanele de cetăţeni români care privesc disperaţi la ei şi aşteaptă ca ceva să se schimbe în bine. Este nefiresc şi lipsit de bun-simţ ca membrii partidului politic aflat la guvernare să vorbească despre campania electorală care se află la distanţă de doi ani de zile. Reiterez mesajul pe care l-am transmis domnilor din PDL, acela că, dacă nu se simt în stare să guverneze, sau dacă este prea grea pentru ei aceasta sarcină, se pot da oricând la o parte, îşi pot prezenta în orice moment demisiile de onoare, după modelul colegului lor, domnul Vasile Blaga!

Domnul Marius Rogin:

"Mişcări la dreapta spectrului politic apusean"

Alegerile din Olanda, Danemarca şi Suedia demonstrează că formaţiunile populiste, antiimigraţioniste şi antiislamice încep să fie în vogă.

Concomitent, în SUA a luat amploare mişcarea intitulată Tea Party. Prea puţin traductibil ca "ceai dansant" şi greu de definit, Tea Party este un fenomen ce semnalează alunecarea evidentă spre dreapta a unei mari părţi a electoratului american, nemulţumit de poziţiile prea liberale ale Partidului Republican. Partid care în ultimele decenii s-a transformat în tradiţionala porta-voce a revendicărilor conservatoare de peste ocean.

Toate aceste succese înregistrate la dreapta spectrului politic de formaţiuni şi mişcări noi par să anunţe o revoluţie conservatoare de amploare în occident. Schimbările din interiorul dreptei, simultane cu tot mai accentuata degradare a popularităţii doctrinelor de tip social-democrat nu afectează doar scena scandinavă sau americană, ci chiar şi Germania. Adepţii ultimului mare partid popular german nescindat, care este Uniunea Creştin-Democrată, o formaţiune concepută astfel încât să înglobeze toate curentele conservatoare şi să nu permită apariţia altor grupări, mai radicale dar legitimate democratic, la dreapta ei, sunt dezbinaţi.

Nu puţini se întreabă în Germania în ce măsură CDU, care în ultimii ani s-a mişcat mult spre stânga, spre a dezamorsa potenţialul de nemulţumiri captat de stânga şi de extrema stângă, continuă să fie un partid cu adevărat conservator.

De la o vreme a început să se discute în mod serios despre nevoia constituirii unui nou partid de centru-dreapta, mai clar axat pe revendicările segmentului de dreapta al electoratului german.

La baza tuturor frustrărilor care alimentează în occident apariţia şi dezvoltarea unor tot mai consistente mişcări de dreapta se regăseşte pretutindeni o crescândă angoasă.

Specialiştii consideră că ar exista diferenţe substanţiale între ceea ce se întâmplă în SUA şi în Europa. În cazul americanilor, componenta religioasă din Tea Party ar fi, de pildă, net mai puternică decât în Europa, în rândul conservatorilor germani nemulţumiţi de deschiderea spre stânga a CDU, argumentaţia aparţine de pildă politologului german Thomas Poguntke, de la Universitatea Heinrich Heine din Duesseldorf.

Existenţa multor elemente comune, odată combinate, ar putea favoriza izbucnirea şi extinderea în vest a unei noi mişcări de dreapta, greu de contestat. Frământările din dreapta spectrului politic, comune celor mai avansate democraţii occidentale, par a fi, în ultimă instanţă, consecinţa unei crize identitare. La originea ei se află nu doar angoase de sorginte economică.

Aceste frământări sunt, neîndoielnic, şi expresia nemulţumirilor difuze ori acute generate de elitele politice şi culturale al căror discurs politic corect e resimţit de mulţi ca excesiv şi mai cu seamă ca fiind rupt de realitatea cotidiană a societăţilor deschise, globalizate. În cauză este incapacitatea vădită a acestor elite postmoderne de a adresa adecvat chestiunea identităţii unor segmente largi ale propriilor electorate, nevoia lor de un set de valori clare.

Doamna Maria Stavrositu:

"Cazinoul din Constanţa aniversează 100 de ani în ruină!"

Cazinoul este o clădire istorică din municipiul Constanţa, aflat pe faleză, pe Bulevardul Regina Elisabeta. Este unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului. A fost construit în anul 1909 şi inaugurat în august 1910, după ce vechea construcţie din paiantă şi lemn a fost distrusă de o furtună, în anul 1891.

Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale Constanţei, care acum stă să cadă. Planurile pentru construcţia edificiului au fost făcute de arhitectul Petre Antonescu şi se inspirau din tradiţiile artei româneşti. Pe parcurs, ele au fost schimbate de arhitectul francez Daniel Renard. Partea superioară a clădirii este decorată cu elemente arhitecturale de forma navelor antice (rostrale), cu capete de berbec şi ghirlande de alge marine, în timp ce interiorul este somptuos, cu scări şi balustrade impunătoare, coloane îmbrăcate în stucatură şi pereţi cu brâuri din marmură.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu şi D. Maimarolu sunt solicitaţi să se deplaseze la Constanţa pentru a studia Cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecţiei s-a materializat printr-un important act care conţine opiniile documentate şi bine susţinute ale unor personalităţi de real prestigiu.

Observaţiile privesc adăugarea de spaţii: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie şi dependinţele necesare, restaurant care va fi pus în legătură cu terasa din spatele uşii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat şi degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar şi suprimarea de trepte sau ferestre. Ultimele lucrări de restaurare şi modernizare a Cazinoului au fost făcute în anul 1937 de proiectantul Daniel Renard.

La fix o sută de ani de la inaugurare, o simplă plimbare pe faleză dezvăluie aceeaşi clădire impunătoare care-şi întâmpină aniversarea într-un mod trist şi deplorabil: geamuri sparte, uşi închise, crăpături, tencuiala căzută... Treptele şi pavajul sunt sparte iar între crăpăturile de marmură a crescut iarba. Pereţii monumentului au fost pictaţi cu diferite mesaje: "Proprietate privată", "Dacă te văd în cazinou, te împuşc" sau "Închis vizitatorilor. Întrebaţi la Primărie". Acum sunt şterse, asta e marea realizare a municipalităţii sau a firmei care ar fi trebuit să reabiliteze edificiul. Au apărut altele, în loc. "Nu treceţi. Obiectiv..." nu se mai vede completarea pentru că e căzută tencuiala, obscenităţi de-ale microbiştilor, "Andreea plus Ilie = Love", "Te ador"... În locul pe unde odinioară se făcea aprovizionarea cazinoului, acum se adună gunoiul.

Ce face primarul PSD Radu Mazăre?Ameninţă, tot el, că vinde clădirea chinezilor.

Asta după ce acum trei ani Primăria Constanţa a concesionat Cazinoul către o firma din Israel (Queenco Leisure International), firmă care urma să realizeze lucrările de modernizare a clădirii. Practic, odată cu concesionarea, autorităţile locale s-au spălat pe mâini şi au pasat unul dintre edificiile emblematice ale Constanţei pe mâna unor afacerişti. Ce a făcut această companie? Nimic. Firma se obliga în 2007 să investească 9 milioane de euro numai în primii cinci ani. Au trecut trei, iar acum, şi-l citez pe Radu Mazăre, "A intrat în incapacitate de a mai băga toţi banii şi de a renova, din cauza crizei internaţionale". Deci nu va mai face nimic. Au trecut ani în care s-ar fi putut face ceva, timp în care clădirea s-a degradat şi mai mult.

Prin această declaraţie politică vreau să atrag atenţia că soarta simbolurilor naţionale care arată parcursul istoric al ţării noastre nu poate fi tranzacţionată în funcţie de interesele de moment ale unui partid sau nivelul cultural al unor edili vremelnici. Şi aş putea adăuga aici şi Peninsula din Constanţa, zona veche a oraşului, care ar trebui redată constănţenilor şi viitorului lor.

Solicit, de la tribuna Parlamentului României, atât Primăriei municipiului Constanţa, cât şi Ministerului Culturii să-şi unească eforturile pentru salvarea Cazinoului din Constanţa.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Cum reuşim din nou să ne facem de râs în Europa"

Săptămâna trecută, tentativele reprezentanţilor Puterii de a denigra Opoziţia au atins culmile grotescului. S-a ajuns la până acolo în a se afirma că liderii Opoziţiei, împreună cu patroni de presă ar intenţiona să dea lovituri de stat. Cum aceste afirmaţii au venit din partea uneia dintre cele mai mediatizate persoane din România, ministrul Elena Udrea, este de la sine înţeles că spusele acesteia au făcut deja înconjurul Europei. Nu cred că este un secret pentru nimeni că fiecare ambasadă editează în fiecare dimineaţă un buletin al principalelor evenimente din ţară în care este acreditată, buletin care ulterior este trimis la "centru". Numai că declaraţii de genul pregătirii sau intenţiilor unor lovituri de stat nu pot decât să trezească zâmbete prin alte părţi. Şi aceste zâmbete nu se datorează doar acuzaţiilor fanteziste la adresa Opoziţiei, ci şi gradului de (in)cultură a celor care le proferează. Pentru că acelora care le-a ajuns la ureche povestea cu "lovitura de stat", ştiu că aceasta înseamnă o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei militară, folosind forţa. Or, loviturile de stat pentru Elena Udrea sunt intenţiile Opoziţiei de a demara procedurile de suspendare din funcţie a şefului statului, moţiunea de cenzură împotriva guvernului şi nu în ultimă instanţă criticile întemeiate la adresa Puterii, exprimate de diverşi analişti la televiziunile de ştiri. Personal, şi cred că nici pe colegii mei de partid nu ne încălzeşte faptul că Elena Udrea sau alt exponent al puterii se fac de râs în afara graniţelor. În schimb ne doare faptul că, fiind vorba de un oficial al statului român, zâmbetele pe care acesta le provoacă în Occident se contabilizează la capitolul imagine. Este vorba de imaginea României.

Evocarea "loviturii de stat" de către Elena Udrea nu reprezintă însă o noutate. În campania electorală pentru prezidenţiale, Elena Udrea, încercând să justifice acţiunile huliganice de la Timişoara ale unor membri PDL cu ocazia prezenţei acolo a contracandidaţilor lui Traian Băsescu, a afirmat că a fost reacţia mulţimii faţă de o tentativă de lovitură de stat împotriva şefului ei spiritual. O lovitură de stat la fel de inexistentă ca şi acum.

Dacă de la Elena Udrea oricum nu am mari pretenţii, altceva este când aberaţii spune şi premierul Emil Boc. Domnia sa a afirmat zilele trecute: "Doi moguli şi doi politicieni (Crin Antonescu şi Victor Ponta - n.a.) şi-au dat iar mâna pentru suspendarea preşedintelui contrar şi Constituţiei şi intereselor României, având ca unic obiectiv să oprească mersul justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul actualului preşedinte". Sper din tot sufletul ca premierii statelor din UE să nu ştie că Emil Boc este şi profesor de drept constituţional şi că predă la una dintre cele mai prestigioase Universităţi din România. Nu de alta, dar nu ştiu cum le-ar putea explica Emil Boc omologilor săi că o acţiune de suspendare a preşedintelui este contrară Constituţiei. Sau cum ar putea justiţia să nu mai funcţioneze dacă şeful statului este suspendat.

Ştiu că imaginile înregistrării votului final de la Legea sistemului unitar de pensii au făcut deja turul televiziunilor europene. Stau şi mă întreb ce vor răspunde oficialii noştri bântuiţi de lovituri de stat şi acte potrivnice Constituţiei dacă vor fi chestionaţi de reporterii străini privind "miracolul" din Cameră din 15 septembrie a.c. În legătură cu ce părere şi-au făcut oficialii din occident vis-à-vis de acest vot nu cred că mai trebuie să insist. Şi tot la capitolul imaginea României a fost contabilizat şi votul din 15 septembrie.

Doamna Sulfina Barbu:

"Opoziţia în zodia populismului nociv"

Realităţile economice şi sociale ale României, reliefate atât de puternic de criza financiară, funcţionează asemeni unei hârtii de turnesol care ne arată adevăratele trăsături ale actualei Opoziţii parlamentare.

Fie că au fost la guvernare, fie că au trecut în Opoziţie, PSD şi PNL au menţinut o relaţie politică bazată exclusiv pe acţiunea şi discursul populist, lipsite de luciditate economică şi responsabilitate politică.

Este suficient să ne uităm cu atenţie la acţiunile PSD şi PNL din perioada cât au fost la guvernare, 2007 - 2008, precum şi la activitatea de opoziţie din 2009, pentru a vedea riscul la care este supusă stabilitatea economică a României.

În anul 2008, în plin debut al crizei financiare la nivel european, situaţia economică a României este descrisă concis de două cifre: am avut o creştere economică de peste 8%, iar la finalul anului, deficitul bugetar era de 5,4%.

Cineva care nu cunoaşte şi realitatea politică din România şi se uită doar la aceste cifre s-ar putea gândi că un guvern responsabil a generat un asemenea deficit bugetar pregătindu-se pentru a întâmpina criza financiară. Te-ai aştepta de la un guvern responsabil să fi orientat aceşti bani în investiţii, creare de locuri de muncă, deschidere de noi proiecte.

Realitatea anului 2008, an electoral, ne arată însă că deficitul bugetar imens pentru o asemenea creştere economică a fost generat doar de acţiuni electorale care să asigure cât mai multe voturi pentru partidele aflate la guvernare în 2007-2008. Guvernul ultraminoritar PNL, susţinut şi şantajat din Parlament de PSD, a emis în acest interval nu mai puţin de 20 de acte normative care vizau creşteri de pensii şi salarii în sistemul bugetar.

În mod evident acesta este visul oricărui partid politic aflat la guvernare: să ştie că a făcut ce trebuie pentru ca cetăţenii să poată avea un nivel de viaţă mai bun. Însă să nu confundăm voit această dorinţă firească, cu iresponsabilitatea politică şi economică. Presiunea populismului electoral al PSD a determinat PNL ca în 2008 să cheltuiască iresponsabil chiar şi miliardele de euro provenite din privatizarea BCR.

Din păcate, observăm că după ieşirea de la guvernare, lipsa de responsabilitate a partidelor aflate acum în Opoziţie este tot mai mare. În faţa deficitelor structurale ale României, prezentate opiniei publice în baza datelor statistice, a cifrelor care vorbesc deja de la sine, Opoziţia are un singur răspuns: populismul nociv.

Lipsa de responsabilitate a PSD culminează însă cu acest aşa-zis program alternativ de guvernare.

Cele două mari promisiuni cu care PSD îi amăgeşte pe cetăţeni: introducerea cotei progresive şi creşterea salariilor în sistemul bugetar, riscă să fie cele două lovituri de graţie date stabilităţii economice a României.

Cele două promisiuni puse una lângă alta sunt un nonsens economic. PSD îşi propune nu doar să scadă veniturile la buget cu 3 miliarde de euro - prin cota progresivă -, ci şi să crească salariile bugetarilor. Fără a spune o vorbă despre cum intenţionează să acopere reducerea la buget pe care o va genera cota progresivă. Şi nici de unde iau banii necesari pentru a creşte salariile oamenilor.

Din fericire, românii nu mai pot fi amăgiţi de niciun partid politic, de niciun politician cu discurs înflăcărat. De aceea, PSD este dator să răspundă în faţa românilor la câteva întrebări simple.

De unde vor lua liderii social-democraţi banii pentru creşterea salariilor în sistemul bugetar?

Dar cele 5 miliarde de euro necesare în 2011 pentru deficitul fondului de pensii, dacă reforma propusă de Guvern este blocată? Dar cele 6 miliarde de euro tot pentru pensii în 2012, pentru ca deficitul netratat al pensiilor se adânceşte de la an la an?

De unde va lua PSD bani pentru atragerea fondurilor europene, adică pentru investiţii, noi locuri de muncă, dacă se opune tuturor măsurilor de echilibrare a bugetului? După ce guvernul a început reducerea deficitelor bugetare, tot avem un deficit de 6,8% din PIB.

Dacă PSD anulează toate aceste eforturi, înseamnă că vrea pentru România un deficit de 9%, poate 10%. Iar în aceste condiţii este obligatoriu să vii în faţa românilor şi să le spui cinstit de unde mai iei bani pentru pensii, salarii, educaţie, ordine publică, sănătate; Dar şi pentru atragerea fondurilor europene, vitale pentru repornirea economiei.

Opoziţia nu trebuie niciodată să iubească Guvernul într-o democraţie.

Însă dacă avem un deficit de 6,8% din PIB şi dacă Opoziţia nu este de acord cu concedieri, nici cu reduceri de salarii, nici cu reforma sistemului de pensii, nu sunteţi de acord nici cu finanţarea prin acordul cu FMI - atunci ce faceţi să ieşim din cercul vicios în care cheltuim mai mult decât avem?

Clasa politică le este datoare românilor, în primul rând, cu raţiune, luciditate şi curajul de a le spune adevărul. Dar pentru asta este obligatoriu să facem politica cu gândul la provocările şi greutăţile de acum, nu la alegerile din 2012.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Joaca de-a economia a Guvernului Boc dăunează grav mediului de afaceri românesc"

Putem vorbi, fără a greşi foarte mult, de zeci de erori majore ale Guvernului Boc, dar poate cea mai controversată, discutată şi denunţată dintre ele a fost introducerea impozitului minim obligatoriu.

La momentul adoptării sale, am atras atenţia asupra efectelor nocive pe care acest impozit le va avea asupra IMM-urilor. Din păcate, impactul negativ a depăşit chiar şi previziunile noastre, având ca rezultat pierderea locurilor de muncă pentru peste 400000 de oameni.

Măsura a fost privită ca o lovitură aproape letală pentru mediul de afaceri românesc, afectând în principal micii întreprinzători şi descurajând tocmai pe aceia care au hotărât să pună în practică libera iniţiativă.

De aproape doi ani, singurul răspuns al Guvernului la criticile constante ale specialiştilor a fost o bâlbâială continuă - ba că e foarte bun, ba că va fi eliminat. Iată că săptămâna trecută, Emil Boc ia decizia finală: lansează un pachet de relansare economică, printre măsurile acestuia numărându-se şi eliminarea impozitului minim obligatoriu! Desigur, se mai vorbeşte şi de diminuarea nivelului dobânzii percepute pentru creanţele datorate statului şi eliminarea executării silite pentru societăţile comerciale care au de recuperat creanţe de la stat, precum şi de modificarea plafoanelor investiţiilor de la care societăţile care creează locuri de muncă să beneficieze de ajutor din partea statului. Este de fapt o anulare a măsurilor pe care tot Emil Boc le-a instaurat şi care au aruncat în haos economia românească.

Avem o lege a răspunderii ministeriale. Avem un guvern care se supune, măcar teoretic, legii, deşi Curtea Constituţională a invalidat nu mai puţin de 15 acte normative ce purtau semnătura lui Emil Boc, în mai puţin de doi ani.

Întrebarea firească este cea care se referă la cine îşi asumă răspunderea şi mai ales în ce fel pentru cele aproape 250.000 de firme falimentate şi suspendate în urma introducerii impozitului minim obligatoriu şi pentru milioanele de şomeri ai României?

Un răspuns onorabil poate avea un singur sens: demisia Guvernului Boc.

Domnul Titi Holban:

"Domnule Băsescu, opriţi atacul la adresa statului de drept!"

Asistăm în ultimul timp la un fenomen periculos pe care domnii Băsescu şi Boc l-au iniţiat şi îl dezvoltă, încet, dar sigur, în România: atacul la adresa instituţiilor statului.

În lipsa performanţei economice şi a măsurilor fiscale de natură să stopeze declinul economiei româneşti şi să relanseze mediul privat, fără încrederea de care Guvernul Boc nu beneficiază, pe bună dreptate, din partea populaţiei care nu este dispusă să accepte că singurele politici guvernamentale sunt tăierile succesive de salarii, de pensii, de indemnizaţii şi de investiţii, această guvernare recurge la metode comuniste în încercarea de a înlocui o legitimitate democratică, pierdută pe toate fronturile şi în ochii tuturor, cu una dictatorială.

Aşa se explică şi modul în care Băsescu şi Boc au rezolvat o problemă de fond - protestul poliţiştilor - prin crearea unei crize între instituţii şi declanşarea unui atac fără precedent la adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a celor care poartă uniforma cu însemnele sale. Scopul demersului comun Băsescu-Boc a fost dublu, fiind specific regimurilor totalitare: transmiterea mesajului de forţă şi, în acelaşi timp, de teamă în rândul protestatarilor, dar şi lichidarea adversarilor politici - în acest caz, domnul Blaga.

Altminteri spus, vinovaţii sunt bineînţeles cei care protestează şi nu cei care i-au adus în această situaţie şi i-au determinat să-şi strige revendicările şi să-şi caute dreptatea în stradă. Acest episod, emblematic pentru vremurile în care trăim, ne reaminteşte de un altul, la fel de trist, petrecut cu 20 de ani în urmă, când un dictator, tot un "escu", ţipa la postul public şi unic de televiziune că vinovaţii sunt în stradă şi că regimul de atunci este cel care le vrea binele, reprezentat de mici ajustări de pensii şi salarii, că trebuie să strângem cureaua şi să fim solidari, aşa cum ne cere acum această guvernare.

Să fim solidari în jurul cui, al domnilor Băsescu şi Boc! - aceasta este noua politică pe care guvernanţii o solicită de la noi. La urma-urmei, nu-i nici chiar foarte mult, numai că această minciună, menită a salva posturilor celor doi şi afacerile clientelei PDL, ascunde un mod de viaţă egal cu sărăcia, la care - tot cei doi - îi condamnă pe români să-l ducă mult timp de aici încolo.

Rezolvarea protestului poliţiştilor este doar un episod, prin care guvernarea Băsescu - Boc a vrut să transmită românilor un mesaj de teamă, de forţă şi probabil vor urma şi altele pentru a estompa nemulţumirea publică.

Dar, domnilor guvernanţi, acest "aveţi grijă" pe care încercaţi să-l transmiteţi subtil sau chiar direct oamenilor, să nu se răsfrângă pe umerii dumneavoastră, pentru că, aşa cum am văzut în istorie, democraţiile şi cetăţenii au capacitatea de a discerne şi de a învinge în cele din urmă.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Indisciplina în construcţii"

Multe dintre măsurile guvernelor care s-au succedat la conducerea politicilor economice şi sociale din România au ţintit către dezvoltarea sectorului construcţiilor civile şi industriale din România. În mare parte, obiectivele acestor politici au fost realizate, sectorul construcţiilor reprezentând astăzi o pondere însemnată în Produsul Intern Brut din România.

Dincolo de bucuria acoperirii unui deficit important pe segmentul construcţiilor noi, în cele mai multe dintre localităţile ţării s-a pierdut din vedere că aspectele cantitative trebuie însoţite şi de cele calitative.

Pentru acest motiv, astăzi, când multe dintre noile construcţii sunt deja date în folosinţă, încep să apară probleme de neconceput pentru clădiri cu o vechime de 3-5 ani. Mă refer, în primul rând, la nerespectarea condiţiilor tehnice şi arhitectonice, la ignorarea concentraţiilor betoanelor, la nesocotirea standardelor specifice structurilor de rezistenţă sau la nerespectarea termenelor tehnice de execuţie.

Astfel, s-a ajuns la situaţia incredibilă în care clădiri noi, abia date în funcţiune, au deja fisuri în structura de rezistenţă, reprezentând un risc seismic ridicat pentru cei care le folosesc.

Pe lângă aceasta, autorităţile publice locale, bucuroase de expansiunea sectorului de construcţii şi de aportul acestora la veniturile din taxe locale, au pierdut cu totul din vedere că noile construcţii, cartiere sau ansambluri rezidenţiale trebuie să se supună unor planuri urbanistice bine definite.

S-a ajuns astfel la situaţia în care străzile noi au lăţimi de 2 şi până la 4 metri, distanţele dintre construcţii sunt sub limita legală, iar aspectele geodezice au fost cu totul ignorate. Toate acestea concură la o vulnerabilitate extrem de ridicată a noilor şi modernelor construcţii, fie prin extinderea mult mai uşoară a incendiilor, fie prin incapacitatea serviciilor publice de urgenţă de a interveni în situaţii critice.

Legislaţia există în domeniu şi, cu potenţiale mici ameliorări, ea este o legislaţie modernă şi care nu ar permite astfel de anomalii. Ceea ce lipseşte este responsabilitatea departamentelor de urbanism de pe lângă administraţiile publice locale şi amorţeala Inspectoratului de Stat în Construcţii, o instituţie utilă, dar care nu se poate lăuda cu prea multe realizări.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Actualii guvernanţi vor rămâne în istorie la capitolul celor care au distrus ţara!"

Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită astăzi prin proteste. Cel puţin 10.000 de profesori au ieşit în stradă. Ştiţi care este sloganul lor? "Salvaţi şcoala românească"! Salarii decente, stoparea închiderii şcolilor, respectarea Legii educaţiei şi a Pactului Naţional pentru Educaţie sunt principalele revendicări ale cadrelor didactice. Înainte de toate, însă, oamenii cer să nu mai fie umiliţi de această guvernare care nu dă doi bani pe şcoală.

O învăţătoare din România este în greva foamei de 43 de zile. A ajuns pe un pat de spital, în stare gravă. O cheamă Cristiana Anghel şi spune că nu va renunţa la această formă de protest până nu se va anula măsura de tăiere a salariilor bugetarilor cu 25 % şi nu se va aplica legea de mărire a salariilor cadrelor didactice. Este legea pe care noi am votat-o în urmă cu doi ani şi pe care Traian Băsescu a promulgat-o cu entuziasm, dar nu a fost aplicată nici până în ziua de azi!

Angajaţii din sistemul sanitar şi din alte sectoare bugetare vor continua protestele şi ameninţă cu greva generală. Oamenii sunt pur şi simplu disperaţi din cauza dezastrului economic şi social produs de guvernarea Băsescu - Boc!

Ce face Guvernul în acest timp? Încearcă în fel şi chip să intimideze mişcarea sindicală. Liderul Sanitas de la Iaşi a fost amendat cu 5.000 de lei pentru că oamenii au aruncat cu ouă în Prefectură. Poliţiştii care au dat cu cascheta de pământ sunt ameninţaţi cu închisoarea. Să vedem ce măsuri vor lua împotriva sindicaliştilor din educaţie.

Pentru că guvernanţilor portocalii nu le pasă de oameni, PSD şi-a asumat disponibilitatea de a-i apăra pe cei care ar putea fi sancţionaţi pentru participarea la proteste. Respingem orice formă de presiune asupra sindicatelor. Cunoaştem foarte bine motivele pentru care oamenii sunt în stradă. Cetăţenii României au fost minţiţi cu neruşinare de către aceşti guvernanţi aroganţi, incompetenţi şi rupţi de realitate.

Este de domeniul absurdului faptul că PDL-iştii au început deja campania electorală pentru alegerile din 2012, în timp ce oamenii sunt la capătul răbdării! Este inadmisibil dezinteresul guvernanţilor faţă de problemele reale ale oamenilor. Este incredibil cum împart fondurile guvernamentale doar pe criterii politice şi visează să salveze economia prin impozitarea nunţilor şi botezurilor.

Pentru a da impresia că Guvernul lucrează, Boc a lansat pe piaţă şi promisiunea celor 10.000 de euro pentru tinerii care vor să-şi deschidă o afacere, dar nu spune că fondul este de un milion de euro şi, prin urmare, de prevederile ordonanţei vor beneficia doar 100 de tineri.

Este halucinant faptul că PDL-iştii cred că ei "fac istorie", când nu au oferit românilor decât sărăcie şi lipsa speranţei. Noroc că finul Falcă ne-a "luminat", trăgând un arc peste timp. Am aflat, astfel, că Traian Băsescu ar fi un fel de Cuza reînviat al PDL.

Da, actualii guvernanţi vor rămâne în istorie la capitolul celor care au distrus ţara! Traian Băsescu va rămâne în istorie drept preşedintele care a trimis poporul în exil şi a pus pe butuci Sănătatea, Învăţământul, Agricultura, Apărarea, Internele şi Justiţia, într-un timp record.

În acest moment, 80% dintre români spun că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. 80% dintre români sunt nişte oameni trişti, care se pot înscrie pe lista "suspendacilor".

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Guvernul Boc se pregăteşte să dea lovitura de graţie învăţământului"

Prin intenţia de a adopta prin asumarea răspunderii guvernului Legea învăţământului, Cabinetul Boc se pregăteşte să dea lovitura de graţie sistemului de educaţie din România. Prin încercarea de a eluda - a câta oară, oare? - dezbaterile parlamentare pentru o lege de o importanţă covârşitoare, Guvernul Boc îşi asumă nu răspunderea, ci responsabilitatea privind viitorul învăţământului românesc, îşi asumă responsabilitatea privind viitorul acestei ţări. Dacă nu aveam nicio speranţă în ceea ce priveşte înţelegerea fenomenului la un ministru vremelnic - paraşutat nu ştiu cum în guvern - care, de fapt, nici nu a avut şi nici nu are vreo legătură cu specificul învăţământului românesc, mă aşteptam, măcar în ceasul al 12-lea, ca premierul Emil Boc, el însuşi cadru universitar, să lase Parlamentul să dezbată în cunoştinţă de cauză tot ceea ce este necesar pentru ca Legea învăţământului să fie una pe măsura tradiţiilor şi aspiraţiilor în domeniu.

Legea învăţământului nu trebuie adoptată prin ocolirea Parlamentului. Nu ne grăbeşte nimeni. Legea învăţământului nu este o lege a cărei adoptare să fie cerută expres şi într-o limită de timp de organisme internaţionale. Legea învăţământului nu este Legea ANI care să fie adoptată în stil heirupist şi care, dacă se descoperă că are lacune, se poate repara. Legea învăţământului, dacă şi acum nu o facem "cum scrie la carte", va afecta instrucţia câtorva generaţii. Va produce rebuturi dacă nu este o lege bine gândită.

Faptul că legea nu trebuie adoptată prin asumarea răspunderii guvernului a fost conştientizat inclusiv de unul dintre specialiştii în materie ai partidului condus de premierul Boc. Iată ce spune în comunicatul de presă remis Agerpres preşedintele Comisiei de învăţământ de la Senat, unde legea se află pe ordinea de zi: "Pretextul blocajului legii serveşte eliminării actului legislativ şi rolului Senatului ca şi Cameră decizională. Ca preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, sunt convins că dezbaterea pe marginea proiectului de lege este necesară şi utilă şi nu înţeleg raţiunea unei asumări guvernamentale în condiţiile în care la nivelul Comisiei s-a stabilit finalizarea raportului la lege în luna noiembrie 2010, termen comunicat premierului şi preşedintelui ţării, deopotrivă". Asta o spune Mihail Hârdău, nu doar fost ministru de resort, nu doar membru PDL, dar şi concetăţean al actualului premier. Cred că o astfel de palmă primită de premierul Emil Boc ustură mai mult decât criticile cele mai dure ale Opoziţiei.

Am înţeles că, de fapt, mobilul adoptării Legii învăţământului prin asumarea răspunderii guvernului nu ţine de rapiditatea cu care Executivul doreşte să raporteze un nou "succes". Am înţeles că există temeri în rândul unor lideri ai PDL că legea va trece inclusiv cu amendamente ale Opoziţiei, ştiut fiind faptul că, la Senat, majoritatea este extrem de fragilă, la limită chiar. Eu unul nu cred că legea învăţământului trebuie să fie Legea Funeriu sau Legea PDL!

Pe aceste considerente, solicit ca Executivul să renunţe la intenţia de a adopta legea prin asumarea răspunderii. Nu de dragul Opoziţiei, ci pentru binele românilor, bine pe care susţin în toate apariţiile publice că îl slujesc.

Domnul Virgil Pop:

"Reconfigurarea guvernamentală, prioritatea zero pentru România"

Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică, 90% din veniturile unei familii se duc pe cheltuielile de zi cu zi. Aceleaşi cifre ne arată că doar 5 procente din sumele ce intră într-o gospodărie sunt investite în sănătate. Studiul confirmă realitatea sumbră a României de azi. Deşi topurile europene ne plasează pe penultimul loc în ceea ce priveşte sărăcia, punând în balanţă veniturile şi cheltuielile populaţiei, putem spune că, în acest moment, suntem, probabil, cea mai săracă ţară a Uniunii Europene. Asta înseamnă că cetăţenii României sunt cei mai vulnerabili cetăţeni din Europa.

Ajunşi la capătul răbdării, dar şi al puterilor, românii de azi sunt victimele unui Guvern complet iresponsabil care îşi terorizează efectiv cetăţenii prin impunerea unui climat socio-economic mizer şi extrem de imprevizibil. Şi chiar dacă acest climat dăinuie deja de doi ani de guvernare democrat-liberală, deşi românii trăiesc de azi pe mâine, îşi pierd casele şi slujbele, premierul Emil Boc mai are tupeul să ne spună că nu trebuie să fim negativişti, deşi greul nu a trecut încă. Cu aceeaşi seninătate ne mai spune că nu sunt bani pentru revenirea salariilor şi pensiilor bugetarilor la valorile normale, pentru că toţi banii sunt direcţionaţi înspre investiţii şi dezvoltare. Probabil că domnul premier se referea, de exemplu, la cei 250 de milioane de euro direcţionaţi în ultimii ani dinspre CNADNR înspre consultanţă şi previzionări cu efect aproape nul asupra infrastructurii. Sau, poate, se referea la milioanele de euro care au curs dinspre ministerul Turismului înspre proiecte de promovare complet inutile.

Oricum am lua-o, Guvernul de azi şi-a pierdut legitimitatea. Nu mai are căderea să ne vorbească despre pensii şi salarii sau despre investiţii şi nu mai trebuie să aibă puterea de a lua împrumuturi în numele nostru şi de a cheltui banii publici discreţionar.

Situaţia economică a ţării este deja extrem de gravă şi orice nou pas înspre haos va fi iremediabil. Ne este clar că românii nu mai pot aştepta după semnele de revigorare care, sub acest Guvern, par a nu se arăta niciodată. Din aceste motive, schimbarea acestui Executiv şi instituirea unuia responsabil şi capabil de redresare sunt priorităţile zero pentru România zilei de astăzi. Orice altceva poate să aştepte!

Domnul Marian Ghiveciu:

"Evaziunea din sectorul de morărit-panificaţie"

În ultimii 20 de ani, evaziunea fiscală în sectorul morărit-panificaţie, constând în neplata principalelor taxe de consumaţie pe alimente şi, respectiv, neplata unor impozite şi taxe aferente forţei de muncă a ajuns la nivel de neplată (piaţă neagră) de aproximativ 80%, a avut şi are în continuare efecte devastatoare.

Producerea şi comercializarea unor sortimente de pâine, biscuiţi şi paste făinoase de proastă calitate, care nu asigură nutrienţii necesari pentru o alimentaţie sănătoasă, au condus la creşterea alarmantă a bolilor cardiovasculare şi a bolilor de cancer de colon (printre cele mai mari din Europa). Aceste influenţe malefice directe asupra stării de sănătate a populaţiei se datorează faptului că investiţiile aferente producţiei de pâine sunt extrem de mici, dotările tehnice sunt rudimentare, procesele tehnologice sunt învechite şi astfel produsele finite ce rezultă nu îndeplinesc condiţiile minime de sănătate şi salubritate.

Evaziunea fiscală exagerată, nemaiîntâlnită decât foarte puţin în Europa şi chiar în lume, în sectorul de morărit-panificaţie, influenţează, pe de o parte, producerea şi comercializarea unor produse de proastă calitate şi nesănătoase, la preţuri extrem de mici, iar, pe de altă parte, inhibă dorinţa şi voinţa investitorilor din domeniu pentru dotarea sectorului cu utilaje de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora se pot produce şi comercializa produse sănătoase şi la preţuri mai mari.

Concurenţa neloială profundă a producătorilor evazionişti din sectorul morărit-panificaţie faţă de producătorii tradiţionali, specialişti, inovativi în domeniu, care au investit sume importante în achiziţia de utilaje şi tehnologii performante (dar care au rămas tot mai puţini) a făcut ca aceştia să ajungă în situaţia de a nu mai putea să ramburseze creditele şi costurile aferente acestora. Acest lucru se întâmplă din motivul că preţul lor fiind mai ridicat, consumatorii se îndreaptă, în condiţii de criză, pentru preţul cel mai mic şi calitate îndoielnică, către evazionist.

O altă consecinţă nefastă a evaziunii fiscale o reprezintă faptul că structura sortimentală a produselor de panificaţie este destul de restrânsă şi se rezumă în special la grupa de produse foarte ieftine şi de proastă calitate.

Condiţiile economico-financiare şi comerciale ostile, existente în prezent pe piaţa produselor agroalimentare, concomitent cu o legislaţie fiscală, comercială şi bancară neprietenoasă cu investitorii, determină breasla producătorilor tradiţionali de pâine să fie într-o stare accentuată de derută, locul acestora fiind luat tot mai mult de firme fantomă care produc o anumită perioadă de timp, după care dispar, neplătindu-şi taxele şi impozitele, iar altele nu sunt înregistrate la Registrul Comerţului şi la organele fiscale.

Dacă Dumnezeu a dat minte actualului Guvern, de ce nu o foloseşte pentru a gândi şi la aceste adevăruri, care îl descalifică.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Ordonanţa de urgenţă nr.50/2010"

Ordonanţa de urgenţă avea ca obiect reglementarea contractelor de credit pentru consumatori, în vederea creării unui cadru legal, complex şi cuprinzător, astfel încât consumatorii să beneficieze de o înaltă protecţie, încurajând totodată mediul concurenţial din domeniul serviciilor bancare.

Se vorbeşte în preambulul Ordonanţei de urgenţă de instituirea unor mecanisme de menţinere a solvabilităţii părţilor contractuale. Cum se menţine solvabilitatea consumatorului, stimaţi guvernanţi, dacă în câteva luni rata unui credit, indiferent de natura lui, creşte ca urmare a indicelui de referinţă? Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii aveau obligaţiaca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile legiuitorului. Informarea trebuia să se realizeze fie prin trimiterea de către creditor a actului adiţional la domiciliu fie prin notificare adresată pentru a lua cunoştinţă la sediul creditorului despre conţinutul actului adiţional. Dacă nu aţi primit niciun semn decât în ultimele două zile, a fost că unele bănci au dorit ca milioane de contracte de credit să se semneze singure, prin acceptarea tacită a celor care nu şi-au semnat actele adiţionale, doar pentru că guvernul nu a obligat băncile să îşi anunţe clienţii ce modificări fac.

Cu alte cuvinte, dacă toţi clienţii ar semna actele adiţionale forţaţi de timpul scurt rămas pentru studierea acestora şi nu ar mai pune întrebări, creditorii nu ar avea probleme. În situaţia în care există şi debitori care consideră că actele adiţionale nu sunt legale şi nu doresc să le semneze, va trebui să se analizeze cât "costă" pentru creditor negocierile contractelor celor care au anumite pretenţii.

Capcanele ascunse însă în actul adiţional, unde sunt impuse clauze abuzive şi un mod de calcul al dobânzilor care va duce la creşterea explozivă a ratelor, au făcut ca peste două mii de români, organizaţi în şase grupuri, să fie gata să se lupte în justiţie cu băncile. Clienţii s-au grupat pe bănci, câte un grup pentru fiecare bancă. Avocaţii spun că vor încerca întâi să negocieze cu băncile în numele clienţilor din aceste grupuri pentru a ajunge la o înţelegere. Dacă nu, sunt hotărâţi să meargă în instanţă. Tot avocaţii le atrag însă atenţia celor care nu sunt de acord cu noile prevederi din actele adiţionale că trebuie să fie foarte atenţi şi să-şi plătească ratele fără nicio întârziere, pentru că băncile vor pândi orice greşeală făcută de clienţii "recalcitranţi".

Culmea este că nici băncile nu doresc modificarea actualelor contracte, dar sunt obligate să o facă. Nimeni nu înţelege nimic şi totul se datorează faptului ca prevederile Ordonanţei lasă loc de interpretări. Deja la o săptămână de la publicare, legea de aprobare are amendamente.Va trebui să ne transformăm cu toţii în economişti ca să putem înţelege ceea ce guvernul face spre binele nostru, totul ca să trăim bine, din ce în ce mai bine.

Domnul Cristian Buican:

"Alocarea fondurilor pentru primării pe criterii politice"

Stimaţi colegi, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă faţă de un fenomen nociv pentru societatea în care trăim şi pe care Guvernul Boc a reuşit să îl transforme în politică de stat. Politizarea, căci despre ea este vorba, a devenit, în toate domeniile de activitate, o piedică în calea dezvoltării şi a progresului. Ţinând cont de faptul că incompetenţa actualului executiv a dus la grave dezechilibre ale bugetului de stat şi al asigurărilor sociale, politizarea excesivă este exact ce mai lipsea. Exemplul cel mai recent ce vine să susţină afirmaţiile mele este reprezentat de modalitatea prin care actualul executiv a înţeles că trebuie să distribuie fondurile guvernamentale primăriilor.

Aş dori de asemenea să vă readuc aminte de una din promisiunile cu care actuala putere portocalie a reuşit să câştige alegerile parlamentare din România: alocarea fondurilor pe criterii obiective şi nu pe criterii politice. Chiar dacă îmi veţi spune că oricum demagogia şi minciuna au ţinut loc de doctrină şi program în cazul reprezentanţilor PDL, mă simt obligat să vă reamintesc că dezastrul la care asistăm cu toţii se datorează şi acestei practici păguboase de a minţi cu neruşinare. Nesancţionarea acestor minciuni înseamnă acceptarea unui mod fraudulos de a face politică, or, cu acest lucru nu pot fi de acord.

Am intrat în politică pentru a oferi cetăţenilor un trai mai bun, am ales să fac politică pentru a ajuta comunităţile locale să ofere servicii europene şi infrastructură de bună calitate. Mai mult decât atât, am fost în situaţia de a decide alocarea fondurilor pentru o primărie sau alta şi ştiu că oricât ai încerca, nu poţi să fi obiectiv 100%, însă niciodată nu trebuie ca singurul criteriu să fie coloratura politică a primarului din acea localitate. Nu trebuie să uităm nici faptul că alocarea acestor fonduri de la bugetul de stat reprezintă o metodă de a redistribui contribuţia fiecărui cetăţean din România, indiferent de localitate. Asta ca să nu mai vorbim de priorităţi, de necesităţi sau alte asemenea criterii obiective de care Guvernul Boc a demonstrat că nici măcar nu a auzit.

Unii dintre dumneavoastră veţi spune că şi guvernul liberal şi cel PSD-ist au făcut acelaşi lucru. Parţial adevărat, însă vă reamintesc că cel puţin Guvernul Tăriceanu nu a deschis niciun nou şantier pentru vreo investiţie până nu s-a asigurat că cele deja începute au parte de finanţare. Mai mult decât atât, creşterea economică generată de guvernul liberal a permis alocarea de fonduri guvernamentale pentru asigurarea unei infrastructuri europene în multe din localităţile din România. Vă mai reamintesc faptul că celebra Ordonanţă nr.7 a fost un program guvernamental prin care comunităţile puteau accesa fonduri indiferent de coloratura politica a primarului.

Nu e normal şi nici firesc ca un partid care are primari în mai puţin de o treime din localităţile din ţară să primească peste 50% din fondurile alocate în aceste zile. Ţine de bun-simţ şi de matematică elementară de clasele I-IV, însă, actualii guvernanţi ne-au demonstrat că aceste noţiuni le sunt total necunoscute.

Ceea ce însă este cel mai grav este faptul că aceste fonduri vor ajunge tot în buzunarele clientelei politice portocalii. Vă spun sincer că aş fi extrem de bucuros dacă măcar locuitorii localităţilor cu primari PDL ar putea beneficia de investiţii în comunităţile lor, de drumuri moderne, de canalizare, de aducţiuni cu apă, de baze sportive moderne. Sunt sigur însă că nu este aşa şi că alocarea fondurilor pentru primării pe criterii politice este modalitatea prin care actualul executiv alocă alte fonduri clientelei politice portocalii.

Domnul Cristian Buican:

"Funebre-s căile echivalării"

De ceva zile încoace televiziunile mogulilor cei răi au descoperit că vuvuzela portocalie intitulată Daniel Funeriu, cel care, în toamna trecută, în timpul campaniei electorale prezidenţiale, calcula viteza mâinii lui Traian Băsescu la televiziunea poporului, nu are decât 11 clase. Informaţie care, la prima vedere, este cel puţin contradictorie, ştiind că ministrul Funeriu are un CV impresionat, aşa cum ne spuneau suporterii portocalii încă de la instalarea acestuia în fruntea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. De fapt, aşa rele cum sunt, televiziunile mogulilor nu spun decât jumătate de adevăr.

Încercând să fiu cât mai obiectiv cu putinţă, am cercetat subiectul şi am descoperit că, de fapt, funebrul ministru al educaţiei are şi facultate şi masterat, însă, conform legislaţiei în vigoare din România, nu are decât 11 clase, restul studiilor din străinătate nefiind echivalate. În faţa unei astfel de situaţii, vă spun sincer că nu am ştiut ce sa fac. Ţinând cont că aceeaşi legislaţie în vigoare nu interzice unei persoane să ocupe funcţii publice fără a avea studii universitare, nu am găsit nicio ilegalitate. Moral însă cred că ar fi câteva probleme de ridicat.

Ceea ce însă m-a determinat să vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a detalia acest subiect a fost răspunsul pe care funebrul ministru al educaţiei l-a oferit opiniei publice cu privire la acest subiect. Cu un aer de dispreţ profund, cu privirea unei primate din jungla africană, dar fără însă sufleorul de serviciu, Daniel Funeriu ne-a spus sec: "Nu mi-am echivalat niciodată studiile făcute în străinătate în România. Eu nu am avut nevoie de o astfel de echivalare. Înţeleg foarte bine unde bateţi. Această problemă a echivalării este o problemă pur formală, ea trebuie făcută pentru cei care au nevoie să-şi echivaleze studiile".

Pe lângă problema morală de a patrona şi a conduce un sistem având o educaţie recunoscută legal de acesta de doar 11 clase, funebrul ministru al educaţiei ne-a spus prin această declaraţie că el nu are nevoie de recunoaşterea sistemului pe care îl conduce. În faţa unei astfel de contradicţii şi ţinând cont şi de faptul că sunt profesor, am simţit nevoia să reacţionez prin această declaraţie politică.

Problema este cu atât mai gravă cu cât acest funebru ministru nu se află la prima astfel de inepţie. După cum probabil bine ştiţi, fiica ministrului nu învaţă în România, probabil din neîncredere în acest sistem, pentru că un răspuns oficial nu am primit încă. Dacă ne amintim şi de faptul că acelaşi ministru avea nevoie de sufleuri pentru a ţine o conferinţă de presă, precum şi de ameninţările de tip fascist pe care le adresa profesorilor care doreau boicotarea bacalaureatului, tabloul este aproape complet: incompetenţă, lipsă de respect şi bun-simţ. Peste toate acestea suprapuneţi un venit de 600 de lei al unui profesor debutant, şcoli care pică pe elevi, lipsa investiţiilor din cercetare şi veţi avea imaginea clară a educaţiei în mandatul funebrului ministru Daniel.

Fiind în asentimentul profesorilor pe care îi cunosc, nu pot accepta ca ministrul educaţiei să aibă un asemenea comportament. Ştiu că există deputaţi ai PDL care sunt profesori şi pe această cale doresc să îi întreb cum ar trebui să reacţionăm noi, toţi profesorii din această ţară, în faţa unui ministru care a dovedit, în nenumărate rânduri, că nu crede în sistemul pe care îl conduce şi care arată în fiecare zi un dispreţ profund faţă de cadrele didactice, părinţi şi elevi.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma BVB"

Nu, nu este vorba despre reforma Bursei de Valori Bucureşti, nici pe departe! Deoarece pentru asta e nevoie de o basculantă de creier, chiar dacă destui portocalii au câştigat bani frumoşi pe bursă. Unii fiind chiar din tripleta supranumită BVB - adică Berceanu, Videanu şi Blaga -, tripletă care a fost dată la reformă "în sânul partidului", tot aşa cum îşi recicla şi Partidul Comunist Român cadrele de top - trimiţându-le "la munca de jos", în teritoriu. Căci, da, PDL-ul a reformat BVB-ul până a făcut BUBA! Cu alte cuvinte, pedeliştii ne-au luat de pe cap pe capii Răducu, Adriean şi Vasilică şi ne-au procopsit cu cvartetul Băsescu-Udrea-Boc-Anastase. Oameni cu mai multă greutate, de altfel, decât primii trei. Culmea-i că duetul feminin al cvartetului e cu mai mare greutate decât duetul masculin.

Zicea la un moment dat premierul în Senat ceva despre bubele sistemului - cheltuielile bugetare nesustenabile de către economia României. Se pare că, măcar o singură dată, a nimerit-o şi Boc bine, dar nici de data asta nu-i Constituţia! Căci bugetul alocat cheltuielilor preşedinţiei creşte mai dihai decât Făt-Frumos: în doi ani de supercriză, mai mult decât dublu! Bugetul vestitei ministrese blonde nu-i ajunge nici de-ar fi cât bugetul SUA, ca să taie frunză la câini sau să plătească frunzuliţe, şi nici alea măcar de laur! Deşi, după cum se doreşte PDL-ul a se culca pe lauri, căci pe urechea a bună s-a culcat de la bun început, n-ar fi exclus chiar un import de aşa ceva! Băieţi, aveţi de dat o bere că v-am oferit o idee, dacă pe la voi bate iar seceta...

Partea proastă e că acum toţi portocaliii se vor înghesui să ne mintă că a dat peste noi buba-dulce şi portocalie, când, de fapt, ne-aşteaptă bubatul negru şi-o să aibă acest popor soarta lui Bubico! Principala bubă-rea a şi afirmat-o, sus şi tare, cu subiect şi predicat: nu ne permitem să-i plătim pe doctori, profesori..., aşa că - marş afară din ţară, dacă vreţi ca să trăiţi, că pe noi, ăştia, mai portocalii la suflet, ne doare-n... suflet de tine, popor român! Tu, popor, eşti prea mare ca să te pot eu conduce, cu mintea mea, aşa că... te fac mai mic! Nu te omor, că mi-e clar că o să fugi în lume, unde-oi vedea cu ochii, da' măcar pot să-ncerc, dacă tot m-ai adus la putere!...

Stau şi mă gândesc dacă nu cumva actuala conducere a României nu este mai rea decât un război care ar fi avut loc pe meleagurile noastre! Refugiaţi avem - câteva milioane. Economie dărâmată - avem: sute de mii de firme distruse. Şomeri avem gârlă! Bugetul secătuit este. Gropi în asfalt - ca după bombardament - avem. Taxe, impozite, biruri, haraciuri, tributuri avem, mai dihai ca sub ocupaţie străină - până şi sovieticii au fost mai buni: se mulţumeau doar cu nişte grâu şi petrol, un ceas, un palton... Libertăţile cetăţeneşti au fost restrânse prin lege, iar acum se fugăresc ziariştii, ca să li se bage şi lor pumnul în gură! În Parlament, opoziţia este doar ornamentală, cât să nu ţipe Europa că nu este, însă se fură voturi ca într-un dictat.

Ştiţi, dragi portocalii, ce aţi uitat voi? Că în viaţă totul se plăteşte, iar judecătorul suprem va avea grijă în mod sigur de voi.

Domnul Vasile Popeangă:

"Reforma poliţiei"

Încă o dată se dovedeşte că România e ţara tuturor posibilităţilor! Şi, ca de obicei, asta nu e de bine! De necrezut, însă am ajuns să trăim inclusiv zilele în care PDL-ul şi-a extins reforma portocalie până şi asupra poliţiei!...

Şturlubatica reformă a început însă mai de multişor un pic, prin retezarea unor sporuri ale celor de la care noi, poporul, avem pretenţia să ne apere de hoţi. Aşa, ca să se ştie că nu e bine să se pună cu hoţii, mai ales când aceştia ajung la putere, să ştie tot poliţistul a cui slugă a devenit! Şi, ca să-i fie şi mai clar şi memoria mai proaspătă, harşt! I s-a retezat şi din salariu o halcă bună...! Cum nu s-a considerat că-i suficient, intelighenţia portocalie a mai luat - pe furiş bineînţeles, c-aşa-s ei, mai furăcioşi - o bucată din veniturile poliţiştilor prin nealocarea de suficienţi bani ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea în bune condiţii.

Astfel, bieţii apărători ai legii au fost puşi în situaţia de a-şi cumpăra singuri diverse bunuri de papetărie, au venit cu laptopurile de-acasă, au băgat din propriile buzunare benzină în maşinile care le-au fost date ca să îi ajute-n muncă, tot din buzunarele lor au achitat diverse taxe şi impozite şi reparaţii tot pentru respectivele vehicule, de au ajuns poliţiştii să se-ntrebe dacă nu cumva buzunarul în care-şi duc acasă ce le mai rămâne din salariu e şi acela tot al statului portocalizat... După unii, cică ar fi, că-i uniforma dată de stat!

Ce uită aceşti "glumeţi serioşi" preocupaţi de zor şi doar cu gura mare de bunurile statului e faptul că, dacă ar fi să-i luăm la puricat şi pe ei, n-ar fi exclus să se concluzioneze că nu numai ei, din ciuf şi până-n flecuri, ci şi toată averea lor aparţin, în realitate, statului român (că, în fapt, averea lor este o bucată din averea naţională privatizată în interes personal), numai că încă nu s-a găsit poliţistul ăla care să le ducă mandatul la uşă, deşi se pare că acea clipă nu-i departe. Pentru că la mitingul la care Băsescu s-a supărat că, dacă tot au trecut poliţiştii pe la el, pe la poarta Cotrocenilor, nu i-au adus şi mandatul pentru afacerea Flota, am văzut şi cum oamenii legii, la năduf şi disperare, pot da până şi cu cascheta de pământ şi pot striga lozinci neplăcute pentru preşedinte.

O, da! Se pare că a deranjat tare pe măreţul reformator atât atentatul cu cascheta, cât şi expresiile zise pe şleau, adică mai pe-nţelesul său! Atât de tare încât a dat la reformă până şi escorta poliţienească a funcţiei prezidenţiale, de parcă era escorta lui de pe Biruinţa! Adică a renunţat la ea, pur şi simplu! Asta e: Boc a priceput mai rapid (oare de ce?) decât Băsescu că escorta e a funcţiei, nu a ifosului personal!

Oricum, e reconfortant să vezi că duetul B-B face deliciul curcilor din Ouagadougou, sporindu-le buna dispoziţie cu reformele lor, mai ales în ce priveşte reforma poliţiei. Noroc că poliţiştii sunt mai dintr-o bucată şi se vor bate pentru drepturile lor până când actualul guvern incapabil şi încăpăţânat va fi nevoit să demisioneze. De data asta, fiind vorba despre Băsescu + Boc, facem pariu că până şi Europa se va uita în altă parte? Doamne ajută!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

«Măsurile "anticriză" ale Guvernului Boc pun pe butuci administraţia publică locală»

Măsurile de fiscalitate recent adoptate de Guvern, bazate pe acţiuni discriminatorii şi pe tăieri aleatorii de fonduri, protejează administraţia centrală şi desfiinţează practic pe cea locală. Este clar că măsurile "anticriză" ale actualului executiv nu au o bază logică, iar aplicarea acestora nu aduce bani la bugetul de stat, ci doar adânceşte disensiunile şi blocajele din sistem.

În baza prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 18/2010 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, sumele alocate pentru administraţiile locale au fost reduse astfel:

• sumele din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale au fost reduse cu 25%;
• sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor cu 3%;
• sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea drumurilor judeţene şi comunale cu 9%;
• sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor cu 10,7%.

De asemenea, în vederea restabilirii echilibrului bugetar, sursele de finanţare pentru bugetele locale au fost reduse, deoarece nu se mai încasează cotele din impozite, ca urmare a reducerii salariilor cu 25% în sistemul bugetar.

Analizând impactul acestor reduceri asupra bugetelor locale, vă semnalez următoarele:

• în perioada următoare, unele unităţi administrativ-teritoriale vor intra în criză financiară, după care în insolvenţă;
• contractele - angajamentele legale - care au fost semnate în baza bugetului, nu vor putea fi finanţate, cu influenţe negative, respectiv plata unor penalităţi, despăgubiri şi chiar sistarea investiţiilor;
• neasigurarea cofinanţărilor la proiectele cu finanţare nerambursabilă, aflate în derulare;
• neplata sumelor reprezentând asigurări sociale pentru însoţitorii persoanelor cu handicap sau pentru copii.

Analizând actele normative din ultima perioadă privind reducerea cheltuielilor publice, se constată că majoritatea măsurilor afectează numai administraţia locală, pentru administraţia centrală se aplică doar prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Pentru administraţiile locale s-au stabilit normative de personal (OUG nr.63/2010), în timp ce pentru instituţiile publice centrale nu au fost luate asemenea măsuri. Se întâmplă exact ca în fabulă, când la greu cerem solidaritate doar pentru căţei, în timp ce dulăii rămân cu drepturile. Autorităţile locale au demonstrat, de multe ori, cu oameni puţini şi prost plătiţi că au accesat şi că derulează mai multe proiecte cu finanţare nerambursabilă decât administraţia centrală.

Reducerea sumelor cu 25% pentru echilibrarea bugetelor locale nu se regăseşte şi în puşculiţa ministerelor. Este de-a dreptul strigător la cer cum autorităţilor locale li se pun în cârcă noi atribuţii şi cheltuieli, dar în acelaşi timp li se reduc sursele de finanţare. Se centralizează sursele de finanţare şi se descentralizează serviciile publice (de exemplu: recenta descentralizare a spitalelor publice, care a generat nenumărate probleme).

Mai mult, în timp ce pentru toţi bugetarii se reduc veniturile salariale, personalul din Ministerul Finanţelor Publice şi din alte instituţii publice beneficiază în continuare de stimulente (câte 1-3 salarii/lună - Ord. MFP nr. 272/2010). Sunt cumva două Românii, unii trebuie constrânşi, discriminaţi şi alţii pot trăi liniştiţi în huzur?

Având în vedere proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, prin care, începând cu anul 2011, se vor stabili plafoane de cheltuieli de personal pentru fiecare ordonator de credite, consider că reducerea cheltuielilor de personal trebuie să fie proporţională între centru şi teritoriu. Nu este corect şi normal ca toată reducerea să fie aplicată doar administraţiei locale, aşa cum este prevăzut în anexa acestui proiect de lege. Practic, la nivel central se propune reducerea cheltuielilor de personal de la 45 miliarde lei la 39 miliarde lei. Pentru administraţiile publice locale se prevede pentru anul 2011, scăderea de la 18 miliarde lei la 13,8 miliarde. În urma unui calcul matematic banal, rezultă că din reducerea de 6 miliarde lei, 4,8 miliarde lei se iau de la administraţiile locale şi doar 1,2 miliarde lei de la administraţia publică centrală.

De asemenea, atrag atenţia asupra pericolului apărut în derularea programelor naţionale de investiţii, prin bugetele locale (exemplu HG nr.577-1997, OUG nr.7/2006). Este vorba despre sumele prevăzute ca transferuri către bugetele locale, din bugetele ministerelor care gestionează asemenea programe. Banii pentru investiţii se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale şi pe obiective în cursul anului, fără să existe o programare anuală sau multianuală, prin contracte de finanţare.

În baza programelor aprobate de ministere, autorităţile locale angajează contracte pentru valoarea totală a lucrărilor, dar decontarea nu se face conform programului, blocând astfel atât agenţii economici (care percep penalităţi şi recurg la procese costisitoare în justiţie pentru a-şi lua banii), cât şi autorităţile administraţiei publice locale (ajung să fie executate silit de agenţii economici, li se blochează conturile).

Toate aceste argumente dovedesc tratamentul discriminatoriu aplicat administraţiilor locale, în timp ce la centru totul este păstrat neatins. Este clar că la Bucureşti austeritatea nu se aplică. Astfel, cei din ministere îşi asigură locuri călduţe, în timp ce teritoriului i se pune pe umeri toată povara unei crize fără precedent şi toate greşelile unui guvern incompetent.

Domnul Adrian Mocanu:

"Dreptatea este mereu de partea celor care o decid?"

Referitor la tema de mare actualitate astăzi, reprezentanţii Guvernului afirmă că noua lege a pensiilor, contestată la Curtea Constituţională, va prelua prevederile acordului încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană privind creşterea vârstei de pensionare, în special pentru femei, şi de egalizare a acesteia la 65 ani după anul 2014.

"Aşa cum a fost anunţat anterior, vârsta de pensionare a femeilor şi bărbaţilor va fi egalizată gradual în timp, după 2014, prevedere deja prezentată în acordul încheiat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Este o măsură care face parte din condiţiile comunitare", a declarat consilierul pe probleme sociale al premierului, domnul Mihai Şeitan. Termenul avansat anterior de Guvern pentru finalizarea acestui proces este anul 2030.

În ceea ce priveşte pensiile speciale trebuie avute în vedere şi condiţiile socio-economice pentru care ele s-au acordat. Din acest punct de vedere, subscriu opiniei cadrelor militare care susţin că în situaţia adoptării legilor salarizării unitare şi a pensiilor unice, pentru a se asigura sistemul unitar de apreciere a importanţei muncii, să se asigure "caracterul de unicitate" şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de care cadrele militare au fost private în timpul carierei militare.

Mai exact, se solicită de către beneficiarii pensiilor speciale armonizarea caracterului de unicitate a salariilor şi pensiilor prin eliminarea tuturor prevederilor privind restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi specifice carierei militare, consfinţite prin Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare, care confereau astfel caracterul de lege specială acestui act normativ.

Mai mult decât atât, această nouă lege a pensiilor a fost adoptată prin fraudarea votului în Parlament, astfel că ea este susceptibilă de a fi contestată justificat de către orice persoană nemulţumită.

În aceste condiţii, ne întrebăm dacă viziunea Guvernului de a corecta legea care instituia pensii speciale printr-o ilegalitate flagrantă este cel mai bun lucru care poate fi oferit românilor, acum când România are nevoie de solidaritate, încredere şi eficienţă economică.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Plantele modificate genetic"

Subiectul plantelor modificate genetic este un subiect deosebit de intens dezbătut, România a devenit teren de luptă în războiul pentru plantele modificate genetic. Alegerea se face în funcţie de interese. Porumbul modificat genetic se cultivă deja în România, iar alte transgenice sunt importate. Una dintre ele, soia... Şi cum banii contează, nimeni nu scoate o vorbă despre posibilele lor efecte asupra omului.

Plantele sunt modificate genetic pentru a rezista la condiţii meteo dificile, la dăunători, dar şi pentru a îmbunătăţi producţia. Potrivit specialiştilor, de-a lungul anilor, la noi s-a cultivat soia modificată genetic.

În calitate de parlamentar, am iniţiat mai multe întrebări şi interpelări ministerelor de resort, pentru a-mi comunica parametrii reali ai acestor culturi modificate genetic şi impactul lor asupra sănătăţii populaţiei.

Am primit răspunsuri referitoare la faptul că legea română nu reglementează punerea pe piaţă a produselor procesate - alimentare sau hrană pentru animale - obţinute din plante modificate genetic, de exemplu: uleiul obţinut din soia, şroturi de soia etc., iar plantele modificate genetic cultivate în România reprezintă un risc "neglijabil", beneficiind de prevederi speciale, care transpun legislaţia specifică a Uniunii Europene în domeniu.

Dar iată care este situaţia în Uniunea Europeană, problematica ingineriei genetice fiind foarte controversată, oficialii europeni încercând să creeze un cadru legal cât mai complet în domeniu, pentru a înlătura orice temere a consumatorului european faţă de plantele modificate genetic.

Astfel, în 2003, Parlamentul European şi Consiliul Europei adoptau Regulamentul 1829 privind alimentele şi hrana pentru animale modificate genetic, care obliga firmele producătoare de alimente modificate genetic să facă teste şi să le publice. Numai că, în momentul de faţă, acest lucru nu se întâmplă. Această situaţie confuză din Uniunea Europeană se transpune şi în România, care a devenit un însemnat producător şi consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislaţie adecvată în domeniu şi a lipsei informării consumatorilor.

Potrivit Greenpeace, în România, pe lângă soia modificată genetic, se mai comercializează şi cartofi, orez, porumb şi prune modificate genetic, iar autorităţile competente "închid ochii" la o problemă atât de gravă, cetăţenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă OMG-uri sau lucrează cu acestea pot suferi afecţiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum şi naşterea copiilor cu malformaţii genetice.

Riscurile pe termen lung asupra oamenilor, animalelor şi solului nu sunt cunoscute, însă studiile arată că, pe termen scurt - trei luni - există semne de toxicitate în organele interne - ficat şi rinichi - la animalele testate, iar toxina produsă de porumbul MG are efecte negative asupra speciilor nevizate şi asupra solului. Articolul 23 din Directiva Europeană 2001/18/EC permite statelor membre ale Uniunii Europene să folosească clauza de salvgardare pentru a interzice plantele MG autorizate în Uniunea Europeană.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obţinute din plante modificate genetic. Deci, aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o falsă impresie.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Sistemul sanitar"

Analiza densităţii medicilor în ţările din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că România se află pe locul 31 din 33 de ţări, cu o densitate de 1,9 medici la 1000 locuitori, doar Albania şi Bosnia-Herţegovina înregistrând densităţi mai mici decât ţara noastră. România ocupă ultimele locuri, înregistrând o situaţie la fel de critică şi pentru asistentele medicale (3,89 asistente medicale la 1000 locuitori), dentişti (cu 0,22 dentişti la 1000 locuitori) şi farmacişti (0,06 farmacişti la 1000 locuitori). Aceleaşi comentarii se pot face şi pentru moaşe, în toate aceste situaţii, România având un număr cu cel puţin o treime mai mic decât media europeană, în condiţii de mortalitate şi morbiditate mult superioare mediei UE, iar la nivelul anumitor specialităţi medicale deficitul de personal este şi mai mare.

În acelaşi timp, în afara numărului redus de personal medical la nivel naţional, există şi importante dezechilibre geografice, cu concentrarea resursei umane în mediul urban, în detrimentul celui rural, precum şi evitarea regiunilor sărace sau a celor populate cu grupuri specifice şi care sunt cele mai expuse la risc (minorităţi, săraci etc.)

Un alt factor ce afectează performanţa resurselor umane din sănătate este cel legat de prezenţa unui sistem insuficient de motivare. Acesta se referă atât la veniturile obţinute de personalul medical, cât şi la aspecte precum condiţiile nesatisfăcătoare de muncă şi posibilitatea redusă de promovare profesională pe baza unor criterii obiective.

Având în vedere situaţia dificilă a resurselor umane din sectorul de sănătate, consider necesară regândirea sistemului sanitar românesc, deblocarea posturilor vacante din sectoarele şi specialităţile medicale deficitare.