|
Doamna Roberta Alma Anastase: Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Vă invit să luaţi loc. Deja suntem într-o întârziere de 35 de minute. Vă propun să începem. Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă cea de a treia şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi anunţ că din totalul de 470 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 431, iar 39 sunt absenţi. Cvorumul de lucru este astfel îndeplinit. În conformitate cu prevederile art.15 alin. (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vă informez că s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi: Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, procedură de urgenţă; Legea privind alocaţia pentru susţinerea familiei, de asemenea, procedură de urgenţă; Legea pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură; Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2010; Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România; Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale; Legea privind Camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală; Legea privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului din administrarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr Roman, în domeniul public al judeţului Neamţ şi în administrarea Consiliului judeţean Neamţ.
|