Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.64/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2011

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,25.

Lucrările au fost condus de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc, pentru a începe şedinţa noastră.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 332 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 199. Sunt absenţi 121, din care 47 participă la alte acţiuni parlamentare.

La început vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen pentru zilele de luni, 23 mai, şi marţi, 24 mai 2011, programul de lucru pentru perioada 23-28 mai 2011, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, lista rapoartelor depuse în perioada 16-23 mai 2011 de comisiile permanente sesizate în fond, precum şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.