Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 15, 2011
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 15, 2011
| |
1. |
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 12,00. Lucrările au fost conduse de domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistat de domnul senator Orest Onofrei, secretar al Senatului, şi de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaţilor. Din prezidiu a mai făcut parte doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Vasile Blaga: Domnule prim-ministru, Domnilor miniştri, Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă cea de-a treia şedinţă comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că din totalul de 466 de deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 442, 44 fiind absenţi. Cvorumul de lucru legal este îndeplinit. Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru această şedinţă, în forma care v-a fost prezentată. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Vă rog, domnule Toader, liderul Grupului PDL din Camera Deputaţilor.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Doamnă preşedinte, Domnule preşedinte, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Aş vrea să introducem pe ordinea de zi a şedinţelor comune raportul Comisiilor comune pentru buget şi pentru muncă referitoare la ocuparea locurilor vacante de la Consiliul Naţional de Supraveghere a Pensiilor Private, cu raportul respectiv, urmând ca votul final să fie dat după votul pe buget.
|
|
Domnul Vasile Blaga: Mulţumesc. Supun votului dumneavoastră proiectul ordinii de zi, cu acest amendament. Vă rog. Voturi pentru? 227. Voturi împotrivă? 110. Abţineri? Nu sunt. Ordinea de zi a fost adoptată.
|