|
Domnul Viorel Hrebenciuc: Stimaţi colegi, vă propun să începem. Deschid lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul de 309 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 192, sunt absenţi 117, din care 51 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele de plen din zilele de luni, 10, şi marţi, 11 septembrie 2012; programul de lucru pentru perioada 10-15 septembrie 2012; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează a fi avizate de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 4-10 septembrie 2012 de comisiile permanente sesizate în fond şi nu în ultimul rând sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, Partea I.
|