Sittings of the Chamber of Deputies of November 20, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.114/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 20, 2012

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 12,22.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Georgian Pop şi Clement Negruţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci pentru a începe şedinţa.

Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 303 deputaţi, până în acest moment, şi-au înscris prezenţa 191; 112 sunt absenţi, 30 participă la alte acţiuni.

Pentru conformitate, respectând Regulamentul Camerei Deputaţilor, art.94, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi de astăzi, 20 noiembrie, pentru plen; programul de lucru pentru perioada 12-26 noiembrie; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente; lista rapoartelor depuse în perioada 12-20 noiembrie 2012 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui monitor oficial.