Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 17, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.52/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of April 17, 2013

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 11.25.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Nicolae Moga, vicepreşedinte al Senatului, înlocuit de domnul senator George-Crin-Laurenţiu Antonescu, preşedintele Senatului, şi domnul senator Florin Constantinescu, vicepreşedinte al Senatului, asistaţi de domnul deputat Cătălin-Daniel Fenechiu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Alexandru Pereş, secretar al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Bun venit, doamnelor şi domnilor.

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci.

A venit domnul senator Haşotti de la Constanţa. Este o zi mare pentru noi.

(Discuţii, rumoare în sală)

Rog liderii grupurilor parlamentare să-şi invite colegii în sală.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă rog frumos să luaţi loc în bănci. Rog distinşii membri ai Camerei Deputaţilor şi ai Senatului să ia loc în bănci pentru a putea începe şedinţa de astăzi.

Pe onorabilii membri ai Guvernului României îi rog frumos să ia loc în bănci.

Domnule Tudose, pe dumneavoastră o să vă rog frumos să vă despărţiţi de domnul ministru Bănicioiu, şi de doamna Cristea, domnule Bănicioiu, şi să luaţi loc în bănci fiecare.

Domnule deputat Mocioalcă, vă rog frumos să vă căutaţi locul în bănci. Rugaţi-l şi pe domnul deputat Harbuz, dacă se poate, că a venit de departe domnul Harbuz.

Domnule deputat Neacşu, domnule deputat Harbuz, doamna ministru, fiecare la locul Domniei Sale.

Îi rog pe colegii din presă... Fotografii din faţă să părăsească sala de plen.

Doamnelor şi domnilor, vă rog frumos să luaţi loc pentru a începe şedinţa.

Poate colegii de la presă, din spate, îi roagă pe colegii din faţă să vină lângă dumnealor, acolo.

(Discuţii;rumoare în sală)

Domnule prim-ministru, putem începe?

Domnule deputat Ruşanu, putem începe? Avem acordul dumneavoastră? Vă mulţumim foarte mult.

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschise lucrările şedinţei comune de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 587 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 401 parlamentari, 186 fiind absenţi. Cvorumul legal de 294 de deputaţi şi senatori este îndeplinit.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi stabilită de Birourile permanente comune, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite deputaţilor şi senatorilor.

Întreb dacă sunt obiecţii la proiectul ordinii de zi.

Domnul deputat Neacşu, liderul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor.

V-aş ruga frumos să supuneţi colegilor noştri, spre aprobare, o modificare la ordinea de zi.

La punctul 3, v-aş ruga să introducem propuneri privind modificarea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României şi a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale. Sunt două înlocuiri ale Grupurilor parlamentare ale PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Completarea ordinii de zi cu două înlocuiri ale Grupurilor parlamentare ale PSD la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale şi la Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.

Sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt.

Mulţumesc.

Supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi, cu completările propuse de către domnul deputat Marian Neacşu.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Cu unanimitate, ordinea de zi a fost aprobată.

În legătură cu programul de lucru sunt obiecţii? Până la finalizarea ordinii de zi, după cum ştiţi. Avem şi un vot final cu 38 de legi. Majoritatea sunt respingeri. Nu sunt obiecţii.

Mulţumesc.

Supun votului programul de lucru.

Cine este pentru?

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.

Mulţumesc foarte mult.