Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Cristian Buican şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este ora 8,32.

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 28 mai 2013.

Vom începe astăzi cu opoziţia, că şi aşa este firavă. Măcar să-i oferim posibilitatea să deschidă şedinţa declaraţiilor politice şi o rog pe doamna deputat Sanda Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să ia cuvântul, şi pe domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un argument imbatabil pentru Suceava - capitală de regiune".

Zilele acestea s-a desfăşurat cea de-a 34-a ediţie a prestigiosului Concurs Internaţional de Interpretare Instrumentală "Lirade Aur", cel mai longeviv concurs de acest gen din România.

Cine spune Suceava spune şi "Lira de Aur", cine se străduieşte să găsească branduri la Suceava, îl are imediat la îndemână pe acesta, incontestabil, autentic, definitoriu pentru şcoala suceveană, veridic prin personalităţile culturale şi muzicale care s-au impus... plecând de la Suceava cu trofeul "Lira de Aur".

Mă încearcă mari emoţii, în fiecare an, la Liră. Am copilărit în atmosfera acestei competiţii care, precum "Cerbul de Aur" la Braşov, eraun mare eveniment în primul rând pentru localnici, eveniment cultural, dar şi monden, o şansă de afirmare a oamenilor locului în varii domenii.Lira a fostşi rămâne şansamarilor întâlniri la Suceava.

Şi anul acesta, cel puţin în aceste câteva zile de festival, Suceava a fost o "capitală a artei româneşti şi internaţionale", având în vedere că "Lira de Aur" a însemnat peste 100 de participanţi din peste 15 oraşe din România şi Republica Moldova, precum şi un juriu de prestigiu format din solişti şi profesori la importante universităţi, academii şi orchestre din Viena, Berna, Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, condus de prof. univ. dr. Viorel Munteanu, compozitor, muzicolog, fost rector al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, cetăţean de onoare al municipiului Suceava.

Îmi permit, stimaţi colegi, să vă transmit astăzi unul din gândurile exprimate de prof.univ.dr. Viorel Munteanu, în deschiderea ediţiei din acest an a Festivalului "Lira de aur": "România întâi s-a dezvoltat muzical şi apoi economic".

Şi din acest motiv, nu am ezitat să pun umărul la renaşterea Asociaţiei culturale "Lira de Aur", promovând un concurs muzical a cărui reputaţie a rămas neîntinată de atâţia şi atâţia ani.Şi nu este uşor, dimpotrivă, să rezişti în artă, să te lupţi pentru a convinge că merită să investim în talente, că suntem datori să susţinem o şcoală precum Colegiul Naţional de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava, instituţie organizatoare a Festivalului.

Şi de la acest pupitru, îi felicit pe profesorii organizatori şi îndrumători, pe toţi cei care au susţinut de-a lungul timpului Lira suceveană, le spun bravoartiştilor care au crezut încompetiţia onestă şi de mare calitate de la Suceava şi bineînţeles, nu în ultimul rând, felicitări câştigătorilor acestei ediţii!

Şi să nu uităm: în această perioadă a căutării de argumente pentru ca Suceava să fie capitala unei regiuni europene,îi invit pe stimaţii guvernanţi să vina la Suceava şi să constante, în direct, argumentele puternice de ordin cultural, istoric, geografic, academic, social, economic şi strategic pe care reşedinţa judeţului Suceava le are în susţinerea voinţei sucevenilor ca Suceava să fie centrul unei unităţi teritorial-administrative de tip regiune europeană, cu respectarea criteriilor şi standardelor Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi-l rog pe domnul Virgil Guran, din partea Grupului PNL, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Dîrzu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Lupta împotriva riscurilor de accidente pe drumurile din judeţul Alba, în special DN 74, DN 75 şi E81, o prioritate pentru PSD Alba".

Dragi colegi parlamentari,

Dragi prieteni şi români din toată ţara,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la accidentele rutiere de pe drumurile din judeţul Alba, în special DN 74, DN 75 şi E 81, şi la nevoia de a iniţia o vastă campanie de luptă împotriva riscurilor de accidente.

Am remarcat cu neplăcere cum în ultimele luni au avut loc mai multe accidente deosebit de grave pe raza judeţului Alba. Multe dintre aceste accidente, dincolo de erorile umane, sunt datorate şi infrastructurii degradate de drumuri judeţene, dar şi naţionale. Indiferent de motiv, aceste accidente au distrus vieţile a zeci de familii cărora nimeni şi nimic nu le poate aduce înapoi pe cei dragi.

În acest sens, am înaintat mai multe adrese şi am folosit procedura parlamentară a întrebării pentru a atrage atenţia reprezentanţilor Guvernului asupra riscurilor generate de absenţa modernizării drumurilor sau ajustării drumurilor pentru condiţii de noapte, începând cu trasarea benzilor până la stâlpi de iluminat.

Am discutat deja cu mai mulţi reprezentanţi ai Guvernului în vederea includerii drumurilor DN 74, DN 75 şi E 81 de pe raza judeţului Alba în Programul naţional de modernizare şi am încrederea că am reuşit să le includ pe lista de drumuri care vor beneficia de investiţii importante de modernizare în anii următori.

Dar lupta mea şi a colegilor din PSD Alba nu se termină aici. Sunt convins că autorităţile judeţene din judeţul Alba trebuie şi pot să se implice mai mult în acest sens. Modernizările realizate din banii Consiliului Judeţean nu au prevăzut o componentă de modernizare a drumurilor pentru condiţii de noapte, iar acest lucru se vede pentru orice cetăţean care străbate judeţul pe timp de noapte.

Mai mult decât atât, nu există niciun fel de reacţie din partea Consiliului Judeţean la numeroasele accidente care au loc aproape săptămânal la nivelul judeţului şi preferă să ignore aceste evenimente de frică faptului că sunt vinovaţi de modul dezastruos în care gestionează infrastructura judeţului.

Îmi propun astfel să susţin toate demersurile iniţiate de USL pentru a combate accidentele rutiere şi pentru a îmbunătăţi legislaţia privind modernizarea drumurilor, inclusiv la condiţii de noapte.

În final, dragi colegi, vreau să le transmit toate condoleanţele mele şi sentimentul de regret pentru familia din Vadu Moţilor care şi-a pierdut băiatul într-un accident rutier, cu puţin timp în urmă, pe DN 75, în zona Câmpeni.

Vă mulţumesc.

Deputat Ioan Dîrzu, Circumscripţia electorală nr.1 Alba, Colegiul electoral Apuseni-Teiuş.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL, şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Virgil Guran:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică despre activitatea secretarilor din primării.

De ce mă refer la acest lucru? În teritoriu am observat că există mari probleme în această activitate, şi aceste probleme se pare că pleacă de la subordonarea secretarilor primăriilor, adică, de câţiva ani, legea prevede că aceşti secretari se subordonează primarului.

Consider că acest lucru nu este în regulă, pentru că cel care dă aviz de legalitate se subordonează celor care iniţiază, de regulă, proiecte.

Pot să vă dau câteva exemple în care, mai nou, unii primari care nu consideră că trebuie neapărat să respecte hotărârile consiliului local, în momentul în care cred ei de cuviinţă, la şedinţele de consiliu dau concediu secretarilor, aceştia nu participă, şi hotărârile nu trec. Am cazuri concrete în zona pe care o reprezint în Camera Deputaţilor.

Pentru acest lucru, împreună cu ceilalţi colegi, sper să reuşim să iniţiem o lege, un proiect de lege prin care aceşti secretari să revină în subordinea prefecturilor, pentru că prefecturile coordonează activitatea juridică în judeţ, prefecturile pot să atace în contencios şi, în acelaşi timp, prefecturile au aparatul necesar pentru instruirea secretarilor, pentru organizarea acestei activităţi juridice în judeţ.

În acest fel, cred că se va ajunge la respectarea în mai mare măsură a legalităţii şi cred că se ajunge la o coordonare mai bună şi o corelare mai bună a activităţii primăriilor, conform legislaţiei actuale.

Vă mulţumesc.

Guran Virgil, deputat de Prahova.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, stimate coleg.

Invit acum pe domnul deputat Sorin Stragea, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi se pregăteşte domnul deputat Florin Secară, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Aveţi cuvântul.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Vă mulţumesc.

Domnule vicepreşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Sănătatea - domeniu prioritar".

Pentru mulţi dintre noi, sănătatea este cel mai important lucru. Să avem sănătate, că restul nu prea mai contează, spun mulţi oameni. Dar de câtă sănătate avem parte? Câţi din anii din viaţă îi trăim în plină sănătate, fără a avea afecţiuni şi boli majore? Statistica arată că românii au o medie de 50,7 ani sănătoşi şi suntem pe locul 24 în UE. Şi vorbim aici de bolile cronice, grave.

Fosta guvernare, Guvernarea Boc, a dus la reducerea cu 70 de mii a numărului de paturi în spitalele din România şi a determinat un exod masiv, către străinătate, în rândul personalului medical. Migraţia a crescut la 9%, în timp ce în celelalte state europene media este de doar 2,5%. Pentru a soluţiona una dintre cele mai stringente probleme ale sistemului de sănătate românesc, Ministerul Sănătăţii a lansat campania "De profesie: medic în România", care presupune crearea unei coaliţii între mediul de afaceri şi autorităţi. Mai precis, campania îşi propune creşterea numărului de medici în ţară la mia de locuitori de la 2,4 la 2,6 până în 2015. Este un semnal că Guvernul doreşte să intervină serios în acest domeniu.

Motivele pentru care tinerii medici aleg să plece şi să profeseze medicina în altă ţară sunt legate de lipsa respectului pentru profesie, dificultăţile financiare şi lipsa oportunităţilor de educaţie şi perfecţionare pe care le au în România.

Începând cu 2015, spitalele neacreditate nu vor mai primi bani de la stat şi riscă să fie închise. Specialiştii spun că procesul este unul greu pentru că starea multor unităţi sanitare este precară. Aparatură de ultimă generaţie, personal medical amabil, specialişti care colaborează între ei, organizare bine pusă la punct - nu sunt condiţii desprinse dintr-un film, ci sunt reguli pe care spitalele de la noi trebuie să le respecte pentru a fi acreditate şi pentru a putea beneficia de finanţare de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate începând cu 2015.

Acreditarea se axează pe pacient şi pe modul în care acesta este preluat la internare, dar şi pe felul în care este tratat în unitatea spitalicească, iar schimbările sunt impuse de o directivă europeană care garantează nu doar calitatea îngrijirilor medicale, ci şi siguranţa pacienţilor europeni pe teritoriile statelor membre.

Toate acestea, de bună seamă, nu pot fi făcute decât cu eforturi financiare susţinute. Finanţarea sistemului de sănătate, dar şi cheltuirea cu folos a banilor în acest sistem, sunt condiţii evident necesare pentru modernizarea acestuia şi pentru aducerea serviciilor la un nivel european.

Doresc să salut hotărârea prim-ministrului Victor Ponta, ca la viitoarea rectificare a bugetului să aloce, cu prioritate, sume pentru sănătate şi educaţie, domenii care trebuiesc însănătoşite, domenii care asigură un viitor mai bun copiilor şi nepoţilor noştri.

Deputat PSD Sorin Stragea, Colegiul nr.7, Timiş.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumim şi noi pentru această declaraţie.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Florin Secară şi se pregăteşte domnul deputat Georgică Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Stimate coleg, microfonul este al dumneavoastră, trei minute.

Domnul Florin Mihail Secară:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică: "Administraţia locală, la mila baronilor locali şi a Guvernului"

Ştim cu toţii că "politica lui Mischie" - "în pixul meu stau banii voştri", patentată la începutul anilor 2000, sub guvernarea celui care cică ar fi încercat să se sinucidă şi nu a reuşit nici de la 20 de centimetri, respectiv Guvernul Năstase, după care a fost reinventată şi perfecţionată astăzi sub conducerea junelui Ponta şi sub atenta observaţie a noii generaţii de baroni locali ai USL.

Banii publici distribuiţi către administraţiile locale pe ochi frumoşi şi numai în funcţie de slugărnicia primarului faţă de preşedintele consiliului judeţean sau faţă de şeful de la centru reprezintă deja o practică păguboasă în România, căreia îi cad pradă sute de primării şi sute de mii de români.

Ca reprezentant al cetăţenilor din judeţul Vrancea, nu pot să nu remarc că la nivelul judeţului meu administraţiile locale sunt puternic discriminate atunci când vine vorba despre alocarea resurselor financiare. Avem, astfel, primării care huzuresc din banii publici, doar pentru că lustruiesc bombeurile lui Marian Oprişan, şi primării extrem de sărace, care, deşi nu au capacitatea de a-şi asigura singure resursele pentru finanţarea cheltuielilor curente, sunt puternic ignorate atât de guvern, cât şi de şeful baronilor locali. Năruja, de pildă, o comună din centrul judeţului meu, se apropie să intre în istoria românilor ca fiind prima primărie care va intra în faliment, şi asta din cauza noilor acte normative promovate de Victor Ponta.

Lucrurile ar putea fi foarte simplu rezolvate, dacă s-ar dori! Fie Victor Ponta şi-ar respecta promisiunile electorale şi ar achita măcar o parte din arieratele acumulate de administraţiile locale pentru investiţii, fie "jupânul" judeţului Vrancea, Oprişan, ar trebui să arate vrâncenilor că toţi sunt cetăţeni români, şi să nu-i mai împartă în USL-işti şi non-USL-işti.

Dragi colegi.

Nu am fost niciodată de acord ca unei administraţii locale să-i fie tolerate risipa şi un volum supradimensionat al cheltuielilor curente. Însă nu poţi abandona primării care se străduiesc din răsputeri să facă o viaţă mai bună semenilor lor.

Nu poţi să-l îngenuchezi pe primarul care se străduieşte să-şi modernizeze comuna, să electrifice localitatea, să aducă apă potabilă şi canalizare, să scoată uliţele din noroi şi să igienizeze şcoala din sat.

Din nefericire pentru vrâncenii mei, modul de a face administraţie patentat de Dragnea în Teleorman şi adoptat de Oprişan în Vrancea, nu-i va conduce nici la dezvoltare şi nici la modernizare, ci îi va transforma pe toţi în cetăţeni-captivi ai partidului de guvernare şi depedenţi de "pixul lui Oprişan".

Vă mulţumesc.

Deputat de Vrancea, Florin Secară.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Georgică Dumitru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, şi am s-o rog să se pregătească pe doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Georgică Dumitru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Reafirmarea valorilor conservatoare, o necesitate în contextul social-economic şi politic actual".

Asistăm, în ultima vreme, la reconfigurări pe scena politică românească, consecinţe oarecum fireşti ale unor nereuşite electorale ce au avut efecte de nedorit în planul imaginii şi popularităţii unor lideri.

Mă refer aici, în principal, la mişcările de trupe mai mult sau mai puţin zornăitoare ale eşichierului politic de dreapta care încearcă să-şi ranforseze forţele: la nivel dezirabil, în scopul captării în angrenajul decizional al societăţii civile, iar la nivel pragmatic, în scopul reafirmării în prim-planul scenei politice, în contextul alegerilor din 2014, a unor personaje trecute în plan secundar.

Pe de altă parte, nu putem să nu sesizăm că, în timp ce dreapta politică românească se reinventează "strategic" şi sfios, încercând să-şi atragă simpatii populare şi să capete credibilitate - variabile fără de care sunt supuse lamentabil eşecului - stânga îşi afirmă supremaţia în evenimente politice de Oscar.

Din anumite puncte de vedere, congresul PSD a fost un adevărat exemplu pentru modul cum se face politica mare. Transferul între generaţii de ştafetă a scos în evidenţă faptul că, indiferent de succesiunea guvernărilor şi a ciclurilor electorale, social-democraţia a rămas preferinţa unui segment semnificativ de populaţie, reuşind, în acest moment, să întrunească marea majoritate a opţiunilor de vot.

Vin astăzi şi afirm, în calitate de membru al Partidului Conservator, că un astfel de parcurs îmi doresc pentru centru - dreapta în România, unul constant, cu un nucleu stabil, nu unul circumstanţial şi vulnerabil în faţa provocărilor electorale.

Fără a mă erija în analist politic al spaţiului public şi rămânând un simplu exponent al clasei politice ce şi-a asumat o serie de angajamente ferme faţă de români doresc să exprim necesitatea reafirmării, în acest context socio-economic şi politic, a valorilor conservatoare care au marcat semnificativ istoria acestei ţări.

Echilibrul în tot şi-n toate este un principiu de bază al menţinerii unei stări de normalitate la care mulţi aderă, din păcate, doar declarativ.

Exponenţii societăţii româneşti de azi proclamă, poate mai mult ca oricând, nevoia de normalitate, iar oferta politică a conservatorilor răspunde nu numai cerinţelor de normalitate, dar şi a celor de modernitate, fiind una echilibrată, care îmbină necesitatea creşterii economice constante şi, implicit, a nivelului de trai cu cea a protejării unor categorii sociale profund afectate de recesiuni economice sau lipsuri concrete.

În acelaşi timp, îmi exprim dorinţa ca respectul pentru tradiţie şi pentru tot ce este autentic să fie transferat generaţiilor ce vin din urmă, iar tinerii să se regăsească în doctrina conservatoare şi să adopte, pentru parcursul lor politic, un model consacrat şi sănătos, în egală măsură.

Într-o perioadă în care reconstrucţia economică şi reconfigurarea administrativă sunt priorităţi zero trebuie să înceteze experimentele politice şi să oferim oamenilor ceea ce aşteaptă de la noi - prosperitate, predictibilitate, stabilitate.

Iar Partidul Conservator trebuie să-şi asume acum mai mult ca oricând rolul de garant al acestor deziderate, printr-o politică de calitate, nelipsită, însă, de pragmatism şi viziune.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule coleg, mulţumim şi noi.

Invit la microfon pe doamna deputat Tamara Ciofu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat; se pregăteşte domnul deputat Stelian Dolha, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Obiectul declaraţiei de astăzi - modificarea legislaţiei pentru persoanele cu handicap: nici persoanele cu boli degenerative nu vor mai trebui să se prezinte la evaluări periodice.

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Sistemul naţional de protecţie a persoanelor cu handicap din România este reglementat de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 136/2012.

În momentul de faţă, reglementarea acestui sistem conţine o serie de lacune legislative care se impun a fi remediate în regim de urgenţă, pentru a nu afecta drepturile persoanelor cu handicap.

Legislaţia în vigoare prevede emiterea unui certificat cu termen permanent de valabilitate pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare. Însă, în această categorie nu sunt incluse şi persoanele cu boli degenerative care sunt într-o situaţie similară deoarece au un handicap irecuperabil.

Conform definiţiei medicale, bolile degenerative sau progresive sunt cele în care partea corpului afectată se deteriorează tot mai mult pe măsură ce trece timpul. Bolile degenerative afectează creierul, articulaţiile, nervii, inima, ochii, scheletul şi orice altă parte a corpului, fără a exista posibilitatea de recuperare. Bolile degenerative sunt boli complexe care provoacă o invaliditate cronică şi afectează capacităţile fizice, abilităţile psihice, capacităţile comportamentale şi senzoriale şi provoacă invalidităţi.

Astfel, prin natura lor, bolile degenerative nu pot cunoaşte îmbunătăţiri în timp, fapt care nu justifică o nouă evaluare din partea comisiei de specialitate, decât în situaţia în care se impune încadrarea la o categorie de handicap mai grav.

În momentul de faţă există numeroase cazuri în care persoane cu boli degenerative de tip Alzheimer, Parkinson, ateroscleroză, anumite forme de cancer, diabetul, osteoporoză, osteoartrită sunt obligate să se prezinte anual la evaluări pentru prelungirea certificatului temporar de handicap, deşi este evident că situaţia lor medicală este ireversibilă.

Ca şi în cazul persoanelor cu handicap fizic irecuperabil, situaţia persoanelor cu boli degenerative nu se poate îmbunătăţi de la un an la altul. Legea însă se raportează diferit la cele două categorii. Pentru prima se poate emite un certificat permanent, pentru cea de-a doua e nevoie de o reevaluare anuală, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă o discriminare.

În acest sens, la începutul săptămânii trecute am depus la Camera Deputaţilor împreună cu mai mulţi colegi o propunere legislativă prin care persoanele cu boli degenerative să poată primi un certificat cu termen permanent de valabilitate pentru a beneficia de prestaţii şi servicii sociale, la fel ca persoanele cu handicap irecuperabil.

Prin modificările propuse nu va mai exista o discriminare între persoanele care suferă de boli degenerative şi persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare.

Persoanele cu boli degenerative care au certificat de încadrare în grad şi tip de handicap beneficiază şi în prezent de prestaţii şi servicii sociale, aşadar schimbarea preconizată de propunerea legislativă are în vedere doar îmbunătăţirea confortului acestor persoane, nu acordarea unor sume suplimentare.

Consider că acest lucru este o abordare civilizată şi o formă de respect faţă de persoanele care se află în această situaţie şi vă solicit sprijinul pentru a adopta propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 488/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât persoanele cu boli degenerative să primească certificat de handicap cu termen permanent de valabilitate.

Dacă va fi votată această propunere legislativă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, împreună cu Ministerul Sănătăţii vor emite un ordin comun în care vor defini bolile degenerative pentru care se va emite certificatul cu termen permanent de valabilitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Stelian Dolha, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţinal Liberal, şi îl rog să se pregătească pe domnul Gheorghe Tinel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea de astăzi ar trebui să fie, practic, un semnal de alarmă faţă de modul în care înţeleg să răspundă unele ministere întrebărilor şi interpelărilor pe care le adresăm de la această tribună şi seriozitatea cu care este privită această pârghie parlamentară.

Am remarcat, nu doar eu, ci şi foarte mulţi dintre colegii mei, că atunci când funcţionarii ministeriali nu ştiu ce să răspundă în numele minştrilor la întrebările noastre sau pur şi simplu vor să scape repede de sarcina încredinţată, recurg la tot soiul de tertipuri de evitare.

Unul dintre acestea este folosirea unui limbaj excesiv de tehnic sau a unuia pur academic. În avalanşa năucitoare a unor asemenea termeni cel care a adresat întrebarea înghite cel mai adesea în sec şi se mulţumeşte cu un răspuns care nici nu e lămuritor, nici nu foloseşte nimănui.

Să vă dau un exemplu. Zilele trecute am întrebat Ministerul Agriculturii ce programe şi măsuri legislative are în vedere pentru a proteja seminţele tradiţionale româneşti şi comercializarea acestora, după ce am semnalat într-o declaraţie politică faptul că am ratificat un tratat, dar nu am prevăzut un organism care să se ocupe cu conservarea soiurilor autentic româneşti.

Subiectul este unul sensibil, în condiţiile în care ziarele româneşti şi ONG-urile vorbesc de mai bine de o lună de o aşa numită cruciadă a Uniunii Europene impotriva soiurilor tradiţionale, că un proiect de lege agreat de Comisia Europeană încurajează comercializarea seminţelor moderne, chimicalizate, în timp ce seminţele ţărăneşti sunt considerate insuficient de pure genetic. Conform acestor publicaţii, soiurile autentic româneşti pentru care producatorii nu-şi permit certificarea, care costă mii de euro, sunt victime sigure în acest aşa-zis război.

Pe fondul unei asemenea stări de lucruri, mă aşteptam să primesc de la Ministerul Agriculturii un răspuns simplu, suplu, concret. Iar dacă problema ţine doar colateral de competenţa lor sau nu ţine deloc, s-o spună. Dar răspunsul pe care l-am primit este năucitor şi sună cam aşa: "Aplicarea principiului holistic în domeniul conservării biodiversităţii vegetale relevante pentru agricultură este un imperativ al ultimilor ani şi constituie cel mai eficient mijloc de conservare al geoplasmei".

Apoi continuă cu explicaţii despre conservarea "per se" şi "in situ sau on-farm", şi concluzionează: "sinergia rezultată din combinarea cunoştinţelor ştiinţifice cu cele ale fermierilor reprezintă ecuaţia unui management de succes al resurselor genetice vegetale". Vi-l imaginaţi pe domnul ministru Daniel Constantin vorbind aşa? Eu, unul, nu.

Cred că nu mai e cazul să continui cu răspunsul, nici nu are nevoie de comentarii, vreau să le spun celor care l-au scris, doar atât: dacă aveam nevoie de consideraţii academice sau de prelegeri din tratate de specialitate mă adresam Academiei Române sau catedrei de specialitate de la vreo universitate agricolă.

Eu aştept în continuare un răspuns la o problemă concretă, extrem de serioasă dacă este nevoie am să reformulez întrebările. Dar trebuie să încetăm acest joc, şi cei care răspund la întrebări în numele miniştrilor să-şi ia treaba în serios, să se ducă la cursuri de relaţii publice, dacă e nevoie, si să formuleze răspunsuri clare şi explicite.

Răspunsuri care să ne conducă spre soluţii, pentru că, nu-i aşa, vremea jocurilor de cuvinte şi a vorbelor goale a cam trecut.

Stelian Dolha, deputat de Bistriţa.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Demlocrat Liberal, şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Ştefan Burlacu, din partea Grupului parlamentar al PP-DD.

Domnul Tinel Gheorghe:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Tun financiar şi manipulare marca Victor Ponta".

Marţi, 21 mai 2013, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, USL a găsit de cuviinţă să cinstească această mare sărbătoare a creştinilor adoptând Proiectul de Lege privind Memorandumul de înţelegere între statul român şi Rompetrol.

Pe româneşte spus, România a renunţat la aproximativ 600 de milioane de dolari în baza unei înţelegeri cel puţin ciudate şi total netransparente.

Iar graba cu care s-a dispus această analiză a acestui proiect de lege în Parlamentul României, numai în Comisia pentru industrii şi servicii, nu şi în cea de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, precum şi strategia mediatică folosită, adică de acoperire a acestui furt cu o serie de scandaluri - între ghilimele - de presă, vezi cazul Gigi Becali, scandalul ruperii USL etc., scandaluri care au obligat televiziunile de ştiri, toate, să se ocupe exclusiv de aceste informaţii şi aproape deloc de acest mare tun economico-financiar, m-au convins pe mine - un umil membru al Parlamentului României - că, în România, marile tunuri, furturi economico-financiare, s-au făcut prin lege şi prin adoptarea lor în Parlament.

Nu am să vă spun, stimaţi USL-işti, câte milioane de salarii sau milioane de pensii s-ar fi plătit din cei 600 de milioane de dolari şi poate câţi ani, dar vă spun că, dacă în Parlamentul României, cel mai înalt for de dezbatere politică şi legislativă, într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, continuăm şi la 23 de ani de la evenimentele din decembrie '89 să ne comportăm ca într-o ţară africană de mâna a treia, atunci, daţi-mi voie să vă spun că generaţia actuală de politicieni tineri aflaţi la guvernare a ratat şansa de a-şi îndeplini misiunea, adică de a reda încrederea electoratului într-o clasă politică responsabilă şi conştientă de parcursul ei, exclusiv european

Din păcate, domnule prim-ministru Victor Ponta, dovediţi, pe zi ce trece, că nu sunteţi altceva decât un umil învăţăcel al lui Adrian Năstase şi cum ce naşte din pisică, şoareci mănâncă, românii care v-au votat în decembrie 2012 trebuiau să realizeze că sub mandatul dumneavoastră tunurile PSD-ului din perioada Guvernului Adrian Năstase se vor repeta şi chiar la o scară mai mare.

Închei prin a vă spune, stimaţi USL-işti, că, din 21 mai 2013, retorica dumneavoastră, plimbată pe la toate posturile de televiziune şi prin toate ziarele, că nu mai sunt bani de salarii, de pensii, dar mai ales de investiţii în România, nu mai are acoperire faptică.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ştefan Burlacu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu şi îl rog pe domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului PSD, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul. Trei minute.

Domnul Ştefan Burlacu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică: "Salarizarea cadrelor militare - revenirea la normalitate".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la situaţia actuală a nivelului şi modului de salarizare a cadrelor militare.

În primul rând, aş preciza că salarizarea cadrelor militare reclamă o nouă filozofie sau, mai degrabă, revenirea la normalitate.

Dintotdeauna militarii români, ca şi militarii altor ţări, au beneficiat de soldă şi nu de salariu. Solda nu este preţul muncii, aşa cum este salariul, ci reprezintă răsplata pe care statul o acordă persoanelor care se află în serviciul apărării şi securităţii naţionale.

Dacă multă vreme, atunci când militarii desfăşurau activităţi în agricultură şi pe marile şantiere ale ţării, ei erau răsplătiţi corespunzător, acum, paradoxal, când armata s-a profesionalizat în mod real, când militarii s-au aliniat cerinţelor de acţiune ale NATO, soldele lor, mai ales ale celor aflaţi la început de carieră, au rămas extrem de mici, ceea ce nu mai face din cariera militară o atracţie pentru tineri.

Ideea acestei declaraţii politice s-a născut în urma numeroaselor memorii şi sesizări făcute de cadrele militare active şi în rezervă referitoare la nivelul mic al soldelor cadrelor active şi al pensiilor "foste speciale" ale cadrelor în rezervă.

În sesizările lor, militarii reclamă că, în ultimii ani, împotriva armatei s-a desfăşurat o campanie de denigrare, care s-a finalizat cu integrarea forţată a situaţiei veniturilor militarilor români în legi unitare de salarizare şi pensionare, însă nu s-a făcut complet, ci doar în părţile care convin denigratorilor armatei. Acest ultim element a condus la discriminarea făţişă a militarilor în comparaţie cu ceilalţi salariaţi şi pensionaţi unitari.

Militarii activi români nu contestă legile, însă, în totalitatea lor, solicită să fie trataţi complet unitar, nu doar în părţile care convin emitenţilor legilor unitare de pensionare şi salarizare, întrucât în contextul creat, militarii români sunt supuşi unui regim de "sclavie", în niciun caz nu sunt trataţi ca salariaţi sau ca pensionari unitari.

Prin urmare, fiind integraţi în legea unitară de salarizare, militarii cer aplicarea Codului muncii şi în cazul lor, la fel ca în cazul tuturor celorlalţi salariaţi unitari. Îşi doresc să nu mai lucreze nenormat, ci de luni până vineri, opt ore zilnic, iar dacă societatea are nevoie de serviciile lor mai mult timp - pentru inundaţii, înzăpeziri, misiuni de luptă sau alte intervenţii -să fie plătiţi şi pentru tot ceea ce depăşeşte opt ore, întrucât asta prevede regimul salariaţilor unitari, cu excepţia militarilor, care primesc aceleaşi remuneraţii indiferent cât lucrează şi sunt forţaţi să lucreze frecvent nenormat. Ştim cu toţii că militarii lucrează ori sunt la dispoziţia naţiunii 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, însă pentru aceleaşi venituri şi implicit pentru aceleaşi contribuţii la pensii ca şi ceilalţi salariaţi unitari cu care au fost situaţi pe grila de salarizare, care însă lucrează doar opt ore, de luni până vineri, ceea ce este o anomalie mai mult decât evidentă.

Fiind integraţi în legi unitare de salarizare şi pensionare, militarii doresc eliminarea completă a interdicţiilor şi limitărilor drepturilor constituţionale din Statutul cadrelor militare. În consecinţă, militarii nu cer privilegii, ci doar aceleaşi drepturi ca ale celorlalţi salariaţi şi pensionaţi unitari, respectiv:

- dreptul de a deţine firme;

- dreptul de a se organiza în sindicate;

- dreptul de a se înscrie în partide politice şi de a candida la funcţii publice;

- toate celelalte drepturi pe care le au toţi salariaţii şi pensionaţii unitari, cu excepţia militarilor.

În concluzie:

- dacă trebuie să rămână integraţi în legi unitare de salarizare şi pensionare, militarii cer plata la tariful cu ora şi eliminarea oricărei interdicţii din statut, adică să fie trataţi ca ceilalţi unitari;

- dacă trebuie însă să aibă un regim discriminatoriu - deci special faţă de ceilalţi angajaţi cu care doar formal sunt asimilaţi, se solicită legi speciale de salarizare şi pensionare care să compenseze discriminările la care sunt supuşi acum.

Orice altă variantă în afara celorlalte două expuse, nu determină decât batjocorirea şi discriminarea militarilor români în raport cu ceilalţi salariaţi şi pensionari unitari. În condiţiile de salarizare şi pensionare unitare, orice excepţie de tratament în ceea ce priveşte drepturile militarilor în raport cu drepturile celorlalţi salariaţi şi pensionaţi unitari, constituie discriminare pentru militari.

Guvernele anterioare nu au dat de înţeles că ar fi interesate să rezolve această problemă, pe care ele însele au generat-o.

În ceea ce mă priveşte, ţinând cont de experienţa militară personală, susţin cu tărie solicitările cadrelor militare, solicitări pe care le consider decente, rezonabile şi îndreptăţite şi solicit actualului guvern iniţierea demersurilor de revenire la normalitate.

Să restabilim adevărul istoric, domnilor si doamnelor deputaţi.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat Ştefan Burlacu. Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Urmează acum domnul deputat Ion Eparu, de la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte doamna Ana Birchall, de la acelaşi grup parlamentar.

Domnule coleg, microfonul e al dumneavoastră trei minute.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Violenţa în şcolile din România".

Stimaţi colegi,

La nivel mondial, violenţa în şcoli a devenit o problemă deosebit de gravă a sistemului educaţional. Situaţia este similară şi în România, din păcate, în condiţiile în care la fiecare zece minute un elev devine victima unei agresiuni la şcoală, iar în aproximativ 75% dintre unităţile de învăţământ există cazuri de violenţă declarate.

Fenomenul are repercusiuni grave asupra sistemului de învăţământ românesc, majoritatea cazurilor de violenţă şcolară fiind înregistrate în rândul adolescenţilor. Ne confruntăm astfel cu agresiuni atât între elevi, cât şi între elevi şi profesori. Dacă violenţa dintre elevi apare ca o consecinţă a unui eventual mediu familial degradat, dar şi a modelelor sociale discutabile, vorbim despre o cu totul altă cauză în ceea ce priveşte agresivitatea elevilor faţă de profesori şi a profesorilor faţă de elevi. Constatăm astfel o criză de empatie între generaţia tânără şi dascăli, situaţie ce se manifestă diferit, de la caz la caz, prin agresiune verbală şi nonverbală, indisciplină în timpul cursurilor, refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, absenteism şi chiar abandon şcolar.

Degradarea relaţiei dintre elev şi profesor a devenit astfel una dintre consecinţele democratizării procesului educativ. Tinerii nu mai respectă statutul profesorilor, iar şcoala, ca instituţie publică de studiu şi formare, nu mai oferă întotdeauna o garanţie de securitate pentru familiile elevilor şi societate, în general.

Soluţiile ce trebuie să stea în atenţia autorităţilor responsabile vizează toate categoriile implicate: mediul familial, şcolar şi mediul social. Mă refer aici la nevoia de a pune în aplicare programe care să ducă la implicarea activă a părinţilor în procesul de învăţare, cu consecinţe evidente pentru îmbunătăţirea relaţiilor între părinţi şi elevi, situaţie ce poate avea ca rezultat scăderea nivelului de agresivitate al adolescenţilor, în special în cazul celor care provin din familii cu un istoric violent.

În programele de formare a cadrelor didactice, violenţa în şcoală trebuie să fie un subiect dezbătut intens, fiind necesară instruirea cu personal calificat a profesorilor cu privire la strategiile corecte de intervenţie în cazul unor situaţii cu potenţial agresiv.

Sensibilizarea opiniei publice prin programe ample de informare asupra riscurilor agresiunilor din şcoală va duce la o mai bună gestionare a situaţiilor conflictuale, precum şi la reducerea numărului acestora. De asemenea, avem nevoie de un cadru legislativ coerent pentru reglementarea măsurilor cu aplicabilitate imediată în cazul agresiunilor care au loc în şcoală, dar şi a responsabilităţilor ce revin autorităţilor. Acestea au datoria de a elabora strategii locale pentru limitarea efectelor fenomenului.

Nu este mai puţin adevărat faptul că violenţa în şcoală nu poate fi stopată definitiv. Dacă însă vom acorda o mai mare atenţie acestei realităţi cu care ne confruntăm, vom putea găsi soluţii de durată, menite să reducă seria incidentelor de gen. Pe fondul creşterii gradului de agresiune în unităţile de învăţământ, este de datoria noastră să readucem şcoala printre instituţiile ce oferă românilor siguranţă şi încredere.

Profesor universitar Ion Eparu, deputat în Colegiul nr.10, Circumscripţia nr.31 Prahova.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule profesor, vă mulţumim şi noi pentru declaraţia prezentată.

Urmează doamna deputat Ana Birchall, se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Stimată colegă, aveţi microfonul trei minute.

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Cu drag.

Doamna Ana Birchall:

Voi vorbi despre educaţie, aşa că, vă rog, cu îngăduinţă, mai mult de trei minute.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În declaraţia de astăzi voi vorbi despre un domeniu care, pentru România şi pentru guvernarea USL, este primordial, cel al educaţiei şi al reformelor pe care actualul executiv le-a implementat şi continuă să o facă.

De la începutul mandatului, executivul a acordat o atenţie sporită domeniului educaţiei. În mai anul trecut, când USL a ajuns la guvernare, urmau, pentru sistemul de învăţământ, două evenimente extrem de importante: examenul de bacalaureat şi înscrierea în clasa pregătitoare. Miniştrii USL au fost obligaţi să rezolve situaţiile lăsate de guvernările anterioare: buget redus pentru organizarea celor două şi lipsa infrastructurii în cazul clasei pregătitoare. Din fericire, au fost luate măsurile necesare, iar anul şcolar pentru nou înfiinţata clasă pregătitoare a început cu bine, în aşa fel încât părinţii şi copiii să nu mai aibă de suferit, aşa cum s-a întâmplat în primul an de înscriere în clasa pregătitoare, care a fost caracterizat în primul rând de organizarea în pripă şi defectuoasă pe care guvernarea anterioară a lăsat-o în urmă. Practic, până în acest moment, Guvernul USL, prin miniştrii educaţiei, a reuşit ca, în acest an, să repare greşelile făcute de guvernarea PDL în ceea ce priveşte clasa pregătitoare.

În momentul de faţă, procesul de înscriere este unul mult mai simplu şi mai transparent faţă de cel pe care miniştrii PDL îl creaseră. În primul rând, s-a acordat o mai mare atenţie informării părinţilor, care sunt, pe lângă copii, principalii actori ai acestui proces. Faţă de anul trecut, acum s-a oferit posibilitatea organizării clasei pregătitoare şi în sălile de grădiniţă, cauza fiind lipsa unor spaţii adecvate pentru această grupă de vârstă în şcoli.

De peste 20 de ani se discută despre învăţământ în fel şi chip. Zeci de miniştri au venit cu zeci de mii de propuneri şi "soluţii", care au reuşit să destabilizeze complet sistemul de învăţământ, să înnebunească elevii, studenţii, profesorii şi părinţii.

În timpul guvernărilor PDL-iste, sistemul de educaţie aproape că a ajuns în colaps şi datorită faptului că nimeni nu a avut curajul să atace problemele de fond, problemele adevărate din şcoala românească. Şi nu oricum, ci într-o manieră unitară având la bază o viziune care să treacă peste ciclurile electorale, care să dea elevilor, studenţilor, părinţilor, profesorilor predictibilitate şi stabilitate.

Tocmai predictibilitatea şi stabilitatea au lipsit cu desăvârşire în aceşti ani de guvernare PDL-istă.

Ce a mai lipsit până acum a fost şi o dezbatere reală, cu cărţile pe masă, cu sindicatele, cu asociaţiile de părinţi, cu asociaţiile studenţeşti. Nu putem exclude sindicatele de la masa discuţiilor, iar dacă le includem în discuţii, trebuie să le ascultăm punctul de vedere. La fel şi cu asociaţiile de părinţi.

Care sunt problemele de fond?

În primul rând, programa şcolară - până acum, nu s-a aplecat nimeni cu seriozitate asupra ei să o modifice, ţinând cont de problemele reale de pe piaţa muncii existente astăzi şi în viitorul previzibil. În continuare, elevii sunt încărcaţi cu informaţii absolut inutile, cu lucruri nefolositoare, care nu îi ajută să îşi dezvolte nivelul de cunoştinţe şi competenţe la cerinţele actuale de pe piaţa muncii. Tocmai de aceea, orele de curs şi întreg procesul de învăţământ a devenit neinteresant atât pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru profesori.

Salut determinarea şi curajul actualului ministru al educaţiei de a se apleca cu seriozitate asupra programei şcolare, inclusiv asupra manualelor şcolare!

Criteriile de selecţie, inclusiv în universităţi, sunt greşite. Astăzi, diplomele par să nu mai valoreze muncă şi sudoare. Astăzi avem absolvenţi de universităţi pe bandă rulantă, fără legătură cu piaţa muncii.

De-a lungul anilor, majoritatea celor care s-au aflat vremelnic în scaunul de ministru s-au preocupat fie de introducerea unui nou examen, fie de scoaterea unui examen şi de reintroducerea lui, fie de alte asemenea măsuri incoerente, luate chiar în timpul anului şcolar, măsuri care nu au făcut altceva decât să înnebunească elevii, studenţii, profesorii şi, nu în ultimul rând, părinţii.

Fiecare ministru a ignorat sita prin care trebuia să cearnă valoarea şi s-a ocupat de lucruri secundare. Cu sau fără meditaţii, cu sau fără termopane la o şcoală, cu sau fără ora de religie obligatorie, ca să enumăr numai câteva exemple. Sigur, toate aceste probleme, asemeni multor altora, sunt importante şi nu vreau să fiu înţeleasă greşit, dar toate acestea sunt lucruri colaterale, care nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă şcoala românească de mult prea mulţi ani de zile şi anume: o salarizare de ruşine, care umileşte dascălul, o programă şcolară care informează şi nu formează copilul, aşa cum ar trebui, la care se adaugă condiţii de ev mediu în mult, mult prea multe şcoli din ţară, în special în mediul rural.

O altă problemă de fond este criza de valori şi de repere - eu îi înţeleg pe elevi şi studenţi. Înţeleg de ce nu îi mai motivează nimic să îşi dea silinţa să înveţe bine. Păi de ce să înveţi bine, să ai o diplomă, dacă în viaţă se poate reuşi şi "altfel"?

De mult prea mulţi ani, societatea românească e sufocată de dictatura nonvalorilor. Elevii, studenţii şi-au pierdut interesul pentru şcoală, interesul pentru a învăţa bine şi datorită faptului că şi-au pierdut orizontul de aşteptare. Când preşedintele ţării îi sfătuieşte pe copii la început de an şcolar să nu se omoare cu cartea, că nici dânsul nu a învăţat aşa de bine şi uite că a ajuns preşedinte, este greşit şi arată modul de gândire care a fost instaurat în societatea românească aflată sub dictatura portocalie.

De mult prea mulţi ani de zile, societatea românească se confruntă cu o criză de modele autentice, o metastază generalizată, care a cuprins întreaga societate românească, şi aşa cu mult prea multe probleme sociale.

Iar aceste realităţi au dus la scăderea dramatică a interesului copilului faţă de şcoală şi faţă de procesul de învăţământ. Regula acum pare să fie că nu ai nevoie să înveţi pentru a reuşi în viaţă. Dacă "afară" o diplomă obţinută la Yale, Harvard, MIT, la Oxford sau Cambridge valorează enorm de mult, în România este aproape inutilă dacă nu ai pile sau nu faci parte din nu ştiu ce gaşcă sau grupuri de interese. Şi mai avem pretenţia ca tinerii şcoliţi prin afară să rămână sau să se întoarcă în ţară.

Sistemul de educaţie a fost supus la mult prea multe schimbări în ultimii 20 de ani, schimbări care au creat o instabilitate cronică în ceea ce priveşte programa şcolară, modul de examinare, salarizarea dascălilor, criteriile de admitere şi multe altele.

Este nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru cel puţin o generaţie de elevi. În momentul în care a intrat în şcoală, elevul trebuie să ştie la ce materii trebuie să dea examen, nu să le afle în timpul anului terminal.

Acestea sunt câteva din problemele de fond şi asupra lor trebuie să ne concentrăm cu prioritate, având o viziune care să fie aplicabilă mai mult decât un ciclu electoral.

Acestea sunt câteva probleme de fond asupra cărora trebuie să ne aplecam cu seriozitate ca şi clasă politică, sprijinind Guvernul şi Ministerul Educaţiei în misiunea dificilă pe care şi-au asumat-o de a impune un nou model în şcoala românească prin promovarea meritocraţiei.

Ultimii ani au fost caracterizaţi de aşa-zisele reforme în sistemul de învăţământ. Au fost în special ani de experimentare pe copii. După ce guvernările anterioare au făcut modificări mai ales în ceea ce priveşte forma sistemului, USL şi-a asumat misiunea dificilă de a moderniza învăţământul şi şcoala românească.

Aşadar, în acest an, s-a făcut primul pas către o construcţie curriculară, care să se plieze pe actualul context economic şi social, pe interesele şi particularităţile de vârstă a elevilor din ziua de astăzi prin punerea în aplicare a unui nou plan-cadru pentru învăţământul primar. Trebuie ca metodele de predare de la ora actuală să fie înnoite, pentru a se adapta noilor cerinţe ale societăţii. Important este însă că ministerul cooperează în permanenţă cu cei implicaţi în sistemul de învăţământ.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat zilele acestea că, începând cu anul şcolar 2014-2015, vor fi introduse în ciclul preuniversitar primele manuale şcolare digitale. Prin această măsură se face un pas spre dezvoltarea şi modernizarea învăţământului românesc, realizându-se, în acest fel, alinierea României la standardele occidentale. Încă din această toamnă, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că doresc să deschidă platforma online pentru manuale. Această platformă reprezintă o bibliotecă virtuală pentru manualele digitale, pusă la dispoziţia elevilor.

Chiar de la începutul mandatului meu de parlamentar, am continuat să fiu preocupată de domeniul educaţiei, mai ales pentru copiii din colegiul pe care îl reprezint. În acest sens, am avut o serie de iniţiative care au vizat copiii din judeţul Vaslui, în special din mediul rural, adresând Ministerului Educaţiei o serie de întrebări privind soluţiile pe care ministerul le are în vedere pentru soluţionarea problemelor aduse la cunoştinţă.

Domnul Ioan Oltean:

O să vă rog să apropiaţi de...

Doamna Ana Birchall:

Astfel, am fost interesată de măsurile pe care ministerul le ia cu privire la combaterea şi diminuarea riscului de abandon şcolar din mediul rural din judeţul Vaslui, dat fiind faptul că, în ultimii ani, s-a constatat o creştere alarmantă a acestui fenomen. Lipsa bibliotecilor din mediul rural, dar şi a cadrelor specializate din mediul rural, violenţa în şcoală, accesul tinerilor cu dizabilităţi la sistemul de învăţământ superior, integrarea pe piaţa muncii a tinerilor absolvenţi de învăţământ superior, decontarea sumelor pentru cheltuielile de transport al elevilor, promovarea tradiţiilor în instituţiile de învăţământ şi multe, multe asemenea probleme au fost aduse la cunoştinţa Ministerului Educaţiei prin întrebările formulate.

Ministerul Educaţiei, prin răspunsurile pe care mi le-a transmis, a dat asigurări că se iau măsuri care vizează accesul egal la educaţie şi la reducerea disparităţilor dintre mediul rural şi cel urban.

În mod particular, aş dori să mulţumesc de la tribuna Parlamentului Ministerului Educaţiei pentru răspunsul primit cu privire la o problemă existentă în comuna Băcani din judeţul Vaslui, legată de transportul elevilor la liceele sau şcolile profesionale din municipiul Bârlad.

Sunt norocoasă să reprezint în Parlamentul României un colegiu, care, deşi din punct de vedere economic se numără printre cele mai sărace şi dezavantajate din ţară, este un colegiu foarte bogat prin frumuseţea oamenilor, a tradiţiilor şi valorilor pe care le păstrează şi le transmit din generaţie în generaţie, iar colegele şi colegii mei parlamentari au putut să admire şi să aplaude pe viu acest frumos talent, atunci când copiii mei din colegiu m-au onorat cu prezenţa în Parlament.

Aşa cum încă din 2005 m-am bătut pentru realizarea Pactului Naţional pentru Educaţie, voi continua să sprijin măsurile pe care Ministerul Educaţiei le va lua pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional românesc. Este timpul ca şi elevii români să se bucure de un sistem occidental şi modern de învăţământ. Trebuie doar sa descătuşăm şi să dăm o şansă reală talentului românesc.

Vă mulţumesc frumos.

Ana Birchall, deputat Colegiul nr.5, Vaslui.

Mulţumesc pentru înţelegere.

Domnul Ioan Oltean:

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc - şi asta o fac cu insistenţă pentru toţi - durata unei intervenţii este de trei minute. Orice timp peste aceasta e în detrimentul colegilor dumneavoastră aflaţi în sală, să ştiţi.

Urmează la microfon domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte domnul Emil Niţă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, stimate coleg.

Domnul Vasile Gudu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Liberalizarea pieţei funciare în România".

România s-a obligat, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, să liberalizeze în 2014 piaţa funciară. Odată cu liberalizarea pieţei funciare de la 1 ianuarie 2014, România va trebui să le permită străinilor cumpărarea de terenuri agricole. În prezent, străinii pot doar să se asocieze în firme locale şi astfel să exploateze terenurile româneşti.

Pentru că până acum nu au apărut niciun fel de măsuri concrete care să limiteze accesul străinilor la terenurile româneşti, mai multe asociaţii de fermieri români susţin că pasivitatea Ministerului Agriculturii este de neînţeles, în condiţiile în care toate statele europene fac eforturi pentru a-şi proteja terenurile agricole în perspectiva preconizatei crize alimentare globale. Ministrul agriculturii Daniel Constantin a precizat, în acest sens, că niciun guvern, începând din 2005, nu a luat vreo măsură pentru protejarea terenurilor agricole astfel încât să rămână în posesia românilor: "Din anul 2007, odată ce am devenit stat membru al Uniunii Europene, societăţile care s-au înfiinţat în România de către străini au putut cumpăra terenuri agricole. Această chestiune se ştia încă din 2005, când s-a semnat tratatul de aderare, că se va liberaliza piaţa funciară. Vă reamintesc că până acum nu s-a luat nicio măsură de toate guvernele precedente". Având în vedere cele declarate mai sus, îi reamintesc domnului ministru faptul că nici actualul guvern nu face excepţie de la regulă.

Ministrul Daniel Constantin a menţionat doar că se caută soluţii în perspectiva liberalizării pieţei. "Avem mai multe soluţii în vedere, care pornesc de la gajarea cu terenurile agricole, care să fie aplicată în 2013, şi alte măsuri care să intre în vigoare cu liberalizarea din 2014. Aceste măsuri pot însemna condiţionarea celor care vor să cumpere terenuri agricole de o experienţă în domeniul agriculturii în statul din care provin, o experienţă care să fie de trei sau cinci ani sau obligarea acestuia ca terenul respectiv să fie păstrat în zona agricolă."

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, la nivel naţional, în perioada 1998-2004 au existat solicitări pentru cumpărarea unei suprafeţe de 430000 de hectare situate în extravilan şi au fost semnate 200000 de contracte de vânzare-cumpărare. Tot mai multe federaţii ale producătorilor agricoli, anticipând momentul liberalizării pieţei terenurilor din România, susţin că străinii care vin să facă agricultură în România ar trebui să arendeze terenurile şi nu să le cumpere. Pentru ca implicarea străinilor să se rezume doar la arendare este nevoie însă de sprijin din partea Ministerului Agriculturii. Astfel, producătorii agricoli propun ca străinii care vin şi vor să facă agricultură în România să poată arenda terenuri fără să fie însă şi proprietari pe acestea.

Legislaţia le permite şi în prezent cetăţenilor străini să cumpere terenuri în România, însă prin intermediul firmelor înregistrate în România, care figurează ca persoane juridice şi care pot avea în posesie terenuri agricole. Astfel, s-a ajuns ca aproape zece procente din suprafaţa agricolă a României să fie controlată de străini, ţara noastră situându-se pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentul de teren agricol deţinut de companii străine. Dacă vor să facă agricultură în România, străinii ar putea să arendeze terenuri, nu să fie proprietari. Arendarea terenurilor de către străini, fără posibilitatea acestora de a le cumpăra, nu ar contrazice directivele europene dacă fiecare stat are mecanisme de protecţie internă.

La sfârşitul anului trecut, ministrul agriculturii Daniel Constantin se lăuda că, în 2013, va fi pregătită o agenţie, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, pentru a fi un jucător pe piaţa funciară şi care să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziţia de terenuri în România.

Suntem la jumătatea anului 2013 şi, până în prezent, în pofida acestor intenţii declarate şi asumate, încă nu s-a întreprins niciun demers concret pentru limitarea achiziţionării de teren de către străini după 1 ianuarie 2014.

Deputat Vasile Gudu, Colegiul nr.1 Tulcea.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat, cu drag.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Emil Niţă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Şi-l rog să se pregătească pe domnul Cătălin Teodorescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "România, ţară bogată cu oameni săraci".

Conform ultimelor studii, România ocupă locul patru sau cinci în Europa sub raport al bogăţiei solului, însă cea mai mare parte a zăcămintelor rămâne neatinsă. Ţara noastră stă pe o bogăţie de minimum 500 de miliarde de euro şi dispune de un potenţial important de punere în valoare a unor resurse minerale. Rezervele exploatabile cu tehnologia de astăzi sunt estimate în jurul valorii de 2100 de miliarde de lei, la care se mai adaugă 2,5 milioane de lei pe zi cât reprezentă debitul maxim de ape minerale.

Statul român deţine monopolul exploatărilor de sare, 80% din cantitatea de apă minerală şi controlează jumătate din producţia de gaze naturale. La ţiţei, prin privatizarea Petrom din 2004, monopolul statului s-a mutat în mână privată, lucrul benefic fiind numai acela că în sectorul petrolier s-a explorat şi s-au pus în valoare noi zăcăminte în ultimii 22 de ani. De pe urma producţiei, companiilor statul încasează anual redevenţe în valoare de 220 milioane de euro echivalentul a 0,2% din PIB.

O resursă importantă a României o reprezintă sarea, estimată la 40 miliarde de tone resurse geologice, din acestea putând fi exploatate maximum 10 miliarde de tone cu un grad de recuperare de 80%.

România este, de asemenea, după ultimele cercetări, după Rusia, ţara ce cele mai diverse zăcăminte, printre care putem enumera resursele de aur şi probabil de cupru, la care deţinem primul loc în Europa şi, cum arătam anterior, sarea, la care deţinem al treilea loc pe continent după Polonia şi Germania.

România este, de asemenea, lider european necontestabil în privinţa rezervelor de gips, boraţi şi sare gemă, şi se situează între primele ţări cu rezerve de pirită, feldspat, cuarţ şi nisipuri cuarţifiere de înaltă puritate, calcar, dolomite şi zeoliţi. De asemenea, ne situăm pe locul doi după Italia în ceea ce priveşte resursele de ape minerale carbogazoase, ape clorosodice şi poate valorifica materii prime nonenergetice considerate critice în Uniunea Europeană, precum germaniu, grafit, magneziu, wolfram, galiu, stibiu sau, de asemenea, şi resurse foarte importante din punct de vedere economic, cum ar fi aluminiu, fier, mangan, molibden sau zinc. Încă deţinem rezerve importante de ţiţei şi un potenţial deosebit în ceea ce priveşte gazele de şist şi gazele naturale.

Sunt numai câteva exemple ce arată că România este o ţară bogată şi care ne fac să privim contrariaţi la ce se întâmplă cu nivelul de trai al oamenilor din această ţară, mai ales că acesta s-a degradat accentuat în perioada 2008-2012. În această perioadă, procentul celor care au ca sursă de venit salariul, unică sursă de venit, a atins 70% , un procent de doar 32% dintre români suplimentându-şi veniturile din alte surse.

Din 2008 până în 2012 s-a dublat procentul celor care susţin că veniturile actuale nu le ajung nici pentru strictul necesar. Această perioadă a marcat un trend descrescător abrupt al românilor care au realizat investiţii. În acelaşi timp, însă, s-a dublat numărul acelora care au contractat credite. A scăzut numărul românilor care au utilizat fondurile personale pentru concedii şi excursii, mare parte din aceste fonduri fiind utilizate acum pentru a acoperi creşterea semnificativă a preţurilor la produse şi servicii, la utilităţi, dar şi pentru a suplini lipsa de venituri curente prin pierderea locurilor de muncă.

Ne întrebăm ce putem face ca România să ajungă din urmă, ca nivel de trai, ţări ca Franţa sau Germania pentru a putea să se lucreze cu aceeaşi putere de cumpărare ca în aceste ţări. Guvernul Ponta a pornit această bătălie de realizare a unei independenţe energetice a României, bazată în primul rând pe exploatarea corectă a acestor resurse, respectând toate condiţiile de mediu, care să genereze în timp optim creşterea nivelului de trai al românilor şi apropierea de condiţiile de viaţă din ţările europene partenere dezvoltate.

Este o parte din ceea ce am promis pe 9 decembrie 2012 românilor şi avem obligaţia ca reprezentanţi ai Partidului Social Democrat, cel mai mare partid din USL, să privim cu cea mai mare responsabilitate acest lucru.

Deputat PSD Emil Niţă, Circumscripţia electorală nr.8 Braşov, Colegiul uninominal nr.5.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Teodorescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte doamna deputat Carmen Hărău, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Stimate coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cătălin-Florin Teodorescu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doresc să vă reamintesc că una dintre promisiunile Guvernului USL, atunci când acesta a preluat puterea, se referea la privatizarea combinatelor Arpechim Piteşti şi Olchim Râmnicu-Vâlcea. Acum, la mai bine de un an de când Guvernul USL se află la conducerea ţării, această promisiune a rămas neonorată. Din păcate, după ce au fost minţiţi şi amăgiţi cu promisiuni în campania electorală de către USL, oamenii au fost anunţaţi că urmează disponibilizările pentru 327 de angajaţi ai Arpechim, înştiinţările de încetare a contractelor de muncă.

Această decizie a generat o stare de nemulţumire generală din cauza faptului că autorităţile nu au prezentat criteriile de disponibilizare. Angajaţii de la Arpechim au fost anunţaţi că vor pleca acasă, fără să li se comunice însă când vor primi banii pentru salariile compensatorii şi în ce cuantum. Mai mult decât atât, liderii sindicali au precizat că unii salariaţi vor să conteste în instanţă programul de concedieri, deoarece ei cred că acest program este ilegal.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Situaţia de la Arpechim Piteşti este una deosebit de gravă, iar răspunderea pentru această criză socială şi economică din judeţul Argeş aparţine Guvernului USL, care nu a tratat şi gestionat cu responsabilitate cazul Arpechim.

Vă mulţumesc.

Deputat Cătălin Teodorescu, Colegiul nr.9 Piteşti.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

O rog să ia cuvântul pe doamna deputat Carmen Hărău, din partea Grupului parlamentar al PNL, şi se pregăteşte doamna Lucreţia Roşca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, doamnă colegă.

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Lipsa locuinţelor pentru tineri dinamitează natalitatea".

Ştim cu toţii că sărbătorim la sfârşitul săptămânii 1 iunie, "Ziua internaţională a copilului", ocazie cu care avem cu toţii privilegiul de a ne aminti în ce fel minunat oamenii aceştia mici ne-au marcat viaţa, făcând-o mai frumoasă şi dându-i sens. Din păcate, mare parte din tinerii români ai prezentului renunţă la a aduce pe lume copii sau amână lucrul acesta pentru vârste înaintate, ceea ce duce, pe lângă scăderea drastică a sporului natural al populaţiei, la creşterea numărului cuplurilor infertile.

Scade dramatic rata căsătoriilor, în timp ce cresc alarmant rata divorţurilor şi a avorturilor voluntare. Dar sunt tinerii noştri vinovaţi? Este această generaţie mai puţin dornică de stabilitate familială şi de a-şi aduce pe lume urmaşi? Răspunsul la aceste întrebări, stimaţi colegi, le primim la audienţele organizate în cabinetele noastre, unde principalele două probleme cu care vin oamenii la parlamentari sunt nevoia unei locuinţe şi a unui loc de muncă.

Suntem cu toţii, noi, cei mai vârstnici, convinşi că stabilitatea unei familii nu se poate imagina fără locuinţă.

Doresc, dragi colegi, să vă supun atenţiei un paradox: în timpul campaniei electorale în Hunedoara, am constatat că în timp ce populaţia oraşului a scăzut dramatic cu vreo 12 mii de persoane, locuinţele cele vechi, locuinţele construite în anii comunismului rămânând acolo, o mulţime de tineri nu au locuinţă. Am constatat, de asemenea, că agenţiile imobiliare sunt inundate de solicitări de vânzare locuinţe chiar la preţuri modice şi nu reuşesc să vândă.

Aşadar, am rugămintea să vă aplecaţi asupra propunerii mele, dumneavoastră, politicieni experimentaţi, şi să decideţi dacă nu cumva ar fi cazul să ne adresăm cu mare insistenţă forurilor europene finanţatoare pentru a putea sprijini pe bani europeni administraţiile locale în scopul refacerii fondului locativ. Gândiţi-vă că noi, cei vârstnici, am avut norocul să primim un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului. Mai rău, mai bun, mai confortabil, mai puţin confortabil, dar ne-am putut face familii. Tinerii noştri nu au acest noroc, iar noi suntem responsabili de acest lucru.

Evident că măsura aceasta cu noua casă, luată de Guvernul USL, de noi, de cei de la USL, merită toată consideraţia şi toată admiraţia. Era absolut necesară, dar nu rezolvă, stimaţi colegi, decât problema tinerilor cu venituri mult peste medie şi sunt puţini tineri cu venituri mult peste medie în momentul acesta în România şi datorită crizei economice şi datorită declinului economic pe care l-am înregistrat în ultimii douăzeci de ani.

Este foarte important să ne gândim serios dacă nu cumva Uniunea Europeană poate fi cointeresată în a ne sprijini financiar pentru refacerea fondului locativ al primăriilor şi beneficiile economice există. Gândiţi-vă că e vorba de costuri mult mai mici la achiziţia locuinţelor vechi, gândiţi-vă că în acest program ar putea intra şi locuinţele construite în anii de dinaintea crizei şi care nu-şi găsesc cumpărători, gândiţi-vă că problema poate fi urgent rezolvată, iar un tânăr de 20 de ani nu va mai aştepta încă 10 pentru construirea blocurilor ANL, care se mişcă în felul în care am văzut cu toţii că se mişcă din diverse culpe.

Nemaivorbind de faptul că acest demers odată încheiat ar duce la utilizarea unei resurse care rămâne neutilizată şi se degradează. Dacă nu vom acţiona urgent să creăm condiţii tinerelor familii să-şi aducă pe lume urmaşi, ne vom priva în viitor de bucuria de a vedea copii români pe stradă, ei se vor naşte pe alte meleaguri sau pur şi simplu nu se vor naşte deloc. Şi e păcat, pentru că asta atinge gena, atinge viitorul acestei naţiuni.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă deputat, mulţumesc şi eu.

O rog acum pe doamna deputat Lucreţia Roşca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se prezinte la microfon pentru a-şi susţine declaraţia şi să se pregătească domnul deputat Vasile Gliga, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Vă rog.

Doamna Lucreţia Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "Felicitări domnului ministru al sănătăţii şi Comisiei consultative de reabilitare medicală".

Mai dăm şi felicitări noi, parlamentarii, foarte rar.

La data de 21 martie 2013 au intrat în vigoare două ordine ale Ministerului Sănătăţii - 360 şi 361, ordine care definesc şi schimbă denumirea unei specialităţi medicale din România şi emit ghidul de practică a acestei specialităţi.

Pentru mine, în calitate de parlamentar în Comisia de sănătate, medic, este un lucru bine făcut pentru care am interpelat Ministerul Sănătăţii şi în mandatul acesta şi în mandatul precedent. Doresc prin această declaraţie politică să înţeleagă colegii mei parlamentari, care nu sunt medici, că prin aceste ordine Ministerul Sănătăţii face în sfârşit lumină într-o specialitate medicală hăituită, furată, neînţeleasă voit sau nevoit de cadre formatoare de specialişti.

Prin aceste ordine, fosta denumire a specialităţii "recuperare, medicină fizică şi balneologie" se modifică şi este redenumită "reabilitare medicală", aliniată şi specialităţii din Europa.

Prin Ordinul nr.361, emis în martie 2013, şi prin ghidul de practică a acestei specialităţi, apar nouă definiţii pentru înţelegerea tuturor formatorilor în această specialitate.

Aşadar, se redefineşte specialitatea, încă o dată spun, ca fiind numită "reabilitare medicală"; se redefineşte medicul specialist, ce atribuţii are şi unităţile unde se practică această specialitate; se redefinesc echipele multiprofesionale, conduse întotdeauna de medic specialist de reabilitare medicală, echipă formată din kinetoterapeuţi, asistenţi medicali în specialitate reabilitare etc; se redefinesc servicii medicale de specialitate în reabilitare, procedurile specifice, seriile de proceduri, baza de tratament de specialitate, factorii terapeutici naturali şi staţiune balneară.

De ce punctez şi oarecum zâmbesc? Pentru că din toate aceste definiţii se reaşează foarte multe nereguli din România. Deci, se dă posibilitatea Casei Naţionale de Sănătate şi facultăţilor de medicină să îndrepte erorile din sistemul de învăţământ şi din sănătate.

Denumirea fostă de "recuperare, medicina fizică şi balneologie" a dat posibilitatea ca facultăţi de sport sau facultăţi de educaţie fizică să emită diplome de masterat în respectiva specialitate.

Spuneam că se definesc echipele multiprofesionale din care fac parte, alături de medic, şi kinetoterapeuţi. Subliniez, pentru că kinetoterapia, conform acestui ordin, definită la punctul 5, este una din procedurile specifice de reabilitare medicală, aplicată numai la indicaţia medicului specialist, prin serie de proceduri, în bază de tratament, amenajată şi dotată conform reglementărilor în vigoare, din spitale, unităţi ambulatorii sau staţiunea balneară definită, în sfârşit, la pct. 9, în nici un caz în cabinete de medicină de familie sau în alte cabinete de specialităţi diferite.

Revin la problema kinetoterapiei, pentru că în Comisia prntru sănătate, săptămâna trecută, a fost respinsă o iniţiativă legislativă care dorea formarea unui Ordin Naţional al Kinetoterapeuţilor din România şi se dorea legiferarea acestei profesii, în sensul ca aceştia să poată profesa în colaborare şi nu subordonare cu medicul de specialitate reabilitare medicală.

Mai există însă şi alte iniţiative în acest sens, pentru asta felicit pe cei care au emis ordinele de minister, pentru că vor ajuta pe parlamentari să-şi exprime votul în cunoştinţă de cauză la orice tentativă de furt de competenţe, dar mai ales la iniţierea unor legi absolut necesare pentru stabilirea celor care formează specialişti în acest domeniu.

Mulţumesc.

Lucreţia Roşca, deputat PSD.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Îl invit pe domnul Vasile Gliga, deputat PSD. Şi-l rog să se pregătească pe domnul Mircea Roşca, din partea Grupului PNL.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "150 de ani de la ridicarea Reghinului la rang de oraş liber regesc."

În aceste zile am avut onoarea de a participa la un eveniment istoric pentru zona pe care o reprezint în Parlamentul României. Pentru locuitorii municipiului Reghin, aceste zile marchează un moment istoric, care a schimbat definitiv evoluţia ulterioară a oraşului lor.

Acum 150 de ani, în data de 10 martie 1863, în urma numeroaselor solicitări, Reghinul a primit actul oficial emis de împăratul Franz Joseph prin care a fost ridicat în rândul oraşelor privilegiate, la rangul de oraş liber regesc. Acest act a dus la acordarea unor privilegii pentru oraş, din care cel mai important a fost acela de a fi reprezentat de către doi deputaţi în Dietă. Astfel, după eforturi făcute de-a lungul a 100 de ani, visul reghinenilor s-a împlinit.

Cu această ocazie, aş dori să remarc de ce noi, reghinenii, suntem mândri de istoria şi realizările oraşului nostru. În primul rând, suntem mândri pentru că Reghinul are un învăţământ de performanţă, cadre didactice dedicate care au format olimpici şi campioni, atât pe plan şcolar, cât şi pe plan sportiv.

În al doilea rând, suntem mândri de brandurile naţionale care iau naştere aici, în continuarea unei tradiţii care a început cu zeci de ani în urmă. Numai în Reghin se construiesc tractoare auto forestiere şi instrumente muzicale, care sunt recunoscute şi apreciate pe plan mondial.

Suntem mândri pentru că la Reghin s-au salvat livezile, când în unele locuri din ţară pomii fructiferi s-au transformat în lemne de foc, iar astăzi merele din zona Reghin sunt cunoscute şi apreciate în toată ţara.

Nu în ultimul rând, suntem mândri de faptul că Reghinul este un oraş multicultural, unde ne înţelegem bine români, maghiari, saşi şi romi, un oraş care poate fi luat ca exemplu în toate localităţile din România.

Am avut deosebita onoare ca la sărbătoarea noastră să fie prezenţi premierul României, domnul Victor Ponta, preşedintele Senatului, domnul Crin Antonescu, ministrul apărării naţionale, domnul Mircea Duşa, şi Excelenţa Sa ambasadorul Austriei la Bucureşti.

În acest an aniversar doresc să le urez reghinenilor putere de muncă şi, împreună, să menţinem prestigiul Reghinului la înălţimea naţională şi internaţională la care se află acum.

La mulţi ani, Reghin şi reghineni!

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Deputat Gliga Vasile, Mureş.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Roşca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnişoara deputat Cătălina Ştefănescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Mircea Roşca:

Stimaţi colegi parlamentari,

Cazul navei "Flaminia", amplu mediatizat, m-a determinat să am astăzi această intervenţie de la tribuna Parlamentului.

Vreau să precizez de la început că toată zvonistica şi toate scenariile create în jurul acestui caz nu aduc nimic bun României şi cetăţeanului de rând.

Cred că este foarte important ca această situaţie, care, din punctul meu de vedere, nu conţine nicio intrigă cu iz scandalos, să fie rezolvată de autorităţile române cu responsabilitate, profesionalism şi în mod transparent. Faptul că o navă distrusă parţial în urma unui incendiu, anul trecut, a acostat în portul Constanţa pentru proceduri de decontaminare, urmând ca apoi să intre în reparaţii, nu ar trebui să inflameze spiritele. Este adevărat că prezenţa acelor substanţe chimice periculoase la bordul navei reclamă măsuri speciale de siguranţă luate de către cei care asigură lucrările de decontaminare, însă acest lucru nu justifică întreaga avalanşă de supoziţii, unele dintre ele de-a dreptul apocaliptice.

În legătură cu acest subiect, există un aspect care, în calitate de deputat şi de locuitor al judeţului Prahova, mă deranjează. Din relatările publice, în ultima perioadă, a fost acreditată ideea că apele uzate rămase pe nava Flaminia în urma stingerii incendiului vor fi transportate la o firmă din Prahova, unde ar urma să fie epurate.

Din informaţiile pe care le deţin, staţia de epurare din judeţul Prahova care ar urma să proceseze aceste ape uzate nu beneficiază de aviz de mediu pentru funcţionare, de aceea este vital pentru protecţia mediului şi a locuitorilor acestui judeţ ca autorităţile competente să se asigure că întregul proces se desfăşoară legal şi cu respectarea cerinţelor de mediu şi de siguranţă a populaţiei.

Nu vreau să fiu înţeles greşit, că aş încerca prin această intervenţie publică să iau apărarea cuiva sau să acopăr pe cineva, doresc doar să fac un apel către toate entităţile statului cu responsabilităţi directe în gestionarea acestui caz să fie vigilente şi să se implice cu responsabilitate maximă în gestionarea acestei situaţii.

Mă adresez în principal oficialilor Ministerului Mediului, ai Gărzii de Mediu, care sunt obligaţi să monitorizeze procedurile de decontaminare a navei, astfel încât să nu existe niciun risc de mediu şi pentru populaţie, precum şi autorităţilor locale din judeţul Prahova, care au datoria să protejeze cetăţenii acestui judeţ, primind în acest sens un mandat explicit din partea lor la ultimele scrutine electorale.

Este necesar să existe comunicare şi decizii luate transparent în legătură cu acest subiect, pentru că interesul public faţă de acest caz este unul crescut. La nivel de imagine, România a avut, după anii 89, multe etichete puse pe nedrept. A existat un întreg serial mediatic legat de îngroparea în România a deşeurilor radioactive, de aceea nu vreau ca acest scenariu să se repete şi să devenim din nou periferia Europei, iar judeţul Prahova un punct toxic pe această hartă.

Trebuie să dovedim că respectăm legislaţia europeană în domeniu, că respectăm bunele practici în materie de operaţiuni de decontaminare a navelor şi ne protejăm şi respectăm cetăţenii. Finalizarea cu succes a acestei operaţiuni va reprezenta o carte de vizită importantă pentru România în relaţiile cu partenerii externi si consider un plus faptul că specialiştii noştri vor repara această navă într-un port românesc.

Apelul meu este pentru un parteneriat responsabil şi constructiv între toţi factorii implicaţi în această speţă pentru că avem nevoie de cât mai multe colaborări de succes între instituţiile statului, în numele interesului public şi al cetăţeanului.

Vă mulţumesc.

Mircea Roşca, deputat Colegiul nr.1 Valea Prahovei.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

O rog acum să se prezinte la microfon pe domnişoara deputat Cătălina Ştefănescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi pe doamna deputat Camelia Bogdănici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească.

Aveţi cuvântul.

Doamna Elena Cătălina Ştefănescu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Aş dori să vă supun atenţiei ceea ce se întâmplă în prezent la nivel european în ceea ce priveşte combaterea şomajului în rândul tinerilor. După cum probabil aţi aflat, Uniunea Europeană intenţionează să lanseze un plan de măsuri prin care să li se ofere tinerilor un loc de muncă, sesiuni de training şi cursuri, în special pentru cei care nu s-au putut angaja în mai puţin de patru luni de la finalizarea studiilor.

Preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a făcut apel la sfârşitul săptămânii trecute către liderii statelor UE să îşi concentreze eforturile asupra luptei împotriva şomajului în rândul tinerilor, care a atins un nivel record în cele 27 de state ale Uniunii.

Domnul Barroso, preşedintele Comisiei Europene, le-a cerut guvernelor ţărilor din Uniunea Europeană să pună la punct o serie de măsuri de combatere a şomajului în rândul tinerilor la summmitul din iunie.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că prioritatea pe care trebuie să şi-o fixeze în acest moment Uniunea Europeană este lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor.

Noul premier al Italiei, Enrico Letta, a solicitat de asemenea Uniunii Europene să prioritizeze măsurile menite să combată şomajul în rândul tinerilor, descriind situaţia drept un coşmar al ţării sale şi al Uniunii Europene.

Potrivit datelor Biroului european de statistică Eurostat, şomajul afectează 24% din tinerii de sub 25 de ani din zona euro şi atinge un nivel de 56% în Spania şi de 38% în Portugalia.

Consider aşadar că promovarea accesului tinerilor pe piaţa muncii din România trebuie începută din perioada studiilor liceale şi universitare prin stagiile de practică şi de formare profesională. În acest sens, am elaborat deja o variantă de lucru pentru îmbunătăţirea legislaţiei din domeniul formării profesionale a elevilor şi studenţilor şi voi depune o propunere legislativă după finalizarea consultărilor cu mediul de afaceri şi cu elevii şi studenţii.

În urma analizei pe care am făcut-o până în prezent, aş dori să subliniez că legislaţia în vigoare din România nu prevede forme active de informare cu privire la facilităţile de practică şi de formare profesională pe care le au la dispoziţie elevii şi studenţii. Atrag atenţia asupra acestui aspect pentru că realitatea ne spune că nu vom putea avea niciodată un program naţional eficient de practică pentru elevi şi studenţi dacă nu vom crea instrumentele de informare care să-i pună pe aceştia în legătură cu angajatorii care le pot oferi locuri de muncă pe perioada şcolii.

În toate statele care au programe de formare profesională pentru elevi şi studenţi s-a constatat o creştere semnificativă a participării angajatorilor şi studenţilor la programe de practică sau ucenicie în urma realizării unor portaluri web în care au fost centralizate cererea şi oferta de practică.

În acest sens, consider că este util să se creeze un sistem informatic în care angajatorul să poată include oferta sa de joburi în programul de practică, fără a fi nevoit să încheie un contract cadru. Astfel se poate crea o bază de date naţională cu toate specializările practice prevăzute în programa şcolară, pe fiecare tip şi ramură de învăţământ, împreună cu toate condiţiile tehnice necesare care trebuie asigurate de angajator pentru a respecta un standard de calitate corespunzător.

În acelaşi timp, pentru creşterea şanselor de încheiere a unui contract de muncă după absolvire, este foarte important să se asigure o continuitate în relaţia dintre practicant şi operatorul economic pe toată durata anului şcolar şi chiar de la un an şcolar la altul. Această continuitate sporeşte considerabil posibilitatea ca practicantul şi operatorul economic să încheie un contract de muncă pe perioadă nedeterminată după absolvirea studiilor.

De asemenea, înregistrarea contractului individual de practică la inspectoratul teritorial de muncă este necesară pentru evidenţa persoanelor care lucrează în cadrul întreprinderii şi pentru înregistrarea vechimii în muncă şi urmărirea achitării obligaţiilor fiscale, în cazul în care practica se desfăşoară sub forma de prestaţie în muncă în completarea activităţii didactice.

Un alt lucru important îl reprezintă portofoliul de practică, care trebuie să fie corelat cu specializările profesionale solicitate pe piaţa muncii. În lipsa unei astfel de corelaţii cu piaţa muncii, programul de practică este lipsit de eficienţă.

Pentru încurajarea participării angajatorilor la programele de practică există două tipuri de stimulente: stimulente directe, reducerea costului muncii şi stimulente indirecte prin reducerea costurilor identificate şi recrutarea angajaţilor cu înaltă calificare.

În cadrul stimulentelor directe, cea mai importantă facilitate care poate fi acordată angajatorului fără alocarea unor sume de la bugetul de stat este reducerea costului muncii prin plata unei remuneraţii mai mici decât salariul minim pe economie şi prime acordate angajatorului.

În Uniunea Europeană există mai multe exemple în care se reglementează ca pentru activităţile de formare profesională să se acorde o contraprestaţie mai mică decât salariul minim pe economie. În filosofia sistemelor legislative care acceptă astfel de situaţii, se consideră că diferenţa faţă de salariul minim pe economie e compensată de cunoştinţele practice dobândite de practicant sau salariat.

Primele acordate angajatorului reprezintă metoda utilizată în prezent pentru stimularea angajării tinerilor şi includerea acestora în programe de formare profesională, însă reprezintă un efort financiar care trebuie prevăzut şi plătit de bugetul de stat. O formă suplimentară de reglementare care să dea încredere angajatorilor că vor putea obţine beneficiile prevăzute prin lege este ca în cazul primelor să fie stipulată o perioadă maximă de plată, iar dacă nu se respectă termenul, să fie prevăzute penalităţi de întârziere la fel ca în orice contract comercial.

Menţionez că am avut deja mai multe consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri în legătură cu propunerile de mai sus şi pentru îmbunătăţirea legislaţiei privind programele de practică pentru elevi şi studenţi, în vederea pregătirii acestora pentru cerinţele reale din piaţa muncii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnişoară deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Camelia Bogdănici, din partea Partidului Democrat Liberal şi o rog să se pregătească pe doamna deputat Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimată colegă, microfonul este al dumneavoastră.

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Lista pacienţilor uitaţi de Ministerul Sănătăţii se măreşte de la o zi la alta".

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După ce Ministerul Sănătăţii a sistat finanţarea necesară acordării asistenţei medicale dentare, a generat criza citostaticelor, superficial rezolvată în acest moment, a tăiat fondurile destinate prevenirii mortalităţii infantile, acum a venit rândul pacienţilor cu HIV/SIDA să suporte măsurile de neînţeles luate de Ministerul Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu. În luna mai a.c., Ministerul Sănătăţii a redus bugetul pentru tratamentul pacienţilor cu HIV/SIDA.

În continuare, voi recurge la un exemplu concret din municipiul Iaşi. Astfel, în luna mai, pentru cei 1.331 de pacienţi cu HIV/SIDA, Spitalul de Boli Infecţioase a primit doar 40% din bugetul alocat în martie. S-a primit o filă de buget de 280.000 lei, faţă de suma de 750.000 lei alocată în luna aprilie.

Predictibilitatea conducerii acestui spital a întâmpinat, deocamdată, criza ce putea lua naştere, ca urmare a acestei decizii, deoarece spitalul a dispus de o rezervă de medicamente. Acest stoc se va epuiza la mijlocul lunii iunie a.c.

Va fi interesant, însă, să vedem ce se va întâmpla de acum încolo, în condiţiile în care achiziţionarea medicamentelor se va face centralizat, la Ministerul Sănătăţii.

După cum am mai susţinut, achiziţia centralizată va fi un proces de durată, în dezavantajul pacienţilor. În timp ce ministerul se pregăteşte de achiziţii centralizate, spitalele deja se confruntă cu probleme în asigurarea tratamentului.

În aceste condiţii, riscul pentru pacienţii cu HIV/SIDA este să nu li se poată asigura toată schema terapeutică. După cum ştim, sincopele mai mari de patru-şase săptămâni, în cazul acestui tip de tratament, duc la dezvoltarea rezistenţei virusului, iar un test pentru determinarea rezistenţei virusului se ridică la costuri de câteva sute de euro. Este lesne de înţeles că reluarea tratamentului presupune terapii mai costisitoare.

Oare domnul Nicolăescu are în vedere aceste lucruri? Măsurile luate de dumneavoastră astăzi, domnule ministru, costă mai mult de mâine şi se traduc în degradarea stării de sănătate a acestor pacienţi, ireversibilă uneori, dar şi costuri financiare mai mari pentru reluarea tratamentului.

Atrag atenţia ministrului Sănătăţii că, acaparat fiind de jocul politic alambicat, pierde din vedere lucruri cu adevărat importante pentru sistemul sanitar românesc şi pentru sănătatea românilor.

Pe de altă parte, doresc să îi spun Domniei Sale că se înşală amarnic dacă consideră că toate aceste tăieri de fonduri, uneori vitale pentru sănătatea românilor, vor duce la îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiare a României.

În ritmul impus de dumneavoastră prin decizii halucinante succesive, sigur vom ajunge în curând o societate morbidă şi, puţin probabil, cu o economie care să duduie.

Oare acesta să fie scopul guvernării USL?!

Mulţumesc.

Deputat de Iaşi - Camelia-Margareta Bogdănici.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Invităm o altă distinsă doamnă deputat, pe doamna Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Rog să se pregătească domnul deputat Florin Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Cristina Nichita:

Bună ziua.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Vreau să aduc, astăzi, în atenţia dumneavoastră, printr-o declaraţie politică, situaţia Palatului Culturii din Iaşi, edificiu emblematic pentru capitala Moldovei, clădire a cărei siluetă este asociată de milioane de români cu oraşul meu.

Unul dintre proiectele cu care Primăria Iaşi a reuşit să se claseze pe primul loc în ţară, în atragerea de fonduri europene, este cel al Axei Culturale.

Îmi permit să reamintesc celor care cunosc Iaşiul şi să le spun celor care poate nu ne-au vizitat, încă, faptul că în vara anului viitor se va termina de reabilitat, pe banii europeni, cea mai densă zonă culturală urbană din întreaga ţară.

Pe o lungime de doar doi kilometri şi jumătate, axa culturală ieşeană reuneşte cea mai veche universitate din ţară -Teatrul Na?ional - Filarmonica - Catedrala Mitropolitană - Palatul Roznovanu - Biserica Trei Ierarhi - Casa Dosoftei, liceele cu tradi?ie seculară "Costache Negruzzi" şi Colegiul Na?ional, şi Biblioteca Centrală Universitară.

Această axă ajunge, firesc, şi la Palatul Culturii, edificiu simbol pentru Iaşi, pus mai nou în valoare de ansamblul Palas, unul cu care ieşenii au învăţat deja să se mândrească.

Deşi este simbolul Iaşiului, Palatul Culturii nu este al ieşenilor, ci este administrat de Ministerul Culturii, prin Complexul Muzeal Moldova.

Lipsa de fonduri, alocările bugetare care au avut mereu alte priorităţi au făcut ca banii necesari încheierii operaţiunilor de restaurare şi de consolidare a Palatului Culturii să fie sistaţi brusc. Alocări "pe fugă", termene de licitaţie imposibil de atins în condiţiile de legalitate şi eficienţă, dar şi decizii pur politice au făcut ca astăzi Palatul Culturii din Iaşi să fie mai aproape decât oricând de a se dărâma la propriu.

În octombrie 2011, în pofida avertismentelor serioase cu privire la pericolul în care se află Palatul Culturii, Ministerul Culturii a preferat să sisteze lucrările, pentru a putea redirecţiona banii astfel economisiţi către încheierea lucrărilor la Biblioteca Naţională.

Ironia sorţii a făcut ca această decizie să lovească în interesele celei de-a doua biblioteci din ţară, privită prin prisma fondului de carte. Este vorba despre Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" din Iaşi, al cărui loc tradiţional şi sediu central a fost în clădirea Palatului Culturii, şi care acum se zbate să-şi ordoneze colecţiile, închiriind la preţul pieţei spaţii construite în alte scopuri decât cel de bibliotecă.

Adevărul este că, de fapt, alocând bani pentru Palat, se pot rezolva două probleme deodată, se pot ajuta două instituţii importante pentru Iaşi.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Nu vreau să mă înscriu în şirul celor care cer bani de acolo de unde nu-s, care vin la această tribună doar pentru a bifa o acţiune, doar pentru a putea spune în teritoriu că au avut activitate parlamentară.

Vin la această tribună pentru a spune, în primul rând, colegilor ieşeni, şi apoi şi celorlalţi, că nu putem pune preţ pe un simbol, că nu ne putem transforma în contabili atunci când vine vorba de lucrurile care ne definesc, fie şi în planul imaginii.

Decizia de a aloca fondurile necesare încheierii lucrărilor de reparaţii şi de consolidare a Palatului Culturii din Iaşi trebuie să fie una politică. E limpede că nu avem bani pentru toate monumentele care ar trebui restaurate, e limpede că există probleme sociale care necesită fonduri substanţiale dar, cu riscul de a mă repeta, îmi permit să îl întreb pe ministrul culturii cum poate fi evaluată importanţa unei clădiri-simbol, precum Palatul Culturii din Iaşi?!

Indiferent ce criterii ne-am putea imagina, Palatul Culturii din Iaşi ar trebui să se afle în vârful listei de priorităţi privind alocările bugetare din partea ministerului.

Doamnelor şi domnilor parlamentari, dragi colegi,

În timpul mandatului nostru se va face evaluarea finală cu privire la oraşul care va avea cinstea să reprezinte România în cadrul programului "Capitala culturală europeană - 2021".

La Iaşi, lucrează deja de o bucată de vreme un grup de iniţiativă menit să facă din candidatura oraşului meu una cu adevărat puternică, demnă de luat în seamă.

Nu ascundem că punctul nostru forte este, fără îndoială, tradiţia culturală şi multitudinea de spaţii în care pulsează istoria culturii române.

Adevărul crunt este însă că, în lipsa unor acţiuni imediate din partea Ministerului Culturii, Iaşiul ar putea să-şi primească oaspeţii oferindu-le un tur al ruinelor fostului Palat al Culturii. Nu, nu e o afirmaţie deplasată, am asistat chiar la sfârşitul săptămânii trecute la o dezbatere în care, pe lângă multe cifre şi expertize, am auzit şi această concluzie înspăimântătoare.

Adresez, de aceea, un îndemn şi o rugăminte.

Îndemnul este către parlamentarii de Iaşi, cei care ar trebui să se preocupe în cel mai înalt grad de această problemă, fiindcă în acţiunea lor politică cred eu că e rezolvarea acestei probleme.

Rugămintea o adresez Ministerului Culturii, Excelenţei Sale domnul Daniel Barbu: nu lăsaţi Palatul să se dărâme!

Vă mulţumesc.

Cristina Nichita - deputat PSD - Iaşi, Colegiul uninominal nr. 9.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Şi ultimul vorbitor al şedinţei noastre de astăzi este domnul deputat Florin Pâslaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte: "Fenomenul drogurilor legale".

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

România a trebuit să recupereze handicapul pe care îl acumulase după 1989 în ceea ce priveşte reacţia faţă de fenomenul drogurilor.

În România a înflorit fenomenul drogurilor legale, aşa-numitele produse etnobotanice. Profitând de lipsa de reacţie a statului, "negustorii morţii" au creat o diabolică reţea de distribuţie a acestor produse - o reţea care funcţionează mult mai bine şi mai precis decât Guvernul României.

Apariţia ordonanţei de interzicere a celor 36 de produse şi plante specifice a ameţit, dar nu a dat o lovitură mortală comerţului de specialitate.

În România există, după datele furnizate de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), circa 500.000 de consumatori de astfel de produse, ceea ce este extrem de grav, din două motive: în primul rând, pentru că aceştia se alătură consumatorilor mai vechi de droguri tradiţionale, iar în al doilea rând pentru rapiditatea cu care aceste droguri au intrat şi s-au răspândit în ţară, făcând nenumărate victime.

Un ONG care a apărut de vreo patru ani şi care desfăşura cea mai activă politică de prevenire a consumului de droguri, prin intermediul unor programe educative şi artistice, este CIADO, organizaţie membră a EURAD. Aceasta anunţă opinia publică de faptul că organizaţia îşi închide activitatea în România, acuzând statul român pentru faptul că în ultimii ani nu a alocat niciun leu pentru politicile de prevenire a consumului de droguri pentru România.

Sentimentul celor afectaţi de flagelul drogurilor, al familiilor acestora este că se stinge lumina peste lupta antidrog, aceşti oameni fiind lăsaţi conştient la mâna unor traficanţi de droguri, care Dumnezeu ştie pentru cine lucrează...

Florin Pâslaru - Galaţi.

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu.

Deci, ultimul vorbitor de astăzi, domnul deputat Florin Pâslaru.

Stimaţi colegi,

Am avut o şedinţă bogată în luări de cuvânt şi în declaraţii depuse. 23 de deputaţi şi-au prezentat astăzi declaraţiile politice de la microfonul Camerei, 16 reprezentând puterea şi 7 opoziţia.

În acelaşi timp, alţi 75 de deputaţi au apreciat că este nevoie să-şi depună în scris declaraţiile politice la Secretariatul Camerei Deputaţilor - 59 din partea puterii şi 16 din partea opoziţiei.

Am să citesc acum lista cu colegii care astăzi au depus în scris declaraţiile politice.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi: Vasile Mocanu, Marian Ghiveciu, Sorin Grindeanu, Alin Petrache, Florin Iordache, Manuela Mitrea, Florin Buicu, Cristina Nichita, Sava Andrei, Camelia Khraibani, Vasile Popeangă, Daniel Florea, Iuliu Nosa, Laurenţiu Nistor, Neculai Răţoi, Natalia Intotero, Ovidiu Iane, Ion Călin, Cristina Dumitrache, Andrei Dolineaschi, Vlad-Alexandru Cosma, Ioan Vulpescu, Mihai Weber, Mihăiţă Găină, Sonia Drăghici, Violeta Tudorie, Anghel Tîlvăr, Ciprian Nica şi Iriza Scarlat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal deputaţii: Marin Anton, Ştefan Băişanu, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Mihai Lupu, Theodor Nicolescu, George Scutaru, Erland Cocei, Elena Uioreanu, Dan Bordeianu, Titi Holban, Dan Tocuţ, Raluca Ispir, Gheorghe Dragomir, Cristian Buican, Ovidiu Silaghi, Gigel Ştirbu, Nechita-Adrian Oros, Mugur Cozmanciu, Daniel Iane, Paul Dumbrăvanu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputaţii: Mircea Lubanovici, Dănuţ Culeţu, Ioan Balan, Andreea Paul, Claudia Boghicevici, Iulian Vladu, Cezar Preda, Clement Negruţ, George Ionescu, Gheorghe Florin şi Ioan Oltean.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, deputaţii: Ion Melinte, Ioana Dumitru, Monica Maria Iacob Ridzi, Miron Smarandache şi Maria Dragomir.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, deputaţii: Cornelia Negruţ, Liviu-Bogdan Ciucă, Andrei Tănăsescu, Ion Diniţă şi Constantin Avram.

Şi din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, domnul deputat Alin Bucur.

Cu acestea, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Ne vom reîntâlni în câteva minute la şedinţa consacrată dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Până atunci, să auzim numai de bine.

O zi frumoasă tuturor! Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Gurzău:

"Buna guvernare nu se mai poate explica numai prin hoţie. Mai există şi prostie"

Nu se mai vede "buna guvernare" a Guvernului Victor Ponta de atâtea scandaluri. Din când în când mai răzbat din mass media ştiri care puse cap la cap ne dau dimensiunea incompetenţei acestui guvern. Cu puţin bun simţ, domnul Victor Viorel Ponta ar trebui să-şi dea afară miniştri incompetenţi şi apoi să ne scutească şi domnia sa de prezenţa în spaţiul public.

Programul de stimulare a regenerabilelor se confruntă cu problemele obişnuite ale economiei de piaţă: costul investiţiei a scăzut, iar numărul de certificate verzi acordate este mare. Prin urmare, investiţia se amortizează foarte rapid, în doar câţiva ani, aşa că mulţi sunt gata să arunce rapid sute de milioane în panouri solare, aşa cum au făcut în ultimii ani cu eolienele. Dacă la guvernare ar fi oameni care să înţeleagă pe ce principii funcţionează economia de piaţă, aceştia ar trebui să reducă numărul de certificate, astfel încât rentabilitatea să se întoarcă într-o zonă rezonabilă. Numai că atunci se pare că nimeni nu mai vrea să dea şpagă. Aşa că domnii care se joacă de peste un an de-a guvernarea introduc o barieră arbitrară, de tip "da" sau "nu", cu un mesaj clar. Numai aşa pot să traduc declaraţia dată la sfârşitul lunii aprilie de către domnul Constantin Niţă care a decis, după ce chipurile a primit "mai multe propuneri interesante", să interzică instalarea panourilor solare pe terenuri agricole. Cât despre cei care au cumpărat deja terenul, li s-a transmis: "să fie sănătoşi". (Dovada: http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-14711007-constantin-nita-vrea-interzica-instalarea-panourilor-solare-pentru-productia-energiei-terenuri-agricole.htm).

Motivul conservării terenului agricol este ridicol. Dacă facem un calcul, cu doar 1% din terenul agricol existent (în jur de 100.000 ha), România ar aduce investiţii de până la 100 de miliarde de euro, ar adăuga cel puţin 50 Gw la puterea instalată, ar produce efectiv cât 12 reactoare de la Cernavodă şi ar genera exporturi mai mari decât cele agricole de pe restul de 99% teren. În cazul realist, nu se va ajunge nici la 0,1%.

Până să bufteze privatizarea CFR Marfă, domnul Relu Fenechiu s-a dus la negocieri la Bruxelles şi s-a întors cu un tronson de autostradă nou-nouţ: Sebeş-Turda (Dovada: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14719667-comisia-europeana-aprobat-includerea-programul-finantare-nerambursabila-autostrazii-sebes-turda-magistralelor-metrou-m4-m5-din-bucuresti.htm). Ne bucurăm şi zicem să fie primit! Însă constatăm că, în continuare, nu există finanţare între Sibiu-Piteşti sau Sibiu-Braşov-Ploieşti. Aşa că această autostradă nu va putea să treacă Carpaţii! Iar proiectul Iaşi-Târgu-Mureş (între timp prelungită până la Turda), care până acum era scump şi dificil, dar măcar urmărea traseul cel mai scurt, devine un proiect scump, dificil şi întortocheat. Deci, ne-am trezit din nou cu nişte bani de cheltuit fără noimă despre care vom afla prea târziu că erau destinaţi unui amic politic sau cam aşa ceva.

Când e vorba de infrastructură, România reuşeşte să facă notă aparte cu cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără rezultat. Toate acestea au culminat cu un abandon monumental - Autostrada Transilvania. În clasamentul WEF al competitivităţii, România este la infrastructură pe locul 136 din 139. După noi mai sunt doar Mongolia, Angola şi Bosnia-Herţegovina, din care ultimele două au trecut printr-un război. Am un singur comentariu în ceea ce priveşte modul în care sunt cheltuiţi banii publici în România: oricât ar fi de mare hoţia, aceasta nu poate să explice tot. Cred că unii dintre decidenţi sunt pur şi simplu imbecili.

Domnul Adrian Gurzău:

"România este stat naţional. Maghiarii au deja garanţia că sunt parte a naţiunii."

Există minorităţi care au luptat şi încă mai luptă pentru obţinerea unui statut de egalitate, pentru asigurarea egalităţii de şanse a tuturor categoriilor, în aşa fel încât şansele evoluţiei indivizilor să nu depindă de factori aleatori, ci doar de calităţile lor intrinsece. Discuţia se poartă în afara diferenţierilor precum culoarea, constituţia fizică, puterea de asimiliare, rezistenţă la efort, dinamism şamd, sau diferenţele de mentalitate transmise din generaţie în generaţie. Probleme apar din momentul în care, pentru obţinerea unor drepturi, o minoritate se foloseşte de propagandă de aşa manieră încât, cu timpul, aceasta va deveni mai importantă decât drepturile pentru care a fost concepută şi, de multe ori, mai importantă chiar decât minoritatea. Aşa se pune problema şi cu colegii noştri politicieni de la Uniunea Democratică a Maghiarilor din România care îşi continuă propaganda şi după obţinerea drepturilor - de multe ori mult mai exacerbată şi făcută deseori în pofida a ceea ce crede şi simte chiar minoritatea căreia susţin că le reprezintă drepturile.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la finalul Congresului Uniunii de la Miercurea Ciuc, că propunerea formaţiunii de scoatere a sintagmei "naţional" din articolul 1 din Constituţie "nu este negociabilă" - conform a ceea ce a consemnat Mediafax. Întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul Congresului UDMR de la Miercurea Ciuc, dacă pentru UDMR este negociabilă propunerea de scoatere a sintagmei "naţional" din articolul 1 al Constituţiei, Kelemen Hunor a răspuns negativ. "Nu vom negocia prin televiziuni, prin mass-media. Am recepţionat toate mesajele. Nu este negociabilă", a spus liderul UDMR. Premierul Victor Ponta le-a spus, sâmbătă, delegaţilor UDMR la Congresul Uniunii, că modificarea articolului 1 din Constituţie va fi greu de acceptat pentru o majoritate parlamentară, dar că împreună pot găsi formula care să le garanteze maghiarilor că sunt parte a naţiunii. Asta deşi în articolul 1 din Constituţie există deja garanţia că maghiarii sunt parte a naţiunii.

Dincolo de propagandă este bine de ştiut:

1. România este stat naţional şi asta nu este negociabil.

2. Nu sunt de acord cu autonomia teritorială, dar sunt de acord cu autonomia culturală.

3. În calitate de cetăţean român - deoarece de aici plecăm cu orice discuţie - cu toţii suntem obligaţi să cunoaştem limba română. Faptul că un cetăţean cunoaşte şi o altă limbă este un avantaj, dar necunoaşterea limbii române este o condiţie eliminatorie în ocuparea unei funcţii publice.

4. Pe instituţiile publice trebuie să fluture obligatoriu steagul României şi steagul judeţului respectiv. Pe cădirile private poate flutura orice drapel.

Domnul Nechita-Adrian Oros:

"Guvernele PDL au rezolvat problemele din Valea Jiului cu telegondola portocalie şi acum oferă soluţii USL"

Opoziţia a mai atacat guvernarea USL cu o moţiune simplă. Evident am lecturat textul moţiunii. Am constatat că autorii moţiunii, pe lângă criticile aduse actualilor reprezentanţi ai guvernului în domeniu, pe lângă problemele existente - evident, este vorba despre ce consideră PDL că sunt probleme - îşi exprimă şi disponibilitatea şi oferă şi soluţii. În sport, există o vorbă: este foarte uşor, când eşti în tribună, să oferi soluţii celor care se află în teren. Şi în politică este la fel. Din afara guvernării se oferă soluţii celor care se ocupă efectiv de guvernare. Numai că dacă în sport, chibiţul din tribună nu a fost niciodată în teren, colegii din PDL - nu au venit în Opoziţie de nicăieri. Au fost în "teren". Adică s-au aflat până în aprilie 2012 la guvernare. Şi ştiau foarte bine că probleme în Valea Jiului nu sunt de ieri, de azi. Şi stau şi mă întreb, de ce nu au pus în aplicare soluţiile pe care le propun acum, atunci când s-au aflat la guvernare? În 2010 şi 2011 Guvernul Boc II sau III controla totul în economia din România, iar în Parlament majoritatea era confortabilă.

Am remarcat următorul paragraf în textul moţiunii: "protecţia socială a salariaţilor nu este garantată, întrucât aproximativ 22-26% dintre aceştia nu vor îndeplini condiţiile de pensionare la data efectivă de închidere a minelor". Şi am remarcat şi soluţia propusă: "aprobarea unui program special de protecţie socială al salariaţilor care nu vor îndeplini condiţii de pensie, prin pensionarea anticipată a acestora, având în vedere faptul că Valea Jiului este o zonă monoindustrială, iar crearea de noi locuri de muncă este doar o promisiune neonorată marca USL".

Toată lumea este de acord că într-o zonă monoindustrială sunt necesare atât crearea de noi locuri de muncă, cât şi programe speciale de protecţie socială. Numai că şi guvernele PDL aveau informaţia că aproximativ 22-26% dintre salariaţi nu vor îndeplini condiţiile de pensionare la data efectivă a închiderii minelor. Şi evident guvernele PDL ştiau foarte bine că Valea Jiului este o zonă monoindustrială. Guvernele PDL au avut şi banii necesari pentru aprobarea unui program special. Deci nu pot invoca lipsa banilor. Numai că guvernele PDL nu s-au gândit la problemele reale ale mineritului şi ale minerilor din Valea Jiului. Guvernele PDL au aruncat 10 milioane de euro (suma este însă mult mai mare, pentru că mai sunt cheltuieli colaterale plus proiecte adiacente) pentru celebra telegondolă portocalie de la Vulcan. O telegondolă care nu duce nicăieri, pentru că nu există o staţiune în zona respectivă. Nu un program special, ci poate chiar două, poate şi alte finanţări utile se puteau face cu aceste 10 milioane de euro. Dar guvernele PDL au preferat alte două "programe". Au preferat să crediteze accesul de megalomanie al doamnei ministru Elena Udrea care, la fel ca şi propagandiştii comunişti de dinainte de decembrie 1989 susţinea că va face la Vulcan şi în alte zone din Valea Jiului una din marile staţiuni de iarnă ale Europei. Oare nu le-a dat de gândit foştilor guvernanţi că de la început proiectul de la Vulcan era sortit eşecului? Nu le-a trecut prin cap că într-o zonă pe care toată lumea, inclusiv presa de specialitate a numit-o "fundătură", nu este rentabilă o staţiune, mai ales când pe o rază de doar câţiva kilometri mai există alte două staţiuni montane, dar şi acestea de interes local, nu mai mult? Guvernele PDL au alocat peste 10 milioane de euro fără să existe un studiu economic clar, fără să existe vreun studiu din care să reiasă că este utilă investiţia. Cele peste 10 milioane de euro ar fi putut fi utilizate pentru rezolvarea din timp a unor probleme pentru unităţile miniere considerate neviabile, Uricani, Paroşeni, Petrila, pentru elaborarea unor proiecte speciale legate de cele trei localităţi amintite. S-a preferat însă utilizarea banilor pentru obţinerea de voturi prin păcălirea populaţiei cu un proiect megalomanic, dar şi inutil al unui ministru. Acum, PDL, după doar câteva luni de guvernare a USL vine şi pune ştampila mincinoasă "crearea de noi locuri de muncă - o promisiune neonorată marca USL".

USL are timpul necesar să creeze cadrul necesar pentru crearea de noi locuri de muncă inclusiv în zona Văii Jiului, dar guvernele PDL nici nu au încercat să facă aşa ceva. Cabinele telegondolei portocalii nu rezolvă problemele din Valea Jiului, deci puţină decenţă nu ar strica în ceea ce-i priveşte pe foştii guvernanţi.

Domnul Alin-Constantin Bucur:

"Locul României în sistemul european de energie"

Energia este viaţă. Poate sună ca un clişeu, dar eu cred cu tărie în această lozincă. Energia ne salvează în fiecare zi viaţa. Este greu să ne dăm seama de acest lucru, când energia este tot timpul la îndemâna noastră. Vreau să încep prin a spune că trebuie să ne consolidăm această poziţie şi să ne îndeptăm cu paşi siguri către independenţa energetică care ne poate asigura un loc important în structura energetică a Uniunii Europene.

Suntem dependenţi din multe puncte de vedere de evoluţia pieţei globale de energie. Suntem, de asemenea, datori să urmărim cu vigilenţă progresele tehnologice şi alternativele de producţie şi stocare a energiei şi să nu ignorăm capacitatea pe care ţara noastră o are pentru exploatarea alternativelor energetice, cum ar fi gazele de şist sau energia verde. Sunt cât se poate de conştient de impactul posibil pe care exploatările alternative le pot avea asupra mediului. Nu vreau să fiu înţeles greşit, interesul economic şi câştigul pe care îl putem obţine din exploatarea gazelor de şist este irelevant din punctul meu de vedere, dacă şi numai dacă acest câştig atrage după sine distrugerea mediului de exploatare.

În eventualitatea în care vă întrebaţi unde ne aflăm astăzi în sistemul european de energie vreau să vă spun că avem o poziţie cu un potenţial enorm de dezvoltare. Peste 3% din PIB-ul comunitar este cheltuit pe importul de energie, evident extracomunitar. Cheltuim foarte mult pe petrol, gaze naturale şi cărbune. Combustibilii fosili sunt, din păcate, în continuare decisivi pentru asigurarea energiei necesare sistemului. Paradoxul României este dat de faptul că are posibilitatea de a extrage şi prelucra cărbune, gaze naturale şi petrol, dar în acelaşi timp importăm spre exemplu huilă în proporţii enorme de peste 300.000 de tone.

Nu este acesta singurul paradox cu care România, eternă şi fascinantă cum este, se confruntă. România produce mai multă energie electrică decât consumă şi în acest timp nu este în stare să exporte surplusul, dar nici să scadă preţurile pentru consumatorii industriali sau casnici.

Dacă premierul României ar fi venit în Parlament, aşa cum a promis, înainte de Consiliul European de săptămâna trecută, atunci poate i-am fi comunicat faptul că un obiectiv pe care trebuie să ni-l asumăm împreună este liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii casnici. Deşi plătim acum mai puţin decât covârşitoarea majoritate a statelor europene la consumatorii casnici, asta nu înseamnă că nu putem să progresăm şi la preţurile pe care populaţia le plăteşte pentru gaze sau încălzire. Şi din păcate consumatorii industriali au început să ameninţe cu plecarea din ţară, din cauza costurilor ridicate la energie. Gazele s-au scumpit cu peste 21% la consumatorii industriali sub această guvernare. Că tot a venit vorba de scumpiri, consumatorii casnici plătesc cu 4,4% mai mult la factura de gaz.

Cu toate acestea, din fericire ne plasăm încă pe locul patru în UE în ceea ce priveşte preţul facturilor la energie electrică şi gaz. Susţin cu obstinaţie menţinerea preţului la energie la nivelul la care se plasează acesta în raport cu puterea de cumpărare. De asemenea, susţin asistarea categoriilor de consumatori vulnerabili, prin subvenţionarea facturilor la aceste tipuri de energie. Suntem un stat social şi trebuie să avem grijă şi de nevoile celor mulţi.

Cred că este nu numai o necesitate, dar chiar o obligaţie să ne diversificăm sursele de import şi resursele de energie deopotrivă. Din acest punct de vedere România este din nou într-o poziţie propice, mai ales în ceea ce priveşte energia electrică. Atât de mult hulitele certificate verzi sunt o soluţie pentru asigurarea unei exploatări prietenoase şi non poluante. Trebuie, în opinia mea, să ne gândim strategic, pe termen lung, la ce va însemna asigurarea consumului de energie atunci când combustibilii fosili nu vor mai fi disponibili. Un raport al UE menţionează că există resurse de acest gen pentru încă 40 de ani. Nu mai avem atât de mult timp.

Cred că strategia energetică a ţării noastre depinde foarte mult de consensul pe care guvernările succesive trebuie să îl aibă. De asemenea, conceptele la care ne angajăm astăzi în acest domeniu vor avea repercusiuni peste mulţi ani şi, indiferent în responsabilitatea cui va cădea guvernarea ţării, aceste efecte ne vor privi pe toţi. Trebuie să ne oprim din vânzarea iresponsabilă a resurselor pentru câştiguri imediate şi mici. Trebuie să nu repetăm greşelile istorice pe care le-am făcut - şi aici mă refer la cazul Petrom - pe marginea căruia nu mai insist acum.

Aşa cum am repetat pe parcursul declaraţiilor mele avem nevoie de responsabilitatea faptelor politice, cu precădere când vorbim despre asigurarea sănătăţii sistemului energetic românesc.

Domnul Adrian-Alin Petrache:

"Abandonul şcolar - problemă prioritară"

Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ insuficient tratată, o problemă serioasă ce trebuie abordată prin acţiuni energice şi susţinute.

Nu e nevoie de explicaţii savante, de comparaţii cu ţări mai dezvoltate din acest punct de vedere, de argumentări moralizatoare privind necesitatea educării copiilor pentru a demonstra această nevoie de intervenţie. Este vorba, cu certitudine, de un fenomen care, prin consecinţele sale semnificative şi prin dimensiunile sale îngrijorătoare, trebuie să fie prezent în agenda de priorităţi a decidenţilor, a practicienilor şi a beneficiarilor din sistemul educaţional.

Oricare ar fi specificul grupului de apartenenţă al copiilor rămaşi în afara sistemului de educaţie, analizele realizate de specialişti indică o serie de impedimente generale ce acţionează ca bariere sau cauze ale abandonului şcolar:

- insuficienta dezvoltare a unor strategii eficiente, susţinute şi convergente de a-i include în sistemul de învăţământ pe toţi copiii, oricare ar fi dificultăţile de ordin individual, familial, socio-economic, cultural cu care se confruntă familiile de provenienţă;

- lipsa aplicării la nivel naţional a unei metodologii unitare de recenzare şi monitorizare a copiilor de vârstă şcolară şi a celor care nu sunt incluşi într-o formă de educaţie;

- inexistenţa metodologiilor de aplicare a legislaţiei cu privire la obligativitatea participării la educaţie şi insuficienta cunoaştere a caracteristicilor socio-economice a categoriilor celor mai vulnerabile;

- slaba dezvoltare a serviciilor/rutelor alternative de educaţie pentru copiii cu risc de a rămâne în afara sistemului de educaţie;

- insuficienta implicare a părinţilor în viaţa şcolii, prin programe specifice de informare, formare, asistenţă şi consiliere adresate în special celor care au copii cu risc major de abandon; lipsa la nivel de sistem a unor mecanisme de valorificare/valorizare a experienţelor pozitive realizate în cadrul unor proiecte din domeniu promovate în parteneriat de şcoli şi organizaţii neguvernamentale.

De asemenea, sunt identificate şi o serie de bariere specifice anumitor grupuri în situaţie de risc. Astfel, în cazul copiilor şi tinerilor romi s-a evidenţiat o serie de factori care au un impact puternic asupra participării la educaţie a acestora:

- atât în cazul familiilor monoparentale, cât şi al celor cu ambii părinţi, se întâlneşte adesea o situaţie socio-economică precară a familiei. Pentru a suplini lipsurile, copiii acestor familii sunt folosiţi fie la muncă, fie în activităţile de îngrijire a fraţilor mai mici, fie în cele de gospodărie;

- lipsa unor oportunităţi de angajare la nivel local fac adesea educaţia şcolară aproape inutilă, atât timp cât participarea şcolară şi obţinerea unor rezultate bune nu se pot traduce în angajare, în participarea la oportunităţi de câştig;

- sub-reprezentarea acestora în consiliile consultative ale elevilor şi, mai ales, ale părinţilor.

Un studiu realizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei arată că suma totală pe care o cheltuie familiile cu şcoala este de circa 419 euro pe an, mai mult decât îşi pot permite unele familii aflate în dificultate. Acestor costuri li se adaugă aşa-numitele plăţi ascunse ale sistemului de învăţământ preuniversitar, printre care banii daţi pe culegeri şi caiete speciale, software educaţional, uniformă şi echipamentul pentru sport, fondul şcolii, fondul clasei, contribuţia la paza unităţii de învăţământ, meditaţii, alimentele consumate pe durata programului de şcoală, diverse evenimente şcolare şi alte categorii, costul total mediu anual pe copil fiind estimat la circa 370 euro.

În aceste condiţii unele familii aflate în dificultate preferă să-şi ţină copiii acasă sau să-i retragă de la cursuri când nu mai pot suporta, de multe ori în mod obiectiv, costurile.

România nu şi-a stabilit, la nivel naţional, ţinte privind reducerea abandonului şcolar, aflat, conform unor studii recente, în jurul valorii de 16%. Cu toate acestea, şi-a asumat valorile de referinţă ale obiectivelor Strategiei Europa 2020, iar Memorandumul referitor la "Aprobarea valorilor finale ale obiectivelor României pentru Strategia Europa 2020" stabileşte în domeniul educaţiei preuniversitare ţinta referitoare la reducerea ratei părăsirii timpurii a şcolii până la 14,8% în 2013 şi până la 11,3% în 2020.

Pentru atingerea obiectivelor menţionate se vor derula în continuare programele sociale, programele adresate categoriilor dezavantajate şi vor fi extinse programele de educaţie compensatorie sau "A doua şansă" pentru cei care au părăsit temporar sistemul formal al educaţiei de bază, inclusiv programe finanţate prin Fondul Social European. De asemenea, rămân active programe de sprijin a familiilor aflate în dificultate - acordarea de rechizite şcolare, bani de liceu, euro 200 ş.a.

Totodată, ministrul educaţiei a arătat recent că autorităţile din domeniu vor continua monitorizarea absenteismului şi a abandonului şcolar şi că vor fi dezvoltate şi implementate structuri şi mecanisme de informare, formare, monitorizare şi comunicare la nivel local, regional şi naţional în domenii relevante, precum: discriminare, prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă în şcoală, incluziune etc.

Doamna Maria-Andreea Paul:

«Politicienii trebuie să înţeleagă că statul înseamnă "noi, oamenii", nu "noi, politicienii"»

Cele mai multe petiţii pe care le-am primit la cabinetul parlamentar din Negreşti-Oaş ţin de încălcarea dreptului de proprietate, de abuzurile instituţiilor publice şi de durerea oşanului că în instanţă nu-şi primeşte dreptatea.La modificarea Constituţiei României, politicienii, indiferent de culoarea lor politică, trebuie să aibă în vedere înlocuirea formulei "statul român"cu "noi oamenii", "noi, poporul României". Aşa e la americani sau la irlandezi. Accentul trebuie să cadă pe individ, nu pe stat. Statul nu aparţine politicienilor. Statul şi Constituţia deservesc interesele românilor.

După 23 de ani de democraţie trebuie să oferim întâietate problemelor legate de libertatea economică, de demnitatea umană şi de respectarea drepturilor omului atunci când dorim să modernizăm legea fundamentală a ţării.

1.Întâietate acordată problemelor legate de încălcarea drepturilor omului, cu accent pus pe individ, pe libertatea economică şi pe transparenţă.

Miza modificării Constituţiei nu o reprezintădoarregionalizarea. România este deficitară la respectarea drepturilor omului. Suntem aspru criticaţi în zone cheie pentru dezvoltarea naţiunii în rapoartele internaţionale de profil, cum este şi cel elaborat deDepartamentul de Stat al SUA. Suntem departe de a excela în respectarea drepturilor omului în România în ceea ce priveşte:

- Dreptul la libertate (art. 1);

- Dreptul la viaţă (art. 3);

- Nerecunoaşterea personalităţii juridice (art. 6);

- Egalitate în faţa legii (art.7);

- Inviolabilitatea vieţii private, a corespondenţei şi a comunicaţiilor (art. 12), ca să dau doar câteva exemple concrete.

Aceste disfuncţionalităţi au devenit vizibile odată cu ratificarea CEDO de către România, ocazie cu care s-a declanşat cascada de petiţii din partea românilor.

România se clasează pe locul 5, cu 938 de hotărâri luate de CEDO împotriva noastră din 1994 până în 2012. Suntem depăşiţi doar de Turcia (2.870 hotărâri), Italia (2.229 hotărâri), Rusia (1.346 hotărâri) şi Polonia (1.019 hotărâri).

La sfârşitul lunii martie 2013, numărul plângerilor împotriva României s-a ridicat la 7.050, adică 5,8% din numărul total al plângerilor formulate către CEDO.

Or individul, românul de rând cu problemele sale, nu se regăseşte în dezbaterile publice legate de modificarea Constituţiei şi de întărirea drepturilor sale. De parcă Constituţia ar aparţine politicienilor şi nu românilor. Politicienii trebuie să aibă motive de insomnie din cauză că România se află pe primul loc la nerespectarea dreptului de proprietateîntre cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei. Or, legea USL amână finalizarea restituirii proprietăţilor până în anul 2024. Nu vreau ca şi modificarea Constituţiei să amâne drepturile românilor pentru secolul următor.

Viziunea PDL: un aparat birocratic mai mic şi mai puţin costisitor, mai eficient, mai simplu, un stat mai liber economic, transparent şi mai puternic. România poate deveni cea mai liberă şi mai transparentă democraţie europeană până în anul 2020, dacă avem voinţa politică necesară de a croi o Constituţie modernă orientată cu faţa spre oameni. Cred în principiile democraţiei participative, ceea ce implică transparenţa deciziilor publice. Proiectele şi intenţiile decidenţilor trebuie făcute publice, pentru ca noi,cetăţenii,să avem răgazul de a le îmbunătăţi, comenta, critica, dacă e cazul şi amenda.

2. Implicaţiile economice ale nerespectării drepturilor omului, a lipsei de libertate şi transparenţă.

Dezvoltarea economică e blocată de nerezolvarea problemei proprietăţilor. Dezvoltarea socială e viciată de nerespectarea drepturilor omului. Opacitatea deciziilor publice amputează în fiecare an un punct procentual din creşterea economică potenţială. Imixtiunea artificială a statului în economie atârnă ca o ghiulea de nivelul de trai al românilor. Rezolvând aceste probleme triplăm nivelul nostru de dezvoltare.

Noi ce facem acum? Din bugetul public, România este obligată să plătească reclamanţilor despăgubiri importante, ca urmare agreşelilor instituţiilor statului sau ale judecătorilor. De pildă, românii trebuie să plătească21 mld. euro imputate României de CEDO doar pentru neretrocedarea proprietăţilor confiscate în timpul comunismului; alte2,4 mil. euro pentru câteva apartamente care au aparţinutCamerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara;42.000 euro daune morale şi materiale pentru o familie de romi; 6.000 euro pentru încălcarea dreptului la libera exprimare, ca să dau doar câteva exemple concrete.

Aceste chestiuni trebuie avute în vedere la modificarea Constituţiei. Nu le maiputem amâna la nesfârşit. Responsabilitatea aparţine întregii clase politice.

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Limitarea fenomenului migraţiei politice din România"

În prezent, Parlamentul României este una din instituţiile cu cea mai scăzută cotă de încredere în percepţia cetăţenilor români. Una din cauzele principale ale acestui rezultat este migraţia politică a parlamentarilor.

Acest comportament s-a regăsit în toate legislaturile care s-au desfăşurat de la reînfiinţarea Parlamentului României, după Revoluţia din 1989.

Migraţia politică afectează buna funcţionare a instituţiilor publice şi întreg sistemul democratic din România.

Migraţia politică între putere şi opoziţie induce o stare de instabilitate permanentă în sistemul politic din România, începând de la Parlament şi Guvern până la agenţiile guvernamentale deconcentrate şi la serviciile administrative. Un efect nociv important este diminuarea semnificativă a capacităţii administraţiei publice locale şi centrale de a coordona proiecte pe termen lung, fapt care produce în multe cazuri pierderi importante la bugetul de stat, ca urmare a abandonării frecvente a proiectelor începute de la o guvernare la alta.

Un alt efect nociv al migraţiei politice este cota foarte scăzută de încredere pe care o are electoratul în instituţia Parlamentului. Atunci când un senator sau un deputat părăseşte partidul politic sub sigla căruia a câştigat un mandat în Parlament are loc o încălcare a legăturii de încredere dintre alegători şi parlamentarul respectiv.

Chiar dacă trecerea la un sistem uninominal a urmărit întărirea legăturii dintre ales şi alegător, rezultatele din alegeri au arătat că votul pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor este în continuare marcat în primul rând de apartenenţa politică a candidaţilor.

Din acest motiv, schimbarea partidului de către cel ales reprezintă o violare a voinţei alegătorilor, fapt ce se manifestă prin deteriorarea încrederii cetăţenilor în cea mai importantă instituţie democratică din România.

Principalul efect al scăderii încrederii în Parlament (ca urmare a migraţiei politice) este diminuarea semnificativă a participării la vot şi la celelalte forme democratice de manifestare a voinţei alegătorilor.

Scăderea participării la procesul electoral are drept efect favorizarea formelor ilegale de obţinere a voturilor necesare pentru atribuirea unui mandat de deputat sau senator. Dacă participarea la vot este scăzută, atunci pentru obţinerea unui mandat e necesar un număr mai mic de voturi şi implicit decalajul nominal faţă de contracandidaţi va fi mai mic decât în condiţiile unei participări semnificative la vot.

Migraţia politică goleşte de conţinut conceptul de partid politic, iar consecinţa directă e diminuarea încrederii în toată clasa politică din România. Acest sentiment de neîncredere se manifestă atât în privinţa partidelor care îi primesc pe parlamentarii migratori (pentru că tolerează astfel un comportament repudiat de electorat), cât şi în privinţa partidelor din care pleacă parlamentarii migratori (ca urmare a incapacităţii de a asigura o selecţie corespunzătoare a propriilor reprezentanţi).

Un deputat sau senator nu este ales doar pentru calităţile şi prestigiul său personal. El este ales şi pentru faptul că se prezintă în alegeri ca un candidat independent sau ca un candidat al unei anumite formaţiuni politice. Rezultă de aici că statutul politic avut în momentul prezentării în alegeri poate contribui în mod decisiv la alegerea unui candidat în funcţia de deputat sau senator.

De aceea, atunci când apar modificări în statutul politic care a contribuit la decizia alegătorului de a vota cu acel candidat (faptul că a candidat independent sau în numele unui anumit partid politic), noul statut politic trebuie supus examenului public al celor care l-au ales pe respectivul deputat sau senator.

Rolul examenului public este de a stabili dacă statutul politic iniţial al unui deputat sau senator a avut sau nu un rol decisiv în alegerea sa în acea funcţie. Iar singurii care pot stabili acest lucru sunt cei care l-au ales pe respectivul parlamentar.

În afara unui examen public (prin referendum) nu există nicio altă formă prin care se poate stabili în ce măsură apartenenţa politică a unui candidat a contat decisiv sau nu în decizia alegătorilor de a-l vota în funcţia de deputat sau senator. Prin urmare, simpla schimbare a statutului politic iniţial, fără un examen public de consultare a electoratului, nu poate atrage nicio sancţiune politică sau juridică asupra respectivului parlamentar, asa cum a subliniat şi Curtea Constituţională atunci când s-a pronunţat în această materie.

Stabilirea sau restabilirea legitimităţii exercitării mandatului de deputat sau senator se va face doar pe baza consultării imediate a electoratului din colegiul uninominal în care a fost ales respectivul parlamentar prin organizarea unui referendum.

În acest sens vă solicit sprijinul pentru a adopta propunerea legislativă pe care am depus-o la Senat pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Această propunere legislativă are în vedere suspendarea mandatului de deputat şi senator imediat după constatarea unei modificări a statutului politic al parlamentarului şi organizarea unui referendum prin care alegătorii să se pronunţe în privinţa schimbării ce a survenit faţă de statutul politic iniţial al deputatului sau senatorului.

Rolul suspendării este acela de a preveni exercitarea ilegitimă a mandatului de parlamentar şi durează doar până când se stabileşte dacă statutul politic iniţial al respectivului deputat sau senator a avut un rol decisiv în decizia celor care l-au ales.

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Valorificarea investiţiilor în domeniul energiilor regenerabile"

În ultimii trei ani, sectorul eolian din România s-a dovedit a fi unul foarte atractiv pentru investitorii străini, ca urmare a stimulentelor guvernamentale prevăzute în Legea nr.220/2008. Conform statisticilor oficiale, sectorul energiei regenerabile din România a atras, în ultimii trei ani, investiţii de peste trei miliarde de euro, iar schema de sprijin pentru investitori, care prevede acordarea de certificate verzi cu o valoare cuprinsă între 27 şi 55 de euro, este una dintre cele mai avantajoase din Uniunea Europeană, conform datelor oficiale. România respectă astfel traseul impus de Uniunea Europeană ce prevede atingerea unei cote de 20% a energiei din surse regenerabile până în 2020, din totalul mixului energetic general.

Schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român pentru investitorii în energie verde a majorat numărul de certificate verzi acordate producătorilor de energie electrică provenită din surse regenerabile de energie, însă efectele acestei legi au avut, în timp, repercusiuni asupra facturilor suportate de consumatori. În prezent, pe factura de energie electrică emisă fiecărui cetăţean figurează valoarea certificatelor verzi corespunzătoare cantităţii de energie electrică activă consumate începând cu data de intrare în vigoare a Legii nr.134/2012.

În acest sens, se impune iniţierea unui proiect de act normativ pentru revizuirea Legii nr.220/2008. Consider că este absolut necesară iniţiativa adoptării unui cadru legislativ şi fiscal atractiv pentru investitori, care să ofere stabilitatea necesară recuperării investiţiilor şi totodată consider că scăderea costurilor la energie trebuie să fie prioritatea Guvernului.

În acest context, susţin declaraţiile premierului României, Victor Ponta, făcute imediat după participarea la reuniunea Consiliului European, referitoare la energiile regenerabile: "continuăm investiţiile, însă trebuie să facem ca şi aceste surse de energie regenerabilă să fie rentabile, deci să aibă un beneficiu în aşa fel încât subvenţiile să fie cât mai scăzute, iar asta înseamnă că pentru România - şi am prezentat de altfel acest punct de vedere - avem în vedere o balansare a politicii de subvenţionare a energiei regenerabile, în aşa fel încât costurile rezultate să fie suportabile atât pentru zona de industrie, cât şi în ce priveşte preţurile pentru populaţie".

Totodată, Guvernul trebuie să aibă în vedere o strategie viabilă asupra investiţiilor ce trebuie făcute în domeniul energiei regenerabile, în vederea maximizării beneficiilor care rezultă din acestea.

Un prim pas în acest proces, ce şi-ar găsi reflectarea în dezvoltarea economiei româneşti, îl constituie atragerea investitorilor dispuşi să înceapă construirea unei linii de producţie pentru realizarea turbinelor eoliene în România. În timp, acest lucru ar eficientiza investiţia statului, prin generarea de noi locuri de muncă, lucru ce ar constitui un pas important în rezolvarea celei mai pregnante probleme cu care se confruntă ţara noastră în acest moment, şi anume, lipsa locurilor de muncă.

Guvernul nu trebuie să ia decizia de a diminua subvenţiile pentru producătorii de energie regenerabilă, ci trebuie să implementeze o strategie de echilibrare, un posibil plan de reeşalonare, astfel încât activitatea economică să fie sustenabilă, dar aceasta să nu aibă consecinţe ulterioare asupra facturilor de energie a populaţiei şi totodată să nu creeze impedimente celorlalţi producători de energie.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Săptămâna tineretului european - noi realităţi, noi abordări"

Aşa cum, probabil, se ştie, intervalul 27 mai - 2 iunie este denumit Săptămâna Tineretului European. Profit de această fericită ocazie pentru a saluta atenţia deosebită pe care Uniunea Europeană o acordă tineretului în ultimii ani, ca o dovadă a importanţei pe care această adevărată resursă socială o are pentru dezvoltarea ulterioară a societăţii noastre contemporane.

În primul rând, este important de subliniat faptul că, odată cu adoptarea Pactului European pentru Tineret şi includerea sa în Strategia Lisabona, ca parte integrantă a acesteia, Uniunea Europeană a făcut încă un pas, major de această dată, în direcţia despărţirii sale de obiectivele de natură pur economică care au stat la baza construirii Comunităţii Economice Europene şi se îndreaptă, tot mai mult, către o construcţie cu o pronunţată componentă socială. Pactul European pentru Tineret, alături de Cartea Albă a Comisiei europene - Un nou elan pentru tineretul Europei reprezintă, prin modul în care sunt concepute, instrumente deosebit de utile pentru cei responsabili cu politicile de tineret din statele membre ale Uniunii. Ceea ce este remarcabil în cazul acestor două documente este faptul că acestea cer explicit tuturor statelor membre să considere problematica tineretului ca reprezentând o prioritate europeană de prim-rang, că educaţia nonformală este abordată ca fiind la fel de importantă ca şi educaţia formală. Modul în care s-a ajuns la elaborarea celor două documente, printr-o masivă consultare a tinerilor şi a organizaţiilor de tineret ale acestora, pe de o parte, dar şi a autorităţilor naţionale cu responsabilităţi în domeniu şi a specialiştilor care lucrează în cercetarea pentru tineret, pe de altă parte, fac din cele două documente instrumente de lucru de o valoare incontestabilă pentru politicile de tineret europene şi naţionale. Şi, dacă acestora le adăugăm şi obiectivele noului program comunitar "Tineret în acţiune", avem dimensiunea reală a unei strategii europene autentice şi de înaltă ţinută în domeniul politicilor de tineret continentale.

Obiectivele acestei remarcabile strategii acoperă, practic, toate aspectele relevante pentru educarea şi formarea tânărului ca cetăţean european responsabil, adaptat rigorilor contemporane şi dispus să se preocupe nu doar de satisfacerea propriilor necesităţi, ci şi de problematica cu care se confruntă, într-un moment sau altul, comunitatea căreia îi aparţine. Într-o lume aflată în plin proces de globalizare şi care se confruntă cu nişte realităţi atât de complexe ca cele de azi, opţiunea individului de a sta deoparte şi a alege doar să contemple ceea ce se întâmplă în jurul său este un lux pe care nicio societate responsabilă nu şi-l poate permite.

Pactul European pentru Tineret reprezintă, până la ora actuală, punctul maxim atins în abordarea sistemică a problematicii tineretului la nivelul Uniunii Europene. Datorită acestuia, problematica tineretului a reuşit să capete, pentru prima dată, o vizibilitate maximă la nivel comunitar, fiecare dintre statele membre devenind mai conştient de faptul că tineretul reprezintă o uriaşă resursă. La fel de adevărat este, însă, faptul că problemele acestei categorii de vârstă sunt unele specifice, comportând o abordare distinctă, prin strategii ale căror obiective să conducă spre transformarea tânărului de azi în cetăţeanul responsabil de mâine, robust, educat în spiritul valorilor comunitare şi conştient de dublul său status cetăţenesc, naţional şi comunitar.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România are obligaţia de a-şi pune propriile strategii în domeniu cu strategiile comunitare care, aşa cum se vede, sunt unele bine articulate şi centrate pe problemele comune tuturor tinerilor din spaţiul comunitar. De aceea, salut iniţiativa recentă a Ministerului Tineretului şi Sportului de a elabora o nouă strategie în domeniul politicilor de tineret, realistă şi eficientă, astfel încât tinerii din România să beneficieze de sprijinul care li se cuvine pentru a se putea integra cât mai rapid în societate. Fiindcă şi cel mai lung drum începe cu primul pas, consider că acesta a fost, deja, făcut. Îi aştept cu interes pe următorii.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Una dintre problemele grave cu care se confruntă România în momentul de faţă o reprezintă şomajul, acest fenomen punându-şi amprenta atât pe mediul rural cât, şi pe cel urban. Vorbind pe cifre, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, la finele lunii ianuarie 2013, a fost de 513.349 de persoane, cu 19.574 de persoane mai multe faţă de finele lunii anterioare. Astfel, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie a fost de 5,82% la nivel naţional, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului 2012 şi cu 0,45 puncte procentuale faţă de rata lunii ianuarie 2012. Printre judeţele care se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului se numără: Vaslui (10,99%), Teleorman (10,33%), Mehedinţi (10,21%), Dolj (10,11%), Alba (9,55%), Galaţi (9,54%), Buzău (8,54%).

În acest sens, deputaţii Partidului Conservator propun acordarea unor facilităţişomerilor în căutarea unui loc de muncă pentru transportul intern. Dezideratul conservatorilor este acela caşomerii indemnizaţi sau neindemnizaţi să beneficieze lunar de un număr total de două călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe cale ferată, cu trenuri de persoane ori accelerate, cu regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace auto sau navale de călători, la transportul intern în comun între localităţi. Totodată, şomerii indemnizaţi sau neindemnizaţi vor beneficia de transport în regim gratuit la transportul local.

Aşadar, această prevedere vine în sprijinul şomerilor care trebuie să-şi plătească transportul până la sediul unde îşi vizează carnetul de şomaj. În acelaşi timp, aceştia au obligaţia de a merge constant la sediul AJOFM, unde în funcţie de pregătirea profesională li se indică o listă cu potenţialii angajatori pe care trebuie să-i contacteze şi la sediul cărora trebuie să se deplaseze.

Astfel, aceste măsuri privind acordarea unor facilităţi şomerilor pentru transportul intern, alături de alte măsuri de combatere a şomajului vin în sprijinul acestor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Declaraţie politică prezentată în numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Domnul Călin Potor:

"Între decenţă şi cinism!"

Partidul Naţional Liberal a sărbătorit zilele trecute 138 de ani de la înfiinţarea formaţiunii strâns legate de evoluţia României şi de parcursul european. Am aniversat acest moment cu respect pentru marii noştri înaintaşi şi fondatorii PNL, Ion C. Brătianu, A. G. Golescu şi Mihail Kogălniceanu. De asemenea, am serbat momentul prin decenţă faţă de români, având în vedere că zilele grele pentru aceştia încă nu s-au încheiat, iar reparaţiile făcute în urma guvernărilor portocalii de tristă amintire mai durează.

PNL este singurul partid autentic de dreapta de pe scena politică românească. Istoria acestui partid se confundă cu istoria democratică a României. Modernizarea instituţională a statului român, etapele de progres economic, de prosperitate, toate acestea sunt legate de guvernările PNL şi de oamenii de excepţie care s-au aflat în fruntea sa. Partidul Naţional Liberal este partidul Independenţei României, al Marii Uniri, este partidul reformei agrare. Partidul Naţional Liberal este partidul primei constituţii democratice a României Mari - Constituţia din 1923. Înaintaşii liberali sunt, alături de întreaga elită politică românească interbelică, martirii libertăţii care au dat jertfa supremă în închisorile comuniste. PNL este cel mai vechi partid din familia liberalilor europeni. Este singurul partid care nu şi-a schimbat numele, care nu şi-a schimbat culorile, care nu şi-a schimbat doctrina, programul, valorile şi conduita politică.

Nu în ultimul rând, PNL a contribuit decisiv la integrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Acum, Partidul Naţional Liberal este mai puternic decât oricând după 1989, iar responsabilitatea majoră pe care o are este pe măsura forţei sale. PNL s-a angajat să readucă economia pe un trend ascendent, să combată efectele crizei şi ale guvernărilor defectuoase din perioada precedentă, alături de partenerii săi actuali. România este acum guvernată în mod responsabil şi în interesul cetăţeanului. România are acum o stabilitate politică incontestabilă, un guvern solid şi legitim, în care PNL este o componentă esenţială. Votul din decembrie 2012 a demonstrat că Partidul Naţional Liberal este respectat atât pentru blazonul său şi pentru tradiţia sa istorică, cât şi pentru viziunea sa asupra dezvoltării României, pusă în practică de reprezentanţii liberali din administraţia publică locală sau centrală.

Tot în aceste zile, pdl, cu litere mici, evident, a sărbătorit la rândul său 20 de ani de la înfiinţare. În mod cinic şi dispreţuitor la adresa românilor, cei de la partidul pe cale de desfiinţare au aniversat momentul nu numai cu mici şi cu bere, dar şi cu o horă, în care s-au prins mulţi dintre groparii de ieri ai României. Nici un om de bună credinţă nu a putut să înţeleagă demersul horei din Modrogan, cu atât mai mult cu cât românii o duc aşa cum o duc, din cauza bătăii de joc la care au fost supuşi sistematic de reprezentanţii acestei formaţiuni aflată la uşa de ieşire din istorie.

Doamna Camelia Khraibani:

"Sănătatea copiilor şi conflictele din familie"

Se observă în viaţa noastră socială o serie de fapte şi comportamente pe care le-aş califica, drept, nu prea sănătoase în raport cu ceea ce aşteptăm pentru copiii noştri de la familie, de la relaţia dintre părinţi şi copii. Nu mă refer acum la fapte şi comportamente de o gravitate extremă, dar mai rare, cum sunt acelea privind traficul de copii şi până la pruncucideri, ci am în vedere neglijenţe şi superficialităţi vinovate, întâlnite mai des şi cu efecte negative asupra creşterii sociale şi a sănătăţii copilului.

Este un element de cunoaştere comună ideea că nu putem vorbi de o dezvoltare socială normală a copilului.Cei mai apropiaţi oameni - părinţii, bunicii, fraţii - sunt primii care modelează personalitatea copilului.Mai tarziu, dezvoltarea socială a copilului va intra în contact cu personalitatea colegilor săi din anturajul terenurilor de joacă, de la grădiniţă şi şcoală.

În legătură cu felul în care se formează din punct de vedere social, cu sănătatea fizică şi psihică a copilului, unele cercetări recente ne atrag mai apăsat atenţia asupra importanţei climatului familial, a calităţii interacţiunii dintre copil şi ceilalţi membri ai familiei. Una din aceste cercetări pune în evidenţă impactul conflictelor din familie. Pe scurt este vorba despre faptul că "Modul în care copiii înţeleg conflictele dintre părinţi are efecte diferite asupra problemelor lor emoţionale şi comportamentale. În cazul în care copiii se simt vinovaţi de neînţelegerile dintre părinţi, aceştia sunt mult mai susceptibili de a dezvolta un comportament antisocial", conform unei cercetări finanţate de Economic and Social Research Council (ESRC). Dacă în urma certurilor dintre părinţi, copiii se simt ameninţaţi sau le este teamă că familia s-ar putea despărţi, atunci este mai probabil să apară probleme emoţionale, cum ar fi depresia. Impactul conflictului dintre părinţi asupra comportamentului şi sănătăţii copiilor este determinat de modul în care copiii înţeleg problemele din relaţia părinţilor, precum şi de natura conflictului în sine, au descoperit cercetătorii. Aceste dezacorduri includ relaţiile ostile dintre părinţi, practicile parentale necorespunzătoare, relaţiile negative părinte-copil şi depresia maternă. "Copiii care sunt expuşi la conflicte zilnice între părinţi - conflicte care sunt nonviolente, dar frecvente, mai intense şi prost rezolvate - au un risc crescut de probleme de sănatate mintală, chiar şi atunci când luăm în considerare practicile parentale sau factori de susceptibilitate genetică, în explicarea efectelor relaţiilor ostile asupra copiilor", a declarat unul dintre autorii cercetării precizate. Totodată, s-a constatat că fetele ar putea avea un risc mai mare de depresie atunci când relaţia cu mama este ostilă sau există o relaţie negativă mamă-copil. Simptomele depresive afişate de fiice au dus la creşterea ostilităţii părinte-copil, atât în relaţia cu mama, cât şi în relaţia cu tatăl.

Astfel de cercetări sunt utile pentru că ne dau indicii şi motivaţii noi asupra modului în care trebuie să concepem politicile sociale, de sănătate, familiale şi educaţionale. Mă refer, în principal, la importanţa programelor de intervenţie axate pe sprijinirea părinţilor pentru a rezolva aceste conflicte şi importanţa promovării strategiilor parentale positive. Pediatrul, medicul de familie şi educatorii îşi pot extrage noi învăţăminte pentru a-şi îmbogăţi şi diversifica practica profesională astfel încât contribuţia lor la calitatea vieţii noastre sociale să devină mai aplicată şi mai consistentă.

În aceeaşi ordine de idei cu cele de mai sus, alte cercetări au pus în evidenţă o reducere a disponibilităţii părinţilor, atât a mamelor, cât şi a taţilor, de a-şi face timp să se joace cu propriii copii. De altfel, copiii din ziua de astăzi au de suferit din cauza lipsei mişcării, a reducerii orelor de joacă şi de sport în aer liber. Înlocuirea mişcării cu jocurile pe calculator nu favorizează sănătatea copiilor din prezent şi a adulţilor de mai tarziu, ţine, de asemenea, de cunoaşterea comună. Ideea că jocurile de interacţiune reală, nu virtuală, sunt instrumentul care le permite copiilor să crească şi să se dezvolte social şi emoţional.

Mi-am propus să vă reţin atenţia cu această problemă mai delicată deoarece cred că, sub aspectul politicilor privind viaţa şi creşterea copilului, a legiferării dreptului la o calitate mai bună a vieţii copiilor, nu ar trebui să ne cantonăm doar asupra alocaţei şi la indemnizaţia de creştere, importante şi acestea. Să avem în vedere şi probleme care privesc ansamblul dezvoltării personalităţii umane într-o societate liberă, modernă, europeană, aşa cum sunt nevoia de afecţiune şi de joacă, climatul familial sănătos şi responsabil, bunele practici şi relaţii dintre părinţi şi copii, confortul psihic şi emoţional, timpul şi efortul uman educaţional, sistemul de valori morale în care ne creştem copiii.

În acelaşi timp, declaraţia mea politică este şi o declaraţie de aderare şi de sprijin a Mişcării Naţionale "Şi eu trăiesc sănătos - SETS", care are ca obiectiv, printre altele, promovarea stilului de viaţă sănătos în rândul familiilor din România.

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Victor Ponta dă la bogaţi şi ia de la săraci"

Nu întâmplător am ales titlul declaraţiei mele, pentru că după cum bine îmi amintesc Victor Ponta şi ai săi promiteau bătându-se cu pumnii în piept că social-democraţia înseamnă să iei de la bogaţi şi să dai la săraci. Accepţiunea pe care Victor Ponta o dă astăzi social-democraţiei pare să se fi schimbat radical atâta vreme cât săptămâna trecută a făcut un cadou minunat gigantului petrochimic KazMunaiGaz, în valoare de nici mai mult, nici mai puţin de 660 milioane de dolari.

Dacă Ponta şi Vosganian i-ar fi dat din propriul buzunar nu ar fi fost o mare problemă, însă cadoul oferit este din banii românilor. Peste 660 de milioane de dolari care ar fi putut şi ar fi trebuit să alimenteze bugetul de stat şi politicile guvernului au fost băgaţi în buzunarul unui trust bogat, care nu avea nevoie nici de milă şi nici de sprijin financiar din partea statului. Apoi dacă nici producătorii de petrol nu sunt profitabili în ziua de astăzi, apoi ce afacere mai poate fi considerată profitabilă.

Într-un stil propriu şi inconfundabil, Victor Ponta a ascuns acest act normativ, care absolvă Grupul Rompetrol de orice creanţă către cetăţenii români, într-un titlu pompos şi abstract din care nici măcar specialiştii nu ar fi înţeles mare lucru dacă nu ar fi citit şi conţinutul acestui "Memorandum de înţelegere între statul român şi Grupul Rompetrol".

Singurul lucru cert din acest act normativ este cuvântul "înţelegere", care pentru noi, românii, spune tot. Victor Ponta şi-a bătut joc de peste jumătate de miliard de euro, plângând, însă, pe la televiziuni de mila celor cu venituri reduse.

Domnule Ponta, aţi evaluat cât a plătit fiecare român pentru actul dumneavoastră? V-aţi gândit câte alocaţii pentru copii, câte pensii pentru persoanele cu dizabilităţi, câte burse şcolare sau câte programe de sănătate aţi fi putut finanţa cu aceşti bani? Nu v-aţi gândit şi nici nu v-a păsat vreun moment. Este inutil să mai răspundem la astfel de întrebări, fiindcă aceşti bani nu vor mai fi plătiţi niciodată statului român şi niciun cetăţean român nu va mai profita de ceea ce i se cuvine.

Nu am nimic de reproşat Grupului Rompetrol, nu acesta este vinovat. Când ţi se fac astfel de cadouri ar trebui să nu fii raţional, să le accepţi. Eroarea şi artizanul "înţelegerii" este Victor Ponta, care îşi arogă ilegal dreptul de a se substitui statului român. Memorandumul promovat de Ponta are marea eroare materială încă din titlu, acolo unde ar fi trebuit să scrie "Memorandum de înţelegere între Victor Ponta şi Grupul Rompetrol", pentru că cetăţenii români nu ar fi acceptat niciodată o astfel de soluţie.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

România, sub guvernarea USL, a mai primit o veste bună. Încrederea analiştilor financiari în economia românească a urcat în aprilie la maximul ultimelor 12 luni, pe fondul aşteptărilor pozitive legate de evoluţia economiei în perioada următoare, dar şi ca urmare a evaluărilor condiţiilor curente, referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii, printr-o creştere a indicatorului de încredere macroeconomică al CFA România, de la 33,8 puncte în martie, la 44 de puncte în aprilie.

În acest context, percepţia pieţelor externe privind România s-a îmbunătăţit continuu pe parcursul acestui an, având în vedere semnalele de redresare a economiei, performanţa exporturilor, excedentul de cont curent şi reducerea deficitului bugetar. Acest fapt este încurajator dat fiind faptul că este în lucru şi Strategia Naţională de Export 2014-2020.

Noua Strategie Naţională de Export 2014-2020 se înscrie pe trendul strategiilor ţărilor europene dezvoltate, vizând în special continuarea modificărilor structurale ale exportului, cu accent pe creşterea ponderii bunurilor şi serviciilor cu valoare adăugată ridicată. Strategia îşi propune împreună cu mediile de afaceri, ca firmele româneşti să capteze şi să adauge valoare pe lanţul valoric naţional, printr-un grad de specializare sporit pe lanţurile valorice europene şi mondiale; extinderea bazei de exportatori români şi creşterea numărului de operatori economici care accesează instrumentele de promovare a exportului; reorientarea geografică a exporturilor pe pieţele non-UE.

Să nu uităm că de curând, PIB-ul României, în primul trimestru din 2013, a situat ţara noastră pe locul 3 în topul creşterii economice din Uniunea Europeană. Aceasta este o veste bună pentru România şi pentru români, la fel de bună cum este şi cea legată de faptul că a scăzut şi s-a stabilizat cursul euro.

În plus, majorarea salariilor din sectorul public şi a pensiilor a determinat o uşoara contribuţie pozitivă a consumului privat la plusul din economie. În acest sens se înscrie şi declaraţia vicepremierului Liviu Dragnea, care a expus o nouă direcţie în ceea ce priveşte salarizarea şi ocuparea posturilor la nivel central.

Aceasta este o atitudine normală faţă de oameni şi faţă de dorinţa de stabilizare a economiei. Politicile adoptate până în prezent de Guvernul Ponta se reflectă în rezultatele macoreconomice şi sunt convins că în cel mai scurt timp le vor simţi şi cetăţenii şi mediul de afaceri.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Alocaţiile copiilor trebuie mărite de la 1 ianuarie 2014""

Vin în faţa dumneavoastră pentru a vă vorbi despre alocaţia de stat pentru copii.

Încă din campania electorală m-am arătat un susţinător al familiilor ce au copii şi am încurajat natalitatea. Cred cu tărie că împlinirea oricărei familii, a oricărei persoane o reprezintă copiii.

Conform Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, orice fiinţă umană ce are vârsta sub 18 ani este considerată copil, iar drepturile copilului trebuie privite ca drepturi ale omului.

În prezent cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se acordă diferenţiat, astfel:

a) 0,4 ISR (200 lei) pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap);

b) 0,084 ISR (42 lei) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3);

c) 0,168 ISR (84 lei) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Am depus la secretariatul Camerei Deputaţilor o iniţiativă legislativă ce are drept scop majorarea nivelul alocaţiei de stat pentru toţi copiii, astfel încât aceasta să fie în acord cu realităţile economice din prezent, având în vedere că nu şi-a modificat valoarea în ultimii ani, şi, de asemenea, pentru a încuraja natalitatea.

Pentru a nu afecta bugetul actual aprobat pe anul 2013 propunem ca majorarea să fie aplicată începând cu anul 2014, astfel încât Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice să poată aloca sumele necesare aplicării acestei iniţiative legislative.

Am încredere că Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice va fi de acord cu această iniţiativă legislativă, mai ales pentru că vorbim despre copii şi nu afectează bugetul ministerului din acest an, el având aplicabilitate de anul viitor.

Domnul Clement Negruţ:

"1 Decembrie, Ziua Naţională a Românilor"

Prin declaraţia politică de astăzi doresc să aduc un argument în plus importanţei pe care o are data de 1 decembrie pentru istoria noastră naţională. Ziua naţională se sărbătoreşte o singură dată şi este pentru noi, românii, ziua de 1 Decembrie.

Permiteţi-mi să vă reamintesc semnificaţia acestei zile în istoria naţională. La data de 1 Decembrie 1918 a avut loc unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Unirea de la 1 Decembrie reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România.

1 decembrie este adoptată ca Zi Naţională a României în 1990. La această dată, în anul 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi susţinută de 100.000 de persoane, adoptă o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România, creându-se un singur stat naţional.

Pentru nostalgicii regalităţii şi a unor vremuri de mult apuse doresc să le reaminesc articolul 1, alin.(2) din Constituţie care specifică următoarele: "Forma de guvenământ a statului român este republica".

Nu neg importanţa zilei de 10 Mai pentru istoria Românei care, alături de zilele de 1 Decembrie 1918, 24 Ianurie 1859 şi 22 Decembrie 1989, reprezintă unul din reperele statului român mondern. Dar, în acelaşi timp, să nu uităm că 9 mai 1877 este ziua în care a avut loc sesiunea solemnă a Adunării Deputaţilor, care proclama independenţa de stat a României.

Ziua de 10 Mai are o semnificaţie multiplă. În primul rând, Independenţa României a fost consfinţită şi a devenit publică la 10 mai 1877 prin proclamaţia principelui Carol I. În ziua de 10 mai 1877 s-a realizat practic Unirea Principatelor cu Dobrogea. De asemeni, 10 mai 1866 este Ziua Urcării în Scaunul Domnesc a Principelui Carol I. Tot în data de 10 Mai 1881 Carol I a devenit rege, ţara nostră devenind regat.

Desigur, între aceste date cea mai semnificativă este cea a declarării independenţei "absolute", a "deslipirii cu totul şi pentru totdeauna de Turcia".

Am susţinut şi susţin în continuare declararea zilei de 10 Mai - Ziua Independenţei, ca zi de sărbătoare naţională, fără a contrazice textul constituţional care la articolul 12 alin.(2) "simboluri naţionale" prevede următoarele: "Ziua Naţională a României este 1 Decembrie".

Domnul Constantin Avram:

"Schimbarea sistemului electoral, o necesitate pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii politice"

Clasa politică românească a agreat aproape la unison trecerea la sistemul de vot uninominal, însă acum, după mai mult de un mandat în noua formulă, carenţele modificării legii aleşilor sunt din ce în ce mai vizibile. Între argumentele adoptării alegerii uninominale a deputaţilor şi senatorilor se afla la loc de cinste creşterea gradului de responsabilizare a parlamentarilor faţă de nevoile cetăţenilor din colegiile pe care-i reprezintă. De asemenea, un alt scop avut în vedere a fost reducerea cheltuielilor statului cu parlamentarii. Niciunul dintre aceste argumente nu s-a dovedit a fi transpuse în practică la modul pozitiv. Experienţa a dovedit că au existat mulţi parlamentari în mandatul trecut care nici nu şi-au mai vizitat colegiile pe care le reprezentau. Mai mult, nici reducerea cheltuielilor nu a fost încununată de succes, mai ales în acest mandat, când creşterea numărului de parlamentari a dat peste cap bugetele celor două Camere, iar costurile au crescut exponenţial. Un alt argument, cel referitor la îmbunătăţirea calităţii activităţii parlamentare, nu a fost nici pe departe sustenabil. În mandatul trecut, spre exemplu, calitatea actului parlamentar s-a diminuat drastic, fapt dovedit de numărul mic al propunerilor legislative iniţiate de senatori şi deputaţi.

Cel mai nereuşit efect al trecerii la votul uninominal s-a repercutat însă asupra oamenilor de rând, a cetăţenilor simpli, momiţi să aleagă diverşi politicieni, pentru ca apoi să nu îi mai vadă la faţă cel puţin patru ani. Au fost multe asemenea cazuri relatate de mass media, iar acei oameni care au fost prezenţi la votul uninominal s-au simţit, pe bună dreptate, minţiţi şi trădaţi. Acesta este unul din motivele pentru care încrederea populaţiei în Parlament şi în parlamentari este din ce în ce mai redusă, iar oamenii de bună-credinţă, care au dovedit competenţă şi profesionalism în îndeletnicirile lor, se îndepărtează de politică, în loc să participe activ la luarea deciziilor.

Democraţia este definită, în esenţa sa, de suveranitatea poporului, iar aceasta nu se poate exercita într-un climat politic caracterizat de lupte intra şi interpartinice, lupte ale orgoliilor ce pun în plan secundar interesul cetăţeanului. Dacă în perioada imediat următoare înlăturării regimului comunist, românilor li s-au oferit posibilitatea de a avea opinie politică şi o atitudine politică potrivit convingerilor sale, după ani şi ani de eforturi pentru a reforma sistemul economic, social şi politic, soldate cu dezamăgiri, nu putem decât să constatăm pasivismul şi dezinteresul actual al cetăţeanului pentru politic. În cel mai bun caz, cum spuneam, dacă oamenii au o reacţie, aceasta este în mod evident de respingere şi distanţare faţă de clasa politică ce nu mai este văzută ca un apărător al intereselor sale.

Este cât se poate de evident că în prezent Parlamentul este perceput mai defectuos de către alegători, raportat la vechiul sistem de vot pe listă de partide. De aceea, o nouă reformă a sistemului politic românesc se impune de la sine, iar un început în acest sens trebuie să fie reconsiderarea sistemului electoral, prin modificarea Legii nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Concret, Parlamentul actual trebuie să cumpănească serios asupra modificării tipului de scrutin pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor. O variantă ar fi revenirea la votul pe liste de partide, cu responsabilizarea formaţiunilor politice pentru candidaţii pe care-i promovează. O altă formulă mai pragmatică de urmat ar fi votul mixt, cu alegerea membrilor Parlamentului prin îmbinarea a două tipuri de scrutin, respectiv un scrutin uninominal pentru alegerea senatorilor şi a unui număr de deputaţi egal cu cel al senatorilor şi un scrutin de listă pentru restul de deputaţi. Fiecare circumscripţie electorală se împarte în circumscripţii electorale uninominale în funcţie de numărul senatorilor ce trebuie aleşi în acel judeţ. În cazul alegerii Camerei Deputaţilor, după alocarea mandatelor câştigate în urma votului uninominal, se alocă celelalte mandate potrivit rezultatelor alegerii prin scrutin de listă. Apreciez că această îmbinare a celor două tipuri de scrutin este soluţia cea mai potrivită, deoarece îmbină interesul cetăţenilor cu interesul partidelor.

O modificare similară trebuie să aplicăm şi Legii de organizare a alegerilor locale, unde, de asemenea, s-a dovedit că alegerea primarilor şi a preşedinţilor consiliilor judeţene într-un singur tur de scrutin nu a avut consecinţele aşteptate. În acest fel, s-a creat un avantaj nejustificat aleşilor aflaţi în funcţie la data votului, iar lipsa unei competiţii reale, în două tururi, a eliminat din cursă candidaţi valoroşi, cu şanse importante de a câştiga. În marea majoritate a cazurilor, însă, cei care au fost reconfirmaţi în funcţii au obţinut un număr relativ mic de voturi, iar un important procent al alegătorilor s-a trezit fără reprezentare. Noua procedură de alegere a primarilor este ilegală şi lipsită de moralitate, deoarece a încurajat în mod evident edilii aflaţi în funcţii. Un primar ales cu circa, spre exemplu, 20 la sută dintr-un procent de 35 la sută a cetăţenilor prezenţi la urne, respectiv de 17,5 la sută, nu are cum să fie legitimat aşa cum se cuvine într-o astfel de funcţie.

Intrarea în vigoare a legii privind alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin constituie un nou exemplu din lunga campanie de batjocorire a românilor pe care a promovat-o în ultimii ani camarila portocalie. Am asistat astfel la încă o umilire a electoratului, care nu va mai avea posibilitatea de a aprecia corect cea mai importantă autoritate pentru cetăţeni, primarul, precum şi la îndepărtarea societăţii noastre de valorile democratice.

Doamna Cornelia Negruţ:

"Copiii dispăruţi ai României au nevoie de ajutor!"

Am sărbătorit zilele trecute, aproape pe tăcute, Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi. Din anul 1983, ziua de 25 mai este dedicată copiilor dispăruţi, iar la nivel mondial sunt organizate acţiuni care au scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la problematica copiilor declaraţi dispăruţi în întreaga lume.La nivel european, de Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi se organizează numeroase evenimente şi campanii tematice de informare şi prevenire în ţările membre ale Federaţiei Europene pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual - Missing Children Europe.

România se confruntă cu o escaladare fără precedent a cazurilor de copii dispăruţi, situaţia pe plan naţional fiind în măsură să îngrijoreze întreaga opinie publică. Aproape zilnic mass-media prezintă o nouă situaţie de acest gen, un nou copil dispărut şi alţi părinţi disperaţi. Poate în fiecare zi trecem nepăsători pe lângă copiii dispăruţi, neştiind că îi caută o armată de oameni ai legii şi rudele lor nemângâiate. Fără îndoială, eforturile Poliţiei Române de a-i găsi pe aceşti copii, de a-i ajuta să se întoarcă acasă şi de a-i reda familiilor lor, nu sunt deloc de neglijat. Cu toate acestea, drama copiilor dispăruţi ai României pare să nu se mai sfârşească, iar în multe cazuri aceştia dispar pentru totdeauna. În aceste condiţii, măsurile preventive luate de Inspectoratul General al Poliţiei, pentru diminuarea acestui fenomen agravant, nu par a fi dintre cele mai potrivite.

Din datele furnizate de ministerul de resort rezultă că peste 90 la sută din cazurile de dispariţii ale copiilor au fost voluntare, fiind vorba de părăsiri deliberate ale domiciliului familial sau ale centrelor de ocrotire. Numai în ultimul an a fost solicitată urmărirea la nivel naţional pentru 3.235 copii, dintre care 134 copii cu vârste până la 10 ani. De fapt, mulţi dintre copiii dispăruţi pleacă pur şi simplu de acasă pentru că nu mai vor să stea cu părinţii sau pentru că îşi doresc o efemeră libertate.

Consider că autorităţile îndrituite trebuie să lucreze mai mult la capitolul prevenţie. Mai ales că, în această perioadă de criză nesfârşită, părinţii sunt preocupaţi mai mult de agoniseala zilnică, mai exact să facă rost de bani pentru a pune ceva pe masa copiilor şi, din păcate, mai puţin au grijă de aceştia. Cred că ministerul de resort ar trebui să prezinte periodic situaţia exactă a cazurilor de copii dispăruţi din România, precum şi o evaluare a cauzelor acestor tragedii. Doar prin cunoaşterea cât mai exactă a motivelor dispariţiilor copiilor vom putea lua măsurile adecvate, inclusiv din punct de vedere legislativ.

Domnul Cristian Buican:

"Atenţie la procesul de regionalizare!"

Am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta câteva din concluziile primului raport al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), organism înfiinţat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu rol deliberativ în vederea realizării procesului de regionalizare. În urma studierii cu atenţie a raportului intitulat "Disparităţi şi fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României", pot spune că acest document asumat oficial confirmă faptul că formarea unei regiuni de dezvoltare în graniţele Olteniei, constituită din judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Vâlcea, nu este benefică din punct de vedere economic şi al dezvoltării regionale. Trebuie menţionat că acest raport al CONREG a stat la baza delimitării regiunilor de dezvoltare pe baza fluxurilor de migraţie a populaţiei şi a celor economice interjudeţene, şi propune constituirea a şapte regiuni de dezvoltare pe actuala structură a regiunilor.

O analiză în amănunt a raportului indică foarte clar o contradicţie majoră între concluziile prezentate şi modul în care au fost trasate regiunile. Astfel, materialul prezentat de CONREG ne spune limpede că cel puţin în cazul a trei regiuni de dezvoltare (Nord-Est sau Moldova de Nord, Sud sau Muntenia Sud şi Sud-Vest sau Oltenia) constituirea acestora relevă un "Maxim de deficienţe în funcţionalitate şi sunt regiunile care înregistrează valori minime în ceea ce priveşte dezvoltarea socială" şi în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare regională. Din aceste motive, atrag atenţia în privinţa oportunităţii formării în acest mod a regiunilor, constituirea lor condamnând cele trei regiuni menţionate la subdezvoltare şi sărăcie, cu atât mai mult cu cât şi în prezent majoritatea judeţelor componente se regăsesc printre cele mai sărace din România.

În ceea ce priveşte judeţul Vâlcea şi oportunitatea formării unei regiuni în graniţele regiunii istorice Oltenia, concluzia raportului este mai mult decât sugestivă: "O a doua regiune cu potenţial redus de funcţionalitate social-economică este cea formată din judeţele Olteniei (Sud-Vest), trei dintre cele cinci judeţe ale acestei regiuni au centrul de gravitaţie într-o altă regiune (Vâlcea spre Sibiu, Olt spre Argeş şi Mehedinţi spre Timişoara). Surprinzător, la nivel de simţ comun, Sud-Vest, singura regiune de dezvoltare care se suprapune exact peste conturul unei regiuni istorice, face parte dintre regiunile cu cel mai slab potenţial de funcţionalitate pentru dezvoltare". Am spus, voi continua să spun şi voi repeta, că formarea unei regiuni în graniţele Olteniei nu este benefică, decidenţii politici din judeţele componente ce vor accepta o astfel de propunere nedorind binele judeţului pe care îl reprezintă.

Formarea unei regiuni din judeţele Olteniei nu coincide nici măcar din punct de vedere al ariilor culturale, Vâlcea fiind compatibilă din acest punct de vedere doar cu Gorjul, iar din punct de vedere social şi al nivelului de dezvoltare a judeţelor am forma una dintre cele mai sărace regiuni din România, cu excepţia judeţului Gorj, toate celelalte patru judeţe din Oltenia fiind clasate din punct de vedere al nivelului de dezvoltare socială ca fiind sărace. Mai mult decât atât, conform datelor prezentate în raportul CONREG, în cazul judeţului Vâlcea, fluxurile de migraţie interjudeţene de rang 1, atât migraţia persoanelor, cât şi cea a mărfurilor şi cele economice, sunt îndreptate către judeţul Sibiu încă din anul 1992.

În urma studierii raportului CONREG, cel puţin în cazul celor trei regiuni menţionate în raport (Oltenia, Muntenia de Sud şi Moldova de Nord) nu există nici măcar un argument solid în vederea realizării acestei propuneri de regionalizare, în condiţiile în care pentru aceste regiuni nu corespund nici măcar criteriile luate în calcul de specialiştii care au realizat acest material. De aceea, fac un apel la toţi factorii politici şi economici din judeţul Vâlcea de a face front comun în susţinerea realizării unui alt model de regionalizare, care să confere judeţului Vâlcea o perspectivă de dezvoltare, şi nu o condamnare la subdezvoltare

Doresc pe această cale să repun în dezbaterea publică modelul de regionalizare propus de mine la începutul anului 2013, mai ales în condiţiile în care se spune foarte clar în raportul CONREG că formarea regiunii Oltenia nu corespunde criteriilor social-economice şi condamnă judeţele componente la subdezvoltare. Dacă dorim să facem regionalizarea pentru reducerea decalajelor social-economice existente între judeţele României şi pentru a avea o dezvoltare durabilă bazată pe proiecte comune, trebuie să înţelegem că actuala structură a regiunilor nu este benefică pentru jumătate din judeţele ţării. Tocmai de aceea fac un apel la toţi factorii politici şi economici din judeţul nostru pentru a face front comun în susţinerea unui alt model de regionalizare. Conform raportului CONREG, fluxurile de migraţie a persoanelor şi cele economice sunt naturale între Sibiu şi Vâlcea şi, tocmai de aceea, cred că este mult mai normal să se constituie o regiune care să cuprindă cele două judeţe. Dacă analizăm din perspectiva criteriilor stabilite de Consiliul format în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vom observa că propunerea susţinută de mine este mult mai aproape de adevăr şi ar permite o dezvoltare armonioasă a majorităţii judeţelor ţării.

Domnul Dan Bordeianu:

"1 iunie şi reforma în domeniul protecţiei copilului în judeţul Vaslui"

Dacă este un domeniu în care putem spune că reforma statului a înregistrat progrese notabile, atunci unul dintre acestea este şi cel al protecţiei copiilor în România. Pentru a evalua ce s-a realizat în materie de reforme în domeniul protecţiei drepturilor copiilor în România trebuie să executăm o întoarcere în timp, mai exact în anul 1997.

Anul 1997 reprezintă startul reformelor în domeniul protecţiei sociale a copiilor aflaţi în dificultate din România. Până în acest moment de referinţă, aşa-numitul sistem de protecţie a copiilor era centralizat şi complet instituţionalizat. Practic, copiii care se aflau în situaţii de dificultate din cauza problemelor socioeconomice şi/sau medicale pe care le aveau erau "ocrotiţi" exclusiv în instituţii rezidenţiale-mamut, fără a beneficia de condiţii moderne, de personal specializat sau de servicii psiho-socio-medicale orientate spre nevoile lor concrete.

Primul pas în domeniul asistenţei sociale a copiilor aflaţi în nevoie a fost schimbarea sistemului legislativ. Prin OUG nr. 25/1997 privind adopţia şi OUG nr. 26/1997 referitoare la protecţia drepturilor copiilor aflaţi în dificultate s-a modificat întreaga abordare a acestui domeniu. Accentul urma să fie pus pe prevenirea abandonului copiilor în instituţiile rezidenţiale şi, totodată, pe promovarea unor măsuri alternative de protecţie: îngrijirea în cadrul familiei naturale prin oferirea de diverse forme de suport; dezvoltarea unor centre de zi integrate în comunitate care au venit în sprijinul familiilor care se aflau în risc de abandon al copiilor; plasamentul la asistenţii maternali; promovarea unor măsuri orientate spre reintegrarea copiilor în familiile naturale; adopţia naţională sau internaţională etc. Concomitent cu acest măsuri alternative de protecţie a copiilor aflaţi în dificultate, în perioada 2002-2007 s-a trecut la un amplu proces de închidere sau restructurare a instituţiilor rezidenţiale de tip vechi. Astăzi, aşa-numitele "case de copii" reprezintă doar o tristă amintire a vechiului regim.

Reforma în domeniul protecţiei drepturilor copiilor a fost posibilă datorită unui efort comun, al autorităţilor române şi a celor internaţionale, al sistemului de stat şi al ONG-urilor, al specialiştilor în domeniile nou-apărute - asistenţă socială, sociologie, psihologie, psiho-pedagogie specială etc. -, al programelor Phare 2003 - "Copiii mai întâi", prin intermediul cărora s-a asigurat finanţarea descentralizării sistemului de protecţie, închiderea instituţiilor rezidenţiale de tip vechi şi dezvoltarea formelor alternative de protecţie.

Astăzi, sistemul de protecţie a copiilor aflaţi în diferse situaţii de dificultate este complet schimbat. Şi pentru acest lucru trebuie să ne îndreptăm atenţia şi mulţumirile noastre către toţi cei care au făcut posibile aceste reforme: de la responsabilii guvernamentali şi finanţatorii internaţionali la lucrătorii din vechile case de copii care au fost închise şi care, poate, au trebuit să-şi caute de muncă în alte domenii sau în alte zone. Toţi aceştia au făcut posibile aceste reforme recunoscute de toată lumea, fără de care nici nu am fi îndrăznit să visăm la integrarea în UE.

Şi în judeţul Vaslui pe care cu onoare îl reprezint în Parlament, s-au schimbat lucrurile semnificativ în bine datorită celor peste 2000 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care, deşi fiind prost plătiţi, contribuie prin efortul lor la o viaţă mai bună pentru toţi acei copii care nu pot fi ocrotiţi în familiile lor naturale.

Pentru toţi aceşti copii aflaţi în dificultate, pentru copiii noştri un la mulţi ani din suflet cu ocazia zilei de 1 iunie! Şi felicitări pentru toţi lucrătorii dedicaţi din domeniul protecţiei drepturilor copilului şi asistenţei sociale din Vaslui.

Domnul Dan-Laurenţiu Tocuţ:

"PNL la ceas aniversar"

Vineri, 24 mai, am aniversat 138 ani de la constituirea Partidului Naţional Liberal. PNL a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formaţiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne. Originile mişcării liberale trebuie însă căutate cu mult mai devreme, în perioada paşoptistă, momentul 1875 constituind doar instituţionalizarea şi coagularea unor grupări care existau deja pe scena politică. După 1866 liberalii au jucat practic rolul principal în procesul de modernizare a României. Primul preşedinte al Partidului Naţional Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România şi-a proclamat independenţa. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi reformarea societăţii româneşti, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberallismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acţionat sub principiul "Prin noi înşine!", care este şi astăzi deviza Partidului Naţional Liberal.

La finele Primului Război Mondial, România şi-a împlinit obiectivul naţional al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 şi iunie 1927) şi apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 şi 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă.

După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcţie democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic şi dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care şi-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulţi dintre fruntaşii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viaţa credinţa în principiile democratice şi valorile liberale, în vreme ce alţii au fost forţaţi să ia calea exilului.

În 1989, după căderea comunismului, printre cei care au repus bazele formaţiunii liberale s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V.Săndulescu, precum şi Radu Câmpeanu, primul preşedinte postcomunist al PNL. În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic şi a început o nouă etapă din existenţa sa politică. PNL a reuşit să aducă sub sigla sa nu doar grupările care se revendicau din zona liberalismului, ci s-a impus ca pol de centru-dreapta pe scena politică din România. Procesul reunificării liberale a început sub preşedinţia lui Mircea Ionescu-Quintus.

După alegerile parlamentare din 2004, preşedintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului. În timpul guvernării PNL, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, incluzând reducerea fiscalităţii, încurajarea iniţiativei private şi a investiţiilor. Din punct de vedere politic, forţa electorală a PNL l-a transformat într-unul dintre cele 3 partide.

În 2009, senatorul Crin Antonescu a devenit preşedintele PNL şi a adus formaţiunea politică la cel mai mare scor din ultimele două decenii. De asemenea, Crin Antonescu a fost, după Radu Câmpeanu în 1990, primul liberal care a intrat în competiţia prezidenţială, în 2009. Programul lui Crin Antonescu din 2009 s-a intitulat "România bunului-simţ". În 2010, ca recunoaştere a performanţei politice, Crin Antonescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, iar moţiunea pe care a prezentat-o Congresului PNL - "Prin noi înşine, acum!" - a devenit documentul programatic al PNL În 2011, Partidul Naţional Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianţa de Centru Dreapta (ACD). Aceasta şi-a unit mai departe forţele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL) care la alegerile locale si generale din 2012 a obtinut un scor zdrobitor.

În acest context, PNL Caransebeş reprezintă un exemplu pozitiv din toate punctele de vedere. Din 2004, odată cu alegerea domnului Ion Marcel Vela în funcţia de primar, organizaţia PNL şi Caransebeşul au cunoscut o dezvoltare continuă. În prezent avem 11 consilieri locali ce asigură majoritatea în Consiliul Local, domnul primar este la al 3-lea mandat, avem senator şi deputat PNL. Deviza "Prin noi înşine" se întrupează perfect la nivelul administraţiei locale, astfel încât Caransebeşul tinde să devină, pe lângă capitală culturală a "Banatului de Munte", şi capitală economică a acestuia, cunoscând o dezvoltare continuă şi sigură.

Domnul Daniel Florea:

"Violenţa în familie - de neacceptat!"

"Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare sau degradante. Abuzul faţă de copii este definit ca orice formă de violenţă, prejudiciu, abuz fizic sau psihologic, abandon sau neglijare, maltratare sau exploatare, inclusiv violenţa sexuală, în timpul când copilul se află în îngrijirea părinţilor sau a unui părinte, a reprezentantului legal sau a oricărei alte persoane căreia i-a fost incredinţat copilul."

La 24 de ani de la semnarea Convenţiei ONU privind drepturile copilului, România încă se confruntă cu probleme privind protecţia şi îngrijirea copilului.

Copiii sunt neglijaţi, maltrataţi, mutilaţi, omorâţi. Această violenţă se manifestă acolo unde copiii ar trebui să se simtă în siguranţă. Ei nu se pot apăra şi sunt ultimii cărora li se cere părerea.

De-a lungul timpului numeroase abuzuri au fost comise asupra copilului. Un număr mare de copii cresc şi trăiesc în prezent - şi nu din vina lor - în condiţii economice, sociale şi psihologice care le întârzie şi le pun în pericol dezvoltarea.

Abuzul, violenţa şi tratamentele inumane nu pot fi numite metode de educaţie. Unii părinţi renunţă la rolul lor sau recurg ei înşişi la comportamente care pot pune în pericol sănătatea psihică şi fizică a copilului. În timpul incidentelor generate de violenţa domestică, copiii pot fi victime ale acestora.

Efectele violenţelor pe termen scurt se manifestă prin teamă faţă de părinţi, depresie, iar cele pe termen lung se reflectă în caracter şi personalitate. Copilul ajunge să nu îşi mai înţeleagă părinţii. Iubirea sa pentru ambii părinţi intră astfel în conflict cu situaţia de natură violentă dintre aceştia. De asemenea, copiii simt nevoia sa ia partea unuia dintre parinti, iar altii prefera sa se îndepărteze de amândoi. Din această cauză, copilul nu va avea ocazia să deprindă atitudinile şi abilităţile necesare într-o viaţă normală: toleranţă, afecţiune, compromis şi negociere. Ei vor învăţa doar o singură regulă: să se ferească de agresiuni cu orice preţ, iar relaţiile sociale se vor baza doar pe raporturi de forţă, supunere şi, implicit, de manipulare a situaţiilor spre folosul personal. Propriile relaţii cu ceilalţi se vor baza pe strategii care au ca scop dominarea agresivă sau fuga de situaţie.

Violenţa asupra copiilor rămâne ascunsă din diferite motive. Unul dintre motive este teama. Multor copii le este frică să vorbească despre incidente care implică acte de violenţă împotriva lor. În multe cazuri, părinţii, care ar trebui să îşi protejeze copiii, păstreză tăcerea, deoarece "onoarea familiei" este pusă mai presus de bunăstarea şi siguranţa copiilor. În special violul sau alte forme de violenţă sexuală pot duce la ostracizare, alte violenţe sau la moarte.

Chiar dacă România se află printre puţinele ţări unde legislaţia interzice folosirea pedepselor fizice şi psihice asupra copilului, totuşi mai avem mult de lucru la acest capitol.

Domnul Daniel Iane:

În momentul de faţă ne aflăm într-o perioadă în care avântul internetului, tranzacţiile şi promovarea în mediul virtual cunosc o expansiune accelerată. Acesta este motivul pentru care, la fel cum ne protejăm proprietăţile imobiliare, financiare sau de altă natură, trebuie să avem în vedere şi protejarea şi reglementarea corectă a domeniilor achiziţionate în spaţiul virtual. Mă refer aici direct la secţiunea dedicată cumpărării de domenii, care îl legislaţia românească cunoaşte o serie de lacune.

Ca deputat membru al Comisiei pentru tehnologia informaţiei, am fost de multe ori sesizat cu privire la faptul că există o multitudine de domenii cu extensia .ro care sunt achiziţionate şi nefolosite de către proprietari. Acest fapt blochează accesul unor branduri cunoscute sau chiar al micilor întreprinzători care au ghinionul ca numele firmei lor să fie folosit de către un domeniu achiziţionat deja. Astfel, aceştia sunt blocaţi în activitatea de promovare, prin imposibilitatea construirii unui site propriu, care să poarte numele brandului lor.

În acest context este nevoie de o regândire a legislaţiei în domeniu şi mai ales de o aliniere la standardele şi practica europeană. Exemplu grăitor este tocmai faptul că un domeniu cu extensia .com trebuie reconfirmat periodic, tocmai prin nevoia de a întări dedicarea proprietarului de a folosi marca cumpărată.

În egală măsură, ca o reglementare de viitor, ar trebui să aibă drept de preempţiune la cumpărarea unui domeniu firmele al căror brand este deja recunoscut în piaţă şi înregistrat ca marcă.

Aceasta poate fi o modalitate transparentă prin care se va ajunge la eliberarea unor domenii de interes pentru cei care operează cu adevărat în piaţa economică şi care au nevoie de un motor suplimentar şi corect pentru promovarea afacerii lor.

Domnul Dănuţ Culeţu:

"Guvernul USL încurajează abandonul şcolar"

Este de notorietate faptul că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă localitate decât cea în care sunt domiciliaţi. Acest lucru înseamnă încălcarea legii, cu consecinţe deosebit de grave: atentat la posibilitatea elevilor de a avea acces la educaţie.

Asistăm la un nou "complot" împotriva acestui popor? Educaţia reprezintă elementul esenţial în dezvoltarea oricărui stat şi în calea dezvoltării nu trebuie să apară niciun obstacol de natură să pună în pericol aceasta.

Semnalul de alarmă al Consiliului Naţional al Elevilor în acest sens denotă un grad de politeţe de care nu sunt demni reprezentanţii ministerului. Nu este vorba doar de o "atitudine pasivă faţă de problemele sistemului educaţional preuniversitar", ci de lipsa unor măsuri minimale luate la timp din cauza unei indiferenţe imposibil de tolerat.

Orice copil din această ţară trebuie să meargă la şcoală. În ce măsură conştientizează cei care conduc destinele educaţiei acest lucru? Îmi permit să întreb: există o dimensiune a consecinţelor? Nu este evident pentru noi toţi că una dintre cele mai importante urmări este abandonul şcolar? Prin Legea educaţiei naţionale România a făcut un prim pas în vederea remedierii acestei probleme din sistemul românesc de învăţământ, dar fără respectarea legii şi în absenţa aplicării în mod echilibrat şi constant a unor măsuri adaptate mediului căruia se adresează, suntem în prezenţa unei realităţi dureroase.

Investiţiile în educaţie oferă şansa fiecărei zile de mâine de a avea eficienţă. Imposibilitatea elevilor de a se deplasa dintr-o localitate în alta pentru a învăţa determină renunţarea la educaţie, care nu înseamnă altceva decât pierderea acestei şanse.

Nu putem invoca la infinit lipsa banilor, costurile ridicate sau orice altă scuză declarativă. Când o ţară se află în situaţie de criză ar trebui să îşi investească prioritar puţinii bani pe care îi are în educaţie. Efectele pozitive vor fi evidente.

Aşteptăm poziţia fermă a Ministerului Educaţiei Naţionale şi politici concrete pentru susţinerea învăţământului din România.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Partidul Naţional Liberal la 138 de ani"

Zilele trecute s-au împlinit 138 de ani de când au fost puse bazele Partidului Naţional Liberal, printr-un program întărit de semnături, la data de 24 mai 1875, de către grupul personalităţilor politice cu gândire liberală, din care făceau parte nume sonore ale vremurilor respective, precum Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chiţu, C.G. Peşacov şi N.C. Furculescu.

Ce înseamnă PNL pentru scena politică românească sau ce contribuţie a avut liberalismul la modernizarea statului român şi cum s-a implicat acest partid în evenimentele marcante ale istoriei ţării? Acestea sunt întrebări reprezentative, nu numai pentru a afla care a fost rolul şi locul unui partid, de-a lungul timpului, pe scena politică românească, ci şi întrebări relevante pentru evoluţia României, ale căror răspunsuri le găsim, cu siguranţă, în istoria ultimilor 138 de ani, istorie care se confundă cu cea a Partidului Naţional Liberal, atunci când vine vorba de momentele decisive, de importanţă majoră pentru ţară.

Primul preşedinte al Partidului Naţional Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România şi-a proclamat independenţa. PNL a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi reformarea societăţii româneşti, fiind primul partid care a pledat, în 1892, pentru introducerea sufragiului universal. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă, iar liberalii au acţionat sub principiul "Prin noi înşine!", care este şi astăzi deviza Partidului Naţional Liberal.

La finele Primului Război Mondial, România şi-a împlinit obiectivul naţional al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. De altfel, PNL s-a aflat la guvernare aproape neîntrerupt între 1914 şi 1919 (cu excepţia perioadei martie - noiembrie 1918). Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România şi pentru liberali, care au promovat reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislaţie electorală şi măsuri de refacere a economiei. Liberalii s-au aflat la putere în perioada 1922-1928 (cu o mică întrerupere între martie 1926 şi iunie 1927) şi apoi în intervalul 1933-1937. Activitatea PNL a fost suspendată între 1938 şi 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă etapă.

Şi eu, ca şi toţi ceilalţi liberali, putem susţine, fără nicio urmă de epatare, toate aceste semnificaţii ale liberalismului, din punctul de vedere al contribuţiilor sale marcante la înfiinţarea, evoluţia şi modernizarea statului român, precum şi la aşezarea bazelor democraţiei şi ale progresului economic, deoarece putem trage concluzia, din cele mai sus reiterate, că PNL înseamnă 30 de guverne, din cele 87 pe care le-a avut România, înseamnă şi prima Constituţie democratică, cea din 1923, PNL înseamnă şi reforma agrară din 1921, dar şi obţinerea independenţei în 1877 sau crearea României Mari în 1918 şi relansarea economică după criza mondială din 1929.

Dar nu numai atât! Partidul Naţional Liberal s-a implicat activ, după 1990, în reaşezarea bazelor valorilor democratice în România postcomunistă, aducându-şi o importantă contribuţie şi la integrarea României în structurile euroatlantice, dar şi la o dezvoltare a economiei, cu valori fără precedent, în perioada 2005-2008.

Astăzi PNL este mai consolidat şi mai puternic ca oricând, atât din punctul de vedere al structurilor sale, cât şi al ultimelor confirmări electorale, şi pune, ca principal partid de dreapta din România, din nou umărul, alături de partenerii săi de guvernare, la dezvoltarea durabilă a economiei şi la consolidarea democraţiei, precum şi la modernizarea instituţională a statului român.

Domnul Dorel Covaci:

"1 iunie 2013 - Ziua Copilului"

Copilul şi drepturile sale reprezintă o preocupare relativ recentă a societăţii, începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Celebrarea unei zile dedicate copilului îşi are începuturile în Turcia anului 1920 (23 aprilie) şi, puţin mai târziu, în cadrul Conferinţei Mondiale a Bunăstării Copiilor de la Geneva, Elveţia, 1925. Tot în 1925, pe 1 iunie, consulul general chinez din San Francisco, SUA, a sărbătorit Festivalul Dragonului, alături de un grup de copii chinezi orfani. Începând cu acea dată, 1 iunie devine Ziua Internaţională a Copiilor în numeroase state; în România, începând cu 1950. În 1924, Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului. În deceniul al şaselea, ONU recomanda ţărilor membre să-i sărbătorească pe copii. În 1958, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a emis recomandarea ca toate ţările să instituie o Zi Universală a Copilului şi să demareze acţiuni care să genereze bunăstare copiilor de pretutindeni. La 20 noiembrie 1959, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite vota Declaraţia Drepturilor Copilului, care conţinea, din păcate, simple recomandări. Prin urmare, aceste problematici vor fi tratate, în practică, în funcţie de contextul local al fiecărei ţări: în unele fiind respectate cu stricteţe, în timp ce, în altele, cu desăvârşire ignorate, aşa că Ziua Copilului se va sărbători pe glob la date diferite sau chiar deloc. Tot la 20 noiembrie, de data aceasta în 1989, s-a adoptat Convenţia pentru Drepturile Copilului. Această zi, cu dublă semnificaţie istorică, va deveni sărbătoarea copilului, în special, în ţările occidentale.

În septembrie 1990, Parlamentul României ratifică Convenţia Naţiunilor Unite, ce stabileşte drepturi civile, economice, politice, sociale şi culturale pentru copii, astfel că prevederile sale devin parte a dreptului intern românesc: Copilul are dreptul la liberă exprimare (orală, scrisă, tipărită, artistică etc.); libertate de gândire, de conştiinţă, de religie; protecţie împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon, neglijenţă, rele tratamente sau exploatare, inclusiv sexuală sau violenţă sexuală; protecţia copiilor handicapaţi fizic şi mental şi asigurarea acestora a unei vieţi decente, împlinite, demne, cu favorizarea autonomiei şi facilitarea participării active la viaţa socială; dreptul fiecărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, morală, spirituală, socială; dreptul la educaţie; dreptul la odihnă, vacanţă; dreptul de a practica activităţi recreative, adecvate vârstei, şi de a participa la viaţa cultural-artistică; protecţie împotriva exploatării economice sau împotriva constrângerii la vreo muncă ce implică risc potenţial sau care-i poate compromite educaţia, dăuna sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, spirituale, mentale, sociale, morale; protecţie împotriva răpirii, vânzării şi traficului de copii, torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Statul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura recuperarea fizică, psihologică şi reintegrarea socială a copiilor, victime ale vreunei forme de neglijenţă, exploatare, abuz, tortură, pedepse, tratamente crude, inumane sau degradante. Conform Convenţiei, părinţii au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului şi vor acţiona, în primul rând, în interesul suprem al copilului.

În secolul în care trăim, încă mai există mulţi copii care nu au o identitate legală, nu au acces la alimentaţie corespunzătoare şi apă potabilă, mijloace de igienă minimală, educaţie sau îngrijire medicală preventivă şi curativă; sunt vânduţi ca sclavi sau donatori de organe, obligaţi să lupte pe front, să se prostitueze, să fure, să cerşească, să presteze munci necalificate, la negru, în mod gratuit sau plătite derizoriu; sunt abuzaţi, exploataţi, maltrataţi, ucişi.

Din păcate, în România ne confruntăm cu realitatea sărăciei şi lipsei de oportunităţi, care îşi pune amprenta, în mod devastator, asupra categoriei sociale celei mai expuse, mai vulnerabile, copiii, prin: un nivel ridicat al abandonului la naştere; hrană proastă sau chiar lipsa ei, un acces redus la medicaţie şi servicii medicale de calitate conduc la o stare generală precară a sănătăţii copilului şi un nivel ridicat al mortalităţii infantile; în unele familii, alocaţiile sunt singurele surse stabile de venit, copiii sunt forţaţi să abandoneze învăţământul şi să se transforme în delincvenţi juvenili, muncind la negru, furând, prostituându-se sau cerşind; familiile se destramă, prin plecarea părinţilor la muncă peste graniţă, această situaţie psiho-traumatizantă fiind o cauză majoră a dobândirii unor deviaţii comportamentale în rândul minorilor etc.

România este şi ţara copiilor supradotaţi: o dovedesc numeroasele evaluări şi concursuri internaţionale, de unde copiii români se întorc cu rezultate de excepţie. Pentru aceştia, dar şi pentru noi, în scopul de a fructifica această şansă pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, trebuie să punem la punct un sistem de educaţie care să-i ajute să-şi realizeze contribuţia faţă de sine şi faţă de societate. Conceptul de supradotare trebuie luat în considerare, în toate formele sale de manifestare, asociat dezvoltării avansate în orice domeniu şi corelat cu un sistem educativ adecvat, variat şi multiplu. Prin metode educative speciale, de identificare, îndrumare, acumulare şi accelerare, trebuie formate, dezvoltate şi promovate abilităţile active şi potenţiale ale tuturor categoriilor de copii, în scopul emancipării, al evoluţiei intelectuale.

La mulţi ani copiilor de pretutindeni!

De Ziua Internaţională a Copiilor, gândurile noastre se îndreaptă spre toţi copiii acestei planete, spre propriile mlădiţe, nepreţuite podoabe ale prezentului, plămadă vie a viitorului. Este un prilej de a aduce în prim-plan puritatea, inocenţa, dragostea, generozitatea, duioşia, bucuria şi zâmbetul lor. Fiecare copil trebuie să aibă asigurat cel mai bun start în viaţă, şi aceasta este principala reponsabilitate a fiecăruia dintre noi, membri ai familiei sau indivizi, care activăm în domenii cu impact asupra vieţii vlăstarelor societăţii: educatori, medici, asistenţi sociali, politicieni. Viitorul comunităţilor din care fac parte, viitorul naţiunilor şi al lumii întregi depinde de ei, dar depine şi de noi, de felul cum înţelegem să acţionăm şi să prioritizăm interesele, energiile, resursele.

Doamna Elena-Ramona Uioreanu:

"Oportunitatea ca lacul Tarniţa să producă turism real"

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv ca lacul Tarniţa să poate deveni, în scurt timp, o ministaţiune pentru practicarea sporturilor nautice, care să atragă turişti atât din ţară, cât şi din străinătate, este absolut necesară iniţierea unei dezbateri între autorităţile locale şi judeţene, administratorii lacului Tarniţa şi oameni de afaceri din Cluj. De fapt, între toţi cei interesaţi de derularea unor activităţi de agrement în zonă, pentru a pune bazele unui parteneriat public-privat menit să contribuie la o dezvoltare economică reală, printr-un turism de tip occidental.

Primordial este faptul ca numeroasele sesizări din ultimele luni referitoare la poluarea produsă pe lacul Tarniţa de către practicanţii sporturilor nautice cu ambarcaţiuni cu motor şi atentatul la siguranţa turiştilor din zonă, prin derularea ilegală a acestui tip de activităţi, să fie rezolvate. De aceea, voi iniţia demersuri pentru identificarea unor parteneriate în regim public-privat, menite să genereze un turism de agrement destinat publicului larg, fără încălcarea normelor de mediu. De asemenea, voi solicita autorităţilor competente să stopeze activităţile ilegale de agrement înregistrate în zona lacului, întrucât acesta este declarat de către Consiliul Judeţean Cluj, încă din anul 1994, arie naturală protejată de interes judeţean şi are importanţă strategică din perspectiva sănătăţii publice a populaţiei care se alimentează cu apă potabilă de la această sursă.

Pledez că, în privinţa lacului Tarniţa lucrurile să fie abordate din prisma potenţialului turistic uriaş al zonei, neexploatat într-un mod coerent şi cu respectarea normelor de mediu şi, din toate aceste motive, voi face toate diligenţele necesare pentru identificarea unor soluţii concrete şi legale de transformare a lacului într-o zonă turistică destinată unui număr cât mai mare de beneficiari, prin capacitarea agenţilor economici interesaţi de prestarea unor servicii de agrement şi sportive, generatoare de profit pentru ei şi de venituri la bugetele local şi judeţean, fără a aduce prejudicii mediului înconjurător şi sănătăţii oamenilor.

Domnul Erland Cocei:

Vin astăzi la tribuna Parlamentului pentru a evidenţia importanţa a două decizii politice adoptate de curând, cu efecte pozitive pentru economia românească în viitor, prima - din sfera politicii interne guvernamentale, cea de-a doua - propusă în cadrul Consiliului European reunit zilele trecute la Bruxelles.

În primul rând, doresc să semnalez şi să salut decizia Ministerului Economiei de a se implica activ, prin politicile sale, în elaborarea strategiilor de dezvoltare a României. Economia are nevoie de investitori, de locuri de muncă, de resurse suplimentare care să acopere deficitul de finanţare al ţării noastre, în special finanţarea obiectivelor de investiţii, cât mai ales are nevoie de o planificare strategică şi de o viziune de dezvoltare pe termen mediu şi lung, care au lipsit de pe agenda publică a fostei guvernări a PDL.

În acest sens, Ministerul Economiei a demarat un amplu proces de dezbatere şi consultare publică fără precedent, care vizează elaborarea şi adoptarea până la sfârşitul anului a patru strategii de dezvoltare economică a României.

Prima este Strategia de competitivitate şi reprezintă o condiţie ex-ante pentru eficienţa exerciţiului bugetar 2014-2019. Competitivitatea trebuie să reprezinte blazonul României, iar produsele româneşti să fie considerate produse bune.

A doua, Strategia de reindustrializare a ţării, are drept scop valorificarea potenţialului industrial, corelarea acestuia cu resursele disponibile, cu forţa de muncă, cu fluxurile internaţionale. Totodată, această strategie trebuie să consacre ideea de investiţie românească în străinătate, având în vedere faptul că România are o moştenire industrială încă destul de consistentă şi un procent de reprezentare a industriei în PIB de circa 25%, care este mult peste media europeană şi peste reprezentarea altor ţări.

Strategia de export, a treia din acest set, evaluează avantajele competitive şi comparative ale României. Ţările europene trebuie să aibă o strategie comună privind deschiderea către terţe pieţe, iar România trebuie să fie unul dintre statele care dau tonul în această privinţă.

Cea de-a patra, Strategia de inovare, are ca obiect cercetarea aplicată, inovarea, precum şi transferurile tehnologice.

Cea de doua decizie politică importantă, la care doresc să fac referire, a fost discutată de către Consiliul European de săptămâna trecută şi are legătură cu un alt obiectiv fundamental al României, fără de care nu se poate dezvolta: absorbţia fondurilor europene.

Astfel, preşedintele José Manuel Barroso a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru acordarea pentru România a unui sistem special de absorbţie a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013, pe sistemul "n+3", care va permite ţării noastre să beneficieze de un an în plus pentru absorbţia fondurilor europene şi recuperarea blocajelor survenite între anii 2010-2011.

Propunerea Comisiei va spori şansele României de a atinge un grad mai ridicat de absorbţie a fondurilor europene, la finalul primului mecanism financiar multianual, fiind şi o măsură de compensaţie pentru alocările financiare prevăzute pentru România în bugetul 2014-2020.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Un plan naţional pentru agricultură"

Am vrut să încep declaraţia mea politică cu acele cifre pe care le cunoaştem cu toţii, însă care nu au sensibilizat pe nimeni în ultimele decenii: România, al doilea potenţial agricol din Uniunea Europeană; România poate hrăni până la 80 de milioane de locuitori; România importă mai mult de jumătate din consumul intern de alimente etc. Vă sună cunoscut? Cred că da.

Sunt lucruri care se ştiu încă de la începutul secolului care a trecut şi care, pe atunci, acreditau ideea că România ar trebui să fie o economie "eminamente agricolă". Într-adevăr, potenţialul de producţie al câmpiilor şi colinelor româneşti plasează ţara noastră în topul primelor trei state membre ale Uniunii Europene, însă doar din perspectiva potenţialului. În ceea ce priveşte productivitatea agriculturii, România se plasează în partea opusă a topului, cu una dintre cele mai scăzute. Vedem zi de zi cum fermierii români se străduiesc să cultive terenurile cu metode şi mijloace rudimentare. Ştim, de asemenea, că agricultura este încă extrem de atractivă pentru noi, românii, şi mult mai interesantă pentru străinii care cumpără furibund terenuri agricole, plătind preţuri insignifiante pentru acestea.

Clasa politică din România a demonstrat de fiecare dată suficientă înţelepciune şi consens atunci când a fost în discuţie interesul naţional, iar agricultura românească este astăzi de un interes naţional major. Pentru acest motiv, consider că toate partidele politice trebuie să se grupeze în jurul unei strategii naţionale, asemenea unui pact naţional pentru agricultură, care să definească direcţiile de dezvoltare ale agriculturii româneşti.

Nu trebuie să uite nimeni, dar absolut nimeni, că în lume populaţia creşte constant, iar astăzi mai puţini sunt preocupaţi de preţul petrolului sau de cotaţia aurului, toată lumea fiind extrem de atentă la evoluţia preţului tonei de grâu. În ultimii 10 ani preţul produselor agroalimentare a suferit deja o creştere alarmantă, de peste 50%, mult peste prognozele OECD, iar alte scumpiri sunt aşteptate în următorul deceniu.

De asemenea, niciun politician din România nu trebuie să uite care este ponderea cheltuielilor cu alimentele în bugetul personal al fiecărei familii din România. Nimeni nu trebuie să uite câte sacrificii fac românii pentru a-şi asigura hrana de zi cu zi a lor şi a familiilor lor.

Pentru aceasta, consider că se impune de urgenţă proiectarea unor măsuri concrete, bazate pe calendare precise de execuţie, cu finanţare bugetară internă şi din fonduri europene nerambursabile, cu măsuri specifice pentru creşterea productivităţii. Sisteme de irigaţii moderne, generalizarea sistemelor de avertizare şi protecţie contra grindinei, generalizarea sistemelor de asigurări agricole, accesul facil la creditare pentru fermieri şi stimulente consistente pentru cei care produc pentru piaţă.

Toate acestea nu pot fi disociate de transformarea agriculturii în economie agricolă, în sensul în care activităţile de producţie să genereze şi activităţi de transformare a producţiei la nivelul localităţilor rurale. Roşia trebuie să plece din mediul rural sub forma conservei, grâul să plece făină, iar fructele să plece sucuri sau conserve de fructe. Numai aşa şomajul rural s-ar reduce, iar valoarea adăugată brută ar ajuta la modernizarea satului românesc.

Vă mulţumesc şi aştept suportul întregii clase politice pentru susţinerea acestei propuneri.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

"Împreună putem fi mai buni!"

La sfârşitul lunii martie 2012, Guvernul Ungureanu adopta hotărârea de guvern privind înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară în cadrul UMF Târgu-Mureş, fără acordul Senatului acestei instituţii, încălcând grav autonomia universitară. După numeroase proteste ale oamenilor care nu erau de acord cu această decizie, prin atacarea la Curtea de Apel Mureş a acestei hotărâri de guvern de către cadre didactice şi studenţi ai universităţii, s-a decis atunci suspendarea aplicării hotărârii. De asemenea, unul dintre motivele moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, prin care acesta a căzut, a fost situaţia creată la UMF Târgu Mureş.

În 2 aprilie 2013, în cuprinsul întâmpinării depuse de Guvernul Victor Ponta, acesta a învederat instanţei că recunoaşte pretenţiile reclamanţilor, cadre didactice şi studenţi din cadrul universităţii şi, mai mult, la data de 27 martie 2013, executivul a decis în şedinţa sa nu mai susţină actul administrativ contestat. La aceeaşi dată, instanţa a decis pe fond să anuleze hotărârea de guvern. Se face astfel o altă reparaţie a acelor lucruri "stricate" de fosta guvernare. Vreau să felicit pe această cale pe cele 22 de cadre didactice şi pe cei 4 studenţi care au avut tăria să atace această hotărâre a guvernului şi să câştige. De asemenea, vreau să îi felicit pe cei din cadrul Senatului UMF Târgu Mureş, Sindicatului "UMF 2004", conducerii Ligii studenţilor din cadrul UMF Târgu Mureş şi conducerii universităţii, care au vegheat ca autonomia universitară să nu fie înfrântă.

Din păcate, acest lucru dă acum din nou frâu liber încercărilor unora de a readuce pe tapet subiectul, legându-l de alegerile din Ungaria.

Condamn încercările persoanelor şi a celor din spatele acestor persoane care doresc să redeschidă subiectul în contextul deciziei instanţei. Trebuie spus că la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş învăţământul se desfăşoară şi în limba maghiară, începând de la examenul de admitere, cursuri, susţinerea lucrărilor ştiinţifice, susţinerea lucrării de licenţă etc. Doar învăţământul practic se desfăşoară în limba română, în medicină învăţământ practic însemnând contactul direct cu pacientul, completarea unor documente cum sunt foaia de observaţie, document medico-legal, care nu poate să fie completat în altă limbă decât în cea română. De asemenea, şi studenţii care învaţă la seria de limba engleză desfăşoară activităţile practice de la patul bolnavului tot în limba română.

Târgu Mureş poate şi trebuie să ia modelul altor oraşe în care muticulturalitatea funcţionează în mod natural şi armonios, fără patimi şi instigare la tensiuni etnice.

Autonomia universitară trebuie respectată şi trebuie ştiut că politica nu are ce căuta în desfăşurarea activităţilor academice. În momentul de faţă în cadrul UMF Târgu-Mureş, având în vedere că există studenţi români, maghiari, romi şi străini, care învaţă împreună, şi cadrele universitare sunt şi de etnie română, şi de etnie maghiară consider că este respectat atât multilingvismul, cât şi multiculturalitatea.

În 2012 am fost printre reprezentanţii USL Mureş care în rezoluţia cu privire la intenţia separării etnice afirmau că şcoala românească "aparţine tuturor cetăţenilor României, indiferent de convingeri politice sau religioase", nu are culoare politică, "iar legea şi demnitatea şcolii româneşti nu constituie obiect de negociere şi troc politic", iar autonomia universitară trebuie respectată.

Întotdeauna trebuie să ne gândim la reprezentarea actelor noastre în viitor, la punerea lor în scenă. Dacă nu ne înţelegem, nu facem decât să transmitem ura copiilor noştri. Un student afirma în perioada protestelor concluzia sa: "dacă studiem împreună, putem fi mai buni şi putem face mai multe pentru această ţară". Acesta este spiritul şi lumea pe care trebuie să le-o oferim.

Domnul Florin Iordache:

"Români contra României"

Am văzut în aceste zile dezbaterile care au avut loc la Bruxelles, în Comisia de control bugetar a Parlamentului European (CONT), George Pufan fiind cel care a primit aviz pozitiv la nominalizarea pentru funcţia de membru al Curţii Europene de Conturi.

Din păcate, cele mai dure atacuri la adresa acestuia au venit din partea Monicăi Macovei, europarlamentar al României, care prin atitudinea şi comportamentul din ultima perioadă face un mare deserviciu ţării care a trimis-o la Bruxelles.

Până la urmă, nu persoana George Pufan e importantă, e important ca România să aibă un reprezentant la Curtea Europeană de Conturi.

Astfel de atacuri ale românilor împotriva României nu fac decât să ne scadă credibilitatea şi nu trebuie să mai mire pe nimeni că în astfel de condiţii MCV-ul nu va fi ridicat curând.

Păcat că, măcar în exterior, cei ce vorbesc şi simt româneşte nu pot fi mai solidari. Poate în 2014 vom fi mai atenţi pe cine trimitem în Parlamentul European.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Copiii români abandonaţi în străinătate pot avea pşapoarte simple temporare gratuite"

Reprezentanţi ai corpului diplomatic mi-au adus recent la cunoştinţă o problemă importantă cu care se confruntă minorii români abandonaţi în străinătate şi aflaţi momentan sub ocrotirea autorităţilor străine competente.

Am considerat astfel absolut necesară demararea unor acţiuni la nivel parlamentar şi, în consecinţă, am propus amendarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Ca atare, am demarat consultări cu Direcţia Consulară din cadrul MAE, cu Direcţia Paşapoarte a MAI, cu reprezentanţii RAPPS şi ai Imprimeriei Naţionale, cu deputaţi din comisiile de apărare, juridică, administraţie şi politică externă.

În final, s-a convenit un amendament prin care minorii români aflaţi în grija autorităţilor străine competente vor primi paşapoarte simple temporare, iar costurile aferente producerii şi emiterii acestor documente vor fi suportate de statul român, prin autorităţile abilitate, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, pe baza protocolului încheiat cu producătorul.

Le mulţumesc colegilor deputaţi care au acceptat să susţină şi să devină coautori ai amendamentului, celorlalţi colegi din Comisia de apărare, din cea juridică şi din Comisia de politică externă, pentru adoptarea acestui amendament, şi tuturor colegilor care au susţinut în plenul Camerei Deputaţilor modificarea Legii nr.248/2005. Şi nu au fost puţini aceşti deputaţi, Legea trecând cu 329 de voturi pentru.

Consider că în acest fel am adoptat nu doar o măsură în favoarea unor copii români aflaţi în situaţii dificile, ci am arătat astfel că noi, ca stat, ca Parlament, suntem sensibili la semnalele venite şi putem acţiona în beneficiul cetăţenilor noştri.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"La mulţi ani PNL la aniversarea a 138 de ani!"

Partidul Naţional Liberal este unul din principalele partide politice din România, dar şi cel mai vechi partid dintre cele care fac parte din familia liberală europeană.

Dintre toate partidele apărute pe scena politică românească, Partidul Naţional Liberal este singurul partid care a rămas întotdeauna consecvent cu valorile şi principiile sale, este singurul partid care nu şi-a schimbat vreodată numele, doctrina sau culorile şi care a înţeles perfect noţiunile de democraţie şi libertate, militând permanent pentru apărarea acestora.

PNL a fost înfiinţat, sub acest nume, în data de 24 mai 1875, de către un grup al personalităţilor politice cu gândire liberală, din care făceau parte remarcabile personalităţi ale momentului: Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru G. Golescu şi Gheorghe Vernescu.

Cuvântul "liberal" exprima natura regimului social-economic şi politic instituţional bazat pe proprietate şi libertate, prin căutarea permanentă a unui echilibru între diferitele clase ale societăţii. Denumirea partidului reprezintă deci o chintesenţă istorică a două curente de gândire politică românească, din care s-a întrupat statul român modern, ele contopindu-se şi regăsindu-se în ideologia şi practica unui partid care, după 1866, a devenit vehiculul politic al procesului de modernizare a României.

De-a lungul celor 138 de ani de existenţă, PNL şi-a adus cea mai însemnată contribuţie la modernizarea ţării, fiind sinonim, am putea spune, cu procesul de modernizare instituţională a statului român, cu principalele etape de progres economic şi de prosperitate ale acestuia, cu reforma agrară, dar şi cu prima Constituţie democratică a României Mari, Constituţia din 1923.

De asemenea, istoria Partidul Naţional Liberal se identifică cu cele mai importante evenimente ale istoriei României, care şi-au lăsat definitiv amprenta asupra dezvoltării societăţii şi a statului român: obţinerea independenţei în 1877, construirea Regatului României în 1881, războiul de reîntregire naţională (crearea României Mari) în 1918, relansarea economică după criza mondială din 1929 - 1933, dar şi unul de dată mai recentă, intrarea României în Uniunea Europeană, în anul 2007.

PNL s-a angajat ferm, în 2012, la construcţia unei opoziţii unite care să contribuie la înlăturarea unui regim antidemocratic şi defectuos, care nu a făcut altceva decât să pună România în cel mai obscur colţ al democraţiei europene şi să ducă economia ţării spre cele mai nefaste auspicii.

Partidul Naţional Liberal rămâne şi singurul partid autentic de dreapta din România, care îşi asumă acum, din nou, prin politicile sale de dreapta, alături de partenerii săi de guvernare, rolul de a reaşeza societatea şi economia românească pe un loc onorabil al podiumului european, respectând, întocmai, învăţămintele de căpătâi ale marelui său fondator, I.C. Brătianu: "Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi".

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Trebuie să avem o agenţie naţională care să aibă drept de preempţiune pentru cumpărarea terenurilor agricole"

Ultimii ani au arătat că agricultura poate fi un motor real pentru economia românească. Avansul economic din 2011, de peste 2,2%, unul din cele mai mari din Uniunea Europeană, a fost rezultatul direct al unui an agricol bun. De asemenea, pentru 2013, ne aşteptăm din nou la o creştere economică semnificativă bazată pe o recoltă de vară-toamnă foarte bună. În plus, există mai multe studii care vorbesc despre posibilitatea ca România să poată hrăni aproape 80 de milioane de oameni sau să poată creşte valoarea producţiei sale de produse agricole şi de alimente procesate de la 8 miliarde de euro la aproape 25 de miliarde de euro într-o perioadă foarte scurtă de timp. Dacă la aceste elemente, adăugăm faptul că o foarte mare parte a populaţiei ţării trăieşte în mediul rural şi se bazează pe agricultură pentru asigurarea traiului zilnic, avem o argumentaţie foarte solidă pentru care acest domeniu ar trebui să devină prioritar pentru orice guvern român, indiferent de culoarea sa politică.

Dintr-o asemenea perspectivă, cred că este de datoria Cabinetului Ponta să genereze o strategie potrivită în măsură să-i ajute pe fermierii români, dar şi să atragă investiţii majore. Mă gândesc la două direcţii de acţiune distincte. Pe de o parte, investiţii majore în infrastructură - fie că ne gândim la sistemul naţional de irigaţii (care ar trebui să devină prioritate pentru Ministerul Agriculturii), fie că ne gândim la infrastructura de transport, care să poată să scadă costurile logistice ale micilor fermieri. Pe de altă parte, trebuie stimulate investiţiile, mai ales cele cu capital românesc. Mă gândesc la reducerea TVA-ului la alimentele de bază (care ar ajuta şi agricultura, şi industria alimentară procesatoare), dar şi la modificări asupra modalităţii în care se plătesc subvenţiile - şi salut pe această cale propunerea comisarului european Dacian Cioloş de a creşte cu 20% nivelul subvenţiilor acordate persoanelor care iau terenuri în arendă. Cu siguranţă, dacă aceste două deziderate ar fi îndeplinite, agricultura românească ar putea să înceapă să producă an de an (nu numai în funcţie de vreme) prosperitate pentru România şi ar putea genera o clasă de mijloc reală în mediul rural.

Funcţionarea acestei strategii de dezvoltare a agriculturii româneşti este însă dependentă de un factor major: existenţa terenurilor agricole şi gestionarea lor cât de cât unitară. Din această perspectivă, fără a avea o viziune protecţionistă sau naţionalistă, consider că liberalizarea din 2014 a dreptului de achiziţie a terenurilor agricole de către cetăţenii străini în România poate să reprezinte o problemă majoră, mai ales în măsura în care acestea ar urma să fie păstrate nemuncite. Concurenţa pe piaţa agricolă în Uniunea Europeană este foarte acerbă şi nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că sunt companii mari din alte ţări europene care ar dori ca România să nu fie un jucător important şi ar putea recurge la achiziţionarea de terenuri agricole în ţara noastră.

Pentru că am văzut o dezbatere foarte interesantă în ultima perioadă legată de independenţa energetică a României, aş vrea să punctez faptul că poate chiar mai importantă este independenţa alimentară a ţării. E crucial ca, în condiţiile în care se prefigurează o adevărată criză alimentară în următoarele câteva zeci de ani, să ajungem măcar în postura de a ne asigura consumul intern. Asta şi ca măsură economică, dar şi ca măsură de protecţie socială.

Analizând oportunităţile şi riscurile generate de această situaţie, cred că este extrem de important ca România să-şi poată proteja agricultura. De aceea, susţin, alături de foarte mulţi dintre colegii din USL, ideea înfiinţării acelei agenţii care să aibă drept de preempţiune pentru cumpărarea terenurilor agricole în detrimentul investitorilor străini. Am reuşi astfel să protejăm capitalul autohton, dar şi să oferim o şansă satului românesc de a se dezvolta. În caz contrar, am putea ajunge la situaţia ca mulţi români care trăiesc în mediul rural să nu poată să-şi asigure nici măcar subzistenţa, pentru că nu au terenuri pe care să le muncească.

Acest pericol, pe care l-a sesizat atât ministrul agriculturii, cât şi Preşedintele României, nu trebuie ignorat, ci trebuie gestionat corespunzător. De aceea, cred că ar trebui să existe un cadru legislativ adecvat (similar cu cel din Olanda, unde există o astfel de lege) care să permită ţării noastre să-şi poată proteja agricultura. Închei această declaraţie politică exprimându-mi speranţa ca anul agricol 2013 să fie suficient de bun, astfel încât să genereze venituri bugetare în creştere. Acestea pot alimenta un fond care să permită înfiinţarea agenţiei naţionale, care să aibă drept de preempţiune la cumpărare asupra terenurilor agricole, în detrimentul cetăţenilor străini.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Constituţia trebuie să servească cetăţeanul"

"Constituţia trebuie să servească cetăţeanul", aceasta este concluzia întâlnirii care a avut loc vineri, 24 mai, la sediul PNL Constanţa, întâlnire iniţiată de Organizaţia Judeţeană Constanţa a Femeilor Liberale şi care a avut ca temă "Constituţia României este Constituţia fiecăruia". Ideea de bază a dezbaterilor a fost aceea a necesităţii revizuirii constituţionale prin prisma nevoii recâştigării încrederii cetăţenilor în instituţiile statului. Este mai mult decât evident că miza acestui proces de reformă constituţională constă în consolidarea democraţiei româneşti. Fără doar şi poate acest demers nu mai poate fi amânat. De la o zi la alta se resimte tot mai mult nevoia de a întări instituţiile statului, de a creşte eficienţa lor funcţională şi de a reface relaţia cu cetăţenii, iar toate acestea sunt posibile numai în urma unui proces de reconfigurare.

Este imperios necesar să avem o lege fundamentală care să clarifice atribuţiile şi raporturile dintre principalele autorităţi publice şi, foarte important, să realizeze funcţia integratoare.

Viitoarea lege fundamentală va trebui să descurajeze migraţia politică, iar în acest sens o măsură necesară în viitor este aceea ca parlamentarul care părăseşte partidul cu care a candidat să fie demis.

Trebuie să ne îndreptăm atenţia, de asemenea, şi spre rolul Parlamentului, astfel că va trebui să îl reaşezăm ca principal for de dezbatere şi de decizie al naţiunii. Tot la acest capitol trebuie să avem în vedere întărirea controlului Parlamentului asupra Guvernului, limitarea excepţiilor de la principiul supremaţiei Parlamentului, dar şi instituţionalizarea opoziţiei parlamentare prin obligativitatea unei dezbateri parlamentare săptămânale între membrii Guvernului şi reprezentanţii opoziţiei.

În ceea ce priveşte instituţia prezidenţială, şi la acest capitol viitoarea lege fundamentală a României va trebui să suporte unele modificări. Şi putem vorbi aici despre un mandat de 4 ani pentru viitori preşedinţi şi despre organizarea alegerilor prezidenţiale separat de cele parlamentare, locale sau cele pentru Parlamentul European. Viitoarea Constituţie a României va trebui să ne ofere garanţia că preşedintele, indiferent cine va fi el, îşi va exercita funcţia cu neutralitate, fără partizanate politice sau de altă natură, iar după expirarea mandatului acesta să nu mai poată face parte din partide politice, să nu mai poată candida în alegeri ?i să nu mai poată ocupa funcţii de demnitate publică.

O serie de modificări trebuie aduse şi în ceea ce priveşte Curtea Constituţională a României. Avem nevoie de o curte mai puţin politică, iar acest lucru poate fi posibil prin creşterea numărului de judecători de la 9 la 12. Avem nevoie de o Curte Constituţională profesionistă, mai tânără, mai eficientă.

Iată, aşadar, doar câteva argumente care susţin nevoia revizuirii cât mai recente a Constituţiei României.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Noaptea muzeelor 2013 - un real succes patronat de Ministerul Culturii"

De 9 ani, mai precis din 2005 - nota bene, an în care PNL se afla la guvernare, iar portofoliul Ministerului Culturii aparţinea PNL - în luna mai se organizează în România un eveniment care demonstrează că în realitate românii, majoritatea românilor, nu sunt aşa cum îi descrie o anumită parte a presei din Marea Britanie, Franţa, Germania sau din alte ţări. Şi nu sunt nici cei pe care apar în media tabloidizată.

Evenimentul la care mă refer este cel intitulat "Noaptea muzeelor" şi el ne arată, an de an, că românii sunt la fel de europeni (nu mă refer la aspectul geografic) ca şi britanicii, francezii, germanii, olandezii etc. Şi ne mai arată că există o uriaşă sete de cultură în rândul românilor, în special în rândul tinerii generaţii, o sete de cultură care creşte de la an la an.

Şi tot de la an la an numărul muzeelor şi instituţiilor culturale din România care îşi deschid porţile în cadrul acestei acţiuni creşte şi acest lucru a fost vizibil şi acum, în noaptea de 18 spre 19 mai.

Dacă în Bucureşti deja ne-am obişnuit să avem cozi kilometrice la muzee - din informaţiile pe care le deţin, cei mai mulţi vizitatori s-au înregistrat la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" şi la Muzeul Naţional de Geologie, câte 18.000 la fiecare, 18.000 fiind echivalentul populaţiei unor oraşe din România - şi au fost 32 de muzee şi instituţii culturale deschise până în zori, am constatat că şi în provincie, şi nu mă refer doar la centre culturale recunoscute cum ar fi Iaşiul, Clujul sau Sibiul, de exemplu, s-au înregistrat participări record.

Şi nu este vorba doar de participări record de vizitatori. Foarte multe muzee au ţinut să vină cu ceva nou, au organizat manifestări adiacente prin care să existe interacţiune cu vizitatorii, pot spune chiar că a existat o concurenţă între muzee.

Avem exemplul Castelului Corvineştilor din Hunedoara, unde s-au înregistrat peste 1.000 de vizitatori în cele patru ore cât a durat acţiunea, iar 1.000 de vizitatori la nivelul unui oraş cum este Hunedoara reprezintă echivalentul a 30-40.000 pentru Bucureşti. Şi dacă la Hunedoara era de aşteptat ca vizitatorii să întâlnească domniţe şi cavaleri medievali care au făcut demonstraţii de lupte cavalereşti, iată că "obiceiul" a fost "furat" şi de colegii de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, unde, de asemenea, în premieră a fost expus şi un fragment de schelet ce provine de la o specie de dinozaur uriaş care a trăit în zona Haţeg acum 65 de milioane de ani. La Alba Iulia personaje istorice ca Regele Ferdinand I şi Regina Maria, Horea, Cloşca şi Crişan, Mihai Viteazul sau Avram Iancu şi o cohortă romană i-au plimbat pe vizitatori într-o călătorie în trecut; la Sinaia, Castelul Peleş a fost vizitat de 4.000 de turişti care au avut parte şi de o expoziţie cu obiecte ale Reginei Maria de la reşedinţa regală din Balcic.

Am prezentat doar câteva exemple din care reiese fără echivoc că ediţia din 2013 a "Nopţii muzeelor" a fost printre cele mai reuşite ediţii şi salut contribuţia majoră pe care a avut-o în acest sens Ministerului Culturii şi direcţiile judeţene de cultură, precum şi unele autorităţi locale.

Consider că ediţia din 2013 a "Nopţii muzeelor" dincolo de noutăţile în materie pregătite de organizatori şi de recordurile privind participarea, a reprezentat o provocare şi că s-a demonstrat că există domenii în care ştacheta performanţei este nu menţinută, ci ridicată tot mai sus.

Doamna Ileana Cristina Dumitrache:

"Cum ajutăm copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate?"

Pentru că suntem în apropierea Zilei Internaţionale a Copilului şi toţi copiii aşteaptă cu emoţie şi bucurie această zi în care parinţii, bunicii şi cadrele didactice se straduiesc să le aducă zâmbetul pe chip, nu pot să nu mă gândesc la cei ai căror părinţi - determinaţi de situaţia economică din ţară - se află la muncă în străinătate.

Există Ziua Internaţională a Copilului, Ziua Internaţională a Copiilor Bolnavi de Cancer, a celor cu Dizabilităţi, a Copiilor Străzii, chiar şi cea a Familiei. Trebuie să inaugurăm şi o zi pentru copiii ai căror părinţi se află la muncă în străinătate, pentru a ne aduce aminte de faptul că ei trăiesc lângă noi şi se confruntă, uneori, cu dificultăţi greu de suportat şi de imaginat?

Statisticile arată că în unele cazuri plecarea unuia dintre părinţi determină deteriorarea relaţiei copilului cu părintele rămas acasă - fie că este vorba de mamă sau de tată -, cu bunicii sau cu oricare altă rudă. Deocamdată, nu se poate vorbi despre un număr alarmant de copii care au probleme la şcoală, dar statisticile arată că sunt destul de multe cazurile în care aceştia au rezultate mai proaste la şcoală, mai multe absenţe, nota scăzută la purtare sau, pur şi simplu, nu se duc cu plăcere la şcoală.

Familia reprezintă principala sursă de sprijin pentru copii atunci când aceştia se confruntă cu o problemă, mai ales dacă aceasta este legată de şcoală. O pondere semnificativă dintre copiii care au părinţi plecaţi din ţară declară că nu apelează la nimeni când vine vorba de vreo problemă legată de şcoală. Mai mult, pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, şcoala reprezintă un factor important de stres. Majoritatea convorbirilor telefonice dintre copii şi părinţi au ca prim subiect aspecte legate de şcoală, apoi cele legate de rudele în grija cărora aceştia rămân şi, în cele din urmă, modul în care copiii îşi petrec timpul liber.

Din datele anului 2012 rezultă că sunt 57.304 familii care au cel puţin un membru care munceşte în străinătate, iar în 15.889 dintre acestea, ambii părinţi sunt plecaţi din ţară. Numărul total de copii ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în afara ţării se ridică la 79.901, dintre care 22.993 au rămas fără niciunul dintre părinţi. Alţi 21.911 minori rămaşi acasă sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără a fi instituită vreo măsură de protecţie, iar 976 au intrat în sistemul de protecţie specială.

Însă ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat sunt sondajele referitoare la modul în care copiii percep situaţia în care se găsesc. Astfel, majoritatea copiilor care au ambii părinţi plecaţi în străinătate se simt singuri (36%), neiubiţi (22%), neglijaţi (16%), diferiţi de alţi copii (34%) sau pur şi simplu nu ştiu ce se aşteptă de la ei (22%), în condiţiile în care copiii provenind dintr-o familie normală au mult mai rar probleme de acest fel (cu până la 16 procente mai puţini se plâng de aceleaşi nelinişti). Cei care au mamele plecate în străinătate sunt destul de aproape, în statistici, de copiii cu ambii părinţi plecaţi din ţară, procentele dintre cele două "categorii" diferind cu cel mult două puncte.

Pe lângă sentimentul de neglijare care se dezvoltă în aceşti copii, pot interveni aspecte mult mai grave, uneori necunoscute de nimeni, cu care aceştia se confruntă în viaţa de zi cu zi, cum ar fi abuzul sau exploatarea de orice fel. Ca atare, în rândul copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate s-a constatat o creştere a stărilor depresive (avînd chiar consecinţe fatale, precum sinucideri) şi a delincvenţei juvenile.

Trebuie să recunoaştem că cele mai multe probleme din cadrul familiei sunt generate de sărăcie şi? de? lipsa educaţiei, iar aici statul are o răspundere majoră faţă de comunitate. Consumul exagerat de alcool şi abuzul asupra partenerului de viaţă sau asupra copiilor reprezintă o altă sursă de tensiune în familiile din România, şi acestea sunt doar câteva dintre ingredientele multor istorii triste de familie.

Iniţiativele legislative anterioare ale colegilor mei pentru susţinerea cauzei acestor copii s-au împiedicat în diferite vicii de procedură, respingeri ale guvernelor precedente, sau considerente - mai mult sau mai puţin obiective - ce ţin de Codul civil.

Nădăjduiesc totuşi că semnalele date de mass-media, ONG-uri, instituţii abilitate vor determina guvernul actual, cu sprijinul nostru necondiţionat, să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea unei strategii pe termen lung de susţinere şi apărare a drepturilor copiilor aflaţi, fără voia lor, în situaţia de a fi despărţiţi de părinţii care se află la muncă în alte colţuri ale lumii.

Consider că viitorul acestei naţiuni depinde inexorabil şi de solidaritatea familiei şi, de aceea, vă invit? să acordăm atenţia cuvenită acestei probleme.?

Doresc ca toţi copiii României şi de pretutindeni să fie iubiţi, ocrotiţi şi să trăiască în deplină siguranţă!

Domnul Ioan Balan:

"Câteva consideraţii asupra creanţelor Rompetrol"

Săptămâna trecută, mai precis în ziua de marţi, 21 mai 2013, Camera Deputaţilor a adoptat, cu majoritatea zdrobitoare de care dispune, proiectul de lege pentru aprobarea memorandului de "înţelegere" dintre Victor Ponta şi compania Rompetrol, care are un singur rol: stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a acestei legi.

Denumirea legii este tehnică şi abstractă, aşa că pentru cei mai mulţi dintre români ea nu înseamnă foarte mult. De aceea, mă simt dator să fac cunoscut tuturor cetăţenilor faptul că Victor Ponta şi guvernul condus de acesta au şters cu buretele o datorie uriaşă pe care compania petrolieră o avea nu către Victor Ponta, ci către români. Sunt bani datoraţi către bugetul de stat consolidat al României şi care, în această perioadă dificilă, ne-ar fi ajutat extrem de mult pe noi toţi să putem finanţa politici economice şi sociale de care fiecare român are atâta nevoie.

Încă din primele zile de când a preluat guvernarea, USL se vaită de greaua moştenire financiară pe care a lăsat-o PDL. Greaua moştenire pe care a lăsat-o PDL aş vrea să o avem şi noi când vom veni la guvernare. Greaua moştenire lăsată de PDL s-a tradus într-o economie scăpată de criza economică, stabilă, cu deficite bugetare gestionabile, cu o creştere economică consistentă şi cu o rezervă în trezorerie de peste 5 miliarde de euro.

Ce au făcut specialiştii USL cu greaua moştenire?! Au zdruncinat puternic stabilitatea macroeconomică în anul 2012, au măcelărit investiţiile, au redus creşterea economică la marja de eroare a calculelor statistice, iar despre rezerva bugetară nu mai vorbeşte nimeni, pentru că ea a fost cheltuită pentru a umple gurile flămânde ale clientelei de partid.

Incapacitatea USL de a guverna ţara nu mai trebuie spusă, ea a fost deja demonstrată. Mai mult, dincolo de incompetenţă pot vorbi fără echivoc şi de rea-credinţă, şi asta doar dacă fac referire numai la creanţele Rompetrol, cifrate la peste 600 milioane de dolari, creanţă ştearsă ca şi cum nu ar fi fost! Şi, aşa cum de fiecare dată am avertizat, pentru USL aceasta nu reprezintă decât "încălzirea" în aplicarea unor măsuri împotriva poporului român.

În loc să se lupte să recupereze aceşti bani de la cei care-i datorează de drept, USL găseşte soluţiile cele mai nefericite pentru a alimenta bugetul de stat: creşte taxele, creşte impozitele. Cele mai simple, cele mai la îndemână şi cele mai proaste dintre deciziile fiscale posibile în perioadele economice grele!

Chiar dacă în disciplina de partid militărească nu crâcniţi la gesturile antieconomice şi antisociale pe care le ia guvernul vostru, cred că măcar pentru un minut ar trebui să reflectaţi la faptul că nu Victor Ponta sau Crin Antonescu v-au trimis în Parlament, ci votul şi speranţele românilor.

Domnul Ioan Oltean:

"Moartea sistemului naţional de transplant, rezultatul subfinanţării cronice a sănătăţii"

Deşi 2013 este anul României în materie de transplant, aşa după cum afirma recent domnul doctor Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii programului naţional s-au epuizat deja. Din nefericire, despre o suplimentare a acestora vom putea discuta cel mai devreme în luna iulie a acestui an, când s-ar putea aproba, deşi nu este o certitudine, o nouă rectificare bugetară. Dar ce se va întâmpla până atunci cu sutele de oameni, contribuabili, cetăţeni cu drepturi ai acestei ţări, dar care au nenorocul de a suferi de boli grave, chiar incurabile? Vă spun eu, doamnelor şi domnilor colegi: până atunci, aceste sute de români cu boli deosebit de grave aşteaptă fie un binefăcător filantrop cu posibilităţi materiale, fie bani de la stat ca să poată face un transplant în afara ţării, dar mai ales se roagă mai degrabă la Dumnezeu.

După ce, ca urmare a campaniilor promovate în mass-media, numărul donatorilor a explodat ca niciodată, s-a ajuns inevitabil şi la problema banilor pentru susţinerea finanţării acestor programe. Cu toate că medicii implicaţi direct în acest proces şi care cunosc bine fenomenul susţin că este pentru prima dată în douăzeci de ani când simt în mod direct ca programul poate funcţiona la parametri cât de cât mai apropiaţi de necesităţile patologiei din ţara noastră, iată că nu sunt bani! Oficialii din Ministerul Sănătăţii nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa, fapt e că singura explicaţie oferită este lipsa banilor, iar timpii de aşteptare sunt motivaţi pe seama necesităţii coordonării finanţelor din sistem. Dureros, tragic chiar!

De ce, având în vedere situaţia dramatică o bolnavilor puşi să aştepte şi pentru care trecerea unei singure zile poate fi fatală, nu s-a putut aproba o rectificare bugetară în primul semestru al acestui an? Cu lentoarea şi dezinteresul deja cunoscute şi care nu mai miră pe nimeni, Guvernul USL de abia pune în discuţie la viitoarea rectificare această situaţie fără precedent.

Dar să revenim la chestiuni concrete. Lista persoanelor care solicită, de exemplu, tratament pentru leucemie, transplant medular, fie pentru operaţii care nu se fac în ţară, este mult peste nivelul sumei alocate la finanţare semestrial sau trimestrial. Situaţia e de-a dreptul ingrată, pentru că, din cauza subfinanţării sistemului de sănătate, medicii trebuie să ia decizii dure pe anumite alocări de tratamente. A cui este răspunderea? A cui va fi răspunderea deceselor care se vor înregistra? Oare nu şi a unor instituţii din sistemul medical, care cheltuie banii fără justificare? Sunt cazuri prezentate de mass-media: sunt unităţi sanitare în care s-au cumpărat materiale care stau în stocuri nefolosite, o sumă foarte mare de bani s-a pierdut pentru că s-au achiziţionat medicamente expirate de la o firmă «prietenă» etc. La fel este situaţia şi cu lista medicamentelor compensate, care se află în discuţie pentru a fi revizuită total. Iar în tot acest timp Ministerul Sănătăţii analizează!

Un lucru este clar: transplantul nu trebuie să moară! Ar fi regretabil ca programul să se oprească din lipsă de finanţare. Ministerul Sănătăţii, dacă este cât de cât responsabil, şi nu criminal, trebuie să găsească resurse pentru a acoperi finanţarea suplimentară de care e nevoie. Sistemul medical trebuie eficientizat în ansamblul său, fiindcă acum el suferă de lipsă de competenţă şi de lipsă de coordonare. Este oare posibil ca oamenii care sunt coordonatori de transplant, adică aceia care fac legătura între familiile îndurerate care vor să facă un gest umanitar şi centrele de transplant, să lucreze de cinci luni fără bani pentru că nu există încă normele de acreditare? Aici este clar vorba despre o lipsa de eficienţă a sistemului. Scopul pentru care a fost înfiinţată agenţia a fost acela de a rezolva problemele legate de programul de transplant în România, inclusiv cele legate de elaborarea criteriilor de acreditare a centrelor de transplant ori de salarizarea celor care se ocupă de identificarea potenţialilor donatori, de convingerea familiilor acestora şi de păstrarea organelor ce urmează a fi prelevate într-o stare cât mai bună. În concluzie, e nevoie evident de o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii, pentru că numărul de transplanturi a crescut evident. Şi sunt convins că, în timp, societatea românească va recupera aceşti bani de pe urma vieţilor salvate, oameni a căror putere de muncă şi dăruire totală vor putea fi folosite cu succes pentru binele tuturor.

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Exporturile României - de la profit la pagubă"

Vreau să vă vorbesc astăzi despre situaţia exporturilor în România. Avem o ţară bogată încă şi potenţialul său economic, parcă în ciuda a 23 de ani de administrare dezastruoasă pe plan strategic, este încă unul crescut. Nu vreau să ne referim în exclusivitate la cantitatea exporturilor, datele brute în acest sens pot fi înşelătoare. În termeni nominali, de la an la an, exporturile româneşti au crescut timp de 23 de ani. Diversificarea pieţelor de desfacere, ieşirea de sub monopolul comercial la Rusiei şi mai ales aderarea la Uniunea Europeană au fost mişcări strategice definitorii pentru creşterea valorică a exporturilor româneşti în lume. Dar totuşi v-aţi gândit cine şi ce exportă din România? Motorul creşterii economice pe care cu toţii o dorim atât de mult este ţinut în viaţă de exporturi. Nu însă de orice fel de exporturi. Exporturi de calitate, produse şi servicii competitive pe piaţa globală şi aici intervine problema de ordin strategic a României.

La categoria "ştiaţi că" intră câteva date pe care sunt convinsă că le veţi considera cel puţin interesante. Exporturile de mase lemnoase neprelucrate au crescut de trei ori în ultimii doi ani şi jumătate. Deficitul import-export este la sfârşitul anului 2012 la nivelul de 42.964,2 milioane lei (9.628,2 milioane euro). Importăm mai mult decât exportăm. Pentru prima oară în ultimii 3 ani am intrat pe această pantă alunecoasă a deficitului comercial. Exporturile României sunt în proporţie de peste 70% direcţionate către statele Uniunii Europene. În mod normal o recesiune europeană ne afectează în mod direct exporturile în regiune. Dar ceea ce este important în opinia mea este ce exportăm şi ce importăm şi cu ce preţ. Am rămas surprinsă când am aflat că exporturile de materiale lemnoase neprelucrate s-au triplat în ultimii doi ani. În acelaşi timp, exporturile de maşini şi dispozitive mecanice, ne anunţă Institutul Naţional de Statistică, au scăzut în cele 12 luni ale anului 2012 cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Având în vedere că din punct de vedere valoric cea mai mare pondere a exporturilor din România (25,3%) este reprezentată de exporturile de maşini, o scădere în această categorie loveşte din plin economia ţării.

Aceleaşi linii strategice prost gestionate de actuala guvernare, dar şi de cele anterioare ne fac să importăm materie primă în energie. Importăm 300.000 de tone de huilă, în timp ce peste 8000 de mineri protestează la Târgu Jiu pentru că nu mai au ce să muncească. Vă rog să ţineţi cont de faptul că România produce energie electrică în proporţie mai mare decât consumă, dar surplusul nu este dat la export. Este pur şi simplu pierdut, pentru că nu avem cumpărători.

Vă propun să susţineţi iniţiativele care încurajază eficientizarea exporturilor româneşti de calitate. Trebuie, în opinia mea, ca indiferent care ar fi costurile politice pe termen scurt să ne străduim să facem în aşa fel încât să consolidăm exporturile de calitate produse de către producători autohtoni.

Eu intenţionez să propun spre adoptare interzicerea, pentru o perioadă de timp determinată, a exporturilor de materie primă lemnoasă neprelucrată. Vorbim despre o soluţie simplă prin care noi ne putem ajuta industria prelucratoare a lemnului din România. Cred că a trecut foarte mult timp în care ne-am tăiat pădurile şi le-am vândut pe nimic. Susţin o modernizare a Codului silvic prin care să introducem o rigoare în exploatarea resurselor lemnoase. Pe lângă avantajele pentru mediul înconjurător pe care le putem obţine pe termen lung, avem de câştigat, iată, şi din punct de vedere economic.

Trebuie să valorificăm resursele de care dispunem şi mi-e teamă că pornind de la resursele noastre umane şi până la resursele noastre de subsol am reuşit contraperformanţa de a le risipi, pe bani puţini şi fără avnataje pentru noi sau pentru ţara noastră. Mi-aş dori ca măcar acum să stopăm aceste practici păguboase pentru noi şi să ne luptăm pentru performanţă economică.

Domnul Ion Călin:

"Luna copiilor"

La sfârşitul săptămânii acesteia începe Luna copiilor. Chiar în prima zi a lunii se sărbătoreşte Ziua Copilului. Aceasta a fost menţionată prima dată la Geneva, în august 1925, la Conferinţa mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru protecţia copilului. După această conferinţă, multe guverne au ales ca sărbătoare internaţională Ziua Copilului. În Turcia Ziua Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

În anul 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să decidă o zi la în care să fie sărbătoriţi copiii.

Nu este tocmai clar de ce prima zi a lunii iunie a fost stabilită ca fiind Ziua Internaţională a Copilului. Una dintre teorii ar fi că, pe 1 iunie, consulul chinez de la San Francisco a strâns un număr de orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva. De atunci s-a stabilit ca 1 iunie să fie Ziua Internaţională a Copilului.

Mişcarea de promovare a drepturilor copilului a cunoscut mai multe momente importante astfel. Astfel, în anul 1924 s-a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului de către Liga Naţiunilor, după un an, se organizează Conferinţa mondială pentru protejarea şi bunăstarea copiilor, de la Geneva, iar în 1989 are loc Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, când se adoptă Convenţia privind drepturile copilului.

În anul 1990 şi Parlamentul României a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite.

Deci pe 1 iunie sărbătorim Ziua Internaţională a Copiilor, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună.

Fie că ne sărbătorim copiii, nepoţii, fraţii sau vecinii, nu trebuie să uităm nici de copilul din noi. Aşadar, acesta este un bun prilej pentru a uita de toate grijile şi pentru a ne aminti de "cea mai frumoasă iluzie" - copilăria.

De fapt, copiii ar trebui să fie sărbătoriţi zi de zi. Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită, pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi.

Şi în ţara noastră sunt mulţi copiii care trec printr-o situatie grea. De cele mai multe ori, starea acestora este influenţată de sărăcia populaţiei, astfel ei au parte de hrană săracă în calorii, o sănătate precară şi îngrijire medicală care lasă de dorit. Nici alocaţiile nu le sunt de mare ajutor şi mulţi ajung să abandoneze şcoala din cauza condiţiilor financiare. O parte dintre copii sunt maltrataţi sau abandonaţi chiar după naştere.

Dar poate ce le lipseşte cel mai mult copiilor noştri este lipsa reperelor, a modelelor autentice, a ierarhiilor sănătoase de valori. Copiii noştri sunt bombardaţi din toate părţile de nonvaloare. Modelele reuşitei ţin de bani şi ascensiunea socială prin orice mijloace, chiar şi cele mai ticăloase, care rămân însă mereu nepedepsite.

Zilnic societatea românească intoxică minţile copiilor, sistematic şi cu tenacitate. Îşi otrăveşte de fapt viitorul, căci de la copiii care cresc în cultul banului, al necinstei, al violenţei şi al nonvalorii nu cred că avem mare lucru de aşteptat.

Nu este suficient numai să-i sărbătorim pe copii, pentru că multe din problemele lor rămân nerezolvate, noi trebuie să ne mobilizăm pentru rezolvarea acestor probleme astfel încât să-i sărbătorim pe aceştia în fiecare zi, deoarece "Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca" - aşa cum afirma Neil Postman.

Domnul Ion Diniţă:

"Românii, nedreptăţiţi în continuare de deciziile nocive ale Guvernului Boc"

Partidului Conservator a avertizat repetat în ultima perioadă asupra necesităţii abrogării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială. Potrivit OUG nr.124, prin normele de aplicare stabilite de HG nr. 57/2012, se condiţionează acordarea acestor sume în funcţie de achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care beneficiarii acestor drepturi le deţin în proprietate.

În urma aplicării acestui act normativ, peste 10.600 de români s-au văzut acum în situaţia disperată de a rămâne fără drepturile de prestaţii sociale cuvenite, din cauza unor restanţe la plata taxelor şi impozitelor locale. Concret, peste 10.600 de români au rămas fără venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, aceste plăţi fiind suspendate de către stat din cauza neachitării taxelor şi impozitelor locale.

În fapt, este vorba de o problemă legată strict de viaţa cetăţenilor. Consider că niciun om nu trebuie să rămână fără o sursă de venit şi nicio mamă să trăiască fără indemnizaţie pe perioada îngrijirii copilului. Autorităţile abilitate ar trebui să explice din ce vor trăi aceşti oameni pe perioada suspendării acestor venituri, singurele pe care le au. Din ce vor trăi şi din ce vor plăti aceşti oameni, după ce vor rămâne fără nicio sursă de venit? Orice poprire presupune preluarea unei părţi din venit, în niciun caz venitul integral, nu am întâlnit până acum o astfel de situaţie!

Prin documentul menţionat, Guvernul Boc a dat dovadă de un cinism fără margini, stabilind criterii nefireşti pentru plata acestor ajutoare destinate oamenilor nevoiaşi, care oricum sunt la un nivel insuficient. În ceea ce priveşte suspendarea indemnizaţiei mamelor, este o aberaţie fără margini! Această indemnizaţie se acordă doar în condiţiile în care mamele au avut venituri în ultimele 12 luni şi au contribuit la bugetul de stat, iar suspendarea acesteia este un abuz. Consider că OUG nr.124/2011 încalcă, de asemenea, dreptul copiilor la primirea alocaţiilor pentru susţinerea familiei, deoarece banii primiţi de părinţi sunt de fapt destinaţi copiilor, astfel încât se poate vorbi de discriminare şi încălcarea legii fundamentale.

Departe de mine să agreez ideea ca aceste persoane să beneficieze de drepturi fără a fi contribuabili şi plătitori corecţi la bugetul de stat. Nu intenţionez să susţin neplata taxelor şi impozitelor locale, dar nici nu pot să fiu de acord cu situaţiile de-a dreptul fantasmagorice în care au ajuns mii de români din cauza OUG nr.124/2011. Practic, o parte importantă din aceste suspendări de drepturi au survenit în urma unor datorii infime la plata taxelor şi impozitelor, fiind de notorietate cazurile de tăieri ale prestaţiilor pentru datorii de câţiva lei. Nu mai prezint numărul mare de cazuri aberante în care sumele datorate către stat erau nesemnificative, iar suspendarea a fost integrală, pentru tot venitul. De asemenea, documentul la care fac referire încalcă trei articole din Constituţia României, respectiv art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 47 - Nivelul de trai şi art. 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor.

Datele oficiale arată sec că din cele 10.668 de plăţi suspendate, aproape jumătate sunt constituite de alocaţiile pentru sprijinirea familiei, respectiv 4.486 de cazuri din totalul de 281.000 de beneficiari. De asemenea, 3.369 de români au rămas fără venitul minim garantat, iar alte 2.813 de persoane, evident în marea majoritate mame, fără indemnizaţia pentru creşterea copilului. Practic, s-a lovit acolo unde doare mai tare, respectiv s-au tăiat sumele de care trebuiau să beneficieze copiii, indemnizaţia fiind oricum la un nivel extrem de mic pentru creşterea unui copil. De asemenea, s-au suspendat plăţile alocaţiilor pentru susţinerea familiei, şi acestea infime şi destinate tot pentru creşterea şi educaţia copiilor proveniţi din familii cu venituri modeste.

Din păcate, nici autorităţile locale nu au dat dovadă de prea multă clemenţă în aplicarea acestor acte normative. Potrivit art.286 din Codul fiscal şi ale art.125 din Codul de procedură fiscală, autorităţile administraţiei publice locale au la dispoziţie instrumentele legale prin care pot să dispună asupra plăţii, scutirii, eşalonării, amânării sau reducerii, pentru anumite categorii de persoane, a nivelului impozitelor si taxelor locale.

Consider că nedreptăţile comise de fostele guvernări portocalii împotriva românilor trebuie îndreptate de către Guvernul USL, aşa cum am promis, de altfel. Am început, dar trebuie să le ducem până la capăt, şi sunt convins că Executivul lucrează în acest sens. Este nefiresc să te răzbuni pe oamenii nevoiaşi şi să nu începi colectarea taxelor şi impozitelor şi definitivarea bugetului cu recuperarea sumelor datorate de marii datornici la bugetul de stat.

Domnul Ion Melinte:

"Reducerea TVA-ului la alimente, o necesitate"

Prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este stabilită o taxă pe valoarea adăugată de 24% pentru alimente, inclusiv pentru alimentele de bază cum sunt pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul.

După aderarea la Uniunea Europeană, România trebuia să aplice reglementările europene privind TVA.

Astfel, în conformitate cu Directiva a VI-a, pot fi utilizate 2-3 cote reduse la TVA, dar care nu pot fi mai mici de 5%. În majoritatea statelor din Uniunea Europeană, inclusiv în cele care au aderat în mai 2004, există practica cotei reduse la TVA pentru o parte din alimente.

În baza Directivei Comisiei europene nr. 112/2006, în unele ţări membre la Uniunii Europene se aplică o taxă pe valoarea adăugată redusă între 0 şi 5% la unele alimente: Italia 4%, Irlanda 4,8%, Spania 4%, Luxemburg 3%, Cehia 5%, Cipru 5%, Lituania 5%, Polonia 3%.

De asemenea, unele ţări membre cum sunt Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie aplică o taxă 0 (zero) pentru unele alimente şi băuturi nealcoolice destinate consumului uman.

Comisia Europeană a propus simplificarea sistemului de calcul al TVA în Uniunea Europeană, o mai mare autonomie a statelor membre în fixarea unui nivel redus de TVA pentru serviciile locale şi prelungirea, până la sfârşitul anului 2010, a derogărilor în materie de TVA, acordate statelor care au devenit membre ale UE în 2004 şi 2007.

Conform propunerii Comisiei Europene, ratele foarte scăzute de TVA, între 0 şi 5%, ar putea fi aplicate în viitor anumitor produse şi servicii, precum cele alimentare, iar o rată mai redusă, între 10 şi 12%, ar putea fi aplicată pentru servicii cum sunt transporturile, potrivit noii scheme. Comisia Europeană propune o cotă standard de TVA în statele membre de cel puţin 15%.

Necesitatea producerii de hrană ieftină constituie un obiectiv esenţial, hotărâtor pentru protecţia socială, pentru sănătatea populaţiei şi pentru democratizarea ei. Nici un efort nu este prea mare pentru obţinerea acestui scop, adică, reducerea TVA-ului la alimente.

Domnul Ionel Stancu:

Declaraţie politică

Stimaţi colegi, ultimele date publicate în Strategia Fiscal - Bugetară pentru anul 2014 - 2016 de către Ministerul Finanţelor Publice arată o creştere economică pentru anul 2014 estimată la 2,2 procente. Motivul principal pentru această creştere este dat de cererea internă, aceeaşi care a dat şi dă, în continuare, rezultate pozitive şi în anul în curs. Formarea brută de capital fix, adică investiţiile, se aşteaptă să înregistreze un ritm de 5 procente, iar cheltuielile cu consumul privat vor creşte cu 1,4%, în condiţiile majorării veniturilor disponibile ale populaţiei. Exporturile vor înregistra, de asemenea, ritmuri de creştere, fiind prognozate să înregistreze o majorare de 1,2%, în timp ce importurile de bunuri şi servicii vor creşte cu 3 procente. Vreau să subliniez şi faptul că măsura plăţii TVA la încasare nu a creat un gol temporar de venituri bugetare, acest lucru fiind demonstrat la o comparaţie cu primul trimestru al anului precedent. Astfel, taxa pe valoarea adaugată a înregistrat o creştere cu 9,5% faţă de prima parte a anului 2012. Proiectele puse în aplicare de guvernul condus de Uniunea Social-Liberală în privinţa implementării unor reforme administrative de îmbunătăţire a colectării au dat rezultate la capitolul încasări accize, care au crescut cu 9,3%.

Prin toate aceste măsuri adoptate de actualul guvern în anul care a trecut de la preluarea conducerii statului român, se demonstrează o atenţie deosebită acordată relansării economiei româneşti şi investiţiilor străine, absolute necesare în vederea menţinerii trendului de creştere anunţat pentru 2013 şi pentru perioada 2014 - 2016, pentru care Ministerul Finanţelor Publice a publicat Strategia fiscal - bugetară.

Vreau să vă anunţ că voi sprijini modelul economic de dezvoltare aşa cum a fost el anunţat de Executiv, respectiv un model economic axat pe investiţii publice de antrenare, acele investiţii menite să susţină infrastructura, agricultura şi dezvoltarea rurală, energia şi tehnologia avansată.

Domnul Ioan Vulpescu:

"Minciuna are picioare scurte chiar ?i în materie de fonduri europene!"

Fosta putere a bătut monedă, din campania electorală ?i până azi, pe o a?a-zisă incapacitate a guvernării USL de a atrage fonduri europene. S-a mers cu insolenţa până la a ni se pune în cârcă blocarea temporară a finanţării POSDRU, cu toate că raportul CE pe baza căruia s-a blocat finanţarea preciza negru pe alb că se bazează pe monitorizarea din perioada 2010-2011. Când la putere se afla Guvernul Boc!

Iată însă că la Consiliul European de săptămâna trecută, premierul Victor Ponta a obţinut de la preşedintele CE, José Manuel Duräo Barroso, prelungirea cu încă un an a duratei de absorb?ie a fondurilor pe care ?ara noastră, din cauza guvernării dintre 2009 ?i 2012, a fost incapabilă să le acceseze. Cel mai probabil la viitorul Consiliu European din iunie se va face anunţul oficial.

Acest rezultat aruncă în derizoriu două dintre temele dragi ale fostei puteri.

Mai întâi, faptul că Victor Ponta a obţinut prelungirea cu un an a accesării fondurilor face să planeze mari semne de întrebare cu privire la presta?ia de până acum la Consiliul European a preşedintelui Traian Băsescu. Care a pretins tot timpul că este singurul îndreptăţit şi cel mai competent, în acela?i timp, pentru a reprezenta ţara. De ce nu a deschis el însuşi acest subiect, la consiliile precedente? De ce nu a obţinut niciodată nimic pentru ţară?

În al doilea rând, este evident că dacă oficialii europeni au admis această prelungire, este mai ales pentru că au observat, în anul de când guvernăm noi, eforturi serioase şi rezultate palpabile în ce priveşte absorbţia fondurilor. Chiar dacă suntem încă departe de performanţa pe care ne-o dorim ?i de care are nevoie România, CE a constatat că lucrăm mai mult, mai bine, mai transparent decât guvernarea care ne-a precedat, iar rata de absorb?ie a fondurilor nerambursabile a crescut. Suntem credibili, de aceea ni se acordă încredere.

Sper că aceasta va pune capăt propagandei cu privire la cât de "absorbanţi" au fost miniştrii PDL şi cât de puţin am fi, chipurile, noi. România nu are nevoie de demagogie şi de false discuţii, ci de muncă tenace pentru apărarea intereselor ei vitale. Ceea ce fosta putere nu a făcut, din păcate. Suntem onora?i să o facem noi.

Domnul Iulian Vladu:

"Campaniile media USL şi dragostea faţă de infractori!"

La puţin peste două decenii de democraţie, românii îşi iubesc cu pasiune infractorii! Atât de mult timp au fost umiliţi, batjocoriţi, furaţi şi ignoraţi, încât pedepsirea celor care se fac vinovaţi de astfel de fărădelegi este un fel de ofensă personală adusă cetăţeanului onest, plătitor de taxe şi impozite, împovărat de grija zilei de mâine, de umilinţa de la ghişeele instituţiilor, de lipsa aproape sfidătoare de oportunităţi şi de un viitor din ce în ce mai nesigur. Românii nu se mai gândesc la ei înşişi, la dramele personale, la falimentul sistemului de sănătate, la lipsa locurilor de muncă şi la anunţata criză politică şi socială în care îi adânceşte USL, ci plâng de mila celor care - iată - încep să plătească pentru faptele lor, graţie unor eforturi susţinute şi deloc simple de a elibera justiţia de sub jugul politic.

Funcţionarea instituţiilor statului de drept este un obiectiv pe care clasa politică ar trebui să şi-l asume cu responsabilitate, ca o garanţie reală a funcţionării democraţiei şi a proiectării unui viitor în care dezvoltarea personală a fiecărui cetăţean să fie o realitate tangibilă. Funcţionarea instituţiilor, începând cu justiţia, este garanţia noastră că tendinţele manipulative ale unor lideri politici de a folosi puterea în interes personal nu vor prejudicia drepturile fiecăruia dintre noi de a trăi într-o societate normală. Cu toate acestea, asistăm de ceva vreme la negarea acestor principii sănătoase şi normale într-o societate. Asistăm, de mai bine de un an, la distrugerea din temelii a tuturor valorilor instituite cu eforturi şi cu costuri politice.

Mila faţă de infractori, creată prin pomparea de sume ameţitoare în campanii media absolut sfidătoare şi iresponsabile, este un sentiment artificial, cultivat cu grijă şi cu talent de noua putere politică din România. Mila faţă de infractori nu ascunde altceva decât încercările disperate ale unor indivizi dispreţuitori şi manipulativi, dar darnici faţă de liderii politici aflaţi astăzi la putere, de a scăpa definitiv de pedeapsa pentru faptele comise împotriva poporului român, prin distrugerea credibilităţii instituţiilor statului de drept.

În timp ce românii sunt prinşi în vârtejul unor campanii absurde şi iresponsabile de victimizare publică a celor care se fac vinovaţi de dezastrul economiei naţionale de două decenii încoace, şansele de a trăi într-o societate normală se diminuează progresiv: robinetul fondurilor europene se închide, credibilitatea pe plan internaţional este ştirbită ireparabil, iar eşecurile privatizărilor şi incompetenţa guvernului ajung pe planul doi. Este o situaţie din care câştigă numai o gaşcă flămândă de putere şi de privilegii, care-şi face nestingherită mendrele, lovind cu sete în temelia statului de drept. Prin urmare, USL îşi protejează infractorii cu râuri de lacrimi, dar sfidează cu nesimţire şi neruşinare milioane de români pentru care ziua de mâine este o continuă necunoscută!

Domnul Iulian Vladu:

"La umbra USL nici iarba nu creşte!"

Începe să nu mai fie niciun secret pentru nimeni faptul că USL nu este altceva decât o adunătură de interese oneroase, departe de priorităţile şi nevoile reale ale oamenilor care i-au ales. Dincolo de ceea ce se întâmplă la nivel central, unde bătălia pe putere între PSD şi PNL va arunca România într-un nou haos politic şi social, la nivel local - spre exemplu în judeţul Dâmboviţa - se dau bătălii grele pentru accesul la banul public!

Adevărata miză a Uniunii Social-Liberale nu a fost niciodată bunăstarea cetăţeanului, care se concretizează în crearea de locuri de muncă şi investiţii, la care se adaugă disciplina financiară şi crearea de reguli economice sănătoase! Nici pe departe! Miza lor a fost accesul la banii publici, bani care se cheltuiesc discreţionar, pe contracte de încredinţare directă chiar către firme ale consilierilor judeţeni şi locali, bineînţeles prin interpuşi.

În oraşul Găeşti nu se mai poate face curăţenie decât folosind buldoexcavatorul unui consilier local, închiriat unei firme care are contract cu Primăria! Deszăpezirile, dar şi lucrările în cadrul proiectelor câştigate cu bani europeni din sudul judeţului Dâmboviţa se execută prin firma familiei unui consilier judeţean PSD. Lucrările de reabilitare a diverselor instituţii publice se acordă, direct, în limita legii, numai către rude, prieteni, acoliţi, afini şi trepăduşi, toţi cu inima şi eventual carnetul alături de bravul USL, apărătorul poporului asuprit!

Cam aceasta este politica aplicată la nivel local în judeţul Dâmboviţa, cu contracte de asistenţă juridică inventate, cu contracte de consultanţă sau de publicitate, toate date pe sprânceană politică, fără să se pună nici cel mai mic accent pe calitate sau profesionalism!

Plânsul pe umărul poporului are un preţ! Lacrimile de crocodil de acum un an costă şi îi costă usturător tot pe cei care i-au ascultat şi le-au dat 70% majoritate în Parlamentul României. Pe cei care au crezut că o criză economică se poate traversa fără eforturi, pe cei care au crezut că au şansa unei vieţi mai bune, pe cei care au sperat în echitate socială şi în respectarea legii. Iată că, la numai câteva luni de la preluarea puterii, în Dâmboviţa banul public este cheltuit discreţionar, abuziv şi ineficient, întru mulţumirea activului de partid! În dezmăţul general creat, se degradează toate investiţiile în infrastructură începute în anii anteriori, iar proiectele mari, care ar fi putut crea locuri de muncă şi bunăstare, sunt abandonate şi îngropate. La umbra USL, nici iarba nu mai creşte, pentru că nu există nici viziune, nici bunăvoinţă şi nici profesionalism! Există numai interese şi bătălii pe banul public într-o luptă absurdă şi departe, tot mai departe de cetăţean!

Domnul Iuliu Nosa:

"Să punem capăt migraţiei politice"

Actualul Parlament are dificila misiune de a contribui decisiv la modificarea Constituţiei, o măsură necesară după evenimentele din ultimii ani şi în contextul politic fundamental modificat faţă de ultima revizuire, cea din 2003. Consider că întreaga clasă politică are datoria de a reglementa constituţional câteva aspecte dăunătoare bunei funcţionări a democraţiei parlamentare, care au atras antipatia românilor de-a lungul timpului faţă de clasa politică în ansamblul ei.

În primul rând, cred că fenomenul migraţiei politice trebuie eradicat, dacă ne dorim cu adevărat însănătoşirea clasei politice româneşti. Interzicerea trecerii parlamentarilor de la o formaţiune politică la alta în timpul mandatului, după modelul aleşilor locali, trebuie introdusă în Constituţie. Este incorect şi imoral ca un parlamentar să fie votat de susţinătorii unui anumit partid politic, iar apoi, după ce s-a văzut în Parlament, să le întoarcă spatele şi să plece la altă formaţiune, de obicei de la guvernare, şi evident doar din raţiunea de a fi la putere. În opinia mea, migraţia politică duce la înşelarea electoratului, care îţi dă votul pentru a reprezenta un curent sau altul, iar apoi, după ce alesul pleacă la alt partid, oamenii rămân, pe bună dreptate, cu sentimentul de aversiune faţă de întreaga clasă politică. Susţin cu tărie că noua Constituţie trebuie să interzică fundamental mutările dintr-un partid în altul şi voi milita pentru această idee.

O altă modificare necesară este şi reducerea la jumătate a numărului de semnături pentru iniţierea unui proiect legislativ. Este imperativ să reducem de la 100.000 la 50.000 numărul minim de cetăţeni care doresc să iniţieze şi să semneze o iniţiativă legislativă cetăţenească, în contextul politic actual, în care participarea la vot a românilor depăşeşte rareori 40%.

Cele două modificări amintite de mine ar întări încrederea pe care cetăţenii ne-au oferit-o o dată cu votul din decembrie 2012, iar prin cuprinderea lor în noua lege funamentală am demonstra responsabilitatea pe care o avem, ca parlamentari, faţă de cei care ne-au trimis să îi reprezentăm în Parlamentul României.

Doamna Liliana Ciobanu:

"Doar Dumnezeu mai salvează IMM-urile de la dispariţie"

În ultima perioadă, tot mai multe firme private îşi închid porţile, îşi restrâng drastic activităţile, sau, mai grav, intră în insolvenţă. Situaţia gravă în care se află marea majoritate a întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi multe dintre societăţile mari, este cauzată îndeosebi de lipsa de capital. În mare parte, această stare de fapt păguboasă pentru economia românească în ansamblul ei este consecinţa politicilor antipopulaţie şi împotriva investitorilor serioşi practicată de băncile comerciale şi de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice. Mai concret, statul român vrea să inducă în rândul populaţiei ideea nefericită potrivit căreia criza actuală trebuie suportată doar de către mediul privat, nu şi de către bănci. Acestea se comportă ca un "stat în stat", majorând dobânzile în mod nepermis şi adăugând penalităţi imense la creditele existente. Deşi sunt tot societăţi comerciale, băncile au un alt statut,privilegiat, ele fiind ajutate de stat tocmai prin neimplicarea acestuia în stoparea măsurilor abuzive pe care le iau împotriva mediului de afaceri.

Mai mult, Finanţele contribuie şi ele la declinul vizibil al mediului de afaceri autohton. Fiscul adaugă zilnic penalităţi la datoriile societăţilor comerciale, în condiţiile în care, de cele mai multe ori, firmele au la rândul lor de încasat bani de la stat. Acestea îşi încasează sumele restante la intervale cuprinse între şase luni şi un an, fără a avea dreptul de a putea percepe penalităţi, aşa cum se întâmplă uzual în sens invers.

Deşi există o lege în vigoare prin care IMM-urile pot să îşi reeşaloneze datoriile la Finanţe, acest act normativ este inaplicabil, pentru simplul motiv că nicio firmă nu poate îndeplini condiţiile impuse, între care şi un gaj imobiliar. Asta în condiţiile în care marea majoritate a firmelor au gajate bunurile la bancă, iar acestea nu pot fi gajate de două ori. Să nu mai vorbim de funcţionarii care lucrează la Administraţiile Financiare şi nu ştiu că o firmă aflată în situaţia de a cere eşalonare nu are lichidităţi şi are nevoie urgentă de bani! Angajaţii Ministerului Finanţelor te plimbă cu vorbe şi întocmiri de acte vreo două luni, timp în care datoriile şi penalităţile firmelor cresc. De asemenea, se mai fac şi popriri pe conturi, blocându-se astfel activitatea societăţilor, care ajung astfel uşor aproape de faliment. Nu mai contează că mai dispar unul, două sau 100 de locuri de muncă, aceasta este relaţia de "colaborare" dintre statul român şi IMM-uri.

În această stare vecină cu falimentul în care se zbat deopotrivă românii şi societăţile comerciale, primul-ministru refuză încă să ne spună ce măsuri concrete ia Guvernul pentru revigorarea mediului de afaceri şi salvarea de la dispariţie a firmelor. USL a promis în campania electorală un milion de locuri de muncă, dar în acest an promisiunea nu numai că nu s-a materializat, ci, mai grav, tot mai mulţi români rămân fără venituri după valul de intrări în insolvenţă ale IMM-urilor. Cine le mai salvează? Poate doar bunul Dumnezeu...

Domnul Mihai Lupu:

"Strategiile susţinute de PNL referitoare la dezvoltarea durabilă a României"

Odată cu intrarea noastră la guvernare, noi, ca liberali, ne-am angajat să susţinem promovarea politicilor liberale în economia românească şi să implementăm, împreună cu partenerii noştri de guvernare, toate acele măsuri care vor contribui, în mod categoric, la consolidarea indicatorilor economici şi la dezvoltarea durabilă, pe termen lung a României.

Primele semne că lucrurile merg deja în direcţia bună şi că reuşim să reaşezăm economia pe un trend ascendent, ca urmare a măsurilor pe care le-am luat în primul nostru an de guvernare, sunt cele date recent publicităţii de către Institutul Naţional de Statistică în privinţa creşterii economice înregistrate în primele luni ale acestui an. Astfel, conform primelor estimari, produsul intern brut (PIB) în trimestrul I 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV 2012. Adică, faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 2,1% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier.

Creşterea economică de 2,1% este superioară cifrei pe care s-a fundamentat bugetul, fiind o creştere sănătoasă, bazată în special pe exporturi şi producţia industrială.

Dar pentru a putea consolida astfel de rezultate pozitive, şi, implicit, pentru a reaşeza bazele unei economii solide, competitive şi cu avantaje certe în faţa celorlalţi competitori europeni, credem că este nevoie de mult mai mult.

În această privinţă, PNL susţine asumarea guvernamentală a unor strategii pe termen mediu şi lung de dezvoltare, care să creeze o întreagă viziune asupra unui proces amplu de modernizare a economiei României în ansamblu. În acest sens, ministrul liberal al economiei are în lucru, deci în curs de elaborare, patru strategii care converg şi care vor fi prezentate până la sfârşitul anului, şi anume: prima este Strategia de competitivitate şi reprezintă o condiţie obligatorie pentru eficientizarea exerciţiului bugetar 2014-2019. Noi credem că acest criteriu al competitivităţii trebuie să reprezinte o marcă recunoscută a României, iar produsele româneşti să fie considerate printre cele mai bune produse de pe piaţa europeană. A doua strategie este cea de reindustrializare a ţării şi are drept scop valorificarea potenţialului industrial, corelarea acestuia cu resursele disponibile, cu forţa de muncă şi cu fluxurile internaţionale. Totodată, această strategie trebuie să consacre ideea de investiţie românească în străinătate. Ideea că în România industria nu există sau se află într-o situaţie dramatică este falsă. România are o moştenire industrială încă destul de consistentă şi un procent de reprezentare a industriei în PIB de circa 25%, care este mult peste media europeană şi peste reprezentarea altor ţări. Strategia de export, a treia din acest set, evaluează avantajele competitive şi comparative ale României. Ţările europene trebuie să aibă o strategie comună privind deschiderea către terţe pieţe, iar România trebuie să fie unul dintre statele care dau tonul în această privinţă. Cea de-a patra, Strategia de inovare, are ca obiect nu atât cercetarea fundamentală, cât cercetarea aplicată, inovarea şi transferurile tehnologice.

Acest proces amplu, de reaşezare a bazelor economiei româneşti pe nişte principii clare, solide, care să scoată în evidenţă avantajele noastre competitive, de inovare, pe cele industriale şi de export, este unul fără precedent în România postcomunistă, este un angajament liberal pe care ni-l asumăm pentru implementare, alături de colegii noştri de guvernare.

Doamna Manuela Mitrea:

"România are nevoie de sânge pentru transfuzii!"

Lipsa sângelui pentru transfuzii a devenit o problemă gravă în cele mai multe spitale din România. Cei care doresc să doneze sânge sunt puţini, aproximativ 2% din populaţia României participând anual la astfel de acţiuni, în timp ce în Danemarca sau în Marea Britanie, procentul donatorilor trece de 9%.Media europeană în ceea ce priveşte donatorii de sânge este de 6%, de trei ori mai mare decât la noi, această proporţie plasându-ne pe penultimul loc în Europa la numărul de donatori. Dintre toate ţările europene, doar Albania stă mai prost decât noi la numărul de donatori.

Problemele nu se opresc însă aici. O altă problemă în acest domeniu o reprezintă lipsa unei bănci de sânge şi a unui registru naţional al donatorilor. România nu dispune de o bancă în care să depoziteze sângele pe termen mai lung, având în vedere că nevoie de sânge pentru transfuzii există în permanenţă. Aşa cum alte ţări deţin o bancă de sânge la care să apeleze în caz de calamităţi, România are nevoie şi ea de o astfel de bancă.

O altă problemă o reprezintă lipsa de personal. Din păcate, puţinii români care-şi fac curaj să meargă la centrele de transfuzii sunt adeseori descurajaţi să mai facă acest gest din cauza faptului că trebuie să stea la coadă la uşa centrelor de donare ore în şir. Deşi recoltarea în sine durează aproximativ 10 minute, iar măsurarea tensiunii arteriale, cântărirea şi completarea chestionarului alte 20 de minute, un donator de sânge poate sta la coadă câteva ore, şi asta din cauza personalului insuficient.

Vă pot oferi exemplul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, care funcţionează cu 14 angajaţi, deşi ar trebui să aibă 70! Pare imposibil, dar cu numai 20% din personalul necesar, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa îşi desfăşoară activitatea încă din 2008. Singurul medic existent are responsabilitate cât pentru opt posturi în acelaşi timp.

Aflând de această situaţie şi dorind rezolvarea ei urgentă, am adresat în urmă cu doi ani Ministerului Sănătăţii întrebarea nr.5493A/07-02-2011, prin care solicitam deblocarea posturilor la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa. Din păcate, doar două asistente au fost angajate în decembrie 2012, pe posturile deblocate de Ministerul Sănătăţii.

Cu toate că Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa se află într-o situaţie destul de dificilă, angajaţii acestuia nu renunţă să lupte pentru viaţa pacienţilor, lansând un apel către tineri pentru a dona sânge. Astfel, Tineretul Social Democrat din Constanţa, împreună cu Liga Studenţilor Social Democraţi s-au mobilizat în număr cât mai mare pentru organizarea unei acţiuni de donare de sânge în cadrul Programului "TSD pentru responsabilitate socială". În acest sens, 50 de studenţi social-democraţi au fost prezenţi săptămâna trecută la Centrul de Transfuzii Sanguine Constanţa pentru acţiunea de donare de sânge, atât de necesar bolnavilor care depind de aceste transfuzii.

Este datoria noastră să îmbunătăţim legislaţia în vederea încurajării donării de sânge şi este obligaţia Guvernului şi a autorităţilor locale să creeze condiţii decente pentru desfăşurarea acestui act, România având nevoie de sânge pentru transfuzii în vederea salvării vieţilor.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Infrastructura Societăţii Naţionale «Îmbunătăţiri Funciare» - SA trebuie salvată"

După nouă ani de la promulgarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aceasta nu a produs efecte juridice şi situaţia economico-financiară critică în care se află în prezent Societatea Naţională "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. (SNIF-SA), este generată, având în vedere şi punctul de vedere al Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, de politicile greşite practicate de Direcţia de Privatizare şi Concesionare a Activităţilor şi Serviciilor din cadrul Agenţiei Domeniului Statului, care nu a aplicat cadrul legislativ aflat în vigoare. Neaplicarea legislaţiei în vigoare în domeniul menţionat a condus la acumularea de pierderi din exploatare, dar şi la creşterea arieratelor faţă de bugetul de stat.

Începând cu 1990, îmbunătăţirile funciare din România se confruntă cu probleme de natură organizatorică, instituţională şi disciplinară.

Capacităţile tehnice de care România dispune în îmbunătăţiri funciare nu pot fi puse în valoare fără structuri organizatorice adaptate condiţiilor socio-economice actuale.

În condiţiile dispersării proprietăţii în parcele mici şi parteneriatului firav existent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii(OUAI), pentru exploatarea irigaţiilor, CES pentru desecări, structurile din domeniu s-au văzut puse în situaţia de a trata cu mii de agricultori - ca potenţiali clienţi, în locul câtorva agenţi economici.

Nerealizarea parteneriatului va determina efecte dezastruoase asupra exploatării şi utilizării sistemului de îmbunătăţiri funciare. Neglijarea sau întârzierea adoptării unor decizii şi măsuri de redresare în această direcţie poate avea consecinţe grave asupra păstrării stării tehnice şi funcţionalităţii lucrărilor de îmbunătăţiri funciare existente.

Infrastructura şi mentenanţa pentru întreţinere şi reparaţii deţinută de SNIF este strict necesară OUAI-urilor (organizaţiilor udătorilor de apă pentru irigat) din România, în primul rând pentru capacităţile deţinute (SPP+Plot), în condiţiile în care sunt constituite peste 400 de OUAI-uri pe o suprafaţă amenajată de peste 1.050.000 ha.

Analizând situaţia din sistemul de îmbunătăţiri funciare, deducem că trebuie să ne inspirăm din legislaţia franceză, care la 21 iunie 1865 a format Asocieri de Utilizare a Mecanizării în Agricultură, constituite din proprietarii de drept ai terenurilor care puteau gira investiţiile la care participau cu valoarea pământului.

Trebuie ca procesul de privatizare a SNIF SA să valorifice infrastructura deţinută, implementând activităţi integrate, care să răspundă în bune condiţii strategiei ministerului, prin dezvoltarea rurală, coeziunea economică şi socială, şi să schimbe mentalitatea referitoare la asociere în rândul agricultorilor, decontractând şi presiunile generate de situaţia economică, financiară şi juridică a SNIF SA.

Această declaraţie politică vine într-un context în care SNIF SA a fost practic devalizată de un management necompetitiv, datorită faptului că s-a dorit a fi o pradă imobiliară.

Doamna Marioara Nistor:

"Declararea celei de a treia zi a Paştelui ca sărbătoare legală, un semn de respect pentru români"

Am iniţiat alături de alţi colegi parlamentari o propunere legislativă care are ca obiect de reglementare instituirea celei de-a treia zi a Paştelui ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. După cum se ştie, Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului pentru români. Sfintele Paşti sau sărbătoarea vieţii marchează miracolul învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor. Obiectul acestei sărbători creştine este şi amintirea vie a patimii, pentru că Iisus Hristos a murit pentru noi şi a triumfat pentru noi. În Moartea Lui stă mântuirea noastră, în învierea Lui stă biruinţa noastră.

Din cele mai multe motive umane şi creştine, declararea celei de a treia zi de Paşte ca zi liberă este una firească, în contextul în care pentru români este un eveniment extrem de important şi înălţător. Sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea luminii şi a bucuriei, şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie. Consider necesară instituirea ca sărbătoare legală în care nu se lucrează şi a celei de-a treia zi a Paştelui şi pentru că Învierea Domnului este, pentru unele lăcaşuri de cult, prilej de dublă bucurie: praznic împărătesc şi ziua hramului bisericii. În plus, în România există în acest moment doar 12 zile libere consacrate prin lege în afara sărbătorilor de duminică, dar de regulă patru dintre ele coincid cu zilele de weekend.

Cu toţii ne dorim ca România să fie la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană la toate capitolele. România este însă printre ţările cu cele mai puţine zile declarate legal nelucrătoare, iar cea mai mare sărbătoare a creştinismului, Paştele, cu cele mai profunde semnificaţii, ar trebui să fie marcată în mod solemn în toate cele trei zile ale sale. Dintre ţările Uniunii Europene, Belgia este de departe cea care acordă cele mai multe zile libere muncitorilor, cu un total de 24 de sărbători legale în 2012. Alte ţări europene cu un număr mai mare de sărbători legale decât al nostru sunt: Ungaria (17 zile), Bulgaria (15 zile), Slovacia (14 zile), Malta (14 zile), Polonia (13 zile), Portugalia (13 zile).

Aş mai adăuga că transformarea în lege a acestei propuneri legislative se impune şi pe fondul atacurilor la care este supusă Biserica Ortodoxă Română în ultima perioadă. După ce s-a lansat ideea belicoasă a legalizării parteneriatelor între persoanele de acelaşi sex, mai nou, unii dintre aşa-zişii aleşi ai neamului vor să scoată şi religia din şcoli! Este inadmisibil cum personaje ajunse în Parlament pe spatele USL îşi permit cu nonşalanţă să arunce cu noroi în Biserica noastră şi în tot ce are ea mai sfânt: familia, armonia, pacea, creşterea şi educarea copiilor întru Hristos. Poate şi din această cauză se impune să avem cât mai multe zile libere, nelucrătoare, îndeosebi cu prilejul sfintelor sărbători religioase, păstrate încă cu evlavie, emoţie şi respect de câtre marea majoritate a românilor.

Domnul Mircea Lubanovici:

"Românii trebuie promovaţi ca profesionişti în orice piaţă a muncii!"

Săptămâna trecută am asistat la o discuţie oficială despre modul în care sunt priviţi românii în piaţa muncii din afara graniţelor şi despre soluţiile pe care trebuie să le căutăm împreună cu omologii noştri din alte state pentru ca aceştia să poată fi integraţi cu uşurinţă ca profesionişti în toată Uniunea Europeană.

Mulţi dintre românii pe care îi reprezint au ales ca mediu de dezvoltare profesională Statele Unite ale Americii, Australia sau Noua Zeelandă tocmai pentru a le fi recunoscute şi recompensate performanţele aşa cum se cuvine, la cel mai înalt nivel. Dar, cu toate acestea, o mare parte dintre cele 3 milioane de români încă sunt stigmatizaţi în piaţa muncii din Europa.

La fel cum întâlnirea de săptămâna trecută cu reprezentanţii Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord a ridicat problema "de ce pleacă profesioniştii din România", tot astfel îi întreb pe guvernanţi: când veţi accepta propunerile şi insistenţele noastre de a-i răsplăti corespunzător pe românii talentaţi şi muncitori? Dar, mai ales, când le veţi dovedi membrilor Uniunii Europene că ne merităm statutul de europeni şi că, dacă nu avem suficiente resurse pentru a ne păstra valorile, măcar să le ajutăm să fie integrate într-o societate care le răsplăteşte atât financiar, cât şi cu respect.

Sunt convins că, indiferent de orientarea politică, cei care au fost prezenţi alături de mine la discuţiile cu domnul Keith Vaz, Preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor, au primit cu bucurie dovada clară a interesului pentru integrarea corespunzătoare a românilor în piaţa muncii din Marea Britanie. Dar, pentru ca acest lucru să se realizeze, din păcate nu este suficientă simpla acceptare a sprijinului străin. Trebuie să luăm atitudine din interior! Trebuie să ne recunoaştem talentele şi să promovăm imaginea de specialişti în domenii precum IT, medicină, cinematografie, cercetare ştiinţifică etc.

Dar înainte de toate, stimaţi colegi, ar trebui să construim şi în România o piaţă atractivă, pe care cei ce au părăsit ţara doar din considerente profesionale să o accepte ca pe o invitaţie de reconectare cu pământul natal.

Dintotdeuna am susţinut că locul românilor este în România, dar în acelaşi timp susţin cu tărie faptul că toţi oamenii se nasc liberi şi au dreptul de a alege unde vor să locuiască. Dacă emigrarea medicilor din România aduce pierderi imense pe multe planuri, eu nu consider o soluţie democratică îngrădirea drepturilor cetăţenilor în ceea ce priveşte emigrarea. Consider că este o datorie a guvernului actual de înfiinţare şi implementare a unor programe care să fie destul de atractive pentru profesionişti, prin care să fie motivaţi cu lucruri concrete să rămână în România. Consider că există multe soluţii de promovare a profesioniştilor noştri pe plan mondial, dar datoria noastră faţă de cetăţenii români este în primul rând aceea de a-i integra pe piaţa muncii din România.

Plecările masive în străinătate ale specialiştilor formaţi de noi cu costuri imense vor putea fi reduse numai atunci când vom trata cu responsabilitate valorile intelectuale şi calităţile specialiştilor noştri, dându-le drepturile conform atribuţiilor şi cerându-le datoria conform investiţiilor statului român.

Domnul Mircea Lubanovici:

"Săraca Constituţie"

Mult discutata revizuire a Constituţiei României care, în treacăt fie spus, reprezintă o prioritate a actualei puteri, a mai "consumat" în ultimele zile încă "un episod" în două "acte".

Astfel, la începutul săptămânii trecute Camera Deputaţilor a respins Proiectul de revizuire a Constituţiei înaintat de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi susţinut de Partidul Democrat Liberal. Aşa cum am susţinut în repetate rânduri, această propunere avea în conţinutul său, în primul rând, voinţa electoratului exprimată la referendumul din 2009, adică un Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.

În partea a doua a săptămânii - mai precis joi, 23 mai - premierul Victor Ponta continuă cu cel de al doilea act, marcat de un anunţ important: Comisia de modificare a Constituţiei trebuie să înceapă să lucreze "la turaţie maximă", astfel încât calendarul pentru modificarea legii fundamentale să poată fi respectat şi cel târziu la sfârşitul lunii octombrie să avem referendum pentru modificarea Constituţiei: "Adoptarea la Senat până în vacanţa de vară, adoptarea în Cameră la toamnă şi referendum cel târziu la sfârşitul lui octombrie".

Stimaţi colegi, din cele constatate de către noi toţi până în prezent, avem de toate, numai textul final, referitor la modificările dorite, nu-l avem încă.

Conform celor declarate, acest lucru rămâne, în continuare, pe seama Comisiei de modificare a Constituţiei, care probabil se va limita, aşa cum au declarat în mai multe rânduri cei doi lideri importanţi ai opoziţiei, la vreo două-trei modificări, care după părerea mea nu vor rezolva nici pe departe problema de fond a "legii supreme".

Am readus în discuţie această problemă tocmai pentru a evidenţia cât de puţin este respectată voinţa românilor de către guvernanţi. Un număr de parlamentari votat de poporul român cu o largă majoritate la referendumul din 2009 pare să nu fie un lucru foarte important şi de luat în seamă pentru actualii guvernanţi. La fel de surzi vor rămâne şi la solicitările noastre de a aduce o modificare la articolul 48 alineatul (1) din Constituţie, care se referă la familie. Consider că o modificare la acest articol din Constituţie în care să fie specificat în mod clar că: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (în care soţul este barbat şi soţia femeie)" este primordial şi va trebui introdus acest amendament în noua Constituţie.

Poporul român este un popor care se declară creştin de mii de ani. În consecinţă, noi nu putem ignora legea lui Dumnezeu, dorinţa poporului român, precum şi dorinţa majorităţii parlamentarilor.

Cu cât sunt mai multe voci care spun adevărul despre modul în care este revizuită Constituţia, cu atât încercările de fraudare, interesele personale şi dezinteresul faţă de dorinţa cetăţenilor care ne-au ales vor fi demascate şi oprite, spre binele românilor din ţară, precum şi a românilor de pretutindeni.

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Premierul-jucător!"

Vreau să accentuez asupra unor cazuri flagrante de ingerinţe nejustificate în sistemul de justiţie din ultima perioadă, ale primului-ministru Victor Ponta. Domnia sa, a avut două declaraţii neconforme cu calitatea sa de membru al Guvernului, mai ales ca premier, din punctul de vedere al respectării separaţiei puterilor în stat şi al independenţei fără echivoc a justiţiei.

Un prim derapaj de la prerogativele sale constituţionale şi de fişă a postului a avut loc la ceremonia de învestire a noii conduceri a Ministerului Public. Cu acel prilej, primul-ministru şi-a spus public doleanţa de a nu mai vedea procurori anchetând oameni de la ţară. "Cu o singură ocazie o să mai comentez din funcţia publică activitatea Parchetului, atunci când o să cer să transmiteţi publicului rezultate, ce s-a întâmplat, e vinovat, e nevinovat x, y, important este ca activitatea să fie conform legii, dar să fie şi comunicată, pentru că altfel comunică alţii în locul dumneavoastră (...) Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii ’50, cu procurori veniţi din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă.", le-a indicat premierul procurorilor. Orice om de bună sau mai puţin bună-credinţă vede cu ochiul liber amestecul direct al lui Ponta în activitatea Ministerului Public. O asemenea "directivă" de genul "nu vreau să mai văd" constituie un abuz de putere, un amestec direct în atribuţiile justiţiei, dar şi o încălcare a demnităţii procurorilor români.

O a doua declaraţie publică incompatibilă cu funcţia şi statutul domniei sale a fost cea prin care Ponta şi-a manifestat public dorinţa de a nu fi condamnată o persoană, în speţă fostul fotbalist Gică Popescu. Concret, Ponta a spus răspicat că nu ar agrea ca fostul mare fotbalist român să primească o pedeapsă privativă de libertate. Faptul că primul-ministru are simpatiile sale este uman şi de înţeles. A le exprima însă în public, înaintea acordării sentinţei în "Dosarul Transferurilor", cu menţiunea că lui nu i-ar pica bine să îl vadă pe Gică Popescu după gratii, este cu totul altceva, respectiv o nouă încălcare a independenţei justiţiei.

Aceste două declaraţii, precum şi câteva anterioare, încalcă dispoziţiile naţionale, dar şi ale legislaţiei internaţionale, care consacră independenţa judecătorilor şi procurorilor drept valori esenţiale într-o democraţie şi într-un stat de drept, acestea trebuind respectate de oricine, indiferent de funcţia ocupată. Potrivit art. 2 alin (4) din Legea nr.303/2004, "Orice persoană, organizaţie, autoritate sau instituţie este datoare să respecte independenţa judecătorilor", iar art. 62 alin.(4) din Legea nr. 304/2004 stipulează că "Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice". Inclusiv, pe cale de consecinţă, în relaţia cu primul-ministru al Guvernului României.

Astfel de "dovezi de susţinere" a independenţei justiţiei sunt păguboase pentru cariera premierului. Probabil că domnia sa s-a molipsit în sens negativ de la partenerul său de coabitare, preşedintele-jucător, şi doreşte să-i calce pe urme, devenind premier-jucător. Sau, mai grav, Victor Ponta are reminiscenţe din timpurile în care a fost el însuşi procuror. În oricare din cele două situaţii, premierul s-a aşezat pe lângă lege prin ieşirile publice mai sus menţionate. Datoria sa este să sprijine din punct de vedere administrativ buna funcţionare a parchetelor şi a instanţelor, nu să îşi dea cu părerea despre ceea ce trebuie să facă procurorii sau ce decizie să dea instanţele. Ponta nu trebuie să influenţeze nici un fel de autoritate şi putere a statului, nici măcar cu un semn de întrebare ce poate trăda o potenţială implicare. Prin ceea ce face însă, primul-ministru se dovedeşte a fi la fel ca personajul pe care până nu demult îl hulea şi de a cărui practici anticonstituţionale se delimita cu vehemenţă.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Într-o lume în care există tot mai multe provocări pentru tânăra generaţie, în care reperele şi valorile adevărate sunt tot mai diluate în tumultul cotidianului, avem nevoie tot mai mult, ca stat european, să ne cunoaştem şi să ne întoarcem la reperele istorice adevărate. Este important pentru noi toţi, cetăţeni români majoritari şi cetăţeni români din comunităţile minorităţilor naţionale, să ştim şi să cinstim memoria înaintaşilor noştri, oameni de valoare prin a căror activitate s-a făurit statul român.

Acesta este motivul pentru care consider a fi oportună declararea zilei de 11 octombrie - Ziua Şcolii Ardelene. Şcoala Ardeleană a fost una dintre cele mai importante mişcări culturale, educaţionale şi sociale care a pus bazele unei construcţii identitare a naţiunii române moderne.

Elitele româneşti, reprezentate prin nume de marcă ale Şcolii Ardelene, precum Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu, dar şi întreaga clasă intelectuală pe care au creat-o prin ideile lor în toate cele trei principate româneşti istorice, au militat pentru unitatea poporului român într-o singură formaţiune politică, întemeiată pe unitatea originară a limbii românilor din întregul spaţiu locuit de aceştia, peste graniţele vremelnice, instituite de vitregiile istoriei.

Este momentul să recunoaştem prin instituirea acestei zile oficiale a Şcolii Ardelene că această mişcare a reprezentat kilometrul zero al celor mai valoroase idei şi opere care ne definesc genetic, istoric şi sociologic în aria de cugetare a Europei. Reprezentanţii valoroşi ai acestei mişcări au contribuit la crearea unei gândiri româneşti care ne ghidează şi astăzi.

Şcoala Ardeleană merită cinstită astăzi de noi, prin evenimente şi manifestări culturale permanente, dar şi ocazionate de instituirea unei zile de omagiere care să ne aducă aminte de misiunea pe care o avem pentru România, ţară cu origini străvechi, dar parte importantă a civilizaţiei europene.

Domnul Vasile Mocanu:

"Să nu uităm de aeroportul din Iaşi!"

Eu nu cred că un proiect mare trebuie blocat de ambiţii politice. Eu cred că orice proiect de anvergură trebuie sprijinit de toate forţele politice responsabile, indiferent că sunt la putere sau în opoziţie.

Pentru ieşeni, un astfel de proiect este reprezentat de modernizarea şi dezvoltarea aeroportului internaţional Iaşi. De altfel, în campania electorală din 2012, toţi candidaţii USL au declarat că vor sprijini, fără ezitare, această investiţie majoră. Să nu uităm că zeci de mii de ieşeni muncesc în străinătate, iar transportul aerian reprezintă cea mai rapidă, dar şi cea mai sigură modalitate de a te întoarce acasă. Măcar din când în când. De aceea, eu nu voi înceta să lupt, cu puterile mele de parlamentar, pentru realizarea acestei investiţii atât de necesare Iaşiului şi ieşenilor!

În acest context, consider neavenite toate speculaţiile celor care văd în tergiversarea acestui proiect tot felul de şicane între forţele politice. În opinia mea, Guvernul şi CJ Iaşi trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea promisiunii făcute ieşenilor. Aşa cum Guvernul României a sprijinit investiţiile făcute în cadrul altor aerogări, mi se pare normal ca administraţia centrală să participe şi la modernizarea aeroportului din Iaşi! Ştiu că este greu din punct de vedere financiar, dar mai ştiu că genul acesta de investiţie se amortizează extraordinar de repede, prin beneficiile deosebite pe care le aduce!

Domnilor guvernanţi, Iaşiul are nevoie de un mare aeroport internaţional!

Nu pentru PSD, nici pentru PNL sau PDL, ci pentru ieşeni.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Mineritul românesc are soluţii pentru viitor, dar încă se împotmoleşte în lipsa de decizie!"

Ca o justificare a situaţiei dramatice în care se află de ani de zile sectorul industriei miniere din România, în mod special cel al industriei de extracţie a huilei energetice, oamenii politici şi guvernanţii invocă, cel mai des, lipsa unor soluţii coerente, categorice, care să ne arate drumul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a salva minele de la închidere şi pentru a valorifica la potenţial maxim această resursă pe care, nu întâmplător, românii o numeau "aurul negru".

După ani şi ani de reforme ratate în acest domeniu, după ce multe exploatări miniere au fost închise şi distruse, după ce statul - ca patron al acestui sector economic strategic - nu a găsit modalităţile prin care să optimizeze balanţa contabilă a companiilor miniere de stat, aşa-zişii specialişti ai partidelor politice aflate la putere îşi demonstrează, cu fiecare zi ce trece, ineficienţa, ca să nu spun incompetenţa faţă de perspectiva imediată, pe termen mediu şi pe termen lung a acestui sector de activitate.

Zi de zi, atunci când vine vorba despre sectorul minier, cu precădere despre cel din Valea Jiului, auzim din gura actualilor miniştri de resort doar de soluţii care vorbesc despre închideri de mine şi disponibilizări de personal. Cred că o astfel de abordare este cât se poate de greşită şi am să vă argumentez şi de ce.

Cu ceva vreme în urmă, în organizarea comunităţii locale din Valea Jiului, la Petroşani a avut loc un workshop dedicat analizării soluţiilor de viabilizare a sectorului minier şi termoenergetic din ţara noastră. Cu acest prilej, cercetători de valoare din industria energetică românească, din cadrul mediului academic, de la Universitatea din Petroşani şi din cadrul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România au adus în atenţia opiniei publice o serie de soluţii care, în cazul în care ar fi preluate de cei care sunt răspunzători de luarea marilor decizii cu privire la guvernarea ţării, nu doar că ar putea salva ceea ce a mai rămas din industria extractivă din România, dar ar putea transforma această activitate într-un punct forte în balanţa economică a ţării noastre. Nici un membru al Guvernului Ponta nu s-a arătat însă interesat de acest seminar de dezbatere de la Petroşani, în ciuda invitaţiilor oficiale lansate de organizatori, pentru că dezinteresul pare a fi atitudinea la ordinea zilei a Guvernului Ponta atunci când vine vorba despre Valea Jiului în mod special şi despre România în general.

Am promis la vremea respectivă, într-o altă declaraţie politică, că voi aduce în atenţia dumneavoastră dovada faptului că există soluţii pentru salvarea Văii Jiului, că există soluţii pentru dezvoltarea Văii Jiului, chiar în acest sector de activitate care este mineritul şi industria termoenergetică, subiecte atât de mult hulite, în ultimii ani, de economişti şi politicieni, deopotrivă. Astăzi, sunt în măsură să vă prezint doar câteva dintre aceste soluţii, identificate şi prezentate în raportul final al workshopului desfăşurat în luna aprilie la Petroşani.

Exploatarea resurselor minerale utile din România poate fi un motor de creştere economică a României şi de ieşire din criză numai dacă se găsesc căile politice şi administrative necesare pentru ca aceste resurse să fie extrase în interes naţional. Mai mult decât atât, putem vorbi de relansarea industriei miniere, ca motor al dezvoltării economice, doar în condiţiile în care industria minieră stă la baza altor industrii consumatoare de produse minerale şi energetice, pentru a creşte gradul de prelucrare şi valoarea adăugată a acestora.

În acest sens, principalele concluzii, idei şi propuneri sunt:

Necesitatea implicării mai active a statului român în exploatarea resurselor minerale. Se apreciază ca trebuie regândită legislaţia, în aşa fel că resursele minerale, terenurile de la suprafaţă ş.a. să se constituie în capital, ca participaţie a statului român în diferite asocieri cu investitorii privaţi.

Se consideră necesară reînfiinţarea unui departament în cadrul Ministerului Economiei care să se ocupe de gestionarea exploatării şi valorificării superioare a resurselor minerale utile. Această decizie ar fi şi un semnal pentru investitori că există o strategie de exploatare a resurselor minerale utile în România.

Schimbarea legislaţiei, în sensul flexibilizării redevenţelor şi taxelor legate de resursele naturale, în favoarea statului român (de exemplu: o redevenţă mai redusă pe o perioadă de recuperare a investiţiei şi o redevenţă de 80% pe restul perioadei de exploatare).

Înfiinţarea unui fond de stabilizare (care poate fi un instrument de macrostabilitate), după modelul Norvegiei - care a ajuns la 50% din PIB - şi a altor state, alimentat cu resurse financiare provenite din valorificarea zăcămintelor de resurse naturale, cu rolul de a diminua din impactul fluctuaţiilor preţurilor pe piaţa resurselor şi din care se pot extrage cote bine reglementate pentru sănătate, educaţie şi infrastructură.

Înfiinţarea unui oficiu de contabilitate a investiţiilor, cheltuielilor şi veniturilor din domeniul resurselor, în vederea stabilirii produsului naţional net ecologic - care poate fi şi un indicator economic al unei dezvoltări durabile (de exemplu: PIB-ul poate creşte, iar PNN poate scădea - ceea ce indică o creştere economică falsă).

Modificarea legislaţiei în sensul unor salarii stimulative ale persoanelor implicate în procesul de gestionare a resurselor naturale şi creşterea la nivel descurajant a pedepselor, pe măsura prejudiciilor aduse interesului naţional, şi formarea de mecanisme de recuperare a pagubelor produse.

Crearea unor mecanisme care să elimine firmele intermediare de "consultanţă" de la negocierea contractelor dintre statul român şi companiile miniere străine (care, cel mai adesea, sunt suspectate de corupţie internaţională).

Încurajarea capitaliştilor autohtoni pentru a investi în domeniul exploatării şi valorificării resurselor naţionale (în acest fel sunt şanse mai mari ca profitul să rămână în ţară!).

Luarea măsurilor necesare pentru formarea de specialişti, atât cu studii superioare, cât şi cu studii medii, în domeniul exploatării şi valorificării resurselor minerale utile, într-un număr suficient, cerut de piaţa muncii, chiar în condiţiile în care activitatea minieră în România s-a redus foarte mult, întrucât s-a constatat că există o penurie de personal corespunzător calificat.

Susţinerea formării specialiştilor cu studii universitare în domeniul extragerii şi valorificării resurselor, prin introducerea obligativităţii companiilor ce desfăşoară acest obiect de activitate de a avea în structura de personal cel puţin un astfel de specialist cu normă întreagă.

Revigorarea cercetării, prin stimularea universităţilor de profil din România de a se implica mai activ în activitatea de cercetare din acest domeniu. S-a constatat că activitatea de cercetare în domeniul extragerii resurselor minerale utile s-a diminuat considerabil datorită "privatizării" institutelor de cercetare-proiectare din domeniu. Noii patroni s-au limitat la schimbarea destinaţiei terenurilor şi a clădirilor existente în patrimoniul acestor institute.

Stimularea investiţiilor în domeniul industriilor de prelucrare a resurselor minerale şi energetice (de exemplu: metalurgia neferoaselor ş.a.), pentru a creşte valoarea adăugată a acestor produse.

S-a evidenţiat faptul că nu întotdeauna proiectarea şi realizarea închiderii minelor a fost gândită într-un mod responsabil, în sensul redeschiderii eficiente a acestora sau pentru recuperarea unor resurse auxiliare.

În România, ca şi în multe alte ţări, lipseşte o strategie naţională privind baza de materii prime minerale. Realizarea unei prognoze pe termen lung în condiţiile noastre nu se poate face decât printr-o hotărâre la nivelul Guvernului şi cu sprijinul lui.

Să se înfiinţeze un Consiliu Ştiinţific Consultativ pe probleme de minerit şi energie la nivel naţional, care să funcţioneze pe lângă Ministerul Economiei, în competenţa căruia să intre discutarea problemelor strategice ale dezvoltării mineritului şi energeticii şi analiza proiectelor de lege şi a hotărârilor privind industriile minieră şi energetică. Consiliul va avea menirea de a contribui la susţinerea ministerului în analiza şi luarea deciziilor în marile probleme de valorificare a resurselor minerale şi energetice ale ţării. Din consiliu ar urma să facă parte cei mai reprezentativi specialişti din învăţământul superior, cercetare şi producţie.

Consiliul Ştiinţific Consultativ pe probleme de minerit şi energie ar trebui să elaboreze şi să determine:

Prognoza de dezvoltare a Complexului de materii prime minerale (CMM), între care şi prognoza scenariilor defavorabile;

Nevoile mondiale de diferite materii prime minerale;

Influenţa CMM asupra mediului înconjurător;

Deficitul de resurse minerale primare, între care şi de apă;

Efectuarea unui audit economic al întreprinderilor miniere şi energetice;

Asigurarea cu informaţii privind realizările mondiale;

Promovarea noilor tehnologii - principala forţă de evoluţie a CMM şi a energeticii.

Analiza contractelor de privatizare a companiilor şi de concesionare a zăcămintelor de resurse naturale, în vederea cuantificării pierderilor produse poporului român; identificarea reprezentanţilor statului, şi nu numai, vinovaţi de atingerea intereselor naţionale şi tragerea lor la răspundere, pe măsura pagubelor produse; identificarea modalităţilor legale de denunţare şi/sau renegociere a clauzelor contractuale sau a contractelor în integralitatea lor care contravin interesului statului român, pentru repunerea în drepturi a interesului naţional; creşterea gradului de transparenţă, prin publicarea contractelor şi a clauzelor contractuale (pentru cele în curs şi cele noi) în integralitatea lor, pentru a fi supuse spre analiză cetăţenilor români, proprietarii de drept ai avuţiei naţionale.

Mai mult decât atât, dincolo de cei câţiva paşi importanţi făcuţi în ultimii ani în ceea ce priveşte reorganizarea sectorului termoenergetic din România, avem la îndemână câteva soluţii pentru a transforma acest sector de activitate economică generatoare de mii de locuri de muncă dintr-o povară într-un factor de creştere al puterii economice a României în spaţiul european.

În acest sens, este necesar să fie luată o simplă decizie care să ţină cont de următoarele idei şi propuneri de acţiune, aşa cum au fost ele identificate de cei mai buni specialişti ai României în domeniu.

Finalizarea organizării Complexului Energetic Hunedoara, ce include grupurile energetice Paroşeni şi Mintia. Pentru supravieţuirea acestora pe piaţa energetică se apreciază ca necesar ca aceste centrale (şi toate celelalte termocentrale din România, care funcţionează pe cărbune) să vândă energie într-un mixt cu energia produsă de hidrocentrale şi centralele nucleare, pentru diminuarea preţului de livrare. Menţinerea vieţii sociale în Valea Jiului este dependentă de existenţa mineritului carbonifer. Restrângerea activităţii miniere a condus la depopularea zonei. Pentru asigurarea vieţii sociale, alături de alte soluţii (ecoturism, activităţi de interes local şi regional) se apreciază ca necesară asigurarea unei activităţi miniere pentru realizarea unei producţii de 3 milioane de tone de cărbune/an.

Pentru susţinerea mineritului din Valea Jiului se propune încă o soluţie, şi anume de creştere a capacităţii de producţie energetică a termocentralei Paroşeni (prin construirea unui grup energetic suplimentar, de cca. 300MW, în sistem de cogenerare, energie electrică şi agent termic, în cadrul unei conurbaţii dependentă de sistemul de termoficare) care să consume o capacitate de producţie anuală de cca. 3 milioane de tone de huilă, realizată din minele din Valea Jiului. Acestea urmând să furnizeze cărbune doar pentru termocentrala Paroşeni, care îndeplineşte toate condiţiile impuse de mediu şi din punct de vedere al randamentului de ardere a cărbunelui (actualul grup energetic fiind modernizat). De asemenea, transportul cărbunelui de la minele active la Paroşeni este mult mai ieftin decât până la Mintia. Mai mult decât atât, gazul metan din minele de cărbune active şi închise corespunzător se poate constitui în sursă energetică suplimentară pentru această termocentrală (şi poate reduce costul curentului electric).

Varianta de creştere a capacităţii termocentralei Paroşeni este mai avantajoasă, în contextul economico-social din ţara noastră şi pentru Valea Jiului, decât varianta de retehnologizare a termocentralei Mintia, întrucât: actualul grup energetic de la Paroşeni este modernizat şi este implementat programul de desulfurare; se reduc investiţiile, deoarece termocentrala Mintia este neretehnologizată şi dispune de utilaje şi echipamente ruseşti, depăşite tehnologic şi cu randamente reduse, care necesită modernizări şi reabilitări tehnice; se reduc costurile, prin eliminarea transportului cărbunelui; se pot creşte randamentele, prin prepararea cărbunelui. Adoptarea acestei variante necesită o decizie politică.

Este necesară retehnologizarea minelor active din Valea Jiului pentru creşterea productivităţii muncii, în aşa fel încât cu maxim 8000 de angajaţi să se poată extrage cca. 3 milioane de tone de cărbune pe an.

Îmbunătăţirea calităţii cărbunilor energetici, prin reconsiderarea proceselor de preparare a acestora, poate contribui la reducerea costului energiei electrice (se va elimina transportul sterilului până la termocentrală, va creşte puterea calorifică etc.)

Opţiunea pentru producerea energiei electrice prin arderea unui cărbune de slabă calitate, cu conţinut ridicat de cenuşă - aşa cum se procedează în prezent - generează poluare (prin uriaşele depozite de cenuşi produse şi prin trimiterea în atmosferă de substanţe nocive, produse la ardere) şi este ineficientă din punct de vedere economic. Fiecare procent de cenuşă în plus în cărbunele supus arderii are următoarele efecte negative: determină o pierdere de putere calorică de 0,1-0,15 kcal/kg, necesită arderea a 0,5kg de cărbune în plus pentru producerea fiecărui kWh, determină o pierdere de masă combustibilă ca urmare a arderii incomplete, implică creşterea cu 0,13% a consumului de energie electrică pentru nevoile interne ale termocentralei, necesită un mare număr de ore suplimentare pentru repararea agregatelor, determină creşterea cheltuielilor capitale pentru achiziţionarea de dispozitive suplimentare necesare "gospodăririi" cantităţilor imense de cenuşă rezultată la ardere, determină o creştere cu 0,6-1,5% a consumului de combustibil de amorsare pe unitatea de masă de cărbune aprins.

Aşa cum demonstrează experienţa ţărilor mari producătoare de energie pe baza activităţii termocentralelor, este indubitabil mai rentabilă arderea unui cărbune de bună calitate, obţinut în urma preparării.

Compararea preţului energiei şi efectul de seră produse în urma arderii cărbunilor, cu cele generate de sursele nucleare sau neconvenţionale (fotovoltaice) este falsă, atâta timp cât nu se socotesc cheltuielile cu stocarea deşeurilor nucleare, cu riscul generat de avarierea centralelor nucleare, cheltuielile şi efectele asupra mediului generate de exploatarea unor componente utilizate la echipamentele energetice neconvenţionale etc.

Valorificarea gazului metan din zăcămintele de cărbuni din Valea Jiului (în special a celor închise). În acest sens, proiectarea închiderii minelor trebuie să ţină seama de extragerea gazului metan (de exemplu: să fie menţinută în subteran coloana de aer comprimat, drept cale pentru evacuarea gazului metan). Poate fi una din căile de reducere a costului de exploatare a cărbunelui.

Se remarcă o slabă colaborare dintre unităţile miniere din Valea Jiului şi specialiştii din cadrul Universităţii din Petroşani. În acest sens, se impune găsirea de căi de stimulare a implicării specialiştilor de la Universitatea din Petroşani în activitatea acestor unităţi miniere.

Dezvoltarea mineritului din Munţii Apuseni, mare consumator de energie, mai ales prin activităţile de preparare şi prelucrare metalurgică a minereurilor şi respectiv a concentratelor de minereu, ar putea ajuta la dezvoltarea surselor şi capacităţilor de energie electrică, în favoarea celor două termocentrale de la Paroşeni şi Mintia.

Mobilizarea autorităţilor locale din Valea Jiului pentru constituirea unei conurbaţii. Avantajul este dezvoltarea unor proiecte comune (publice şi industriale), pentru atragerea de investiţii europene şi din alte surse. Această idee este sprijinită de existenţa unei populaţii de cca.120 de mii de locuitori - mai mult de un sfert din populaţia judeţului Hunedoara -, concentrată pe o suprafaţă relativ redusă.

Doar din simpla lectură a celor prezentate, este cât se poate de clar că, atunci când se referă la sectorul minier şi termoenergetic din România, oamenii politici o fac deseori fără a ţine cont de datele ştiinţifice ale problemei. Pentru că privind lucrurile acum, după ce aţi aflat că există şi alte soluţii pentru acest domeniu economic şi social, decât ilogicele închideri de mine şi concedieri de personal, sunt convinsă că realizaţi cât de mult rău a putut face clasa politică românească acestui sector economic de anvergură al ţării şi zecilor de mii de oameni care l-au deservit şi încă-l mai deservesc, cu patriotism şi responsabilitate.

Faţă de toate aceste consideraţii, în primul rând dumneavoastră, cei care astăzi guvernaţi destinele acestei ţări, şi în egală măsură noi toţi cei care alcătuim clasa politică românească, avem datoria de a lua decizii responsabile, pentru a pune în practică toate aceste soluţii prin care să contribuim la salvarea mineritului şi la valorificarea inestimabilei resurse energetice cu care ne-a înzestrat bunul Dumnezeu.

Avem soluţii, nu una, ci zeci, pentru a face acest lucru. Ceea ce pare însă că ne lipseşte este puterea de a lua o decizie. O decizie corectă, înţeleaptă, în folosul cetăţenilor şi al ţării. Chibzuiţi măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, şi luaţi decizia corectă pentru Valea Jiului, pentru România!

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Ca deputat şi vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal cred cu tărie că demersul de modificare a Legii fundamentale - Constituţia României trebuie să fie privit cu maximă atenţie şi responsabilitate de către toţi factorii politici implicaţi şi de către opinia publică. În contextul în care acum redefinim o nouă arhitectură constituţională va trebui să privim către viitor - pentru că trasăm funcţionalitatea statului pe termen mediu şi lung, dar şi către trecut - către promisiunile noastre făcute cetăţenilor români.

Acesta este motivul pentru care reamintesc acum faptul că PNL a fost un militant permanent pentru separarea reală a puterilor în stat şi, explicit, pentru întărirea rolului Parlamentului, cu respectarea funcţiei sale de bază - cea de legiferare.

Astfel, susţin introducerea în noul proiect constituţional a unor prevederi clare şi fără echivoc în acest domeniu. De aceea, apreciez a fi un punct deosebit de important faptul că Parlamentul României trebuie să constituie cea mai puternică forţă legislativă. De-a lungul timpului am vorbit de nenumărate ori de necesitatea limitării numărului ordonanţelor de urgenţă şi mai ales de faptul că acestea trebuie emise doar în caz de maximă urgenţă pentru un domeniu. Pentru aceasta este nevoie să se limiteze situaţiile când pot fi emise OUG. Acestea nu ar trebui să poată fi emise în domeniul de reglementare al legilor organice şi ar trebui să se limiteze efectelor acestora în timp (maximum 30 de zile din momentul intrării proiectului de lege privind aprobarea OUG în dezbaterea Camerei decizionale).

În egală măsură, ne aducem aminte de perioada 2008 - 2012, când a existat o avalanşă a angajărilor de răspundere din partea guvernului. În noul proiect constituţional va trebui să se prevadă explicit faptul că angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului poate avea loc o singură dată pe sesiune.

Prin introducerea acestor modificări în noua Constituţie a României se va reda Parlamentului rolul de for de dezbatere legislativă şi va creşte responsabilitatea aleşilor pentru iniţiativele promovate, aşa cum menţionăm cu toţii atunci când ne prezentăm în faţa cetăţenilor români pentru a le solicita votul în alegerile legislative.

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Trei luni de campanie pentru persoanele cu dizabilităţi din România"

Poate legea să schimbe mentalitatea?

Se împlinesc mai bine de două luni din momentul în care am demarat la scară naţională campania pentru promovarea şi protejarea prin şi la toate nivelurile a persoanelor cu dizabilităţi din România.

În toată această perioadă, zilnic, am primit memorii, petiţii sau pur şi simplu mi s-au adus la cunoştinţă poveşti de viaţă care, multe dintre ele, nu credeam că pot fi posibile şi care mi-au oferit un tablou pe cât de real, pe atât de grav în ceea ce priveşte situaţia persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră.

Acum, după această perioadă, cred că vă pot oferi şi dumneavoastră, stimţi colegi, câteva repere sau date mai concrete asupra acestui segment de populaţie care are nevoie de sprijinul nostru, atât ca reprezentanţi ai forului legislativ, oameni politici, dar şi ca oameni simpli, semeni de-ai lor care în primul rând au obligaţia morală să îi accepte şi să arate că în România nu ne-am oprit cu toţii la nivelul unei mentalităţi înguste şi dăunătoare.

Lunile acestea mi-am dat seama că îi putem ajuta enorm, printr-o legislaţie adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilităţi, care să le ofere şansa să muncească decent, să fie reprezentaţi în toate palierele societare, să nu mai fie discriminaţi sau trataţi, şi prin lacunele sau depăşirile legislative, drept paria ai acestei lumi.

Această perioadă în care am încercat să vorbesc cu cât mai multe persoane cu dizabilităţi din toată ţara, nu numai din colegiul meu, mi-a trezit însă şi o mare dilemă pe care v-o prezint şi dumneavoastră, stimaţi colegi, pentru că aveţi datoria să elaboraţi şi să propuneţi legile cele mai potrivite pentru români.

Pe lângă precaritatea unei legi care să îi protejeze cu succes din toate punctele de vedere, cea mai mare problemă pe care persoanele cu dizabilităţi o au este aceea a mentalităţii. Mentalitatea care îi clasifică drept hanidcapaţi şi stabileşte a priori că locul lor nu este decât la periferia socială. Mentalitatea care le respinge statutul uman, abilităţile şi aptitudinile, lăsându-i fără un loc de muncă. Mentalitatea care face să fie priviţi drept anacronisme umane. Iar pentru aceste lucruri, pentru faptul că ne limităm (întotdeauna!) la aparenţe şi suprafeţe, pentru că nu am fost capabili timp de 23 de ani să ne schimbăm fundamental mentalitatea şi abordarea, mai ales a aspectelor dificile, suntem cu toţii vinovaţi.

Respect şi consider că legea este mai presus de orice. Tocmai de aceea, stimaţi colegi, trebuie să o îmbunătăţim permanent, să o perfectăm, dar să vedem şi să recunoaştem şi carenţele sale.

În acelaşi timp, cu toate eforturile legislative pe care le depunem, nu mă pot întreba cum putem schimba prin sau cu ajutorul lor şi mentalitatea. Nu o putem face constrâns, dar o putem face conştienţi că nicio lege din lume nu ne va face să respectăm şi să protejăm real pe nimeni şi nimic, în special persoanele cu dizabilităţi.

Este un adevăr trist şi, poate, mult prea brutal spus, dar pe care trebuie să îl recunoaştem, pentru că numai aşa prevederile şi rigorile legale pot să-şi (re)capete aplicabilitatea la acel nivel sensibil care ne poate modela pe toţi în aşa fel încât, în România, între lege şi mentalitate să nu mai existe nicio prăpastie.

Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor, nu credeţi că Parlamentul este locul cel mai nimerit pentru ca această prăpastie să dispară?

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"PDL acuză miniştri USL pentru erori ale foştilor miniştri... PDL"

Astăzi, marţi, 28 mai, se dezbate în Camera Deputaţilor cea de a cincea moţiune simplă înaintată de către opoziţie. Este dreptul democratic al oricărei formaţiuni politice de a ataca miniştri prin moţiuni simple. Sunt şi situaţii în care autorii moţiunilor au şi dreptate în susţinerile lor. Dar, din păcate, cel puţin în cazul moţiunilor înaintate de opoziţie în această legislatură, scopul este doar acela de a atrage atenţia opiniei publice că opoziţia face... opoziţie.

Totuşi, în moţiunea care se dezbate astăzi am descoperit un paragraf care este foarte greu de calificat ce reprezintă. Un paragraf unicat aş putea spune, iar colegii cu o vechime parlamentară mai mare la activ cred că nici ei nu au întâlnit aşa ceva.

Paragraful din moţiune care mi-a atras atenţia spune: "Într-o analiză absolut obiectivă asupra contractelor de natură economică dintre societăţile miniere din Valea Jiului şi Complexul Energetic Hunedoara, Curtea de Conturi a României a constatat, într-un raport dat publicităţii la finele anului trecut, că societăţile miniere vând cărbunele sub preţul de cost către termocentralele beneficiare, calificând acest lucru drept infracţiune".

Stimaţi colegi, vă spun sincer, nu sunt la curent cu preţurile practicate de societăţile miniere către termocentralele beneficiare. Dar ştiu că moţiunea simplă îi vizează pe miniştrii Varujan Vosganian de la PNL şi Constantin Niţă de la PSD. Dar constat că de fapt pasajul respectiv îi vizează pe foştii miniştri PDL Adriean Videanu şi Ion Ariton. De ce spun asta? Pentru că am lecturat şi eu mai multe pasaje din Raportul Curţii de Conturi "dat publicităţii la finele anului trecut" şi de acolo rezultă că la Compania Naţională a Huilei SA Petroşani s-a depistat că "În perioada 2009-2011, societatea de stat a pierdut 543,7 milioane lei pentru că a vândut cărbunele la preţuri mai mici decât costul de producţie".Şi, după cum se ştie, în perioada amintită domnii Adriean Videanu şi Ion Ariton au deţinut portofoliile din domeniu.

Nu contest datele de mai sus prezentate în raportul Curţii de Conturi. Şi nimeni nu poate contesta că responsabili de această situaţie au fost cei doi miniştri ai PDL. Dar, în acest caz, de ce deputaţii PDL atacă miniştri USL? Cum nu cred că este vorba (încă) de o reglare de conturi în interiorul PDL, singura explicaţie plauzibilă pentru atacarea unor miniştri USL pentru responsabilităţile unor miniştri PDL este aceea că foştii guvernanţi au mizat pe memoria scurtă a unui segment mai puţin informat al populaţiei, pe superficialitatea unor ştirişti, şi au mers la cacealma. Dacă ţine, ţine, dacă nu, nu. Despre asta cred că a fost vorba. Sau despre lipsa evidentă a lucrurilor ce se pot imputa actualei guvernări, legat de subiectul moţiunii. Evident, nu cred că deputaţii PDL s-au gândit cumva că reprezentanţii USL care vor lua cuvântul la dezbaterile moţiunii îi vor apăra pe miniştrii din guvernele PDL.

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Aşa cum bine ştiţi, ne apropiem cu paşi repezi de 1 iunie, data ce în anul 1925, la Geneva, în cadrul Conferinţei Mondiale pentru Bunăstarea Copilului a fost aleasă pentru a celebra Ziua Internaţională a Copilului. Este cazul să ne îndreptăm atenţia către copii, ce reprezintă viitorul României, viitorul nostru, al tuturor.

Într-o lume în care se promovează intens acordarea ajutorului social, trebuie să fim conştienţi de necesitatea promovării excelenţei. Trebuie să dăm dovadă de iniţiativă şi să fim alături de miile de copii extraordinari, copii cu rezultate excelente la olimpiade şi concursuri internaţionale, copii a căror valoare a fost prea puţin recunoscută de-a lungul timpului de societatea în care trăim.

Nu putem trece atât de uşor cu vederea cinstea şi recunoaşterea internaţională pe care aceşti copii le-au adus ţării noastre, demnitatea cu care au făcut cunoscut numele României la nivel mondial şi mândria pe care au sădit-o în inimile puţinelor persoane care le-au cunoscut performanţele, munca şi sacrificiile depuse.

Trebuie, stimaţi colegi, să demonstrăm că ne pasă! Ne pasă de viitorii medici, avocaţi, ingineri şi, de ce nu, inventatori, ne pasă de copiii ce constituie baza solidă a viitorului nostru, cei ce vor reprezenta în continuare cu mândrie şi drag România la nivel internaţional, copiii excepţionali pe care societatea actuală, mult prea impovarata de griji şi nevoi, pare că i-a uitat.

Domnul Petru Movilă:

"USL către ieşeni: La revedere, Iaşi!"

Un an de guvernare a metamorforzat complet modul în care alianţa din care faceţi parte îşi prezintă discursul politic. De la emisiunile televizate unde nu era minut în care să nu promiteţi lapte şi miere, de la interviurile furtunoase, unde desfiinţaţi orice măsură luată de PDL şi unde demonstraţi cu pixul în mână cât de capabili sunt membrii USL şi câte soluţii au în mânecă şefii alianţei, astăzi, Guvernul dumneavoastră vorbeşte despre abordări responsabile ale actului de guvernare, prudente, care să servească intereselor imediate ale cetăţenilor, dar şi obiectivelor pe termen mediu şi lung ale societăţii româneşti.

Strategia Guvernului pentru perioada 2014 - 2016 este plină de astfel de cuvinte şi abordări cuminţi, contrare comportamentului de dinaintea şi din timpul campaniilor electorale.

Un aspect extrem de important, care mi-a atras atenţia în cele 117 pagini ale strategiei este faptul că regiunea Moldovei şi, implicit judeţul Iaşi, pe care-l reprezint în Parlamentul României, nu există.

În cuvinte frumoase şi bine alese, Guvernul explică milioanelor de votanţi din această regiune faptul că strategia prezentată nu se reduce la obiective şi măsuri sectoriale, ci conţine un proiect de societate menit să refacă spiritul comunitar şi că în acest sens, propune o bună guvernare, care să redea românilor speranţa, demnitatea şi mândria de a trăi în ţara lor.

Însă, din cele 23 de proiecte relevante pentru România, nici unul nu se concretizează aici. Cu greu am găsit judeţul Iaşi, pentru care în toţi aceşti viitori ani de guvernare se pare că nu există decât fonduri pentru finalizarea lucrărilor de modernizare la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie "Cuza Vodă". Atât!

Stimaţi colegi din USL, unde sunt autostrăzile, drumurile naţionale, judeţene şi comunale promise în campanie? Unde este aeroportul şi, mai ales, unde sunt toate acele investiţiii promise din metru în metru în campaniile din teritoriu?

Strategia pentru următorii ani de guvernare USL arată că Iaşiul nu există şi nu contează din punctul de vedere al finanţărilor alocate, deşi bazinul votanţilor PSD este aici, cel puţin spus, semnificativ.

Lista investiţiilor cuprinde începerea lucrărilor şi alocarea de fonduri necesare pentru trei autostrăzi şi nici una nu este mult promisa autostradă Iaşi - Târgu Mureş. În schimb, vedem că se vor aloca bani pentru lucrările la autostrăzile Bucureşti-Braşov, Orăştie-Sibiu, Lugoj-Deva, precum şi lărgirea a 4 benzi ale Centurii Bucureşti Sud, Magistralele 4 şi 5 de metrou, la care se adaugă reabilitări de linii de cale ferată.

Un mic exerciţiu de memorie ne readuce în prim plan Programul de guvernare al USL, capitolul "Marile proiecte de investiţii 2013-2016". Printre altele, menţionăm finalizarea autostrăzii Bucureşti-Arad necesară "pentru a lega România de Europa", a autostrăzii Transilvania şi a tronsonului Braşov-Comarnic, demararea proiectului autostrăzii de Sud Bucureşti - Timişoara, a autostrăzii Vest-Est Târgu Mureş-Iaşi şi finalizarea centurii Bucureştiului la profil de autostradă. Constatăm astăzi că autostrada Iaşi - Târgu Mureş a fost uitată cu desăvârşire.

Guvernul Ponta arată că opoziţia USL a fost bazată doar pe populism ieftin şi demagogie şi ca votanţii USL nu contează. Iaşiul nu există pe harta USL, deşi aici, în campanie, au vărsat sacul cu promisiuni.

Stimaţi colegi, să vă fie ruşine pentru modul în care "vă respectaţi" alegătorii şi pentru modul discriminatoriu în care trataţi un judeţ întreg. Roata se întoarce şi va veni momentul să explicaţi de ce aici nu aţi mişcat un pai şi de ce nu aţi făcut lucrurile promise în campanii cu atâta patos şi dedicaţie!

Alegătorii încă aşteaptă.

Domnul Petru Movilă:

"Insolvenţa Guvernului USL"

La mai bine de un an de zile de când s-a schimbat ordinea politică, Ponta a realizat că este criză şi că primăriile nu mai au forţa necesară să facă faţă situaţiei financiare dificile. Aşa că, rapid, a căutat un proiect de lege făcut de fosta guvernare Boc, i-a schimbat numele şi şi-a pus propria-i semnătură, aşa cum îi stă bine unui premier obişnuit cu plagiatul.

Proiectul minune, intrat în vigoare de vinerea trecută, păstrează forma dată de guvernarea anterioară şi pe care membrii PSD de la acea vreme au respins-o ferm şi fără teama de a greşi, aşa cum au declarat la acel moment. Extrem de conservatori, membrii PSD au păstrat şi ideile criticate extrem de dur în opoziţie, uitând, de la putere, să aducă îmbunătăţirile şi modificările pe care le tot promovau atunci.

Fără să se mai chinuie să mai şi gândească, astăzi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Ponta încalcă principiul autonomiei locale, permite aproape oricui să ceară insolvenţa unei primării, dar mai ales nu protejează mediul economic şi apără primarii, chiar dacă au administrat prost fondurile şi au dat dovadă de rea-credinţă.

Ordonanţa de Guvern privind criza financiară şi insolvenţa ridică semne serioase de întrebare şi are aspecte discutabile. În primul rând, nu pot să nu subliniez faptul că această ordonanţă încalcă flagrant principiul autonomiei locale, dat fiind faptul că la intrarea în insolvenţă, administratorul judiciar preia controlul primăriei sau consiliului judeţean şi exercită temporar atribuţiile conferite de lege primarului sau preşedintelui CJ, în numele şi pe contul acestuia.

În plus, conform ordonanţei, primăriile care au acumulat arierate pot să intre în insolvenţă pentru ca firmele care înregistrează creanţe faţă de administraţiile respective să-şi poată recupera datoriile fără să blocheze activitatea edililor. Nimic mai fals în această afirmaţie, stimaţi colegi. În spatele acestei iniţiative stă dorinţa de a camufla iresponsabilitatea unor primari care şi-au rezolvat proiectele edilitare pe banii firmelor constructoare pentru ca apoi să le trântească acestora uşa în nas. Datoriile vor fi eşalonate, în urma declanşării insolvenţei, pentru perioade de 5 - 10 ani, decapitalizând astfel, şi poate chiar împingând spre faliment firmele trase în piept. La fel se va întâmpla şi în cazul băncilor.

Un alt aspect care ridică semne serioase de întrebare este cel legat de condiţiile în care o primărie poate intra în insolvenţă. Acestea sunt minimale şi oferă şansa aproape fiecărui edil să ceară insolvenţa propriei localităţi, fără nicio sancţiune pentru acest lucru. În stare de insolven?ă, primarul sau preşedintele consiliului judeţean, a căror proastă gestionare a bugetului a dus la colapsul financiar, rămân în funcţii, luându-şi de pe cap responsabilitatea plăţii datoriilor, care cade în atribuţiile administratorului judiciar. În plus, în ordonanţă nu se precizează nici ce se va întâmpla cu primăria respectivă dacă după trei ani nu iese din insolvenţă.

Astfel că, stimaţi colegi, insolvenţa primăriilor în forma de astăzi nu este altceva decât cea mai mare ţeapă pe care Guvernul USL, condus de Victor Ponta, se pregăteşte să o tragă băncilor care au creditat unităţile administrativ-teritoriale, firmelor care au lucrat la proiectele administraţiilor locale, dar mai ales contribuabililor, ai căror bani s-au gestionat iresponsabil şi s-au dus pe apa sâmbetei.

De la înălţimea celor 70 de procente, USL aruncă România în faliment. După un an de guverare USL, când nu s-a concretizat nici măcar 10 la sută din ce s-a promis, se poate constata că USL este la un pas de a-şi declara insolvenţa. Primăriile sunt doar primul pas. În cel mai scurt timp, Guvernul va face acelaşi lucru, intrarea sa în faliment fiind generată de incapacitatea de a face ceea ce promite.

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

Stimaţi colegi, vreau să salut iniţiativa Partidului Naţional Liberal care a adoptat ieri rezoluţia "Românii de pretutindeni - resursa vitală a modernizării României". A?a cum se precizează şi în textul proiectului, este nevoie ca la nivelul ?ării noastre să existe o abordare nouă, care să creeze puntea de legătură între comunităţile româneşti din afară şi România prin angajarea dinamică a românilor de pretutindeni în procesul de transformare a statului. De asemenea, comunităţile româneşti trebuie să fie implicate în promovarea imaginii şi intereselor României prin stabilirea unei relaţii de parteneriat, prin dialog şi comunicare orientate către susţinerea intereselor naţionale şi către consolidarea identitară a comunităţilor românilor de pretutindeni.

Pentru atingerea acestor obiective legate de implicarea românilor de pretutindeni în susţinerea dezvoltării ţării şi a promovării imaginii sale Partidul Naţional Liberal va pune bazele unui "parteneriat pentru dezvoltare" care va îmbrăca forma unui proiect naţional. Astfel, ne dorim implicarea Guvernului, Parlamentului, celorlalte instituţii ale statului, administraţiei locale, societăţii civile din România, a asociaţiilor românilor de pretutindeni şi a mass-media pentru a putea stabili de comun acord o abordare integratoare la nivel instituţional şi să creăm premisele pentru implementarea unor politici naţionale dedicate angajării active a românilor de pretutindeni.

În acest mod, angajarea activă a potenţialului economic al comunităţilor româneşti se va materializa prin crearea de proiecte comune în şase domenii de referinţă, respectiv remitenţele, investiţiile directe, transferul de resurse umane, investiţii pe piaţa de capital, turism şi încurajarea solidarităţii.

Stimaţi colegi, USL a avut în vedere, încă de la înfiinţare, promovarea unei noi imagini pozitive a României. Proiectul PNL se înscrie în această tendinţă şi propune elaborarea unei strategii unitare de promovare a imaginii ţării noastre. Sper ca aceasta să se materializeze în cel mai scurt timp şi astfel să demonstrăm o dată în plus că merităm încrederea tuturor românilor, inclusiv a celor de peste hotare.

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"Noua Constituţie în viziunea noastră, a liberalilor"

Noi, liberalii, considerăm că procesul de reformare profundă a Constituţiei este unul absolut necesar, având în vedere derapajele instituţionale grave care au avut loc frecvent în ultimii opt ani, precum şi excesul de putere pe care şi l-au arogat unele instituţii executive, escaladând sau, mai corect spus, forţând într-un mod exagerat prevederile constituţionale actuale.

De asemenea, noi susţinem faptul că cel mai important obiectiv al acestei revizuiri constituţionale trebuie să fie acela de consolidare temeinică a democraţiei româneşti şi de reaşezare a valorilor acesteia în matca lor firească.

Un alt deziderat, la fel de important, pe care îl vom evidenţia în noua Constituţie, este reconfigurarea instituţiilor publice, şi, implicit, creşterea funcţionalităţii acestora. În acest sens, legea fundamentală va trebui să clarifice atribuţiile şi raporturile dintre principalele autorităţi publice şi, foarte important, să realizeze funcţia integratoare.

Alte modificări esenţiale ale Constituţiei pe care le propunem noi, liberalii, sunt acel gen de modificări îndelung aşteptate de către toţi cetăţenii, întotdeauna susţinute verbal de către toată clasa politică, dar care nu au fost până acum asumate direct de vreun partid, fiind doar amânate la nesfârşit, adică mereu tergiversate timp de 23 de ani. Acestea se referă la descurajarea migraţiei politice, prin demiterea parlamentarului care pleacă din partidul cu care a candidat, precum şi la redarea rolului de bază al Parlamentului, cel atribuit în oricare alt stat democratic, acela de principal for de dezbatere şi de decizie al naţiunii.

Referitor la stoparea migraţiei politice, propunerea noastră are în vedere încetarea mandatul de deputat sau de senator la data demisiei din formaţiunea politică din partea căreia a candidat deputatul sau senatorul respectiv sau la data înscrierii acestuia într-o altă formaţiune politică.

În privinţa reconfigurării rolului Parlamentului, PNL susţine noi prevederi constituţionale care să conducă în mod categoric la întărirea controlului Parlamentului asupra Guvernului. De asemenea, vom susţine ca organele de specialitate ale administraţiei publice centrale - cele autonome, aflate sub control parlamentar, fie că se află în subordinea Guvernului sau în cea a Parlamentului - să poată fi înfiinţate numai prin lege.

Referitor la limitarea excepţiilor de la principiul supremaţiei Parlamentului, propunem ca angajarea răspunderii Guvernului să poată avea loc o singură dată pe sesiune, iar condiţiile de emitere a OUG să fie clar precizate (de exemplu, OUG să nu poată fi emise în domeniul legilor organice).

Prin acest demers de reformare profundă a Constituţiei, PNL doreşte, în primul rând, garantarea deplină a drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor, precum şi recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului.

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

În data de 5 martie a.c., am susţinut de la această tribună o declaraţie politică cu tema "Energia verde - afacere pentru unii, povară pentru alţii!" prin care am adus în atenţia opiniei publice problema certificatelor verzi şi a costurilor ridicate pe care consumatorii industriali şi mai ales cei casnici trebuie să le suporte în facturile la energie în contul şi pentru susţinerea acestor certificate, implicit a energiei regenerabile.

Am menţionat atunci că România a transpus Directiva europeană ce reglementează energiile regenerabile prin Legea 220/2008, acordând ulterior subvenţii generoase pentru investiţiile din acest domeniu, comparativ cu alte state europene.

De asemenea, am solicitat intervenţia instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu pentru a reglementa această problemă în favoarea consumatorilor, mai ales a celor cu venituri modeste, a pensionarilor, atât de vulnerabili în faţa crizei economico-financiare care a afectat şi România începând cu anul 2009.

Mai mult, dezbaterea privind energia regenerabilă şi schemele de ajutor acordate pentru aceste investiţii are loc şi în Europa, figurând chiar pe agenda de lucru a Consiliului European întrunit săptămâna trecută la Bruxelles. Astfel, în contextul discuţiei privind politica europeană în domeniul energiei, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a arătat pierderea de competitivitate a Europei în raport, în special, cu SUA, acolo unde preţurile energiei la gaze, în mod deosebit, au scăzut în ultimii ani, în timp ce, în Europa, toate preţurile din energie au crescut.

Ca atare, una dintre concluzii, care priveşte şi ţara noastră, are în vedere reeşalonarea subvenţiilor pentru producătorii de energie regenerabilă, concomitent cu reducerea facturilor la energie pentru populaţie.

Este motivul pentru care solicit Guvernului României urgentarea adoptării acestei decizii şi modificarea legislaţiei în acord cu concluziile Consiliului European privind energia regenerabilă, astfel încât costurile rezultate să fie suportabile atât pentru zona de industrie, cât şi în facturile le energie pentru populaţie.

Domnul Titi Holban:

Principalul obiectiv din cadrul reformei sistemului politic şi a instituţiilor statului, asumată de USL prin programul de guvernare, este revizuirea Constituţiei. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, la începutul acestui an a fost înfiinţată Comisia de revizuire a Constituţiei, din care fac parte reprezentanţi ai tuturor grupurilor politice din Parlament şi care este condusă de preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Prima măsură adoptată de Comisie în activitatea sa a fost implicarea opiniei publice, a societăţii civile, a tuturor celor care au propuneri pentru îmbunătăţirea legii fundamentale - în acest proces prin crearea Forumului constituţional.

Totodată, pentru informarea unui public cât mai larg şi pentru identificarea soluţiilor optime de revizuire a textelor constituţionale, atât Comisia, cât şi Forumul au organizat dezbateri şi întâlniri, cele mai importante fiind cele cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, un organism recunoscut pe plan european pentru expertiza vastă în domeniul constituţional.

Prima etapă a acestui proces se încheie la sfârşitul lunii mai, când Forumul constituţional va depune propriul proiect/raport la Comisia parlamentară de revizuire, pentru a intra în dezbaterea acesteia concomitent cu propunerile/amendamentele iniţiate de parlamentari.

În ceea ce priveşte poziţia PNL, noi, liberalii, considerăm că obiectivul revizuirii constituţionale este recâştigarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului prin garantarea unui comportament predictibil şi stabil al puterii instituţionalizate, având ca scop final consolidarea democraţiei româneşti.

Ca atare, propunerile noastre vor avea în vedere descurajarea migraţiei politice, prin demiterea parlamentarului care pleacă din partidul cu care a candidat, reaşezarea Parlamentului ca principal for de dezbatere şi de decizie al naţiunii, optimizarea relaţiilor constituţionale şi instituţionale dintre preşedinte şi prim-ministru, modificări ale CCR pentru a avea o Curte Constituţională profesionistă, imparţială, tânără şi eficientă, precum şi întărirea independenţei puterii judecătoreşti şi reaşezarea judecătorului în centrul sistemului judiciar pentru asigurarea unui act de justiţie imparţial şi eficient.

Este motivul pentru care consider că revizuirea Constituţiei nu mai poate fi amânată şi care trebuie accelerată pentru a întări instituţiile statului, pentru a creşte eficienţa lor funcţională şi a reface relaţia instituţională cu cetăţenii, adevăraţii beneficiari ai politicilor publice într-un stat democratic.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Şi ce dacă?"

Articolul 84 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale prevede că elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei prin unităţile de învăţământ la care sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 de kilometri, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Şi ce dacă? Ministerul Educaţiei Naţionale nu a prevăzut în bugetul de stat suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă localitate decât cea de domiciliu.

Într-o ţară în care abandonul şcolar şi analfabetismul înfloresc datorită sărăciei, oficialii ministerului au ales să încalce legea.

Nu pot să nu mă întreb retoric: pe ei cine îi învaţă?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"10% şomaj la Vaslui"

Peste 60% USL înseamnă la Vaslui o rată a şomajului dublă faţă de cea naţională.

Cu o rată a şomajului de 10,3% suntem pe un podium nedorit în privinţa numărului de persoane fără loc de muncă şi devansăm cu uşurinţă judeţul Teleorman (9,75%) şi Mehedinţi (9,54%).

Vasluiul USL-ist se poate "lăuda" doar cu cei 15.420 şomeri, din care 3.881 sunt şomeri indemnizaţi şi 11.539 sunt şomeri neindemnizaţi sau cu o rata a şomajului de 13,5% în rândul bărbaţilor şi de 7,07% la femei.

Solicit de urgenţă celor 10 parlamentari USL de Vaslui să respecte ceea ce au promis în campanie: un milion de locuri de muncă!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"25 mai"

Ziua internaţională a copiilor dispăruţi aduce un bilanţ sumbru.

Peste 3.200 de copii au fost daţi dispăruţi în România în perioada 15 mai 2012 - 15 mai 2013, iar după un an încă mai erau daţi dispăruţi peste 350 de minori, din care 134 de copii cu vârste până la 10 ani.

Peste 95% dintre dispariţiile de copii sunt reprezentate de fuga acestora de acasă sau din centrele de ocrotire datorită problemelor din familie, neglijării sau lăsării copiilor în grija bunicilor sau a altor rude datorită plecării părinţilor la muncă în străinătate.

Dispariţiile voluntare sunt asociate şi altor riscuri precum consumul de droguri, violenţă sau explotare şi de aceea am propus înfiinţarea GIR, a grupurilor de intervenţie rapidă, pentru identificarea precoce a situaţiilor de risc şi intervenţia în echipă a poliţiştilor, profesorilor, consilierilor şcolari şi psihologilor.

Avem şi un proiect de act normativ ce se referă la prevenirea unor astfel de situaţii şi, de aceea, vă cer azi sprijinul în adoptarea acestei noi şanse pentru copiii din România.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"35 de bani"

Bucuria cuprinde România. Generozitatea guvernanţilor se dovedeşte fără margini. Valoarea nominală a tichetului de masă va creşte de la nouă lei, cât este în prezent, cu senzaţionala sumă de treizeci şi cinci de bani.

Vom trăi bine şi vom mânca şi mai bine cu sumele colosale alocate de guvern. Între timp mai dispar 10.000 de locuri de muncă.

Nu pot să închei fără a mulţumi din inimă partidului.

Trăiască USL!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"250 de bârlădeni rămân pe drumuri"

Încă 250 de bârlădeni rămân fără un loc de muncă. Numărul angajaţilor Rulmenţi S.A. Bârlad a scăzut cu 250 întrucât conducerea a decis să apeleze la disponibilizări colective. Sunt oameni cu peste 20 de ani de muncă şi experienţă în domeniu ce se gândesc acum cu îngrijorare la un viitor din ce în ce mai sumbru.

Vânzarea pe doi lei a industriei româneşti continuă să facă victime colaterale. E drept că fabrica e acum a turcilor şi, nu a noastră dar dacă aveam alţi conducători, nu o lăsam să dispară ci căutam soluţii pentru relansarea economică.

Drept compensaţie aceşti oameni vor primi doar 660 de lei. Cu doar 21 de lei pe zi aceşti oameni vor trebui să supravieţuiască în Bârlad.

Mai spune cineva ceva despre prosperitatea mult promisă?

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Achiziţiile centralizate pun în pericol viaţa pacienţilor cu HIV/SIDA"

În mai, cei 1331 de pacienţi cu HIV/SIDA aflaţi în evidenţa Spitalului de boli infecţioase din Iaşi au primit doar 40% din banii necesari pentru medicamente. Conducerea unităţii sanitare precizează clar că banii mai ajung doar până la jumătatea lunii iunie, în condiţiile în care au fost alocaţi doar 280.000 de lei faţă de cei 750.000 alocaţi în aprilie. Durata mare a achiziţiilor centralizate făcute de Ministerul Sănătăţii pune mari probleme medicilor şi aceştia sunt nevoiţi să apeleze la rezerva de medicamente pentru a putea trata pacienţii. Disfuncţionalităţi terapeutice importante sunt în toate spitalele din judeţele Moldovei.

În locul fondurilor pentru aceşti pacienţi, oficialii Ministerului Sănătăţii oferă din nou doar contraziceri şi controale. Ei susţin că fondurile alocate unităţilor sanitare care tratează pacienţi cu HIV/SIDA sunt suficiente pentru acoperirea tratamentelor la nivelul fiecărui spital, până la sfârşitul trimestrului II, urmând ca acoperirea cu necesarul de medicamente să fie realizată prin licitaţie centralizată.

Vă reamintesc că orice întrerupere sau modificare în terapia acestor pacienţi reprezintă doar reducerea şanselor lor de supravieţuire.

Întotdeauna i-am crezut pe cei aflaţi în dificultate, adică pe pacienţi şi medici, iar declaraţiile oficialilor sunt doar o perdea de fum peste problemele sistemului medical.

De aceea cer rezolvarea de urgenţă a acestei probleme până nu e prea târziu.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Aflatoxin bagă agricultura în grevă"

Dispreţul ministerial i-a făcut pe fermieri să declare vinerea trecută grevă fiscală. Nimeni nu s-a sinchisit să emită normele prin care să se explice cum trebuie completată declaraţia fiscală şi, cu doar o zi înainte de termenul limită pentru depunere, aceştia nu ştiu ce şi cum trebuie să completeze.

Mai precis, cei de la Federaţia Naţională a Producătorilor de Legume şi cei de la Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine spun că nu au ce să declare, întrucât normele de aplicare la Ordonanţa nr.8 n-au fost încă elaborate.

După seria neagră a scandalurilor legate de produsele alimentare româneşti, agricultura e izbită din nou de pământ de incompetenţa oficialităţilor.

Solicit soluţii urgente Ministerului Agriculturii şi Ministerului de Finanţe pentru ca seceta din această vară să nu fie agravată de indiferenţa guvernanţilor.

Poate că o soluţie salvatoare este adoptarea proiectului meu de act normativ privind reducerea impozitului pe veniturile din agricultură. Vă cer astăzi sprijinul pentru realizarea acestui proiect ce va permite modernizarea agriculturii româneşti.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Doar statistică"

Iaşiul este unul dintre judeţele cu cele mai puţine persoane care beneficiază de ajutor de şomaj. Şi asta nu se datorează vreunei minuni de revigorare economică, ci datorită ieşirii din şomaj a unui număr impresionant de oameni ce rămân şi fără acest sprijin minimal.

Ei mai aşteaptă încă reducerea TVA-ului la 19% sau a CAS-ului, dar doar aşteaptă...

Datele oficiale ale lunii trecute arată însă că, la nivelul judeţului, există un număr de 15.262 de persoane fără un loc de muncă înregistrate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, din care o treime sunt femei. Încercând imposibilul supravieţuirii economice, dar lăsaţi să se zbată ca peştele pe uscat, privaţii au mai concediat 2.603 ieşeni.

Doar 3.319 dintre şomeri, adică pe undeva la 21%, primesc indemnizaţie de şomaj, dar toţi cei 15.262 se întreabă unde sunt măsurile de prosperitate mult promise în campania electorală.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"O vară chinuită"

Vacanţa elevilor va însemna şi mai multe urgenţe stomatologice. Medicii de la Clinica de stomatologie infantilă afirmă că debutul vacanţei de vară va însemna şi creşterea numărului de copii care vor ajunge în urgenţe pentru a-şi trata cariile, infecţiile dentare sau pentru o plombă. Adesea sunt cazuri dramatice: copiii săraci, bolnavi sau cu dizabilităţi care pentru o simplă extracţie vor da cel puţin câteva zeci de lei sau vor plânge de durere.

Prin această decizie Ministerul Sănătăţii loveşte puternic în dinţii copiilor necăjiţi, care adesea nu au ce mânca şi pentru care acest nou bir reprezintă un cost uriaş.

Ştim că unii miniştri nu pot înţelege suferinţa unui copil şi de aceea solicit primului-ministru sprijinul pentru adoptarea proiectului meu legislativ privind asistenţa stomatologică gratuită la categoriile defavorizate.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Obiectivul ministerului sănătăţii: cât mai multe carii"

Situaţie unică în UE. Chiar dacă plătim asigurări de sănătate, nu mai beneficiem de niciun serviciu stomatologic gratuit. Deşi sumele alocate asistenţei stomatologice erau nesemnificative, onorabilii de la minister au renunţat la toate contractele cu medicii stomatologi lăsând cu gura deschisă categoriile vulnerabile: copiii şi vârstnicii.

Contabilul de la sănătate a cedat presiunii firmelor de medicamente şi preferă să taie noi şi noi servicii medicale pentru a putea introduce medicamentele agreate de minister, indiferent de câţi copii suferă din această cauză. România e privită doar ca o piaţă farmaceutică atât timp cât oficialii ministerului preferă să dea sume enorme pe 150 de produse promovate intens de firmele de medicamente, deşi doar 2-3 dintre acestea sunt vitale.

Nimeni nu vorbeşte de faptul că dintr-o infecţie dentară se poate muri şi că multe categorii de populaţie sunt expuse unor riscuri uriaşe.

Copiii sunt cei mai afectaţi, dar, în locul diversificării serviciilor medicale gratuite şi includerii ortodonţiei în categoria tratementelor disponibile, aceştia sunt lăsaţi fără asistenţa medicală de bază.

Nu ştim ce date despre asistenţa stomatologică trimite ministerul la OMS, dar ştim două lucruri îngrijorătoare: în sacul gingival există frecvent o bacterie responsabilă de miocardită, boală foarte gravă, din care se poate muri şi că aceste morţi reprezintă efectele devastatoare ale achiziţiilor centralizate ale Ministerului Sănătăţii.

Tratamentul stomatologic a devenit un lux, deşi el este o necesitate.

Pentru că avem dreptul constituţional la sănătate şi pentru că putem spune de ce au nevoie copiii şi bătrânii noştri, am propus un proiect legislativ ce poate reda zâmbetul acestora prin asistenţă stomatologică gratuită.

Doamna Violeta Tudorie:

"După criză, populaţia aşteaptă relansarea"

Am mai spus şi în alte declaraţii, dar repet şi de această dată: convingerea mea personală este aceea că politica economică şi puterea economică generată constituie cheia succesului politicii de guvernare. Societatea românească a cunoscut din 2009 patru ani de criză financiară şi apoi economică. Tot cam atât a durat şi marea criză din anii 1929-1933.

Deoarece se spune că din istorie nu se învăţă niciodată, eu cred totuşi că trebuie să luăm aminte la lecţiile istoriei. Am în vedere aici modul salutar în care a fost depăşită acum 80 de ani "Marea Depresiune" asa cum o numesc americanii, prin politica "New Deal" -ului (Noua Orientare).

Vă voi reţine atenţia doar cu câteva observaţii asupra viziunii şi soluţiilor de ieşire din marea criză. Un element comun al celor două crize (cea de acum 80 de ani şi cea din care Europa încă se zbate să iasă) a fost explozia şomajului mai accentuată în anii 1929-1933, de la 5-6% la peste 20% în SUA, comparativ cu o medie a şomajului acum în UE de 10-12%. Fondul social politic prin care şi asupra căruia s-a intervenit în soluţionarea "Marii Depresiuni" a fost cel inspirat de principiul formulat de preşedintele Franklin Roosevelt: "Omul uitat la baza piramidei sociale!". Pachetul de politici care dau conţinutul principal al Programului "New Deal"-ului privea intervenţia statului în trei domenii: industria, agricultura şi sistemul bancar.

Spre deosebire de această politică salvatoare vedem că în criza actuală se vorbeşte despre reindustrializare, dar nu s-au întreprins programe în această direcţie. Nici agricultura nu a fost altfel stimulată decât în perioadele obişnuite. Elementul comun care apare în cele două viziuni este intervenţia în sistemul bancar. Numai că şi aici există o mare diferenţă: astfel "New Deal"-ul a intervenit pentru curăţirea sistemului bancar şi mii de bănci au dat sau au fost lăsate să dea faliment, iar cele sănătoase au fost determinate să sprijine dezvoltarea economică a statului, a firmelor private şi revigorarea familiilor şi a gospodăriilor individuale, în timp ce în criza actuală s-a intervenit masiv pentru salvarea băncilor şi a bancherilor care s-au întors cu spatele la economie, au executat silit fără un dram de milă sau de înţelegere, atât firmele cât şi persoanele şi familiile cu datorii aflate în imposibilitatea de a le returna, datorită contracţiei economice în timp de criză.

Ceea ce frapează atunci când comparăm cele două viziuni asupra soluţiilor ieşirii din criză nu este atât accentul exclusiv şi neinspirat pus pe austeritate, cât faptul că, atunci, omul uitat de la baza piramidei sociale a fost considerat personajul colectiv, ţinta şi agentul schimbării, iar acum, deşi cel mai puţin vinovat de producerea crizei, acesta a fost nu numai complet neglijat şi abuzat, ci şi singura victimă asupra căruia s-au aruncat toate costurile şi ponoasele unei crize pe cât de dură pe atât de îndelungată.

Am făcut această incursiune comparativă teoretică şi ca o pledoarie la ceea ce liderii USL ne-au solicitat săptămâna trecută la şedinţa grupurilor parlamentare reunite, şi anume de a ne apleca în mod responsabil şi în cunoştinţă de cauză asupra proiectelor economice importante. În special proiectele din industrie şi infrastructură pe care Guvernul ni le va transmite în săptămânile următoare. Apreciez că ne aflăm într-un moment oportun pentru a lansa astfel de proiecte, deoarece, pe de o parte, societatea, omul uitat de la baza piramidei sociale, aşteaptă soluţii fezabile şi eficiente de dezvoltare economică, iar, pe de altă parte, actualul legislativ are puterea, competenţa şi voinţa de a da autoritate de lege şi program de lucru obligatoriu pentru toţi factorii executivi.

Prezenta declaraţie mi-a fost sugerată de o ştire potrivit căreia Franţa şi Germania vor să prezinte la sfârşitul lunii mai un nou "New Deal", denumit "New Deal for Europe", o referinţă la "New Deal"-ul anilor 1930. De data aceasta, este un plan comun de luptă împotriva şomajului în rândul tinerilor prin intermediul creditelor acordate firmelor care angajează acest segment de populaţie. El este initiaţiva comună a ministrului francez al muncii Michel Sapin şi a omologului sau german Ursula von der Leyen, care urmează să fie prezentată în cursul conferinţei de la Paris din 28 mai, organizată de investitorul filantrop Nicolas Berggruen.

Cu speranţa că şi acest plan va avea efecte la fel de benefice precum cel de acum 80 de ani, vă mulţumesc pentru atenţie!

Domnul Vlad-Alexandru Cosma:

"Realizarea evaluării/reevaluării medicale a persoanelor cu handicap de către medicul specialist"

În prezent, persoanele cu handicap au obligaţia să se prezinte din oficiu pentru evaluare la structurile competente în domeniu. În ceea ce priveşte procedura de reevaluare, persoanele cu handicap au de asemenea obligaţia să se prezinte din oficiu la comisiile de evaluare pentru încadrarea în grad şi tip de handicap, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de handicap.

În ambele situaţii, persoanele cu handicap depun la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau la primăria de domiciliu o serie de documente, printre care şi referatul privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist. Astfel, persoanele cu handicap sunt evaluate de două ori, atât de medicul specialist care pune diagnosticul iniţial şi întocmeşte referatul privind situaţia medicală prezentă, cât şi de comisia de evaluare pentru încadrarea în grad şi tip de handicap prin intermediul serviciului de evaluare complexă. În acest fel, pentru a beneficia de prestaţiile şi serviciile sociale la care au dreptul, persoanele cu handicap sunt nevoite să se deplaseze la mai multe instituţii publice şi să realizeze un efort fizic şi financiar suplimentar.

Propunerea legislativă pe care am depus-o la Camera Deputaţilor are în vedere ca persoanele cu handicap să se prezinte la medicul specialist pentru evaluarea/reevaluare medicală, urmând ca pe baza raportului acestuia să se facă încadrarea în grad şi tip de handicap. Deplasarea persoanelor cu handicap la comisiile de evaluare de la judeţ sau de la sector va avea loc doar în situaţii excepţionale, la cererea expresă din partea reprezentanţilor acestor comisii.

Consider că medicul specialist care realizează evaluarea/reevaluare persoanelor cu handicap şi întocmeşte referatul privind situaţia medicală are acelaşi nivel de expertiză şi competenţă profesională cu medicii care fac parte din comisia de evaluare în grad şi tip de handicap. De asemenea, în situaţia în care medicul specialist constată la evaluare/reevaluare că afecţiunea care a generat starea de handicap ar putea fi însoţită şi de traume psihice, el va putea oferi persoanei în cauză o trimitere către un alt medic specialist în vederea realizării unei evaluări din punct de vedere psihologic.

În ce priveşte evaluarea din perspectiva situaţiei sociale a persoanei cu handicap, aceasta se realiza şi până acum în special pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere a celui în cauză. În aceste condiţii, astfel de informaţii privind situaţia socială pot fi furnizate autorităţilor pe baza unui chestionar tip care să fie depus la primărie odată cu celelalte documente doveditoare pentru solicitarea serviciilor şi prestaţiilor sociale.

În acest fel, comisiile de evaluare din cadrul direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului vor fi degrevate de un volum mare de activitate, ceea ce le va permite să se concentreze mai mult pe activitatea de control la domiciliul persoanelor cu handicap, unde evaluarea e mult mai relevantă decât se face în prezent.

De asemenea, vor fi evitate aglomerările de persoane din interiorul şi din jurul Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi nu se va mai exercita presiune asupra angajaţilor de la aceste servicii.

În acelaşi timp, nu va mai exista niciun disconfort pentru persoanele cu handicap sau pentru reprezentanţii legali ai acestora, care în momentul de faţă primesc bon de ordine, aşteaptă câteva ore până le vine rândul şi îşi agravează afecţiunile de care suferă prin aglomerările care se formează în interiorul Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

În ceea ce priveşte activitatea de evaluare/reevaluare realizată de medicul specialist, această propunere legislativă înăspreşte nivelul sancţiunilor în cazul în care se constată neconcordanţe între datele din referatul medical şi evaluarea rezultată în urma controlului efectuat de comisia de evaluare în grad şi tip de handicap.

Consider că prin evaluarea/reevaluarea realizată de medicul specialist va creşte nivelul de rigurozitate a examinării persoanelor cu handicap şi se pune un accent mai mare pe activitatea de control a comisiei de evaluare la domiciliul persoanelor cu handicap.

Propunerea ca persoanele cu handicap să fie evaluate numai de către medicul specialist reprezintă o abordare civilizată şi o formă de respect faţă de persoanele care se află în această situaţie.

În acest sens, vă solicit sprijinul pentru a adopta propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 488/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât aceste persoane să se prezinte numai la medicul specialist pentru evaluare/reevaluare, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Domnul Mihăiţă Găină:

"Noua strategie privind reducerea abandonului şcolar"

Prezenta declaraţie mi-a fost sugerată de publicarea, săptămâna trecută, a unui Raport al UNICEF privind abandonul şcolar într-un număr de 25 de state, între care şi România.

Înainte de a comenta acest raport, am să mă refer la câteva din prevederile Programului de guvernare al actualului executiv din capitolul consacrat educaţiei. Fenomenul abandonului şcolar la noi în ţară a fost mai vizibil şi mai pronunţat după decembrie 1989, iar în ultimii ani a luat proporţii îngrijorătoare. Astfel că el nu putea să nu fie sesizat şi tratat cum se cuvine de către autorii programului de guvernare. Citez în acest sens următoarele prevederi: susţinerea programelor "Şansa a doua pentru educaţie" în vederea eliminării analfabetismului şi integrării pe piaţa muncii; facilităţi, politici şi programe adecvate grupurilor vulnerabile; programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala; dezvoltarea de alternative educaţionale.

Faţă de acestea consider că este necesar să le găsim o aplicare cât mai adecvată şi mai urgentă, deoarece, aşa cum ne prezintă situaţia raportul UNICEF, abandonul şcolar nu a scăzut în ultimii ani, ci, probabil şi pe fondul crizei economice, el s-a menţinut pe o tendinţă de creştere. Din nefericire, pe această tendinţă generală se înscrie şi ţara noastră. Potrivit estimărilor Institutului de Statistică al UNESCO, în 2010, la nivel global, 61 de milioane de copii de vârsta învăţământului primar şi 71 de milioane de copii de gimnaziu nu mergeau la şcoală.

În România, pe grupe de vârstă, cercetarea arată că 20% din numărul total al copiilor de vârstă preşcolară nu merg la grădiniţă, 8% din numărul total al copiilor cu vârstă şcolară nu mergeau la cursuri, iar 5% din numărul elevilor de gimnaziu nu frecventau şcoala. Majoritatea copiilor români care nu sunt cuprinşi în învăţământul preuniversitar, au avut, la un moment dat, contact cu şcoala, potrivit raportului. Aceştia au fost la grădiniţă şi au intrat în învăţământul primar, dar au abandonat şcoala în primii ani.

Raportul îi împarte în patru categorii: copiii proveniţi din medii sărace, cei din mediul rural, copiii de etnie romă şi copiii cu dizabilităţi, ei fiind cei mai afectaţi de fenomenul abandonului şcolar. "70% din cauzele abandonului şcolar ţin de contexte din afara şcolii, ţin de mediul familial, de sărăcie. Nu se consideră că un copil a abandonat şcoala decât după ce nu a mai figurat statistic în sistemul de educaţie timp de doi ani. De aceea există şi un decalaj al datelor statistice în privinţa abandonului şcolar.

Abandonul şcolar este o problemă care face obiectul unor politici speciale şi la nivelul Uniunii Europene. Facilitarea accesului la educaţie de la vârste fragede, reducerea numărului de elevi cu performanţe slabe şi a absenţelor nemotivate şi recuperarea şcolară prin programe de tipul "a doua şansă" sunt câteva dintre acestea. Obiectivul acestor politici este ajungerea la o rată de abandon şcolar la nivelul UE sub 10% până în 2020. Potrivit statisticilor, în statele UE şase milioane de tineri renunţă anual la studii (aproximativ 14% din numărul total de elevi). Pentru aceştia, viitorul înseamnă, cel mai probabil, şomaj, sărăcie sau marginalizare. Tinerii care renunţă prematur la studii sunt consideraţi a fi cei care, deşi au vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, au terminat cel mult învăţământul gimnazial la data la care abandonează şcoala.

Pe lângă dezavantajele la nivel de individ, abandonul şcolar prematur limitează creşterea economică şi competitivitatea: economiile moderne bazate pe înalte tehnologii au nevoie de personal calificat, iar cei care abandonează vor fi, cel mai probabil, în situaţia de a fi asistaţi social, suprasolicitând resursele statului. Statele membre sunt invitate să elaboreze politici care să acopere întregul ciclu educaţional, eliminând factorii care determină abandonul şcolar, rezolvând din timp problemele care apar şi oferind o a doua şansă tinerilor care regretă deciziile luate la un moment dat.

Cu ocazia dezbaterii raportului UNICEF la Bucureşti, ministrul educaţiei, domnul Remus Pricopie a spus că, până la sfârşitul anului, România trebuie să elaboreze o nouă strategie privind abandonul şcolar, pentru a primi fonduri structurale pentru educaţie. Ţara noastră trebuie să reducă rata abandonului şcolar la 15%, până în 2014, şi la 11%, până în 2020, conform Strategiei Europa 2020. Obiectivul acesta poate fi realizat dacă în prezent ne situăm la o rată de circa 17%, numai că, aşa cum spuneam, tendinţa este de creştere. Iar la noi trebuie să luăm în considerare şi alţi factori în afară de sărăcie, cum ar fi faptul că mulţi copii au părinţii la lucru în străinătate, că trebuie lucrat nu numai cu tinerii, ci şi cu familiile lor care să-i ajute şi să-i trimită la şcoală, mai ales în rândul familiilor şi comunităţilor rome.

Suntem, de asemenea, informaţi şi încurajaţi că reducerea abandonului şcolar până în 2020 este o prioritate a Comisiei Europene. Începând cu anul şcolar 2013-2014 aşteptăm nu numai noua strategie de reducere a abandonului şcolar, ci şi rezultate pozitive pe această direcţie.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

"Screeningul neonatal, pariul copiilor români cu sănătatea!"

Sănătatea copiilor este considerată un indicator-cheie care exprimă în fapt starea de sănătate a unei societăţi. România deţine un trist record - primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.

Din păcate, acesta nu este singurul record negativ şi singurul motiv care trebuie să ne preocupe şi să ne îngrijoreze. Zilnic, în România, se nasc copii care suferă de boli congenitale grave sau care au deficienţe de auz. Conform statisticilor, frecvenţa cu care apare un defect congenital de natură metabolică, endocrinologică sau hematologică este de aproximativ 1 la 800 de nou-născuţi.

În cazul acestor copii, există o soluţie simplă şi cu costuri suportabile - testul NBS sau screeningul neonatal. Aproape necunoscut în România, cu excepţia câtorva maternităţi sau laboratoare private, screeningul neonatal înseamnă în primul rând şansa copiilor noştri la o viaţă sănătoasă. În al doilea rând, screeningul neonatal mai înseamnă ceva: şansa copiilor români de a fi ca alţi copii europeni - care trăiesc în Germania, Anglia, Irlanda, Austria, Franţa sau Grecia - sau, ca cei din SUA, ţară unde peste 4 milioane de nou născuţi sunt testaţi în fiecare an şi unde screeningul neonatal a fost inventat şi introdus acum peste 50 de ani.

Pentru că suntem preocupaţi de sănătatea copiilor noştri, la Timişoara, în cadrul campaniei DA.Reuşim - prin care am reuşit să obţinem finanţarea construirii unui nou corp de clădire pentru Spitalul de Copii Louis Ţurcanu - am lansat deja un proiect pe tema screeningului neonatal. Toţi copiii care s-au născut în decursul unei săptămâni în maternităţile Bega şi Odobescu au beneficiat gratuit de screening neonatal - teste pentru 55 de boli! - realizat de partenerii şi colaboratorii noştri - Stem Cell Bank - banca de celule stem cu cel mai modern sistem de procesare din România, monitorizat de cei mai buni profesionişti din domeniu. A fost doar primul pas pe care l-am făcut, unul necesar, dar nu suficient!

Ne dorim ca părinţii, medicii şi autorităţile din domeniu să înţeleagă importanţa screeningului neonatal şi să ia măsurile necesare pentru introducerea acestuia în sistemul medical naţional, la nivelul fiecărei maternităţi din România. Este un demers care vizează îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, reducerea costurilor şi eficientizarea acestora, un demers care generează beneficii şi, nu în ultimul rând, un demers pentru respectarea drepturilor omului, drepturi fundamentale la sănătate şi la viaţă. Vă invit şi pe dumneavoastră, colegii parlamentari, să veniţi alături de noi şi să susţinem împreună pariul copiilor români cu sănătatea. Să fim vocea nou-născuţilor şi să fim ascultaţi!

Personal sunt convins că dacă nou-născuţii români ar putea vorbi, cu siguranţă ei ar cere un test NBS.

Da. Reuşim pentru sănătatea copiilor noştri!

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Fata lu' tata iar bate cu băţul - balta..."

De la pescuitul oceanic în lacul Balaton până la libertatea presei şi estimarea averii lui Gaddafi, iată cât de largă este plaja de expertiză a fetei lu' tata, cea scălâmbăitoare de strămoşească limbă română. Din fericire, nu mereu, doar când vorbeşte...

În loc să rămână la chestiunile specifice familiei - pescuitul în ape tulburi, degeaba europarlamentara fată a lu' tata a ajuns ea la concluzia democratică cum că presei - câinele de pază al democraţiei - i-ar sta bine cu botniţă. A, că ar trebui ca botniţa să fie mai largă sau mai strânsă, mai mică sau mai mare, mai albă ori mai mov, n-are importanţă, atâta timp cât îşi face treaba - împiedicarea mass-mediei să mai dezvăluie matrapazlâcurile "iscusitei" europarlamentare şi ale faimosului său tătic.

Ce mai contează sutele de ani de luptă în care s-au câştigat drepturile presei? Ce mai contează jertfele personale pe care le fac zilnic reporterii în numele dreptului omului de a fi informat? De ce nu zice că vrea să pună botniţă presei familiilor reporterilor care au murit în teatrele de operaţiuni pentru ca omul de rând să vadă toate ororile războaielor? Sau familiilor celor morţi ca o consecinţă a reportajelor transmise din focare de infecţie ori de boli mortale? Sau a oamenilor de presă care nu precupeţesc nimic pentru a-şi face cu cinste şi onoare datoria conform tuturor aşteptărilor publicului - lucru ce s-ar aştepta, de altfel, şi de la EBA?

Cum Dumnezeu reuşeşte cineva care, după propriile declaraţii, abia spune câteva cuvinte şi cade pe spate de admiraţie pentru cineva care "editează perfect câteva fraze", să-şi dea cu părerea despre ce libertăţi ar trebui să aibă maeştrii vorbelor meşteşugite? V-o imaginaţi pe EBA trasând "indicaţii preţioase" cât şi cum să dea din gură un Cristian Tudor Popescu, un Bogdan Chiriac ori Val Vâlcu pentru a fi pe placul ei şi al tăticului său?

În tupeu-i proverbial - desigur moştenire de familie -, n-ar fi de mirare ca, peste vreo săptămână, să ne trezim că dictează Academiei Române şi celor de la Institutul Iorgu Iordan cum să fie modificat DEX-ul, DOOM-ul şi îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie al limbii române, iar până-n concediu, parcă vedem la I.A.R. proiecte de avion de vânătoare cu semnătura junioarei familiei Băsescu şi rachete nucleare intercontinentale pentru "ibricul" Mircea şi Delfinul!

Este de mirare că nu i-a trecut PDL-ului prin cap să o propună pe juna EBA pentru premiul Nobel, însă ar fi o explicaţie: e greu de decis în ce domeniu să o propună - literatură, fizică, chimie, economie, pentru pace, pentru nepotism, pentru denigrarea ţării peste hotare... Trag speranţe însă că o să vină mişcarea aia, popu... popo... mă rog, cum le-o zice, că nu-şi încarcă nici un om serios mintea cu denumirea lor - cu ideea ca să o propună la toate domeniile, căci aşa cum le zice mititica... mai rar! Şi-ar fi păcat să nu beneficieze şi fata de o aromă de premiu Nobel, că tata lu' fata a văzut de-aproape cum arată unul, pe la UE...

E de înţeles: când eşti mai "perliferă" decât o scoică, iar "perlele" tale fac deliciul presei, repede te superi ca văcarul pe sat! În loc să ai înţelepciunea (sau măcar spiritul de conservare) să încerci să eviţi să faci greşeli, dai vina pe cei care îţi scot în evidenţă greşelile şi vrei să le pui botniţă! Regula e însă ca la hoţi! Dacă nu-ţi place să strige lumea la tine că eşti hoţ, în loc să bagi pumnu-n gura lumii, ai cea mai la-ndemână metodă ca să scapi: nu mai fura! Dar facem pariu că am fost prea ermetică în discurs şi proaspăta doamnă n-a priceput nimic?

Lipsa ei de pricepere nu doar în politică, ci chiar în viaţa de zi cu zi însă va fi şi cea care îi va aduce şi cele mai mari ponoase: se ştie doar peste tot pe planeta asta că din lupta cu presa încă n-a ieşit nimeni învingător, deci n-o să fie taman fata lu' tata premiera mondială. Mai ales că a reuşit astfel performanţa să-şi ostilizeze până şi presa care îi era neutră, care căuta pur şi simplu să ignore prezenţa ei pe Terra. Poate să spună, cu acest prilej, că visele ei ulterioare legate de politica mare iau sfârşit aici.

Presa este totodată şi purtătorul de cuvânt al omului de rând, iar cu o presă ostilă şi cu un Manţog în puşcărie care nu mai poate să facă pe tablă schema voturilor ce trebuie să fie cedate micuţei lu' tăticu ca să iasă europarlamentar, juna domniţă se poate spune că s-a lins pe botox de o viitoare carieră politică, pentru că nu mai există români ce să se simtă reprezentaţi de ea şi să mai fie capabili să o voteze, iar cei 20 de membri ai Mişcării Popo... Popu... mă rog..., nu-s suficienţi pentru cele 33 de locuri româneşti din Parlamentul European...

E bine că fata lu' tata foloseşte cuvinte ca "libertate" şi "pluralism", dar n-ar strica să înveţe şi ce-nseamnă. Poate aşa ajunge şi ea să ceară ieşirea serviciilor speciale din infiltrările lor din redacţii. Sau şi mai simplu: poate pune măcar între două avioane mâna pe o carte de gramatică. DEX-ul e tabu, ăla rămâne de răsfoit după vacanţa parlamentară, să nu îşi streseze prea mult neuronul portocalizat, mai ales că în curând va deveni mămică şi nu îi sunt indicate lucrurile grele...

Domnul Vasile Popeangă:

"Incendiatorul de la Rouen - secretar general al NATO?"

Întrebarea aceasta bântuie de o scurtă da-ndesată perioadă mass-media românească şi se pare că nu numai. Pusă mai pe ocolite actualului secretar general al NATO, domnul Rasmussen, ce a poposit un pic zilele trecute prin România ca să stea la taclale cu guvernatorul de la Cotroceni, a stârnit iarăşi lipsa de diplomaţie a ex-marinarului, care "i-a luat faţa" înaltului reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice într-un mod de Ferentari, răspunzând în locul acestuia, după principiul "chelul îşi pune mâna în cap". Întrebarea jurnalistului nu fusese pusă explicit la adresa lui Băsescu, fiind oferită la modul general, dacă un român ar putea vreodată să ajungă la şefia NATO. Era o întrebare mai mult care chema la curtoazie decât la mârlănie, dar în România lui Băsescu se pare că e favorită cea de-a doua variantă.

Acum, haideţi să privim mai atent problema şi cu un ochi să râdem, iar cu altul să plângem. Să ne închipuim că ar ajunge Băsescu şeful NATO. Pentru noi, ar fi grozav din două motive. Ar fi un motiv de mândrie ca România să dea un secretar general al NATO şi am scăpa de individ cu cel puţin o jumătate de an mai devreme, în condiţiile în care fiecare zi de prezenţă a lui Băsescu la Cotroceni ar putea fi cuantificată în milioane de euro pierdere economică.

Pe de altă parte, NATO nu este o organizaţie sinucigaşă. Aveţi vreo idee cât de mare şi de modernă este flota NATO? Şi n-am auzit pe cineva că această organizaţie militară şi-ar dori să scape de ea... Cum ar fi să pui un portavion gaj la bancă şi să iei scaune de toaletă, cine trebuie să plece cu dolăreii, iar banca să execute... portavionul ca să-şi recupereze banii? Metoda s-a dovedit a fi eficientă în România - cel mai bun poligon de încercare a ceva, indiferent ce, pe pielea unui întreg popor! -, de ce să nu meargă şi la NATO?

Alt aspect: cum credeţi că ar reacţiona SUA când le-ar declara Băsescu că el e obişnuit să fie jucător, cu alte cuvinte că s-au pricopsit pe cap cu un secretar NATO jucător? De exemplu, să se joace cu nişte rachete de croazieră, fie ele Minuteman sau Tomahawk, că tot nu ştie Băsescu diferenţa între ele - dacă şi o cioară e îmbrăcată-n tablă şi zboară pe cerul albastru, e rachetă balistică... Ştiindu-se repulsia declarată a lui Traian Băsescu faţă de Rusia ("Marea Neagră - lac rusesc" etc.) şi că nu se poate abţine să nu fie "jucător" când are puterea în mână (deşi cacealmalele nu i-au ieşit niciodată decât în faţa celor slabi pregătiţi politic, iar în NATO nu prea găseşti astfel de inşi), ce garanţii poate oferi distrugătorul flotei româneşti că nu va apăsa, pe furiş, un buton care să provoace un al treilea cataclism mondial? Să îşi dorească oare marile puteri aşa ceva şi au nevoie de un ţap ispăşitor? Nimeni nu e chiar atât de plecat cu sorcova! Şi-atunci: de ce şi-ar dori altcineva decât Băsescu prezenţa acestuia în fruntea Alianţei Nord-Atlantice?

Cel mai probabil răspuns este că întrebarea nu reprezintă decât un zvon, o diversiune obişnuită, marca Băsescu, care să-i mai dea acestuia un an de răgaz, ştiindu-se că, din înalta poziţie, ar avea iarăşi imunitate, ceea ce ar putea descuraja pe vreun român care ar insista să-l vadă pe ex-marinar "la brutărie", numărând ţânţarii celulei lui Năstase. Viteza şi brutalitatea cu care a reacţionat la întrebarea pusă lui Rasmussen indică faptul că tatăl Ebei nu dorea ca secretarul general al NATO să fie luat ca din oală, ceea ce ar fi demonstrat că acesta habar nu avea despre ce este vorba, deci ar fi arătat implicit că tot acest zvon e doar o diversiune internă, românească. Însă răspunsul năucit al secretarului general Rasmussen, care a preluat aproape integral răspunsul lui Băsescu, a clarificat pe toată lumea că era pe dinafara subiectului şi că nu voia să se implice în ce nu ştia şi nu-1 interesa - nici personal, nici ca şef al NATO...

Atunci, care-i avantajul zvonului? Păi, în caz că vreun doritor ar întreprinde ceva în sensul tragerii penale la răspundere a lui Băsescu, un simplu calcul matematic arată că, dacă ar fi şef la NATO, mai devreme de viitorii 5-6 ani n-ar putea ajunge în faţa vreunei instanţe româneşti. Adăugând asta la vârsta guvernatorului, plus încă vreo 3-5-7 ani cât ar dura procesele, insul ar putea "ieşi din sistem pe cale naturală", fiind demonstrat ştiinţific faptul că, indiferent de provenienţă, cuburile cu gheaţă nu prelungesc viaţa. Şi, după cardinalul Richelieu, locatarul actual de la Cotroceni ar fi al doilea om pe a cărui piatră tombală ar putea fi scris: "Aici zace un om care a făcut mai mult rău decât bine. Binele l-a făcut rău, iar răul l-a făcut bine"...

Domnul Neculai Răţoi:

"Orfanii care au plecat şi orfanii care au rămas"

În vreme ce am văzut cu toţii, la Antena 3, poveştile aproape fantastice ale unor copii "evadaţi" din orfelinatele româneşti şi ajunşi, prin grija Celui de Sus, în America, tot acolo am văzut şi faptul că, dacă acei copii au avut foarte mult noroc, după 25 de ani, părinţii lor (şi aici mă refer doar la cazurile serioase, decente) au rămas în aceeaşi condiţie socială în care, prin diverse localităţi rurale ale unei ţări europene în secolul XXI, a avea un gard sau o poartă la casă este deja un lux. Au apărut firme peste firme. Noutăţi tehnologice peste tot. Calculatoarele sunt aproape egale ca număr cu televizoarele. Telefoanele mobile răsar în buzunarele aproape oricărui ţânc din clasa întâi. Cu toate acestea, orfani ce mor de foame răsar peste tot în România, fie în mediul urban, fie în mediul rural.

Însă îţi este din ce în ce mai greu să faci diferenţa între orfani. Orfan este cel lipsit de părinţi care este instituţionalizat şi primeşte de la stat mâncare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi adăpost, ori părintele care a fost abandonat de societate în propria sa casă şi care nu-şi mai poate permite nici măcar pâinea cea de toate zilele, dar pe care statul îl cocoşează cu taxe şi impozite, neinteresându-l din ce bani le plăteşte?

Orfan este cel lipsit de dragostea unor părinţi plecaţi în număr uriaş peste hotare să facă un ban, ca să-1 trimită familiei rămasă în nevoi, acasă sau este cel pe care soarta 1-a destinat să aibă dizabilităţi şi să trăiască din grija unui stat indiferent la nevoile sale? Am văzut, de curând, ce înseamnă grija statului prin reprezentanţii săi faţă de românii cu dizabilităţi, în judeţul Prahova şi nu numai. Ce dovadă mai bună de abandon de familie poate fi oferită? Numai că părintele care dă bir cu fugiţii nu mai este Popescu ori Ionescu, ci însăşi statul român, care îşi lasă de izbelişte copiii în nevoie, iar pe vremea guvernărilor portocalii îşi făcea chiar un titlu de glorie din asta şi din relele tratamente aplicate celor neputincioşi, prin restrângerea dreptului lor la viaţă, sănătate şi integritate fizică şi psihică! Acelaşi stat care-i lua cu forţa taxele şi impozitele pe amărâta de casă şi pământul pe care abia poate creşte un pom ici şi colo, pentru că este bolovănos, uscat şi de o calitate jalnică, uita să îi dea însoţitor cetăţeanului rămas cu handicap permanent şi care nu putea măcar să se mai dea singur jos din pat, îi tăia din lista cu medicamente compensate, îi reteza, pur şi simplu, dreptul la viaţă. În compensare, îi mărea TVA-ul, preţul curentului, al pâinii, al apei, al medicamentelor, al transportului...

Copii ai nimănui se droghează prin canale. Cerşesc. Fură. îngroaşă rândurile analfabeţilor şi al bolnavilor de SIDA sau hepatită C. Copii de care doar vreun ONG milostiv, din timp în timp, se mai ocupă să le dea gratis măcar seringi de unică folosinţă în speranţa de a le salva viaţa. Copii pe care statul nici măcar nu îi are în vreo evidenţă oarecare, copii care de multe ori nu au nici măcar certificat de naştere. Copii cărora, în ciuda prevederilor constituţionale, statul nu le este nici măcar ca un părinte vitreg: le este părinte mort. Ei sunt, alături de ceilalţi români pe care acest stat îi renegă ca fiind cetăţenii săi cu drepturi egale, orfanii personali ai statului român! Sunt orfanii fiecăreia dintre guvernările care au trecut peste România şi au facilitat sau pur şi simplu nu au făcut nimic pentru stoparea unei astfel de situaţii.

Statul se ascunde în spatele lenei şi indiferenţei, scoţând la înaintare prăfuită şi jignitoarea scuză că nu sunt bani. Dar nici nu se agită prea tare ca să facă rost de banii necesari: contrabanda înfloreşte pe plaiurile mioritice de-ţi vine să zici că românii au inventat-o, jaful naţional se perpetuează de parcă în ţara noastră ar fi un El Dorado fără sfârşit, hoţii sunt lăsaţi să se bucure în tihnă de tot ce au furat în ultimii douăzeci şi cinci de ani, munca a devenit ceva care provoacă jignire şi scârbă, s-a făcut un sport naţional din a închide fabrici şi uzine, din a vinde şi ce mai avem, din a crea şomeri pe bandă rulantă.

Şi-atunci te-ntrebi: care sunt cei mai fericiţi - orfanii care au plecat, reuşind să îşi facă o viaţă peste hotare, sau orfanii care au rămas? Nu cumva am devenit cu toţii o ţară de orfani?

Domnul Mihai Weber:

"Ţară europeană independentă energetic"

România este prima ţară din Uniunea Europeană care poate deveni independentă din punct de vedere energetic în următorii ani.

OMV PETROM a anunţat în aprilie că ar putea produce anual, împreună cu EXXON MOBIL în perimetrul Neptun, o cantitate de 6,5 miliarde metri cubi, echivalentă cu jumătate din consumul actual al României. Pe de altă parte, costurile de producţie din Marea Neagră vor fi mai mari decât cele din producţia internă, dar mai mici decât importurile.

Nu trebuie ignorate rezervele de gaze de şist pe care România le deţine, cea mai importantă rezervă fiind în Dobrogea. Viitorul acestor zăcăminte este deocamdată incert, recent apărând controverse în procesul lor de exploatare, despre care unii susţin că pot polua pânza freatică şi pot creşte activitatea seismică, dar am încredere în specialiştii de la mediu că vor analiza foarte atent procedurile de exploatare ale gazelor de şist, iar mediul înconjurător nu va avea de suferit.

România stă mai bine decât majoritatea statelor UE din punct de vedere al resurselor energetice, pe sectorul hidro având potenţial inepuizabil, cu impact redus asupra mediului, sector ce depinde de factori externi cum ar fi seceta, sectorul energiei eoliane sau solare este în creştere, iar depozitele de gaze, petrol şi cărbune nu sunt tocmai de ignorat.

Raportându-ne la depozitele existente şi la cele ce vor fi exploatate în viitor, România va câştiga războiul şi am putea scăpa total de importurile de gaze naturale spre sfârşitul deceniului. Dacă şi celelalte zăcăminte ce sunt prospectate în Marea Neagră conţin cantităţi foarte mari de gaze naturale, ţara noastră poate deveni o sursă de gaze şi pentru celelalte state europene.

Drept urmare, din punct de vedere energetic, România va fi o ţară independentă şi nu va avea decât de câştigat.

Domnul Scarlat Iriza:

"Hoţul strigă hoţii!"

Nu am să înţeleg niciodată cum poate cineva cu un trecut precum PDL să joace rolul Albei-ca-Zăpada. Nu am să înţeleg cum pot să facă astfel de afirmaţii oameni care au stors până la ultima picătură tot ce era de stors din sistemul energetic. E trist, dureros de trist.

Cât de uşor vorbesc vinovaţii... în acest caz, de un deznodământ catastrofal de soluţii. De ce nu aţi făcut ceva concret cât timp aţi fost la guvernare, domnilor?

Vin din mijlocul acestor oameni, îi cunosc, îi văd, îi ascult mult mai des decât o fac şi decât le pasă semnatarilor ultimei moţiuni. Şi ştiţi ceva? Adevărul este că se fac eforturi incredibile ...

Demisia cui o cereţi domnilor... a celor care încearcă din răsputeri, cu riscul pierderii capitalului de imagine, să îndrepte ce aţi făcut dumneavoastră? Mă urmăreşte senzaţia că vă jucaţi de-a opoziţia şi atât... Din păcate, rolul pe care îl jucaţi e la fel de prost ca şi munca pe care aţi depus-o atunci când aţi fost la cârma acestei ţări... Cât despre ceilalţi semnatari ai moţiunii, ce pot să spun... Oamenii s-au convins de bunele dumneavoastră intenţii.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Copiii instituţionalizaţi!"

Integrarea socială a copiilor instituţionalizaţi continuă să constituie una dintre cele mai delicate probleme căreia societatea românească nu a reuşit să-i găsească un răspuns adecvat.

De obicei, oamenii îi văd ca pe copii orfani de care le este milă. Însă copiii instituţionalizaţi întâmpină multe alte probleme, majoritatea apărute din cauza despărţirii de familie.

Tânărul care trăieşte experienţa instituţionalizării suferă o serie de transformări progresive ale personalităţii, modificându-şi simultan sentimentul propriei identităţi şi modul de a-i percepe pe ceilalţi. De obicei, cele mai multe probleme care apar la copiii din centrele de plasament sunt lipsa de adaptabilitate, de autocontrol, apatia, indiferenţa. De asemenea, adaptabilitatea lor socială este redusă, din cauza mediului închis în care trăiesc şi există o anumită rigiditate în relaţiile sociale, absenţa sentimentului social. Se întâlnesc frecvent la astfel de copii şi comportamente antisociale şi delicvente. Adesea nu ştiu să practice o meserie.

Ei reuşesc în mică măsură să se dezvolte într-un grad de normalitate acceptabil şi să învingă condiţiile nefavorabile. Pentru integrarea socială a acestor copii se impune ca întreaga societate civilă să fie mai receptivă, iar orfanilor să le fie acordată mai multă atenţie. Etichetaţi de către societate ca fiind din casa de copii, ei poartă acest stigmat întreaga viaţă.

Locul copilului este în familie şi comunitate, iar plasarea lui într-o instituţie, în urma unor circumstanţe, trebuie să devină o ultimă soluţie, cu statut temporar, până la depăşirea situaţiei de dificultate, prin găsirea unei oportunităţi permanente, ce ar asigura protecţia copilului, oferindu-i modele de urmat în viaţa de adult. Cu regret, în realitate, instituţiile au devenit nişte "depozite" pentru mii de copii, iar instituţionalizarea, oricât de bine intenţionată, influenţează totuşi negativ asupra dezvoltării intelectuale, fizice, emoţionale şi sociale a copilului. Cu cât vârsta copilului este mai mică şi perioada de instituţionalizare mai mare, cu atât efectele, consecinţele instituţionalizării sunt mai grave în plan psihologic şi social.

Practica dovedeşte că alternativele la instituţionalizare (adopţia, încredinţarea, asistenţii maternali) sunt o soluţie pentru copiii de până la 10 ani. Tinerii adolescenţi continuă, însă, să reprezinte categoria cea mai vulnerabilă. Mulţi dintre aceştia şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii în instituţie. Adeseori legătura lor cu familia s-a pierdut. Lumea de dincolo de centrul de plasament îi sperie. La 18 ani ei trebuie să părăsească instituţia, fără a avea un minimum de condiţii şi abilităţile necesare pentru un trai independent.

După ce părăsesc centrele de plasament, ei ajung direct în stradă. Tinerii nu au un acoperiş deasupra capului, nu au un loc de muncă şi cel mai grav, nimeni nu se mai interesează de soarta lor.

Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului trebuie să constituie o prioritate pentru noi toţi, pentru că integrarea în societate a acestor tineri reprezintă elemente esenţiale pentru reducerea excluziunii sociale şi pentru ajungere la creştere durabilă a oricărei societăţi.

Chiar dacă Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale le garantează acestora accesul la o locuinţă, la un loc de muncă sau educaţie, aceşti copii se confruntă cu foarte multe lipsuri. Nu sunt pregătiţi pentru plecarea din centru şi nici pentru momentul care urmează după aceea. Când părăsesc centrul, ei nu au acoperite nevoile de bază, ci trebuie susţinuţi în continuare.

Tinerii proveniţi din astfel de centre îşi găsesc cu greu un serviciu. Pe fondul deprecierii continue a situaţiei economice, creşterea şomajului afectează cu prioritate tinerii. Pentru tinerii din instituţii lipsa unei calificări sau slaba calificare fac extrem de dificilă găsirea unui loc de muncă.

Sentimentul de dependenţă pe care îl creează instituţionalizarea de lungă durată, precum şi o insuficienţă de cunoaştere a aptitudinilor, o autoevaluare greşită, de cele mai multe ori cu tendinţe de subapreciere, sunt premisele favorabile care duc la o integrare socio-profesională greoaie a tinerilor ce provin din centrele de plasament sau, uneori, chiar la eşec social.

Situaţia descrisă obligă la asigurarea de condiţii optime pentru dezinstituţionalizare, pentru crearea şi dezvoltarea unor aptitudini pentru o viaţă independentă şi inserţia socială a acestor tineri.

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Să garantăm dreptul la muncă prin Constituţie?"

De când cu modificarea actualei Constituţii, se observă un reviriment al băsiştilor care insistă să nu mai fie trecut în legea fundamentală conceptul că România este un stat social. Tot mai vocali sunt cei care au impresia că s-au născut monştri din ocrotirea dreptului la muncă, la un trai decent şi se înmulţesc exemplele aberante care ar trebui, în viziunea propagandiştilor portocalii, să fie suficient de lămuritoare pentru a convinge pe omul de rând să impună nişte enormităţi care ar duce la sinuciderea în masă a unui mare număr de români lăsaţi de izbelişte. Este terifiant când vezi că băsiştii, dacă-şi simt apropiindu-li-se funia de par, vor să moară toată ţara dacă dispar ei! Stai şi te gândeşti dacă aceşti oameni nu ar trebui mai degrabă să încapă pe mâna unor profesionişti ai unor instituţii specializate...

Se scot la înaintare poveşti de genul muncitorului X, care, concediat, ameninţă că îşi dă foc dacă "statul nu îi asigură dreptul lui la muncă" sau că se ajunge să se spună printre dinţi: "O să dau în cap la altul, ce să fac dacă statul nu îmi dă dreptul meu la muncă?". Să nu mai vorbim de atacul la "dreptul la un trai decent" care, în viziunea portocalie, sufocă Europa Occidentală, unde "un număr crescând de cetăţeni refuză să se mai scoale dis-de-dimineaţă şi să meargă zi de zi la muncă şi îşi cer dreptul lor la un trai decent". Adică, sunt o serie de meserii pe care nimeni nu le mai vrea, deoarece e mai simplu să stai acasă cu burta la tv şi să îţi primeşti "sfântul tău drept", "la un trai decent". Este mai mult decât străvezie propaganda prin care se face defăimarea unor concepte nobile, pe care o Europă civilizată le-a îmbrăţişat de zeci de ani, dar care nu pot fi pricepute de către minţi mult mai puţin evoluate decât secolul pe care îl străbatem cu toţii.

Nu place noţiunea de stat social! Ce deranjează în această sintagmă? Altfel, ce fel de stat se doreşte să fim? Nesocial? Antisocial? Constituţia nu trebuie să statueze nonsensuri. Şi, în fond, dacă adjectivul "social" exprimă "grija faţă de om", ce fel de stat ar fi acela care nu are grijă de cetăţenii săi? Aşa ceva ar fi de neconceput. Păi, tocmai acesta este primul scop al statului, pentru acest lucru a fost creat: ca să aibă grijă de cetăţenii săi, la nivel naţiona.! Mai degrabă văd necesitatea unor definiţii riguroase, ca să nu mai apară interpretări iraţionale. Statul nu poate fi decât social sau deloc.

Dar multă lume consideră şi că garantarea dreptului la muncă ar trebui să figureze obligatoriu în Constituţie. Trebuie doar creat sistemul care să sincronizeze acest drept fundamental (pe care oricum îl recunoaştem şi cică îl ocrotim) cu realitatea socială. Să vedem şi de ce...

Constituţia garantează dreptul la viaţă. Iar un venit minim garantat există deja legiferat (Legea nr.416/2001), deci există un soi de "salariu minim de stat", după cum există şi ajutoarele sociale, şi ajutorul de şomaj, şi alocaţiile copiilor... Adică, oamenilor în nevoie statul oricum le oferă nişte bani ca să nu moară şi poate pretinde, în compensaţie prestarea unor servicii. Dacă ei se mulţumesc cu atât, e problema lor. Dacă vor mai mult, atunci trebuie să muncească mai mult. Poate că ar fi bine să se gândească un sistem social mai echitabil, mai flexibil şi mai eficient, asta da, dar nu desfiinţarea statului social! E ca şi cum adepţii acestui concept ar avea un copil cu dizabilităţi şi l-ar strânge de gât pentru că nu e apt de muncă încă de la naştere. Cum am spus anterior, o asistenţă specializată ar fi necesară acestor filozofi de ocazie... Dacă dreptul la viaţă nu poate să fie garantat pe niveluri de calitate a vieţii, de exemplu, garantat "nivel minim - portocaliu - viaţă de câine", atunci e musai ca în legea fundamentală să fie garantat "dreptul la un trai decent".

Suntem, totuşi, în secolul XXI, am ajuns în cosmos, avem toţi calculatoare-n casă, vrem să intrăm în spaţiul Schengen, unde nu moare lumea de foame pe străzi, ce Dumnezeu? Garantând un trai decent, acesta trebuie cumva atins. Iar acest nivel se atinge doar în patru moduri: prin muncă onestă, prin ilegalităţi, prin moştenire sau prin câştig la loto ori alte jocuri de noroc. Dar statul nu poate garanta cuiva dreptul la câştigul la loto. Statul nu poate garanta cuiva moşteniri care să te facă să trăieşti bine. Statul nu poate garanta cuiva traiul decent prin ilegalităţi.

Atunci, ca să se poată garanta dreptul la viaţă şi să se garanteze dreptul de a trăi decent, statul mai are o singură variantă: să asigure cetăţenilor dreptul la muncă! Şi pe vremea dinainte de 1989, când era obligatorie munca, tot se găseau cetăţeni care ba trăiau din moşteniri, ba trăiau câştigând la jocuri de noroc, ba o duceau pe picior mare din ilegalităţi. Aşadar, opţiunea fiecăruia este posibilă. Dar a nu garanta dreptul la muncă îţi neagă dreptul la viaţă. Şi nu există constituţie pe lumea asta care să nu garanteze dreptul la viaţă.

Restul sunt amănunte...

Doamna Maria Dragomir:

"Un puşcăriaş ne costă cât 7 pensii minime! Ori peste 50 de alocaţii pentru copii!"

Numai personalul aflat la dispoziţia deţinuţilor ne costă peste 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro lunar!

Aşa cum probabil vă amintiţi, am adresat o întrebare Ministerului Justiţiei, înregistrată la Camera Deputaţilor cu numărul 737 a/2013, solicitând date în legătură cu cheltuielile alocate pentru întreţinerea unui deţinut în România. Prin amabilitatea ministrului justiţiei, Robert Cazanciuc, am primit datele cele mai importante în legătură cu situaţia solicitată. Cu această ocazie am aflat, oficial şi cu stupoare, că în România anului 2013, costul unui deţinut, din alocaţii bugetare, lunar, depăşeşte suma de 20 de milioane de lei vechi. Adică, mai precis, suma de 2186 lei din alocaţii bugetare. Este o sumă uriaşă, o cheltuială imensă, în condiţiile în care, să nu uităm, o pensie minimă, în România, este de 300 de lei, iar alocaţia de stat pentru un copil, tot lunar, este 42 de lei! Un calcul simplu ne arată că suma alocată de la buget pentru întreţinerea unui deţinut, lunar, este echivalentul a 7 pensii minime! Ori a peste 50 de alocaţii de stat pentru copii!

Cheltuielile de personal pentru un deţinut depăşesc 16 milioane lei vechi, mai precis 1616 lei. Un calcul simplu, în condiţiile în care aflăm că în România, la data de 16 aprilie 2013, se înregistrau 33.060 de persoane private de libertate, ne arată că numai cheltuielile de personal alocate deţinuţilor din România depăşesc suma de 5 milioane de lei! Adică peste un milion de euro lunar!

Sunt cifre incredibile, sunt cifre scandaloase, această situaţie este intolerabilă şi considerăm că se impun măsuri drastice pentru, pe de o parte, reducerea cheltuielilor pentru cei care greşesc în faţa legii, dar şi pentru înăsprirea legislaţiei şi realizarea unor măsuri concrete menite a rezolva această problemă extrem de gravă, care face posibil ca numeroase persoane, de exemplu, când vine toamna şi se răceşte clima, să comită o infracţiune care să-i ducă la puşcărie pentru câteva luni de zile, astfel încât să poată să treacă perioada de iarnă pe banii statului.

Desigur, am mai constatat şi o altă situaţie foarte gravă: în România sunt alocate spaţii de cazare pentru 27.700 de deţinuţi, iar numărul total al celor aflaţi, în acest moment, în puşcărie depăşeşte numărul de 33.000! Deci există peste 4000 de puşcăriaşi în plus faţă de numărul de locuri existente, astfel încât şi această situaţie trebuie reglementată, pentru că, din păcate, puşcăria, în România contemporană, nu mai este un spaţiu de reeducare, ci de specializare în infracţionalitate. Mai ales pentru mediul juvenil.

Domnul Marin Anton:

"Starea drumurilor din judeţul Giurgiu"

Problema pe care doresc să v-o aduc astăzi la cunoştinţă, având în vedere poziţia pe care o am în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, este cea legată de starea drumurilor din judeţul Giurgiu.

La nivelul judeţului Giurgiu există un număr total de 28 de drumuri judeţene, din care 63% au nevoie de reabilitare. Acestea ocupă 54% din totalul drumurilor publice. Judeţul are nevoie de investiţii pentru crearea condiţiilor de infrastructură, care pe termen lung se vor transpune în creşterea accesibilităţii, dezvoltarea afacerilor şi creşterea nivelului de ocupare a populaţiei.

Starea infrastructurii de bază la nivel judeţean este similară cu starea infrastructurii naţionale. Fără a fi printre cele mai slab dezvoltate judeţe la nivel naţional, din punct de vedere al infrastructurii, dar cu aproape jumătate din totalul drumurilor aflate într-o stare avansată de uzură, judeţul Giurgiu trebuie să-şi canalizeze o parte din investiţii pentru asigurarea primului element de vizibilitate, şi anume infrastructura.

Unul dintre drumurile judeţene cu mari probleme este DJ 603 ce cuprinde Naipu (DN6), Stoeneşti-Ianculeşti-Uzunu-Mihai Bravu-Comana (DJ411), dar nu doar acestea sunt problemele de infrastructură ale judeţului Giurgiu.

Domnul Florin Gheorghe:

"Poporul este suveran!"

Îngrijorat de anumite hotărâri ale majorităţii parlamentare exprimate prin voinţa Senatului, am hotărât să susţin o declaraţie politică ce are ca subiect referendumul şi validarea lui.

La fel cum am afirmat şi în titlu, în Constituţia României se spune hotărât că poporul este suveran. Dar poporul nu este neapărat majoritatea celor ce vin la vot, dar nici majoritatea celor ce plătesc taxe şi impozite, ci o mare parte a celor cu cetăţenia română, fie că locuiesc în interiorul graniţelor ţării sau în afara lor. El întotdeauna se exprimă, nu prin fraze sofisticate, ci prin formulări hotărâte de da sau nu.

Temeiul democraţiei şi luarea unei decizii, cu cel puţin jumătate din jumătatea necesară a celor cu drept de vot, sunt astăzi periclitate prin intenţia de confirmare a unui cvorum de 30%. Procentul este aleatoriu, de ce nu 29% sau 31%? Nu există justificare raţională, logică, democratică sau istorică pentru acest procent. Este inadmisibil ca un număr restrâns de oameni să hotărască în numele tuturor în chestiuni fundamentale, căci la aşa ceva se referă un referendum.

Dincolo de consecinţele scandalului de vara trecută şi dincolo de recomandările Comisiei de la Veneţia, trebuie să ne gândim la implicaţiile pe termen lung ale unei astfel de legi. Nu facem legi împotriva unei persoane!

Dacă revizuirea Constituţiei şi adoptarea faimosului proiect de regionalizare vor avea dificultăţi în toamnă din cauza absenteismului la vot, trebuie găsită o soluţie de mobilizare, şi asta este datoria USL-ului, deoarece au fost creditaţi cu 2/3 din opţiunile electorale. Poporul în majoritatea lui şi-a pus baza în ei, pentru a rezolva implicit şi această problemă, pe lângă multe altele pe care au promis că le rezolvă.

Constituţia este actul fundamental de organizare a unei societăţi moderne şi de aceea trebuie să fie pe deplin legitimă, or, legitimitatea nu se autorizează prin votul unei minorităţi.

După revoluţie, am acceptat cu toţii bucuroşi democraţia reprezentativă ca şi expresie a unui dictaturi a majorităţii. Observăm că avem al treilea act succesiv de dictatură a minorităţii.

În 2008, PNL legiferează alegerea preşedinţilor de consilii judeţene din primul tur, indiferent de procentul câştigător. Ulterior, PDL modifică legea alegerilor locale, instituind alegerea primarilor din primul tur, iar acum USL doreşte ca şi referendumul să se adopte printr-o prezenţă minoritară.

Susţin cu hotărâre că exprimarea democratică şi legitimă a poporului suveran se face întotdeauna printr-o prezenţă la vot de cel puţin 50%, iar acest lucru trebuie să fie valabil la toate tipurile de alegeri (inclusiv cele parlamentare) şi referendumuri (inclusiv cel de demitere).

Închei această declaraţie politică în speranţa că decidenţilor USL le va veni mintea de pe urmă şi vor reveni la expresiile bunului simţ.

Domnul George Ionescu:

"Ziua Mondială fără Tutun"

În 1987, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat ziua de 31 mai drept "Ziua Mondială fără Tutun", fiind serbată anual în toată lumea. Această iniţiativă a fost luată în dorinţa de a atrage atenţia asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, de a sublinia riscurile de sănătate asociate consumului de tutun, dar şi asupra importanţei de a formula politici pentru reducerea fumatului.

La început, fumatul s-a răspândit în combinaţie cu ceremoniile religioase, ca ofrande aduse zeităţilor, în ritualuri de purificare. După explorările europene din Americi, acest obicei s-a răspândit cu repeziciune în tot restul lumii, iar în ţările din Vechiul Continent acest viciu a fost considerat un nou tip de activitate socială şi o modalitate de consum a substanţelor farmaceutice care până în acel moment nu fusese cunoscut.

Percepţiile culturale care învăluie fumatul au variat de-a lungul timpului, în funcţie de locuri, de concepţii spirituale, fiind perceput ca un obicei mai mult sau mai puţin sănătos. De relativ puţin timp, fumatul a început să fie privit într-o lumină negativă.

Potrivit studiilor efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, consumul de tutun este cauza cea mai uşor de prevenit a deceselor la nivel mondial, ucigând, în prezent, 1 din 10 adulţi în întreaga lume. "Dacă nu luăm măsuri, epidemia (fumatului) va ucide peste 8 milioane de oameni anual până în 2030", observă OMS.

La nivel mondial, boli precum SIDA, TBC, accidente de circulaţie, sinucideri şi crime sunt întrecute, ca şi cauze ale decesului, de către fumat. Efectul nociv al fumatului este suportat într-o măsură mult mai mare de către nefumători: doar 15% din fumul de ţigară este inhalat de cel care fumează, restul de 85% putând pătrunde în plămânii vecinilor. Consumul de tutun a fost asociat cu numeroase forme de cancer şi boli cardiovasculare şi respiratorii, cauzând mai multe probleme decât alcoolul, drogurile, hipertensiunea, excesul de greutate sau colesterolul mărit.

Se apreciază căîn secolul 20 tutunul a omorât circa 100 de milioane de oameni. Dacă se continuă în acest ritm, în secolul 21 numărul deceselor va ajunge la un miliard.

Statisticile realizate pe teritoriul ţării noastre arată o cifră alarmantă: peste 33.000 de oameni mor anual din cauza fumatului, 70% dintre ei având vârsta între 35 şi 69 de ani.

Conform sondajelor efectuate, deşi majoritatea cetăţenilor UE sprijină luarea de măsuri mai severe de luptăîmpotriva fumatului, aproape unul din trei europeni continuă să fumeze, în ciuda faptului că tutunul cauzează moartea a jumătate din fumători.

În efortul de a stopa consumul acestor substanţe, în numeroase ţări au fost luate măsuri pentru descurajarea fumatului: impunerea unor taxe mari asupra produselor din tutun, iniţierea campaniilor antifumat sau interzicerea fumatul în public.

Avertismentele efective despre prejudiciile aduse de consumul tutunului, mai ales cele care conţin imagini grafice, motivează fumătorii să renunţe la fumat şi reduc tentaţia tutunului pentru cei ce încă nu au devenit dependenţi. Cu toate acestea, numărul fumătorilor din Uniunea Europeană rămâne ridicat, consumul de tutun reprezentând cea mai importantă cauză individuală de mortalitate care poate fi evitată.

"Ziua Mondială Fără Tutun" propune, simbolic, 24 de ore de abstinenţă de la consumul produselor din tutun pe tot globul, în încercarea de a atrage atenţia tuturor asupra efectelor grave pe care aceastea le au. Din păcate, în multe dintre cazuri, "Ziua Mondială Fără Fumat" nu reuşeşte să determine o parte din fumători să renunţe la acest viciu.