Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi.

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata unei intervenţii de la pupitrul Camerei Deputaţilor este de maximum trei minute. Vă rog să vă integraţi, pentru că sunt foarte mulţi colegi înscrişi astăzi pe listă pentru a prezenta declaraţia de la microfonul Camerei Deputaţilor.

Începem astăzi cu puterea, opoziţia e fragil reprezentată, doar de UDMR, la această oră.

Daţi-mi voie să-l invit la microfon pe domnul Ninel Peia, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi să-l rog să se pregătească pe domnul Vasile Mocanu.

De mult nu v-am văzut, domnule deputat, îmi face plăcere să vă salut de dimineaţă.

Puterea are microfonul. Trei minute, domnule deputat, cu tot dragul.

Domnul Ninel Peia:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică intitulată "Monarhia chiar poate salva România".

Doamnelor, domnilor, sunt îngrozit! Am citit o declaraţie politică confuză, dar care mă pune în faţa unui adevăr înspăimântător: bolşevismul încă există în biata şi încercata noastră ţară.

Declaraţia despre care fac vorbire se numeşte "Monarhia nu salvează România!", semnată de un tânăr politician, persoană importantă, nu spui cine!

Doamnelor, domnilor,

Această declaraţie, parcă ruptă din anii colectivizării, mă obligă să vă declar, cu toată sinceritatea, că spiritul implementat de Ana Pauker şi perpetuat până la tovarăşa Găinuşe a reuşit să îşi croiască o nouă cale şi să ocupe loc, insidios, în Parlamentul României din anul de graţie 2013.

Dacă nu aş şti că autorul acestei ruşinoase declaraţii provine dintr-o regiune puternic muncitorească şi că pregătirea sa de bază este aceea de educator, aş fi putut crede că este un agent în slujba comuniştilor de la Tiraspol.

Am văzut, în ultimii ani, personalităţi minunate, celebrităţi academice, politicieni şi diplomaţi cu state vechi cum fac eforturi disperate să ajute poporul, românii, să îşi recupereze în mod corect istoria, încercând să şteargă zeci de ani de maculare a acesteia din ordinele celui mai crud, inuman şi nemilos sistem totalitar cunoscut pe suprafaţa planetei, comunismul.

Ei bine, declaraţia politică de care vă spun nu ia în seamă acest lăudabil efort şi chiar încearcă să submineze, cu argumente bolşevice, acest demers reparator.

Dincolo de insultele gratuite şi incalificabile aduse Casei Regale, pe care mi-e efectiv ruşine să le reproduc, în această declaraţie, se regăsesc, într-un amestec ceţos, minciuni construite de anii de dictatură, păreri demne de tarabele din piaţă şi dorinţe parcă izvorâte din genunea unor minţi contorsionate, precum cea a lui Lenin sau, mai rău, a lui Stalin.

Dar la ce te poţi aştepta când autorul acestor înveninate rânduri, numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, declară public, în 2009, că Suedia are preşedinte!

Totuşi, sunt nevoit să fac referire la două aserţiuni din această declaraţie. Prima este o întrebare care zice că de ce ne-am opri la Monarhia constituţională şi nu am alege o altă formă, precum cele de pe vremea lui Mihai Viteazul, Ţepeş sau chiar Burebista. Trec, zâmbind, peste puerilitatea candidă a acestei întrebări demne de perlele celor picaţi la bacalaureat, şi încerc să dau un răspuns: poate pentru că atunci România a fost cea mai prosperă, poate pentru că atunci România reprezenta o putere în regiune?

Cea de a doua se detectează cu greu, dintr-un amestec lipsit de logică, în care îşi dau mâna criza cu mita electorală, agenda cetăţeanului cu starea turismului. Un haloimăs greu ingurgitabil din care am desluşit cum că monarhia nu garantează prosperitatea.

Mai mare sărăcie ca în Regatul Unit, Suedia, Olanda, Austria, Canada, Monaco, Luxemburg, Norvegia, Danemarca sau Belgia n-am auzit să existe pe planetă...!

Am lăsat Belgia la urmă tocmai ca să aduc aminte doamnei deputat că acolo se află Bruxelles-ul, punctul central al Uniunii Europene, din care, sper să se fi aflat şi în Hunedoara, facem şi noi parte. Pe scurt, Bruxelles-ul se află într-un regat şi nu pare să se simtă agresat de această anarhică formă de guvernământ, în plus, deciziile luate acolo sunt respectate şi la Bucureşti.

Aş putea încerca să adaug aici şi multe alte chestiuni din istoria minunată a României interbelice, dar am să mă opresc aici precizând, tot pentru doamna deputat, că în Europa Centrală şi de Est monarhii precum cele ale României, Bulgariei, Serbiei şi Muntenegrului (Regatul Iugoslaviei) au fost abolite nu din voinţa acestor popoare, ci din ordinul molimei bolşevice.

În încheiere, aş dori să o rog pe doamna deputat să evite să aducă cu încăpăţânare prejudicii de imagine Partidului Social Democrat, confundând doctrina social-democrată cu crima instituţionalizată de bolşevici, sau comunişti, cum îi place dânsei să îi numească, aşa, ca să mai atenueze din atrocităţile acestui blestem istoric. Nu de alta, dar chiar preşedintele Victor Ponta, cu spirit modern şi înţelepciune politică declara, pe 10 mai anul curent, că, deşi este republican, nu poate să nu aprecieze rolul pe care l-a jucat monarhia constituţională în România.

Vă mulţumesc, dar am două post-scriptumuri.

Post-scriptum 1: Doamna deputat ne îndeamnă să îi învăţăm pe români democraţia. Intenţia e bună, dar asta au făcut şi alţii înainte prin instituţii zise de reeducare, precum cele de la Aiud, Poarta Albă sau celebrul Canal Dunăre-Marea Neagră. Eu zic că ajunge!

Post-scriptum 2: Cu scuzele de rigoare, vă reamintesc, doamnă, că lectura nu dăunează deloc, dar deloc, carierei politice!

Deputat PSD Ninel Peia.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

O să facem o mică schimbare, pentru că înţeleg că domnul deputat Ioan Stan e foarte grăbit. O să-l rog pe Domnia Sa să ia cuvântul acum, în locul domnului deputat Vasile Mocanu, şi o rog pe doamna deputat Camelia Bogdănici, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să se pregătească pentru a urma la microfonul Camerei Deputaţilor.

Domnule deputat, trei minute.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu obosim a repeta, mulţi dintre noi, că suntem aleşii poporului care, în cunoştinţă de cauză, votându-ne, ne-a trimis în Parlamentul României.

Afirmaţia, dacă este acoperită de responsabilitate, este perfect adevărată şi onorează pe cel ce şi-o asumă, fie el nu doar parlamentar, ci şi ministru, prim-ministru, preşedinte. Aşa că nu mi se pare lipsit de relevanţă ca, măcar din când în când, să chibzuim asupra promisiunilor pe care le-am făcut la vremea când ne căutam susţinătorii şi să cântărim cu dreaptă măsură ce, cum şi cât din ce-am promis a devenit realitate, fie noi parlamentari, miniştri, prim-ministru, preşedinte.

USL a promis că se vor repara nedreptăţile săvârşite asupra cetăţeanului, pensionar, bugetar, civil ori militar în timpul guvernării trecute. Guvernul Victor Ponta a îndeplinit această promisiune.

USL a promis că guvernarea sa va aduce mult mai mulţi bani europeni, spre a-i pune în operă în întâmpinarea dorinţei românilor de a trăi mai aproape de standardele Uniunii Europene. Victor Ponta şi echipa sa guvernamentală a reuşit să dubleze într-un singur an rata de absorbţie a fondurilor europene, de la 7,5% la 15%, deşi a pornit la drum cu aproape toate programele europene suspendate sau presuspendate, ca urmare a strădaniei distructive manifestate de guvernarea anterioară. Şi, ca lucrurile să fie clare, au fost deblocate POSDRU, POR, POS Mediu, iar potrivit comisarului european Johannes Hahn, după îndeplinirea câtorva formalităţi administrative, va fi deblocat în scurt timp POS Transporturi, ceea ce va însemna 4,5 miliarde de euro pentru autostrăzi şi infrastructură feroviară. Guvernul condus de Victor Ponta face în continuare toate eforturile pentru a debloca şi POS Creşterea Competitivităţii Economice.

Marile instituţii financiare internaţionale apreciază cu încredere guvernarea Ponta, considerând că, în acest fel condusă, România va înregistra o creştere economică din ce în ce mai mare. Realizăm deja a treia creştere economică din Europa, şomaj la jumătate faţă de media Uniunii Europene şi investiţii în creştere. Argumentez amintind estimarea aparţinând Băncii Mondiale care prevede o creştere a PIB-ului României cu 1,7% în 2013, 2,2% în 2014 şi 2,7% în 2015. Aceasta demonstrează că România este considerată stabilă din punct de vedere macroeconomic şi că modelul economic aplicat de Guvernul Ponta îşi dovedeşte efectele benefice.

Prestaţia pe plan extern a primului-ministru a reuşit, în pofida tuturor denigratorilor, de la cei mai agramaţi până la cei mai veninoşi, să transmită un mesaj de stabilitate economică, de consecvenţă în recunoaşterea şi respectarea condiţiei noastre de europeni, de siguranţă legislativă, de deschidere şi corectitudine în parteneriate. Nu cred că este lipsit de semnificaţie să amintim că anul acesta BERD va investi în România 500 de milioane de euro, cu precizarea că pentru fiecare euro investit de BERD sunt atrase alte 2,5.

În virtutea prerogativelor noastre specifice şi în respectul faţă de cei care ne-au mandatat am iniţiat şi suntem pe cale să definitivăm transformarea Legii fundamentale, Constituţia, modernizând-o, clarificând aspectele pasibile de interpretări partizane, aşezând la loc de normalitate, pe bază de atribuţii, instituţiile de primă importanţă: Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul.

Am chemat pentru aceasta parlamentarii tuturor partidelor politice ca prin forţa argumentului legal să clădim împreună o Constituţie a tuturor românilor. Am dorit să decidem împreună asupra textului care să elimine orice neînţelegere şi să stabilească pentru fiecare dintre noi aceeaşi măsură a faptei, aceeaşi măsură a dreptului şi a îndatoririi, în respect faţă de istoria, pământul şi poporul României.

Numai că cei învăţaţi să facă din lege instrumentul personal al satisfacerii orgoliilor, încăpăţânărilor ori a mofturilor de clan ies la drumul mare cu bau-baul unui referendum înainte de referendum, privind chestiuni asupra cărora s-a exprimat deja un vot popular. În disperarea de a recâştiga capital politic, tocmai cel care a dispreţuit votul a peste 7 milioane de români, arată cu degetul spre decizia a 4 milioane, nu că le-am dispreţui opinia, ba chiar, iertare pentru vorba cea cu multe înţelesuri a neamului meu, mai vrea o dată. Doar-doar s-or lehămeţi alegătorii şi n-or mai găsi răbdarea să vină la urne de două ori în câteva zile, iar onorabilul, vorba lui Caragiale, va rămâne jucător până la sfârşitul mandatului. Şi totuşi, a te aşeza în curmezişul cursului cu orice prilej, cu orice preţ, numai de dragul a ce-ai fost şi nu mai eşti şi în amarnica nădejde că vei opri mersul istoriei, parcă e prea mult, chiar pentru un navigator. Mai ales că nu e vorba de biblicul Noe!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit la microfon pe colega noastră, doamna deputat Camelia Bogdănici şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună dimineaţa!

Înainte de a citi declaraţia politică de astăzi, doresc să transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor din tragicul accident din Muntenegru şi totodată să urez multă sănătate şi recuperare grabnică persoanelor care sunt rănite în acest moment.

Declaraţia mea politică se numeşte "Finalizarea extinderii UPU-SMURD Iaşi - o urgenţă pentru întreaga Moldovă".

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să supun atenţiei o problemă care mă preocupă ca medic, dar şi ca ieşean. În anul 2011, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon" Iaşi a preluat Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie (IGH) şi Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Ioan" Iaşi. În urma acestei comasări, cele două servicii UPU s-au unificat, astfel simţindu-se nevoia lărgirii spaţiului Serviciului UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon" Iaşi.

Ca fost director medical al Spitalului "Sfântul Spiridon" Iaşi, cunosc îndeaproape problemele care s-au creat prin comasarea celor două servicii UPU. Spaţiul a devenit neîncăpător pentru personalul medical, dar şi pentru pacienţii pe care îi deserveşte Serviciul UPU-SMURD din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon". Să nu uităm că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sfântul Spiridon" Iaşi este cel mai mare spital din regiunea Moldovei.

În vederea soluţionării acestei probleme, în anul 2012 au fost demarate lucrări de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon".

Din păcate, în mandatul domnului Nicolăescu aceste lucrări au stagnat, în condiţiile în care spaţiul în care funcţionează actualmente UPU Iaşi este supraaglomerat, datorită comasării personalului medical, dar şi pentru că numărul urgenţelor a crescut semnificativ.

Finalizarea lucrărilor de extindere şi modernizare a UPU-SMURD Iaşi este extrem de necesară şi urgentă pentru întreaga regiune a Moldovei. Îi reamintesc domnului Nicolăescu că atât în anul 2008, dar şi în mandatul actual, a declarat că modernizarea şi reabilitarea spitalelor judeţene reprezintă o prioritate pentru Domnia Sa.

Între timp, priorităţile domnului Nicolăescu s-au schimbat, astfel că programele informatice de contabilitate au surclasat reabilitarea şi modernizarea clădirilor destinate urgenţelor medicale.

Este extrem de greu de înţeles cum Ministerul Sănătăţii găseşte bani pentru lucruri inutile, în timp ce urgenţele sistemului sanitar românesc sunt puse în aşteptare.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Camelia Bogdănici.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamnă deputat.

În continuare, domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL, şi îl rog să se pregătească pe domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică se intitulează: "Despre investiţii străine".

Acum 23 de ani îmi aduc aminte că era la modă un slogan: "Nu ne vindem ţara!". Nu prea am priceput eu mare lucru atunci, eram tânăr, dar pe parcurs am înţeles ce a însemnat acest lucru. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană mi-am dat seama că, de fapt, a nu ne vinde ţara nu însemna a ne vinde neamul, ci însemna să nu vindem acţiunile la unele întreprinderi, să nu privatizăm anumite întreprinderi, să nu permitem capitalului străin să intre la noi în ţară. Şi acest lucru se vede în acest moment. Acest lucru s-a văzut în momentul în care am intrat în Uniunea Europeană şi economia noastră nu a fost pregătită să concureze cu celelalte economii, iar importurile, mai ales importuri de mâncare, au continuat, şi acest lucru nu este benefic pentru ţara noastră.

Cred că trebuie să reparăm, fără să ne mai plângem că a făcut X partid sau nu ştiu ce partid înainte, trebuie să luăm situaţia de drept şi de fapt din acest moment şi să încercăm să reparăm această greşeală din trecut. Investiţiile străine sunt foarte importante, ele creează locuri de muncă, ele creează stabilitate şi, de fapt, pentru a fi competenţi şi pentru a putea să concurăm cu piaţa externă cred că avem nevoie de experienţa din exterior, coroborată cu ceea ce se întâmplă la noi.

Cred că în momentul de faţă ar fi nevoie de un organism de lobby, care să prezinte potenţialul ţării noastre, să prezinte ceea ce se poate face la noi în ţară şi, de fapt, bogăţia atât naturală, cât şi umană pe care o avem.

Acest lucru este adevărat că ar trebui să fie făcut de către ataşaţii noştri economici, printre altele, şi chiar mă întreb, dacă am face un calcul, de 23 de ani, cât au fost salariile acestor ataşaţi economici şi să verificăm câte investiţii străine au fost aduse prin activitatea lor, cred că ne-am da seama la un moment dat că poate salariile lor au fost mai mari. Ar trebui atât noi, atât ei, atât celelalte organisme, să ne axăm mai mult pe a aduce investiţii străine, spre a aduce capital şi pe această creştere economică, de fapt, repet, singura soluţie pentru ţara noastră de a ne ridica din toate punctele de vedere.

Mulţumesc.

Deputat de Prahova, Guran Virgil.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului UDMR, este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului PSD.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De mai multe ori mi-am exprimat dubiile, de la acest microfon, faţă de aplicabilitatea Legii privind camerele agricole.

Pe de o parte, mi-am exprimat opinia că există anumite prevederi contradictorii care introduc obligativităţi birocratice de prisos şi confuzii în ceea ce priveşte atribuţiile autorităţilor.

Pe de altă parte, am arătat că nu sunt fonduri suficiente şi nu este reglementat corect modul de alegere a conducerii acestor camere, ca atare aceste alegeri nu vor putea avea loc.

Am mai spus că în judeţul nostru crescătorii de bovine aşteaptă modificarea legii sau o nouă lege, pentru că cea în vigoare nu este aplicabilă şi nu corespunde cerinţelor. Aceste observaţii s-au dovedit a fi adevărate.

Prima dată s-a încercat o modificare a legii, dar aceasta a menţinut în continuare gravele carenţe ale textului iniţial. Ulterior, văzând că nu pot avea loc alegeri în timpul reglementat, s-a venit cu un proiect care proroga termenul.

Acum trei luni, v-am spus clar că în buget nu aveţi bani prevăzuţi pentru alegeri, că prorogarea termenului nu rezolvă problema de fond şi că vă propun să votaţi pentru acea lege doar atunci dacă sunteţi convinşi că alegerile vor avea loc la începutul lunii iunie, prevedere rezultată din prorogarea termenului. De fiecare dată observaţiile mele au fost primite cu ironie de "specialişti". S-au votat atât legea iniţială, cât şi toate legile de modificare, fără a se lua în consideraţie cele expuse de mine.

Ei bine, a sosit şi prima decadă a lunii iunie şi alegerile nu erau nici măcar anunţate, dar a apărut o ordonanţă de urgenţă care modifica din nou acea lege "corectă, nemodificabilă, uşor aplicabilă", iar printre argumentările din preambul se regăseşte şi cea că "legea în forma în vigoare este inaplicabilă". Interesant, nu-i aşa? Mai ales atunci când ştim că ea a fost o iniţiativă a unui parlamentar PSD. Iar toate modificările şi prorogările au fost aduse tot de către majoritatea actuală, sub aportul însemnat al Comisiei pentru agricultură.

Agricultorii din judeţul nostru - şi se pare din întreaga ţară - deplâng că din nou nu au fost consultaţi şi că nici varianta propusă de ordonanţă nu are şansa să le rezolve problemele. Eu mai constat, dincolo de aceasta, că forma din ordonanţă este o nouă recentralizare, dispărând practic camerele locale, dar primind un rol important cele regionale.

Totodată, alegerile au fost amânate pentru la toamnă. Dar bani în continuare nu sunt şi chiar vechea formă a camerelor agricole judeţene a rămas fără finanţare. Oare când vor lua în serios cei care se joacă din punct de vedere legislativ de-a camere agricole problemele reale cu care se confruntă agricultorii?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg Vasile Mocanu, deputat PSD, şi se pregăteşte domnul deputat Mirel Taloş, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Unde este investiţia promisă?"

Unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din judeţul Iaşi a ajuns, se pare, pe lista neagră a Guvernului.

Pentru 2013, şoseaua de centură a municipiului Iaşi nu va primi decât puţin peste 10 milioane de lei. Cum doar varianta pentru trafic uşor a şoselei ocolitoare, cu o lungime de circa 8 km, are o valoare de peste 120 de milioane de lei, cu tot cu TVA, te întrebi ce mai poţi face cu doar 10 milioane de lei.

Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, banii vor fi folosiţi pentru construcţia unei parcări şi iluminarea unor intersecţii. Locurile de parcare vor fi amenajate de-a lungul variantei de trafic greu, iar instalaţia de iluminat va fi reabilitată pe lungimea întregii şosele, adică pe cei aproape 14 kilometri.

Aşadar, lucrările la centura propriu-zisă nu vor avansa deloc în acest an. Prin urmare, atât şoferii, care sperau să poată ocoli traficul infernal din oraş, cât şi ieşenii, care sperau într-o poluare fonică şi atmosferică mai redusă, mai au mult de aşteptat până la îndeplinirea dorinţelor lor. La fel de grav este şi faptul că, tranzitând la orice oră oraşul, maşinile de tonaj greu vor produce din nou stricăciuni drumurilor importante din municipiu, abia reparate, pe bani grei.

E greu de înţeles de ce o investiţie atât de importantă, precum şoseaua de centură a Iaşiului, primeşte doar nişte mărunţiş din partea Guvernului. E o mare diferenţă între cei 28,9 milioane de euro necesari pentru finalizarea variantei de trafic uşor, despre care se făcea vorbire anul trecut, şi cei 10 milioane de lei, care au fost alocaţi anul acesta.

Deputat Vasile Mocanu, Colegiul nr. 4 Târgu Frumos, Iaşi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Îl invit la microfon acum pe domnul deputat Mirel Taloş, din partea Grupului parlamentar al PNL, şi îl rog să se pregătească pe domnul Mircea Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Gheorghe-Mirel Taloş:

Stimaţi colegi,

Este cunoscută legătura directă dintre nivelul de dezvoltare economică şi reţeaua de infrastructură a unei ţări, fie că este ea rutieră, feroviară, aeriană sau maritimă.

Este un capitol la care România stă încă extrem de prost, acesta fiind un minus, în diverse proporţii, al tuturor guvernelor de după 1990. Astăzi este nevoie mai mult ca oricând de mari lucrări de infrastructură care au întârziat peste douăzeci de ani, atât pentru că ele însele, în procesul de realizare, sunt o sursă de dezvoltare şi de locuri de muncă, cât şi pentru că, odată realizate, stimulează dezvoltarea economică a zonelor pe care le traversează.

În acest context, guvernul trebuie să se concentreze pe demararea lucrărilor de infrastructură în parteneriat public-privat sau concesiune cât mai urgent, scurtând la maximum procedurile şi timpii morţi, ştiut fiind că există companii private majore care doresc să investească din fonduri proprii în România, în acest moment. Fiecare zi de întârziere în demararea acestor proiecte înseamnă locuri de muncă pierdute şi taxe neîncasate.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Drăghici, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi îl rog pe domnul deputat Ghera Giureci-Slobodan, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie privind accesul cetăţenilor la informaţii despre operatorii de turism.

Stimaţi colegi,

Din păcate, evenimente tragice precum cel petrecut zilele trecute în Muntenegru reprezintă semnale de alarmă care ne determină să acordăm maximă atenţie aspectelor ce ţin de siguranţa transportului rutier şi de accesul cetăţenilor la informaţii despre operatorii de turism.

În foarte multe cazuri, înainte de a pleca într-o călătorie, cetăţenii nu au acces la informaţii complete cu privire la agenţia de turism de la care achiziţionează bilete de vacanţă sau la firma de transport care va asigura deplasarea.

În acest sens, consider că este absolut necesar ca cei care doresc să călătorească să poată avea acces direct la informaţii esenţiale despre companiile de turism şi de transport cu care călătoresc, informaţii despre starea tehnică a autovehiculului, date despre experienţa şoferului, despre avizele şi autorizaţiile operatorilor, precum şi date colectate de la alţi turişti care au călătorit cu respectiva agenţie.

Astfel, sunt de părere că Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, în calitate de organism tehnic permanent specializat care asigură la nivel naţional inspecţia şi controlul respectării reglementărilor naţionale şi internaţionale în domeniul transporturilor rutiere, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Economiei, care are ca atribuţie licenţele către agenţiile de turism, ar trebui să pună la dispoziţia cetăţenilor un telefon verde, care să ofere informaţii complete despre agenţiile de turism din România şi despre condiţiile de efectuare a activităţilor de transport rutier.

Această linie verde trebuie să asigure informarea directă a oricărui cetăţean care doreşte să obţină date cu privire la firma de transport care asigură transportul, respectiv date despre starea tehnică a autovehiculelor companiei respective, dar şi date despre personalul care va efectua cursa. De asemenea, este foarte important ca cetăţenii să aibă acces facil la date despre agenţia de turism care organizează călătoria, dacă are toate avizele şi acreditările în regulă sau nu. Mai mult, în opinia mea, linia verde ar trebui să ofere informaţii generale turiştilor interesaţi de modul în care operează respectiva agenţie de turism în ţară şi în străinătate - condiţii de cazare şi transport, date care pot fi obţinute de la foşti clienţi ai agenţiei de voiaj.

Într-adevăr, de-a lungul timpului, au existat demersuri în acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a asigurat o linie verde pentru cetăţenii români care doreau să obţină informaţii despre agenţiile de turism, dar în acest moment linia nu mai este operaţională.

De asemenea, un demers al unei organizaţii neguvernamentale româneşti, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România, o nouă atitudine - a creat un site unde sunt disponibile date despre agenţiile de turism autorizate din toate judeţele ţării.

Din păcate, dat fiind faptul că datele despre agenţii de turism şi operatorii de transport nu sunt disponibile într-un mod unitar şi rapid, generează un acces dificil la informaţie pentru cetăţenii români care călătoresc.

Consider că o bună colaborare între instituţiile implicate în autorizarea agenţiilor de turism şi gestionarea condiţiilor de siguranţă a transportului rutier reprezintă o premisă esenţială pentru a oferi cetăţenilor un acces direct şi facil la informaţii complete şi la zi despre operatorii de turism cu care vor călători.

Nu în ultimul rând, doresc să-mi exprim regretul faţă de cele întâmplate în tragicul eveniment din Muntenegru şi transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

Deputat de Curtea de Argeş, Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaţilor.

Şi vă rog să-mi daţi voie, domnule preşedinte de şedinţă, să mai depun o declaraţie în scris privind situaţia medicilor din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu. Fără probleme, domnule deputat, la secretariatul Camerei depuneţi cea de-a doua declaraţie politică.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ghera Slobodan, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, şi rog să se pregătească domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică.

Stimaţi colegi,

Începutul acestei veri reprezintă una dintre perioadele de mare însemnătate pentru Republica Croaţia. Ca reprezentant al minorităţii croate în Parlamentul României, doresc să vă informez despre două momente de mare importanţă pe care statul croat le parcurge în aceste zile.

Ieri, 25 iunie 2013, Croaţia a sărbătorit Ziua sa naţională. Nicicând acest moment nu a fost mai plin de semnificaţii ca în acest an, deoarece pe data de 1 iulie 2013, statul croat marchează intrarea sa ca nou membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Astfel, Croaţia încheie un drum lung şi anevoios după mai mult de opt ani de aplicare şi şase ani de negociere pentru aderare, ca naţiune independentă.

Este o recunoaştere a eforturilor făcute în anii grei de reconstrucţie a ţării după devastatorul război care s-a declanşat odată cu declararea independenţei în 1991. Cei patru ani grei de război au adus pierderi de vieţi omeneşti, dar şi grave prejudicii economice şi sociale. Cu toate acestea, poporul croat a avut puterea de a reconstrui ţara, economia şi a se reconstrui pe sine, ca naţiune europeană.

În momentul de faţă, Republica Croaţia şi-a câştigat pe deplin statutul de ţară membră a Uniunii Europene, actul de la 1 iulie fiind o recunoaştere meritată de facto a acestei situaţii. Acum, Croaţia este clasificată de către instituţiile financiare internaţionale în categoria ţărilor cu o economie ce are un nivel ridicat al veniturilor. Acest fapt a venit ca o urmare firească a faptului că a ştiut să transforme atuurile de ţară în adevărate resurse economice. Aici vorbim de faptul că au un standard al serviciilor foarte ridicat, turismul reprezentând una dintre sursele economice importante, după activităţile din industrie şi agricultură. Acest fapt a fost consolidat şi de o dezvoltare extrem de rapidă şi calitativă a reţelei de infrastructură rutieră şi utilităţi, fapt care a reprezentant un punct de atracţie pentru investitorii străini în economia croată.

Odată cu aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, România va câştiga un partener important pentru proiectele viitoare, având dintotdeauna relaţii diplomatice şi de prietenie foarte bune.

Cu acest prilej, odată cu serbarea acestor două mari evenimente istorice pentru Croaţia - Ziua Naţională şi aderarea pe 1 iulie în Uniunea Europeană - doresc să salut toţi croaţii din România, Ambasada Croaţiei din Bucureşti, precum şi croaţii din Croaţia şi din întreaga lume unde trăiesc, urându-le toate cele bune şi mult baftă în viitor!

Vă mulţumesc.

Deputat al Uniunii Croaţilor din România, Ghera Giureci-Slobodan.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi se pregăteşte domnul Laurenţiu Roşca, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnul Ioan Dîrzu:

Domnule preşedinte,

Dragi colegi parlamentari,

Dragi prieteni şi români din toată ţara,

"Tragedia din Muntenegru se reproduce, din păcate, aproape zilnic pe străzile din România - este nevoie să intervenim legislativ"

În primul rând vreau să transmit condoleanţele mele familiilor, rudelor şi prietenilor celor care au decedat sau au fost răniţi în cadrul tragicului accident rutier petrecut duminică, 23 iunie 2013, în Muntenegru.

Acest nou eveniment tragic trebuie să ne responsabilizeze în calitate de parlamentari, de decidenţi, dar mai ales în calitate de simpli cetăţeni. Este nevoie să găsim mijloacele legale şi legislative prin care să evităm pe viitor ca aceste evenimente să se reproducă, fie că vorbim de drumurile din ţară sau cele din străinătate. Este clar că circumstanţele evenimentului demonstrează că o mare parte din culpă o avem şi noi, pentru că avem tendinţa de a ignora regulile, de a călca mereu alternative ale legi, reguli care sunt create pentru a ne proteja. Depăşirea vitezei de către şoferul autocarului din Muntenegru nu este un caz izolat, este rezultatul faptului că nu am reuşit, ca societate, să explicăm oamenilor de ce trebuie să respecte regulile, de ce viaţa noastră este mai importantă decât cursa nebună după profitul şi avuţia imediată.

Acest accident explică în parte de ce statisticile Poliţiei Române din anul 2012 au arătat că în România a avut loc un număr de 9355 de accidente de circulaţie cu vătămări foarte grave, din care 8848 au fost persoane grav rănite, iar 2040 decedate.

2040 de persoane-decedate înseamnă mult prea mult acest lucru, dragi colegi. Vă daţi seama câte familii au fost îndoliate, câţi oameni, români, au avut de suferit?

Pentru mine, în calitate de deputat al României, consider o responsabilitate să reacţionăm imediat pentru a împiedica ca aceste evenimente să se reproducă. Am iniţiat deja mai multe întrebări şi interpelări cu privire la situaţia accidentelor de pe drumurile naţionale, dar se pare că nu este suficient. Sper ca acum să înţelegem nevoia unor măsuri legislative clare. Reacţia Guvernului României şi a premierului Victor Ponta îmi dă speranţa că putem reacţiona prompt la această problemă care afectează vieţile a mii de români.

Vă propun, dragi colegi, următoarele măsuri:

- verificarea anuală a capacităţii de conducere, respectiv testarea psihologică, Codul rutier şi evaluarea practică a şoferilor ce efectuează transportul de persoane într-un centru unic al Poliţiei Române;

- crearea unui program anual de semnalizare a drumurilor şi penalizarea autorităţilor care nu execută lucrările la timp în situaţia în care aceste drumuri sunt în subordinea acestora. Structura responsabilă de acest program va cuprinde responsabili din cadrul Poliţiei Române şi a CNADNR-ului;

- introducerea unor autorizaţii speciale complementare cu cele ale transportatorilor pentru agenţiile de turism care propun călătorii cu autocarul;

- obligarea agenţiilor de turism şi a transportatorilor de persoane să aibă asigurări nominale pentru fiecare şofer, în baza cărora să fie asigurate persoanele aflate la bordul mijloacelor de transport public;

- schimbarea procedurilor de obţinere a permisului de transport de persoane prin introducerea unor verificări suplimentare; eventuala introducere a unei perioade de test în care şoferul urmează să fie verificat inopinat;

- verificarea traseelor turistice şi de transport persoane în raport cu timpii propuşi pentru deplasare şi distanţa aferentă, în aşa fel încât fie respectate prevederile privind limitele de viteză aferente mijloacelor de transport.

Evident că acestea sunt doar o parte din măsurile care se pot introduce şi cu siguranţă este prea târziu pentru cei afectaţi de tragicul accident din Muntenegru, dar poate fi un început bun. Este timpul să reacţionăm.

Aş vrea, în final, să invit colegii parlamentari ca în plenul şedinţei de la ora 12,00, plenul comun, să păstrăm un moment de reculegere.

Ioan Dîrzu, deputat PSD, Colegiul nr.5, Apuseni, Teiuş - Alba.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Laurenţiu Roşca, din partea Grupului parlamentar al PNL, şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Laurenţiu Ţigăeru Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Aş vrea astăzi să fac o declaraţie politică despre asocierea ca o soluţie de revitalizare a unor ramuri ale economiei naţionale.

Pornind de la definiţia asocierii, care înseamnă să te uneşti sau să te grupezi pentru atingerea unui scop comun, vin şi vă spun că, în zilele de astăzi, când lucrurile au devenit foarte complicate pe plan economic şi chiar şi politic, asocierea este una din soluţiile la care trebuie să ne aplecăm.

Şansele capitalului autohton în condiţiile globalizării sunt destul de mici şi de aceea susţin că asocierea este una din soluţiile care ne trebuie. Singura şansă este asocierea firmelor româneşti din diverse sectoare şi domenii pentru a înfrunta pe cât se poate forţa financiară şi forţa pieţei capitalului străin.

În contextul globalizării şi al crizei economice, potenţialul capitalului autohton devine din ce în ce mai redus.

Haideţi să vedem întâi unde este România. România, astăzi, se află, conform studiilor IRS, se află undeva la 4% ca dorinţă de asociere, ceea ce este foarte puţin. De aceea avem o explicaţie foarte clară a locului unde se află România din punct de vedere al asocierilor după 23 de ani de capitalism.

Aş vrea să discut astăzi doar despre două ramuri economice, care, în viziunea mea, în urma asocierii ar avea foarte mult de câştigat.

Prima ramură ar fi agricultura. Astăzi, ne confruntăm în agricultură cu agricultori izolaţi, care se simt neputincioşi în faţa confruntărilor cu mediul economic. Aici riscăm ca, în situaţia în care aceştia nu se asociază, să nu aibă performanţe şi, în acel moment, ei probabil că vor renunţa la terenurile pe care le lucrează şi în acel moment vor rămâne breşe şi oportunităţi pentru cei care au capital să le cumpere aceste terenuri.

Un alt sector important este sectorul construcţiilor. În sectorul construcţiilor iarăşi ne confruntăm aproape cu aceeaşi situaţie. Firmele româneşti nu sunt capitalizate suficient şi, în acest mod, pierd teren în faţa firmelor foarte capitalizate care vin din comunitatea europeană, şi nu numai.

De aceea, aş avea câteva concluzii pe care aş vrea să le trag în faţa dumneavoastră, şi anume: firmele româneşti trebuie să caute forme de asociere; autorităţile locale, noi, ca autorităţi centrale, trebuie să sprijinim aceste forme de asociere. Pentru acest lucru este nevoie de o gândire legislativă, şi nu numai, ca să reuşim să stimulăm aceste forme de asociere.

O a doua concluzie este că nu putem interzice cumpărarea terenurilor de către cei cu capital străin. În schimb, putem încuraja producătorii agricoli să se asocieze, şi acesta este un lucru pe care eu îl cred foarte important.

În încheiere, aş vrea să vă spun că, cel puţin eu, în colegiul meu, voi avea, în următoarea perioadă, întâlniri cu producătorii agricoli, în care voi încerca să îi conving de faptul că este o variantă foarte bună forma de asociere.

În acest sens, am făcut interpelări la toţi miniştrii din Cabinetul Ponta, astfel încât să-mi pună la dispoziţie toate fondurile europene şi fondurile de coeziune care sunt în desfăşurare, astfel încât să mă pot concentra în zona asocierii şi să le arăt că putem găsi soluţii în forma aceasta asociativă.

Vă mulţumesc foarte mult,

Deputat de Vrancea, Laurenţiu Ţigăeru Roşca.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al PDL, şi o rog să se pregătească pe domnul deputat Sonia Drăghici, din partea Grupului PSD.

Domnul Vasile Gudu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Cicloturismul Dunării poate reduce deficitul structural cu un 1 miliard de euro anual".

Chiar dacă problemele balanţei comerciale şi cea a balanţei de plăţi sunt complexe, rămâne o problemă veche de 14 ani: România importă mai mult decât exportă şi plăteşte valută mai mult decât încasează, adică are un deficit comercial şi un deficit de cont curent.

Consumăm mai mult decât producem şi, ca să acoperim consumul, vindem tot ce avem sau muncim pe la vecini. Câtă vreme banii aduşi de românii din afară au venit cu miliardele de euro, iar investiţiile străine au curs în aceeaşi măsură, nu era chiar o tragedie. Însă acum este din ce în ce mai clar pentru orice gospodar cu capul pe umeri că situaţia asta nu putea ţine la nesfârşit. Mai ales că vecinii mai bogaţi la care munceam nu-şi mai permit acum să-şi plătească nici măcar datoriile, dar luxul să muncim noi pentru ei!

Avem nevoie de soluţii imediate. Facturile de consum au ajuns la scadenţă, iar statul social-democrat-liberal stă cu un picior pe gâtul afacerilor, storcându-le de ultimele resurse. Încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 26% în mai 2013 faţă de mai 2012. Cât poţi să mai storci un burete umed pe care îl ţii de ani de zile în soare? În ritmul ăsta, alarmant de puţin.

Ne uităm prin curte şi vedem ce mai este nefolosit. Nu prea a mai rămas mare lucru, vedem însă cum în fundul curţii curge netulburată Dunărea. Cifra de afaceri din cicloturism la nivelul Europei este de 44 de miliarde de euro pe an. Nu e o greşeală. Pe sectorul cel mai aglomerat al Dunării, Viena-Passau, trec anual 1,5 milioane de cicloturişti. Cifra de afaceri a României din cicloturism este zero. Câţiva entuziaşti pionieri sunt la începutul acestei activităţi.

România nu există astăzi pe harta cicloturismului european. Lipseşte aproape complet orice formă de organizare. Cu toate că o treime din Dunăre trece pe graniţa dintre România şi Bulgaria şi cele mai frumoase şi pitoreşti sectoare ale Dunării sunt Cazanele şi Delta.

Cât de naiv să fii să crezi că dacă îţi faci publicitate o să curgă conducta cu turişti? Că turiştii îndrăgostiţi de Dunărea austriacă vor năvăli în România? Că România are vreo şansă să recupereze peste noapte întârzierile de zeci de ani faţă de alte ţări europene cu tradiţie? Curajos şi temerar, ciclistul este mereu în căutare de noi provocări. Aşadar, pentru cei mai mulţi dintre cicliştii europeni, România pe harta cicloturismului ar fi o nouă provocare, o nouă cucerire. Şi oare ce cuceritor străbate două treimi din fascinanta Dunăre fără să-şi dorească să cucerească vărsarea ei în mare, cea mai mare rezervaţie naturală a Europei? Adăugând cei 1000 de kilometri de Dunăre românească în două săptămâni, îşi pot completa palmaresul.

Zecile de milioane de ciclişti ai Europei ne aşteaptă de ani de zile. Vor doar un mesaj de prietenie, o pensiune simplă cu apă curentă şi canalizare, un traseu amenajat, câteva asociaţii afiliate la nivel european şi mondial, câţiva oameni serioşi şi pasionaţi. Nişte evenimente, nişte tradiţii şi ne găsim locul pe harta cicloturismului european.

Luna viitoare, 30 de tineri voluntari români şi bulgari vor "măsura" Dunărea timp de 15 zile. Vor face o hartă a traseelor ciclabile de-a lungul a 800 km din traseul Dunării şi vor oferi soluţii pentru un traseu continuu cu investiţii minime. Totul se va face cu costuri de 20000 de euro dintr-un proiect european obţinut de Asociaţia ROI România; va avea în aceşti bani un portal de cicloturism, datorită acestor tineri entuziaşti.

Când ai o resursă naturală ca Dunărea, acest fapt ar trebui să nu fie neglijat. Dunărea ciclabilă nu este în principal pentru străini, este în primul rând pentru noi, pentru România.

Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu pentru declaraţia prezentată.

O invit la microfon acum pe doamna deputat Sonia Drăghici, din partea Grupului parlamentar al Partidul Social Democrat, şi o rog să se pregătească pe doamna Carmen Hărău, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Stimată colegă, aveţi trei minute.

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional, în amintirea Revoluţiei de la 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Conceput atât în Transilvania, cât şi în Ţările Române, ca un stindard al libertăţii, tricolorul românesc din acea vreme avea inscripţionată lozinca: "Dreptate şi Frăţie".

Dacă în diferitele momente ale istoriei românilor, arborarea simbolică a culorilor naţionale a reprezentat un simbol de unitate şi solidaritate de neam, tricolorul a însufleţit şi încurajat pe români în războaie, în vremuri de bejenie şi în momente dificile pentru ţară. Revoluţia din 1989 a consfinţit şi ea că românii poartă în suflet simbolul naţional, tricolorul cu mijlocul decupat fiind arborat de revoluţionari ca o speranţă pentru un viitor mai bun şi un semn al schimbărilor democratice din ţară.

Se afirmă uneori că românii nu au un cult al simbolurilor naţionale la fel de puternic ca alte popoare, că portul însemnelor naţionale sau arborarea drapelului nu sunt percepute de români în profunzimea semnificaţiei lor, că intonarea Imnului naţional nu este urmată automat la români de punerea mâinii în dreptul inimii, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

Chiar dacă, aparent, am putea să gândim astfel, eu cred că, de fapt, patriotismul reprezintă la români o valoare fundamentală, a cărei importanţă este prea mare pentru a o afişa ostentativ, decenţa formelor sale exterioare de manifestare fiind asemănătoare cu trăirea lăuntrică a sentimentelor profunde de dragoste sau a convingerilor religioase.

După experienţa unui regim dictatorial de peste 50 de ani, în care demonstraţiile patriotarde erau menite doar să aducă omagiul conducătorilor comunişti şi în care mulţimi de oameni erau obligate să manifesteze public în puţinele lor zile libere pentru a proslăvi realizările regimului opresiv, oamenii şi-au ascuns adânc în suflet comoara spiritualităţii lor, iar afişarea simbolurilor naţionale nu a mai constituit o nevoie absolută.

Treptat, românii au început din nou să poată să iubească valorile tradiţionale şi să poată fi din nou mândri de ele, de aceea, în ultimii ani se observă mai pregnant entuziasmul afişării simbolurilor naţionale, o dovadă în acest sens fiind însăşi decretarea Zilelor Naţionale a Drapelului şi a Imnului Naţional.

În acest an însă, sărbătorirea drapelului naţional este umbrită de tragedia petrecută în Muntenegru. Accidentul colectiv în care au fost implicaţi conaţionalii noştri, din care o mare parte şi-au pierdut viaţa, a arătat românilor că avem nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate şi frăţie. Guvernul României a hotărât decretarea zilei de 26 iunie 2013 ca zi de doliu naţional, pentru că astăzi sărbătorirea Zilei Drapelului nu putea să fie fericită, atât timp cât familiile care au avut de suferit de pe urma tragicului accident nu pot să se bucure alături de noi de o sărbătoare naţională.

Chiar dacă cei dispăruţi sau cei grav răniţi în accident nu sunt eroi naţionali, arborarea în bernă a tricolorului, cu ocazia Zilei Naţionale a Drapelului, ne aduce un mesaj important, ne face să nu uităm că noi, românii, trebuie să fim uniţi la bine şi la greu.

Decretarea zilei de doliu naţional, alături de măsurile luate de Guvern pentru repatrierea răniţilor şi a corpurilor celor decedaţi, sprijinirea familiilor celor care au suferit în accidentul din 23 iunie, ne conferă un sentiment de demnitate, de comuniune, de solidaritate, ne face să fim mândri că avem încredere în valori fundamentale, că ştim să ne preţuim şi să ne ajutăm reciproc, în orice condiţii, toţi cei care simţim şi trăim româneşte.

Suntem îndatoraţi să mulţumim autorităţilor muntenegrene, dar şi personalului medical din Podgorica, nu mai puţin cetăţenilor din zonă, care au donat sânge şi s-au implicat efectiv în diminuarea efectelor dramatice ale accidentului.

Profesionalismul, promptitudinea, prietenia şi dăruirea de care au dat dovadă oamenii din Muntenegru au consolidat relaţia dintre ţările şi popoarele noastre mai mult decât ar fi putut-o face orice acord internaţional.

Doresc să îmi exprim compasiunea pentru familiile îndoliate, să susţin pe cele care au fost implicate în tragicul accident, doresc însănătoşire grabnică celor traumatizaţi şi recuperare şi sper ca solidaritatea românească să rămână o valoare de nezdruncinat.

Cu ocazia îndoliatei Zile a Drapelului Naţional, vă spun tuturor: Sus inima, Români! şi Doamne, ocroteşte România!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamnă deputat. Mulţumim şi noi pentru frumoasa dumneavoastră declaraţie politică.

O invit la microfon pe doamna deputat Carmen Hărău, din partea Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal, şi o rog să se pregătească pe doamna Tamara Ciofu, din partea Grupului PSD.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Despre judeţul Hunedoara, un judeţ sărăcit, care are şansa să renască prin turism, doresc să vă vorbesc. Şi, în acest context, stimaţi colegi, vreau să vă anunţ că, în peisajul sumbru, calamitat din punct de vedere social al judeţului, în ziua de Rusalii a avut loc un eveniment deosebit. Mai precis, s-a deschis Casa dinozaurilor pitici în localitatea Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg.

Este vorba despre un studiu al Universităţii Bucureşti, despre nişte cercetători sufletişti, care au depozitat mai mult de 100 de ani de cercetare şi care au fost sprijiniţi de autorităţile locale, de voluntari din Deva, de elevii din Şcoala generală de la Sântămăria Orlea să adauge în peisajul judeţului Hunedoara un monument, practic, paleontologic, un obiectiv turistic deosebit de important.

S-a făcut acest lucru, cum vă spuneam, cu foarte puţini bani şi cu foarte, foarte mult suflet.

Şi revin acum la titlul declaraţiei mele politice. Discutăm despre un judeţ despre care lucrurile rele, evenimentele negative au fost o prezenţă constantă în cei 23 de ani.

În acest judeţ, dăruit de Dumnezeu cu o mulţime de avuţii, frumuseţi naturale şi cu mulţime de obiective turistice culturale care se referă chiar la identitatea noastră, a românilor, în acest judeţ oamenii au suflet mare, dar foarte puţini bani. Şi oricât ar fi de mare şi de consistent sufletul locuitorilor municipiului Hunedoara, nu poate acoperi găurile din acoperişul castelului.

Am avut onoarea să fim vizitaţi la interval de o săptămână de miniştrii Grapini şi Barbu de la IMM-ri, respectiv de al Cultură, le-am arătat cerul Hunedoarei prin acoperişul găurit şi mă aştept la sprijin din partea acestor miniştri, din partea Executivului şi vă solicit şi dumneavoastră, stimaţi colegi, sprijin să nu lăsăm monumentele istorice ale Hunedoarei, care pot relansa municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara şi chiar regiunea să se distrugă iremediabil.

Avem acolo o adevărată avuţie istorică naţională. Vorbesc despre cetăţile dacice, vorbesc despre Cetatea Devei, vorbesc despre valori naturale deosebite, Munţii Retezatului, vorbesc despre ape balneare la Geoagiu-Băi.

Avem nevoie de atât de puţin sprijin de la centru ca să putem renaşte din punct de vedere economic şi nu-mi imaginez că sprijinul dumneavoastră va lipsi acestor proiecte.

Şi fac această declaraţie politică în acest moment pentru că suntem în pragul rectificării bugetare.

Doi dintre membrii Cabinetului au văzut cu propriii ochi în ce stadiu de degradare şi în ce mare pericol se află Castelul Corvinilor.

Avem nevoie de sprijin şi reiterez, de la această tribună, rugămintea, solicitarea de sprijin pentru Hunedoara, pentru judeţul Hunedoara, pentru Castelul Corvinilor.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, doamnă deputat Carmen Hărău.

O invit la microfon pe doamna deputat Tamara-Dorina Ciofu, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi o rog să se pregătească pe doamna deputat Raluca Surdu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Stimată colegă, aveţi cuvântul. Trei minute microfonul este al dumneavoastră.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mă alătur şi eu colegilor care au transmis sincere condoleanţe familiilor îndoliate prin tragicul accident din Muntenegru şi însănătoşire rapidă, cu recuperare totală a celor accidentaţi.

Obiectul declaraţiei mele de astăzi: "Propunere legislativă pentru introducerea testului HIV ca analiză medicală obligatorie la intrarea în penitenciar a persoanelor condamnate şi la eliberarea acestora după perioada de detenţie".

Prin prezenta declaraţie politică vă adresez propunerea de a susţine în perioada următoare o iniţiativă legislativă privind introducerea testului HIV ca analiză medicală obligatorie la ajungerea în penitenciar a persoanelor condamnate şi la eliberarea acestora după perioada de detenţie.

În acest sens, am formulat o interpelare către ministrul justiţiei, în care am arătat că programele anti-SIDA, care s-au desfăşurat în întreg sistemul penitenciar, nu au dus la rezultate concrete. În ultimii zece ani, numărul persoanelor infectate cu virus HIV în România a crescut cu 266%, potrivit raportului din 2011 al Programului Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA, UNAIDS.

De asemenea, în prezent, în România trăiesc peste 11 mii de pacienţi cu HIV/SIDA, care sunt luaţi în evidenţă, iar cei mai mulţi dintre ei, respectiv 6726 sunt tineri între 20 şi 29 de ani, conform datelor furnizate la nivelul anului 2012 de Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti.

În acest moment, conform legislaţiei în vigoare, deţinuţii nu pot fi obligaţi să-şi facă testul HIV şi de aceea este foarte greu de stabilit momentul şi locul infectării.

În răspunsul formulat de ministrul justiţiei se arată că principalele măsuri de prevenire a infecţiei HIV în penitenciare constau în difuzarea de materiale informative, realizarea de programe de educaţie pentru sănătate, asigurarea mijloacelor necesare pentru dezinfecţie şi sterilizare corectă a instrumentarului medical, colectarea corespunzătoare a deşeurilor septice, asigurarea posibilităţii testării pentru virusul HIV şi realizarea testării HIV numai în cazul gravidelor.

Ministrul justiţiei subliniază faptul că prin introducerea testului HIV, ca analiză medicală obligatorie, la ajungerea în penitenciar a persoanelor condamnate şi la eliberarea acestora după perioada de detenţie, s-ar încălca legea dreptului pacienţilor care prevede că este necesar consimţământul acestora pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul lor în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului.

Sunt convinsă că introducerea testului HIV ca analiză medicală obligatorie la intrarea şi la ieşirea din penitenciar a deţinuţilor ar reprezenta o modalitate mult mai eficientă de prevenire HIV decât programele actuale de schimb de seringi care se derulează ca proiecte pilot doar în 10 penitenciare din ţara noastră pentru cei care consumă droguri.

Consider că aceste persoane ar trebui să fie luate în evidenţă şi ar fi necesară realizarea unui protocol încheiat între Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii, cu respectarea normelor de confidenţialitate, astfel încât deţinuţii seropozitivi să poată fi monitorizaţi în mod special atât pe perioada detenţiei cât şi după ce sunt puşi în libertate pentru a li se asigura asistenţa de specialitate şi a se preveni înrăutăţirea stării de sănătate şi infectarea altor persoane.

În urma introducerii testului HIV, ca analiză medicală obligatorie în cadrul măsurilor medicale care se aplică la primirea în penitenciar a persoanelor private de libertate, nou intrate sau venite prin transfer, precum şi a celor care se eliberează după perioada de detenţie, conform Ordinului privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr.1016/2007, consider că s-ar reduce foarte mult cheltuielile privind tratamentul persoanelor infectate cu virusul HIV.

Astfel, se va diminua costul mediu de aproximativ 2000 de lei lunar pentru medicamentaţia fiecărui bolnav infectat cu virusul HIV, cu testarea HIV care presupune un cost mediu de numai 50 de lei pentru o persoană.

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, vă solicit sprijinul pentru adoptarea unei propuneri legislative care să prevadă introducerea testului HIV ca analiză medicală obligatorie la intrarea în penitenciar a persoanelor condamnate şi la eliberarea acestora după perioada de detenţie.

Vă mulţumesc.

Deputat Tamara Ciofu, Colegiul nr. 6 Botoşani.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat Tamara Ciofu, vă mulţumim şi noi.

Să aveţi o zi frumoasă.

O invităm la microfon pe doamna deputat Raluca Surdu, din partea Grupului PNL, şi rog să se pregătească domnul deputat Gust Florentin, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, doamna deputat.

Doamna Raluca Surdu:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Astăzi, Parlamentul României va decide adoptarea unor măsuri cu rolul de a îmbunătăţi desfăşurarea programului "Prima casă".

Votul meu şi al colegilor din Partidul Naţional Liberal va fi pentru sprijinirea celor care pot întâmpina probleme cu locuinţele achiziţionate prin programul "Prima casă".

Vreau să subliniez importanţa introducerii posibilităţii de novare a obiectului contractului de garantare, în cazul aplicării garanţiei pentru vicii ascunse. De asemenea, salut completările aduse în sensul extinderii posibilităţii de a accesa programul "Prima casă" dacă locuinţa achiziţionată iniţial a suferit daune evaluate la o valoare de cel puţin 50% din valoarea creditului acordat iniţial. Practic, modificările şi completările aduse astăzi vin în sprijinul celor care au achiziţionat o locuinţă şi în urma producerii unor riscuri asigurate, o fac improprie utilizării. Aceştia pot solicita achiziţia unei noi locuinţe prin programul "Prima casă".

Mai exact, prin votul de astăzi dorim să asigurăm un tratament egal pentru cei care au achiziţionat o locuinţă de la un dezvoltator imobiliar care poate oferi la schimb o altă locuinţă corespunzătoare calitativ în raport cu cei care au achiziţionat o locuinţă de la o persoană fizică ce nu are posibilitatea înlocuirii locuinţei vândute.

O lege bună trebuie să răspundă cerinţelor şi realităţilor existente în prezent, iar completările aduse astăzi sunt de natură să ofere sprijin şi să-i stimuleze pe cei care doresc să acceseze acest program guvernamental.

În încheiere, daţi-mi voie să transmit condoleanţe tuturor familiilor îndoliate în urma tragicului accident din Muntenegru, suntem alături de ei. Dumnezeu să le dea puterea pentru a depăşi aceste momente cumplite!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Gust Florentin, din partea Grupului parlamentar al PSD. Şi rog să se pregătească doamna deputat Aurelia Cristea, din partea aceluiaşi grup.

Domnul Florentin Gust Băloşin:

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vreau să transmit şi eu condoleanţe celor care au suferit în tragicul accident şi multă sănătate celor care sunt astăzi în spital.

De asemenea, vreau să urez "La mulţi ani" de Ziua drapelului, o zi extrem de importantă pentru statul român.

Astăzi o să transmit un mesaj destul de important pentru Oltenia, în special, pentru că sunt destul de multe probleme în domeniul energiei. Este mesajul sindicatului energetic Craiova.

În exercitarea atribuţiilor sale ce decurg din legislaţia muncii, în scopul apărării intereselor membrilor săi, vă supun atenţiei situaţia din sistemul energetic naţional, în special situaţia delicată a producătorilor de energie electrică de la S.C. Complexul energetic Oltenia S.A. şi Elcen Bucureşti, prin prisma faptului că funcţionarea acestor societăţi a înregistrat sincope majore în ultimele trei luni de zile, ce au culminat cu oprirea funcţionării a mai mult de jumătate din capacităţile de producţie.

Aceste disfuncţionalităţi independente de modul de desfăşurare a activităţii salariaţilor, pot conduce la efecte neplăcute în mai multe planuri. Astfel, dacă nu se iau măsuri de remediere a situaţiei, suntem puşi în situaţia de a uza de mijloace specifice prevăzute de legislaţia în domeniu, inclusiv demonstraţii şi grevă în condiţiile legii, spun cei de la Sindicatul energetic Craiova.

Deşi scopul constituirii actualei societăţi comerciale Complexul energetic "Oltenia" SA a fost acela de a crea o companie puternică şi care să poată acţiona pe piaţa liberă a energiei din România şi nu numai, în condiţii de normalitate, se constată că funcţionarea Grupurilor energetice din Electrocentrale este împiedicată de unele decizii luate de statul român prin intermediul autorităţilor publice.

În cele ce urmează vă prezentăm o trecere în revistă a situaţiei actuale.

În conformitate cu planul naţional de acţiune pentru energii regenerabile întocmit de către MECMA în baza Directivei 2009/28 a Comisiei Europene privind promovarea energiei din surse regenerabile, la finele anului 2020, în România, puterea instalată de energie regenerabilă ar trebui să aibă următoarea structură: 4000 de MW eolian, 260 MW fotovoltaic şi 600 MW biomasă. Ţinând cont de producţia realizată în perioada 2010-2020 din surse regenerabile şi de numărul de certificate verzi alocate în conformitate cu prevederile Legii 220/2008, cu modificările şi completările ulterioare, suma ce va fi suportată de către consumatori, adică populaţie, industrie şi instituţiile din România este de circa 10 miliarde de euro.

Până în prezent au fost emise de către Transelectrica un număr de 18500 de contracte de racordare pentru producătorii de energie regenerabilă, în situaţia următoare: 15357 eolian; 2003 hidro; 72 biomasă; 4 biogaz; 988 fotovoltaic.

În acest scenariu cheltuielile cu certificatele verzi pe care consumatorii finali trebuie să le suporte pot ajunge la circa 40 de miliarde de euro.

Presiunea financiară datorată energiilor regenerabile pentru consumatorii finali va putea conduce în lanţ la următoarele: închiderea producătorilor industriali cu efecte macroeconomice şi sociale; scăderea consumului de energie, închiderea producătorilor de energie de cărbune; creşterea cheltuielilor pentru populaţie şi înrăutăţirea nivelului de trai.

În prezent, datorită surselor regenerabile de energie din cadrul sistemului energetic naţional, se produc evenimente deosebite, după cum urmează: preluarea cu prioritate a energiei eoliene şi fotovoltaice, energie care depinde în totalitate de factorii naturali având un caracter de livrare în regim neasigurat, spre deosebire de energia produsă de cărbune. Are ca efect creşterea semnificativă a costurilor de producţie pentru grupurile energetice pe cărbune din cauza unei funcţionări ineficiente în regim variabil, la sarcini neeconomice, sub randamentul optim, ca urmare a deselor porniri şi opriri dispuse de DEN pentru echilibrarea sistemului.

Totodată, spre exemplu, sunt situaţii în care într-un interval de 24 de ore Dispeceratul Energetic Naţional a dispus la Complexul Energetic Oltenia oprirea şi repornirea unei capacităţi cumulate de aproximativ 800 de MW, ceea ce reprezintă costuri de a circa 200 de mii de euro, nemaivorbind de situaţiile în care în anumite grupuri energetice sunt oprite pentru perioade mai lungi.

Sunt măsuri luate de anumite de state din Uniunea Europeană, precum Bulgaria, Germania, Spania, luate de statele respective pentru sprijinirea producţiei energetice. De aceea, cred că şi România poate să ia astfel de măsuri.

În această situaţie se constată o stare de fapt critică, şi anume: în rândul salariaţilor societăţii, pe fondul evenimentelor în plină desfăşurare la nivel naţional, ne referim în special la Oltchim şi Mechel, care au culminat cu sinuciderea chiar a unui salariat, există o stare de tensiune generată de ipoteza pierderii locurilor de muncă din cauza nefuncţionării termocentralelor la parametri normali. Salariaţii, în marea lor majoritate, specialişti de zeci de ani cu vechime în sistemul energetic, se văd puşi în situaţia de a nu putea exploata instalaţiile pentru care au fost pregătiţi din cauze independente de voinţa lor.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule coleg, o să te rog să te apropii de sfârşit. Mai sunt mulţi colegi şi vreau să ne înscriem în timpul alocat.

Domnul Florentin Gust Băloşin:

Câteva măsuri propuse de Sindicatul energetic Craiova: anularea sau modificarea Ordinului ANRE nr.33 din 2012, acest ordin favorizează surse de energie regenerabilă, impunând limite pentru producătorii din centralele clasice pe piaţa de echilibrare. Trebuie eliminată limita diferenţei de preţ dintre preţul minim şi preţul maxim pe piaţa de echilibrare impusă producătorilor termo, iar preţul minim să fie acelaşi pentru toţi. De asemenea, revizuirea de către ANRE, Guvern şi Legislativ a schemei certificatelor verzi pentru reducerea numărului de certificate acordate, prin diminuarea preţului maximal de vânzare şi, nu în ultimul rând, anularea sau modificarea HG 870/2012, această hotărâre de Guvern acordă dreptul pentru OMV şi Romgaz să utilizeze gaze din producţia proprie la preţuri foarte scăzute pentru producţia de energie electrică. Celelalte centrale sunt obligate să utilizeze gaze la coş intern plus extern în proporţia fixată de ANRE, ceea ce duce la o concurenţă neloială, gazele din import fiind de aproximativ trei ori mai scumpe decât cele interne.

Vreau să trag acest semnal de alarmă, îmi pare rău că n-am putut să duc tot mesajul celor 20 de mii de oameni care lucrează în acest segment, dar este un mesaj extrem de important pentru că e vorba de aproximativ 100 de mii de oameni care lucrează în sistemul energetic în Oltenia, fie cărbune, fie eolian, fie termo, şi de aceea cred că Guvernul şi domnul ministru Niţă trebuie să se aplece mai mult şi să echilibreze această situaţie de acolo, pentru că este vorba, repet, de 100 de mii de locuri de muncă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc şi vă rog să vă conformaţi, durata unei declaraţii politice este de maximum trei minute. Avem suficient de mulţi colegi pentru a putea să fim extrem de riguroşi în privinţa respectării duratei.

O rog să-şi prezinte declaraţia pe doamna deputat Aurelia Cristea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi să se pregătească doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Vă rog, doamna colegă.

Doamna Aurelia Cristea:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi, sugestiv şi poate motivant, "588 servind o Românie puternică".

Stimaţi colegi,

La sfârşitul acestei prime sesiuni de activitate a Camerei Deputaţilor, din primul meu mandat de parlamentar, aş vrea să vă rog să medităm împreună asupra unor fapte şi opinii pe care le-am remarcat de la începutul mandatului şi până acum.

Pentru mine, primele luni de muncă în Parlament, după mai mulţi ani în care am activat în mediul privat, au fost deconcertante. Pe de-o parte, pentru că au însemnat o schimbare a ritmului de muncă, iar pe de altă parte pentru că am constatat, cu tristeţe, cât de puţin valorează, câteodată, acest cuvânt care ne descrie pe toţi: parlamentar.

În aceste luni, am primit în audienţe zeci de oameni ale căror vieţi au fost marcate de suferinţe şi necazuri, unele dintre ele create tocmai aici, în Parlament, de-a lungul anilor, din neatenţie, suficienţă sau delăsare, prin crearea unor legi injuste sau incomplete. Oameni care vin şi-şi spun povestea fără să spere într-o rezolvare. Este atâta responsabilitate în această demnitate publică pe care noi o ducem pentru câţiva ani şi atâta scepticism în ochii oamenilor care ar trebui să beneficieze de munca noastră!

Şi nu am venit să vă spun că trebuie recredibilizată clasa politică, pentru că asta cred că ştie fiecare dintre noi, în sinea sa. Am venit să vă spun că nu mai avem timp, că trebuie să începem să facem schimbări acum, iar tonul schimbării reale vine dinăuntrul nostru.

Să reinventăm prin noi înşine un nou tip de politician, credibil şi respectat. Şi iertaţi-mă că vă spun, dar nu vom fi niciodată credibili dacă nu înţelegem că seriozitatea şi atenţia pentru oameni trebuie să devină constante ale vieţii noastre publice. Nu putem să pretindem, unii dintre noi, că dorim binele public, fără să avem ce să oferim altceva decât spectacole groteşti în mass-media. Mi-ar plăcea să înceapă să ne iasă din cap ideea că politica se face în direct, seară de seară, din platoul televiziunilor de ştiri. Mi-aş dori să începem să înţelegem că agresivitatea pe care o propagăm, prin limbaj şi prin gesturi, se poate întoarce şi se va întoarce la un moment dat împotriva noastră. Şi mi-aş dori să folosim cuvintele cu mai multă grijă, pentru că ele sunt felul în care ne construim realitatea pe care o trăim.

Sigur, există şi efecte pozitive, pe termen scurt: am ajuns, unii dintre noi, mai notorii decât detergenţii sau balsamurile de rufe, pentru publicitatea cărora, totuşi, se învestesc bugete consistente. Oare nu ne putem dori mai mult decât atât? Degeaba creăm legi dacă tot din rândurile noastre sunt şi primii care le încalcă. În zadar aşteptăm şi sperăm să fim respectaţi dacă nu ne respectăm noi înşine. Putem să trecem pe fiecare pagină a Constituţiei rolul Bisericii Ortodoxe dacă nu respectăm nici măcar unul din sfaturile ei cele mai înţelepte: acela de a scurta distanţa dintre cuvânt şi faptă. Putem să facem în aşa fel încât, în această legislatură, calitatea şi eficienţa să prevaleze acestui număr, 588.

Trebuie să ne adecvăm munca şi mesajele, în aşa fel încât ele să fie înţelese şi apreciate şi de către tineri, şi de către profesionişti, de către specialişti sau intelectuali. Numai aşa putem să începem să recreăm o minimă coeziune socială, numai aşa putem să nu ne mai complăcem în ficţiunea unei Românii în care se spune cu o lejeritate aproape criminală că toţi medicii sunt şpăgari, toţi funcţionarii publici leneşi, toţi poliţiştii proşti şi toţi politicienii hoţi.

Stimaţi colegi,

O clasă politică ce se legitimează doar în momentul votului şi în timpul campaniilor electorale nu are nicio şansă să guverneze pe termen lung. Cred că fiecare dintre noi e suficient de inteligent să înţeleagă că nu avem voie să ne întoarcem înapoi în timp, că nu ne mai permitem luxul altor 20-30 de ani pentru a găsi proiecte pe termen lung, motivante, proiecte naţionale comune. Ne aşteaptă un exerciţiu bugetar nou în Uniunea Europeană şi ţin minte că vă vorbeam despre asta în luna februarie, exact de la acest pupitru. Este foarte important să nu ratăm şi în acest exerciţiu bugetar absorbţia fondurilor europene şi aceasta ar trebui să fie una grijile noastre. Bunăstarea oamenilor să fie grija noastră reală.

Ne aşteaptă familii care au nevoie de educaţie mai bună, de servicii performante în sănătate, de finanţare a excelenţei în şcoală şi facultate. Familii care au nevoie de o împărţire echitabilă a resurselor bugetare. Sunt mii de români cu nevoi speciale, pe care legislaţia îi ocoleşte din frică sau ignoranţă. Sunt zeci de mii în mediul rural, care au nevoie de investiţii, de utilităţi, pentru un nivel minim de trai. Sunt milioane de oameni oneşti care îşi respectă munca şi familia, îşi plătesc taxele la timp şi-şi respectă şi iubesc ţara, iar printre ei sunt medici valoroşi, funcţionari publici atenţi şi dedicaţi, poliţişti care îşi fac treaba cu profesionalism.

Trebuie să le demonstrăm că şi noi, politicienii, şi mai ales parlamentarii, trăim în aceeaşi lume cu a lor, că împărtăşim aceleaşi valori, că muncim pentru un viitor comun, în care şansa la prosperitate este reală şi egală.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Invit acum la microfon pe doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte domnul Ioan Benga, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, doamna Ardeleanu.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vă rog să-mi permiteţi şi mie să-mi exprim regretul faţă de pierderea cu care se confruntă românii în aceste zile şi să transmit un cald mesaj de condoleanţe familiilor îndoliate.

Revin la pupitrul Camerei Deputaţilor cu o nouă declaraţie politică, aşa după cum v-am promis, de data aceasta "Bucovina, perspectivă culturală".

Revin cu o declaraţie politică de susţinere a Bucovinei ca regiune de sine stătătoare, invocând argumentele culturale, subiectul reorganizării administrativ-teritoriale rămânând, cu siguranţă, un subiect la care se raportează aproape toate evenimentele culturale, academice, politice, sociale din Suceava şi din întreaga Bucovină. Explicaţiile pot fi multiple: sucevenii sunt preocupaţi de viitorul copiilor lor, sucevenii nu vor să se piardă cu istorie cu tot într-o regiune-mutant numită aberant "Moldova de Nord", sucevenii au toate atuurile şi argumentele să solicite CONREG-ului reanalizarea criteriilor funcţionale în cadrul procesului de reorganizare teritorială a ţării.

În Bucovina cultura înseamnă peste 160 de evenimente recunoscute naţional şi internaţional, dintre care amintim doar câteva: Concursul internaţional de interpretare instrumentală "Lira de Aur", Concursul naţional de artă plastică "Ion Irimescu", Festivalul naţional al ouălor încondeiate, Festivalul European al Artelor "Ciprian Porumbescu", Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare", Festivalul Internaţional "Bucovina Rock Castle", Festival - Concurs internaţional de folclor "Cântecele Neamului", Salonul internaţional de artă fotografică - "Bucovina - Mileniul III", Forumul "Dialog Bucovinean" şi multe, multe altele.

Începând cu anul acesta, Bucovina culturală înseamnă şi "Zilele Matei Vişniec", cel mai jucat dramaturg român din lume, originar din municipiul Rădăuţi, stabilit în Franţa, dar puternic legat de Bucovina ca spaţiu cultural. Regalul de teatru "Matei Vişniec", desfăşurat săptămâna trecută în Bucovina, l-a adus pe marele bucovinean în faţa sucevenilor, acesta venind către noi cu mari proiecte culturale. Atât Matei Vişniec, cât şi alte personalităţi invitate la Suceava pentru acest eveniment nu au ocolit subiectul regionalizării.

Astfel, stimaţi colegi, am cules noi opinii argumentate ale unor nume de răsunet în România şi Europa, ale unor creatori de branduri de ţară, printre care ţin să îl amintesc aici şi pe directorul Festivalului Internaţional de Teatru de le Sibiu, domnul Constantin Chiriac.

Vă supun atenţiei câteva dintre aceste argumente: "Bucovina ca regiune seamănă cu provinciile Provence (o regiune în sud-estul Franţei, situată între Marea Mediterană, Valea Ronului şi Italia) sau Toscana (o regiune în centrul Italiei)" (Matei Vişniec); "Bucovina înseamnă unitate de spirit" (a spus Matei Vişniec); "Bucovina are identitate proprie" (acelaşi Matei Vişniec); "Zona Bucovinei este un pământ care a produs şi produce talente" (Matei Vişniec); "Bucovina are un potenţial renascentist prin monumentele UNESCO şi celelalte mănăstiri şi biserici" (Matei Vişniec); "Suceava are potenţial prin spaţiile pentru teatru pe care le are, inclusiv noua esplanadă care permite spectacole de stradă" (Matei Vişniec); "În Bucovina se poate promova teatrul de idei şi mai puţin industria de divertisment" (Matei Vişniec); "Atuurile Bucovinei sunt turismul religios mai ales prin înălţimea spirituală" (Constantin Chiriac); "Dacă aş fi întrebat, aş susţine regiunea Bucovina, o altă regiune cu Fălticeni, Bacău, Neamţ, alta cu Galaţi şi Brăila, o regiune cu Târgu Mureş şi Ţinutul Secuiesc sau una cu judeţul Constanţa şi Drobogea" (Constantin Chiriac).

În cadrul întâlnirilor prilejuite de Zilele Sucevei nu s-a făcut politică, dar s-a vorbit clar şi răspicat despre noua reorganizare administrativ-teritorială în baza unor criterii şi principii care trebuie să aibă în vedere dimensiunea istorică şi culturală. Astfel, s-a formulat propunerea ca Suceava să fie capitală culturală europeană într-un viitor cât mai apropiat.

Le mulţumim tuturor susţinătorilor cauzei Bucovinei, zonă a României care, aşa după cum declara Matei Vişniec, "a fost în Europa înainte de toate celelalte provincii româneşti".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, doamna deputat.

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ioan Benga, din partea Grupului PSD. Şi se pregăteşte domnul Mihai Baltă, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Domnul Ioan Benga:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

"Muntenegru, un popor ca o lecţie frumoasă şi absolută pentru noi, românii".

Dragi colegi,

Trăim zile nedorite, de o rară şi crâncenă emoţie. Zile în care flacăra dramei s-a aprins de la o ştire, aparent banală în faza iniţială, cu turişti români ce au suferit un accident grav şi care a căpătat în ceasurile negre ce au urmat proporţii colosal - abisale. S-a vorbit în acel prim calup informativ de 3 oameni care şi-au pierdut viaţa, ca până astăzi să numărăm 18 vieţi de români curmate. Şi alţi 29 de răniţi. Mult, mult prea mult pentru o duminică de Rusalii!

Au urmat imaginile tulburătoare care ne-au vorbit de la sine despre solidaritatea unui popor cu un alt popor aflat în suferinţă. Muntenegru, o ţară mică, despre care se vorbeşte destul de puţin în afara circuitelor turistice, a dat un exemplu. Cine se uită la locul tragediei consideră un miracol că majoritatea pasagerilor autocarului au supravieţuit, un miracol înfăptuit în mare măsură de echipele de salvare din muntenegru, care au reuşit imposibilul. Aproape 70-80 de muntenegreni, în majoritate civili, s-au nimerit la faţa locului, în valea morţii.

Poate că niciodată nu vom ajunge să le mulţumim îndeajuns muntenegrenilor, aceşti oameni destoinici şi bravi, care nu s-au dat nicio clipă în lături de la ajutorul nemijlocit oferit românilor scăpaţi în hăul infernal al acelui canion. Un popor cu o cifră a populaţiei comparabilă cu a unui oraş mare românesc, sau cel mult cu a unui judeţ, ne-a demonstrat că nu mulţimea este determinantă pentru interpretarea lui lăuntrică, că nu o cifră este impresionantă, ci cel mai mult intersecţia destinului cu tragedia; ea dă adevărata dovadă a spiritului acelui popor şi a puterii sale de caracter. Muntenegru a devenit pentru noi un tărâm inefabil, de a cărui oameni ne-am ataşat fără scăpare.

În altă ordine de idei, ceea ce s-a întâmplat în Muntenegru poate fi o lecţie, o lecţie menită a ne trimite spre meditaţie. Solidaritatea umană nu cunoaşte nici graniţe, nici zile de sărbătoare, nici naţionalitate atunci când este vorba de sărit în ajutorul vieţii.

Revenind acasă, la cei care au trăit şi au urmărit cu sufletul la gură derularea evenimentelor, nu pot să nu remarc modul profesionist în care şi-a organizat celula de criză premierul Victor Ponta, şi mai cu seamă reacţia imediată a Guvernului, în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă în Spitalul de la Podgorica. Toţi membrii Guvernului implicaţi, indiferenţi de culoarea lor politică, au fost activi şi au demonstrat că ştiu să conlucreze ca o echipă utilă pentru un popor aflat într-o situaţie de criză reală, în care efortul lor comun, cu siguranţă a contat şi a deblocat situaţii care, de altfel, ar fi fost mult mai îngreunate.

Este clar că au existat şi se vor mai auzi ici, colo, voci plăpânde de chibiţi care vor contesta meritul Cabinetului Ponta în reuşita deblocării unei situaţii fără precedent pentru acesta, şi care au încercat să speculeze politic această tragedie.

Cine a avut urechi de auzit, a auzit, cine a avut ochi de văzut, a văzut limpede clipele de solidaritate şi sprijin total al acestui Guvern cu poporul său: o simbioză umană ce nu poate fi pusă la îndoială.

Am auzit şi acea idee enunţată de un condeier de ocazie, prin care premierul calcă în picioare legea şi Ziua Drapelului, prin Hotărârea de Guvern în care s-a decretat doliu naţional în această zi de 26 iunie, anul de graţie 2013.

Vă întreb şi mă întreb: dacă la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, aleşii de atunci au decretat doliu naţional, dacă la moartea Părintelui Patriarh Teoctist am decretat doliu naţional, la moartea celor 18 români, în cel mai tragic accident din ultimele două decenii, am putea noi sărbători cu fastul ce se impune o astfel de Zi a drapelului?! Nu putem! Noi nu ne putem bucura, când ştim că atâtea familii îşi jelesc persoanele dragi dispărute într-un mod atât de nedrept.

Doliul naţional are o trainică putere de zidire interioară şi socială. Multe învăţăminte putem trage din această tragedie, dar cele mai importante sunt cele care ne cresc sufleteşte şi ne îmbunătăţesc societatea. Doar aşa moartea semenilor noştri şi tot ceea ce am urmărit cu emoţie în aceste zile poate deveni renaşterea noastră, iar doliul se transformă în lumină.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei dispăruţi şi să-i aibă în grija lui pe cei rămaşi în urma lor!

Deputat Ioan Benga, Colegiul nr.1 Reşiţa.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul deputat Mihai Baltă, din partea Grupului parlamentar al PSD.

O să depăşim puţin timpul afectat şedinţei de declaraţii politice şi o să vă rog, deputaţii care mai sunt pe listă, să vă sintetizaţi materialele.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte doamna Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Mihai Baltă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Proiect european SCAN (Salvaţi Copiii de Abandon şi Neintegrare) - finalitate şi perspectivă"

Proiectul european SCAN (Salvaţi Copiii de Abandon si Neintegrare) -"Cartea-n viaţă", desfăşurat în coordonarea Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane în 2007 - 2013, Axă prioritară "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", având ca domeniu major de intervenţie "Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii" a avut aplicabilitate în cadrul Liceului "Alexandru cel Bun" Botoşani, 30 elevi absolvind clasa a X-a, după o perioadă de studiu de 2 ani în cadrul acestui proiect.

Obiectivul principal al proiectului a fost prevenirea şi diminuarea abandonului şcolar, prin activităţi de susţinere şi formare a persoanelor implicate în proiect: elevi, părinţi, cadre didactice, comunităţi locale, prin identificarea permanentă de noi şanse.

Cei 30 de elevi reuniţi în clasă, selectaţi în cadrul proiectului, provin din familii cu statut familial diferit (unită, monoparentală, părinţi divorţaţi), familii numeroase (2-12 copii), cu venituri lunare mici pe membru de familie (de la 20 la 200 de lei) şi distanţa mare între domiciliu şi şcoală (7 - 65 km), ceilalţi membri ai familiei neavând posibilitatea de a-i sprijini pentru a urma cursurile şcolare.

Elevii selectaţi aflaţi în risc de abandon şcolar sau care au abandonat şcoala după clasa a VlII-a, provenind din familii sărace şi cu nivel de inteligenţă cel puţin mediu, au beneficiat pe parcursul derulării proiectului de burse în cuantum de 400 RON/lună acordate sub formă de cazare, masă, activităţi de tip "After school", rechizite, excursii, tabere tematice.

Din păcate, după încheierea proiectului, care a consemnat o evoluţie clară a acestor elevi în plan educaţional, aceştia se întorc în cadrul aceloraşi familii sărace, cu aceleaşi surse minime de existenţă, fără posibilitatea şi speranţa de a-şi continua studiile sau de a-şi găsi un loc de muncă.

Nu cred că este o problemă fără soluţie şi, de aceea, această situaţie care se regăseşte şi în alte şcoli sau zone din ţară, ar trebui să intre pe agenda urgentă de lucru a Ministerului Educaţiei Naţionale şi a autorităţilor (comunităţilor) locale pentru identificarea resurselor necesare ca aceşti elevi să-şi poată continua studiile în ciclul superior al liceului, în cadrul aceleiaşi şcoli, începând cu anul şcolar 2013 - 2014, astfel că şansa acordată prin acest proiect să nu rămână o iluzie.

Baltă Mihai, deputat, Colegiul nr.5 Botoşani.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, o să vă rog să veniţi puţin la mine.

O rog pe doamna Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe scurt, să-şi sintetizeze declaraţia.

Se pregăteşte domnul deputat Mihai Sturzu, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Doamna Cristina Nichita:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Educaţia are prioritate! Arătaţi că vă pasă!"

Scopul declaraţiei mele politice de astăzi este aducerea în atenţia domniilor voastre a necesităţii cumpănirii exacte şi a unei juste măsuri în procesul de revizuire al Constituţiei, unul major, cu mari implicaţii politice, sociale şi administrative.

Încă din campania electorală, USL a pus un accent deosebit pe reforma constituţională. Ca atare, preocuparea multor colegi pentru acest proces trebuie salutată şi privită ca un gest de normalitate, de seriozitate, ca o obligaţie asumată faţă de electorat. Noua Constituţie va rezolva situaţiile de blocaj dintre Preşedinţie şi Legislativ, va reglementa statutul deputaţilor care-şi schimbă partidul în timpul mandatului, va redefini componenţa Consiliul Superior al Magistraturii şi va revizui atribuţiile Curţii Constituţionale.

Dar, poate, întâi de toate, noua Constituţie va crea cadrul necesar regionalizării, un proces fundamental pentru integrarea noastră definitivă în Uniunea Europeană.

Credincioasă menirii pe care cred că o am în politică, şi poate şi în viaţă, vreau să vă atrag atenţia, stimaţi colegi, că această revizuire a Constituţiei poate fi însă un prilej extraordinar de a rezolva şi două chestiuni care poate nu sunt la fel de spectaculoase precum cele enumerate mai sus, şi nu ating cu efectele lor atâţia cetăţeni, dar sunt extrem de importante pentru o categorie de oameni şi aşa greu încercaţi de soartă, copiii cu dizabilităţi.

În forma sa actuală, Constituţia României vorbeşte de "persoane cu handicap". Consider imperios necesară, împreună cu reprezentanţii societăţii civile raliaţi în coaliţia "O singură voce pentru dizabilitate", necesitatea introducerii sintagmei "persoane cu dizabilităţi".

Termenul de dizabilitate nu este sinonim cu cel de handicap. Dizabilitatea este o stare fizică, psihică sau mentală, care limitează activitatea unei persoane, în timp ce handicapul se referă la lipsa mijloacelor oferite unei persoane cu dizabilităţi de a funcţiona într-o societate în condiţii egale cu ceilalţi.

Cu alte cuvinte, handicapul poate interveni ca urmare a unei dizabilităţi, legătura dintre cei doi termeni fiind determinată de raportul cauză (dizabilitatea) - efect (handicapul). Ca urmare, considerăm că termenul ce trebuie utilizat este de dizabilitate, fiindcă se referă la condiţia care individualizează o categorie socială,şi nu cel de handicap, care indică efecte sau situaţii care derivă dintr-o anumită caracteristică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Consider că momentul revizuirii Constituţiei ar trebui folosit şi pentru garantarea dreptului la educaţie. Constituţia noastră, la art.32, garantează dreptul la învăţătură, dar învăţătura este doar o parte a educaţiei, un proces mai complex şi mai îndelungat, menit să desăvârşească omul modern, cetăţeanul european.

Dreptul la educaţie, aşa cum este privit de reglementările Uniunii Europene şi de cele internaţionale, face parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului, şi România trebuie să facă un pas hotărât spre a intra în categoria statelor care îmbrăţişează o asemenea viziune generoasă.

Un set de argumente suplimentare pentru folosirea termenului de "dizabilităţi" îl putem aduce din sfera instrumentelor juridice la care România este parte. Convenţia ONU foloseşte termenul de "dizabilităţi", iar România este parte a ei, din momentul în care aceasta a fost ratificată prin Legea nr. 221/2010. Aş putea menţiona şi alte asemenea documente, dar în loc să enumăr titluri seci de tratate şi convenţii internaţionale aş vrea să vă rog să vă mai gândiţi şi la conotaţia peiorativă pe care termenul de handicapat a căpătat-o în ultimii ani, una care îl duce în sfera insultei sau chiar a înjurăturii.

Acelora care se tem că o astfel de prevedere constituţională ar putea duce la efecte, inclusiv economice, greu de gestionat, le răspund că, din păcate, ţara noastră este una în care educaţia, în toate aspectele ei, devine din ce în ce mai scumpă şi mai selectivă. Nu vă ascund că această propunere are legătură şi cu prima parte a intervenţiei mele.

Există categorii întregi de persoane, şi vreau să mă refer aici în special la copiii cu dizabilităţi, pentru care garantarea dreptului doar la învăţătură e o vorbăîn vânt, de vreme ce principala lor problemă este integrarea în societate şi deprinderea unor comportamente care, pentru alţi copii ţin de reflex şi de normalitate.

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să scurtaţi intervenţia.

Doamna Cristina Nichita:

Închei imediat, domnule preşedinte.

Este momentul să acceptăm că numai garantând accesul la educaţie eliminăm orice discriminare faţă de persoanele şi în special faţă de copiii cu dizabilităţi.

Stimaţi colegi,

Ştiu bine cât de importante şi complicate sunt discuţiile privind revizuirea Constituţiei. Tocmai de aceea vreau să vă propun două lucruri uşoare şi simple: haideţi să nu mai folosim termenul de handicap şi cel de dizabilitate şi haideţi să garantăm dreptul la educaţie.

De altfel, alineatul (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare, care transpune prevederile Directivei 2000/43/CE a Consiliului European din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau de origine etnică, stipulează că principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminării, sunt garantate în exercitarea dreptului la educaţie şi la pregătire profesională.

Vă mulţumesc.

Cristina Nichita, deputat PSD, Colegiul uninominal nr.9.

Şi, domnule preşedinte, dacă-mi permiteţi, mai am o declaraţie politică, pe care o voi depune. Este vorba de "Ia românească, element autentic al brandului de ţară".

Vă mulţumesc, o zi bună!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, doamna deputat.

O puteţi depune la secretariatul nostru.

Şi ultimul vorbitor, să-l rog şi pe domnul deputat Sturzu să facă o sinteză. Declaraţia, oricum, se va publica pe site în formula pe care o depune la secretariat.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte: "Voluntariatul în România".

Comisarul European Marian Harkin declara într-un mesaj oficial cu ocazia celebrării Anului European al Voluntariatului 2011 că pentru fiecare 1 euro investit în activitatea de voluntariat, există o returnare a investiţiei de 5 euro. Comisarul Harkin sublinia astfel, pe de o parte, impactul voluntarilor şi al organizaţiilor care lucrează cu voluntari la nivel social, şi, pe de altă parte, atrăgea atenţia opiniei publice şi instituţiilor asupra acordării atenţiei cuvenite voluntariatului pe agenda publică.

Această declaraţie m-a făcut sa-mi doresc să mă implic activ în susţinerea mişcării de voluntariat din România şi a dezvoltării sectorului neguvernamental, datorită impactului social - atât comunitar, asupra beneficiarilor, cât şi în dezvoltarea personală şi profesională a persoanelor care se implică în activităţi de voluntariat.

Voluntariatul este o activitate desfăşurată de bunăvoie, în urma unei opţiuni individuale, care nu urmăreşte câştigul material în cadrul unei iniţiative comunitare sau sociale, în beneficiul unei cauze. Acesta este recunoscut la nivel mondial ca un important creator de capital uman şi social şi dezvoltator de competenţe sociale şi practice. El nu trebuie văzut ca un înlocuitor al muncii plătite, ci ca o completare a dezvoltării personale şi profesionale umane, şi trebuie diferenţiat corect în legislaţia naţională de stagiile de practică şi internship.

Voluntariatul se desfăşoară exclusiv în cadrul organizaţiilor fără scop lucrativ şi în beneficiul comunităţii.

Potrivit ultimului Eurobarometru, din primăvara anului 2010, România are aproximativ 4,4 milioane de voluntari, respectiv 18% din populaţia ţării, fiind implicaţi în principal persoanele sub 35 de ani şi cei care sunt angajaţi sau se află încă în sistemul de învăţământ.

Media europeană, conform aceluiaşi Eurobarometru, arată că 5 din 10 europeni se implică în activităţi de voluntariat. În acelaşi timp, 90% dintre organizaţiile neguvernamentale active raportează implicarea voluntarilor în activităţi, şi peste jumătate din liderii acestor organizaţii declară că voluntarii vin singuri la organizaţie, potrivit studiului realizat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile în 2010.

Mişcarea de voluntariat din România s-a dezvoltat constant în ultimii 20 de ani. Anul Internaţional al Voluntariatului 2001 a dat un impuls extraordinar acestei dezvoltări, prin adoptarea primei Legi a voluntariatului în România, o formă de recunoaştere publică de care această mişcare avea nevoie pentru a continua să se dezvolte.

Însă, Legea voluntariatului nr. 195/2001 prezintă unele sincope şi neclarităţi, de aceea se află în plin proces de modificare, proces la care întreg sectorul de voluntariat a avut posibilitatea să contribuie pe durata consultărilor iniţiate în anul 2010 şi mai ales pe durata activităţilor dedicate acestui subiect în cursul anului 2011.

Timp de trei ani, ONG-uri, instituţii publice şi companii au fost consultate cu privire la noi reglementări ale voluntariatului în România, armonizarea europeană cu legislaţia din alte state membre ale Uniunii Europene şi propunerile Organizaţiei Mondiale a Muncii în domeniu.

Noul meu proiect legislativ atinge trei obiective naţionale cross-sectoriale, care reprezintă o evoluţie considerabilă în cadrul tuturor sectoarelor implicate.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule coleg, o să te rog să te apropii de sfârşit.

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Două paragrafe mai am. Mulţumesc mult.

Domnul Ioan Oltean:

Te rog.

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

1. Reglementarea obligatorie a relaţiei dintre voluntar şi organizaţia gazdă, printr-un contract-cadru, în formă scrisă, înregistrat în evidenţa organizaţiei-gazdă.

2. Foarte important: recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională.

3. Dezvoltarea unui sistem de recunoaştere a competenţelor dobândite prin activităţile de voluntariat acceptate de sectorul neguvernamental, de sistemul formal de învăţământ şi de piaţa angajatorilor privaţi, exploatând astfel la maxim potenţialul voluntariatului ca formă de dezvoltare personală şi profesională a tinerilor, învăţare pe tot parcursul vieţii şi îmbătrânire activă.

O realizare importantă în context european pentru România a noii propuneri legislative pe care doresc să o subliniez se referă şi la rezoluţia Consiliului Europei din decembrie 2012 privind validarea educaţiei nonformale şi informale. Aceasta se referă la validarea obligatorie în sistemele naţionale, în anumite condiţii, a educaţiei nonformale şi informale, nu mai târziu de 2018, de către toate statele membre ale Uniunii Europene.

Prin sistemul de certificare propus în noua Lege a voluntariatului realizăm un pas important ca ţară în această direcţie.

O altă urmare importantă a acestui proiect legislativ, pe care mi-o doresc în anii ce urmează, se referă la conştientizarea cât mai extinsă a publicului larg cu privire la valoarea voluntariatului.

Fie că ne referim la comunitatea locală, la beneficiile la nivel individual ale celor care se implică, voluntariatul are un potenţial uriaş ca formă de responsabilitate socială care poate fi asumată, la nivel individual, cât şi la nivel instituţional.

Consider că noul cadru legislativ sprijină corect nu doar sectorul neguvernamental, ci şi pe cel privat şi instituţional, creând premisele unei noi etape pentru dezvoltarea voluntariatului în România, cu urmări directe precum creşterea angajabilităţii tinerilor, a învăţării pe tot parcursul vieţii şi a dezvoltării personale şi profesionale a tuturor celor implicaţi în astfel de activităţi.

Vă mulţumesc foarte mult.

Sunt Mihai Sturzu - deputat PSD.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Stimaţi colegi,

Pe lângă declaraţiile citite de la microfonul Camerei, avem şi o mulţime de colegi care au preferat să aleagă calea depunerii în scris la Secretariatul tehnic al Camerei Deputaţilor. Daţi-mi voie să-i citesc pe aceşti colegi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, au depus în scris domnii deputaţii: Sorin Grindeanu, Marian Ghiveciu, Marian Enache, Ion Bălan, Ovidiu Iane, Vasile Popeangă, Laurenţiu Nistor, Neculai Răţoi, Ana Birchall, Andrei Dolineaschi, Vlad Cosma, Cătălina Ştefănescu, Ionuţ Vulpescu, Tiuch Cătălin, Violeta Tudorie, Mihăiţă Găină, Manuela Mitrea, Iuliu Nosa, Iriza Scarlat, Marian Viorel Dragomir, Angel Tîlvăr, Aurel Vlădoiu, Ioan Munteanu, Corneliu-Florin Buicu şi Florin Iordache.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, au depus în scris domnii deputaţii: Nechita-Adrian Oros, Gigel Ştirbu, Daniel-Cătălin Zamfir, Dorinel Ursărescu, Cristian Chirteş, Ştefan Băişanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Mihai Lupu, Dan Bordeianu, Roxana-Florentina Anuşca, Costel Şoptică, Thuma Hubert Petru Ştefan, Raluca Ispir şi Eduard Raul Hellvig.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal au depus în scris domnii deputaţi: Mircea Lubanovici, Ioan Balan, Claudia Boghicevici, Cornel-Mircea Sămărtinean, Florin Secară, Andreea Paul, Gheorghe Florin şi Ionescu George.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu au depus în scris domnii deputaţi: Ion Melinte, Miron Alexandru Smarandache, Monica Iacob Ridzi, Ioana Dumitru, Marioara Nistor, Liliana Mincă.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator au depus în scris domnii deputaţi: Cornelia Negruţ, Ion Diniţă, Constantin Avam, Ioan Moldovan, Irimie Vicenţiu şi Andrei Tănăsescu.

Statistic, stimaţi colegi, 23 de parlamentari şi-au prezentat declaraţiile politice de la tribună: 4 din partea opoziţiei, 9 din partea puterii, iar 60 de declaraţii politice au fost depuse în scris (14 din partea opoziţiei, 46 din partea puterii). Un dezechilibru totalmente evident în favoarea puterii.

Stimaţi colegi,

Cu aceasta declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi.

În câteva minute reluăm şedinţa consacrată dezbaterilor proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi.

Să auzim numai de bine! Doamne ajută tuturor!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

"Sincere condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident rutier din Republica Muntenegru"

Prin intermediul acestei declaraţii doresc să îmi exprim tristeţea şi compasiunea în legătură cu tragicul accident rutier din Muntenegru în care şi-au pierdut viaţa 18 compatrioţi. Transmit tuturor familiilor acestora sincere condoleanţe şi multă putere să depăşească acest moment cumplit. De asemenea, urez multă sănătate şi recuperare grabnică persoanelor care sunt rănite în acest moment!

Este o lecţie dureroasă, iar cei care desfăşoară activităţi de transport intern şi internaţional trebuie să conştientizeze importanţa asigurării tuturor condiţiilor de siguranţă a celor pe care îi transportă, indiferent că vorbim de turişti sau de persoane care călătoresc frecvent în străinătate pentru studii ori pentru a-şi practica meseria.

Închei această intervenţie prin a-l felicita pe doctorul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru sprijinul şi implicarea în această situaţie tragică, precum şi pentru promptitudinea cu care a acţionat, reacţie specifică unui medic de urgenţă. Mii de mulţumiri cetăţenilor din Muntenegru care au solidarizat cu poporul român, donând sânge şi ajutând în permanenţă victimele acestui tragic accident.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir:

Recentul anunţ referitor la privatizarea CFR Marfă se pare că a încins spiriteleîn spaţiul public. Abia a fost anunţat câştigătorul şi fostul ministru PDL al transporturilor, domnul Radu Berceanu, s-a lansat în aprecieri privind aşa-zisele neajunsuri ale acestui proces.

Vreau să-i reamintesc domnului Berceanu că, practic, a fost consumată până acum doar prima etapă a unui proces laborios demaratpe timpul guvernării PDL. Până la sfârşitul lunii aprilie a anului trecut, guvernele PDL, care au negociat cu FMI lista companiilor ce vor fi privatizate, au reuşit să bifeze doar 4 din cele 15 obiective convenite de-a lungul timpului cu reprezentanţii misiunii.Obiectivele neîndeplinite includeau vânzarea integrală a companiilor Oltchim şi Cupru Min, ofertele publice secundare pentru Transgaz (15% din acţiuni), selectarea intermediarilor la Poşta Română pentru vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni, selectarea intermediarilor la Electro Serv, privatizarea Electrica Serv, privatizarea Electrica Furnizare şi privatizarea CFR Marfă.

Revoltătoreste faptul că domnul Berceanu a ajuns să certe Guvernul USL pentru un angajament asumat de guvernările PDL. Revoltător este faptul că domnul Berceanu, fost ministru al transporturilor în mai multe guverne de după 89, reclamă suma prea mică pe care a fost vândut pachetul majoritar în condiţiile în care CFR Marfă a fost în gestiunea dânsului pe timpul celor două mandate din fruntea ministerului, perioadă în care nu s-a făcut nimic pentru ca pierderile înregistrate de către operatorul naţional de transport marfă să fie stopate.

Încă din ianuarie 2010, fostul ministru Berceanu anunţacă procedurile de privatizare vor începe în acel an, iar procesul de privatizare a CFR Marfă va demara imediat, cu evaluarea ofertelor şi derularea negocierilor spre sfârşitul acelui an.

Un alt moment pe care domnul Berceanu preferă săîl treacă cu vederea este angajamentulguvernului din luna mai 2010 în faţa FMI şi Comisiei Europene când se promitea vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, potrivit memorandumului suplimentar de înţelegere convenit de România cu FMI şi UE. Executivul, din care făcea parte şi domnul Berceanu, aplicase deja, la acea vreme, un program de reducere a personalului, primii 4.000 de salariaţi fiind disponibilizaţi la începutul lunii martie 2010.

Faptul că domnul Berceanu incriminează un proces al cărui autor moral este şi Domnia Sa, mi se pare ipocrit şi indecent pentru un personaj politic care a avut în portofoliul său această companie. CFR Marfă a început să aibă pierderi uriaşe din anul 2008, pentru ca în anul 2009 să înregistreze pierderi de 341,95 milioane de lei şi de 535,26 milioane de lei în 2010. Aceste pierderi s-au rostogolit în cei trei ani de guvernare PDL fără să fie luată nicio măsură concretă de revitalizare, iar privatizarea a fost singura soluţie livrată în negocierile cu FMI de către reprezentanţii guvernării PDL-iste.

Această practică de a găsi vinovaţi pentru propriile eşecuri în rândul celor aflaţi la putere esteo practică pe care reprezentanţii PDL au perfecţionat-o de-a lungul timpului, iar acum din opoziţie o aplică fără ruşine.

Nu m-ar mira caPDL-ul să acuze Guvernul USL că îşi îndeplineşte şi restul angajamentelor asumate faţă de partenerii internaţionali, şi anume rambursările împrumuturilor externe către cei trei creditori: FMI, CE şi Banca Mondială, cu atât mai mult cu cât anii 2013 şi 2014 vor fi vârfuri de plată a datoriei de 13 miliarde de euro.

Apelul meu este pentru un comportament politic adecvat, lipsit de populisme, cu atât mai mult cu cât se ştie că viziunea PNL asupra acestui proces de privatizare era diferită faţă de forma asupra căreia s-a decis în mandatul Guvernelor Boc, Guvernul USL respectând practic negocierile anterioare pentru a nu fi afectată credibilitatea ţării noastre în relaţiile cu partenerii externi.

Domnul Mircea Lubanovici:

"Eşecul măsurilor economice din primele 6 luni"

Ne aflăm la finalul primei sesiuni parlamentare a acestei legislaturi, un moment în care consider că trebuie să analizăm cu multă atenţie activitatea noastră din ultimele luni şi să găsim soluţii pentru problemele create sau nerezolvate ale românilor. De aceea, vă propun o scurtă analiză asupra măsurilor de creştere economică propuse de actuala putere în timpul alegerilor şi neaplicate până la ora actuală.

S-apromis un sistem eficient de motivare şi de susţinere a românilor antreprenori. În schimb, numai în primele luni ale acestui an s-au înregistrat aproape 11.000 de suspendări, peste 10.000 de dizolvări şi mai mult de 35.000 de radieri de firme. Cu alte cuvinte,nu doar că nu s-a creat cadrul potrivit care să favorizeze dezvoltarea antreprenoriatului românesc, dar s-au oferit toate condiţiile pentru ca mai bine de 55.000 de români să îşi piardă afacerile. Locurile de muncă trebuie să fie o prioritate pentru cei ce guvernează România la ora actuală şi mă refer la locurile de muncă în producţie, nu locuri de muncă în rândul funcţionarilor la bugetul de stat.

Este îngrijorător modul în care rotiţele economiei par să ruginească din ce în ce mai tare, iar acest adevăr face ca tot mai mulţi români să aleagă un alt stat unde să lucreze şi să se ferească de piaţa românească. De aceea, nu ar trebui să ne surprindă faptul că înfiinţarea de firme noi în România a scăzut cu 16,29% faţă de anul trecut, exprimând o lipsă evidentă de încredere în prezentul şi viitorul economic al ţării.

Scopul meu nu este acela de a critica acţiunile puterii, ci de a evidenţia faptul că dacă nuse lucrează în echipă având ca unic interes binele şi viitorul românilor, vom eşua, ca parlamentari, în a duce la bun sfârşit promisiunile care ne-au asigurat mandatul, iar eusunt un om de cuvânt care face tot ceea ce îi stă în putere pentru a-şi îndeplini misiunea asumată.

Să nu uităm că au fost propuse şi promise multe măsuri de către actuala putere: scăderea CAS-ului cu 5% pentru angajatori; reducerea integrală a plăţii CAS datorate de angajatori pentru un an; creşterea salariului minim pe economie la 800 lei/lună; deduceri de impozite la jumătate din plata pentru pensie privatăşi asigurări private de sănătate; introducerea cotei reduse de TVA la producţia de cereale, pâine, carne proaspătă, lapteşi legume, dar şi un card de credit pentru IMM-uri. Lista poate continua, însă cred că românii ştiu cel mai bine care au fost motivele pentru care le-au fost afectate afacerile şi din cauza cărora au rămas, în număr foarte mare, fără locuri de muncă.

M-am angajat să apăr interesele românilor din ţară, dar şi drepturile românilor din toateţările care formează colegiul meu, şi care include: Statele Unite, Australia, Canada şi Noua Zeelandă şi continui să fac asta. Iarprintre interesele lor se numără şi crearea unui mediu economic, social şi politic propice pentru cei care doresc să revină în ţară, cât şi pentru familiile lor din ţară. Aceasta trebuie să fie prioritatea oricărei guvernări! Acesta trebuie să fie obiectivul primordial al viitoarei sesiuni parlamentare!

Domnul Mircea Lubanovici:

"Soluţiile noastre fiscale pot rezolva problemele economice"

Dacă în altă declaraţie politică făceam un raport al măsurilor de creştere economică promise, dar neimplementate până în prezent de actuala putere, de această dată vin cu o serie de soluţii reale care ar putea stimula economia şi care ar putea crea o piaţă atrăgătoare pentru românii din afara graniţelor care îşi doresc să revină în România.

Urmând aceste măsuri şi implementându-le împreună, fără atacuri politice şi abuz de putere, am putea exploata potenţialul românesc şi ne-am putea îndeplini cu mai multă uşurinţă obiectivele. Acum este momentul cel mai favorabil pentru măsuri de creştere economică şi de creare a locurilor de muncă, acum, când terenul este pregătit de măsurile pe care le-am luat în anii trecuţi şi care au avut scopul de a pregăti creşterea economiei prin reducerea fiscalităţii.

Este greu să iei măsuri corecte de macrostabilizare, mai ales în timp de criză, şi să îţi păstrezi popularitatea ca partid. De aceea, noi am ales să facem sacrificii în 2010-2011 ca să ne asigurăm că misiunea noastră de a proteja interesele românilor va fi dusă la bun sfârşit. A fost un gest curajos? Cu siguranţă, a pregătit piaţa românească pentru măsuri fiscale eficiente care trebuie implementate de urgenţă.

Reducerea cotei unice de la 16% la 12% (pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice şi a profiturilor obţinute de companii, de agenţii economici); reducerea cu 5% a contribuţiilor obligatorii pentru asigurările sociale plătite de angajator; scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în cheltuieli pentru capitalizare şi creşterea salariului minim brut la 1000 de lei sunt măsurile propuse de noi şi singurele care pot genera cu uşurinţa şi rapiditate 100.000 de locuri de muncă până la sfârşitul anului; impact bugetarde 500 milioane de lei până la sfârşitul anului; mai multe investiţii de capital; reducerea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la bugetul de stat.

Stimaţi colegi şi stimaţi guvernanţi, măsurile populiste luate de actuala putere reuşesc să crească numărul de susţinători pe termen scurt, dar pe termen lung vor face mult rău românilor care se încred în ele şi a căror nivel de trai va scădea considerabil din cauza unei economii bolnave. Dacă nu luaţi măsuri urgente - ţinând cont de propunerile noastre, celor din opoziţie, acum când aveţi o majoritate de 70% -, veţi lungi perioada de recuperare a României şi a românilor.

Stimaţi guvernanţi, eu cred ca românii merită mai mult. De aceea vă cer să daţi dovadă de curaj şi de preocupare pentru stimularea şi protejarea sectorului privat al economiei, motorul dezvoltării economice, şi în acest fel vă asigur, ca reprezentant al românilor din diaspora, că tot mai mulţi români vor alege să rămână ancoraţi în piaţa muncii din România şi că ţara noastră va fi mult mai atrăgătoare pentru cei care au plecat, dar visează să se întoarcă în ţara mamă sau la o viaţă mai bună pentru familiile lor rămase în ţară.

Doamna Aurelia Cristea:

"Viitorul României depinde de reuşita iniţiativei private"

Este de notorietate pentru fiecare dintre noi, fie că am activat sau nu în mediul economic, că întreprinderile mici şi mijlocii au un rol esenţial în dezvoltarea durabilă a economiei unui stat. În România, IMM-urile angajează peste două treimi din salariaţi şi contribuie la mai mult de jumătate din produsul intern brut. Doamna Maria Grapini, ministrul delegat pentru turism şi IMM-uri, declara recent că primii 100 de datornici la buget - toate fiind companii mari - au creanţe egale cu impozitele plătite de 430.000 de IMM-uri. Pe de altă parte, printre avantajele acestora se află şi o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte absorbţia de pe piaţa muncii, dar şi capacitatea de a inova.

A devenit o prejudecată aceea că în ţara noastră ar există un deficit cronic de cultură antreprenorială, însă eu cred că avem mai degrabă un deficit cronic de stabilitate şi predictibilitate pentru acest mediu, al IMM-urilor. Potrivit unui document al Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, prima şi cea mai importantă problemă semnalată este tocmai aceasta: lipsa unui pachet legislativ care să creeze premise de dezvoltare şi creştere pe termen lung. Reducerea birocraţiei şi a fiscalităţii, dar şi valorificarea bunelor practici ale UE constituie doleanţe subsumate nevoii de creare a stabilităţii şi predictibilităţii.

Mai apoi, există şi lipsa de sprijin real a băncilor pentru acest sector, deşi procentul românilor care doresc să înceapă o afacere pe cont propriu este mai mare decât media europeană, posibilităţile acestora fiind mult mai reduse decât ale cetăţenilor din Occident. Din păcate, în ţara noastră nu prea există bănci de investiţii dedicate noilor afaceri, condiţiile impuse la creditare de către instituţiile financiare autohtone sunt prohibitive, un întreprinzător având nevoie de garanţii foarte mari pentru a putea accesa nişte fonduri consistente. De asemenea, numărul investitorilor dedicaţi start-up-urilor (aşa numiţii angel investors) este foarte mic şi cel mai adesea condiţiile impuse întreprinzătorilor cu idei, dar fără resurse sunt greu de acceptat. O reevaluare a felului în care sunt reglementate băncile româneşti ar fi necesară, în scopul creării unor instituţii de credit dedicate noilor afaceri

Pe de altă parte, agenţiile care se ocupă cu sprijinul IMM-urilor au momentan un impact redus asupra dezvoltării acestora. Dacă statul nu îşi permite să ofere susţinere sub forma banilor, ar putea să o facă măcar prin consultanţă gratuită şi o reducere a birocraţiei. Ar ajuta, aşa cum arată documentul citat anterior, şi diversificarea serviciilor oferite de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri sau impozitarea graduală pentru întreprinderile nou create.

Tot printre solicitările formulate de către ei se numără şi creşterea la achiziţiile publice, prin obligativitatea împărţirii în loturi mai mici a obiectului achiziţiei, dar şi obligaţia la plata în 30 de zile a contractelor publice câştigate. Şi nu cred că acestea sunt solicitări exagerate. Am ignorant destul, în ultimii ani, semnalele tot mai puternice venite din sectorul IMM-urilor, iar guvernele care nu le-au ignorant, le-au creat taxe şi condiţii noi care au dus la închiderea sau desfiinţarea a mii de astfel de întreprinderi.

Aş putea enumera multe alte probleme punctuale, însă concluzia care doresc să se desprindă din această declaraţie politică este că noi, decidenţii politici, am putea face mult mai mult pentru a încuraja iniţiativa privată, şi mă refer aici la politici publice clare, asumate, responsabile, al căror scop final să fie bunăstarea. În fond, pe termen lung, orice condiţie pozitivă se va răsfrânge şi asupra noastră.

Domnul Mihai Lupu:

"Paşi importanţi făcuţi de Guvernul USL în deblocarea programelor operaţionale europene"

Una dintre cele mai mari probleme pe care le-a avut fostele Guverne ale PDL a fost legată de diminuarea ratei de absorbţie a fondurilor europene cauzată, în principal, de neregulile constatate de Comisia Europeană în derularea unor programe operaţionale, care au avut ca efect sancţionarea României, prin stoparea acestora.

În acest sens, putem spune că România a făcut, din păcate, destul de mulţi paşi înapoi în domeniul fondurilor europene, deoarece, ca urmare a deficienţelor apărute în utilizarea fondurilor europene în perioada 2009 - 2011, Comisia Europeană a presuspendat patru dintre cele mai importante programe operaţionale aflate în derulare: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Odată cu intrarea la guvernare a USL, efortul guvernamental de corectare a acestor deficienţe a fost în mod vizibil constant aplicat, motiv pentru care rezultate în domeniu nu au întârziat să apară.

Astfel,Comisia Europeană a decis deja, în acest an, reluarea plăţilor pentru două programe operaţionale, POSDRU şi POR, iar recent a fost deblocat şi cel mai important program, şi anume Programul Operaţional Sectorial Transport, acesta fiind şi cel mai consistent din punctul de vedere al fondurilor care pot fi atrase, deoarece este vorba de 4 miliarde de euro care pot fi decontaţi de la Uniunea Europeană în următoarea perioadă.

Referitor laProgramul Operaţional Sectorial Transport este important de precizat faptul că, în momentul în care PNL a preluat Ministerul Transporturilor, acesta se afla în întrerupere de plăţi şi presuspendare şi, mai mult decât atât, existau aproximativ 28 de suspiciuni de fraudă în ceea ce-l priveşte. De asemenea, exista un risc de dezangajare automată a fondurilor europene în valoare de peste un miliard de euro şi, în consecinţă, un grad de absorbţie de sub 10%, precum şi proiecte în implementare care nu aveau încheiate contracte de supervizare de lucrări.

Cred că putem considera un real succes faptul că în mai puţin de trei luni am reuşit să rezolvăm toate problemele care ne-au fost ridicate de către Autoritatea de Audit a Comisiei Europene. Preocuparea Guvernului USL şi, implicit, a ministrului liberal de resort a fost evidentă în a face tot ce este posibil ca acest program să fie deblocat în cel mai scurt timp, având în vedere că au fost elaborate, încă din primele luni de guvernare, o serie de acte normative menite a pune în aplicare cerinţele Comisiei Europene, aşa încât, în perioada 16 - 30 aprilie, Raportul misiunii de audit a arătat că toate obiectivele pe care acestea ni le-a solicitat au fost îndeplinite întocmai.

Cred că acestea reprezintă nu numai fapte ale Guvernului USL, ci şi o respectare clară a angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor, dar şi o dovadă în plus că ne-am asumat în cel mai serios mod actul de guvernare.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Avem un proiect de revizuire a Constituţiei, aşa cum am promis!"

Aşa cum am promis cetăţenilor atât în campaniile electorale, cât şi la începutulacestei legislaturi parlamentare, încheiem prima sesiune a acestui mandat cu finalizarea proiectului de revizuire a Constituţiei în comisia de resort şi supunerea acestuia următoarelor etape ale circuitului procedural legal.

Astfel, săptămâna trecută, Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi-a încheiat dezbaterile, dându-şi votul pe forma finală a proiectului.

Prinamendamentele pe care le-am propus, am respectat întocmai ceea ce USL a susţinut în programul său politic, aceste prevederi regăsindu-se integral în actualul proiect de modificare a Constituţiei. Cu alte cuvinte, USL nu a făcut altceva decât să aplice ce a susţinut întotdeauna, încă de la înfiinţarea sa, atât pe parcursul campaniilor electorale, cât şi pe parcursul crizelor politice declanşate de către preşedinte, odată cu interpretările în manieră personală ale prevederilor actualei Constituţii.

În acestsens, subliniem încă o dată faptul că această revizuire a Constituţiei pe care o propunem, nu presupune o limitare a atribuţiilor prezidenţiale, ci o legitimare şi o întărire a rolului de mediator al acestuia, pentru a nu mai lăsa loc interpretărilor abuzive. În consecinţă, nu vor mai apărea situaţii în care să fie nevoie de intervenţia CCR şi astfel dispare suspiciunea că unii judecători ai CCR iau hotărâri în funcţie de partizanatul lor politic.

Mai trebuie menţionat faptul că PNL nu susţine o creştere a prerogativelor prezidenţiale, ci o delimitare a lor. Ideea că preşedintele este şeful tuturor instituţiilor, al tuturor cetăţenilor este absolut păguboasă. Preşedintele este definit acum, prin noul proiect de constituţie, ca şef al statului.

Este foarte limpede că în noua Constituţie, în niciun caz preşedintele nu va avea doar un rol decorativ, aşa cum susţine actualul preşedinte, adică un rol minor în structura statală. Viitorul preşedinte al ţării va avea într-adevăr, de acum înainte, un real rol de reprezentare şi de moderare, iar în plus va deţine cele mai importante prerogative în domeniul politicii externe şi securităţii naţionale.

Mai mult decât atât,toate modificările prevăzute în noul proiect constituţional vin în sprijinul cetăţenilor, care atunci când vor avea de ales preşedintele, vor şti limpede rolul acestuia şi pentru ce anume trebuie să aleagă un om în funcţia de preşedinte al României.

Un alt lucru foarte important prevăzut în Noua Constituţie este cel legat de numărul redus de parlamentari. Astfel, noua Lege fundamentală nu va da voie Parlamentului să stabilească printr-o Lege electorală un număr mai mare de 300 de deputaţi, plus minorităţile naţionale.

De asemenea, o altă temă foarte importantă, inclusă în viitoarea Constituţie, este cea privind stoparea migraţiei politice. În acest sens, comisia parlamentară de resort a introdus interzicerea posibilităţii constituirii de alte grupuri parlamentare decât cele care rezultă din votul popular.Mai mult, cei care părăsesc partidul în numele căruia au candidat îşi pierd mandatul.

Consider că noua variantă a Constituţiei, prin modificările pe care USL le-a propus spre adoptare, constituie într-adevăr un amplu proces de reformare al Legii fundamentale, care era absolut necesar după zece ani de la ultima amendare a Constituţiei, ani în care România s-a confruntat cu numeroase crize politice şi instituţionale ce ne-au afectat profund atât pe plan intern, cât şi extern.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Cetăţeanul este adevăratul beneficiar al Constituţiei"

Partidul Naţional Liberal consideră că raportul favorabil primit miercuri 19 iunie a.c. din partea Comisiei parlamentare cu privire la Proiectul de revizuire a Constituţiei reprezintă un pas fundamental în procesul de racordare a României la normele democratice europene. În urma modificărilor ce vor fi adoptate, considerăm că principalul beneficiar al procesului de revizuire devine cetăţeanul român. Ţinem să se menţioneze că transparenţa ce a caracterizat actul de modificare a Constituţiei a fost susţinută intens de membrii locali şi că şedinţele comisiei conduse de preşedintele partidului, Crin Antonescu, au fost în concordanţă cu nevoile cetăţeanului român, încercând să găsească soluţia cea mai indicată pentru rezolvarea acestora.

Partidul Naţional Liberal consideră că noile prevederi constituţionale aduc îmbunătăţiri semnificative la capitolul drepturi şi libertăţi fundamentale, în sensul modernizării şi adaptării la legislaţia internaţională a drepturilor omului. La capitolul politic, datorită iniţiativei deputaţilor şi senatorilor USL, se clarifică rolul Parlamentului în raport cu preşedintele şi cu Guvernul, pentru că într-o ţară europeană consolidarea democraţiei nu poate avea loc fără un Parlament puternic dezvoltat. Progresul este după părerea noastră condiţionat de accentuarea atribuţiilor fiecărei instituţii în parte şi nu poate avea loc atunci când prerogativele Executivului se suprapun peste cele ale preşedintelui. Noul Proiect de modificare a Constituţiei va defini într-un mod clar şi fără echivoc separaţia puterilor în stat, astfel încât confuziile care au existat în ultimul timp în România să nu se repete.

În România au existat nenumărate crize politice la vedere care nu mai pot avea loc într-un stat de drept. Amintim faptul că un prim-ministru a fost dat jos în modul cel mai democratic, printr-o moţiune de cenzură votată de o majoritate parlamentară, şi cu toate acestea a rămas în continuare premier; o majoritate parlamentară a propus preşedintelui în mod oficial un candidat pentru postul de prim-ministru şi preşedintele a refuzat să îl desemneze; discuţiile despre reprezentarea la Consiliul European; disponibilitatea preşedintelui de a accepta sau nu o remaniere sunt numai câteva exemple de situaţii inacceptabile într-o democraţie. Tocmai de aceea, considerăm că revizuirea Constituţiei are în vedere clarificarea atribuţiilor preşedintelui, care în vechea Constituţie erau insuficient definite. Se elimină astfel posibilitatea apariţiei situaţiilor de instabilitate la nivel guvernamental sau de crize soldate cu suspendări ale preşedintelui.

Proiectul de revizuire a Constituţiei aduce în prim-plan ceea ce PNL a susţinut în programul său politic atât pe plan local, cât şi la nivel central şi se regăseşte acum în proiectul de modificare a Legii fundamentale.

Ţinem să adăugăm şi faptul că măsura prin care Parlamentului i se interzice să stabilească prin Legea electorală un număr mai mare de 300 de deputaţi, plus minorităţile naţionale, este benefică pentru bunăstarea politică. PNL nu sprijină un Parlament supradimensionat despre care suntem siguri că nu este nici dorinţa actuală a electoratului.

Atât eu, cât şi colegii mei deputaţi şi senatori suntem mulţumiţi de faptul că prin noua Constituţie se va împiedica migraţia politică din ultimii ani şi că cei care vor părăsi partidul, în numele căruia au candidat, pentru alte grupuri politice îşi vor pierde mandatul. Măsura aceasta o considerăm radicală, însă benefică pentru exerciţiul democratic din România.

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"OConstituţie pentru fiecare cetăţean, o Constituţie pentru consolidarea democraţiei româneşti"

Procesul de revizuire a Constituţiei, declanşat în urmă cu câteva luni de către USL, a intrat în linie dreaptă, proiectul de modificare fiind adoptat săptămâna trecută în cadrul comisiei parlamentare de resort.

Putem spune, astfel, că ne aflăm în termen, conform calendarului pe care ni l-am propus iniţial, şi că acesta intră deja în următoarele etape procedurale. După ce Proiectul de revizuire a Constituţiei va primi avizul Consiliului Legislativ şi al Curţii Constituţionale, de la începutul sesiunii parlamentare viitoare, adică din luna septembrie, acesta va intra în dezbatere în plenul Parlamentului şi apoi va fi supus consultării populare, în cadrul referendumului care va fi declanşat în termen de 30 de zile de la primirea ultimului aviz al Curţii Constituţionale.

Aşa cum le-am promis cetăţenilor, Proiectul de revizuire a Constituţiei, pe care îl propunem, aduce îmbunătăţiri semnificative la capitolul drepturi şi libertăţi fundamentale, în sensul modernizării şi adaptării la legislaţia internaţională a drepturilor omului. În urma acestor modificări, cetăţeanul devine principalul beneficiar al procesului de revizuire a Constituţiei.

La capitolul politic,marele câştigător este Parlamentul, stâlpul democraţiei în orice ţară civilizată, Parlament care îşi întăreşte puterea şi autoritatea ca for de reprezentare, dezbatere şi decizie naţională. Totodată, se clarifică rolul său în raport cu Preşedintele şi cu Guvernul. Nu există democraţie puternică fără Parlament puternic.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar, modificările care s-au adus întăresc principiul independenţei justiţiei, întăresc şi definesc şi mai bine separaţia puterilor în stat.Aceste modificări merg în sensul tuturor angajamentelor internaţionale ale României, într-un efort de consolidare a independenţei justiţiei.

Noul Proiect de modificare a Constituţiei va defini, într-un mod clar şi fără echivoc, separaţia puterilor în stat - cine este puterea executivă, legislativă şi judecătorească. Confuziile care au existat în ultimii ani în România, precum cea între puterea judecătorească şi Parchetul General sau definirea instituţiei prezidenţiale ca putere în stat vor fi reprimate din start prin această definire clară în Constituţie a separaţiei puterilor în stat.

De asemenea, pentru a evita peviitor posibilele derapaje legislative electorale, numărul de deputaţi permis de viitoarea Lege fundamentală va fi de maxim 300, plus minorităţile naţionale, iar migraţia politică va fi sancţionată, deoarece parlamentarii care părăsescpartidul în numele căruia au candidat îşi vor pierde mandatul.

Acestea reprezintă doar câteva dintre cele mai importante modificări pe care le-am propus spre amendare actualei Constituţii, care s-a dovedit, cel puţin în ultimii zece ani, ca fiind nu numai una ambiguă - determinând numeroase scandaluri transformate apoi în veritabile crize politice -, ci şi extrem de păguboasă atât pentru imaginea României, cât şi pentru bunul mers al instituţiilor statului.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Se impune modernizarea instrumentelor de plată pentru diminuarea riscului de neplată în economie, întrucât legislaţia datează din anul 1930"

Una dintre dificultăţile majore cu care se confruntă mediul de afaceri din România este lipsa unor mijloace de plată moderne corespunzătoare realităţilor economice actuale. Legislaţia privind instrumentele de plată datează încă din 1930. Situaţia determină o serie de anomalii şi blocaje, influenţând negativ comportamentul de plată al agenţilor economici. Apar tot mai multe cazuri de neonorare a plăţilor, crispare a mediului de afaceri, iar în unele cazuri se ajunge la insolvenţă.

Potrivit ultimelor date ale BNR, numai în luna mai a acestui an, băncile au refuzat decontarea de cecuri, bilete la ordin şi cambii în valoare record de 1,2 miliarde de lei (270 milioane de euro). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut refuzurile la plată au crescut cu 70%. Sumele refuzate lunar la plata cu instrumente de debit au trecut pragul de un miliard de lei de patru ori în perioada de criză, ultima dată în octombrie 2012. Cauza principală a refuzurilor bancare a fost lipsa lichidităţilor în conturile clienţilor care au iniţiat plăţile.

Problema în cauză este cu atât mai acută, cu cât în ultimii ani trendul neonorării obligaţiilor de plată a fost unul crescător. În perioada 2007-2012 numărul incidentelor la plată produse prin utilizarea instrumentelor de plată de debit a crescut de la 169.795 incidente în anul 2007, până la 186.119 incidente în 2012.

Pentru a surprinde importanţa instrumentelor de plată de debit menţionez că la nivelul anului 2011 numărul tranzacţiilor cu instrumente de plată de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin) (6,58 milioane tranzacţii) reprezenta circa 2,04% din totalul tranzacţiilor cu instrumente de plată puse la dispoziţie de prestatori de servicii de plată localizaţi pe teritoriul României, iar valoarea tranzacţiilor de plată (68.620 milioane lei) realizate cu aceste instrumente reprezenta circa 1,13% din totalul valorii plăţilor iniţiate cu instrumente de plată.

În aceste condiţii se impun măsuri urgente de diminuare a riscurilor de neplată. Riscurile de neplată pot fi reduse prin:

• În cazul cecului, prin utilizarea procedurii de certificare a acestuia prevăzute de lege, care asigură posesorului instrumentului de plată certitudinea încasării sumei înscrise în instrument;
• În cazul cambiei, prin prezentarea acestuia la tras în vederea acceptării;
• În cazul cambiei şi biletului la ordin, acest risc ar putea fi diminuat în viitor prin înăsprirea sancţiunilor aplicabile persoanelor care produc incidente la plată, cum ar fi lipsa de disponibil în cont la scadenţă, prin utilizarea acestor instrumente.

Aceste măsuri au menirea de a racorda sistemul de plăţi la necesităţile reale ale pieţei pentru facilitarea şi fluidizarea operaţiunilor cu instrumente de plată de debit. Într-o economie funcţională gradul de certitudine al agenţilor economici trebuie să fie unul înalt. În acest sens facilitarea executării creanţelor este imperativă.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Vacanţa parlamentară de trei luni trebuie diminuată la o singură lună"

Are România timp să-şi aştepte două luni parlamentarii să se întoarcă din concediul de vară şi încă o lună din concediul de iarnă?

Vacanţa parlamentară de vară începe la 1 iulie 2013 şi se termină la 31 august 2013, când începe o nouă sesiune parlamentară.

Vacanţa parlamentară reprezintă un alibi pentru abuzuri. Comisia de la Veneţia ne atrage atenţia asupra puterii executive care abuzează prin intermediul ordonanţelor de urgenţă şi încalcă autoritatea puterii legislative.

Lăsăm Legea fundamentală a României să aştepte două luni?

Se impune urgent luarea unei măsuri în ceea ce priveşte vacanţa parlamentară: o lună iarna şi două luni vara. Nu este normal ca liderii USL să amâne votul din plenul Senatului pentru luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare. Ce fel de exemplu oferă ei poporului român pentru responsabilitate când, însăşi,revizuirea Constituţiei este amânată?

Este justificat un concediu de două luni în condiţiile în care situaţia României este din ce în ce mai gravă?Putem cataloga România drept stat falimentat din punct de vedere politic pe perioada verii? Cu aşa o vacanţă lungă se presupune că toate sunt buneşi frumoase, iar în acest interval de timp problemele stagnează. Câţi dintre parlamentari îşi pun problema restanţelor legislative atunci când pleacă în concediu? Cum rămâne cu legea intabulăriigratuite sau cu Legea privind graţierile colective sau, mai mult, cu Statutul parlamentarilor, declarat neconstituţional de judecătorii Curţii Constituţionale?

Este absurd să avem pe ordinea de zi, aşa cum s-a întâmplat ieri, vot pe marginea ordonanţelor emise de Guvernul Tăriceanu acum 6 ani. În prezent,259 din iniţiativele legislative aflate la comisii pentru examinare în fond au termene depăşite, dintr-un număr total de 282.

Câteva exemple: laComisia pentru industrii şi servicii - 84 din 87; laComisia pentru buget, finanţe şi bănci -31 din 35; laComisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice -32 din 33; laComisia pentru sănătate şi familie - 21 din 22 etc.

Dacă respectul pentru această instituţie este ridicat la cel mai înalt nivel, atunci apare inevitabil întrebarea:respectul faţă de cetăţenicum se manifestă, prin vacanţe interminabile, prin amânarea constantă a rezolvării problemelor românilor?

Parlamentarii români trebuie să fie model pentru muncăşi responsabilitate. Nu se mai poate acţiona după principiul "dă-i timpului timp", România se afundă vizibil în probleme, iar parlamentarii trebuie să acţioneze ca atare.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Satu Mare este judeţul cu cel mai mare număr de copii născuţi morţi din România"

România se confruntă cu o serie de probleme sociale foarte grave. Una dintre ele este evoluţia demografică negativă, caracterizată prin exodul populaţiei tinere, scăderea generalizată a ratei natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei.

Aş dori să atrag atenţia asupra unui aspect structural al problemei natalităţii în România, extrem de important pentru sănătatea şi durabilitatea societăţii, ignorat de către autorităţi, păturile largi ale populaţiei şi opinia publică. Aici mă refer la numărul ameţitor de copii născuţi morţi, decesul mamelor la naştere, mortalitatea infantilă şi naşterile la vârste foarte fragede.

Pentru a putea surprinde anvergura acestor probleme fundamentale o să prezint câteva statistici care vorbesc de la sine:

• rata mortinatalităţii, adică numărul de născuţi morţi la 1.000 născuţi, se ridica la 4,1‰ în anul 2011;
• rata mortalităţii infantile în România este de 9,4‰, cea mai ridicată din UE;
• la 100.000 de nou născuţi, 27 de femei mor la naştere. România se află pe locul 26 în UE la rata mortalităţii în rândul mamelor. Doar Letonia se poziţionează după România, conform ultimelor date disponibile în anul 2010;
• sunt înregistrate 22.500 de naşteri la adolescente pe an, ceea ce ne poziţionează pe primele locuri în Europa.

De asemenea, o serie de probleme conexe influenţează direct rata şi calitatea naşterilor, cât şi şansele de supravieţuire ulterioară a bebeluşilor. Aici menţionez că:

• în perioada ianuarie 2012 - martie 2013, 16.101 tinere care aveau până în 19 ani au rămas însărcinate, iar aproape două treimi dintre ele au făcut întrerupere de sarcină;
• numărul de creşe şi grădiniţe a scăzut cu 85% din 1990 până în anul 2011;
• 95% din victimele traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale sunt femei;
• 2000 de decese anuale sunt cauzate de cancerul de col uterin, România fiind pe primele locuri în Europa;
• în anul 2011 s-au născut doar 195.000 de copii, ceea ce reprezintă un record negativ de natalitate începând din anul 1930.

Nu întâmplător aduc aceste cifre, deoarece România reală se confruntă zi de zi cu aceste probleme. De exemplu, doar în judeţul Satu Mare9 din 1.000 de copii se nasc morţi, rata mortalităţii infantile - adică numărul copiilor sub 1 an decedaţi - se ridică la 10,5‰, iar peste 5.000 de copii din judeţ sunt afectaţi de plecarea părinţilor la muncă în străinătate.

În aceste condiţii, fac un apel la mobilizare a tuturor eforturilor şi energiilor în vederea asigurării condiţiilor primare de asistenţă medicală, educaţie, informare şi consiliere psihologică, îmbunătăţire sistematică a nivelului de trai şi creştere a gradului de receptivitate la problemele celor din jur ori nu văd ce rost ar mai avea toate celelalte măsuri şi acţiuni ale noastre, când însăşi existenţa şi viaţa este pusă în pericol.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Investiţiile, sumele primite de la UE şi profiturile scad vertiginos, în timp ce Ponta joacă baschet cu noi şi driblează cu taxele"

Execuţia bugetară, după primele cinci luni ale anului 2013, continuă să semnaleze problemele unei economii incapabile să creeze noi locuri de muncă şi bunăstare. Cheltuielile cu investiţiile, încasările din impozitul pe profitşi sumele primite de la UE sunt în scădere accentuată. Investiţiile străine directe sunt în picaj, avem în schimb 20 de taxe şi impozite noi sau majorate de USL, care au aruncat consumul individual efectiv al românilor pe ultimul loc în Europa. Aceste "performanţe" nu puteau fi altfel aniversate decât cu un binemeritat meci de baschet plin de poante. Eu vă propun să aducem parlamentarii la muncă şi să discutăm soluţiile opoziţiei.

• Cheltuielile statului cu investiţiile au scăzut cu aproape 20% în primele cinci luni ale anului 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Un buget care pune accent pe investiţii în detrimentul cheltuielilor cu personalul duce la creştere economică sustenabilă pe termen lung. Or, din datele prezentate de Ministerul Finanţelor Publice cheltuielile de personal cresc cu 19,5%, iar cheltuielile de investiţii scad cu 19,8%. Adică se întâmplă exact invers.
• Economia privată gâfâie.Veniturile bugetare obţinute din impozitul pe profit sunt în scădere cu 5,3% în primele cinci luni din 2013 faţă de primele cinci luni din 2012.
• Sumeleprimite de la UE au scăzut cu 4% în primele cinci luni ale acestui an, faţă de primele cinci luni din 2012. Să nu uităm că acest lucru se întâmplă în condiţiile în care USL anunţase că se bazează pe o creştere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face faţă cheltuielilor.
• Investiţiile străine directe au scăzut cu 35% în primele patru luni din acest an, faţă de primele patru luni din anul 2012 - un alt semnal negativ care arată lipsa de încredere pe care o au investitorii străini în România.
• România a coborât în acest an pe ultimul loc în clasamentul european al nivelului de trai, luând în calcul consumul individual efectiv. Un alt argument care exprimă buna guvernare USL-istă, nu-i aşa? Dacă până acum ne-am menţinut pe penultimul loc la nivelul bunăstării întreţările UE, anul acesta am devenit codaşi cu doar 48% din media europeană. Privind la vecinii noştri, bulgari, unde într-un an s-a înregistrat o creştere cu 5 puncte procentuale a consumului individual efectiv, faţă de România cu o creştere de doar un punct, mai marilorţării trebuie să le dea de gândit.

Stimaţi colegi ai USL, domnule prim-ministru, după mai bine de un an de guvernare aţi arătat că pentru dumneavoastră creşterea economică e un concept străin.

Mă adresez din postura românului de rândşi vă întreb: când veţi lua măsuri pentru ca fiecărui român să îi fie mai bine?

Mă adresezdin postura de economistşi vă întreb unde este strategia de creştere economică, unde sunt proiectele din fonduri europene promise, unde sunt investiţiile făgăduite?

Mă adresez dumneavoastră din postura de politicianşi vă întreb când veţi înceta cu teatrul demagogicşi veţi trece la fapte?

Vă propun să dăm un semnal de seriozitate şi să diminuăm vacanţa parlamentară de la două luni la o lună pentru a analiza în regim de urgenţă soluţiile alternative,principalele proiecte depuse de PDL pentru a salva această ţară.E vorba de relaxarea fiscală prin introducerea cotei unice de 12%; diminuarea poverii fiscale pe muncă cu 5 puncte procentuale; scutirea de impozit a profitului reinvestit şi creşterea salariului minim pe economie la 1000 lei; pentru crearea de noi locuri de muncăşi pentru stimularea consumului.E vorba de iniţiativa legislativă de sprijinire şi dezvoltare a întreprinderilor sociale, dar şi de cea legată deînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Întreprinzătorului.

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Refacerea faţadei Operei Naţionale din Timişoara"

În avanpremiera pregătirii oraşului pentru intrarea în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeanăse doreşte revenirea faţadei Operei Naţionale la forma iniţială, adică la stilul renascentist italian, şi înălţarea imobilului cu două nivele pentru a "ascunde" hotelul amplasat în spatele acesteia.

Povestea clădirii a început în 1872, când doi arhitecţi celebri vienezi, Heller şi Feller, au făcut proiectul vechiului Teatru care s-a numit "Franz Iosef", având pe lateral un hotel care se numea "Prinz Rudolf". A fost o clădire impunătoare, iar hotelul pe lateral avea o sală de dans numită "Reduta" şi o cafenea unde în 1879 a concertat Brahms. În mai 1880, înaintea unei reprezentaţii de gală, seara, teatrul a ars aproape complet şi a rămas doar o parte din garderobă, un pliant şi biblioteca. În 1920 un alt incendiu afectează clădirea.Proiectul a fost încredinţat unui arhitect bucureştean recunoscut, Duiliu Marcu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Români, un admirator al lui Marcello Piacentini, arhitect italian. Acesta a refăcut faţada, cu deosebirea că la acoperiş a fost amplasat un rezervor de apă, un zid de beton, iar intrarea a fost modificată prin apariţia unei porţi mai încăpătoare. În 1933 saşii din Banat, prin Uniunea Băncilor Bănăţene, construiesc Pensionul Central, actualul Hotel Timişoara. Atunci a fost comandată o nouă modificare a faţadei teatrului, prin ridicarea unui etaj în plus, prin intermediul aceluiaşi arhitect.

Dupăaproximativ 90 de ani în care a fost ascunsă, vechea faţadă a Operei Naţionale ar trebui scoasă la lumină. Actuala clădire a Teatrului Naţional şi a Operei, în primul rând, este mai scundă decât Hotelul Timişoara, ceea ce - din punct de vedere urbanistic şi fiind capăt de perspectivă a bulevardului Corso - este anormal. Revenirea la faţada iniţială e impetuos necesară, fiind în prezent un amestec de stiluri care nu au nicio legătură cu ceea ce se întâmplă în jur şi cu spiritul timişorean şi tendinţa de a fi Capitală Culturală Europeană.

Acum există o ocazie istorică de a-i reda Operei din Timişoara fosta faţadă, având în vedere proiectul Corso care vizează reabilitarea centrului oraşului. Mai mulţi arhitecţi timişoreni, care susţin această iniţiativă, dau asigurări că prin aceste modificări nu va fi afectată moştenirea istorică a Timişoarei, iar balconul Operei va rămâne neatins:"Balconul rămâne, nu vrem să fie modificat. Scările Operei sunt peticite cu lemne. Opera nu poate rămâne aşa, dacă Timişoara îşi doreşte cursa pentru Capitală Culturală Europeană".În starea în care se află acum, imobilul reprezintă un pericol public pentru toţi cei care circulă în zonă. Asta din cauză că bucăţile de travertin sunt pe punctul de a se desprinde de pe faţada iniţială.

Proiectul Corso presupune o refacere totală a ansamblului de clădiri de patrimoniu din centrul oraşului. Proiectul ar putea fi finanţat cu uşurinţă de actuala administraţie locală, deşi nu au realizat în nume propriu niciun studiu pentru a determina costurile.

În luna martie a acestui an, primarul Nicolae Robu şi-a exprimat părerea vizavi de starea clădirii Operei. Acesta a declarat atunci că îşi doreşte să scoată la iveală statuile acoperite de actuala faţadă şi să le amplaseze de-o parte şi de alta a intrării principale şi a subliniat faptul că nu îşi doreşte modificarea faţadei.

Refacerea clădirii Operei Naţionale din Timişoara nu reprezintă o prioritate pentru domnul primar Nicolae Robu, priorităţile sale sunt altele. S-au cheltuit sume uriaşe pentru semne de circulaţie şi palmieri, mult mai importante pentru oraş decât refacerea unei clădiri istorice.

Atrag atenţia domnului primar şi actualei administraţii locale asupra faptului că această delăsare afectează negativ candidatura municipiului Timişoara pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, nemaivorbind şi de faptul că faţada actuală nu reflectă deloc spiritul timişorean.

Domnul Marian Enache:

Declaraţia politică "Copiii nimănui" se referă la situaţia copiilor din familiile cu o situaţie financiară vulnerabilă.

Datele oferite de Institutul Naţional de Statistică la nivel naţional privind faptul că peste o cincime dintre familiile cu 3 sau mai mulţi copii trăiesc sub pragul sărăciei sunt confirmate de constatările pe care le-am făcut personal în Colegiul uninominal nr. 8, judeţul Neamţ. În Valea Muntelui, pentru familiile cu un singur părinte situaţia este şi mai îngrijorătoare, peste o treime dintre acestea supravieţuind sub pragul sărăciei.

Cel mai dramatic aspect îl reprezintă sporirea numărului de minori care nu mai locuiesc în mijlocul familiilor lor. Sărăcia reprezintă nu numai un factor cu acţiune directă asupra copiilor care ajung de foame în stradă, unde cerşesc sau fură, ci şi un factor indirect. Sărăcia generează conflicte familiale care deteriorează legăturile dintre părinţi şi copii, aceştia fugind de acasă. Totodată, sărăcia determină părinţii să-şi părăsească domiciliul şi copiii în încercarea de a găsi un loc de muncă în alte state europene.

La rândul lor, "copiii străzii" creează o presiune imensă asupra centrelor de îngrijire şi plasament a minorilor, acestea neavând nici capacitatea de găzduire necesară şi nici personalul de specialitate necesar preluării numărului crescând de minori care şi-au părăsit familiile şi domiciliul. Implicit, incapacitatea sistemului actual de centre de îngrijire şi plasament a minorilor de a gestiona noul fenomen apărut, acela al copiilor străzii, determină înmulţirea problemelor conexe acestui fenomen: înmulţirea cazurilor de violentare a minorilor în stradă, inclusiv sub forma cea mai gravă, abuzul sexual şi creşterea numărului de sarcini la minore şi adolescente, precum şi înmulţirea cazurilor de delincvenţă juvenilă (cerşetorie, furturi, consum de alcool şi droguri, acte de violenţă etc.). O altă dimensiune a fenomenului copiilor străzii este abandonul şcolar. Este evidentă corelaţia strânsă între abandonul şcolar şi condiţiile de trai, copiii săraci părăsind şcoala fără a dobândi o minimă formă de educaţie şi calificare.

Solicitările de locuinţe sociale de către părinţii aparţinând familiilor sărace completează tabloul celor descrise anterior. Dacă pentru o familie din clasa mijlocie cheltuielile alocate întreţinerii locuinţei reprezintă circa 50% din bugetul lor, pentru familiile sărace aceste cheltuieli reprezintă peste 80% din buget. Imposibilitatea de a plăti astfel de facturi pentru locuinţă a generat un fenomen nou, creşterea semnificativă a numărului de evacuări din locuinţe a familiilor cu datorii. Este evident că o ţară aflată în plină criză economică nu poate acoperi deficitul de locuinţe sociale, mai ales în condiţiile în care s-au înmulţit familiile monoparentale, în urma creşterii numărului de divorţuri.

O problemă deosebită o constituie accesul la asistenţă medicală a copiilor din familiile sărace. Aceştia ajung tot mai greu la spital şi primesc doar un tratament minimal, chiar în cazul unor îmbolnăviri grave, costurile ridicate ale tratamentelor medicale reprezentând un obstacol major pentru accesarea serviciilor de prevenire şi asistenţă medicală pentru copiii săraci. Există chiar şi medici rezervaţi în tratarea copiilor care nu beneficiază de asistenţă medicală de bază.

În încheiere, trebuie să precizez că legislaţia românească a adoptat noul sistem european de protecţie a drepturilor copilului, armonizat cu tratatele internaţionale la care România este parte - cu Convenţia din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului şi cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale -, principalele dificultăţi fiind generate de lipsa de resurse financiare pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă copiii din familiile sărace. În acest context, se impune ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi Ministerul Educaţiei Naţionale să adopte programe concrete şi realiste privind sprijinirea şi inserţia socială a acestor categorii de persoane, programe care să vizeze atât ajutorul financiar, cât şi modalităţile de educaţie.

Doamna Ana Birchall:

"Reforma aparatului administrativ central este o măsură necesară care va lucra în folosul exclusiv al cetăţeanului. Debirocratizarea administraţiei publice centrale este următorul obiectiv asumat de USL"

Mulţi au încercat, dar puţini au reuşit să reformeze structura administrativă de la nivelul Guvernului şi de la nivelul autorităţilor publice centrale. Deşi vorbim de numeroase încercări de restructurare a aparatului central al Guvernului, cele mai multe dintre acestea au urmărit o reţetă care s-a dovedit a fi greşită. Disponibilizări fără restructurarea posturilor sau reduceri de salarii au fost cuvintele cheie ale reformelor guvernărilor anterioare. În opinia mea, astfel de măsuri nu fac decât schimbări ce ţin de forma problemei şi nu de fondul acesteia.

Poate văîntrebaţi care este problema de fond. Administraţia publică centrală poate funcţiona la standarde reale de performanţă doar dacă persoanele care compun sistemul sunt bine pregătite, conştiincioase şi, nu în ultimul rând, motivate. Discrepanţele din sistemul de salarizare, lipsa meritocraţiei şi sinecurile compun esenţa problemei pe care am ales să o prezint astăzi.

Nici unul dintre noi, fie că reprezintă puterea sau opoziţia, nu poate afirma credibil că sistemul administraţiei publice centrale este populat în întregime de persoane performante. Am ratat în ultimii patru ani ocazia de a instaura un sistem administrativ bazat pe meritocraţie la nivel central, şi chiar la nivel local. Foştii guvernanţi au preferat să aleagă soluţia facilă de a reduce, fără standarde profesionale, în bloc salariile bugetarilor.

Reducerea anunţată, la mijlocul anului 2010, de către preşedintele Băsescu îşi găseşte şi astăzi ecouri în sistemul public. Foarte mulţi oameni pregătiţi au părăsit acest sistem tocmai pentru faptul că meritele lor nu sunt recunoscute. Foarte mulţi oameni profesionişti aleg să fugă de funcţiile oferite de stat şi să accepte ofertele tentante din afara graniţelor sau din sistemul privat. În acelaşi timp aparatul bugetar de la nivelul central administrativ rămâne greoi şi deseori blocat de birocraţie şi lipsă de profesionalism.

Se adevereşte, încă o dată, că abordarea guvernărilor anterioare are multe limite în ceea ce priveşte eficientizarea sistemului public. S-au blocat posturi în sistemul medical sau de educaţie în timp ce organigramele din ministere s-au umflat nepermis cu posturi lipsite de responsabilitate unde singura cerinţă din partea angajatorului a fost carnetul de partid.

Restructurarea pe care USL o pregăteşte pentru toamna acestuia an nu este o măsură necugetatăşi sub nicio formă o modalitate de a face economii la bugetul statului prin disponibilizarea funcţionarilor. Obiectivul guvernului nu este un moft politic, obiectivul guvernului este eficientizarea sistemului administrativ central al statului prin implementarea mai multor paşi meniţi să aducă sistemul la standardele cerute şi de Uniunea Europeană, printre alţii.

Ministerele şi autorităţile publice centrale vor intra într-un proces complex de restructurare care ar trebui, în opinia mea, să urmeze câţiva paşi simpli. Pentru eliminarea discrepanţelor din sistem în ceea ce priveşte remuneraţia funcţionarilor este nevoie de un proces de echilibrare a veniturilor, exclusiv prin creşterea veniturilor mici la un nivel care să asigure motivaţia funcţionarilor publici. Această creştere, dublată de un efort de evaluare a competenţelor şi performanţelor în post, va determina o restructurare bazată pe criterii obiective. Obiectivul asumat de guvern va rămâne crearea unui sistem performant de administraţie publică care să fie pus în folosul cetăţeanului.

Eu cred că este foarte important ca în anii următori să luăm o decizie cu privire la nivelul până la carese pot face, în mod legal, numiri politice. O astfel de soluţie, existentă în multe democraţii dezvoltate, ar stopa de fapt politizarea sistemului, ar permite crearea unui corp profesionist al funcţionarilor publici şi ar opri sarabanda de procese pierdute de stat în urma schimbărilor survenite odată cu înlocuirea puterii politice.

Eficienţa administrativă a aparatului central al statului trebuie pusăîn legătură cu un subiect care, cel puţin pentru moment, este de maxim interes pentru guvern. Vorbesc, evident, despre capacitatea României în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene. Se observă o diferenţă clarăîntre managementul defectuos al fostei guvernări şi eficienţa cu care fondurile europene sunt gestionate de actuala administraţie a guvernului. Cifrele ne arată cum în doar un an, începând cu momentul preluării guvernării de către USL, România a reuşit să atingă cota de absorbţie de 15,81%. Dacă facem un calcul anual observăm că absorbţia la nivelul aprilie 2012-iunie 2013 este de 7 sau 8 ori mai mare decât în orice an precedent din perioada 2007-2012.

Premierul României a anunţat deja creşterea veniturilor pentru funcţionarii care gestionează fondurile europene şi performanţa acestora s-a demonstrat prin deblocarea programelor suspendate de Comisia Europeană pe Mediu, Resurse Umane, Pescuit şi urmează POS Transporturi. Acest model trebuie aplicat, în opinia mea, şi pentru restul autorităţilor publice centrale. Meritul şi performanţa trebuie să devină singurele criterii pe care structura posturilor şi bineînţeles remuneraţia funcţionarilor care le ocupă, trebuie să le urmeze.

Numărul funcţionarilor publici din aparatul central al statului este de aproximativ jumătate de milion. În primele două luni ale anului s-a înregistrat deja o scădere a acestui număr cu aproximativ 1.000 de persoane. Am intrat pe un trend descendent în ceea ce priveşte numărul angajaţilor în administraţia publică centrală, dar eu cred că numărul funcţionarilor nu este nici pe departe cea mai importantă coordonată a problemei.

Eu sunt de părere că sistemul din administraţia publică centrală - care are atât de multe misiuni asumate, cum ar fi: regionalizarea; privatizări importante ale companiilor de stat; asigurarea independenţei energetice; modernizarea educaţiei şi a sistemului de sănătate - are nevoie de oameni mulţi, bine pregătiţi şi bine motivaţi, dacă vrem să avem rezultate în modernizarea statului. Nu avem, în schimb, nevoie de posturi lipsite de performanţă incluse în sistem din raţiuni politicianiste. Nu avem nevoie de persoane care nu îşi găsesc locul în sistem şi care prin prezenţa lor nu aduc nici un beneficiu cetăţeanului.

Susţin promovarea tinerilor şi promovarea pe bază de merit în interiorul corpului funcţionarilor publici. Doar aşa putem avea un sistem de administraţie eficient şi profesionist, dar totodată dinamic şi capabil de a se adapta la schimbările atât din plan intern, cât şi din plan internaţional. Să nu pierdem din vedere, totuşi, faptul că România este parte a unor structuri internaţionale, iar funcţionarii publici români interacţionează constant cu colegii lor din statele partenere. România nu poate obţine cele mai mari beneficii din aceste contacte, fără un aparat profesionist şi adaptat la realităţile zilelor noastre.

Cu riscul de a mă repeta, ţin să vă spun că niciun guvern, înaintea Guvernului USL, nu a iniţiat o reformă reală, pe fond a sistemului public din România. Guvernele anterioare au argumentat sau au redus masa funcţionarilor publici în funcţie de capacităţile bugetare de la vremea respectivă. Din 1990 şi până astăzi numărăm 11 administraţii diferite ale Guvernului României şi o creştere de jumătate de milion în ceea ce priveşte numărul angajaţilor la stat.

În contextul descentralizării şi în contextul înfiinţării structurilor administrative de la nivelul regiunilor, România are şansa să-şi modernizeze administraţia statului şi acest lucru devine un obiectiv foarte important pe care sunt sigură că Guvernul USL împreună cu primul-ministru Victor Ponta îl vor duce la bun sfârşit.

Domnul Cătălin Tiuch:

"Din nou despre taxa de clawback"

Săptămâna trecută am aflat de o nouă anulare în instanţă a taxei de clawback, aferentă trimestrului al doilea din 2012, pentru un producător internaţional de medicamente de pe piaţa locală. Cazul nu este singular. Există o serie de companii internaţionale de medicamente prezente în România care deja au obţinut în instanţă anularea taxei clawback, numărul producătorilor de medicamente care au intentat procese din cauza acestei taxe fiind mult mai mare. Acest lucru e justificabil, având în vedere căsistemul clawback, introdus iniţial prin OUG nr. 104/2009 şi modificat prin OUG nr.77/2011,a fost gândit într-un mod total greşit.

Abia în luna august 2012, după multe negocieri cu producătorii de medicamente, s-a reuşit deblocarea situaţiei, printr-o serie de modificări introduse prin OG nr. 17/2012. Aceasta nu numai că prevede facilităţi, în anumite condiţii, pentru plăţile aferente trimestrului IV al anului 2009şi trimestrului III al anului 2011, dar corectează, în primul rând, formula de calcul a taxei, prin scoaterea din valoarea finală a contribuţiei a taxei pe valoarea adăugată.

Vreau să reamintesc că în luna februarie Curtea Constituţională a constatat că "în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu şi asupra celorlalte impozite, or, aplicarea taxei de clawback la o altă taxă este contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează taxa de clawback este neconstituţională, urmând ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă sub acest aspect".Decizia prin care Curtea Constituţională declară OUG nr. 77/2011 parţial neconstituţională este definitivă şi general obligatorie. Aşadar, această contribuţie trimestrială reprezintă un procent aplicat nu numai asupra preţului în sine al medicamentelor, ci şi asupra taxei pe valoarea adăugată aplicată preţului medicamentelor, ceea ce echivalează cu un impozit la impozit, lucru total greşit.

Ca sferă de aplicare, taxa scoate în evidenţă un alt aspect injust, ea vizându-i, din întregul sistem, doar pe producători. Aşadar, această taxă nu se aplică nici distribuitorilor şi nici farmaciilor, ci doar producătorilor de medicamente generice şi inovative, care trebuie să dea o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente gratuite şi compensate. Taxa se plăteşte pe diferenţa dintre banii alocaţi anual de CNAS pentru consumul de medicamente gratuite şi compensate şi totalul vânzărilor reale ale acestor medicamente.

O altă problemă care apare în acest context constă în faptul că anul de referinţă pentru consumul de medicamente compensate este doar 2009, ceea ce impune o actualizare, în concordanţă cu realităţile actuale. Totodată, trebuie să remarcăm că diferenţa care este taxată conţine şi adaosurile de profit ale farmaciilor şi distribuitorilor, la preţul cu care medicamentul intră pe piaţă, adăugându-se marja distribuitorului şi cea a farmaciei, care cresc preţul cu care pacientul achiziţionează medicamentul. Acest preţ este cel decontat de CNAS şi luat ca referinţă în calcularea taxei de clawback. În plus, taxa de clawback vizează consumul total de medicamente, deci atât consumul de medicamente cuprinse în programele naţionale de sănătate, cât şi consumul de medicamente care intră în astfel de programe, iar procentul de contribuţie datorat este identic pentru toţi producătorii de medicamente, deşi nu toţi participă la programele naţionale de sănătate.

Continui prin a evidenţia o altă carenţă a modului în care a fost gândită această taxă: producătorii sunt obligaţi să plătească această taxă trimestrial, adicăînainte de a-şi recupera datoriile pe care statul le are pentru consumul de medicamente. Ca o consecinţă directă, producătorii vor fi nevoiţi să îşi reducă investiţiile în România, fondurile prevăzute pentru acestea urmând să fie direcţionate pentru plata taxei de clawback.

O situaţie neplăcută s-a înregistrat în februarie 2012, când, din cauza taxei de clawback, singurul producător şi distribuitor de morfină-tablete de pe piaţă a plecat din România, direct afectaţi fiind, în mod evident, pacienţii bolnavi de cancer, care au rămas fără medicamentele necesare. Fără a ignora situaţia apărută atunci, trebuie să avem în vedere că există riscul ca şi alţi producători recunoscuţi pe piaţa internaţională să se retragă de pe piaţa din România sau chiar unii producătorii locali de medicamente să intre în insolvenţă.

Sancţiunea în cazul neplăţii taxei de clawback afectează tot bolnavii, pentru că prevede scoaterea, în termen de şase luni, a medicamentelor firmei respective de pe listele de medicamente compensate şi gratuite.

În consecinţă, taxa a afectat atât pacienţii, care nu mai au acces la tratamentul necesar, cât şi companiile producătoare de medicamente, fabricarea şi vânzarea acestora pe piaţa din România nefiind rentabilă. Cu toate că scopul acestei taxe a fost de a limita consumul de medicamente, de fapt, introducerea ei a avut un efect negativ asupra pacienţilor, limitându-se accesul la medicamente ieftine. Paradoxal, în loc să asigure medicamentele de bază la un preţ accesibil, taxa i-a lăsat pe bolnavi exact fără medicamentele de care aveau nevoie.

Aş vrea să mai adaug că, la începutul lunii noiembrie 2012, Corpul de Control al primului-ministru a sesizat DNA-ul în legătură cu o serie de nereguli referitoare la colectarea taxei clawback de la producători, pe durata conducerii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate de Lucian Duţă,constatându-se un prejudiciu de aproape 69 milioane lei.

Din păcate, deşi bună ca principiu, acum vorbim de o taxă de clawback gândită greşit, de scăpări şi de nereguli care se impun a fi corectate.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Situaţia medicilor din România"

Situaţia medicilor şi a personalului medical din România areprezentat întotdeauna o prioritate de acţiune politică, fiind un domeniu văduvit de resurse financiare în timpul guvernărilor precedente.

Implicarea directăîn campanii care au vizat dotarea cu echipamente necesare pentru spitalele din judeţul Argeş, lansarea unor acţiuni pentru sănătatea argeşenilor, precum cele privind măsurarea glicemiei şi a tensiunii arteriale, soluţionarea problemei semnalate de şeful Serviciului de Ambulanţă din Curtea de Argeş, cât, mai ales, demersurile în plan legislativ demonstrează preocuparea mea permanentă faţă de sistemul sanitar din România.

În luna aprilie a acestui an l-am interpelat pe ministrul sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, pe tema situaţiei sistemului sanitar, axându-mă pe cauzele care determină exodul medicilor din România, de exemplu condiţiile dificile de muncă şi slaba salarizare. Acestea sunt principalele domenii deficitare reclamate de medicii din România.

De asemenea, la începutul acestei luni, i-am adresat ministrul Nicolăescu şi o întrebare cu privire la deficitul de personal din spitalele româneşti.

Răspunsul primit de la Ministerul Sănătăţii la interpelarea depusăîn luna aprilie a acestui an îmi dă încredere că problemele medicilor sunt privite cu maximă seriozitate de actuala conducere a ministerului şi că rezolvarea acestora este prioritară. Ministrul sănătăţii mi-a comunicat faptul că a fost construit un grup de lucru care analizează problematica revizuirii sistemului de salarizare prin stimularea performanţei şi competitivităţii în sistemul sanitar. Mai mult, rezultatele acestui grup de lucru vor fi transparente şi se vor prezenta actorilor interesaţi pentru dezbatere publică.

Sunt convins că situaţia din sistemul medical va fi rezolvată cât mai rapid, deoarece USL şi-a asumat ca prioritate, încă de la preluarea mandatului, construirea unui sistem sănătate bazat pe performanţă, care să cuprindă medici bine pregătiţi şi motivaţi corespunzător.

Domnul Ioan Vulpescu:

"Cartea în România, dincolo de târgurile de carte"

S-ar putea ca târgurile de carte să le dea unora dintre noi iluzia că industria editorială din România înfloreşte. Din păcate, parafrazându-l pe înaintaşul nostru Mihail Kogălniceanu, târgurile de cartenu fac o cultură naţională şi europeană. Realitatea cifrelor arată că ne aflăm într-o criză profundă, tradusă în câteva cuvinte: se tipăresc tiraje tot mai mici, se cumpără tot mai puţină carte (tipărită sau pe suport electronic), se citeşte tot mai puţin, bibliotecile au tot mai puţine resurse.

Criza cărţii este provocată să nu ne fie teamă de adevăruri, de absenţaoricărorpolitici culturale menite să îi reglementeze existenţa şi dezvoltarea. Statul a renunţat să-şi mai îndeplinească menirea constituţională de a face posibilă viaţa spirituală a cetăţenilor săi.

Nu are rost să căutăm acum vinovaţi. E evident că toate guvernările au participat la demolarea politicii culturale a statului, după cum e evident şi căîn unele dintre guvernări s-a mai încercat câte ceva în favoarea cărţii, iar în altele, dimpotrivă.

Mie îmi este limpede, deşi sunt social-democrat, căsubvenţionarea clasică a cărţii nu mai poate constitui o soluţie.Nu sunt suficienţi bani pentru toţi şi nu se pot stabili criterii care să nu nedreptăţească pe nimeni. În plus, subvenţia, chiar dacă ar deveni efectivă (iar nu simbolică, aşa cum e azi), ar induce un virus în sistemul editorial, în care există edituri puternice, care nu au nevoie de subvenţii, ci de politici publice menite să abolească anomaliile care fac ca, azi, cartea din România să fie scumpă, să nu circule şi să contribuie la polarizarea informaţională a populaţiei.

Ce-ar trebui să conţină acest pachet de politici publice?

În opinia mea, putem începe cu o lege pentru sprijinirea înfiinţării de librării, prin stimularea tinerilor dornici să deschidă o astfel de afacere: credite garantate de stat, localuri preferenţiale de la administraţia locală, TVA redus pe tranzacţii şi diminuări ale fiscalităţii (mai ales a celei locale, spre a degreva bugetul central şi a stimula deschiderea de librării acolo unde nu mai există niciuna). Apoi, diminuarea şi chiar eliminarea TVA la operaţiunile de tipărire şi distribuţie, pornind de la culegere şi machetare şi terminând cu vânzarea propriu-zisă. În al treilea rând, o reală relaxare fiscală pentru categoriile de profesionişti cărora cartea le este unealtă de lucru, care ar putea primi scutiri de impozite la nivelul sumelor plătite de ei pentru cumpărarea de carte nouă. În al patrulea rând, revizuirea totală a politicilor în domeniul bibliotecii publice, care în România nu îşi mai îndeplineşte rolul de principal motor al pieţei de carte. În sfârşit, o lege de garanţii, care să îi oblige pe toţi participanţii la lanţul editorial să menţină preţurile la nişte niveluri acceptabile în raport cu puterea de cumpărare, nu prin ingerinţa statului în piaţă, ci prin nişte bareme minime şi maxime, a căror respectare să activeze privilegiile stabilite prin măsurile anterioare şi care să stimuleze competitivitatea şi performanţa în domeniu.

Rămâne de văzut dacă suntem o ţară cu oarecare pretenţii de civilizaţie sau ne mulţumim, de două ori pe an, cu forfota celor două târguri prin care cartea românească dă iluzia că supravieţuieşte.

Domnul Ion Bălan:

"Despre efectele sărăciei asupra românilor"

Rata mare a şomajului, salariile care nu pot face faţă cheltuielilor, pensiile mici şi faptul că multe familii nu îşi permit o locuinţă sunt probleme sociale grave cu care se confruntă ţările Uniunii Europene. Din păcate, România este pe locul al treilea printre cele mai sărace ţări din UE, iar trei din zece copii cu vârsta de până la 15 ani sunt afectaţi de criza economică din această perioadă.

Care sunt efectele sărăciei asupra românilor? În primul rând faptul că îi privează de multe drepturi: să ducă un trai decent, să aibă o locuinţă, să poată urma o şcoală sau să aibă şanse egale în găsirea unui loc de muncă. Sărăcia diminuează chiar şi capacitatea de a menţine relaţii de prietenie, acceptarea de către societate fiind un amănunt definitoriu în evoluţia copilului şi adultului, deopotrivă.

De aceea cred că este nevoie de o intervenţie mai aplicată a Guvernului în problema sărăciei, cu deosebire în rândul copiilor, cei mai afectaţi de condiţiile de trai, de hrana primită şi de educaţie.

Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, au un grad crescut de vulnerabilitate copiii cu vârstele cuprinse între 0 şi 14 ani. Potrivit aceleiaşi surse, din cauza sărăciei, rata abandonului şcolar a crescut foarte mult şi în învăţământul primar, dar şi în cel gimnazial, în perioada 2010-2012. Privarea de alimentaţie corespunzătoare, de accesul la apă curentă, servicii de sănătate şi adăpost atrage după sine consecinţe ca: dezvoltare improprie, excluderea socială sau nerecunoaşterea drepturilor.

Comisia Europeană are în derulare programe şi proiecte de combatere a efectelor sărăciei în rândul copiilor, având în vedere că demografic, economic, social, cultural şi în toate celelalte planuri ale vieţii, viitorul societăţii depinde de copii. Însă trebuie să acţionăm cu măsuri concrete şi aici, la noi, unde realitatea este dureroasă.

Sărăcia continuă să fie concentrată în zonele rurale, dar în ultimul timp a crescut şi în zona urbană. Cauzele? Ratele mari ale şomajului şi impactul semnificativ al crizei asupra lucrătorilor din industrie, comerţ, servicii. Pe acest fundal, alocaţiile familiale sunt insuficiente, iar programul antisărăcie, respectiv venitul minim garantat, are o acoperire foarte mică, nereuşind să-i protejeze efectiv pe cei săraci.

În timp ce tot mai multe administraţii locale invocă lipsa banilor pentru ajutoarele sociale, pentru indemnizaţiile persoanelor cu handicap sau ale însoţitorilor acestora, Uniunea Europeană derulează programe de prevenţie. Consider că este nevoie să dublăm aceste programe, care îşi vor dovedi utilitatea în timp, cu măsuri directe şi concrete.

Deoarece beneficiarii ajutorului social din mediul rural se confruntă cu piedici în soluţionarea dosarelor din cauza suprafeţei de 2000 de metri aflată în posesia acestora, o soluţie eficientă este revizuirea acesteia în sensul creşterii suprafeţei de la care proprietarii nu mai pot beneficia de ajutor social. Solicit acest lucru pentru că familiile sărace nu pot lucra pământul aflat în posesie şi nu obţin niciun fel de venit de pe urma acestuia.

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"Ce legătură au românii cu Basarabia?"

În ultimul timp, observ cum mai toată lumea şi-a adăugat încă un segment de interes în discuţiile pe care le face. Nu ar fi nimic rău dacă acest interes ar fi unul real, nu stârnit din aceeaşi dorinţă care se pare că primează la mulţi, aceea de a se evidenţia oricât, oricum, folosindu-se de orice. Basarabia a devenit, astfel, o nouă temă de abordat, fără ca mulţi dintre cei care o folosesc să ştie că nu există nicio diferenţă între populism şi căderea în ridicol.

Nu am pretenţia căeu sunt singurul care a descoperit la modul serios şi potrivit subiectul Basarabiei, tratându-l ca atare.

Cu atât mai puţin nu am pretenţia unui monopol asupra sa, însă regret că, precum multe alte lucruri importante, şi problema Basarabiei tinde să cadă în derizoriu prin consideraţiile lipsite de orice expertiză ale acelora care, lideri de opinie, autodeclaraţi sau nu, îi influenţează pe ceilalţi.

Din nefericire, am discutat cu majoritatea dintre aceştia. Pentru ei, Basarabia reprezintă, în cel mai bun caz, o chestiune istorică, care se poate relua, din când în când, cu diferite ocazii la care patriotismul închiriat cu ora sau citarea strămoşilor le poate crea o imagine favorabilă. Dar, doar atât...

Niciunul dintre cei care emit păreri, chipurile, avizate, sau dintre cei care iau decizii care implicăşi Basarabia nu şi-a manifestat nicio secundă dorinţa de a merge acolo pentru a vedea cu propriii săi ochi şi pentru a înţelege astfel ce înseamnă Basarabia şi cine sunt cu adevărat cetăţenii ei.

Am învăţat că, de la distanţă, este foarte uşor să pui sentinţe sau să dai felurite interpretări. Otactică pe care mulţi au adoptat-o cu succes, mai ales în politică. Te scuteşte să dai ochii cu oamenii, să le vorbeşti, să dai mâna cu ei, privindu-i drept în ochi, cunoscându-le problemele şi neputându-le evita întrebările. Aş vrea, stimaţi colegi, să vă gândiţi şi astfel la Basarabia.

Dacă negăm ceva, nu înseamnă că acel lucru nu există sau că am rezolvat problema doar prin simplul fapt că i-am întors spatele.

Nu întâmplător vă adresez această declaraţie politicăpe tema Basarabiei înaintea încheierii primei noastre sesiuni parlamentare.

Şi poate că, aşa cum au mai făcut-o şi în alte cazuri, unii pentru care românii înseamnă doar persoanele de pe teritoriul statului român o să mă atace din nou. Şi poate că, încă o dată, unii mă vor întreba: "Ce legătură avem noi cu Basarabia?"

Chiar aşa, stimaţi colegi, ce legătură au românii cu Basarabia? Credeţi că două luni vor fi suficiente găsirii răspunsului corect?

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Reglementarea unui cadru legal pentru recompensarea şi susţinerea tinerilor performanţi din România"

În prezent, în România nu există o strategie coerentă în ceea ce priveşte educaţia, ocuparea forţei de muncă, incluziunea socială, participarea civică şi antreprenoriatul.

Generaţia tânără reprezintă o resursă în curs de diminuare, estimându-se că procentul de 20% din populaţie pe care îl constituie în prezent va scădea la 15% până în 2050. De asemenea, tineretul nostru reprezintă o resursă preţioasă, iar actuala criză economică evidenţiază în mod special necesitatea de a dezvolta capitalul uman pe care îl reprezintă tineretul.

În timp ce astăzi tineretul din UE se bucură de oportunităţi mai numeroase, ei se confruntă, totodată, cu provocări dificile, deoarece mulţi părăsesc şcoala şi locul de muncă sau sunt ameninţaţi de sărăcie şi excludere socială.

Conform sondajelor, educaţia, găsirea unui loc de muncă, incluziunea socială şi sănătatea sunt subiectele care îi preocupă cel mai mult pe tinerii de azi.

De aceea, cred că trebuie să învăţăm să ne respectăm şi să încurajăm valorile noastre care pot face performanţă. Nu doar recompensarea în sine este importantă, ci asigurarea condiţiilor sociale şi economice de dezvoltare a acestora în România.

În acest sens, consider că este nevoie de elaborarea unui cadru legislativ prin care să fie promovată o strategie naţională de educare a elevilor capabili de performanţă care să le asigure acestora o pregătire diferenţiată şi programe speciale, să îi promoveze şi să îi recompenseze. În prezent totul se face la nivel restrâns, de şcoală sau universitate.

Tinerii performanţi sunt, ca şi cei cu dizabilităţi, copii cu nevoi educaţionale speciale. Să nu ne mirăm că îi pierdem, fie că nu le valorificăm potenţialul, fie că pleacă din ţară din cauza faptului că nu le asigurăm condiţiile necesare pentru pregătirea şi dezvoltarea profesională.

Cea mai importantă este recunoaşterea pe care trebuie să o acordăm acestor tineri, care prin activităţile şi performanţele înregistrate conduc la creşterea calităţii învăţământului românesc şi, totodată, să încercăm, prin modificarea actualului cadru legislativ, să promovăm programe de stimulare a activităţilor antreprenoriale pentru posibilitatea de dezvoltare a acestora în propriile lor comunităţi. Astfel, apreciez ca fiind necesare o serie de modificări în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ: corelarea performanţei cu finanţarea instituţională; susţinerea mobilităţii cercetătorilor; intensificarea legăturilor ştiinţifice şi de colaborare cu diaspora ştiinţifică românească; dezvoltarea colaborării internaţionale; susţinerea participării în programe şi proiecte naţionale; susţinerea inovării inclusiv prin creşterea cererii publice de inovare prin sporirea ponderii din ajutorul de stat pentru susţinerea inovării; instituirea unor forme de dialog permanent; orientarea pregnantă a catedrelor spre cercetarea ştiinţifică de vârf şi inovaţie culturală; corelarea strictă a profesorilor cu titulatura; adaptarea curriculei şi programelor de cercetare a catedrelor universitare la standardele internaţionale actuale.

Strategia Europeană pentruTineret defineşte două mari clase de obiective: pe de o parte, asigurarea accesului tinerilor la educaţie şi pe piaţa muncii, iar pe de altă parte, participare civică, incluziune socială şi solidaritate.

Astfel, apreciez că se impune şi în Româniao impulsionare a agendei de modernizare a învăţământului superior la nivelul programelor şcolare, al administrării şi al finanţării, prin realizarea următoarelor acţiuni: evaluarea comparativă a performanţei universităţilor şi a rezultatelor educaţionale în context global; identificarea metodelor de promovare a spiritului antreprenorial prin programe de mobilitate pentru tinerii profesionişti;promovarea recunoaşterii învăţării nonformale şi informale; definirea unui cadru pentru încadrarea în muncă a tinerilor în care să fie prezentate politicile menite să reducă rata şomajului în rândul tinerilor; deschiderea sistemelor de învăţământ prin instituirea unor cadre naţionale de calificare printr-o direcţionare a rezultatelor învăţării spre nevoile pieţei muncii.

Pentru a asigura accesul fiecărui copil la profesori buni este nevoie ca profesorii să fie recrutaţi, formaţi, plătiţi, perfecţionaţi şi coordonaţi ca adevăraţi profesionişti. Tratarea profesorilor ca funcţionari inferiori conduce la un act didactic lipsit de calitate şi încalcă dreptul la educaţie al copiilor.

Abordările de urgenţă în cadrul cărora s-a recurs la recrutarea de profesori necalificaţi s-au dovedit a fi un eşec şi nu au făcut decât să contribuie la criza din domeniul calităţii şi echităţii în educaţie.

Pânăîn prezent, pentru definirea, conştientizarea şi implementarea noţiunii de cultură antreprenorială, în ţara noastră, nu au fost decât preocupări sporadice, şi acestea doar în ultimul timp şi la un nivel elitist, sub forma unor cursuri teoretice contra cost, oferite de firme de consulting, management şi marketing.

Astfel, consider că autorităţile naţionale trebuie să dea dovadă de angajament în susţinerea tinerilor cu rezultate deosebite şi ale profesorilor care îi pregătesc prin elaborarea de programe educaţionale care să încurajeze spiritul competiţional, anteprenorial şi să insufle dorinţa de afirmare şi de lidership.

Doamna Elena Cătălina Ştefănescu:

"Realizarea unui raport de activitate la sfârşitul fiecărei sesiuni parlamentare privind activitatea deputaţilor şi senatorilor"

În prezent, Parlamentul României este una din instituţiile cu cea mai scăzută cotă de încredere în percepţia cetăţenilor români. Una din cauzele principale ale acestui rezultat este lipsa de informare a electoratului cu privire la activitatea parlamentară pe care o desfăşurăm fiecare dintre noi, atât în cadrul şedinţelor din plen şi al comisiilor de specialitate, cât şi prin iniţiativele pe care le propunem, interpelărilor pe care le susţinem şi a dezbaterilor pe care le organizăm.

Consider că cetăţenii care ne-au trimis în Parlament să-i reprezentăm trebuie să fie informaţi asupra activităţilor pe care le desfăşurăm şi a poziţiilor pe care le adoptăm cu privire la problemele care sunt dezbătute în fiecare sesiune parlamentară.

În acest sens, vă propun ca începând din septembrie 2013 să instituim o procedură prin care fiecare deputat şi senator să elaboreze la început de sesiune parlamentară un raport complet al activităţilor pe care le-a desfăşurat pe parcursul acestei perioade, precum şi o agendă cu priorităţile pentru lunile următoare.

Ar fi util ca acest raport de activitate cu acţiuni realizate şi proiecte propuse să fie prezentat şi promovat public în format electronic pentru a putea fi consultat de toţi cetăţenii care doresc să evalueze în ce măsură au fost respectate şi implementate iniţiativele fiecărui parlamentar.

Cu toate căîn prezent există pe pagina fiecărui parlamentar o serie de informaţii precum:înregistrarea şi publicarea voturilor individuale, numărul de iniţiative legislative propuse, numărul de interpelări şi întrebări, precum şi prezenţa parlamentarilor apreciez ca fiind oportună realizarea raportului de activitate al parlamentarului din perspectiva creşterii calităţii procesului legislativ.

Prin întocmirea unui astfel de raport fiecare cetăţean poate monitoriza periodic modul în care fiecare dintre noi îşi desfăşoară activitatea şi în ce măsură îşi onorează datoriile faţă de electoratul pe care îl reprezintă în Parlament. Pe de o parte, sunt parlamentari care aduc modificări la cadrul legislativ deja existent, iar pe de altă parte, sunt deputaţi şi senatori care depun iniţiative noi. Această analiză comportă, la rândul său, un nivel suplimentar de complexitate, întrucât este necesar să analizăm în ce măsură iniţiativele noi suprareglementează sau acoperă probleme identificate la nivelul societăţii care până în prezent nu au un corespondent în legislaţie.

Cel mai important lucru pe care îmi doresc să-l implementez prin această propunere de elaborare a unui raport de activitate parlamentară constăînconectarea activităţii legislative direct la societatea civilă şi la alte entităţi sau persoane interesate. Astfel, pot fi dezvoltate noi facilităţi de comunicare şi dezbatere care să îi permită fiecărui cetăţean interesat să îşi exprime, la rândul său, votul asupra unui proiect de lege înainte ca acesta să fie adoptat de Camera decizională şi să fie organizate consultări periodice la comisii.

Cum se deruleazăînsă comunicarea, ce finalitate are schimbul informaţional între politicieni şi membrii societăţii, ce putere de facto au cetăţenii atunci când negociază cu guvernele şi, nu în ultimul rând, cum pot schimba oamenii politica? Toate aceste întrebări reprezintă deocamdată o latură prea puţin explorată, nu numai a mecanismelor de dialog şi negociere, ci chiar a înseşi realităţii sociale din România.

Domnul Vlad-Alexandru Cosma:

"Stabilirea unui termen precis privind începerea plăţilor drepturilor lunare pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului"

În prezent,Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 prevede acordarea mai multor drepturi pentru creşterea copiilor, însă obţinerea efectivă a acestor beneficii de către părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor are loc cu mari întârzieri, produse din mai multe cauze.

În primul rând cadrul legal actual nu prevede un termen pentru începerea plăţilor drepturilor lunare acordate pentru creşterea copiilor. Din acest motiv, există numeroase situaţii în care mamele aflate în concediul de maternitate obţin indemnizaţia pentru creşterea copilului după foarte multe luni de la admiterea cererii pentru aprobarea acestor drepturi. OUG nr. 111/2010 nu prevede un termen concret pentru începerea acordării drepturilor cuvenite, existând cazuri în care plăţile încep după 6 sau chiar 10 luni de la aprobarea cererii. Aceste întârzieri, care nu au o justificare de ordin administrativ, produc dificultăţi semnificative familiilor cu venituri mici, care depind în mare măsură de indemnizaţia pentru creşterea copilului, mai ales că sarcina financiară a acestor familii se amplifică substanţial prin cheltuieli specifice prilejuite de naşterea copilului.

În al doilea rând, procedura actuală prevede că primăriile trimit cererile pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului în data de 5 a fiecărei luni. Astfel, apare o discontinuitate în activitatea agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială, care preiau la începutul fiecărei luni toate dosarele înregistrate în luna precedentă, urmând să le soluţioneze în termen de maximum 15 zile. După încheierea acestui termen, agenţiile teritoriale nu vor mai analiza niciun dosar, pentru că acestea vor fi transmise abia în data de 5 a lunii următoare. Rezultă, aşadar, că agenţiile teritoriale lucrează discontinuu, cu un vârf mare de sarcină în primele 15 zile de la primirea dosarelor din teritoriu, urmat de o perioadă în care nu mai desfăşoară nicio activitate în acest domeniu. De exemplu, la nivelul judeţului Prahova, în fiecare lună se adresează aproximativ 30 de cereri pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului. Toate aceste cereri sunt depuse simultan de către primării la Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Judeţului Prahova în data de 5 a fiecărei luni.

La nivelul solicitantului, termenele de rezolvare a cererii sunt nejustificat de mari, existând posibilitatea ca în anumite cazuri soluţia să vină abia la 50 de zile de la depunerea cererii la primărie.

Având în vedere problemele semnalate mai sus cu privire la întârzierea foarte mare a efectuării plăţilor drepturilor lunare pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, vă solicit sprijinul pentru susţinerea propunerii legislative pe care am elaborat-o în acest sens.

Această iniţiativăare în vedere o îmbunătăţire a procedurilor de verificare a cererilor privind acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, atât prin reconsiderarea termenelor de transmitere a documentelor, cât şi prin stabilirea unui termen precis privind începerea plăţilor drepturilor lunare.

Astfel, procedura actuală în care primăriile trimit către agenţiile teritoriale o singură dată pe lună cererile pentru indemnizaţia copilului este înlocuită cu prevederea ca aceste cereri să fie trimise în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea lor la primărie. Astfel, în fiecare săptămână, primăria va putea trimite cererile primite în săptămâna anterioară, ceea ce va asigura un flux continuu de dosare către agenţiile judeţene de plăţi şi inspecţie socială. La nivelul acestor instituţii vârful de sarcină se va distribui mai echilibrat pe durata întregii luni, diminuându-se riscul de depăşire a termenului de 15 zile în care trebuie să facă verificările necesare.

În urma acestei modificări termenul maxim la care se soluţionează un dosar se înjumătăţeşte de la 50 de zile la 25 de zile, iar activitatea în cadrul agenţilor judeţene de plăţi şi inspecţie socială este eficientizată prin disiparea efortului pe durata unei întregi luni, nu doar în primele 15 zile ce urmează datei de 5 a fiecărei luni.

O altăîmbunătăţire vizată de prezenta propunerelegislativă e ca mamele care doresc să obţină indemnizaţia pentru creşterea copilului să poată depună cererea încă în timpul lăuziei, din perioada concediului de maternitate. Astfel, termenul din forma actuală a legii de 60 de zile după încetarea concediului de maternitate, în care poate fi depusă cererea este modificat cu termenul de 90 de zile de la data naşterii copilului.

Prin urmare, noua formă a legii va permite ca, la ieşirea din concediul de maternitate, o mamă să aibă deja dosarul aprobat, fără a mai fi nevoită să aştepte încă cel puţin 50 de zile până la acceptarea solicitării sale.

Cea mai importantăschimbare preconizată prevede introducerea unui termen clar pentru începerea plăţilor după aprobarea cererii pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, astfel încât să nu se mai ajungă în situaţiile nefireşti ca o mamă aflată în concediu de maternitate să primească indemnizaţia de creştere a copilului abia după ce acesta împlineşte vârsta de şapte-opt luni sau chiar un an.

Consider căadoptarea acestei propuneri legislative va conduce la simplificarea procedurilor administrative şi scurtarea termenelor de aprobare a cererilor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului. De asemenea, iniţiativa urmăreşte sprijinirea familiilor cu venituri mici, care primesc în timp util indemnizaţia de creştere a copilului, pentru a putea acoperi cheltuielile suplimentare care apar în perioada postnatală a copilului.

Domnul Angel Tîlvăr:

"26 iunie - Ziua internaţională împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri. Faţă de droguri, toleranţă zero!"

Prin grija Organizaţiei Naţiunilor Unite, 26 iunie reprezintă, anual, Ziua internaţională împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri.

Cei care mă cunosc bine, în special, locuitorii judeţului Vrancea, cunosc preocuparea mea veche şi constantăîn direcţia combaterii acestui fenomen deosebit de nociv pentru sănătatea umană. De ani buni, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă pentru a atrage atenţia asupra faptului că România nu mai reprezintă doar o ţară de tranzit, ea devenind chiar loc de destinaţie pentru multe dintre aceste substanţe menite să otrăvească trupul şi mintea copiilor noştri.

Spre exemplu, încă în anul 2010 îmi exprimam indignarea şi revolta în faţa neputinţei Ministerului Sănătăţii de a derula campanii bine articulate şi eficiente îndreptate împotriva consumului de droguri şi a substanţelor etnobotanice. Mai mult încă, am cerut cu fermitate şi cer, în continuare, interzicerea totală a comercializării substanţelor etnobotanice, inclusiv în spaţiul virtual.

De altfel, una dintre primele mele preocupări în calitate de preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor este legată de găsirea unei modalităţi de a ţine substanţele dopante departe de elevi şi de studenţi. În acest sens, am avut deja o primă întâlnire cu reprezentanţi ai conducerii Agenţiei Naţionale Antidrog, cu care am creionat traseul unor viitoare acţiuni comune, astfel încât să reuşim împreună ceea ce nu putem face separat: diminuarea cât mai accentuată a numărului celor care consumă sau trafichează substanţe psihoactive pe teritoriul României, cu un pronunţat accent pe populaţia de vârstă şcolară.

Chiar dacă pare un proiect ambiţios, n-am făcut niciodată un secret din faptul că doresc să contribui cu toate forţele mele la scoaterea definitivă a narcoticelor din şcoalăşi ţinerea acestora cât mai departe posibil de copilul meu şi de colegii săi de generaţie. Nu va fi uşor, fără îndoială, dar cum ştiu că şi cel mai lung drum începe cu primul pas, îmi doresc cu multă ardoare să mă număr printre cei care fac un pas într-adevăr decisiv în această direcţie.

Am văzut, din nefericire, destule destine distruse de acest adevărat flagel al lumii contemporane pentru a-mi permite să stau deoparte şi să asist impasibil la modul în care îşi ruinează sănătatea şi viitorul o mulţime de oameni, tineri în cele mai multe cazuri, pentru ca persoane fără scrupule, de la noi sau de aiurea, să se îmbogăţească, neruşinat şi nejustificat, pe seama exploatării inocenţei acestora. Nici statutul meu de om politic responsabil, nici cel de dascăl şi de părinte nu-mi permit să asist nonşalant la asemenea orori.

De aceea, astăzi, când toată lumea marchează lupta împotriva traficului şi a consumului ilicit de droguri, fac un apel energic la toate autorităţile statului cu responsabilităţi în acest domeniu, la cadrele didactice din şcoala românească şi, nu în ultimul rând, la părinţi, pentru a-şi intensifica efortul de a combate acest rău aproape ireversibil pe care consumul de substanţe psihoactive îl reprezintă. Ştiu că nu va fi deloc uşor de atins un asemenea obiectiv, miza îmbogăţirii rapide a celor care trafichează asemenea substanţe fiind una atât de mare, încât îi transformă, practic, în indivizi lipsiţi de orice fel de scrupul. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne resemnăm şi să capitulăm în faţa lor.

În istoria umanităţii au fost realizate atâtea obiective care la un moment dat păreau de neatins, încât am convingerea că, atunci când îşi doreşte cu adevărat, omul poate realiza aproape orice. Ei bine, eu îmi doresc cu adevărat să avem copii sănătoşi, neafectaţi de hidoşenia dependenţei de droguri, nici măcar de cele mai uşoare, aşa cum sunt alcoolul sau tutunul. De aceea, cred cu sinceritate în inteligenţa şi în capacitatea noastră de a găsi, la un moment dat, cât mai curând, mijloacele optime de a ne proteja generaţiile tinere în faţa agresivităţii tot mai mari a celor ce-şi propun să facă averi din răspândirea morţii, a "morţii albe", în cazul de faţă.

Războiul împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri este unul dintre cele mai grele războaie cărora omenirea a trebuit să-i facă vreodată faţă. El necesită implicarea unor resurse materiale şi umane atât de mari, încât, de multe ori, pare un scop mult prea greu de atins pentru a te determina să te implici cu hotărâre în desfăşurarea sa.

Vă spun însă cu maximă convingere şi responsabilitate: doar pare astfel. De când există lumea, forţele răului nu au putut triumfa decât, cel mult, pe termen scurt. Sunt convins că, printr-un efort global şi susţinut, oamenii responsabili vor reuşi să câştige şi această bătălie.

Responsabilitatea faţă de propriii noştri copii nu ne lasă, din fericire, alternativă.

Domnul Mihăiţă Găină:

"Strategia 2020 şi Programul Naţional de Reforme - stimularea ocupării forţei de muncă"

Prezenta declaraţie politică reprezintă o reflecţie asupra adoptării recente a Proiectului de Lege al Guvernului Românieidemodificare şi completare aLegii nr. 76/2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării şi aLegii nr. 116/2002privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România se integreazăîn strategiile şi deciziile de la nivelul Consiliului, Comisiei, Parlamentului şi celorlalte organisme europene. Desigur, face acest lucru ţinând cont de particularităţile sale culturale, sociale şi de nivelul dezvoltării economico-financiare.

Unul din documentele decise la nivelul Uniunii Europene esteStrategia "Europa 2020"

Potrivit domnuluiJosé Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, "Europa 2020" reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE doreşte să devină oeconomie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.Aceste trei priorităţi se sprijină reciproc şi sunt în măsură să ajute UE şi statele membre să obţină unnivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de coeziune socială.

În practică, Uniunea a stabilit cinci obiective majore - privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, educaţia, incluziunea socială şi mediul/energia - care urmează să fie îndeplinite până în 2020. Statele membre au adoptat propriile lor obiective naţionale în aceste domenii. Diverse acţiuni la nivel european şi naţional vin în sprijinul strategiei.

Mă voi referi în această declaraţie politică la problema şi obiectivele legate de ocuparea forţei de muncă.

Luând în considerare că la nivel european s-a agreat asumarea ca ţintă generală pentru anul 2020creşterea ratei ocupării forţei de muncă până la nivelul de75% pentru populaţia din grupa de vârstă 20-64 de ani, Româniaşi-a propus creşterea gradului de ocupare până la nivelul de 65% în anul 2013,precum şi continuarea eforturilor pentru a atinge ţinta ambiţioasăde 70% în anul 2020privindcreşterea ratei de ocupare a forţei de muncă.

Pentru 2013, România şi-a propus promovarea unei creşteri economice bazate pe ocuparea forţei de muncă, în contextul asigurării dintr-o perspectivă durabilă a coeziunii economice, sociale şi teritoriale.În acest sens, este prioritară implementarea măsurilor focalizate pe îndepărtarea constrângerilor în calea creşterii ocupării forţei de muncă care să conducă la îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii, facilitarea tranziţiilor de la şomaj sau inactivitate către ocupare, consolidarea competenţelor profesionale ale forţei de muncă şi optimizarea structurii ocupaţionale a forţei de muncă.

În perioada 2012-2013, pachetul de măsuri destinate stimulării ocupării forţei de muncă se focalizează pe sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncăîn sensul consolidării capacităţii individuale de ocupare (programe de informare şi consiliere în carieră personalizate, formare şi perfecţionare profesionalăşi stimularea iniţiativei antreprenoriale individuale) şi pe consolidarea cadrului legal privind sistemul asigurărilor de şomaj şi promovare a ocupării forţei de muncă. Toate acestea sunt în acord cu angajamentelestipulateînplanurile de implementare aferenteProgramului de Guvernare şi Programului Naţional de Reforme, administrate de Guvernul României.

Un pas important în direcţia stimulării ocupării forţei de muncă, în special a şomerilor şi a tinerilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă,îl constituie recenta adoptare a Proiectului de Lege al Guvernului Ponta demodificare şi completare a Legii nr. 76/2002privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării şi aLegii nr. 116/2002privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. Reglementările din proiectul promovat şi printr-un raport favorabil al Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor se înscriu în clasamăsurilor proactiveşi implică participarea şi contribuţia atât a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, a angajatorilor privaţi şi a celor bugetaţi, cât şi a autorităţilor publice. Unele măsuri constituieo noutate în materie,şi mă refer aici laserviciile gratuite de evaluare a competenţelor profesionale şi obţinerea certificatului profesional, primele de mobilitate pentru şomerii de lungă durată, avantajele pentruangajatorii de inserţiea tinerilor cu risc de marginalizare şi altele.Mai subliniez faptul că modificările şi completările propuse reprezintă o concretizare relevantă anoii viziuni europene privindabordarea integratăa obiectivelor privind, deopotrivă, creşterea economică şi dezvoltarea socială, tot aşa cum îmbunătăţirile aduse prin acest proiect simplificării, flexibilizării, stimulării ocupării forţei de muncăşi, ca o consecinţă, prevenirii şi combaterii marginalizării sociale se înscriu într-odirecţie principalăa preocupărilor Uniunii Europene şi a statelor membre de a crea condiţii pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Rezolvarea acestei probleme a fost considerată la cele mai înalte întruniri şi nivele ca fiindprovocarea numărul 1în prezent,căreia i se vor aloca eforturi şi resurse consistente începând cu acest an dar, mai ales, în şeptenalul 2014-2020.

Este evident că prin acest proiect de lege Guvernul României face câţiva paşi curajoşi în direcţia aplicării Strategiei Uniunii Europene "Europa 2020"şi aplică prevederi din Programul Naţional de Reforme 2011-2013 şi din Programul de guvernare 2012-2016, aprobat de actuala majoritate legislativă.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Prin prezenta declaraţie politică vreau să atrag atenţia autorităţilor centrale de resort asupranecesităţii de a demara o serie de acţiuni urgente de natură să asigure finanţare imediată pentru lucrări de infrastructură rutieră în unele zone ale ţării. Ca deputat din partea minorităţii slovace şi cehe din România m-am întâlnit cu largi comunităţi de cetăţeni, în principal din mediul rural, care au nevoie extrem de rapid de îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură din localităţile lor.

În această situaţie se află mai multe localităţi din judeţele Sălaj, Bihor, Timiş şi Caraş-Severincare se confruntă cu lipsa de reparaţie a drumurilor, fapt care le îngreunează accesul şi traficul în zonă. Vorbesc aici de cazurile concrete ale satului Făget - comuna Plopiş, satul Şeran - comuna Borod, satul Luncuşoara - comuna Auşeu, satul Groşi - comuna Groşi, satul Sacasău Nou - comuna Berna, satul Varasău - comuna Brusturi, satul Butin - comuna Gătaia, comuna Garnic şi satul Eibental - comuna Dubova.

Drumurile din aceste zone ale ţării sunt într-o stare jalnică, punând în pericol vieţile oamenilor care circulă prin aceste localităţi, îngreunând accesul, iar gropile din asfalt aducând mari prejudicii proprietarilor de maşini care trebuie, în momentul de faţă, să cheltuie un buget mult prea mare din cauza reparaţiilor repetate.

Acesta este motivul pentru careministerele de resort trebuie să asigure de urgenţă finanţarea pentru repararea acestor drumuri, precum şi un sprijin pentru autorităţile locale pentru rezolvarea acestor probleme.

Domnul Ionel Stancu:

Vreau să vă aduc astăzi în atenţiecâteva consideraţii cu privire laexerciţiul bugetar multianual al UE pentru perioada 2014-2020. Conform părerii specialiştilor, acesta reprezintă o şansă pentru ţara noastră de a putea, în sfârşit, să bifeze o serie de performanţe notabile în ceea ce priveşte subiectul legat de atât de mult dorita creştere economică şi subiectul, cel puţin la fel de delicat, al atragerii de fonduri europene. Să nu uităm că, din păcate, ţara noastră este unul dintre statele membre ale UE cu cea mai proastă rată de absorbţie a acestor fonduri (la un moment dat ne clasam chiar pe ultimul loc).

Având în vedere faptul că România a atras, în ultimii cinci ani, numai 15% dintre sumele alocate, consider că, cel mai târziu din 2014, Guvernul român trebuie să lanseze cât mai multe proiecte noi, pliabile pe un nou sistem de absorbţie a fondurilor europene, schimbat în profunzime.

Conform analizelor şi datelor puse la dispoziţie de Ministerul Fondurilor Europene, reiese că în următorii şapte ani, respectiv în perioada 2014 - 2020, vom avea un sistem instituţional simplificat şi mult mai uşor de abordat, pentru accesarea fondurilor europene.

Nu poate decât să ne bucure o astfel de iniţiativă, având în vedere numeroasele probleme birocratice, şi nu numai, pe care cei interesaţi de atragerea de bani europeni erau obligaţi să le soluţioneze. Excesul de reglementare este unul dintre factorii care au înfrânat puternic absorbţia, motiv pentru care au fost făcute toate demersurile necesare pentru extinderea cu un an a perioadei de cheltuire a fondurilor. Sper că, aşa cum declara ministrul de resort, Ministerul Fondurilor Europene şi toate celelalte instituţii ale statului român implicate în utilizarea banilor europeni vor continua să implementeze toate măsurile necesare pentru a asigura accelerarea ratei de absorbţie a fondurilor UE.

Domnul Ion Marocico:

Vă aduc astăzi în atenţie o problemă foarte dezbătutăîn ultima perioadă, respectiv cea a regionalizării României. Rapoartele despecialitate date publicităţii de către Consiliul Consultativ pentru Regionalizaresubliniază necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale. În acestea sunt prezentate, printre altele, lipsurile actualelor regiuni, fundamentele de bază pentru regionalizarea ţării şi beneficiile ca urmare a implementării unui astfel de proces.

Se constată astfel, în actuala formă de organizare, lipsa proiectelor care să transceandă graniţele unui singur judeţ, insuficienţa resurselor pentru cofinanţarea marilor proiecte, incapacitatea gestionării decalajelor intraregionale şi a dezvoltării cooperării interregionale şi slaba cooperare directă cu regiunile dezvoltate ale UE.

Conform specialiştilor, pot fi identificate cel puţin zece beneficii care se pot obţine în urma procesului de regionalizare. În primul rând, se realizează o descentralizare eficientă, se optimizează procesele de guvernanţă şi planificare teritorială şi se asigură o dezvoltare socioeconomică echilibrată. De asemenea, se pot crea regiuni competitive la nivel european şi internaţional, se reduc costurile sociale şi se eficientizează politicile regionale şi absorbţia de fonduri europene.Judeţele vor avea în continuare rol administrativ, acest statut fiind însă implementat şi la nivel de regiuni, pe principiul subsidiarităţii.

Realizarea regionalizării va aduce o dezvoltare comună a judeţelor, prin folosirea varietăţilor resurselor naturale, economice şi culturale, accesibilitate pentru toţi locuitorii unei regiuni şi asigurarea continuităţii teritoriale. Toate aceste date, puse la dispoziţie în rapoartele Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, duc la concluzia că acest proiect trebuie dus la bun sfârşit pentru interesul naţional, fiind un pas necesar în ascensiunea României în topul ţărilor europene.

Domnul Ghervazen Longher:

Îmi exprim profunda nemulţumire faţă de răspunsul primit la întrebarea adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, referitoare la blocarea fondurilor necesare lucrărilor de reconstrucţie a podului de legătură între satele componente ale comunei Mănăstirea Humorului.

Este inacceptabil ca în secolul al XXI-lea comunităţi întregi de oameni să fie private de condiţiile minimale, decente şi de siguranţă privind căile de acces spre drumurile publice care fac legătură cu restul societăţii.

În motivaţiile întrebării mele am adus la cunoştinţa autorităţii competente faptul că locuitorii zonelor afectate de inundaţiile din vara anului 2010 (locuitori preponderent de etnie poloneză) sunt nevoiţi să folosească drept variantă de acces o cale improvizată prin albia râului. Mai mult decât atât, viaţa acestora este pusă în pericol de fiecare dată când vremea se înrăutăţeşte, aceştia rămânând izolaţi de restul lumii; traversarea podului devine impracticabilă, iar aprovizionarea cu alimente, precum şi accesul serviciilor medicale sunt imposibil de realizat.

Aşa cum aţi putut constata obiectul solicitării mele este unul cât se poate de firesc şi de strictă necesitate, ţinând cont de inconvenientele prezentate, iar cererea mea nu o găsesc a fi exagerată sau eventual aberantă, chiar şi în condiţiile gravelor deficienţe economice în care se găseşte ţara noastră.

Suntnevoit să asist la frica şi izolarea acestor comunităţi, la iresponsabilitatea şi incompetenţa autorităţilor statului, la neputinţa mea de a găsi un sprijin acestor comunităţi în calitatea mea de reprezentant al minorităţii poloneze, ales prin vot liber exprimat în Parlamentul României.

În aceste condiţii, fac apel către autorităţile competente în a acorda mai mult respect, demnitate şi siguranţă fiecărui cetăţean al României democratice.

Spre finalulacestei declaraţii ţin să subliniez receptivitatea, cu ghilimelele de rigoare, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, interesul manifestat faţă de solicitările formulate prin exprimarea că finanţarea acestui proiect va intra spre analiză abia în anul următor.

Şi atunci vă întreb pe dumneavoastră care va fi soarta acestor comunităţi private de libertatea de deplasare şi de accesul la serviciile medicale specializate până anul viitor?

Doamna Cornelia Negruţ:

"Cazul Alexandra Stan trebuie să înveţe româncele să se apere de violenţa în familie"

Cazul Alexandrei Stan, solista cunoscută în toată lumea, bătută până la desfigurare de iubitul ei, a redeschis subiectul abordării luptei împotriva violenţei în familie în România. Ca şi multe alte aspecte în care excelăm, din păcate în sens negativ, această tânără ar putea fi un exemplu pentru majoritatea femeilor supuse violenţelor de tot felul de către partenerii de viaţă, dar care, din cauza unor paradigme învechite, suportă cu stoicism umilinţele fără a le raporta autorităţilor abilitate. Cred că femeile din viaţa politică, oricum puţine numeric faţă de bărbaţi, au datoria de a încuraja româncele să îşi poată apăra viaţa şi demnitatea, în sensul evitării unor cazuri precum cel recent al Alexandrei Stan. De asemenea, consider că statul român, prin instituţiile abilitate, trebuie să se implice mult mai dinamic în combaterea acestui fenomen negativ al violenţei domestice, care poate fi interpretat şi ca un motiv al scăderii drastice a natalităţii din România.

"...Respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi din demnitatea omului, iar toate aspectele violenţei fizice sau mintale împotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale", se arată într-o Rezoluţie a Parlamentului European elaborată încă din data de 11 iunie 1986. În România însă conştientizarea şi combaterea fenomenului violenţei domestice a debutat foarte târziu, după 1990, dar mai consistent abia în ultimii ani, iar paşii făcuţi în această direcţie se dovedesc a fi insuficienţi. Campaniile derulate în ultima perioadă de către autorităţi nu au reuşit nici pe departe să combată în mod real fenomenul violenţei domestice, în special violenţa împotriva femeilor. Statisticile, extrem de îngrijorătoare de altfel, indică faptul că în ultimii ani numărul femeilor decedate din cauza agresiunilor partenerilor de viaţă a crescut alarmant. De asemenea, în România nivelul violenţei în familie depăşeşte media europeană, românii fiind printre cei mai agresivi europeni.

Un recent studiu întocmit pe acest subiect a arătat că peste 1.000 de româncevictime ale violenţei în familie au solicitat instanţelor eliberarea unui ordin de protecţie în ultimul an, de când legea permite acest lucru. Din păcate, mai puţin de jumătate dintre aceste solicitări au fost soldate cu emiterea unor ordine de protecţie, iar în unele cazuri demersul a durat nepermis de mult, permiţând în continuare femeilor să fie victime ale comportamentul agresiv al partenerului. Deşi procedura prevede o durată mai îndelungată de timp, şi se finalizează în justiţie, a cărei funcţionare este încă greoaie, este important ca femeile agresate să întocmească astfel de cereri. Cred că se impune în regim de urgenţă majorarea termenului de maximum 6 luni pentru valabilitatea ordinului de protecţie emis de judecător, prevăzut de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenţei în familie, republicată în 2012, pentru ca victimele violenţei domestice să nu stea tot timpul cu teama că după această perioadă vor fi din nou agresate.

Domnul Ion Diniţă:

"Asigurarea obligatorie a locuinţelor trebuie extinsă şi pentru incendii şi explozii, nu doar pentru cutremure"

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor trebuie revizuită în regim de urgenţă. În forma actuală, această lege a fost adoptată mai mult pentru a sprijini firmele de asigurări, nu şi pentru a ajuta populaţia. Consider că se impune introducerea în prevederile cadru ale actului normativ şi a incendiilor şi exploziilor, alături de formele de manifestare ale dezastrului care provoacă daune construcţiilor cu destinaţia de locuinţă. În prezent, legea stipulează că locuinţele pot fi despăgubite doar în cazurile de dezastre naturale, respectiv cutremure de pământ, alunecări de teren sau inundaţii, dacă se manifestă ca fenomene naturale. Nu a fost luată în calcul o importantă parte a populaţiei României, care nu locuieşte în zone expuse într-un grad ridicat pericolului de cutremure de pământ sau alunecări de teren. Dacă tot plătesc asigurarea obligatorie a locuinţelor, locuitorii judeţului Braşov, spre exemplu, ar trebui să şi beneficieze de un sprijin minim în cazurile în care le iau foc casele, le explodează buteliile de aragaz sau gazul din conducte, nu doar să plătească şi să nu beneficieze de sprijin concret în cazul unui dezastru.

Deşi plăteşte o primă de asigurare comparabilă cu ce există pe piaţa asigurărilor, asiguratul beneficiază de foarte puţine riscuri, respectiv, aşa cum am mai arătat, doar cele catastrofice - pentru cutremure, alunecări de teren şi inundaţii naturale. La aceeaşi primă, pe piaţa asigurărilor există şi incendiu, explozie, fenomene naturale, inclusiv grindina, răspunderea civilă etc. De asemenea, deşi primele de asigurare se virează în contul PAID, instrumentarea daunelor, constatarea şi evaluarea prejudiciilor, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii se fac de către asiguratorul care a eliberat PAD.Vorbim despre un sistem greoi de lucru, când o societate încasează banii şi o alta instrumentează dauna.

În opinia mea, trebuie să efectuăm aceste modificări printr-o propunere legislativă pecare o avem deja în lucru, şi îmi exprim încrederea că noua formă va fi susţinută de către colegii deputaţi, iar în final vom vota o lege completă a asigurării obligatorii a locuinţelor.

Domnul George Ionescu:

"ZiuaDrapelului Naţional"

Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie este proclamată Ziua Drapelului Naţional.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca 150 de ani de la declararea oficială a tricolorului românesc. În ziua de 26 iunie 1848, revoluţionarii paşoptişti au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca "Frăţia": "Dreptate - Frăţie" şi dându-i denumirea de "stindard al libertăţii", iar Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848 preciza, din nou, că "stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin". Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: "lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind".

Drapelul tricolor a fost folosit prima data în Ţara Româneascăîn 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat spre aprobare sultanului modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă. Domnitorul român a obţinut de la otomani permisiunea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii".

Constituţia României din 1866 prevedea, despre drapel: "Colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu".

Constituţia României aflatăîn vigoare, specifică la art. 12 că "Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".

Arborarea drapelului naţional este reglementată de Legea nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea Imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Potrivit legii "Drapelul României are formă dreptunghiulară. Lăţimea drapelului este egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fâşiilor culorilor sunt egale".

Legea amintită stabileşte condiţiile în care drapelul este arborat, în mod permanent sau temporar. Astfel, Drapelul Românieise arborează în mod permanent "pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice; la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional; ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc". De asemenea, "Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, la sediile acestora".

Ziua Drapelului Naţional este o sărbătoare importantă pentru români. Tricolorul, alături de Imn şi de Ziua Naţională, este unul dintre cele mai importante simboluri ale României şi ale românilor de pretutindeni, fiind un simbol al unităţii, integrităţii şi suveranităţii naţionale.

Ziua Drapelului Naţional este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului pe întreg teritoriul României, prin acţiuni de cinstire a acestui însemn al statului român, ceremoniale militare şi religioase.

Potrivit legii, Drapelul României se arboreazăîn bernă în zilele de doliu naţional.

Guvernul a decretat ziua de 26 iunie 2013 zi de doliu naţional în România, în semn de respect faţă de victimele accidentului care a avut loc în Muntenegru. Profit de ocazie pentru a transmite familiilor îndoliate întreaga mea compasiune şi sincere condoleanţe.

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Privatizarea cu dedicaţie a Petrom a lăsat zeci de mii de oameni fără locuri de muncă"

România a fost binecuvântată de Dumnezeu cu resurse inepuizabile de bogăţii ale pământului, care să ne ajute să supravieţuim fără niciun ajutorextern zeci de generaţii de acum încolo. După schimbarea regimului din 1989, conducerile statului român au găsit repede de cuviinţă să promoveze la rang de politică naţională distrugerea şi înstrăinarea acestor resurse dătătoare de putere şi bani. Rând pe rând am vândut, privatizat, concesionat, licitat, comisionat sau, mai grav, furat, tot ce a avut România mai scump. Pe un leu, pe doi bani sau, în unele cazuri, pe nimic! Astăzi vreau să mă refer la resursele de carburanţi ale ţării, ţiţeiul românesc de excelentă calitate, exploatarea acestuia din ultimii aproape zece ani îmbogăţind o companie străină în detrimentul României, care încasează doar nişte "bani mărunţi" comparativ cu capitalizarea investitorului.

Realitatea mai puţin cunoscutăîn exteriorul sistemului este cea potrivit căreia, după privatizarea Petrom, zeci de mii de români şi-au pierdut locurile de muncă, cu toate că ei ar fi trebuit să fie şi astăzi activi, mai ales din punctul de vedere al profesionalismului demonstrat. Mă refer la întreaga reţea de operatori industriali care a funcţionat în sistemul industriei de profil de-a lungul anilor, în spatele Petrom, societăţi comerciale mai mult sau mai puţin mici şi mijlocii, dar cu un număr consistent de salariaţi, care şi-au găsit rând pe rând sfârşitul după privatizarea firmei-mamă din 2004. Astfel, oamenii dintr-o serie de industrii cândva profitabile, care prestau diferite servicii, produse şi subansamble pentru Petrom - respectiv din industriile constructoare de utilaj petrolier, metalurgică, siderurgică, constructoare de maşini, reparaţii, service etc. - s-au trezit efectiv pe drumuri, cu datorii la bănci şi fără posibilitatea de a se reangaja.

Unităţi economice de prim rang ale României, precum combinatele siderurgice Galaţi, Hunedoara, Reşiţa, Silcotub Zalău, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Uzina de Camioane Braşov, Uztel şi Upetrom Ploieşti, Uzinele Sodice, carierele, CET-urile şi exploatările miniere din toată ţara, depindeau prin activitatea lor de industria petrolieră. Marea majoritate a acestora s-au desfiinţat, zeci de mii de salariaţi rămânând pe drumuri, în timp ce OMV Petrom foloseşte în prezent activităţile de mentenanţă şi service din alte ţări. În scurt timp după privatizarea considerată a fi un mare succes, în sistem s-a ajuns la un număr necuantificabil până acum de angajaţi disponibilizaţi, cele mai mari unităţi subordonate Petrom fiind la Divizia Petrochimică Bradu (preluată între timp de Oltchim), unde şi-au pierdut locurile de muncă 325 de angajaţi, şi Arpechim Piteşti, unde lucrau peste 630 de persoane. Şi angajaţii trimişi recent în şomaj de la Amurco Bacău, aproximativ 700 de oameni, au reclamat că închiderea combinatului s-ar fi datorat tot monopolului exercitat de Petrom în România, cu atât mai mult cu cât nu au primit răspuns din partea Guvernului la memorandumurile lor. La această oră, OMV Petrom mai are doar aproximativ o treime din salariaţii existenţi la momentul privatizării, circa 20.000 din 60.000. La cei plecaţi se adaugă alţi peste 100.000 de români care au rămas fără locuri de muncă după privatizarea Petrom.

Pe de altă parte, se pare că actualul Guvern se află în relaţii foarte bune cu investitorul austriac. OMV Petrom este singura companie care beneficiază de avantaje din partea statului român, având posibilitatea de a cumpăra gaze pentru producerea de energie electrică la preţul de producţie autohton, potrivit HG nr. 870/2012, emisă de Guvernul Ponta. Probabil că reducerile de care beneficiază în România au contribuit decisiv în realizarea în 2012 a celui mai mare profit din istoria companiei austriece.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla anul viitor, când se vor împlini 10 ani de la privatizarea Petrom, iar Guvernul României poate să renegocieze redevenţele actuale pentru statul român, cu atât mai mult cu cât clauza de stabilitate introdusă în contractul cu Petrom, care expiră în 2014, prevedea obligativitatea ca OMV Petrom să facă anumite investiţii în România. Redevenţa primită de statul român a rămas însă foarte mică, pe fondul creşterii preţului petrolului şi al falimentului marii majorităţi a firmelor subsidiare Petrom.

Ca om care a lucrat în sistem, nu pot decât să am un sentiment de frustrare faţă de starea actuală în care au ajuns oamenii puşi pe liber după ce au contribuit din plin la privatizarea companiei, prin ceea ce au construit anterior. Şi, din această cauză, susţin că viitoarele contracte de privatizare pe care statul le va mai face trebuie să prevadă obligativitatea noilor patroni de a menţine numărul de salariaţi ai firmei cumpărate pe o perioadă de minimum 10-15 ani. Cu alte cuvinte, să nu ne mai vindem ţara chiar pe nimic, atât cât a mai rămas din ea...

Domnul Nuţu Fonta:

"Haideţi să-i întrebăm şi pe români despre regionalizare!"

În opinia mea, regionalizarea este un proces politic şi socialcomplex, care are nevoie de expertiza unor specialişti redutabili şi de un larg vot de susţinere din partea populaţiei. Viitoarea împărţire administrativ-teritorială a României trebuie să ţină seama şi de recomandările Uniunii Europene în domeniu, dar şi de caracteristicile naţionale ale României, în general, şi ale românilor, în special. Nu putem realiza un proces de regionalizare forţat, pe genunchi, doar pentru a satisface clientela politică a unui partid sau a unor grupuri de interese. Nu ne dorim o regionalizare făcută pe criterii exclusiv politice sau etnice, deoarece există pericolul ca în viitor cineva să ceară chiar federalizarea ţării, fapt ce nu cred că ar fi agreat de niciun român, fie de la putere sau din opoziţie.

Personal, susţin menţinerea în Constituţie a sintagmei conform căreia România este un stat unitar, fapt care va fi întărit de un proces de regionalizare foarte echilibrat, bine argumentat şi strict delimitat de factorul politic. Regionalizarea ar putea fi un succes dacă fiecare dintre viitoarele regiuni vor putea realmente să reprezinte matrice ale dezvoltării din punct de vedere economic şi social. Trebuie să renunţăm la orgolii politice prosteşti şi să facem front comun pentru ca un astfel de demers important să fie dus la bun sfârşit în favoarea României şi a românilor.

Raportat la regiunea din care face parte judeţul Maramureş, consider cămunicipiul Cluj-Napoca ar putea fi o alegere pozitivă numai în cazul în care tradiţiile şi obiceiurile maramureşene nu îşi vor pierde din strălucire, şi, din contră, vor fi mai intens promovate în plan european. De asemenea, ar fi de dorit ca noua regiune să îşi desfăşoare activitatea fără accentuarea birocraţiei, ci, dimpotrivă, cu simplificarea acesteia, în aşa fel încât judeţele aparţinătoare să îşi poată apăra interesele şi colecta banii la bugete conform contribuţiei fiecăruia în parte.

Toate aceste argumente le-am prezentat la o recentăîntâlnire desfăşurată la Cluj pe acest subiect. Deşi reprezentanţii USL, îndeosebi vicepremierul Liviu Dragnea, susţin că regionalizarea este o problemă de maximă anvergură a întregii clase politice româneşti, personal consider că populaţia ţării a fost prea puţin implicată până acum în acest demers de amploare. Sunt de părere că dezbaterile purtate pe această temă de către politicieni trebuie extrapolate la nivelul oamenilor de rând, cei ce vor fi afectaţi în mod direct de noua împărţire administrativ-teritorială a României. Cetăţenii trebuie informaţi pe înţelesul lor despre beneficiile regionalizării, ei trebuie să ştie în ce mod vor avea o viaţă mai bună la nivel individual, nu să dezbatem acest subiect la nivel academic. Obiectivul cel mai important al regionalizării ar trebui să fie creşterea nivelului de trai al românilor, precum şi reducerea decalajului existent între mediul urban şi cel rural, şi abia în ultimul rând să se poarte negocierile referitoare la viitoarele capitale de regiuni şi la conducătorii acestora. Ca de obicei însă la români, şi în această problemă constat că punem carul înaintea boilor, respectiv vorbim prea mult despre cine va conduce regiunile, decât despre funcţionalitatea lor în beneficiul cetăţeanului.

Doamna Marioara Nistor:

"Pledoarie pentru modificarea calculului mediei de admitere a elevilor în licee"

Media de admitereîn licee a absolvenţilor şcolilor generale se calculează în prezent prin adunarea mediei generale de absolvire a claselor V - VIII cu media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, împărţită la doi. Din punctul de vedere al părinţilor elevilor din şcolile considerate a fi de prim rang, acest calcul reprezintă o gravă eroare şi duce la eliminarea competiţiei reale între elevi, deoarece rezultatul evaluării naţionale reprezintă nivelul real de pregătire al elevilor la momentul absolvirii clasei a opta.

Argumentul folosit de Ministerul Educaţiei pentru luarea în calcul a mediei de absolvire a claselor V-VIII, respectiv acela de a elimina corupţia la nivelul directorilor de liceu, este unul fals şi duce la eliminarea competiţiei reale între elevi, dar şi între unităţile şcolare. Mă refer la faptul că elevii unor şcoli din mediul rural şi ai altora cu rezultate mai slabe din mediul urban ocupă locul elevilor mult mai bine pregătiţi din şcoli cu pretenţii, dar cu medii mai mici ale elevilor. Mai mult, odată ajunşi la liceele bune, aceşti elevi îşi arată limitele şi clachează, dar răul este deja făcut, iar posibilităţile de corectare a situaţiei practic nu există.

Mai mult, aşa-numitele materii de "umplutură" au devenit peste noapte materii extrem de importante, iar fără meditaţii elevii obţin medii mici sau chiar rămân corigenţi. Discipline precum desenul şi muzica, care ar trebui să fie ore relaxante, pentru ca elevul să deprindă apropierea de cultură şi frumos, au devenit o adevărată teroare din cauza temelor pentru acasă şi extemporalelor. Notele obţinute la aceste ore sunt folosite de către unii profesori pentru a arăta părinţilor slaba pregătire a copiilor şi necesitatea meditaţiilor. Este evident însă că astfel de pretenţii pentru aceste materii secundare ar trebui să existe doar în şcolile de specialitate, de artă şi muzică.

De asemenea, în orele de religie copiii trebuie săînveţe cât mai multe lucruri despre credinţăşi despre cum să fie credincioşi, şi nu să fie notaţi şi evaluaţi după cantitatea de informaţii şi cunoştinţe pe care le au despre acest subiect. Este esenţial în formarea unui copil să cunoască cât mai mult despre Dumnezeu, Creatorul şi Proniatorul întregului univers. Religia pune la dispoziţie exemple de moralitate, îl învaţă pe copil despre jertfa de sine pentru ceilalţi, îl educă pe copil să fie conştiincios în orice împrejurare a vieţii lui, să fie drept şi, în acelaşi timp, cu multă compasiune faţă de semenii lui. Aşa ceva trebuie să deprindă un elev la orele de religie, nu să stea cu frica perpetuă că va fi certat de părinţi pentru eventualele note mici.

În numele numeroşilor părinţi care mi-au semnalat această situaţie, dar şi a profesorilordin şcolile bune, consider că responsabilii învăţământului autohton trebuie să ia măsurile necesare pentru corectarea acestor erori. Mă refer la părerile potrivit cărora actuala modalitate de calcul a mediei pentru admiterea în licee va conduce la scăderea standardelor de notare şi a exigenţelor pe care profesorii le au de la elevi.

Doamna Liliana Ciobanu:

"Drama mamelor ai căror copii au murit de SIDA dincauza spitalelor româneşti"

Am primit un mesaj emoţionant din partea uneidoamne din municipiul Giurgiu, care mi-a reamintit dramele suferite de mii de români din cauza îmbolnăvirilor dobândite în spitalele din ţară înainte de 1989. Devenit un subiect în vogă în România ani buni după revoluţie, coşmarul celor care au dobândit infernala maladie SIDA în unităţile medico-sanitare româneşti a trecut, uşor-uşor, într-un fel de uitare impusă. Tocmai de aceea reamintirea doamnei este cu atât mai valoroasă, cu cât suferinţele prin care au trecut un număr important de tineri, precum şi familiile acestora, au fost trecute sub tăcere de conducătorii ţării din ultimii 23 de ani.

Dincolo de impactul puternic sentimental al unei femei rămase pentru toată viaţa nemângâiate că, după ce şi-a îngropat copilul, solicitarea doamnei din Giurgiu este extrem de serioasă. Practic, ea doreşte să ştie dacă statul român acordă reparaţii morale sau financiare familiilor care şi-au pierdut copiii din cauza disfuncţionalităţilor sistemului sanitar autohton, concret, din cauza îmbolnăvirilor cu HIV/SIDA. Chiar am să citez din petiţia doamnei, adresată ministrului sănătăţii, dar implicit întregii conduceri a statului român postdecembrist: "Domnule ministru, cunoaşteţi istoria copiilor infectaţi cu virusul HIV/SIDA în perioada 1987-1989, chiar şi până în anul 2000? Dacă da, mamelor cărora le-au murit copiii din cauza sistemului sanitar puteţi să le acordaţi cel puţin o pensie socială, dar numită salariul suferinţei? Este foarte greu să îţi vezi copilul mort din cauza sistemului sanitar, credeţi-ne, nu mai suportăm..."

Situaţia tinerilor care s-au îmbolnăvit în spitalele comuniste de SIDA este una cutremurătoare. Zeci şi sute de tineri ajunşi la 18-19 ani au aflat într-un târziu că au dobândit această maladie, iar rata deceselor aferente acestor cazuri a fost ridicată. Au murit fără vreo vină şi oameni care, între timp, şi-au întemeiat familii şi au, la rândul lor, copii. În 6 februarie 1990, doctorul Jacques Lebas, preşedintele organizaţiei Médecins du Monde, Jacques Lebas, făcea public un raport şocant: peste 700 de copii români dintr-un număr de 2.000 examinaţi erau, la acea dată, contaminaţi cu virusul HIV. De asemenea, cotidianul britanic "The Times" relata în aceeaşi perioadă despre cea mai severă epidemie pediatrică de SIDA din lume, existentă în România. Alte reportaje ale mass-media internaţională au îngrozit lumea civilizată cu reportaje care arătau cum li se făceau injecţii copiilor din orfelinate şi spitale cu aceeaşi seringă zile în şir...

Consecinţa acelor vremuri de tristă amintire, în adevăratul sens al expresiei, sunt acelea că sute de tineri au descoperit abia la 18-19 ani sau la maturitate că au fost infectaţi cu HIV. Victime nefericite ale sistemului sanitar comunist, ei au fost contaminaţi cu virusul letal în primii ani de viaţă, atunci când asistenţa medicală autohtonă este extrem de periculoasă. Copiii infectaţi în spitale, de la naştere până la vârsta de 3 ani, în perioada 1986-1992, prin utilizarea incorectă a instrumentarului sanitar, au declanşat pentru lumea medicală internaţională aşa-numitul fenomen românesc, mai exact o epidemie specifică doar României, nemaiîntâlnită în alte ţări. Primele cazuri au apărut în Constanţa, Giurgiu şi Bucureşti, care s-au propagat apoi în mod accentuat în toată ţara.

Statisticile arată că peste 1.000 din numărul total al persoanelor infectate cu HIV/SIDA sunt adolescenţi şi tineri de până la 26-27 de ani, care trăiesc efectiv ca nişte morţivii, în aşteptarea unui sfârşit implacabil. Uitaţi deseori în şcoli sau abandonaţi de propriii părinţi, aceşti tineri izolaţi şi marginalizaţi trăiesc într-o lume proprie, a destinului fatidic, şi ar avea nevoie de un sprijin mult mai consistent din partea statului. Nicio fiinţă de pe această lume nu vrea să moară, mulţi dintre ei speră într-un tratament-minune sau măcar la o prelungire a vieţii şi a agoniei trăite zi de zi. Din păcate, aceşti copii, deveniţi adulţi acum, sunt priviţi şi în zilele noastre ca nişte ciumaţi, fără a avea vreo şansă la un loc de muncă, fără a putea fi integraţi într-o societate ca a noastră, nepregătită pentru a accepta alt fel de oamen.

Dramele sunt, cum spuneam, mult mai accentuate acum pentrupărinţii acestora, îndeosebi pentru mame. Mă refer atât la părinţii tinerilor decedaţi, cât şi ai celor care încă trăiesc, într-o viaţă numită calvar nesfârşit. Acestea, precum doamna din Giurgiu al cărei apel disperat l-am preluat şi transmis mai departe, îşi trăiesc zilele într-un infern greu de suportat. Coşmarul părinţilor care au pierdut copii este cu atât mai intens cu cât ei au aflat întâmplător despre boală, la efectuarea unor analize medicale de rutină ori în urma unor manifestări severe ale afecţiunii. Nimeni nu i-a consiliat, nimeni nu le-a spus ce au de făcut, problema nu se discută decât în şoaptă şi pe la colţuri, nimeni nu îşi recunoaşte vreo vină pentru aceste incidente grave, adevărate atentate la viaţă.

Tocmai din aceste considerente sper ca ministrul sănătăţii săîmirăspundă la interpelarea trimisă pe această temă zilele trecute. În numele mamelor care îşi plâng copiii plecaţi nevinovaţi la îngeri, dar şi a memoriei acestor victime ale unui sistem devorator de fiinţe, statul, prin reprezentanţii săi, are datoria morală de a răspunde măcar la această întrebare: cine se face răspunzător de dramele întâmplate în spitalele româneşti în perioadă respectivă, în condiţiile în care nicio persoană şi nicio instituţie nu au fost găsite vinovate până acum? Şi, evident, în "buna" tradiţie românească, nimeni nu a plătit pentru aceste întâmplări zguduitoare. Sper ca ministrul sănătăţii să găsească de cuviinţă să îmi răspundă la această întrebare, deoarece la un document parlamentar trimis în 27 martie nu a răspuns nici până astăzi, deşi avea obligaţia să trimită o comunicare în scris în termen de 30 de zile.

Domnul Constantin Avram:

"Menţinereaarticolului 1 alineatul (2) din Constituţie, o necesitate pentru democraţia din România"

Constituţia României certificăîn mod eligibil ţara noastră ca fiind un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil,iar forma de guvernământ a statului român este republica. Evoluţia formei de guvernământ a României a reliefat cu generozitate sinergia istorică a statului român, de la izvoarele acestuia, din anul 1859, până în zilele prezentului european. Încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, un document cu valoare de simbol, numit Statutul lui Cuza, elaborat în 1864, certifica faptul că puterea publică, adică a poporului, era înmânată "Domnului, unei Adunări ponderatrice şi Adunării elective", conducerea electivă reprezentând actualul Legislativ.

Constituţia din anul 1866 reglementează monarhia ca forma de guvernământ, evoluţia din acele vremuri tulburi nepermiţând o formă mai democratică din punct de vedere al arhitecturii politice şi statale. Ca formă de guvernământ, monarhia a fost menţinutăşi în Constituţiile din 1923 şi 1938, trecerea la forma republicană parafându-se odată cu emiterea Legii nr. 363 din 30 decembrie 1947. Republica România a fost consacrată ulterior de legile fundamentale din anii 1948, 1952 şi 1965. Imediat după momentul căderii comunismului, în decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 2 s-a reafirmat forma de guvernământ ca republicană, instituindu-se funcţia de Preşedinte al României. Constituţia actuală a României certifică forma de guvernământ a statului român republica, iar preşedintele este ales prin vot universal şi nu este subordonat Parlamentului.

Statele cu formă de guvernământ parlamentară, precumGermania,prim-ministrul, denumit şi cancelar, conduce autoritar Guvernul, în timp ce preşedintele are un rol mai degrabă simbolic, de reprezentare internaţională. În ţări precum Regatul Unit al Marii Britaniişi Irlandei de Nord, Suedia, Belgia, Olanda sau Spania, care au un regim monarhic constituţional, şeful statului este monarhul, care deţine însă puteri limitate, iar rolul executiv este dictat de primul-ministru. Este un sistem asemănător cu cel al republicii parlamentare, singura deosebire fiind la capitolul formulei de alegere al şefului statului. Nici măcar în monarhiile recunoscute ca având puteri sporite, precum Anglia, regina nu are prerogative de implicare în politica de stat şi de guvernare, regina fiind total imparţială faţă de politicile implementate de Guvern. La polul exagerat al formelor de guvernământ se află state precum Vaticanul, unele monarhii musulmane, Swaziland, Arabia Saudită sau Nepal, unde monarhul deţine puterea absolută în stat, asigurând inclusiv conducerea guvernului.

Nefiind un adept al privilegiilor înnăscute, ci al celor dobândite, consider că procesul de revizuire, aflat în plină desfăşurare, a Constituţiei României ar fi putut conferi o nouă formă de guvernământ al statului român, respectiv cea de republică parlamentară. Având în vedere derapajele constante şi la limita prevederilor constituţionale, deseori încălcate cu bună ştiinţă şi în sfidarea populaţiei şi a separării puterilor în stat de către actualul şef al statului, susţin că alegerea Preşedintelui de către Parlament ar fi reprezentat o soluţie viabilă pentru fragila noastră democraţie. În astfel de condiţii, legiuitorul constituant ar fi urmat să fie extrem de atent la construcţia şi întreţinerea relaţiilor de putere dintre Parlament, Guvern şi primul-ministru, însă cu mare atenţie de a nu ignora actualul sistemul electoral şi funcţionarea formaţiunilor politice din România. Comisia de revizuire a Constituţiei a respins însă amendamentele la Legea fundamentală care prevedeau schimbarea formei de guvernământ a statului român în republică parlamentară.

De asemenea, este de salutat replica fermă a reprezentanţilor puterii la cererea UDMR de scoatere a termenului "naţional" din art. 1 alin. (1) din legea fundamentală a României. Solicitarea reprezentanţilor minorităţii maghiare nu a fost decât o altă încercare de încălcare flagrantă a Constituţiei României, încă o acţiune sfidătoare la adresa ordinii de drept din ţara noastră. Sunt convins că niciun român nu se poate gândi să facă din art. 1 alin. (1), din Constituţia României, care stipulează că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil", un troc de negociere politicianist.

Forma de guvernământse referă la modul în care se constituie, se organizează şi funcţionează instituţiile puterii în stat.Aidoma parlamentului bicameral, cred cu tărie că forma de guvernământ nu trebuie schimbată, deoarece România nu se mai poate întoarce în negurile istoriei de tristă amintire. În concluzie, pledez cu fermitate pentru menţinerea actualei forme a art. 1 alin. (2) din Constituţia României:"Forma de guvernământ a statului român este republica".

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"România nu este o «secătură de stat»"

Prin prezentadeclaraţie politică, doresc să semnalez un grav prejudiciu de imagine ce a fost adus românilor şi României în Uniunea Europeană. Recent, deputatul francez UMP, Pierre Lellouche, fost secretar de stat al Ministerului francez al Afacerilor Europene, a făcut declaraţii tendenţioase la adresa României, pe care a catalogat-o drept "o secătură de stat", punând aceste afirmaţii pe seama faptului că România are un comportament inadecvat faţă de rromi, în opinia sa, "în pofida miliardelor de euro deversate de Europa pentru a ajuta România să integreze corect această minoritate".

Consider că manifestarea, cu precădere în discursurile unor oficiali, a astfel de acte de xenofobie, a unei atitudini antiromâneşti, constituie grave derapaje de la normele europene şi internaţionale, ce contravin principiilor şi valorilor democratice.

României nu i se poate reproşa faptul că nu a asigurat condiţiile necesare pentru integrarea populaţiei rrome. Încă de la aderarea în Uniunea Europeană, România şi-a arătat disponibilitatea de a colabora îndeaproape cu partenerii UE în vederea identificării de soluţii oportune astfel încât să fie eliminate prejudecăţile şi stereotipurile referitoare la rromi. Ultimii ani au adus o îmbunătăţire relevantă în comportamentul statului român faţă de populaţia rromă, aceasta fiind recunoscută oficial ca minoritate în România.

Pe de altă parte, ţinând cont de faptul ca rromii sunt o minoritate transnaţională, prezentă în toate statele UE, incluziunea şi combaterea discriminării acestora nu poate fi realizată decât prin politici comune. În scopul respectării identităţii şi a valorilor minorităţii rrome şi totodată pentru a evita ca aceştia să se simtă discriminaţi, au fost derulate diverse programe guvernamentale şi nonguvernamentale de integrare ce, din motive obiective, au avut un ritm constant de derulare.

Consider că, cu atât mai mult cu cât domnul Pierre Lellouche este de origine tunisiană, nicidecum francez, nu trebuie să manifeste un complex de superioritate faţă de români, ci trebuie să manifeste înţelegere, responsabilitate şi toleranţă, valori ce stau la baza construcţiei denumite Uniunea Europeană.

Contracararea oricăror iniţiative discriminatorii şi defăimătoare ce pot afecta interesele statului român trebuie să fie o prioritate a diplomaţiei româneşti. În acest scop, apreciez atitudinea luată de ambasadorul României în Franţa, Bogdan Mazuru, şi consider că, pe viitor, este necesar un dialog echilibrat şi corect, în vederea redobândirii unei imagini pozitive a românilor în Uniunea Europeană.

Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie:

"Absenţa legumelor româneşti din hypermarketuri îmbogăţeşte mafia importatorilor"

Fiind deja o practică de mulţi ani de zile, aproape că ne-am obişnuit şi a devenit un aspect comun să nu găsim legume şi fructe româneşti pe rafturile marilor lanţuri de magazine, adică locul de unde îşi cumpără alimentele majoritatea românilor. Asta nu înseamnă că în pieţe sau în alte puncte de desfacere lucrurile stau altfel, dar marile magazine respectă regula indicării ţării de provenienţă a produselor agricole. Astfel, putem constata cu îngrijorare cât de puţin mai reuşeşte România să-şi hrănească propriii cetăţeni, fiindcă în materie de legume, de la o banală ceapă sau chiar un cartof până la "exoticele" piersici şi căpşuni, toate provin din afara ţării. Spania, Polonia, Olanda, Germania, Grecia şi omniprezenta Turcie alimentează cererea de legume şi fructe a tuturor celor care, în spiritul modern şi european, aleg să-şi facă cumpărăturile la hypermarket.

Deşi avem o ţară ce ar putea hrăni 80 de milioane de locuitori, adică de patru ori populaţia actuală a României, deşi conducătorii statului vorbesc despre importanţa agriculturii pentru creşterea economică, despre subvenţii, despre investiţii în irigaţii, despre atâtea şi atâtea iniţiative, toată lumea interpretează agricultura la nivel macro şi niciodată în detaliu. Avem producţii record de grâu şi de porumb, dar mâncăm din ce în ce mai mult cartofi din Polonia, ceapă din Germania, căpşuni din Spania şi roşii din Turcia. Toate acestea se întâmplă în timp ce agricultorii români se plâng de probleme din ce în ce mai mari pe partea de desfacere, întrucât invazia marilor lanţuri de magazine acoperă din ce în ce mai mult din piaţă, iar acestea se aprovizionează ba din Vest, ba din Est, ocolind parcă intenţionat producătorii autohtoni de legume şi fructe.

O serie de date furnizate de Institutul Naţional deStatistică confirmă situaţia dramatică a componentei de legume şi fructe din agricultura românească. Astfel, ţara noastră importă de şapte ori mai multe legume decât exportă, roşiile reprezentând aproape jumătate din importurile de legume. Anual România importă peste 200.000 de tone de cartofi, aproape 100.000 de tone de mere, aproximativ 200.000 de tone de roşii şi zeci de mii de tone de ceapă, alimente pe care agricultura românească le-ar putea produce fără niciun fel de problemă, asigurând locuri de muncă, venituri la bugetul de stat, creştere economică, un nivel de trai mai bun şi o alimentaţie mai sănătoasă.

Partea şi mai gravă a lucrurilor este că datele furnizate mai sus reprezintă cifre oficiale, rezultatele reale, din teren, fiind de-a dreptul catastrofale, întrucât reţelele mafiote de legume şi fructe introduc în ţară, fără acte, cea mai mare parte a mărfii. Deci ar trebui să înmulţim de câteva ori cifrele prezentate anterior, pentru a avea o dimensiune reală volumului de producţie agricolă care, în loc să fie furnizată de fermierii români, este importată din afara ţării. De aici şi profiturile uriaşe ale tuturor elementelor din lanţul infracţional, de la şoferul de TIR până la tarabagiul din piaţă sau directorii de magazine. Această practică este o adevărată crimă la adresa legumelor noastre şi a fermierului român, fiindcă el nu va putea concura niciodată cu acest tandem ermetic şi extrem de eficient, reprezentat de importatorul şi distribuitorul de produse agricole. Un tandem care îngroapă agricultura românească, fiindcă producătorul autohton nu are mijloacele şi pârghiile necesare prin care marfa lui să ajungă la cumpărătorul final, adică la oamenii din oraşe care merg săptămânal la magazin şi la piaţă pentru procurarea hranei. Mai mult, acest tandem toxic, importator-distribuitor, ne afectează pe toţi, fiindcă suntem nevoiţi să consumăm producţia agricolă a altora, în timp ce terenurile arabile ale României devin ţinta speculaţiilor imobiliare şi a mafiei retrocedărilor.

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Reorganizarea AVAS-ului reprezintă încă un pas spre dezorganizarea instituţională a autorităţilor publice centrale"

În anul 2004 a avut loc prima reorganizare a două instituţii vitale pentru dezvoltarea economiei noastre. Prin comasare, activităţile de valorificare a activelor bancare, dar şi activităţile de privatizare au fost preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23 a consfinţit atunci regulamentul de funcţionare a autorităţii care avea să gestioneze activele statului până la începutul lunii iunie a acestui an. Pe 5 iunie, mai exact, am adoptat chiar aici, în Camera Deputaţilor, în pofida votului negativ pe care eu împreună cu colegii mei de partid l-am dat, proiectul de lege care prevede metamorfoza AVAS în Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului sau AAAS.

Activitatea AVAS nu a fost niciodată de lăudat. Instituţia a avut grave carenţe în desfăşurarea activităţii pe parcursul celor 9 ani de existenţă. Vă aduc succint aminte de despăgubirea făcută către păgubiţii FNI în 2007. În urma acestui proces au fost despăgubite selectiv persoanele şi nu s-a făcut nicio urmă de dreptate socială.

AVAS avea în portofoliu 641 de firme, din care peste 300 sunt în insolvenţă sau lichidare, iar 15 erau în procesul de dizolvare. Autoritatea controlează majoritar 140 de firme, cea mai mare parte fiind în lichidare sau insolvenţă. Astfel, partea de administrare a AVAS-ului lasă mult de dorit. Producerea falimentelor controlate şi valorificarea, cu ghilimele, a activelor statului, care ştim cu toţii că valorează mult mai mult decât preţurile cu care sunt vândute, nu sunt atribuţii îndeplinite în interesul statului. Sau cel puţin nu în interesul cetăţeanului.

Problema nu este reorganizarea AVAS, pentru că, după cum am spus şi mai devreme, acest lucru este necesar. Proiectul de reorganizarea este vechi. Aparţine, practic, ultimului Guvern Boc. Problema este că actuala guvernare s-a limitat în a face o reorganizare impusă de rigorile noului Cod de procedură civilă, care nu permite efectuarea procedurii de executare silită prin corpul de executori a creanţelor preluate în scopul valorificării. Poate sună ciudat, dar valorificarea unor active ale statului nu se mai poate derula prin procedura instituită de regulamentul de organizare şi funcţionare al fostului AVAS.

Astfel, am ajuns la concluzia, unii dintre noi, că este propice să scoatem de tot funcţia de valorificare din atribuţiile AVAS şi să lăsăm administrarea activelor în atribuţiile de serviciu ale consiliului de administraţie al AAAS. Problema la care am ajuns este însă una de fond.

Am avut o intervenţie acum 4 luni, de asemenea la sfârşitul lunii februarie, când am condamnat lipsa de decizie până la capăt în cazul Autorităţii de Supraveghere Financiară. Atunci am atras atenţia că Guvernul a pierdut o ocazie bună de a face o restructurare cum trebuie a celor trei autorităţi de supraveghere financiară care au reprezentat de mult organisme "stat în stat". Se pare că ulterior primul-ministru Victor Ponta a revenit asupra deciziei şi a încercat să repare o nedreptate prin supraimpozitarea veniturilor compensatorii autovotate de membrii consiliului de administraţie al CSSPP, CSA şi CNVM.

Aici ne confruntăm cu aceeaşi problemă. AVAS-ul se transformă la modul descris odinioară de Caragiale, se modifică pe ici pe colo, dar nu se schimbă nimic. Am pierdut ocazia să creăm un sistem eficient de valorificare şi administrare a activelor statului. Un management privat, evaluat pe standarde economice stricte, sau o autonomie dată noii autorităţi ar fi presupus o eficientizare a activităţii acesteia. A trecut mult timp de când statul reprezintă un ciolan numai bun de ros de grupurile de interese care controlează instituţiile statului.

De ce refuzăm să observăm ocaziile de a face ceva care să se vadă şi să se simtă la nivelul fiecărui cetăţean? Am reuşit ca decizia de la nivelul actualului AAAS să o punem în mâinile unui consiliu de administraţie controlat 100% de guvern şi 0% de cetăţenii acestei ţări. Ce modalitate de control există la nivelul noii autorităţi pentru administrarea activelor statului? Vorbim despre un consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, ai Ministerului Justiţiei, ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Ministerului Finanţelor Publice.

Societatea civilă nu are nici măcar un rol de observator, deciziile se iau în această minişedinţă de Guvern şi valorificarea activelor statului rămâne un mister pentru cei mai mulţi dintre noi. Chiar dacă acest mister este uneori desluşit de o parte vigilentă a presei, la final nu există nicio măsură de control democratic asupra activităţii AVAS sau, mai nou, AAAS.

Dacă am fi crezut că acum, cu o majoritate confortabilă care susţine un guvern de largă acoperire democratică, astfel de decizii-şoc nu ar fi posibile, din păcate ne-am fi înşelat. Destructurarea instituţiilor statului are loc tocmai prin procesul de ultracentralizare a deciziei, prin eliminarea transparenţei din procesul decizional şi prin blocarea factorilor de decizie ce provin din cadrul societăţii civile, din actul de luare a deciziilor ce privesc până la urmă fiecare contribuabil în parte.

Cred că ar fi fost multe cazurile în care ONG-uri sau sindicate ar fi avut un cuvânt de spus la privatizări majore sau la procesul de administrare a companiilor care sunt în portofoliul fostului AVAS. Îmi pare rău să observ că nici de acum înainte nu vom avea ocazia să intervenim asupra procesului decizional decât prin presiune publică şi decât poate prea târziu.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Dreptate pentru pensionarii din minerit"

O teoremă a bunului-simţ sau o minimă regulă de drept spune că, dacă nimeni nu poate fi mai presus de lege, corect este ca nimeni să nu fie nici mai prejos de aceasta. Atât şi nimic mai mult este ceea ce aşteaptă de la noi pensionarii din minerit, oameni care şi-au onorat cu demnitate obligaţiile faţă de statul român, muncind în adâncul pământului, cu încrederea că, la rândul său, statul se va ridica la înălţimea demnităţii pe care o reprezintă, garantându-le continuitatea unor drepturi pe care minerii le-au câştigat, cu sânge, încă din 1924 şi de care nicio guvernare, de atunci încoace, nu a îndrăznit să se dezică.

În fapt, atât salariaţii din sectorul minier de subteran, cât şi pensionarii, foşti salariaţi ai unităţilor miniere care exploatează huila şi/sau urmaşii minerilor care şi-au pierdut viaţa în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de plata cu tarif redus a consumului de energie electrică pentru consumul casnic la valoarea de 5% din tariful/kWh şi de 3 până la 8 raţii de cărbune (o raţie = 850 kg). Aceste drepturi au fost acordate ca o compensaţie a muncii prestate de minerii din Valea Jiului, pentru întreţinerea locuinţei de domiciliu, cu condiţia ca aceasta să fie situată în arealul geografic al Văii Jiului.

Aceste drepturi, numite de mineri gratuităţi, au fost acordate constant, fără întrerupere şi fără discriminare, din anul 1924, fiind cuprinse în contractele de muncă ale salariaţilor companiilor miniere din Valea Jiului şi în normative legale ale statului român. De-a lungul timpului, din respect pentru munca minerilor din Valea Jiului, atât guvernele interbelice, cât şi guvernarea comunistă şi, mai apoi, guvernele care s-au succedat la putere în România de după 1989 au respectat onorarea acestor drepturi. Ele se acordă şi astăzi, sub forma ajutorului de stat, prin notificarea Deciziei nr. 2010/787/UE a Comisiei Europene, având ca temei juridic HG nr. 670/1990. De altfel, drepturi similare sunt acordate şi minerilor din alte state europene, precum Germania sau Polonia, spre exemplu.

Onoraţi membri ai Executivului,

Ca urmare a reorganizării şi restructurării sectorului minier din Valea Jiului, în prezent o parte a pensionarilor minieri beneficiază încă de aceste drepturi, plătite prin intermediul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Petroşani. Termenul legal prin care această societate va funcţiona şi va beneficia de ajutor de stat, în conformitate cu directiva europeană 787, este însă unul ce are drept limită finalul anului 2018.

În faţa unei astfel de perspective, Liga Sindicatului Pensionarilor Minieri din Valea Jiului a înaintat o propunere pertinentă, agreată de Guvern, prin Ministerul Economiei, aşa cum reiese din adresa nr. 145.488 din 30 ianuarie 2012. Este vorba despre proiectul de lege înregistrat la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 15/D/13920 din 28 septembrie 2012, prin care se prevede preluarea decontului acestor drepturi cuvenite pensionarilor minieri de către Ministerul Muncii, prin Casa Naţională de Pensii Publice, şi plata lor direct pe cuponul de pensie, aşa cum se procedează şi în alte ţări europene, printre care se numără Germania sau Polonia. În acest fel, credem că statul îşi păstrează onorabilitatea şi obligaţia asumată faţă de mineri încă din 1924, dar, în acelaşi timp, degrevează compania minieră de povara plăţii acestor facilităţi de ordin financiar, care cântăresc greu în balanţa economică a acesteia. În plus, actul normativ ar urma să facă dreptate şi pentru cei care, de-a lungul ultimului deceniu, au fost nevoiţi să se disponibilizeze din sectorul minier al Văii Jiului, dar care în prezent au ajuns la vârsta pensionării şi nu au părăsit domiciliul din Valea Jiului, şi care, dintr-o eroare legislativă de moment, şi-au pierdut dreptul la aceste gratuităţi.

Am înţeles că documentaţia privind modificarea art.3 din HG nr. 670/1990, care este în măsură să facă dreptate în aplicarea acestor prevederi legale, în sensul celor menţionate mai sus, a fost deja adusă la cunoştinţa ministrului muncii, doamna Mariana Câmpeanu, şi chiar a primului-ministru Victor Ponta. Declaraţia mea politică pe acest subiect vine ca o completare a acestor demersuri pe care le fac, cu decenţă şi responsabilitate, pensionarii minieri din Valea Jiului, cu rugămintea de a ne ralia cu toţii unui demers care nu face nimic altceva decât să dea minerului ce-i al minerului şi pensionarului ce-i al pensionarului.

Vă solicit să demaraţi de urgenţă demersurile legale pentru adoptarea modificărilor legislative care se impun pentru rezolvarea acestei probleme, precum şi demersurile necesare în vederea aprobării de către Comisia Europeană a completării prevederilor privind acordarea ajutorului de stat şi pentru persoanele care au părăsit sectorul minier prin disponibilizare, dar care, în prezent, sunt pensionari, precum şi pentru cei care vor părăsi, prin pensionare, unităţile miniere din Valea Jiului, după anul 2018.

Nu vă solicit acest lucru doar pentru că sunt un parlamentar care reprezint cel mai important bazin carbonifer al României, Valea Jiului, ci pentru că am convingerea că dacă nimeni nu poate fi mai presus de lege, corect este ca nimeni să nu fie nici mai prejos de aceasta.

Domnul Ioan Munteanu:

"Gânduri la sfârşit de anşcolar"

S-aîncheiat încă un an deşcoală, prilej cu care elevii, părinţiişi cadrele didactice au fost prezenţi cu toţii la tradiţionalele serbări de dinaintea vacanţei mari. Şcolile au răsunat din nou de cântece, sălile s-au umplut de flori, iar cei prezenţi au fost plăcut impresionaţi de prestaţia copiilorşi a dascălilor. O atmosferă de normalitateşi de demnitate, care nu lăsa să se întrevadă marile dificultăţi cu care se confruntă învăţământul românesc, supus la tot felul de experimente.

Guvernanţii se zgârcesc în fiecare an când trebuie să stabilească bugetul, astfel încât învăţământul nu primeşte niciodată procentul din PIB care i se cuvine prin lege. Miniştrii învăţământului vin şi pleacă în grabă, se prefac că fac reformă, demolează tot ceea ce au întreprins cei de dinainte şi lasă în urma lor confuzie şi haos.

Îmi amintesc că acum câţiva ani o delegaţie a elevilor bucureşteni a venit la Parlament cu speranţa că oamenii politici vor şti să-i asculteşi să-i ajute. Spre deosebire de preşedintele ţării, care a reuşit în scurt timp, dar pe termen lung să discrediteze instituţia Parlamentului în ochii românilor, aceşti copii au declarat că: "Parlamentarii îşi fac bine treaba, chiar dacă mai adorm şi ei din când în când, aşa cum i-au văzut la televizor..." Acum,cândporţileEuropeis-audeschisşipentruei,lăsândsăsevadăcumînvaţăceide o seamăcudânşii,eleviinoştrinuaucerutdecâtlucrurisimple,normal,realizabile:programeleşcolaresănumaifieatâtdeîncărcate,subiectele la examenesăfiemaiaccesibile,săfieprotejaţidecătrepaznicipedurataprogramuluideşcoală,săbeneficiezedebiletede tren lapreţredus,săfiepromulgatelegipentrucopiiicuhandicap.

Destul de puţine solicitări! La fel de bine ar fi putut să ceară ca toate şcolile româneşti să aibă minime condiţii de igienă, căldură, lumină, apă potabilă, toalete în incinta unităţii, copiii de la ţară să aibă aceleaşi şanse cu cei de la oraş, să nu mai parcurgă zilnic zeci de kilometri pentru a ajunge la şcoală, să înveţe cu profesori calificaţi şi să nu mai fie nevoiţi să abandoneze studiile din cauza sărăciei. Impresionantă a fost maturitatea de care au dat dovadă aceşti copii atunci când au propus "salarii mai mari pentru cadrele didactice, stabilitate în sistem, iar Legea învăţământului să nu mai fie modificată în fiecare an". Ei nu-şi doreau decât să înveţe în condiţii decente şi în siguranţă, iar dascălii lor să fie apreciaţi, respectaţi şi recompensaţi pe măsura eforturilor.

Dincolo de aceste consideraţii, prilejuite deîncheierea unui nou an deşcoală, un lucru rămâne extrem de important: accesul egal la educaţie este un drept cuvenit oricărui copil, nicidecum o favoare, iar clasa politică, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, au obligaţia morală şi constituţională să asigure toate condiţiile pentru pregătirea generaţiilor viitoare.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Tragedia din Muntenegru, între regrete sincere şi nevoia de a trage învăţăminte"

Doresc să-mi exprim regretul profund pentru cumplita tragedie petrecută duminică, 23 iunie 2013, în Muntenegru. Condoleanţele mele cele mai sincere familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în acest groaznic accident. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Gândurile mele cele mai sincere şi urările de bine se îndreaptă către cei care au fost răniţi şi le doresc tuturor să se recupereze cât mai grabnic. În astfel de momente avem nevoie de solidaritate şi de înţelegere.

Ca parlamentar al României, vreau să mulţumesc în mod special autorităţilor muntenegrene care au fost atât de prompte în a interveni pentru limitarea pierderilor de vieţi umane în urma accidentului. Au dat dovadă de un înalt profesionalism şi cred că toţi românii le sunt recunoscători. Eforturile făcute de cetăţenii muntenegreni, care au stat la cozi pentru a dona sânge, ne-au emoţionat sincer şi au dovedit ce înseamnă solidaritatea umană. Am reîntâlnit acel spirit al camaraderiei şi prieteniei între ţări, de care ne dezobişnuiserăm. Ca semn de apreciere, sunt convins că România se va transforma într-unul dintre susţinătorii cei mai puternici ai aderării cât mai grabnice a Muntenegrului la Uniunea Europeană.

Salut modul în care Ministerul Afacerilor Externe, în frunte cu ministrul Titus Corlăţean, a înţeles să gestioneze acest subiect. Cred că au dat dovadă de un profesionalism real şi de un acut simţ al răspunderii. De asemenea, doresc să-l felicit sincer pe domnul Mihail Florovici, ambasadorul României în Muntenegru, care a dat măsura calităţii înalte a corpului de diplomaţi români. Intervenţia şi atitudinea sa sunt exemplare.

Mă bucurăşi modul în care a înţeles Guvernul, în ansamblul său, să reacţioneze. Trimiterea subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, în Muntenegru arată preocuparea reală de care a dat dovadă Executivul de la Bucureşti în rezolvarea unei situaţii extrem de dificile pentru toată lumea. Cred că Guvernul a demonstrat că-şi iubeşte şi respectă propriii cetăţeni, iar declararea zilei de miercuri, 26 iunie 2013, ca Zi de doliu naţional mi se pare un semn al înţelegerii reale a magnitudinii unei astfel de tragedii.

În altă ordine de idei, acest moment dificil dovedeşte nevoia ca instituţiile statului să se asigure că legile în vigoare sunt respectate cu stricteţe. De aceea, mi-aş dori sincer să existe controale mai dese şi mai amănunţite la transportatori şi la agenţiile de turism care organizează astfel de excursii. Cred că statul trebuie să fie ocrotitorul vieţii cetăţenilor şi că o mai bună responsabilizare pe această direcţie poate evita noi tragedii. Cu atât mai mult cu cât nu este pentru prima dată când apar probleme semnificative în ceea ce priveşte felul în care firmele de transport de persoane înţeleg să respecte legislaţia în vigoare şi să garanteze astfel siguranţa persoanelor.

Domnul Adrian Gurzău:

"Privatizarea CFR Marfă ar fi de competenţa cercetării organelor abilitate ale statului"

Cum să meargă lucrurile bine în Uniunea Social Liberală când greii autodenumitului grup infracţional organizat care se joacă de-a privatizarea nici măcar la cum să privatizeze împreună nu se mai înţeleg?

Astfel, după ce domnul care se pricepe la vopsit penal transformatoare şi care astăzi se joacă de-a ministrul transporturilor, Relu Fenechiu, a relaxat condiţiile de licitaţie pentru CFR Marfă, cât să se încadreze în parametri şi o firmă de-a lui Călin Mitică, a intervenit mai ferm colegul de uniune Miron Mitrea. Şi aşa a rămas singur să ruleze către privatizarea CFR Marfă amicul PSD care şi-a făcut afacerea numită Grupul Feroviar Român. (http://adevarul.ro/economie/afaceri/dedicatie-relaxat-fenechiu conditiile-participare-privatizarea-cfr-marfa-1_51a4dd24c7b855ff5635a1a4/index.html) (http://www.evz.ro/detalii/stiri/transferoviar-grup-se-retrage-de-la-privatizarea-cfr-marfa-1043296.html)

Una peste alta, la cum merg lucrurile, Partidul Naţional Liberal iar culege castanele fierbinţi din focul guvernării Partidului Social Democrat. PNL îşi pierde credibilitatea, îşi pierde sponsorii care nu se mai pot "privatiza", iar PSD îşi consolidează poziţia de partid-stat, care acumulează putere economică şi politică zi de zi.

Dar partea ascunsă a lucrăturii făcute de către domnul Victor Viorel Ponta abia ce începe să iasă la iveală. După cum am mai semnalat, datoriile CFR Marfă către ANAF au fost convertite de către Guvern în acţiuni ale statului la compania feroviară. Totul a fost împachetat frumos sub argumentul că astfel CFR Marfă se transformă într-o companie atractivă în vederea privatizării. Care "privatizare" tocmai ce fusese pornită - or, astfel de acţiuni în vederea privatizării se fac din bun-simţ măcar înainte de a se licita pentru privatizare, măcar pentru a creşte preţul minim de negociere.

Numai că exact de atractivitatea companiei îl durea în privatizare pe prim-plagiatorul României. Conform unui articol din săptămânalul Kamikaze, la adăpostul acestei conversii, cu generozitate, Guvernul USL îi scapă de dosarele penale pentru "stopaj la sursă" - adică pentru neplata impozitelor (CAS, şomaj etc.) către stat pe administratorii CFR Marfă. Este vorba de peste 300 milioane lei, bani pe care ANAF a cerut şi obţinut titluri executorii cu o lună înainte de privatizarea CFR Marfă, titluri executorii pe care Guvernul USL le-a ignorat cu de la sine putere. Asta cam seamănă a abuz şi rog organele abilitate ale statului să se sesizeze. (http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/ponta-vrea-sa-i-scape-pe-administratorii-cfr-marfa-de-dosare-penale-prin-conversia-datoriilor-catre-anaf-in-actiuni/).

Domnul Adrian Gurzău:

"Cu Guvernarea USL trăim măreţe împliniri"

Vă propun să trecem în revistă rezultatele a încă o săptămână în care Guvernul Victor-Viorel Ponta s-a spetit să muncească pe brânci. Pentru popor în special la televizor, iar pentru autodenumitul grup infracţional, organizat, prin "«privatizări» de succes". Rezultatele a mai bine de un an de aşa-zisă guvernare se văd în cifre - chiar dacă acestea sunt minuscule când este vorba despre realizări, dar mult prea vizibile la capitolul nerealizări, promisiuni neonorate, nivel de trai ş.a.m.d.

Cu înaltă mândrie patriotică Guvernul Victor-Viorel Ponta ne poate raporta faptul că în fiecare zi 50 de firme intră în insolvenţă. Şi vorbim despre firme creatoare de locuri de muncă din comerţ, industria prelucrătoare şi construcţii. Apoi, urmare a politicilor fiscal-economice uşor de prezis şi de gestionat, încasările din impozitul pe profit s-au prăbuşit cu 26%. Bugetele pe luna mai se pot construi sub spectrul pierderilor din mediul de afaceri şi bănci. Potrivit cifrelor publicate de către ANAF, s-au colectat 334,6 milioane de lei în luna mai a anului curent, cu 118 milioane de lei mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. Doar un sfert din scăderea încasărilor la impozitarea profitului provine din bănci, care au raportat pierderi pe primele luni din 2013. Scăderi consistente de încasare - 11,1% - s-au înregistrat şi la accize, deşi acestea au crescut. Pe accize s-au încasat 1,697 miliarde de lei, cu circa 200 de milioane de lei mai puţin decât în luna mai 2012.

Alt motiv de laudă al Guvernului pe care el, Victor-Viorel Ponta, îl conduce - după cum îi place să sublinieze la fiecare declaraţie televizată -, este valoarea exporturilor României. Într-un top al statelor europene făcut de site-ulE-context după valoarea exporturilor, datele fiind valabile pentru anul 2012, an în care Uniunea Social-Liberală s-a preocupat mai mult de tentativa de lovitură de stat decât de guvernarea preluată în forţă încă din luna mai. Previzibil, după spectacolul statului de "drepţi" pe care şi l-au dorit prim-plagiatorul României, domnul Victor-Viorel Ponta, şi primul chiulangiu al Parlamentului, domnul Crin-Laurenţiu Antonescu, ţara noastră stă la capitolul exporturi mult mai prost decât state mult mai mici, cu o industrie mai redusă sau cu resurse mai limitate, gen Ungaria, Slovacia sau Austria.

Dar stăm bine la împrumuturi. Datoria administraţiei publice a României a urcat de la 13,4% din PIB în 2008 la 36,8% din PIB la finele primului trimestru din acest an. Evoluţia a fost însă net diferită pentru administraţia centrală, care şi-a triplat soldul datoriilor relativ la PIB, şi cea a administraţiei locale, care s-a majorat doar cu ceva mai mult de un sfert. Cum bine sesizează cei de pe site-ul Curs de Guvernare, este o evoluţie destul de ciudată, în contextul în care se discută despre aşa-numita descentralizare administrativ-teritorială. Iar lucrurile nu par a avea vreo şansă de îmbunătăţire, din moment ce retragerea străinilor de pe piaţa din România - cu privire la care am avertizat săptămâna trecută -, pune presiune pe dobânda la care se împrumută Finanţele.Randamentele la obligaţiuni au revenit la peste 5%. Ministerul Finanţelor a atras luni 800 mil. lei la licitaţia de obligaţiuni cu scadenţa la cinci ani, la un randament mediu de 5,17%, în creştere cu 0,72 puncte procentuale faţă de cel din luna mai. La începutul săptămânii trecute, Trezoreria a împrumutat 300 mil. lei la un randament mediu de 5,07%, în urcare faţă de cel plătit la licitaţia precedentă cu o maturitate apropiată, de 4,96%.

Iar ca promisiunile făcute de către Uniunea Social-Liberală în campania electorală să se împlinească pe deplin, de la 1 iulie vor fi majorate tarifele la gaze. Efectele acestei scumpiri se vor vedea din luna august şi în preţul plătit de către consumatorii români pentru alimente. Cel puţin aşa susţine preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, citat de Agerpres: "Impactul majorării preţului la gaze se va resimţi din amonte şi până în aval, respectiv de la materiile prime - cereale, de exemplu, trecând prin procesare şi transport şi terminând cu retailul. Ca urmare, majorarea preţului la utilităţi, şi aici includ şi energia electrică, se va repercuta asupra întregului lanţ alimentar". Reamintesc faptul că nu doar gazele se vor scumpi de la 1 iulie. De la aceeaşi dată va creşte şi tariful la energie electrică pentru consumatorii casnici şi se vor majora şi accizele, astfel că facturile vor fi tot mai greu de achitat.

Asta deşi politicienii din USL le-au promis românilor izvoare de lapte şi râuri de miere.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

"Pledoarie pentru noua Constituţie"

Revizuirea Constituţiei a generat, aşa cum era de aşteptat, poziţii pro şi contra, ceea ce e normal într-o societate democratică în care oamenii sunt diferiţi şi, ca atare, au păreri şi comportamente diferite.

Acest lucru în sine nu este grav. Ceea ce poate fi grav este încercareaunor forţe şi a unor lideri politici, cu sau fără mandat constituţional, de a boicota referendumul pentru modificarea Legii fundamentale a ţării.

Noua formă a Constituţiei îşi propune să facă mai clare prevederile referitoare la atribuţiile unor instituţii ale statului şi la mecanismele de colaborare dintre acestea; îşi propune modificări importante, mai ales sub aspectul drepturilor cetăţeneşti, drepturilor individuale şi garantării lor; aşa cum am anunţat încă dinaintea alegerilor de anul trecut, aşa cum USL şi-a propus în programul de guvernare cu care s-a prezentat în faţa cetăţenilor în 2012 şi în baza căruia a obţinut încrederea a 70% din populaţie.

Eu cred în capacitatea românilor de a înţelege necesitatea modificării Constituţiei propusă de Uniunea Social-Liberală şi în capacitatea lor de a se mobiliza pentru a da undă verde acestei propuneri. Cunosc gradul de încredere al majorităţii românilor în Parlament, dar sper că românii vor înţelege că modificarea Constituţiei se face pornind de la nevoile societăţii, nu de la anumiţi oameni.

Iată că acest Parlament propune un număr redus de parlamentari, aşa cum îşi doresc românii, şi explică de ce e nevoie de o structură parlamentară bicamerală. Iată că acest Parlament le propune românilor (ca rezultat aldezbaterilor Forumului Constituţional, ale comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, ale experţilor, parlamentarilor, dar şi ale societăţii civile) un număr de maximum 300 de aleşi pentru Camera Deputaţilor, la care se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale. Senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale. Totodată, în plan politic, acest parlament cu majoritate USL propune reglementarea unei situaţii pe care nimeni dup㠒89 nu a îndrăznit să o stopeze, şi a cărei perpetuare a condus la degradarea clasei politice şi a relaţiei acesteia cu cetăţenii: astfel, prin noua formă a Constituţiei va fi interzis traseismul politic. Senatorul sau deputatul care alege să demisioneze şi să se înscrie într-o altă formaţiune politică îşi pierde automat mandatul.

La capitolul drepturi şi libertăţi fundamentale au fost aduse îmbunătăţiri în sensul modernizării şi adaptării la legislaţia internaţională a drepturilor omului, astfel că cetăţeanul devine principalul beneficiar al revizuirii Constituţiei.

Stema revine pesteagul ţării, iar moţiunile sunt reglementate mai clar şi ele. În cazul uneia de cenzură, partidul care o depune trebuie să vină în faţa Parlamentului cu propunerea sa de prim-ministru.

Atribuţiile preşedintelui în raport cu guvernul şi parlamentul au fost, de asemenea, puse în parametri normali, astfel încât cel care deţine această funcţie să nu mai poată forţa litera şi spiritul Legii fundamentale în interese altele decât ale cetăţenilor.

În privinţa sistemului juridic, modificările aduse întăresc principiul independenţei justiţiei, precum şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Aleşii nu vor mai fi judecaţi doar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci de orice instanţă, la fel ca în cazul oricărui alt cetăţean, iar Curtea Constituţională nu va fi o instanţă deasupra tuturor, inclusiv deasupra hotărârilor Parlamentului care este ales de popor.

Acestea şi alte modificări, pe care le cunoaştem cu toţii şi care vor fi prezentate corect şi publicului care va fi chemat la vot, nemulţumesc anumite structuri şi persoane, care caută formule de a eluda şi de a câştiga şi de această dată la masa verde.

Vorbeam acum câţiva ani, tot de la această tribună, despre falimentul moral al clasei politice româneşti. La fel ca alţi tineri de vârsta mea şi nu numai, îmi îndreptam speranţele către Uniunea Europeană şi aderarea ţării noastre la această structură.

Azi constat că de atunci falimentul clasei politice româneşti s-a adâncit, deşi România este membru UE din 2007. Între timp însă am mai văzut şi am mai înţeles ceva: că Uniunea Europeană ne poate prezenta modele, ne poate ajuta, dar nu poate şi nu trebuie să facă lucrurile în locul nostru. Aşadar, trebuie ca în România noi, clasa politică, şi cetăţenii să identificăm ceea ce e bine pentru ţara noastră, să identificăm şi să respingem capcanele celor care îşi văd propriul interes, să avem capacitatea de a discerne binele de rău şi fermitatea de a pune în aplicare decizii.

Clasa politică nu va falimenta dacă românii nu o vor lăsa să facă asta. Clasa politică nu va falimenta dacă societatea, la rândul său, nu va falimenta. Prezentarea la vot la referendumul pentru Constituţie poate fi un gest concret prin care românii ar demonstra că nu vor o clasă politică şi o societate falimentară, un alt gest concret după cele de anul trecut când românii au avut tăria şi inteligenţa de a se răzvrăti împotriva unui sistem care nu le mai reprezenta interesele.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

"O ţară, priorităţi diferite: reluarea unui referendum versus guvernarea ţării"

Să fie sau să nu fie reluat referendumul din 2009 privind Parlamentul -o temă care se doreşte a fi impusă agendei publice în aceste zile.

Eu cred că, în general, nu doar pe tema asta, trebuie să învăţăm să fim capabili a organiza referendumuri care să nu fie subsumate altor interese.

În rest, acest guvern şi majoritatea USL au o agendă bine determinată de problemele reale ale românilor şi ale societăţii noastre de azi. Statisticile ne spun că, de exemplu, două milioane de români sunt infestaţi cu hepatită cronică. Cancerul face ravagii, iar bolnavii nu beneficiază de tratament sau sprijin corespunzător. Nici la alte boli nu stăm mai bine, iar românii simt pe pielea lor starea dificilă a sistemului sanitar. Iată de ce întreb: reluăm un referendum sau ne concentrăm pe scoaterea din criză a sistemului sanitar? O treime dintre români sunt supraponderali, şi asta nu pentru că ar mânca prea mult, ci pentru că mănâncă prea prost. Şi de ce mănâncă prea prost? Pentru că nu au bani. Şi atunci întreb: reluăm referendumul sau ne concentrăm pe aplicarea de politici care să ducă la dezvoltarea mediului de afaceri, la creşterea numărului locurilor de muncă şi a nivelului de trai al oamenilor?

România are o infrastructură aproape la pământ: că vorbim despre apă, canalizare la sate, că vorbim despre infrastructura de drumuri, suntem cu mult în urma Europei. Românii circulă pe aceste drumuri, românii mor pe aceste drumuri, românii secolului al XXI-lea nu au apă curentă şi canalizare în mediul rural. Şi atunci întreb: să reluăm un referendum sau să ne concentrăm pe îmbunătăţirea nivelului de trai al acestor oameni?

Elitele ne pleacă din ţară; mulţi, foarte mulţi dintre cei mai buni elevi şi studenţi români aleg să studieze în alte ţări şi să rămână acolo; părinţii români îşi lasă acasă copiii şi pleacă oriunde în lume să îşi facă un rost. Reluăm un referendum sau facem politici pentru ca să reducem acest exod?

Fac menţiunea fermă: sunt pentru reducerea numărului de parlamentari, dar sunt pentru un parlament dimensionat în raport cunumărul populaţiei.

Dar la fel de ferm sunt pentru un parlament bicameral. România face parte dintr-o Europăîn care statele de dimensiunea ţării noastre au parlamente bicamerale. Ţările europene cu o singură cameră a parlamentului tind spre parlament bicameral. Şi atunci întreb: noi de ce vrem să ieşim din rând? Eu am răspunsul. Şi dumneavoastră. Şi alţi români. Şi cel care propune asta. Doar că răspunsurile noastre sunt diferite, iar soluţiile noastre diferite au şi ele resorturi diferite.

În plus, credcă preocuparea principală pe care trebuie să ne concentrăm ţine de îmbunătăţirea calităţii clasei politice.

"Poporul a schimbat direcţia prin referendumul din 2009", spunea zilele trecute în parlament un coleg de la PDL. Eu cred că are dreptate,dar cu un amendament: deşi consider că referendumul din 2009 nu a fost neapărat invalidat, amendamentul este că românii au trecut peste moment şi au ales anul trecut o altă echipă să îi guverneze. Au votat această echipă cunoscându-i programul, care a fost explicat şi împărtăşit tuturor cetăţenilor.Asta înseamnă că au acceptat propunerile acestei echipe.

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

"Săînvăţăm să solidarizăm"

Astăzi, zi de doliu naţional,doresc să îmi prezint condoleanţele familiilor victimelor tragediei din Muntenegru. Recenta dramă a cetăţenilor români a ajuns să fie clasificată ca cea mai mare tragedie din turism din ultimii 18 ani. În clipa în care ţara noastră a fost anunţată de acest trist accident, o echipă medicală condusă de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat, împreună cu echipa consulară a Ministerului Afacerilor Externe, au plecat de urgenţă în Podgorica, unde au făcut o evaluare amănunţită a stării de sănătate a victimelor şi au fost acolo pentru toate formalităţile şi tot sprijinul necesar. Ministerul Apărării Naţionale s-a organizat, de asemenea, exemplar şi a autorizat şi pus la dispoziţie aeronavele necesare pentru reprezentanţii ministerului sănătăţii. Şi totuşi unii doresc să politizeze această tragedie. Menţionez că mi se pare imoral, şi acuzele aduse clasei politice de la putere nu fac decât să înnegrească şi mai mult această zi. De ce nu sunt lăsate deoparte orgoliile personale şi de ce să nu ne exprimăm indiferent de culoarea politică empatia pentru familiile a căror viaţă a devenit un coşmar într-o clipă? Ar fi mai bine dacă am contribui cu toţii la crearea unor proceduri ample de organizare, de gestionare materială şi financiară a calamităţilor petrecute în afara graniţelor ţării. Tragediile ne arată dureros de clar ce ne apropie şi ce ne desparte. Am observat cu toţii mobilizarea autorităţilor din Muntenegru, a locuitorilor din zonă care au adus de acasă tot ce ar fi putut fi necesar pentru scoaterea victimelor din prăpastie, a celorlalţi muntenegreni care s-au dus să doneze sânge sau a celor care au luat cu propriul autoturism răniţi şi i-au dus la camera de gardă. Solidaritatea cetăţenilor muntenegreni este de admirat.

Dinfiecare tragedie trebuie să învăţăm să fim mai bine organizaţi în eventualitatea în care vor urma şi altele. Sensul solidarităţii se exprimă prin acţiunea comună pentru susţinerea celor în nevoie şi pentru contracararea cauzelor care perpetuează inegalităţile şi lipsurile. Acţiunile corective, restructurarea socială, îmbunătăţirea sistemului legislativ, sancţionarea grupurilor care profită de nefericirea semenilor lor reprezintă proba de maturitate a solidarităţii. Suntem mai mult decât simpli observatori ai vieţii sociale şi de aceea, ajutând, şi nu criticând, vom şti şi vom avea satisfacţia că am fost ocupaţi cu ceea ce merita cu adevărat.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Nicio măsură pentru încurajarea natalităţii! Guvernul USL are fonduri numai pentru actualii pensionari, nu şi pentru viitorii contribuabili la sistemul de pensii"

Vin în faţa dumneavoastră după un an de la începutul guvernării USL şi constat că tot ceea ce face acest Guvern este de a cheltui bani fără a lua măcar o măsură care să ducă la creşterea sustenabilităţii sistemului.

Mă refer la faptul că nu am văzut luată nicio măsură pentru a încuraja natalitatea, carea scăzut brusc începând cu anul 1991, la un nivel care nu a mai permis păstrarea numărului constant al populaţiei.

Datele preliminare ale recensământului din 2011 arată o scădere cu 9,6% a populaţiei în comparaţie cu recensământul din 2002, ceea ce echivalează cu o pierdere de circa 2 milioane de locuitori. Datele finale ale acestuia nu le cunoaştem, căci instituţiile statului sub actuala guvernare nu le-au făcut publice sau poate încă nu au terminat de numărat.

Structura pe vârste a populaţiei României reflectă un proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică, determinat în principal de scăderea natalităţii, care a dus la reducerea populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice.

În perspectiva anului 2050, în condiţiile menţinerii constante a nivelului actual al fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, populaţia în vârstă de muncă se va reduce cu 33,1%.

Efectele negative ale procesului de îmbătrânire asupra desfăşurării vieţii economice şi sociale, cât şi asupra evoluţiilor demografice viitoare, sunt vizibile, dar se vor accentua în timp, determinând perturbaţii la nivelul populaţiei şcolare, populaţiei fertile, populaţiei în vârstă aptă de muncă şi populaţiei vârstnice (de pensionari, beneficiari ai serviciilor de sănătate şi de asistenţă socială).

Atrag atenţia pe această cale că avem nevoie de o strategie demografică naţională care săia în considerare caracteristicile şi nevoile specifice copiilor, tinerilor, adulţilor şi seniorilor.

Fiecare din aceste grupuri trebuie privit prin prisma nevoilor de protecţie şi sprijin social, al serviciilor de sănătate şi al relaţiilor intergeneraţionale.

Elaborarea unei asemenea strategii este răspunsul naţional atât la dezvoltările demografice din România, dar şi la fenomenele cu care se confruntă ţările membre ale Uniunii Europene. La nivel politic strategia trebuie să reflecte recomandările Comisiei Europene către ţările membre de a elabora politici demografice ca răspuns la schimbările demografice: Cartea verde a Comisiei Europene "Confruntarea schimbării demografice: o nouă solidaritate intergeneraţională" (2005) şi recomandările din planul de acţiune adoptat la Conferinţa de la Cairo asupra populaţiei şi dezvoltării, 13-15 septembrie 1994.

O asemenea strategietrebuie să includă activităţi ce se vor concentra pe realizarea fundamentelor unei noi politici demografice active, respectiv:revizuirea, completarea şi armonizarea legislaţiei în domeniu; elaborareaunui Plan naţional de implementare a Strategiei demografice;stabilirea unei structuri de coordonare formată din reprezentanţi ai structurilor existente, eventual crearea altora noi, creşterea capacităţilor instituţionale ale instituţiilor care vor contribui la implementarea şi monitorizarea implementării strategiei;reformarea sistemelor legate direct de procesele demografice: sistemul de sănătate, sistemul de educaţie, sistemul de protecţie a copilului şi sistemul de protecţie socială; sprijinirea descentralizării în aceste sisteme;crearea unui mecanism de finanţare pentru activităţile cuprinse în Planul naţional de implementare a Strategiei demografice; crearea unui sistem de monitorizare.

Avem nevoie de astfel de politici, de astfel de strategii pe care să le cunoaştem şi să ajutăm la implementarea lor. Nu putem rămâne impasibili când actuala guvernare ia numai măsuri de cheltuire a banilor publici, fără a se gândi şi la elaborareaunor măsuri de sustenabilitate a sistemului, fără a se gândi şi la viitorii contribuabili ce trebuie să susţină sistemul.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Şomajul în rândul tinerilor - un flagel ce trebuie stopat!"

Rănile provocate decriza economică internaţională au fost adânci şi au marcat atât finanţele publice statale, precum şi sectorul privat sau sustenabilitatea sectorului bancar. Pe acest fond, la nivel european şomajul a fost de departe efectul cel mai dureros, cu cel mai rapid trend de evoluţie negativă şi cu cele mai puternice consecinţe în plan social. La nivelul zonei euro şomajul a depăşit încă de anul trecut 11 procente, iar Spania s-a detaşat drept campioană la acest capitol, cu peste 27% din populaţia activă care nu avea un loc de muncă.

Şi, de parcă nu ar fi fost suficient, dacă urmărim structura pe categorii de vârste a şomerilor, constatăm că cel mai puternic afectaţi sunt tinerii, adică acea categorie de vârstă aflată la început de drum - tinerii absolvenţi de licee, de şcoli profesionale sau de facultăţi. Fenomenul este cu atât mai dureros cu cât la nivel european trendurile demografice negative ne arată că trebuie să preţuim orice unitate de forţă de muncă disponibilă, mai ales pe cea a tinerilor care vor susţine finanţele publice.

Cum foarte bine ştiţi şi dumneavoastră, nici România nu face abstracţie de la aceste provocări în domeniul pieţei muncii. Şi în România un procent covârşitor de tineri absolvenţi nu reuşesc să găsească, pe termen mediu şi lung, un loc de muncă potrivit specializării lor şi remunerat decent.

Este de datoria noastră să identificăm cauzele şi soluţiile unei asemenea stări de fapt. În primul rând, angajatorii reclamă de foarte mult timp, fără a fi auziţide nimeni, faptul că spectrul de specializări pe care îl oferă sistemul de învăţământ din România este asimetric cu necesităţile pieţei muncii din ţara noastră. Pentru acest motiv, mediul de afaceri din România, Ministerul Educaţiei din România şi universităţile ar trebuie să colaboreze mai strâns pentru modificarea şi corelarea permanentă a specializărilor la cerinţele mediului de afaceri.

Apoi, ştim cu toţii că principala "vină" a tânărului absolvent este lipsa de experienţă!

Unui tânăr căruia nu i se dă şansa de a-şi demonstra competenţele şi aptitudinile, întotdeauna i se va reproşa lipsa de experienţă! Din acest cerc vicios trebuie să se iasă definitiv şi, cu permisiunea dumneavoastră, mi-aş permite să formulez şi câteva sugestii practice, care ar putea să elimine această deficienţă a sistemului.

În primul rând, practica de specialitate desfăşurată în licee, şcoli profesionale şi facultăţi trebuie să treacă de la o simplă prevedere curriculară, la o activitate propriu-zisă de deprindere de competenţe profesionale. Aici, rolul Parlamentului în modificarea legislaţiei poate fi salutar şi voi sprijini orice iniţiativă de acest tip.

În al doilea rând, instituţiainternship-ului, prezentă în majoritatea statelor europene, trebuie să-şi găsească locul şi în România, ca punte decisivă de legătură între şcoală şi piaţa muncii. Există deja iniţiative ale societăţii civile, unele chiar formulate de către tinerii absolvenţi, prin careinternship-ul este văzut exact ca acea modalitate de înlăturarea "lipsei de experienţă" din biografiile tinerilor absolvenţi. De asemenea stă la îndemâna Parlamentului României în a promova o astfel de instituţie.

Trebuie săînţelegem cu toţii că fără o politică urgentăşi consistentă în domeniul ocupării tinerilor absolvenţi, ne expunem riscului ca aceştia, aşa cum fac tinerii rezidenţi din mediul sanitar, să găsească mai profitabil să migreze în ţările europene care le întind o mână de ajutor. Haideţi să-i sprijinim noi, înaintea Europei, pentru ca toţi tinerii absolvenţi să rămână în ţară şi să contribuie la modernizarea ţării noastre.

Domnul Florin Mihail Secară:

"Iarmarocul privatizărilor USL"

Încă din primele zile ale guvernării, USL ne-a tratat pe noi toţi cu mult dispreţ şi condescendenţă, ca pe un popor ignorant şi fraier, incapabil să înţeleagă faptele măreţe pe care domniile lor le-au întreprins.

Mie încă îmi sună vie în urechi muzica DJ-ului Remus Vulpescu, marele şef peste privatizarea Oltchim, căruia nu i-a păsat nici cât de-o ceapă degerată de soarta miilor de angajaţi ai combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea sau de truda părinţilor noştri în a construi o industrie chimică performantă.

Mai târziu, ilustrul poet necunoscut, pe numele lui de artist Varujan Vosganian, maestru emerit în prăbuşirea economiei naţionale, ne demonstra că numai o partitură bine interpretată la pian poate conduce la creşterea economică şi la competitivitatea structurilor industriale româneşti.

Deunăzi, marele expert în transformatoare, Relu Fenechiu, era cu recunoştinţă mângâiat pe creştet de mai marii sfetnici ai Uniunii Socialiste şi deloc Liberale, pentru marea performanţă de a fi speriat toţi investitorii strategici interesaţi de soarta CFR Marfă şi de fi vândut unul dintre cei mai importanţi transportatori de marfă din regiune unui investitor cu o cifră de afaceri de butic, care însă ameninţă cu formarea unui monopol privat greu de destrămat.

Dacăîn programul USL de guvernare am fi găsit înscrisă atâta contraperformanţă nu i-am fi crezut capabili. Din nefericire pentru români şi pentru România, USL a demonstrat că se poate!

USL a demonstrat că poate fi dărâmatăfără milă industria chimică şi petrochimică, prin colapsul total al Arpechim Piteşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea. A demonstrat că nu poate ţine pe loc nici măcar investitorii străini deja existenţi în economia noastră. A demonstrat că în România, dacă a mai rămas ceva de vândut pe doi lei, ei sunt cei mai pricepuţi să o facă. De fapt, e o obişnuinţă greu de curmat, pentru că au mai făcut-o şi cu Petromul şi cu alte peste cincizeci de companii vândute la preţ de nimic, prin care s-au sacrificat sute de mii de locuri de muncă în doar câţiva ani.

Nici Adrian Năstase şi nici Ponta, Vosganian sau Relu Fenechiu nu au făcut diferenţa dintre privatizare şi vânzare, nu din neştiinţă, ci din rea-voinţă. Aşadar, Ponta, Vosganian sau Relu Fenechiu n-au dreptul să vorbească despre privatizare, ci numai despre vânzare. Căci ei au vândut active naţionale nu în scopul stimulării producţiei, în scopul creării de locuri de muncă, ci au subevaluat aceste active şi le-au dat pe sprânceană, sub vaga iluzie a licitaţiei, celor care le vor finanţa pe viitor campaniile electorale.

Lui Ponta şi Fenechiu, lui Vosganian şi Chiţoiu, lui Dragnea şi Oprişan, le pasă de avuţia poporului român tot atât cât i-a păsat lui DJ Vulpescu de soarta angajaţilor de la Oltchim şi Arpechim.

Ajutaţi-mă, dragi colegi, săîntrevăd măcar o urmă de performanţă şi bună-credinţă în activitatea acestui guvern, şi apoi poate o să fiu ceva mai indulgent.

Domnul Ioan Balan:

"Responsabilitatea guvernării se vede în promovarea unor măsuri curajoase"

Timpultrece necruţător, iar în contul guvernării Uniunii Social-Liberale nu putem cuantifica niciun fel de realizări pozitive în câmpul guvernării. Dimpotrivă, putem spune că singurele realizări ale guvernărilor Ponta sunt legate de creşterea fiscalităţii, creşterea indicelui general al preţurilor de consum, creşterea şomajului şi impotenţa vădită sau poate "interesată" în a administra procese strategice de privatizare a unor companii precum Oltchim sau CFR Marfă.

Am atras constant atenţia asupra tuturor acestor probleme şi asupra consecinţelor în plan macroeconomic pe care ineficienţa Guvernului Ponta le-a provocat. Cu toate acestea, USL, ghidată în continuare de singurul program de guvernare pe care îl are, şi anume "Jos Băsescu!", demonstrează ceas de ceas că nu are responsabilitatea guvernării, ci doar încearcă să-şi împartă ţara în sfere de influenţă, în interiorul noii generaţii de baroni locali.

Guvernarea nu este un moft! Guvernarea este actul de cea mai mare responsabilitate de care poate şi trebuie să dea dovadă partidele politice care şi-o asumă! Guvernarea se face în primul rând prin muncă asiduă şi abia apoi prin comunicarea măsurilor la televiziuni. Guvernarea înseamnă să depui toate eforturile ca economia şi cetăţenii să poată prospera.

În aceste condiţii, vă întreb pe dumneavoastră şi pe cetăţenii români, dacă recunoaşteţi vreuna dintre aceste condiţii esenţiale ale guvernării responsabile la actuala guvernare a USL? Pentru că eu nu am identificat decât contrariul! Nici o măsură în sprijinul economiei şi mediului de afaceri! Nici o măsură în sprijinul cetăţeanului român, ci totul împotriva sa!

Partidul Democrat Liberal a avut curajul de a-şi asuma, în perioada 2010-2011, un amplu pachet de măsuri care nu aveau decât un singur obiectiv - modernizarea statului român. Dezbătute şi contestate, ameliorate şi implementate, aceste reforme au condus la modernizarea sistemului de pensii, a învăţământului şi sistemului judiciar, a Codului muncii şi sistemului de salarizare. Toate aceste măsuri s-au făcut în cele mai dificile momente economice de la Revoluţia din decembrie şi până în prezent.

Astăzi, când economia esteechilibrată macroeconomic, când potenţialul de creştere a fost atins, USL se chinuiesc din toate puterile să zdruncine tot ce s-a construit până acum.

Chiar dacă Partidul Democrat Liberal se aflăîn opoziţie, nu putem spune că acţiunea noastră se limitează doar la a critica derapajele guvernării USL. Pentru aceste motiv, săptămâna trecută am depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă aşteptată de patru ani de mediul de afaceri şi de români, dar imposibil de implementat în perioada crizei economice.

Propunerea legislativă are ca scop promovarea unor măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri, crearea de noi locuri de muncă şi stimularea consumului, prin reducerea cotei unice la 12%, scutirea de impozit a profitului reinvestit, reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor obligatorii de asigurări sociale şi creşterea salariului minim brut aflat în plată la 1.000 de lei.

Toate acestea sunt măsuri aşteptate şi imperios necesare pentru ca economia să primească un impulspozitiv de creştere. Impactul bugetar al acestora nu numai că nu este negativ, ci, dimpotrivă, aduce venituri bugetare suplimentare, prin diminuarea evaziunii fiscale şi creşterea consumului.

O guvernare responsabilă nu poate să ignore o astfel de iniţiativă, care ar trebui implementată cât mai curând posibil.

Domnul Dan Bordeianu:

"Un bilanţ pozitiv pentru PNL la Transporturi"

În primele şase luni ale celui de-al doilea guvern asumat de USL, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, asumat politic de PNL prin numirea şi susţinerea acordată colegului deputat Relu Fenechiu, a trebuit să rezolve două probleme presante care condiţionau perspectiva financiară a României: 1. deblocarea Programului Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T) şi 2. privatizarea CFR Marfă.

Deblocarea POS-T s-a reuşit în contextul în care exista un risc de dezangajare automată a fondurilor europene de peste un miliard de euro, gradul de absorbţie era sub 10%, iar anumite proiecte aflate în stadiu de implementare nu aveau încheiate contracte de supervizare a lucrărilor. Deşi POS-T a fost preluat de ministrul Relu Fenechiu în încetare de plăţi şi în presuspendare, în mai puţin de patru luni s-au îndeplinit toate condiţionalităţile impuse de Comisia Europeană pentru deblocarea finanţării acestui program pentru care au fost alocate 4 miliarde de euro în exerciţiul bugetar 2013-2020. Reluarea finanţării POS-T permite decontarea unor cheltuieli din fondurile europene destinate lucrărilor la anumite segmente de autostradă, lucrările aflate în derulare la Metroul bucureştean, precum şi alte investiţii în infrastructura de drumuri naţionale administrate direct de ministerul de resort.

Semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă reprezintă un element fundamental în continuarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi cu ceilalţi finanţatori internaţionali ai ţării noastre. Acest contract de privatizare va fi inclus în documentaţia trimisă board-ului FMI, ceea ce va permite României să se împrumute în continuare ieftin de pe pieţele externe de capital.

Deblocarea POS-T şi privatizarea CFR Marfă au constituit două obiective esenţiale aflate pe agenda Guvernului, care condiţionau financiar continuarea finanţării externe a României. Însă aceste două obiective îndeplinite nu sunt singurele realizării notabile ale ministeriatului colegului nostru liberal, Relu Fenechiu.

Guvernanţa corporativăîn companiile din Ministerul Transporturilor a fost subiectul unui nou program de pregătire organizat pentru membrii consiliilor de administraţie, în colaborare cu Banca Mondială, desfăşurat în luna aprilie. În acest program au fostrecrutaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, CFR Marfă S.A., CFR Călători S.A., Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" S.A. Galaţi, Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi.

Ministerul Transporturilor, prin CFR Călători, a venit în întâmpinarea cererii pasagerilor pentru optimizarea timpilor de călătorie pe ruta Bucureşti-Constanţa şi retur, prin alocarea a patru trenuriInterRegiocare fac legătura directă între Capitală şi litoralul românesc şi care vor circula fără oprire între staţiile de cale ferată din parcurs.

Tot la capitolul realizări la Transporturi pot fi trecute şi demararea unor proiecte în parteneriat public-privat, precum construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, care vacăpăta o importanţă strategică în contextul regionalizării, lucrările din Portul Constanţa, inaugurarea podului mixt (rutier-feroviar) Calafat-Vidin şi altele, pe care nu le mai menţionez din lipsă de spaţiu.

Provocărilecărora trebuie să le facă faţă ministeriatul colegului nostru liberal nu s-au terminat aici. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunţat că va declanşa procedura de infringement pentru România pentru neregulile constatate la licitaţia pentru reabilitarea DN 24 Crasna-Iaşi. Cu siguranţă, se va rezolva şi această problemă şi domnul Fenechiu va notifica în cel mai scurt timp Bruxelles-ul cu privire la măsurile în concordanţă cu legislaţia europeană care trebuie luate în vederea refacerii licitaţiei pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare a DN 24 Crasna-Iaşi, legătura rutieră cea mai importantă care leagă Vasluiul de Iaşi.

Domnul Iuliu Nosa:

"Parlamentul bicameral, esenţa democraţiei!"

În toate ţările democratice din lume există câteun Parlament care reprezintă expresia autentică a voinţei poporului. Parlamentele pot avea, în principiu, una sau două Camere. Dezbaterile cele mai aprinse, atât în teorie, cât şi în practică, vizează opţiunea pentru o structură parlamentară bicamerală sau una unicamerală. Decizia de a institui un Parlament unicameral sau bicameral este strâns legată de modelul de democraţie care funcţionează într-un stat. În general, modelul majoritar atrage concentrarea puterii legislative într-o singură Cameră, în timp ce modelul consensual impune, în principiu, un Parlament bicameral, în care puterea se împarte egal între cele două camere diferit constituite. Trebuie subliniat că toate statele mari ale Uniunii Europene, care au o populaţie de peste 20 milioane de locuitori, au Parlamente bicamerale.

Consecinţele unei schimbări a deja confirmatului Parlament bicameral din România ar fi nefaste pentru democraţia autohtonă şi funcţionarea statului de drept. O eventuală trecere la unicameralism ar avea ca rezultat o cameră uşor de stăpânit, cu o capacitate de control scăzută asupra celorlalte puteri din stat. Simplificarea activităţii legislative nu ar duce la îmbunătăţirea actului legislativ, ci, din contră, cât timp există instrumentul ordonanţelor de urgenţă. Cei care susţin altceva sunt într-o profundă eroare din moment ce în 2011, cu ocazia examinării proiectului de Constituţie propus de preşedinte şi de Guvernul Boc, Curtea Constituţională a respins categoric această variantă, menţinând opţiunea pentru Parlament bicameral.

Consider că România are nevoie de continuarea sistemului cu un Parlament bicameral din mai multe motive obiective. În primul rând, în acest fel se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele se împiedică reciproc să devină despotice sau susţinătoare ale unui regim autoritar. Apoi, bicameralismul creşte calitatea actului legislativ, prin analiza succesivă a legilor de către două corpuri de legiuitori. Astfel, chiar dacă ar apărea întârzieri în procesul legislativ, o a doua lectură de către a doua Cameră asigură o percepţie critică mai accentuată asupra proiectelor legislative aflate în dezbatere. De asemenea, controlul asupra Executivului este mai eficient prin intermediul a două Camere, iar efectele unei potenţiale dictaturi a majorităţii sunt minime. În plus, a doua Cameră, prin posibilitatea de a amâna adoptarea legilor, oferă o protecţie împotriva excesului de legiferare.

Perioada benefică a democraţiei din istoria României moderne a fost una a bicameralismului, anul acesta împlinindu-se 149 deani de la înfiinţarea Corpului Ponderator, devenit ulterior Senat. O abdicare de la această tradiţie ar fi astăzi în totalitate de neînţeles. Doar sub dictatură am avut Parlament unicameral, introdus de regimul totalitar comunist, şi, în mod evident, România nu îşi mai poate permite să se întoarcă în timp!

Doamna Roxana-Florentina Anuşca:

"Problema câinilor comunitari versus lipsa vaccinului antirabic"

Scriu această declaraţie politicăîn dublă calitate: cea de părinte, în primul rând,şi cea de parlamentarşi cu riscul de a-mi atrage antipatia tuturor iubitorilor de câinişi a organizaţiilor reprezentate de aceştia.

Provin dintr-un judeţîn care problema câinilor comunitari este foarte gravă! Primăriileşi consiliile locale din judeţnu au pututşi nici nu pot gestiona această problemă, pentru că se lovesc de tot felul de "iubitori" de câini care ripostează la fiecare încercare a acestora de eliminare sau de micşorare a numărului câinilor vagabonzi.

În momentul de faţă, atât în municipiul Botoşani, câtşi în judeţ, câinii umblă în haită, iar o simplă plimbare pe străzile din municipiu sau prin comune se transformă într-un real pericol sau ...o aventură!

Nemulţumirea şi protestul meu vin după ce în judeţau fost muşcaţi în ultima săptămână de câini, nici mai mult, nici mai puţin de 11 copii! Cel mai recent caz s-a petrecut săptămâna trecută, vineri, când în faţa unui magazin din str. Săvenilor din Botoşani, un copil trimis la cumpărături a fost muşcat de câini! Vă daţi seama ce "bucurie" pe capul bieţilor părinţi?! Îţi trimiţi copilul sănătos la magazinul din faţa bloculuişi el vine măcelărit de câini! Mai mult, în timp ce copilul era măcelărit, în capătul celălalt al oraşului, trei hingheri fugăreau de zor patru câini... cu dorinţa vehementă de a-i prinde! Bineînţeles, copilul a ajuns la spital, iar hingherii s-au lăsat păgubaşi în faţa unor câini mult mai agili decât eişi au ajuns la concluzia că a se recompensa cu o bere rece la umbra maşinii de la ecarisaj e modul cel mai plăcut de a termina o zi de muncă!

Copilul muşcat, după cum spuneam, a ajuns la spital, unde părinţii au constatat că degeaba plătesc asigurări de sănătate pentru că fiul lor a fost purtat la 3 spitale, pentru ca în cele din urmă să i se facă doar un vaccin antitetanos, fiindcă cel antirabic lipseşte cu desăvârşire. Abia a doua zi, după multe intervenţii, copilului i s-a făcut antirabicul la Iaşi!

Ce putem face în aceste condiţii?! Cum reacţionăm?! Ne lăsăm copiii în gura câinilor pentru că ne este frică de "iubitorii" de câini?!

Ce este mai important pentru o societate sănătoasă: un copil sănătos sau milioane de maidanezi liberişi periculoşi pe străzile patriei?!

Domnul Costel Şoptică:

"USL a găsit soluţia pentru acoperirea pierderilor în agricultură- fondurile mutuale"

Toată societatea românească este de acord că agricultura reprezintă unul dintre domeniile cu cele mai mari şanse de dezvoltare. Şi toate declaraţiile politicienilor au fost pentru susţinerea agriculturii. Dar, din păcate, cele mai multe au rămas doar vorbe. A trebuit să vină Guvernul USL ca să se poată face ceva cu adevărat în interesul agricultorilor.

Vreau să amintesc un lucru foarte important, neglijat total de Guvernele PDL care au fost la conducerea ţării - asigurările în agricultură, indiferent dacă este vorba de producţia vegetală sau de zootehnie.

Agricultura modernă apelează la astfel de măsuri pentru a diminua riscul de pierdere economică. Numai că firmele de asigurări din România refuzăîncheierea poliţelor pentru multe dintre calamităţile naturale, astfel că ceea ce oferă aceste societăţi devine aproape inutil pentru agricultori.

Legislaţia de acum 10 ani prevedea despăgubiri pentru fermierii care înregistrau pagube în urma calamităţilor naturale. Începutul anilor 2000 coincide cu formarea şi consolidarea structurilor agricole comerciale, astfel că legislaţia promovată la acea vreme se plia pe realităţile de atunci. Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură a avut dublu scop. Primul se referă la crearea unor obiceiuri ce trebuiau formate la noii agricultori, acelea de a-şi asigura producţiile pentru se pune la adăpost în caz de dezastru.

Cel de-al doilea obiectiv a fost de a completa aria evenimentelor asigurate, pentru că firmele specializate refuzau săîncheie poliţe pentru cele mai obişnuite calamităţi naturale pentru România.

Obiceiurile firmelor de asigurări s-au păstrat peste ani, astfel că nici în prezent, când tehnologia a evoluat semnificativ în România, acestea nu vor să se implice în asigurări cu risc mai mare, precum seceta.

Şi nici Legea nr. 381/2002 nu a mai fost valabilă încă din 2010, fiindcă nu era conformă cuprevederile legislaţiei comunitare, astfel că fermierii au rămas descoperiţi. Chiar dacă ar fi vrut să-şi asigure recoltele, agricultorii nu aveau unde.

Guvernele Boc,câte au fost ele, nu au găsit timpul şi formula prin care această mare problemă a fermierilor să fie rezolvată. Indolenţa de care au dat dovadă a afectat serios veniturile agricultorilor, care nu au reuşit "să mişte" în vreun fel structurile guvernamentale de atunci şi să iniţieze legi care să reglementeze situaţia. Cu toate că se produsese un vid legislativ, agricultorii au trebuit să aştepte alt guvern care să le rezolve problema.

Guvernul USL a găsit formula prin care agricultorii să nu mai fie lăsaţi învoia sorţii, considerând că fondurile mutuale permit atingerea scopului pentru care vor fi create - asigurarea producţiei agricole în caz de calamitate.

Cel mai important punct al noului sistem promovat de Guvernul USL se referă la soluţiile găsite pentru finanţarea acestor fonduri. Eforturile depuse de reprezentanţii noştri în negocierile pentru alocarea viitorului buget comunitar permit alimentarea fondurilor mutuale cu bani de la Uniunea Europeană. Un procent de 65% din bugetul fondurilor mutuale va fi asigurat din surse publice, alături de bugetul UE fiind şi cel naţional, la care se adaugă 35% contribuţia agricultorilor.

Dar cel mai important este faptul căîn administrarea acestor fonduri, din care se vor plăti despăgubiri pentru pierderile economice generate de boli la animale şi de calamităţi naturale, vor fi implicaţi direct fermierii.

Reprezint o zonă din ţară unde agricultura areo pondere importantă în activitatea oamenilor, este una dintre principalele surse de venit, de existenţă. De aceea, toate măsurile care vin în sprijinul agricultorilor au suportul meu necondiţionat.

Domnul Ioan Oltean:

"Dezbinare şi dezinteres naţional versus interese individuale"

Săptămâna trecută mi-am propus să"înţeleg" politicaguvernamentală prin prisma articolelor din presă care privesc guvernarea Uniunii Social-Liberale. Însă, în loc să ne bucurăm de roadele unei guvernări eficiente, în loc să avem articole despre investiţiile sau posibilii investitori care ar putea fi atraşi de un mediu propice în România pentru a-şi dezvolta propriile afaceri, ceea ce ar presupune impozite şi taxe plătite statului român şi crearea de locuri de muncă, în loc să aflăm despre faptul că economia românească îşi revine şi intră pe un trend de creştere, în loc să vorbim despre privatizări cu succes şi eficientizarea marilor companii de stat, despre măsuri sociale, despre respectarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional, despre ţinte indicative stabilite şi atinse, despre performanţa miniştrilor Cabinetului Ponta, avem doar bule... de aer.

Parlamentul a votat, săptămâna trecută, o nouă conducere aAutorităţii de Supraveghere Financiară, exemplul tipic de a nominaliza la conducerea unei instituţii atât de importante o clientelă politică. Au fost nominalizate persoane care nu îndeplinesc criteriul de performanţă impus de FMI şi legiferat prin ordonanţă a guvernului, conform căreia aceştia trebuie să aibă minimum 10 ani de experienţă în domeniul financiar, al instituţiilor de credit şi/sau al instituţiilor financiare nebancare. Şi pentru că USL deţine o majoritate covârşitoare în Parlament, au fost nominalizate chiar şi persoane care nu au fost audiate în comisiile de specialitate. Dar cine să ţină cont de această contestaţie a opoziţiei?!

Avem de privatizat CFR Marfă... Cum este posibil să rămână un singur ofertant pentru câştigarea licitaţiei?! O privatizare cu dedicaţie, prin care marii investitori din domeniul transporturilor au fost ţinuţi la distanţă, din cauza politicii ministerului. Dar domnul prim-ministru a dat asigurări că totul s-a realizat în cea mai mare transparenţă... Astfel, după ce Guvernul Ponta a decis să şteargă datoriile pe care compania CFR le avea către bugetul de stat şi anulând datoriile pe care CFR le avea la companiile deţinute de stat, prin "schimbul de creanţe", preţul de vânzare a rămas neschimbat, deşi valoarea companiei a crescut. Aşadar, compania va fi vândută la un preţ minim, singurul "concurent" neavând niciun motiv sa ofere mai mult decât preţul solicitat de către Guvern. Dar indiferent că statul român va fi prejudiciat, Guvernul mai scapă de o "povară" din acordul cu FMI, urmând ca ministrul Fenechiu, în frunte cu prim-ministrul, să anunţe "succesul" privatizării unei companii importante, pe fondul miilor de salariaţi disponibilizaţi. Dar, cui ii pasă?!

Altă zi, alt "succes" pentru Uniunea Social-Liberală, implicit pentru ţară. Modificarea Statutului parlamentarilor privind imunitatea, declarată neconstituţională. Astfel, dacă parlamentarii au introdus prevederi prin care îşi arogau atribuţii care reveneau puterii judecătoreşti, CCR a decis să declare acele articole ca nefiind constituţionale. Prin urmare, pentru că CCR a respins a treia oară statutul aleşilor, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat că va trimite o informare instituţiilor europene pentru a solicita asistenţă în elaborarea Codului de conduită. Aşadar, speranţa parlamentarilor puterii de a "beneficia de superimunitate" moare ultima...

În fapt, ceea ce se întâmplă în cadrul Uniunii care guvernează România doar liderii formaţiunii pot şti. Din păcate însă, rezultatul guvernării în ceea ce înseamnă nivelul de trai al românilor şi buna funcţionare a instituţiilor statului de drept lasă de dorit. Nu trece zi fără declaraţii contradictorii între liderii care conduc astăzi România, lipsa acţiunilor unitare, în acord cu interesul naţional, provocând "slăbirea" instituţiilor statului de drept, a unei ţări care pare neguvernată. Dacă liderii PSD declară că în cadrul USL s-a convenit în favoarea unui vot favorabil pentru adoptarea hotărârii privind solicitarea preşedintelui de a organiza referendumul, liberalii au declarat că "nu este adevărat; am convenit contrariul în cadrul USL". Dacă liderii Uniunii care se află astăzi la guvernare îşi manifestă surprinderea zi de zi cu privire la acţiunile colegilor din alianţă, mă întreb ce trebuie să înţeleagă românii cu privire la politicile şi modalitatea de a guverna a Uniunii Social-Liberale. Mai trebuie să ne întrebăm oare de ce nu sunt investiţii, de ce nimeni nu se preocupă de crearea locurilor de muncă? Răspunsul care reiese din acţiunile Guvernului Ponta este simplu: pentru că preocuparea domnilor guvernanţi este de a lupta pentru funcţii, pentru putere (chiar şi acum, la un an de zile de la preluarea guvernării).

"Va fi vai şi amar de noi la europarlamentare", declara un senator al PNL cu privire la viitorul partidului pe scena politică şi la conflictele din cadrul propriului partid. Prestaţialamentabilă a lui Daniel Chiţoiu în fruntea Ministerului Finanţelor Publice reprezintă unul dintre conflictele care mocneşte în interiorul USL. "De când a preluat portofoliul nu a mişcat nimic. Singura preocupare a fost să-şi pună apropiaţii în funcţii. La toate întâlnirile pe care le-am avut la partid i-am transmis semnalele pe care le primim, la rândul nostru, din zona mediului de afaceri. I-am spus că oamenii aşteaptă de la noi să punem economia pe picioare. Nu ai cu cine sa discuţi. Că vorbeşti cu el sau cu pereţii, tot aia este", declara un lider din cadrul PNL.

Astfel, dacă citim articolele din presă putem avea o imagine, din păcate dezolantă, a modului în care aceasta ţară este guvernată,şi anume o bătălie politică pentru funcţii şi putere. În fapt, răfuieli politice între PNL şi PSD, "schimbări la faţă" şi declaraţii contradictorii, dezinformări şi lipsă de reacţie, derogări de la Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care ţintele economice au fost stabilite chiar de miniştrii Guvernului Ponta, acte normative elaborate greşit sau neconstituţionale, bază de date cu proiecte de investiţii neactualizată, reluarea votului în Parlament pentru nominalizarea unor oameni în cadrul unor instituţii importante, în urma "răfuielilor" politice şi a "trădărilor" de-o parte şi de alta a partidelor care se află la guvernare, declaraţii şi discursuri ale ministrului culturii cu privire la drepturile minorităţilor sexuale, în condiţiile în care dezbaterea viza libertatea religioasă, declaraţii ale liderilor Uniunii care conduc România cu privire la nerespectarea programului de guvernare, lupte politice atât între partidele care compun Uniunea Social-Liberală, cât şi între liderii din interiorul aceluiaşi partid.

Aşadar, din păcate, în loc de guvernare, avem bătăliipolitice, în loc de unitate, avem dezbinare, în loc de interes naţional, avem interese individuale - este tot ceea ce ne oferă, zi de zi, Uniunea Social-Liberală!

Domnul Ioan Oltean:

"Somnolenţa roboţilor Ministerului de Externe şi criza aparatului de lucru al prim-ministrului Ponta"

Tragedia din Muntenegru, o tragedie de proporţii în care 18 români au decedat, 22 sunt răniţi iar 7 se află la Terapie Intensivă, într-un accident de circulaţie, se încadrează perfect în politica dezinteresului manifestat de către guvernanţi la adresa poporului român. O nouă criză, acelaşi dezinteres, o proastă informare, o nouă somnolenţă a autorităţilor, o nouă preocupare pentru imagine, o nouă rezolvare cu impact emoţional.

Tragicul eveniment care a avut loc în Muntenegru a marcat o lipsă a guvernării şi a profesionalismului celor care conduc astăzi destinele cetăţenilor români. Astfel, în timp ce jurnaliştii muntenegreni şi reprezentanţii spitalului unde răniţii au fost internaţi ofereau informaţii despre victimele nefericitului accident de circulaţie, prim-ministrul Ponta participa la meciul de baschet de la Streetball, "reuşind" să fie informat despre accident abia la ora 22.50, deşi evenimentul se petrecuse în jurul orei 18.00. Totodată, nonşalanţa cu care domnul Ponta a recunoscut ora la care a primit informaţia l-a pus în dificultate pe ministrul apărării, domnul Mircea Duşa, care a trebuit să-şi "interpreteze" propria declaraţie potrivit căreia ştia despre accident la 21.30, pentru "a se pune în acord" cu şeful său de guvern. Aşadar, domnul Duşa a trebuit să-şi schimbe "un pic" declaraţia şi să afirme că a încurcat orele, fiind informat abia la 22.40 în legătură cu dramaticul eveniment.

În acest sens, imaginea dezolantă este în primul rând a tragicului eveniment care a avut loc, cât şi a tragediei de a fi sau nu guvernaţi de către liderii USL care şi-au dovedit incompetenţa de a fi oameni de stat şi de a îndeplini responsabilităţi la cel mai înalt nivel, precum şi în a-şi alege personal competent care să-i deservească. Astfel, este inimaginabil cum prim-ministrul care conduce frâiele ţării poate să fie informat abia la câteva ore după ce se petrece teribilul accident. Mai mult, nu este prima oară când prim-ministrul ţării este dezinformat sau informat mai târziu decât ceilalţi factori politici, dacă ne amintim despre ordonanţa cu privire la plăţile compensatorii aplicate atât în domeniul public, cât şi cel privat.

Iar dacă factorii decizionali erau prost informaţi, fiecare la ore diferite, agenţia Mareeea Travel, agenţia de turism care a organizat voiajul şi a închiriat autocarul implicat în accident, a declarat printr-un comunicat că informaţia despre nefericitul eveniment a fost primită la ora 19,00, comunicând datele şi punând la dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe informaţiile despre turiştii din autocar, în vederea identificării lor de urgenţă.

Dar, deşi trebuia ca ministerul să vină cu comunicate de presă pentru a informa familiile victimelor despre cum decurge operaţiunea de salvare pentru a-şi arăta eficienţa şi faptul că nu este luat pe nepregătite, precum sunt luate ministerele şi primarii când vine zăpada, comunicarea a fost deficitară. Însă nu la fel de deficitară a fost comunicarea în ceea ce priveşte "realizările" ministrului, astfel, duminică, centrul de presă comunica despre Cupa MAE 2013, care a continuat într-o atmosferă de fairplay şi voie bună, cu participarea şefului diplomaţiei române la competiţia de fotbal.

Aşadar, potrivit declaraţiilor rudelor care au sunat pentru a afla informaţii despre starea de sănătate a victimelor accidentului, acestea nu au fost informate, ba, mai mult, li s-a spus ca sună prea des, în contradicţie cu anunţul MAE potrivit căruia, rudele victimelor pot apela oricând la autorităţile române. Abia la două zile după accident, familiile victimelor sunt anunţate de către autorităţile române la ce spitale ajung răniţii.

Şi pentru că orice acţiune guvernamentală, aşa cum ne-a obişnuit acest guvern, are loc dacă se transformă într-o acţiune pozitivă de imagine, ziua de miercuri a fost declarată zi de doliu naţional iar ministrul de externe a decis să plece în vizită în Podgorica, unde au fost spitalizaţi răniţii tragicului eveniment, la o zi după ce s-a produs accidentul.

Gestionarea acestei crize de către oficialităţile statului român a scos în evidenţă o problemă structurală, atât la nivelul factorilor decizionali, cât şi la nivelul factorilor de execuţie, mai mult, o lipsă a coordonării activităţii între instituţiile statului de drept. Consider că o "permanenţă" a personalului în cadrul oficiilor consulare sau al ambasadelor ar fi binevenită, în condiţiile în care cetăţeni cu grave probleme şi care au nevoie de sprijinul autorităţilor române întâmpină mesajul robotului care ar trebui să le preia mesajul.

Din păcate, această"somnolenţă", atât a personalului de decizie, cât şi a celui de execuţie, se răsfrânge asupra serviciilor publice furnizate, afectând, totodată, încrederea cetăţeanului în administraţia publică şi în guvernanţi.

Doamna Cristina Nichita:

"Ia romanească, element autentic al brandului de ţară"

Fac parte din acea categorie de români care cred căţara lor are o mulţime de motive de mândrie. Fac parte din acea categorie de români care au avut ocazia să călătoreascăşi să trăiascăîn străinătate, aşa încât cunosc bine şi plusurile, dar şi minusurile unor ţări şi ale unor popoare pe care ne grăbim uneori să le proclamăm drept exemple. Fac parte din acea categorie de români care cred că patriotismul este şi o lecţie pe care, mai ales noi, parlamentarii, trebuie să o dăm generaţiei tinere. Din aceste motive, vin astăzi să vă vorbesc despre sărbătoarea de luni a iei româneşti, într-o încercare de a valoriza România autenticăşi de a identifica, de ce nu?, un nou brand de ţară.

Ia românească are o istorie milenară. Cu o denumire care duce ca etimologie spre limba latină, cu modele complicate de cusături, unele dintre ele conţinând simboluri protectoare sau aducătoare de noroc, cu utilizări dintre cele mai diverse, de la purtatul zilnic şi până la costumul de nuntă, ia ne-a însoţit în toate etapele istorice, individualizând românca şi făcând-o mai frumoasă. Reginele României au adoptat cu mândrie portul naţional, iar Regina Maria a adus ia la marile evenimente ale capetelor încoronate ale Europei. Ia a fost şi simbol al românismului fiindcă portul ei, în special în Ardeal, a reprezentat în unele momente şi o afirmare îndrăzneaţă a identităţii noastre naţionale, a mândriei de a fi român.

Astăzi, ia românească reprezintă motiv de inspiraţie pentru cei mai mari creatori de modă de la Paris, Milano sau New York în lume şi este îmbrăcată, în variantele ei moderne, de celebrităţi din toată lumea, având o largă notorietate dar, din păcate, fără a fi identificată cu originea ei românească.

Discuţiile şi disputele din jurul brandului de ţară sunt arhicunoscute. Frunza, stilizată sau nu, de stejar sau imaginată de un artist, ne poate promova, desigur, cu mai mult sau cu mai puţin succes în străinătate. Dincolo de politică, de bani, de inspiraţie şi de orizont cultural, ne revine nouăînsă misiunea de a decide dacă nu cumva ia românească este un brand mai valoros şi mai autentic. Deşi risc, poate, începutul unei discuţii interminabile, am să îndrăznesc să vă întreb de la această înaltă tribună ce credeţi că poate aduce mai mulţi turişti în România şi ce ne reprezintă mai bine: cea mai frumoasă frunză sau cea mai frumoasă fată îmbrăcată într-o ie brodată cu fir roşu de mătase?

Închei aici scurta mea intervenţie fiindcă vreau să vă las să comparaţi în minte cele două imagini: frunza şi ia...

Domnul Florin Iordache:

"Nevoia de solidaritate"

Recenta tragedie din Muntenegru, unde în urma accidentului auto şi-au pierdut viaţa foarte mulţi români, ne-a arătat că trebuie să fim mai solidari. Din acest punct de vedere, sunt lăudabile efortul şi mobilizarea de care au dat dovadă autorităţile muntenegrene, dar şi simplii cetăţeni care până să vină echipele de salvare s-au mobilizat exemplar pentru salvarea celor răniţi. Iată că exemplul dat de cetăţeni, dar şi de autorităţile din Muntenegru ar trebui să fie un exemplu şi pentru foarte mulţi români. Este de neînţeles cum mulţi oameni politici au încercat să câştige capital politic din această tragedie, atacând fără motiv o parte a Executivului. Consider că autorităţile româneşti s-au mobilizat exemplar în încercarea de a reduce suferinţa celor direct implicaţi, dar şi a familiilor acestora.

Cu toţii avem de învăţat din lecţia oferită de Muntenegru.

Doamna Manuela Mitrea:

"Violenţa fizică afectează o femeie din trei!"

Cel mai nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că violenţa fizică asupra femeii a devenit o problemă globală, una din trei femei cu vârsta cuprinsă între 15-49 ani fiind agresată, iar 38% dintre femeile ucise sunt omorâte de către partenerii de viaţa.

Anumite date relevă faptul căîn România, la fiecare trei secunde o femeie este agresată fizic sau psihic, dar, din păcate, acestea nu sunt raportate decât într-un procent mic. Cazurile de agresiune în rândul femeilor sunt din ce în ce mai deseşi acestea trebuie să înceteze. Ar fi un salt important dacă femeile agresate ar renunţa la sentimentul de ruşine şi ar denunţa agresorii, dacă familiile ar apela la ajutorul unui consilier familial şi dacă copiii ar fi îndrumaţi de către părinţi spre psihologul şcolii.

Există tendinţa săîi condamnăm pe cei cu venituri reduse pentru că ajung să comită acte de violenţă, mergând pe premisa că totul pleacă de la bani, dar, din păcate, chiar şi cei de la care avem mai multe pretenţii ajung să comită astfel de acte. Şi asta deoarece sursa violenţei asupra femeilor nu sunt banii, ci educaţia primită în familie, în şcoală, în societate în general.

Cazurile dezvăluite de media, mai ales cele care implică persoane publice, ne amintesc faptul că violenţa poate "lovi" orice femeie. Zilele trecute, la cel mai nou caz prezentat de mass-media am fost cu atât mai şocată de cele întâmplate, pentru că am colaborat cu Alexandra care este un copil deosebit. Dar chiar dacă n-ar fi fost aşa, nimeni nu merită să fie agresat cu asemenea bestialitate.

Îmi exprim admiraţia faţă de curajul Alexandrei de a aduce în faţa opiniei publice acest caz şi recunoştinţa faţă de reprezentanţii media care au reflectat evenimentul corespunzător.

Pentru a nu mai avea astfel de situaţii, pentru a preveni şi a răspunde violenţei asupra femeilor, multiple sectoare ale societăţii trebuie să lucreze împreună - cel educaţional, cel de sănătate, al serviciilor sociale, autorităţile locale, justiţia şi media.

Am convingerea că societatea românească nu mai poate tolera violenţa asupra femeii şi vă rog să reflectaţi asupra faptului că una din trei femei care este agresată poate fi mama, soţia sau fiica oricăruia dintre noi.

Domnul Petru Movilă:

"Performanţa în sistemul medical nu costă 200 de euro"

Am asistat în ultimele zile la o serie de evenimente care nu anunţă nimic de bun augur nici pentru sistemul medical şi nici pentru întreaga Românie.

Revolta halatelor albe este iminentă şi are la bază argumente reale, pe care le ştim cu toţii de ani de zile. În fiecare an, cu precădere în preajma pregătirilor bugetelor ministerelor, se aduce în discuţie condiţia precară a celor care lucrează în acest sector şi modul în care sunt plătiţi angajaţii din sistemul public de sănătate.

Cu toţii cunoaştem această situaţie, stimaţi colegi, şi cred că nu este nimeni vinovat în totalitate pentru starea jalnică în care se află astăzi Sănătatea. Însă, pot spune cu toată responsabilitatea că Eugen Nicolăescu este de departe cel mai neprofesionist om pus în fruntea acestui minister, din ’89 în prezent. Deciziile pe care acesta le-a luat în ultimul timp au accelerat procesul de degradare al unuia dintre cele mai importante sisteme, poate chiar cel mai important. Nemulţumirile medicilor şi pacienţilor deopotrivă au escaladat într-un ritm susţinut de la începutul anului, alimentate de tăierile de fonduri şi de înrăutăţirea condiţiilor din spitale.

Subfinanţarea sistemului sanitar este motivul principal pentru care medicii ameninţă cu măsuri de protest sub diverse forme, ce pornesc de la marşuri şi mitinguri, până la grevă, dar şi demisii în bloc. De la condiţiile neomeneşti în care aceştia sunt obligaţi să lucreze, la lipsa aparaturii necesare şi salariile la limită, toate au adus nemulţumirile medicilor la cote maxime.

În acelaşi timp, declinul accelerat al sistemului sanitar, datorat în cea mai mare parte subfinanţării cronice, îi face pe pacienţi să sufere. Să nu uităm că aceştia au dreptul la o îngrijire corectă şi competentă. Nu numai că astăzi medicii nu le mai pot oferi condiţiile necesare ci, în scurt timp, datorită exodului acestora, nu va mai fi cine să le ofere serviciile medicale.

E inadmisibil, stimaţi colegi, ca după şase ani de studii să ai lunar un salariu de 200 de euro şi să fii nevoit să îţi petreci încă cel puţin trei ani din viaţă cu veniturile acestea. Ca să nu mai aducem în discuţie şi specializările care necesită şase ani de rezidenţiat.

Cum crede domnul ministru Nicolăescu că se descurcă un viitor doctor până la vârsta de 30 de ani cu un astfel de salariu? Cum crede domnul ministru că un astfel de doctor se poate concentra sau se poate dedica salvării vieţilor pacienţilor, în timp ce se gândeşte cu ce să-şi plătească facturile la utilităţi sau cu ce să-şi întreţină familia?

Este nevoie de o schimbare de mentalitate şi la nivelul poporului, dar mai ales la nivelul celor care astăzi ne conduc. Ne trebuie măsuri dure, măsuri care să fie în concordanţă cu realitatea, şi care nu vin să mai aplice câţiva plasturi, în speranţa că aceştia vor acoperi plaga ce acoperă întregul sistem de sănătate.

Mobilizarea medicilor şi susţinerea acţiunilor de protest şi de către sindicalişti şi pacienţi vine ca o palmă grea dată incapacităţii Ministerului Finanţelor, Ministerului Sănătăţii şi Guvernului României de a prioritiza nevoile românilor.

Nu se poate face performanţă cu 200 de euro pe lună, stimaţi colegi. În aceste condiţii, trebuie găsite soluţiile corecte pentru restabilirea unui echilibru în acest sistem, mai ales dacă nu dorim ca spitalele noastre să rămână goale, iar medicii să emigreze în valuri.

Solicitpublic ministrului sănătăţii să ne ofere soluţiile necesare pentru redresarea sistemului de sănătate. Dacă nu o poate face, să lase locul unui om competent.

Domnul Petru Movilă:

"Secetaa afectat terenurile din România şi mintea guvernanţilor"

În România anului 2013 se mai irigă doar 10 la sută din suprafaţa care se iriga în 1990. Din cele peste 2 milioane de hectare existente în urmă cu aproape 20 de ani, astăzi se mai irigă doar 240.000 hectare, România ajungând de pe locul doi în Europa în ceea ce priveşte amenajările pentru irigaţii, pe ultimele locuri, dat fiind faptul că o mare parte dintre ele au fost distruse în timp.

Deşi conştienţi de acest fapt, guvernanţii noştri nu au luat până în acest moment nicio hotărâre drastică de relansare a acestui sistem. Acum însă, lucrurile au luat o întorsătură nefavorabilă iar oamenii le-au adus aminte că pe lista promisiunilor de campanie se afla şi acest lucru. Astfel că imediat după ce s-a anunţat din nou o vară secetoasă, guvernanţii au constatat cât de vulnerabilă este agricultura şi cât este de dependentă de existenţa unui sistem de irigaţii bine pus la punct. Ajunşi iarăşi în acest moment critic, pentru a doua vară la rând, membrii Guvernului se încăpăţânează să facă promisiuni aride în loc să ofere măsuri concrete şi extrem de importante pentru cei care lucrează zi de zi în agricultură. Oamenii au nevoie de acces la apă, de sprijin pentru energia utilizată în irigaţii şi, bineînţeles, de sisteme de irigaţii moderne.

Ce este la fel de important este şi faptul că pe lângă marii fermieri, cărora Guvernul le-a mai întins cât de cât o mână de ajutor, există sute de mii de ţărani ale căror mici suprafeţe de teren nu au fost niciodată irigate şi nici nu vor putea fi vreodată irigate. Pe lângă faptul că aceştia nu au situaţia materială potrivită pentru efectuarea unor lucrări agricole de calitate, menite să conserve apa din sol, aceştia nu au nici posibilitatea de a folosi material semincer adaptat noilor realităţi climaterice, aşa cum o fac marii fermieri.

Cred şi susţin cu tărie, stimaţi colegi, că România ar trebui să iniţieze demersurile necesare pentru negocierea unei măsuri de finanţare europeană pentru refacerea integrală a sistemului de irigaţii de la nivelul anilor ’90. Infrastructura se poate reface, dar nu de azi pe mâine sau când cei de la Guvern primesc semnale că seceta a început deja să se facă simţită. Costurile sunt foarte mari, imposibil de suportat de actuala situaţie economică. Singura soluţie sunt fondurile europene. În lipsa acestora, mai pot fi demarate şi parteneriate public-private sau pot fi create sisteme de irigaţii de interes local, însă acestea nu vor avea aceeaşi anvergură ca a unui proiect operaţional strategic pentru irigaţii.

Anul trecut, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a avut încheiate contracte de irigaţii pentru 247.000 hectare, în condiţiile în care suprafaţa agricolă a ţării este de 14,7 milioane hectare, iar cea arabilă de 9,4 milioane hectare. Cu un program naţional de irigaţii bine conturat s-ar putea primi banii necesari pentru refacerea infrastructurii de bază, urmând ca mai apoi fermierii să investească în achiziţionarea unor utilaje de irigat şi astfel suprafaţa agricolă irigată să crească substanţial.

Investiţia în agricultură produce rezultate chiar din următorul an, efectele sale simţindu-se extrem de rapid în bugetul de stat.

Este timpul să tratăm problemele agricultorilor cu realism şi pragmatism, fără să mai prezentăm soluţii superficiale, care să mai şteargă pentru scurt timp din nemulţumirea celor care lucrează pământul zi de zi, ca mai apoi, peste un an să ne trezim puşi în faţa aceloraşi probleme. Soluţia corectă pentru refacerea agriculturii româneşti este un sistem de irigaţii performant, iar cu ajutorul Uniunii Europene putem să facem posibil acest lucru!

Domnul Marian Ghiveciu:

"O Românie fără cooperative agricole"

De peste 200 de ani, în lume, cooperativa agricolă a demonstrat că poate fi motorul dezvoltării comunităţilor rurale, a fiecărui proprietar de pământ şi investitor şi poate fi singura soluţie a problemelor numeroase pe care viaţa le ridică în faţa agricultorilor.

Într-o Românie postcomunistă şi postdecembristă, bulversată şi plină de confuzie, chiar dacă ţara se află în spaţiu select european, societatea în care clişeele vechi se amestecă în părţi egale cu noi percepţii, este strict necesar să implementăm în agricultură un sistem cooperatist de tip occidental.

Mă gândesc în acest moment la unul din cel mai eficiente sisteme cooperatiste, la cel japonez.

La noi, cooperaţia agricolă ar trebui să devină realitate, dar, din păcate, asistăm neputincioşi la apatia care domneşte în rândul producătorilor agricoli şi în rândul factorilor de decizie care au datoria să-i sprijine şi să-i propulseze, bineînţeles, nu cu metodele colectivizării.

În România, cadrul legal de înfiinţare a cooperativelor agricole îl constituie Legea nr. 566/2004 privind cooperativele agricole.

Am devenit după apariţia legii un puternic susţinător al ideii constituirii unei adevărate mişcări în favoarea înfiinţării câtmai rapide a cooperativelor în toate sectoarele agricole, nu prin vorbe, ci prin fapte.

Trebuie, astfel,să susţinem crearea de cooperative agricole puternice şi bine structurate, de jos în sus, care să asigure interesele membrilor cooperatori, desfăşurarea unei vieţi democratice reale şi dezvoltarea economică a acestora şi a comunităţilor lor.

Conform legislaţiei în vigoare,deosebirea esenţială faţă de cooperativa comunistă este aceea că în noile condiţii fiecare membru cooperator îşi păstrează personalitatea juridică individuală iniţială, iar pământul sau alte mijloace de producţie nu devin bunuri colective.

Constituirea unei cooperative agricole conferă membrilor săi numeroase avantaje, acestea fiind începutul transformării vieţii în mediul rural, ca în toate ţările dezvoltate.

Domnul Ion Melinte:

"Politica vorbelor a depăşit politica faptelor"

Anul 2013 ar putea să nu fie un an "pierdut", mai ales pentru agricultură, dacă Guvernul ar aplica o politică inteligentă. România are specialişti care ar putea ajuta puterea să treacă peste acest mare hop, care este colapsul financiar. Este absolut necesară o voinţă politică puternică, pentru lansarea unor proiecte realiste, ştiinţific elaborate, ţinând seama de posibilităţile interne.

Dar, din păcate, ceea ce este sigur deocamdată este că aşa-zisa reformă a mărit şi măreşte numărul disponibilizaţilor, care chipurile ar trebui să devină peste noapte oameni de afaceri, ca şi foştii lor patroni care au dat faliment.

Din analizele de până acum ale realităţii, populaţia este îndreptăţită să susţinăcă reformele Guvernului au început cu stângul şi, deşi nu doresc acest lucru, cred că nu există nicio voinţă politică pentru direcţionarea lor pe drumul cel bun.

Cel puţin până acum, actualul Guvern nu a dovedit şi nu dovedeşte că este în stare să facă acest lucru iar neputinţa sau nepriceperea pot avea consecinţă grave pentru ţară. Se pare că tot ce se întâmplăîn ţara aceastase face sub presiunea unor "evenimente", vizitele control ale FMI.

Nu există un management politic constructiv în România. Se închid operatori economici şi se creează noi "detaşamente" de disponibilizaţi.

În concluzie, capitalismul nu se construieşte numai demolând, ci şi construind.

Un vechi proverb românesc spune: "Nu distruge un drum dacă n-ai construit altul". A venit vremea ca o necesitate vitală să se redea poporului român, şi anume, vocaţia de constructor, de producător şi de consumator.

Cred că poporul român are şanse pentru o afirmare demnă, dar nu cu acest Guvern obosit, care oftează la fiecare pas şi dă semne de nervozitate şi astenie.

Domnul Călin Potor:

"BMW B 92 ZDK - misiune oficială sau abuz?"

Fac naveta de aproape cinci ani de zile săptămânal, pe ruta Alba Iulia - Bucureşti şi retur, dar nu mi-a fost dat să întâlnesc niciodată o asemenea încălcare grosolană a regulilor de circulaţie, conduită şi bun-simţ pe drumurile publice, precum zilele trecute. Veneam duminică după-masă dinspre casă spre Capitală, pe DN 7, într-o coloană de autovehicule, când un BMW cu luminiţe roşii şi albastre intermitente amplasate pe bara din faţă a făcut furori incredibile în trafic. Nici în filme nu am văzut aşa ceva! Pe curbele din zona Căciulata, acest şofer chel şi cu ochelari de soare, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare B 92 ZDK, a gonit ca un dement, a depăşit totul în calea sa pe linia continuă, era să producă un accident în serie - că tot suntem azi în ziua de doliu naţional, survenit tot din cauza unui poliţist! - în batjocura celorlalţi participanţi la trafic. Chiar am avut ocazia să vorbesc prin staţia radio şi cu alţi şoferi martori la scena desprinsă parcă din filmele cu Jason Stathan, care au reacţionat extrem de indignaţi înjurându-i pe ...politicieni şi pe conducătorii ţării.

Fără a mă antepronunţa, mă adresez pe această cale ministrului internelor, Radu Stroe. În acest caz avem două variante. Dacă a fost vorba de un poliţist sau un alt funcţionar al serviciilor statului aflat în misiune, care zbura pe şoseaua oricum îngustă şi aglomerată pentru a salva vieţi sau a îndeplini o sarcină de maximă importanţă pentru ţară, atunci raliul omului ar fi fost justificat. În caz contrar însă, dacă a fost pur şi simplu un cetăţean obişnuit, care avea pe BMW luminiţe de semnalizare aşa cum numai instituţiilor abilitate le permite legea, atunci avem o mare problemă de abuz în această ţară.

Nueste pentru prima dată când văd aşa ceva, nu este prima dată când şoferii sunt nevoiţi să iasă de pe carosabil pentru a face loc nu ştiu cărei coloane, oficiale sau nu, sau nu ştiu cărui individ cu maşină puternică dotată cu girofar sau luminiţe de avertizare. Am întâlnit, din păcate pentru funcţionarea instituţiilor statului, şi cazuri în care poliţişti sau alţi lucrători aflaţi doar în plimbare pe şosele au folosit în mod abuziv instrumentele oficiale aflate în dotarea maşinilor lor. În astfel de cazuri, cred că autorităţile abilitate şi responsabile cu păstrarea climatului de legalitate din această ţară trebuie să intervină ferm şi să ia măsurile de rigoare pentru evitarea acestor evenimente.

Revenind la întâmplarea relatată, aştept să văd răspunsul ministrului de interne vizavi de identitatea persoanei care a condus duminică, 24 iunie 2013, în jurul orei 19,50, autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare B 92 ZDK, dinspre Sibiu spre Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Căciulata, precum şi cui aparţine această maşină. Elucidarea acestui caz este extrem de importantă nu pentru că m-aş fi simţit eu şi alţi zeci de şoferi ofensaţi în trafic, deşi nici aceasta nu este o chestiune minoră, ci mai ales pentru că reacţia produsă a fost aceea de sictir la adresa tuturor politicienilor "îmbuibaţi", cu invective şi injurii la adresa lor, în general şi la grămadă. Nu este corect ca întreaga clasă politică să fie hulită din cauza unui om care, dacă nu era într-o misiune extrem de vitală, atunci este protagonistul unui alt caz de abuz maxim, tolerat de instituţiile plătite din banii noştri să ne apere.

Domnul Aurel Vlădoiu:

"Referendumul lui Băsescueste pură demagogie"

În urmă cu patru ani, deşi 77,78% dintre români au votat în favoarea unicameralului cu 300 de parlamentari, doar 32,44% l-au votat pe şeful statului în primul tur al prezidenţialelor. Cele două scrutinuri au avut loc la aceeaşi dată, 22 noiembrie 2009. De-atunci, deşi a condus ţara, alături de PDL, timp de trei ani, Băsescu nu a avut niciun fel de iniţiativă care să pună în mişcare rezultatul referendumului din 2009.

Aflându-se pe-un vertiginos tobogan de antipatie publică, Traian Băsescu vrea acum să se reafirme ca principal actor care a determinat procesul schimbării constituţionale. Dorinţa preşedintelui de a se impune în spaţiul public primează; este şi intenţia de a credita partidul din care a făcut parte sau formaţiunile de opoziţie mai largi. Preşedintele este, până una alta, singurul exponent marcant al opoziţiei. Este firească dorinţa dânsului de a scoate un punctaj electoral pentru aceste partide, pe fondul propunerii unui nou referendum. Obiectivul principal al lui Traian Băsescu este acela de-a ocupa cu orice preţ prim - planul scenei politice şi, totodată, să pună forţele care se opun USL într-o poziţie de luptă, practic, declanşând acest război deschis împotriva USL.

Preşedintele Traian Băsescu nu are nicio intenţie reală ca România să aibă Parlament unicameral şi 300 de parlamentari, acţiunea sa de zilele trecute fiind pur demagogică şi cu scop electoral. Băsescu încearcă să revină pe scena politicii româneşti, trăgând după el şi Mişcarea Populară, după ce USL l-a trecut în planul secund. Dacă Traian Băsescu şi PDL ar fi dorit într-adevăr reducerea numărului de parlamentari, nu ar fi contestat legea votată anul trecut de USL, iniţiată de Victor Ponta şi Crin Antonescu. În schimb, acţiunile lor au dus la formarea unui Parlament supradimensionat, ca urmare a defectelor legii electorale actuale. Mai mult, daca preşedintele Băsescu şi PDL ar fi dorit cu adevărat aplicarea referendumului din 2009, în cei doi ani şi jumătate în care au ignorat Parlamentul, folosind procedura asumării răspunderii, ar fi demarat un proces real de revizuire a Constituţiei.

Aşa cum am mai arătat, USL susţine că România are nevoie de Parlament bicameral. Parlamentul bicameral înseamnă mai multe dezbateri şi un filtru în plus pentru controlul legilor. Nu ne permitem sa renunţăm la aceste lucruri.

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

Vreau să vă aduc în atenţie astăzi problema delicată a situaţiei forţei de muncă în România, acolo unde şomajul a fost menţinut la nişte cote decente, având în vedere problemele întâmpinate de majoritatea ţărilor europene la acest capitol, încă de la începerea crizei. Comisia Naţională de Prognoză a anunţat o creştere a numărului mediu al salariaţilor din sectorul privat de la 3,549 milioane persoane în 2012 la 3,602 milioane persoane în 2013, în timp ce, în sectorul bugetar, numărul salariaţilor va spori de la 881.000 persoane anul trecut la 883.000 persoane în acest an, potrivit Prognozei de primăvară pe termen mediu, 2013 - 2016. Această creştere substanţială a numărului salariaţilor din piaţa concurenţială demonstrează o tendinţă pozitivă de extindere a domeniului privat, care se produce pe fondul creşterii economice anunţate de Ministerul Finanţelor Publice pentru anul în curs şi perioada 2014 - 2016, prinsă în strategia de dezvoltare.

Totodată, câştigul salarial mediu brut lunar în sectorul privat va urca de la 2.082 lei în 2012 la 2.197 lei în 2013.

Pentru următorii trei ani, Comisia Naţională de Prognoză estimează că numărul salariaţilor din sectorul privat, va urca la 3,809 milioane de persoane în 2016, în timp ce câştigul salarial mediu brut lunar va ajunge la 2.538 lei în sectorul concurenţial.

Pe total economie, numărul de salariaţi va urca de la 4,430 milioane persoane în 2012, la 4,485 milioane persoane în 2013 şi va ajunge la 4,695 milioane persoane în 2016, iar câştigul salarial mediu brut lunar va creşte de la 2.077 lei în 2012, la 2.223 lei în 2013 şi la 2.537 lei în 2016. Numărul şomerilor va scădea de la 701.200 persoane anul trecut, la 690.000 persoane în acest an şi la 675.000 persoane în 2016.Scăderea numărului de şomeri, care a ajuns la un nivel alarmant la nivelului Uniunii Europene, mai ales în rândul tinerilor, este un lucru îmbucurător pentru România, având în vedere că liderii europeni vor trece la o serie de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului, inclusiv cheltuirea mai eficientă a fondurilor comunitare pentru crearea de locuri de muncă.

Consider că direcţia pe care executivul român, susţinut de Parlament, a ales-o începând cu primăvara anului 2012 reprezintă cea mai bună variantă de menţinere a echilibrului economic şi social, echilibru pe care am reuşit să îl dobândim în ultimele luni de guvernare USL şi, totodată, un start pozitiv pentru creşterea economică preconizată pentru acest an şi anii imediat următori.

Domnul Hubert Petru Ştefan Thuma:

Vreau să vă aduc astăzi în atenţie situaţia absorbţiei fondurilor europene în agricultură. Începând din anul 2007, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentruAgricultură(APIA) a plătit până în prezent 4,8 miliarde de euro reprezentând sprijin financiar din Fondul European de Garantare Agricolă, 1,5 miliarde de euro reprezentând sprijin financiar din Fondul European pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi 4,4 miliarde de euro sprijin financiar de la bugetul naţional.

Conform datelor puse la dispoziţie de specialiştii Ministerului Agriculturii, rata anuală de absorbţie este de peste 98%, dacă se raportează sumele plătite de către Agenţie fermierilor la plafoanele financiare alocate schemelor şi măsurilor de sprijin din cele două fonduri.

Cu toate greutăţile întâmpinate în general atunci când este vorba despre accesarea fondurilor europene, semnalele sunt că fermierii români sunt interesaţi de accesarea finanţării destinate agriculturii, dar şi de faptul că banii primiţi de aceştia prin APIA au contribuit la dezvoltarea în special a mediului rural şi la un progres al economiei în această perioadă.

În anul 2013, APIA a efectuat plăţi către fermieri în valoare de 6,3 miliarde lei. Consider că aceste date reflectă faptul că, în ciuda tuturor dificultăţilor care sunt întâmpinate de către cei care şi-au deschis afaceri în agricultură, fermierii sunt interesaţi de accesarea fondurilor europene atâta vreme cât legislaţia este clară iar birocraţia este menţinută la un nivel cât mai redus.Sper că, alături de Guvernul USL, vom reuşi să venim în continuare în întâmpinarea celor care îşi desfăşoară activitatea în domeniu prin legi care să-i încurajeze să se dezvolte şi, implicit, agricultura românească să devină una sustenabilă în adevăratul sens al cuvântului.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

În această săptămână, Parlamentul încheie una dintre cele mai importante sesiuni pentru actualul legislativ. Spun asta pentru că, în mod evident, în această perioadă s-au pus bazele unuia dintre cele mai importante proiecte, care vor marca parcursul României pentru o lungă perioadă de timp: finalizarea propunerii de revizuire a Constituţiei. Adunaţi la aceeaşi masă de discuţii, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare şi ai societăţii civile au reuşit să regândească legea fundamentală a statului român, astfel încât noile prevederi să fie în acord cu realităţile societăţii româneşti şi să răspundă unei noi construcţii instituţionale.

Câteva dintre cele mai importante prevederi au rolul de a reaşeza raportul de forţe între principalele puteri în stat, stipulând clar separaţia şi rolul acestora, atât în relaţiile dintre Guvern şi instituţia Prezidenţială, cât şi între Parlament şi celelalte instituţii ale statului. De asemenea, este clarificat rolul fiecărei puteri a statului în raport cu organismele internaţionale, precum şi definirea clară a mandatului de reprezentare în faţa organismelor europene din care facem parte.

În acest context, trebuie spus că prin noile prevederi constituţionale se aşează pe baze corecte rolul Parlamentului, instituţie a statului formată din reprezentanţi aleşi direct de către cetăţenii români şi cu una dintre cele mai largi legitimităţi şi reprezentări. Acesta este motivul pentru care se doreşte întărirea rolului legislativului, precum şi redefinirea raporturilor cu Executivului, prin introducerea moţiunilor de cenzură constructive, dar şi creşterea răspunderii miniştrilor în faţa legislativului. Astfel, adoptarea unei moţiuni de cenzură simple va atrage după sine sancţionarea ministrului vizat şi a politicii sale.

Înegală măsură, noile prevederi ale proiectului constituţional sunt de natură să crească încrederea cetăţenilor în justiţie şi să elimine ingerinţele politicului în acest sistem.

Importanţa noii legi fundamentale nu este dată de modificări punctuale ale unor articole, prevederi sau atribuţii, ci tocmai de faptul că se reintroduce principiul respectului şi încrederii pentru cetăţeni.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"Maurul (Andrei Marga) şi-a făcut datoria, maurul poate să plece"

Andrei Marga a fost şeful Institutului Cultural Român (ICR) timp de nouă luni. Nu pot spune că Andrei Marga era 100% potrivit pentru acest post, nu pot spune că Andrei Marga a făcut 100% numai lucruri bune sau nu pot spune că Andrei Marga a făcut 100% doar ce trebuia să facă. Aş exagera dacă aş spune aşa ceva.

Dar în "epoca" Marga, ICR s-a schimbat radical. S-a schimbat radical faţă de epoca de tristă amintire a cuplului (tot de tristă amintire), H.R.Patapievici - Mircea Mihăieş. La ICR era un aer îmbâcsit în perioada predecesorilor săi. În timpul lui Andrei Marga aerul a devenit respirabil. A dispărut din peisaj produsul cultural de tip "poneiul roz cu zvastică", au dispărut stipendiile pentru ziarişti sau bloggeri obscuri din străinătate (români şi de alte naţionalităţi) care aveau misiunea să se activeze sau să se reactiveze la comandă (ca şi o serie de "acoperiţi" din străinătate) şi să atace tot ce mişca împotriva regimului Băsescu-Boc. Au dispărut şi multe altele.

În calitate de şef al ICR, Andrei Marga nu a fost cadorisit cu o emisiune plicticoasă (dar pe bani frumoşi) la postul public de televiziune, ca H.R. Patapievici, şi nici nu scria editoriale greţos laudative la adresa mai marilor zilei, aşa cum făcea Mircea Mihăieş în Evenimentul zilei, când nu era ocupat cu desfiinţarea oponenţilor lui Traian Băsescu.

Greşesc. Andrei Marga a scris un fel de editoriale. Spun "un fel" pentru că scrierile sale nu erau decât reacţii de apărare şi explicaţii ce trebuiau date atunci când propaganda portocalie îl ataca din ordinul lui Traian Băsescu şi al acoliţilor săi, sau când îl ataca direct Traian Băsescu. Oricum, când te atacă direct Traian Băsescu sau grenadierii lui din media portocalie te poţi considera ca fiind posesorul unui veritabil certificat de calitate.

Andrei Marga a condus ICR într-o perioadă în care s-a aflat între ciocan şi nicovală. Pe de o parte era atacat de clientela pseudoculturală a fostei echipe de conducere, care s-a trezit deodată fără privilegiile oferite cu largheţe de cuplul Patapievici-Mihăieş, pe de altă parte, a trebuit să lupte cu un sistem de organizare (moştenit) a instituţiei care era dependent şi de un alt minister, fapt ce a generat o serie de blocaje şi impedimente.

Dar prezenţa lui Andrei Marga în fruntea ICR nu va trece neobservată. Va rămâne un punct de reper: Andrei Marga a reuşitsă schimbe în bine o instituţie care devenise o anexă şi o oficină de propagandă a regimului Băsescu-Boc. Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece...

În timpul mandatului său, Andrei Marga, colaboratorii săi, dar şi inspectorii Curţii de Conturiau scos la iveală jaful comis în instituţie de predecesorii săi de orientare portocalie. Un act de curaj care a deranjat foarte multă lume, inclusiv "lume" beneficiară de imunitate diplomatică. Un alt motiv perfect pentru plecarea maurului.

Domnul Nechita-Adrian Oros:

"Cuvinte ce trebuiau pronunţate"

O ţarăîntreagă a văzut şi a revăzut la televizor imagini din zona teribilului accident de duminică, a văzut şi a revăzut cum au acţionat autorităţile şi cetăţenii din zonă.

S-a pronunţat în aceste zile, în România (de către oameni de presă, cetăţeni, politicieni etc.) de sute/mii de ori cuvântul solidaritate. Foarte corect. Într-adevăr, muntenegrenii au dat dovadă de un spirit de solidaritate extraordinar. Dar - şi nu vreau să reproşez nimănui ceva, ci doar să completez un tablou - nu s-au spus şi alte cuvinte. Şi nu s-au spus pentru că a existat o cantitate uriaşă de informaţii, a existat nevoia ca multe personaje implicate să dea explicaţii, clarificări etc., acesta este motivul pentru care nu s-au spus unele cuvinte. Acestea sunt: profesionalism, profesionism, spirit civic, disciplină. Da, aceste cuvinte, sau mai degrabă calităţi i-au caracterizat pe muntenegreni. Cei care au coborât în prăpastie şi au recuperat turiştii români au dat dovadă de profesionism, medicii şi autorităţile locale din Podgorica au dat dovadă de profesionalism, cetăţenii din capitala Muntenegrului şi din zona tragediei au dat dovadă de spirit civic, iar, atunci când operaţiunile de salvare au generat prin amploarea lor o serie de restricţii, toţi cei afectaţi s-au conformat fără să obiecteze - aceştia, şi nu numai ei au dat dovadă de disciplină.Toate aceste calităţi, combinate cu spiritul de solidaritate, au făcut ca 29 de români să se mai afle în viaţă.

Modul în care s-au comportat muntenegrenii trebuie să reprezinte o lecţie pentru români. Ştiu, spiritul de solidaritate există la români, dar nu întotdeauna îl întâlnim peste tot şi în calităţile mai sus enumerate.

Şi am să dau un simplu exemplu:lipsă de profesionalism se cheamă ceea ce au făcut responsabilii operatorului de transport, care a utilizat pentru un parcurs de 2.400 de km (dus-întors) un conducător auto angajat part-time, chiar dacă de 21 de ani, persoana în cauză (îmi exprim regretul pentru că se află printre cei decedaţi) lucra tot ca conducător auto, dar în cu totul şi cu totul alt regim. O persoană care pilotează 20 de ani doar un aparat Cessna are brevet, este numit pilot, dar nu poate pilota un Airbus, să zicem.

Am avut însăşi noi o mostră de profesionalism şi profesionism: extraordinara operaţiune medicală aero-purtată, unică în istoria ultimilor 30-40 de ani în România.

Domnul Dorinel Ursărescu:

"Aţi uitat să criticaţi premierul şi ministrul sănătăţii din Muntenegru"

Întreaga suflare româneascăa fost şi este încă marcată de tragedia românilor din Muntenegru. Nu cred să fi existat în ultimii 10 - 15, poate 20 de ani un eveniment asemănător.

Pentru prima oară, reacţia autorităţilor române -şi aici mă refer la absolut toţi cei implicaţi, inclusiv la agenţii de circulaţie care au asigurat culoarul de trafic pentru transferul răniţilor de la aeroport la unităţile medicale de destinaţie - a fost pe măsură. Am asistat la cea mai mare operaţiune militaro-medicală din istoria postdecembristă a României. Chiar dacă au fost câteva stângăcii de comunicare, deşi am înţeles că au fost respectate o serie de protocoale stricte şi este posibil ca elemente de comunicare să fi fost dependente de respectivele protocoale, se poate spune că toate misiunile au fost îndeplinite. S-a realizat chiar şi o performanţă deosebită: în 48 de ore au fost repatriaţi atât răniţii, cât şi persoanele decedate.

Au existat din păcate şi unele voci, dintr-o anumită zonă a politicului - nu am să le dau numele,din zona propagandei portocalii, care au căutat nod în papură mai multor personaje implicate în operaţiuni.

Cu stupefacţie am auzit voci care au criticat decretarea unei zile de doliu naţional, pe considerentul că persoanele decedate au ales să nu-şi petreacă vacanţa în România, ci în străinătate. O impietate mai mare nici că se putea spune.

Cu uimire am constatat că au fost voci care criticau prestaţia unor miniştri şi a premierului, şi o aşa-zisă reacţie întârziată. Cum aceste voci s-au aflat în anumite perioade la conducerea statului, am acum dovada clară a incompetenţei lor. Criticile Domniilor Lor dovedesc că nu cunosc o serie de proceduri. Dacă le-ar fi cunoscut, nu s-ar fi pronunţat.

Nu în ultimul rând, aceleaşi voci au atacat prezenţa în primalinie a premierului şi a mai multor miniştri. Campanie electorală, publicitate, goana după imagine, aşa au catalogat respectivele voci implicarea guvernanţilor USL.

Stimaţi colegi, aţi uitat să mai criticaţi şi să atacaţi o serie de persoane! Mă refer la primul-ministru al Muntenegrului, la ministrul sănătăţii din Muntenegru şi chiar la preşedintele Muntenegrului, care s-au implicat şi ei direct.

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

"Sănătatea gravidelor şi a nou-născuţilor, în pericol din cauza posturilor blocate din sistemul sanitar. Clinica de Obstetrică - Ginecologie Bega din Timişoara - de la performanţă la funcţionare în condiţii de avarie"

Deblocarea posturilor din sănătate trebuie să devină o prioritate. Sistemul medical actual funcţionează într-un echilibru fragil, susţinut cu efort de personal insuficient, suprasolicitat, ca o masă cu 3 picioare gata să intre în dezechilibru şi să cadă.

Argumentez cele spuse cu cazul concret al Clinicii de Obstetrică - Ginecologie "Bega" din Timişoara, ani de zile un etalon printre instituţiile de sănătate din România, astăzi în situaţia dramatică de a funcţiona în incapacitate, din lipsă de personal.

În 1995, Maternitatea "Bega" puncta două premiere româneşti - realizarea fertilizării in vitro şi a embriotransferului uman în România, prima premieră, şi a doua, înfiinţarea primului Centru de Laparoscopie, Chirurgie laparoscopică şi Fertilizare in vitro.

În 1996, la aceeaşi maternitate timişoreană aveau loc naşterea primului copil conceput in vitro, în România şi conceperea primului copil prin embriotransfer la mamă purtătoare, realizări incontestabile ale echipei coordonate de profesorul Ioan Munteanu.

Maternitatea "Bega" a deschis o nouă cale în medicina românească, a venit în sprijinul multor cupluri care îşi doreau copii şi a făcut posibilă naşterea a mii de bebeluşi concepuţi prin fertilizare in vitro, o metodă considerată astăzi una dintre cele mai mari reuşite medicale ale secolului al XX-lea, premiată cu Nobel în anul 2010.

Această unitate medicală de excepţie, dacă facem un salt peste timp, este astăzi în situaţia de a funcţiona cu o singură sală de naşteri, din cauza lipsei de personal. În situaţia în care multe asistente au plecat să lucreze în clinici private din oraş sau chiar în străinătate, pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune, clinica ar trebui să angajeze personal nou, lucru imposibil din cauză că posturile sunt blocate.

Mai mult, singura sala de naşteri încă funcţională are personal insuficient. Asistentele care asigură supravegherea pacientelor au sute de ore suplimentare prestate, dar nu pot beneficia de ele din cauza lipsei de personal. Sala de naşteri nu este singura care are nevoie de asistente, şi la terapie intensivă, la secţia de obstetrică, la ginecologie şi la urgenţe personalul este insuficient. De fapt, per total, maternitatea funcţionează în prezent cu un deficit de 22 de asistente, adică cu jumătate din cât prevede legea.

Este o stare de fapt care poate avea efecte negative asupra sănătăţii gravidelor şi a nou-născuţilor. Şi nu vreau să vă gândiţi doar la cei din vestul ţării, de la Timişoara, ci la cei din întreaga ţară, pentru că sunt multe cazuri de unităţi medicale în situaţia Maternităţii "Bega".

Dacă ne dorim români sănătoşi trebuie să luăm urgent măsuri şi să punem punct lipsei de personal din sănătate, ca apoi să ne putem preocupa de celelalte necesităţi ale sistemului.

Doamna Violeta Tudorie:

"Locul copiilor şi al tinerilor este la grădiniţă şi la şcoală"

Prezenta declaraţie mi-a fost sugerată de publicarea, săptămânile trecute, a unui Raport al UNICEF privind abandonul şcolar într-un număr de 25 de state, între care şi România.

Abandonul şcolar este o problemă care face obiectul unor politici speciale şi la nivelul Uniunii Europene. Facilitarea accesului la educaţie de la vârste fragede, reducerea numărului de elevi cu performanţe slabe şi a absenţelor nemotivate şi recuperarea şcolară prin programe de tipul "a doua şansă" sunt câteva dintre acestea. Obiectivul acestor politici este ajungerea la o rată de abandon şcolar la nivelul UE sub 10% până în 2020. Potrivit statisticilor, în statele UE şase milioane de tineri renunţă, anual, la studii (aproximativ 14% din numărul total de elevi). Pentru aceştia, viitorul înseamnă, cel mai probabil, şomaj, sărăcie sau marginalizare. Tinerii care renunţă prematur la studii sunt consideraţi a fi cei care, deşi au vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, au terminat cel mult învăţământul gimnazial la data la care abandonează şcoala. Pe lângă dezavantajele la nivel de individ, abandonul şcolar prematur limitează creşterea economică şi competitivitatea: economiile moderne bazate pe înalte tehnologii au nevoie de personal calificat, iar cei care abandonează vor fi, cel mai probabil, în situaţia de a fi asistaţi social, suprasolicitând resursele statului. Statele membre sunt invitate să elaboreze politici care să acopere întregul ciclu educaţional, eliminând factorii care determină abandonul şcolar, rezolvând din timp problemele care apar şi oferind o a doua şansă tinerilor care regretă deciziile luate la un moment dat.

Fenomenul abandonului şcolar la noi în ţară a fost mai vizibil şi mai pronunţat după decembrie 1989, iar în ultimii ani a luat proporţii îngrijorătoare, astfel că el nu putea să nu fie sesizat şi tratat cum se cuvine de către autorii programului de guvernare. Citez în acest sens următoarele prevederi: susţinerea programelor "Şansa a doua pentru educaţie" în vederea eliminării analfabetismului şi integrării pe piaţa muncii; facilităţi, politici şi programe adecvate grupurilor vulnerabile; programe suport pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala; dezvoltarea de alternative educaţionale.

Faţă de acestea, consider că este necesar să le găsim o aplicare cât mai adecvată şi mai urgentă, deoarece, aşa cum ne prezintă situaţia raportul UNICEF, abandonul şcolar nu a scăzut în ultimii ani, ci, probabil şi pe fondul crizei economice, el s-a menţinut pe o tendinţă de creştere. Din nefericire pe această tendinţă generală se înscrie şi ţara noastră.

Potrivit estimărilor Institutului de Statistică al UNESCO, în 2010, la nivel global, 61 de milioane de copii de vârsta învăţământului primar şi 71 de milioane de copii de gimnaziu nu mergeau la şcoală. În România, pe grupe de vârstă, cercetarea arată că 20% din numărul total al copiilor de vârstă preşcolară nu merg la grădiniţă, 8% din numărul total al copiilor cu vârstă şcolară nu mergeau la cursuri, iar 5% din numărul elevilor de gimnaziu nu frecventau şcoala. Majoritatea copiilor români care nu sunt cuprinşi în învăţământul preuniversitar, au avut, la un moment dat, contact cu şcoala, potrivit raportului. Aceştia au fost la grădiniţă şi au intrat în învăţământul primar, dar au abandonat şcoala în primii ani. Raportul îi împarte în patru categorii: copiii proveniţi din medii sărace, cei din mediul rural, copiii de etnie romă şi copiii cu dizabilităţi, ei fiind cei mai afectaţi de fenomenul abandonului şcolar. "70% din cauzele abandonului şcolar ţin de contexte din afara şcolii, ţin de mediul familial, de sărăcie. Nu se consideră că un copil a abandonat şcoala decât după ce nu a mai figurat statistic în sistemul de educaţie timp de doi ani. De aceea există şi un decalaj al datelor statistice în privinţa abandonului şcolar.

Ministrul educaţiei, prin domnul Remus Pricopie, s-a angajat că până la sfârşitul anului România va elabora o nouă strategie privind abandonul şcolar, pentru a primi fonduri structurale pentru educaţie. Ţara noastră trebuie să reducă rata abandonului şcolar la 15% până în 2014 şi la 11% până în 2020, conform Strategiei Europa 2020. Obiectivul acesta poate fi realizat dacă în prezent ne situăm la o rată de circa 17%, numai că tendinţa este de creştere. Pentru a atinge această ţintă trebuie să luăm în considerare şi alţi factori în afară de sărăcie, cum ar fi faptul că mulţi copii au părinţii la lucru în străinătate, că trebuie lucrat nu numai cu tinerii, ci şi cu familiile lor, care să-i ajute şi să-i trimită la şcoală, mai ales în rândul familiilor şi comunităţilor rome. Suntem, de asemenea, informaţi şi încurajaţi că reducerea abandonului şcolar până în 2020 este o prioritate a Comisiei Europene. Din punct de vedere politic şi administrativ, începând cu anul şcolar 2013-2014 vom avea nu numai o nouă strategie de reducere a abandonului şcolar, ci şi mai mulţi copii în grădiniţă şi la şcoală.

Domnul Neculai Răţoi:

"Ce vrăji a mai făcut DNA?"

Dacă până acum o vreme despre DNA aflam mai mult când era vreun dosar mai acătării pe rol ori când se scurgeau, cu intenţii multiple, tot soiul de înregistrări în presă, de când s-a instalat noua conducere se pare că în programul de management al acesteia figurează şi menţinerea aproape permanent în atenţia publicului cu tot soiul de aiureli, aiureli însă cu o deosebită importanţă pentru multă lume implicată.

De exemplu, nici nu s-au stins bine ecourile despărţirii dintre Cocoş şi Elena Udrea, care ar fi fost menite acoperirii succesului vizitei lui Victor Ponta la Angela Merkel, şi iarăşi iese aceeaşi doamnă Udrea în evidenţă, prin faptul că un prieten al său a fost luat în colimator de către DNA. Cum s-a zvonit că ar avea o relaţie mai apropiată, cum s-a năpustit şi DNA-ul să-1 smotocească pe primarul de Baia Mare. Astfel, acum Cătălin Cherecheş este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani, în perioada 2011-2013, de la reprezentanţii a cinci firme pentru a le favoriza la achiziţiile publice organizate de instituţie, la atribuirea şi la derularea contractelor, a anunţat DNA. Asta e: DNA a aşteptat ca să se împlinească numărul de 5, nu era cazul să-1 deranjeze pe om dacă a primit bani doar de la o singură firmă, în 2011... N-o fi, cumva, şi asta, o variantă de favorizare a infractorului? Procurorii îl mai acuză pe Cherecheş şi că, în perioada februarie-mai, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o deţine, prin intermediul a două persoane din anturajul său care erau, în mod aparent, reprezentanţi legali la două societăţi comerciale.

În realitate însă surse bine informate spun că primarului de la Baia Mare i se trage de la "Nuţi, spaima Constituţii", mai exact, că mobilul activării DNA-ului ar fi gelozia jucătorului de la Cotroceni. Aceleaşi surse relatează că preşedintele ar fi făcut o adevărată criză de nervi după ce a văzut pozele în care Nuţi cea blondă zâmbea şăgalnic, ca într-o fotografie de cununie, alături de primarul din Baia Mare...

Însă ce o căuta DNA-ul în această poveste? După cum se poate pune aceeaşi întrebare şi în cazul plimbării lui Relu Fenechiu pe la sediul aceluiaşi DNA, doar ca liberalul să poată fi pozat pe-acolo, căci întrebările care i-au fost puse s-a văzut că erau cu tangenţă la ministru tot cât aveau cu statuia lui Mihai Viteazul, dar este ştiut că Fenechiu îi stă lui Traian Băsescu în gât mai dihai decât îi stătea broscoiul în gâtul lui Ioan Oltean! Tot soiul de "vrăji" se fac la această instituţie de forţă rămasă încă băsistă, iar cine trebuie să audă şi să ia măsuri îşi face urechea surdă. Ce nu se face însă sunt anchetele care trenează prin dosarele ce adună praful în sertarele DNA-ului. Nici măcar un semn până acum că s-ar fi început vreo cercetare serioasă în fie şi doar unul dintre dosarele înaintate de către instituţiile de control guvernamentale, referitoare la vechea conducere portocalie a ministerelor. Nici măcar un pas nu s-a făcut mai departe nici în sesizările Curţii de Conturi, care au în obiectiv alţi băsişti cunoscuţi.

În mod normal, când cineva aude că Relu Fenechiu a fost chemat la DNA, îşi închipuie că acesta ar putea să aducă lămuriri specialiştilor acestei direcţii (cică anticorupţie, în realitate antioponenţilor băsismului) despre mânăriile care au fost făcute în acel minister încă de pe vremea când pe-acolo tartor era naşul din suflet al multor procurori din DNA - însuşi Traian Băsescu. Să se aducă, în sfârşit, lămuririle legale asupra găurilor uriaşe făcute bugetului de stat de către Ministerul Transporturilor şi să se facă încadrările în legea penală a faptelor ilegale de notorietate, asupra cărora nu s-a aplecat nimeni cu atenţie până în prezent. În schimb, ce face DNA-ul? Se bagă în scandaluri de alcov ori puternic politice, încercând să dea răfuielilor personale o îmbrăcătură penală, pedepsibilă de lege.

Concluzia, din păcate, nu poate fi decât una singură: deşi Codruţa Kovesi s-a mutat de la Parchetul General la DNA, lupul nu şi-a schimbat şi năravul, ci, aşa cum ştie toată lumea, doar coafura...

Domnul Scarlat Iriza:

"Efectele negative ale evoluţiei tehnologiei"

Evoluţia fulminantă din ultima perioadă a tehnologiei atrage după sine şi o serie de efecte negative. Astfel, câteva sute de milioane de locuri de muncă vor dispărea în următorii ani, ca efect al dezvoltării tehnologiilor disruptive, aşa cum se arată într-un raport publicat de cercetătorii de la McKinsey Global Institute şi care oferă o imagine elocventă cu privire la impactul economic şi asupra forţei de muncă pe care l-ar putea avea până în anul 2025 cele 12 tehnologii considerate disruptive. În cadrul acestui studiu au fost luate în considerare doar tehnologiile care deja există şi care au potenţialul să-şi extindă efectele asupra întregii economii, excluzând astfel atât tehnologiile ce ar putea să apară până în 2025, cât şi pe cele de nişă, impactul asupra pieţei muncii putând fi chiar mai mare decât au preconizat cercetătorii.

Ideea de bază prezentată în respectivul raport este că tehnologiile din zona informatică sunt cele cu cel mai mare potenţial disruptiv, pe primele poziţii aflându-se internetul mobil, automatizarea muncii cu informaţiile, internetul lucrurilor şi cloud computing. Dacă adăugăm şi robotica avansată, avem o paletă de tehnologii care în scenariul pesimist ar urma să aibă în 2025 un impact cumulat de 15 trilioane de dolari asupra economiei globale. Acest impact nu se referă la veniturile directe, ci mai degrabă la câştigurile obţinute prin creşterea de productivitate sau economii în alte sectoare.

Spre exemplu, în Statele Unite, mai mult de 1,1 milioane de secretare au dispărut de pe piaţa de muncă între 2000 şi 2010, fiind înlocuite de programe avansate care le permiteau şefilor să îşi administreze mult mai uşor treburile. Tot în aceeaşi perioadă numărul de operatori call-center a scăzut cu 64%, a dactilografilor cu 63%, a agenţilor de turism cu 46% şi a bibliotecarilor cu 26%. În Europa, două treimi din cele 7,6 milioane de locuri de muncă care au dispărut sunt victime ale tehnologiei, estimează economistul Maarten Goos de la Universitatea Leuven, din Belgia.

Având în vedere aceste scenarii sumbre trebuie găsite soluţii, la nivel mondial, pentru minimizarea impactului social pe care ar urma să îl aibă înlocuirea forţei de muncă umană cu noile descoperiri tehnologice.

În ceea ce priveşte efectul asupra ţării noastre, acesta va fi unul devastator dacă luăm în calcul oferta şi aşa scăzută de locuri de muncă, nivelul de trai scăzut sau măsurile de protecţie socială incomparabile cu cele din statele mai dezvoltate. Se impune, aşadar, elaborarea unei strategii la nivel naţional, care să protejeze populaţia de tendinţele actuale de pe piaţa muncii.

Domnul Laurenţiu Nistor:

"De ce nu luăm în calcul şi specialiştii noştri?"

Românii au o frumoasă vorbă: cine n-are bătrâni, să-şi cumpere! Din păcate, în politica de pe aceste meleaguri, bătrânii nu mai reuşesc să îşi transmită generaţiilor ce vin din urmă ştiinţa, înţelepciunea şi experienţele personale, care să ducă la propăşirea cetăţenilor acestei ţări. Tot mai rar se aude vreo voce a înţelepciunii, şi aceea pe cale de a ieşi din sistem în mod natural, cum ar zice un băsist care se respectă. Tot mai rare sunt urechile care să şi audă vocea înţelepciunii, ca să nu mai vorbim despre minţile cele ce pot pricepe ce vrea să spună această voce... În ultimii 25 de ani, guvernanţii nu s-au prea înghesuit ca să asculte de "bătrâni", fie că vorbim despre vârstă, fie că luăm în calcul ştiinţa şi experienţa. Aţi văzut vreun Igaş, vreun Videanu ori vreo Elena Udrea care să colaboreze cu Academia Română în domeniile lor de activitate? Aţi auzit ca vreun ministru portocaliu să întrebe vreun academician despre ceva soluţii la problemele naţionale din domeniile lor de activitate? Ferit-a sfântul! Dacă i-a pus partidul acolo, concluzia se impune: ei sunt cei mai deştepţi dintre traci, romani şi daci, puşi grămadă.

Ne înghesuim să dăm explorările şi exploatările, şi industriile pe mâna străinilor. Cum Dumnezeu, noi care am fost numărul unu în domeniul utilajului petrolier, acum nu mai ştim nici să scoatem petrol, nici măcar cum să-1 transportăm?! La fel cu celelalte resurse. Ne mulţumim, ca milogii impotenţi, cu o redevenţă simbolică, în loc să fim noi cei care decidem asupra bogăţiilor noastre. Iar am venit la vorba lui Goga: "Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă!"...

Un exemplu de voce a înţelepciunii şi experienţei care nu este, din păcate, luată în calcul, este şi cea a inginerului Justin Andrei, cercetător ştiinţific gradul I, pensionar, director ştiinţific al Institutului Geologic al României în perioada 8 ianuarie 1990 - 15 iunie 1999. Acest specialist deosebit al ţării, de ştiinţa şi experienţa căruia ar trebui să ne bucurăm cât mai este încă în viaţă, se referă tocmai la perspectiva descoperirii de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale în toată România, în zone noi sau în profunzimea unor structuri epuizate. Tot dânsul propune metodologii variate de prospectare, pe care le pot aplica şi românii, nu doar străinii. Estimează, astfel, că rezervele noastre de ţiţei se pot cel puţin dubla, iar cele de gaze naturale pot creşte şi mai mult, iar în subsidiar se urmăreşte creşterea gradului de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte epuizate. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, dânsul doreşte ca activităţile complexe de cercetare să constituie o şcoală pentru formarea de noi specialişti în domeniul prognozei pentru hidrocarburi şi în cel al ingineriei de zăcământ din rândul celor mai dotaţi tineri, care să asigure schimbul de mâine a celor care, fatalmente, vor fi trecut, nu peste mult timp, în "împărăţia umbrelor". Cere mult acest specialist dintr-o generaţie pe cale de dispariţie? În niciun caz! Dar e nevoie de urechi şi minte pentru a asculta vocea înţelepciunii şi experienţei...

Sincer, trebuie să recunosc şi faptul că, reprezentând un segment din alegătorii hunedoreni, aş fi interesat şi eu ca Ministerul Economiei, dar şi domnul ministru Mihnea Cosmin Costoiu şi domnul Tudor Prisecaru, preşedinte-secretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, să obţină fondurile necesare pentru antamarea, în toamna anului 2013, a unor cercetări geofizice şi geologice în vederea punerii în valoare a zăcămintelor cuprifere-aurifere de tip porphyry Musariu-adâncime şi Valea Arsului, din câmpul minier Barza-Brad. Pentru că asta ar da un nou imbold economic zonei, reducând şomajul, aducând mai mult venit la bugetul naţional, cu alte cuvinte având numai avantaje din această colaborare.

Însă, având în vedere că Ministerul de Finanţe respinge cu obstinaţie, în acest an, orice fonduri de investiţie din partea ministerelor, doar premierul poate să-i facă să înţeleagă, pe economiştii strânşi la pungă în domeniul achiziţiilor utile că, în cazul de faţă, nu este vorba de cumpărarea, mai mult sau mai puţin mascată, a unor produse nu de strictă necesitate, ci a unor echipamente şi softuri geofizice de import de interes strategic pentru România. Fără acestea nu se poate definitiva conturarea şi stricta localizare a unor foarte importante zăcăminte auro-argintifere ascunse şi foarte bogate, iar în cazul de faţă nu se pot valorifica două importante zăcăminte cuprifere-aurifere-argintifere din arealul fostei întreprinderi miniere Barza-Brad, astăzi desfiinţată. Am venit la putere ca să demonstrăm că putem face şi lucruri bune pentru români. E timpul să trecem şi la treabă!

Domnul Viorel Marian Dragomir:

"Jocurile de noroc dau dependenţă"

De-a lungul timpului s-au dezvoltat multiple forme de jocuri. Dacă rolul iniţial a fost de a distra participanţii, odată cu trecerea timpului unele jocuri au fost gândite ca o sursă de câştig.

În plin proces de evoluţie, azi se poate juca la aparate cu fise sau pe internet 24 de ore pe zi. Pasul de la spectator la jucător se face foarte repede, sub provocarea anturajului sau mirajului câştigurilor uşoare şi nemuncite.

Dependentul de jocuri de noroc ascunde la început acest lucru de familie, încearcă să facă rost de bani în orice mod, ignoră, în cele din urmă, realitatea din jurul lui, neglijează activitatea profesională sau relaţiile de familie, nimic altceva în afara de jocul lui nu-l atrage şi nu-i face plăcere. În timpul jocului pierde logica, se identifică cu jocul în sine, matematica lui dă erori în ceea ce priveşte sumele jucate sub speranţa deşartă a unui posibil câştig, în timp ce programul maşinii de joc stoarce de orice bănuţ victima sigură ce va reveni ori de câte ori mai poate rupe un ban de la gura copiilor şi a familiei pentru a trăi în lumea lui - lumea jocului.

Deşi dependenţa de jocuri de noroc este la fel de grea şi gravă ca orice altă dependenţă, nu există legislaţie în Europa sau România care să le interzică. În aceste condiţii, încerc cel puţin restricţionarea.

Având în vedere proliferarea sălilor unde se desfăşoară jocuri de noroc, pentru protejarea minorilor atunci când vin de la unităţile de învăţământ, am depus un amendament la proiectul de lege ce reglementează organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu introducerea menţiunii ca distanţa minimă faţă de unităţile de învăţământ să fie de 100 de metri.

Domnul Vasile Popeangă:

"Mafia din domeniul energiei"

Revin în atenţia dumneavoastră cu noi aspecte ale manevrării de sume imense pe care România le pierde, prin intermediul fiecărui cetăţean, în fiecare zi, în fiecare an, pentru că s-a făcut o cârdăşie între cei pe care uneori îi numim investitori şi cozi de topor româneşti, puse precum lupii paznici la oi şi care, în loc să-şi facă datoria faţă de ţară şi popor, sunt tocmai cele care fac un rău imens cetăţenilor care-i plătesc zdravăn şi care şi-au pus încrederea în onestitatea şi dibăcia lor profesională.

De exemplu, una dintre cele mai mari escrocherii de după vânzarea Petrom către OMV, când peştele mic a înghiţit peştele mare cu cuibar cu tot, este cea legată de afacerea "eolienilor", adică transferul producţiei de energie electrică de către statul român către diverşii investitori privaţi, în majoritatea lor străini. Afacerea lor este finanţată de către fiecare român care plăteşte curentul consumat. Este de neimaginat cum s-a putut pune pe baze legale această escrocherie, fără ca populaţia să reacţioneze, deşi ea este victima acestei grozăvii, plătind sume uriaşe către nişte afacerişti veroşi. Numai faptul că afacerea aceasta este transpartinică poate fi explicaţia pentru tăcerea tuturor şi acceptarea tacită a unei situaţii atât de explozive. În mod normal, dacă vrea cineva să investească în această producţie alternativă de energie electrică ar trebui să scoată din propriul buzunar banii necesari, să-i împrumute de la o bancă sau să încerce, ca toată lumea, să-i ia de la Uniunea Europeană, pe baza unui proiect acceptat. Ei, bine, pentru "eolieni", guvernanţii ultimilor ani au inventat altceva: toţi românii să pună mână de la mână şi să adune lunar banii de care au nevoie "investitorii eolieni" pentru a demara uriaşa lor afacere. De ce trebuie noi să le finanţăm investiţia, iar apoi să le şi plătim pentru curentul pe care ni-1 vând, în condiţiile lor? Astfel, românilor li se iau banii cu forţa din portofel. De ce trebuie ca toţi românii să finanţeze investiţia firmei CEZ, din Cehia, plătind în mod arbitrar o sumă ce nu are de-a face cu consumul de energie? Dacă firma CEZ vrea să-şi dezvolte o afacere în domeniul producţiei de energie electrică, să-şi folosească banii săi, căci şi profitul rezultat îi rămâne în conturi!

Se pare, însă, că dezvoltarea acestui tip de afacere preocupă mai mult pentru foloasele personale pe care aceste firme le oferă pentru a intra pe piaţă! Din păcate, acest lucru va duce la falimentarea şi scoaterea de pe piaţă a producătorilor tradiţionali, cum este CE Oltenia, care ocupa, toamna trecută, 30% din piaţă. Aşadar, cozile de topor de care pomeneam încurajează dezvoltarea afacerii cu "eoliene" pe seama falimentării complexurilor de energie din ţară, tolerând în schimb ca firmele acestea să încaseze de la populaţie sume uriaşe, a căror destinaţie nu o mai urmăreşte nimeni. În acest timp, complexurile energetice, unde statul este majoritar, sunt obligate să funcţioneze la parametri care-i vor duce într-un faliment sigur, numai pentru a acoperi fluctuaţiile din sistemul eolian. O adevărată crimă socială, care va trimite în şomaj aproape 100.000 de oameni! Ca să nu mai vorbim de faptul că, prin distrugerea sistemului naţional de energie, însăşi siguranţa României va putea fi pusă în pericol, iar escrocheria "eolienilor" este protejată chiar de către ANRE, adică agenţia statului care reglementează piaţa de energie.

O altă tâlhărie este cea cu gazele din Marea Neagră. Primul metru cub extras din zăcămintele din Marea Neagră este aşteptat să intre în consum abia în 2017, însă până în acest moment România nu ştie ce să facă cu gazele, din moment ce lipseşte infrastructura din Dobrogea pentru preluarea acestor cantităţi, iar producţia de electricitate în termocentralele pe gaz este substanţial redusă ca urmare a scăderii consumului şi a producţiei verzi. Singura soluţie în acest moment o constituie racordarea la conducta de tranzit pentru gazul rusesc şi exportul, adică tot ca românul să n-aibă parte de gazul lui. Plus că este de aşteptat ca pentru gazele din Marea Neagră costurile să fie mai mari decât cele pentru producţia internă actuală, dar mai mici decât importurile.

Şi încă un aspect, valabil pentru cam toate resursele naturale pe care încă le mai are acest pământ: n-ar fi, însă, mai în interesul naţional ca, în loc ca statul să se mulţumească doar cu o redevenţă simbolică, să angajeze diverse companii străine, care, în colaborare cu firme româneşti de profil, să facă doar extracţie, cum fac la petroliştii arabi, iar resursele să fie ale statului, şi nu ale extractorului? Să fie plătiţi doar pentru un serviciu pe care să-1 presteze, nu să devină stăpânii resurselor, pentru câţiva creiţari. Dacă la alţii se poate, la noi de ce nu? Pentru că, altfel, vom fi consideraţi de toţi, în continuare, ţara proştilor, şi din ce în ce mai mulţi ne-am săturat de asta...

Domnul Ioan Moldovan:

"Salvaţi simbolul handbalului românesc - Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea!"

Ştim cu toţii că, mai ales după întâmplările din ultimii 23 de ani, imaginea României pe plan extern nu este una extraordinară, ba chiar mai mult, factorul politic a stat la baza celor mai multe situaţii ruşinoase cu care ne-am confruntat. Corupţia, incompetenţa, debandada administrativă, incoerenţa politicienilor noştri au constituit vectorul principal al imaginii negative de care "beneficiază", astăzi, România.

Puţinele oaze de mândrie naţională de care ne-am bucurat în tot acest timp au fost rezultatul eforturilor individuale ale unor români extraordinar de talentaţi, devotaţi, muncitori şi patrioţi. Vorbesc despre elevii care obţin primele locuri la olimpiadele internaţionale, despre artişti şi despre sportivii care reuşesc performanţe impresionante la competiţiile mondiale şi europene. Chiar prim-ministrul Victor Ponta a declarat, de curând, că rezultatele bune obţinute de sportul românesc în afara graniţelor promovează imaginea României mai mult decât o întreagă campanie de imagine ce costă câteva milioane de euro.

Aşa stând lucrurile, chiar astăzi, sub privirile indiferente ale decidenţilor politici şi chiar ale noastre, deputaţi aleşi ai României, un simbol al sportului românesc moare, încet şi sigur, fiindcă nimeni nu ridică un deget pentru a-l salva. Mă refer la Clubul de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea, o valoare pentru Oltenia şi pentru întreaga Românie. Un club care şi-a muncit din greu titlul de "simbol al handbalului românesc", de "simbol al sportului românesc" după performanţele impresionante înregistrate în competiţiile internaţionale.

După cinci ani de evoluţii remarcabile în cupele europene, Oltchim se află astăzi în primele trei echipe din Europa, ca valoare sportivă şi imagine, însă Clubul de Handbal Oltchim se află acum în insolvenţă întrucât are datorii către de stat şi din această cauză o asemenea valoare a României este pe cale să dispară la fel de repede ca multe alte comori pe care ţara noastră le-a pierdut în ultimii ani, totul petrecându-se în aceeaşi nepăsare uluitoare cu care ne-am obişnuit şi, evident, fără vinovaţi.

Din acest motiv vă invit să vă alăturaţi demersului Partidului Conservator prin care dorim să atragem atenţia premierului Victor Ponta asupra situaţiei problematice cu care se confruntă Clubul Oltchim Râmnicu Vâlcea. Trebuie găsită o soluţie pentru salvarea acestui simbol al sportului românesc, un simbol al României.

Acum este momentul în care factorul politic poate interveni, poate face ceva concret pentru a salva de la moarte un brand al României: Salvaţi clubul de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea!

Domnul Florin Gheorghe:

"Preţul populismului şi al nepăsării"

Consider că este cazul să aduc în faţa dumneavoastră o situaţie problematică din municipiul Constanţa, ce nu mai poate fi tolerată, iar primarul-vedetă Mazăre nu vrea sau nu poate să-i găsească rezolvarea. Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa este în pragul falimentului pentru prima dată în cei 13 ani de când este Mazăre primar. Pentru cine nu ştie, ani de zile numele primarului a stat inscripţionat cu litere de-o şchioapă pe fiecare autobuz al acestei Regii, făcându-se astfel o reclamă gratuită pe aceste suporturi mobile ce erau în ochii tuturor, inducând astfel în rândul cetăţenilor municipiului Constanţa faptul că acele gratuităţi, oferite prin hotărârile consiliului local, erau date din buzunarul personal al primarului, şi nu din buzunarul tuturor constănţenilor care contribuiau la bugetul anual al regiei.

Avem de-a face astfel cu o primă factură scadentă a populismului electoral, din care ani de zile s-au înfruptat atât primarul Mazăre - principal beneficiar al voturilor celor scutiţi de plata biletului, şi anume pensionarii -, cât şi partidul din care acesta face parte, adică PSD, care a beneficiat în toate scrutinurile electorale de voturile acestei categorii la îndemnul primarului generos şi salvator. Este uşor să câştigi alegeri oferind mită electorală legală din banii altora şi să amâni plata facturii la nesfârşit sau cât mai târziu.

Greva salariaţilor de la RATC scoate la iveală mai multe aspecte negative, şi anume:

• grupul apropiaţilor primarului care conduc Regia, format din directori şi şefi de sindicat, care au fraternizat spre a ascunde situaţia dezastruoasă şi şi-au mărit veniturile salariale în ceasul al doisprezecelea, cu acceptarea tacită a primarului şi a consiliului local, majoritar PSD;
• salariul mediu net al şoferilor, şi anume 1.100 lei, nemodificat (cu acoperire legală) de foarte mult timp;
• mafia operatorilor privaţi care iau licenţe de transport pe bandă rulantă de la Primăria Constanţa, fără respectarea normelor, fapt ce conduce la aglomeraţie, servicii de proastă calitate şi încasări la negru.

Ultima declaraţie a primarului Mazăre este cel puţin stupefiantă, el menţionând faptul că nu a verificat atent ce se întâmplă în interiorul Regiei. Un aspect "normal", având în vedere că este tot timpul plecat în vacanţă, iar când este în oraş se distrează până dimineaţa, iar a doua zi doarme. Atunci, când să mai muncească? Astfel a apărut nepăsarea din partea edilului-şef, cu consecinţe dezastruoase cel puţin în viitorul apropiat.

Falimentul, insolvenţa, privatizarea sau păstrarea situaţiei actuale nu sunt decât faţete ale conducerii defectuoase pe care "primarul-samba" a făcut-o asupra acestei regii, ca să nu mai vorbim şi de alte domenii din municipalitatea constănţeană.

A arunca vina asupra sumelor nerecuperate de la Casa Judeţeană de Pensii nu este altceva decât o încercare hidoasă de a nu te considera vinovat. Cine sau ce anume l-a împiedicat pe primar ca până acum să nu ia atitudine şi să încerce rezolvări parţiale, din aproape în aproape, pentru rezolvarea acestei probleme.

Această factură trebuie plătită de Mazăre şi de PSD, pentru că ei au fost principalii beneficiari ai acestui populism. Suntem curioşi care este opinia Curţii de Conturi în acest caz notoriu din Primăria Constanţa. Aşteptăm tragerea la răspundere a vinovaţilor. Repede!

Domnul Ioan-Cristian Chirteş:

"Ce facem cu învăţământul vocaţional?"

De mai mulţi ani vorbim despre o reformă reală a învăţământului. Eu nu sunt de specialitate profesor, însă cred că orice învăţământ modern ar trebui să se desfăşoare după un plan, cât mai riguros posibil, care să respecte nevoile reale ale societăţii. Cred că atunci când se elaborează un asemenea plan, solicitările inspectoratelor şcolare, solicitările unităţilor de învăţământ în primul rând, ar trebui să fie factorul determinant în stabilirea numărului de ore alocate, şi mai ales, a numărului de locuri pe clase.

Ca deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 28, am purtat săptămâna trecută mai multe discuţii cu cei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, cu directorii unor şcoli şi, bineînţeles, cu părinţii care doresc să-şi trimită copiii la şcolile de arte sau la clasele cu profil sportiv. Nu ascund faptul că toate aceste discuţii pe care le-am iniţiat în acest sens au pornit de la solicitările exprese ale părinţilor care, în cadrul mai multor audienţe la cabinetul parlamentar, mi-au ridicat această chestiune. In urma acestor discuţii, am detaşat o serie de concluzii. Astfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a solicitat Ministerului Educaţiei un număr de 941 de locuri pentru clasele I-IV, profilul arte, iar ministerul a aprobat 467 de locuri. Pentru învăţământul sportiv, Inspectoratul Şcolar Mureş a solicitat 1.412 locuri, primind doar 1.100. Pentru programul "A Doua Şansă", pentru judeţul Mureş s-au solicitat 109 locuri la clasele I-IV şi s-au acordat 75; din 114 locuri solicitate la clasele V-VIII, au fost aprobate 60 de locuri. Situaţia e hilară, mai ales că discutăm despre solicitările directe ale unităţilor de învăţământ. Multe din aceste unităţi - vorbesc de cele care au clase sportive şi de arte - nu au primit, până la această oră, numărul de locuri atribuite pe aceste profile prin planul cadru. Problema este însă şi mai complicată. Clasele din învăţământul vocaţional care nu au precizat încă numărul de locuri sunt cele de început de ciclu, ca de pildă clasa a V-a.

Or, atunci când a ieşit o clasă a VIII-a şi numărul de locuri pentru clasa a V-a nu a fost stabilit sau, mai grav, nu s-au alocat locuri în planul de şcolarizare pentru această clasă pregătitoare, a V-a, e limpede că urmează fie o diminuare dramatică a activităţii, fie chiar desfiinţarea.

Am să vă dau un exemplu cât se poate simplu: Reghinul este considerat "oraşul viorilor", fiind unul dintre oraşele cu un potenţial artistic şi cultural de excepţie. Cu toate că Reghinul este recunoscut pe plan mondial pentru instrumentele care se fabrică aici, prima afectată de fenomenul arătat mai sus este Şcoala de Muzică. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Sighişoara cu Şcoala de Arte, o unitate care a făcut performanţă în domeniu, având elevi care au obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale. Am dat doar două exemple. Din câte am înţeles, situaţia este generală în toată ţara, iar judeţul Mureş nu este un caz singular. Întrebările sunt multe şi necesită, zic eu, o rezolvare cât mai raţională şi mai urgentă, mai ales că starea de nemulţumire a profesorilor şi părinţilor este din ce în ce mai vizibilă. Ce facem cu profesorii care îşi pierd orele la catedră, mulţi dintre ei specializaţi pe anumite discipline foarte valoroase şi de ale căror competenţe avem atâta nevoie? Ce facem cu învăţământul vocaţional? Vrem să îl desfiinţăm? Ce facem cu acei elevi care au aptitudini speciale şi care nu îşi pot urma vocaţia, pur şi simplu pentru că nu vor mai exista locuri în şcolile de arte şi clasele cu profil sportiv?

În subsidiar, întrebarea majoră este: trebuie să devenim oare o naţiune pentru care performanţa artistică şi sportivă nu mai contează? Ce să-i spui unui părinte al cărui copil e talentat la muzică sau la sport şi care nu are alte posibilităţi decât cele pe care i le oferă învăţământul vocaţional? Să-i spunem oare că e mai indicat să-şi trimită copilul la un profil tehnologic, pentru că România nu are nevoie de oameni de spirit şi de sportivi?

Cred, cu toată convingerea, că trebuie să punem capăt acestei aiureli potrivit căreia un sportiv sau un violonist contează mai puţin decât un strungar. Cred că Ministerul Educaţiei are datoria de a reglementa această situaţie şi că noi toţi avem datoria de a nu lăsa lucrurile să degenereze. Oameni buni, aici nu e vorba nici de bani, nici de interese, nici de calcule meschine, aici e vorba despre viitorul copiilor noştri! Învăţământul vocaţional trebuie să devină creuzetul care va naşte, pe viitor, marile valori ale naţiunii în domeniul artei şi al sportului, iar nu groparul spiritului şi talentului românesc.

Doamna Liliana Mincă:

"Revocarea pokemonilor care administrează Hidroelectrica"

Nu cu mult timp în urmă am susţinut că "golaniada" este ultimul serial al naţiunii române şi se pare că numai astfel se poate trăi în România. Astăzi, evenimentele de la Hidroelectrica şi protestul celor 10 mame concediate pe criterii aberante par să confirme, încă o dată, că în România băieţii deştepţi iau locul altor băieţi deştepţi.

După ce contractele cu "băieţii deştepţi" au împins către insolvenţă societatea Hidroelectrica SA, judecătorul-sindic a decis ca administrarea juridică a firmei să se facă de către anumiţi pokemoni, pentru accentuarea umilinţei prin sărăcie a angajaţilor companiei.

Este inadmisibil ca un administrator judiciar, precum Remus Borza, să concedieze femei aflate în concediu prenatal sau pentru creşterea copilului. Mai mult chiar, drept scuză a acestor concedieri iraţionale, Remus Borza a susţinut zilele acestea că cele 10 femei concediate "plimbă aerul prin curtea instituţiei, pentru că sunt neveste şi amante de şmecheri". Şi aceasta în condiţiile în care administratorul judiciar încasează lunar 50.000 de euro şi va mai primi şi un bonus de 2,2 milioane de euro, prin firma de insolvenţă Euro Insol, care îi aparţine.

Poate că Legea nr. 85 privind insolvenţa nu le protejează pe cele 10 femei concediate, dar cum rămâne cu Legea egalităţii de şanse, cum rămâne cu Codul muncii, cum rămâne cu prevederile Constituţiei privind protecţia familiei sau cu alte legi în vigoare? Cine va plăti daunele pe care familiile acestor mame le vor cere în urma unor procese în care cu siguranţă vor avea câştig de cauză?

Cele 10 femei concediate la Hidroelectrica nu vor să repete gestul altor colegi care au ales calea suicidului, dar, cu fiecare zi de nepăsare guvernamentală, puterea devine complice la o formă nouă, neomologată, a genocidului de catifea. Este inadmisibil ca în România guvernanţii să condamne femeile şi mamele la umilinţa sărăciei, în timp ce, demagogic, vorbesc mereu despre măsuri susţinute de protecţie socială.

În calitate de deputat, preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, dar, în primul rând, în calitate de om, solicit revocarea din funcţie a actualului administrator judiciar al companiei Hidroelectrica. Sunt convinsă că îndreptarea erorii comise în cazul concedierii celor 10 femei nu va menţine compania în impas economic sau nu mai mult decât încasarea unor onorarii astronomice de către administrator.

Domnul Ioan Cupşa:

"Scurt tratat de abuz de dreptsau campanie de 20 milioane de euro pentru «mişcarea populistă»"

Nu am votat în favoarea propunerii preşedintelui Traian Băsescu de a organiza un nou referendum.

În calitatea pe care o am, aceea de parlamentar care exercită un mandat reprezentativ, şi nu unul imperativ, m-am simţit dator să nu sprijin un nou demers manipulator şi de rea-credinţă.

Domnul Băsescu, în cursa de recuperare a puterii politice (pentru sine şi oamenii săi), în cursa de recuperare a imaginii de "om din popor şi de-al poporului", abuzează de prerogativa sa constituţională de a organiza un nou referendum.

Abuzul de drept se consuma prin faptul că Traian Băsescu nu urmăreşte consultarea publică, ci relansarea sa politică şi promovarea propriilor oameni prin dezbateri populiste despre referendum. Abuzul de drept se realizează prin sabotarea unui demers legal de revizuire a Constituţie şi prin folosirea dreptului de a organiza un referendum consultativ pentru a pune presiune, a şantaja puterea politică şi Curtea constituţională (a se vedea afirmaţia făcută de domnul Băsescu că va organiza sau nu şi va stabili data organizării referendumului în funcţie de ceea ce vor decide acestea în imediata perioadă de timp.)

A exercita un drept nesocotind scopul său social, nesocotind scopul în vederea căruia a fost recunoscut de lege, este chiar definiţia abuzului de drept.

O obligaţie cetăţenească fundamentală este aceea de a exercita drepturile cu bună-credinţă. Cetăţeanul Băsescu, pentru că preşedintele ţării este în mod esenţial cetăţean al ţării pe care vremelnic o conduce, nu respectă această obligaţie generală şi esenţială. Domnul Băsescu este un jalnic cetăţean, lipsit fiind de respect pentru lege şi morală.

Care este scopul acestui demers păgubos pentru români? Cu puterea mea de înţelegere şi ţinând cont şi de părerile exprimate de către cei pe care îi respect, încerc să desluşesc scopurile urmărite.

1. Organizarea unui nou referendum ocazionează o campanie electorală sui generis pentru Mişcarea Populară, astfel (cu ocazia aşa-ziselor dezbateri) "oamenii preşedintelui" vor apărea şi-şi vor face campanie pe teme populiste, evitând, desigur, temele sociale şi economice, căci pe aceste domenii nu mai au nimic de spus. Toată dezbaterea pe tema referendumului băsescian va fi de fapt o adevărată "campanie electorală", care va fi plătită de toţi cetăţenii români, estimată la un cost de aproximativ 20 milioane de euro.
2. Preşedintele vrea să saboteze organizarea referendumului de revizuirea Constituţieiprin organizarea unui alt referendum, la interval mic de timp, creând astfel confuzie şi încercând să-i determine pe cetăţeni să nu mai participe şi la un al doilea referendum, "votare" care se va desfăşura la un interval de timp foarte scurt faţă de primul. Această confuzie şi repetare pot şi vor determina absenteism de la referendumul de revizuire a Constituţiei.
3. Preşedintele foloseşte acest referendum ca mijloc de presiune, ca şantaj politic îndreptat împotriva puterii politice actuale şi a Curţii Constituţionale, Domnia Sa afirmând incert că va organiza sau nu un referendum şi că va stabili data lui în funcţie de proiectul de revizuire a Constituţiei pe care-l va adopta Parlamentul, respectiv de deciziile Curţii Constituţionale privitoare la Legea referendumului şi la Legea de revizuire a Constituţiei.
4. reşedintele este de rea-credinţă, deoarece a declarat cu toată convingerea că va cere boicotarea referendumului de revizuire, dacă nu se va ţine cont de voinţa exprimată de români la referendumul din 2009. Dincolo de faptul că referendumul din 2009 a fost un abuz şi un mod al lui Traian Băsescu de a se folosi de nemulţumirea populară în interes propriu, solicitarea preşedintelui privind unicameralismul este utopică, întrucât Curtea Constituţională a României s-a mai pronunţat asupra acestui aspect, când PDL a propus un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei şi care prevedea un Parlament unicameral. Răspunsul de atunci al Curţii Constituţionale, cuprins în Decizia nr. 799/2011, a fost acela că bicameralismul este structura care trebuie urmată, pentru că aceasta este consacrată din 1864, prin Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris al domnitorului AL. I. Cuza. Parlamentul bicameral a continuat să existe în Constituţiile din 1866, 1923 şi 1938, fiind întrerupt doar în perioada regimului comunist, când a fost înlocuit de Marea Adunare Naţională, iar imediat după Revoluţia din 1989 a fost consacrat, din nou, parlamentul bicameral, în forma în care există şi azi.
5. Referendumul este inutil, în acest sens există o decizie a Curţii Constituţionale din 2011, curte care s-a pronunţat pe un proiect pentru modificarea Constituţiei, în sensul în care cetăţenii să nu poată fi consultaţi prin referendum pe probleme ce ar duce la revizuirea Constituţiei. Conform CCR, aceştia decid cu privire la Constituţie doar la referendumul pentru adoptarea acesteia, neputând fi întrebaţi de două ori pe aceleaşi teme. Decizia Curţii Constituţionale nr. 779 din 17 iunie 2011: "Curtea apreciază necesară completarea dispoziţiilor art. 90 alin. (1), în sensul exceptării de la referendumul cerut de preşedinte a problemelor de interes naţional, care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei. Prin eliminarea acestei posibilităţi s-ar evita o dublă consultare a poporului pentru una şi aceea şi problemă".

Mă întreb, retoric, dacă statul de drept mai înseamnă ceva pentru domnul Băsescu şi "oamenii săi"?

Consider că statul de drept reprezintă materializarea principiuluisupremaţiei legii, "cheie de boltă" a Constituţiei oricărui stat modern, iar problema revizuirii Constituţiei e o problemă eminamente politică şi, în consecinţă, trebuie soluţionată de participanţii la revizuire, respectiv Legislativul şi cetăţenii, care prin referendum vor decide cu privire la modificările aduse Constituţiei în acord cu voinţa lor. Faptul că propunerea preşedintelui privitoare la referendum a fost respinsă de Legislativ este un important punct de vedere al reprezentanţilor poporului, de care preşedintele şi cei care îi sunt fideli ar trebui să ţină seama în continuare.

Demersul preşedintelui nu este altceva decât un abuz de drept, un demers populist care tratează cu lipsă de respect Constituţia, Deciziile Curţii Constituţionale şi Legea referendumului. Preşedintele Băsescu tratează cu lipsă de respect şi poporul român atunci când încearcă să ne manipuleze, pentru a-şi realiza meschinele-i planuri.

Credşi afirm, cu regret pentru noi (deoarece acest eşec ne afectează pe toţi), că domnul Băsescu eşuează în a-şi exercita rolul său de preşedinte, aşa cum eşuează în calitatea sa de cetăţean .

Conchid cu tristeţe şi cu oarece urme de mânie (exagerând bineînţeles, aţa cum noi obişnuim să o facem):

"La cât rău ne facem noi înşine, noi, românii, la ce ne mai trebuie duşmani... ?!"