|
|
Şedinţa a început la ora 16,20. Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnilor colegi, Îmi daţi voie să încep, cu întârziere un pic, dar mai repede decât de obicei această şedinţă. Asta înseamnă că colegii noştri au semnat prezenţa. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În primul rând vă zic bună ziua. Suntem în ultima săptămână a acestei sesiuni, conform Constituţiei. Înainte de a deschide şedinţa, vă informez că o să avem Biroul permanent reunit la ora 18.00. Dacă propunerea domnului preşedinte al Senatului va întruni o majoritate, asta înseamnă pe proiectul pe care l-am discutat cu Domnia Sa şi am fost de acord să-l accept, pentru convocarea Biroului permanent reunit, înseamnă că există varianta în care miercuri dimineaţă la ora 10.00 să avem un plen reunit. Veţi primi un SMS din partea secretarului general cu acest program, după ce vom lua o decizie în Biroul permanent reunit. În rest, proiectul nostru de program rămâne cel pe care dumneavoastră îl ştiţi, cu întrebări, interpelări la ora 18.00. Declaraţiile politice de mâine-dimineaţă vor fi conduse de domnul vicepreşedinte Ioan Oltean, plen cu votul final. Continuăm şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi daţi-mi voie să vă informez că din totalul celor 404 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 236, sunt absenţi 168, 109 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal, 203, este îndeplinit. La primul punct al ordinii de zi, conform regulamentului nostru, trebuie să vă informez că au fost distribuite la casetele dumneavoastră următoarele documente: ordinea de zi de astăzi şi de mâine, 23-24 iunie 2014, programul de lucru pentru această perioadă, lista rapoartelor depuse în perioada 17-23 iunie 2014 la comisiile permanente sesizate în fond, informarea cu privire la iniţiativele legislative care urmează să fie avizate de către comisiile noastre permanente, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare al Curţii Constituţionale. Înainte de a intra în ordinea de zi, o să dau cuvântul pe procedură domnului deputat Marian Neacşu şi după aceea domnului deputat Tinel Gheorghe. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|