Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2014
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.80/2014
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2014 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,30. Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi! Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 24 iunie 2014. Vom începe astăzi cu opoziţia. |
||||
|
|
|
O să-l rog pe domnul deputat Mihăiţă Calimente, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să îşi prezinte declaraţia politică de la microfonul Camerei şi pe domnul deputat Ioan Munteanu, dacă cumva are - nu. Vă rog, domnule coleg. Se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai, din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă politică. Aveţi cuvântul, domnule coleg. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, În aceste zile asistăm la cel mai mare scandal politic al ultimilor ani. Pentru mulţi o mare surpriză, nu şi pentru mine. Am uitat tot ce a făcut Traian Băsescu şi familia sa în ultimii zece ani. Dispariţia flotei e veche, afacerea cu terenuri cu Căşuneanu e mai nouă sau poate vânzările anterioare cu case ale familiei. Tot aici se încadrează şi afacerea Mihăileanu. Cazul ALRO se pare că l-am uitat, dar cred că e unul din cele mai grave. Dar când preşedintele a pus o rezoluţie favorabilă pe un document de la Ministerul Transporturilor către un alt amic, domnul Bucşaru, valoarea la acea vreme era de vreo 800 de miliarde de lei vechi şi era în legătură cu devalizarea CFR Marfă de către un alt apropiat, domnul Nicolăescu. Precizez că până şi ministrul băsist de atunci, domnul Dobre, a refuzat iniţial să plătească acea sumă. Despre ultima afacere, cea de la Nana, ce să mai vorbim? Din punct de vedere moral, orice om politic important din lume pleca pentru ingineria de acolo. Nu vorbim din punctul de vedere al legalităţii. Dacă am uitat ceva din faptele importante ale lui Traian Băsescu, vă rog să mă iertaţi. Aşchia nu sare departe de trunchi. Mircea Băsescu nu se află acum la prima încurcătură cu justiţia. Să încercăm succint să ne aducem aminte. Cine vindea pui congelaţi pentru NATO în timp ce fratele său era şeful CSAT-ului? Cine a avut probleme cu explicarea felului în care a pus mâna pe terenurile de la IAS Eforie? Parcă tot Domnia Sa se plimba cu muniţia prin portul Constanţa şi era acuzat de presa străină că ar fi vândut material explozibil rezultat din delaborarea muniţiei unor grupuri teroriste nord africane. Din propriile mărturisiri ale celor doi vajnici marinari, primul, Traian Băsescu, a strâns până în 1989 1 milion de dolari. Mai modest, Mircea Băsescu s-a mulţumit cu 600 de mii de dolari. Eu era să fac puşcărie în vara lui '89 - dacă nu venea revoluţia - pentru 200 de dolari. M-am trezit şi ameninţat după 25 de ani de un alt membru important PMP într-o întâlnire la un post de televiziune. Domnul îmi spunea că ştie el cine sunt eu. În tot acest timp, justiţia din România şi-a făcut treaba. Doamna Kovesi a stabilit cu domnul Morar că preşedintele are imunitate totală. Se pare că şi fratele preşedintelui, până acum câteva zile. Altă doamnă care atunci când Traian Băsescu călca pe cap CSM-ul aplauda şi nu mai putea de slugărnicie în a-l aproba pe Traian Băsescu era Livia Stanciu, şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Legătura cu clanurile ţigăneşti e o practică veche în România. Românilor li se restricţiona dreptul la proprietate după '89 de către Ion Iliescu, dar ţiganilor li s-a restituit cu mare largheţe şi cu vârf şi îndesat aurul confiscat - chipurile - de autorităţile comuniste. Devalizarea ţării s-a făcut cu largul concurs al acestora şi cu asigurarea protecţiei. Este cazul Bercea Mondial. Ce nu puteau face gulerele albe, au făcut ţiganii. Cei mai mulţi bani au revenit, bineînţeles, gulerelor albe. Să fie clar, nu vorbesc despre întreaga etnie a ţiganilor! Putea clanul Băsescu să rateze o asemenea oportunitate? Nu! Şi n-a ratat-o! Nici politic, nici economic! Întorcându-mă la justiţie, vedem un vechi obicei românesc. Când stăpânul se schimbă, vedem cu alţi ochi realitatea. Dintr-odată nici Traian Băsescu n-ar mai avea imunitate totală. E bine să se pronunţe Curtea Constituţională. Nici familia nu mai are imunitate şi iată-l pe Mircea Băsescu arestat pentru 30 de zile! Să fie asta o urmare a semnării unui pact între Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta? Şi-o fi adus aminte doamna Kovesi că a fost numită cu acordul domnului Ponta sau poate ministrul justiţiei şi-a adus aminte că procurorii acţionează sub coordonarea domniei sale? Poate procurorul general al republicii să fi avut un rol pentru că şi DNA se află sub autoritatea domniei sale. Eu cred că un rol important l-a jucat şi SRI. Domnul Maior şi-a adus aminte că parcă şi el a fost membru PSD şi ar mai vrea să joace un rol în politica românească. Având în vedere că faptele din acest caz s-au petrecut în 2011, 2012, 2013, cine ştie, poate că l-au informat şi pe domnul Ponta. Ştim că domnul Ponta e un adversar implacabil al domnului Traian Băsescu. Toată campania electorală ne-a dovedit-o. Întrebarea care se pune în aceste zile este: când şi dacă a fost informat domnul Ponta? Limpezirea cazului are loc de abia în 2014. E o întrebare retorică, nu aştept răspuns, dar mă întreb dacă nu are loc o predare-primire a justiţiei sau e aceasta curajoasă, independentă şi acţionează singură aşa cum clamează şi presa şi mulţi oameni politici. Cât despre partea nereformată a justiţiei, mai avem de aşteptat până când ambasadele străine se vor transforma ele în instanţe de judecată sau, mai bine, vom aduce judecători străini, că tot e la modă acum managementul cu străini. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumim şi noi, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invităm la microfon pe domnul nostru coleg Aurelian Mihai, din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă politică, şi se pregăteşte domnul deputat Sorin-Avram Iacoban, din partea Grupului parlamentar al PSD. Te rog. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Mulţumesc. Stimaţi colegi, Vreau să aduc în atenţia dumneavoastră un caz deosebit de grav, petrecut în Franţa acum zece zile. Cu siguranţă dumneavoastră cunoaşteţi acest lucru, pentru că este vorba de românul agresat în nordul Franţei, român care a suferit şi încă mai suferă de pe urma unui caz de o barbarie exagerată. De ce s-a întâmplat acest lucru? S-a întâmplat acest lucru pentru că noi, cetăţenii români, nu suntem nici protejaţi aşa cum se cuvine de statul român şi nici statul român nu este interesat aşa cum ni s-ar cuveni. Spun acest lucru pentru că semnalele care vin din partea reprezentanţilor şi autorităţilor statului român în străinătate, în diaspora, sunt deosebit de slabe. Oricine aproape astăzi îşi permite orice asupra cetăţenilor români care se află departe de casă. O spun cu toată convingerea şi după cei 11 ani petrecuţi la Madrid şi după cei trei ani şi jumătate de emigraţie ilegală. Am fost emigranţi ilegali bună parte din ani, la începutul perioadei mele de emigrare. Ce s-a întâmplat cu acest român? Acest român a fost bătut cu bestialitate după ce mai mult de 12 persoane au presupus că dumnealui era infractor. Au presupus! Nu ştiau sigur! Nu are importanţă că era infractor sau nu, justiţia şi autorităţile din Franţa trebuiau să-şi facă datoria. Dacă într-adevăr acest român - pentru că este cetăţean român - crea probleme, atunci Poliţia franceză, Jandarmeria, trebuia să intervină, trebuia să ancheteze şi să ia măsurile care trebuiau să fie luate. Nu! S-au găsit cetăţeni - probabil francezi - s-au găsit mai mult de 12 persoane, cum spuneam, care să răpească practic acest tânăr şi să îi aplice o corecţie destul de severă, făcându-şi justiţie pe cont propriu. Cazul a reieşit în presă datorită brutalităţii excesive şi modului în care acest tânăr de 16 ani a fost găsit tot de un cetăţean francez în faţa garajului. Spuneam că nu are importanţă faptul că e infractor sau nu. Infractorii plătesc şi infractorii nu au naţionalitate. Dar faptul că era cetăţean român, că este cetăţean român, pe noi ne doare foarte mult. Până în momentul de faţă, statul român, cum spuneam, a emis semnale destul de slabe pentru a apărea cauza acestui român. Eu nu ştiu dacă astăzi a murit, dacă se află încă în comă - presa vorbeşte foarte puţin, iar Ambasada Română din Franţa nu prea transmite comunicate pe această ştire - însă vă spun că nu va fi nici ultimul din aceste cazuri pe care le vom întâlni în diaspora. La sfârşitul anului trecut, o româncă a fost ucisă la intrarea într-o suburbie din Paris. Chiar dacă era prostituată, aşa cum scria presa, era cetăţean român. Dacă aceşti oameni ajung în străinătate şi dacă părăsesc România nu este vina lor. Sistemul de aici, viaţa de aici, sărăcia îi forţează. Ar fi fost foarte bine ca ei să trăiască astăzi în România. O să monitorizăm în continuare acest caz şi vom vedea, într-adevăr, ce se va întâmpla, iar statul român poate că ar trebui să-şi pună problema ce se va întâmpla cu acest român dacă va muri, pentru că cineva va trebui să-i asigure cheltuielile de înmormântare şi de repatriere în ţară. De asemenea, aduc în atenţia dumneavoastră cazul altor doi români, din care unul a murit recent sâmbătă în Spania, în Lloret de Mar, înecându-se, un tânăr român de 30 de ani din Maramureş, din Vişeul de Sus, Brana Vasile Gabriel, cât şi a unui român care a murit în toamna trecută în Malaga, Georgian Daniel Pavel, şi al cărui corp încă nu se află repatriat. Pentru a-l scoate din morgă ne trebuie peste 20 de mii de euro, pentru că fiecare zi de şedere a corpului acolo înseamnă aproape 100 de euro cheltuieli. Cheltuieli care, mai mult sau mai puţin şi mai devreme sau mai târziu, vor fi suportate tot de statul român. Am să închei nu înainte de a vă spune că sâmbătă, în apropiere de Roma, la Latina, dacă veţi fi, colegii mei, prezenţi în Italia, vă invit la un eveniment de binefacere pentru adunare de fonduri pentru repatrierea acestor corpuri. Sunt 2500 de români care mor anual în diaspora, 2500 de corpuri care se află în morgile din statele străine, cel puţin din Europa. Statul român, până în prezent, nu face aproape nimic pentru a repatria aceste cadavre. Pe lângă cei 4 miliarde de euro pe care-i trimitem anual, banii pe care ar putea să-i aloce statul român pentru repatrierea acestor oameni care au murit şi care au făcut atât de bine României prin banii pe care i-au trimis, prin reprezentarea pozitivă de care are parte statul român din partea lor, banii, spuneam, ar reprezenta cât suma unei amenzi de trafic. 4 miliarde de euro trimitem anual acasă. Oare nu se găsesc bani pentru aceşti români să fie repatriaţi? Ştiu, costă câteva milioane de euro, dar eu cred că statul român ar trebui să-şi facă datoria şi să fie prezent mult mai mult decât în ideea de reprezentare. Să facă într-adevăr ceva. Iar Ministerul de Externe asta ar trebui să facă, să insiste asupra tuturor cazurilor care se întâmplă, aceste nefericite cazuri cu românii din străinătate. Ce pot să vă mai spun astăzi, pentru că şi sărbătorim Ziua iei internaţionale - Ziua internaţională a iei româneşti - transmit salutări colegilor şi românilor noşti din diaspora care astăzi organizează destul de multe evenimente în favoarea culturii şi imaginii României din străinătate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc şi eu. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Sorim-Avram Iacoban nu este. O să-l rog pe distinsul coleg Ninel Peia, din partea aceluiaşi grup, al Partidului Social Democrat, să ia cuvântul şi se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Udrişte, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Scrisoare deschisă Către Casa Regală a României, Regele Mihai I al românilor Către Patriarhia Română, Înalt Preasfinţitului Daniel Către Preşedinţia României, domnului preşedinte Către preşedintele Senatului Către Guvernul României, domnului prim-ministru Către preşedintele Camerei Deputaţilor În atenţia tuturor conducătorilor partidelor politice, parlamentare sau nu În atenţia tuturor europarlamentarilor români, a senatorilor şi deputaţilor României În atenţia liderilor societăţii civile, şefilor de ONG-uri, a elitei intelectuale româneşti, a vectorilor responsabili de pe întreg teritoriul ţării În atenţia organizaţiilor şi conducătorilor de asociaţii româneşti de pretutindeni Argument pentru construirea noului Regat al României Doamnelor, Domnilor, Prieteni români, Schimbările ce se petrec în străinătatea apropiată, evenimentele geostrategice ce pun la grea încercare actuala structură europeană şi proiecţia viitorului nostru naţional şi totodată european ne îndeamnă la o profundă reflecţie şi impun luarea unei decizii de mare importanţă pentru conturarea unei poziţii demne şi istorice a României în noul context mondial. Acum, poate mai mult ca oricând după ce Zidul Berlinului a devenit numai o tristă amintire, a sosit momentul să ne strângem laolaltă pentru a zidi temelia noii Românii, conştientă de importanţa sa europeană şi de rolul pe care istoria i l-a rezervat în această parte a lumii. Cred cu tărie că, în actualul peisaj autohton, nu există nicio forţă politică sinceră, niciun lider cu adevărat responsabil sau vector de opinie, bref, niciun cetăţean a cărui conştiinţă să nu fie legată de aspiraţii comune pentru prosperitate şi demnitate naţională, pentru aşezarea României pe locul care i se cuvine cu adevărat în comunitatea naţiunilor lumii. Iată de ce vin astăzi cu o chemare, cu un manifest al cărui scop este de a alcătui o treime indisolubilă, adică stabilitatea, bunăstarea şi reaşezarea României în poziţia pe care ţara o merită, noi o merităm, dar cel mai mult o merită cei ce ne vor urma şi care vor şti să preţuiască şi să valorifice ceea ce am avut curajul şi demnitatea să le lăsăm moştenire. Deşi cred că este inutil, pentru că mă adresez unor oameni care au urmărit şi urmăresc mişcările politice de pretutindeni, dar mai ales din Europa, vă voi aminti, totuşi, că de ani buni, poate de zeci de ani, instituţia prezidenţială din orice republică se confruntă cu acuze grele, de la corupţie, la trafic de influenţă. Evident, acestea se petrec pentru că un om poate fi preşedinte fie un timp limitat de lege, şi atunci tentaţiile sunt uriaşe, fie îşi transformă mandatul într-o dominaţie perpetuă, o tiranie ale cărei nenorociri le cunoaştem deja prea bine. Aceste situaţii sunt posibile pentru că niciun preşedinte nu îşi poate asuma, fizic, nişte obiective istorice care pot fi atinse după generaţii întregi de luptă, de dedicaţie absolută pentru atingerea acelor ţeluri. În schimb, o Casă Regală, o succesiune de suverani care să urmărească îndeplinirea unei promisiuni făcute în faţa Cerului şi a Neamului în urmă cu generaţii, poate şi are obligaţia de urmări săvârşirea acesteia pentru că acea promisiune este moştenită ca o datorie sfântă, odată cu Coroana şi cu divinul jurământ. Aşa am avut o ţară unită la Alba Iulia, aşa, la 1877, am reuşit să ne recăpătăm independenţa, aşa am redobândit Ardealul şi Basarabia. Un preşedinte, chiar şi cel mai bun dintre noi, va lupta pentru neam şi ţară un mandat, poate două, deci maximum zece ani, poate următorul şef de stat român nu va mai fi aşa dedicat. Un rege, însă, va purta drept cel mai de preţ lucru tocmai povara ţării o viaţă, apoi o va înmâna, în faţa lui Dumnezeu, urmaşului său, care, încă o viaţă îşi va închina sufletul şi mintea ţării sale. Nu este niciun secret, această coloană a infinitului este ceea ce susţine, printre valurile istoriei, o ţară, un neam. Iată de ce fac un apel către conştiinţa şi raţiunea domniilor voastre pentru a ne uni, ca niciodată, pentru a susţine revenirea României la statutul furat de tancurile ruseşti: să restaurăm, plini de speranţă, monarhia noastră. Vă cer să fim conştienţi de valoarea Casei Regale şi a unui Regat al României aşa cum merităm şi noi, şi copiii, şi nepoţii şi strănepoţii noştri. Dincolo de îndreptarea unei mârşăvii istorice, numai un răuvoitor sau un bolşevic fără Dumnezeu ar putea contesta cel mai benefic aport adus României vreodată. Ce aş mai putea să vă spun? Aţi constatat de mult că monarhia este sinonimă cu stabilitatea în orice ţară. Şi cu prosperitatea, cu demnitatea, cu imaginea unei societăţi orientate către popor, către propăşire şi construirea unui viitor cel puţin pe măsura unui trecut sclipitor. Avem şansa şi este de datoria noastră să o facem, să a reînnodăm istoria de la punctul de fractură impus de şenilele care înfigeau, sângeros, secera şi ciocanul în Estul Europei, şenile roşii care ne-au văduvit de şansa unei evoluţii fireşti, pe firul construit de jertfele grele ale neamului românesc. Am auzit voci care spun că partidele de stânga se tem de o asemenea istorică decizie. De ce? Monarhiile cu guverne de stânga au reuşit adevărate miracole sociale, şi Casele Regale au susţinut deciziile ce au adus prosperitate. Discuţii, dacă au existat, s-au referit, de obicei, numai la oportunitatea momentului, nu şi la valoarea deciziei. Aceasta pentru că, aşa cum spuneam, Casele Regale sunt responsabile, istoric şi divin, pentru sufletele şi vieţile supuşilor lor. A venit vremea să ne scuturăm de teama indusă veninos şi distructiv de ciuma bolşevică şi să ne împăcăm cu istoria pentru a îmbrăţişa devenirea pe care o merităm dintotdeauna, iar firul care poate reface această legătură se numeşte Casa Regală a României, coloana vertebrală a neamului românesc. Desigur, o asemenea decizie trebuie susţinută de paşi specifici. Bunăoară, Parlamentul ar trebui să se transforme în Adunare Constituantă, pentru o scurtă perioadă de timp, tocmai pentru a adopta Constituţia bazată pe aceea din 1923, desigur, cu îmbunătăţirile necesare. Acestea sunt însă detalii tehnice. Esenţa acestei scrisori deschise poate fi rezumată foarte uşor: Regatul României este o şansă istorică pentru stabilitate, bunăstare şi demnitate. Haideţi să nu o irosim şi să ne asumăm decizia care va aşeza ţara acolo unde merită. Să alungăm spectrul care ne va transforma în încă o generaţie pierdută pentru naţiune. Avem o şansă nepereche ca să câştigăm admiraţia urmaşilor noştri. Aşa să ne-ajute Dumnezeu! (Aplauze.) Deputat PSD - Ilfov, Ninel Peia. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnule deputat Nu v-am întrerupt, deşi aţi depăşit cu mult timpul alocat unei declaraţii politice, pentru că este o surpriză extraordinară. Sper că şi preşedintele dumneavoastră va lua act de conţinutul acesta extraordinar al declaraţiei politice. Bravo! |
||||
|
|
|
Îl invit acum pe domnul deputat Gheorghe Udrişte, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-şi susţină declaraţia şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Drăguşanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi parlamentari, Declaraţia mea politică de astăzi este determinată de haosul tot mai mare şi înfricoşător în ceea ce priveşte transportul în regim de taxi nu numai în Bucureşti, ci şi în alte localităţi din ţară. Am intitulat-o: "Cine are interes ca Legea taximetriei să nu fie promovată?" Ca multe alte iniţiative care au fost introduse şi ulterior uitate în Parlament, şi proiectul legislativ pentru modificarea Legii taximetriei îşi aşteaptă deznodământul de câţiva ani de zile. Este o iniţiativă care a stârnit pe bună dreptate controverse şi ample dezbateri între toţi cei direct vizaţi de modificările care se prefigurează. Proiectul legislativ se plimbă de la o comisie la alta şi nu se ia nicio decizie în sensul adoptării ei. Între timp, au mai apărut şi alte modificări şi amendamente la Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi de închiriere, dar la fel de bine au fost vânturate prin Parlament fără să ajungă pe ordinea de zi. Vă pun astăzi întrebarea - cine are interes ca legea taximetriei să nu fie promovată? Cine are interesul să fie amânat procesul de avizare şi adoptare a proiectului legislativ în Camera Deputaţilor? Cine are interes în haosul existent azi în Bucureşti şi alte localităţi din ţară în zona transportului public în regim de taxi? Cine garantează asupra siguranţei utilizatorilor, când în piaţă circulă autovehicule deteriorate şi murdare, fără verificări tehnice sau având conducători auto cu grave deficienţe de etică şi comportament, iar unii, ce-i drept, puţini la număr, cu deficienţe de sănătate? Fac un apel astăzi, în speranţa că vom redeschide discuţiile pe marginea acestei legi, pornind de la amplele dezbateri pe care le-au iniţiat taximetriştii. Protestele lor, inclusiv în faţa Palatului Parlamentului, ne obligă să luăm urgent o decizie în această privinţă. Sunt probleme a căror rezolvare nu mai permite amânări. În urma discuţiilor purtate cu taximetriştii din capitală, am înţeles că aceştia se simt prejudiciaţi în raport cu colegii din Ilfov, care primesc autorizaţii de operare permanentă inclusiv pe raza municipiului Bucureşti, deşi legea în vigoare este foarte clară din acest punct de vedere, iar, pe deasupra, cei din Ilfov obţin şi autorizaţia la costuri mult mai mici; sunt nemulţumiţi de tarifele practicate la nivel de capitală, care sunt prea mici şi nu acoperă toate cheltuielile pe care le suportă fiecare şofer de taximetru în parte; sunt contrariaţi de condiţiile impuse de firmele de taximetrie care nu asigură un beneficiu, în urma taxei foarte mari pe care o plătesc aceştia pentru colaborare. Nemulţumirile taximetriştilor nu sunt de ieri, de azi. Primăria Capitalei avea datoria să clarifice şi să vină în întâmpinarea cererilor taximetriştilor de pe raza municipiului Bucureşti. O instituţie publică nu poate permite concurenţa neloială, iar acest lucru a fost posibil prin emiterea unor hotărâri de consiliu anulate ulterior de Tribunalul Bucureşti. Şi revin astfel la aceeaşi nelămurire - cine are interesul ca modificările din Parlament, pe Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi de închiriere, să fie amânate de atâţia ani de zile? O piaţă corectă, fără intervenţia factorilor de decizie, ar permite "şoferilor de taxi să-şi desfăşoare activitatea în mod cinstit", a fost concluzia Consiliului Concurenţei, care a intrat în această dezbatere cu câteva observaţii foarte pertinente. Impunerea unui număr maxim de licenţe ar însemna limitarea accesului pe piaţa taximetriei a potenţialilor concurenţi. Dar, totodată, taxele pentru autorizaţiile de operare pe raza unui oraş trebuie să fie aceleaşi pentru toţi, în caz contrar competiţia pe piaţa taximetriei este serios afectată. Legiferarea unui tarif unic ar echivala cu consacrarea existenţei unor carteluri pe piaţa taximetriei şi acest lucru ar fi imposibil, dat fiind costurile diferite ale fiecărui operator privat. "Principala formă de concurenţă este cea prin preţ", ne-a transmis Consiliul Concurenţei, având în vedere că serviciile din domeniul taximetriei nu se desfăşoară în regim de monopol. Dar nimic nu împiedică ca legislaţia naţională să impună un tarif maxim sau unul recomandat, şi astfel şoferii şi companiile de taxi să-şi stabilească de comun acord preţul, în funcţie de costurile suportate de fiecare în parte. Cei de pe piaţa taximetriei trebuie să aibă posibilitatea să acţioneze conform exigenţelor impuse de piaţa în domeniu, fără să se lovească de reglementări legislative care nu ţin cont de cerinţele pieţei şi nu permit dezvoltarea corectă a acestui domeniu. Patronii sunt obligaţi să ţină cont de nevoile şoferilor de taximetre cu care colaborează, iar o piaţă corectă ar permite fiecărui taximetrist să decidă asupra propriului tarif. Dezbaterile sunt binevenite în comisiile de specialitate din Parlament şi fac apel astăzi pentru urgentarea procesului de adoptare a modificărilor pe Legea nr.38/2003, ţinând cont de recomandările taximetriştilor şi respectând principiile unei pieţe concurenţiale. Vă mulţumesc. Deputat de Bucureşti, Gheorghe Udrişte. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Vasile Drăguşanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, şi se pregăteşte doamna deputat Maria Grecea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Stimate coleg, trei minute aveţi la dispoziţie. |
|
||
|
|
Domnul Vasile-Cătălin Drăguşanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei de astăzi: "Legea traducătorilor şi interpreţilor" Fenomenul migraţiei pe teritoriul Uniunii Europene a condus la o creştere proporţională a numărului de relaţii de toate tipurile - comerciale, educaţionale, juridice sau personale - între oameni cu naţionalităţi diferite, culturi diferite şi care vorbesc, de asemenea, limbi diferite. Aceasta a dus la apariţia unei game variate de situaţii în care sunt necesare servicii de traducere şi de interpretariat. Cum de cele mai multe ori aceste situaţii au nevoie de aprobarea autorităţilor, a devenit comună cererea traducerilor autorizate, care să certifice faptele în cadrul unei proceduri judiciare sau al unei acţiuni în instanţă. Datorită apartenenţei la acelaşi domeniu de activitate, deseori se întâmplă ca cele două profesii, cea de interpret şi cea de traducător, să fie confundate, însă fiecare din aceste categorii reprezintă o profesie distinctă. În vederea eliminării unor confuzii şi a erorilor existente în reglementarea actuală din domeniu, printre care asimilarea greşită a profesiei de interpret cu cea de traducător, numeroşi traducători cu experienţă în materie cred că este nevoie de o lege care să corespundă nevoilor şi condiţiilor actuale ale acestui domeniu. Prin definiţie, traducătorul este persoana care asigură traducerea scrisă dintr-o limbă în alta limbă a unor documente, acte şi înscrisuri, iar interpretul este persoana care asigură comunicarea între două sau mai multe părţi ce vorbesc limbi diferite sau care, datorită unor dizabilităţi, utilizează limbaje nonverbale pentru a comunica. Diferenţa cea mai vizibilă este că interpretul redă cuvintele exprimate într-o limbă străină, în timp ce traducătorul interpretează textul în scris. Mai exact, interpretul este persoana care asigură comunicarea şi traduce cuvintele vorbitorului către o audienţă în timp real sau cu o pauză între comunicări, în timp ce traducătorul adaptează şi redă într-o altă limbă un text scris într-o limbă străină, în funcţie de solicitarea pe care a primit-o: realizează traduceri specializate (documente juridice, opere literare, documente bancare, medicale de afaceri, site-uri web, IT&C etc.). Un bun interpret poate să nu se priceapă şi la traducere, şi invers. În alte ţări, separarea între cele două este mult mai clară. Activitatea de traduceri şi interpretare se desfăşoară, în prezent, fără supravegherea şi controlul necesare, încercările de a înfiinţa structuri profesionale asociative nu au avut rezultatele corespunzătoare, iar faptul că notarii, prin Uniunea Naţională a Notarilor Publici, încearcă să reglementeze activitatea de traduceri nu dă rezultate, notarii neavând autoritatea şi competenţa necesare. În prezent, Legea nr.200/2004 şi Hotărârea Guvernului nr.1921/2004 nu menţionează profesia de traducător şi interpret aşa cum a fost ea introdusă la propunerea notarilor publici şi, mai mult, Legea nr.178/1997 privind traducătorii, modificată şi completată prin Legea nr.281/2004, vorbeşte doar de autorizarea şi plata acestora, fără a reglementa însă şi activitatea lor. Profesiile de traducător şi cea de interpret sunt de sine stătătoare, au norme distincte de exercitare, iar diferenţele majore dintre acestea fac incorect modul de autorizare în domeniul existent. În România autorizarea se obţine pe baza studiilor filologice universitare, fără a se ţine cont de necesitatea unor cunoştinţe juridice minime, mai ales în cazul interpretării şi traducerii de materie penală. Interpretul şi traducătorul judiciar sunt autorizaţi de Ministerul Justiţiei şi sunt folosiţi, după caz, pentru asigurarea serviciilor respective judiciare (acte judiciare, cercetare şi urmărire penală, expertiză judiciară, interogatoriu, proceduri în instanţa de judecată, activitate avocaţială şi de executare silită), extrajudiciare (activităţi ale organelor de justiţie şi procuratură, ale Consiliului Superior al Magistraturii, consultanţă avocaţială) şi activităţi de tip judiciar date de lege în competenţa notarilor publici (procedura succesorală). Traducerile care nu au caracter judiciar sau oficial (traduceri editoriale, documentare, traduceri cu caracter personal ş.a.) şi translaţiile de însoţire, neoficiale, se efectuează fie de traducători sau interpreţi autorizaţi, fie de alte persoane cunoscătoare de limbi străine, posesoare ale unei diplome de licenţă în filologie, specialitatea limbi străine, sau care posedă un certificat de traducător eliberat de o instituţie abilitată, pe baza normelor de drept comun. În ţări ca Franţa, Italia, Irlanda, Brazilia etc., unde se utilizează sistemul de traducere şi interpretare pe bază de autorizaţie, se are în vedere nivelul de pregătire al persoanelor care profesează în acest domeniu, disponibilitatea şi capacitatea lor de comunicare. Comisia Europeană a abordat problema asigurării unitare, la nivelul Uniunii Europene, a sistemelor de traducere şi interpretariat în materie penală, adoptând Directiva 2010/64 şi stabilind, prin aceasta, obligaţia statelor membre de a adopta măsuri viabile care să asigure furnizarea de servicii de interpretare şi traducere care să asigure corectitudinea în justiţie conform art.2 alin.(8) şi art. 3 alin.(9). Aşadar, pentru a putea asigura traduceri şi interpretări conforme şi absolut corecte în instanţele judecătoreşti sau în alte instituţii juridice, trebuie luate măsuri în privinţa calităţii serviciilor traducătorilor şi interpreţilor ale căror servicii sunt utilizate în justiţie, precum şi a pregătirii profesionale a persoanelor care se înscriu în aceste profesii. Anunţ că am depus la registratura Camerei Deputaţilor un proiect legislativ care să reglementeze cele semnalate în prezenta declaraţie politică. Vă mulţumesc. Deputat Cătălin Drăguşanu. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata maximă a unei declaraţii politice spuse de la microfonul Camerei este de trei minute. |
||||
|
|
|
O invit acum la microfon pe doamna deputat Maria Grecea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul deputat Vreme Valerian. Vă rog, stimată colegă. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colegi, Stimaţi colegi, Egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei, o problemă ridicată la nivel european, reprezintă o măsură inoportună în actualul context. Ridicarea pragului de pensionare la 65 de ani constituie o nouă povară pentru femeile din România, care se confruntă, de multe ori, şi cu problemele casnice. Având în vedere că femeia este, de cele mai multe ori, cea care prestează un volum considerabil de muncă în gospodărie, se pune şi problema lipsei randamentului necesar la locul de muncă. Astfel, argumentului egalităţii de şanse şi gen dintre femei şi bărbaţi îi poate fi opusă ideea responsabilităţilor casnice şi de ordin familial ce îi revin femeii. De asemenea, lipsa locurilor de muncă şi tendinţa antreprenorilor de a nu angaja persoane cu vârsta de peste 50 de ani sunt factori care îngreunează şi mai mult situaţia femeilor. Sunt profund dezamăgită de faptul că doamna ministru Rovana Plumb susţine egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor, aşa cum a declarat recent. Consider că ar trebui să se facă măcar o diferenţiere între femeile care au copii şi cele care nu au, deoarece creşterea şi educarea unui copil necesită multă atenţie şi preocupare din partea mamei, factori ce pot afecta activitatea profesională. O altă problemă este aceea a pensiilor care au un cuantum mai mic decât venitul minim garantat. Mă refer aici în special la drama celor care trăiesc doar din aşa-numitele pensii sociale minime garantate, redenumite indemnizaţii sociale pentru pensionari, datorită caracterului necontributiv. Actualul Guvern trebuie să îşi îndrepte atenţia şi către aceşti pensionari care trăiesc sub limita sărăciei, neputând fi vorba de subzistenţă. Un guvern care se pretinde a fi de stânga ignoră o problemă socială acută, generând totodată una morală, care ţine de respectul faţă de generaţiile care au adus un aport la dezvoltarea ţării. Nu putem să fim toţi egali, dar Guvernul trebuie să-şi îndrepte atenţia către acele categorii de oameni care, datorită contextului, şi aici pot da exemplu munca prestată în Cap-uri, nu beneficiază de venituri care să le poată asigura un trai decent şi demn. Este inadmisibil să vedem reportaje care prezintă persoane vârstnice cu venituri sub 400 de lei, care sunt dependente de sprijinul oferit de familie. Chiar dacă respectivele venituri au un caracter necontributiv, în temeiul art.47 din Constituţia României, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Rezolvarea acestor probleme trebuie să înceapă acum, şi nu în viitor. Dezvoltarea bazei de colectare prin integrarea în câmpul muncii a tinerilor şi a şomerilor proveniţi din grupuri vulnerabile ar reprezenta soluţii cu aplicare pe termen scurt şi mediu. În caz contrar, riscăm să ajungem în situaţia în care, în 20 de ani, statul să nu mai poată plăti pensiile. Este important să ştim dacă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale are vreo strategie pentru a asigura fiecărui vârstnic venitul minim garantat sau dacă există o strategie în ceea ce priveşte reorganizarea sistemului de acordare a indemnizaţiilor pentru pensionari. Domnule Victor-Viorel Ponta, doamnă Rovana Plumb, seniorii României aşteaptă respect şi soluţii din partea dumneavoastră. Vă mulţumesc. Deputat Grecea Maria. |
||||
|
|
Doamnă deputat, şi noi vă mulţumim pentru declaraţia prezentată. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Valerian Vreme, din partea grupului de deputaţi fără apartenenţă la un grup politic din Parlamentul României şi se pregăteşte doamna deputat Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Stimate coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule preşedinte. "O sesiune parlamentară aproape ratată", este numele declaraţiei mele politice de astăzi. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Bună dimineaţa. Vă spun bună dimineaţa la finalul celei mai ruşinoase sesiuni parlamentare din ultimii 25 de ani. O sesiune în care am fost condamnaţi să nu facem nimic, să nu luăm decizii, să nu dezbatem, să nu avem viziune şi iniţiative. O sesiune ratată, la finalul căreia mă întorc plin de ruşine la mine în colegiu, acolo unde cineva m-ar putea întreba ce am făcut pentru cei care mi-au dat votul, pentru cei pe care îi reprezint şi, în general, cam ce am făcut pentru ţară. Vă provoc la un moment de sinceritate, doamnelor şi domnilor parlamentari, indiferent de apartenenţa dumneavoastră politică. Într-o perioadă în care Guvernul ar fi trebuit să ne încarce la maximum agenda, în care ar fi trebuit să dezbatem strategii şi programe pentru exerciţiul bugetar multianual 2014-2020 al Uniunii Europene, în care ar fi trebuit să discutăm despre relansarea economică, despre politici fiscale sau sociale, în care rosturile ţării ar fi trebuit regândite, noi ne-am întâlnit cordial, ne-am zâmbit şi am aşteptat să mai treacă o săptămână. Consider că doar ipocriţii pot susţine că ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni în Parlamentul României stă sub semnul normalităţii. E anormal, e ruşinos şi e total ineficient. Singura preocupare a celor aflaţi acum la putere nu au fost programele sau strategiile de a dezvolta această ţară, de a moderniza statul român, de a reforma instituţiile sale. Şi-au dorit cu orice preţ la putere, dar nu au nimic de spus. Nu demonstrează nimic, dimpotrivă, dau dovadă de o lipsă crasă de viziune şi de preocupări serioase. Sunt incapabili să continue, măcar, ceea ce s-a început pentru reformarea societăţii româneşti. Interesul mărunt al actualilor guvernanţi s-a limitat la a-şi instala oamenii în posturile călduţe ale statului român, nu la reformarea statului. Banca Naţională a României, ASF şi altele asemenea au fost singurele ţinte ale unui guvern depăşit şi lipsit de consistenţă. Parlamentul, care reprezintă însă un punct de echilibru al democraţiei, a fost complet ignorat sau, de ce să n-o recunoaştem, este vina noastră că nu am fost suficient de vocali, că nu ne-am îndeplinit rolul şi menirea. Dragi colegi, N-am făcut mai nimic, n-am încercat să deturnăm lucrurile din mersul lor nefiresc, n-am încercat să impunem noi Guvernului o agendă, cât timp Guvernul s-a dovedit incapabil să îşi construiască una. Orice om responsabil şi sincer cu sine vede lucrurile la adevărata lor dimensiune. România pierde şi pierde pe mâna noastră. Oamenii se agaţă de promisiunile din campanie şi mai speră, încă o dată, probabil, că ceva bun se va întâmpla şi pentru ei. Îi amăgim în promisiuni, iar în realitate nu se întâmplă nimic. Oare chiar nu ne-am săturat de acest comportament? Oare n-ar trebui să ne fie ruşine pentru că nimic nu se mişcă în ţara asta, pentru că omenii o duc la fel de greu şi sunt lipsiţi de speranţe şi de orizont?! Dragi colegi, Avem în faţă o vacanţă. E o vacanţă nemeritată, după o sesiune parlamentară eşuată. Eu v-aş propune ca, pe parcursul acestei vacanţe, să medităm serios la rolul şi menirea noastră şi la faptul că, dacă Guvernul e incapabil să gândească pentru ţară, e de datoria noastră să punem o cărămidă la binele comun. Vă mulţumesc. Deputat Valerian Vreme, deputat Partidul Mişcarea Populară, Colegiul Uninominal nr. 6, Oneşti, Bacău. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu, domnule ministru. |
||||
|
|
|
Invit acum pe distinsa noastră colegă, deputat de Iaşi, Cristina Nichita şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Aveţi cuvântul, distinsă colegă. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Educaţia, încotro?". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Remarc, în ultima vreme, o preocupare tot mai intensă şi mai diversificată pentru domeniul educaţiei, preocupare dovedită de multitudinea de evenimente de profil organizate în ţară. Astfel, la Iaşi, între 20 şi 29 iunie, se desfăşoară a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei, manifestare culturală amplă, pluridisciplinară, menită să atragă atenţia asupra Iaşilor, oraş redevenit astfel Capitală culturală a României, după ce această frumoasă etichetă i-a fost decernată încă din secolul al XIX-lea. În opinia mea, toate manifestările dedicate educaţiei stau sub semnul preocupării noastre, a tuturor, în ceea ce priveşte conceptul de educaţie. La fel de preocupant mi se pare şi modul de propagare a educaţiei. Dacă stabilim că educaţia este formarea spiritului prin dezvoltarea aptitudinilor intelectuale şi fizice, precum şi a simţului moral, ajungem la concluzia că, de fapt, educaţia este transmiterea valorilor civilizaţiei. Lucrurile se mişcă în privinţa asumării conceptuale a fenomenului, dar nu putem să nu observăm că marele jucător în câmpul educaţional, şcoala românească, stagnează încremenită într-un proiect oarecum vetust. Şcoala românească se bazează încă pe "îndoparea" elevilor cu cunoştinţe. Şcolarii învaţă pe dinafară definiţii, rezumate şi comentarii pe care trebuie să le reproducă întocmai la teze şi la examene. Totodată, violenţa este din ce în ce mai prezentă în şcoli, acompaniată de atitudini licenţioase, de vocabular suburban şi de consum de droguri, alcool şi tutun. Desigur, nu vreau să spun că aceste aspecte dramatice sunt proprii şcolii româneşti, dar vreau să remarc faptul că ele există şi nu sunt prea eficient combătute. În acest context îngrijorător, şcoala noastră se mulţumeşte să premieze cu diplome şi certificate, urmărind, deci, sublinierea excelenţei, nu premierea normalităţii. Ce înseamnă normalitatea? Ar putea să însemne, de exemplu, rezultatul unei priviri atente şi nepărtinitoare asupra societăţii care este formată din majorităţi şi minorităţi, din oameni fără probleme aparente şi oameni cu dizabilităţi, din cetăţeni atletici, cetăţeni vulnerabili, familişti şi singuri pe lume, autohtoni şi străini. Toţi aceştia trebuie incluşi în procesul educaţional, absolut toţi. Şcoala românească este obligată să ţină pasul cu evoluţiile pe plan mondial, să devină o şcoală creativă, suplă, incluzivă, o şcoală a secolului al XXI-lea, care să creeze personalităţi, nu premianţi. Stimaţi colegi, În tot acest proces, problemele spinoase nu se află în terenul elevilor, care nu sunt decât subiecţii acţiunii educaţionale. Problemele le au familiile şi profesorii. Uneori, familia se mulţumeşte cu relativul "şapte ani de acasă" devenit îndoielnic şi aruncă astfel răspunderile pe seama corpului profesoral. La rândul lor, adesea, educatorii îşi reduc activitatea la transmiterea automată de cunoştinţe. Ei nu oferă modele comportamentale, nu cultivă talentele personale ale elevilor. Aşadar, mă întreb nu cine educă pe cine, ci, mai curând, cine educă şi cum? Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat PSD de Iaşi, Cristina Nichita. |
||||
|
|
Stimată colegă, vă mulţumesc şi eu pentru declaraţia prezentată. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, şi se pregăteşte doamna deputat Camelia Bogdănici, din partea Grupului parlamentar fără apartenenţă, deputat de Iaşi. Vă rog, domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi. "Efectele impozitului pe construcţii speciale asupra agriculturii", acesta este titlul pe care l-am dat acestei declaraţii politice. Investitorii străini solicită Guvernului României eliminarea impozitului pe construcţii speciale în forma actuală, deoarece va genera pierderi mari pentru companii, prin dublarea sau chiar triplarea impozitului pe profit plătit în anumite industrii, iar pe termen mediu şi lung ar putea duce la falimente şi concedieri. Impozitul pe construcţiile speciale, cunoscut sub denumirea de "taxa pe stâlp", a intrat în vigoare la începutul acestui an, iar în absenţa normelor metodologice a stârnit până acum numeroase interpretări şi controverse. Impozitul pe construcţiile speciale se calculează prin aplicarea a 1,5% la valoarea contabilă brută a tuturor construcţiilor existente în patrimoniu la data de 31 decembrie a anului anterior, pentru care nu se datorează impozit pe clădiri, conform OUG nr.103/2013. Consecinţele implementării impozitului pe construcţii în viziunea Consiliului Investitorilor Străini s-ar face simţite în următoarele domenii de activitate: reducerea investiţiilor, renunţarea la investiţii, comunicaţiile electronice, producţia de ţiţei şi gaze, energie şi utilităţi, finanţările din energie şi, nu în ultimul rând, agricultura. Întrucât agricultura reprezintă un motor de creştere al economiei care trebuie susţinut în continuare, ar fi oportună modificarea şi completarea OUG nr.103/2013, prin exceptarea de la plata impozitului a anumitor construcţii speciale precum: clădiri agrozootehnice, construcţii agricole uşoare, depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale, silozuri pentru furaje, silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, pătule pentru depozitarea porumbului, construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri, heleşteie, iazuri, sere, silozuri, terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole, solarii. Într-o declaraţie de presă, Daniel Constantin, ministrul agriculturii, a afirmat că se doreşte a se găsi o soluţie corectă în aplicarea acestei taxe, astfel încât fermierii să nu fie afectaţi. Astfel, fermierii primesc o nouă lovitură de la Guvernul Ponta prin introducerea taxei pe construcţii speciale, adică pe sere - indiferent că sunt din sticlă sau folie de plastic întinsă pe structură de lemn -depozite de îngrăşăminte, ferme de păsări, ferme de animale, heleşteie. Materia primă reprezintă cca 60-70% din preţul pâinii. Ca urmare a aplicării acestei noi taxe, costurile fermierilor vor creşte cu 15%, majorare care se va duce parţial şi în preţul materiei prime, adică a grâului. La această creştere a cheltuielilor se adaugă scumpirea carburanţilor determinată de schimbarea modului de calcul al accizelor, care va genera scumpiri în lanţ nu doar la pompă, ci şi la seminţe sau îngrăşăminte. Cum şi cei din morărit şi panificaţie vor plăti taxe pe silozurile în care se depozitează grâul cumpărat de la fermieri, ne aşteptăm la o creştere a preţului la pâine, care va anula efectele reducerii TVA la pâine cu 15%, astfel încât populaţia s-a bucurat prea puţin de ieftinirea produselor din panificaţie. În ultimii ani producătorii s-au împrumutat la bănci, cu dobânzi mari, au accesat fonduri europene. Fermierii au folosit în investiţiile făcute materiale scumpe, de calitate superioară. Având în vedere că valoarea de inventar a bunului supus impozitării se calculează ţinându-se cont de facturile plătite la achiziţia materialelor de construcţii, şi valoarea taxei va fi pe măsură. Mai mult decât atât, taxa pe construcţiile speciale îi va afecta mai ales pe cei care vor să investească în agricultură, în special tinerii. PDL s-a opus ferm introducerii acestor noi taxe aberante prin care Guvernul Ponta bagă şi mai adânc mâna în buzunarele românilor. De asemenea, şi taxa pe combustibil de 7 eurocenţi are o influenţă negativă deosebită asupra competitivităţii mediului de afaceri din România, prin creşterea costurilor aferente transportului. În acelaşi timp, se preconizează un impact inflaţionist, confirmat deja de modificarea în sus a ţintei de inflaţie de către BNR pentru anul 2014, impact care se va reflecta în creşterea preţurilor la toate bunurile de consum. În plus, este inacceptabilă introducerea taxei pe construcţii speciale, cu atât mai mult cu cât nu a fost realizat niciun studiu de impact, nu a fost consultat mediul de afaceri şi nu a existat o fundamentare minimă pentru a stabili baza de impozitare. Efectele negative puternice generate de implementarea taxei pe construcţiile speciale se vor reflecta asupra puterii de cumpărare a populaţiei, asupra consumului total, asupra mediului de afaceri şi competitivităţii sale, asupra inflaţiei şi chiar asupra încasărilor bugetare. Vă mulţumesc. Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea. |
||||
|
|
Mulţumesc, distinse coleg. |
||||
|
|
|
O invit la microfon pe doamna deputat de Iaşi, Camelia Bogdănici, din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă politică, şi se pregăteşte domnul deputat Ghera Slobodan din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Distinsă colegă, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Doamna Camelia-Margareta Bogdănici: Bună dimineaţa, stimate domnule preşedinte. Bună dimineaţa, dragi colegi. Astăzi este Ziua iei româneşti şi de aceea, pentru a cinsti această zi, am îmbrăcat o ie. Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Spitalul «Sf. Spiridon» Iaşi - performanţă şi excelenţă". Mă simt obligată să aduc câteva precizări despre spitalul în care m-am format ca medic, ca om şi politician, pentru că a fost subiectul unei declaraţii politice de săptămâna trecută. Precizez că am fost directorul medical al acestui spital timp de 6 ani şi că aş fi intervenit imediat, dacă acea declaraţie ar fi fost prezentată în plenul Camerei Deputaţilor, unde eu eram prezentă. Dar declaraţia a fost depusă în scris, iar eu am aflat din media ieşeană că un coleg, deputat de Cluj, se referă la spitalul din Iaşi. Constat încă o dată că unii dintre colegii deputaţi scriu declaraţii fără a se informa de la sursă. Şi eu primesc diverse cereri şi e-mailuri, dar prin natura meseriei mele de medic m-am obişnuit să verific cele spuse, fie de la colegii deputaţi, indiferent de partidul din care fac parte, care reprezintă acea zonă, fie direct de la sursă. Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi este cel mai mare spital din Iaşi care rezolvă cazurile de cea mai mare dificultate din toată zona Moldovei, fiind catalogat în noiembrie 2012, când încă eram director medical, ca spital de urgenţă, regional de urgenţă, cu nivel de competenţă B. A fost apreciat în septembrie 2013 pentru calitatea actului medical şi a serviciilor medicale, astfel încât în clasamentul realizat de Aspen România în colaborare cu Link Resourses a ocupat locul 4 pe ţară, după Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Militar Central Bucureşti şi Spitalul de Urgenţă Floreasca. A primit din partea Ministerului Sănătăţii, reprezentat de un ministru din acelaşi partid ca al colegului care critica spitalul, calificativul "foarte bine", atât pentru anul 2011, la care se făcea referire, cât şi pentru anul 2012. Este din iulie 2013 acreditat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, acel CONAS, şi are unii din cei mai buni indicatori medicali de calitate. Performanţă şi excelenţă sunt cuvintele care caracterizează munca depusă de întreg colectivul acestui spital. Sunt mândră că sunt medic al acestui spital! Chiar dacă în declaraţiile politice putem spune uneori şi "lucruri trăsnite", propun să punem la sfârşitul declaraţiilor noastre politice şi bibliografia sau sursa. Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Camelia Bogdănici. |
||||
|
|
Mulţumesc foarte mult, doamna deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul Ghera Giureci-Slobodan, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, şi se pregăteşte distinsa noastră colegă Ana Birchall, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Giureci-Slobodan Ghera: Mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Distinşi colegi şi distinse colege, În calitate de deputat ales din partea Uniunii Croaţilor din Parlamentul României, permiteţi-mi să mă adresez de la această tribună a Parlamentului României cu câteva cuvinte cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Croaţia, care mâine, pe 25 iunie, îşi serbează a 23-a aniversare ca stat independent, liber şi democratic. Mai mult decât atât, în curând, pe 1 iulie 2014, se împlineşte, iată, un an de la aderarea Croaţiei în Uniunea Europeană ca al 28-lea stat membru al marii familii din care şi România este parte. Cunoscut este şi faptul că limba croată este cea de-a 24-a limbă oficială a Uniunii Europene, iar atât cetăţenii croaţi, cât şi cetăţenii români de naţionalitate croată se bucură de acest fapt. Poate că după un an de la aderarea Croaţiei mai mulţi analişti şi specialişti din diferite domenii privesc din diferite unghiuri de vedere referitor la situaţia şi evoluţia economico-financiară şi politică a acestui stat. Pot spune doar atât, mai ales fiind şi preşedintele Grupului de prietenie cu Republica Croaţia, că relaţiile bilaterale dintre România şi Croaţia, ţări membre ale Uniunii Europene, sunt la un nivel foarte bun, ceea ce nu lasă impresia că în viitor nu există posibilitatea de o şi mai bună colaborare. Sunt multe domenii în care se poate colabora, se pot învăţa multe lucruri bazate pe schimburi de reciprocitate şi se pot dezvolta diferite proiecte comune pe diverse strategii naţionale existe. Croaţia, o ţară micuţă, dar într-adevăr foarte frumoasă, o oază a naturii şi a turismului, aş spune, precum şi a multor altor lucruri, denumită şi "ţara a 1001 de insule", este un bun potenţial partener de încredere şi colaborare pe viitor pentru România. Ca parlamentar român, doresc pe această cale şi cu această ocazie să transmit un mesaj de felicitare şi să-i salut pe toţi etnicii croaţi din România, cetăţeni români aparţinând minorităţii naţionale a Croaţiei, ca şi pe toţi croaţii din Croaţia şi din întreaga lume, cu ocazia Zilei Naţionale a Croaţiei. Şi tot cu acest prilej doresc să transmit şi multe gânduri bune, mai ales în zonele din Croaţia unde au fost mari inundaţii şi calamităţi naturale. În final, aş încheia această declaraţie politică spunând că minoritatea croată din România este recunoscătoare statului român, bucurându-se de multe drepturi şi sprijinul acordat de acesta, România fiind un exemplu şi lider de urmat în acest sens pentru întreaga Europă. Bravo România şi încă o dată sincere felicitări Croaţiei cu prilejul Zilei Naţionale! Vă mulţumesc. Ghera Giureci-Slobodan, deputat al Uniunii Croaţilor din România. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. Daţi-mi voie să mă alătur şi eu urărilor şi felicitărilor aduse poporului croat, prietenilor noştri şi la mulţi ani cu ocazia zilei lor de astăzi! |
||||
|
|
|
O invit acum la microfon pe distinsa noastră Ana Birchall, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi-l rog să se pregătească pe domnul Dan Coriolan Simedru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Stimată colegă, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
"România urmează un nou model progresist de creştere şi de creare de noi locuri de muncă, cu obiectivul de a ajuta şi consolida clasa de mijloc din România, în totală antiteză cu austeritatea promovată de guvernele de dreapta" Stimate colege, Stimaţi colegi, Mesajele puternice antiausteritate pe care le-am promovat înainte de a ajunge la guvernare, dar şi în ultimii doi ani în care responsabilitatea guvernării ne aparţine, s-au dovedit a fi corecte fiind recunoscute inclusiv de organismele internaţionale. Declaraţia politică de astăzi porneşte de la recunoaşterea de către Organizaţia Internaţională a Muncii a unui adevăr pe care noi, reprezentanţii partidelor de guvernământ, îl spunem încă din 2010: măsurile de austeritate nu au fost şi nu sunt o soluţie pentru relansarea economică. Măsurile de austeritate s-au dovedit a fi un mijloc de sărăcire graduală a populaţiei, măsuri care au adus efecte negative asupra economiei atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. În raportul World Social Protection întocmit de Organizaţia Internaţională a Muncii, România ocupă un loc aparte şi, din păcate, nu este unul pozitiv. Ţara noastră este dată ca exemplu negativ, alături de alţi parteneri din Uniunea Europeană, care au introdus în perioada 2009-2012 măsuri de austeritate sub pretextul fals că ar oferi stabilitate economico-financiară. În schimb, diminuarea pensiilor prin impozitare, tăierea salariilor pentru multe categorii socio-profesionale, reducerea graduală a ajutoarelor sociale sau a fondurilor pentru sănătate au transferat costurile crizei asupra populaţiei. Şi acest lucru s-a întâmplat în mai multe state din Uniunea Europeană care au acţionat similar cu Guvernul Boc din 2010. Sunt curioasă ce vor mai spune acum colegele şi colegii de la PDL, ce scuze vor mai găsi pentru măsurile de austeritate pe care le-am promovat şi care, în realitate, nu au făcut altceva decât să împovăreze şi să sărăcească milioane de români! Sunt curioasă ce explicaţii dau vasluienilor din colegiul meu aceşti reprezentanţi ai unui Guvern care nu au manifestat nicio grijă faţă de români. Modelul progresist de promovare şi aplicare a politicilor publice în interesul populaţiei este singura soluţie pe care România o are la dispoziţie postausteritate. Economia îşi revine, pentru prima oară în ultimii ani. România ajunge să crească mai mult decât orice alt stat din Uniunea Europeană pe primul trimestru al anului 2014. Guvernul Ponta a înţeles rapid nevoile economiei şi a început să aplice cu succes un model de creştere economică progresist, care continuă să aducă beneficii reale pentru români. Avem nevoie în continuare de măsuri progresiste şi de strategii guvernamentale care să plaseze România în avangarda economică şi politică a Uniunii Europene. O sursă importantă pentru astfel de politici publice este şi Forumul Progresist Social-Democrat. PSD a înfiinţat această structură, pe care am plăcerea să o conduc, cu scopul precis de a aduna în jurul său organizaţii progresiste internaţionale, personalităţi politice cu experienţă şi experţi în domenii cheie ale guvernării. Îndrăznim să gândim pentru viitor şi să concepem în interiorul Forumului Progresist Social-Democrat acele idei care vor asigura un sistem corect în România, un stat social şi puternic, cu o clasă de mijloc bine conturată, care poate susţine măsurile de care categoriile sociale vulnerabile afectate de criză au nevoie. Lansarea Forumului Progresist Social-Democrat a fost foarte bine primită de către ONG-urile partenere din Europa şi din Statele Unite ale Americii. Mai mult, prin prezenţa sa la Bucureşti, Lordul Peter Mandelson, preşedintele onorific al unui ONG din Marea Britanie, şi anume Policy Network, a susţinut demersurile noastre de promovare a politicilor economice progresiste şi în România. Îl citez pe Lordul Mandelson, care a spus de curând în Bucureşti: "Îmi doresc să avem creştere economică şi oportunităţi pentru fiecare ţară europeană. Asta promovăm noi aici, asta ar trebui să promoveze Europa şi de aceea avem nevoie de lideri care sunt pregătiţi să promoveze direcţia pozitivă. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune mai bună, să aibă un set de instituţii mai responsabile, cu priorităţi mai clare şi cu o agendă care să răspundă nevoilor cetăţenilor" acesta este mesajul cu care Lordul Peter Mandelson a venit în faţa noastră şi subscriu întru totul la acest mesaj. Cred că România se află pe drumul cel bun, dar România trebuie să continue să se dezvolte aplicând măsuri de creştere economică sustenabilă, cum este reducerea CAS-ului, cum sunt facilităţile fiscale pentru angajatorii care creează locuri noi de muncă, în special pentru tineri, cum este asigurarea unui TVA redus pentru produsele şi serviciile de bază din ţară şi cum sunt multe alte măsuri care asigură consolidarea noastră ca un stat social puternic într-o Europă socială unită. Austeritatea şi-a demonstrat limitele. Acum a venit timpul să învăţăm din greşelile trecutului pentru a nu repeta istoria ruşinoasă a perioadei 2010-2012, o perioadă în care românii din cele mai vulnerabile categorii sociale au fost împovăraţi cu toate greutăţile crizei, în timp ce clientela politică se îmbogăţea. România trebuie să îşi schimbe ADN-ul economico-social, promovând politici economico-fiscale care să întărească clasa de mijloc, acţionând în acelaşi timp pentru ajutorarea şi protejarea categoriilor sociale vulnerabile. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ne aflăm la finalul unui lung şir de ani în care conflictul a fost semnul sub care întreaga societate a stagnat. Datorită unui model politic proliferat cu succes de susţinătorii preşedintelui Băsescu, clasa politică abundă în agresivitate, societatea este divizată din cauza unor false probleme, în timp ce soluţiile în jurul cărora ar trebui să ne unim ne scapă de multe ori printre degete. Avem nevoie să scăpăm de dictatura nonvalorilor, care se perpetuează din păcate în societatea românească şi soluţia pentru ca acest lucru să se întâmple nu poate fi decât un proiect de ţară, construit în jurul unor valori progresiste, un proiect care să creeze majorităţi politice stabile, un proiect care să fie în totală antiteză cu tot ceea ce s-a întâmplat în România regimului Băsescu-Boc. Dacă în ultimii 10 ani proiectul politic promovat în România s-a format în jurul dezbinării şi discordiei, pentru următorii 10 ani România trebuie să redevină un stat social puternic, cu o reputaţie excelentă atât în Europa, cât şi peste Ocean. Este vorba, stimate colege şi stimaţi colegi, de un proiect la care trebuie să adere întreaga clasă politică. Depinde numai de noi să reuşim să ne unim forţele pentru a aduce România la un nivel constant de stabilitate politică, economică şi socială, la un nivel de creştere sustenabilă care să asigure, pentru toţi cetăţenii României, un viitor sigur aici, la noi acasă. Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat Colegiul nr. 5 Vaslui. |
||||
|
|
Şi noi vă mulţumim, doamnă Birchall, deputat de Vaslui. Aveţi grijă cu curiozitatea, că uneori prea multă strică. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe distinsul nostru coleg Dan Simedru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul deputat Ion Bălan, din partea Grupului parlamentar al puterii, PSD. Vă rog, domnule coleg. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică de astăzi este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educaţiei naţionale. Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi parlamentari, Prin intervenţia mea de astăzi, de la tribuna Parlamentului, doresc să solicit în baza Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială demiterea domnului Remus Pricopie, ministrul educaţiei naţionale, care prin prestaţia sa în fruntea acestei instituţii şi prin modul în care înţelege relaţia cu forul legislativ suprem, a încălcat în mod repetat alin.(3) al art.3 din legea menţionată. Încălcarea acestui articol, potrivit căruia "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi ori de senatori, în temeiul art.112 alin.(1) din Constituţia României, republicată, în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului", atrage răspunderea politică a celui în culpă, în cazul de faţă, domnul ministru Remus Pricopie. În urmă cu aproape patru luni, mai precis în data de 26 februarie 2014, i-am adresat domnului ministru o întrebare parlamentară la care nici până în ziua de azi nu am primit răspuns. Având în vedere faptul că termenul legal de răspuns de 15 zile, prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaţilor, la art.172, a expirat demult, având în vedere că mai este doar o săptămână şi se încheie această sesiune parlamentară, iar domnul ministru sfidează în continuare un demers parlamentar al unui deputat, consider că demisia de onoare sau demiterea sa de către premierul Victor Ponta reprezintă un semn de normalitate şi de respect al legilor într-un stat de drept. Norma constituţională prevede foarte clar că Executivul se află sub controlul Legislativului, de aici decurgând o serie de drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi. Una dintre aceste obligaţii a fost încălcată de către domnul ministru Remus Pricopie care a nesocotit-o, tratând cu indiferenţă demersul unui parlamentar. De aceea, îi solicit domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, fost procuror, obişnuit cu aplicarea legii, să o aplice şi în această situaţie şi să ia măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate a unuia dintre membrii cabinetului său. Probabil cazul Remus Pricopie nu este singular şi cred că mulţi dintre colegii mei s-au confruntat cu astfel de situaţii. Cred că este de datoria noastră, ca parlamentari, să reacţionăm în astfel de cazuri şi să cerem respectarea legii. Pentru că problemele pe care le ridicăm noi în întrebările şi interpelările adresate miniştrilor, de cele mai multe ori, provin din viaţa reală a oamenilor pe care îi reprezentăm aici, în Parlament. Sfidarea noastră înseamnă, până la urmă, sfidarea cetăţenilor, iar răspunsul pe care îl solicităm este răspunsul la o problemă sau la o întrebare legitimă a unuia dintre milioanele de români în slujba căruia se află şi domnul ministru Remus Pricopie. În România, dimensiunea funcţiei de control parlamentar asupra Executivului nu este una exagerată în raport cu ceea ce se întâmplă în alte democraţii consolidate şi, cu toate acestea, este aruncată în derizoriu şi călcată în picioare de unul dintre membrii Guvernului Ponta 3. Dacă domnul ministru Remus Pricopie ar fi fost ministru în Guvernul Marii Britanii, ar fi trebuit să răspundă la întrebările parlamentarilor de luni până joi, după dezbaterea celorlalte probleme aflate pe ordinea de zi. Acest sistem demonstrează importanţa care se acordă în Marea Britanie acestui instrument de control parlamentar. Poate ar trebui să învăţăm din experienţele altor state europene, cu democraţii consolidate şi să implementăm practici care să contribuie la creşterea prestigiului Parlamentului, responsabilizând totodată membrii Guvernului şi să instituim prin regulamentele de funcţionare ale celor două Camere "ora ministerială" şi "zilele opoziţiei". Domnul ministru Remus Pricopie trebuie să răspundă politic pentru gestul său, deoarece controlul parlamentar asupra activităţii Executivului nu este un moft, ci este o realitate constituţională. De aceea, ministrul educaţiei naţionale, domnul Remus Pricopie, trebuie să părăsească această demnitate publică pe care nu a onorat-o aşa cum se cuvine. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnule deputat, vă mulţumim şi noi. Sper ca domnul ministru să audă declaraţia şi poate să se şi conformeze. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ion Bălan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte domnul deputat Cătălin Tiuch, din partea aceluiaşi grup parlamentar. Stimate coleg, aveţi trei minute. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "Ziua suveranităţii Republicii Moldova". Data de 23 iunie 1990 are o însemnătate deosebită pentru Republica Moldova, fiind ziua în care s-a adoptat Declaraţia de suveranitate. Declaraţia de suveranitate a Republicii Moldova prevede caracterul unitar şi indivizibil al statului. Documentul a servit drept model pentru elaborarea Declaraţiei de independenţă a ţării şi pentru Constituţia Republicii Moldova. De altfel, întregul context geopolitic a contat în demersurile Republicii Moldova şi a influenţat dezvoltarea ulterioară a acestei ţări ca stat independent. Însă reformele, modernizarea, schimbarea principiilor, a politicilor publice, toate au intrat în sarcina cetăţenilor moldoveni şi a celor pe care aceştia i-au ales în funcţii de decizie. Momentul declarării suveranităţii era o condiţie principală în definirea statalităţii Moldovei, care ulterior a fost pusă în faţa unor cerinţe imperative de a întreprinde într-un mod radical reformări în sistemul nou creat, în scopul de a construi un stat democratic, un stat care creşte astăzi pe un model european. Rolul marcant al Legislativului moldovenesc în adoptarea acestei declaraţii mă determină să aduc acest subiect în Parlamentul României, amintind legăturile excelente dintre cele două instituţii şi mai ales aportul însemnat pe care îl aduce România în parcursul Moldovei ca stat independent. Este motivul pentru care mă bucură ocazia pe care o am să vorbesc despre Republica Moldova şi despre istoria acestei ţări, care se scrie, iată, sub ochii noştri. Cu ocazia aniversării acestui eveniment permiteţi-mi să adresez sincere felicitări tuturor celor care contribuie la consolidarea şi dezvoltarea stabilităţii Republicii Moldova. Este necesar ca acest drum să fie continuat şi eforturile să fie intensificate, iar conducerea Republicii Moldova înţelege aceste condiţii esenţiale pentru stat, pentru cetăţeni, pentru identitatea naţională şi pentru tot ceea ce reprezintă Moldova, în general. Vă mulţumesc. Ion Bălan, Colegiul nr.4 Tulcea. |
||||
|
|
Da. Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Cătălin Tiuch, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc mult, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi şi stimate colege, Declaraţia mea politică se referă la "Dezvoltarea infrastructurii de transport în judeţul Timiş". Dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport este un deziderat ce se proiectează ca o necesitate naţională şi nu se opreşte la limita unui judeţ sau a unei regiuni. De cele mai multe ori, planuri coerente de dezvoltare, care ar conduce la multiple avantaje pentru zone întregi, nu ajung să se materializeze din ambiţii politice greu de înţeles. De aceea, nu e suficient să avem proiecte pe hârtie, ci trebuie să avem şi determinarea şi voinţa necesară pentru a le pune în practică. La nivelul judeţului Timiş ar fi câteva care ar merita un plus de atenţie din partea tuturor factorilor de decizie. Astăzi mă voi opri asupra unuia dintre proiectele care a dat naştere la discuţii aprinse în mediul politic local, dar care, odată implementat, ar duce la creşterea atractivităţii zonei pentru investitori şi ar constitui un element cheie pentru activităţile economice din judeţ, şi anume, Centrul Intermodal de Transport Marfă. Ei, bine, lipsa de interes pentru dezvoltarea României, în general, s-a văzut şi în rata extrem de mică de absorbţie a fondurilor europene, dar şi în faptul că acest proiect al centrului intermodal, proiect pe care şi-l doreşte Timişul şi l-a cerut de foarte mult timp, a fost blocat până acum în timpul guvernărilor anterioare. Este cunoscut că asemenea proiecte de anvergură nu pot fi realizate decât apelând la o finanţare europeană. Din partea Ministerului Transporturilor acum avem veşti de natură a ne da speranţe pentru demararea proiectului, domnul ministru Şova susţinând în timpul unei vizite în judeţul Timiş că proiectul are finanţare asigurată începând cu anul 2015, fiind deja finalizate: studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi indicatorii tehnico - economici. Aşadar, proiectul nu este blocat, cum s-au grăbit să afirme cei care nu au făcut nimic concret în susţinerea lui, atunci când ar fi trebuit să o facă. Vreau să evidenţiez că existenţa unui astfel de centru regional în Timiş ar conduce la reducerea timpilor şi a cheltuielilor de transport şi ar facilita accesul direct la căile de comunicaţie rutiere, feroviare şi aeriene din zonă, cu posibilitatea de conectare inclusiv la cele de navigare. În plus, dezvoltarea acestui centru intermodal ar avea drept consecinţă pozitivă creşterea competitivităţii judeţului Timiş în raport cu alte regiuni ale Uniunii Europene, prin racordarea reţelei regionale de transport la reţeaua naţională şi mai departe, la cea europeană. Sper că în cel mai scurt timp vor fi rezolvate aceste aspecte şi va cădea în sarcina autorităţilor locale ca acest proiect de 22 milioane de euro să treacă, în sfârşit, într-o nouă fază. O autostradă nu leagă doar centre economice şi aglomerări urbane dintr-un regiune, precum Timişoara de Deva sau Lugoj de Craiova, ci reprezintă o modalitate de a racorda România la vasta reţea rutieră din Europa, aşa cum un centru intermodal de transport marfă nu se reduce doar la o simplă localizare geografică, ci va asigura conexiunile cu principalele culoare de circulaţie. În termeni mai simpli, toate acestea se traduc prin investiţii, locuri de muncă, dezvoltare locală şi, în general, un trai mai bun. De asemenea, doresc să subliniez că pentru mine, ca unul din reprezentanţii în Parlamentul României ai cetăţenilor din Timiş, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii locale de transport reprezintă motivaţia acţiunilor pe care le-am întreprins şi nu a reprezentat doar o temă de campanie electorală. Consider că judeţul Timiş, ca judeţ aflat la graniţa de vest a ţării şi care în timp a devenit cel mai atractiv pentru proiecte pentru mediul economic al României, are în continuare nevoie de proiecte de infrastructură de anvergură, care să atragă investiţii străine şi să ofere noi perspective de cooperare regională. Cătălin Tiuch, deputat PSD, Colegiul nr.6 Timiş. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ovidiu Alexandru Raeţchi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Domnul Ovidiu Alexandru Raeţchi: Mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte scurt. Pe 28 iunie, în curând, comemorăm răpirea Basarabiei şi a unei părţi din Bucovina în anul 1940. Cred că este corect să spunem de aici, de la tribuna Parlamentului, scurt, că România va face tot ceea ce-i stă în putere pentru a anula efectele acestui eveniment tragic. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi noi vă mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Daţi-mi voie să-mi susţin şi eu propria mea declaraţie politică. Vă mulţumesc. (Coboară la tribună.) Doamnelor şi domnilor colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Independenţa justiţiei". Justiţia nu este un subiect ca oricare altul, nu este doar un punct pe ordinea de zi a politicienilor şi nici o ştire de presă care trezeşte un interes mai mare sau mai mic. Justiţia este un subiect ce ţine de ordinea constituţională dintr-un stat, un subiect care angajează concepţia noastră despre stat şi democraţie. Justiţia a fost multă vreme în România, după Revoluţia din 1989, un subiect delicat, controversat şi care ne-a adus multe critici din partea organismelor internaţionale, dar, în ultimii ani, oricine a putut vedea că lucrurile merg spre bine, că putem vorbi în sfârşit de o justiţie independentă, care lucrează în interesul adevărului şi al dreptăţii şi care judecă în numele poporului român. După o perioadă extrem de tulbure, s-a reuşit să se găsească o cale pentru o reformă profundă a sistemului judiciar, iar încrederea oamenilor în justiţie a început să se regăsească. Am văzut în ultima vreme, prin toate acţiunile din justiţie, că principiul constituţional "nimeni nu este mai presus de lege" este tot mai mult respectat. Acest lucru nu poate fi decât îmbucurător, în ciuda dificultăţilor cu care încă se mai confruntă sistemul de justiţie. În calitatea mea de om politic, mereu am susţinut modernizarea justiţiei şi independenţa sa, dar şi ca om a cărui formare profesională este în acest domeniu, am dorit mereu o justiţie demnă, corectă şi onestă, care să respecte cetăţenii acestei ţări, statul român şi să aplice corect legea. Problemele cu justiţia ale oamenilor politici sau ale apropiaţilor lor devin, firesc, un subiect de presă, dar şi un prilej pentru adversarii politici şi pentru mass-media ostilă de a coborî extrem de mult nivelul dezbaterilor. Minciunile, atacurile şi calomniile nu au nicio valoare atunci când justiţia este corectă şi demonstrează contrariul. Preţul moral, dar nu numai, care se plăteşte pentru ele este unul mare şi desigur nemeritat. Discreditarea nu are ca ţintă doar o persoană sau alta, răfuielile şi duşmăniile personale în politică nu duc la nimic bun în general, dar atunci când lovesc în credibilitatea justiţiei, când pun sub semnul întrebării independenţa acesteia, pericolul este foarte mare şi deloc de neglijat. Ivirea unui nou prilej de a-l ataca pe preşedintele ţării, de a-i cere demisia din funcţie pentru problemele cu care se confruntă fratele acestuia i-a entuziasmat pe adversarii preşedintelui într-atât încât nu au mai stat să judece că nimeni nu este în ţara asta responsabil pentru faptele altei persoane, oricât de apropiată sau îndepărtată ţi-ar fi persoana respectivă, că fiecare răspundem pentru faptele noastre în faţa justiţiei şi chiar a justiţiei divine, fără să fie nevoie de un cor care să clameze vinovăţia înainte ca justiţia să se pronunţe. Preşedintele ţării a dat dovadă mereu că înţelege importanţa funcţiei pe care o ocupă, că respectă această funcţie şi nu s-a abătut de la o conduită morală în toţi aceşti ani, indiferent de campaniile murdare care i-au fost destinate. Demnitatea şi morala în politică pot părea un lucru ciudat şi uneori singular, dar un bărbat de stat va pune mai presus de orice demnitatea sa politică, respectul faţă de funcţie şi faţă de cetăţenii care i-au oferit-o, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la interesele sale personale. Ultimii 10 ani au fost ani grei pentru modernizarea justiţiei din România şi, în sfârşit, s-a ajuns la un nivel la care lucrurile merg spre bine. Justiţia din România îşi face treaba, conştiincioasă, independentă, fără să ţină cont de funcţiile, numele sau legăturile de prietenie şi de rudenie ale celor acuzaţi. Nu contează că ei au nume de ministru sau de parlamentar, sau legături de prietenie cu un prim-ministru sau de sânge cu un preşedinte. Justiţia română face ceea ce trebuie, indiferent de persoana vizată. Isteria mediatică nu are nicio legătură cu procesul de justiţie. Dacă justiţia mai întâi cercetează şi apoi, după o analiză riguroasă, după o serie de probe, este în măsură să dea un verdict, sunt unii care, din diverse considerente, se grăbesc să dea verdicte înainte de orice analiză a probelor, care iscă scântei fără ca măcar să existe foc, care creditează, în funcţie de cum le serveşte scopurilor, declaraţiile oricui, indiferent de calităţile morale şi umane, de cazier. Justiţia română nu poate fi pusă la îndoială doar pentru că un infractor condamnat penal strigă dintr-o dubă acuzaţii la adresa instituţiilor statului, iar un post de televiziune al unui cetăţean acuzat el însuşi de corupţie ameninţă cu dezvăluiri bazate pe dovezile aceluiaşi infractor. Justiţia şi instituţiile statului român trebuie respectate şi apărate pentru că, în ultimă instanţă, asta înseamnă a ne apăra dreptul la demnitate, democraţie şi libertate. Faptul că preşedintele ţării a ales consolidarea justiţiei şi nu nevoia de a-şi apăra fratele demonstrează că încă mai există demnitate în politică, că atât democraţia cât şi justiţia au început şi continuă să funcţioneze. O democraţie reală nu poate să se teamă de o justiţie cu adevărat independentă. Este o chestiune ce ţine de egalitatea cetăţenilor în faţa legii, dar şi de echilibrul puterilor. Am încredere că justiţia este cu adevărat independentă de toate presiunile şi dosarele sensibile, de orice înscenare şi de influenţele media. Aceasta este principala condiţie pentru ca justiţia să regăsească încrederea tuturor cetăţenilor şi să consolideze un stat care să domine interesele de grup, în loc să fie dominat de ele, un stat care să facă ca legea să fie respectată de toată lumea şi care să nu lase niciun act de delincvenţă nepedepsit, oricât de mic ar fi acesta. Şi niciun moment nu trebuie să uităm că justiţia se face în numele poporului şi nu contra lui. Reabilitarea şi consolidarea autorităţii legii trebuie să fie o prioritate, iar reforma justiţiei trebuie să continue. Mai multă independenţă, mai multă responsabilitate, mai multă libertate, mai multă încredere, mai mult respect, sunt cerinţe care conduc inevitabil spre consolidarea democraţiei şi a statului de drept în România. Vă mulţumesc. (Îşi reia locul la prezidiu.) |
|
||
|
|
Domnul Vasile Popeangă (din bancă): Şi noi mulţumim. |
||||
|
|
Îmi face plăcere să vă salut şi eu. Înţeleg că am epuizat lista de deputaţi care au dorit astăzi să-şi prezinte de la tribuna Camerei declaraţiile politice. Avem numeroşi colegi care au ales calea depunerii în scris a acestora. Daţi-mi voie să-i nominalizez pentru stenogramă. Avem un număr destul de mare. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat următorii deputaţi şi-au depus în scris declaraţiile politice: Sorin Grindeanu, Florin Buicu, Gheorghe Emacu, Ion Eparu, Sorin Iacoban, Cosmin Necula, Florin Tătaru, Călin Matei, Vasile Popeangă, Răţoi Neculai, Laurenţiu Nistor, Vasile Mocanu, Dorel Covaci, Radu Babuş, Gavril Mîrza, Bogdan Mihăilescu, Andrei Sava, Iriza Scarlat, Daniel Florea, Eugen Chebac, Andrei Dolineaschi, Cătălina Ştefănescu, Ion Călin, Ileana Dumitrescu, Florin Pâslaru, Dan Tudorache, Ovidiu Iane, Miron Smarandache, Constantin Adăscăliţei, Vasile Suciu, Mircea Dobre, Camelia Khraibani, Rodica Nassar, Ciprian Nica, Violeta Tudorie, Ioan Adam, Mihai Weber, Ionel Arsenie, Manuela Mitrea, Gabriela Podaşcă şi Liviu Harbuz. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal au depus în scris declaraţiile următorii deputaţi: Ştefan Băişanu, Mihai Donţu, Gheorghe Dragomir, Mihai Lupu, Anton Doboş, Viorica Marcu, Ionel Palăr, Gabriel Zamfir, Adrian Oros, Maria Grecea, Radu Zlati, Florica Cherecheş, Ioan Tămâian, Cristian Buican, Dan Bordeianu, Carmen Hărău şi Raluca Surdu. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputaţii Ioan Balan, Mircea Man, Raluca Turcanu, Vasile Iliuţă, Cornel Sămărtinean, Cezar Preda, Alexandru Nazare, Claudia Boghicevici, Andreea Paul, Gheorghe Ionescu şi-au depus declaraţiile în scris. Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu: Ioana Dumitru, Mihai Deaconu şi Maria Dragomir, de asemenea, au preferat să depună în scris declaraţiile politice. Stimaţi colegi, Statistic, astăzi, de la microfonul Camerei şi-au prezentat declaraţiile politice 17 parlamentari: 8 din partea puterii, 9 din partea opoziţiei, iar în scris au fost depuse 71 de declaraţii politice: 41 din partea puterii, 30 din partea opoziţiei. Cu acestea, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa consacrată astăzi declaraţiilor politice. Ne revedem la ora 10 şi câteva minute, atunci când vom intra în dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi. Să auzim numai de bine, Doamne ajută şi o zi frumoasă tuturor! |
||||
|
(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache: "Reducerea CAS-ului cu 5%, măsură menită să sprijine mediul de afaceri din România. Salut iniţiativa Guvernului Ponta!" O scădere cu 5% a contribuţiei la asigurările sociale pentru angajator, începând cu octombrie 2014, reprezintă nu numai respectarea unei promisiuni făcute de Guvernul Ponta, ci şi o măsură dorită de agenţii economici, care aşteaptă de ceva timp dovada unor politici fiscale de stimulare a relansării economice. Astfel de măsuri au menirea de a combate activităţile economice ce ţin de economia subterană, evaziunea fiscală, munca "la negru", şi încurajează mediul de afaceri în susţinerea unei economii naţionale sustenabile. Încurajarea investiţiilor străine, dezvoltarea brandurilor autohtone, care pot contribui semnificativ la creşterea valorii adăugate a produselor fabricate în România, cum sunt cele din domeniul IT, reprezintă provocări pe care guvernul actual şi le asumă şi pentru care se regândesc modalităţile de prioritizare a cheltuielilor în structura bugetului. În aceeaşi schemă se înscriu şi măsurile fiscale de extindere a ajutoarelor financiare acordate pentru susţinerea afacerilor mici şi mijlocii celor care doresc să-şi deschidă o afacere sau la angajarea tinerilor absolvenţi, măsuri care au potenţialul de a susţine mediul de afaceri, sufocat de taxe şi impozite şi bombardat de iniţiative populiste, conduc la creşterea productivităţii economice. Totodată, un sistem reformat care susţine relaxarea fiscală pentru agenţii economici creează premisele creşterii salariului minim pe economie, aşa cum s-a promis, de la 850 lei la 900 lei, bază a creşterii veniturilor populaţiei. |
|
|||
|
"Să investim în viitor!" În aceste zile se desfăşoară la Iaşi a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei. Deşi aflat abia la început, evenimentul a căpătat un prestigiu de necontestat. FIE propune zeci de manifestări de succes şi aduce în Capitala Moldovei foarte mulţi invitaţi de calibru, din ţară şi din străinătate. Din câte ştim, Festivalul Internaţional al Educaţiei a pornit la drum cu scopul de a face cunoscută peste tot în lume oferta educaţională considerată excepţională a Iaşiului. De asemenea, FIE se doreşte şi o avanpremieră: Iaşiul este înscris în competiţia pentru câştigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Noi sperăm să câştigăm! Din păcate, chiar în vreme ce Festivalul Internaţional al Educaţiei laudă şcoala ieşeană, rezultatele elevilor ieşeni par tot mai slabe. De pildă, rata de absenteism la examenul de bacalaureat din acest an în judeţul Iaşi trece binişor de 30%, aducând Iaşiul pe unul dintre ultimele locuri din ţară. Chestionaţi, mulţi elevi recunosc sincer slaba lor pregătire, la toate capitolele, şi afirmă că după 12 ani lungi de şcoală, nu deţin nici elemente de cultură generală, nici cunoştinţe utile şi nici măcar minime competenţe profesionale, care să-i ajute cât de cât în viaţă. Grav este faptul că în loc să capete în şcoala medie, prin practică şi în mod gratuit, aceste minime competenţe profesionale, cei mai mulţi tineri sunt obligaţi să apeleze, după vârsta de 18 ani, la şcoli postliceale private şi cam scumpe. De ce nu-i învăţăm pe tineri o meserie încă de pe băncile şcolii medii, ca în Germania, de pildă? De ce irosim atâţia ani şi atâţia bani în zadar? Fără a răspunde la aceste întrebări, şcoala românească nu numai că va bate pasul pe loc, dar iată că a început să o ia binişor la vale. Mai mult, faptul că absolvenţii valoroşi de liceu declară ferm că nu vor să mai continue şcoala în România, pentru că sistemul românesc de învăţământ nu este performant ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Istoria ne-a arătat că Iaşiul a fost întotdeauna un excelent barometru al schimbărilor din România. Eu nu am nicio îndoială. Dacă nivelul şcolii ieşene scade, atunci este clar că întreaga şcoală românească este în declin. Un declin care ne pune în pericol viitorul. Învăţământul românesc are nevoie de o strategie, înainte de a fi prea târziu. Suntem obligaţi să investim în viitor! |
|
|||
|
"Agenda politică internă şi vulnerabilităţile de la graniţa de Est" Preocupaţi de viaţa politică internă, atât de agitată şi de zgomotoasă în aceste zile, riscăm să nu fim atenţi la o serie de evenimente grave care se petrec la graniţa de Est a României. Zilele trecute, preşedintele Federaţiei Ruse a ordonat punerea în alertă maximă a trupelor din circumscripţia militară Centru, care cuprinde zone din bazinul Volgăi, Urali şi Siberia Occidentală, pentru a trece în revistă capacitatea de luptă a acestora. Tot în această perioadă, Vladimir Putin a declarat că planul de pace propus de preşedintele Ucrainei nu poate avea un caracter de ultimatum pentru insurgenţii separatişti proruşi din est. Consider că această declaraţie a preşedintelui Rusiei trebuie analizată în context. Iată, aşadar, că în timp ce noi suntem preocupaţi de teme de politică internă, la graniţa de Est lucrurile devin din ce în ce mai alarmante. În afară de decizia Federaţiei Ruse de a pune în alertă maximă trupele sale din zona centrală, a mai fost luată o decizie care are rolul de a ne îngrijora poate şi mai mult - Rusia a limitat la zero furnizarea de gaze către Ucraina. Or, această limitare va avea ca efect o sistare a furnizării de gaze naturale şi către alte state europene, limitrofe Ucrainei. Cred că aceste ultime acţiuni ale Federaţiei Ruse au rolul de a ne îngrijora pe toţi şi, deşi România nu va avea de suferit, pe termen scurt, ca urmare a deciziei de întrerupere a furnizării de gaze către Ucraina, există riscuri pe termen mediu şi lung. Prin urmare, actualul context politic extern este unul deosebit de dificil, iar abordarea de până acum a acestei problematici de către Guvernul României, de către primul-ministru Victor Ponta, este una realistă. Consider că în aceste momente doar Guvernul României poate avea credibilitatea şi, de ce nu, mintea limpede de a găsi acele soluţii economice şi sociale care să afecteze cât mai puţin România, în contextul crizei ucrainene. Şi am certitudinea că actualul Executiv acţionează în sensul protejării intereselor naţionale ale României în acest context politic internaţional foarte dificil. În acelaşi timp, apartenenţa României la structurile NATO şi ultimele luări de poziţie ale oficialilor americani dau certitudini legate de asigurarea securităţii în această zonă. Am simţit nevoia să fac această declaraţie deoarece am sentimentul că de prea multe ori ne pierdem energii uriaşe în dispute interne - recunosc că în aceste zile chestiunile de politică internă din România sunt fără precedent - şi uităm să dăm atenţia necesară contextului internaţional care, în această perioadă, poate afecta direct România din punct de vedere economic şi social. Din acest punct de vedere sunt satisfăcut de faptul că actualul guvern are în atenţie problemele strategice ale României, care, iată, în aceste zile nu se află pe agenda politică. |
|
|||
|
"Vaslui, fără urgenţă gratuită" Vasluiul e primul oraş din România care taxează cu 50 de lei copilul ce are nevoie de asistenţă de urgenţă. Nu putem continua aşa. Nu mi se pare normal sau corect să taxezi copilaşii, dar beţivanii şi scandalagii să fie trataţi gratis ori de câte ori au chef. În România asistenţa medicală este gratuită pentru copii până la împlinirea vârstei de 18 ani. Am sesizat Ministerul Sănătăţii şi aştept să se ia măsuri, pentru că prostia e prea mare. Toţi cei incapabili trebuie să răspundă. |
|
|||
|
"Adio, România" Vă miră? În doar doi ani de la noua guvernare a crescut cu 9% numărul tinerilor care studiază în străinătate şi care refuză să mai pună piciorul în această ţară. Dacă în 2012 aceştia reprezentau 30% din cei plecaţi la studii peste mări şi ţări, am ajuns ca în plină prosperitate economică să înregistrăm un record de 39%. Evident că numărul celor care se vor reîntoarce să trăiască în România a scăzut. Dacă în 2012 mai existau speranţe pentru întoarcere, în 2014 numărul acestora a ajuns la doar 29%. Când pleacă poate că mai au gânduri de întoarcere, dar ştiţi vorba aceea, la bine te înveţi cu uşurinţă, iar când e vorba să te întorci în acelaşi sistem putred de corupt şi nefuncţional aproape că niciodată nu vrei să mai ajungi pe acest petec de pământ devenit moşia baronilor şi nomenclaturiştilor. Ei văd că nimic nu se schimbă şi aceasta-i partea dezamăgitoare! Şi nu e vorba doar de nivelul de trai din România, ci mai ales de nivelul de civilizaţie şi de mentalitatea românească, cu multe tente orientale. Mulţi m-au întrebat ce se mai întâmplă cu milionul de locuri de muncă, cu măririle de salarii, cu deblocarea posturilor din sănătate şi învăţământ, cu depolitizarea şi promovarea pe criterii de competenţă. Acestea au rămas poveşti de adormit electoratul şi în această guvernare, aşa că răspunsul îl vor avea probabil abia în 2016. |
|
|||
|
"Au fost şapte" Şapte bolnavi de cancer au câştigat în instanţă dreptul de a primi medicamente compensate în proporţie de 100%, decizia fiind pusă de îndată în executare. Ca să te poţi tratata în România trebuie să dai în judecată Guvernul şi Ministerul Sănătăţii şi CNAS. Au murit oameni pentru că România nu şi-a reactualizat lista de medicamente compensate timp de şase ani, în timp ce, săracă sau nu, Bulgaria a făcut-o de patru ori în doi ani. " ...Noi nu suntem un grup de scandalagii care vor ca România să sufere, dar cumva am ajuns la o limită. Am fost forţaţi să luăm astfel de măsuri drastice, pe care nu le agreăm sub nicio formă. Cumva, autorităţile s-au speriat de sumele mari de bani pe care trebuie să le aloce. (...) Pe melanom sunt 165 de pacienţi, pe lupus, până acum şi-au cumpărat cu resurse proprii tratament, 35 de pacienţi. Deci vă daţi seama că nu sunt mii. Spaima guvernanţilor noştri este exact ca spaima englezilor, că o să dea navală o turmă de români. Se sperie ce mulţi pacienţi o să fie şi, de fapt, o să fie câteva sute de oameni. Pe mine mă deranjează lipsa de empatie şi lipsa de grijă a celor de sus", a spus preşedintele APAA. Nu e singurul. Au fost şapte. Când vom fi mai mulţi? |
|
|||
|
"CAS scăzut cu punga strânsă" Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale seamănă tot mai mult cu morcovul pus în faţa măgăruşului. O promisiune electorală ce se va prăbuşi ca atâtea altele după prezidenţiale. Măsura face parte din mult promisul program de guvernare, dar, pentru că există un mare dar, nu am văzut realizate nici reducerea TVA şi nici milionul de muncă, nici îndeplinirea promisiunilor privind interzicerea extragerii gazelor de şist şi nici creşterea alocaţiilor pentru copii. Cinismul maxim al puterii vine din respingerea în plenul Camerei Deputaţilor a unei propuneri similare doar pentru ca Guvernul să-şi poată asuma reducerea CAS-ului în mod electoral. Sunt mari rezerve că această măsură va fi menţinută mai mult de trei luni sau că nu va fi o simplă lege pe hârtie, aşa cum au fost cele vizând creşterea salariilor profesorilor sau alocarea a 6% din PIB pentru educaţie. Sau, cine poate şti, măsura va fi dublată de noi taxe şi impozite sau nu va mai fi votată de majoritatea parlamentară ce susţine puterea. Cu cele mai mari taxe pe muncă şi consum nu prevăd îmbunătăţirea colectării şi nici creşterea salariilor sau a investiţiilor. Este nevoie de măsuri reale de relaxare fiscală pentru stimularea creării de locuri de muncă şi vreau să văd cum veţi vota legea mea privind reducerea TVA-ului la 19%. Concluziile le vor trage toţi românii ce vor vedea în portofel dacă au sau nu loc promisele creşteri salariale. |
|
|||
|
"De ce urâţi femeile, doamnelor şi domnilor parlamentari?" Condamn fără nicio rezervă măsurile de creştere a vârstei de pensionare la femei la 65 de ani pe care le-aţi adoptat fără niciun fel de jenă. Nu aveţi mame, soţii, nu aveţi vreo soră, vară, fiică ce munceşte şi la slujbă, şi acasă şi mai speră să poate avea şi creşte un copil? Voi toţi aţi decis să pedepsiţi toate femeile care muncesc. Creşterea vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani înseamnă tot o tăiere de pensii şi impune o curbă de sacrificiu în rândul femeilor care muncesc. Nu pot accepta ca într-o ţară cu una din cele mai reduse speranţe de viaţă să se impună astfel de măsuri doar pentru ca puternicii zilei să nu le plătească pensiile. Este discutabilă şi eficienţa economică a unor astfel de măsuri pentru că la 65 de ani, după ce ai adus pe lume şi crescut unul sau mai mulţi copii, rezervele biologice nu mai permit o activitate eficientă în multe sectoare de activitate. Mă pot întreba cum va alerga într-o unitate de primire a urgenţelor o asistentă sau o doctoriţă de 65 de ani sau cât de urgente vor fi intervenţiile salvării? Nici impactul asupra natalităţii nu a fost evaluat. În România se înregistrează un declin demografic care va fi accentuat de astfel de măsuri. De aceea am propus un proiect legislativ ce oferă tuturor femeilor care au muncit şi au realizat stagiul complet de cotizare la sistemul de pensii dreptul de a beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu câte 2 ani pentru fiecare copil născut şi crescut în familie. Aştept doar să-l votaţi. Acest proiect legislativ se alătură celorlalte măsuri pe care le-am iniţiat în sesiunea parlamentară precedentă, ce prevăd încurajarea natalităţii, prin facilităţi fiscale reale acordate în funcţie de numărul de copii în familiile care muncesc, cât şi prin asigurarea consultaţiilor gratuite pentru gravide şi nou-născuţi, pentru că România are nevoie în acest moment de politici publice şi strategii clare care să ofere speranţe femeilor din România. |
|
|||
|
"Dreptate până la capăt?" Îmi place simţul dreptăţii care răzbate din postări anonime. Sunt unii care vorbesc de jurământul medicilor. Şi eu cunosc câţiva colegi care au încercat să-şi plătească facturile cu jurământul şi au fost refuzaţi. Vreo doi au încercat să-şi dea la amanet halatul alb, dar au fost refuzaţi pentru că ambele erau foarte uzate şi din material prost. Alţi postaci ridică problema banilor ceruţi pe materiale în spitale, dar, când votează, îi votează tocmai pe ăia care fură banii spitalelor. Alţii ridică problema mitei în spitale, fără să vadă că medicii sunt prost plătiţi. De fapt mită iau anumiţi medici, cei ajunşi cu bisturiul în mână sau mai bine zis cu cuţitul în firmiturile căzute de la masa politicienilor. Majoritatea medicilor îşi duc crucea cu un salariu de mizerie. Se ia aşa multă mită în spitale încât în fiecare zi pleacă din România medici spre ţări unde nu se dă decât salariu după pregătirea lor. Gândiţi-vă, dragi români cârcotaşi, cum este să ai bani şi să nu ai cui să-i dai. Acesta este viitorul. Spitalele închise de Boc s-au închis şi din lipsă de doctori, şi de bani, şi de asta, nu de aceea nu le mai redeschide nimeni. Iar în locul milionului de locuri de muncă şi deblocărilor de posturi ne-au dat doar noi tăieri de pensii şi taxe pentru cei ce ajung la urgenţe. Printre două postări poate ne amintim că singura soluţie pentru a-i trimite acasă este votul. |
|
|||
|
"Mai strângem mult cureaua?" Economia duduie. Prosperitatea ne e anunţată la televizor. Politicienii sunt fericiţi. Românii strâng cureaua. Până şi taxele au ajuns mai scumpe ca mâncarea. Până şi în statisticile oficiale românii au plătit la stat cu 20% mai mult decât au cheltuit pe alimente. În medie, un salariat din România a plătit statului peste 3000 de lei taxe, accize şi impozite sumă ce depăşeşte cu peste 500 de lei suma dată pe alimente. Taxele, accizele şi impozitele au ajuns să reprezinte peste un sfert din totalul cheltuielilor făcute de un salariat, în creştere cu peste 30% faţă de anii de creştere economică. Mai precis, acestea au ajuns la 258 de lei pe lună faţă de cei 195 de lei scoşi din buzunare în anii cei mai buni. Diferenţa dintre banii cheltuiţi pe taxe şi mâncare a crescut de 2 ori din 2008. Dacă în 2008 românii scoteau lunar din buzunar 195 de lei pentru taxe şi doar 170 de lei pentru mâncare, s-a ajuns în 2013 ca dările să fie cu aproape 50 de lei mai scumpe ca mâncarea. Lucrurile ar putea fi altfel dacă proiectul meu de lege privind reducerea TVA la 19%, aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, decizională, ar fi adoptat. România are una dintre cele mai mari cote ale TVA-ului din UE, de 24%, fiind depăşită doar de Ungaria (27%), Suedia şi Danemarca, cu câte 25%. Pentru a avea un termen de comparaţie cele două mari economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, au rate TVA de doar 19% şi, respectiv, 19,6%. Scopul creşterii TVA-ului de la 19% la 24% a fost creşterea încasărilor bugetare. Acesta a fost realizat doar parţial, fiind subminat de multiplele efecte negative asupra consumatorilor, mediului de afaceri, forţei de muncă şi chiar a încasărilor bugetare. Reducerea TVA are multiple efecte favorabile: creşterea şi diversificarea consumului, cu consecinţe directe asupra creşterii nivelului de trai, şi stimularea mediului de afaceri, şi crearea de locuri de muncă, precum şi reducerea evaziunii şi a muncii la negru. Eventualele scăderi de venituri bugetare generate de diminuarea cotei standard vor fi compensate cu uşurinţă de reducerea economiei subterane, fapt dovedit din plin în momentul aplicării cotei unice de impozitare. |
|
|||
|
"Ce mai rămăsese neplătit de pacienţii ajunşi la spital?" Cei care ar trebui să ne apere sănătatea au introdus taxă şi la urgenţe. Părinţii care ajung cu copiii la urgenţe trebuie să achite 50 de lei dacă nu au bilet de trimitere şi dacă medicul de gardă decide că minorii nu necesită internare, întrucât aceştia beneficiază de servicii medicale "la cerere". Am interpelat Ministerul Sănătăţii cerându-i să anuleze taxarea urgenţelor din sistemul sanitar public apărută recent în spitalele de urgenţă. Mă gândesc să reiau proiectul legislativ ce prevedea ca orice "ales" să se trateze în sistemul public din România pe durata mandatului. Poate aşa vor vedea şi ei care sunt condiţiile din spitale... Urgenţa rămăsese gratuită, dar tatăl unui copil febril a fost pus să plătească 50 de lei chiar în serviciul de urgenţe. Familia este revoltată, considerând că nu este "normal să se întâmple aşa ceva într-un spital de urgenţă". De la intrarea în spitale şi până la externare românii plătesc din propriul buzunar chiar dacă sunt asiguraţi. Inventivitatea managerială, dublată de cea guvernanţilor a creat taxa de intrare, taxa de vizitator la ore neagreate de conducere, taxa de foaie de internare, coplata la externare, asta dacă apuci după ce ai plătit medicamentele, materialele sanitare şi radiografiile. Sistemul de urgenţă a beneficiat ani de zile şi beneficiază de o finanţare preferenţială, din trei surse oficiale, pentru a se putea asigura gratuitatea serviciilor medicale de urgenţă. Cei care stau cu orele prin sălile de aşteptare mizere, cei plimbaţi între spitale sau morţi prin sălile de aşteptare, cei alungaţi de la urgenţe în funcţie de toanele vreunui şef pus politic, cei care văd în fiecare zi condiţiile inacceptabile în care sunt primiţi, investigaţi şi trataţi pacienţii se pot întreba oricând cum sunt folosite aceste fonduri. În plus, aberaţia desfiinţării de spitale a făcut ca aceste servicii de urgenţă să fie depăşite de numărul de cazuri, iar creşterea programului de lucru la 12 ore, al medicilor de urgenţă, a dus la scăderea eficienţei din sistem. Dincolo de faptul că taxa de urgenţe e chiar mai mare decât alocaţia pentru copii, că asistenţa medicală a copilului e, teoretic, gratuită, că beţivii sunt trataţi gratis şi ori de câte ori e nevoie, vedem că părinţii ar trebui să studieze medicina pentru a şti ce e urgent sau nu în ochii autorităţilor. Pot întreba în continuare ce s-a ales de dezideratul urgenţei gratuite? Sau de unde poate şti un părinte cauza temperaturii crescute fără un consult de specialitate? Sau de ce mai există Unitatea de Primire a Urgenţelor, dacă suntem puşi în postura de a pune singuri diagnostice? |
|
|||
|
"Până când?" Ce suflet de bestie să ai încât să laşi un copil în suferinţă? Care e graniţa dintre suferinţă, boală şi urgenţă? E totuşi un copil, un organism în formare. Avem prea mulţi copii? Nu e suficient ca politrucii agramaţi, ignoranţi, corupţi şi incompetenţi din Parlament, ce nu contenesc să-şi voteze zile libere şi favoruri, s-au opus să le fie mărită alocaţia aceea mizerabilă cu o sumă oricum insultătoare şi pentru copii, dar şi pentru poporul plătitor de taxe? Acum mai primesc o palmă! Sunt două proiecte în care Camera Deputaţilor e decizională. Ele pot schimba viitorul sănătăţii româneşti. Le veţi vota? Le-aţi promis prin campanii sau în simulacrul de dialog cu cei din sănătate sau cu pacienţii. E vorba de a aloca 6% din PIB pentru sănătate şi a debloca posturile din sistem. Aţi uitat? Credeţi că vom uita şi noi? Până când? |
|
|||
|
"Partidul e în toate" Şedinţa de instruire a preşedinţilor comisiilor de evaluare naţională de la Colegiul "Octav Băncilă" din Iaşi a devenit loc de educaţie politică. Rând pe rând, deputaţi şi senatori ai puterii au ajuns să le vorbească profesorilor, evident, în prag de alegeri prezidenţiale, despre scăderea normelor didactice. Cei cuminţi şi aliniaţi în barca puterii au fost premiaţi, în timp ce parlamentarii opoziţiei, membri în comisia de învăţământ, nici măcar nu au fost invitaţi. După 25 de ani vedem că, din nou, partidul e în toate...! |
|
|||
|
"Să fie FIE?" Partidul unic se poartă cu oraşul Iaşi ca şi cum ar fi o împrejmuire cu găini: mai aruncă o grăunţă, mai lasă coteţul nereparat, mai lasă noroiul peste tot, că oricum o să se usuce, mai aduce un şef de la Bucureşti să îşi aleagă ce găină vrea la ciorbă, mai face o telegondolă peste cărăruia înspre budă, mai pune o piscină printre cartofi... Festivalul Educaţiei a fost denumit şi Internaţional pentru că au luat ei avionul până la Bruxelles pe banii noştri, pentru că avem salcâmi japonezi în loc de tei, pentru că a participat primarul Chişinăului şi pentru că vine ăla de la Jetro pe pietonal. Aţi vrut să fie?! Fie... |
|
|||
|
"Stomatologia, ucisă-n România" Spun unii că Ministerul Sănătăţii e condus de un stomatolog. Alţii, cei mai mulţi, spun că ministrul e politician de carieră. Au şi argumente. Din aprilie 2013 stomatologia a fost omisă de la finanţare. Acum, preelectoral, noile contracte alocă sume derizorii în raport cu necesităţile populaţiei şi cu cheltuielile impuse medicilor. În Vaslui exista 135 de medici stomatologi. Lipsa de finanţare e reflectată şi în distribuţia inechitabilă a stomatologiei vasluiene: 25 au cabinete deschise în mediul rural, iar ceilalţi 110, în urban: 45 la Vaslui, 42 la Bârlad, 19 la Huşi, 3 la Negreşti şi unul la Murgeni. Cu toate acestea toate normele pentru asistenţa medicală stomatologică s-au făcut fără ca măcar reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti din România să fie invitaţi la consultări. Reprezentanţii medicilor se plâng şi de faptul că, în anii trecuţi, erau invitaţi la comisiile paritare şi, chiar dacă nu se prea ţinea cont de doleanţe, măcar era o aparentă consultare. Aceste lucruri se reflectă în disfuncţionalităţile asigurării asistenţei stomatologice, în special în rural. Se vede şi cu ochiul liber lipsa unei igiene orale, dar şi a lipsuri dentare parţiale cu consecinţe multiple asupra confortului, halitozei, creşterii numărului de gingivite şi abcese şi a efectelor asupra cordului şi rinichiului, şi asta pe lângă masticaţia defectuoasă ce impune eliminarea unor alimente, cu consecinţe negative asupra întregului organism. Stomatologii sunt depăşiţi de precaritatea sănătăţii orale a populaţiei şi spun că ar fi nevoiţi să facă 2-3 ani doar extracţii pentru rezolvarea acestei probleme. Mai rămâne o întrebare: cine poate să facă extracţia politicului din sănătate? |
|
|||
|
"Proiectul meu de lege: TVA 19%. Aşa cum aţi promis!" Vă dau azi şansa să vă respectaţi promisiunile. Votaţi proiectul meu de lege. Votaţi ce aţi tot spus prin campania electorală. Votaţi pentru prosperitate! România are una din cele mai mari cote ale TVA-ului din UE, de 24%, fiind depăşită doar de Ungaria (27%), Suedia şi Danemarca cu câte 25%. Pentru a avea un termen de comparaţie, cele două mari economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, au rate TVA de doar 19% şi, respectiv, 19,6%. Scopul creşterii TVA-ului de la 19% la 24% a fost creşterea încasărilor bugetare. Acesta a fost realizat doar parţial, fiind subminat de multiplele efecte negative asupra consumatorilor, mediului de afaceri, forţei de muncă şi chiar asupra încasărilor bugetare. Consumatorii au fost forţaţi să cumpere mai scump aceleaşi produse, cu preţurile crescute artificial, având drept consecinţe imediate scăderea consumului şi, pe termen mediu şi lung, scăderea nivelului de trai. Nici mediul de afaceri nu a scăpat fără urmări. Producătorii au fost nevoiţi să vândă mai scump aceleaşi lucruri, având drept consecinţă imediată scăderea volumului de vânzări, iar pe termen mediu şi lung scăderea producţiei şi a profitului. Şansele de dezvoltare a firmelor româneşti au fost reduse drastic, ele fiind, practic, eliminate de pe piaţa comunitară. Angajaţii au fost afectaţi de creşterea şomajului şi a muncii la negru. Paradoxal, încasările bugetare nu au crescut în aceeaşi proporţie cu această taxă din cauza scăderii volumului de mărfuri comercializate, a producţiei şi a numărului de locuri de muncă, simultan cu accentuarea evaziunii, şomajului şi muncii la negru. Reducerea TVA are multiple efecte favorabile, printre care creşterea şi diversificarea consumului, cu consecinţe directe asupra creşterii nivelului de trai, şi stimularea mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă, precum şi reducerea evaziunii şi a muncii la negru. Eventualele scăderi de venituri bugetare generate de diminuarea cotei standard vor fi compensate cu uşurinţă de reducerea economiei subterane, fapt dovedit din plin în momentul aplicării cotei unice de impozitare. Aştept ca acest proiect să fie susţinut în Camera Deputaţilor cel puţin pe măsura promisiunilor făcute de voi, cei din PSD şi PNL, în campania electorală. |
|
|||
|
"24 iunie - Ziua internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri" În fiecare an, începând din 1987, pe data de 26 iunie celebrăm Ziua internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri. Această zi a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU, ca o expresie a implicării acestei organizaţii în consolidarea acţiunilor şi cooperării la nivelul statelor membre, pentru a atinge obiectivul de a avea o societate fără consum abuziv de droguri. Cu acest prilej, Organizaţia Naţiunilor Unite atrage atenţia opiniei publice şi guvernelor din întreaga lume faţă de o stringentă şi actuală problemă de sănătate publică - consumul de droguri. Adolescenţii şi tinerii adulţi sunt categorii deosebit de vulnerabile la consumul de droguri ilicite. Prevalenţa consumului de droguri în rândul tinerilor este de 2 ori mai mare decât în rândul populaţiei generale. Presiunea grupului pentru a experimenta drogurile ilicite este puternică, iar stima de sine este adesea scăzută. De asemenea, cei care consumă droguri ilicite tind să fie dezinformaţi sau incorect informaţi, sau insuficient de conştienţi privind riscurile pentru sănătate ale acestui consum. În timp ce unele droguri sunt utilizate sub supraveghere medicală, în scop terapeutic, altele sunt droguri ilicite şi sunt folosite de unele persoane pentru alte motive. Fiind substanţe naturale sau sintetice, solide, lichide sau gazoase, odată pătrunse în organism - ingerate, inhalate sau injectate -, drogurile modifică percepţia propriei persoane şi a realităţii din jur, schimbând modul de a simţi, de a gândi şi comportamentul. Efectele negative asupra sănătăţii variază în funcţie de tipul de droguri consumate, dozele administrate, precum şi de frecvenţa utilizării. Toate drogurile ilicite au efecte fizice imediate, dar pot, de asemenea, împiedica grav dezvoltarea psihică şi emoţională în rândul tinerilor. A adopta un stil de viaţă sănătos înseamnă a face alegeri care să fie benefice trupului şi minţii. Pentru a face alegeri sănătoase, tinerii au nevoie de informare şi îndrumare de la persoane competente, cu privire la riscurile la care se expun prin consum de droguri. În lume, aproximativ 200 de milioane de oameni consumă droguri cel puţin o dată pe an. Dintre aceştia, 25 de milioane sunt consideraţi dependenţi de droguri. În fiecare an, 200.000 de persoane mor din cauza bolilor legate de droguri. Potrivit Raportului elaborat de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, România prezintă cele mai scăzute prevalenţe pentru consumul unor importante categorii de droguri. Astfel, prevalenţa consumului de droguri în populaţia de 15-64 de ani este de 1,7% pentru toate tipurile de droguri ilegale: marijuana, ecstasy, inhalante, cocaină, amfetamine, halucinogene, heroină şi alte opiacee. Prin extrapolare, 300.000 de persoane au consumat cel puţin o dată unul dintre aceste droguri. Dacă se iau în considerare şi medicamentele (tranchilizante, sedative, antidepresive), acest procent ajunge la 8,6% (adică aproximativ 1.300.000 de persoane). Dintre drogurile ilegale, cel mai consumat este canabisul, într-un procent de 1,5%, urmat de ecstasy - 0,4%, heroină - 0,1%, halucinogene - 0,1%, cocaină - 0,1%. Decesele cauzate de consumul de droguri plasează România pe locul 10 dintr-o listă de 28 de ţări, cu 16 decese raportate în anul 2006. Ţările cu cele mai puţine decese au fost: Ungaria, Bulgaria, Cehia, Franţa, Polonia, Ţările de Jos şi Italia. Cele mai multe decese s-au înregistrat în Austria (35 de cazuri), Marea Britanie (47 de cazuri), Norvegia (52 de cazuri), Luxemburg (60 de cazuri) şi Estonia (73 de cazuri). Din statisticile de mai sus reiese că utilizarea drogurilor a devenit, din nefericire, o caracteristică şi pentru ţara noastră în ultimii ani. Consumul de droguri cauzează disfuncţii cerebrale grave, tulburări de dezvoltare şi de comportament. Adolescenţii care consumă droguri au, deseori, o anumită dificultate în stabilirea propriei identităţi, a relaţiilor interumane, în dobândirea unei independenţe fizice şi psihice normale. Abuzul de toxice afectează, de asemenea, şi abilităţile cognitive ale tinerilor, conducând la scăderea performanţelor şcolare. Încă din februarie 2010 avem cadrul legal, respectiv O.U.G. nr.6/2010 (completare şi modificare la Legea nr. 143/2000), prin care 27 de substanţe şi 9 plante au fost interzise şi asimilate drogurilor. Cultivarea, producerea, experimentarea, fabricarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, transportul, comercializarea, vânzarea, procurarea sau deţinerea acestora este sancţionată cu închisoarea. Acţiunile de informare - educare - comunicare, ce constituie campaniile din fiecare an, au drept scop încurajarea copiilor şi tinerilor noştri să pună sănătatea pe primul loc şi să stea departe de droguri, subliniind, totodată, şi importanţa unei atitudini vigilente şi responsabile din partea adulţilor. Toate aceste activităţi de prevenire oferă publicului, mai ales tinerilor, informaţii, abilităţi şi oportunităţi de care au nevoie pentru a lua decizii sănătoase, inclusiv evitarea utilizării drogurilor nocive. Părinţii, profesorii, cadrele medicale si nu numai ei se pot alătura acestor campanii. Fiecare dintre noi poate juca un rol important în promovarea sănătăţii şi in promovarea educaţiei pentru sănătate in cadrul comunităţii. |
|
|||
|
"Guvernul Ponta face dreptate militarilor şi poliţiştilor" Guvernul Ponta a aprobat ordonanţa de urgenţă pe care militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională o aşteptau de mult timp. Începând cu 1 iulie, aceştia vor putea fi plătiţi luându-se în considerare şi munca din timpul zilelor de repaus săptămânal şi al sărbătorilor legale. Ne întoarcem, astfel, la o normalitate pe care Guvernul Boc o sistase şi la un sistem corect de remunerare a unei categorii de angajaţi care se simţea nedreptăţită şi care era la datorie, în serviciul cetăţeanului, şi ziua, şi noaptea, şi sâmbăta, şi duminica, şi de sărbători. Ordonanţa, care are atât avizul Ministerului Finanţelor, cât şi pe cel al ministrului pentru buget, stabileşte că militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi, de la 1 iulie 2014, pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi de sărbătorile legale, cu o majorare de 75% din salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective, în cazul neacordării de timp liber corespunzător. Sigur că, până acum, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber, însă conceptul funcţiona doar în teorie, oricât de mult a încercat Guvernul anterior să o ascundă. În realitate, avem prea puţini angajaţi în aceste instituţii, raportat la numărul misiunilor, ceea ce face ca acordarea de timp liber după munca prestată să afecteze funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Astfel, ne aflam în situaţia în care oamenii nu erau nici remuneraţi corespunzător, nici recompensaţi cu zile libere echivalente volumului de muncă. Guvernul Ponta a analizat în detaliu această problemă apăsătoare, care a reprezentat constant, de la finalul lui 2011, când Guvernul Boc a tăiat drastic remuneraţiile angajaţilor, şi până acum una dintre temele constante ale dialogului sindical, poliţiştii, jandarmii sau pompierii militari fiind de cele mai multe ori în situaţia de a acumula foarte multe ore de muncă peste programul normal de lucru. Să nu uităm că aceşti oameni s-au aflat la datorie ori de câte ori au apărut situaţii de ordine publică, de urgenţe civile sau generate de condiţiile meteorologice, care au presupus prezenţa permanentă în mijlocul comunităţilor, cum au fost căderile abundente de zăpadă de la începutul anului, inundaţiile grave din primăvară sau gestionarea ordinii publice în timpul campaniei electorale din luna mai. Faptul că s-a luat această decizie arată că Guvernul Ponta reuşeşte să repare foarte multe dintre greşelile uriaşe comise în timpul guvernării Boc - PDL - Băsescu, redând oamenilor speranţa că munca cinstită poate fi recompensată aşa cum trebuie. E un semn că, acolo unde există raţiune şi voinţă politică, există şi putinţă. Într-un context presărat cu scandaluri politice, aceasta este cea mai bună veste pe care premierul putea să o ofere pentru a recupera speranţa drumului cel bun. |
|
|||
|
"Biserica şi statul, în comuniune, la Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei" Creştinismul şi-a adus o contribuţie majoră la dezvoltarea civilizaţiilor lumii, la stabilirea şi implementarea sistemului de valori universale. Este un fapt simbolic că Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei, o organizaţie reprezentată la nivel mondial, aniversează 21 de ani de existenţă la Moscova, unul din vechile centre ale creştinătăţii. Evenimentul se desfăşoară în perioada 26-30 iunie 2014, iar tema dezbătută va fi "Democraţia parlamentară - creştinism - ortodoxie - valori şi concepte". Trăim vremuri în care statele şi naţiunile se confruntă cu provocări noi, de natură economică, politică, spirituală, socială, culturală, de mediu, de securitate. Experienţa ne demonstrează că ele trebuie abordate prin eforturi coordonate, asistenţă mutuală, comunicare şi cooperare. De-a lungul istoriei, am învăţat că pacea planetară este starea de fapt fără de care dorinţele şi aspiraţiile fiinţei umane nu pot fi realizate; ea uneşte oameni, popoare şi creează premisele pentru cooperare şi prosperitate. Adunarea Interparlamentară simbolizează ideea solidarităţii creştine şi a consolidării valorilor culturale comune. De la începuturile sale, Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei şi-a orientat activitatea în concordanţă cu valorile şi principiile umanitare universale, a servit cauza cooperării între popoare şi a găsirii unor răspunsuri şi soluţii eficiente la provocările momentului. În cei 21 de ani de existenţă, Adunarea Interparlamentară a Ortodoxiei s-a preocupat de dialogul intercultural, dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane nealterate, apărarea drepturilor omului, ale minorităţilor religioase şi naţionale, solidaritate, cooperare, cunoaştere şi înţelegere mutuală, coexistenţa popoarelor în pace şi bună înţelegere, acomodarea realităţilor globalizării, eradicarea fenomenelor care ţin de intoleranţa religioasă şi etnică, naţionalismul extrem. Principiile comune ale toleranţei şi solidarităţii, ale dialogului interreligios şi ale eforturilor conjugate pentru pacea şi prosperitatea popoarelor se aplică în contextul respectării standardelor morale şi etice, pentru a aduce laolaltă state şi oameni, iar biserica joacă un rol important în acest proces. Biserica are nu doar un rol la nivel naţional, în consolidarea coeziunii naţiunii şi prezervarea identităţii naţionale, ci şi acela de a promova stabilirea unor relaţii culturale eficiente cu alte religii şi popoare, înţelegerea şi respectarea valorilor lor spirituale, culturale şi istorice. Din primele secole, Biserica a constituit un pilon pentru stat, un al doilea administrator şi organizator la nivel naţional în situaţii de criză politică, un contributor preţios la consolidarea unităţii popoarelor, la dezvoltarea şi prezervarea culturii, artei, ştiinţei, educaţiei, conştiinţei naţionale. Unele dintre problemele majore ale vremurilor noastre îşi trag seva din încercarea de a implementa ideea de stat secular, de separare a bisericii de stat, care duce, inevitabil, la alienarea structurilor de stat de instituţiile religioase, la indiferenţă faţă de problemele religioase şi spirituale. Din nefericire, aceste încercări se află tocmai la baza problemelor pe care statul încearcă să le rezolve de unul singur. Pe această direcţie, considerăm extrem de bine-venită iniţiativa Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, care reuneşte pe acei politicieni deschişi la rezolvarea problemelor vitale, ce au consecinţe grave în sfera politicului, economicului, socialului, spiritualului, dar şi a altor domenii relevante. Meritul Adunării Interparlamentare este de a pune laolaltă politica şi credinţa, activitatea legislativă şi grija pentru oameni, căutând să lărgească înţelegerea şi asimilarea spiritualităţii în lume şi să întărească valorile tradiţionale creştine în legislaţiile naţionale. Interacţiunea parlamentarilor din state diferite, în cadrul Adunării, creează un precedent şi chiar o garanţie pentru pace şi fraternitate între statele participante şi conduce la depăşirea tensiunilor şi neînţelegerilor, care, de multe ori, survin ca o consecinţă a unor erori de percepţie sau interpretare. Este esenţială cooperarea între stat şi biserică pentru rezolvarea problemelor: sărăciei, şomajului, migraţiei forţei de muncă, sănătăţii precare, categoriilor defavorizate, cu dizabilităţi, bătrânilor, copiilor, violenţei în familie, delincvenţei juvenile, destrămării familiilor etc. În calitate de instituţie sau organizaţie care aplică politicile sociale, Biserica devine parte funcţională a societăţii civile şi poate contribui la furnizarea unor servicii sociale mai puţin costisitoare, comparativ cu cele finanţate prin bugetele publice. Statul poate valorifica experienţa îndelungată a Bisericii, vocaţia sa definitorie de a sluji pe cei aflaţi în nevoi sau suferinţe, dar şi credibilitatea de care se bucură în rândul oamenilor, pentru a aplica măsurile de asistenţă socială cu succes, pentru a crea o societate mai bună şi un nivel de trai favorabil pentru cetăţeni. În această direcţie, este obligatorie funcţionarea, la nivel naţional, a unor organisme consultative, care să reunească reprezentanţi ai cultelor religioase, ai Ministerului Muncii şi ai Secretariatului pentru Culte, care să acţioneze sinergic pentru îmbunătăţirea, la nivel material şi spiritual, a vieţii oamenilor. |
|
|||
|
"Nu condamnaţi pădurile la moarte! Avem nevoie de ele." Nu trebuie să uităm în niciun moment faptul că pădurile reprezintă una dintre cele mai preţioase resurse naturale şi de aceea ele trebuie protejate nu numai faţă de schimbările climatice, ci şi împotriva exploatării umane necontrolate. Legat de acest fapt, PSD-ul reacţionează în sensul invers al acelor de ceasornic. Un grup de parlamentari a acestui partid a stat şi a cugetat, şi a ajuns la concluzia că pot modifica Codul silvic în contextul exploatării lemnului în pădurile proprietate personală, oferind, astfel, un cadru legal în vederea defrişării necontrolate, în scopul construirii de pensiuni, terenuri de recreere, terenuri de agrement, deci în scop turistic. Stimaţi colegi de la putere, progresul economic nu înseamnă distrugerea pădurilor! Protecţia mediului şi progresul economic pot merge mână în mână. Dezvoltarea echilibrată a turismului montan, de care amintiţi în textul iniţiativei legislative, este un pretext ieftin care nu face altceva decât să distrugă pădurea şi să aducă unor potentaţi ai zilei câştiguri substanţiale. Noi nu uităm perioada 2001-2005 când peste 400.000 hectare de pădure au fost distruse. Să nu uitaţi nici dumneavoastră! Comisia Europeană a adoptat în anul 2011 o Carte verde pentru protejarea pădurilor, care avea ca scop să pună în dezbatere toate opţiunile pentru o abordare integrată, la nivelul Uniunii Europene, a protecţiei pădurilor, dar şi a informării în domeniul forestier. România are în prezent un fond forestier de circa 6,6 milioane de hectare, adică 27% din suprafaţa ţării, şi de acceea se impunea de urgenţă o legislaţie mult mai flexibilă şi mai modernă privind protecţia mediului, a pădurilor în special. Dar puterea actuală încalcă orice decizie a Comisiei Europene, orice decizie de bun-simţ care să protejeze natura. Încălzirea globală reprezintă cea mai dezbătută problemă la ora actuală la nivel mondial, iar dispariţia pădurilor prin defrişări controlate sau nu va avea consecinţe extrem de grave asupra mediului, de aceea sper ca această iniţiativă legislativă a PSD-ului să fie oprită şi respinsă în plenul Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională. Poate Grupul parlamentarilor PSD nu a înţeles importanţa naturii, poate nu ştie încă faptul că resursele planetei sunt limitate şi că această planetă funcţionează ca un sistem, iar că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru întregul ecosistem al Pământului, inclusiv pentru om. Inclusiv pentru parlamentarii şi alegătorii PSD. |
|
|||
|
"Dezastru la absorbţia fondurilor comunitare" Comisia Europeană critică, din nou, Guvernul Ponta pentru strategia fondurilor Uniunii Europene 2014-2020 şi se declară îngrijorată de alocările dezechilibrate, atrăgând atenţia asupra faptului că România nu a îndeplinit condiţionalitatea referitoare la combaterea fraudelor frecvente în achiziţiile publice şi la strategiile sectoariale. Este foarte adevărat că numărul dosarelor cu fraudarea fondurilor europene sunt în creştere, iar cazul de la APIA Suceava de acordare ilegală a unor subvenţii agricole este foarte recent. România este ultima ţară la absorbţia fondurilor comunitare, iar corupţia la achiziţiile publice şi gravele probleme întâlnite în mecanismele de control ar trebui să dea de gândit oficialilor români. Aţi promis în Programul de guvernare, cu care aţi venit în faţa Parlamentului, că veţi creşte gradul de absorbţie a fondurilor europene, uitând faptul că România a obţinut extrem de greu ca nivelul pentru bugetul 2014-2020 să fie mărit. Realitatea este că nu aţi făcut nimic, iar astăzi, după mai bine de doi ani de guvernare, suntem avertizaţi şi criticaţi de Comisia Europeană. Aţi promis şi planificat multe pe hârtie, dar aţi realizat puţin. Dezastru la absorbţia fondurilor, investiţiile au fost tăiate puternic, autostrada Sibiu-Piteşti se află sub semnul întrebării, riscând să pierdem şi finanţările dedicate exclusiv construcţiei de autostrăzi şi nu numai. România trebuia să cheltuiască 500 milioane de euro pe lună, iar între ianuarie şi aprilie 2014 au mai venit încă 1,5 miliarde euro, dar dumneavoastră, cei care guvernaţi această ţară, lucraţi de zor la strategii de absorbţie, iar rezultatele nu se văd. Banii europeni contribuie la creşterea economică a României, iar în acest sens trebuie să vă grăbiţi să depuneţi proiecte noi pentru a acoperi fondurile alocate de Uniunea Europeană, iar Ministerul Fondurilor Europene, care cu asta ar trebui să se ocupe, absorbţia trebuie urgent să refacă planul pentru absorbţia acestora. Suntem prea săraci ca să riscăm să pierdem banii de care România are atâta nevoie. |
|
|||
|
"Felix nu a obosit!" Am declarat în nenumărate rânduri că anul 2014 reprezintă anul cel mai important din ultimii 25 de ani, pentru apărarea şi asigurarea independenţei sistemului judiciar din România. Cămătari, falsificatori, evazionişti, oameni politici corupţi, infractori de tot felul atacă independenţa justiţiei, cu speranţa că o justiţie slabă, subordonată, ascultătoare de unii oameni din statul român, ca în vremea lui Năstase, le va albi dosarele penale, ca unul dintre detergenţii miraculoşi. Toţi infractorii din România visează la Ponta preşedinte, la preşedintele tuturor corupţilor, la preşedintele care va rupe lacătele puşcăriilor şi care va amnistia pe toţi corupţii. Atacurile furibunde împotriva procurorilor, judecătorilor şi instituţiilor-cheie care luptă împotriva corupţiei au fost tot timpul, în perioada de când Ponta a preluat guvernarea în mai 2012, din partea baronilor, miniştrilor, prim-ministrului şi a trusturilor media aservite lui Felix şi Ghiţă. "Nu vom avea toată puterea până nu punem mâna pe justiţie!" Unii au uitat afirmaţiile turnătorului Felix din 2012, însă el nu şi-a uitat singurul obiectiv în viaţă. Pentru aceasta munceşte zi şi noapte şi şi-a făcut propria-i reţea de turnători, camuflaţi sub numele de "paparazzi". Pentru aceasta l-a ascuns pe Ponta în buncăr la MApN şi a girat un ministru la justiţie care-şi ia notiţe la Grivco. Pentru aceasta pune în gura interlopilor acuzaţii grave la adresa instituţiilor anticorupţie, cu scopul de a le decredibiliza. Pentru aceasta şi-a făcut sală de tribunal în studioul antenelor, în care se aruncă zi de zi, ceas de ceas, cu noroi în slujitorii justiţiei. În legătură cu cea mai recentă regie a turnătorului Felix, un lucru se desprinde cu maximă evidenţă - Felix nu a obosit! Este încolţit, extrem de periculos şi, după ce a compromis completul de judecată care-i judecă cel mai mare dintre dosarele penale, acum încearcă prin toate pârghiile să decredibilizeze atât DNA, cât şi Înalta Curte de Justiţie. Traian Băsescu trebuie să plece - strigă atât Ponta, înghioldit pe la spate de Duicu şi Nicuşor, cât şi Felix, pentru că amândoi ştiu că Traian Băsescu este singura piedică între Felix şi justiţie. Traian Băsescu trebuie să plece, pentru că este singurul care apără independenţa justiţiei, indiferent de speţele aflate pe masa acesteia! Nu-ţi face iluzii, Felix! Chiar dacă Traian Băsescu va pleca din iarnă, DNA şi ÎCCJ au devenit instituţiile cu cea mai mare credibilitate pentru români şi oricât ai arunca cu noroi în ele românii ştiu că eşti un infractor! Românii mai ştiu că singura şansă a României de a se moderniza este o justiţie independentă, în slujba legii, şi nu în slujba antenelor, aşa cum tu ţi-ai dori. Nu-ţi face iluzii, Felix! La toamnă românii vor vota un preşedinte care va garanta independenţa justiţiei, şi nu un preşedinte aservit sistemului corupt pe care tu îl patronezi. |
|
|||
|
Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean: "Pesedizarea în ritm accelerat a instituţiilor statului român" Săptămâna trecută am asistat în cadrul plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului României la o nouă demonstraţie de dispreţ a actualei guvernări pentru ceea ce înseamnă instituţiile statului şi funcţionarea democratică a acestora. Am avut parte de mărunte trocuri politice în cadrul unor instituţii care ar fi trebuit să rămână independente şi imparţiale, pentru că de ele depinde funcţionarea economiei româneşti şi a statului de drept. Este regretabil faptul că, pe lângă câţiva profesionişti numiţi la BNR, Curtea de Conturi, ASF, SRR, s-au strecurat şi diverse personaje a căror singură recomandare este apartenenţa politică. Prin acţiunile sale PSD a pus stăpânire şi a politizat BNR. Mutarea domnilor Voinea şi Gherghina certifică acest lucru. Liviu Voinea, ministru al bugetului, a fost votat ca viceguvernator al BNR, iar secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a devenit membru al Consiliului de administraţie. Postul de guvernator al BNR nu a generat dispute, domnul Mugur Isărescu a fost validat de plenul reunit al Parlamentului Romîniei pentru un nou mandat de cinci ani de zile. Noile numiri în Consiliul de administraţie al BNR sunt rezultatul cotropirii BNR de către PSD. Împărţirea locurilor în Consiliul de administraţie al BNR a generat controverse pentru că PSD nu a respectat algoritmul parlamentar, potrivit căruia mandatele se repartizează direct proporţional cu numărul de parlamentari. PSD şi-a adjudecat patru locuri, iar principalele partide din opoziţie, PDL şi PNL, au fost puse pe acelaşi plan cu UDMR şi PC, obţinând câte un singur loc, deşi PNL are 143 de parlamentari, PDL - 55, UDMR - 26, iar PC - 23. Promovarea la ASF a lui Marian Sârbu în locul lui Daniel Dăianu, care a demisionat din funcţie pentru a candida pe o poziţie în BNR, nu a ţinut seama de dezastrul financiar pe care acesta l-a provocat din postura de şef al Comisiei Naţionale de Supraveghere a Pensiilor Private: cheltuieli nejustificate de milioane de euro şi incompetenţa dovedită în dezvoltarea sistemului privat de pensii. În cazul Curţii de Conturi, partidele din arcul majoritar şi-au adjudecat toate funcţiile vacante, încălcând şi în acest caz algoritmul. PNL şi PDL nu au obţinut niciun post, deşi au mai mulţi parlamentari comparativ cu UDMR şi PC. Preşedintele Comisiei de buget, finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a fost validat de Comisiile de buget din Camera Deputaţilor şi Senat pentru un post de vicepreşedinte la Curtea de Conturi. Numirea este strict politică într-o instituţie al cărei statut este apolitic, domnul Cosmin Nicula fiind lipsit de expertiză în acest domeniu. PSD a sfidat orice cutumă parlamentară şi a decis ca la Curtea de Conturi coaliţia majoritară să ocupe toate cele şase posturi. Absenţa oricărei candidaturi propuse de opoziţie demonstrează dorinţa PSD de a controla şi această instituţie. De fapt, modalitatea de alocare a acestor posturi la Curtea de Conturi reprezintă un cadou pentru liniştea unor baroni locali: Mazăre, Oprişan, Duicu. Tot în cadrul aceleiaşi şedinţe comune, partidele din arcul guvernamental au reuşit să se impună şi în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune. S-a încălcat art.19 alin. 2 a din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, conform căruia, citez, "Grupurile parlamentare reunite din cele două Camere ale Parlamentului înaintează propuneri pentru cele opt locuri din consiliul de administraţie, potrivit configuraţiei politice şi ponderii lor în legislativ." În mod abuziv, PSD a sfidat şi o decizie a Curţii Constituţionale din 26 septembrie 2012 care face referire la modalitatea de alocare a acestor posturi. Votul dat de majoritatea parlamentară în şedinţa comună din 16 iunie 2014 a demonstrat încălcarea triunghiului independenţei decizionale dintre politica monetară a BNR, politica fiscal-bugetară a Guvernului României şi politica de audit-control a Curţii de Conturi. Vacantarea unor posturi în instituţiile de stat subordonate Parlamentului României a devenit un nou prilej pentru întărirea controlului exercitat de PSD şi aliaţii săi. Instituţiile menţionate au, fiecare, o miză importantă: BNR are un rol important în plan financiar, Curtea de Conturi controlează cheltuirea banilor publici, iar SRR asigură mediatizarea într-un an electoral. Pe zi ce trece, în ritm accelerat, PSD distruge echilibrul dintre mecanismele de funcţionare ale instituţiilor statului printr-un proces foarte bine pus la punct, un proces de pesedizare. Acesta este doar unul din principiile pe care se bazează Programul de guvernare al partidului-stat PSD condus de premierul Victor Ponta. |
|
|||
|
"Promisiunea reducerii CAS ... pielea ursului din pădure" Îl vedem de câteva zile pe Victor Ponta pozând în Harap-Alb Mincinos al politicii fiscale româneşti, viteaz nevoie mare, pentru că a trimis FMI-ul la plimbare şi pentru că undeva, la toamnă, nu se ştie precis când, nu se ştie precis cum, se vor reduce contribuţiile CAS datorate de angajator cu 5 puncte procentuale. Şi? Şi la ce ajută această măsură? Ce efecte speră să obţină în economie? De ce de la toamnă şi nu de acum, căci Guvernul este performant? De ce prin proiect de lege? De ce nu prin aprobarea iniţiativei deja existente în Parlament? Orice student de anul I ştie că politica fiscală nu este un scop în sine. Prin intermediul politicii fiscale se urmăresc obiective de creştere, de dezvoltare, de stimulare a relansării economice şi se doreşte obţinerea unor efecte pozitive în economie. Asta nu a aflat încă Victor Ponta şi nici doamna Petrescu nu a avut curaj să-i şoptească. Ce este sigur este faptul că Victor Ponta a promis reducerea CAS doar pentru că e "trendy" şi speră să obţină voturi, nu pentru că ar înţelege efectele unei politici de relaxare fiscală. Victor Ponta nu vrea reducerea CAS! Dacă ar fi dorit-o cu adevărat nu ar fi ordonat coaliţiei guvernamentale, chiar în urmă cu 6 zile, respingerea propunerii legislative care viza reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Propunerea se întorcea la comisie pentru un raport suplimentar, în care se modifica doar data de implementare, după pofta domnului Ponta. De ce nu a făcut-o?! Pentru că urăşte mediul de afaceri, aşa cum Ion Iliescu urăşte proprietatea privată. Pentru că nu înţelege niciuna dintre măsurile pe care le ia şi nu anticipează în niciun fel efectele acestora. Nu ne trebuie nici date statistice şi nici simulări econometrice pentru a spune de pe acum că propunerea lui Victor Ponta de reducere a CAS nu va avea niciun efect semnificativ în economie, nici asupra veniturilor populaţiei, nici asupra creşterii numărului locurilor de muncă. Aş putea spune că, într-o mare măsură, dau dreptate reprezentanţilor sindicatelor şi, în totalitate, reprezentanţilor oamenilor de afaceri. Mediul de afaceri din România şi românii nu aşteaptă doar o măsură de politică fiscală care să reducă nesemnificativ povara fiscală din România. Românii şi mediul de afaceri aşteaptă de mai bine de doi ani un pachet de măsuri fiscale care să reducă fiscalitatea pe mai multe componente: fiscalitatea pe muncă, atât la angajat, cât şi la angajator; fiscalitatea pe consum, prin reducerea progresivă a cotei TVA; fiscalitatea pe produsele accizabile, acolo unde se înregistrează cea mai mare evaziune fiscală. Aş dori să nu înţelegeţi greşit că m-aş opune măsurilor de relaxare fiscală. Dimpotrivă, sunt un puternic susţinător al acestora. Sunt un puternic susţinător al reducerii contribuţiilor CAS. Însă dacă măsurile de relaxare fiscală se vor opri doar aici, atunci măsura pe care Victor Ponta o vântură ca pe un mare succes nu va avea niciun efect notabil în economie. Este regretabil faptul că Victor Ponta nu a înţeles în ultimii doi ani că a primit cadou la guvernare o economie stabilizată macroeconomic, pregătită pentru măsuri care să stimuleze, prin relaxare fiscală, creşterea economică şi prosperitatea românilor. Din păcate, în loc să fie Croitoraşul cel Viteaz, Victor Ponta nu a reuşit să fie decât ori Morocănosul, ori Nepriceputul, ori Încurcătot. |
|
|||
|
"Ponta şi Dragnea să umfle barca şi să vină la Constanţa" Zeci de locuinţe din judeţul Constanţa au fost inundate şi mai multe drumuri locale şi judeţene au fost afectate de precipitaţiile căzute săptămâna trecută. M-aş fi aşteptat ca Victor Ponta şi Liviu Dragnea să se urce în barcă, să cheme toate televiziunile din ţară şi să se facă iarăşi de râs pozând în mari salvatori ai celor afectaţi de calamităţi. Mi-am făcut iluzii, pentru că la Constanţa apa nu a avut 20 cm, ci peste un metru. Prea periculos pentru cel care stă mereu pe scaunul din dreapta şi prea costisitor pentru pantofii scumpi ai domnului Dragnea. Din fericire, cei întotdeauna nevăzuţi, adică pompierii militari, şi-au făcut, ca întotdeauna, ireproşabil datoria. Apa a fost scoasă din locuinţe, iar cetăţenii au fost ajutaţi pentru a trece peste aceste momente grele. Este motivul pentru care ţin să le mulţumesc şi să le spun că pe umerii lor stă securitatea civilă a oamenilor. Din păcate, la Constanţa, ca şi la Galaţi, Brăila sau în alte localităţi din România, orice ploaie care depăşeşte 5l/mp generează tragedii. Cred că au trecut prea mulţi ani din decembrie 1989, de când ne-am săturat să auzim aceleaşi scuze şi argumente: digurile de apărare sunt pe hârtie şi pe hărţi, dar nu în realitate, sistemele de canalizare au fost depăşite, pădurile au dispărut ca prin minune sau.... cu natura nu ne putem pune! False argumente, stimaţi colegi, false! Sunt argumentele neinspirate ale unor administraţii locale ineficiente, corupte, care sifonează resursele financiare publice şi ai căror edili lucrează doar pentru propria prosperitate. În cel mai stufos guvern din istoria României avem nu unul, ci doi miniştri, care ar trebui să fie preocupaţi de ceea se întâmplă cu viaţa şi gospodăriile oamenilor. Avem ministru pentru schimbări climatice, avem şi ministru pentru ape. Rezultatele celor două ministere - zero! Nu a cerut nimeni bani suplimentari nici de la domnul Dragnea, nici de la doamna Petrescu şi nici din bugetele celor două ministere pentru realizarea unor lucrări de infrastructură care să facă din inundaţii sau alunecări de teren doar o tristă amintire. Avem bani. Avem bani mai mult decât am putea cheltui! Ei sunt în Programul Operaţional Sectorial Mediu. Cât a utilizat Guvernul Ponta din această resursă gratuită pentru a asigura liniştea românilor şi a le garanta securitatea locuinţelor?! Nimic, niciun euro! Cifrele privind utilizarea fondurilor europene vorbesc de la sine. Total dezinteres pentru români, dar mult interes pentru propaganda care vrea să-i convingă pe români cât de performant este Guvernul Ponta. Mi-aş dori să văd câţi bani utilizează lunar Victor Ponta pentru cohorta de lingăi, denumiţi generic consilieri de imagine, şi câţi bani au fost transferaţi de la buget către televiziuni private pentru a cosmetiza o activitate guvernamentală dezastruoasă. Pentru că sunt constănţean şi gândurile mele sunt acum alături de cei cărora apa le-a distrus agoniseala de o viaţă, nu pot să spun că aceste evenimente nu s-ar mai putea repeta. De ce? Pentru că administraţiei din Constanţa nu-i pasă un moment de constănţeni şi nici nu există vreun semn că vreo lucrare de infrastructură împotriva inundaţiilor s-ar realiza în viitor. |
|
|||
|
"Transparenţa ministerială inexistentă - oare la ce se munceşte dincolo de uşile Ministerului Muncii?" Avem din luna martie a acestui an un nou ministru care ocupă portofoliul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. La început de mandat am auzit foarte multe direcţii de acţiune în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă, salarizare, pensii, asistenţă socială. Am văzut atunci că printre cele ce îşi propusese la nivelul ministerului erau:
Având în vedere cât de multe aspecte au fost avute în vedere, mă întreb ce a făcut ministerul până acum. Nu vedem nicio transparenţă, opoziţia nu e consultată cu privire la proiecte de care este nevoie. Nu vedem strategiile naţionale pentru categoriile defavorizate, care trebuiau să intre în vigoare încă de la începutul anului. Adresez solicitarea doamnei ministru, pe această cale, de a face o notă de informare către membrii Comisiei de muncă, din care fac parte, prin care să ni se comunice ce face ministerul pentru aceste categorii defavorizate, cum stimulează reducerea ratei şomajului, cum stimulează tinerii pentru a se angaja şi a lucra în România, ce se întâmplă cu strategiile naţionale la care se tot lucrează. |
|
|||
|
"Atragerea fondurilor europene, ameninţată de îngheţarea negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană" Discuţia despre acordul cu FMI şi suspendarea de facto a acestuia în lunile următoare trebuie privită şi din perspectiva fondurilor europene. Ministrul Teodorovici anunţa nonşalant că "Nu ne dezavantajează cu nimic, pe fonduri europene, dacă România nu va mai primi acea diferenţă de 10%". Ca să înţelegem mai bine: atât timp cât este sub acord cu FMI, România beneficiază de o cofinanţare mai mare din bani europeni pentru proiecte şi în loc să punem mai mulţi bani de la bugetul de stat, îi pune Comisia Europeană - 10% în plus finanţare de la UE prin acest mecanism. Sumele primite de la UE au scăzut cu peste 18% în primele patru luni din acest an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform execuţiei bugetare. Specialiştii avertizează asupra slăbiciunii structurale legate de mecanismele de absorbţie a banilor de la UE; chiar în cazul accelerării absorbţiei, rata nu va depăşi 50% în lipsa unor schimbări ale modalităţii de bugetare. În luna mai au fost transmise declaraţii de cheltuieli la Bruxelles în valoare de 2,5 milioane de euro, iar pe primele 5 luni abia am ajuns la 250 milioane de euro, în condiţiile în care avem nevoie să absorbim anul acesta 2,8 miliarde de euro pentru a evita decomiterea. Eu, în cele 3 luni cât am fost ministru, am reuşit să deblochez POSDRU şi toate proiectele, numai că guvernarea Ponta a reuşit să îl blocheze iar în toamna anului 2012, pentru că nu au dus la capăt măsurile luate de noi. Pe POSDRU şi anul acesta situaţia se anunţă dezastruoasă, pentru că în ultimele 5 luni nu a mai fost transmisă nicio solicitare de rambursare a fondurilor de la Bruxelles, avem în continuare sub 1 miliard de euro primiţi. În acelaşi timp însă plăţile către beneficiari au înregistrat un progres de aproximativ 200 de milioane de euro în ultimele luni. Este evident de aici că de fapt avem o suspendare a programului neoficializată, adică cei de la Comisie ne-au spus că avem nişte probleme şi mai bine să nu cerem banii pentru că nu ni-i pot da. O serie de apeluri de proiecte pe axele 1, 2, 5 şi 6 au avut rezultatele anunţate abia la 10 luni după depunere, contractele abia se semnează, dar riscul major e ca proiectele să nu poată fi finalizate până la 31 decembrie 2015 şi atunci se pierd toţi banii pe proiectul respectiv. Proiectele pe POSDRU au în medie 18-24 de luni de implementare, or, dacă acum se semnează calendarul, va fi imposibil de atins. Mai avem de exemplu domeniul 6.1 - Dezvoltarea economiei sociale, unde apelul cu o alocare de 200 de milioane de euro trebuia lansat în luna septembrie, nici acum nu se ştie exact când va fi lansat şi proiectele depuse vor fi întâi în evaluare, apoi semnare contracte şi apoi implementare. La fel, nicio şansă să fie finalizate până la 31 decembrie 2015 şi atunci evident că toţi banii pe aceste proiecte vor fi returnaţi. În acest moment, având în vedere toate acestea, nu pot să nu mă întreb ce se va întâmpla de aici înainte, ce măsuri va lua domnul ministru în acest sens. |
|
|||
|
"Pensionarii nu trebuie să deconteze erorile funcţionarilor" Săptămâna trecută, Comisia pentru muncă a adoptat un raport preliminar favorabil la o iniţiativă legislativă unde sunt coautor privind scutirea unor pensionari de plata unor debite a căror vină nu le aparţine. Am înaintat această propunere legislativă ţinând cont de greutăţile cu care se confruntă pensionarii care provin din sistemul asigurărilor sociale ale agricultorilor, care au beneficiat de pensie de invaliditate, iar înainte de anul 2003 au împlinit vârsta legală de pensionare. Ulterior stabilirii pensiei pentru limită de vârstă a acestei categorii, au intervenit, ca urmare a modificării legislaţiei în materie, o serie de creşteri succesive ale cuantumului pensiilor încasate. Curtea de Conturi a stabilit ulterior că, în cazul persoanelor care s-au aflat în situaţii de invaliditate înainte de pensionarea pentru limită de vârstă, majorarea nu trebuia aplicată în integralitate, ci numai pentru partea aferentă stagiului de cotizare în cadrul fostelor CAP-uri. Pe cale de consecinţă, pensionarii, ale căror pensii sunt în medie de 350 de lei, ar trebui să plătească chiar şi 7-8 mii de lei, ca urmare a interpretării deficitare a legii. În ipocrizia şi cinismul care caracterizează această guvernare, ministerul a transmis un punct de vedere negativ cu privire la adoptarea acestei propuneri legislative, motivând că ar creşte deficitul bugetului asigurărilor de stat. Vorbim însă de pensionari de peste 70-75 de ani care foarte puţin probabil să îşi permită să returneze aceste sume în integralitatea lor. Pe această cale, le mulţumesc colegilor din Comisia pentru muncă şi protecţie socială pentru aprobarea preliminară a acestui proiect şi am speranţa că vom regăsi acelaşi sprijin atât la colegii din Comisia de buget, finanţe, cât şi cu ocazia dezbaterii în plen a acestei iniţiative legislative. Reuşim, astfel, să reparăm o inechitate faţă de aceste persoane care oricum întâmpină dificultăţi materiale şi se văd obligate să plătească pentru o eroare neimputabilă lor. |
|
|||
|
"Ce facem cu şcoala românească?" Problemele sistemului educaţional în relaţie cu piaţa muncii nu pot fi abordate insular. Este adevărat că la nivelul municipiului Arad avem câteva exemple pozitive în acest domeniu, dar carenţele majore vin din modul defectuos în care a fost gestionat acest sistem la nivel naţional. Problemele de adaptabilitate a tinerilor la cerinţele pieţei muncii nu sunt o problemă recentă. O abordare coerentă asupra soluţionării acestora presupune o întoarcere la cauze. Astfel, după 1990, sistemul educaţional românesc a regresat cel puţin în două aspecte: învăţământul superior nu s-a adaptat cerinţelor pieţei muncii, dezvoltându-se haotic, iar învăţământul tehnic a ajuns aproape de desfiinţare după aşa-zisele reforme ale domnului Andrei Marga. Pentru a inversa acest trend, principalul pas care trebuie făcut vizează redarea rolului de pol al cunoaşterii universităţilor, iar din acest punct de vedere Aradul deţine infrastructura universitară necesară asumării acestui rol. Într-o economie tot mai integrată pieţei unice europene, o economie care reclamă nevoia de competitivitate, adaptabilitate şi învăţare continuă, universităţile din România trebuie să iniţieze parteneriate cu mediul de afaceri şi cu actori internaţionali pentru a creşte gradul de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii. Universităţile trebuie să îşi dezvolte şi structuri profesionale coerente care să fie capabile să atragă fonduri europene puse în slujba aceluiaşi obiectiv de acumulare a expertizei pentru stimularea integrării absolvenţilor pe piaţa muncii. În acest mod universităţile pot deveni punctul-cheie în promovarea unei economii bazate pe cercetare, dezvoltare şi inovare, o economie în care forţa de muncă este pregătită încă de pe băncile facultăţii să facă faţă rigorilor unui mediu tot mai competitiv, tot mai concurenţial. În tot acest sistem, un rol important trebuie jucat de practica din anii de facultate. Practica trebuie să devină o activitate recunoscută la adevărata valoare, care să se fundamenteze pe nevoile pieţei muncii, tot în ideea parteneriatului dintre universităţi, zonele industriale şi mediul de afaceri. În ceea ce priveşte învăţământul profesional, chiar dacă până la un anumit moment a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ţara noastră, a fost abandonat odată cu avântul luat de învăţământul universitar. Fenomenul a produs o supraaglomerare a pieţei muncii cu tineri absolvenţi de studii universitare, în special teoretice, prin contrast cu nevoile şi cerinţele pieţei muncii. Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a reintrodus ca obiective revalorizarea învăţământului tehnic profesional, însă legile subsecvente necesare atingerii acestui obiectiv au întârziat să apară. Abia la începutul lui aprilie 2014. Ministerul Educaţiei a publicat planurile-cadru finale pentru învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, iar planurile-cadru pentru şcoala profesională cu durata de 3 ani au fost aprobate în 24 februarie 2014, prin Ordinul nr. 3152 semnat de ministrul Remus Pricopie. Spuneam că la nivelul Aradului pot fi prezentate şi câteva exemple pozitive. Unul este cel al proiectului societăţii Astra Vagoane Călători din Arad, care îşi propune să îi şcolarizeze pe viitorii meseriaşi şi să devină un furnizor de forţă de muncă calificată. Acest demers, un exemplu de atitudine antreprenorială, dar şi un răspuns la inacţiunea guvernării, vine într-un moment în care companiile se confruntă tot mai mult cu o lipsă de profesionalizare a forţei de muncă, dar şi într-un context mai larg al proiectului Guvernului de modificare a Legii uceniciei la locul de muncă. Pe de o parte, pentru a fi buni meseriaşi, la fel ca şi în alte profesii precum cea de medic, avocat sau profesor, tinerii au nevoie de o pregătire pe măsură, o pregătire care nu poate fi obţinută în absenţa practicii. Tocmai de aceea, sunt convinsă că Şcoala Profesională Astra va oferi industriei specialişti, şi nu muncitori la bandă, printr-o educaţie profesională specializată, pe parcursul căreia elevii vor beneficia mai ales de studiu practic. Mai mult, prin angajarea cursanţilor la finalizarea studiilor - recunoscute atât de Ministerul Educaţiei, cât şi la nivel european - Compania Astra dovedeşte implicare activă în comunitate şi responsabilitate socială. Un alt exemplu este cel al Şcolii germane de meserii organizate la Ineu, prin care tinerii de acolo se aleg cu calificare gratuită şi o slujbă odată cu înscrierea într-un program pe care liceul l-a încheiat cu şcoli postliceale şi firme din Germania. Astfel de modele de bune practici ar trebui generalizate la nivel naţional prin implicarea tuturor actorilor relevanţi: autorităţi publice, societate civilă, mediu de afaceri, mediu universitar. La momentul actual, performanţele înregistrate de sistemul de învăţământ românesc lasă de dorit. Iată câteva cifre care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri:
Mai mult, situaţia în care se află sistemul de învăţământ românesc a ridicat numeroase semnale de alarmă şi din partea instituţiilor comunitare. Astfel, în iunie 2013, Consiliul Uniunii Europene atrăgea atenţia într-o recomandare asupra faptului că Ministerul Educaţiei Naţionale nu are nicio strategie pentru a creşte participarea în programe de educaţie, fiind printre ultimele ţări din UE în acest sens, foarte departe de media UE, şi că prevederile Legii nr. 1/2011 pentru creşterea calităţii în învăţământul superior nu sunt aplicate pe deplin. Toate aceste performanţe extrem de slabe în învăţământ se răsfrâng şi asupra ocupării pe piaţa muncii, fie că vorbim de tineri, fie de alte categorii care ar putea beneficia de pe urma formării continue şi a specializărilor permanente. Cea mai mare provocare în România de astăzi este rata şomajului, care depăşeşte 7%, conform cifrelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. Mai mult, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cea mai mare parte a şomerilor declaraţi au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani (peste 143.000), urmaţi de şomerii de 30 - 39 de ani (118.000), peste 55 de ani (71.000), 50 - 55 de ani (67.000). Dacă vorbim de studii, peste trei sferturi (380.000) dintre şomeri nu au terminat nici măcar liceul, 92.000 au studii liceale sau postliceale, în timp ce 32.000 au studii superioare. Referitor la durata şomajului, cei mai mulţi, respectiv 146.000, se află în această situaţie de o perioadă cuprinsă între trei şi şase luni, în timp ce aproximativ 122.000 de persoane nu mai au un loc de muncă de cel mult trei luni. De asemenea, circa 72.000 de şomeri nu au mai fost activi pe piaţa muncii de peste 27 de luni, iar 64.000 de persoane nu au un loc de muncă de o perioadă cuprinsă între şase şi nouă luni, în timp ce 35.000 de persoane sunt şomere de o perioadă între nouă luni şi un an, iar circa 63.000 de şomeri sunt inactivi de peste un an, dar până în 27 de luni. Şi mai îngrijorătoare sunt statisticile în cazul persoanelor de peste 55 de ani. Gradul de ocupare a acestora în România a coborât în ultimii ani de la valori mult peste media europeană (peste 50% în anii `90), la aproape zece procente sub aceasta, în 2013 situându-se la 41,5%. Acesta este, aşadar, peisajul dezolant al ocupării forţei de muncă în România, în condiţiile în care angajatorii caută calitate înainte de toate, iar nivelul de educaţie al şomerilor este îngrijorător de redus. La acesta se adaugă politica defectuoasă, orientată spre beneficiile electorale de moment, fără viziune pe termen lung şi dezechilibrele bugetare care indirect au afectat perspectivele de dezvoltare, prin frânarea investiţiilor publice. În acest context este necesară o abordare care să plece de la nevoia angajatorului şi să se încheie prin îmbunătăţirea legislaţiei şi adaptarea programelor oferite de furnizorii de formare pentru facilitarea adaptării ofertei de muncă la cerinţele pieţei. Într-o economie tot mai integrată pieţei unice europene, o economie care reclamă nevoia de competitivitate, adaptabilitate şi învăţare continuă, o astfel de abordare va avea drept rezultat final creşterea şanselor şomerilor adulţi de integrare pe piaţa muncii. |
|
|||
|
"Problemele copiilor din mediul rural" Din păcate de cele mai multe ori când vorbim de copii ne referim mai degrabă la problemele celor de lângă noi, nu ale celor din mediul rural. Pierdem astfel din vedere faptul că în mediul rural copiii şi tinerii sub 20 de ani înseamnă 2 milioane de persoane din totalul de 9 milioane. Mai important este însă că aceştia au nevoi diferite faţă de cei din mediul urban. Raportul World Vision reuşeşte să treacă în revistă principalele teme pe care ar trebui să le abordăm: accesul la servicii de sănătate, accesul la educaţie şi, implicit, integrarea pe piaţa forţei de muncă, drepturile copiilor, problemele familiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Chiar şi numai prin această enumerare vedem că raportul de faţă este doar începutul a ceea ce ar trebui să fie un demers comun societate civilă - guvernanţi - politicieni pentru politici publice responsabile şi integrate, special pentru copiii şi tinerii din mediul rural. Soluţiile la aceste probleme nu sunt simple, pentru că avem nevoie de un mix de investiţii (în infrastructură pentru utilităţile de bază, în sănătate şi în educaţie) şi politici care se adresează corelării sistemului educaţional cu necesităţile de dezvoltare economică. Mai mult decât atât, avem nevoie şi de o schimbare de mentalităţi în ceea ce priveşte drepturile copilului: bătaia nu este ruptă din rai, mersul la şcoală nu este la concurenţă cu dus animalele la păscut, copiii au nevoie de îndrumarea părinţilor. Nu aş vrea să ierarhizez diferitele probleme, însă cred că o atenţie specială trebuie să acordăm educaţiei şi modului în care aceasta îi ajută pe aceşti copii şi tineri să aibă venituri mai mari, o calitate a vieţii mai bună, pe care să o poată apoi transmite mai departe copiilor lor. În momentul de faţă sub 10% din tinerii din mediul rural au nivel de educaţie terţiară sau postliceală. Mai grav este însă efectul: jumătate dintre ei ajung să lucreze neremunerat în familie, acea agricultură de subzistenţă, sau sunt lucrători pe cont propriu, cu ziua, la munci necalificate, cu nivel de salarizare redus. Intră astfel într-un cerc vicios care îi afectează nu doar pe ei, ci întreaga economie românească. Cu siguranţă productivitatea în mediul rural, dezvoltarea pe care ar antrena-o un mai bun acces la educaţie al acestor tineri s-ar reflecta la nivel economic naţional. Soluţiile nu sunt nici simple şi nici ieftine: unităţi de învăţământ liceal, postliceal, profesional cât mai aproape de aceşti tineri în mediul rural, subvenţii şi burse care să îi încurajeze să rămână în şcoală, parteneriate cu agenţi economici care au nevoie de forţă de muncă specializată, măsuri coercitive pentru părinţii care exploatează copiii în loc să îi lase la şcoală. |
|
|||
|
"Guvernul PSD sacrifică stabilitatea României" Guvernul PSD este pe cale să amaneteze din nou viitorul imediat al românilor prin modul catastrofal în care administrează ţara în acest an electoral. Pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă, Ponta este dispus să sacrifice stabilitatea României, atât de greu câştigată în anii dificili de criză economică. În fapt, acest guvern de amatori nu face altceva decât să repete experienţa dezastruoasă a Guvernului Tăriceanu din 2008, când pomenile electorale s-au suprapus cu efectele crizei mondiale şi au generat situaţia imposibilă din anii 2010-2012. Această recidivă este cu atât mai blamabilă cu cât românii s-au fript deja cu nişte pomeni electorale care au fost în fapt nişte cadouri otrăvite şi pentru care au fost nevoiţi să deconteze infinit mai mult în anii de criză. Ca de obicei când e vorba de cumpărat electoratul cu măsuri frumoase pe hârtie, principalii vizaţi sunt pensionarii şi bugetarii. Nu este deloc întâmplător că aceste măsuri sunt trâmbiţate propagandistic la doar câteva zile după îngheţarea negocierilor cu FMI, semn că acest guvern a făcut tot posibilul să scape de monitorizarea politicilor economice de către FMI şi Comisia Europeană, instituţii serioase care nu ar gira niciodată asemenea pomeni electorale. Despre ce este vorba? În primul rând, Guvernul a discutat o măsură de majorare a veniturilor profesorilor şi învăţătorilor cu vechime prin reducerea normei de ore pentru profesorii cu grad didactic I şi vechime în muncă de peste 25 de ani, ceea ce va majora veniturile acestora din ore suplimentare. Şi cum altfel doresc să facă acest lucru decât prin ordonanţă de urgenţă, special cu câteva luni înainte de campania electorală?! În plus, Guvernul intenţionează să reducă şi vârsta de pensionare, tot pentru profesorii cu gradul I, deşi în acelaşi timp a promovat în Parlament un proiect pentru egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, proiect despre care voi vorbi mai mult în continuare. În al doilea rând, Guvernul a decis printr-o ordonanţă de urgenţă promovată de ministrul de interne Gabriel Oprea să plătească personalul din poliţie, armată, serviciile secrete şi alte instituţii din sistemul de siguranţă şi ordine publică pentru orele suplimentare lucrate cu 75% mai mult decât în orele de program normal. Măsura oferă posibilitatea instituţiilor respective să acorde militarilor şi personalului asimilat acest spor de 75% în cazul în care nu poate acorda zile libere în contul orelor suplimentare muncite. Nu în ultimul rând, o altă măsură pregătită pentru bugetari în an electoral este dublarea pensiei cu salariul la stat. În noiembrie 2009, Guvernul Boc a eliminat posibilitatea ca pensionarii să se mai angajeze la stat şi să primească în paralel şi pensie, şi salariul bugetar. În martie, însă, 14 parlamentari PSD au depus la Parlament o iniţiativă legislativă prin care această restricţie să fie eliminată, iar în 17 iunie a primit raport de admitere de la Comisia pentru muncă a Senatului. Consider că bugetarii sau pensionarii ar trebui să fie plătiţi mai bine, doar că aceste măsuri sunt strict de imagine şi periculoase din punct de vedere economic. În plus, se creează din nou discriminări în sistemul public, pentru că doar anumite categorii de bugetari primesc aceste stimulente financiare pentru vot. Şi mai grav este că în loc să aplice legea salarizării unitare pe care Guvernul Boc a promovat-o cu sprijinul FMI şi al Comisiei Europene, o lege care reducea discrepanţele din sistem pe un raport de 1 la 15 între cel mai mare şi cel mai mic salariu în sistemul bugetar, Guvernul Ponta bulversează din nou tot sistemul şi creează premisele unei noi crize majore în buget. Astfel de măsuri sunt oportune atât timp cât sunt sustenabile economic, atât timp cât pentru luarea lor nu este nevoie de introducerea de noi taxe şi impozite, sau atât timp cât ele nu vor fi compensate prin creşterea inflaţiei şi implicit scăderea nivelului de trai. Din păcate, aşa cum arată ele acum, aceste măsuri sunt doar demagogice şi electorale. Situaţia economiei româneşti nu permite luarea unor asemenea măsuri acum, mai ales în contextul în care Guvernul a transmis un semnal foarte prost investitorilor prin îngheţarea negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană. Adevărul despre situaţia economică a României este acesta:
Iată de ce românii trebuie să înţeleagă că aceste pomeni electorale nu înseamnă decât să ne furăm singuri căciula. Guvernul PSD va da cu o mână şi va lua înapoi cu trei prin creşterea taxelor şi impozitelor sau alte măsuri aberante. |
|
|||
|
"Egalizarea vârstei de pensionare - o nouă minciună dovedită a PSD" În paralel cu anunţarea unor noi pomeni electorale, Guvernul Ponta promovează pe furiş şi măsuri nepopulare pe care le dezavuau când erau în opoziţie. Şi mă refer în principal la egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi. Proiectul Guvernului modifică art. 53 alin. 1 din Legea nr.263/2010, astfel "Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5". Atingerea acestor vârste de pensionare se va realiza prin creşterea graduală a vârstelor standard, în raport cu data naşterii. Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970. În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de lege se arată că egalizarea vârstelor de pensionare se circumscrie Recomandărilor de ţară ale Comisiei Europene transmise României. "Pentru a face faţă provocărilor rezultate din îmbătrânirea populaţiei, sistemul de pensii este în curs de adaptare. Egalizarea vârstelor standard de pensionare între femei şi bărbaţi va asigura viabilitatea pe termen lung a unui sistem adecvat de protecţie socială. În paralel este necesară atragerea şi menţinerea pe piaţa forţei de muncă a lucrătorilor în vârstă, depăşind actualele tipare de pensionare, în concordanţă cu creşterea speranţei de viaţă, precum şi examinarea nivelului de adecvare a pensiilor în vederea prevenirii sărăciei persoanelor de vârstă înaintată, precizează iniţiatorii proiectului de act normativ. PDL a susţinut tot timpul măsurile de sustenabilitate a sistemului de pensii, inclusiv iniţial, în 2010, egalizarea vârstei de pensionare. Doar că noi am avut puterea să recunoaştem că măsura nu era oportună într-o ţară în care femeile se confruntă încă cu numeroase probleme, cum sunt norma dublă de lucru sau lipsa unui parteneriat autentic în familie. Ponta şi PSD demonstrează din nou ipocrizie şi îşi încalcă promisiunile din campania electorală. Egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi este o măsură sustenabilă doar atât timp cât autorităţile iau măsuri prin care să fie facilitată creşterea speranţei de viaţă în România. Or, acest guvern nu a făcut nimic pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai. Într-o economie care a produs peste 50.000 de noi şomeri în condiţii de creştere economică record şi care impune zeci de noi taxe mediului privat, condamnând firmele la insolvenţă, sistemele de asigurări sociale sunt condamnate la dezechilibre. Dacă actuala filosofie de guvernare nu este schimbată urgent, nici măcar egalizarea vârstei de pensionare nu va salva un sistem public de pensii falimentat de Ponta şi PSD. PDL va susţine amendamentul pentru a face această egalizare opţională, întrucât această variantă va permite acelor femei care au beneficiat de condiţii optime de muncă şi sprijin în familie să rămână active, fără a le condamna pe cele care au lucrat în condiţii grele şi au avut grijă şi de familie. |
|
|||
|
"Ia românească - un simbol al feminităţii universale" Pe 24 iunie aniversăm Ziua Universală a Iei, un simbol al feminităţii universale. În 1940, Henri Matisse a pictat tabloul "La blouse roumaine", ia tradiţională românească devenind astfel un simbol al feminităţii universale. De-a lungul timpului, numeroase personalităţi au promovat peste hotare ia românească. Între acestea se numără şi Smaranda Brăescu (1897 - 1948), personalitate remarcabilă a paraşutismului mondial şi aviaţiei româneşti, recunoscută în epocă pentru dragostea faţă de portul popular, pe care îl considera cel mai potrivit costum de gală, atât în ţară, cât şi în străinătate. În mai puţin de un an, Ziua Universală a Iei s-a transformat într-un fenomen adoptat de întreaga planetă. 48 de ţări, 109 localităţi şi 143 de evenimente au celebrat simbolul românesc şi au pornit într-o călătorie spirituală, menită să redescopere valorile autentice, conectaţi prin semne universale, purtătoare de bine şi frumos. Ziua Universală a Iei tradiţionale româneşti a fost propusă, anul trecut, de comunitatea online "La Blouse Roumaine" ajungând să fie sărbătorită de românii de pretutindeni pe data de 24 iunie, de Sânziene. Astfel, în 2013, şase continente, 48 de ţări, 109 localităţi şi 143 de evenimente au marcat această zi dedicată României şi românilor. Şi anul acesta, oameni din întreaga lume vor purta ie, dorind să-şi exprime, în acest fel, solidaritatea faţă de valorile tradiţionale ale poporului român. Alături de societatea civilă, cred că putem iniţia un proiect legislativ prin care să declarăm ziua de 24 iunie ca Zi Naţională a Iei româneşti, o zi prin care să ne mândrim cu tradiţiile româneşti, cu originile noastre. |
|
|||
|
"3,3 milioane de români îşi rezolvă problemele în instanţă. Pentru ce se judecă ei?" Aproape 16% dintre români îşi rezolvă problemele în instanţă, adică 2 români din 12. Numărul de dosare de soluţionat s-a ridicat la 3,3 milioane în anul 2013, dintre care 85% reprezintă cauze civile. Peste 1,1 milioane de dosare noi au intrat în atenţia judecătoriilor în anul 2013. În materie civilă, românii se judecă cel mai adesea pentru executările silite, de pildă, ca urmare a datoriilor pe care le au la bănci, iar în aproape jumătate dintre cazuri, 44,3%, pentru amenzile primite, pentru divorţuri, terenuri şi case. În materie penală, cele mai multe infracţiuni comise în România sunt legate de încălcarea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, peste o treime (38,5%) din noile cauze penale judecate în anul 2013. Urmează infracţiunile patrimoniale, precum furtul şi tâlhăria, care reprezintă peste un sfert (25,6%) din noile cazuri penale în anul 2013 şi lovirea sau alte violenţe, 7% dintre cazurile penale. Pe partea de politică penală, 3 din 4 infracţiuni cu care au fost sesizate instanţele româneşti în anul 2013 au privit furtul calificat. Numărul de furturi calificate a crescut constant în ultimii 5 ani, cu aproape un sfert (23,6%) în anul 2013 faţă de anul 2009. Un caz din 10 priveşte vătămarea corporală din culpă. La fel, înşelăciunea reprezintă aproape 10% din cazuri. În urma recursurilor făcute de români, peste 10.000 de cauze noi au ajuns în atenţia tribunalelor în anul 2013. Pe partea de cauze civile, cei mai mulţi români au făcut recurs în materie de drepturi de proprietate, în aproape 40% din noile cazuri civile judecate de tribunale în anul 2013. Un sfert (21,6%) din cauzele penale care au intrat pe rolul tribunalelor în anul 2013 sunt provocate de nemulţumirea românilor faţă de sentinţele judecătorilor, în ceea ce priveşte dosarele de evaziune fiscală. România a plătit peste 17,4 milioane de lei în ultimii doi ani în urma proceselor pierdute la CEDO. Numai în anul 2012, România a plătit aproape 5,8 milioane lei ca urmare a deciziilor greşite ale instanţelor româneşti. |
|
|||
|
"Românii cu sapa, UE cu tehnologii moderne în agricultură" România, deşi are un potenţial de creştere substanţial datorită suprafeţei agricole mari, are o producţie de aproape 10 ori mai mică decât media UE, din cauza exploataţiilor şi fermelor mai mici de aproximativ 5 ori decât cele europene. Ţara noastră a înregistrat pentru prima dată în ultimii 20 de ani un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, dar aceasta nu se datorează nici noilor tehnologii, nici dotărilor speciale. Dotarea unui agricultor din exploataţiile agricole româneşti, comparativ cu dotarea unui agricultor din UE, este de circa 25-26 de ori mai mică. Dacă vorbim de sistemul de irigaţii, din cele 3 milioane de hectare amenajate cu infrastructură, doar 50% sunt considerate viabile. Spaţiile de depozitare nu acoperă nici măcar 20% din necesarul fermierilor pentru producţia de legume-fructe. Industria alimentară scade pe zi ce trece. România nu are o industrie prelucrătoare dezvoltată, tocmai de aceea în proporţie de circa 70% se exportă încă producţie neprelucrată sau prelucrată primar. Ţara noastră exportă produse finite doar în proporţie de 32%, faţă de Polonia, care exportă în proporţie de 82%. Prin urmare, şi productivitatea muncii din acest sector este de aproape patru ori mai mică decât media europeană. Agricultura României este condusă de persoane de vârsta a treia. Peste jumătate din numărul fermierilor înregistraţi la APIA sunt persoane de peste 60 de ani. Doar 7% reprezintă ponderea tinerilor fermieri din totalul managerilor de fermă. Dacă vorbim însă de educaţie, lucrurile stau mai prost decât îmi închipuiam. Numărul liceelor agricole a scăzut în ultimii 15 ani cu peste 80%, aşadar, numai 2,5% dintre fermieri au o pregătire de bază sau completă în domeniul agricol. Prin urmare, agricultura din România, alături de industrie, este departe de ceea ce se practică în Europa. România are nevoie de o creştere inteligentă în acest domeniu, nu de o creştere bazată doar pe condiţiile climatice. Nu mai putem lăsa sectorul agricol la voia întâmplării. |
|
|||
|
"PSD-izarea BNR înseamnă îndepărtarea României de zona euro. PSD preia nelegitim controlul monedei, după ce Guvernul a ajuns cu mâna la fundul sacului cu bani publici" Cum a fost posibil? Pe de o parte, prin încălcarea procedurilor parlamentare. Vineri, la ora 14,00 s-a închis procedura de depunere a candidaturilor la Comisia de buget-finanţe. Am cerut această listă de candidaturi şi domnul Liviu Voinea nu avea dosarul depus. Luni, la audierile comisiilor reunite de buget, finanţe, într-un blat total al majorităţii parlamentare, apar domnii Voinea şi Gherghina. Pe de altă parte, prin blocarea procedurilor de audiere, în cadrul cărora nu ne-a fost permisă intervenţia decât în cazul guvernatorului Mugur Isărescu, sub argumentul presiunii timpului. Toţi ceilalţi au trecut prin Parlament ca gâştele prin apă, având ca singură justificare profesională serviciile aduse PSD şi lui Victor Ponta. Efecte majore: 1. Politizarea BNR are impact negativ asupra economiei româneşti şi duce la creşterea instabilităţii pieţelor financiare. PSD preia în mod nelegitim controlul monedei şi al economiei româneşti. În loc să îşi păstreze independenţa, BNR este sub asaltul intereselor Guvernului, care a ajuns cu mâna la fundul sacului cu bani publici, deşi a introdus cu nemiluita taxe şi impozite noi şi majorate. Înlocuirea experţilor BNR cu competenţe dovedite şi cu multă experienţă în politica monetară, aşa cum este Cristian Popa, cu politruci care saltă dintr-o funcţie publică în alta doar pentru a-şi servi propriile interese, transmite un semnal puternic de neîncredere şi îngrijorări mari, justificate în piaţa financiară. Premierului Ponta nu îi este suficient că a făcut praf toate companiile de stat prin numirile politice din consiliile de administraţie. Acum şi-a mutat interesul pe principalele instituţii financiare şi de control: BNR, ASF şi Curtea de Conturi, prin votul dat de Parlamentul României. 2. Prin PSD-izarea BNR, Guvernul României a încălcat criteriul juridic al independenţei Băncii Centrale pentru aderarea la zona euro. Nu doar că nu sunt respectate recomandările Comisiei Europene din Raportul asupra Convergenţei (pagina 131), care cere de mai bine de doi ani modificarea art. 3 din Legea BNR nr.312/2004, astfel încât să fie inclusă expres menţiunea clară că "Guvernul nu va căuta să influenţeze sub nicio formă deciziile luate de membrii conducerii BNR", ci, mai grav, îşi trimite doi emisari direct în conducerea BNR. Vă reamintesc că România a ratat intrarea în UE în anul 2004 alături de alte 8 state centrale şi est-europene din cauza PSD. Am intrat abia în anul 2007, cu un guvern de dreapta în fruntea ţării, format din PNL şi PDL, care a punctat reformele necesare. Tot din cauza PSD, România întârzie acum intrarea în zona monetară europeană din care fac parte deja 18 state europene şi, a 19-a, Lituania, se pregăteşte să adere la începutul anului 2015. De doi ani Guvernul şi majoritatea parlamentară nu au făcut nimic pentru a completa şi corela legea de funcţionare a BNR cu Tratatul Uniunii Europene şi cu regulile BCE, aşa cum recomandă rapoartele de convergenţă din anii 2012 şi 2014 dedicate României. Va trebui să avem din nou un guvern responsabil de dreapta pentru aderarea la zona euro, după ce PDL şi PNL probează prin lege şi prin fapte că nu vor influenţa politic deciziile băncii centrale. O mai mare independenţă acordată băncilor centrale înseamnă o creştere proporţională în transparenţă şi în responsabilitate faţă de publicul larg. Transparenţa permite pieţelor financiare să înţeleagă cum va reacţiona Banca Centrală într-o anumită situaţie şi astfel investitorii îşi vor putea forma aşteptări rezonabile cu privire la viitorul politicii monetare. Politizarea însă derutează investitorii. Transparenţa şi responsabilitatea sunt esenţiale pentru eficienţa politicii monetare şi pentru creşterea economică, într-o economie de piaţă. Românii însă nu mai trăiesc într-o economie de piaţă, ci în economia socialistă a PSD, unde totul este coordonat de la centru. Politizarea fără precedent a BNR pune în mare pericol economia României. Îmi este teamă că Victor Ponta vrea să îşi acopere incompetenţa prin emitere de monedă, ceea ce ar fi o catastrofă pentru ţară. PDL analizează posibilitatea de a sesiza autorităţile europene privind intervenţia politică fără precedent a Guvernului Ponta în politicile monetare naţionale, prin trimiterea a doi dintre membrii săi direct în Consiliul de Administraţie al BNR.
La BCE, mandatul de guvernator este limitat: ales de Consiliul European, prin majoritate calificată, pentru un mandat de 8 ani, care nu se poate reînnoi. |
|
|||
|
"De ce a gonit Victor Ponta FMI-ul din România?" Multă lume s-a întrebat de ce Victor Ponta i-a repezit pe reprezentanţii FMI şi le-a spus să nu mai treacă prin România până la toamnă. Mulţi şi-au dat cu părerea, mulţi au inventat tot felul de motive, care mai de care mai caraghioase, însă nimeni nu a spus cu subiect şi predicat de ce a vrut Victor Ponta să nu mai aibă nicio supraveghere asupra actelor guvernamentale din următoarea perioadă. În fapt, experţii FMI nu au făcut decât să constate că execuţia bugetară pentru anul 2014 este una de-a dreptul dezastruoasă: taxe mai mari, încasări bugetare din ce în ce mai mici, consumul agregat mai mic, locuri de muncă mai puţine, şomaj tot mai mare, fonduri europene nerambursabile aproape zero, investiţii inexistente, inflaţie mare. După ce domnul Liviu Dragnea şi-a dat singur dreptul legal de a împărţi banii publici către primării, în funcţie de propria poftă, Victor Ponta, din invidie şi ca urmare a începerii propriei campanii electorale, şi-a dorit să nu mai aibă nici el nicio durere de cap atunci când va da drumul robinetului de pomeni electorale. Zis şi făcut! Nu au trecut nici măcar două săptămâni de când delegaţia FMI a fost îmbrâncită pe scări şi gonită din România, că Victor Ponta a şi început să dea drumul pomenilor electorale. Victor Ponta a început deja să arunce cu sporuri pentru anumite categorii de angajaţi din sistemul public, a promis norme didactice mai mici în învăţământ şi vârste mai mici de pensionare, electorate sau tot felul de încercări de prostire a electoratului, indexări, majorări, ajutoare etc. Nimic nou, am putea spune, niciun pic de originalitate! Am mai văzut filmul acesta şi încă mai avem un gust amar. Aşa făcea şi Călin Popescu Tăriceanu în anul 2008, ştiind că după alegeri nu va mai fi prim-ministru şi că toate actele şi faptele guvernamentale necugetate, care au un singur scop, electoral, vor fi plătite de români înzecit după alegeri. Vă rog să nu fiţi părtaşi la compromiterea tuturor echilibrelor macroeconomice din România, atât de greu câştigate, doar pentru a-i satisface lui Victor Ponta dorinţa de a candida la preşedinţie şi de a pierde. Noi ştim cu toţii că Victor Ponta ar vinde România oricui, pe orice preţ, doar ca să se agaţe de putere. Vă rog să nu fiţi părtaşi la asta, nu fiţi complicii lui Victor Ponta! Românii nu au nevoie nici de milă şi nici de pomeni electorale. Românii au nevoie de locuri de muncă bine plătite. Românii au nevoie de investiţii străine, care, din păcate, ocolesc România de când Victor Ponta este la guvernare. Românii au nevoie de un mediu de afaceri sănătos şi prosper şi de angajaţi bine plătiţi, care să garanteze plata unor pensii decente pentru părinţii noştri. Românii au nevoie de banii europeni, aceia pentru care Victor Ponta spunea că sunt prea puţini, dar din care nu a luat însă niciun euro, pentru că nu se pot fura. Domnule Victor Ponta, nu vă faceţi iluzii! Chiar dacă domnul Popescu-Tăriceanu vă suflă la ureche că prin pomeni electorale veţi ajunge preşedinte, vă avertizez că românii nu vor fi cumpăraţi şi vă vor sancţiona pe măsură. Domnul Tăriceanu ar fi trebuit să vă spună şi că, după ce a împrăştiat cu pomeni electorale, a pierdut alegerile. Aşa că, abţineţi-vă de la obiceiurile socialist-comuniste de a mitui electoratul. Până şi Marian Vanghelie a abandonat micul şi berea, însă dacă v-aş compara cu primarul de la sectorul 5, aş avea prea mari aşteptări de la dumneavoastră! |
|
|||
|
"Solicit scăderea TVA-ului cu 5 puncte procentuale, până la nivelul de 19%, cu alte cuvinte revenirea TVA-ului la nivelul la care era la începutul anului 2010" Organizaţia Internaţională a Muncii a raportat la începutul acestei luni faptul că măsurile de austeritate nu duc la o creştere pe termen lung a economiei, ci dimpotrivă la o contractare a acesteia şi la un transfer concret al costurilor crizei către segmentele de populaţie vulnerabile. Când vorbim în România de măsuri de austeritate, covârşitoarea majoritate a formatorilor de opinie şi bineînţeles a populaţiei se gândeşte instant la reducerea salariilor, la impozitarea pensiilor şi la reducerea per ansamblu a cheltuielilor publice, care afectează foarte mult sistemul de protecţie socială. Ceea ce însă s-a uitat este că cea mai dureroasă măsură pentru economia noastră a fost creşterea TVA-ului de pe o zi pe alta până la 24%. Măsura a avut un impact clar asupra economiei, prin creşterea tuturor preţurilor, prin scăderea graduală a consumului pe foarte multe segmente. Această măsură a afectat chiar mai tare bugetul familiei decât scăderea veniturilor. Coşul lunar al unei familii a costat brusc mai mult, românii având în acelaşi timp mai puţini bani. Când criza economico-financiară a intrat în drepturi, în România s-au luat în considerare mai multe măsuri. Creşterea TVA-ului a fost o măsură de contingenţă la care nu ar fi trebuit să ajungem niciodată, mai ales pentru că în acea primăvară cheltuielile publice au fost considerabil scăzute. De ce am avut nevoie de creşterea pe linie a tuturor preţurilor din România pentru a finanţa bugetul de stat? Contractarea economiei a fost foarte clară. Problema în astfel de situaţii este că rezultatul nu este cel scontat. Cu alte cuvinte socoteala din şedinţa de Guvern nu se potriveşte cu cea din târg. Încasările la bugetul de stat nu au crescut pe termen lung. Paradoxal, acum în momentele în care consumul este în creştere, statul beneficiază de creşterea încasărilor din TVA. Revenirea TVA-ului la 19% ar reprezenta o gură de oxigen, atât pentru mediul privat, cât şi pentru familiile din România. Nu se urmăreşte neapărat o scădere imediată a preţurilor. Acest lucru s-a putut observa la scăderea TVA-ului la pâine. Reducerea TVA aduce mai mulţi bani în economie, bani care pot fi reinvestiţi, bani care pot crea locuri de muncă, bani care duc inevitabil la o dezvoltare constantă a consumului şi a dimensiunii economiei. În consecinţă, pe termen mediu şi lung se aşteaptă o creştere a încasărilor la bugetul de stat, un efect invers faţă de cel al creşterii TVA-ului şi în general faţă de orice creştere a taxelor. Trebuie să ne impunem să aducem economia neagră şi gri la suprafaţă. Susţinerea reducerii CAS este un pas, dar nu unul suficient. Complementar, economia trebuie ajutată prin scăderea poverii fiscale pe producţie şi pe tranzacţie. Dezavantajul în care s-a autoplasat România în anul 2010 poate fi corectat acum. Propun reducerea TVA-ului la toate produsele şi serviciile din România cu 5 puncte procentuale şi reducerea TVA-ului cu 15 puncte procentuale pentru toate alimentele de bază, o măsură sănătoasă pentru economie, o măsură care vine cu beneficii clare pentru români, fie persoane fizice, fie persoane juridice. Reducerea TVA-ului până la cota de 9% pentru produsele de bază este încă o măsură pe care o consider necesară a fi luată la începutul anului viitor. Cele mai mari încasări din TVA se iau bineînţeles din produsele de bază. Aceleaşi statistici ne arată totuşi că în comerţul cu alimente, cu cereale, cu carne, cu fructe şi cu legume, găsim cea mai mare evaziune fiscală din România. Reducerea drastică a taxelor pe aceste segmente, inevitabil, va duce la creşterea colectării taxelor din aceste activităţi. Statul câştigă mai mulţi bani din colectare, prin lărgirea bazei de impozitare, în timp ce coşul zilnic, cea mai mare cheltuială a românilor, scade în preţ, considerabil. Este tardiv să plasăm vina situaţiei economice din timpul crizei pe măsurile considerate de unii optime la acea vreme. Ceea ce trebuie să facem este să ne trezim acum, la doi ani distanţă de la începerea procesului de redresare economică al României. Să aplicăm măsuri curajoase economico-fiscale care să pună România pe harta statelor cu cea mai mare dezvoltare din regiune şi, de ce nu, din Uniunea Europeană. Cu voinţă politică, aceste solicitări, care vin din partea sectorului privat din România, vor putea deveni realitate, fără să ţină cont de interese electorale, ci numai cu un interes social şi economic bine definit: interesul naţional. |
|
|||
|
"Ziua internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri" Un raport al Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri ?i Infracţiuni relevă faptul că între 167 şi 315 milioane de oameni, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani, au consumat substanţe ilegale într-un singur an. Deşi în ultimii ani cifrele s-au stabilizat, acestea sunt cu 18% mai mari faţă de anul 2008. În acest context, decizia Adunării Generale a ONU, de a marca pe 26 iunie Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri, era una ce se impunea. Totuşi, războiul împotriva drogurilor este unul ce se duce în fiecare zi, iar umanitatea nu-şi permite să-l piardă, chiar dacă anual sute de mii de oameni îi cad victime. Principalele cauze ale deceselor în rândul consumatorilor de droguri sunt supradozele, bolile infecţioase, ca urmare a folosirii seringilor nesterile, traumatismele şi sinuciderile. Având în vedere creşterea de la an la an a numărului consumatorilor de substanţe interzise, România este unul dintre statele UE cu cele mai mari creşteri ale prevalenţei consumului. Statisticile arată că în doar trei ani procentele au crescut de la 1,7% la 4,3%. Din păcate, situaţia se agravează şi în rândul tinerilor. Potrivit datelor Centrului Interna?ional Antidrog ?i pentru Drepturile Omului, peste 11% dintre elevi, respectiv 150.000 de copii ?i 25% dintre studenţi au consumat măcar o dată substan?e interzise. În plus, debutul consumului de droguri a scăzut de la 16 la 14 ani. Cel mai alarmant aspect îl relevă însă datele oficiale ale Guvernului incluse în Strategia naţională antidrog 2013-2016, conform cărora, din cauza drogurilor injectabile, în ultimii ani a crescut numărul bolnavilor de SIDA în rândul consumatorilor de droguri, România fiind declarată în 2013 drept focar HIV/SIDA. Drogurile distrug în fiecare zi vie?i, familii şi comunită?i, iar noi, clasa politică ?i autorită?ile statului român, în numele copiilor no?tri ?i al viitorului lor, trebuie să fim în prima linie a războiului cu traficul ?i consumul ilicit de droguri. |
|
|||
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Românii cu credite în valută îşi vor putea plăti datoriile în lei" Senatul României a adoptat zilele trecute un proiect legislativ extrem de important pentru viaţa viitoare a românilor, care reglementează majorarea ratelor lunare la bănci ale populaţiei, survenite din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar. După cum se ştie, creditele neperformante şi ratele restante la bănci constituie o problemă socială acută pentru cetăţenii din România. Transformarea acestui proiect legislativ în lege va permite tuturor românilor împovăraţi lunar de majorarea ratelor bancare, datorate creşterii cursului de schimb valutar, să opteze pentru conversia creditelor în lei, fără a plăti costuri suplimentare, comisioane sau alte garanţii adiţionale. Prin modificările solicitate, susţinute de Grupurile parlamentare ale PSD din Senat şi Camera Deputaţilor, consumatorii care au astfel de credite vor putea fi protejaţi de stat, astfel încât ratele lunare să nu mai fie dublate sau triplate din cauza ratei de schimb valutar, aşa cum în mod nefericit s-a întâmplat până acum. Este o realitate faptul că foarte mulţi români au contractat credite în monede străine, ale căror rate de schimb au fluctuat în mod haotic, din cauza crizei financiare şi a instabilităţii cursului din ultima perioadă. S-a ajuns astfel la o situaţie neplăcută, ratele oamenilor fiind majorate exponenţial, astfel încât foarte mulţi români se află în ipostaza de imposibilitate de plată, fiind astfel supuşi riscului executărilor silite. Adoptarea acestui act normativ va avea beneficii imediate şi extrem de pozitive pentru români. Astfel, iniţiativa legislativă îi va ajuta pe românii care au credite în monede străine să nu mai plătească ratele lunare bancare majorate exclusiv datorită fluctuaţiilor de schimb valutar. Mai mult, de prevederile propunerii legislative vor beneficia toţi consumatorii de credite, respectiv nu numai persoanele fizice, ci şi cele juridice. Documentul introduce dreptul consumatorilor de credite de a cere conversia creditelor în moneda naţională sau într-o altă monedă pe care o aleg, fără a plăti nimic în schimb. În plus, instituţia de creditare, în speţă banca emitentă, va fi obligată pe viitor să informeze consumatorul atunci când suma datorată în moneda străină creşte cu mai mult de 20% faţă de varianta în lei. Măsura vizează atât creditele prezente, cât şi pe cele viitoare, şi elimină posibilitatea proliferării unor tratamente diferenţiate, inegale sau cazuri de discriminări, deoarece se aplică în mod uniform, respectând normele şi principiile egalităţii în drepturi ale fiecărui cetăţean. Iniţiativa legislativă propusă şi susţinută de Grupurile parlamentare ale PSD este armonizată cu normele similare din legislaţia europeană, astfel încât românii vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni europeni. Vorbim în consecinţă despre o nouă măsură luată de Guvernul şi Parlamentul României, în scopul îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei, care corectează anumite disfuncţionalităţi legislative existente până acum, ce au fost în detrimentul românilor. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori are susţinerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi se află în prezent pe fluxul dezbaterilor parlamentare, urmând să intre în analiza Camerei Deputaţilor, ca for decizional. |
|
|||
|
Domnul Miron Alexandru Smarandache: "Copiii şi vârstnicii din Colegiul nr.7 Bacău merită toată atenţia şi consideraţia mea" Fără îndoială, copiii şi persoanele vârstnice din Colegiul uninominal nr. 7 Bacău se află în atenţia mea permanent, astfel încât încerc din răsputeri să le ofer mici bucurii pe care le merită cu prisosinţă. Recent, am continuat să premiez performanţa elevilor, iar săptămâna trecută a fost rândul unui grup de elevi merituoşi ai Şcolii generale nr. 2 Boiştea din oraşul Dărmăneşti să viziteze Palatul Parlamentului şi Muzeul de Ştiinţe Naturale Grigore Antipa, la invitaţia mea. Am premiat astfel 24 de elevi din clasele V-VIII ai şcolii respective, respectiv toţi cei care au obţinut rezultate excelente la învăţătură în acest an şcolar, concretizate prin premiile obţinute. Elevii din Dărmăneşti, însoţiţi de doamna director Cornelia Bindileu, au avut parte de un tur complet cu ghid al Palatului Parlamentului, prilej cu care au vizitat sala de plen a Camerei Deputaţilor, celelalte obiective ale impozantei clădiri, au aflat lucruri interesante despre modul în care se prelucrează legile, au servit masa la restaurantul Parlamentului, iar în final, şi de un periplu la Muzeul Antipa. De asemenea, tot la invitaţia mea, un grup de aproximativ 50 de pensionari din oraşul Dărmăneşti, însoţiţi de dl primar Constantin Spiridon, s-au aflat zilele trecute în vizită la Parlament. Pensionarii au vizitat Camera Deputaţilor, sala Grupului parlamentar al PSD, precum şi toate obiectivele de interes din impozanta clădire. Încă de la începutul mandatului meu de deputat, mi-am făcut o obligaţie de onoare şi un obicei de a invita elevii premianţi din colegiul meu să viziteze Palatul Parlamentului şi alte puncte de interes din Capitală. De această dată, a fost rândul premianţilor Şcolii generale nr. 2 Boiştea din Dărmăneşti să răspundă invitaţiei mele, aşa cum s-a întâmplat anterior şi cu alţi elevi cu rezultate bune din şcolile şi liceele din zonă. Sunt încântat de performanţele obţinute de aceşti copii în anul şcolar care se va încheia în aceste zile, iar această excursie au meritat-o pe deplin. Sunt un susţinător al recompensării performanţei în toate domeniile de activitate, şi în special a muncii pozitive a elevilor. Invitaţia mea reprezintă un exemplu de încurajare pentru toţi elevii din zona Moineşti, Comăneşti, Dărmăneşti, Berzunţi, Măgireşti şi Poduri, care deja s-au obişnuit să le fie recompensate meritele la învăţătură şi disciplină. Sunt convins că poveştile pe care copiii din Dărmăneşti le vor spune colegilor lor vor fi stimulative pentru cât mai mulţi elevi de a învăţa mai bine şi de a fi premianţi în viitor. De asemenea, vizita oferită la Parlament pensionarilor a fost un semn de recunoştinţă din partea mea la adresa acestor oameni din Dărmăneşti, care, după o viaţă întreagă de muncă, meritau o astfel de recompensă. |
|
|||
|
"Epopeea autostrăzii Comarnic-Braşov continuă" Epopeea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov este departe de a ajunge la un deznodământ. După ce săptămânile trecute Institutul Naţional de Statistică ne informa despre verdictul preliminar al Eurostat, şi anume că plăţile pe care le va face statul român în cadrul proiectului nu vor fi contabilizate în afara deficitului bugetar agreat cu instituţiile financiare internaţionale, iată că a apărut un nou episod care amână momentul începerii lucrărilor: CNADNR scoate la licitaţie refacerea acordului de mediu, care va fi gata abia peste 12 luni. Chinurile facerii autostrăzii Comarnic - Braşov sunt, aşadar, departe de a fi încheiate. După cum am semnalat încă din luna ianuarie a acestui an, este inacceptabil ca un proiect în concesiune, lansat în procedură de licitaţie cu o valoare estimată de 1,2 miliarde euro şi cu o lungime de 58 de kilometri, să ajungă să coste cu 600 de milioane de euro mai mult şi să aibă numai 53 de kilometri. Lucrările trebuiau să înceapă în aprilie, dar finanţatorii s-au gândit să ne lase să ne mai gândim. Apoi, Eurostat ne-a informat că nu se poate altfel decât să includem plăţile pentru această autostradă în calculul deficitului la bugetul de stat, deşi însuşi premierul Ponta ne asigura că noi nu vom plăti nimic. Eurostat este o instituţie serioasă care nu poate fi păcălită de minciunile lui Ponta şi Şova, iar discuţiile acestea trebuiau să aibă loc încă din perioada de pregătire a licitaţiei, aşa cum începusem în 2012. Verdictul Eurostat în ceea ce priveşte autostrada Comarnic-Braşov confirmă ceea ce a susţinut PDL încă de la anunţul triumfal al cuplului de comici vestiţi ai ecranului, Ponta-Şova, şi anume că ne îndreptăm spre un nou contract de tip Bechtel. Se pare totuşi că ministrul Şova nu vrea să se mute cu cortul pe şantierul autostrăzii Comarnic-Braşov, după cum se angajase că va face. Altfel nu îmi pot explica cum de găseşte tot felul de pretexte pentru a nu începe lucrările. Peste toate acestea, a venit anunţul triumfal al CNADNR care scoate la licitaţie refacerea acordului de mediu. Termen: 12 luni. Adică abia peste un an vom avea noul acord de mediu? Adică nu pot începe lucrările până anul viitor? |
|
|||
|
"PDL şi PNL au sesizat Curtea Constituţională referitor noua Lege privind parteneriatul public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta" Parlamentarii PDL şi PNL au depus săptămâna trecută o sesizare la Curtea Constituţională în ceea ce priveşte Legea parteneriatului public-privat, aprobată de Parlament în forma iniţială, după respingerea cererii de reexaminare a Preşedintelui. Legea votată de majoritatea PSD-UNPR-PC păstrează aceleaşi formulări care deschid calea unor contracte păguboase pentru statul român de tipul Bechtel şi pun pe fugă orice investitor serios. De altfel, se vede şi prin eşecul Comarnic-Braşov că Guvernul Ponta este incapabil să gestioneze proiecte cu parteneri privaţi, să convingă finanţatorii că investiţia lor este în siguranţă. Prin noua lege se introduce posibilitatea modificării unilaterale sau rezilierii contractului de parteneriat public-privat de către partenerul public, prin invocarea de "motive excepţionale legate de interesul naţional sau local". Legea nu defineşte criteriile prin care vor putea fi stabilite "motivele excepţionale". De asemenea, se introduce posibilitatea înlocuirii partenerului privat fără organizarea unei noi proceduri de atribuire şi fără a prelua din noua Directivă europeană exact în ce cazuri se poate aplica. După cum am atras atenţia în nenumărate rânduri, prin posibilitatea modificării şi rezilierii unilaterale a contractelor de parteneriat public-privat şi înlocuirea partenerilor privaţi fără noi proceduri de atribuire, se încalcă principiile egalităţii de tratament şi transparenţei decizionale. Aceste principii, garantate şi prin Constituţia României, asigură protecţia investitorilor, dar şi un mai bun control asupra cheltuirii banilor publici. Cu cine vom face noi parteneriate public-private, dacă oricine vine ar trebui să îşi asume de la bun început că poate avea oricând contractul modificat sau reziliat? Ce garanţii avem noi că un baron local nu va înlocui partenerul privat selectat transparent printr-o firmă de casă? |
|
|||
|
"Noi gogomănii marca Teodorovici" Ministrul Teodorovici, făt-frumos al fondurilor europene, continuă să ne mintă cu nonşalanţă, chiar dacă cifrele absorbţiei pe anul acesta arată un dezastru fără precedent: 2,5 milioane de euro absorbţie în luna mai, 250 de milioane de euro în primele 5 luni, faţă de o ţintă asumată pe tot anul de 3,5 miliarde de euro, pentru a evita pierderile de fonduri. Teodorovici ne asigură însă că va avea un zâmbet foarte larg la final de an. Oare la fel de larg va fi zâmbetul său şi în 2015 când vom pierde automat aproximativ 4 miliarde de euro? Toate acestea pentru că rata absorbţiei din alocarea 2007-2013 nu va depăşi 80%, maximul pe care şi-l imaginează Teodorovici. Cum nu se putea altfel, a găsit încă de pe acum ţapul ispăşitor: stagnarea din 2009-2012. Vreau să îl invit pe domnul ministru să facem un calcul şi să vedem cam cât din cei 6,5 miliarde de euro atraşi până acum de la Comisia Europeană sunt pe proiecte şi contracte din 2009-2012? Sau să ne uităm la transporturi unde tot dumnealui a identificat corect că nu s-au atins ţintele anul acesta şi să vedem că proiectele majore pentru care au început lucrările după 2012 (nu că ar fi multe: Lugoj-Deva licitat de mine în 2012 şi Sebeş-Turda) nu sunt nici acum aprobate de Comisia Europeană şi, prin urmare, nu primesc decontări din bani europeni. Atrag atenţia şi asupra faptului că discuţia despre acordul cu FMI şi suspendarea de facto a acestuia în lunile următoare trebuie privită şi din perspectiva fondurilor europene. Tot ministrul Teodorovici anunţa nonşalant că "nu ne dezavantajează cu nimic, pe fonduri europene, dacă România nu va mai primi acea diferenţă de 10%". Ca să înţelegem mai bine, atât timp cât este sub acord cu FMI, România beneficiază de o cofinanţare mai mare din bani europeni pentru proiecte şi, în loc să punem mai mulţi bani de la bugetul de stat, îi pune Comisia Europeană. Se pare însă că făt-frumos Teodorovici probabil a găsit un izvor nesecat în bugetul de stat, acela unde tocmai s-au redus investiţiile cu 40% în primele luni, şi zice că nu e nicio problemă dacă nu vom mai avea acel Top-up. Iresponsabilitate şi incompetenţă, de altfel şi cel care ţine frâiele bugetului României de atâţia ani, domnul Gherghina, admite că pierderea finanţării Top-up ar însemna un miliard de euro pe care ar trebui să îi acopere de la bugetul de stat. |
|
|||
|
"Înregistrarea deţinătorilor cartelelor preplătite, o măsură de siguranţă şi normalitate." Camera Deputaţilor are în lucru în această perioadă un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, prin care deţinătorii de cartele prepay vor fi determinaţi să se înregistreze cu datele de identitate în bazele operatorilor de telefonie. Am participat la dezbaterile care au avut loc pe această temă şi consider că obligativitatea aplicabilă acestor deţinători de cartele achiziţionate până acum fără niciun fel de condiţii prealabile este bine-venită. Din experienţa de dată recentă a autorităţilor, a rezultat că o serie de fapte infracţionale, unele care chiar au adus atingere siguranţei şi securităţii naţionale, s-au produs în urma folosirii unor asemenea cartele preplătite. Nu trebuie să ignorăm contextul actual în care se găseşte România, considerată de Federaţia Rusă a fi un inamic direct prin apartenenţa sa la NATO, în condiţiile confruntărilor din Ucraina. În plus, asistăm la o tendinţă migraţionistă accentuată în ultima perioadă, tot mai mulţi refugiaţi din est părăsindu-şi ţările de origine, iar ţara noastră a devenit nu numai o ţară de tranzit, ci şi destinaţia finală a acestor transfugi. Acest exod estic spre România este dublat, în dese cazuri, de apariţia unor fenomene colaterale, îngrijorătoare pentru securitatea oricărui stat, precum criminalitatea informatică transfrontalieră, traficul de persoane sau contraspionaj, unele dintre acestea fiind în măsură să ascundă chiar anumite riscuri asociate de tip terorist. În acest tablou nu lipsit de pericole, să ne reamintim că în cursul anului trecut SRI a propus declararea ca indezirabili a opt cetăţeni suspecţi în această zonă, drept pentru care este necesar să nu lăsăm nicio portiţă de scăpare apariţiei unor fenomene nedorite. România are nevoie de o legislaţie clară şi predictibilă în toate domeniile conexe strategiei naţionale de securitate. Perpetuarea lăsării unor mijloace de comunicaţii la liber şi la discreţia oricui ar constitui un factor de vulnerabilitate, care nu este bine privit în Uniunea Europeană. Ba mai mult, au existat cazuri în care cetăţeni europeni certaţi cu legea au achiziţionat anumite cartele telefonice din România, folosite ulterior în scopuri antisociale în ţările lor de origine, chiar de sorginte teroristă sau trafic de droguri. În concluzie, pledez pentru adoptarea acestor modificări, mai ales că proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2015, România să elimine această problemă controversată, atât în folosul securităţii statului, cât şi pentru liniştea fiecărui român. |
|
|||
|
"Fermierii afectaţi de calamităţi vor fi scutiţi de impozitul pe venitul agricol" Guvernul României a aprobat în aceste zile o ordonanţă de urgenţă privind modificarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscale, unele dintre acestea de mare ajutor pentru agricultorii români. Astfel, actul normativ adoptat de Executiv prevede că va fi anulat impozitul pe venitul agricol, proporţional cu gradul de calamitate constatat pentru fermierii, respectiv contribuabilii care au desfăşurat în anul 2013 activităţi agricole şi au suferit pierderi de venituri în urma acţiunii unor factori externi. Conform deciziei guvernamentale, este prevăzută acordarea acestei facilităţi în cazul în care producţia nu a fost asigurată şi, de asemenea, a fost calamitată în proporţie de peste 30%. Fermierii care au suferit pagube din cauza calamităţilor naturale pot demonstra acest lucru printr-un document emis de autoritatea competentă, în condiţiile legii. Tot un lucru pozitiv este şi faptul că agricultorii care au plătit deja contribuţiile respective către stat, respectiv impozitul pe venitul agricol, vor beneficia de restituirea sumelor achitate. Este o măsură firească a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a inventaria şi soluţiona problemele avute de fermieri, în situaţiile unor condiţii meteorologice potrivnice dezvoltării culturilor lor. De altfel, oficialii MADR au promis acest lucru fermierilor care s-au confruntat cu situaţii extrem de dificile în cursul anului trecut. Producătorii agricoli au declarat cu bună-credinţă impozitul calculat în baza normelor de venit, în cazurile în care au avut totuşi pierderi economice importante generate de calamităţi. În aceste condiţii, noul act normativ adoptat de Guvern reprezintă o facilitate absolut necesară, de bun augur, care va ajuta fermierii să îşi recupereze în cel mai scurt timp pagubele şi să îşi poată dezvolta în continuare exploataţiile agricole. |
|
|||
|
"Bacalaureatul, un examen care relevă problemele învăţământului românesc" Încep prin a constata cu mâhnire că multe dintre intervenţiile mele în acest for referitoare la învăţământul românesc sunt într-o notă care din păcate nu este una pozitivă. Cadrele didactice, elevii şi studenţii români îmi sunt foarte dragi, însă nu pot trece cu vederea starea precară şi neregulile sistemului de învăţământ, având în vedere că şi unul dintre motivele pentru care mă aflu aici este acela de a lupta pentru repararea acestei situaţii. Acestea fiind spuse, vă reamintesc că în aceste săptămâni se desfăşoară, ca în fiecare an, examenul de bacalaureat. Este o ocazie în plus care evidenţiază problemele cu care se confruntă învăţământul românesc şi aş dori să ne oprim puţin asupra acestora. În primul rând, conform cifrelor date publicităţii, anul acesta avem de-a face cu o situaţie inedită în ceea ce priveşte numărul celor înscrişi la acest examen: aproape un sfert din cei care au terminat clasa a XII-a absentează de la bacalaureat. Există trei posibile explicaţii în acest caz: elevii care nu se consideră acum pregătiţi pentru trecerea examenului se pregătesc mai bine pentru o dată viitoare, poate în toamnă; diploma de bacalaureat nu mai prezintă niciun interes, elevii îndreptându-se direct către cursuri şi specializări în diferite meserii sau, una dintre cele mai sumbre explicaţii vehiculate, în anumite şcoli directorii au sfătuit elevii mai slabi să nu se înscrie la examen pentru ca nivelul de promovare al şcolii să nu scadă. Prima explicaţie ar reprezenta într-un fel un semnal bun în şcolile din România, acela că elevii ştiu că nu mai pot fenta sistemul şi că este timpul să se pregătească cu adevărat pentru acest examen. Celelalte două posibilităţi sunt mai îngrijorătoare. Lipsa de interes a elevilor pentru diploma de bacalaureat înseamnă aproape declinul final al încrederii în şcoala din România. Tinerii români simt că nu au nicio valoare cunoştinţele acumulate în cei 12 ani de şcoală şi testarea acestora este inutilă. Diploma de bacalaureat nu îi ajută în găsirea unei slujbe, iar cunoştinţele tehnice le lipsesc. Solicit Ministerului Educaţiei să investigheze această ipoteză a cărei veridicitate poate întări necesitatea reintroducerii şcolii profesionale. Atât eu, cât şi partidul din care fac parte am susţinut de-a lungul timpului nevoia reintroducerii acestei ramuri a sistemului de învăţământ românesc. Avem nevoie, ca societate, de constructori, mecanici auto, coafeze şi croitorese profesioniste şi trebuie să îi pregătim pe tineri pentru aceste meserii şi apoi să ne asigurăm că pot fi plătiţi decent pentru aceste munci. Cer de asemenea Ministerului Educaţiei investigarea celei de-a treia explicaţii. Îmi doresc ca şcoala românească să nu se mai bazeze pe forme fără fond şi pe obsesia menţinerii unei imagini pozitive. Trebuie să ne recunoaştem greşelile şi neajunsurile şi să le îndreptăm chiar de o facem în văzul lumii. Un alt aspect pus în evidenţă de bacalaureatul din acest an pe care vreau să îl discut este nemulţumirea cadrelor didactice exprimată la început de iunie. Federaţiile din învăţământ au ameninţat cu boicotarea examenului, sătule fiind de sumele derizorii cu care sunt plătiţi profesorii în comisiile de examen. De asemenea, ei doresc şi acordarea integrală a drepturilor salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti. Premierul Ponta a promis rezolvarea situaţiei. Indiferent de ce va face sau nu Guvernul în această situaţie, este deja o tară asupra profesiei de educator în România acest şir nesfârşit de umiliri şi nemulţumiri şi promisiuni neîndeplinite la care sunt supuşi profesorii de 24 ani. Modul jignitor în care sunt remuneraţi profesorii români este unul din stâlpii principali ai problemelor şcolii româneşti: a lipsei de interes de care sunt acuzaţi de către părinţi, a preferinţei pe care unii dintre ei o arată acordării de meditaţii la domiciliu şi a dezertării din sistem a celor care în condiţii financiare normale ar dori să urmeze această carieră. În concluzie, îmi doresc ca, în cel mai rău caz, examenul de bacalaureat din acest an să reprezinte punctul de plecare al conştientizării de către autorităţi a problemelor învăţământului românesc şi a soluţionării acestora. Este o speranţă pe care nu vreau să mi-o pierd şi pentru care voi lupta atât timp cât voi fi deputat şi după terminarea mandatului. |
|
|||
|
"Băsescu contra Băsescu sau cum a devenit justiţia penală ştiinţa interpretării convorbirilor telefonice" Faptul că fratele preşedintelui Traian Băsescu a ajuns "călcâiul lui Ahile" în acest caz de corupţie fără precedent după 1990, cu implicaţii la cel mai înalt nivel posibil, demonstrează, fără echivoc, că lupta anticorupţie clamată de şeful statului în ultimii zece ani l-a lovit ca un bumerang chiar pe preşedintele Republicii. Cu alte cuvinte, armele sale destinate altora s-au întors exact împotriva lui. Fără îndoială, justiţia trebuie lăsată să îşi facă treaba, fără nicio imixtiune din partea nimănui. Scandalul este destul de complicat, pe de o parte deoarece este implicat fratele şefului statului, şi, pe de altă parte, din cauza acuzaţiilor care s-au adus celor mai importante instituţii judiciare ale statului, respectiv conducătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA. Acest caz a demonstrat însă că funcţionarea justiţiei, liberalizarea şi independenţa acesteia sunt încă doar nişte vorbe, vorbe mari, iar cei din interiorul sistemului cunosc exact unde sunt. Din acest motiv, ceea ce vede toată România în aceste zile reprezintă doar o dovadă vie a faptului că lucrătorii din justiţie simt că trebuie să schimbe macazul dinspre Cotroceni înspre Palatul Victoria. Mandatul preşedintelui se va termina în curând, iar unii se grăbesc să treacă în barca cu cârmaci şi combustibil pe o durată mai îndelungată. Prin scoaterea acestui caz pe tapet şi arestarea preventivă a fratelui preşedintelui ţării, se vor digera mai uşor şi se vor uita soluţiile date de justiţie în ultimii doi ani, în aşa fel încât toată lumea să poată fi mulţumită... Se pot impune unui demnitar obligaţii şi pentru rudele sale? Cum se poate ca un om să răspundă pentru faptele altcuiva, mai ales dacă acel altcineva este major? Nu este interzis? Şi-a căutat-o cu lumânarea? Până unde te poţi dezice de rudele tale? Şi invers, cât poţi să îţi îngropi fratele prin prostiile pe care le faci tu, iar ulterior să speri la ajutor sau la înţelegere din partea tuturor? Sunt întrebări aflate pe buzele tuturor românilor în aceste zile, iar timpul, sau poate justiţia, vor răspunde cândva la ele... Acest circ intens mediatizat mai abate atenţia şi de la problemele numeroase legate de aplicarea noilor coduri, de la chestiunile legate de interpretarea probelor, a interceptărilor, a aplicării unitare a legii, pe care domnul Predoiu ni le lăuda a fi un mare pas înainte. Practica ultimelor luni nu a dovedit acest lucru. Rămâne în continuare întrebarea dacă arestul preventiv este un panaceu universal. Pentru că, acest arest preventiv, dublat de interceptări, marea majoritate fără autorizaţie, dovedesc neputinţa sistemului, şi mai ales a justiţiei. Justiţia penală a devenit ştiinţa interpretării convorbirilor telefonice. |
|
|||
|
"Domeniile naval, maritim şi fluvial din România au nevoie de dezvoltare" Cred cu tărie faptul că România are nevoie de o infrastructură puternică, de calitate şi, mai ales, foarte bine structurată, în funcţie de nevoile actuale ale ţării, dar şi de conectarea obligatorie la infrastructura Uniunii Europene. Ca preşedinte al Comisiei parlamentare pentru transport şi infrastructură, recent înfiinţată în Camera Deputaţilor, am considerat că organizarea unor dezbateri publice ample pe teme de interes naţional, în privinţa deciziilor legate de infrastructură, este în prezent absolut necesară. Susţin acest lucru, deoarece consider că românii au suferit destul, timp de aproape 25 de ani, din cauza ineficienţei şi a superficialităţii guvernelor, atunci când a venit vorba de decizii privind investiţiile în autostrăzi, drumuri, căi ferate etc., decizii care s-au dovedit a fi de cele mai multe ori extrem de neinspirate şi defavorabile românilor, cu un impact profund negativ asupra dezvoltării infrastructurii în ansamblu. Mai cred de asemenea că toate problemele importante care sunt legate de gestionarea domeniului infrastructurii, fie că vorbim acum de cel naval, maritim şi fluvial sau de cel de transport în general, toate acestea trebuie dezbătute într-un cadru larg, cu participarea tuturor factorilor implicaţi. De aceea, am considerat oportună organizarea, săptămâna trecută, în cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, a unei dezbateri care să cuprindă cele mai stringente probleme legate de infrastructura portuară, începând de la evaluarea situaţiei actuale a traficului de mărfuri, a investiţiilor aflate în derulare din domeniu, dar şi a altor proiecte necesare, care au însă nevoie de finanţare, până la identificarea celor mai pertinente modalităţi de creştere a traficului de mărfuri, dar şi a oportunităţii şi a legalităţii transferului sau vânzării de acţiuni portuare, de la autorităţile centrale către cele locale. La acest eveniment au participat atât colegii mei parlamentari, membri ai tuturor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, cât şi reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, dar şi cei ai Organizaţiei Patronale Operatorul Portuar. Ţinând cont de faptul că pe tema transferului de acţiuni portuare de la Ministerul Transporturilor la Administraţia locală Constanţa au existat foarte multe discuţii publice şi au fost exprimate prin media tot felul de opinii vehemente, dându-i astfel acestei intenţii guvernamentale accente destul de controversate, consider că şi această temă, precum şi celelalte subiecte abordate în cadrul dezbaterii noastre, trebuiau abordate în mod serios în Parlamentul României. Mai mult decât atât, demersul nostru parlamentar nu a avut doar efectul unei şedinţe ca oricare alta, ci aceasta are şi o finalitate importantă şi necesară, şi anume transpunerea concluziilor acesteia într-o rezoluţie adoptată în cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, rezoluţie care va fi supusă ulterior atenţiei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi Ministerului Transporturilor. |
|
|||
|
"De ce este judeţul Braşov în coada listei alocărilor bugetare?" Mă întreb, şi-i întreb pe toţi miniştrii Guvernului Ponta 3, mai cu seamă pe primul-ministru, de ce a ajuns judeţul Braşov să fie unul dintre cele mai nedreptăţite judeţe ale României de către Guvernul Ponta 3, atunci când vine vorba de alocările bugetare destinate investiţiilor şi bunului mers al administraţiei locale, deci implicit al şcolilor, grădiniţelor, spitalelor şi al altor instituţii publice locale importante pentru cetăţeni şi pentru familiile lor? De ce este judeţul Braşov mai puţin important decât Vrancea, Teleorman, Harghita sau Neamţ, atunci când vine vorba de alocări bugetare, deci de priorităţi investiţionale? Care pot fi argumentele guvernanţilor actuali referitoare la faptul că judeţului Vrancea, de exemplu, i s-au alocat 121 lei pe cap de locuitor, iar Braşovului numai 60 de lei, în condiţiile în care Braşovul este cu mult mai mare şi ca număr de locuitori, aproape dublu, dar şi ca suprafaţă, ca să nu mai vorbim de importanţa turistică naţională a acestuia? După cum bine ştim, în fiecare an comunităţile locale aşteaptă cu mari emoţii să vadă ce sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale le sunt alocate pentru anul respectiv. În acest context, Braşovul a aflat cu surprindere faptul că şi în anul 2014 a fost aruncat în mod nejustificat în coada listei judeţelor, din punctul de vedere al cuantumului sumelor alocate. Este cu atât mai surprinzător acest lucru, cu cât se ştie foarte bine că Braşovul are deja o mulţime de investiţii cruciale aflate deja în derulare, cum sunt cele pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, centura ocolitoare a Braşovului, lucrările de reparaţii ale drumurilor judeţene sau de reabilitare a unor monumente istorice, ce aşteaptă de foarte multă vreme să fie redate circuitului turistic. De asemenea, cred că un alt argument în favoarea Braşovului este şi faptul că acest judeţ reprezintă un pol naţional al turismului din România, în orice anotimp, şi, în consecinţă, acesta are permanent nevoie de investiţii consistente pentru a se putea ridica turismul la standarde europene şi pentru a aduce astfel României beneficiile binemeritate obţinute din turism. De aceea, vă întreb, domnule prim-ministru Victor Ponta, de ce rămâne Braşovul "pedepsitul" de serviciu al guvernelor, mai mult sau mai puţin responsabile când se împarte "plăcinta bugetară", ştiind foarte bine cât de necesare îi sunt acestuia atât finalizarea investiţiilor mari aflate în derulare, cum este cea a aeroportului internaţional, cât şi dezvoltarea sa temeinică, în ansamblu. |
|
|||
|
"Reducerea CAS trebuie realizată sustenabil" Partidul Naţional Liberal doreşte reducerea imediată a CAS, dar o astfel de măsură trebuie să se bazeze pe trei atribute esenţiale: predictibilitate pentru mediul de afaceri, sustenabilitate din partea statului şi garantare necondiţionată a măsurii economice din partea factorului politic. În opinia noastră, Guvernul actual are mari probleme în a asigura aceste trei atribute ca piloni ai viitoarei construcţii a reducerii CAS. Cum poate fi oferită predictibilitatea de un Guvern care ia decizii pe picior, în care ministrul bugetului azi e aici şi mâine e la BNR, nici premierul nu prea ştie, în care elementul definitoriu al oricărui Executiv - programul de guvernare - este o foaie fără niciun fel de valoare. Garantarea nu poate fi asigurată de un Executiv care îşi propune să reducă CAS din prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi marea noastră îngrijorare este să nu renunţe la această măsură în prima zi după învestirea viitorului preşedinte. Nu vrem ca reducerea CAS să devină omologul din mediul de afaceri a celebrelor pungi cu alimente din campania electorală. Sustenabilitatea este cea mai mare problemă a nefundamentatei măsuri a Guvernului privind reducerea CAS, iar zilele trecute am primit cea mai bună dovadă a neseriozităţii Guvernului prin însăşi declaraţia lui Victor Ponta. Conform primului-ministru, încasările ANAF de la contribuabilii aflaţi în insolvenţă reprezintă baza pe care s-ar susţine reducerea contribuţiilor, deşi în acest moment există un blocaj în ceea ce priveşte Codul insolvenţei, care nu este promulgat. Este incredibil cum leagă acum domnul Ponta reducerea CAS de legea insolvenţei. Şi dacă se promulgă, dar nu se recuperează acei bani, ce se va întâmpla, va creşte iar CAS? Sau dacă o să ne spună premierul peste 6 luni că mai menţine CAS doar dacă adoptă legea fumăritului sau a oamenilor de zăpadă? Astfel de întrebări a adresat şi FMI-ul Guvernului, iar Guvernul nu a fost capabil să ofere un răspuns convingător. De aceea, FMI a plecat fără evaluare, fără încheierea unui raport. Dacă prim-ministrul a susţinut că reducerea CAS cu 5% se poate face şi fără acordul FMI, de ce am pierdut atât timp, de ce nu a făcut-o în 2013? Victor Ponta trebuie să răspundă acestor întrebări, pentru că dacă nu o va face, vom considera că reducerea CAS nu este decât o manevră electorală a PSD pentru câştigarea prezidenţialelor, prin păcălirea publicului de dreapta şi a mediului de afaceri. În prezent, Codul fiscal prevede că pentru sistemul public de pensii cotele contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) sunt:
Astfel, potrivit noilor reglementari, cotele CAS se vor reduce faţă de actualele valori cu cinci puncte procentuale la angajator, după cum urmează:
Acestea sunt aspectele îngrijorătoare, iar nu reducerea CAS în sine, care este o măsură bună, pe care PNL o susţine cu fermitate şi care produce efecte economice benefice, doar dacă este sustenabilă şi asumată politic. Cerem Guvernului o analiză absolut necesară, serioasă şi profesionistă, nu o abordare exclusiv politicianistă a unui Executiv axat doar pe propagandă, nu şi pe măsuri fundamentate pe termen lung. |
|
|||
|
Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "România nu se mai poate conduce prin ordonanţe de urgenţă" Noi, parlamentarii PNL, împreună cu cei ai PDL, am sesizat săptămâna trecută Curtea Constituţională referitor la Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. Acest proiect a fost votat de majoritatea parlamentară PSD-UNPR-PC din Camera Deputaţilor, în şedinţa de marţi, 17 iunie 2014. Am considerat necesară depunerea acestei sesizări, care a fost semnată de 97 de deputaţi, 61 ai PNL şi 36 ai PDL, deoarece legea votată de către majoritatea aflată la putere încalcă principiul constituţional al bicameralismului, statuat prin art. 75 din Constituţie, fiind modificată substanţial în Camera Deputaţilor, comparativ cu forma în care a fost adoptată la Senat. Mai mult decât atât, legea respectivă încalcă dispoziţiile art. 115 alin. (1) prevăzute în Constituţia României, făcând trimiteri la domenii ce fac obiectul de reglementare al unor legi organice. Şi avem un exemplu elocvent în acest sens, şi anume, faptul că aceasta vizează şi unele reglementări pentru sistemul educaţional preuniversitar, deşi Constituţia prevede că actele normative privind "organizarea generală a învăţământului" sunt de domeniul legilor organice. De asemenea, prin această lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe se încearcă şi modificarea unui alt domeniu ce ţine de legile organice, respectiv cel al regimului privind raporturile de muncă. Astfel, se doreşte adoptarea prin ordonanţă a Măsurilor privind reorganizarea activităţii de plată a beneficiilor sociale, precum şi a activităţii de inspecţie socială. Noi nu putem fi sub nicio formă de acord ca astfel de legi deosebit de importante, cu impact major pentru români, cum sunt legile ce ţin de educaţie sau cele ce ţin de sistemul de muncă, să nu beneficieze de dezbateri publice şi parlamentare ample ca în orice alt stat democratic care îşi respectă Constituţia. Atragem atenţia şi de această dată, aşa cum am procedat întotdeauna, că acest mod de guvernare, utilizând practica legiferării prin ordonanţe de guvern, reprezintă un abuz reiterat şi din partea Guvernului Ponta 3, iar România nu mai poate fi condusă astfel. Oare domnul Victor Ponta împreună cu toţi miniştrii PSD-UNPR-PC au uitat cu desăvârşire faptul că au dezavuat profund şi au atacat virulent o lege a educaţiei adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Boc, tocmai din motivul că acea lege nu putea fi o lege bună, dacă nu a trecut printr-o dezbatere parlamentară temeinică?! Cu alte cuvinte, ceea ce domnul Victor Ponta şi colegii săi incriminau la guvernele precedente, practică cu brio în prezent: critica vehementă împotriva fostelor guverne, pentru stilul acestora de guvernare prin ordonanţe de urgenţă şi angajări de răspundere, s-a transformat acum în practică uzuală a guvernului Ponta. Astfel, astăzi Guvernul Ponta a devenit deja campion absolut al ordonanţelor de urgenţă, înregistrând în acest sens un palmares impresionant, şi asta în mai puţin de doi ani de guvernare. |
|
|||
|
"Pe cine mai interesează vacanţele copiilor noştri?" Scandalurile din justiţia televizată în direct din ultimele zile au captat la maxim atenţia românilor şi au lăsat deoparte multe alte evenimente importante din viaţa de zi cu zi a oamenilor. Nu am văzut niciunde nici măcar o ştire despre faptul că elevii au luat vacanţă. Chiar, poate este o banalitate că milioane de părinţi au acum o grijă în plus pentru ceea ce au de făcut cu copiii lor două luni de acum încolo. Ieri a fost prima zi a vacanţei de vară, iar elevii încă mai păstrează în inimi emoţiile de la sfârşitul anului şcolar, când, adunaţi în careuri, au fost premiaţi, felicitaţi sau medaliaţi de dascălii lor, în faţa părinţilor şi a invitaţilor. Sigur că la manifestările de închidere a anului şcolar au fost prezenţi, ca de fiecare dată, şi reprezentanţii autorităţilor locale şi centrale, care i-au felicitat la rândul lor pe dascăli şi pe copii pentru eforturile lor. Bine ar fi să nu se încheie aici aportul autorităţilor responsabile cu destinele tinerei generaţii. Începând de la cele mai înalte instituţii, responsabile cu problemele educaţiei, până la cele locale, de la ministru la directorii de şcoli şi la primari, toată lumea trebuie să se implice în buna organizare, nu numai a desfăşurării în condiţii optime a anului şcolar, ci şi a vacanţei elevilor. Cel puţin teoretic, autorităţile nu intră în vacanţă. Şi nici statul. Acestea trebuie să urmărească buna desfăşurare a timpului liber al elevilor, al copiilor noştri. Nu toţi copiii au părinţi care le pot asigura vacanţe de vis, dimpotrivă, puţini au aceste avantaje. Ce pot oferi copiilor lor acei părinţi care lucrează de dimineaţa până seara pe câteva sute de lei? Cu ce sunt vinovaţi aceşti copii? Ce le rămâne de făcut în vacanţă? Să bată străzile sau şi mai rău...? Se îngrijesc autorităţile ca ai noştri copii să beneficieze de tabere gratuite sau excursii la preţuri accesibile pentru ei, în condiţiile în care taberele şcolare de altădată nici nu mai există, decât foarte, foarte puţine...? Sigur, "cei mari" au acum probleme "mondiale" de rezolvat.... Dar ar fi frumos să iasă la televiziuni şi în faţa ţării şi cu câteva măsuri, puţine la număr, care ar aduce mari satisfacţii în sufletele curate ale copiilor. I-ar bucura mult pe aceştia, iar ei poate şi-ar petrece concediile cu mai multă mulţumire sufletească... |
|
|||
|
"România lor şi România noastră!" România e împărţită între scandaluri televizate şi execuţii juridice în direct. Nu există zi în care să nu se întâmple un eveniment care să capteze atenţia opiniei publice, dar şi a guvernanţilor, puşi să comenteze la toate televiziunile de dimineaţa până seara. Şi uite aşa, o astfel de tehnică de manipulare aduce grave deservicii românilor de bună credinţă, pentru că, să recunoaştem, de guvernarea ţării pare a nu se mai ocupa nimeni. În timp de guvernanţii fac turul televiziunilor, în România nu se mai întâmplă aproape nimic. Ba da, s-a întâmplat ceva la sfârşitul săptămânii trecute: elevii au luat vacanţa de vară. Urmează studenţii, magistraţii şi politicienii. După cum stă treaba, politicienii de la putere sunt într-o perpetuă vacanţă. Realitatea văzută de oameni este că România este o ţară apatică, neguvernată, în stagnare pe toate planurile şi în degringoladă instituţională. Cum spuneam, în fiecare zi ni se servesc subiecte care să le abată atenţia românilor de la adevăratele probleme şi necazuri. Oare îi mai pasă cuiva că în doi ani de guvernare nu s-a construit niciun kilometru de autostradă, că cele un milion de noi locuri de muncă promise sunt un vis prea îndepărtat, că mult lăudata creştere economică nu se vede absolut deloc în buzunarele românilor şi în traiul lor de zi cu zi? După cum se vede, nimănui! Asistăm, din păcate, la un nou simulacru de guvern, care a venit la putere cu o tolbă de promisiuni, pe care nu numai că nu le-a îndeplinit, ci a luat măsuri dintre cele mai împovărătoare pentru viaţa oamenilor. În urmă cu doi ani, s-a votat masiv pentru "România puternică" şi "Dreptate până la capăt". Unde sunt românii puternici şi unde s-a făcut dreptate, numai Dumnezeu ştie, poate nici el, însă cu siguranţă românii văd, simt şi trăiesc altceva. Văd şi simt cele 35 de noi taxe şi impozite introduse în ultima perioadă, acciza la carburanţi, taxa pe stâlp şi alte asemenea noi biruri, ştiute sau neştiute. Economia este în cap, oamenii de afaceri sunt trataţi ca infractorii când îşi cer drepturile şi vor să-şi salveze afacerile, firmele care au mai rezistat până acum se închid într-un ritm galopant, instituţiile statului nu mai funcţionează, iar oamenii de bună-credinţă fug din România cât văd cu ochii. Birocraţia şi corupţia sunt sintagme pe care le ştiu până şi copiiI, iar şansele de redresare economică, socială şi morală ale bietei noastre ţări sunt din ce în ce mai reduse. Sunt două dimensiuni paralele, fără şanse de intersectare: România lor, a guvernanţilor, şi România noastră, a celorlalţi, a românilor. Eu, ca deputat, am încercat să atrag atenţia de multe ori că lucrurile nu sunt în ordine. Cel puţin judeţul Giurgiu, situat în imediata apropiere a Capitalei, a fost complet uitat de guvernanţi în ultimii doi ani. Oamenii trăiesc ca vai de ei, de pe o zi pe alta, investiţiile lipsesc cu desăvârşire, ca şi locurile de muncă, multă lume e disperată. Mă mai şi întreabă lumea la ce foloseşte activitatea mea parlamentară, luările de poziţie, informarea miniştrilor referitoare la anumite probleme din judeţ. Păi îmi foloseşte! Măcar atât să facem, să vorbim şi să atragem atenţia. Dacă Opoziţia nu va mai exista, atunci chiar ne merităm soarta. Dacă toţi o să băgăm capul în pământ şi ne punem căluş la gură, s-a terminat de tot cu democraţia românească. Măcar ne-a rămas libertatea cuvântului şi dreptul de a spune adevărul. Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
|||
|
"Borşa, între mitingul disperării şi marile speranţe de la primul-ministru" Oamenii din oraşul Borşa organizează astăzi un miting de protest, absolut legitim, în semn de nemulţumire faţă de întârzierea inadmisibilă a reabilitării Drumului Naţional 18 Moisei-Iacobeni. Deoarece sunt la locul de muncă, la Parlament, nu le pot fi alături fizic, însă cu gândul şi sufletul îi asigur că sunt astăzi lângă ei. Le transmit un mesaj de încurajare, cu rugămintea de a demonstra, pentru a nu ştiu câta oară, că mai pot fi toleranţi, răbdători şi vor păstra calmul şi ordinea publică pe toată durata protestului. După cum bine ştiu localnicii din Borşa şi Moisei, am făcut numeroase demersuri pentru rezolvarea acestei probleme spinoase a uneia dintre cele mai frumoase şi pitoreşti zone din România. Din nefericire pentru cei care înţeleg mai greu şi pricep aproape deloc, acţiunile mele în calitate de deputat au deranjat anumiţi politicieni, atât din cadrul parlamentarilor de Maramureş, cât şi al autorităţilor judeţene. Eu şi implicit borşenii am fost acuzaţi pe nedrept că vrem repararea DN 18 pentru a ne umple buzunarele cu banii primiţi de la constructor, respectiv ca localnicii să fie implicaţi în subcontractarea lucrărilor. Mai mult, am fost acuzat că transmit mesaje tendenţioase, de nesupunere, care pot aduce atingere siguranţei naţionale. Le transmit public tuturor detractorilor, pe această cale, că am fost mandatat de cetăţenii din Borşa şi Moisei să-i reprezint în a determina autorităţile abilitate să repare acest drum, iar demersurile mele s-au înscris în acest mandat de reprezentare şi nimic mai mult. Referitor la acuzele de aşa-zisă periclitare a siguranţei naţionale şi alte aberaţii asemănătoare, precizez că nici mie, nici borşenilor, nu ne este frică de asemenea ameninţări belicoase. Nu am făcut altceva decât să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi autorităţilor centrale şi judeţene doleanţele oamenilor din zonă. Interesul comun, atât al meu, cât şi al locuitorilor din Borşa, Moisei, Cârlibaba şi Ciocăneşti, este acela de a aduce DN 18 la stadiul de drum normal, pe care să se poată circula în condiţii decente şi de siguranţă, aşa cum merită orice cetăţean al României europene. Nu am alte interese, nu am niciun fel de înţelegere cu nimeni, nu am făcut trafic de influenţă în favoarea nimănui, iar borşenii îmi sunt martori în această direcţie. De asemenea, le spun celor neinformaţi sau înclinaţi tendenţios spre calomnii ieftine şi mincinoase că atât din partea mea, cât şi a locuitorilor oraşului Borşa, oricine din lumea asta poate să repare DN 18 şi nimeni nu îl va împiedica. Doar să se facă odată şi să intrăm şi noi în normalitate din punctul de vedere al infrastructurii rutiere. Acţiunea de astăzi de la Borşa vine să demonstreze unitatea oamenilor din zonă, a celor din Moisei, a tuturor maramureşenilor de bună-credinţă, dar şi a vecinilor din judeţul Suceava, din Cârlibaba şi Ciocăneşti. Este de fapt un strigăt disperat de ajutor, un gest extrem, prin care se încearcă din nou să fie sensibilizate autorităţile. Maramureşenii sunt oameni oneşti, cu frica lui Dumnezeu, care respectă legile, şi sunt convins că şi astăzi îşi vor demonstra unitatea în faţa nedreptăţilor pe care sunt obligaţi să le suporte de ani buni. Îmi exprim speranţa că coşmarul celor circa 50.000 de locuitori din Borşa, Moisei, Cârlibaba şi Ciocăneşti va fi curmat în cel mai scurt timp. Am semnale clare că domnul prim-ministru Victor Ponta a primit informaţiile corecte despre situaţia de tărăgănare a reabilitării DN 18, şi, în următoarele zile, imediat după primirea raportului Corpului de Control al Guvernului derulat pe tema conflictului dintre CNADR şi constructor, se va stabili vinovatul şi se vor lua măsurile care se impun. Sunt convins că domnul premier Victor Ponta va face dreptate cetăţenilor din cele două judeţe şi va găsi o soluţie imediată şi benefică pentru începerea lucrărilor la infrastructura grav afectată a DN 18. |
|
|||
|
"De la gimnaziu la liceu şi de la liceu la facultate" Din această săptămână încep examenele de evaluare naţională şi probele limbilor străine pentru examenele de bacalaureat. Anul 2014 este primul an în care, pentru admiterea la liceu, media de la aceste teste naţionale va reprezenta 75%, iar 25% vor conta mediile din gimnaziu, faţă de 50% anul trecut. Aceasta este o noutate majoră faţă de examenul de anul trecut. În felul acesta nu vor mai exista favoritisme, ci fiecare va fi promovat pe baza cunoştinţelor. Am văzut chipuri emoţionate, feţe fericite, copii de clasa a VIII-a aşteptând să înceapă examenul, să obţină rezultatele şi să vadă către ce anume se îndreaptă, şi dacă au reuşit să ia nota care să le asigure intrarea la liceul mult dorit. Am văzut şi părinţi emoţionaţi ieri dimineaţă care îşi aşteptau copiii pentru a putea alege împreună următorul pas al educaţiei. Şi aşa şi trebuie, după cum ne dictează şi ne învaţă normele europene din 1948 încoace. Pentru că am menţionat sprijinul părinţilor în ajutorarea copiilor de a se orienta, ca o incursiune în istoria alegerii educaţiei, pot să vă spun faptul că în Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948, adoptată de ONU pe data de 10 decembrie, se menţionează în art. 26-3 că părinţii au, cu prioritate, dreptul de a alege metodele de educaţie de care pot beneficia copiii lor. Convenţia internaţională a drepturilor copilului din 1989 recunoaşte, în articolele 28-29, dreptul copiilor la educaţie, iar în art. 12 -1 se recunoaşte dreptul copilului cu capacitate de discernământ de a-şi exprima liber opiniile în legătură cu orice problemă de interes. În Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană de salvgardare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale din 1952, în art. 2 se afirmă că nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor sale în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta drepturile părinţilor de a asigura această educaţie şi învăţământul conform convingerilor lor religioase şi filosofice. Pentru aplicarea acestor drepturi, a fost elaborată Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene în domeniul competenţelor-cheie în educaţie şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. În acest demers, sunt luate în considerare evaluările internaţionale efectuate prin Programul internaţional pentru evaluarea cunoştinţelor dobândite de elevi (PISA). Nu în ultimul rând, amintim contribuţia extraordinară a profesorilor care au ştiut să valorifice fiecare elev, să îi ridice pe cei care aveau nevoie, să îi sfătuiască şi să le pună la dispoziţie toate resursele educaţionale. Acum cu toţii vor culege roadele învăţăturii. Şcoala poate fi un loc excelent unde copiii pot învăţa să relaţioneze armonios iar preocupările internaţionale le pot oferi condiţii excepţionale. Şcoala poate fi locul unde să înveţe carte, dar, pe lângă toate, să înveţe că şi în bucurii, în adevăruri, în nedreptăţi şi în frustrări există o lecţie. Le urez succes la examene şi să îşi aleagă cu grijă vocaţia, ţinând cont de înclinaţia fiecăruia pentru a aduce un plus în această lume. |
|
|||
|
"Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele" Naşterea Sf. Ioan Botezătorul se sărbătoreşte în ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, sărbătoare cunoscută de altfel şi sub numele de Drăgaica în Muntenia şi Oltenia sau Sânziene în Ardeal. Sărbătoarea Sânzienelor reprezintă o sărbătoare a iubirii şi a fertilităţii. Aceasta este însoţită de numeroase tradiţii şi obiceiuri diferite de la o zonă la alta, fiind menite să asigure rodnicia lanurilor şi fertilitatea acestora. Potrivit legendei, sânzienele sunt fete care trăiesc prin păduri şi dau puteri magice plantelor, acestea devenind plante care vindecă diferite boli. Tot legenda spune că dacă sunt sărbătorite cum se cuvine, acestea fac culturile să rodească, dau copii sănătoşi femeilor căsătorite, vindecă bolnavii, în schimb, dacă nu sunt respectate întocmai, se spune că acestea se supără şi devin precum zânele rele cunoscute în tradiţia populară drept iele sau rusalii. Totodată, cu prilejul acestei sărbători, se organizează bâlciuri şi iarmaroace, în trecut acestea constituind un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei, iar acum mai mult un motiv de bucurie şi distracţie pentru copii. Din păcate, în prezent multe din obiceiurile care se practicau cu ocazia sânzienelor s-au pierdut, oamenii acum respectând-o doar sub aspect religios. |
|
|||
|
"Apa trece, dispreţul autorităţilor rămâne" La Buzău, ca şi în alte judeţe din ţară, consecinţele fenomenelor meteorologice extreme sunt foarte serioase. Cel mai recent bilanţ arată că în urma precipitaţiilor abundente înregistrate, au fost afectate municipiul Râmnicu Sărat, dar şi comunele Topliceni, Valea Râmnicului, Grebănu, Râmnicelu, precum şi zeci de gospodării din satele Răteşti şi Cojanu, care riscă să se prăbuşească oricând în albia râului Buzău. Ultimele zile de ploi au accentuat alunecările de teren, iar pământul a luat-o violent la vale, ducând cu el, spre disperarea localnicilor, toată munca de o viaţă. Coteţele pentru animale, grădinile de zarzavat şi beciurile au ajuns în râpă, iar ruptura, la câteva dintre gospodării, este chiar lângă temelia caselor. Oamenii mărturisesc că le este frică să mai doarmă în locuinţe, însă nu mai au unde să se ducă. Într-o situaţie similară se află şi Mănăstirea Răteşti. Mai grav este că ruptura de mal se îndreaptă ameninţător spre drumul judeţean care duce spre acest lăcaş monahal. După ce surpările aproape că au distrus mănăstirea, gospodăriile localnicilor riscă să ajungă acum una câte una în albia râului Buzău. Surparea drumului riscă să izoleze zeci de familii şi necazul nu se opreşte aici. Localnicilor le este frică să mai circule şi pe drumul care face legătura cu comuna Pârscov, întrucât râul Buzău, învolburat după ploile abundente, a rupt din maluri şi a ajuns la o palmă de platforma drumului judeţean care leagă Berca de comuna învecinată. Însă, în pericol de surpare este şi drumul judeţean 230 L, care leagă comunele Berca şi Pârscov, unde râpa a ajuns la doar 20 de cm de platforma drumului, iar localnicii se tem că vor rămâne izolaţi. Ca în fiecare an, în zona Răteşti, terenul din preajma râului Buzău alunecă, ceea ce îi îngrijorează atât pe proprietarii din zonă, cât şi pe autorităţile locale care caută fără succes soluţii de stopare a fenomenului. Sătenii spun că respectiva situaţie este rezultatul devierii râului de la albia originală pe lângă comuna Unguriu, de cealaltă parte a Buzăului. Cu ani în urmă autorităţile din comună ar fi făcut acest lucru pentru a-şi mări suprafaţa de izlaz din zonă, dar Direcţia Apelor, deşi ar fi promis la vremea respectivă că printr-un proiect totul va reveni la normal, nu a demarat nicio lucrare pentru materializarea promisiunii. Situaţia a evoluat în timp şi iată că azi, după ani la rând, terenul tot alunecă în dreptul localităţilor Cojanu şi Răteşti, iar ultimele probleme semnalate în zonă au pus în real pericol gospodăriile din apropiere, cât şi pe cei care locuiesc în ele. Demersurile făcute de autorităţile locale la Consiliul judeţean şi Guvern au primit un răspuns sec: nu există fonduri pentru stabilizarea malurilor râului Buzău şi nici pentru devierea drumului judeţean sau a cursului apei. Cum să nu fie fonduri, stimaţi colegi? Nu zicea domnul Ponta că bugetul de stat dă pe dinafară? Că au crescut încasările, deşi consumul s-a redus şi evaziunea a crescut? Nu şi-a dat domnul Dragnea singur dreptul de a împrăştia bani în orice direcţie, spre orice administraţie, fără niciun control? Sau pe harta PSD Buzăul nu este o miză electorală prea importantă? Este regretabil că actuala putere nu vede problemele românilor decât în campania electorală şi cel mult cu o săptămână înainte de alegeri. Este nepermis faptul că nici măcar tragediile pe care le trăiesc buzoienii nu le mişcă nici măcar un rid pe faţă celor care-l ţin pe Victor Ponta proţăpit la guvernare. Este condamnabil că cei care guvernează atât ţara, cât şi judeţul Buzău, tratează adevăratele probleme ale cetăţenilor cu dispreţ şi dezinteres. La prima vedere, aş fi putut crede că este vorba despre incompetenţă. Văzându-i însă cum lucrează la propria prosperitate şi la prosperitatea PSD, sigur nu este vorba de incompetenţă, ci de rea-voinţă şi dispreţ faţă de români. |
|
|||
|
Cine l-a pus pe domnul Georgescu mai presus de Justiţie? În calitate de parlamentar, dar şi de cetăţean al acestei ţări, sunt obligat să lupt pentru ca sistemul judiciar din România să funcţioneze ca într-un stat democratic veritabil, să fie liber de orice ingerinţe, să fie drept. Permanent, în ultimii ani, au fost acuzaţi politicienii pentru intervenţii în justiţie. Iată că acum o instituţie mult lăudată chiar de oficialii europeni - Agenţia Naţională de Integritate - comite un atac extrem de periculos, un abuz de netăgăduit la adresa justiţiei, pornind o vânătoare de vrăjitoare şi un război personal cu un ales în Parlamentul European, domnul Mircea Diaconu. După consumarea tuturor procedurilor legale şi după toate deciziile instanţelor în legătură cu dreptul de a candida al domnului Diaconu şi după ce acesta a fost ales parlamentar european cu votul a 379.582 de cetăţeni români, iar mandatul său a fost validat de instituţiile abilitate ale statului român - repet: abilitate - domnul Horia Georgescu îşi permite să ducă un război personal cu domnul Diaconu şi cu cei 379.582 de alegători. Cine îi dă acest drept domnului Georgescu? Cine îi dă această putere de a atrage în războiul său personal o instituţie care ar trebui să fie deasupra oricăror influenţe personale? Cine îi dă dreptul acestui funcţionar de a atrage în ridicol instituţiile româneşti, sistemul judiciar din România şi, nu în ultimul rând, mecanismul democratic fundamental: votul? Ce să mai înţeleagă partenerii europeni când după decizii definitive ale instanţelor şi un vot absolut legal, confirmat de instituţiile abilitate, mandatul unui europarlamentar român este atacat de un funcţionar frustrat? Uită Parlamentul României că ANI este sub controlul său? Uită Parlamentul României că reprezentanţii săi din Consiliul Naţional de Integritate sunt obligaţi să vegheze asupra activităţii preşedintelui ANI şi să îl împiedice să comită abuzuri? Solicit preşedintelui Senatului, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, şi colegilor senatori să nu lase vacanţa parlamentară să acopere acest abuz al preşedintelui ANI, făcând astfel Senatul României părtaş la o răzbunare personală a unui funcţionar, la o acţiune înjositoare pentru România în raport cu Uniunea Europeană. |
|
|||
|
"Oamenii fac locurile" După o atât de lungă perioadă în care am evidenţiat doar aspectele negative la care trebuie să lucrăm pentru a le îndrepta, vreau acum să vă vorbesc despre un fapt care m-a emoţionat într-un mod cu totul aparte. Aflat săptămâna trecută într-un scurt circuit prin Ardeal, mi-a fost dat să întâlnesc un om de o sensibilitate deosebită, a cărui aplecare către munca de zi cu zi ar putea fi o lecţie pentru mulţi dintre noi. Întâmplător sau nu, toate calităţile lui personale se suprapun cu domeniul căruia i-a dedicat viaţa, el fiind muzeograf la Casa memorială "George Coşbuc" din comuna Coşbuc, în apropiere de oraşul Năsăud. Sintagma "omul sfinţeşte locul" este o radiografie exactă a acestei situaţii antagonice. Vorbesc despre antagonism între curăţenia desăvârşită care rezonează cu simplitatea şi frumuseţea firească a locurilor, dar contrastează flagrant cu slaba implicare a autorităţilor în conservarea acestei bogăţii culturale. Mă refer la profesionalismul unui om capabil să vorbească 40 de minute nu pentru un grup întreg de vizitatori, ci pentru doi oameni simpli, pe care nu-i cunoştea, eu şi soţia mea, în total contrast cu logistica de care a dispus vreodată (sublimă, dar inexistentă). Vorbesc despre emoţia cu care povesteşte, ca şi cum ar face-o pentru prima dată, despre viaţa marelui poet, oglindită în poeziile pe care le-a scris, în contrapartidă cu praful nemeritat care s-a aşternut absolut nejustificat pentru memoria acestui mare patriot român. Vorbesc, de asemenea, despre anonimatul pios în care se învăluie domnul Sandu Vasile (îmi cer scuze, chiar nu am putut să nu-i menţionez numele, deşi, când, în final, m-am prezentat, mi-a spus, cu un respect atât de sincer încât mi-a amintit definiţia cumva uitată a acestui cuvânt, că nu are nicio importanţă numele lui, e doar un om printre oameni!) cu sonoritatea uneori prea stridentă pe care o întâlnim la diverse evenimente mondene. Sunt multe aspecte despre care putem vorbi în alb şi negru, însă dacă e să ne întoarcem la zona de gri în care trăim trebuie să spun, cu riscul de a fi redundant, că seva ne-o tragem din tradiţii, din trecutul de care trebuie să avem o mult mai mare grijă decât o facem. Pentru a vă trezi cumva interesul pentru această zonă minunată, Ardealul nostru, vreau să vă relatez câteva frânturi din povestea tărăgănată cu care m-a emoţionat domnul Sandu Vasile, în timp ce ne arăta, cu veneraţie parcă, obiectele care i-au aparţinut marelui poet George Coşbuc: leagănul, pupitrul şi scaunul de şcolar, pelerina şi pălăria lui, trusa de voiaj, teancurile de manuscrise. Deşi a oglindit sufletul românilor din Ardeal atât de frumos în poezii, semn de mare iubire pentru neamul lui, poetul a murit doar cu câteva luni înainte de 1 Decembrie 1918, pe 9 mai, neapucând să simtă împlinirea celui mai mare vis al său, Marea Unire. Cel mai tragic eveniment din viaţa poetului, pierderea fiului său la vârsta de 20 de ani, într-un accident de automobil, îl izolează şi îl determină să înceteze să mai publice. A fost o mare pierdere pentru literatura românească. Ca tată, înţeleg perfect ce a spus Nicolae Iorga despre acest subiect: "O mare nenorocire a atins pe George Coşbuc. N-a fost om care, ştiind bucuriile şi durerile unui părinte, să nu-şi şteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide". Închei acest material izvorât dintr-un preaplin de trăire pur românească repetând că "omul sfinţeşte locul". Dacă fiecare dintre noi ne-am face treaba responsabil, cu dăruire şi modestie, ca domnul Sandu Vasile, poate lucrurile în România ar merge mai repede spre binele pe care ni-l dorim cu toţii. |
|
|||
|
"Prin ratificarea în regim prioritar a Acordurilor de Asociere ale UE cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina încurajăm partenerii europeni să ne urmeze gestul în parlamentele lor naţionale" Prezenta declaraţie politică reprezintă o manifestare a propriei mulţumiri faţă de semnarea pe 27 iunie, la Bruxelles, a Acordurilor de Asociere ale UE cu Republica Moldova şi Georgia, precum şi partea economică a acordului cu Ucraina. La finalul acestei luni, cele trei state vor face paşi importanţi pentru ceea ce înseamnă destinul lor european, într-un context politic marcat de conflicte, dar un context în care angajamentul ferm al României este acela de a susţine şi de a încuraja un parcurs european lipsit de impedimente. Aceste acorduri vor ancora Republica Moldova, Georgia şi Ucraina în spaţiul UE, fără însă a diminua importanţa pe care o are modul în care aceste ţări vor şti să continue reformele proeuropene pentru o viitoare aderare. Faptul că fiecare dintre cele trei acorduri de asociere este îngreunat de anumite probleme teritoriale ar putea oferi imaginea unui parcurs european anevoios. Nimeni nu neagă importanţa soluţionării tuturor acestor probleme, însă dorinţa de unitate şi deschiderea pe care o arată Uniunea Europeană faţă de primirea celor trei state în structurile sale, sunt principalele repere care trebuie avute în vedere de către cetăţeni şi care trebuie să ghideze acţiunea reprezentanţilor lor politici. Semnarea acestor acorduri, dincolo de perspectivele economice pe care le oferă fiecărui stat în parte, reprezintă un act de voinţă politică, de dorinţă de evoluţie, de curaj şi de încredere faţă de ceea ce astăzi înseamnă Uniunea Europeană. Ne amintim cu toţii faptul că intenţia Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE a fost la originea crizei dintre Occident şi Moscova, criză care a condus la anexarea regiunii Crimeea la Rusia şi izbucnirea unui conflict separatist în regiunile estice ucrainene. Cu toate acestea, vedem astăzi că presiunile exterioare nu pot schimba voinţa unei naţiuni, iar dorinţa populară în fiecare din aceste trei state este aceea de alăturare la structurile europene. Tocmai de aceea, sprijinul pe care România poate să îl ofere în demersul lor de aderare la UE este unul necondiţionat şi deosebit de ferm, un angajament pe care sunt convins că autorităţile de la Bucureşti îl vor asuma cu fiecare ocazie în faţa tuturor cetăţenilor europeni şi a reprezentanţilor lor politici. Un prim pas în acest sens este decizia de reunire a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a ratifica Acordurile de Asociere ale UE cu Republica Moldova, Georgia şi Ucraina, o decizie care aduce ţara noastră în postura de prim stat membru care ratifică aceste parteneriate europene, subliniind totodată susţinerea din partea României pentru lărgirea graniţelor UE. De altfel şi premierul Ponta, prin întâlnirea regională pe care a avut-o weekendul trecut cu premierii din Slovacia, Cehia, Republica Moldova, Georgia şi Serbia a demonstrat angajamentul pe care şi l-a luat România de a susţine politic integrarea acestor state, dar în egală măsură de a le oferi suportul tehnic de care vor avea nevoie. Ratificarea documentului în regim prioritar demonstrează dorinţa noastră de a ne constitui drept un pilon de bază al dezvoltării Europei de Est, o regiune marcată în ultima perioadă de conflicte teritoriale. În acest demers suntem ghidaţi în special de convingerea că dependenţa prea mare de o ţară nu este o situaţie dezirabilă, iar Acordul de Asociere cu UE va crea condiţiile necesare pentru diversificarea relaţiilor economice cu alte state. De asemenea, prin această atitudine promptă transmitem un mesaj puternic partenerilor europeni pentru a ne urma gestul în parlamentele naţionale. În mod particular, în ceea ce priveşte relaţia dintre România şi Republica Moldova, ţara noastră îşi propune să obţină un sprijin cât mai larg din partea membrilor UE în ceea ce priveşte viitoarea aderare a fraţilor noştri de peste Prut la comunitatea europeană. Pentru aceştia, cea mai importantă componentă a Acordului de Asociere este crearea Zonei de Liber Schimb şi anularea tuturor tarifelor vamale la import. Actualele preţuri camuflează competitivitatea redusă, prin existenţa barierelor tarifare la import, iar preţul acestui fapt este plătit de cetăţeanul consumator. În încheiere, doresc să felicit reprezentanţii politici ai Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei, care au ales calea democraţiei, a libertăţii, a egalităţii, a statului de drept şi respectarea drepturilor omului şi să-mi exprim încrederea că aceste trei Acorduri de Asociere ce vor fi semnate la finalul lunii vor fi la rândul lor ratificate în parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre UE. Dincolo de această încredere, sunt convins că România se va implica activ în toate demersurile viitoare de susţinere a parcursului lor european. |
|
|||
|
Domnul Constantin Adăscăliţei: Declaraţie politică cu ocazia întrevederii cu membrii moldoveni ai Comisiei comune pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova. Susţin astăzi în faţa dumneavoastră o cauză care a devenit pentru majoritatea actorilor politici un proiect de ţară: este vorba despre Proiectul de Integrare Europeană a Republicii Moldova, demers în care ţara noastră are datoria de a juca un rol hotărâtor. După o plafonare de aproape 20 ani, relaţiile Bucureşti-Chişinău s-au consolidat începând cu anul 2009, într-o atmosferă pozitivă, bazată pe interesul celor două state în perspectiva integrării europene. România a reuşit eliminarea divergenţelor din regimul Voronin, ca în anul 2013, în urma crizei politice din Republica Moldova, consolidarea acestor relaţii să aibă iarăşi de suferit. Guvernarea proeuropeană a premierului Iurie Leanca, investit la 30 mai 2013, a adus relansarea dialogului politic la toate nivelurile. În prezent, relaţia între cele două state este reglementată de Declaraţia comună privind instituirea unui Parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrare europeană a Republicii Moldova, în baza căreia a luat fiinţă Comisia comună pentru integrare europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, organism în cadrul căruia îndeplinesc funcţia de vicepreşedinte. Comisia comună s-a întâlnit de patru ori (20 martie 2012, 18-19 iunie 2013, 5-6 noiembrie la Chişinău), ultima reuniune având loc între 16-17 iunie la Bucureşti. Din agenda reuniunii amintim prezentarea părţii moldovene cu privire la stadiul actual al relaţiilor Republicii Moldova-Uniunea Europeană, semnarea Acordului de Asociere cu UE şi al Acordului de Liber Schimb (DCFTA), cooperarea economică şi proiectele comune aflate în derulare, cooperarea interguvernamentală în domeniul educaţiei. În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, aceasta s-a dezvoltat pragmatic în ultimii ani. În domeniul energiei amintim Gazoductul Iaşi-Ungheni, proiect de importanţă strategică pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, ce are stabilită pentru inaugurare data de 27 august 2014. Alt proiect important - Linia de interconectare LEA 110kV Falciu (RO) - Gotesti (MD) ce a fost pusă sub tensiune la 19 noiembrie 2013, iar în curs de pregătire sunt liniile de 400 kV Iaşi-Ungheni-Straseni şi Isaccea-Vulcăneşti. În domeniul educaţional menţionăm alocarea a 20 milioane de euro de către România sub forma unui angajament de durată pentru formarea noilor generaţii de peste Prut - 5000 de burse de studiu oferite doar pentru anul şcolar 2013-2014. România acordă în prezent sprijin Republicii Moldova pentru dezvoltarea unui sistem de asistenţă medicală de urgenţă, similar SMURD, iar de la 1 decembrie 2013 TVR a reintrat în emisia radiodifuzorilor publici pentru Republica Moldova. Pe lângă demersurile constructive enumerate mai sus, România a tratat cât se poate de serios avansarea proiectului european al Republicii Moldova, astfel încât astăzi putem afirma că acest proces, cu sprijinul României, a devenit unul ireversibil. Dacă la 28 aprilie 2014 a avut loc liberalizarea vizelor de călătorie (primul stat estic care beneficiază de această libertate fundamentală UE), pe 27 iunie 2014, în câteva zile de astăzi, va avea loc, la Bruxelles, semnarea Acordului de Asociere UE-Republica Moldova. România va fi primul stat membru UE care va ratifica acordul, imediat după semnare, ratificare care trebuie făcută de urgenţă şi de către Parlamentul de la Chişinău. Adresez un îndemn colegilor membri ai Parlamentului Republicii Moldova, indiferent de apartenenţă, să înţeleagă contextul regional şi şansa istorică pe care o reprezintă semnarea şi ratificarea acordului. Alegerea suverană a Republicii Moldova trebuie să fie integrarea europeană, iar România va acţiona cu toată diligenţa pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale, însă dumneavoastră trebuie să arătaţi întregii comunităţi internaţionale, prin votul din plen, expresia de voinţă a poporului moldovean. Nu uitaţi că vă suntem alături. |
|
|||
|
"Măsuri compensatorii la egalizarea vârstei de pensionare" Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani. Proiectul aprobat de comisie mai prevede că această creştere a vârstei de pensionare la 65 de ani va fi făcută eşalonat, până în 2035 la femei şi 2015 pentru bărbaţi. Măsurile luate în privinţa vârstei de pensionare pornesc de la recomandările Comisiei Europene, similare pentru toate statele membre, însă Guvernul Ponta le adaptează, le introduce treptat şi le însoţeşte de măsuri complementare, astfel încât ele să fie cât mai uşor de suportat pentru populaţie. Suntem conştienţi de faptul că orice creştere a vârstei de pensionare este o măsură dificilă pentru cei vizaţi şi, tocmai de aceea, vom avea grijă să propunem măsuri şi politici care să ajute adaptarea populaţiei la această situaţie. Am gândit deja un ritm foarte scăzut de creştere, care să fie cât mai uşor de tolerat. Egalizarea graduală, până în 2035, pe care am negociat-o cu Comisia Europeană, este cea mai bună dovadă a faptului că ne dorim cu adevărat ca societatea să se adapteze cât mai lin la aceste cerinţe care privesc toată Uniunea Europeană. Aplicăm recomandarea făcută de Uniunea Europeană privind egalizarea vârstelor de pensionare în statele membre, dată fiind şi interzicerea discriminării drepturilor la pensie în funcţie de sex, altminteri egalitatea în drepturi fiind prezentă în Constituţie. Deoarece egalizarea duratelor de pensionare ar urma să se facă abia în 2035 pentru generaţia 1970, trebuie specificat faptul că această generaţie are cu totul altă viaţă decât cea a actualilor pensionari. În plus, persoanele care desfăşoară o activitate organizată tind să trăiască mai mult, pe când ieşirea din activitate pare să fie dăunătoare stării de sănătate. În perioada care urmează vom susţine politicile necesare pentru ca o astfel de decizie să poată fi aplicată într-un climat social potrivit. Printre măsurile necesare şi pe care le vom susţine se numără: politici pentru reducerea diferenţelor de gen în salarizare; sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului în rândul femeilor; dezvoltarea infrastructurii pentru a asigura facilităţi de îngrijire a copiilor în toate comunităţile şi accesul la acest tip de servicii; dezvoltarea serviciilor de îngrijire, precum şi facilitarea accesului persoanelor dependente la servicii de îngrijire. În aplicarea recomandării UE avem în vedere şi faptul că egalizarea vârstelor de pensionare pentru femei şi bărbaţi are loc în contextul unei societăţi cu o populaţie îmbătrânită, care afectează sustenabilitatea pe termen lung a sistemului public de pensii. Impactul acestui fenomen trebuie gestionat cu atenţie, inclusiv în perspectiva viitorului, pentru că efectul sau asupra capacităţii sistemului de plată a pensiilor este evident. |
|
|||
|
"Nimeni nu mai crede în lacrimile domnului Băsescu" Unul dintre cele mai importante şi solide principii ale democraţiei şi ale statului de drept vorbeşte de faptul că suntem cu toţii egali în faţa legii. În momentul în care unul dintre noi ajunge să se confunde cu o instituţie a statului, mutaţia care se produce nu poate avea decât consecinţe dezastruoase. De 10 ani, cetăţeanul Traian Băsescu, cu nimic diferit la nivelul a ceea ce reprezintă orice membru al unui stat, se consideră o instituţie în sine, confundând persoana sa ce ocupă vremelnic funcţia de preşedinte cu însăşi Preşedinţia României. Singura diferenţă între noi şi domnul Băsescu, ca cetăţeni ai aceluiaşi stat, este aceea că cel din urmă are responsabilităţi mai mari faţă de noi şi faţă de statul român, fiind dator să arate respect, onoare, conduită ireproşabilă din toate punctele de vedere, probitate, grijă permanentă că acţiunile şi deciziile sale sunt cele mai bune pentru viaţa noastră şi, mai ales, înţelegerea permanentă a rolului său. Nimic din acestea nu a făcut vreodată în toţi aceşti ani domnul Băsescu. Dimpotrivă! În timp ce se identifică în mod de-a dreptul patologic, aş putea spune, cu instituţia Preşedinţiei, domnia sa ne arată tocmai contrariul. Proaspăt ieşit dintr-o campanie electorală în care nu avea ce căuta, dar în care ne-a arătat din nou tuturor că pentru domnia sa legea fundamentală a ţării este doar un simplu accesoriu folosit după bunul său plac şi valabil strict pentru restul (nicidecum şi pentru domnia sa), preşedintele Băsescu îşi pierde acum principala sa mască, cea de justiţiar, unicul şi fără odihnă apărător al justiţiei din România. Ironia sorţii pentru domnul Băsescu face ca exact ceea ce a folosit fără scrupule în spectacolul grotesc pe care ni-l oferă de zece ani să se întoarcă împotriva sa, dezvăluindu-ni-l aşa cum este de fapt. Inutil, cu voce gâtuită şi ochii înotând în lacrimi, mai încearcă domnul Băsescu să ne convingă că este, ca de obicei, victima unor conjuncturi nefericite şi a unor legături pe care până mai ieri le cultiva cu asiduitate. Da, nu ne alegem familia, dar putem alege şi ne putem asuma cine suntem şi ce facem, în aşa fel încât să nu se ajungă la situaţia în care unii membri ai familiei să ne pună la îndoială integritatea prin ceea ce fac, cu atât mai mult atunci când vorbim de preşedintele unui stat. Iar dacă este justiţie, atunci să fie pentru toată lumea şi nu atunci când nu mai avem încotro şi tot ce ne mai rămâne este să pozăm în victime. Stau şi mă întreb cum ar putea oare să mai fie credibil domnul Băsescu atunci când dezavuează faptele fratelui, atâta timp cât domnia sa s-a asociat bucuros cu aceleaşi personaje de care acum nu mai vrea să ştie? Să fi fost fratele cel care i-a "făcut cunoştinţă" domnului Băsescu cu Bercea Mondial pe la vreuna dintre arhicunoscutele băi de mulţime din comunităţile rome sau....să fi fost domnul Băsescu cel care i-a "făcut cunoştinţă" fratelui Mircea cu Bercea Mondial? Grea dilemă, însă sunt sigur că justiţia o va clarifica cât de curând. Ei, apoi normal, ce a făcut fratele nu are cum să ştie domnul Băsescu. Este doar preşedintele ţării şi noroc cu presa din care îşi mai ia şi dânsul informaţiile. Tardiv alege justiţia domnul Băsescu, deşi mă îndoiesc pe deplin că a ales-o vreodată, cu atât mai mult acum. Nu îl mai crede nimeni şi nimeni nu mai crede în lacrimile sale, iar după atâţia ani a făcut în sfârşit singurul lucru bun pe care putea să îl facă, să se autoanuleze. Şi, da, justiţia a învins şi şi-a dovedit independenţa, arătându-i domnului Băsescu exact contrariul a ceea ce a crezut mereu: că nimeni nu este mai presus de lege. |
|
|||
|
"România continuă politica de susţinere a euroregiunilor" România pune un mare accent pe susţinerea euroregiunilor, mai ales prin cooperarea transfrontalieră. Baza demersurilor o reprezintă o bună înţelegere cu statele vecine, în special Republica Moldova şi Ucraina, acest tip de cooperare reprezentând pentru ţara noastră un punct de prim interes în relaţiile externe. Modul de colaborare în cadrul euroregiunilor reprezintă un exerciţiu valoros care se adaugă efortului susţinut pe care îl fac statele vecine pentru a se integra în Uniunea Europeană. Ţara noastră a susţinut de fiecare dată, atât prin declaraţiile oficialilor săi, cât şi prin acţiuni concrete, necesitatea întăririi capacităţii unităţilor administrativ - teritoriale din România de a se implica în proiecte transfrontaliere, precum şi a atragerii fondurilor europene. Recent, Ministerul Afacerilor Europene şi-a adus aportul la promovarea de către Guvernul României a iniţiativelor de modificare a cadrului legislativ din domeniul administrativ şi din cel al finanţelor publice locale pentru a permite autorităţilor publice locale din România să aprobe, în baza acordurilor de cooperare sau a parteneriatelor, inclusiv în baza acordurilor de constituire a euroregiunilor, finanţarea unor proiecte propuse de autorităţile locale din Republica Moldova. Un sprijin important a fost acordat atragerii de resurse financiare europene, respectiv creşterea contribuţiei pentru definirea şi gestionarea programelor europene de cooperare transfrontalieră cu Republica Moldova şi Ucraina. Acest lucru a fost posibil având în spate o vastă experienţă a unor administraţii locale, experienţă care a arătat că fondurile europene pentru cooperarea transfrontalieră reprezintă una din sursele cele mai importante de finanţare a proiectelor locale, inclusiv la nivelul euroregiunilor. În sprijinul celor afirmate anterior vin o serie de programe, precum: Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014 - 2020, Programul Operaţional Comun România - Ucraina 2014 - 2020, Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Sinergia Mării Negre, pentru acesta din urmă un rol activ avându-l şi europarlamentarii social-democraţi din Comisia de transporturi a Parlamentului European. De-a lungul implementării unor proiecte de dezvoltare, în parteneriat cu ţările vecine, s-a avut în vedere sprijinul pentru întărirea comunicării şi coordonării între autorităţile locale, regionale şi centrale şi reprezentanţii mediului academic şi ai societăţii civile. Menţinerea unui dialog constant, în vederea creşterii capacităţii autorităţilor locale de a se implica în proiecte concrete de cooperare transfrontaliere, a reprezentat o prioritate a Ministerului Afacerilor Externe, partenerii de discuţii provenind atât din rândul autorităţilor locale, autorităţilor de dezvoltare regională, dar şi din rândul instituţiilor centrale - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sau Ministerului Fondurilor Europene. În acest moment trebuie menţinută şi intensificată promovarea eficienţei cooperării dintre instituţiile administraţiei publice centrale şi cele locale, mediul universitar şi organizaţiile neguvernamentale din România şi Republica Moldova. Aşadar, consider că susţinerea din partea administraţiei centrale pentru euroregiunile funcţionale trebuie să continue, o aplecare asupra problemelor punctuale fiind acordul fin ce trebuie realizat pentru desăvârşirea unei foarte bune politici de cooperare transfrontalieră din partea României. |
|
|||
|
"Fondul social european (FSE) sprijină politicile şi priorităţile Strategiei Europa 2020" Şomajul şi ratele în mod constant ridicate ale sărăciei impun luarea de măsuri la nivelul Uniunii Europene şi la nivel naţional. Aproape 23 de milioane de persoane sunt în prezent şomere şi, conform estimărilor, peste 113 milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie sau excluziune. Aspectele sociale şi de ocupare a forţei de muncă constituie o preocupare majoră pentru cetăţenii europeni şi un domeniu în care se aşteaptă o implicare mai mare din partea Uniunii. Provocările suplimentare cu care se confruntă Uniunea Europeană se referă la următoarele aspecte: competenţe insuficiente, rezultate nesatisfăcătoare ale politicii active în domeniul pieţei forţei de muncă şi ale sistemelor de educaţie, excluziunea socială a grupurilor marginalizate şi nivelul redus de mobilitate a lucrătorilor. Sunt necesare atât iniţiative de politică, cât şi acţiuni concrete de sprijin. Multe dintre aceste probleme au fost agravate de criza financiară şi economică, de tendinţele demografice şi de migraţie, precum şi de ritmul rapid al schimbărilor tehnologice. Dacă nu sunt abordate în mod eficient, ele constituie o provocare importantă pentru coeziunea socială şi pentru competitivitate. Prin urmare, este esenţial ca investiţiile care stimulează creşterea efectuată în infrastructură, în competitivitatea regională şi în dezvoltarea întreprinderilor să fie însoţite de măsuri care să susţină crearea de locuri de muncă durabile în sectoarele politicii în domeniul pieţei forţei de muncă, al educaţiei şi formării, al incluziunii sociale, al capacităţii de adaptare a lucrătorilor, a întreprinderilor şi a întreprinzătorilor, precum şi în cel al capacităţii administrative. Fondul social european (FSE) sprijină politicile şi priorităţile care au drept obiectiv realizarea de progrese privind ocuparea deplină a forţei de muncă, creşterea calităţii şi productivităţii la locul de muncă, intensificarea mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene, îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi de formare şi promovarea incluziunii sociale, contribuind astfel la coeziunea economică, socială şi teritorială. De asemenea, FSE va aduce o contribuţie valoroasă la alte priorităţi importante ale Strategiei Europa 2020, cum ar fi consolidarea investiţiilor noastre în cercetare şi inovare, îmbunătăţirea accesibilităţii şi a utilizării tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, creşterea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, sprijinirea trecerii la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, protecţia mediului şi promovarea utilizării durabile a resurselor. FSE îşi va desfăşura activitatea în sinergie cu noul program integrat pentru schimbare socială şi inovare. Împreună, acestea vor constitui iniţiativa europeană cuprinzătoare în materie de ocupare a forţei de muncă şi incluziune socială. |
|
|||
|
"Raport de activitate" Sesiunea parlamentară ce tocmai se încheie este ocazia unei analize, a unui bilanţ al activităţii parlamentare. Alegătorilor din Colegiul nr.3 din judeţul Neamţ, cărora le datorez calitatea de deputat, le pot da asigurări că vacanţa parlamentară din vara anului 2014 se va concretiza în pregătirea marelui examen din toamnă, când ne vom prezenta în faţa electoratului cu singurul candidat capabil să reprezinte România ca preşedinte - Victor Ponta. Ca preşedinte al PSD şi premier, Victor Ponta a girat proiectele şi angajamentele noastre, ale parlamentarilor. Portofoliul meu de deputat PSD include în acest an parlamentar 40 de iniţiative legislative, 23 de declaraţii politice şi intervenţii la dezbateri, fructuoase şedinţe de lucru la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, dar şi replici tăioase, argumente imbatabile când colegi parlamentari din opoziţie nu au înţeles ori nu au susţinut norme, legi, proiecte şi soluţii pe care românii le aşteaptă de la noi. Am promis oamenilor o viaţă mai bună şi iată că pensionarii şi bugetarii şi-au recuperat pensiile şi salariile tăiate de PDL. Avem, ca membri ai Uniunii Europene, aceleaşi drepturi, deci şi acces la fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii şi zootehniei, de aceea am pledat şi legiferat recuperarea sumelor restante şi respectarea calendarului sesiunilor de proiecte. Motorul dezvoltării economiei s-a dovedit a fi agricultura, iar în acest domeniu volumul şi valoarea fondurilor accesate sunt date de noile organisme - Grupurile de Acţiune Locală (GAL), pe care le consider laboratoarele în care se naşte satul românesc modern, european, civilizat şi prosper. În atari condiţii, se impunea redefinirea spaţiului rural naţional, ceea ce am şi făcut. Pragmatic, pe logica dezvoltării durabile, am acordat atenţia cuvenită legiferării şi statuării unor bunuri şi servicii din mediul rural, de la vie şi vin la lapte şi produse din lapte, carne şi procesarea ei, astfel ca reducerea TVA pe care o susţin să aibă volumul şi calitatea produselor agroalimentare de pe întreg fluxul de producţie, de la crescător de animale până la procesator şi comerciant. Pentru a combate evaziunea fiscală şi a nu defavoriza agricultorii şi consumatorii, în favoarea intermediarilor, am avut lungi şi pertinente dezbateri, întâlniri cu profesionişti din domeniu şi factori de decizie ministeriabili. Demersuri conjugate au fost cele cu privire la transportul acestor produse, pe care le-am reglementat, la deschiderea pieţei cărnii de porc spre China, la reglementarea păşunatului, lung prilej de discordii locale, dar şi cu repercusiuni asupra mediului, precum şi, ca o perlă a coroanei, statuarea normelor noului Cod silvic, astfel ca bogăţia şi frumuseţea acestui unic dar - pădurea - să fie gestionate la fel ca în ţările europene, cu mare respect şi grijă pentru ceea ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare. Referitor la viitor, am reglementat şi încurajat consumul de fructe de către elevi, iar profesorilor le-am recunoscut dreptul de contractare pe termen nelimitat după titularizare. Stabilitate şi coerenţă, dezvoltare durabilă şi susţinere a categoriilor cu cerinţe speciale, unele dictate de momentul istoric pe care îl parcurgem, adică transformarea zonelor rurale - am punctat ca şi repere ale activităţii parlamentare din anul parcurs, ce se înscriu ca misiune îndeplinită în dreptul deputatului PSD Liviu Harbuz, nu doar de Neamţ, ci pentru toţi cei cărora nu le este indiferent unde şi cum muncesc, unde şi cum trăiesc. Astfel, singura cale către victorie este informarea corectă a cetăţenilor şi crearea unor punţi stabile în comunicarea cu aceştia. |
|
|||
|
"Disponibilitatea donării legale de organe, confirmată de actul de identitate" Vin în faţa dumneavoastră cu propunerea să eficientizăm şi să facilităm şi mai mult transplantul legal de organe şi în România. Jurisprudenţa în vigoare a acestei speţe normează corect acest domeniu, însă îl şi complică puţin. Spun asta pentru că, citând din lege, "prelevarea de la persoanele decedate, în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii, se face numai cu consimţământul scris a cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor". De asemenea, acelaşi text stipulează că "prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule", ori că "prelevarea nu se poate face sub nicio formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe, ţesuturi şi celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant". Dacă am face un exerciţiu simplu de reflecţie, am descoperi că majoritatea românilor nu au auzit de Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule. Mai mult, deşi poate că mulţi îşi doresc să îşi doneze organele în cazul în care ar ajunge victime ale unui accident mortal, poate că nu îşi permit, pe timpul vieţii, să achite taxele notariale pe care le presupune înscrierea în Registrul donatorilor. Din aceste motive, consider că ar fi mai uşor de aplicat modelul american care ne-ar scuti de costuri suplimentare, bătăi de cap inutile şi ar duce şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti. În opinia mea, este mai simplu să optezi pentru transplantul de organe în timpul vieţii şi acest lucru să figureze printr-un însemn trecut pe actul de identitate, decât să alergi pe la notari sau să îţi pierzi timpul şi banii identificând Registrul naţional al donatorilor de organe, apoi să treci prin furcile caudine ale birocraţiei din acest domeniu. În sprijinul aprecierilor mele, vă aduc la cunoştinţă că transplantul de ţesuturi şi de organe este una din formele de vârf ale practicii medicale contemporane, care transformă suferinţa în speranţă pentru mai multă viaţă. Dar lipsa organelor e o problemă reală. În cazul organelor, diferenţa dintre cerere şi ofertă este enormă, mai ales în cazul României, iar ea se traduce printr-un număr mare de decese şi şanse reduse de supravieţuire pentru cei pentru care un organ nou este singura soluţie. Nu vreau să vă vorbesc astăzi despre donarea organelor în timpul vieţii, de exemplu un rinichi pentru o rudă bolnavă sau în schimbul unei mari sume de bani, ci despre prelevarea de organe după moartea donatorului şi despre transplantul la cei bolnavi. În opinia mea, a argumenta de ce e bine să donezi organe sună a truism, a adevăr general valabil ce nu mai trebuie demonstrat, pentru că se demonstrează singur. De ce spun asta? Simplu, pentru că faci un mare bine, îi ajuţi pe ceilalţi, salvezi viaţa cuiva, iar pentru tine oricum nu mai contează. Gândiţi-vă la situaţia ipotetică şi tragică în care cineva apropiat dumneavoastră, a oricăruia dintre noi sau poate chiar unul dintre noi, s-ar afla la numărul 2.000 pe o listă de aşteptare pentru un rinichi, în condiţiile în care se donează 20 de rinichi pe an. În aceste împrejurări nu cred că s-ar mai găsi chiar niciun motiv împotrivă. Din păcate pentru unii, un corp incomplet după moarte e o umilire. Corpul oricum va fi incomplet. Nu rămân decât oasele... Iar cel mai mare regret este să ştii că ai fi putut salva pe cineva şi n-ai făcut-o. E ca şi cum cineva stă pe marginea prăpastiei cerându-ţi ajutorul, iar tu îi întorci spatele. Faptul că donarea de organe nu este o practică frecventă, generând o adevărată criză în domeniu, conduce, din nefericire, la situaţii ilegale şi periculoase. Există o piaţă neagră a organelor, există donatori ilegali şi, dacă e să credem filmele tematice, cazuri de donatori involuntari, care se trezesc peste noapte fără un rinichi şi cu hemoragie în plină stradă. Un echilibru între nevoie şi donare ar rezolva multe probleme şi ar normaliza lucrurile. Se poate specula mult pe această temă, se pot face scenarii fanteziste, dar că totul se rezumă până la urmă la a salva o viaţă sau nu. Deja nu mai contează pentru tine, ca donator care ai părăsit această lume, dar contează pentru ceilalţi. Permiteţi-mi, vă rog, să subliniez că toată această problematică ţine, de fapt, de conştientizarea şi de popularizarea acestei chestiuni, dar şi de reducerea birocraţiei inutile. În încheiere, vreau să vă reamintesc că, din fericire, prelevarea de organe este binecuvântată şi de către Biserică atâta vreme cât, prin transplant, se rezolvă criza determinată de lipsa altor soluţii de vindecare şi se redă viaţa normală unei persoane, fără însă a i-o curma alteia. Adică nimeni nu trebuie ucis ca să trăiască altcineva, subliniază Biserica. Aşadar, având şi acordul Bisericii, dacă am elimina birocraţia, am salva mai multe vieţi! |
|
|||
|
"Fondurile mutuale pentru gestionarea riscului în agricultură" Ţara noastră are un potenţial de creştere în agricultură recunoscut atât din interior, cât şi din exterior. Valorificarea produselor agricole pe piaţa românească are efecte vizibile la nivelul economiei şi validează oportunitatea măsurilor luate pentru stimularea producţiilor agricole şi atragerea investitorilor în agricultură. Fiscalitatea stabilă, sistemul de subvenţii şi fondurile mutuale pentru gestionarea riscului sunt astăzi cei trei factori vitali care stau la baza agriculturii româneşti, care are toate şansele să devină una de top în Europa. Astăzi, la un an de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr.64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare agricultorilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau ale diferitelor incidente de mediu, fermierii români şi străini pot spune că producţiile lor sunt în siguranţă. Uniunea Europeană, prin noua Politică Agricolă Comună 2014-2020 prevede scheme de gestionare a riscurilor prin intermediul fondurilor mutuale, propuse în proiectul de Regulament privind sprijinul pentru dezvoltare rurală, care se finanţează din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală. Astfel, membrii fondurilor mutuale care au înregistrat pierderi economice de pe urma bolilor animalelor şi organismelor dăunătoare la plante primesc compensaţii financiare de la fondul mutual. Fondurile mutuale sunt finanţate prin contribuţia UE şi bugetul naţional, contribuţia membrilor şi prin împrumuturi comerciale. Fondurile mutuale, fiscalitatea stabilă, reducerea TVA-ului la pâine şi sistemul de subvenţii sunt măsuri prin care agricultura românească a început să fie o afacere cu profit. Creşterea preţului terenurilor agricole cu 20% descurajează speculanţii şi încurajează investitorii străini care vor cu adevărat să facă agricultură. Competitivitatea, predictibilitatea şi siguranţa trebuie să definească climatul economic pentru ca agricultura românească să îşi primească locul meritat în Europa. |
|
|||
|
"Protejarea pădurilor este responsabilitatea tuturor!" Am semnalat în nenumărate rânduri necesitatea adoptării unor reglementări care să ducă la stoparea tăierilor ilegale de păduri. Într-o luare de poziţie anterioară atrăgeam atenţia asupra "mafiei lemnului" şi asupra faptului că în perioada 1990-2012 s-au tăiat abuziv 400.000 ha de pădure. Ori, această situaţie nu mai poate continua! În timpul în care ministrul responsabil pentru soluţionarea acestei probleme era din PNL, alcătuirea unui nou Cod silvic era prioritatea zero. Ba chiar solicita cu vehemenţă ca acest nou cod să fie asumat de către Guvern, dar astăzi, când este elaborat sub tutela ministrului social-democrat, defrişarea pădurilor nu mai reprezintă o problemă care să le trezească interesul şi ameninţă cu boicotarea proiectului în Parlament. Atunci, nu mă pot abţine să nu mă întreb pentru cine era conceput acest proiect şi de ce se dorea aprobarea sa în regim de urgenţă? Pentru că, din teritoriu semnalele erau îngrijorătoare şi indicau faptul că acest proiect era o "catastrofă". Federaţia proprietarilor de păduri, împreună cu alţi specialişti în domeniu, acuză ministrul naţional-liberal de faptul că noul Cod silvic a fost conceput în avantajul marilor procesatori pentru care s-a introdus prevederea ca lemnul să fie vândut exclusiv în formă fasonată, dar şi o serie de alte prevederi în contradicţie cu cerinţele proprietarilor şi administratorilor de păduri. De asemenea, primarul comunei Tarcău, comună aflată la margine de pădure, a afirmat clar şi răspicat faptul că acest nou Cod silvic, promovat de fostul ministru din PNL, "nu este în folosul omului simplu". Primarul a arătat, la acea dată, că noile reglementări, printre altele, îi priva pe micii proprietari de pădure de a se aproviziona cu lemne de foc în sezonul rece. Luând în seamă toate aceste informaţii provenite din teritoriu a fost firesc ca ministrul PSD, Doina Pană, să lanseze o serie de dezbateri publice pentru a efectua o îmbunătăţire reală a Codului silvic. Printre noile amendamente aduse asupra proiectului de lege se numără şi cel de limitare a cantităţii de lemn care poate fi cumpărată şi prelucrată de firme, iar firmele de mobilă din România vor avea întâietate la cumpărarea lemnului. Intenţia de a respinge prin vot noul Cod silvic, în ciuda necesităţii de a proteja pădurile româneşti, arată încă o dată ipocrizia PNL-ului şi intenţiile ascunse ale partidului. Dacă într-adevăr ar dori să protejeze pădurea, aşa cum repetă cu fiecare ocazie, ar contribui la amendarea proiectului şi, odată ajuns într-o formă dezirabilă, ar vota aprobarea lui. |
|
|||
|
Doamna Elena Cătălina Ştefănescu: "Promovarea accesului tinerilor care studiază în străinătate pe piaţa muncii din România" Prioritatea zero a actualei legislaturi europene este crearea de locuri de muncă pentru tineri. Toate ţările Uniunii Europene, fie ele mai mult sau mai puţin dezvoltate, se confruntă cu problema şomajului în rândul absolvenţilor de studii superioare. Nevoia unor măsuri în forţă, curajoase, pentru a ataca această problemă se face din ce în ce mai simţită şi în ţara noastră. În momentul actual, o suită de norme legislative şi executive conturează planul pentru stimularea angajării tinerilor absolvenţi. Reglementarea uceniciei, posibilitatea angajării part-time în timpul vacanţelor şcolare, practica pe care elevii şi studenţii o pot face în timpul şcolii, programele pentru tinerii antreprenori, cât şi parteneriatele dintre Ministerul Educaţiei şi companii pentru angajarea elevilor şcolilor profesionale sunt câteva dintre modalităţile prin care autorităţile combat şomajul în rândul tinerilor. Cu toate acestea, în acest moment nu există un plan structurat pentru aducerea în ţară a tinerilor români care studiază în străinătate. Potrivit unui sondaj realizat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, 29% dintre tinerii care studiază în alte ţări vor să se întoarcă în România, pe când 39% dintre aceştia au declarat că nu vor să muncească în ţară. Mai mult, dintre cei care aleg să se întoarcă în ţară, majoritatea aleg calea antreprenoriatului. De aceea, consider că în perioada următoare Parlamentul României ar trebui să pregătească un set de măsuri legislative dedicate studenţilor români care studiază în alte ţări. Climatul economic cât şi semnele revigorării pieţei muncii pot constitui un punct de plecare pentru un set de măsuri fiscale prin care angajatorii români să fie stimulaţi să angajeze tineri cu studii în străinătate. Sunt ferm convinsă că la baza acestui plan nu poate sta constrângerea ca tinerii să se întoarcă în România, ci crearea unui mediu competitiv, stimulant şi atractiv, atât pentru angajatori cât şi pentru viitorii angajaţi sau tineri antreprenori. În actualul context economic, astăzi, când Europa şi întreaga lume iese din cea mai mare criză financiară, România nu îşi poate permite să rateze investiţia strategică în educaţie. Tinerii români care învaţă şi se formează în marile centre universitare ale lumii trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă afaceri, să conducă companii, să preia conducerea instituţiilor publice. |
|
|||
|
"Ziua Drapelului Naţional" La data de 20 mai 1998, prin aprobarea Legii nr. 96, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional. Recunoaşterea Zilei Drapelului Naţional începe odată cu anul 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării şi când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii." În timpul Revoluţiei de la 1848 tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo - democratice (1848 - 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea Decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional. Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionate lozinca: "Frăţia": "Dreptate - Frăţie" şi dându-i denumire de "stindard al libertăţii". Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, iar cele trei culori împărţite în mod egal, ceea ce reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect. Pe lângă ţara noastră au mai existat alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Ne-am obişnuit să vedem un drapel arborat la fiecare colţ de stradă, la intrarea în instituţii sau arborat în oraşe la sărbătorile naţionale, însă, din păcate, drapelul naţional reuşeşte rareori să mai adune românii sub proiecte naţionale. Este încă o dovadă că am uitat valorile naţionale, că ne depărtăm de cele umane. Mândria de a fi român o regăsim astăzi în fiecare moment în care drapelul naţional este ridicat cu onor, fie că vorbim de festivităţi obişnuite, de celebrarea unor victorii ale românilor sau de comemorarea unor eroi, pentru că drapelul se distinge prin semnificaţie, profunzime şi încărcătură spirituală. De aceea am dorit să marchez această zi în care se sărbătoreşte unul din simbolurile naţionale care le-a insuflat românilor dragoste de ţară, dorinţa de unitate şi independenţa. Noi, generaţiile de azi să fim demni păstrători ai valorilor şi promotori ai intereselor româneşti. |
|
|||
|
"Criza din Ucraina, semnarea Acordurilor de Asociere la UE, Consiliul European de vară şi perspectivele securităţii regionale" Deşi ne aflăm în ultima săptămână de activitate din actuala sesiune parlamentară, se impune să semnalăm câteva evenimente politice în curs de derulare care vor afecta, sperăm noi, pozitiv, perspectivele securităţii regionale. În primul rând, asistăm la o amplificare a crizei din Ucraina în urma intensificării confruntărilor armate dintre forţele militare ucrainene şi insurgenţii proruşi din sud-estul acestui stat, mai exact, în proximitatea frontierei de est ruso-ucrainene. Conform NATO, săptămâna trecută, Rusia a suplimentat efectivele militare de la graniţa cu Ucraina şi a respins armistiţiul propus de preşedintele Petro Poroşenko. Planul de pace sau aşa-numitul "armistiţiu" prevede dezarmarea insurgenţilor, garantarea unui "culoar pentru plecarea mercenarilor ruşi şi ucraineni", descentralizarea puterii administrative şi protejarea limbii ruse printr-o serie de amendamente la Constituţie. Deşi aceste prevederi concrete ar putea conduce la o detensionare şi chiar încetare a conflictului din sud-estul Ucrainei, preşedintele Vladimir Putin a respins planul de pace propus de omologul său ucrainean, pe motiv că nu a fost "negociat" cu insurgenţii proruşi. Preşedintele Federaţiei Ruse a lecturat acest plan de pace în cheia unui "ultimatum" dat de forţele militare ucrainene insurgenţilor din auto-proclamatele republici Luhansk, Doneţk şi Harkov. Oricum, serviciile de securitate ucrainene au început de vineri, 20 iunie a.c., implementarea "încetării unilaterale a focului". Pe fondul continuării confruntărilor dintre forţele de securitate ucrainene şi insurgenţii proruşi încurajaţi de forţele militare ruse masate la graniţa de est a Ucrainei, Republica Moldova se pregăteşte pentru semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană programată pentru 27 iunie. Şi preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko a declarat recent că va semna Acordul de Asociere la UE a ţării sale. Prin urmare, amplificarea conflictului din sud-estul Ucrainei, precedată de stoparea furnizării de gaz, nu poate fi disociată de acest eveniment important pentru viitorul european al Republicii Moldova şi Ucrainei. Federalizarea Ucrainei şi a Republicii Moldova, prin crearea unui coridor terestru civil şi militar între Crimeea anexată şi regiunea Odesa, permite Federaţiei Ruse să obţină o zonă de frontieră comună cu Republica Moldova, cu regiunea transnistreană şi cu România, ceea ce-i conferă posibilităţi multiple pentru acţiuni geopolitice în regiunea Mării Negre. Deciziile care se vor lua la Consiliul European de vară, care se va reuni în perioada 26-27 iunie, vor marca profund evoluţia securităţii regionale şi europene. Din păcate, evenimentele recente de pe scena politică internă a Poloniei, respectiv a României, au avut rolul de a diminua din capacitatea celor două ţări prietene de a se implica la capacitatea maximă politico-diplomatică în furnizarea de securitate regională. Oricum, atât România, cât şi Polonia sprijină ferm şi constant parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova. Semnarea Acordurilor de Asociere a celor două ţări la UE va însemna un pas important pentru securitatea şi prosperitarea Europei Centrale şi de Est. |
|
|||
|
"Atacurile asupra Justiţiei" Ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme în România ar trebui să ne îngrijoreze mai întâi pe noi, cei aleşi, care reprezentăm populaţia în parlament, apoi pe oficialii europeni, nu invers. Este lesne de observat că actul guvernării şi al propunerilor legislative a trecut în planul doi al spaţiului public, acolo unde acum toate privirile sunt îndreptate către mişcările din Justiţie, acte care depăşesc de multe ori limitele normalităţii unui stat european. Asistăm la o luptă fără precedent pentru îngenuncherea sistemului de justiţie, o incursiune a politicului în acest domeniu, aşa cum nu s-a întâmplat vreodată într-o ţară a Uniunii Europene. Asta ne arată că Partidul Social Democrat n-a învăţat nimic din România ultimilor 25 de ani, ci doar s-a folosit de resursele acesteia, pentru a-şi îmbogăţi baronii, adică exact pe aceia care instrumentează, astăzi, marele plan de supunere a judecătorilor, a procurorilor şi a poliţiştilor. Nu mai este un secret pentru nimeni că marea îngrijorare a celor care se află în spatele premierului Victor Ponta este faptul că Direcţia Naţională Anticorupţie îşi face treaba din ce în ce mai bine, iar asta înseamnă că magistraţii pot ajunge oricând la afacerile private din această guvernare. Liderii PSD şi aliaţii lor folosesc, fără scrupule, orice mijloc pentru a împiedica Justiţia să facă lumină în marile dosare, acelea în care baronii centrali şi locali sunt acuzaţi de fraudarea fondurilor publice sau de sifonarea banilor europeni. După ce au făcut un întreg serial, încărcat de falsuri şi de sofisme, despre procurori şi judecători, televiziunile plătite de Victor Ponta şi de prietenii săi au trecut la acuzaţii fără acoperire, la ameninţări în direct şi la răstălmăcirea adevărului, cu scopul clar de a intimida şi influenţa decizii ale instanţelor. Mai mult, unul dintre partidele care trăiesc pe spatele televiziunilor ne propune acum, prin intermediul unei doamne deputat, o lege a graţierii celor care au primit pedepse de până la 2 ani, inclusiv. Dacă legea va fi adoptată, desigur, cu sprijinul acestei monstruoase coaliţii PSD-UNPR-UDMR-PC, oraşele şi satele ţării vor deveni şi mai nesigure, iar poliţiştii şi procurorii vor avea şi mai mult de muncit. Noi, liberalii, atragem atenţia că atacurile la justiţie şi jocurile periculoase cu presiuni şi ameninţări nu fac altceva decât să ne îndepărteze şi mai mult de agenda populaţiei. Condamn, personal, toate atacurile la adresa justiţiei şi lansez, din nou, un apel către toţi parlamentarii să ne orientăm eforturile către aşteptările cetăţenilor, politici publice pentru toate domeniile de activitate, în aşa fel încât să ne putem uita cu seninătate în ochii alegătorilor din colegiile din care provenim. O dată pentru totdeauna trebuie să rupem acest cerc vicios, în care interesele publice sunt sacrificate în avantajul unor interese mărunte, de partid. Propun să lăsăm Justiţia să le creeze liber şi în baza legii, pentru că numai astfel vom avea bani pentru şcoli şi spitale, pentru locuri de muncă şi investiţii de anvergură europeană. Toate acestea nu vor fi niciodată apanajul unui singur partid, ci un proiect de interes naţional, susţinut de toate forţele politice şi civice. |
|
|||
|
"Criza de sânge trebuie stopată" În fiecare zi viaţa multor bolnavi din România depinde de cantitatea de sânge care le este asigurată şi de rapiditatea cu care acesta ajunge la ei. În ultimii ani, mai toate spitalele din ţară se confruntă cu o criză a sângelui, iar unităţile sanitare din Iaşi nu fac excepţie. Necesarul de sânge pentru cele 17 spitale din judeţul Iaşi este asigurat constant de către Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi care, ori de câte ori este nevoie, deserveşte şi unităţi spitaliceşti din alte judeţe: Spitalul judeţean Vaslui, Spitalul orăşenesc Huşi, Spitalul municipal Bârlad etc. În acest context, pe lângă lipsa unui număr suficient de donatori pentru a face faţă cererii, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi se confruntă şi cu grave probleme administrative şi financiare. Astfel, personalul medico-sanitar care gestionează colectarea şi testarea sângelui donatorilor nu este motivat financiar, beneficiind de un spor "de periclitate" de numai 15% la salariu. Faţă de numărul mare de donatori purtători de virusuri hepatice, HIV şi alte virusuri extrem de periculoase, personalul de specialitate care desfăşoară activitatea în cadrul CRTS. Iaşi este expus unui risc major de îmbolnăvire, risc ce nu poate fi compensat cu un spor de numai 15%. Mai mult, salariul de bază al medicului specialist cu o vechime în muncă cuprinsă între 20 şi 30 de ani este de 2413 lei, venit care se impozitează conform legii. Salariul de bază al unui asistent medical cu o vechime în muncă între 10 şi 20 de ani este de 1312 lei, impozitabil. Nivelul salarizării personalului de la aceste unităţi nu a mai fost modificat din 2010, chiar dacă acelaşi tip de activitate, desfăşurat la nivelul unităţilor de transfuzie sanguină din cadrul spitalelor este plătită mai bine, fiind aplicate sporuri între 50% şi 75%. De asemenea, compensarea gărzilor prin acordarea de zile libere, în loc să fie remunerate, afectează desfăşurarea activităţii medicale în condiţii normale în timpul săptămânii. Lipsa gărzii la sediul CRTS Iaşi face ca rezerva de sânge să fie mutată la unităţile de transfuzie sanguină din cadrul spitalelor şi rebutată, uneori prin expirare, fapt ce duce la costuri majorate, lipsă de eficienţă şi imposibilitatea de acoperire a unor solicitări. Lipsa personalului face aproape imposibilă şi identificarea de noi donatori, din cauza faptului că nu există posibilitatea ca o echipă a centrului de transfuzii să se deplaseze în judeţ, pe baza unei planificări stabilite împreună cu medicii de familie, pentru a colecta sânge de la donatorii care nu locuiesc în Iaşi. Nici unitatea mobilă, pentru donare benevolă, nu are asigurată finanţare pentru carburanţi, plata şoferului, ITP şi asigurări. Lipsa de interes a guvernelor care s-au succedat de-a lungul timpului faţă de această problemă majoră a întregii populaţii este vizibilă şi în spaţiile în care funcţionează mai toate centrele de transfuzii din ţară, clădiri vechi care necesită urgent renovare şi modificări. Mai mult, o urgenţă majoră este dotarea acestor centre cu generatoare de electricitate. Criza de sânge este o problemă extrem de gravă, care ar putea oricând să ne afecteze direct sau pe apropiaţii noştri. Un stat puternic este un stat care are grijă de siguranţa cetăţenilor săi, implicit de rezerva de sânge disponibilă. Nu este o chestiune care poate fi privită cu lejeritate, care poate fi amânată, mai ales în contextul internaţional complicat pentru noi, cel al confruntărilor armate din Ucraina. Suntem obligaţi să ne implicăm pentru rezolvarea acestei probleme, în condiţiile în care, nu prea departe de Iaşi, la Slaviansk, nu mai contenesc atacurile armate. |
|
|||
|
Domnul Eugen Constantin Uricec: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" Săptămâna care a trecut s-au împlinit 125 de ani de la moartea celui pe care îl numim cu toţii poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Născut şi crescut în Nordul Moldovei, Eminescu este fără îndoială poetul care ne-a îndemnat, a sperat şi şi-a dorit cel mai mult propăşirea materială şi spirituală a neamului românesc şi unitatea acestuia. Chiar dacă în fiecare an comemorăm fie naşterea, fie trecerea în nefiinţă a lui Eminescu, cred cu putere că cinstirea poetului nostru naţional, în cel mai înalt grad, s-ar putea face dacă i-am îndeplini dorinţele sale despre România. "Căci rămâne stânca, deşi moare valul", o dorinţă îndeplinită marelui poet. Neamul românesc a rezistat tuturor stăpânirilor, precum şi celui mai cumplit regim politic, apus în 1989, dar care a lăsat puternice cicatrice. Da! Eminescu nu s-a înşelat! Neamul românesc este ca o stâncă, deşi multe valuri l-au bătut, nu a pierit şi nu va pieri. "Spună lumii large steaguri tricolore, Spună ce-i poporul mare, românesc". Cred că această dorinţă a lui Eminescu este deja îndeplinită prin românii care au dus numele României până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii şi care ne fac de-a dreptul cinste numelui de român: Brâncuşi, Cioran, Ionesco, Noica şi mulţi alţii, dar şi medici, profesori, cercetători pe umerii cărora se construieşte prosperitate a în SUA, Uniunea Europeană sau Canada, sunt cu toţii românii care spun peste hotare ce-i poporul românesc. "Braţele nervoase, arme de tărie"... Cred că vitejia bravilor noştri soldaţi, demonstrată atât în cele două războaie mondiale, cât şi jertfele soldaţilor noştri, care se sacrifică în operaţiunile NATO de menţinere a păcii, ne demonstrează că Eminescu a intuit că vitejia românească nu va pieri. "La trecutu-ţi mare, mare viitor". Stimaţi colegi. Acest vers cred că reprezintă nu numai pentru mine ci pentru noi, românii, nu doar o dorinţă, ci o adevărată obligaţie. Pentru noi, oamenii politici, acest imperativ este cu atât mai important. Avem cu toţii obligaţia, indiferent de partidele politice din care provenim, indiferent de zona geografică a României pe care o reprezentăm sau în care am fost aleşi, indiferent de disputele ideologice, datoria de a lăsa în urma noastră o Românie mai bună decât am primit de la înaintaşii noştri. Aşa cum am enunţat mai sus multe au fost făcute, însă multe mai rămân a fi făcute. Dintre toate, cred cu putere că trebuie să aducem cât mai curând prosperitatea în casele românilor. Epocile în care s-a tot vorbit despre generaţii de sacrificiu sau despre luminiţe de la capătul tunelului, care nu s-au văzut niciodată, trebuie date uitării. Ca să-l cinstim pe Eminescu trebuie să avem grijă de părinţii noştri şi de părinţii părinţilor noştri, pentru ca ei să poată duce un trai decent. Viitorul, care înseamnă copiii şi tinerii, trebuie aduşi în şcoală, sprijiniţi şi stimulaţi să înţeleagă de ce-şi iubea Eminescu atât de mult ţara. Angajatul din România trebuie plătit corect pentru munca sa şi stimulat să rămână la el acasă, adică în România. A moderniza România, a face-o casa tuturor românilor, nu este altceva decât a împlini visul lui Eminescu. Şi eu şi sunt convins că şi dumneavoastră vă doriţi aceleaşi lucruri: o Românie puternică, cu şcoli moderne, cu spitale dotate, cu medici care nu mai pleacă din ţară, cu cercetători care creează pentru România, cu români care-şi iubesc ţara. Da şi eu spun, ca şi poetul nostru naţional, "Dulce Românie, asta ţi-o doresc!" |
|
|||
|
"Până şi banii pe muzica ascultată de români se duc tot în străinătate!..." Să fim înţeleşi, de la bun început, nu facem parte din acel grup (tot mai numeros, de altfel) al activiştilor antiglobalizare. Din contră, considerăm că o ţară în curs de dezvoltare, cu aspiraţiile sale tot mai dificil de atins, are nevoie de integrare, are nevoie de sprijin, resimte ca o necesitate alăturarea de marile puteri, cel puţin pentru siguranţa proprie, în vremuri tot mai complexe, din punctul de vedere al politicii internaţionale.... În egală măsură, însă, nu putem să nu observăm ceea ce se întâmplă, cu adevărat, în acest proces, cel puţin din punctul de vedere al intereselor româneşti. Nu este niciun secret pentru nimeni că dezvoltarea (fără precedent în ţările din Est!) a comerţului prin supermarketuri, în România, a generat o situaţie inacceptabilă pentru economia românească: 70% din cumpărăturile de orice fel ale românilor se fac în supermarketuri, produsele cumpărate fiind (aproape întotdeauna), produse în alte ţări decât în România. Consecinţa? Banii de cumpărături ale românilor se duc, în imensa lor majoritate, în străinătate. Iar pe lângă faptul că statul român nu are nimic de câştigat din asta (de altfel nu ar avea nimic de câştigat nici dacă producătorul ar fi român) banii respectivi nu se mai reîntorc în economia românească, locurile de muncă nu sunt ale românilor, iar produsele respective nu aduc niciun fel de beneficiu economiei româneşti. Este o problemă de mentalitate pe care am întâlnit-o, de exemplu, în Germania. Când veneam dinspre Italia şi intrând pe teritoriul Germaniei (acolo nu există vamă, dar există semne care îţi anunţau acest lucru) am oprit într-o benzinărie de unde, pe lângă alimentarea cu necesarul carburant, am luat şi o ciocolată. M-am dus la casă, iar casiera (în prima secvenţă) m-a atenţionat: "Vedeţi că asta nu este produsă la noi!". Într-adevăr, nu era produs german. Iar nemţii au educaţia lor să prefere produsele proprii, pentru că asta înseamnă locuri de muncă pentru oamenii din ţara respectivă, avantaje pentru economia ţării lor. Desigur, această educaţie nu li se face şi românilor, cel puţin deocamdată... Nu am crezut, însă, că lucrurile sunt şi mai complicate şi mult mai extinse decât la nivelul supermarketurilor, deşi numai această localizare a fenomenului ar trebui să devină alarmantă pentru toată lumea, întrucât asta înseamnă o problemă reală pentru economia naţională, în ansamblul ei. Am aflat, însă, că fenomenul este mult mai amplu şi una dintre zonele care m-a scandalizat, cu adevărat, l-a reprezentat formula prin care se plătesc drepturile de autor de către audio-vizualul românesc, dincolo de modul în care aceşti bani ajung să fie împărţiţi de cele trei instituţii aflate într-un permanent scandal şi care defavorizează, efectiv, artiştii români. Este vorba despre modul în care se împart banii plătiţi de posturile de radio şi televiziune pentru muzica transmisă de acestea. Într-un mod foarte simplu şi de înţeles lucrurile se petrec cam aşa: toate marile posturi de radio şi televiziune sunt cuplate la institute mondiale de monitorizare, astfel că, la sfârşitul anului, se stabileşte cu exactitate fiecare melodie de câte ori a fost transmisă, câte minute, la fiecare post de radio (şi la toate, la un loc) astfel încât se face un clasament al difuzării acestora şi banii se împart, în funcţie de acest clasament. Atunci am înţeles (şi înţelegeţi şi dumneavoastră) de ce la unele posturi de radio se transmite, de zeci de ori, aceeaşi melodie şi mai ales de ce muzica românească nu se transmite, aproape deloc, la niciun post de radio sau televiziune. Ba chiar compozitorii români au fost nevoiţi să creeze piese în limba engleză, desigur şi cu speranţa succesului la nivel internaţional, dar şi pentru că acestea sunt, de cele mai multe ori producţii ale caselor editoriale din alte ţări care impun ca melodiile respective să fie realizate în limba engleză. Păi, oameni buni şi poporul român, vorbitorul de limbă română, el ce are de făcut?! Oamenii care nu ştiu limba engleză, dar şi cei care ştiu, dar sunt români, până la urmă, ei nu mai au voie să asculte melodii în limba lor?! Cineva mi-ar putea răspunde că asta este, aşa evoluează omenirea, numai că, mergând în Italia, ori în Germania, ca să nu mai vorbim de Franţa, am constatat că la posturile de radio din ţările respective am auzit multă, chiar foarte multă muzică în limba ţării respective. Şi am înţeles că există nişte reglementări foarte stricte care stabilesc (procentual) câtă muzică în limba italiană sau franceză este obligat să transmită un post de radio. Desigur, cineva mi-ar putea reproşa că vreau să ne întoarcem pe vremea lui Ceauşescu, însă se pare că din acest punct de vedere Ceauşescu nu era deloc nebun, specialiştii de pe vremea sa intuind fenomenul care se propaga, încă de atunci! Aşa că, propunerea mea este una foarte directă: o lege prin care să se impună un procent (poate nu foarte mare, 20% cel puţin) de muzică românească, în limba română, pentru români. Pe această cale s-ar oferi (în primul rând) atât muzica dorită de imensa majoritate a poporului, s-ar întoarce românii la şlagărele dragi inimii lor, s-ar evita distrugerea activităţii compozitorilor din România, aflaţi în situaţii din ce în ce mai dificile şi ajunşi să accepte tot felul de compromisuri, indiferent de talentul lor. Din toate aceste puncte de vedere şi fără a aluneca în naţionalismul extrem este evident că fenomenul pierderii banilor românilor, inclusiv în domeniul muzicii, ca la supermarket, trebuie reglementat. În interesul românilor, în primul rând!.... |
|
|||
|
Prin intermediul acestei intervenţii doresc să le urez succes tuturor celor care în această perioadă vor susţine examenul de bacalaureat. Este un moment extraordinar de important pentru cei care susţin în aceste zile aşa numitul examen al maturităţii, moment care de altfel este unul decisiv pentru întreaga carieră a celor care termină în aceste zile liceul. În intervenţiile mele publice am subliniat, ori de câte ori am avut ocazia, importanţa pe care educaţia o are în dezvoltarea României. Am fost întotdeauna de părere că fără o resursă umană bine pregătită, România nu poate avea premisele unei evoluţii sănătoase, pe termen lung, în detrimentul unei dezvoltări lipsite de sustenabilitate, bazate pe creştere artificială. Educaţia este evident o nevoie universală. Într-adevăr trebuie pus punctul pe "i" şi precizat că rezultatele şi rata de promovabilitate a elevilor români la examenul de bacalaureat, din ultimii ani, coroborată cu o rată tot mai mare în ceea ce priveşte abandonul şcolar, dar şi un nivel crescând al şomajului în rândul tinerilor absolvenţi sunt elementele care descriu parţial situaţia destul de grea în care se află învăţământul românesc. În plus, în acest tablou descris mai trebuie adăugate şi numeroase acte de violenţă din şcolile din România, care din nefericire sunt din ce în ce mai multe. Această escaladare a violenţei ne indică faptul că trebuie urgent ca noi, politicienii, să ne aplecăm mai mult către astfel de probleme şi să găsim rezolvarea optimă şi rapidă a acestor aspecte care, pe termen mediu şi lung, ar putea deveni o piedică în procesul de educaţie în şcolile din ţara noastră. Rezolvarea acestor probleme trebuie evident corelate cu un program de acţiune al celor care conduc sau vor conduce Guvernul României, aliniat cu politicile şi programele europene care vizează combaterea şomajului, prin reforme economice sustenabile. Este esenţial să creionăm un plan de acţiune destinat exclusiv celor care termină liceul, dar se confruntă, după acest pas, cu probleme în găsirea unui loc de muncă. Pornind de la acest inconvenient, situaţia socială şi economică a celor vizaţi capătă valenţe negative care, în definitiv, se reflectă şi în dezvoltarea României. De aceea, reducerea şomajului în rândul celor care termină liceul şi crearea unor premise de evoluţie pentru această categorie socială este obligaţia noastră, a celor care suntem reprezentanţii puterii politice. Problema politizării în rândul şcolilor, în ciuda faptului că toate partidele şi-au asumat că vor face tot posibilul să rezolve această problemă, nerespectarea Legii educaţiei naţionale, prin nealocarea a 6% din PIB pentru domeniul educaţiei, sunt aspecte care trebuie să întrunească imediat atenţia tuturor celor care au primit votul şi încrederea cetăţenilor. |
|
|||
|
"Guvernul care ucide" Dreptul la ocrotirea sănătăţii este în permanenţă neluat în seamă de marii socialişti şi "oamenii de bine" din Guvernul care ne conduce atât de bine: nu sunt bani pentru bolnavi, iar lista medicamentelor revizuită de ministrul Bănicioiu reprezintă o batjocură la adresa bolnavilor, care aşteptau de peste şase ani reactualizarea ei cu medicamente noi care să asigure sorţi mai mari de izbândă în lupta împotriva bolilor grave. Cred că ministrul Bănicioiu consideră că lista propusă de fostul ministru liberal, Nicolăescu, nu era bună, deoarece introducea de 10 ori mai multe medicamente noi şi exista riscul ca prea mulţi români să se însănătoşească. În luna mai am tot auzit că domnul Bănicioiu şi domnul Ponta sunt mândri că sunt români. Întreb: de ce sunt mândri că sunt români? Pentru că fac parte din acei puţini care o duc bine în România? Că au bani şi îşi permit să cumpere medicamente, în timp ce ceilalţi români nu pot şi îşi caută dreptatea în instanţe? Mă bucură faptul că şapte pacienţi au reuşit să câştige o primă bătălie cu acest sistem medical putred, dar mă întristează faptul că s-a ajuns aici, că România este o ţară în care dreptul la ocrotirea sănătăţii nu este respectat, iar Constituţia este doar o poveste. Când o să devină statul român un garant al drepturilor fundamentale şi un partener corect în relaţiile cu cetăţenii lui? În mod sigur nu sub guvernarea Ponta, el însuşi fiind un individ care nu are nicio problemă să-şi asume meritul pentru munca şi succesul altora, începând cu plagiatul şi terminând cu rezultatele sportivilor români. Românii nu mai trebuie să-şi facă iluzii în privinţa acestui Guvern incompetent şi indolent, ridicol în manifestare şi incapabil să ofere prosperitate acestui popor. Avem dreptul la o viaţă mai bună, avem dreptul la sănătate, avem dreptul să privim la viitor, trebuie doar să îndrăznim şi să fim atenţi când îi alegem pe cei care ne reprezintă. |
|
|||
|
"Statul ar trebui să-şi regândească strategia de educaţie şi formare profesională. Educaţia este o prioritate naţională şi merită o finanţare corectă." În România nu avem o strategie pentru institutele de cercetare. Acestea au dispărut, iar pentru a creşte alte institute şi echipe de cercetare şi inovare avem nevoie de minim 10 ani. Nu putem coagula o echipă de cercetare competitivă şi care să producă inovare pe piaţa internaţională în două zile. Este necesară elaborarea de urgenţă a unei strategii guvernamentale privind dezvoltarea pe termen mediu şi lung a învăţământului superior românesc care să includă prevederi clare privind dezvoltarea resursei umane, diferenţierea ofertelor educaţionale, finanţarea învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice universitare. Conform ultimului studiu al ManpowerGroup, angajatorii din România găsesc cu greu personal potrivit pentru posturile de meseriaşi calificaţi, ingineri, reprezentanţi de vânzări, manageri de proiect sau directori IT, 40% dintre aceştia având dificultăţi la ocuparea posturilor vacante. Candidaţii au un vizibil "deficit de talent", adică nu sunt pregătiţi pentru piaţa muncii. 54% dintre angajatorii din România au declarat că principalul motiv pentru care întâmpină dificultăţi în găsirea ofertei de muncă potrivite este lipsa competenţelor profesionale specifice, tehnice, iar 35% dintre angajatori identifică un obstacol în lipsa calificărilor şi certificărilor necesare. Aici ar trebui să depună eforturi atât statul, cât şi mediul privat de a micşora această cifră. Acest deficit de competenţe influenţează în mod direct productivitatea şi competitivitatea economiei naţionale. 40% dintre angajatori spun că acest deficit de competenţe (de talente) afectează firmele în a-şi deservi clienţii. Acest fapt generează fluctuaţii de personal (38%) şi un efect negativ asupra creativităţii şi invenţiei în organizaţie (28%). Aşa cum spuneam mai devreme, statul ar trebui să-şi regândească strategia de educaţie şi formare profesională în aşa fel încât să fie satisfăcute şi cerinţele pieţei. Nu ne mai putem permite să scoatem de pe băncile şcolii şomeri. Cel mai grav lucru este că problemele încep încă din şcoala generală şi liceu. Am văzut că unul din doi liceeni nu este capabil să obţină note de trecere la examene, dar nu am văzut soluţii concrete pentru a corecta acest fapt. Sistemul ar trebui regândit în profunzime. Iar pentru aceasta trebuie să cădem de acord că educaţia este o prioritate naţională şi merită o finanţare corectă. Noi am propus minim 5% din PIB, prin Constituţie, pentru educaţie. Am făcut această propunere pentru a nu putea fi încălcat principiul finanţării constante şi corecte a educaţiei ori de câte ori se vor schimba taberele politice la Palatul Victoria. Avem nevoie de un curriculum corelat cu noile realităţi, cu nevoile reale ale pieţei muncii. Avem nevoie de manuale adaptate cerinţelor de studiu la nivel internaţional. Avem nevoie de consiliere şi coordonare a elevilor încă din clasele primare, pentru a-i îndruma către o şcoală cu profil profesional sau teoretic. Avem nevoie de şcoli profesionale şi teoretice puternice şi competitive pe piaţa muncii. Avem nevoie de profesori bine pregătiţi - masteratul didactic era una dintre soluţiile PDL pe care PSD a îngropat-o. Avem nevoie de un sistem de evaluare credibil, unitar şi obiectiv. Avem nevoie de salarizare în funcţie de performanţe. Universităţile nu sunt ierarhizate şi implicit finanţate după nişte criterii clare. Nu putem aloca bani după bunul plac al unora sau altora. Şi în anul 2014 finanţarea de la buget a universităţilor este mult sub nevoile acestora, accentuându-se decalajul dintre calitatea ofertei educaţionale şi nevoile pieţei. Mai mult, în ultimii ani, veniturile universităţilor au scăzut dramatic, datorat şi numărului tot mai mic de studenţi cu taxă. În 2013, fondurile europene la care au avut acces universităţile au scăzut substanţial, în condiţiile în care nici sumele avansate de acestea din veniturile proprii pentru implementarea proiectelor nu au fost în mare parte rambursate. Mai bine de 40% dintre universităţile publice sunt la limita supravieţuirii financiare, ca şi multe dintre universităţile private. Economia bazată pe cunoaştere este principalul pilon al societăţii cunoaşterii. Cunoaşterea alături de informaţie reprezintă principalele forţe ale economiei moderne. Singura şansă pentru o creştere economică rapidă este o economie bazată pe cunoaştere, bazată pe educaţie şi formare profesională. |
|
|||
|
"Guvernele Ponta sunt guvernele zero investiţii" Pentru a aşeza bine cifrele legate de deficit, guvernele Ponta au abandonat orice investiţie. Consecinţa: deficitul a fost micşorat, dar cu un preţ prea mare. În toată ţara există sute de şantiere abandonate. A nu finaliza investiţii începute pentru şcoli, grădiniţe, drumuri sau autostrăzi, nu înseamnă reducerea cheltuielilor publice, ci bani aruncaţi pe fereastră. Înseamnă bătaie de joc din banii publici. În judeţul Sibiu au fost abandonate lucrările la numeroase investiţii din sistemul de învăţământ. Primul semnal de alarmă îl trag în legătură cu Grădiniţa cu program prelungit nr.5 din Sibiu unde, de aproape trei ani, au fost abandonate lucrările de mansardare şi extindere a imobilului. În anul 2007 s-a alocat prin hotărâre de guvern suma de 40.000 de lei pentru această investiţie, însă lucrările au fost blocate. Este inadmisibil ca timp de trei ani să nu se găsească o soluţie pentru reluarea investiţiei. Având în vedere că lucrarea nu a fost finalizată decât în procent de 49%, clădirea începe să se degradeze şi au de suferit zeci de copii. O altă investiţie asemănătoare este şi cea din comuna Gura Râului din judeţul Sibiu. Ministerul Educaţiei a inclus în anul 2007 pe lista de investiţii construirea unei grădiniţe noi în localitate, însă finanţarea acestei investiţii a fost întreruptă în anul 2009. Această investiţie, deosebit de importantă pentru comunitatea locală, a fost abandonată şi se pierd astfel şi banii care au fost deja investiţi. Continuarea acestei investiţii reprezintă garanţia că banii publici nu au fost cheltuiţi în zadar. Nu discutăm despre începerea unor construcţii noi, ci de finalizarea unor obiective abandonate la jumătatea drumului. Am depus două interpelări în atenţia ministrului educaţiei, Remus Pricopie, prin care i-am solicitat să rezolve aceste probleme în cel mai scurt timp. |
|
|||
|
"Îi solicit premierului Ponta să-l remanieze pe Şova" Dan Şova este de departe cel mai incompetent ministru din Guvernul Ponta. Autostrada Sibiu-Piteşti ocupă un rol crucial în dezvoltarea sistemului de autostrăzi din România. Executivul a anunţat triumfalist că în 2019 investiţia va fi finalizată. După numai o săptămână de la lansarea licitaţiei în sistemul electronic de achiziţii publice au apărut primele contestaţii. Mai mult decât atât, CNADR a anunţat că suspendă procedura de achiziţie publică până la rezolvarea contestaţiilor pentru studiul de fezabilitate Sibiu-Piteşti. Studiul de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti a fost relicitat, după 19 luni pierdute în care ministrul transporturilor a umplut harta României cu autostrăzi desenate în birou. După aproape doi ani, în care a bătut pasul pe loc, Ponta ne-a demonstrat că acest Guvern este unul lipsit de profesionalism, de interes şi de viziune. Acuzaţiile aduse de firmele participante la licitaţie sunt foarte grave, vorbim despre clauze abuzive, de un caiet de sarcini ce nu a fost temeinic elaborat, fapt inexplicabil dacă ne gândim că 19 luni au lucrat pentru acest material. De doi ani de zile Ponta şi Şova au minţit sibienii şi investitorii din regiune cu privire la stadiul acestei investiţii. În aceste zile au avut loc la Bucureşti întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene care au criticat dur Masterplanul General de transport şi care au subliniat slaba absorbţie a fondurilor europene. De asemenea, a fost înaintată ideea că autorităţile de la Bucureşti vor să transforme autostrada Sibiu-Piteşti într-o investiţie greu de realizat şi mult prea scumpă, pentru a construi alte autostrăzi cu o direcţie clară către baronii PSD. Ministrul Şova a dovedit slaba pregătire pe care o are şi consider că cel mai corect gest pentru ţară ar fi să îşi dea demisia. În cazul în care nu se poate decide, îi solicit premierului o remaniere de urgenţă a celui mai incompetent ministru din Guvernul său. |
|
|||
|
"Securitatea ţărilor din UE, inclusiv a României, din perspectiva asigurării cu energie" Sfârşitul Războiului Rece - în care marea învinsă a fost Rusia, mai exact imperiul pe care aceasta îl deţinea, URSS, la care se adaugă şi ţările arondate ca influenţă politică, aşa-numitul lagăr comunist - n-a fost nimic altceva decât dovada că influenţa mondială, cu varianta sa extremă, aservirea unor popoare, se poate face şi altfel decât cu arma în mână, pe câmpul de luptă. Esenţa acestei confruntări, alcătuită la suprafaţă din cursa înarmărilor, a fost, în fapt, de natură economică. Învingătorii din Războiul Rece, americanii şi vest-europenii, au învins economic estul neperformant. Mişcările populare ale unor oameni oprimaţi, în principal, din punct de vedere economic, desfăşurate în anul 1989, n-au făcut altceva decât să confirme falimentul economic al societăţilor comuniste. Luată oarecum prin surprindere, Rusia s-a adunat între graniţe, strângând din dinţi. Lagărul comunist s-a destrămat, dominaţia politică rusă, bazată pe ideologie, a fost trimisă la coşul de gunoi al istoriei. Părea că jocul ruşilor s-a sfârşit, că statele est europene devenite democratice adoptă rând pe rând regulile democraţiei occidentale, aderând la NATO şi la UE, şi negociindu-şi fiecare, după propria capacitate, interesele naţionale în cadrul noilor structuri internaţionale. Dar iată că, după un sfert de veac, Rusia revine în forţă, redesenând graniţe, încorporându-şi teritorii cu o surprinzătoare lejeritate dată de opoziţia incoerentă şi timidă ale mai-marilor lumii. La distanţă de câteva luni de la ataşarea Crimeii, Ucraina, luată cu asalt în est, pare consolată şi se străduieşte din răsputeri să minimizeze pierderile teritoriale prin forţe proprii, iar cancelariile occidentale nu mai fac vorbire despre Crimeea, semn că Rusia imperialistă a înviat şi constituie o mare ameninţare la adresa Europei. Rusia ne dovedeşte acum că a învăţat lecţia înfrângerii din Războiul Rece, pentru că argumentul forţei sale în competiţia cu europenii este, de această dată, de natură economică, şi anume dependenţa economiilor europene de gazul rusesc, pe de o parte, şi, nu în ultimul rând, sumele fabuloase investite în structuri economice europene, a căror retragere ar produce adevărate cutremure economice în UE. Dacă în ceea ce priveşte investiţiile ruseşti în UE nu este mare lucru de făcut, prohibirea lor fiind incompatibilă cu esenţa capitalismului, în ceea ce priveşte piaţa energetică a UE trebuie luate urgent măsurile care, deşi la nivel declarativ există de mai mulţi ani, au fost întârziate cu un dezinteres inexplicabil. Dependenţa energetică de ruşi le va permite acestora să practice un şantaj direct proporţional cu intensitatea dependenţei. În luna martie a acestui an, al doisprezecelea ceas, CE al UE a pretins ca în cursul lunii iunie să se procedeze la o evaluare complexă a situaţiei, cu program urgent de implementare a măsurilor care să înlăture deficienţele, de multă vreme cunoscute, ale pieţei internaţionale de energie, şi anume: integrarea pieţelor energetice europene; controlul volatilităţii preţurilor energetice; diversificarea surselor energetice europene (care acum este foarte scăzută); creşterea ponderii energiei regenerabile, în total producţie, concomitent cu transparentizarea pieţelor şi cu rezolvarea tensiunilor apărute prin acest demers între producătorii şi consumatorii de energie; susţinerea programelor de creştere a eficienţei energetice a imobilelor şi tehnologiilor etc. Totul pentru scăderea dependenţei economiilor din ţările membre UE faţă de importurile energetice. Fac un apel la factorii responsabili cu reprezentarea statului român să contribuie activ la apărarea intereselor energetice ale UE faţă de Rusia, dar, mai ales, să vegheze foarte atent la interesele României, deţinătoare ale unor importante resurse energetice, având în vedere faptul că în ultimele două decenii forţa energetică a statului român a scăzut în loc să crească! (vezi privatizarea controversată de la Petrom şi căpuşarea aproape de desfiinţare de la Hidroelectrica) Miza este, fără exagerare, securitatea şi independenţa naţională. |
|
|||
|
Doamna Eleonora-Carmen Hărău: " Înregistrările cu fratele preşedintelui, difuzate săptămâna trecută pe unul dintre posturile naţionale de televiziune, sunt greu de imaginat. Recunosc că nu-mi venea să-mi cred ochilor. Un personaj desprins parcă din filmele cu mafioţi pare că stă ca la tejghea, în faţa unui infractor dovedit, şi vinde, contra unui morman de bani, dreptate şi libertate. Iar personajul-vânzător nu este altcineva decât fratele preşedintelui ţării mele. Aşadar, fac eforturi şi încerc o analiză a ceea ce s-a întâmplat. Carevasazică, ce avem noi aici?! Avem, oare, dovada clară a unei colaborări între două clanuri mafiote, cel al cămătarilor Bercea Mondial, borfaşi de cea mai joasa speţă, infractori de gang, şi un alt clan mafiot, cu gulere albe, care are exponenţi chiar în familia preşedintelui?! Se pare că da... Dar dacă avem doar specularea unui comportament jalnic al lui Mircea Băsescu, un tip bizar cu reacţii de om decrepit, incapabil să facă faţă asaltului unor indivizi pe care sutele de dosare penale rezolvate în fel de fel de instanţe i-au învăţat că dreptatea şi libertatea sunt mărfuri tranzacţionabile? Am nădejdea că justiţia va face lumină, mai ales că presiunea opiniei publice este uriaşă. Oricare ar fi adevărul, lovitura dată preşedintelui de către acest scandal este letală pentru imaginea sa de "cavaler imaculat" în apărarea justiţiei. Şi-a dorit să rămână în istorie ca un reformator, un preşedinte-jucător, demolatorul firelor prin care politicul subordonează şi controlează justiţia, un om integru în lupta continuă cu corupţii. Indiferent cât de mare i-ar fi meritele sau vina, cu un astfel de scandal în propria familie, preşedintele Băsescu a pierdut acest pariu cu sine şi cu posteritatea. Acum se încăpăţânează să nu-şi dea demisia, deoarece acest act este, practic, confirmarea înfrângerii sale, afirmând că fapta nu este personală. Pe de o parte Băsescu are dreptate. Dacă traiectoria banilor nu duce până la el, din punct de vedere legal nu are nicio răspundere. Dar singura ieşire a lui Băsescu din situaţia aceasta catastrofală şi din mandat, şi făcând dovada unei "brume" de onoare, este, fără îndoială, demisia de onoare care se dă de către cineva care are şi respectă înalte principii morale. În politica românească, acest act voluntar este floare rară. A procedat astfel, in cascadă, relativ recent, fostul preşedinte al PNL, domnul Crin Antonescu. Declaraţia pe care Parlamentul o pregăteşte astăzi, în sensul solicitării demisiei de onoare a lui Băsescu, este, în opinia mea, strict un act politic, lipsit de consecinţa efectivă a demisiei preşedintelui. Mai mult decât atât, acest demers ar trebui să fie oarecum stânjenitor pentru unii politicieni, care au traversat scandaluri publice fără a considera că onoarea lor ar pretinde înaintarea demisiei. Aşadar, o demisie de onoare se dă, dacă individul în cauză are suficientă onoare pentru a face un astfel de gest, căci dacă se cere, se cere inutil... |
|
|||
|
"Cât plătesc românii pentru lipsa de interes a celor care repară drumurile ţării?" În ultima perioadă, este notorie starea din ce în ce mai degradată a şoselelor naţionale şi judeţene ale ţării noastre. La fiecare kilometru, şoferii pot avea surpriza să întâlnească porţiuni lipsă din asfaltul de pe suprafaţa carosabilă, fisuri şi gropi mari sau, mai ales, aşa-numitele "frezări" ale asfaltului, executate de societăţile care repară drumurile României. Acestea din urmă sunt în aproape toate cazurile nesemnalizate, iar şoferii care trec peste ele sunt predispuşi la accidente din cauza pierderii aderenţei cu suprafaţa de rulare. Orice cetăţean îşi pune două întrebări simple: de ce reparăm şoselele în fiecare an şi de ce lucrările au o durabilitate de doar câteva luni. Aceste reparaţii superficiale, lipsite de calitate fac ca lucrările să nu reziste mult şi în felul acesta firmele executante încasează sume mari pe lucrări de slabă calitate. Mă întreb atunci dacă şoselele reparate nu ar trebui să aibă o garanţie mai mare de un an. Orice societate executantă trebuie să devină responsabilă de lucrările sale şi să asigure o garanţie, iar eventualele fisuri sau gropi apărute pe suprafaţa carosabilă vor trebui reparate pe cheltuiala proprie a constructorului, cu extinderea perioadei de garanţie. Merită amintit un exemplu în acest sens, de bună execuţie a lucrărilor de amenajare a unor infrastructuri de transport, referitor la perioada de garanţie a unui pod amplasat pe tronsonul de cale ferată Baziaş-Oraviţa-Anina. În anul 2011, la Primăria Oraviţa s-a prezentat o delegaţie a unei societăţi austriece constructoare de poduri pentru a anunţa că perioada de garanţie de 100 de ani la lucrările de amenajare a podului de la intrarea în localitatea Oraviţa a expirat şi că din acel moment societatea nu îşi mai asumă răspunderea asupra durabilităţii lucrării. Multe asemenea exemple putem găsi în ţările Comunităţii Europene, în timp ce în ţara noastră trăinicia unei lucrări de amenajare a unei şosele durează câteva luni, fără ca nicio societate constructoare să fie trasă major la răspundere. Ca un alt exemplu, conform site-ului agerpres.ro, tronsonul de 8,7 km din Autostrada Transilvania, situat între localităţile Gilău şi Nădăşelu, va avea o perioadă de garanţie de doar 4 ani. Oare se va avea în vedere ca în cazul executării neconforme a lucrărilor să fie obligată societatea constructoare la reparaţii pe cheltuiala proprie? Sper că da, cu toate că perioada de garanţie a lucrărilor este mult sub cea a societăţii austriece menţionate, diferenţa fiind uimitoare. Atât românii, cât şi străinii care ne vizitează ţara plătesc sume uriaşe pentru reparaţia autovehiculelor care se distrug din cauza şoselelor degradate. Astfel, suntem percepuţi în spaţiul comunitar ca o ţară cu şosele de calitate foarte slabă. Chiar dacă cetăţenii români îşi achită cinstit obligaţiile de plată pentru reparaţia drumurilor (roviniete, accize integrate în costul combustibilului), ne punem cu tristeţe întrebarea: Aceştia nu cumva plătesc pentru lipsa de interes a companiilor care repară drumurile? Cu siguranţă că plătesc, şi încă foarte mult. Nu trebuie să omitem faptul că există deja o idee preconcepută în mintea cetăţeanului român, conform căreia, atunci când doreşte să îşi achiziţioneze un autoturism second-hand, preferă unul importat din ţările Comunităţii Europene, în special Germania, în detrimentul unuia înmatriculat şi folosit în România. Concepţia este întemeiată, deoarece autovehiculele rulate în România sunt mai uzate decât cele provenite din spaţiul comunitar. Reparaţiile drumurilor sunt efectuate superficial, producându-se fisuri prin care se infiltrează apă. Acest fenomen ar putea fi evitat foarte simplu, prin folosirea unor metode eficiente, expuse în lucrări de specialitate. Conform tratatului "Defecţiunile îmbrăcăminţilor rutiere moderne", a autorului Gheorghe Lucaci, publicat de către Mihai Popescu, unele dintre cele mai eficiente metode de prevenire a formării fisurilor sau gropilor în asfalt sunt reprezentate de "utilizarea unor mixturi asfaltice cu caracteristici fizico-mecanice corespunzătoare" sau de "introducerea unui strat antifisură între fundaţia din materiale stabilizate a drumului şi covorul asfaltic", care să nu permită transmiterea fisurilor. Consider că societăţile câştigătoare ale licitaţiilor publice de reabilitare a unor şosele ar trebui obligate să deţină utilaje şi dotări care să ducă la o eficienţă în reabilitarea şi asfaltarea şoselelor, fiind deosebit de important ca un singur utilaj să efectueze frezarea şi în acelaşi timp, prin acelaşi corp compact, să efectueze asfaltarea suprafeţei pregătite, tocmai pentru eliminarea riscurilor ca vehiculele să se deterioreze sau, în cazul în care utilajele în speţă nu sunt deţinute, să folosească utilajele clasice care să asfalteze imediat ce suprafaţa este pregătită prin frezare. În prezent, companiile care se ocupă de reabilitarea şoselelor nu întreprind măsuri eficiente de lucru, lăsând pentru perioade mari de timp lucrările începute şi neterminate, fapt care generează o degradare şi mai mare a suprafeţei asfaltice. Tehnologic nu se procedează corect, deoarece, dacă se depune praf sau apă pe stratul de rezistenţă al şoselei, aderenţa cu stratul asfaltic final nu va avea loc, ducând la apariţia fisurilor, gropilor şi chiar la desprinderea unor bucăţi consistente de material, fapt exemplificat, de asemenea, în tratatul autorului Gheorghe Lucaci. Nu în ultimul rând, subliniez existenţa pe rolul instanţelor româneşti a numeroase litigii ivite tocmai din aceste motive, multe dintre ele fiind câştigate de cetăţeni, statul trebuind să achite sume uriaşe pentru reparaţiile vehiculelor sau despăgubirea victimelor, în comparaţie cu valoarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor, fapt care aduce un prejudiciu major bugetului de stat, acesta fiind, după cum ştim cu toţii, deficitar la acest capitol. Astfel, nu trebuie uitat litigiul recent încheiat, în care Compania Naţională de autostrăzi şi drumuri naţionale din România (CNADNR) a fost obligată în mod irevocabil la plata unei despăgubiri în valoare de un milion de euro pentru victima unui accident de circulaţie, devenită infirmă din cauza nereparării de către administratorul drumului a parapeţilor şi elementelor de siguranţă rutieră de pe acea porţiune. În încheiere, îmi exprim părerea că acele companii care reabilitează şoselele ţării dau sentimentul că fie nu au utilaje şi fonduri necesare executării lucrărilor, fie sunt delăsătoare în prestarea serviciilor, în aceste cazuri fiind necesară intervenţia în forţă a autorităţilor statului, uzând de toate rigorile legii. Astfel, comisiile de preluare şi de recepţie finală a lucrărilor la şoselele patriei au obligaţia de a verifica în teren executarea lucrărilor şi de a lua măsuri în cazul existenţei unor neconformităţi sau a predării unor lucrări care nu au fost finalizate. De asemenea, autorităţile statului trebuie să intervină pentru verificarea respectării sarcinilor contractuale de către companiile care execută lucrări şi pentru sancţionarea la plată în cazul neexecutării corecte a acestora. |
|
|||
|
"Carevasăzică, unde onoare nu este..." Mâine ne vom întâlni într-o şedinţă de plen a Camerelor reunite pentru a lua o decizie, prin vot, dacă solicităm sau nu demisia de onoare din partea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu. Să trecem dincolo de hazliul situaţiei, dar suntem la Porţile Orientului, unde totul este tratat în cheie minoră, în care autorul bileţelului roz din 2007 îl condamnă moral pe Băsescu. Adică acela care intervenea în 2007 în favoarea unui presupus infractor, condamnă moral pe fratele unui presupus infractor, condamnarea respectivă având la bază doar legătura de rudenie şi nişte presupuneri. Desigur, dacă am fi fost într-un stat cu o democraţie consolidată, în care clasa politică se supune de bunăvoie unor cutume şi uzanţe, unde demisia de onoare nu este o excepţie, ci regula pentru oamenii politici puşi cu sau fără voia lor într-o situaţie în care imaginea lor este pătată, atunci preşedintele Băsescu ar fi trebuit să îşi dea demisia demult. Poate că cea mai potrivită ocazie ar fi fost în vara toridă a lui 2012, când poporul român l-a rejectat pe domnul Băsescu, iar acesta s-a menţinut la Cotroceni doar datorită unui vot a 6 persoane, vot care a cântărit mai mult decât voinţa exprimată la urne a 7 milioane de cetăţeni. Dacă după ce a fost reînvestit preşedinte, printr-un joc complicat de situaţii şi de relaţii, Băsescu şi-ar fi dat demisia de onoare, atunci ar fi putut arăta că are statura unui om de stat moral, responsabil şi, măcar în ceasul al 12-lea, devotat interesului public. Dar Băsescu nu şi-a dat demisia în 2012 şi din acel moment eu mi-am pierdut speranţa că vreodată el va demisiona pe motiv de onoare. Pornesc de la premisa că şi mâine dacă vom vota în unanimitate o declaraţie prin care să cerem în mod ferm o demisie de onoare din partea preşedintelui, acesta nu va demisiona. Pentru o demisie de onoare este nevoie în primul rând de onoare, iar Băsescu a pierdut testul onoarei în 2012. În consecinţă, de vreme ce Traian Băsescu nu va pleca de bunăvoie dintr-o magistratură de care unii îl consideră nevrednic şi îi cer demisia, dacă majoritatea guvernamentală consideră că preşedintele Băsescu a efectuat o imixtiune de orice fel în mersul acţiunilor justiţiei pentru a îşi proteja fratele, în acest caz invit cu căldură majoritatea guvernamentală să demareze din nou procedurile de suspendare a preşedintelui. Indiferent de rezultatul demersului, aceasta este singura cale onorabilă prin care putem să arătăm că nu suntem părtaşi la o comedie tristă, scrisă prin birourile unor specialişti în manipulări ale opiniei publice. Cu riscul, evident, ca preşedinte interimar să ajungă o persoană fizică ce făcea în 2007 cam acelaşi lucru de care îl acuzăm pe Traian Băsescu în 2014. Dar, nu-i aşa, câteodată viaţa este de un comic nebun... |
|
|||
|
"Ne temem că reducerea CAS-ului este doar o manevră electorală a Guvernului Ponta 3" Partidul Naţional Liberal a susţinut încă dinainte de alegerile din decembrie 2012 şi a fost chiar promotorul introducerii în programul de guvernare de atunci a reducerii CAS-ului la angajator. Din păcate, din cauza manevrelor oculte ale PSD şi PC, PNL nu a mai putut susţine din interiorul Executivului măsura reducerii CAS-ului la angajator. Consecvent cu deciziile luate anterior, PNL a cerut ferm Cabinetului Ponta 3 introducerea măsurii reducerii CAS-ului de la 1 iulie 2014. Solicitarea PNL nu a fost trecută pe lista de priorităţi a Guvernului, în schimb s-a anunţat că CAS-ul va fi redus de la 1 septembrie 2014, însă s-a menţionat că introducerea acestei măsuri ar putea fi temporară în situaţia în care ulterior nu vor exista banii necesari de acoperire a pierderilor de la buget. Ne este teamă că decizia reducerii CAS-ului pe o perioadă de doar câteva luni nu reprezintă altceva decât o manevră electorală a PSD şi a Guvernului Ponta 3 şi există posibilitatea ca după alegerile prezidenţiale, invocându-se fel de fel de "probleme", să se renunţe la reducerea CAS-ului. Temerile noastre sunt generate şi de faptul că Guvernul Ponta 3 nu ţine cont de elementele obligatorii pe care trebuie să se bazeze măsura reducerii CAS-ului, şi anume predictibilitate pentru mediul de afaceri, sustenabilitate din partea statului şi garantare necondiţionată a măsurii economice din partea factorului politic. De asemenea, există semnale clare că Guvernul Ponta 3 are mari probleme în a asigura aceste trei atribute ca piloni ai viitoarei construcţii a reducerii CAS-ului.
Plecând de la această mare problemă pe care o are Guvernul Ponta 3, se impun două întrebări: şi dacă se promulgă Legea insolvenţei, dar nu se recuperează acei bani, ce se va întâmpla, va creşte iar CAS-ul? O să ne spună premierul Ponta peste 6 luni că mai menţine CAS-ul doar dacă adoptă alte taxe sau legea fumăritului? Ştim că astfel de întrebări au fost adresate Guvernului şi de către delegaţia FMI, care a fost recent la Bucureşti. Ştim că Guvernul Ponta 3 nu a fost capabil să ofere un răspuns convingător. Este tocmai motivul pentru care FMI a plecat fără evaluare, fără încheierea unui raport. Ar mai fi un aspect: primul-ministru a declarat că reducerea CAS-ului cu 5% se poate face şi fără acordul FMI. În acest caz, se mai impune o întrebare: de ce a pierdut atâta timp, de ce nu a făcut-o în 2013? Premierul Victor Ponta este obligat să răspundă urgent la aceste întrebări, pentru că dacă nu o va face, vom considera că reducerea CAS-ului nu este decât o manevră electorală a PSD pentru câştigarea prezidenţialelor, prin păcălirea publicului de dreapta şi a mediului de afaceri. De asemenea, cerem Guvernului o analiză absolut necesară, serioasă şi profesionistă, nu o abordare exclusiv politicianistă a unui Executiv axat doar pe propagandă, nu şi pe măsuri fundamentate pe termen lung. |
|
|||
|
"Ucraina are nevoie de stabilitate şi securitate" Ultimele semnale venite de la Kiev arată că Ucraina îşi redefineşte aspiraţiile europene, iar sfârşitul acestei săptămâni va constitui un punct de referinţă pentru relaţiile sale cu Uniunea Europeană. În urma unei întâlniri avute cu comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, preşedintele nou ales, Petro Poroşenko a anunţat intenţia Kievului de a semna la data de 27 iunie, la Bruxelles, Acordul de Asociere a Ucrainei la UE. Mai exact, este vorba de semnarea părţii economice a Acordului de Asociere, inclusiv Acordul complet de liber-schimb, partea politică fiind deja semnată în luna martie, recunoscându-se astfel dorinţa poporului ucrainean de a trăi într-un stat care are la bază valori şi principii democratice şi care promovează drepturile omului şi libertăţile fundamentale. În acest context, alegerea noului preşedinte, în cazul căruia opţiunea poporului ucrainean a fost exprimată în mod clar de o majoritate puternică, reprezintă, după cum era necesar, un prim pas către consolidarea fundamentelor democraţiei din statul vecin şi prieten. Vreau să reamintesc că în contextul geopolitic de la sfârşitul anului trecut, negocierile de apropiere a Ucrainei de Uniunea Europeană, şi mai exact întreruperea lor prin renunţarea în ultimul moment a preşedintelui ucrainean de la acea dată, Viktor Ianukovici, la semnarea Acordului de Asociere, a dus la declanşarea crizei de pe scena politică ucraineană, la tensionarea relaţiilor cu Moscova, în urma anexării Crimeii la Federaţia Rusă, şi la izbucnirea conflictului separatist din regiunile estice ale Ucrainei. Efectul de propagare a ceea ce s-a întâmplat în cazul Crimeii, în zone din imediata vecinătate a României, şi perspectiva de conturare a unei serii de conflicte prelungite în regiune este de natură a îngrijora nu numai statele direct vizate, ci şi întreaga comunitate internaţională. Astfel, plecând de la evoluţiile înregistrate în ultimul timp pe segmentul de securitate al regiunii, consider mai mult decât necesară unitatea şi coerenţa comunităţii internaţionale în găsirea de răspunsuri care să ducă la restabilirea climatului de pace şi stabilitate. De asemenea, angajarea autorităţilor de la Kiev şi Moscova într-un dialog deschis şi constructiv constituie elementul cheie al formulei de soluţionare paşnică a actualei crize, prin acţiuni de bună-credinţă, în spiritul cooperării şi al respectării normelor de drept internaţional. Fac apel, şi pe această cale, la maturitate în luarea de decizii şi în punerea vieţilor omeneşti înaintea oricăror alte interese. Îmi exprim speranţa că vor fi depuse eforturi pentru dezescaladarea situaţiei şi că în cel mai scurt timp incidentele violente din estul Ucrainei, soldate cu distrugeri materiale, răniţi şi deseori cu pierderi de vieţi, chiar în rândul civililor, vor înceta. Pasul pe care-l va face Ucraina în această săptămână, la Bruxelles, alături de Republica Moldova şi Georgia, va transmite un mesaj clar de înscriere pe drumul european, de definire a poziţiei sale în contextul regional, de angajament şi responsabilitate faţă de aspiraţiile propriilor cetăţenii. Drumul ales nu va fi nici uşor şi nici de scurtă durată, dar este singurul care va oferi o viaţă mai bună cetăţenilor ucraineni. Închei prin a-mi exprima, în egală măsură, solidaritatea faţă de poporul ucrainean, precum şi susţinerea pentru perspectiva sa europeană. |
|
|||
|
"Guvernul Ponta distruge viitorul judeţului Vâlcea" Voi prezenta câteva exemple prin care acţiunile guvernamentale pot distruge viitorul unui judeţ, şansele a peste 400.000 de cetăţeni români la prosperitate şi o viaţă mai bună. Scenariul este unul destul de simplu şi este pus în scenă de câţiva dintre miniştrii Guvernului Ponta, în frunte cu primul-ministru, cu umila complicitate a responsabililor PSD-işti ai Consiliului Judeţean Vâlcea, căci despre acest judeţ este vorba. Declaraţiile triumfaliste ale reprezentanţilor PSD în legătură cu marile realizări economice ale guvernării Ponta nu sunt altceva decât nişte minciuni menite să păcălească populaţia, cel puţin până după alegerile prezidenţiale. Pentru judeţul Vâlcea şi cetăţenii lui, guvernarea centrală şi judeţeană a reprezentanţilor PSD creionează un viitor sumbru nu doar prin distrugerea sistematică a celui mai important jucător economic din judeţ, combinatul Oltchim, ci şi prin anularea oricăror perspective de dezvoltare. Exemplele în acest sens sunt multiple şi arată reaua-voinţă şi lipsa de viziune a unor oameni mărunţi care au ajuns vremelnic în funcţii mari. Sabotarea tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti de către Dan Şova, neplata lucrărilor efectuate la domeniul schiabil Vidra-Obârşia Lotrului, cel mai frumos domeniu de schi din România, sau repartiţia insuficientă a fondurilor pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală de la ministerul condus de Liviu Dragnea sunt cele mai arzătoare şi răsunătoare nerealizări ale miniştrilor PSD. Mai nou, în această horă a neputinţei şi incompetenţei reprezentanţilor PSD din Guvern s-au aciuit şi reprezentanţii PSD ce se află la conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea, care nu înţeleg că trebuie renunţat la practici precum repartiţia fondurilor pe criterii politice şi de cumetrie, că este obligatoriu să avem o strategie de dezvoltare a judeţului bazată pe maxim 3 priorităţi, în concordanţă cu domeniile de interes ale ciclului bugetar 2014-2020 al Uniunii Europene, sau să poată accepta şi altceva decât un model comunist de management al judeţului. Un astfel de exemplu de închistare managerială îl reprezintă şi expedierea unei idei foarte bune, apărută în cadrul dezbaterilor avute cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, doar pentru că aceasta este venită din partea reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal. Realizarea unui pol de cercetare-dezvoltare de nivel naţional-european în jurul Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice, pe un proiect pe fonduri europene, în condiţiile în care în exerciţiul bugetar 2014-2020 se pune un accent deosebit pe dezvoltarea durabilă, care este generată de cercetarea fundamentală sau aplicativă, ar putea reprezenta o importantă şansă de dezvoltare, ştiut fiind faptul că astfel de investiţii în cercetare ar antrena şi alte investiţii private. Ei bine, doar pentru că această idee este venită din partea adversarilor politici, ea nu este acceptată şi este catalogată cu metafore specifice maşinăriei de propagandă de dinainte de 1989. Fără tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, fără un proiect pe fonduri europene de dezvoltare a unui pol de cercetare în jurul Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice, fără finalizarea investiţiei şi plata arieratelor de la domeniul schiabil Vidra-Obârşia Lotrului şi fără suplimentarea argumentată a finanţării proiectelor de investiţii pe PNDL, judeţul Vâlcea nu are nicio şansă reală de dezvoltare, şi e păcat, pentru că potenţial există. |
|
|||
|
"Guvernul României, dator la rezolvarea problemelor sociale" Comisia Europeană a recomandat României câteva ţinte importante pentru perioada de programare 2014-2020, una dintre ele fiind indicaţia de a se orienta spre sprijinirea persoanelor grav afectate de sărăcie şi excluziune socială. Astfel, în cazul în care statul român va lua deciziile potrivite pentru a sprijini diminuarea procentului de sărăcie al populaţiei, România ar putea beneficia de o finanţare de 20% din bugetul Fondului Social European pentru atingerea acestui obiectiv. Comisia Europeană este foarte hotărâtă să limiteze sărăcia din ţările membre, iar la acest capitol România ocupă, din păcate, un loc fruntaş. Cu toate că a evoluat mult la nivel european, obiectivul combaterii sărăciei a rămas pe un plan secundar în România. Suntem încă deficitari nu numai la numărul locuitorilor care trăiesc la limita supravieţuirii, ci şi la alte aspecte sociale colaterale, precum procedurile greoaie de adopţie şi situaţia tinerilor de 18 ani nevoiţi să părăsească sistemul rezidenţial în care sunt ocrotiţi de stat. Este evident că autorităţile statului român sunt vinovate pentru faptul că România a ajuns să fie ţara cu cei mai mulţi copii abandonaţi din Europa, iar Legea adopţiilor, deşi a suferit îmbunătăţiri în ultima perioadă, nu a eliminat situaţiile de blocaj existente în ceea ce priveşte optimizarea procedurilor de adopţie. În fapt, legea care reglementează sau ar trebui să reglementeze adopţia le dă dreptul părinţilor să îşi tina copiii prizonieri în sistem, fără să le ceară nimic în schimb. Majoritatea copiilor adoptabili sunt trecuţi de cinci ani, deoarece părinţii lor au refuzat să-i dea în adopţie şi cu timpul au uitat de ei. Uniunea Europeană a recomandat explicit statului român să respecte şi să aplice deciziile organismelor internaţionale cu privire la adopţia internaţională când aceasta se face în interesul superior al copilului, însă această recomandare nu a fost pusă în aplicare. Astfel, s-a ajuns la realitatea prezentă, conform căreia numărul copiilor abandonaţi în România a crescut de la 40.000, în anul 2004, la 80.000 în prezent, iar pentru fiecare copil abandonat statul român plăteşte anual suma de 10.000 de euro, fără a-i oferi familia de care are nevoie pe parcursul întregii vieţi. În opinia mea, Guvernul trebuie să trateze cu maximă seriozitate acest subiect, dar şi să prezinte motivele pentru care adopţia unor copii a fost oprită, precum şi evoluţia acestora în sistemul instituţionalizat. În consecinţă, Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 259/19 aprilie 2012, este, la doi ani de la modificare, departe de a-şi atinge scopul final, acela de a încuraja adopţia naţională. Regimul juridic al adopţiei nu oferă în acest moment un mediu propice pentru creşterea numărului adopţiilor şi, implicit, pentru reducerea numărului copiilor aflaţi în ocrotirea statului. O altă problemă, care ar trebui considerată stringentă şi rămasă încă nesoluţionată de către Guvernul României, este legată de situaţia tinerilor de 18 ani obligaţi să părăsească sistemul de ocrotire al statului. Sunt mari probleme cu aceşti adolescenţi, nevoiţi să plece dintr-un mediu care i-a adoptat practic şi unde au trăit până la majorat, iar ajunşi în mijlocul unei societăţi străine, de multe ori chiar ostile, nu reuşesc să facă faţă procesului de integrare. Aceşti copii trebuie pregătiţi încă de mici pentru momentul în care vor fi nevoiţi să înfrunte viaţa pe cont propriu, însă în acest moment serviciile noastre de asistenţă socială sunt deficitare la capitolul educaţie. În acest sens, cred că se impune dinamizarea rolului comunităţii în problematica socială, respectiv să tindem spre faza în care comunitatea, de la nivelul cel mai mic, să conştientizeze că trebuie să se ocupe de problemele celor care fac parte din ea, în special în mediul rural, unde întâmpinăm cele mai serioase probleme legate de stadiul sărăciei şi necazurile copiilor abandonaţi. În concluzie, Guvernul României are multe de făcut în rezolvarea problematicilor sociale complexe cu care se confruntă populaţia, însă stilul de a guverna "la televizor", cu multă vorbărie şi mai puţine fapte, nu este deloc încurajator pentru români. |
|
|||
|
"Anul 2014 ar putea fi anul în care economia României demarează în trombă, după perioada crizei" În acest context, la nivel european, România a înregistrat cea mai mare creştere economică dintre statele membre, de 3,8%. Peste cifrele înregistrate de economiile dezvoltate din Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Ungaria sau Bulgaria. Acest lucru nu o spun doar guvernanţii, ci chiar şi statisticile, care arată că produsul intern brut continuă să crească. Astfel, Institutul Naţional de Statistică a anunţat că produsul intern brut a crescut în primul trimestru al acestui an cu 0,1% faţă de ultimele trei luni din 2013 şi cu 3,8% comparativ cu primul trimestru de anul trecut. Mai mult decât atât, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Prognoză, în anul 2014 România continuă să aibă o evoluţie macroeconomică pozitivă. Totodată, PIB a crescut în primele trei luni ale anului 2014, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, cu 3,8%. În ultimele patru luni din 2014, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 12% faţă de primele patru luni din 2013. Semnalele pozitive ale economiei autohtone sunt reflectate şi în creşterea bunăstării cetăţenilor, mai ales în creşterea consumului. Astfel, în primele trei luni ale anului, ţara noastră a exportat bunuri în valoare de 12,75 miliarde de euro, o creştere de 10,1% faţă de anul trecut. În acest an inflaţia are valori minime record, 1,09% în primele 4 luni din 2014. Un lucru de care nu se poate vorbi şi în perioada Guvernului Boc este acela al măririi salariului brut. Acesta a crescut cu 5,6%, sau 125 de lei, în martie 2014 faţă de martie 2013, iar cel net cu 5,5%. Pensia medie a crescut de la 803 la 845 de lei, cu 5,2%, iar cea pentru agricultori a crescut cu 5,6%. Amintind de unul din portofoliile Partidului Conservator din actualul Guvern, vreau să vă spun că sectorul turismului cunoaşte o evoluţie pozitivă. Mai precis, în primele 4 luni ale anului 2014 au fost cu 100.000 mai mulţi vizitatori străini în România, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, ceea ce s-a văzut în volumul cifrei de afaceri pentru hoteluri şi restaurante, care a crescut cu 9,3% în primele 3 luni ale anului. |
|
|||
|
"Proiectul Partidului Conservator de reducere a TVA la produsele de bază devine realitate" Partidul Conservator îşi menţine sprijinul pentru adoptarea cât mai rapidă a măsurii reducerii TVA la alimentele de bază. Prin reducerea TVA la pâine, de la 25%, la 9%, încasările la bugetul de stat au crescut şi nu au apărut probleme care să genereze deficite. Astfel, un numeros grup de parlamentari propun reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9%, potrivit unei iniţiative legislative aflate în consultare publică. Potrivit proiectului, în cazul acestor produse, cota redusă de 9% se va aplica de către agenţii economici producători, importatori şi de către cei care le comercializează. După opt ani am reuşit să scădem TVA-ul la produsele de panificaţie şi obiectivul PC este să scadă, în următoarea etapă, TVA-ul şi la produsele din coşul zilnic al unui român. Un aspect important îl reprezintă scăderea veniturilor bugetare determinate de diminuarea cotei standard de TVA, care ar putea fi compensată de creşterea consumului de produse alimentare. Astfel, un raport al Institutului Naţional de Statistică arată că în 2012 consumul mediu anual pe cap de locuitor a fost de 66,9 kg. pentru fructe proaspete, 142,5 kg. pentru legume proaspete şi 226,9 kg. pentru lapte şi produse din lapte. În prezent, cota standard de TVA de 24% se aplică tuturor operaţiunilor impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. Beneficiile acestei măsuri, de reducere a TVA-ului la alimentele de bază, sunt indiscutabile. Producătorii interni ar avea de câştigat prin această reglementare, iar fiscalizarea s-ar îmbunătăţi semnificativ. Sperăm că vor exista efecte pozitive şi la nivelul coşului zilnic. Aşadar, Partidul Conservator sprijină prezenta iniţiativă legislativă, aflată în dezbatere publică, în ceea ce priveşte reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9% |
|
|||
|
"Scandal fără precedent" Fiind preocupaţi mare parte din timp de principalele probleme cu care se confruntă societatea românească, şi menţionez aici numai problemele de natură economică şi socială, am putea scăpa din vedere tocmai subiectul supermediatizat, al arestării fratelui preşedintelui României, ca urmare a dezvăluirilor de la postul de televiziune Antena 3. Evoluţia acestui eveniment, catalogat de presă ca fiind cel mai mare caz de corupţie din ultimii ani, a reuşit să ia faţa tuturor subiectelor de presă, tocmai prin amploarea probelor depuse de presupuşii păgubiţi din familia lui Sandu Anghel, dar şi prin implicarea numelui preşedintelui României în acest imens scandal. Faptul că cercetările sunt proaspăt demarate, nu-mi pot permite a încerca să împart vinovăţii, implicaţii asupra instituţiilor statului, asupra sistemului relaţional din anturajul preşedintelui, dar este clar pentru toată lumea că asistăm, vrem sau nu vrem, la cel mai mare scandal de corupţie de după revoluţia română. Subiectul de presă s-a transformat foarte rapid într-un scandal politic, din momentul în care în subiect a fost introdus numele lui Traian Băsescu, coroborat cu reacţia destul de târzie a instituţiilor statului, deşi aveau la dispoziţie probele audio şi video depuse la Direcţia Naţională Anticorupţie, de către avocatul presupuşilor păgubiţi. Dacă ar fi fost vorba de un împrumut între două persoane fizice, autentificate de un notariat, sau dacă ar fi fost vorba de o participare financiară la deschiderea reală a unei afaceri, ar fi fost mult mai lesne de explicat evenimentul, dar şi de înţeles. Câtă vreme partea vătămată sau păgubită invocă faptul că sumele transferate către fratele preşedintelui au avut ca obiectiv influenţarea actului de justiţie într-un caz delicat, prin reducerea pedepsei lui Sandu Anghel, sau chiar eliberarea acestuia din detenţie, nimeni nu poate crede că lanţul relaţional din justiţie nu a avut girul unor persoane sus-puse în instituţiile statului român! Pentru că se vehiculează nişte sume exorbitante, care pentru orice firmă românească ar fi o mândrie dacă le-ar înregistra ca profit, sau care pentru orice unitate sanitară ar fi de un mare ajutor. Instrumentarea acestui uriaş caz de corupţie fiind demarată, am putea ca pe desfăşurarea anchetei să remarcăm fără echivoc finalul carierei politice a lui Traian Băsescu, chiar dacă nu are niciun amestec în acest scandal. Cancelariile europene nu vor asista impasibile la derularea acestei anchete, mai ales că preşedintele s-a erijat permanent într-un apărător neobosit al independenţei justiţiei în România, ţară europeană cu drepturi şi obligaţii depline, aflată la graniţa estică a Uniunii Europene, unde stabilitatea economică şi socială este un obiectiv european, nu numai unul naţional. Prin preluarea subiectului în presa internaţională, imaginea României este serios zdruncinată, iar credibilitatea preşedintelui României pusă la pământ. Consecinţele acestui uriaş scandal de corupţie la nivel înalt se vor simţi cât de curând în nivelul investiţiilor străine în spaţiul românesc, vor şubrezi serios calitatea de aliat al României în NATO, dar vor avea şi rolul determinant în limpezirea electoratului românesc în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnă. Alianţa partidelor de dreapta, sau chiar fuziunea acestora, va fi serios afectată în demersul lor de identificare a unui candidat comun, tocmai pentru că preşedintele României îşi revendică apartenenţa la partea dreaptă a eşichierului politic românesc, iar şansele alianţei aflată la guvernare pentru alegerile prezidenţiale se consolidează serios. Oricum, competiţia pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale capătă aspecte dramatice pentru unele partide şi, se pare că drumul către Cotroceni devine tot mai interesant, dar şi mai neted. |
|
|||
|
Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu: "Independenţa justiţiei trebuie să rămână prioritară pentru România" Cazul Bercea Mondial - Mircea Băsescu, adus în vizorul opiniei publice în ultimele zile, dovedeşte încă o dată faptul că justiţia din România este independentă şi nimeni nu este mai presus de lege. Parcursul independent al justiţiei trebuie să continue indiferent de numele, rangul sau statutul persoanelor care săvârşesc fapte de corupţie. Consolidarea statului de drept reprezintă unul dintre pilonii angajamentului făcut partenerilor euroatlantici şi contribuie la sănătatea instituţională, socială şi statală. Orice deviere de la acest parcurs, precum şi de la efortul de reformare a justiţiei ne plasează într-o situaţie vulnerabilă şi ne trimite în trecut. Justiţia din România trebuie să dea dovadă de profesionalism, iar factorii de decizie trebuie să-şi păstreze echidistanţa şi verticalitatea mai ales în momentele în care se confruntă cu dosare şi cazuri de corupţie în care sunt implicaţi oameni politici. Independenţa justiţiei reprezintă garanţia consolidării statului de drept şi unul dintre vehicule modernizării statului. Consider cu fermitate faptul că România şi-a respectat şi îşi va respecta în continuare toate angajamentele făcute partenerilor tradiţionali externi şi că nu se va abate niciodată de la acest parcurs, în special când vine vorba despre egalitatea şi răspunderea în faţa legii. Pe de altă parte, în ultimele zile, mass-media a reflectat o ştire cu privire la propunerea doamnei senator PC Cristiana Anghel în legătură cu graţierea persoanelor care au de ispăşit pedepse de până la 2 ani de închisoare. Menţionez că nu am cunoştinţă dacă au avut loc consultări în interiorul partidului în legătură cu această iniţiativă, însă, ca un punct de vedere personal, nu susţin şi nu voi susţine acest demers iniţiat de doamna senator Cristiana Anghel, dar voi susţine întotdeauna, fără echivoc, orice propunere şi iniţiativă de consolidare a statului de drept şi de asigurare a independenţei justiţiei. |
|
|||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Până unde merge dictonul «Fă-te frate cu dracul»...?" Credinţa mea este aceea că nimeni nu trebuie să se amestece în treburile Justiţiei, niciodată şi cu niciun prilej, chiar dacă există un interes direct. Scandalul monstruos în care este implicat fratele preşedintelui României a suscitat un asemenea interes naţional şi internaţional deoarece faptele prezentate de procurori şi evoluţia evenimentelor, care au dus finalmente la arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, sunt strâns legate de securitatea naţională a statului. Vorbim de prima instituţie a ţării, Administraţia Prezidenţială, şi în cauză este unicul frate al şefului statului, nu vreun cumnat, verişor sau soacra! Din acest punct de vedere, astfel de încrengături şi intersectări fără precedent ale Preşedinţiei României cu un exponent marcant al lumii interlope aruncă ţara noastră într-un ridicol de neimaginat în ochii occidentalilor. Până la stabilirea unui verdict al Justiţiei, care, repet, trebuie lăsată în afara oricăror ingerinţe, de orice fel, inclusiv şi mai ales ale cele politice, există câteva întrebări pe care oamenii de bună-credinţă din această ţară şi le pun cu legitimitate. În primul rând, ce caută fratele preşedintelui unei ţări să se încumetrească cu un interlop recunoscut? Cum Dumnezeu a ajuns Mircea Băsescu să-i boteze nepotul lui Bercea Mondial, dacă nu l-a văzut niciodată decât cu două săptămâni înaintea evenimentului? Oare toţi românii or fi proşti să creadă asemenea teorii ieftine, de vândut în colţul străzii?...Este cât se poate de clar pentru orice om cu scaun la cap că inculpatul Mircea Băsescu nu a făcut nimic din toate lucrurile ce-i sunt imputabile de procurori cu...mâna lui! Mai direct spus, nu îşi închipuie nimeni că fratele primului om al ţării îşi făcea de lucru cu astfel de specimene infracţionale, fără a se gândi absolut deloc la statutul fratelui său, şi, implicit, al său... Morala interpretabilă a acestui caz de corupţie la cel mai înalt nivel petrecut în România după 1989 este că Traian Băsescu şi-a împins fratele spre puşcărie! Nu ştie nimeni din ce raţiuni, cu ce gânduri, în ce scop... Dacă aşa s-au petrecut lucrurile, iar preşedintele şi-a trimis fratele să se facă neam cu un abscons interlop, nu contează în schimbul a ce, bani, voturi sau interese, atunci lucrurile chiar au ajuns de necontrolat. Pe de altă parte, evenimentele derulate ca într-un film mafiot cu actori lamentabili, din ultimele zile, mai ridică anumite întrebări la care autorităţile statului ar fi datoare să răspundă neîntârziat. Mă refer în special la provenienţa acestor sume de bani vehiculate în acest caz, care sunt uriaşe chiar şi pentru clasa îmbogăţiţilor din România, darămite pentru nişte oameni care nu au muncit nici măcar o zi în viaţa lor! De unde au ţiganii, spus pe româneşte, atâţia bani? Este o întrebare la care, până acum, nu s-a răspuns, nici înainte şi nici după revoluţie... Pe de altă parte, lăsarea unui puşcăriaş să îşi dea public cu părerea despre reprezentanţii puterii judecătoreşti este dăunătoare ideii de Justiţie la modul general. Mai mult, particularizarea unor acuzaţii extrem de grave, prin arătarea cu degetul dintr-o dubă a statului... către şefii unor instituţii precum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DNA constituie fapte extrem de grave, care nu pot fi tolerate, în ciuda opiniilor induse de o anumită parte a mass-media. |
|
|||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Românii sunt încă toleranţi cu serviciile oferite de sistemul de sănătate!" Un studiu recent realizat la iniţiativa Institutul Aspen România ne arată nivelul de satisfacţie al pacienţilor români referitor la serviciile medicale de care beneficiază, atât în raport cu medicul de familie, cât şi cu cel specialist. Rezultatele studiului sunt oarecum surprinzătoare, reieşind faptul că, deşi sistemul public de sănătate autohton în ansamblul său a fost aspru criticat în ultima perioadă, românii sunt mulţumiţi într-un grad ridicat de prestaţia acestor două categorii de medici. Aceste rezultate denotă încrederea românilor în munca specialiştilor din medicină, iar acest sentiment este dătător de speranţe şi pentru îmbunătăţirea situaţiei generale a sistemului medico-sanitar, determinând şi creşterea gradului de respect în raport cu nevoile pacienţilor. Conform studiului, medicul de familie are aprecierea unui procent însemnat dintre români în ceea ce priveşte uşurinţa cu care sunt programaţi, 78% fiind mulţumiţi şi foarte mulţumiţi, iar în cazul medicilor specialişti procentul respectiv se situează la 73%. Un rezultat aproape spectaculos este reliefat la capitolul "Curăţenia şi confortul din sala de aşteptare şi cabinet", românii apreciind ca pozitive aceste aspecte în procent de 69% în cazul medicului de familie şi 76% în cazul celui specialist. Comportamentul personalului a fost, de asemenea, perceput bine de pacienţi, 77% dintre români apreciind ca peste aşteptări comportamentul personalului în cazul medicului de familie, iar un procent şi mai mare, 81%, în cazul medicului specialist. Un procent de 57% dintre români sunt mulţumiţi şi extrem de mulţumiţi de timpul necesar a fi alocat pentru consultaţia la medicul de familie, inclusiv durata de aşteptare până la debutul propriu-zis al consultului, procentul crescând semnificativ, la 68%, în cazul aceleiaşi operaţiuni derulate la medicul specialist. Şi calitatea explicaţiilor oferite de către medici privind starea bolilor pacienţilor este apreciată de circa trei sferturi dintre români, respectiv 73% în cazul medicului de familie şi 79% în cazul celui specialist. Percepţia pozitivă a populaţiei României referitor la activitatea celor două categorii de medici demonstrează faptul că sistemul medical din România are resurse de regenerare, în ciuda problemelor existente în ultima perioadă, unele grave, legate de corupţie, dar şi a exodului masiv de cadre medicale spre locuri de muncă din străinătate. Desigur, statul român mai are multe lucruri de întreprins pentru instituirea unui climat european şi civilizat în sănătate. În opinia mea, sunt necesare o nouă lege de salarizare specifică sistemului de sănătate, alocarea a minim 6% din PIB acestui sector, asigurarea unor drepturi salariale decente, inclusiv cele restante etc. Studiul la care am făcut referire mai arată totodată că românii îşi păstrează nivelul de toleranţă faţă de prestaţia cadrelor medicale, iar acest fapt trebuie încurajat în continuare, printr-o muncă susţinută a tuturor celor din sistem, dar, aşa cum spuneam, şi prin implicarea mai pronunţată a autorităţilor care veghează la buna sa funcţionare. |
|
|||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Un mare «Da» pentru acordarea cartelelor telefonice preplătite doar cu buletinul!" Parlamentul dezbate în această perioadă proiectul de lege propus de Guvern care va permite identificarea celor care cumpăra cartele preplătite, fără îndoială, o măsură pozitivă în contextul geopolitic şi strategic actual. În acest moment, deţinătorii acestor cartele reprezintă circa 67% din utilizatorii de telefonie mobilă sau din cei care folosesc reţele wireless. Iniţiativa Guvernului prin care utilizatorii de cartele telefonice prepay sunt obligaţi să declare datele personale la momentul achiziţionării acestora a intrat în procedură de urgenţă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional, după ce a fost adoptat de Senat, şi ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2015. Acest proiect de act normativ este în concordanţă cu o altă lege aflată în vigoare, aşa-denumita "Lege Big Brother" (Legea nr.82/2012), care a transpus în legislaţia naţională o directivă europeană emisă în 2006, după atentatele teroriste de la Londra şi Madrid, dar şi cu Legea siguranţei naţionale. Totuşi, Directiva 2006/24/CE privind păstrarea datelor electronice şi de telecomunicaţii obligă statele UE, inclusiv România, să reţină date clare privind aceste cartele, lăsând la latitudinea fiecărui stat cum implementează directiva. Directiva respectivă a Comisiei Europene mai susţine păstrarea datelor de identificare a utilizatorilor de comunicaţii electronice şi telefonice, precum numele şi adresa abonatului sau ale utilizatorului înregistrat, pentru a asigura disponibilitatea lor în vederea cercetării, depistării şi urmăririi penale a infracţiunilor grave. În raportul Comisiei Europene de evaluare a acestei directive, se susţine importanţa păstrării acestor date, pentru că sunt probe importante pentru prinderea şi condamnarea celor vinovaţi de infracţiuni grave şi de terorism. Raportul menţionează şi preocuparea UE în domeniul cartelelor preplătite, în special având în vedere că acestea, atunci când sunt achiziţionate dintr-un alt stat membru, pot fi folosite de persoane implicate în activităţi ilicite, pentru a scăpa de urmărirea penală. În opinia mea, înregistrarea deţinătorilor acestor cartele este absolut benefică, deoarece astfel ar fi diminuate posibilităţile comiterii unor infracţiuni precum atacurile teroriste, traficul de persoane şi droguri sau chiar atentate la siguranţa naţională. Să nu mai vorbim de faptul că o serie de apeluri false transmise pe numărul unic de urgenţă 112 au provenit în ultimii ani de la deţinătorii unor astfel de cartele, autorităţile statului fiind puse aiurea pe drumuri şi cheltuind degeaba fonduri pentru mofturile unor teribilişti imposibil de depistat. De asemenea, au fost cazuri numeroase de reprezentanţi ai instituţiilor statului sunaţi la ore nepotrivite şi ameninţaţi de pe astfel de cartele preplătite, ai căror posesori nu au putut fi identificaţi şi traşi la răspundere. Îmi exprim deplina încredere că, în urma dezbaterilor din comisiile de specialitate şi din plenul Camerei Deputaţilor, va rezulta o lege foarte bună, care să răspundă solicitărilor actuale, deoarece în acest moment este clar că există un element de discriminare între consumatorii de servicii de comunicaţii abonaţi şi cei care folosesc cartele prepay, deoarece doar celor dintâi le sunt reţinute datele cu caracter personal. Aplicarea acestui act normativ va asigura, de asemenea, un climat de normalitate şi siguranţă civică, prin prevenirea criminalităţii, inclusiv a formelor sale grave, ori cu caracter transfrontalier, precum şi a actelor de terorism. Se va garanta astfel protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi valorilor, într-o abordare europeană, dar ţinând cont şi de particularităţile naţionale. Din informaţiile furnizate de către autorităţile abilitate ale statului, identificarea utilizatorilor de cartele preplătite este extrem de anevoioasă în cazul desfăşurării cercetărilor penale sau, mai grav, în cazurile de prevenire a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, intensificate în ultima vreme pe fondul conflictelor armate din estul României. Sunt de acord cu teoria conform căreia un om onest şi serios nu are de ce să îşi ascundă identitatea, în nici un fel de spaţiu, real sau virtual, deci vorbim în mod clar despre o iniţiativă lăudabilă pentru întreaga societate românească. |
|
|||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Atenţie sporită a României pentru situaţia refugiaţilor" Ziua Mondială a Refugiatului, sărbătorită recent şi în România, în data de 20 iunie, a avut în acest an o conotaţie mult mai accentuată, pe fondul conflictelor dramatice petrecute în imediata apropiere a ţării noastre. Ziua Mondială a Refugiatului a început să fie oficiată odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 55/76, din 4 decembrie 2000. În interpretarea fenomenului complex al migraţiei, există o diferenţiere clară între migrant şi refugiat. Astfel, migrantul alege să plece din ţara de origine, temporar sau definitiv, din motive de ordin economic, familial, social sau cultural, iar refugiatul este forţat să îşi părăsească ţara natală, de cele mai multe ori din cauza unor stări conflictuale. De altfel, în cazul refugiaţilor, statele au obligaţia să le ofere protecţie împotriva returnării în ţara de origine, acces efectiv şi neîngrădit la procedura de azil, precum şi o serie de forme de asistenţă-materială, medicală şi socială. Garantarea acestor drepturi este prevăzută de Convenţia de la Geneva din 1951 şi Protocolul de la New York din 1967, directive internaţionale ratificate de către România în anul 1991. De atunci, ţara noastră a început construirea treptată a unui sistem naţional de azil, în concordanţă cu obligaţiile asumate la nivelul comunităţii internaţionale. Potrivit informaţiilor statistice oficiale, un număr de 24.137 persoane au depus cereri pentru acordarea unei forme de protecţie în ultimii 23 de ani în România, majoritatea provenind din state precum Irak, Somalia, Afganistan, Bangladesh, Pakistan şi Siria. De asemenea, în ultimul an şi jumătate cele mai multe solicitări de azil au fost depuse de cetăţenii sirieni, 1.279, din care 1.056 au obţinut o formă de protecţie. În acest an, Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Inspectoratul General pentru Imigrări au marcat Ziua Mondială a Refugiatului printr-o suită de manifestări, fiind apreciate curajul şi rezistenţa a milioane de persoane din întreaga lume, forţate să îşi abandoneze casele din cauza războaielor şi abuzurilor asupra drepturilor omului. Evenimentele au avut loc în cele şase Centre de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din subordinea Inspectoratul General pentru Imigrări, aflate la Timişoara, Galaţi, Rădăuţi, Şomcuta Mare, Giurgiu şi Bucureşti. Un număr record de persoane dezrădăcinate a fost înregistrat pe parcursul ultimului an, inclusiv în România. Vorbim despre oameni care au pierdut tot ce aveau, de la casă la propria ţară, şi încearcă, cu sprijinul statelor adoptatoare, să îşi reclădească vieţile. Tratamentul acordat refugiaţilor într-o ţară membră a Uniunii Europene, cum este şi România, este extrem de monitorizat de către forurile internaţionale. În acest context, având în vedere şi numeroasele semnale de noi refugiaţi care preferă România în special dinspre est, atât din Europa, cât şi din Asia, este evident că autorităţile statului trebuie să dea dovadă atât de atenţie sporită, cât şi de întărirea capacităţii de siguranţă a frontierelor de la graniţele de est şi nord. |
|
|||
|
Domnul Vicenţiu-Mircea Irimie: "Avem nevoie de măsuri urgente pentru oprirea diminuării accelerate a populaţiei României" După cum au avertizat şi specialiştii în demografie, statisticienii au reconfirmat tendinţa accelerată de scădere a populaţiei României, care s-a menţinut şi anul trecut, din cauza valorilor negative ale sporului natural. Institutul Naţional de Statistică a comunicat că natalitatea continuă să se afle în regres, în ciuda progreselor tardive din ultimii ani. Dincolo de răceala cifrelor, din nefericire avem serioase motive să ne temem că fenomenul de scădere şi, implicit, de îmbătrânire a populaţiei României va continua şi în anii următori. Un factor substanţial care contribuie la aceste realităţi nedorite este migraţia forţei de muncă, accentuată odată cu permisivitatea liberei circulaţii conferite de aderarea României la Uniunea Europeană. De asemenea, nu trebuie să neglijăm exodul tinerilor spre alte zări mult mai dătătoare de oportunităţi, precum şi realitatea crudă potrivit căreia statul român este încă deficitar în identificarea unor soluţii stimulatoare viabile, atât pentru încurajarea tinerelor familii, cât şi pentru creşterea copiilor în condiţii propice dezvoltării armonioase. Potrivit rapoartelor Eurostat, peste 20 de ani populaţia României va scădea cu alte patru milioane de persoane faţă de situaţia de la ultimul recensământ, cel din 2012, când număram 19.043.767 de oameni. Situaţia oricum se depreciase faţă de recensământul anterior, cel din 2002, în cei zece ani fiind mai puţini cu 2,6 milioane de români. Diminuarea populaţiei României este dublată şi de un ritm extrem de alert al îmbătrânirii, numărul tinerilor scăzând dramatic. În contextul economic şi social derutant din ultima perioadă, este evident că criza demografică se va accentua şi în viitor, în lipsa unor perspective concrete de redresare şi a unor decizii administrativ-politice cu rol încurajator pentru creşterea natalităţii şi reducerea migraţiei. Avem nevoie de politici demografice bine conturate şi implementate corespunzător, bazate pe măsuri economice şi stimulative, menite să sprijine familiile şi copiii. Îmi exprim însă speranţa că ne vom trezi totuşi în timp util la realitate şi vom lua măsurile care se impun, pentru a nu ajunge la estimările specialiştilor potrivit cărora, peste 50 de ani, un cetăţean al României va munci pentru pensiile altor nouă. |
|
|||
|
În intervenţia mea de astăzi doresc să vă reţin atenţia cu privire la situaţia politică din Consiliul Judeţean Iaşi, aşa cum se prezintă aceasta la doi ani după votul de la alegerile locale din data de 10 iunie 2012 şi după reconfigurarea majorităţii politice şi a spectrului politic de la nivel naţional. În acest moment, la Iaşi, PSD a modificat în mod abuziv votul pe care ieşenii l-au dat acum doi ani de zile. Ieşenii au votat atunci o alianţă politică şi nu cred că acel mesaj popular a fost unul pentru un partid politic anume, deşi, se cunoaşte, PNL are la Iaşi 45 de primari liberali din 97 de localităţi, cel mai mare număr de primari liberali într-un judeţ din România. Votul de la 10 iunie 2012 a fost un vot covârşitor pentru stabilitate, pentru proiecte pe termen lung, un mesaj în sine pentru dezvoltare şi o opţiune clară pentru reducerea decalajelor istorice majore între cel mai mare judeţ al Moldovei şi celelalte judeţe din Transilvania sau Muntenia. Atunci, în vara lui 2012, aproape două treimi din cei care s-au prezentat la vot au optat pentru o majoritate politică solidă, care să reia şi să avanseze marile proiecte ale Iaşiului şi ale Moldovei: modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, autostrada Moldova-Transilvania, construcţia unui spital regional de urgenţă, măsuri pentru investiţii în agricultură, crearea de noi locuri de muncă şi multe altele. Toate acestea nu erau deziderate noi, ci erau proiecte relansate în special de liberali şi promovate de consilierii judeţeni ai PNL încă din anii 2008-2012, adică atunci când în fruntea judeţului Iaşi era un om promovat de PSD, un preşedinte al CJ care blocase orice proiect, orice investiţie pentru judeţul Iaşi. Spre exemplu, dacă judeţe precum Cluj, Sibiu sau Timiş au astăzi 4-5 parcuri industriale, zeci de întreprinderi mijlocii şi mari (fiecare cu câteva sute sau mii de angajaţi), aeroporturi modernizate şi drumuri judeţene decente, Iaşiul nu beneficiază de asemenea facilităţi şi oportunităţi tocmai pentru că, timp de peste 4 ani, în perioada 2008-2012, luptele interne din sânul PSD Iaşi, dintre primarul Gheorghe Nichita şi preşedintele de atunci al CJ, Constantin Simirad, au fost pentru aceştia şi partidul lor mult mai importante decât interesele celor aproape 800.000 de ieşeni. Astăzi, în Consiliul Judeţean Iaşi există 36 de consilieri judeţeni, care, în urma configuraţiei politice din iunie 2012, sunt politic reprezentaţi astfel: PSD deţine 14 mandate, PNL - 11, PDL - 7, iar PP-DD - 4. Încă înainte de luna februarie 2014, adică atunci când USL a încetat să existe, PSD a hotărât să schimbe voinţa ieşenilor. În ciuda votului majoritar din iunie 2012 (25 de voturi din 36 de mandate de consilier judeţean) şi în contrast cu ceea ce era încă la nivelul alianţei de guvernământ şi al majorităţii parlamentare, PSD Iaşi, la decizia lui Gheorghe Nichita, a decis să schimbe profund ilegitim voinţa ieşenilor şi să abandoneze echilibrul politic de la nivel local. Să abandoneze stabilitatea politică, să înceapă blocarea marilor proiecte ale Iaşiului şi să întoarcă astfel, după mai puţin de doi ani, judeţul la situaţia dezastruoasă pe care o provocase Constantin Simirad în administraţia locală şi judeţeană. Mai mult, la mijlocul lunii martie a acestui an, PSD, cu sprijinul PP-DD, a demis în mod abuziv vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean, provocând astfel o criză politică. PSD a demarat, aşadar, la începutul acestui an planul pentru aruncarea, din nou, a judeţului şi a oraşului în subdezvoltare. Înspăimântaţi că ieşenii aveau şansa ca, în câţiva ani de proiecte susţinute şi finanţate în majoritate din fonduri europene (pentru că bani de la guvernul Ponta Iaşiul nu a văzut), să ajungă din urmă judeţele din Transilvania, PSD-iştii au aruncat în aer toată stabilitatea politică şi au înfrânt voinţa zecilor de mii de oameni care sperau ca nedreptăţile din timpul administraţiei PSD 2008-2012 să fie reparate. În scurt timp, PSD a început să blocheze rând pe rând diferite investiţii indispensabile dezvoltării judeţului, să propună hotărâri contrare intereselor Iaşiului, să amâne la nesfârşit luarea unor decizii cruciale pentru soarta judeţului şi a întregii regiuni. Pentru a vă da un singur exemplu, în două şedinţe de Consiliu Judeţean, PSD a încercat blocarea sistematică a investiţiei majore necesare pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. În plină etapă a evaluării de către Comisia Europeană a proiectului pentru finanţarea lucrărilor la pista aeroportului ieşean (cea mai modernă din România, în lungime de 2400 m, lăţime de 60 m şi construită din textură flexibilă, unică în România), în valoare de aproape 60 de milioane de euro, PSD a încercat schimbarea denumirii aeroportului, tocmai pentru ca Iaşiul să piardă acest proiect valoros şi, astfel, şansa de a beneficia de un imens ajutor. Nu au reuşit acest lucru pentru că preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, consilierii judeţeni ai PNL în principal, dar şi societatea civilă ieşeană, mass-media şi celelalte grupuri politice din CJ Iaşi au protestat vehement. PSD nu s-a oprit aici. Partidul stat - PSD blochează de câteva luni, prin diverse tertipuri birocratice şi politice, o altă investiţie urgentă, extrem de necesară pentru dezvoltarea comunităţilor locale: reabilitarea drumurilor judeţene. Se ştie că, pentru că nu a existat un program operaţional sectorial dedicat şi nici o axă specială, finanţarea reabilitării drumurilor judeţene a fost mereu o problemă complexă. S-au căutat variante pentru a lega asemenea căi rutiere de altele interjudeţene. Dar acest lucru nu a fost şi nu este suficient. Echipa liberală de la Consiliul Judeţean a propus un program masiv de investiţii, coerent organizat, aşa cum cer şi Comisia Europeană şi organismele comunitare: realizarea unui masterplan de transport care să indice principalele axe rutiere, priorităţile judeţului şi, în mod particular, legarea tuturor centrelor de comună de drumuri naţionale sau europene. Însă PSD nu a văzut de la bun început cu ochi buni un asemenea plan care în câţiva ani ar fi aşezat Iaşiul (judeţul cu cea mai mare reţea de drumuri judeţene) pe harta judeţelor cu o infrastructură modernizată. De ce? Pentru că PSD doreşte să ţină populaţia în subdezvoltare, ţinându-i astfel pe oameni captivi din punct de vedere politic, economic şi social. Cele trei axe pentru transport (ce vor fi finanţate din fonduri europene cu o valoare de peste 120 milioane de euro) nu vor putea acoperi şi întreţinerea întregii reţele rutiere. PSD blochează din iarna acestui an asemenea investiţii. Până la acest moment, refuzând realizarea unui contract cadru pe 4 ani pentru întreţinerea drumurilor judeţene, PSD a lăsat judeţul - caz unic în ţară - fără această întreţinere. Iată că suntem în luna iunie şi judeţul Iaşi nu are nici până acum drumurile plombate şi reparate după iarnă. În fine, un alt proiect major blocat de PSD este dezvoltarea unui parc industrial pe amplasamentul fostului Combinat de Utilaj Greu (CUG). Unul din cele mai mari combinate siderurgice, CUG mai are astăzi puţin peste 600 de angajaţi şi o suprafaţă de zeci de hectare cu foste hale industriale, datorii de milioane de euro şi se află într-o complicată procedură de reorganizare judiciară; o situaţie dificilă, aproape fără ieşire. PNL Iaşi şi preşedintele Consiliului Judeţean au venit cu un proiect de hotărâre prin care, alături de Guvern, pe locul fostului CUG să ia naştere un parc industrial, pe jumătate din suprafaţa iniţială. Acest plan ar fi regenerat o întreagă zonă industrială, ar fi creat sute sau mii de locuri de muncă şi ar fi revitalizat o întreagă industrie. Evident, PSD s-a opus, a blocat proiectul, invocând un alt plan al Primăriei Iaşi. De 11 ani, de când este primar PSD-istul Gheorghe Nichita, nicio investiţie majoră industrială nu a venit la Iaşi. Situaţia provocată la Iaşi de către PSD, în Consiliul Judeţean, este tipică pentru filosofia acestui partid - de a bloca orice perspectivă de dezvoltare, de a păcăli electoratul, de a apela la forţă şi şantaj pentru interese personale mărunte, departe de marile proiecte ale comunităţii şi ale oraşelor. Recent, PSD, deşi avea majoritate în Consiliul Judeţean, cu sprijinul aventurierilor politici de la PP-DD, a mai racolat 4 consilieri judeţeni, fiecare dintre aceştia conducând instituţii sau promiţându-le funcţii de conducere în unele instituţii. Fără scrupule, PSD şantajează şi corupe politic consilieri judeţeni, cu mirajul unor funcţii publice, în schimbul unui vot împotriva ieşenilor. PSD face ce ştie mai bine: oferă sinecuri, şantajează, foloseşte instituţiile statului pentru lupta politică. În special la Iaşi, PSD vrea să se asigure că oraşul şi judeţul vor persista în subdezvoltare, şi astfel, partidul-stat PSD îşi va conserva forţa electorală. Chiar ieri, în pregătirea şedinţei ordinare de Consiliu Judeţean, reprezentanţii PSD şi majoritatea celor care votează alături de PSD au blocat sau amânat majoritatea hotărârilor de CJ de pe ordinea de zi, multe din puncte fiind chestiuni urgente pentru diverse proiecte care nu suferă amânare. PSD, cu o veselie a distrugerii greu de imaginat, şi-a propus ca la Iaşi, să ofere un modus operandi pentru întreaga ţară, arătând ce înseamnă forţa partidului-stat: schimbarea voinţei majorităţii, blocarea tuturor investiţiilor, subdezvoltare, şantaj politic. Dar sunt convins că oamenii cunosc aceste lucruri şi în toamna acestui an PSD va pierde alegerile prezidenţiale şi, pe cale de consecinţă, toată puterea de la nivel central şi local! |
|
|||
|
"Egalizarea vârstei de pensionare, un dezastru" Femeile vor ajunge să se bucure doar câţiva ani de pensie sau deloc. Proiectul de Lege susţinut de Guvern, pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, arată faptul că PSD îşi dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, lipsa de coerenţă şi consecvenţă. Să nu uitam că în anul 2010, când a fost promovată Legea nr.263, PSD a fost principalul critic al acestei legi, iar unul dintre punctele amendate era egalizarea vârstelor de pensionare între femei şi bărbaţi. Chiar domnul Mircea Geoană, liderul PSD de la acea vreme, declara că: "Nu este normal să se voteze o lege a pensiilor care prevede egalizarea vârstei de pensionare. PSD nu e de acord cu acest lucru. În România, femeile au înfruntat condiţii de trai mult mai dure decât femeile din Occident. Au copii de crescut, totul e mai greu pentru ele şi nici măcar nu beneficiază de aceeaşi susţinere din partea statului care se acordă în alte ţări ale UE. Spre deosebire de PSD, PNL rămâne consecvent deciziilor luate în 2010, când a reuşit chiar să impună amendamentul ca femeile să iasă la pensie la 63 de ani. Vârsta de pensionare la 63 de ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi a fost, în 2010, acceptată şi de partenerii internaţionali, de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Nu a fost impusă egalizarea vârstei de pensionare. Nici acum nu există decât o recomandare din partea forurilor europene, şi nu o directivă, cum greşit se încearcă să se acrediteze. În loc să genereze politici care să conducă la crearea de noi locuri de muncă, în vederea creşterii numărului de contributori, Guvernul Ponta găseşte "soluţia salvatoare". Ridicarea vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani va îngrădi accesul tinerilor pe piaţa forţei de muncă, în rândul cărora şomajul a ajuns la 24%. Mă simt nevoit să-l informez pe premierul Ponta că până şi guvernul socialist al Franţei a semnat un decret prin care scade, parţial, vârsta de pensionare pentru persoanele care muncesc de la vârste timpurii, în ciuda avertismentelor venite din partea Uniunii Europene. De departe, cea mai mare problemă pe care o generează această iniţiativă este faptul că, pentru un mare segment din populaţia de sex feminin, această normativă reduce pensia la un nonsens. Speranţa de viaţă a românilor este cea mai scăzută dintre toate ţările membre UE, drept urmare, românii ajung să se bucure puţini ani de pensii. Speranţa de viaţă în România este cu 5 ani mai mică faţă de media europeană. Speranţa de viaţă a românului este în medie de 74 de ani. Potrivit datelor OMS, în 2012, speranţa de viaţă a femeilor în România era de 78 ani, în timp ce în Austria era de 83, Franţa - 85, Germania - 83. Este greşit să pui semnul egalităţii între ţări ca România sau Germania şi să obligi femeile să iasă la pensie la 65 de ani, în condiţiile în care româncele ar mai avea o speranţă de viaţă de 9 ani, iar femeile din Germania o speranţă de viaţă de 18 ani, timp în care să se bucure de pensie, deşi numărul de ani petrecuţi în câmpul muncii ar fi acelaşi. |
|
|||
|
"Eu am adeziune la Partidul Naţional Liberal" După aflarea rezultatelor proaste obţinute la alegerile europarlamentare, cele două partide mai mari de dreapta - PNL şi PDL - au anunţat într-o primă fază o alianţă, urmată de o fuziune, cu susţinerea unui singur candidat la preşedinţia României. Dar imediat au apărut discuţii contradictorii, orgolii, pretenţii ce redeschid răni care nu se închid uşor, nimic nu e sigur. În teorie, fuziunea PNL-PDL şi atragerea celorlalte partide mici de dreapta în această construcţie pare singura soluţie pentru blocarea înstăpânirii totale a PSD - prin câştigarea preşedinţiei de alianţa de stânga PSD-PC-UNPR - dar aceasta este doar în teorie o opţiune valabilă astăzi, pentru că mâine lucrurile se pot schimba - ca mai tot ce se întâmplă în politica românească. Nu înţeleg de ce atâta grabă cu această fuziune cu PDL- în condiţiile în care s-a stabilit deja un obiectiv - susţinerea unui candidat al dreptei la prezidenţiale (al celui care va fi cel mai bine situat în urma cercetărilor sociologice). Haideţi să ne ţinem de el necondiţionat, să lăsăm să curgă lucrurile natural, firesc, şi să îşi dorească şi oamenii de la baza partidelor, din structurile teritoriale, să fuzioneze, nu numai liderii de la nivel de vârf. Nu ştiu de ce, nu mai am încredere nici acum, chiar dacă ne dorim apariţia unei forţe politice de dreapta care să fie o alternativă viabilă la dominaţia dezastruoasă a partidelor de stânga asupra României. Oricum, prin deciziile luate în ultimii doi ani, liderii PNL au reuşit să deruteze total şi electoratul şi oamenii de la baza partidului. Ce le spunem acestora acum? Că ne unim tocmai cu cei pe care i-am criticat pentru că ne-au tăiat salariile şi pensiile, pentru că ne-au îndatorat pe viaţă cu împrumuturile făcute, că au adus România într-o situaţie dezastruoasă.... Că ne unim ca să punem un preşedinte de dreapta pe eşichierului politic? Îmi doresc să reuşim să avem un preşedinte susţinut de forţele politice de dreapta fără să punem condiţia fuziunii imediate, grăbite, fără să ţinem cont de ceea ce gândesc şi simt oamenii din teritoriu. Sau poate liderii noştri au propriile calcule politice, aş putea să spun chiar interese, că de anumite calcule, rezultate proaste nu au avut timp să dea cont. Mă refer la a da cont de rezultatele proaste de la alegerile europarlamentare. Este o decizie la nivel naţional "să se pună batista pe ţambal" privind rezultatele la ultimele alegeri, ţinând cont de faptul că rezultatele sunt proaste, cu unele excepţii, iar o evaluare a acestora acum ar pune într-o lumina nefavorabilă anumiţi lideri politici judeţeni. S-a inventat o nouă matematică, de când 15 este mai mare decât 25. Se pare că nu este timp de explicaţii, pentru că liderii se regrupează rapid în jurul domnului Klaus Iohannis, aceeaşi lideri care ascultau de domnii Tăriceanu şi Antonescu, care ne-au dus în alianţa cu PSD, ne-au scos din alianţa USL şi acum ne mână grăbit spre fuziunea cu PDL... totul este imprevizibil pentru noi, muritorii de rând. Dar eu am adeziune la Partidul Naţional Liberal, sunt membru al acestui partid politic, nu am migrat de colo acolo - nici la PCR nu am fost, sau la vreun alt partid politic - şi vreau să muncesc în cadrul PNL, vreau să avem un preşedinte de dreapta. Este un ideal, poate deveni realitate dacă nu ne condiţionăm şi ne detaşăm total de interesele personale atât de prezente în politica românească. |
|
|||
|
"Scandal în familia preşedintelui" Săptămâna trecută, un post de televiziune a făcut publice mai multe înregistrări audio-video compromiţătoare al căror protagonist era nimeni altul decât fratele preşedintelui, Traian Băsescu. Din acestea reieşea că Mircea Băsescu a pretins şi primit 250.000 euro mită cu scopul de a interveni în justiţie pentru eliberarea inculpatului Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, cu care, de altfel, se afla în relaţii de cumetrie. Respectivul este în spatele gratiilor pentru tentativă de omor calificat, în dosarul în care este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot în anul 2011. Membri ai familiei lui Sandu Anghel au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent, mai sunt în lucru doar şase. Tribunalul Bucureşti a decis vineri seara arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă. În acest scandal este vehiculat şi numele preşedintelui României, în numele căruia s-ar fi primit o sumă foarte mare de bani. Alte nume sonore la care s-a făcut trimitere în dosarul "Bercea Mondial", sunt Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, acuzate la rândul lor că au primit mită pentru favorizarea infractorului Sandu Anghel. Implicarea numelui preşedintelui într-un astfel de dosar aduce grave prejudicii de imagine ţării noastre, presa internaţională relatând pe larg subiectul în cauză. După ce ani la rând ne-a vorbit despre independenţa justiţiei, subiect folosit cu predilecţie şi în campania sa electorală, Băsescu încearcă să se spele pe mâini de tot ceea ce se întâmplă în familia lui, refuzând cu obstinaţie să-şi asume consecinţele şi să-şi dea demisia. Pentru Băsescu, interesul naţional nu a fost prioritar în întreaga sa carieră politică, prin urmare nici de această dată nu ne putem aştepta la un gest de onoare. |
|
|||
|
Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei: O ramură deosebit de importantă a economiei româneşti o reprezintă turismul, dar din datele statistice această ramură încă nu a ajuns la un randament maxim în ceea ce priveşte numărul de turişti, unităţile de cazare şi punerea în valoare a obiectivelor turistice pe care le are România. Oferta pe care ţara noastră o are la dispoziţie este printre cele mai bogate din Europa, pentru că România dispune de un patrimoniu natural generos, care oferă turistului român sau străin diversitate şi originalitate. Caracteristicile reliefului, clima, hidrografía, vegetaţia, fauna şi rezervaţiile naturale fac din România o ţară atractivă din punct de vedere turistic, pentru că oferă posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber şi de practicare a sportului indiferent de anotimp. Pe lângă frumuseţile naturale, oferta turistică este completată de un patrimoniu antropic bogat şi valoros pe care noi, oamenii politici, avem datoria să-l păstrăm şi să-l punem în valoare la capacitate maximă. Potenţialul cultural-istoric, potenţialul tehnico-economic şi potenţialul socio-demografic sunt componente care depind în mod direct de deciziile şi strategiile la nivel naţional pe care le are România la ora actuală. Demersul meu de azi se va referi în mod concret la potenţialul tehnico-economic al turismului, unul pe care eu îl consider deosebit de important şi, în acelaşi timp, puţin rămas în urmă, raportat la cerinţele actuale. Potrivit datelor furnizate de către Institui Naţional de Statistică, în anul 2013, comparativ cu anul 2012, sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu 3,5%, respectiv cu 1,1%. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna decembrie 2013 au însumat 498.100, o cifră în creştere cu 8,5% faţă de decembrie 2012, din care 81,8% cetăţeni români şi 18,2 cetăţeni străini. Sigur, datele furnizate de INS sunt foarte complexe, dar nu mi-am propus să fac o analiză statistică care să certifice că România este pe locul 4 în lume în topul ţărilor care cunosc o dezvoltare rapidă în domeniul turismului, având o creştere anuală a potenţialului turistic de 8%, din 2007, estimată până în 2016. Chiar dacă aceste cifre sunt îmbucurătoare pentru noi, România are încă probleme mari în ceea ce priveşte una dintre cele mai importante componente ale turismului, şi anume infrastructura rutieră. Tot din date statistice reiese că în România, cei care practică turismul folosesc cu preponderenţă mijloacele rutiere. Sunt bine cunoscute, datorită mass-mediei, problemele care apar în marile aglomerări cu potenţial turistic cum ar fi Valea Prahovei sau litoralul românesc, acolo unde blocajele rutiere au devenit un subiect frecvent de presă, dar sunt şi mai dureroase problemele care apar când acolo unde există un obiectiv turistic atractiv şi valoros, căile de acces lipsesc sau sunt greu practicabile. Turistul român sau străin are întotdeauna nevoie de un raport bun al duratei în funcţie de distanţă, în scopul vizitării unui obiectiv turistic, raport diminuat de cele mai multe ori de posibilităţile puse la dispoziţie de infrastructura existentă. România face paşi mari pentru a asigura un transport civilizat atât al mărfurilor, cât şi al persoanelor, dar trebuie să se asigure că aceste proiecte vor acoperi şi necesarul din punct de vedere turistic, pentru a crea condiţii de confort şi siguranţă pentru cei care doresc să ne viziteze ţara, dar şi pentru turistul român. Pentru că aici, în Parlamentul României, reprezint în primul rând Maramureşul şi pentru că Maramureşul istoric reprezintă pentru turismul românesc un muzeu în aer liber, cred că această zonă trebuie privită cu mai mare atenţie. Infrastructura judeţului şi a regiunii a rămas mult în urmă faţă de cererea şi oferta turistică pe care o are Maramureşul. Eforturile autorităţilor locale nu s-au concretizat până la această dată, proiectele pentru drumurile judeţene şi naţionale au nevoie de sprijin guvernamental. Serviciile şi infrastructura turistică pe care o pun la dispoziţie unităţile de turism din Maramureş sunt izolate prin inexistenţa unei căi de acces moderne cu Europa, având în vedere că o sursă importantă de turişti o reprezintă bazinul european prin legăturile conexe pe care cei din Maramureş le au cu spaţiul european. Maramureşul are nevoie urgentă de un aeroport modern, finalizarea infrastructurii rutiere interne şi cel puţin două deschideri noi spre Ungaria şi Ucraina. Cred că acest tip de strategie simplă şi eficientă trebuie pusă în practică în toate zonele cu potenţial turistic pe care le are România, pentru a asigura un raport corect a ceea ce oferă România ca potenţial turistic şi a accesibilităţii şi siguranţei pentru cei care aleg să viziteze România. |
|
|||
|
"Spectacolul luptei anticorupţie, în regia lui Traian Băsescu" În declaraţia de astăzi, ideea centrală se învârte în jurul unui cuvânt foarte simplu, dar cu o semnificaţie mult mai complexă: corupţie. Corupţie s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadenţă, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăţ, imoralitate, perdiţie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deşănţare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacţie, (înv. fig.) putrejune. Această definiţie, care se regăseşte în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, reflectă în doar câteva rânduri tot ceea ce a reprezentat şi continuă să reprezinte efectul Băsescu asupra României. Spectacolul luptei anticorupţie ne oferă în aceste zile momente deosebit de importante, atât prin semnificaţie, cât mai ales prin consecinţe. Atunci când vorbim de lupta anticorupţie, cei 10 ani sub regimul Băsescu au reprezentat nimic mai mult decât o politică discursivă. Lupta anticorupţie, despre care Traian Băsescu povestea cu nonşalanţă în declaraţiile sale şi/sau în emisiuni nu a fost nimic altceva decât un nor de fum creat să mascheze discrepanţele dintre discurs, falsa realitate şi realitatea la care am fost şi suntem cu toţii martori. Preţ de 10 ani, fenomenul corupţiei a parazitat în voie structurile statului nostru, în aşa fel încât o simplă cauterizare nu mai este suficientă. Tot ceea ce se mai poate face acum este să reconstruim ceea ce pare că nu poate avea viitor. Pentru Traian Băsescu, România a fost întotdeauna miza pariurilor politice pe care acesta le-a furat. Şi ca acest lucru să nu iasă la suprafaţă, lupta anticorupţie a fost mimată, aceasta reprezentând un simplu subiect de campanie. Dar aceşti 10 ani nu au trecut complet degeaba, au trecut şi ne arată cum cel care ţipa "vinovaţii" se transformă în vinovat. Observăm acum, aproape de ceasul morţii, cum familia Băsescu a jucat această ţară ca pe asul din mânecă, asul care avea să le aducă sorţi de izbândă în realizarea tuturor intereselor proprii. Asistăm în ultima vreme la un spectacol grotesc oferit de această familie Băsescu şi ni se arată pas cu pas cum corupţia se presupunea a fi combătută de ăi mai corupţi dintre toţi. Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost reţinut de procurorii anticorupţie în dosarul în care fiul lui Bercea Mondial îl acuză de trafic de influenţă. Şi acum stau şi mă întreb, oare pasul logic şi natural pe care aşa-zisul preşedinte al ţării ar trebui să îl facă nu ar trebui să fie o demisie fermă? O demisie care să întărească vorbele sale şi care să garanteze măcar în acest moment ideea de independenţă a justiţiei. |
|
|||
|
Declaraţie politică cu ocazia Zilei Drapelului Naţional Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, marcând astfel ziua de 26 iunie 1848, când guvernul revoluţionar a decretat ca tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. Împărţirea celor trei culori în mod egal reprezintă principiul egalităţii, principiu prevăzut şi de Constituţia României, iar orientarea în sus a culorilor semnifică verticalitatea de care a dat dovadă neamul românesc de-a lungul istoriei. Alături de imn şi de ziua naţională, drapelul este unul dintre cele mai importante simboluri ale României şi a românilor de pretutindeni. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, Independenţa din 1877 şi Marea Unire din 1918, luptele purtate în cele două Războaie Mondiale, Revoluţia din decembrie 1989, toate s-au desfăşurat sub semnul drapelului naţional, evocând astfel onoarea, vitejia şi gloria poporului român. Pentru armata română, drapelul are o semnificaţie deosebită, el fiind un element ce defineşte legătura puternică cu ţara şi care evocă datoria sacră de a servi patria cu credinţă şi de a apăra unitatea, suveranitatea şi independenţa României. Aşadar, cu prilejul sărbătorii drapelului naţional, avem datoria să ne amintim cu mândrie şi patriotism de trecutul poporului român, să respectăm eroismul de care au dat dovadă înaintaşii noştri şi să acordăm respectul cuvenit acestui simbol al identităţii naţionale, întrucât steagul reprezintă individualitatea unui neam şi prestigiul de care acesta se bucură în rândul celorlalte naţiuni. |
|
|||
|
"De la susţinere la negare, un singur pas" Cât de înverşunat ai fi împotriva unui adversar, cât de orbit de dorinţa de a-l desfiinţa, cât de înciudat că asta nu-ţi reuşeşte nicicum, tot îţi trebuie un minim de argumente pentru a-ţi construi atacurile cu speranţa, fie şi minimă, că ai putea convinge! Nu intenţia de a filozofa analitic în faţa dumneavoastră mă aduce astăzi la cuvânt, ci pur şi simplu dificultăţile ce le întâmpin în a înţelege atitudinea şi mai ales demersul politic al unora dintre colegii mei. Să mă explic. Reuşitele de necontestat ale actualei guvernări oferă credibilitate modelului economic promovat de Guvern în cei doi ani de când USL a fost împuternicit prin votul electoratului să scoată România şi pe români din nenorocirea generalizată în care se aflau graţie unui regim de maxim dispreţ faţă de cetăţeanul obişnuit. Acest model economic, transpus cu responsabilitate în realitate, a permis reparaţiile sociale bine cunoscute de noi toţi. Restituind salariile tăiate, pensiile, scăzând şomajul prin crearea de locuri de muncă, crescând salariul minim, alocând un buget mai mare pentru educaţie şi sănătate s-au respectat promisiunile făcute electoratului. Toate acestea au fost posibile pentru că Guvernul şi-a stabilit ca prioritate o creşterea economică sustenabilă. Şi cât ar încerca să nege cineva acest lucru, cifrele argumentează că România a reuşit în anul 2013 şi în prima parte a anului 2014 să aibă cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, să deblocheze toate programele finanţate din fonduri europene, să se încadreze în ţintele de deficit stabilite de Guvern în parteneriat cu instituţiile financiare internaţionale, să acorde facilităţi pentru IMM-uri,subvenţii mai mari la agricultură şi scheme de ajutor de stat pentru noi investiţii şi locuri de muncă. Este, categoric, un context economic favorabil în care Guvernul îşi poate permite să opereze reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5% încă în anul acesta. Dar pentru că FMI a cerut măsuri compensatorii, a fost necesar să se întârzie cu câteva luni aplicarea acestei decizii pentru ca impactul bugetar să nu afecteze deficitul bugetar. Şi asta pentru că premierul a refuzat să introducă majorări de taxe şi impozite în susţinerea acestei decizii, optând pentru creşterea colectării de bani la buget şi pentru chibzuirea cât mai eficientă a cheltuielilor. În aceste condiţii, impactul negativ pe care îl va avea reducerea CAS-ului asupra bugetului va fi acoperit. Insistenţa cu care se comentează lipsa acordului expres al FMI pentru această măsură este demnă de o cauză mai bună .Să ceri imperativ aplicarea acestei măsuri încă de la 1 iulie, dar să-i desconsideri total aplicabilitatea de la 1 octombrie relevă nemăsurate orgolii personale. Faptul că este o măsură aşteptată, justificată şi sustenabilă, fără împovărarea cetăţeanului plătitor de taxe nu contează, contează doar să împiedice guvernarea Ponta să deconteze pozitiv în faţa electoratului. Şi dacă tot nu pot respinge o punere în fapt, atunci măcar încearcă să-i compromită căile de susţinere. Sunt convins că plimbarea de la Ana la Caiafa, cum se spune, a Legii insolvenţei de la Curtea Constituţională la Preşedinţie şi retur nu este altceva decât o tentativă infantilă de tergiversare a punerii în aplicare a unor măsuri menite să aducă mai mulţi bani la buget. Numai aşa ar putea fi împiedicat Guvernul să-şi materializeze modelul economic de care vorbeam şi implicit să ofere resursele necesare transpunerii lui în viaţă. Iată că, îndrumat cu dibăcie, un singur pas pune foştii susţinători în poziţia contestatarilor înverşunaţi până la ridicol. |
|
|||
|
"Cazul «Mircea Mondialu» Puncte de vedere." S-a tot zis, de-a lungul timpului, pe la colţuri sau cu voce tare, că Traian Băsescu a făcut la viaţa lui tot soiul de matrapazlâcuri, mai mici sau mai mari. Ba singur, ba în cârdăşie cu alţii, de preferinţă persoane blonde. Mai ales că, după unele dintre afacerile sale cu miros de Jilava, dispăreau subit acte sau chiar dosare întregi care ar fi putut să-1 acuze - cum ar fi, spre exemplu, unele documente semnate cu mâna proprie în cazul casei din strada Mihăileanu... E drept, în mai toate afacerile sale se poate spune că se înghesuie norocul şi coincidenţele, fie că e vorba de dosarul Flota ori de moşia de la Nana. însă, cum 1.000 de bănuieli nu fac o dovadă şi cum o bună parte din justiţia "care contează" suferă de băsism în stadiu terminal, suntem nevoiţi să aplicăm vechea zicală românească referitoare la hoţul cel neprins, care cică ar fi negustor cinstit... Ce ne facem însă cu fratele, Mircea Băsescu, alintat acum de o bună parte a presei, cu ocazia acestui megascandal, cu apelativul "Mircea Mondialu"? Se pare că avea dreptate Traian Băsescu atunci când spunea că de fratele lui nu se poate feri. Şi având în vedere că, de data aceasta, iţele mai-mai că au dus, prin intermediul respectivului frate, direct la locatarul de la Cotroceni, este explicabil cumva că şi Traian 1-a lăsat pe frate din braţe. Frate-frate, da' brânza-i pe bani! Aşa se poate înţelege faptul că, până la ieşirea publică a "marelui frate" şi exprimarea concretă, cu subiect şi predicat, că aşteaptă nu adevărul fratelui, ci pe cel al justiţiei (bine-nţeles, prin intermediul prietenilor săi), procurorii au făcut pe niznaiul, deşi aveau cartoful fierbinte în braţe. Cât treaba nu a fost publică, dosarul fratelui puşcăriabil (ca să nu uităm vorba favorită a lui Traian Băsescu atunci când se referă la politicii săi opozanţi) se apucase să adune praful prin sertarele parchetului constănţean, ca mai apoi să se recurgă la un tertip şi să ajungă la Bucureşti, la DNA, unde ştim cine-1 aştepta cu drag. Probabil că la Constanţa, tot ca la Craiova, nu se putea rezolva problema ca în capitală, aşa că trebuia mutat. Şi ca să fie treaba completă, s-a schimbat şi procurorul de caz din motive încă necunoscute, pentru că purtătorii de cuvânt ai parchetelor se ştie că au o problemă majoră cu comunicarea... Principala problemă apare în momentul când, pe filmul făcut de fiul lui Sandu Anghel, mai cunoscut sub numele de Bercea Mondial, "omul de la apa mare" zice că s-a trezit cu mormanul de dolari în braţe şi mai ales că Traian ştia de strofocările lor pentru eliberarea lui Sandu Anghel! Drept este şi că acesta putea să se folosească de numele fratelui de la Cotroceni ca să acorde greutate cuvintelor sale, să dea credibilitate afacerii de jecmănire a căpeteniei romilor din Drăgăneşti fără ca Traian să aibă habar de problemă. După cum la fel de drept este şi că e puţin probabil ca serviciile secrete să nu-1 fi înştiinţat pe locatarul de la Cotroceni că fratele său e băgat până-n gât într-o mocirlă cu interlopi. Şi că însuşi Traian a recunoscut că ştia mai demult de faptul că fratele său e supus unui şantaj şi i-a recomandat să aducă problema în faţa oamenilor legii. Acum, se pune întrebarea: oare Traian nu a avut nici cea mai măruntă curiozitate despre detaliile aşa-zisului şantaj? Cine 1-a şantajat, cum 1-a şantajat, de ce...? De ce nu s-au făcut percheziţiile la Traian Băsescu? Acasă, la birou... Să fi fost oare teama că ar fi putut să găsească nişte mormane de bani care nu puteau fi justificaţi? Sau că procurorii ar putea găsi dovezi că implicările în aşa ceva sunt mult mai mari şi mai multe decât se ştie în acest moment? Percheziţia în acest caz este o procedură obligatorie... Să fie oare lipsa percheziţiei la momentul oportun o portiţă de ştergere a urmelor? Pentru că se vede de la o poştă absenţa tragerii de inimă a anchetatorilor în acest dosar şi că parcă s-ar face special breşe pentru ca probe importante să dispară în timp util... Însă aşteptăm cu interes să vedem reacţiile internaţionale în ce priveşte acest caz. Parcă mai erau vreo 3-4 care îi mai dădeau bună ziua lui Traian Băsescu când mai mergea prin Europa, şi-or fi păstrat opiniile, sau acum până şi ei vor evita să recunoască faptul că l-ar mai cunoaşte? Vom vedea în curând. Până atunci, aşteptăm degeaba demisia de onoare: glanda onoarei a fost de multă vreme extirpată... |
|
|||
|
"Absorbţia fondurilor europene şi Acordul de Parteneriat cu UE" Săptămâna aceasta, colegii noştri din Senat au discutat o moţiune simplă pe tema absorbţiei fondurilor europene şi a Acordului de Parteneriat România-CE 2014-2020. Cred că nu au fost prea bine inspiraţi iniţiatorii moţiunii din moment ce au ales o temă în care s-au făcut de râsul lumii atunci când au susţinut guvernele Băsescu-Boc-Ungureanu. Doar 7% absorbţia fondurilor europene în 5 ani şi toate programele sectoriale suspendate sau blocate pe motive de corupţie şi incompetenţă - cu atât se pot lăuda cei care au guvernat până în 2012. Spre deosebire de aceştia, Guvernul actual, cu domnul ministru Teodorovici la fondurile europene, a reuşit să acceseze de 5 ori mai mulţi bani în doar un an şi jumătate de guvernare. În acelaşi timp, a deblocat toate programele şi în prezent sunt în întregime operaţionale. În aceste condiţii să vii cu o moţiune şi să ceri demisia ministrului responsabil cu fondurile europene este o dovadă de tupeu al celor incapabili să performeze în domeniu. Că România a învăţat lecţia gestionării acestor fonduri şi că sistemul pus la punct de actualul deţinător al portofoliului de ministru o spun nu numai cei care cunosc problema din ţară, ci şi oficialii Uniunii Europene. Iată în acest sens punctul de vedere al uneia din cele mai autorizate persoane să vorbească pe această temă, doamna Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, care acum câteva zile ne spunea că: "În România nu există în acest moment nicio întrerupere, nu avem întreruperi sau suspendări de programe sau plăţi. Acesta este un lucru bun, nimic nu poate opri banii să curgă şi, chiar dacă au fost întreruperi în trecut... în concluzie, nu există întreruperi şi nici suspendări ale programelor în această perioadă, ceea ce arată că sistemul funcţionează bine". Reprezentanţii opoziţiei, susţinătorii lor din mass-media, în lisă de ceva mai bun, au lansat o temă falsă pe care o întâlnim şi în textul moţiunii la care m-am referit, aceea că s-a întârziat semnarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020. Nu este nicio întârziere, de vreme ce niciunul din cele 28 de state nu a semnat până în prezent un astfel de acord. De altfel, în legătură cu acest aspect oficialii UE sunt optimişti, spunând că "Acordul de Parteneriat România-CE ar putea fi adoptat până în septembrie". În acelaşi timp, se vorbeşte în necunoştinţă de cauză sau din rea intenţie despre repetatele respingeri ale draftului de acord. Această opinie este falsă. E drept că între reprezentanţii Guvernului şi cei ai Comisiei a avut loc un intens schimb de idei, de observaţii, pentru ca în final să se ajungă la un document bine fundamentat, aplicabil şi cu efecte benefice pentru dezvoltarea României. Pe baza acestuia, în 2014 şi în următorul exerciţiu bugetar ne aşteptăm ca absorbţia şi folosirea fondurilor europene să ne situeze pe un loc fruntaş în UE. În fine, susţinătorii moţiunii au cerut demisia ministrului pentru fondurile europene. La aceasta menţionez că actualul Guvern cu domnul Teodorovici la fondurile europene a reuşit reforma sistemului de management, a pus la punct o strategie multianuală de utilizare a fondurilor şi a pregătit tot ce este necesar pentru ca întregul mecanism să funcţioneze la cei mai buni parametri de eficienţă şi corectitudine. |
|
|||
|
"Rămânem tot mai puţini şi mai singuri..." Ni se duc tinerii, doamnelor şi domnilor! De ce Dumnezeu li s-au chinuit părinţii prin străini, crescându-şi copiii la telefon? La ce bun sacrificiile atâtor mame din România care-şi ţin cu greu copiii la şcoli de specializare? Multe femei de vârstă medie şi cu pregătire superioară îngrijesc bătrâni în Italia ca să-şi ţină copiii la şcoli. Apoi, aceştia termină studiile, ajungând, de exemplu, jurişti ori experţi bancari. După o perioadă de căutări, ţepe şi depresii, copiii pleacă în Anglia, unde devin zidari, şoferi şi ce o mai da Dumnezeu... Copii crescuţi cu speranţa că vor trăi mai bine decât părinţii! Părinţi care şi-au sacrificat viaţa ca să le fie copiii o treaptă mai domni, câtă muncă-n plus, ce chin şi nesomn au îndurat! Copii care au terminat şcoli, au trecut examene grele, au privit viaţa cu ochi strălucitori, cu încredere. Ce au găsit însă în această lume, în care au venit fără voia lor? Sărăcie şi lipsuri! E suficient să ne gândim la alocaţia pentru copii în valoare de 10 euro în România şi de peste 100 euro în mai toate ţările europene... Copiii români cresc cu grijă că li se termină acuarelele, că nu sunt bani pentru cărţi de citit, că, dacă li se dezlipesc din nou pantofii, trebuie să aştepte o lună... Nici gând să se poată apropia de cursuri de înot, de vioară sau de dans, precum semenii lor din alte ţări vecine. Ei ştiu că nu vor putea merge în excursiile care costă prea mult pentru buzunarul părinţilor, învaţă să reziste şi devin tineri. Gândesc că vor munci şi le va fi mai bine. Dar convingerea lor se spulberă repede. Dau interviuri, lasă CV-uri şi descoperă în scurt timp că nu-i vrea nimeni. Puţinele oferte de muncă cer: experienţă minimum 3 ani, două limbi străine, atestate, doctorate, certificate de orice fel. Proaspeţii absolvenţi îmbătrânesc brusc. Angajatorii, pe de altă parte, ştiu că aceia ce doresc să se angajeze ar fi în stare să accepte orice: şi oferă muncă la negru, cu salariu cât o şpăguţă mai mică, nişte contracte pe termen de 3 luni - astfel, taxele plătite vor fi minime - iar uneori uită să plătească, atât salariile, cât şi dările la stat... Sunt copiii noştri! Se luptă cu o societate care le cere totul, dar care nu le oferă mai nimic. Dimpotrivă, majoritatea tinerilor se simt storşi de vlagă, scârbiţi de o viaţă care ar fi trebuit să le fie frumoasă. În curând, la prima ocazie, vor pleca din ţară unde văd cu ochii. Mulţi au deja rude sau prieteni prin Italia, Germania, Anglia... România are 5 milioane de pensionari necăjiţi, aproape 5 milioane emigranţi şi restul... Din acest rest ni se duc tinerii, domnilor! Vor întemeia familii prin Scoţia, prin Belgia, vor plăti taxe şi impozite acolo, îmbogăţind ţările de adopţie, vor cumpăra case acolo, vor face copii ce vor fi cu adevărat fericiţi şi nu se vor mai întoarce. Pentru că n-au avut un tătic care să-i angajeze, nu neapărat la Luxten, ci măcar ca lopătar la o firmă de construcţii, dar şi pentru că nu vor ierta niciodată că ţara în care s-au născut i-a alungat... |
|
|||
|
"Un gheşeft care trebuie să înceteze" Ne tot văităm că nu sunt bani! Dar, în 2009, Ministerul Educaţiei de atunci, în colaborare cu cel al Comunicaţiilor, în vreme ce se închideau de zor şcoli sub puerilul pretext că nu sunt bani, arunca aproximativ 40 de milioane de lei pe închirierea, cale de vreo 3 ani, perioada 2009-2013, a licenţelor pentru sistemul de operare Windows din laboratoarele de informatică din şcoli. Şi asta nu este nimic: la nivel de ministere şi alte instituţii de stat, multe zeci de miliarde bune ajung în conturile Microsoft, ale producătorilor de antivirus şi ale celor care produc programe de întreţinere pentru PC-uri şi laptop-uri. În tot acest timp, ţara se zbate în sărăcie, însă statul dă bani pe ce nu trebuie! Interesant este faptul că puteau opta pentru cumpărarea acestor sisteme de operare, fapt care ar fi adus ţării o economie însemnată. Ediţia cea mai slabă de Windows costa online undeva peste 400 de lei. Dacă facem un calcul, constatăm că, pentru închirierea licenţei de funcţionare pentru doi ani s-au plătit în jur de 65 de euro, iar pentru cumpărarea Windows-ului ar mai fi trebuit acoperită o mică diferenţă. Statul ar fi obţinut şi o reducere substanţială, luând în calcul numărul uriaş de licenţe achiziţionate. Este mai avantajos în acest caz să cumperi şi să foloseşti pe viaţă licenţa decât să dai o tonă de bani pe închiriatul, din trei în trei ani, a acestui sistem de operare. Puteam folosi diferenţa de bani pentru măriri de salarii, de exemplu. În plus, aproximativ 80 de mii de licenţe au fost plătite fără să fi fost nevoie de ele, întrucât multe dintre calculatoare erau deja prea vechi şi prea slabe pentru a mai rula versiunea Windows 7! În prezent, la nivel mondial, peste 50 de milioane de PC-uri personale rulează o distribuţie Linux, iar în Europa şi nu numai s-a trecut masiv la folosirea acestor sisteme de operare din considerente economice, de siguranţă şi de fiabilitate. Mai multe guverne, ministere, instituţii publice şi private, firme au trecut deja pe Linux (Ubuntu, Open SUSE, Linux Mint, Debian), iar noi facem afaceri extrem de păguboase pentru ţară. Până şi în Rusia, Putin a ordonat ca laboratoarele de informatică să fie dotate cu Linux, însă la noi nu se poate asta... Avem la dispoziţie sisteme de operare gratuite, la acelaşi nivel de funcţionalitate ca Windows-ul, clare, rapide, logice, sigure, stabile, extrem de uşor de folosit, mult mai potrivite pentru configuraţiile vechi ce se găsesc în şcolile din România şi care nu implică niciun fel de cost, dar preferăm Windows-ul scump şi greoi - prietenii ştiu de ce! Problema este că aceşti aproximativ 40 de milioane lei ar putea salva zeci de mii de vieţi... Deşi este extrem de uşor şi intuitiv, ca să nu mai spunem că este folosit în mai toate ţările în care tinerii noştri se gândesc să ajungă după ce termină şcoala, Linux-ul nu este pe lista priorităţilor dintr-un motiv extrem de logic: factorii de decizie nu ar avea nimic de câştigat pentru că Ubuntu, Open SUSE, Linux Mint (cele mai folosite distribuţii Linux) sunt gratuite. Dovada? Cică nu le-a dat prin cap ideea cumpărării licenţelor de Windows în locul închirierii, ceea ce ar fi fost evident şi pentru un copil care cumpără prima dată un calculator... Aşadar, rugăm pe cei care decid cumpărarea de echipamente informatice şi mai ales sistemele de operare care vin împreună cu acestea, să ia în considerare varianta economică aducătoare de beneficii pentru bugetul statului, adică pentru contribuabilul român, nu unor anumite firme... |
|
|||
|
"Preşedintele-alegător" Trăim vremuri politice care par desprinse din science fiction, unul de proastă calitate. Din păcate, avem de-a face cu o realitate care e mai albastră decât personajele din Avatar. Ceea ce trăim astăzi seamănă cu o dramă poliţistă în care, fără comisarul Corrado Cattani, pierdut în birocraţie, lumea interlopă ajunge să facă legea şi să se infiltreze până în familia preşedintelui. Chiar dacă nu mi-am propus să fac astăzi o analiză semiotică a tabloului politic românesc în contextul scandalului dintre Mircea Băsescu şi Sandu Anghel, o să prezint totuşi câteva consideraţii personale, toate legate de personajul cheie al momentului - Traian Băsescu. Prins în vârtejul halucinant, preşedintele pare să-şi fi pierdut toate energia cu care a combătut ani de zile corupţia. Cine s-ar fi aşteptat ca "monstrul" să-l lovească chiar din interior, într-un moment în care părea intangibil? După ce şi-a dărâmat rând pe rând cei mai temuţi adversari, după ce i-a târât prin umilinţa judecăţii şi le-a asigurat oprobriul public doar pentru a-şi hrăni orgoliul, preşedintele ajunge în situaţia de a alege. Acesta este punctul în care Traian Băsescu devine mic! Explicaţia afirmaţiei mele este simplă. Prima declaraţie a preşedintelui după dezvăluirile cazului Bercea Mondial - Mircea Băsescu a fost legată de alegerea pe care o face între justiţie şi fratele lui. Iar Traian Băsescu a spus că între cele două alege justiţia. Adică, între justiţie şi familie, alegi justiţia? Aici Traian Băsescu nu mai seamănă cu preşedintele. Pentru că preşedintele nu-şi permitea să opteze, nici măcar să pună în discuţie o posibilă opţiune. Un preşedinte adevărat, un preşedinte corect nu poate alege niciodată! Cu atât mai mult cu cât vreme de zece ani te-ai lovit cu cărămida în piept că eşti corect şi curat şi că eşti de partea justiţiei până în pânzele albe. Traian Băsescu susţine că nu a primit bani. Nici nu era nevoie. Preşedintele ştie cel mai bine că puterea este mai presus decât banii, doar s-a jucat în ultimii 20 de ani cu ea după cum i-a fost placul, de la ministru la lider de partid, de la primar la şef de stat. Traian Băsescu vrea să pară fratele cel bun, spune că i-a dat sfaturi lui Mircea Băsescu cum să scape de şantaj. Pe bune? Această sinceră confesiune frizează ridicolul şi dă măsura valorii pe care o are noţiunea de anticorupţie pentru preşedinte. Până la urmă, când eşti în faţa unei ilegalităţi, a unei fapte de natură penală, doar atât poţi să faci, să dai sfaturi? Este uluitor cât de transformat este preşedintele-jucător. După tot scandalul, eşti mai tentat să-1 recunoşti ca preşedintele-alegător. Acum, mai mult ca niciodată, dacă Traian Băsescu alege să plece, ar face fericiţi mai mult de 7, 4 milioane de români! |
|
|||
|
"Guvernul Ponta repară nedreptăţile comise de fostul regim portocaliu" Guvernul României a aprobat săptămâna trecută ordonanţa de urgenţă prin care militarii, poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vor putea fi plătiţi pentru munca prestată în zilele de weekend şi de sărbători. Astfel, pentru acele zile oamenii legii vor primi 75% din salariul de bază. Faptul că în sectorul militar şi învăţământ lucrează câteva sute de mii de persoane nu a împiedicat fostul regim portocaliu ca în luna decembrie 2011, nivelul remuneraţiilor să fie drastic tăiat pe fondul crizei economice, instituţii vitale ale statului, ca armata sau poliţia, având fondurile tăiate atât de mult încât poliţiştii care erau detaşaţi în alt oraş erau nevoiţi să-şi plătească chiria din propriul salariu - scăzut şi el cu 25% sau rămâneau cu maşinile în garaj în loc să iasă în patrulare, neavând bani de benzină. Până în prezent, legislaţia permitea recuperarea muncii prestate în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale doar prin timp liber, dar, dat fiind numărul redus al efectivelor acestor instituţii raportat la numărul misiunilor, acordarea de timp liber după munca prestată în aceste condiţii putea afecta funcţionarea normală a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De asemenea, o altă preocupare a Guvernului Ponta a fost şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, şi aici mă refer la cei aproximativ 5 milioane de pensionari, o categorie de populaţie deseori uitată de fostul guvern. Astfel, conform datelor furnizate de INS, în primul trimestru al anului 2014 pensia medie lunară a crescut cu 6,2% faţă de perioada similară a anului trecut, atingând cuantumul de 844 lei, şi cu 4,1 % raportat la trimestrul IV din 2013. Dacă pentru început s-a crescut valoarea punctului de pensie de la 732,8 lei la 762,1 lei şi respectiv la 790,7 lei în anul 2014, s-a acordat şi indicele de corecţie persoanelor înscrise la pensie după data de 01 ianuarie 2011, beneficiu neacordat în timpul guvernării Boc. De remarcat este faptul că, pentru pensionarii cu cele mai mici venituri s-au implementat o serie de măsuri de sprijin menite să le înlesnească traiul de zi cu zi şi cheltuielile, astfel: s-a redus TVA la pâine de la 24% la 9%; s-au introdus ajutoare pentru plata facturii la energie; s-a redus cu 5% factura la energie în 2013, prin amânarea acordării unei cote de certificate verzi pentru producătorii de energie regenerabilă; s-au recalculat pensiile militarilor şi s-a majorat cuantumul ajutoarelor pentru încălzire. De asemenea, o altă categorie socio-profesională pentru care se vor lua măsuri de reparare a nedreptăţilor este şi personalul din învăţământ. De la 1 septembrie 2014, se vor majora cu 20% salariile cadrelor din sistemul educaţional, astfel: de un spor salarial de 20% vor beneficia profesorii şi învăţătorii din şcoli, gimnazii, licee şi colegii, educatorii din grădiniţe, cadrele didactice din şcolile de muzică şi artă şi profesorii antrenori din şcolile sportive. Totodată, se propune majorarea cu 32% a salariilor educatorilor şi pentru alte cadre didactice din grădiniţe şi creşe, astfel încât acestea să ajungă la nivelul retribuţiilor profesorilor şi învăţătorilor. Pentru a lichida decalajul salarial între profesori şi personalul medical din instituţiile de învăţământ, se propune stabilirea unui spor salarial pentru cei din urmă în mărime de 30 de procente. Ţin să subliniez şi eu, ca şi ceilalţi colegi, că aceste măsuri reparatorii venite în sprijinul unor categorii socio-profesionale greu încercate de-a lungul timpului nu sunt pomeni electorale, aşa cum s-a ţinut să se sublinieze în ultima vreme, ci din contră, promisiuni pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare încă de la început şi vom face acest lucru şi în continuare pentru a repara injustiţiile, echilibrând raporturile dintre bogaţi şi săraci, aducând dreptate şi echitate socială pentru toţi cetăţenii acestei ţări. |
|
|||
|
"Pericolul consumului de droguri în rândul tinerilor din România" Criminalitatea creată de droguri, prin consecinţele sale de ordin social, economic, medical, cultural şi politic aduce prejudicii considerabile nu numai intereselor de stat, ci şi societăţii, persoanelor particulare, atentează la viaţa şi sănătatea cetăţenilor, influenţează conştiinţa şi comportamentul oamenilor. România a trebuit să recupereze handicapul pe care îl acumulase după 1989 în ceea ce priveşte reacţia faţă de fenomenul drogurilor. Indicatorii statistici cu privire la consumul şi traficul de droguri în România sunt, în ultimii ani, într-o continuă creştere. E un aspect confirmat atât de bilanţurile Agenţiei Naţionale Antidrog, cât şi de rapoartele de activitate ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care a capturat anul trecut o cantitate de stupefiante de trei ori mai mare decât în anii anteriori. România este unul dintre statele Uniunii Europene cu cele mai mari creşteri ale consumului de substanţe interzise. În doar trei ani, procentele au crescut de la 1,7%, la 4,3%. În urmă cu 2 ani erau înregistraţi în evidenţe peste 600.000 de consumatori, numărul real fiind însă cu mult mai mare. Situaţia se agravează în rândul tinerilor, peste 11% dintre elevi, respectiv 150.000 de copii, consumând măcar o dată substanţe interzise. Creşteri semnificative s-au înregistrat în rândul consumului de etnobotanice şi marijuana. De asemenea, a crescut şi consumul de cocaină şi heroină. Din cauza drogurilor injectabile, România a fost declarată, în 2013, drept focar HIV/SIDA. În plus, debutul consumului de droguri a scăzut de la 16 la 14 ani. Potrivit datelor Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului CIADO, 11% dintre elevi şi 25% dintre studenţi au consumat cel puţin o dată droguri. Sentimentul celor afectaţi de flagelul drogurilor, al familiilor acestora, este că se stinge lumina peste lupta antidrog, aceşti oameni fiind lăsaţi conştient la mâna unor traficanţi de droguri. Toate aceste lucruri arată amploarea fenomenului care se desfăşoară în România la ora actuală şi din această cauză consider că este important să se acţioneze cât mai rapid şi mai eficient posibil în găsirea şi implementarea unor acţiuni concrete, mai ales pentru tineri, aceştia fiind cei mai vulnerabili şi predispuşi să experimenteze lucruri noi fără a cunoaşte consecinţele acţiunilor lor. |
|
|||
|
"Stoparea abandonului şcolar şi a exploatării prin muncă a copiilor - prioritate a Guvernului României" Una dintre priorităţile actualului Guvern este şi scăderea ratei abandonului şcolar în ţara noastră, dar şi stoparea exploatării prin muncă a tinerei generaţii. Conform statisticilor, anual 6 milioane de tineri din Europa abandonează şcoala, ceea ce reprezintă aproximativ 14% din numărul total de elevi. Datele din România relevă că abandonul şcolar din ţara noastră a crescut în anii de criză de la 15% ajungând până la o medie de 17,4%. Astfel, de la an la an, abandonul şcolar creşte simţitor, iar principalul motiv este sărăcia, dar şi educaţia părinţilor, mediul unde trăieşte copilul, etnia şi starea de sănătate. Copiii cu dizabilităţi se numără şi ei printre cei care renunţă la şcoală. Fenomenul se înregistrează cu preponderenţă în familiile de romi şi în mediul rural, acolo unde copiii sunt folosiţi ca surse de venit sau sunt deja cu un statut bine definit şi conturat în gospodărie. Din nefericire, un copil exploatat prin muncă va suferi toată viaţa, consecinţele acestui fapt fiind abandonul şcolar, îmbătrânirea prematură şi îmbolnăvirea. În anul 2012, peste 170.000 de copii de vârsta învăţământului obligatoriu nu mergeau la şcoală, mulţi dintre aceştia având şi perspectiva de a nu se mai întoarce niciodată la şcoală. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială. Datorită situaţiei materiale precare, aceşti copii, care provin din familii sărace, nu au şansa de a avea o educaţie şcolară completă. La fel de adevărat este şi faptul că, pe lângă acestea, şi dezinteresul părinţilor şi nivelul educaţional al acestora reprezintă un motiv de abandon. În ultimii ani, motivele abandonului şcolar s-au înmulţit, problemele emoţionale ale acestor copii devenind o serioasă problemă, aceştia simţindu-se abandonaţi, neglijaţi, atunci când sunt lăsaţi în grija bunicilor sau a altor rude, părinţii sau tutorii fiind plecaţi în străinătate, astfel ajungându-se la eşecuri şcolare repetate şi în cele din urmă la abandon şcolar. Din nefericire, consecinţele părăsirii şcolii sunt resimţite pe tot parcursul vieţii de persoana ce a luat decizia de a renunţa la şcoală, pe viitor având şanse mult mai slabe de a participa la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii. De asemenea, pentru cel care a abandonat şcoala creşte riscul de şomaj, sărăcie şi excluziune socială, iar o altă cauză des întâlnită este şi mirajul Occidentului şi a câştigurilor substanţiale, altele decât cele pe care ar putea să le aibă în ţară. Acest fapt poate fi prevenit de către cei implicaţi în procesul de educaţie, de factori de decizie, părinţi, profesori şi elevi. Uniunea Europeană a stabilit ca până în 2020 să reducă rata abandonului şcolar sub 10%, ceea ce este un obiectiv îndrăzneţ. România trebuie să se apropie de această ţintă, dar nu pentru că suntem membri ai Uniunii Europene, ci pentru că ţara noastră are nevoie de oameni educaţi pentru a se dezvolta, pentru că fără educaţie nu poate exista o societate a cunoaşterii. Trebuie să facem din reducerea abandonului şcolar o prioritate a României. |
|
|||
|
"Antonescu şi Băsescu. Servicii funerare complete în politică." Ultimele întâmplări din viaţa politică românească m-au condus la concluzia că foştii noştri aliaţi de guvernare din cadrul USL au rămas fără partid, fără ideologie şi fără slogan. Preşedintele demisionar PNL Crin Antonescu ne-a demonstrat că a predat partidul cu totul Palatului Cotroceni, că ideologia a fost schimbată prin trădarea grupului ALDE şi orientarea către PPE (adică către scuturile politice ale lui Traian Băsescu ) şi că, nu în ultimul rând, PNL-ul a rămas fără slogan politic, pentru că "Prin noi înşine", sloganul sub care s-au reunit liberalii încă din 24 mai 1875, a fost înlocuit cu sloganul "Doar prin Băsescu". Îmi este foarte greu să înţeleg cum un partid care a dat peste 30 de cabinete României poate să sfârşească politic în mai puţin de 6 luni! Dacă facem un bilanţ al ultimelor 6 luni, înţelegem exact ce s-a întâmplat în viaţa politică românească şi de ce PNL-ul a trecut în nefiinţă ca partid politic.
Nu putem să fim naivi şi să credem că cele 6 momente ruşinoase din viaţa recentă politică a PNL, momente pe care tocmai le-am enumerat, au fost creaţia exclusivă a domnului Antonescu. Poate am fi crezut şi acest lucru dacă nu am fi analizat cu atenţie ultima ieşire publică a fostului preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Domnia Sa, după ce a făcut un bilanţ fals al activităţii sale politice, cel real fiind încadrat de cele 6 momente ruşinoase pe care tocmai le-am precizat, a anunţat "intenţia" de a nu mai candida! De ce a simţit domnul Crin Antonescu nevoia de a anunţa doar intenţia de a nu mai candida şi nu direct faptul că nu mai candidează? Cu toţii ştim că a avea intenţia de a nu mai candida nu este totuna cu renunţarea la candidatură! Ce l-a făcut oare pe fostul preşedinte al PNL să utilizeze aceste nuanţe? De ce tocmai acum domnul Crin Antonescu trece de la un discurs lipsit de sens şi logică politică la unul diversionist, simţind nevoia să precizeze că are doar o intenţie? Ce se ascunde oare în spatele acestui paravan politic? Toate aceste întrebări nu pot avea decât un singur răspuns: Palatul Cotroceni şi Traian Băsescu! După ce a reuşit scoaterea definitivă în afara eşichierului politic a PNŢ-CD, Traian Băsescu mai avea de făcut doar un singur pas până când să ocupe în totalitate toată dreapta românească, anume trecerea în nefiinţă, din punct de vedere politic, a Partidului Naţional Liberal. Acest plan diabolic a avut unele rezultate minime, nereuşind să se obţină nimic mai mult decât câteva secesiuni firave care au avut ca rezultat întoarcerea secesionarilor tot la partidul-mamă. Astfel, nu a rezistat nici PNL - Aripa Tânără, nici PNL93, nici PNL - Convenţia Democratică, nici NPL (Noul Partid Liberal), nici PNL - Câmpeanu, ci doar partidul istoric PNL. Având în vedere toate acestea, Traian Băsescu nu se putea bucura de privilegiul de a fi unicul lider al dreptei româneşti şi atunci a decis să desfiinţeze PNL din interior, pentru ca această structură politică să nu mai aibă vreodată şansa de a mai participa la viaţa politică românească. Şi uite aşa, încă preşedintele României a căutat calul troian din PNL, încercând ba cu Valeriu Stoica, ba cu Călin Popescu-Tăriceanu, dar reuşind cu cel mai slab lider politic liberal, Crin Antonescu. Este evident faptul că domnul Crin Antonescu a apelat la o scamatorie politică ieftină anunţându-şi doar intenţia de a nu mai candida, repliindu-se în spatele domnului Klaus Iohannis, sperând ca acesta să preia principala undă de seism care se îndrepta de la alegătorul dezamăgit către politicianul trădător, gândind că în felul acesta va reuşi să-l "înfunde" politic şi pe primarul Sibiului. Este de asemenea evident că domnul Crin Antonescu va reevalua în toamnă situaţia şi că va candida la funcţia de preşedinte al României, însă nu ca propunere a USL, aşa cum era aşteptat, nu ca propunere a PNL, aşa cum era firesc, nici ca propunere a "Dreptei reunite", aşa cum se părea la un anumit moment, ci ca propunere a "Palatului Cotroceni"! Acesta este planul de umilire a adversarului politic lansat de Traian Băsescu, ca unul din liderii USL care s-a opus lui la un anumit moment, să contribuie decisiv la dispariţia politică a partidului al cărui preşedinte a fost şi să fie propus oficial candidat al Palatului Cotroceni la Preşedinţia României! Am înţeles, domnule Crin Antonescu, din ultimul discurs politic al dumneavoastră că "nu aţi avut timp"! Noi cunoşteam deja acest lucru şi ştiam ca nu aţi avut timp pentru poporul român, că nu aţi avut timp pentru alegătorul care şi-a pus speranţele în USL şi că nu aţi avut timp pentru România! Dar pentru ce aţi avut timp, domnule Antonescu, că trebuie să fi făcut şi dumneavoastră ceva şi suntem şi noi curioşi să ştim pentru ce a avut timp liderul PNL atunci când chiulea de la serviciu? Dragi colegi parlamentari, lansez un apel la colegii noştri liberali pe care ii rog să se dezică de ultimele acţiuni ale fostului lor preşedinte. Este un lucru cert, domnul Crin Antonescu nu mai este "la butoane" în PNL, în locul său având acest privilegiu domnul Traian Băsescu. Dacă spiritul PNL a rezistat şi perioadei postbelice, deşi principalii lideri au fost încarceraţi, nu puteţi fi dumneavoastră părtaşi desfiinţării unui partid istoric cu o identitate politică de mai bine de 100 de ani. Aşa cum cetăţenii aflaţi sub opresiune şi dictatură politică au la îndemână arma nesupunerii civice, aşa şi dumneavoastră, domnilor colegi liberali, aveţi la îndemână arma nesupunerii politice faţă de planurile de desfiinţare a mişcării liberale din România, pentru că într-un sistem politic dominat de pluripartidism, Partidul Naţional Liberal îşi are locul său încă din 1875 ! |
|
|||
|
"Monica Macovei, unul din supravieţuitorii Dictaturii nulităţilor" Cel mai ruşinos produs al politicii româneşti recidivează, ceea ce mă face să cred că evoluţia sa politică şi nu numai este ireversibilă. Evident, este vorba de ultimul discipol al Anei Pauker, ultimul magistrat reprezentant al sistemului represiv de poliţie politică de dinainte de 1989, Monica Macovei sau unul din supravieţuitorii Dictaturii nulităţilor! "Arhanghelul justiţiei", aşa cum impropriu se autoetichetează dovedind o afecţiune malefic-narcisistă, doamna Macovei nu a suportat faptul că familia preşedintelui Băsescu se află în plin război, nu cu corupţia, ci de aceeaşi parte a baricadei cu corupţia şi a căutat să ne explice, de fapt, să ne zgârie urechile, că scandalul Mircea Băsescu-Bercea Mondial este un nou puci direcţionat împotriva lui Traian Băsescu. Nu ştim câtă credibilitate ar putea să aibă unul din puţinii miniştri împotriva căruia a fost adoptată, la 13 februarie 2007, o moţiune simplă intitulată sugestiv "Minciuna - adevărul justiţiei Macovei", sau nu ştim câtă credibilitate ar putea să aibă politicianul care a fost caracterizat în presa din România ca reprezentând imaginea unui procuror represiv, care "s-a experimentat pe tarlalele CAP-urilor", când "priponea ţăranii prinşi cu ştiuleţi în traistă", însă, dacă tot a insistat să îşi prezinte punctul de vedere cu privire la scandalul politic care a iritat toate democraţiile europene, am considerat că trebuie să analizăm şi noi acest discurs mincinos. Curiozitatea m-a îndreptat către blogul oficial al doamnei Monica Macovei Pauker unde am găsit, ce credeţi? Culmea justiţiei... "Am meritul de a fi creat în 2005 DNA, instituţia anticorupţie.... Justiţia funcţionează", susţine doamna discipol al Anei Pauker. Păi dacă justiţia funcţionează, de ce vă deranjează că îşi face simţită prezenţa şi în familia preşedintelui României? Oare credeţi şi susţineţi faptul că familia preşedintelui României ar trebui să fie intangibilă, chiar dacă a săvârşit fapte de corupţie la cel mai înalt nivel? De ce vă arătaţi atât de supărată? Din solidaritate morală faţă de preşedintele României sau poate din frica faţă de propriile fapte? Analizând în continuare blogul doamnei Macovei îl vedem citat pe John Locke: "Unde nu este lege nu este libertate", urmat evident de comentariul de specialitate al doamnei Macovei: "Justiţia este independentă când procurorii şi judecătorii îşi fac datoria indiferent de persoana anchetată. Justiţia este egală pentru toţi... Nimeni nu este şi nu trebuie să fie mai presus de lege, nici politicienii, nici familiile lor. Şi în cazul Mircea Băsescu, justiţia trebuie să-şi urmeze cursul." Doamnă Macovei, una scrieţi pe blog şi alta susţineţi public? Nu putem constata decât faptul că justiţia şi-a urmat cursul, iar oamenii corupţi, pentru care justiţia a probat cu probe pertinente, concludente şi utile cauzei sunt acolo unde reclamă Codul de procedură penală al României, or, pentru un jurist atât de "distins" ca dumneavoastră acest lucru nu ar fi trebuit decât să vă bucure. Dacă tot vă arogaţi meritul de a fi înfiinţat DNA, o instituţie care îi cercetează pe corupţi, ne-am fi aşteptat să ieşiţi public şi să cereţi continuarea anchetei şi în ceea ce priveşte alte persoane, ştiţi dumneavoastră care, pentru că, în domeniul penal, ambele coduri au fost schimbate, iar cercetarea in rem se poate efectua indiferent de calitatea specială a unei persoane care are titulatura de suspect. Ne-am fi aşteptat, dacă tot susţineţi ce aţi postat pe blog, să protestaţi vehement legat de faptul că în România justiţia nu este egală pentru toţi, că deşi nimeni nu este şi nu ar trebui să fie deasupra legii, totuşi sunt persoane care se folosesc de interpretări forţate şi de poziţia lor pentru a scăpa de cercetarea penală... Aşa am fi aşteptat de la dumneavoastră, un veritabil "arhanghel al dreptăţii" să protestaţi public că deşi Constituţia României nu consacra teza imunităţii totale indiferent de fapta săvârşită, totuşi actualul preşedinte se foloseşte de titulatura actuală, în mod neconstituţional, pentru a scăpa de rigorile justiţiei, mai pe înţelesul tuturor, pentru a scăpa de condamnarea penală. Dacă tot aţi considerat, doamnă Macovei, că faptele de corupţie ale fratelui preşedintelui sunt un puci împotriva lui Traian Băsescu, cum analizaţi faptele unui europarlamentar român, care cu o duşmănie cronicizată împotriva propriei ţări a cerut la Bruxelles ca România să nu mai primească fonduri de la Uniunea Europeană. Oare acesta nu este un puci în "forma epuizată" împotriva propriei ţări? Veţi cere ca justiţia să îşi facă treaba şi împotriva acestei tentative de subminare a propriei ţări? Nu credeţi dumneavoastră că această faptă a europarlamentarului român ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de trădare? Doamnă Monica Macovei, pentru că dumneavoastră sunteţi europarlamentarul despre care am amintit, cred că ne sunteţi datoare, poporului român, cu un răspuns, pentru că în ceea ce vă priveşte, aşteptăm ca justiţia să îşi facă datoria cu celeritate de data aceasta! |
|
|||
![]() |





