Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2015
Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2015
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,08. Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Bună ziua, stimaţi colegi, Declar deschisă şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 383 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat 202. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: programul de lucru pentru perioada 14-19 septembrie 2015, lista rapoartelor depuse în perioada 9-15 septembrie în comisiile permanente sesizate în fond, lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
|