Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2016

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor;

 

Şedinţa a început la ora 16,15.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Laurenţiu Chirvăsuţă şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Rodica Nassar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi.

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 379 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 198 de deputaţi.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 14, şi miercuri, 16 martie; programul de lucru pentru perioada 14-19 martie 2016; lista rapoartelor depuse în perioada 8-14 martie 2016 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

În conformitate cu art. 206 din Regulament şi potrivit ordinii de zi şi programului de lucru, în şedinţa de astăzi, între orele 16-17, în cadrul Orei prim-ministrului, avem organizate dezbateri politice, la solicitarea Grupului parlamentar al ALDE, cu tema: "Criteriile în desemnarea noilor prefecţi".

Având în vedere prevederile regulamentare şi propunerile Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, vă prezint procedura de desfăşurare a dezbaterilor şi timpul maxim de desfăşurare alocat, după cum urmează: prezentarea temei de reprezentantul Grupului parlamentar al ALDE, timp alocat 5 minute; prezentarea, de domnul prim-ministru, a punctului de vedere al Guvernului, timp alocat 5 minute; dezbateri din partea grupurilor politice parlamentare şi a reprezentantului deputaţilor neafiliaţi - 5 minute pentru fiecare grup parlamentar şi două minute pentru reprezentantul deputaţilor neafiliaţi; iar în finalul dezbaterii dăm cuvântul domnului prim-ministru, pentru a răspunde intervenţiilor, 5 minute.

Dacă sunt observaţii sau obiecţii? Nu.

Supun, în aceste condiţii, votului...

Cine este pentru? Rog secretarii...

Cine este pentru, vă rog, secretarii? Vă rog să anunţaţi. 196 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? Nu.

Abţineri? Nu.

Înainte de a începe dezbaterile, avem informare...