Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice şi, pentru început, daţi-mi voie să o invit pe colega noastră, doamna deputat Camelia Khraibani.

Aveţi 3 minute, doamnă deputat. Vă rog.

Doamna Camelia Khraibani:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Marşul minerilor nu a fost doar un fapt divers".

Nu mai este un secret pentru nimeni că situaţia economică a Complexului Energetic Oltenia este gravă. Cu toate acestea, consider oportun ca analiza performanţelor economice să fie făcută în contextul mai larg al poziţiei pe care această unitate o ocupă în cadrul sistemului energetic naţional.

Complexul Energetic Oltenia este al doilea producător de electricitate din România, după Hidroelectrica. Societatea deţine termocentralele Turceni, Rovinari, Craiova, Işalniţa şi Brăila şi extrage lignit din Bazinul Olteniei. Este o unitate industrială de primă mărimă şi în cadrul ei lucrează aproximativ 15.300 de angajaţi.

Recent, administratorul judiciar al insolvenţei Hidroelectrica a avertizat că toţi indicatorii Complexului Energetic Oltenia anticipează de asemenea insolvenţa, compania având pierderi şi datorii mari. Poate nu întâmplător această declaraţie de intenţie coincide şi cu indicaţia Misiunii FMI în România, potrivit căreia ţara noastră trebuie să treacă rapid la restructurarea masivă a companiilor de stat aflate într-o situaţie financiară dificilă, iar urmarea directă a acestor luări de poziţii s-a văzut imediat. În prezent, compania este în mijlocul unui proces amplu de restructurare, prin care peste 2.000 de salariaţi vor fi disponibilizaţi de la 1 iulie.

Concomitent, începând din luna aprilie a acestui an, există o întrerupere de activitate pe o perioadă de 21 de zile pentru sute de salariaţi de la termocentralele Rovinari, Turceni, Işalniţa, Craiova şi Brăila.

Calculele făcute punctual pe hârtie nu au avut însă mereu aceeaşi mare slăbiciune. În spatele aritmeticii perfecte, destinele omeneşti sunt reduse într-o abstractizare matematică absurdă. Un minus poate însemna de fapt pentru o familie de mineri diferenţa dintre siguranţă şi deznădejde, iar, dincolo de toate acestea, oamenii care muncesc la Complexul Energetic Oltenia sunt ei înşişi descurajaţi, dezamăgiţi şi foarte îngrijoraţi de perspectiva care se prefigurează acum. Sunt descurajaţi şi din cauza lipsei de echitate cu care unitatea s-a confruntat mereu pe piaţa de energie. Sunt dezamăgiţi pentru că mutarea sediului companiei la Bucureşti nu pare deloc a fi o parte fiabilă a unei soluţii raţionale veritabile. Şi sunt îngrijoraţi, pentru că orice restructurare înseamnă, practic, desfiinţarea a mii de locuri de muncă, fără speranţa unei alternative realiste şi sigure. La toate acestea se adaugă senzaţia că toate discuţiile pe care le-au avut până acum au fost sterile şi sentimentul că, în fapt, pe ei nu-i ascultă nimeni.

Deşi a fost privit doar ca un fapt divers, marşul desfăşurat săptămâna trecută este tocmai expresia acestei disperări la care au ajuns angajaţii Complexului Energetic Oltenia. Prin acţiunea lor, minerii şi energeticienii au dorit să mai atragă încă o dată atenţia Guvernului, nu numai asupra situaţiei dificile în care se află Compania Energetică. Ei au vrut, de fapt, să reamintească factorilor politici responsabili că menţinerea acestei capacităţi de producţie a energiei electrice ar trebui să fie parte integrantă a strategiei energetice naţionale, iar lipsa unei viziuni politice coerente în acest domeniu poate costa foarte scump România pe termen mediu şi lung. Şi sunt convinsă că ne putem permite să plătim un astfel de preţ.

Vă mulţumesc.

Camelia Khraibani, deputat neafiliat.

Domnul Florin Iordache:

De Gorj. Vă mulţumesc.

Îl invit în continuare pe domnul deputat Cristian-Constantin Roman şi se pregăteşte domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Domnul Cristian-Constantin Roman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi se numeşte "O coincidenţă deloc întâmplătoare".

Vă prezint astăzi un exemplu care poate fi o lecţie despre cum nu trebuie făcută campania electorală în România, despre renunţarea la practici electorale nocive care, după mai bine de 20 de ani, au dus partidele la o cotă critică de încredere din partea populaţiei.

Fix înaintea startului de campanie pentru alegerile locale, PSD organizează la Botoşani o întâlnire cu oameni de afaceri, la care participă şi fostul ministru al finanţelor publice, Eugen Teodorovici.

Dacă ar fi fost pur şi simplu o acţiune transparentă, de strângere de fonduri pentru campania electorală, aşa cum se întâmplă în Statele Unite ale Americii, nu cum a făcut Adrian Năstase, în 2004, cu patronii firmelor de construcţii, acţiune care s-a lăsat cu condamnări, nu ar fi fost poate nimic de obiectat. Însă, nu, acum scopul acţiunii este doar intuit de oamenii de afaceri, deci, e oarecum ascuns. Este acela de a le stimula generozitatea în favoarea partidului-stat. Oamenii de afaceri sunt puşi acum într-o mare dilemă. Dacă participă, e posibil ca ulterior să li se ceară bani. Dacă dau bani, s-ar putea să ajungă să dea cu subsemnatul. Dacă nu participă şi nu dau bani, s-ar putea ca mai târziu, în funcţie de cum se învârte roata politică, să fie excluşi de la orice licitaţie publică sau, mai rău, să li se trimită toate controalele posibile pe cap.

Toate exemplele date de parchete, în ultimul timp, şi schimbarea Legii electorale se pare că nu au fost suficiente pentru a determina PSD să înţeleagă în sfârşit că lucrurile se schimbă în România, că trebuie să renunţe la vechiul obicei, acela de a obţine voturi oferind pomeni electorale, fie ele din bani publici sau din bani obţinuţi condiţionat de la oameni de afaceri. "Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba." Brusc, pe cei din PSD îi apucă grija de oamenii de afaceri, al căror mentor, Ion Iliescu, emitea teza "proprietatea este un moft".

Este clar, nu de votul oamenilor de afaceri are nevoie PSD, ci de banii lor. Cu banii respectivi se câştigă voturile celor săraci, mult mai mult.

Poate că politicienii, dacă nu vor să renunţe la aceste proaste obiceiuri de bunăvoie, o vor face, totuşi, de nevoie.

Vă mulţumesc. Deputat PNL de Botoşani, Cristian Roman.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Grigore Crăciunescu şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Benga, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul Cioloş îngroapă spitalele regionale de urgenţă."

Toată clasa politică, toţi politicienii, indiferent de partidul din care fac parte, declară că sănătatea este o prioritate naţională.

Acest fapt este mult mai evident în campaniile electorale, când, pe lângă capitolul sănătate, se adaugă şi capitolul educaţie. Promisiunile că procentul alocat celor două capitole va fi în jur de 6% sunt afirmaţii care sunt uitate imediat după alegeri, indiferent de partidul care ajunge la guvernare.

Anul trecut s-a votat în Parlament Legea privind noua Strategie Naţională de Apărare a ţării, în perioada 2015-2019.

În Capitolul IV sunt cuprinse Direcţiile de acţiune şi principalele modalităţi pentru asigurarea securităţii naţionale, unde sunt cuprinse dimensiunea educaţională, de sănătate, socială şi demografică a ţării, pe perioada respectivă.

În domeniul sănătăţii se precizează: "...necesitatea creşterii capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate publică, în cazul apariţiei unei pandemii sau situaţii de urgenţă".

În acest context, construcţia celor trei spitale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova constituia un factor major de creştere a calităţii asistenţei medicale în cele trei provincii istorice ale ţării. Ar fi fost un element care arăta cetăţenilor că sănătatea este într-adevăr o prioritate pentru toate guvernele, indiferent dacă acestea sunt politice sau sunt guverne formate din tehnocraţi.

Constatăm, acum, după câteva luni bune de guvernare, că Guvernul Cioloş nu este preocupat de necesitatea creşterii capacităţii de reacţie a sistemului de sănătate publică.

Argumentul pentru această afirmaţie este următorul. Guvernul Cioloş, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, a comunicat că suma alocată de Uniunea Europeană pentru construcţia celor trei spitale regionale de urgenţă este acum de 150 de milioane de euro, deşi comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, a anunţat că suma alocată iniţial de Uniunea Europeană era de 300 de milioane de euro, câte o sută de milioane de euro pentru fiecare spital. În acel moment, Ministerul Sănătăţii nu avea stabilite locaţiile pentru aceste spitale.

Cu această sumă de 50 de milioane de euro pentru fiecare spital, primite de la Uniunea Europeană, nu se poate construi un spital regional de urgenţă, chiar dacă Guvernul ar finanţa cu încă 50 de milioane această investiţie.

Guvernul, la ora actuală, nu are aceşti 50 de milioane pentru cofinanţare. Ne întrebăm: cum a reuşit Guvernul Cioloş o asemenea performanţă?

Am aflat, de asemenea, că Banca Mondială, care era de acord să finanţeze studiile de fezabilitate, şi-a retras oferta. Întrebarea este: de ce? Cum a gestionat Guvernul Cioloş relaţia cu Banca Mondială? Care au fost cauzele pentru care finanţarea de la Uniunea Europeană s-a redus la 150 de milioane de euro? Cred că preşedintele ţării ar trebui să întrebe Guvernul Cioloş, care a fost susţinut de Domnia Sa, cum a reuşit această performanţă.

Mai este o problemă deosebit de serioasă. Dacă nu accesăm aceşti bani, atâţi câţi sunt, 150 de milioane de euro, până la sfârşitul anului, vom pierde şi această finanţare, pe lângă alte finanţări pierdute.

Vă mulţumesc. Deputat de Iaşi, Grigore Crăciunescu.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit în continuare pe domnul Ioan Benga. Se pregăteşte domnul deputat Virgil Guran, deputat de Prahova.

Domnul Ioan Benga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică poartă numele "PSD - grijă maximă faţă de femeile şi copiii României".

Stimaţi colegi,

Criza economică şi măsurile de austeritate luate de guvernarea Boc - tăierea cu 15% a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, creşterea TVA la 24% - au dus la scăderea fenomenului demografic din România.

Pentru România, Guvernul Ponta a însemnat adoptarea unor măsuri pentru sprijinirea familiei.

Am dublat alocaţiile pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei; am majorat cu 30% alocaţia de sprijin familial; am amnistiat fiscal 20.000 de mame; am acordat, prin Codul fiscal, facilităţi operatorilor economici care fac grădiniţe pentru angajaţi, în limita a 5% din cheltuielile cu fondul de salarii; am revenit la cuantumul de 85% din salariu în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi multe altele.

Am adoptat la sfârşitul lunii martie, în unanimitate, proiectul de lege care prevede modificări substanţiale la legislaţia privind acordarea concediului si indemnizaţiei de creştere a copilului.

Prin modificările aduse de comisii, indemnizaţia minimă va creşte de la 600 de lei, cât este în prezent, la peste 1.000 de lei, dacă legea va intra în vigoare.

Totodată, am stabilit că indemnizaţia minimă va reprezenta minim 85% din salariul minim brut garantat în plată. Potrivit Ministerului Muncii, salariul minim va creşte, probabil, nu ştim când, la peste 1.250 de lei, astfel că indemnizaţia va creşte proporţional.

O altă modificare prevede că femeile vor beneficia de acelaşi nivel al indemnizaţiei, indiferent dacă optează pentru 12 sau 24 de luni de concediu maternal. Totodată, femeile care optează pentru revenirea în activitate după primele 12 luni vor primi un bonus de 50% din cuantumul indemnizaţiei minim garantate. Conform calculelor făcute pe cifrele actuale, acest bonus s-ar ridica la peste 500 de lei.

Pentru femeile care vor naşte gemeni, tripleţi sau multipleţi nivelul indemnizaţiei lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut.

Zilele trecute, premierul Dacian Cioloş ne informa că nu este de acord cu aceste modificări, - surprinzător -, afirmând că nu vor fi alocaţi bani pentru majorarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor în cazul în care Parlamentul nu furnizează precizări cu privire la sursa acestei suplimentări, deşi se cunoaşte foarte bine faptul că excedentul bugetar pe primul trimestru permite această finanţare.

Guvernul Boc ne-a demonstrat că abordarea contabilă nu duce la prosperitate, şi eu sper ca acest Guvern să nu mai repete greşelile din trecut.

În final, aş dori să salut promulgarea acestei legi de preşedintele României şi să solicit Guvernului României şi prim-ministrului să pună cât mai repede în aplicare această lege. Să nu uităm că este o lege aşteptată de zeci de mii de familii.

Vă mulţumesc.

Cu respect, deputat Benga Ioan, Colegiul nr. 1, Reşiţa.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Virgil Guran, deputat de Prahova, şi se pregăteşte domnul deputat Varujan Pambuccian, urmat îndeaproape de Ibram Iusein.

Domnul Virgil Guran:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Despre legea care reglementează administrarea societăţilor de stat.

În sfârşit, după vreo 5 ani, de când stă prin sertare, a apărut până la urmă această lege, s-a discutat în comisii, s-a votat şi sper, cât de curând, să se voteze şi în plen.

Dar, când am urmărit textul respectiv, l-am citit, l-am interpretat, am văzut că toate sunt bune şi frumoase, că se cere performanţă celor care administrează societăţile de stat, că trebuie să vină cu rapoarte, că sunt controlaţi, că sunt verificaţi şi aşa mai departe. Dar, ca de obicei, la noi, lucrurile nu merg până la capăt. În ce sens? Nu exista nicio sancţiune; doar că se vor lua măsuri, dar nu era trecută nicio măsură concretă. Când i-am întrebat pe cei de la Ministerul de Finanţe - că ei ar trebui să cam organizeze treburile astea - au spus că, probabil, o să se ia 10% din salariu, directorului, sau din indemnizaţie, celor din consiliul de administraţie, pentru o lună, două, trei.

Mă întreb: cum vom face performanţă, dacă noi cerem, doar teoretic, acest lucru, dar nu se iau măsuri?

Cu înţelepciunea colegilor de Comisia economică, de la toate partidele, am reuşit să venim cu un amendament în lege - şi sperăm să treacă această lege - un amendament care spune foarte clar: din 6 în 6 luni se analizează activitatea şi, în cazul în care nu s-au realizat acele criterii de performanţă, este demis consiliul de administraţie, este demis directorul şi, timp de 5 ani de zile, nu mai au voie să acceadă la astfel de funcţii.

Mă bucur că se poate întâmpla acest lucru, pentru că ştim foarte bine că, de multe ori, mulţi nepoţi, fraţi, fără competenţă, au ajuns să fie implicaţi în actul de conducere al societăţilor de stat, societăţi care merg în pierdere, dar anumite firme trăiesc bine pe lângă. Avem exemplul TAROM-ului care, de 5 ani de zile, merge în pierdere, se tot analizează, dar nu se ia nicio măsură. Şi exemplele pot să continue, mergând până la Televiziunea Română şi altele, şi altele.

Consider că este foarte important să avem criterii de performanţă, consider că este foarte important să luăm măsuri şi să nu mai permitem celor care nu au nicio treabă cu administrarea să conducă firme care rulează sute de milioane de euro.

Sper să treacă această lege şi sper să începem să nu mai avem pierderi în societăţile de stat.

Vă mulţumesc. Deputat PNL, Guran Virgil.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Varujan Pambuccian şi se pregăteşte Ibram Iusein.

Domnul Varujan Pambuccian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu 101 ani în urmă, pe 24 aprilie, în Imperiul Otoman începea o lungă perioadă pe care o putem caracteriza ca fiind primul genocid al secolului XX.

În tot acest timp, un popor întreg, care locuia în special în zona din est a Turciei moderne, a fost aproape în totalitate anihilat, la început prin decapitarea intelectualităţii sale, la Istanbul, acolo unde a început genocidul împotriva armenilor, după aceea, prin deportări masive, către deşerturile Siriei, pe drum murind un număr foarte mare de armeni şi, mai târziu, prin uciderea directă a acestora.

Sigur, statisticile sunt statistici şi ele nu au cum să reflecte cruzimile din acea perioadă. Ele spun că peste un milion şi jumătate de armeni au fost ucişi în acea perioadă, pentru simplul motiv că au preferat să rămână creştini. Şi ştiu lucrul acesta de la bunicii mei, care au scăpat din genocid, şi care-mi spuneau că armenii aveau o vorbă, atunci. Spuneau că "decât să-mi pierd sufletul, mai bine să-mi pierd trupul."

Este, cred, un exemplu important pentru Europa de astăzi, prin care, poate, diminuarea credinţei poate să ducă la pierderea identităţii europene. Şi, poate, mai mult ca oricând, este o învăţătură pentru Europa, care s-a construit pe acest fundament creştin important, fundamental în toată dezvoltarea sa.

Dincolo însă de pilde şi de lucruri care s-au întâmplat în trecut, genocidul împotriva armenilor rămâne o rană deschisă pentru poporul armean, chiar dacă nenumărate state, parlamente naţionale, l-au recunoscut şi l-au caracterizat ca atare.

Cu toate că anul trecut, într-un gest absolut minunat, Papa Francisc a comemorat şi a recunoscut, ca şef de stat, genocidul, alături de catolicosul tuturor armenilor, cu toate că, tot anul trecut, Parlamentul European, în plenul său, a recunoscut şi a recomandat Turciei moderne - care nu ar trebui să aibă nimic, niciun fel de legătură cu ce s-a întâmplat într-un imperiu care era, oricum, sortit dispariţiei - să recunoască genocidul, acesta nu este încă recunoscut nici în Turcia, nici în România. Faptul că nu este recunoscut în Turcia, este o problemă a armenilor din întreaga lume. Faptul că nu este recunoscut încă de către Parlamentul României, este o problemă însă a armenilor din România. Şi cred că este datoria mea să reamintesc Parlamentului României, stat membru al Uniunii Europene, al cărui Parlament a recunoscut genocidul împotriva Armeniei, armenilor, că este un stat european în care armenii, de peste o mie de ani, au construit alături de români o istorie comună şi că este primul stat din lume care a primit refugiaţii armeni, în urma genocidului, lucru pe care armenii din România şi-l amintesc mereu, nu-l uită niciodată şi pentru care sunt profund recunoscători poporului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul Ibram Iusein. Se pregăteşte domnul deputat Ion Eparu, Grupul PSD.

Domnul Iusein Ibram:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se referă exact la acelaşi lucru la care s-a referit colegul meu anterior. Sper să mai atenuez din efectele pe care le produce declaraţia domnului deputat.

Şi... să începem.

Informaţia a fost şi este un bun ce poate fi folosit pentru a îndeplini un scop propus. De aceea, este important ca informaţia să fie corectă.

Prin urmare, vă voi prezenta o serie de date, care sper că vor clarifica un subiect nămolos, aşa-zisul genocid armean. Am folosit expresia "nămolos", pentru că este o chestiune care s-a înfundat, s-a împotmolit, la un moment dat, în decursul istoriei.

Istoricii şi academicienii sugerează că un număr aproximativ între 600.000 şi 1,5 milioane de armeni şi-au pierdut vieţile între 1912 şi 1922, număr care variază în funcţie de sursa citată. Astfel, statisticile istorice sunt critice în privinţa victimelor din jurul evenimentelor din această perioadă.

Numărul armenilor relocaţi rămâne o statistică contestată. Armenii folosesc ca referinţe statistici preluate din registrele Armatei, ale Guvernului şi ale Bisericii, dar numărul total pe care-l citează îl depăşeşte deseori pe cel al populaţiei Armeniei care a trăit în acele zone înainte de intrarea în vigoare a ordinului de relocare.

În timp ce o mare parte a procesului de relocare s-a desfăşurat normal, au apărut şi victime, ca rezultat al circumstanţelor de război. Se estimează că un număr de 40.000 de armeni şi-au pierdut vieţile pentru aceste relocări. Fapte relatate de istorici sunt: 500 de armeni şi-au pierdut vieţile în timpul transportului dintre Erzurum şi Erzincan; 2.000 în meskine, între Urfa şi Aleppo; 2.000 au fost masacraţi în timpul atacurilor lansate de către arabi şi curzi nomazi în împrejurimile Mardinului; 5.000 au fost ucişi în timpul atacurilor asupra convoaielor care mergeau spre Dersim; 25-30.000 au murit din cauza bolilor, inclusiv febră tifoidă şi dizenterie. În plus, 50.000 de soldaţi armeni care serveau în armata otomană au dezertat şi s-au alăturat forţelor ruse, iar 50.000 de soldaţi au fugit în Statele Unite ale Americii, pentru a se pregăti de luptă împotriva armatei turce.

Imediat după război, armenii au afirmat că numărul victimelor au fost de 600.000. Mai târziu, au modificat numărul la 800.000. În prezent, acel număr este de 1,5 milioane. Ediţia din 1918 a Enciclopediei Britanice menţiona un număr de 600.000 de armeni. Ediţia din 1968 a crescut la 1,5 milioane. Dar, printr-o verificare istorică şi statistică, afirmaţia că în timpul evenimentelor din 1915 şi-au pierdut viaţa 1,5 milioane de armeni este incorectă, conform documentelor care citează un număr mai mic de 1,5 milioane de armeni care au trăit în regiunea Anatolya.

Deci, odată cu trecerea anilor, numărul victimelor va depăşi cu mult numărul armenilor care trăiau în ţinuturile anatolyene în perioada respectivă.

De preferat este ca istoricii din partea celor două ţări să se întâlnească, să încerce stabilirea adevărului istoric al evenimentelor din acea perioadă.

Deputat Iusein Ibram.

Mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Domnul Ion Eparu şi se pregăteşte domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Iată de ce, în opinia mea, trebuie să fim extrem de atenţi cu prezentul, pentru că el, după cum se constată, devine istorie şi istoria nu ne iartă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la o problemă extrem de actuală, din zona mea de activitate, învăţământul şi sportul. Astăzi, despre o ramură sportivă: "Gimnastica - emoţie, nu doar sport."

De-a lungul anilor, gimnastica a reprezentat un motiv de mândrie naţională, fiind unul dintre sporturile la care România a excelat.

Lăsând la o parte performanţele inegalabile ale Nadiei Comăneci, au fost nenumărate alte momente în care concursurile de gimnastică ne-au ţinut în fotolii, cu pumnii strânşi în faţa televizoarelor.

Cu toţii ne amintim cu emoţie podiumul românesc de acum 16 ani de la Sydney, la proba fetelor, individual compus. Tricolorul s-a ancorat atunci triumfător pe toate cele trei poziţii ale podiumului. După ce România a reuşit performanţa de a cuceri toate medaliile, regulile gimnasticii mondiale s-au schimbat. A fost ultimul an în care trei gimnaste ale aceleiaşi ţări au putut concura la această probă.

Tot la Olimpiada de la Sydney s-a câştigat cea de a doua medalie olimpică de aur din istoria României în competiţia pe echipe, prima fiind cea câştigată în 1984. Şi în 2004, la Atena, loturile de gimnastică au îmbogăţit palmaresul de medalii olimpice ale României cu patru medalii de aur, trei de argint şi trei de bronz. În 2008, însă, la Beijing, numărul medaliilor câştigate a scăzut semnificativ, doar două, una de aur la sol şi una de bronz la echipe. Probabil, şi-au spus mulţi atunci, ghinion. Şi un moment nefast pentru gimnastică. La Londra, în 2012, ghinionul însă a continuat, au fost câştigate doar o medalie de aur la sărituri, una de argint la sol şi una de bronz la echipe.

Fanii gimnasticii au început să-şi pună întrebări, însă nimeni nu avea cum să prevadă perioada neagră prin care trece, la momentul actual, gimnastica românească. Pentru prima oară în istorie, gimnastele nu s-au calificat direct la Jocurile Olimpice de la Rio, nefiind clasate în primele opt la Campionatele mondiale din 2015. Tot pentru prima oară în istorie, România ratează prezenţa pe echipe la Jocurile Olimpice din 2016, după ce a terminat abia pe locul şapte la turneul preolimpic de la Rio.

Să criticăm ar fi tardiv. Să construim, însă, cred că ar fi indicat. Nu e cazul să mai căutăm vinovaţi şi să ne întrebăm cine şi de ce a greşit. Trebuie doar să învăţăm să prioritizăm un sport care ne-a adus atâta mândrie şi emoţie de-a lungul anilor. Să premiem talentul şi să remunerăm performanţa. Să apreciem antrenorii şi munca acestora.

Iar în loc de încheiere am să vă rog, stimaţi colegi, să îmi permiteţi să fac următorul comentariu. Zilele trecute, câţiva dintre marii noştri sportivi au luat atitudine faţă de această situaţie. Am să-i citez doar pe Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Ion Ţiriac.

Dar tot ieri l-am auzit, la întoarcerea de la Rio, pe preşedintele Federaţiei de Gimnastică, Adrian Stoica. Şi mi-am amintit, după tonul pe care l-a utilizat, de o intervenţie a Domniei Sale, anul trecut, la mondialele de gimnastică, când liderul olimpismului românesc, Alin Petrache, şi-a permis, în timpul concursului, să-l critice sau să critice rezultatele de atunci. Mi s-a părut un pic nelalocul său reacţia lui Adrian Stoica, ca şi cea de ieri. Încerc să citez: "Da, a fost un dezastru." Numai că tonul pe care l-a utilizat preşedintele Federaţiei de Gimnastică contrazicea în totalitate conţinutul profund al acestei afirmaţii.

De aceea, eu cred că atunci când vor fi analizaţi factorii dincolo de cei care ţin de starea generală a sportului nostru, cred că factorii direcţi, cei care ţin de gimnastica în sine trebuie analizaţi cu mult mai multă atenţie.

Eu îi solicit, pe această cale, doamnei ministru să ia măsuri cât se poate de rapid în încercarea de a redresa o ramură sportivă care ne-a adus atâtea satisfacţii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat de Prahova.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul deputat Daniel Andrei Gheorghe, se pregăteşte domnul deputat Radu Zlati.

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi voi vorbi despre ceea ce înseamnă nevoia României de a retrăi pornind de la principiul patriotismului.

În ultima perioadă, vedem cu toţii cum idei altădată foarte bine văzute atât în mediul social, cât şi la nivel public, precum patriotismul, respectul şi ataşamentul faţă de valorile naţionale, respectul faţă de înaintaşi sunt tot mai mult văzute ca un soi de exprimare a unor forme de gândire radicală, a unor forme chiar de extremism.

România are nevoie de patriotism mai mult decât orice. Şi spun asta pentru că, în absenţa patriotismului şi în absenţa spiritului de sacrificiu pentru naţiune, nu se poate construi nimic. Nu putem avea nici drumuri, nu putem avea nici şcoli, nu putem avea nici industrie, nu putem avea nici spitale, nu putem avea nici ordine publică şi nici o societate în care justiţia şi drepturile individuale să funcţioneze aşa cum ne dorim.

În România, astăzi, să vorbeşti de naţiune, să vorbeşti de tradiţie, să vorbeşti de identitate a devenit aproape un tabu. Avem tot felul de indivizi, mulţi din ei plătiţi din afara ţării, oameni care trăiesc din - îmi permit să spun - din comercializarea trădării de ţară şi care, la orice discuţie despre naţiune, patriotism, valori româneşti încep să ridice din umeri şi să acuze de extremism, de şovinism, de xenofobie şi de tot felul de alte aberaţii.

Cred că discursul public, la noi, în România, sincer să fiu, a luat-o pe o pantă care îmi aminteşte de ceea ce se întâmpla în 1990 sau chiar mai rău, de ceea ce se întâmpla prin 1945, '46, '47, '48, o perioadă în care, pe lângă faptul că în România nu a existat libertate de expresie, nu a existat dialog de niciun fel între persoane, dar nici între grupuri sociale, a existat un climat de intoleranţă şi un climat de ură, stimulat fix de cei care clamează toleranţa, clamează egalitatea şi clamează o serie de drepturi pe care ei le consideră ca fiind universale.

Total fals! La fel ca şi atunci, şi acum în societatea românească se doreşte impunerea unei gândiri unice, unei gândiri unidirecţionale şi unei gândiri din care tot ce înseamnă valori româneşti, tot ce înseamnă tradiţie, tot ce înseamnă identitate naţională să dispară. Pentru că, în mod cert, cei care ne vor o ţară mică, o ţară obedientă şi cei care vor să rămânem un teren de încercare pentru tot felul de experimente internaţionale nu au nevoie de o România puternică. Iar cozile de topor sunt la datorie, indiferent că aceste cozi de topor sunt infiltrate prin partide, populează chiar şi Guvernul sau fac parte din aşa-zisa societate civilă, care numai civilă nu este.

Şi aceşti oameni, despre care cu toţii citim şi care îşi dau cu părerea peste tot, au o singură profesie: să vorbească permanent cu dispreţ despre istoria românilor, despre valorile româneşti, despre cultura şi civilizaţia românească, atunci când nu denigrează biserica sau alte instituţii tradiţionale care au creat această identitate şi au ţinut spatele României în vremuri foarte grele.

De aceea, mai mult ca niciodată, ar trebui să nu demonetizăm ideea de patriotism. Să înţelegem că a te lupta, a te sacrifica şi a-ţi afirma ataşamentul şi iubirea de ţară reprezintă o virtute, şi nu reprezintă în niciun caz un element, aşa, care să ţină cont de nişte excese personale. Pentru că, în cazul în care nu vom tempera aceste excese şi aceste abuzuri ale celor care, în numele corectitudinii politice şi în numele noului totalitarism al gândirii unice încearcă să-şi impună ideile, ne vom găsi în situaţia în care a vorbi despre România va fi ilegal, în situaţia în care a pronunţa cuvântul naţionalism va fi o faptă penală şi în situaţia în care dacă vom vorbi de identitate vom fi etichetaţi ca nişte retrograzi şi ca nişte personaje ancorate într-un mediu total marginal şi nefrecventabil al societăţii.

De aceea, ar trebui să ne lepădăm de toate aceste false tabuuri şi să începem să fim din nou mândri că suntem romani cu adevărat în primul rând prin fapte, iar apoi prin vorbe, să fim o naţiune care să se respecte pe sine pentru a cere respectul celorlalţi şi să nu ne mai lăsăm abuzaţi de tot felul de personaje obscure şi de tot felul de trepăduşi care trăiesc din insultarea ţării pe pământul căreia trăiesc.

E momentul ca patriotismul românesc să devină un vector de dezvoltare economică, un vector de punere în valoare a intereselor româneşti sub aspect politic, social şi cultural la nivel internaţional, chiar şi un vector de întărire a tot ceea ce înseamnă identitate şi tot ceea ce înseamnă valori, pentru că fără patriotism şi fără iubirea de naţiune, România nu are absolut niciun viitor. Şi sunt mulţi care nu doresc niciun viitor acestei ţări.

De aceea, cred că nu-i nicio ruşine să fim naţionalişti, să ţinem la trecutul nostru, să respectăm valorile şi să nu-i lăsăm pe diverşi neaveniţi să ne înveţe ei pe noi ce înseamnă să fii român şi cum trebuie să trăim noi, la noi în ţară.

Vă mulţumesc.

Daniel Gheorghe, deputat PNL de Ilfov. (Aplauze.)

Domnul Florin Iordache:

Domnul deputat Radu Zlati, se pregăteşte domnul deputat Aurelian Mihai.

Domnul Radu Zlati:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Îmi începeam săptămâna politică atrăgând atenţia domnilor Dacian Cioloş, premier al Guvernului, şi Vlad Alexandrescu, ministru al culturii, asupra faptului că exista riscul de a fi încălcată legea în cadrul organizării concursului pentru ocuparea postului de director al Muzeului Ţăranului Român.

În concret, în vreme ce Ordonanţa de urgenţă nr.168/2008, devenită Legea nr.269/2009, prevedea ca regulamentul pentru ocuparea posturilor de director al instituţiilor publice de cultură să fie aprobat prin hotărâre de guvern, ministrul culturii se pregătea să organizeze concursul pe baza unui ordin de ministru, ceea ce contravenea legii.

Nu am primit, până în prezent, nicio reacţie, nici dinspre cabinetul primului-ministru, nici dinspre cel al ministrului culturii. Urmează, astăzi, să depun şi o interpelare în acelaşi sens. Sper că se va da curs acestei interpelări.

Între timp, însă, ministrul culturii recidivează. Într-un comunicat de presă privitor la rezolvarea conflictului între salariaţii Operei Române, se precizează faptul că, citez: "Ministerul îşi rezervă dreptul de a stabili cum anume se va angaja o nouă direcţie generală pentru perioada de după cele trei luni de interimat." - am încheiat citatul.

Atrag atenţia domnului Dacian Cioloş asupra voluntarismului acestei afirmaţii. Ministerul nu are cum să-şi rezerve vreun drept, deoarece nu are decât dreptul de a urma litera şi spiritul legii, adică să respecte cadrul legal trasat prin Legea nr.269/2009. Dincolo de acest comentariu şi luând în consideraţie faptul că, practic, dacă nu se ţine seama de observaţiile făcute de mine în declaraţia de presă de luni, toate concursurile pentru ocuparea posturilor de directori ai unor instituţii publice de cultură riscă să fie lovite de nulitate, dacă aceste rezultate ale concursurilor sunt atacate în instanţă. Deci mă alătur colegului de partid Radu F. Alexandru şi solicit premierului Dacian Cioloş demiterea domnului Vlad Alexandrescu din funcţia de ministru al culturii.

Ca observaţie personală: nu am primit nicio reacţie oficială. Una neoficială am primit din partea unui consilier al domnului ministru al culturii, care, într-un spaţiu de socializare, îmi sugera că ceea ce am făcut nu este potrivit şi că mă vor judeca cei care se află în drept.

Se vede treaba că, dacă nu domnii tehnocraţi ajunşi miniştri, atunci consilierii acestora sunt repetenţi nu numai la respectarea legii, dar şi la respectarea democraţiei.

Vă mulţumesc.

Radu Zlati, deputat PNL.

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Aurelian Mihai, se pregăteşte domnul deputat Mihăiţă Calimente.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

De la acest microfon s-au vorbit multe în această legislatură şi cam în toate legislaturile.

S-a vorbit, poate, cel mai mult însă despre diaspora între 2012 şi 2016. Consider eu că este legislatura care a marcat, cât de cât, mersul lucrurilor din punct de vedere legislativ şi în beneficiul multor români care trăiesc în afara ţării, cum tot spun mereu, peste 20% din populaţie.

Însă, chestiuni recente, care fac obiectul susţinerii familiei Bodnariu, de pildă, din Norvegia, pentru care s-au organizat mitinguri în toată lumea, de protest, împotriva a ceea ce acea instituţie din Norvegia, Barnevernet, ar fi trebuit să facă, să protejeze minorii şi familia în sine, prin organizarea acelor proteste nu s-a făcut altceva decât de a obţine din partea autorităţilor norvegiene şi a opiniei publice internaţionale, chiar şi a politicienilor, suportul necesar ca această problemă să fie bine înţeleasă şi, evident, familia să se poată reuni.

Nu este nimic mai trist ca atunci când un copil este separat de părinţii săi. Sunt foarte mulţi sceptici, iar nemulţumirea şi a mea, şi a multor români vine, de această dată, pentru că o mulţime de compatrioţi, probabil în căutarea perfecţiunii, uită că suntem oameni supuşi greşelii şi atacă. Atacă doi părinţi deznădăjduiţi, atacă o familie, atacă inclusiv sute de mii de români care au ieşit în stradă sâmbătă dimineaţa, la ora 11,00, în toate capitalele lumii aproape - ale Europei, cel puţin - tocmai pentru a susţine şi moral şi, cum am spus, şi din punct de vedere civic interesele familiei. Iar dacă familia Bodnariu reprezintă astăzi cea mai cunoscută familie românească de pe întreg mapamondul, este pentru că se consumă o dramă în nordul Europei.

Ne-ar fi bucurat ca o familie de români să fie cunoscută din alte motive, pozitive şi mult mai bune decât ne-am fi imaginat şi decât avem în această situaţie din Norvegia. Dar iată că, totuşi, drama acestor oameni este cunoscută pretutindeni.

Este dezamăgitor să vedem că mulţi români, în loc să se solidarizeze, să înţeleagă aceste probleme, nu fac altceva decât să jignească, să insulte şi să mai pună o piatră în plus, acel sac care atârnă cu greutate la imaginea României. Şi nu construim, într-adevăr, pentru că este mult de construit.

Din celălalt punct de vedere, atacuri la adresa bisericii. Catalogăm biserica în fel şi chip. În diaspora, cum am mai spus, există peste 700 de parohii ortodoxe şi poate peste 1500 de biserici, de puncte de întâlnire a altor culte, nu neapărat ortodoxe.

Dacă am sprijinit biserica, am făcut-o, să ştiţi, atât ca creştin, dar şi ca om care reprezintă interesele societăţii în ansamblu, în Parlament, şi civile, din diaspora, dar şi a românilor care trăiesc departe de casă.

Dacă anul trecut încercam să aduc înaintea colegilor parlamentari şi aici, în Camera Deputaţilor, proiectul de modificare a Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională, pentru care s-a reuşit să se obţină un sprijin, mergând la Senat, Cameră decizională, pentru înfiinţarea Institutului Învăţământului Românesc în străinătate, colegii de la Senat au considerat că nu este un proiect prioritar ca românii să aibă şcoli în diaspora, ca românii care au plecat de tineri, sacrificându-se, sacrificându-şi, în primul rând, tinereţea şi timpul pentru a învăţa, în detrimentul unui viitor care poate că ar trebuit să fie mult mai solid, atunci nu ne condamnaţi.

Singura instituţie care face cu adevărat ceva în sensul educării masive a copiilor de români, a românilor, în general, este, totuşi, biserica. Sunt peste o mie de şcoli româneşti, şcoli duminicale, care se desfăşoară în fiecare săptămână în afara ţării, fără sprijin din partea statului român. Sunt zeci, sute de cazuri în fiecare ţară, acolo unde întâmplă să avem populaţie numeroasă de români care, din nefericire, sunt decedaţi. Cei care se ocupă de repatrierea acestor oameni, în bună măsură, sunt românii care merg la biserică. Banii aceia, colectaţi la sfârşitul fiecărei slujbe, evident, contribuie foarte mult ca familiile să-şi vadă copiii acasă, familiile, vecinii etc. Multe alte lucruri bune se întâmpla în biserică, dar se pare că nimeni nu le vede. Iar dintr-un materialism de neînţeles, dintr-un marxism cultural la fel de neînţeles şi nepriceput măcar ca transformare a unei declaraţii în realitate, se găsesc oameni, totuşi, în România care să constate doar material că lui Dumnezeu îi place doar un spaţiu mic de rugăciune şi lemnul, "Lemnul şi spaţiile mici". Nu s-au gândit, poate, că sunt români care-şi doresc şi altceva. Nu s-au gândit la zeci de ani în care biserica a fost prigonită şi dacă biserica a fost prigonită ca instituţie, apoi au fost prigoniţi milioane de oameni care, totuşi, cred în Dumnezeu. Pentru că, de mii de ani, speranţa acestui popor este în Dumnezeu.

Atunci când statul nu creează locuri de muncă, locurile de muncă vin de sus, poate. Atunci când un român este deznădăjduit, poate găseşte alinare în ideea de a exista un Dumnezeu şi în ideea de a fi credincios. Şi iată, să nu ne mire pe toţi, atunci când zeci de mii de oameni de duc săptămânal la Prislop, la mormântul părintelui Arsenie, pentru că acesta este un semn destul de clar că-n Ţara Românească lucrurile nu merg atât de bine. Oamenii sunt revoltaţi şi poate că ar fi cazul ca politicienii, începând de la primul om în stat în jos să-şi dea seama că acest semnal de alarmă înseamnă mai mult decât imagine şi înseamnă mai mult decât o mişcare religioasă.

Pe de altă parte, şi închei, salut, totuşi, iniţiativa Bisericii Ortodoxe, aşa cum am citit în presă, de a începe procesul de canonizare a Sfântului, sperăm, în viitor, Arsenie Boca.

Dacă cei care privesc această declaraţie politică mă judecă, pentru că, într-adevăr, sunt un om care, cu multe păcate, doresc binele bisericii şi lupt pentru biserică, credeţi-mă că, în momentul în care va trebui să aleg între viaţa politică şi orice altceva şi Dumnezeu, cu siguranţă ştiu ce aleg.

Mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare pe domnul deputat Mihăiţă Calimente, se pregăteşte domnul deputat Daniel-Cătălin Fenechiu.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin declaraţia mea de astăzi aş dori să evidenţiez un eveniment care s-a petrecut în această săptămână şi care, din punctul meu de vedere, are o importanţă majoră.

Este vorba despre întâlnirea avută marţi la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, domnul Hans Klemm. Delegaţia americană a fost completată de şeful Departamentului apărării SUA în România şi de ataşatul militar al SUA la Bucureşti.

Discuţiile au fost extrem de importante, mai ales în condiţiile în care acestea s-au axat pe relaţia bilaterală din domeniul apărării, în contextul apropiatului summit NATO, care se va desfăşura la Varşovia.

Au fost trecute în revistă o serie de aspecte referitoare la cooperarea puternică existentă în zona militară de securitate şi apărare între România şi SUA. Discuţia a avut un caracter pregătitor în contextul Summitului NATO de la Varşovia din luna iulie, pentru că România îşi propune obiective clare.

Considerăm absolut necesară o prezenţă militară americană cât mai puternică în Zona Mării Negre. Este importantă existenţa în zonă a unor forţe militare care să sprijine România, dar şi partenerii de onoare în menţinerea unui climat de securitate sănătos în imediata apropiere a Rusiei.

De asemenea, România susţine întărirea rolului NATO în domeniul apărării colective şi acordarea unei atenţii speciale provocărilor din flancul sud-estic al Alianţei.

În cadrul discuţiilor a fost subliniată importanţa Parteneriatului strategic România-SUA şi faptul că rămâne un pion esenţial al politicii externe a României. Desfăşurarea de armament greu şi trupe suplimentare pe teritoriul României din partea Statelor Unite ne întăreşte moralul faţă de cele întâmplate în Crimeea şi estul Ucrainei.

În concluzie, dincolo de aspectul protocolar al întâlnirii, este de remarcat deschiderea oficialului american în dezbaterea la nivelul legislativului român a unor aspecte de bază privind viitoarea cooperare în domeniul apărării şi securităţii în perioada următoare, dintre cele două ţări.

Vă mulţumesc.

Deputat de Arad, Mihăiţă Calimente.

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare pe domnul deputat Daniel-Cătălin Fenechiu şi se pregăteşte domnul deputat Ovidiu Iane, Grupul PSD.

Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Resursele energetice ale României, obiectul jafului sistematic din ultimii 26 de ani."

Stimaţi colegi,

Tot mai mulţi dintre români se plâng că au greutăţi în a-şi achita facturile de utilităţi ale locuinţelor pentru energie electrică, apă şi gaze naturale.

Avem cele mai mari preţuri la apă, gaze şi energie electrică din Europa, raportat la costurile de producţie şi puterea de cumpărare a populaţiei.

Avem astăzi, în România, zeci de mii de familii de români care trec peste iarnă îndurând gerul în locuinţe, rugându-se lui Dumnezeu pentru vremuri mai puţin geroase, căci nu-şi permit să achite facturile de la energie termică.

Avem, în fiecare an, cazuri de bătrâni care se sinucid deoarece nu-şi mai pot permite să achite facturile de utilităţi din pensiile de mizerie pe care le primesc după o viaţă de muncă.

Cum este posibil ca o ţară ce produce curent electric ieftin să aibă hidrocentrale în faliment şi preţuri la consumatorii finali mai mari decât majoritatea ţărilor europene?

Cum este posibil ca românii să plătească cele mai scumpe gaze naturale din Europa, raportat la puterea lor de cumpărare, în condiţiile în care ţări cu producţie de petrol şi gaze precum România au un nivel de trai mult mai ridicat, cum este cazul ţărilor din zona Golfului Persic?

Unde se duc toţi aceşti bani din bunăstarea oferită de natură României?

De ce trebuie România să cumpere gaze naturale din Rusia la preţuri mari, când producţia noastră internă ar putea acoperi cu suficienţă consumul românesc de gaze?

Răspunsul la toate aceste întrebări le găsim în reţelele infracţionale ale băieţilor deştepţi din energie, căpuşele şi intermediarii de pe traseul kilowattului de energie electrică sau metrului cub de gaze de la producător la consumator.

S-a scris destul de mult în presa noastră despre aceşti băieţi deştepţi din energie care vămuiesc fiecare familie de români printr-o simplă semnătură pusă pe un contract de intermediere şi care nu prestează, în realitate, niciun alt serviciu decât să emită o factură pentru comisionul lor.

Până când vom mai suporta înavuţirea frauduloasă a acestor hoţi pe seama noastră, a tuturor românilor?

Nu a fost de ajuns că România a fost forţată să-şi înstrăineze resursele energetice către companii străine?

Acum românii, reduşi la stadiul de consumatori captivi - în realitate un fel de slavi moderni - sunt nevoiţi să plătească taxa pe şmecherie unor copii de securişti ajunşi la butoanele economiei româneşti.

Cerem DNA-ului să se autosesizeze cu privire la această clică mafiotă din domeniul energetic şi să ia măsurile urgente pentru deparazitarea României de aceşti intermediari ce sug vlaga şi resursele românilor.

Vă mulţumesc.

Daniel Fenechiu.

Domnul Florin Iordache:

Îl invit în continuare pe domnul Ovidiu-Cristian Iane.

Vă rog, domnule deputat. Aveţi trei minute.

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Am să discut despre o temă care a tot survenit în ultimul timp în Parlamentul României, şi anume, faptul că unele legi se adoptă tacit.

Vreau să fac referire la un lucru care a fost semnalat de unii colegi care susţineau că trebuie să modificăm regulamentul, astfel încât cele 45 de zile să fie 45 de zile de lucru la comisii sau de lucru ale Parlamentului, sau de lucru ale plenului, sau de alt lucru care nu se mai ştie ce lucru va fi.

Vreau să atrag atenţia asupra unui singur lucru, că esenţa democraţiei constă în faptul că avem o Constituţie şi Constituţia este actul fundamental, legea de bază. Este legea fundamentală a unui regim democratic. Dacă venim şi inventăm legi care nu sunt în acord cu legea fundamentală, evident, vor fi declarate neconstituţionale.

Şi acum am să citesc din art.75 alin.(2), care spune aşa: "Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile... În cazul depăşirii acestor termene, se consideră că proiectele de lege sau propunerile legislative au fost adoptate." Deci, asta spune Constituţia, 45 de zile. Nu spune 45 de zile lucrătoare sau lucrătoare pentru nu ştiu care comisie, sau lucrătoare pentru nu ştiu care plen. Spune 45 de zile calendaristice, pentru că nu se face precizarea altfel, şi se referă la prima Cameră sesizată.

Orice interpretare, indiferent, şi orice încercare de a modifica această normă de bază din Constituţie reprezintă un abuz. Putem să facem noi regulamente, putem să facem, eu ştiu, orice alte legi de modificare sau de funcţionare a Camerei sau a modului în care se adoptă sau se încearcă să se adopte legi în România. Însă, dacă ele nu sunt în acord cu această Constituţie, totul devine practic invalid, pentru că poate fi oricând contestat şi decis de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţional.

Acum, referitor la acest lucru şi la faptul că la Senat există un alt regulament, al Senatului, care prevede o anumită modificare, care spune că cele 45 de zile se calculează de când se primeşte punctul de vedere al Guvernului, probabil că în interpretarea senatorilor acest lucru este permis. Însă, din punct de vedere al interpretării ad litteram a Constituţiei, în opinia mea, acest lucru este neconstituţional.

Eu zic că ar fi bine să încercăm să ne facem treaba la comisii, să încercăm să dezbatem cu celeritate, pentru că dezbaterea s-a mutat la comisii, legile care sunt supuse acestui termen scurt de 45 de zile şi să venim cu ele în termenul respectiv în plen, iar pentru chestiuni mai complicate, să cerem o prelungire la 60 de zile.

Cred că acest lucru ar fi în acord şi cu Constituţia şi în acord cu ceea ce gândesc oamenii despre noi, ca parlamentari, că suntem trimişi aici să ne facem treaba.

Acum o să dezvolt o a doua temă, referitor la alegerile locale. Ştiţi bine că Partidul Naţional Liberal a tot supus atenţiei modificarea legii pentru a fi desfăşurate aceste alegeri, acest scrutin, în două tururi.

După cum am văzut în ultimul timp referitor la candidatura pentru Primăria Capitalei, au fost mai multe încercări de a veni cu un candidat credibil, care încet, încet sau mai bine zis din ce în ce mai repede din momentul în care a fost anunţat, a şi fost retras sau s-a retras.

Eu am o propunere pentru Partidul Naţional Liberal, având în vedere că tot a venit cu iniţiativa sau mai bine zis vrea şi a venit cu iniţiativa de a modifica legea mai devreme de un an înainte de data scrutinului, să mai facă o iniţiativă de modificare a alegerilor locale şi să propună alegerea primarilor pe liste, adică pentru funcţia de primar să nu vină cu un singur candidat, să vină cu o listă întreagă, aşa, de vreo 10-20 de nume şi eu cred că în felul ăsta ar fi acoperit şi Partidul Naţional Liberal care, din lipsă probabil de oameni pentru a susţine această candidatură, a încercat tot felul de variante care s-au dovedit un eşec în ultimul timp.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Am şi eu în continuare o declaraţie politică.

(Coboară la tribună.)

În continuare, am şi eu o declaraţie politică care vizează noua lege a salarizării unitare.

Acum, în această săptămână, ştiţi bine, a fost remaniată doamna ministru a muncii şi noul ministru, domnul Pâslaru, are în faţă o mare provocare, aceea care vizează legea salarizării unitare.

Întreg spectrul politic, dar şi întreaga societate românească aşteaptă această lege. Cred că este necesară chiar dacă eşalonarea acestei legi a salarizării unitare poate fi reportată la doi, la trei, la patru ani, în funcţie de mărimea impactului bugetar, din punctul nostru de vedere, în acest moment, legea salarizării unitare este singura care este aşteptată şi, în acelaşi timp, este o necesitate a societăţii, pentru că există un mare decalaj în acest moment şi de aceea cred că noul ministru al muncii, domnul Pâslaru, pe lângă provocarea pe care o are ca ministru al muncii, această nevoie şi această realitate consider eu că trebuie rezolvată în perioada următoare. Dacă nu are capacitate, foarte bine, să trimită forma sau acea gândire pe care o are şi Parlamentul, în calitate de for decizional, să poată îmbunătăţi această lege.

Vă mulţumesc.

(Îşi reia locul la prezidiu.)

O invit în continuare la cuvânt pe doamna Ana Birchall, Grupul PSD.

Doamna Ana Birchall:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte de şedinţă.

În declaraţia politică din această săptămână doresc să vă vorbesc despre Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, sărbătorită pe 23 aprilie în semn de recunoaştere a rolului esenţial al cărţilor în evoluţia şi istoria umanităţii.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Lectura este uşa spre înţelepciune, iar cărţile sunt cărămizile pe care clădim un viitor mai bun. Ele hrănesc imaginaţia, ne lărgesc orizonturile, ne aduc putere şi alinare şi alimentează o dragoste nestinsă de cunoaştere. Constantin Brâncuşi spunea că "trebuie să urci necontenit, cât mai sus, dacă vrei să vezi foarte departe", iar cărţile sunt treptele cunoaşterii care ne vor oferi o viziune mai luminoasă a lumii de mâine.

Copil fiind, cărţile mi-au fost cele mai bune prietene, alături de ele am trăit aventuri fabuloase şi am învăţat tainele lumii care mă înconjoară. Voi păstra mereu în suflet orele petrecute citind lângă orhideea din Grădina Botanică din Bucureşti, locul meu de suflet. Sunt mândră că pot spune astăzi că nu mi-am abandonat prietenele şi că, în fiecare seară, înainte de culcare, fac un mic popas în lumea magică a lecturii, o tradiţie, spun eu pe care am împărtăşit-o şi pe care cu determinare vreau să o transmit şi copilului meu, Andruţu.

Mai mult, sunt mândră că am reuşit în toate discuţiile pe care le-am avut să inspir această dragoste de respect faţă de lectură, nu numai lui Andruţu, dar şi tuturor copiilor cu care am vorbit de-a lungul timpului.

Cred că misiunea noastră, ca adulţi şi ca părinţi, este să nu îi lăsăm pe copii să se îndepărteze de cărţi, să îi învăţăm să le iubească, să le înţeleagă şi astfel să îşi hrănească dragostea de cunoaştere.

Trăim astăzi într-o epocă a tehnologiei şi a vitezei, în care cărţile tipărite par să îşi fi pierdut locul. Este important să ne adaptăm la noile evoluţii tehnologice care permit copiilor să citească pe tabletă, pe calculator sau pe audiobook-uri. Este mai important contactul nemijlocit cu esenţa cărţilor decât forma pe care o îmbracă relaţia dintre cititor şi carte. Cu toate acestea, am susţinut şi voi susţine mereu că este la fel de important să îi învăţăm pe cei mici să preţuiască şi cartea tipărită. Pentru mine, nimic nu se poate compara cu parfumul din paginile unei cărţi vechi.

Accesul la cărţi şi posibilitatea de a alege ce vor să citească sunt cele mai simple şi mai eficiente tehnici de stimulare a lecturii în rândul tinerilor. La acestea se adaugă propriul exemplu, precum şi stimularea copiilor să discute şi să interpreteze ceea ce au citit. Este mai important ca tinerii să citească şi să îşi dezvolte capacitatea de a filtra ceea ce lecturează decât să citească neapărat ceea ce dorim noi şi să dezvolte o reticenţă faţă de lectură.

Nu în ultimul rând, ca simboluri globale ale progresului social, cărţile pentru studiu şi lectură au devenit ţinte pentru cei care denigrează cultura şi educaţia, care resping dialogul şi toleranţa. Manifestări radicale, precum arderea publică a cărţilor, trebuie să ne determine să intensificăm eforturile de promovare a cărţilor şi a lecturii. Aceste eforturi contribuie semnificativ la combaterea analfabetismului şi a sărăciei. Depinde de noi să întărim fundamentele societăţii pe viitor, să creăm o lume în care accesul la educaţie, lectură şi cunoaştere să fie valori intrinseci, nu privilegii.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Cărţile sunt şansa noastră să transmitem mai departe înţelepciunea strămoşilor noştri, iar dragostea pentru carte şi pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri. Mihai Eminescu, poetul nostru, spunea: "Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii". Este un îndemn cum nu se poate mai actual ale cărui semnificaţii transcend vremurile şi pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l urmăm.

Vă mulţumesc.

Ana Birchall, deputat, Colegiul nr. 5 Vaslui.