Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2016
Sittings of the Chamber of Deputies of May 16, 2016
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,04. Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Îi invit pe colegi în sală. Domnul ministru este prezent. Dragi colegi, avem 154 de semnături. Declar şedinţa de azi a Camerei Deputaţilor deschisă. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi, 16-17; programul de lucru pentru perioada 16-21; lista rapoartelor depuse în perioada 10-16 mai; informarea cu privire la iniţiativele înregistrate la Camera Deputaţilor care urmează să vie avizate de Comisiile permanente.
|