Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 24, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.88/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of May 24, 2017

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 12.15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, şi domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Ioan-Iustin Talpoş, secretar al Senatului, şi domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Rog liderii de grup să invite colegii în sală pentru a începe activitatea plenului reunit.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de astăzi şi să vă anunţ că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, prezenţi până în acest moment sunt 321.

Din sală: Nu se aude!

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Reiau. Proiectul ordinii de zi şi programul de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor.

Întreb dacă sunt obiecţii cu privire la ordinea de zi de astăzi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu sunt.

Atunci, supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nimeni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nimeni.

Cine se abţine?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nu. Unanimitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost adoptată.

În legătură cu programul de lucru dacă sunt obiecţii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Cine se abţine?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nimeni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu.

Cine este împotrivă?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nimeni. Cu unanimitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost adoptat.

Stimaţi colegi,

Vă informez că pentru toate punctele înscrise pe ordinea de zi de astăzi, conform dispoziţiilor legale şi regulamentare, vom folosi votul secret cu buletine de vot.

Aşadar, pentru celeritate, vă propun să fie prezentate rapoartele comisiilor de specialitate, urmând ca votul asupra numirilor înscrise pe ordinea de zi să se facă concomitent.

Dacă sunt comentarii în legătură cu această propunere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu sunt.

Atunci, supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Cine este împotrivă?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nimeni.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Cine se abţine?

Video in format Flash/IOS

Domnul Georgian Pop (de la prezidiu):

Nu.

Unanimitate.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Cu unanimitate de voturi, procedura de vot a fost adoptată.