Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 27, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.135/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of September 27, 2017

  1. Aprobarea ordinii de zi.

 

Şedinţa a început la ora 11,12.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, înlocuit de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Ioana Bran, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion Marcel Vela, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, înlocuit de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Stimaţi colegi,

Vă rog să luaţi loc în bănci.

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 276.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi, în forma distribuită?

Domnul deputat Munteanu Ioan, liderul Grupului PSD.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun ca, în cazul în care raportul de activitate al TVR este respins, să suplimentăm ordinea de zi, în vederea numirii directorului general interimar al TVR.

Locul în lista de pe ordinea de zi va fi decis în funcţie de cum merge desfăşurarea şedinţei de plen comun.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc.

Supun votului propunerea domnului deputat Munteanu.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, propunerea de...

O abţinere, îmi cer scuze.

Îmi cer scuze.

(Domnul senator Radu-Cosmin Preda solicită să ia cuvântul.)

Pe procedură?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu-Cosmin Preda:

În cazul în care raportul întruneşte voturile necesare, vă rog ca atunci când Comisiile comune de cultură se retrag să discute situaţia de la Societatea de Radiodifuziune, să discutăm şi interimatul de la TVR.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Deci... totuşi vreau să finalizez, să anunţ rezultatul votului anterior.

Cu o abţinere, propunerea domnului lider Munteanu a fost aprobată.

Supun votului propunerea colegului nostru, Preda. Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, propunerea a fost aprobată.

Cu aceste două completări, supun votului proiectul ordinii de zi. Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Cu o abţinere, ordinea de zi a fost aprobată.