Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.140/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 10, 2017

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,02.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Georgian Pop şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog, liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă!

Secretarii de şedinţă, vă rog, la prezidiu!

Haideţi, domnule Buican!

Un secretar de la majoritate?

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că avem 177 de colegi care şi-au înregistrat prezenţa.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor, la casete, următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele de astăzi şi de mâine; programul de lucru; lista rapoartelor depuse în perioada... până la 30 octombrie de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.