Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2017
Sittings of the Chamber of Deputies of November 6, 2017
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,02. Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Ioana Bran şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Petru Gabriel Vlase: Bună ziua, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că şi-au înregistrat prezenţa 114 colegi. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 6 noiembrie 2017, şi marţi, 7 noiembrie 2017; programul de lucru pentru perioada 6-11 noiembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 30 octombrie - 6 noiembrie 2017 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Programul - până la ora 17,00, după care răspunsuri la interpelări.
|