Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 10,05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Nicolae-Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, asistaţi de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Gheorghe Baciu, secretar al Senatului.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Se intonează Imnul naţional al României.

(Se intonează Imnul naţional "Deşteaptă-te, române!".)

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu,

Doamnă prim-ministru al României, Viorica Dăncilă,

Domnule preşedinte Emil Constantinescu,

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Distinşi membri ai Familiei Regale,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi membri ai Parlamentului şi ai Guvernului Republicii Moldova,

Domnule viceprim-ministru, Iurie Leancă,

Domnule avocat al poporului,

Domnule academician,

Doamnă primar general,

Domnule viceguvernator al Băncii Naţionale,

Stimaţi invitaţi,

De asemenea, vreau să salutăm delegaţia formată din jurnaliştii români din comunităţile istorice, aflaţi astăzi aici. (Aplauze.)

Declar deschisă şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, în cadrul căreia vom adopta Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918.

De asemenea, vreau să vă anunţ că domnul Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, ne-a transmis aseară un mesaj, cu prilejul şedinţei solemne a Parlamentului României, pe care l-am afişat pe paginile de Internet ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu (de la tribună):

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Doamnă prim-ministru al României,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Majestatea Voastră, Custode al Coroanei Române,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic,

Preafericirea Voastră,

Înalt Preasfinţia Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Această şedinţă solemnă n-ar trebui să aibă pentru noi, parlamentari români şi moldoveni deopotrivă, ca şi pentru toţi cetăţenii români şi moldoveni, doar o însemnătate istorică, oricât de monumentală ar fi aceasta. Să dovedim, cu ocazia acestei aniversări, că semnificaţia politică a evenimentelor de acum un veac nu şi-a pierdut caracterul actual şi nici capacitatea de a ne mobiliza voinţele.

Ideologia naţională a anilor ‘30 şi ‘40, resuscitată de naţional-comunismul ultimelor două decenii ale regimului totalitar, ne-a învăţat să privim Actul Unirii, pregătit cu mari sacrificii şi trudă, proclamat de Sfatul Ţării de la Chişinău, pe 27 martie 1918, ca pe un episod memorabil - şi din păcate reversibil - al procesului de înfăptuire a idealului unităţii naţionale româneşti.

Desigur, Sfatul Ţării a constatat, simplu şi firesc, că poporul moldovean era în fapt parte a poporului român şi că ţara care îşi căuta destinul după destrămarea imperiului ţarist nu era altceva decât o parte înstrăinată a Moldovei istorice. Această conştiinţă identitară a fost o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, a Unirii.

Revoluţia din februarie şi căderea autocraţiei erau trăite de moldovenii de peste Prut ca o şansă istorică de a deveni în sfârşit cetăţeni egali ai unei societăţi libere. Acum un veac, pe 27 martie, la Chişinău, ca şi pe 1 decembrie, la Alba Iulia, idealul naţional era inseparabil de viziunea democraţiei.

Dictaturile secolului al XX-lea ne-au dezobişnuit să asociem Revoluţia naţională din 1918 cu revoluţia democratică care, de la Petrograd până la Viena, prin Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, a schimbat radical nu numai harta Europei, dar şi modul de a gândi al tuturor europenilor. În ciuda refluxului democraţiei, care a început pentru ei în 1938 şi s-a încheiat tocmai în 1989, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au mai abandonat vreodată, chiar dacă nu i-au putut da glas în public, viziunea unei societăţi democratice, în care drepturile şi libertăţile civile şi politice nu sunt darul guvernelor, ci aparţin în mod natural fiecărui cetăţean în parte şi tuturor împreună.

Printre aceste drepturi politice este şi acela de a trăi liber într-o naţiune întreagă şi indivizibilă. Acest drept a fost proclamat, în numele poporului dintre Prut, Marea Neagră, Nistru şi vechea graniţă cu Austria, de Sfatul Ţării, la 28 martie 1918.

Sfatul Ţării nu a fost o adunare reprezentativă abstractă. Membrii Adunării aveau chipuri şi nume. Se cuvine să rostim astăzi, cu solemnitate şi recunoştinţă, câteva dintre numele deputaţilor care au lucrat atunci pentru unire, care au redactat şi au adoptat Actul Unirii: Vladimir de Herţa, Pantelimon Erhan, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vladimir Cristi, Anton Crihan şi mulţi alţii, dar, desigur, alături de ei şi nu în ultimul rând, Constantin Stere.

Nu am citat aici o listă de eroi atemporali ai idealului naţional. Nu am evocat supraoameni, ci oameni politici, unii dintre ei cu o lungă carieră. În ochii noştri, ei poartă, astăzi, aura nemuririi. Presa vremii însă nu i-a tratat cu o indulgenţă prea mare, în niciun caz mai mare decât cea de care beneficiază politicienii zilelor noastre. Câţiva au făcut chiar obiectul unor investigaţii ale instituţiilor de forţă ale statului precomunist.

Ce au avut, aşadar, în plus faţă de noi, oamenii politici de azi, de la Bucureşti şi de la Chişinău? Neîndoielnic, pasiunea pentru democraţie, credinţa că naţiunea se cuvine să fie întregită, pentru că este singurul trup cunoscut al democraţiei, unicul cadru constituţional în care democraţia se poate manifesta prin instituţii şi proceduri care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Doamnelor şi domnilor,

Evenimentul de acum un secol ne oferă, aşadar, o lecţie la care trebuie să reflectăm cu mare atenţie. Revoluţia democratică a făcut România "întreagă şi mare", în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democraţia este abandonată sau abuzată, naţiunea devine divizibilă şi fragilă. Această lecţie rămâne valabilă şi astăzi.

Ca români, am învăţat, începând din 1940, că nu litera tratatelor, alianţele internaţionale şi forţa armelor păzesc naţiunea, dar pare că nu am înţeles încă pe deplin că singura pavăză a naţiunii este calitatea democraţiei pe care este capabilă să o pună în operă.

Cel mai eficient şi, paradoxal, cel mai puţin costisitor program de înzestrare a unei naţiuni este cel care înarmează fiecare cetăţean cu drepturi şi libertăţi inalienabile, care îl echipează cu cele mai puternice garanţii constituţionale şi procedurale în faţa abuzurilor statului. Pentru că cetăţenii abuzaţi de instituţiile propriului stat nu vor fi predispuşi, orice ar spune ideologiile naţionaliste şi miturile patriotice, să reziste agresiunii unui stat străin. Trăind sub dictatură în 1940, românii nu au avut forţa morală să refuze ultimatumul sovietic şi dictatul nazist. Au deplâns frângerea naţiunii, dar nu i s-au opus.

Doamnelor şi domnilor,

Vă propun, sub inspiraţia evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înşine pasiunea pentru democraţia care i-a animat pe iluştrii noştri înaintaşi de la Chişinău şi să nu ne amăgim. Hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau ştiinţei noastre de a negocia tratate şi acorduri internaţionale. Nu-l vor şterge nici poeziile, cântecele sau declaraţiile patriotice.

După exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova, va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940.

Nădăjduiesc, aşadar, că vom găsi curajul, aici la Bucureşti, ca şi la Chişinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă, ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un Act al Unirii!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

În continuare, va avea cuvântul preşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Liviu Dragnea.

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea (de la tribună):

Dragi colegi,

Stimaţi invitaţi,

Avem astăzi, în Parlament, o Românie mai mare. Şi aceasta pentru că sunt prezenţi aici, cu noi, şi reprezentanţii românilor de peste Prut, pe care vreau să-i salutăm şi să-i primim aşa cum se cuvine. (Aplauze.)

Văd în asta un semn de revenire la sine a noastră, a românilor, căci toţi românii, absolut toţi românii au dreptul de a avea reprezentanţi în Parlamentul României. Astăzi sunt mai mulţi români reprezentaţi în Parlamentul României. Sigur, sunt unii care cred că România există doar de ieri. Sau care cred că România există doar de la 1918. Este adevărat, în 1918, după un război crunt, teritoriile istorice româneşti s-au integrat într-un singur stat, România. Dar România nu s-a născut atunci. Am văzut că în ultimii 28 de ani, în numele unui aşa-zis adevăr, care ar fi urmărit să dea la o parte naţionalismul propagandei comuniste, unii vor să ne convingă că noi ne-am născut ieri sau că nu am făcut nimic de-a lungul istoriei, iar Unirea, Marea Unire a fost un eveniment cu totul întâmplător şi neverosimil, că românii din Transilvania, din Basarabia, din Bucovina nici nu au vrut de fapt să se unească cu vechiul Regat.

Dar, în numele adevărului istoric, ar trebui să-i întrebăm despre toate acestea nu pe cei care astăzi promovează asemenea idei, crezând că sunt speciali, ar trebui să-i întrebăm despre România şi despre istoria ei, despre Unirea românilor într-un singur stat, pe paşoptişti, pe junimişti, pe Nicolae Bălcescu, pe Alecu Russo, pe Alexandru Ioan Cuza, pe Ionel Brătianu, pe Regele Carol I, pe Regele Ferdinand, pe Maiorescu, pe Eminescu şi pe alţii.

Şi vă propun să-i întrebăm. Domnilor, aţi vrut sau n-aţi vrut să aduceţi neamul românesc într-un singur stat? Pentru că unii nu îşi mai aduc aminte. Unii nu mai vor să ştie.

Dar noi credem altceva astăzi. Şi eu cred - şi Slavă Domnului nu sunt singurul - că Unirea de la 1918 a fost un ideal românesc legitim, şi nu un obiectiv conjunctural, o şansă nesperată. A fost un ideal dorit de români sute de ani şi realizat pe câmpul de luptă şi la masa tratativelor. A fost un ideal realizat pe front de ţăranii români, şi în saloanele negocierilor de marii noştri politicieni. Dacă acesta nu este un adevăr istoric, noi de ce mai suntem azi, aici?

Cum vrem să credem noi în viitorul nostru, dacă suntem învăţaţi să nu credem în trecutul nostru? Şi cine ne bagă în ureche otrava autodesconsiderării? Cei care ne iubesc ţara? Cei care mor de grija noastră? Nici vorbă! Sunt aceiaşi care nu vor ca România să-şi găsească liniştea. Propagandă, vor spune unii! Naţionalism, vor spune alţii! Şi vă întreb, Mausoleul de la Mărăşeşti este naţionalism? Românii morţi şi îngropaţi acolo de cineva care i-a cinstit cu adevărat, înseamnă propagandă naţionalistă?

Dar ce spun eu? Unii au şi uitat că acest Mausoleu mai există. Au uitat pur şi simplu că acest loc de cinstire a eroilor neamului există. Unii cred, probabil, că este vreo hardughie făcută de Ceauşescu. Sunt oameni care au murit pentru această ţară, pentru că pur şi simplu o iubeau!

Dragi colegi,

Conştiinţa naţională este o forţă în istorie şi ea poate modifica fundamental contextul, poate schimba graniţele, poate dărâma imperii şi poate mişca evenimente la scară mare. Aceasta este una dintre lecţiile transmise nouă de generaţia de la 1918. Această generaţie a avut deplina conştiinţă, nu doar legată de identitatea românească, ci şi de posibilitatea acţiunii în istorie. A fost o generaţie pragmatică, în sensul cel mai pur al cuvântului, o generaţie care a crezut în acţiune şi în voinţă. Este generaţia de la care noi, cei de astăzi, avem de învăţat.

Ion Brătianu, mergând la Paris, declara: "Vrem să fim stăpâni în casa noastră". Cred că aici avem expresia cea mai limpede a voinţei românilor, în anul 1918.

Vreau să rostesc şi eu, de la această tribună, numele unor români basarabeni care au militat pentru unire cu toată tăria, oameni care au sprijinit formarea şi consolidarea statului naţional atât prin activitatea lor, înainte, cât şi după Marea Unire - Pantelimon Halippa, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Constantin Popovici, Vasile Stroescu, Constantin Stere. Lor şi multor altora ca ei le datorăm transpunerea în realitate a ideii naţionale!

Generaţia Unirii ne-a lăsat moştenire o construcţie solidă, un stat naţional cu instituţii viguroase. Prin Legea administraţiei, prin Legile electorale, dar mai ales prin Legea educaţiei Unirea a fost desăvârşită, iar cele trei provincii istorice au fost integrate cu adevărat în structura naţională. Doar două decenii i-au luat României Mari să devină în mod efectiv un stat coerent şi o naţiune puternică. Este un timp record. La fel de importantă, consolidarea statului naţional a fost un succes şi a rezistat vremurilor.

Ce s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care au făcut Unirea? Au fost şi ei cinstiţi cum se cuvine? Sau nu mai ştim, sau am uitat, sau nu ne mai interesează... Şi în acest context, voi propune Biroului permanent ca această sală să se numească Sala "Vasile Stroescu".

Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului reunificat al României Mari. (Aplauze.)

După cum ştim, ştergerea graniţelor dintre România şi Basarabia a fost de scurtă durată, acestea fiind reintroduse prin Pactul semnat de Rusia stalinistă şi Germania nazistă. A fost nu numai comunism, a fost şi fascism. Reprezentanţi de marcă ai acestei generaţii şi-au găsit sfârşitul în Lagărul comunist de la Sighet. Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu sunt victimele represiunii comuniste din anii ’50. Iuliu Maniu, aliatul politic al Partidului Ţărănesc din Barasabia şi al românilor basarabeni, a murit încarcerat la Sighet. Tocmai aceşti mari oameni au fost victimele comunismului. Şi aceasta a fost una dintre feţele urâte ale comunismului, distrugerea conştiinţelor naţiunii.

La 100 de ani de la Marea Unire, este datoria noastră să nu uităm destinul tragic al generaţiei unioniste şi să cunoaştem dimensiunea sacrificiului ei. Este datoria noastră să nu uităm aceste crime şi pe cei care le-au comandat şi să nu uităm că rezistenţa în faţa opresiunii este forma cea mai înaltă a conştiinţei naţionale!

Dragi colegi,

În legătură cu Declaraţia pe care o vom adopta astăzi. Am lucrat aseară cu câţiva colegi, cărora le mulţumesc - domnul Călin Popescu-Tăriceanu, domnul Ben-Oni Ardelean de la PNL, domnul Tomac de la PMP, colegul nostru Cristian Dumitrescu şi alţi colegi. Au fost discuţii serioase. Unii colegi spuneau despre această Declaraţie că este prea tare, alţii că este prea moale. Eu le mulţumesc tuturor şi membrilor din Comisiile pentru politică externă, pentru că au acceptat această formă.

Dar aş vrea să citesc un paragraf care până la urmă nu a mai fost introdus în această Declaraţie, şi anume art. 8 din Actul Final de la Helsinki - "Toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască când şi dacă doresc statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare, şi să-şi urmărească, după propria voie, dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală". Pe baza acestui articol 8 de la Helsinki s-a reunificat Germania.

Dragii mei colegi,

Domnule preşedinte Candu,

Domnule vicepremier, Iurie Leancă,

Chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem?

Şi, ca să nu existe echivoc, eu vă spun deschis, simplu şi explicit, eu vreau să ne unim cu Moldova! (Aplauze.)

Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune!

România a fost puternică atunci când a fost unită! Şi va fi unită! Şi va fi puternică! Acesta este idealul nostru. Acesta este idealul acela de a ne afirma în istorie ca o naţiune unită, liberă şi prosperă, în care toţi cetăţenii ei să se simtă liberi, să se simtă mândri şi să aibă o viaţă mai bună.

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

(Revine la prezidiu.)

Îl invit acum la tribună pe domnul Andrian Candu, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova. (Aplauze.)

Domnul Andrian Candu (preşedintele Parlamentului Republicii Moldova):

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnă prim-ministru,

Alteţa Voastră Regală, Custodele Coroanei Române,

Preafericirea voastră,

Domnilor foşti preşedinţi ai României,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Doamnă primar general,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Onorată asistenţă,

Permiteţi-mi să vă salut călduros, atât în numele meu personal, cât şi în numele Parlamentului Republicii Moldova.

Ţinem să vă mulţumim, domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru invitaţia de a fi astăzi aici, la Bucureşti, şi pentru căldura cu care suntem primiţi.

De asemenea, vă mulţumesc pentru onoarea de a mă adresa cu această ocazie deosebită, membrilor ambelor Camere ale Parlamentului României.

Suntem aici pentru a evoca un eveniment istoric, pe care trebuie să îl tratăm aşa cum a fost, cu mult respect şi cu demnitate. A fost un act curajos al înaintaşilor noştri, prin care membrii Parlamentului democratic de atunci, ai Sfatului Ţării, au votat, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România.

Reputatul publicist şi ziarist din Moldova, Constantin Tănase, un promotor aprig al românismului, menţiona în unul dintre articolele sale că noi, cei din Moldova, şi nu doar, avem datoria să scoatem din anonimat pe cei din Sfatul Ţării, care au înfăptuit acest Act, să îi readucem printre noi. Şi acesta ar fi un gest de respect nu numai faţă de memoria acestor eroi ai neamului nostru, dar şi faţă de noi înşine, faţă de viitorul nostru şi faţă de cei care vor veni după noi.

86 sunt cei care au avut curajul şi au votat Actul Unirii, printre care - unii dintre ei au fost menţionaţi deja - Pantelimon Halippa, Ion Inculeţ, Vasile Lascu, Ion Pelivan, Elena Alistar-Romanescu, preotul Alexandu Baltaga, Constantin Stere şi alţii.

Unirea din 27 martie 1918 s-a produs într-un context dificil şi

reîntregirea a durat doar 22 de ani. Este adevărat că, datorită acestui Act istoric, basarabenii au evitat foametea şi deportările din anii ’30, dar am plătit cu vârf şi îndesat în anii ’40, când a fost anexată din nou Basarabia, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov.

Nu voi da apreciere contextului istoric de atunci, pentru că avem o experienţă nefastă de decenii, când istoria ne-a fost scrisă şi rescrisă pentru a fi comodă şi ajustabilă celor care ne-au condus.

Îl voi cita însă pe marele Eminescu, care s-a expus după prima anexare a Basarabiei, în 1812, şi care spunea: "Nu voim s-auzim de niciun aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene".

La 100 de ani de la Actul Unirii din 1918, spre mare regret, avem de-a face, iarăşi, cu dorinţa unora de a decide în locul nostru cum trebuie să trăim şi încotro să ne îndreptăm. Prin diverse metode, directe şi indirecte, prin ustensile moderne ale războiului hibrid şi ale propagandei sofisticate, se încearcă să se arate cetăţenilor noştri că locul lor nu este în marea familie europeană, ci altundeva. Presiunile economice şi politice din afară urmăresc distorsionarea valorilor româneşti şi europene, iar războiul propagandistic la care mă refer, sponsorizat moral, ideologic şi financiar, subminează declaraţiile de suveranitate şi de independenţă ale Republicii Moldova şi urmăresc revenirea în spaţiul geopolitic rusesc.

Inocularea ideii de apartenenţă la un spaţiu valoric străin nouă, departe de cel european, cu alimentarea nostalgiilor, nejustificate pe fondul crizelor politice şi economice pe care le-am avut, de care ne facem vinovaţi şi noi, politicienii, este cu atât mai gravă cu cât arhitectura securităţii din regiunea în care ne aflăm este tot mai fragilă.

Onorată audienţă,

Temelia relaţiilor absolut speciale dintre România şi Republica Moldova se bazează pe comuniunea de limbă, istorie, civilizaţie şi cultură. Acestea au semnificaţii emoţionale profunde.

Astăzi, în pofida provocărilor timpului, suntem angajaţi într-un proces amplu de modernizare şi democratizare, un proces dificil de reforme, un proces în care mai plătim încă poliţe pentru erori politice şi inconsecvenţă, dar vreau să fiţi absolut siguri că Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică.

Nu trebuie să ne fixăm pe divergenţe de perspective şi opinii.

Ceea ce este absolut vital pentru palma de pământ care se numeşte Moldova, ţine de consensul pe care ne dorim să-l avem din partea clasei politice româneşti cu privire la caracterul privilegiat al relaţiilor noastre şi susţinerea integrării europene, ca unica opţiune de civilizaţie şi dezvoltare.

Acesta ar trebui să fie un efort de echipă, depus în mod deschis şi transparent alături de partenerii României din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi alte state cu viziuni similare. Numai aşa putem să ne consolidăm şi să asigurăm prosperitate cetăţenilor Republicii Moldova.

România trebuie să rămână cel mai fidel, solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european. Nu mai avem timp să batem pasul pe loc, să ratăm ocazii, să ne pierdem în polemici sterile, pentru că, cu cât societatea noastră este mai divizată, cu atât ne lipsim mai mult de şansa şi perspectivele unei modernizări mai rapide.

Dragi colegi,

De multe ori relaţia moldo-română - cea oficială, nu între oameni - a făcut ca, ceea ce ar fi trebuit să ne apropie, ne-a îndepărtat, ceea ce nu ar fi trebuit să fie.

Au existat prejudecăţi şi clişee, atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Însă mă bucur enorm că acum, astăzi, avem o relaţie firească, matură şi caldă, bazându-se pe valori şi interese comune.

Avem o colaborare bilaterală temeinică, pe toate dimensiunile, în spiritul Declaraţiei comune privind instituirea unui parteneriat strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră, ne dorim o autostradă, o cale ferată care ar uni rapid şi comod Chişinăul cu Bucureştiul, avem multe altele care îşi aşteaptă rândul.

Am lansat proiecte ambiţioase în domeniul energetic, al transporturilor şi al mediului, dar suntem abia la început de cale.

Conducta de gaz Iaşi-Chişinău, proiecte de interconectare a Republicii Moldova la reţele electrice europene, proiectele de energie regenerabilă, toate deschid noi oportunităţi de cooperare şi asigură independenţa Republicii Moldova faţă de Rusia.

Venirea Transgaz-ului în sectorul energetic este vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova şi este una dintre cele mai mari investiţii economice ale unei companii din România.

Evident că putem şi trebuie să facem mult mai mult. România a devenit prima piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti.

Sunt în creştere investiţiile româneşti în Republica Moldova. Sunt multe proiecte, a căror activitate benefică este resimţită astăzi de către cetăţenii Republicii Moldova.

Primul, care este poate fără valenţe economice, dar extrem de important, este finanţarea reconstrucţiei grădiniţelor din satele şi oraşele noastre sau cele implementate de Institutul Cultural Român, extensiunile universităţilor din România, bursele, care deja de două decenii oferă tinerilor posibilitatea de a face carte în liceele şi universităţile din România. Şi eu sunt unul dintre ei. Şi mă bucur şi sunt mândru că am făcut printre primii liceul şi facultatea la Cluj- Napoca.

Dincolo de trecut, noi, cetăţenii Republicii Moldova, avem nişte realităţi, unele dureroase. Am înfruntat în aceşti 27 de ani mai multe încercări, am trecut printr-un război pe Nistru şi astăzi nu putem controla întreaga ţară, pentru că suntem divizaţi şi mai avem şi armată străină.

Am avut perioade de declin, în timp ce sute de mii de concetăţeni, obosiţi de aşteptări, au plecat în căutarea unei vieţi mai bune.

De aceea, am zis şi vreau să repet: nu putem schimba parcursul istoric şi nu putem şterge cu buretele ceea ce ne-am fi dorit, poate, să fie altfel. Dar putem construi împreună poduri, drumuri şi afaceri, putem demola graniţele spirituale prin limba română, ca fundament de coeziune între noi.

Aron Pumnul zicea: "Limba românească este cel mai sfânt şi mai preţios odor al naţiei române, pentru că este sufletul ei. Până când se va vorbi limba românească, până atunci va trăi şi naţia română; iar stingându-se limba, se stinge şi naţia însăşi".

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Vreau să vă îndemn să ne vizitaţi cât mai des, pentru a cunoaşte cât mai bine realităţile noastre, pentru a ne cunoaşte cât mai bine unii pe alţii. Astăzi, când au loc evenimente tulburătoare în spaţiul existenţei noastre şi în imediata vecinătate, este un prilej foarte bun să ne amintim de versurile marelui Dumitru Matcovschi:

"Trecută prin foc şi prin sabie,

Furată, trădată mereu,

Eşti floare de dor, Basarabie,

Eşti lacrima neamului meu".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

O invit la tribună pe doamna Viorica Dăncilă, premierul României.

Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă (prim-ministrul Guvernului României):

Domnule Andrian Candu, preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Domnule Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule Călin-Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului,

Majestatea Voastră Margareta, Custodele Coroanei,

Preafericirea Voastră Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Înalt Preasfinţia Voastră Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti,

Stimaţi foşti preşedinţi ai României,

Domnule preşedinte al Curţii Constituţionale,

Domnule avocat al poporului,

Doamnă primar general,

Stimaţi reprezentanţi ai Corpului Diplomatic.

Stimate colege şi colegi deputaţi şi senatori,

Stimate colege şi colegi miniştri,

Stimaţi invitaţi,

Sunt onorată să particip la această şedinţă solemnă, o iniţiativă salutară a Parlamentului, de a sărbători 100 de ani de la unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naţionale. La 27 martie 1918 reprezentanţii poporului din Basarabia, reuniţi în Sfatul Ţării, adoptau actul Unirii Basarabiei cu România.

Importanţa simbolică a Actului Unirii Basarabiei cu România, alături de Actele de Unire ale Bucovinei şi Transilvaniei, constă în faptul că populaţia acestor teritorii româneşti, prin reprezentanţii săi aleşi, a decis în mod democratic unirea cu ţara.

Înaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu înţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatră de temelie a unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate.

Azi, 100 de ani mai târziu, avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei, că viitorul nostru va fi unul strălucit, atâta timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase.

Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm, şi femei.

Ca primă femeie prim-ministru a României, vreau să evoc şi să onorez astăzi numele singurei femei prezente în Sfatul Ţării, Elena Alistar-Romanescu, preşedinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia care, cu ardoare şi devotament, a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

"Neştearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă!", spunea Elena Alistar-Romanescu despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Ţării.

Neşterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale predecesorilor noştri!

Doamnelor şi domnilor,

Momentul Centenarului este atât un prilej de onorare a trecutului, cât şi unul de reflecţie privind viitorul României, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euroatlantice.

Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc, fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău.

Am învăţat de la generaţia unirii lecţia faptelor şi a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost şi va fi întotdeauna alături de Republica Moldova!

Ca prim-ministru, acord o atenţie specială relaţiei cu Republica Moldova, iar printre primele vizite externe pe care le-am făcut în această calitate a fost vizita la Chişinău, exact cu o lună în urmă.

Am transmis atunci - subliniez din nou şi acum - susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova, din convingerea că locul său este în familia statelor europene.

Relaţia noastră este una solidă. Dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune, care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de interconectarea la nivelul infrastructurii.

Sprijinim, totodată, reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova.

Viitoarea şedinţă comună a guvernelor noastre, care va avea loc în acest an la Chişinău, va întări colaborarea pe care o avem.

Stimată audienţă,

Dragi români,

Guvernul pe care-l conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău.

Experienţa de 11 ani a României în Uniunea Europeană, precum şi perioada de pregătire pentru aderare, sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcţia europeană.

Susţinem aplicarea Acordului de Asociere U.E. - Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireversibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru comun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidare a democraţiei.

Guvernul pe care-l conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană.

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Urmează mesajul Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române şi Şeful Casei Regale a României:

Domnilor preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor,

Domnule preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova,

Doamnă prim-ministru a României,

Domnule viceprim-ministru al Republicii Moldova,

Excelenţele Voastre,

Preafericirea Voastră,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Să ne aducem aminte astăzi de personalităţile din Sfatul Ţării şi de bravii noştri soldaţi care au luptat pentru unirea noastră în anul 1918.

Să ne aducem aminte de oamenii noştri politici care, indiferent de doctrina lor, au consolidat procesul unirii.

Să ne aducem aminte de Regele Ferdinand şi de Regina Maria, care niciodată nu şi-au pierdut convingerea că România va fi victorioasă în război şi unită în timp de pace.

Contribuţia Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor mei, Ferdinand şi Maria.

În vremea Regelui Întregitor a avut loc o profundă reformă agrară. Au fost organizate modern educaţia şi justiţia. Au fost aduse la standarde europene serviciul poştal, sistemul de măsuri şi greutăţi, sănătatea, comerţul şi organizarea statistică. Au fost, de asemenea, fondate numeroase temple ale culturii.

Unul din simbolurile unităţii de neam a fost tatăl meu. Născut la trei ani după Marea Unire, Regele Mihai a reprezentat, timp de aproape un secol, speranţa, demnitatea şi continuitatea, de ambele părţi ale Prutului.

Astăzi, datoria de a-i sprijini pe fraţii noştri din afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiţionări.

La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana Română continuă să sprijine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

Ultimii ani au dovedit că familia regală participă profund şi durabil la integrarea ţării în familia europeană a naţiunilor.

Afecţiunea şi respectul de care Casa Regală se bucură în ţara soră este cel mai frumos dar pe care îl putem primi acum, la ceas de sărbătoare, împreună.

Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Aplauze.)