Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.55/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2018

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,03.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Mircea-Gheorghe Drăghici şi de domnul deputat Cristian-Gabriel Seidler, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe lucrările.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, un număr de 204.

În conformitate cu art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de 3 şi 4 aprilie 2018; programul de lucru pentru perioada 2 - 7 aprilie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 28 martie - 3 aprilie 2018; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă prezint şi două informări scrise, din partea domnului deputat Oprişcan Doru Mihai şi din partea domnului deputat Suciu Daniel, liderul Grupului PSD.