Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 17, 2018
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 17, 2018
| |
1. |
Domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, informează plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor că domnii deputaţi Mihai Mohaci şi Mihai Valentin Popa vor activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Iulian-Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, şi domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul senator Nicu Fălcoi, secretar al Senatului, şi domnul deputat Iulian Bulai, secretar al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Iulian-Claudiu Manda: Doamnelor şi domnilor senatori, Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că, din totalul de 465 de senatori şi deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa un număr de 240 de colegi. Înţeleg că avem o intervenţie din partea liderului Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Daniel Suciu. Vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Da, am o intervenţie pe procedură. Vreau să vă anunţ că, începând de astăzi, 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci şi Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în Partidul Social Democrat, prin urmare, vor face parte din Grupul parlamentar al PSD. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
Domnul Iulian-Claudiu Manda: Vă mulţumesc pentru intervenţie. Le spunem colegilor noştri: bine au venit sau bine au revenit!
|