Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.36/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 18, 2019

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor.

Anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 209.

La primul punct al ordinii de zi. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 18, şi miercuri, 20 martie 2019; programul de lucru pentru perioada 18-23 martie 2019; lista rapoartelor depuse în perioada 12-18 martie 2019 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.