Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 23, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.3/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of December 23, 2019

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 17,00.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de doamna senator Silvia-Monica Dinică, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Teodor-Viorel Meleşcanu, preşedintele Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul celor 465 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 242.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite în Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Dacă sunt comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi, distribuit?

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru?

(Domnul deputat Stelian-Cristian Ion solicită să ia cuvântul.)

A, vă rog, domnule Stelian, scuze.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian-Cristian Ion:

Vă mulţumesc.

După consultarea liderilor grupurilor parlamentare, vă fac solicitarea de a suplimenta ordinea de zi cu trei puncte. Ele se referă la chestiuni de ordin organizatoric, la înlocuirea unor membri ai unor grupuri într-o comisie, Comisia Revoluţionarilor, să înlocuim un membru al USR cu alt membru al USR.

În Grupurile de prietenie, la fel, o înlocuire.

Și în calitatea de membru al Comitetului director al GRUI, la fel, o înlocuire.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Comitetul liderilor, este OK?

Supun votului dumneavoastră cele trei propuneri din partea Grupului USR.

Vot, vă rog.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate de voturi.

Domnule Seidler, doriţi să interveniţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc.

Solicit şi eu suplimentarea ordinii de zi, pe baza art. 20 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu PL-x 282...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să vorbiţi cu Comitetul liderilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Conform Regulamentului, nu e nevoie.

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să vorbiţi cu Comitetul liderilor, conform Regulamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Conform Regulamentului, nu este nevoie!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să vorbiţi cu Comitetul liderilor, conform Regulamentului!

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Încă o dată, nu este nevoie de Comitetul liderilor la şedinţele comune. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să vorbiţi cu Comitetul liderilor!

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Puteţi să-mi spuneţi care este baza legală a ceea ce-mi solicitaţi dumneavoastră?

Eu vă citesc art. 20 din Regulamentul activităţilor comune.

Deci, până când dumneavoastră căutaţi baza legală, eu vă solicit, în numele Grupului USR, suplimentarea ordinii de zi cu Pl-x 282/2017. Acesta este numărul la Camera Deputaţilor. L365/2017 - la Senat. Se referă la abrogarea art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Se referă la abrogarea a ceea ce în spaţiul public se numeşte pensiile speciale ale parlamentarilor. Termenul de raport a expirat acum doi ani, trei luni şi o zi.

Vă rog să ne exprimăm prin vot asupra suplimentării ordinii de zi.

Mulţumesc. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog frumos să citiţi şi raportul.

Vă rog frumos să citiţi raportul! (Vociferări.)

Neavând raport, nu pot să-l supun votului dumneavoastră.

Mulţumesc.

Intrăm în ordinea de zi.

Bună încercare. Vă mulţumim!

Am rămas în continuare vigilenţi!

Ordinea de zi este aprobată.

Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru?

Cine este împotrivă?

Abţineri? 3 abţineri. Pe programul de lucru... am înţeles! Profunde...

Programul de lucru a fost aprobat.