Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2020

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.22/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 9, 2020

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe.

Vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 187.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni şi marţi, 9 şi 10 martie; programul de lucru în perioada 9-14 martie; lista rapoartelor depuse în perioada 25 februarie - 9 martie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii; informarea cu privirea la iniţiativele înregistrate la Cameră şi care urmează să fie avizate.