Parliamentary debates

Lucrările au fost conduse de domnul Radu Mircea Berceanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Alexandru Konya-Hamar şi Miron Mitrea, secretari.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor, anunţându-vă că din totalul celor 343 de colegi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 241; participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 22, iar încă 2 sunt absenţi. Cvorumul prevăzut de art. 128 din Regulament este întrunit.

Potrivit programului aprobat, urmează cele 50 de minute pentru diverse intervenţii ale deputaţilor. Sunt înscrişi foarte mulţi colegi.

Are cuvântul domnul Acsinte Gaspar, din partea partea Grupului parlamentar PDSR, urmează domnul Vasile Vetişanu, din partea Grupului parlamentar PNŢCD.

Aveţi cuvântul.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să vă reţin atenţia cu o problemă extrem de gravă prin consecinţele sale şi, mai ales, prin precedentul pe care l-a creat în viaţa publică românească, după formarea noului Guvern, în decembrie 1996. Mă refer la refuzul primului ministru Ciorbea de a demisiona din funcţia de primar general al Capitalei, în care a fost desemnat la alegerile locale care au avut loc în vara anului 1996, refuz aspru sancţionat de întreaga presă centrală din Bucureşti, chiar de publicaţii apropiate actualei coaliţii politice majoritare.

Potrivit prevederilor constituţionale şi legale, inclusiv dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale, domnul Ciorbea era obligat, la data prestării jurământului în calitate de prim ministru - 12 decembrie 1996, să demisioneze din funcţia de primar general al Capitalei, urmând ca, în conformitate cu art. 40 alin. 3 din Legea administraţiei publice locale, Consiliul general al municipiului Bucureşti să adopte o hotărâre prin care să ia act de demisie şi să declare funcţia de primar general vacantă, pentru a oferi cadrul legal în care Guvernul să stabilească data alegerilor noului primar general.

În loc să respecte prevederile clare ale Constituţiei şi ale legislaţiei aplicabile administraţiei publice locale, domnul Ciorbea continuă să exercite ilegal funcţia de prim ministru şi pe cea de primar general, considerând, în contradicţie cu normele în vigoare, că acestea sunt compatibile. Chiar şi în şedinţa din 16 ianuarie 1997 a Consiliului general al municipiului Bucureşti, domnul Ciorbea a anunţat că cele două funcţii sunt compatibile şi, ca atare, nu poate fi vorba nici de demisia, nici de suspendarea sa din funcţia de primar general.

Ca urmare a acestei flagrante încălcări a Constituţiei, Consiliul general al muncipiului Bucureşti a extins ilegalitatea şi a adoptat o hotărâre prin care a stabilit că primarul general se află în imposibilitate de a-şi exercita mandatul datorită îndatoririlor ce-i revin ca prim ministru. Consiliul general a mai decis ca prerogativele primarului general să fie preluate, pentru o perioadă de 6 luni, de către unul dintre vice primari, la sfârşitul căreia să se organizeze alegeri locale anticipate pentru un nou primar general. Faptul că se recunoaşte că pentru soluţionarea situaţiei care a apărut la Primăria Minicipiului Bucureşti se va recurge la alegeri locale anticipate, este o dovadă că atât Consiliul general al muncipiului Bucureşti, cât şi domnul Ciorbea se străduiesc să acopere o ilegalitate, la care adaugă o alta: amânarea din raţiuni politice a alegerilor anticipate.

Prin această hotărâre s-a încălcat prerogativa Guvernului, prevăzută în art. 50 alin. 4 din Legea administraţiei publice locale, de a stabili el însuşi data alegerilor locale, în cazul în care funcţia de primar general devine vacantă.

Printr-o asemenea manoperă ilegală, care sfidează principiile democraţiei constituţionale şi impune ţării şi locuitorilor Capitalei un mod de guvernare bazat pe liberul arbitru, pe nesocotirea intenţionată a Constituţiei, se urmăreşte amânarea alegerilor locale şi se creează un precedent extrem de nociv prin implicaţiile sale politice şi sociale, care încalcă cele mai elementare principii ale statului de drept.

Prin această intervenţie am vrut să relev plenului Camerei Deputaţilor modul în care actuala putere, care a câştigat alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, nu îşi respectă angajamentele asumate în programul de guvernare, potrivit cărora întregul proces de conducere social-politică va fi întemeiat pe Constituţie şi legile ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Vasile Vetişanu din partea Grupului parlamentar PNŢCD, urmează domnul Lazăr Lădariu din partea Grupului parlamentar PUNR.

Domnul Vasile Vetişanu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea de astăzi este o declaraţie politică şi se leagă de împlinirea, în acest an, a 50 de ani, de când, sub ameninţarea baionetei sovietice şi a haidamacilor comunişti români moscoviţi a fost abolită monarhia în România iar Regele Mihai silit să abdice. A urmat perioada tot de 50 de ani de prohibire, de ponegrire şi demascare în cel mai deşănţat stil comunist a monarhiei române, uitându-se tradiţia ei istorică, strâns legată de momentele hotărâtoare ale neamului, din care, dacă am aminti numai două, cucerirea independenţei prin Carol I şi întregirea neamului prin Ferdinand, numit "Întregitorul", şi ar fi destul. Regimul comunist nu a ţinut seama de tradiţia istorică, cultivând imaginea cea mai întunecată despre monarhie, începând cu manualul de şcoală şi terminând cu învăţământul ideologic, în care monarhia era reprezentată ca ultimul stâlp feudal al ţării, jecmănitoare a neamului şi străină de interesele acestuia, în timp ce satrapii comunişti îşi organizau viaţa în cel mai mare huzur şi abuz.

Era de aşteptat ca după revoluţia de sânge care a înlăturat comunismul, spiritul justiţiar să acţioneze şi în problema monarhiei, astfel încât suveranul, Regele Mihai I, născut în România şi cetăţean român, să poată veni în ţară. Nu s-a întâmplat aşa! Regimul de 7 ani, un regim criptocomunist, a lansat încă din 1989 aceeaşi sperietoare legată de venirea moşierilor şi a regelului în ţară sub lozinca: "Nu ne vindem ţara!" Spaima de adevăr a fost vizibilă timp de 7 ani şi din nou istoria României a fost deformată şi încorsetată, în timp ce ţările din jurul nostru, ca Ungaria şi Bulgaria, îşi căutau un suveran sau îl primeau. Până şi ruşii dezmorţeau imaginea ţarilor lor! La noi, era interzisă orice legătură cu Regele Mihai, mai ales după entuziasta primire făcută acestuia de Paşti în Capitala României. Voci înţelepte, ca acea a Înalt Prea Sfinţitului Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, a Înalt Prea Sfinţitului Pimen al Sucevei şi, mai nou, a fostului primar al Iaşiului, Simirad, au arătat nedreptăţile comise în trecut şi au propus invitarea regelui în ţară.

Domnilor deputaţi,

Vrem să se ştie în Europa de vest că România a declanşat în 1989 cea mai decisivă luptă, prin jertfele umane, pentru cucerirea libertătii, şi democraţiei umane! Vrem să fim cu adevărat un stat de drept care respectă drepturile fundamentale ale omului! Dorim să intrăm în structurile euroatlantice! Atunci, a sosit momentul să arătăm Europei că ştim să respectăm drepturile legitime ale omului şi, poate, la nivelul Parlamentului, dacă se impune, să cerem ca Regele Mihai, ca cetăţean român, să revină în propria sa ţară.

Vă mulţumesc.

(Vociferări, proteste în rândurile opoziţiei. Aplauze ale membrilor majorităţii.)

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Lazăr Lădariu, din partea Grupului parlamentar PUNR, urmează domnul Liviu Spătaru, din partea Grupului parlamentar USD-PD.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Şapte ani s-au petrecut de la entuziasmul general al serii de 8 februarie 1990, abia cuprins atunci în Sala Polivalentă, când nu întâmplător tocmai în Târgu Mureşul unui Ardeal, prin ai cărui munţi se aude tânguirea fluierului Iancului şi dăinuie durerea testamentului lui, prin ale cărui oase mai trozneşte roata cea frângându-l pe Horea, se năştea Vatra Românească. Atunci, în acel început de făurar, când ura minoritară a unora împotriva majorităţii unei ţări alunga românii din judeţele Harghita şi Covasna, când, puşi în fruntea UDMR, lideri foşti comunişti nostalgici au împins oraşul de pe Mureş la un pas de război civil, din durere se năştea vatra românilor, viitoarea stâncă de care s-a izbit şi s-a spart valul iredentist.

Ce vroiau vatra şi vetriştii? În primul rând, unirea românilor risipiţi, dintr-o gravă eroare istorică, în două state româneşti, a celor împrăştiaţi prin Timocul sârbesc, Macedonia, Grecia, Albania, Bulgaria, Ungaria, Ucraina subcarpatică. Vatra Românească se vroia şi se vrea un semnal al redeşteptării naţionale, de la crestele Carpaţilor până în ţinutul Herţei, ajunsă din păcate azi doar cu ceva peste 2 mii de locuitori, din Insula Şerpilor la Vladivostok, din sudul Basarabiei la Magadan, din Sahalin la Kazahstan, din nordul Bucovinei dincolo de Cercul polar, pe unde au ajuns, cu forţa duşi, în blestematul an 1940, pentru unica vină că s-au născut români pe pământul lor din totdeauna, ducând cu ei pretutindeni imaginea României mari, cu dorul moşiei celei ştefane. Dacă ei vor număra azi 5-6-7 sau 10-12 milioane, cum susţine Sandu Timoc, nu asta are vreo importanţă. Dacă te tai la degetul cel mic, te doare întreaga mână. În inima Vetrei Româneşti de la Târgu Mureş, continuatoarea Astrei, a memorandiştilor şi a făuritorilor Unirii la 1 Decembrie 1918 încap toţi românii.

Timpul a trecut repede iar visul cel de acum 7 ani al românilor, generat de acel entuziasm general născut de o singură voinţă şi un singur gând, când în cântecele românilor zburau spre înalt caschetele ofiţerilor Armatei române, veştnic alături de neam în momentele grele, s-a mai veştejit. Românul uită repede furtuna şi nenorocirile. Românii, odinioară uniţi şi neclintiţi în iubirea de neam şi de ţară, azi şi mai dezbinaţi, abia acum îşi dau seama că faţă de 8 ctombrie 1990, când se năştea Vatra, situaţia nu-i cu mult schimbată.

Singura deosebire, cum spunea domnul doctor Zeno Opriş, preşedintele Uniunii Vatra Românească, este aceea că suntem mai bătrâni, mai obosiţi şi uneori mai săraci... şi tot atât de umiliţi. Un soi de bizantinism păgubos, poate, îi face pe unii să uite vremea când ni se căuta nod în papură, să ignore minilovitura de stat de la Târgu Mureş, vijelia din 20 martie 1990, cele 300 de sate şi biserici arse la 1848-1849, cei 40 de mii de români ardeleni ucişi atunci, morţii de la Ip, Treznea, Moisei, Sărmaşu, Hedin, Aita Seacă, Sighiştel, milionul de fraţi basarabeni din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să nu ia în seamă obrăznicia neprietenilor care în ultimul timp îi fac vinovaţi tot pe românii, care, jigniţi, umiliţi în propria lor ţară, nu au mai îngăduit în martie ‘90 insuportabila călcare pe bombeu şi, mistificând azi grosolan istoria, transformă călăii în victime. Să uite oare unii chiar atât de repede că uneori istoria se repetă şi se rescrie doar cu altă cerneală?

Pentru a se împlini o dorinţă eminesciană cuprinsă în versurile: "Iar noi codrului ne ţinem,/cum am fost, aşa rămânem..." va trebui să deschidem uneori mai bine ochii. Nu aş vrea ca afirmaţia mea să fie luată drept provocare, dar dacă nu ne vom trezi la timp, odată şi odată, s-ar putea amarnic să regretăm!

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Liviu Spătaru, urmează domnul Ilie Neacşu, din partea Grupului parlamentar PRM.

Domnul Liviu Spătaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Se împlinesc, în aceste zile, mai exact în data de 16 februarie 1997, 81 de ani de la un fapt pe care avem datoria de conştiinţă să-l amintim cu orice prilej şi pe care istoria neamului ne obligă să-l corectăm cu orice preţ: reţinerea fără just titlu pe teritoriul rusesc a tezaurului românesc. Nu voi încerca aici şi acum să rememorez evenimentele petrecute atunci. Esenţial este că, în două etape, una petrecută la începutul lunii februarie a anului 1916, cealaltă în decursul lunii iulie 1917, Banca Naţională a României, din îndemnul Guvernului şi cu al său consimţământ, a evacuat şi depozitat în Cetatea Kremlin imensele valori materiale şi spirituale pe care în mod generic le numim tezaurul românesc. Angajamentele luate atunci de guvernul ţarist nu au mai fost respectate de bolşevici. Din nefericire, Rusia nu s-a îndepărtat suficient de bolşevism, aşa că speranţele noastre de a ne recăpăta tezaurul sunt încă foarte mici. Totuşi, oricât de mici ar fi aceste speranţe, avem datoria de a nu uita că ruşii ne-au furat o semnificativă parte din istorie şi din sufletul românesc şi mai avem şi datoria de a acţiona prin toate mijloacele pentru a redobândi ce este al nostru.

Profit de acest prilej pentru a vă face cunoscut că la sfârşitul anului 1996, mai exact în data de 16 decembrie, a luat fiinţă Societatea română pentru protecţia bunurilor culturale, cu sediul în Reşita deocamdată, dar cu filiale în marile oraşe ale ţării. Principalul obiectiv al societăţii este de a promova, în cadrul apărării generale a statului român, a tuturor eforturilor care să garanteze predarea intactă a patrimoniului cultural român generaţiilor viitoare. Preşedinte de onoare al societăţii este domnul profesor universitar Ionel Cloşcă, iar preşedinte executiv, juristul Marian Mihăilă, autorul unui volum de mare valoare, unic în literatura română de specialitate, intitulat "Protecţia bunurilor culturale în dreptul internaţional".

Fac apel la toţi aceia care doresc din suflet repatrierea şi protejarea valorilor culturale româneşti să vină alături de noi ca membrii ai Societăţii române pentru protecţia bunurilor culturale! Celor interesaţi la stau la dispoziţie la Grupul parlamentar USD-PD. Vă mulţumesc tuturor pentru atenţie.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Ilie Neacşu, din partea Grupului parlamentar PRM, urmează domnul Becsek Garda Dezideriu din partea Grupului parlamentar UDMR.

Domnul Ilie Neacşu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Fac parte dintre aceia care s-au bucurat la vremea respectivă de debarcarea domnului Dumitru Titus Popa din turnul de fildeş al Televiziunii române. Am crezut atunci că embargoul impus Partidului România Mare privind mediatizarea pe principalul canal al televiziunii naţionale a acţiunilor noastre va fi ridicat şi noua echipă va privi cu aceiaşi ochi sau cu aceleaşi camere de luat vederi întregul spectru politic actual.

Nu a fost să fie aşa! Noua echipă, şcolită la Washington şi sponsorizată de "generosul şi dezinteresatul" Sörös, a scos cu totul din programele televiziunii acţiunile politice, culturale, social-creştine ale Partidului România Mare. Duetul Gulea-Mungiu este de departe cea mai bizară pereche de clauni care ar fi făcut cu adevărat carieră, fără nici o sponsorizare sau recomandare politică sub cupola circului! Aş fi crezut că cei doi, plus Anca Toader, fac din neştiinţă ceea ce fac, dacă măsurile adoptate de cele trei personaje nu ar avea un caracter selectiv, în funcţie de poziţia şi culoarea politică a fiecăruia.

Spre exemplu, în timp ce despre Partidul România Mare nu se scoate un cuvânt pe programele 1 şi 2 ale Televiziunii române, ai cărei contribuabili suntem cu toţii, indiferent de apartenenţa politică. Un alt partid parlamentar beneficiază din plin, de 7 ani şi mai bine, săptămână de săptămână, de un spaţiu de câteva ore bune pe micul ecran, devenit feuda doamnei Alina Mungiu Pippidi şi a domnului Stere Gulea. Nu am nimic cu liderii UDMR, pentru că de acest partid politic este vorba. Dimpotrivă, îi felicit pentru modul original cum au reuşit să-i îmbrobodească de un cincinal şi jumătate pe fesenişti şi pedeserişti şi care în nici două luni au pus şaua pe actuala putere. Mai mult, îl felicit pe prietenul meu, Elek Barna, că are asemenea colegi, care obţin succese şi când sunt în opoziţie, şi când sunt la putere!

Dar învăţul are şi dezvăţ, zice o vorbă românească de duh! Noi nu avem nimic cu emisiunea în limba maghiară, cu prezentarea pe micul ecran a tradiţiilor, obiceiurilor, portului maghiarilor din România şi din alte părţi, noi dorim depolitizarea imediată a acestei emisiuni, devenite tribună de propagandă electorală şi politică a UDMR! Şi tot aici protestăm pentru faptul că la Departamentul de minorităţi a fost numit un reprezentant al UDMR, credem că locul acesta revenea Partidei romilor.

Şi mai este ceva: să presupunem că după atâta belşug căzut pe capul românilor odată cu schimbarea, aceştia ar dori o altă schimbare şi forţele politice naţionale ar ajunge şi la Cotroceni, şi la Palatul Victoria, şi la Televiziune, şi aici, în Parlament. Atunci, colegii UDMR-işti s-ar trezi descoperiţi pe toate flancurile. Ar fi mai bine să le daţi o mână de ajutor acum, pentru că, oricâte sinagogi vor intra în grevă, noi vom fi nevoiţi să redăm televiziunea naţională tuturor românilor şi colegilor din UDMR le-ar cădea greu la stomac noul program de mediatizare a partidelor politice, conceput pe baza unui algoritm autohton.

Dar cum, până la Paşti, mai e ceva vreme, doresc să avertizez colegial actuala guvernare româno-maghiară că aceasta comite o gravă greşeală dacă îşi imaginează că va guverna o veşnicie, aşa cum credeau şi foştii guvernanţi. Dacă apelul nostru referitor la atitudinea noii conduceri a TVR nu va avea efectul scontat, Partidul România Mare îşi rezervă dreptul de a cere membrilor şi simpatizanţilor săi să nu mai cotizeze la bugetul unei televiziuni care nu mai are nimic românesc în ea, renunţând să vizioneze programe care le întorc intestinele pe dos. Mai ales că posturile de televiziune particulare, Antena 1, Pro TV, Tele 7 abc şi Amerom 38, realizează şi prezintă emisiuni informative şi de divertisment mult mai interesante şi mult mai ample.

Este sfidător cum Departamentul de informaţii al Televiziunii Române denaturează şi minimalizează tensiunile din Valea Jiului şi din alte zone. Ca deputat de Hunedoara, vă informez, stimaţi colegi, că lucrurile stau cu totul altfel decât se prezintă Stere Gulea, Alina Mungiu şi Anca Toader. În orice clipă poate izbucni cea mai păgubitoare explozie socială de până acum! Puşcăria este un domiciliu cu confort sporit faţă de iadul în care trăiesc zeci de mii, sute de mii de mineri!

Aşadar, stimaţi colegi, faceţi o faptă creştinească şi trageţi-i de mânecă pe cei c are, cu sau fără voia dumneavoastră, s-au trezit peste noapte în fotolii decizionale şi nu se ştie dacă într-una din zilele viitoare nu ne vom trezi cu vreun demnitar al puterii care să declare că Dumnezeu s-a transferat între timp de la PDSR la CDR. Pentru că a împărţi fotolii ministeriale şi posturi de prefecţi unor oameni săraci cu duhul, nu este o faptă creştină, ci una condamnabilă şi dăunătoare pentru ţară!

Vă mulţumesc.

(Aplauze ale opoziţiei.)

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Becsek Garda din partea UDMR, urmează doamna Hildegard Puwak, din partea Grupului parlamentar PDSR.

Domnul Becsek Garda Dezideriu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ţara noastră se află în faţa unei probleme extrem de delicate: cum va suporta populaţia României sacrificiile cerute pentru înfăptuirea reformei? Cum vom explica alegătorilor noştri că în situaţia actuală nu putem ţine în frâu inflaţia, şomajul şi alte repercusiuni negative ale reformei, fără de care nu se poate restructura economia naţională în vederea unei redresări eficiente?

Există însă o portiţă prin care avem posibiltatea să satisfacem doleanţele celor din mediul rural, care şi-au pus speranţa în noua coaliţie. Înfăptuirea acelor reforme nu depinde de posibilităţi financiare, ci de bunăvoinţa legiuitorilor şi a guvernanţilor. Mă refer în special la modificările necesare care se impun Legii nr. 18/1991, promisiuni prezente, de altfel, în programul electoral al CDR în privinţa retrocedării pădurilor şi izlazurilor proprietarilor de drept.

Insă, reîmproprietărirea cu păduri a gospodăriilor ţărăneşti trebuie înfăptuită cu mare atenţie, ca să nu pierdem din vedere tradiţiile istorice, socio-economice şi juridice ale satelor din ţara noastră. Şi aici, m-aş referi la pădurile şi păşunile stăpânite de răzeşi şi moşneui în devălmăşie, precum şi la composesorate.

Ce erau, de fapt, aceste devălmăşii şi composesorate? Ele reprezentau până la desfiinţarea lor forţătă de regimul comunist averea privată a gospodăriilor ţărăneşti, care datorită condiţiilor specifice erau folosite în comun. Cele mai multe devălmăşii şi composesorate existau în zona Vâlcei, Vrancei, Bucovinei, Munţilor Apuseni, Maramureşului, depresiunilor din Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Devălmăşiile şi composesoratele îşi desfăşurau activitatea pe baza Legii silvice din anul 1910, apoi, a Legii pentru organizarea cooperaţiei din 28 martie 1929, cu modificările şi completările aduse prin legile din 4 aprilie 1930, 7 aprilie 1933, 27 martie 1935. Forul suprem al composesoratului era adunarea generală, care se convoca anual. Ea alegea pentru o perioadă de 3 ani conducerea composesoratului, compusă din preşedinte, vicepreşedinte, casier şi un secretar. Fiecare composesorat avea un statut propriu, aprobat de adunarea generală. Statutul reglementa exploatarea în comun a pădurilor şi păşunilor, împărţirea veniturilor cuvenite coproprietarilor, stabilirea cantităţii de material lemnos revenit anual coproprietarilor, repartiza stânele şi păşunile pentru creşterea animalelor.

Acum, când discutăm, după 6 ani, despre aplicarea Legii nr. 18/1991, se cuvine a se examina şi aspectul semnalat de noi, adică stabilirea dreptului de proprietate privată asupra pădurilor şi păşunilor, al membrilor devălmăşiilor şi composesoratelor, aşa cum se prevedea în programul electoral al CDR.

Stimaţi colegi, nu uitaţi că tradiţiile liberale, social-democrate şi ţărăniste vă obligă la adoptarea legii în acest sens!

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Au luat cuvântul câte unul din colegii înscrişi de la fiecare grup parlamentar. Aş vrea să amintesc că art. 171 din regulament prevede o durată de 3 minute maximă a acestor intervenţii şi din acest motiv şi pentru a da posibilitatea celor vreo 20 de colegi care mai sunt înscrişi să poată lua cuvântul, doresc să vă atrag atenţia că această chestiune trebuie respectată şi de aceea trebuie să vă limitaţi intervenţiile la 3 minute.

Are cuvântul doamna Hildegard Puwak din partea Grupului parlamentar PDSR, urmează domnul Emanoil Barbaresso din partea Grupului parlamentar PNŢCD. 3 minute, doamnă!

Doamna Hildegard Carola Puwak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu câteva zile, Comisia naţională pentru statistica a dat publicităţii datele care prezintă evoluţia economico-socială a României în anul 1996, "Într-o manieră transparentă şi corectă", potrivit declaraţiilor noului preşedinte al comisiei, numit în această funcţie din partea puterii. Adevărul pe care l-a confirmat Comisia naţională pentru statistică în 7 februarie curent, nu mai poate fi infirmat: România se află înscrisă pe o traiectorie corectă de reformă economică şi socială.

Demersul domnul Ciorbea la premiera eşuată din 30 ianuarie, realizat în maniera neprofesionistă pe care practic o constatăm zi de zi, a dezinformat populaţia cu bună ştiinţă, nereuşind altceva decât să creeze panică şi să ridice probleme eventualilor investitori străini. Iată, pe scurt, principalele inadvertenţe între spusele domnului Ciorbea şi informaţiile Comisiei naţionale pentru statistică.

În primul rând, creşterea PIB în 1996 faţă de 1995 cu 3,5% faţă de 4,1% realizat, susţinut de un spor al valorii adăugate din industrie de 8,6%, obţinut exclusiv pe seama creşterii producţiei în ramurile cu o intensivitate mai redusă a consumurilor specifice, ceea ce dovedeşte încă o dată că acţiunile de restructurare microeconomică au avut efect.

În al doilea rând, domnul Ciorbea susţine că principala destinaţie a producţiei au fost stocurile. Iată realitatea din comunicatul comisiei: "Producţia a avut desfacere, demonstrat de faptul că vânzările de mărfuri către populaţie au crescut în 1996 cu aproape 8 %, iar investiţiile cu aproape 5%. Stocurile fizice de produse finite au fost în scădere, reprezentând la 31 decembrie 1996 sub 5 % din producţia anuală".

În al treilea rând, cu obstinaţie se afirmă de actualul
Executiv că nivelul de trai a scăzut în 1996. Iată, însă, că Buletinul Comisiei Naţionale pentru Statistică confirmă evoluţia favorabilă a raportului salarii-preţuri şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei cu 7,6 % faţă de 1995. Din păcate, începând cu luna ianuarie, această tendinţă a fost stopată.

În al patreulea rând, îmi permit să vă reamintesc că domnul Ciorbea anunţa că deficitul bugetar consolidat este de 3 ori mai mare decât cel iniţial programat, adică 6,6 % din PIB, iar domnul Roman se referea la un nivel de 8-9 %. În fapt, cifrele specialiştilor îi contrazic încă o dată.

În faţa unor asemenea discrepanţe evidente, nu putem spune altceva decât că actualii guvernanţi dovedesc incompetenţă şi prezintă cu rea credinţă realitatea pentru a scuza nerealizarea promisiunilor electorale.

În această situaţie, credem că suntem îndreptăţiţi să solicităm Executivului, îndeosebi primului ministru, scuze publice pentru dezinformarea populaţiei şi a comunităţii internaţionale privind situaţia economică reală a României.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea opoziţiei).

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Barbaresso, din parta Grupului parlamentar PNTCD. Urmează domnul Valentin Adrian Iliescu, din partea Grupului parlamentar PUNR.

Trei minute, domnule Barbaresso.

Domnul Dan Emanoil Barbaresso:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi parlamentari,

Vin astăzi în faţă dumneavoastră cu o problemă gravă, care a produs pagube materiale, dar care, în viitor, poate duce şi la pierderea de vieţi omeneşti.

Ca deputat de Mehedinţi, de la această înaltă tribună, apăr interesele tuturor cetăţenilor mehedinţeni, indiferent că m-au ales sau nu. De aceea, vă aduc la cunoştinţă că minoritatea sârbă din comuna Şviniţa este grav ameninţată de alunecările de teren.

Aceşti locuitori sârbi din clisura Dunării au fost deportaţi în Bărăgan. Casele şi terenurile agricole, peste 300 de hectare de teren arabil calitatea I le-au fost inundate prin construirea Hidrocentralei Porţile de Fier I şi au fost strămutaţi pe nişte dealuri. De aproape două generaţii ei îşi reclădesc casele. După ce au fost urgisiţi de regimurile totalitare, acum solul pe care şi-au construit casele, solide, cu temelii de beton, stâlpi de rezistenţă, centuri şi zidărie de cărămidă, nu de chirpici, pământul, solul alunecă permanent, punându-le în pericol atât gospodăriile, cât şi viaţa.

Prin alunecările de teren, de pe 20 ianuarie 1997, circa 100 de metri din şoseaua de legătură dintre Orşova şi Moldova Nouă este distrusă, peste 60 % din construcţii, din locuinţe sunt grav afectate. Din aceste motive şi ţinând cont de suferinţele din trecut, că fără voia lor au fost strămutaţi din vechea vatră a satului, că prin hărnicia lor şi-au clădit o comună extrem de frumoasă, chiar o comună de tip elveţian - vă rog să o vedeţi, aveţi ce vedea în România -, că sunt o minoritate naţională activă, extrem de civilizată şi loială României, solicit ca Guvernul României, toţi factorii de răspundere, să analizeze cele relatate de mine şi să declare această regiune "zonă de calamitate naturală" şi, totodată, să ia măsurile de urgenţă pentru a limita dezastrul, care, în caz contrariu, se va amplifica. Ţinând cont că în curând vine şi sezonul ploios, această solicitare a mea este susţinută şi de următorii deputaţi: deci, de mine, Emanoil Dan Barbaresso, deputat PNŢCD, Ulpiu Micle Radu, deputat PNŢCD, şi domnul deputat de Timiş, Slavomir Gvozdenovici, din partea Uniunii Democrate a Sârbilor şi Caraşovenilor din România .

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul domnul Valentin Adrian Iliescu, din partea Grupului PUNR. Urmează doamna Paula Maria Ivănescu, din partea Grupului USD-PD.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să vă reamintesc prevederile art. 1 din Legea 34 din 1991 privind Statutul Băncii Naţionale a României: "Banca Naţională a României stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului cu scopul de a menţine stabilitatea monedei naţionale". În ciuda acestei prevederi, în ultimii 7 ani, moneda naţională s-a devalorizat de 258 de ori, preţurile au crescut de 221 de ori, în condiţiile unor creşteri salariale de numai 132 de ori. În aceste condiţii, România se află la un nivel al venitului real de 51,9 % faţă de ianuarie 1990.

Nu aş fi venit în faţa domniilor voastre pentru a ridica această problemă dacă de la începutul anului şi până în prezent nu am fi asistat la cea mai dramatică prăbuşire a monedei naţionale în raport cu dolarul din ultimii 7 ani.

Şocul scumpirii benzinei şi motorinei din 1 ianuarie 1997 nu a trecut încă şi, iată, deşi Guvernul nu a finalizat negocierile cu sindicatele pentru adoptarea măsurilor de indexare-compensare a veniturilor în vederea acoperirii creşterii preţurilor şi nici a măsurilor de protecţie socială, noul val de scumpiri, alinieri, majorări sau liberalizări, se arată din nou la orizont. Ca urmare a devalorizării galopante a leului, în foarte scurt timp noul preţ al benzinei va fi de cel puţin 3000 de lei litrul şi cel al energiei electrice de 250 de lei/Kw. Moneda naţională, leul, a suferit în mai puţin de o lună şi jumătate o devalorizare de mai bine de 30 %, în timp ce salariul mediu lunar este acum de 71 de dolari faţă de 100 cât era în luna decembrie a anului trecut. Toate acestea vor conduce la o şi mai accentuată scădere a puterii de cumpărare a populaţiei, la o prăbuşire a cererii interne solvabile, fenomen care, coroborat cu impactul nefast al majorării preţurilor la materii prime, materiale, combustibili şi energie, va genera închiderea unor capacităţi de producţie şi o creştere rapidă a ratei şomajului.

Într-o ţară ca România, cu un potenţial agricol deosebit, este posibil ca în acest an, datorită creşterii uriaşe a preţurilor la combustibil, piese de schimb, substanţe active şi servicii pentru agricultură, mulţi dintre deţinătorii de terenuri agricole să nu le poată cultiva, astfel, România, în loc să-şi asigure un necesar de produse agro-alimentare de bună calitate şi la un preţ accesibil tuturor categoriilor sociale, să nu mai poată să-şi asigure securitatea alimentară a populaţiei, redevenind independentă ca în 1991-1992 de importul de produse agro-alimentare de bază.

Sigur, nu putem fi de acord nici cu politica de credite a Băncii Naţionale, politică care nu numai că nu a stimulat investiţiile, dezvoltarea şi, mai ales, retehnologizarea unor capacităţi de producţie, dar a şi contribuit la îndatorarea şi, dacă vreti, falimentarea unor unităţi economice în special din zona producţiei agricole şi industriei alimentare.

Nu cred - şi probabil şi dumneavoastră împărtăşiţi aceeaşi părere - că unele dintre măsurile adoptate de Banca Naţională a României au contribuit la relansarea reformei, la asanarea mediului economic, ci, dimpotrivă, au accelerat prăbuşirea economiei româneşti. Nu sunt un adversar al sistemului bancar actual şi, cu atât mai mult, al Băncii Naţionale a României, dar cred că este nevoie ca din perspectiva prerogativelor conferite prin Legea 34/1991, Parlamentul României să se aplece cu mai multă atenţie asupra activităţii şi deciziilor luate de Banca Naţională a României, inclusiv să-şi stabilească punctul de vedere asupra revocării membrilor Consiliului de Administraţie al Băncii, pentru că nu suntem şi nu vom putea fi părtaşi, prin indiferenţă, la situaţia de acum.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul doamna Paula Maria Ivănescu din parta Grupului parlamentar USD-PD. Urmează domnul Dumitru Bălăeţ, din partea Grupului parlamentar PRM.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

În circumscripţia electorală Prahova, pe care o reprezint în Parlament, am fost sesizată de foarte multe persoane care au fost păgubite de Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri "SAFI".

Cetăţenii, care au achiziţionat cu bună credinţă şi încredere certificate de investitor, reclamă o fraudă financiară de tip "CARITAS", caracterizând-o astfel din mai multe puncte de vedere, şi anume: sumele provenite din vânzarea certificatelor FMOA "SAFI" au fost acordate drept credite unor societăţi comerciale, exemplul cel mai frecvent fiind societatea "ELVILA", în condiţii mult mai avantajoase decât orice bancă comercială.

Persoanele aflate în conducerea Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri şi/sau în conducerea societăţilor beneficiare de credite, nu au avut absolut nimic de pierdut în urma intervenţiei Comisiei naţionale a valorilor imobiliare din aprilie 1996, singurul afectat fiind micul depunător.

Când ilegalitatea şi şmecheria prin care înşelau populaţia a fost descoperită peste noapte, managerii fondului şi ai societăţii "SAFI" şi-au retras capitalul depus înmulţit cu valoarea hiperbolizată, ilegală, din aprilie 1996, îmbogăţindu-se ilicit pe seama înşelării bunei credinţe a unor oameni săraci.

Acest fapt nu este numai lipsit de moralitate, ci sugerează intenţia de înşelăciune în dauna avutului particular.

Sumele pretinse la vânzarea certificatelor de investitor, conform cotaţiilor arbitrare şi fără legătură cu adevaratul profit şi adevăratele lichidităţi ale fondului, erau de 2 până la 6 ori mai mari decât suma înscrisă, de 50.000 de lei.

După intervenţia CNVM, nu numai referirile, dar şi restituirile târzii şi fragmentate au fost tot timpul la valoarea înscrisă, de 50.000 lei, şi nu cea plătită.

Păgubaşii, încrezători în virtuţile fondurilor mutuale şi în corectitudinea managerilor Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri şi "SAFI" au depus în mâinile acestora, în avans, nişte sume ce nu aveau în realitate acoperire în afaceri rentabile, realizându-se astfel încă o mare posibilă înşelăciune a populaţiei.

Faptul că nu a fost o voinţă sinceră de a intra in legalitate din parte diriguitorilor Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri "SAFI", este demonstrat şi de mascarada de consultare a investitorilor, din august 1996, prin formulare care au ajuns la destinaţie după data limită. Chiar şi în acest moment este greu sau aproape imposibil să schimbi certificatele de investitor pe acţiuni "ELVILA" sau să recuperezi valoarea certificatelor, cea înscrisă, nu cea plătită efectiv.

Ţinând cont că în România există circa 300.000 de persoane păgubite şi numai câteva persoane care au realizat câştiguri masive prin acţiuni ce sugerează ilegalităţi, solicit intervenţia comisiilor de specialitate din Parlament, şi anume: Comisia pentru industrii şi servicii de la Camera Deputaţilor şi Comisia de buget-finanţe de la Senat să facă investigaţiile de rigoare asupra legalităţii activităţii Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri, precum şi audierea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care a avut un comportament diferenţiat faţă de fondurile mutuale înfiinţate până în 1996.

Solicit, de asemenea, Parchetului General să deschidă o anchetă asupra activităţii Fondului Mutual al Oamenilor de Afaceri.

Vă mulţumesc. (Aplauze).

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Dumitru Bălăeţ. Urmează domnul Romulus Neagu din parta Grupului parlamentar PDSR.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

După cum vă amintiţi, joia trecută, la discuţia ordinii de zi a săptămânii în care ne aflăm, domnul vicepreşedinte Radu Berceanu mi-a cerut să fac o declaraţie politică în legătură cu această problemă. Iată, o fac acum, în nume personal, cât şi al grupului parlamentar al Partidului România Mare, din care fac parte.

Precizez, în acest sens, următoarea aserţiune: una din priorităţile legislative majore ale actualului Parlament o constituie Legea funcţionarului public. Ea trebuie solicitată în mod prioritar şi înscrisă cât mai repede şi la loc de frunte pe ordinea noastră de zi. De ce acest lucru?

"Pedeserizarea" a fost o floare la ureche pe lângă ceea ce se întâmplă acum cum cu "cederizarea", "pederizarea" şi, mai ales, "udemerizarea" după bun plac şi la întrecere a aparatului administrativ al ţării.

Trebuie să precizez că, pe ansamblu, mulţi funcţionari publici trăiesc o adevărată dramă, fiindcă nu sunt puşi sub ocrotirea legii şi a profesionalismului, ci a bunului plac al celor aflaţi la putere. Or, acesta este un viciu enorm, de care puterea însăşi ar trebui să se teamă, căci ea se află, în această privinţă, ca şi în multe altele, în afara statului de drept, despre care se trâmbiţează atât.

O măsură preventivă absolut necesară pentru intrarea în legalitate ar fi o bună lege a funcţionarului public. Această lege ar trebui să ne precizeze, în primul rând, până unde se poate amesteca un partid aflat la putere în viaţa aparatului administrativ al unei instituţii şi, care instituţii, şi câte.

Domnii de la putere ar trebui să înţeleagă să-şi pună chiar ei frâne legislative în acest sens, pentru că altfel totul devine o nebunie. Fiecare postişor e vânat şi transformat într-un şir nesfârşit de răzbunări personale şi de sinecure politice, de corupţie la pătrat, în dauna profesionalismului şi a muncii reale.

Legea funcţionarului public, tocmai astfel de pericole ar trebui să evite acum. De aici prioritatea ei absolută, dacă nu cumva este deja prea târzie, este post-factum şi post-festum.

În aceste condiţii, fac următoarele propuneri: până la apariţia acestei legi să se sisteze orice înlocuiri din posturile de conducere ale instituţiilor şi întreprinderilor, cât şi la eşaloanele lor inferioare. Cei ce se simt nedreptăţiţi în acest sens să aibă dreptul, sub ocrotirea acestei legi, să-i acţioneze în judecată pe cei ce săvârşesc abuzuri.

Domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi Biroul Permanent al Camerei, să uzeze de întreaga lor autoritate pentru a cere Senatului, unde se zice că se află în momentul actual Legea funcţionarului public, ca ea să fie trecută cât mai repede, prin procedurile de rigoare, ca apoi să poată fi înscrisă prioritar şi pe ordinea noastră de zi. Sperăm ca noua putere să dea dovadă, în acest sens, de voinţă şi înţelepciune.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Romulus Neagu, din partea Grupului parlamentar PDSR. Urmează domnul Barbu Piţigoi, din partea Grupului parlamentar PNTCD.

Domnul Romulus Neagu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Întors zilele trecute de la Bruxelles, unde avusese întrevederi cu omologul său belgian, domnul Gavril Dejeu, ministrul de interne, a dezaprobat, pe bună dreptate, pe acei români care, în deplasări în străinătate, prin comportamentul lor, strică imaginea României.

Într-adevăr, nu este permis, aşa cum remarca şi domnul ministru, ca imaginea României peste hotare să fie afectată de faptele iresponsabile ale unora dintre conaţionalii noştri. Prin declaraţiile sale însă, ca deţinător al portofoliului de interne, domnul ministru, departe de a fi îmbunătăţit această imagine, a afectat-o şi mai mult, ridicând deja semne de întrebare în ce priveşte politica actualului Guvern faţă de aplicarea normelor noastre democratice, în consonanţă cu normele dreptului internaţional, în general, şi ale drepturilor omului, în special.

Domnul ministru a afirmat că ministerul pe care îl conduce, "autorităţile române" - cum s-a exprimat domnia sa - preconizează să introducă nici mai mult nici mai puţin decât "o triere şi o selecţie riguroasă a turiştilor români care doresc să plece în Occident". Cum se va proceda la această triere? Domnul ministru porneşte de la premisa, de altfel apusă cu mai bine de 7 ani în urmă, că "toată lumea cere viză din partea noastră - respectiv a Ministerului de Interne - pentru plecarea în străinătate. Nu pleacă peste frontieră cine vrea şi cum vrea. Avem mijloace de control".

Eu vreau să atrag atenţia, cu toată deferenţa, că în România, azi, tot românul care se bucură de drepturi civile, are drept la paşaport, iar dacă obţine şi viza de intrare în ţara din Occident pe care doreşte să o viziteze trebuie să-şi efectueze călătoria fără nici un fel de triere.

În România. statul de drept este, şi trebuie să fie şi în continuare, o realitate. Declaraţiile domnului ministru Dejeu aduc grave prejudicii acestei realităţi şi dau apă la moară tocmai acelora care îl indignează pe domnia sa, respectiv persoanele şi grupurile de persoane care se opun integrării României în structurile europene şi euro-atlantice.

Pentru că domnul ministru a vorbit de atitudinile responsabile, problema care se pune acum este aceea cât de responsabile sunt declaraţiile domniei sale. Fără îndoială că ideea reintroducerii vizei de ieşire din ţară este aberantă. În momentul actual se impune întărirea în continuare şi nu slăbirea statului de drept, întărirea pazei la frontiere pentru stăvilirea trecerii ilegale a acesteia, delict care s-a cam accentuat în ultimele luni - reprimarea consecventă a crimei organizate şi a traficului de droguri.

Domnul ministru trebuie să-şi însuşească terminologia de specialitate şi îndeosebi să-şi lămurească concepţia. Într-un sector atât de important cum este cel al Ministerului de Interne şi în probleme atât de sensibile cum sunt cele ale drepturilor omului, în speţă dreptul fiecărui cetăţean de a-şi părăsi ţara şi de a se întoarece în ţara sa de origine, este nevoie de profesionalism mai mult decât, poate, în alte sectoare.

Diletantismul cu care începem să ne obişnuim într-o serie de domenii ale guvernării din ultimele luni trebuie epurat, şi cu cât această epurare şi nu alta va avea loc mai curând, cu atât va fi mai bine. Apoi, cred că, pentru repararea stricăciunii aduse imaginii României de declaraţiile menţionate, e necesar ca Guvernul, Ministerul Afacerilor Externe, să se delimiteze de ele şi să-şi precizeze poziţiile privind drepturile românilor la paşaport.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Barbu Piţigoi. Urmează domnul Valeriu Tabără, din partea Grupului parlamentar PUNR.

Domnul Barbu Piţigoi:

Stimaţi colegi,

Se înmulţesc acuzaţiile aduse de actuala opoziţie legate de aşa-zisa "epurare politică". Poate că nu merită dată atenţie deosebită acestui fel de atac, cu tentă politică, dacă săptămâna trecută, un distins coleg din circumscripţia mea electorală, n-ar fi invocat, de la acest microfon, un imaginar scenariu produs, în opinia domniei sale, în judetul Argeş.

Spunea domnia sa că în amintitul judeţ s-ar fi trecut la înlocuirea în funcţia de decizie din prefectură a titularilor numiţi de Guvernul Văcăroiu, cu persoane provenind din rândurile actualei puteri.

Nimic mai neadevărat. Stimate coleg, sunt convins că ştiţi şi dumneavoastră, nu a fost schimbat, încă, nici un conducător cu funcţie de decizie din direcţiile prefecturii argeşene.

Legat de aşa-zisa epurare pe criterii politice, trebuie făcute câteva comentarii. Voi aminti că , recent, un alt distins coleg parlamentar din opoziţia actuală, a convocat la comisia din carea făcea parte conducătorii unor societăţi comerciale dintr-un anumit sector economic, desigur deficitar, cu scopul de a analiza soluţiile de redresare a situaţiei disperate la care a fost adusă, ca urmare a îndelungatelor guvernări trecute. A fost un fel de şedinţă de partid. Aş îndrăzni chiar să zic de BOB, deoarece atât distinsul meu coleg, cât şi toţi directorii convocaţi, erau membri PDSR numiţi de vechea administraţie, care a avut grijă să impună la conducerea societăţilor comerciale numai conducători emanaţi din partidul aflat atunci la putere, mai vechi sau mai nou racolaţi în perioadele trecutelor guvernări.

Oare numai PDSR-ul a avut dreptul de a numi conducători? Chiar nu s-au găsit persoane capabile şi în rândurile opozanţilor? Ce ar avea de spus FPS-ul condus atunci de domnul Emil Dima?

În ultima legislatură parlamentară, 1992-1996, Consiliul de Administraţie al FPS-ului a numit în Adunările Generale ale Acţionarilor, în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, ori în funcţiile de cenzori ale acestor societăţi, persoane provenite exclusiv din rândurile PDSR-ului sau ale aliaţilor din fostul arc guvernamental. Este cunoscut modul în care preşedintele FPS, domnul Emil Dima, a făcut aceste numiri, încălcând de multe ori chiar prevederile Legii 58/1991.

Aşa, de pildă, au fost numiţi oameni fără pregătire profesională de profil, profesori de gimnastică la fabrici textile, sau pur şi simplu oameni necalificaţi, propuşi să hotărască destinele unor societăţi comerciale numai pe motiv că erau activişti ai PDSR-ului.

La Fabrica textilă "DIVERTEX" din Piteşti a fost numit în Adunarea Generală a Acţionarilor, domnul Fieraru, secretar executiv PDSR Argeş, fără studii superioare şi chiar su studii medii neterminate. Numirea s-a făcut însă motivat, deoarece domnul secretar executiv Fieraru a manevrat în scopul privatizării abuzive a fabricii în favoarea prefectului de Argeş la acea vreme.

De semnalat circulara domnului preşedinte al UCECOM-ului, domnul Dângă, membru în conducerea PDSR-ului către toate unităţile sale din teritoriu de a sprijini prefecturile în a numi în funcţiile amintite AGA, şi Consiliul de Aministraţie ori cenzori, membri PDSR.

La judeţul Mehedinţi, lista numirilor operate de FPS a fost discutată în prealabil între fostul director de cadre, Medar, şi prefect. Lista cuprindea numai membrii PDSR, fără a consulta pe nimeni, deşi Legea 58/1991 prevede că aceste numiri trebuie să fie facute prin concurs public.

Solicitat de-a lungul mai multor ani, domnul Emil Dima a refuzat constant să pună la dispoziţia Parlamentului numirile în AGA şi consiliile de administraţie. Domnul preşedinte al FPS a refuzat să dea curs acestei solicitări chiar şi atunci când a fost chemat la ordine în faţa Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, negând că domnia sa şi consiliul pe care îl conduce ar fi subordonat Parlamentului României şi nimeni nu a îndrăznit să-i impună să dezvăluie lista numirilor, deoarece acestea erau întocmite aproape în exclusivitate din reprezentanţii celor ce guvernau ţara la acea vreme.

Schimbarea guvernării a găsit administraţia ţării la toate nivelele de decizie alcătuită din personalităţi marcante ale vechilor guvernanţi, în majoritatea lor obedienţi vechiului regim, înregimentaţi în partid, implicaţi în administrarea falimentară pe care vor să o continue sub noua guvernare. Ne întrebăm dacă atunci când aplicau programul Văcăroiu în conducerea treburilor publice, aceşti factori de decizie, încă în porsturi de conducere, o făceau din convingere sau din oportunism? Dacă acceptau să fie conducători din dorinţa de a-şi păstra funcţia cu orice chip, atunci ei lucrau din obligaţie, fără convingere şi întotdeauna legat de vechea concepţie de care nu se pot desprinde aşa de uşor şi mereu obligaţi a pleca urechea şi nu numai la foştii guvernanţi, cărora le datorează prezenţa lor în poziţiile în care s-au cocoţat.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Petre Ţurlea. Domnul Tabără a cedat locul domnului Petre Ţurlea, sunt din acelaşi grup parlamentar, şi urmează domnul Moiceanu Constantin, ultimul vorbitor pe ziua de astăzi.

Domnul Barbu Piţigoi:

Au vorbit 8 minute. Eu vă mulţumesc pentru întrerupere.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aduc în faţa domniilor-voastre o problemă pe care eu, şi bănuiesc că şi domniile-voastre, o consideraţi extrem de gravă.

În aprilie 1990 s-a încheiat, după cum ştiţi probabil, un tratat de prietenie cu U.R.S.S., tratat larg contestat de opoziţia de atunci, pentru faptul că nu conţinea o condamnare explicită a Pactului Ribbentrop-Molotov, în virtutea căruia României i se răpiseră Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, şi opoziţia de atunci avea perfectă dreptate.

Iată ce aflăm dintr-o carte a domnului Adrian Severin, intitulată "Lacrimile dimineţii", Bucureşti, 1995, la pag.153-159: În tratativele cu U.R.S.S., Guvernul Petre Roman i-a fixat ministrului de externe de atunci, domnul Adrian Năstase, trei obiective. Al treilea obiectiv era: "Tratatul să lase cel puţin deschisă calea, dacă nu chiar să creeze un mecanism, pentru rezolvarea problemelor litigioase între România şi U.R.S.S., anume retrocedarea teritoriilor româneşti ocupate prin ameninţare cu războiul, în baza ultimatumurilor sovietice din iunie 1940, sprijinite de prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov".

Deci, Guvernul Petre Roman cerea atunci o condamnare explicită a Pactului; domnul Adrian Severin spune în carte că domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase au încheiat tratatul fără a traduce în practică dorinţa Guvernului. Ca urmare, citez iarăşi din aceeaşi carte, "...dezacordul Guvernului a fost practic unanim. Petre Roman l-a acuzat pe Adrian Năstase de minciună, de duplicitate, de dezinformare permanentă, luând, pe de altă parte, legătura cu preşedintele Ion Iliescu spre a-l convinge să renunţe la tratat, ceea ce preşedintele nu a admis".

Atunci, pentru a face tratatul inoperant, deoarece nu era de acord cu el, domnul Adrian Severin l-a boicotat. Iată cum. Citez iarăşi din cartea respectivă: "Din acel moment a fost rolul meu, în calitate de ministru pentru relaţiile cu Parlamentul, ca, în înţelegere cu primul ministru şi cu liderii Opoziţiei, să fac astfel încât tratatul să nu fie adus niciodată în dezbatere spre a fi ratificat". Într-adevăr aşa s-a întâmplat!

Mai ştim că în toate campaniile electorale, P.N.Ţ.C.D. şi P.N.L. au condamnat regimul Iliescu pentru tratatul încheiat în aprilie 1990.

Suntem în 1997, domnul Petre Roman şi domnul Adrian Severin sunt adevăraţii conducători ai României, deşi formal mai participă şi alţii la actul guvernării. (Aplauze din băncile Opoziţiei.) Aflăm din declaraţiile domnului Adrian Severin, acum ministru de externe, că ar trebui să încheiem grabnic Tratatul cu Ucraina, ţară care deţine teritoriile româneşti ale Sudului Basarabiei, Insulei Şerpilor, Ţinutul Herţei şi Nordul Bucovinei. Tratatul ar urma să fie orientat doar spre viitor. Nu ar mai avea nici un rost cererea de condamnare a Pactului Molotov-Ribbentrop, România trebuind să renunţe definitiv la ceea ce-i aparţine de drept. La fel s-a pronunţat şi domnul preşedinte Emil Constantinescu.

Este o concluzie aici. Toată campania pentru condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dusă în anii anteriori de partidele aflate azi la putere, a fost mincinoasă. Azi, partidele respective se arată gata a sacrifica drepturile istorice ale României pentru zâmbetul binevoitor al occidentalilor. Zâmbetul nu este însă, doamnelor şi domnilor, binevoitor, ci dispreţuitor, căci numai dispreţ poţi avea pentru cei care renunţă la drepturile istorice ale ţării lor.

Recent, domnul preşedinte Emil Constantinescu declara: "Românii decid ce trebuie să facem, la ce să renunţăm şi la ce nu! "

Dacă domnul preşedinte aşa crede, atunci să-i lăsăm pe români, printr-un referendum, să decidă dacă renunţă la drepturile lor istorice asupra provinciilor din Răsărit.

Mulţumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Moiceanu Constantin din partea Grupului U.S.D.-P.S.D.R.

Domnul Constantin Moiceanu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca urmare a procesului de privatizare în masă, un număr considerabil de acţiuni aşteaptă să fie tranzacţionate pe piaţa de valori mobiliare. În toate ţările occidentale, acţiunile societăţilor care nu sunt cotate la bursă se tranzacţionează pe două căi: fie la ghişeu, prin societăţile de valori mobiliare, fie prin sistemele electronice care nu se rezumă nicăieri la unul singur.

Procedând după principiul de tristă amintire al economiei centralizate, vechea legislatură a decis ca tranzacţionarea tuturor acţiunilor rezultate în urma privatizării în masă să se facă la noi ca nicăieri în altă parte - numai printr-un singur sistem electronic, numit RASDAQ. Acesta conduce la consolidarea unui monopol foarte profitabil, prin protejarea următoarelor organisme: primul organism este Registrul Român al Acţionarilor. Pentru a ţine evidenţa acţionarilor şi a tranzacţiilor pe care aceştia le efectuează cu acţiunile lor, toate societăţile privatizate sunt obligate să încheie un contract cu Registrul Român al Acţionarilor. Miza afacerii respective este enormă. Fiecare societate trebuie să plătească în medie la Registrul Român al Acţionarilor suma de 5 milioane de lei pe an pentru un abonament. Cum sunt circa 6.000 de societăţi care fac obiectul privatizării, rezultă, în perspectiva încasărilor anuale, o sumă de 30 de miliarde de lei. Evident, beneficiile respective sunt mai mult decât substanţiale.

Investiţiile pentru punerea în funcţiune a Registrul Român al Acţionarilor sunt amortizate doar în câteva luni, mergând apoi la beneficii asigurate pe bază de monopol. Precizăm că Registrul Român al Acţionarilor este o societate pe acţiuni cu capital privat, având ca acţionari 8 bănci româneşti.

Al doilea organism este Societatea Naţională de Compensare, Depozitare şi Decontare. Toate acţiunile care urmează să fie tranzacţionate trebuie depozitate la această societate. Pompos denumită "naţională", Societatea Naţională de Depozitare este o societate cu capital privat, deţinut în proporţie de 83% de Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare. Această asociaţie este dirijată şi controlată de câţiva oameni de afaceri de mare anvergură şi cu mare influenţă. Marele avantaj care decurge pentru ei datorită acestui control este că sunt informaţi în premieră de toate tranzacţiile care urmează să se facă. Aceasta le permite să se organizeze în aşa fel încât să poată cumpăra ce-i interesează în condiţiile cele mai rapide şi cele mai avantajoase, înainte ca concurenţa să fie informată.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă rog să încheiaţi!

Domnul Constantin Moiceanu:

Victimele acestui sistem sunt: marea masă a investitorilor, societăţile de valori mobiliare care nu intră în grupul limitat al celor ce conduc societăţile de valori mobiliare.

În sfârşit, şi ultimul, al treilea organism este faimosul RASDAQ. Tranzacţionarea tuturor acţiunilor de pe teritoriul naţional trebuie să se efectueze printr-un ordinator instalat la Centrul Internaţional Bucureşti. Nicăieri în lume, agenţii de valori mobiliare nu sunt obligaţi să-şi exercite tranzacţiile de valori mobiliare pe un anumit calculator.

Ca urmare, sistemul RASDAQ nu poate satisface decât un număr limitat de tranzacţii, aproximativ unul pe zi din valoarea a ceea ce trebuia să facă.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da. Mulţumim.

Domnul Constantin Moiceanu:

Mai este puţin.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă rog!

Domnul Constantin Moiceanu:

În acest ritm, trancaţionarea acţiunilor rezultate în urma privatizării în masă nu se va putea face decât în 10 ani. O coadă interminabilă de acţiuni aşteaptă, deci, să fie soluţionată în condiţii de monopol de minunantul nostru RASDAQ!

Culmea ironiei este că argumentul de bază pe care îl folosesc cei favorizaţi de acest sistem este acela că ei caută să protejeze interesele micilor investitori. De fapt, cu acest argument de faţadă se apără nişte interese de mari proporţii, cu implicaţii personale.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Da, vă mulţumesc.