Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.65/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 26, 2021

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.93 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,04.

Lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Oana Murariu şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul de 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 165.

În conformitate cu prevederile art. 93 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei Deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 26 şi marţi, 27 aprilie 2021; programul de lucru pentru perioada 26 aprilie - 1 mai şi 3 - 8 mai 2021; lista rapoartelor depuse, în perioada 19-26 aprilie, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

La ordinea de zi de astăzi avem înscrise dezbateri asupra iniţiativelor pentru care comisiile permanente au propus respingerea.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, după ora 17,00, vom continua cu răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.

Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu sunt.

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Alexandra Huţu, pentru prezentarea unei intervenţii cu privire la Ziua Veteranilor de Război.

Vă rog.