Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.106/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8,27. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Marius-Constantin Budăi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Cristina-Mădălina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Bună dimineaţa tuturor! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Dumitru Coarnă. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Florin Piper-Savu. Eraţi după televizor, nu v-am văzut, scuze! |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Deputat Florin Piper-Savu, Circumscripţia nr. 36 Teleorman. Declaraţia politică se intitulează "Austeritatea - singura certitudine a PNRR". Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este la ora actuală subiectul care interesează pe fiecare român pentru că poate să producă schimbări cu impact major în viaţa tuturor românilor. Primirea celor 29,2 miliarde de euro, din care 15 miliarde sunt împrumuturi, depinde de realizarea celor 9 promisiuni de reformă. O parte din reformele asumate sunt de fapt condiţionalităţi pentru accesarea împrumuturilor şi reprezintă o formă de austeritate - îngheţarea pensiilor, restructurări masive de personal, listarea societăţilor cu capital majoritar de stat sau desfiinţarea lor. Cele 15 miliarde de euro pe care Româna le va împrumuta prin PNRR se adaugă la datoria publică deja ajunsă la 48% din PIB. Va suporta, economia României, cu un PIB de 220 de miliarde de euro, povara unei îndatorări de peste 60% din PIB? Acest PNRR, despre care chiar şi liberalii declară că "nu au văzut în viaţa lor o chestiune atât de prost scrisă" şi că "nu este decât o însăilare", a primit mai multe observaţii extrem de critice, pe mai multe componente, de la infrastructură până la educaţie - costuri nejustificate şi supraestimate, neconcordanţe între sume, lipsa metodologiilor de calcul şi furnizarea de informaţii neclare legate de proiecte. Acesta este ştiinţa şi putinţa Guvernului de competenţi şi merituoşi! Unde sunt investiţiile de zeci de miliarde de euro promise de preşedintele Iohannis şi Guvernul său? În PNRR, interesul pentru mediul rural lipseşte. Decidenţii nu sunt capabili să înţeleagă că PNRR trebuie să fie un plan naţional, nu un plan urban, şi nici nu le pasă de primăriile rurale care au nevoie de sprijin pentru dezvoltarea de proiecte. Că mediul rural nu contează pentru Guvernul Dreptei Unite nu mai surprinde pe nimeni, PNL şi USR PLUS au militat constant împotriva PNDL, chiar dacă acesta aduce locuri de muncă şi condiţii mai bune de trai în zonele care nu pot face proiecte prin fonduri europene. Pentru un plan plin de proiecte cu dedicaţie, de milioane de euro folosiţi pentru consultanţă şi cursuri supraevaluate ale unor funcţionari, românii trebuie să suporte costurile austerităţii! Sărăcirea românilor, scăderea nivelului de trai, precum şi ieşitul din câmpul muncii "cu picioarele înainte" sunt singurele certitudini ale planului de la care românii aşteaptă dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creşterea nivelului de trai, acces la educaţie şi sănătate de calitate pentru toţi, infrastructură, agricultură şi firme româneşti performante. Domnilor guvernanţi, PNRR este despre viitorul românilor şi al României. Nu transformaţi speranţele românilor în dezamăgiri, nu faceţi din efectele acestui Plan o povară şi mai mare pentru traiul de zi cu zi al populaţiei! Deputat Florin Piper-Savu, Circumscripţia nr. 36 Teleorman. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Dumitru Coarnă. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică "Fostul primar al comunei Crivăţ din judeţul Călăraşi, vizat de anchete penale. Acuzaţii grave lansate de subalterni privind fapte de corupţie ale primarului. Prejudiciu în cuantum de 300.000 de lei nerecuperat. Contracte «cu dedicaţie» pe bani publici!" Au fost acţiuni fără precedent în Primăria Comunei Crivăţ din judeţul Călăraşi, când comanda instituţiei a fost preluată, în perioada 2012-2020, de primarul Ion Robu. Se vorbeşte despre presiuni constante privind forţarea prevederilor legale şi cercetări penale finalizate suspect cu soluţii de clasare. Pe lângă aceste acuzaţii, există informaţii cu privire la faptul că primarul în cauză şi-a favorizat apropiaţii, oameni fideli lui. După acest model, între autoritatea contractantă - Primăria Comunei Crivăţ, reprezentată de primarul Ion Robu, în calitate de achizitor, şi o societate comercială a fost încheiat un contract având ca obiect - Doamne ajută! - executarea de lucrări de pietruire drumuri în comuna Crivăţ din judeţul Călăraşi. Preţul contractului a fost stabilit la suma de 100.000 de lei, iar lucrările trebuiau finalizate până la data de 31 decembrie 2013. Deşi preţul a fost plătit de către achizitor, conform facturilor emise de acesta, lucrările nu au fost efectuate nici până astăzi, 23 iunie 2021. Primăria Comunei Crivăţ a efectuat plata lucrărilor ce făceau obiectul contractului fără ca executantul să presteze lucrările la care s-a obligat. Aceste date au ajuns şi la DNA, a fost formulat un dosar penal - dosarul nr. 748/P/2017 - dosar penal care a fost plimbat între Parchete, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Sigur că, conform procedurii, au fost audiaţi şi câţiva conducători auto care figurau ca efectuând transport pe avizele de expediţie în cauză. Sigur că, din verificări, a fost constatat că aceste avize erau semnate în fals. Nici nu se putea altfel, din moment ce consilierul personal al primarului era specialist al falsului, fiind angajat în primărie cu o diplomă de liceu falsificată. Reclamaţia la DNA a fost făcută chiar de secretarul primăriei, dar dosarul a fost blocat de anchetă, prin şeful Poliţiei Judeţene din acel moment şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. La un moment dat - am privit soluţia de clasare pentru mai multe infracţiuni de fals, uz de fals, abuz în serviciu, factură achitată, lucrare neefectuată. Dosarul a fost clasat pe o soluţie extrem de ciudată, de către procurorul Drumcea, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi. O soluţie de clasare care nu a fost comunicată şi părţii vătămate, pentru a avea posibilitatea legală să atace şi să repoziţioneze dosarul în penal. Astfel, achizitorul - Primăria Comunei Crivăţ, prin primarul Ion Robu - a procedat în mod ilegal la plata acestor facturi. Era vorba de 800 de tone de piatră - 800 de tone de piatră - piatră care nu a ajuns nici până astăzi în comuna Crivăţ, pentru a fi folosită la amenajarea drumurilor despre care vorbeam. Dacă tot am mers în această zonă, în 2020 domnul primar mai face un contract - eram în campanie electorală. Era vorba despre lucrări privind împrejmuirea unui cimitir din localitate, în valoare de 300.000... |
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
|||||
|
|
...de lei. În realitate, acele lucrări valorau în jur de 100.000 de lei. Prin achitarea celor două contracte, în condiţiile neexecutării lor şi a supraevaluării lucrărilor, a fost creat un prejudiciu în cuantum de 300.000 de lei. O să concluzionez. Rezumat - primar corupt, lucrări "cu dedicaţie" pe bani publici! Recompensă - clasare pentru infracţiunile comise! Sigur, cu aşa procurori, rentează să fii primar în comuna Crivăţ! Fac precizarea că eu am formulat denunţuri penale în cauză şi aştept cu mult interes rezultatul verificărilor. Dumitru Coarnă, deputat al PSD, Circumscripţia nr. 12 Călăraşi. Mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul doamna deputat Viorica Sandu. Se pregăteşte domnul deputat Michael Gudu. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Se fură de la copiii României". Nu e prima dată când cu revoltă am tras un semnal de alarmă privind încălcarea flagrantă a drepturilor copiilor din România de către actuala Coaliţie de la putere. Am atenţionat direct ministrul muncii că au luat bănuţi de la copii. Că acele 20 de puncte procentuale erau de fapt 16 puncte. "De ce aţi furat de la copii?", am întrebat atunci. Aţi furat atunci şi continuaţi să furaţi de la cea mai sensibilă şi afectată categorie a populaţiei - copiii. Se fură alocaţiile, aşa cum s-a furat dreptul la educaţie timp de un an şi jumătate. Trimişi în învăţământul online, fără a le fi asigurată la timp sau deloc, în unele cazuri, baza materială, asistăm acum la cum se ridică sub ochii noştri o generaţie sacrificată de copii. Au românii o vorbă înţeleaptă - "Hoţul strigă: «Hoţii!»". Hoţii de la guvernare, cu o mână duioasă mângâie pe obraz copiii României, deplângând teatral faptul că "sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile pe care statul le dă, pentru că părinţii sau aparţinătorii le cheltuiesc pe altceva", în vreme ce mintea lor diabolică fabrică ordonanţe machiavelice prin care, cu cealaltă mână, fură din buzunarul tuturor celor pe care îi compătimeau. Anul acesta fură câte 40 de lei lunar, de la fiecare copil. De la anul îşi vor indexa prada - vor fura câte 57 de lei lunar. Adică puţin peste 11 euro/copil/lună. "Să fie primit!", mi-a răspuns doamna ministru al muncii, încălcând cu detaşare în continuare drepturile copiilor. Guvernul se jură că nu sunt aceşti bani pentru copii, adică 133 de euro/copil pe un an în plus la alocaţie. Dar e dispus să cheltuiască 133.000 de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru Fondul de capital de risc pentru IMM-uri, sumă reprezentând costul trainingului pentru o singură persoană. Nu trebuie să dezvolt pentru că deja ştim criteriile după care se conduce Puterea când împarte banii din PNRR. Ceea ce ar trebui să îşi amintească actuala Putere este că în "Declaraţia drepturilor copilului", proclamată prin Rezoluţia nr. 1386 a Adunării Generale a ONU din 20 noiembrie 1959, care funcţionează ca o extindere a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Principiul nr. 8 stipulează - "În absolut toate situaţiile, copilul va fi primul care va primi protecţie şi ajutor". Pentru Guvernul României aceasta este doar încă o lege călcată în picioare. Pentru copiii României acest Guvern este cel care le încalcă toate drepturile. Explicaţi-le copiilor României, privindu-i în ochi, că nu sunt bani de alocaţii şi că amanetaţi viitorul lor, lăsându-le moştenire o nouă datorie prin PNRR, din banii căruia v-aţi programat să plătiţi 1.200 de euro/zi pentru consultanţi externi şi 450 de euro/zi pentru consultanţi locali, deşi salariul mediu în România este mult mai mic. Sau 32,4 milioane de euro pentru salarii şi stimulente financiare pentru recalcularea pensiilor şi 1,6 milioane de euro pentru achiziţionarea de birouri, dulapuri şi scaune pentru personalul nou angajat care se va ocupa de pensii, deşi v-aţi angajat să blocaţi majorarea pensiilor. Şi, mai nou, explicaţi-le copiilor României că pentru alocaţiile lor nu sunt bani la buget, dar sunt bani pentru a vă inventa un festival omagial care să dureze o lună, mascat sub denumirea de Ziua Naţională a Alegătorului. Se fură de la copiii României... |
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
|||||
|
|
...şi Partidul Social Democrat nu va fi complice la această nouă hoţie! Deputat al PSD de Galaţi, Viorica Sandu. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, doamnă deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Michael Gudu. Se pregăteşte domnul deputat János Kiss. |
|
||
|
|
Bună ziua! Declaraţie politică "Delta Dunării - aeroportul care operează doar salarii" Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, De mai bine de 30 de ani, Aeroportul "Delta Dunării" este nefuncţional. În ciuda pretinselor eforturi de a aduce turişti în Deltă, în ciuda investiţiilor de peste 30 de milioane de euro, aeroportul de la Tulcea este singurul dintre cele 16 aeroporturi ale României care nu operează nicio cursă regulată! În anul 2016, 12 milioane de euro au fost cheltuite pentru modernizarea/extinderea pistei şi a platformei de îmbarcare/debarcare. Alte 7 milioane de euro au fost cheltuite pentru amenajarea unui nou terminal Sosiri, în ciuda faptului că niciun turist nu a sosit la Tulcea cu avionul! În 2019, preşedintele CJ Tulcea, instituţie care administrează Aeroportul "Delta Dunării", anunţa că se poartă discuţii pentru deschiderea a nu mai puţin de 6 linii aeriene externe. Pentru un asemenea aflux de pasageri, fireşte, erau necesare noi lucrări de modernizare - 8 milioane de euro pentru construirea unei remize "pentru acomodarea optimă a autovehiculelor cu gabarit mare", precum şi a unor spaţii necesare "echipamentelor aeroportuare de deservire a aeronavelor". Încă un milion de euro pentru echipamente de deszăpezire şi degivrare, în perspectiva în care operatorii externi urmau a aduce turişti şi în mijlocul iernii! Pentru aproximativ aceleaşi echipamente, Consiliul Judeţean Tulcea a plătit încă jumătate de milion de euro, în aprilie 2021, probabil un avans pentru iarna viitoare. Şi nu este tot - Consiliul Judeţean Tulcea mai are în derulare un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de 24 de milioane de euro, prin care se va permite accesul unui număr de circa 200 de persoane în terminalul Pasageri, în contextul în care fluxul actual de călători, teoretic cel puţin, este de numai 50 de persoane! Pentru că, în realitate, pe aeroport nu a aterizat nici măcar un călător de la începutul anului 2021! Cele prezentate mai sus ar părea, la prima vedere, doar un prost management financiar sau o lipsă de eficienţă în cheltuirea fondurilor europene. Privind mai în profunzime, vom constata că, la fel ca şi în cazul ITI Delta Dunării, toată această afacere este, de fapt, parte a unui mecanism de fraudă bine pus la punct, din care fac parte apropiaţi ai PSD şi firme de casă ale baronilor roşii din teritoriu! Aşadar, 50 de milioane de euro pentru un aeroport care, de aproape 30 ani, operează doar salarii! Pentru că, se cuvine să amintim, cel puţin pe hârtie, Aeroportul "Delta Dunării" funcţionează foarte bine - Consiliul Judeţean Tulcea plăteşte lunar salariile a 3 directori, a 4 şefi de birou şi a peste 40 de angajaţi, care deservesc nu mai puţin de 12 birouri şi compartimente! Directorul general, omul de încredere al preşedintelui CJ Tulcea, este un absolvent de Politehnică, specializarea Utilaje şi ingineria produselor chimice. Aşadar, nicio legătură cu aviaţia! Singura calitate care îl recomandă pentru această funcţie este cea de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD! Michael Gudu, deputat, Tulcea, Circumscripţia electorală nr. 38. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat János Kiss? Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Mărculescu? Este? A, măştile astea... |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia politică se intitulează "Românii au nevoie de o administraţie cu mentalitate europeană şi cunoştinţe de operare digitală". Perioada crizei sanitare a fost şi continuă să fie, dincolo de aspectele medicale concrete, o provocare şi o temă cu dimensiune politică. Criza COVID din ultimul an a arătat cât de greu reacţionează aparatul administrativ pe anumite segmente ale sale şi, chiar atunci când responsabilii instituţionali la diverse niveluri au declarat că pun sănătatea românilor pe primul plan, ne-am confruntat cu o lipsă de soluţii imediate. Acest lucru trebuie să constituie subiect de analiză pentru toţi colegii, indiferent de ideologie sau experienţă politică. Nu cred că trebuie să ne amăgim cu ideea că elaborarea unui set complet de măsuri procedurale poate aduce automat performanţă la nivelul actului administrativ. Este adevărat că avem nevoie de reglementări şi măsuri adecvate, cu atât mai mult cu cât o reformă la nivelul administraţiei apare inevitabilă, pe fondul procesului de digitizare. Aş vrea totuşi să cădem de acord cu privire la faptul că succesul politicilor publice depinde în mod esenţial de calitatea deciziei umane, şi în acest sens consider că este bine să ne gândim la câteva măsuri concrete de profesionalizare a activităţii în administraţia publică din România. Ştim cu toţii - acest lucru nu constituie o noutate - cetăţenii acuză de prea mult timp lipsa de profesionalism şi corupţia din sectorul administrativ. Acuzele sunt confirmate de cercetări de specialitate, dar aceste constatări le aduc în discuţie ca un argument pentru nevoia reală şi imediată de soluţii. Există, bineînţeles, soluţii şi modele europene şi rămâne ca noi să găsim voinţa politică şi înţelepciunea de a le transforma în norme şi reglementări. Vă mulţumesc. Deputat Kiss János. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Dumitru Mărculescu. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "Mehedinţiul va beneficia de cea mai mare investiţie din ultimii 31 de ani". De 31 de ani, judeţul Mehedinţi a fost văduvit de investiţii importante, atât în infrastructură, cât şi de proiecte economice majore. Mai mult, de câţiva ani, odată cu falimentul RAAN, municipiul Drobeta-Turnu Severin nu beneficiază de apă caldă. Iarna, cu greu şi cu eforturi uriaşe, oamenii primesc căldură şi plătesc bani mulţi pentru acest "lux". Din fericire, acest calvar se apropie de sfârşit. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Guvernul României s-a angajat să construiască, la Halânga, în locul vechii centrale pe cărbuni, o centrală pe gaze cu o putere de 159 MW, o unitate de producţie a hidrogenului, dar şi o instalaţie de captare şi stocare a carbonului. Dragi colegi, această investiţie de peste 320 de milioane de euro este cea mai mare investiţie de după Revoluţie în judeţul Mehedinţi. Odată cu finalizarea acestui amplu proiect, beneficiile se vor vedea imediat şi vor avea un impact pozitiv asupra vieţii locuitorilor municipiului Drobeta-Turnu Severin, şi nu numai. Astfel, severinenii vor avea o alternativă viabilă, mult mai ieftină, de încălzire termică şi vor beneficia non-stop de apă caldă, la preţuri decente. Se va încheia o perioadă neagră din viaţa noastră, a severinenilor, când am fost supuşi la umilinţe greu de imaginat pentru o comunitate din secolul XXI, parte a Uniunii Europene. Vom încheia astfel şi perioada repartitoarelor de căldură, care, din punctul meu de vedere, reprezintă un atentat la buzunarul cetăţenilor. Pe lângă aceste beneficii, se adaugă şi sutele de locuri de muncă care vor fi create şi care vor conta în dezvoltarea economică a zonei. Stimate colege şi stimaţi colegi, societatea noastră nu se poate dezvolta decât prin investiţii. Am constatat, cu amărăciune, disputa politică care s-a creat după depunerea acestui proiect de investiţii. Sunt şi voi fi adeptul dezbaterilor sănătoase, bazate pe argumente. Ca mehedinţean şi ca om care trăieşte în Drobeta-Turnu Severin, pot afirma cu tărie că acest proiect este vital pentru noi. Este necesar pentru oamenii care trăiesc în această zonă, oameni care s-au săturat să fie umiliţi şi să aştepte cu groază venirea iernii, cu facturi gigantice la căldură sau, mai rău, să stea în frig. Mehedinţenii s-au săturat să se spele la lighean sau să folosească surse alternative de încălzire a apei. De aceea, salut acest proiect important pentru comunitatea din care provin. Îi asigur pe cei care m-au trimis aici, în Parlamentul României, că voi susţine orice proiect de dezvoltare, indiferent de culoarea politică a partidului aflat la guvernare. Viaţa oamenilor este mai presus de orice dispută politică, iar noi, politicienii, avem datoria să facem viaţa oamenilor mai bună. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Ştefan-Iulian Lőrincz. Se pregăteşte domnul deputat Nicolae Roman. Vă rog. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor, "România secolului XXI - cozile din perioada comunistă au fost înlocuite cu cozile din diaspora" Cum credeţi, ce spune un cetăţean român din diaspora când vede că în ţara gazdă colegii de muncă pot interacţiona cu statul cu un simplu certificat digital, nu trebuie să stea la coadă la ghişeu, pot vota electronic sau anticipat, în timp ce pentru alegerile din România trebuie să îngheţe în faţa consulatelor sau a ambasadelor? Sunt ţări care au implementat aşa ceva, dar România încă mai aşteaptă. Însă timpul nu mai are răbdare, iar rezistenţa sistemului ne încremeneşte în proiect. Este nevoie de deschiderea acestuia, de a fi în pas cu realităţile şi nevoile oamenilor. Lipsa unei conexiuni între toate instituţiile responsabile de sincronizarea cu noua revoluţie tehnologic-informaţională a lăsat România cu un nivel redus de digitalizare a administraţiei, de doar 40%, sub media Uniunii Europene. Aşa se explică şi de ce ni se cere, chiar aici, în Parlamentul României, să depunem declaraţii online la etajul 7. Săptămâna trecută, alături de colegii mei, parlamentari de diaspora, am organizat dezbaterea pe tema metodelor alternative de vot, unde am convenit necesitatea extinderii şi îmbunătăţirii votului prin corespondenţă. Dar nu trebuie să ne oprim doar la asta. Cetăţenii români trebuie să aibă acces la mai multe modalităţi alternative de vot, bazate pe tehnologie - votul electronic în secţie, votul anticipat în secţie, votul prin procură şi votul electronic la distanţă. De ce? Nu doar că le facilitează accesul la un drept fundamental - votul, dar şi îi angrenează pe mai mulţi să participe la exerciţiul democratic. Ne dorim ca amprenta cetăţenilor români din diaspora la următoarea configuraţie a Legislativului să devină cu adevărat semnificativă. Şi cum a reacţionat sistemul? A fost nepăsător în faţa solicitărilor venite din diaspora, respingând orice fel de soluţii alternative moderne. Un exemplu reprezentativ în acest sens este Estonia, o ţară mică, cu aproximativ 1,3 milioane de locuitori, dar care a experimentat cu succes sistemul de e-voting şi care permite oricărui cetăţean să voteze, oriunde s-ar afla pe glob; important este să aibă o conexiune la Internet. Şi, atunci, dacă un sistem poate funcţiona pentru câteva sute de mii de oameni, atunci poate funcţiona şi pentru câteva milioane, cum este cazul României. Oportunitatea implementării votului electronic în ţară şi diaspora nu poate fi negociată la nesfârşit! Avem cu toţii un angajament asumat în faţa cetăţenilor - de a le oferi soluţii sigure şi moderne de vot. Votul electronic la distanţă pare a fi un fel de Fata Morgana pentru politicienii de ieri şi de astăzi. Avem soluţii şi chiar iniţiative depuse în Parlament, cum ar fi cea a USR, din 2019, aflată acum în comisiile din Camera Deputaţilor, dar lipseşte voinţa politică. Legea propune un sistem de vot realizat printr-o aplicaţie dedicată cu certificat digital de la AEP. Votantul ar avea la dispoziţie 6 zile să voteze, timp în care îşi poate schimba oricând opţiunea. Cât credeţi că ne vor mai aştepta cetăţenii să le oferim această facilitate de vot? Este nevoie urgentă de înfiinţarea Comisiei unice de Cod electoral, unde să dezbatem, să decidem şi ulterior să implementăm accesul cât mai facil şi sigur la exerciţiul democratic pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Acest lucru... |
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog. |
|||||
|
|
...nu mai poate aştepta. Vă mulţumesc frumos. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. Am rugămintea în continuare la dumneavoastră, să ne încadrăm în cele 3 minute. Eu mai las peste, dar să intrăm cu toţi colegii. Nu numai la dumneavoastră, domnule deputat, la toţi colegii. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Nicolae Roman, vă rog. Se pregăteşte domnul deputat Bende Sándor. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, Fiindcă poporul român trebuie să ştie ce se întâmplă cu el, astăzi declaraţia mea politică va viza faptul că România şi românii sunt în pericol din cauza fenomenelor climatice extreme. Anual, în ţara noastră se produc inundaţii şi alunecări de teren în tot mai multe zone ale ţării, dar şi secete prelungite şi valuri de căldură excesivă. Sunt afectate numeroase localităţi, drumuri de toate categoriile, o multitudine de gospodării individuale în mediul rural şi urban, precum şi bunuri imobile ale statului şi ale populaţiei. Impactul fenomenelor climatice extreme asupra vieţii umane poate genera infirmităţi, răniri şi decese, cauzate de evenimente meteorologice extreme. Ameninţările la adresa vieţii umane se extind în timp şi asupra generaţiilor viitoare. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat în anul 2012 la Climate Vulnerable Forum, prevede obligaţia statelor de a proteja cetăţenii în situaţia unor evenimente climatice extreme. În Rezoluţiile Consiliului ONU pentru Drepturile Omului - mă refer aici la Rezoluţia nr. 10/4 din 25 martie 2009 şi Rezoluţia 10/4 din 17 octombrie 2011 - se afirmă că "în niciun caz un popor nu poate fi lipsit de propriile sale mijloace de subzistenţă, ca urmare a impactului schimbărilor climatice". Reiese interdependenţa între majoritatea drepturilor fiinţei umane, deoarece fără mijloace de subzistenţă, apă sau hrană, se încalcă - implicit - dreptul la viaţă. Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 13 între scopurile sale specifice prevede întărirea capacităţii de adaptare la provocările climatice şi la catastrofele naturale legate de climă. Efectele evoluţiei climatice sunt multiple, multe dintre ele sunt ireversibile şi constituie una din provocările importante ale vremurilor în care trăim, iar urgenţa acţiunii în materia schimbării climatice este evidentă. Închei prin a pune următoarea întrebare următoarelor entităţi statale. Domnule premier, domnule ministru al dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, domnule ministru al mediului, apelor şi pădurilor, domnule ministru al transporturilor şi infrastructurii, domnule ministru al investiţiilor şi proiectelor europene, domnule ministru al finanţelor şi domnule ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, puteţi preciza cum sunt planificate, finanţate şi repartizate spre execuţie administraţiei centrale sau locale lucrările de amenajare a teritoriului pentru prevenirea dezastrelor naturale? Vedeţi dumneavoastră, de asta trebuie să stea la masă, nu să-şi facă poze pe Internet! Deputat Nicolae Roman, Circumscripţia nr. 10 Buzău. Mulţumesc, domnule preşedinte. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Bende Sándor. Se pregăteşte domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea. Nu se pregăteşte, pentru că nu este. Vă rog, domnule deputat. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţie politică Săptămâna trecută am aflat din mass-media că angajaţi ai Compartimentului de Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara au fost luaţi de DNA şi duşi la Parchet pentru audieri. Anchetatorii au declarat că aveau un dosar penal în lucru, pentru perioada 23 ianuarie - 22 mai, atunci când poliţiştii ar fi luat mită pentru a înmatricula maşini peste rând, în schimbul unor sume de bani. "În fapt, s-a reţinut că în perioada amintită, inculpaţii - în calitate de funcţionari publici, agenţi de poliţie în cadrul DRPCIV, Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara - în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale au primit sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv în scopul de a prelua şi elibera în mod preferenţial, «peste rând», documentele pentru înmatricularea de vehicule", au transmis, luni, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. În patru luni, angajaţii de la Înmatriculări ar fi obţinut aproape 100.000 de lei din şpăgile primite. Au documentat 384 de acte materiale de luare de mită, iar nouă dintre cei 10 poliţişti duşi la audieri au fost reţinuţi pentru 24 de ore. După ce au fost prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, Tribunalul Timiş a dispus emiterea mandatelor de arestare pentru 30 de zile, pe numele celor nouă poliţişti de la Înmatriculări, acuzaţi de luare de mită. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Acestea sunt faptele. Ştirea arată cât de "responsabili" - cu ghilimelele de rigoare - sunt unii funcţionari ai statului şi, culmea, exact cei care ar trebui să vegheze la bunul mers al politicilor publice, cei care sunt garanţii respectării legilor. Cum este posibil ca în alte ţări civilizate să poţi rezolva orice problemă în 30-40 de minute, fără intermediari, iar în România, pentru o simplă înmatriculare, să trebuiască să dai bani? Rezultatul oricărui serviciu prestat pentru public de către funcţionarii publici duce în România, de cele mai multe ori, la mită. Ceea ce nu este deloc în regulă! Contribuabilii plătesc taxe, stau la cozi, unele interminabile, se programează la diverse servicii oferite de administraţiile publice. În ultima vreme, prin intermediul aplicaţiilor online, se pot realiza destul de multe servicii, ceea ce este de un real folos pentru timpul pierdut de contribuabil la ghişeu. Destul de grav este faptul că funcţionarii respectivi îşi făcuseră un obicei de a face abuz de funcţie dacă nu primeau bani pentru orice serviciu oferit. Mă întreb retoric cum se face că ministrul afacerilor interne nu ştia despre obiceiurile funcţionarilor de la DRPCIV? De ce nu s-au făcut controale până acum? Solicit imperios ministrului de resort să fie intransigent cu personalul care face abuz de funcţie şi ia mită. Aceşti funcţionari nu au ce căuta în serviciul public. Cred că trebuie luate măsurile ce se impun, acum. Este important să se facă controale în toate judeţele şi să se verifice modul în care funcţionarii îşi fac datoria. Pe de altă parte, solicit conducerii ministerului să limiteze întâlnirea cetăţenilor cu funcţionarii săi şi să implementeze aplicaţii online pentru serviciile oferite de compartimentele MAI. Vă mulţumesc. Deputat Bende Sándor, UDMR. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Doamna deputat Alexandra Huţu. Vă rog. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România se află în pragul unui dezastru ecologic, iar guvernanţii au grijă doar de alegerile lor interne". Stimate colege, Stimaţi colegi, A trecut un an şi nouă luni de când guvernarea Dreptei a preluat puterea, iar în tot acest timp România a ajuns să fie îngropată în gunoaie, mai ales în jurul marilor oraşe, din cauza zecilor de vapoare şi sutelor de TIR-uri cu deşeuri care sosesc de peste tot din lume. Cel mai grav este că are de suferit calitatea apei potabile şi a aerului, deci în final, noi, toţi românii. Este intolerabil că au ajuns căpuşele să gonească familiile cu copii din parcurile din Capitală, iar şobolanii şi pisicile să bântuie pe străzile Bucureştiului. În tot acest timp, în mai multe zone din ţară avem case izolate, drumuri închise, hectare de teren inundate din cauza ploilor abundente din ultimele săptămâni. Urmează să ne confruntăm cu un val de caniculă şi fenomene meteo extreme, dar guvernanţii sunt ocupaţi cu luptele interne din propriile partide. Unde sunt perdelele forestiere de care avem nevoie pe şoselele naţionale, unde sunt controalele din ocoalele silvice, unde sunt filtrele pentru descoperirea transporturilor ilegale de lemn? Nu ştim. În altă ordine de idei, alocările de fonduri pentru decolmatări şi regularizări ale albiilor râurilor sunt o enigmă, iar fondurile alocate pentru construcţia de baraje sunt derizorii, cum este cazul barajului de la Vârful Câmpului, din judeţul Botoşani. Vă mai aduc în atenţie o problemă pe care aleşii din judeţul Botoşani au semnalat-o guvernanţilor Dreptei, şi anume eroziunea malului românesc al Prutului. Din cauza viiturilor repetate, teritoriul naţional se diminuează, iar oamenii riscă să se trezească cu gospodăriile în apele râului. Acest lucru se întâmplă în special în zona comunei Hudeşti şi pe linia Oroftiana-Darabani-Rădăuţi Prut, la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova. Tot în judeţul Botoşani, şi tot în Hudeşti, au început să fie văzuţi urşi, în căutare de hrană, ce-i drept, deocamdată mai puţini la număr decât cei care au luat cu asalt străzile din Târgu Mureş şi Braşov. Dacă ne întoarcem la vestitul PNRR, constatăm că la ultima variantă au fost diminuate considerabil alocările destinate energiei regenerabile prevăzute la capitolul "Energie şi tranziţie verde". Dragi colegi, Acestea sunt pe scurt doar câteva din problemele reale cu care se confruntă românii din diferite părţi ale ţării şi care reclamă urgent intervenţia ministrului mediului şi a subordonaţilor săi, dar din păcate se pare că nu avem ministru, nu avem autoritate naţională care să se intereseze cu adevărat de soarta oamenilor. Nu-mi rămâne, în final, decât să trag o singură concluzie. Demisia, domnule ministru Barna Tánczos! Demisia, domnule Dan Barna! Demisia, domnule Florin Cîţu! Vă mulţumesc frumos. Deputat al PSD Botoşani, Alexandra Huţu. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. Şi eu tot din Botoşani sunt. |
||||
|
|
|
Îi dau cuvântul altui domn din Botoşani, domnul deputat Dan-Constantin Şlincu. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, În judeţul Botoşani sunt oficial peste 4.000 de copii, iar la nivel naţional statisticile indică 90.000 de copii ai căror părinţi, unul sau amândoi, au plecat în alte ţări pentru a-şi căuta un loc de muncă mai bine plătit. Sunt astăzi în faţa Domniilor Voastre cu un mesaj scurt, ţintit. Vă propun să lăsăm deoparte toate animozităţile politice şi să facem echipă pentru acei copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, la muncă, şi pe care această distanţă îi distruge emoţional şi psihic. Eu vin din sistemul de protecţie a copilului şi, credeţi-mă, realitatea nu este cuprinsă în nicio statistică şi în nicio bază de date. Realitatea este cumplit de tristă şi de aceea este nevoie ca noi, parlamentarii, să ne implicăm şi să găsim soluţii şi măsuri în urma cărora părinţii acestor copii să vină acasă. Da, probabil salariile din străinătate sunt mai mari decât cele din ţară, însă sacrificiile pe care le fac aceşti părinţi şi copii lăsaţi să crească alături de rude sunt enorme şi nu merită. Stimate colege şi stimaţi colegi, Dacă nu intervenim cât mai repede cu măsuri de stimulare a românilor plecaţi în străinătate - să revină în ţară - şi dacă în paralel nu acţionăm cu măsuri concrete de pregătire şcolară suplimentară, servicii sociale, psihologice şi juridice pentru copii şi rudele rămase să aibă grijă de ei, ne vom trezi în câţiva ani că avem generaţii întregi de tineri care s-au format şi au crescut la voia întâmplării, fără o familie alături. În urma studiilor realizate de UNICEF şi Organizaţia "Salvaţi Copiii", minorii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate au nevoie de consiliere şcolară şi asistenţă psihopedagogică periodică, astfel încât să se diminueze sentimentul de abandon, anxietate, tristeţe, dar şi pentru depăşirea problemelor de comunicare care apar între copii şi persoanele care se ocupă de întreţinerea lor pe perioada absenţei părinţilor. Mai mult, România a mizat pe salarii mici mult timp pentru a-i atrage pe investitori. A fost o strategie greşită. Mulţi dintre tineri au plecat la muncă în străinătate, iar judeţul Botoşani a fost unul dintre cele mai afectate din ţară. Pentru a opri plecarea tinerilor, Guvernul Partidului Social Democrat a majorat salariul minim şi veniturile medicilor, profesorilor şi a altor categorii de angajaţi şi a creat programe dedicate antreprenorilor. Trebuie însă să facem ceva şi pentru a-i convinge să revină acasă. Avem nevoie de programe concrete care le oferă tinerilor plecaţi sprijinul necesar pentru a începe o afacere în România, iar pe cei care vor să se angajeze să îi punem în legătură cu antreprenorii români care au nevoie mai mult ca oricând de forţă de muncă. Haideţi să lăsăm deoparte orgoliile politice şi interesele de partid şi să ne asumăm responsabilitatea educării copiilor cu părinţi plecaţi în căutarea unei vieţi mai bune, iar în acelaşi timp să le aducem părinţii acasă.
Vă invit pe toţi să găsim soluţii clare, aplicabile pe termen scurt şi mediu, astfel încât să îi ajutăm pe aceşti copii care ne vor plăti pensiile mai târziu. Vă mulţumesc. Dan-Constantin Şlincu, deputat de Botoşani. |
||||
|
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Are cuvântul domnul deputat Romulus-Marius Damian. (Vociferări.) Dacă nu, tura următoare? Are cuvântul domnul deputat Florin Buicu, după care se pregăteşte domnul deputat Valentin-Ilie Făgărăşian? |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. De la Botoşani trecem la Mureş. Şi chiar dacă suntem la declaraţii politice, o să-mi permit ca în cadrul acestei declaraţii politice să pun nişte întrebări. Chiar dacă sunt, hai să-i spun, retorice, aş aştepta nişte răspunsuri pe care să le şi dea ministrul sănătăţii şi prim-ministrul României. Declaraţia din această zi face referire la serviciile medicale şi aş începe prin a-l întreba pe ministrul sănătăţii şi pe primul-ministru în felul următor: sunteţi pe punctul de a aproba în Guvern o ordonanţă de urgenţă cu efecte devastatoare pentru sistemul medical public, şi nu numai, asupra oamenilor care muncesc în acest sistem şi în egală măsură asupra majorităţii românilor. Ordonanţa stabileşte majorarea cu până la 10% a numărului de paturi de spitalizare continuă pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de servicii medicale cu clinici sau spitale private, paturi care vor fi luate de la spitalele publice şi care vor merge către spitalele private. Ce efecte concrete va avea această măsură? Spitalele publice vor pierde o sumă de până la 250 de milioane de euro, din calculele făcute de anumiţi experţi. Pe de altă parte, vor pierde din fondurile necesare pentru investiţii sau achiziţionare de aparatură medicală. Şi mai grav, vor pierde personal medical, şi aşa insuficient, pentru că numărul personalului medical din sistemul public de sănătate este direct proporţional cu numărul de paturi de spitalizare continuă, normarea personalului făcându-se practic în funcţie de acest număr. Reducerea paturilor de spitalizare continuă înseamnă şi reducerea personalului. Pe de altă parte, vor fi mai puţine servicii gratuite, medicale, pentru care pacientul nu plăteşte, în sistemul public, iar pacienţii vor fi obligaţi să meargă către privat, unde vor plăti pentru a putea fi trataţi. Vom asista deci, pe de altă parte, şi la reducerea calităţii serviciilor medicale prestate în sistemul public, precum şi la destructurarea accelerată a instituţiilor sanitare publice, întrucât personalul medical va migra din nou, fie spre străinătate, fie spre instituţii private. Din nou, aşa cum s-a întâmplat pe vremea Guvernului Boc, spitalele publice vor dispărea, iar românii cu posibilităţi financiare reduse vor fi condamnaţi la boală şi la suferinţă. Toate acestea se întâmplă după un an şi jumătate de la declanşarea pandemiei, perioadă în care sistemul de sănătate a fost condus dezastruos, în care pacienţii cronici nu au avut acces la îngrijirile obligatorii, iar personalul medical din instituţiile publice a muncit până la epuizare, în condiţii necorespunzătoare. Pandemia a demonstrat cu prisosinţă necesitatea consolidării sistemului public de sănătate, şi nu a vulnerabilizării lui. În aceste condiţii, orice măsură pe care o propuneţi, domnule prim-ministru şi doamnă ministru al sănătăţii, ar trebui să fie fundamentată impecabil şi supusă unei largi dezbateri publice. În condiţiile în care nu există o transparenţă minimă a acestei măsuri, deşi este obligatorie, potrivit legii, a fost discutată această ordonanţă de urgenţă măcar cu actorii relevanţi din domeniul sănătăţii, şi aici mă refer la organizaţiile medicilor, ale asistenţilor medicali, universităţile de medicină, cu sindicatele din domeniu sau cu organizaţiile pacienţilor. A fost realizat oare un studiu de impact, care este obligatoriu pentru orice act normativ, şi, dacă a fost realizat, ar fi bine ca Guvernul României să-l facă public. O întrebare retorică: care vor fi spitalele publice care vor fi desfiinţate sau ale căror paturi vor fi tăiate? Şi, în final, nu susţin doar sistemul public de sănătate. Sistemul privat trebuie să fie complementar sistemului public. Avem nevoie şi de sistem privat, dar nu prin măsurile haotice ale actualului Guvern. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Valentin-Ilie Făgărăşian şi se pregăteşte domnul Dumitru Flucuş. Vă rog. |
|
||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Ar fi necesar ca Partidul Social Democrat, care astăzi dă lecţii de moralitate şi naţionalism prin studiouri de televiziune, să le explice românilor de ce vreme de peste 20 de ani, cât au guvernat România, au pus constant piedici programelor de investiţii care ar fi trebuit să conecteze ţara noastră la economia performantă a spaţiului european. De bani pentru construirea de autostrăzi, drumuri expres sau căi ferate de mare viteză, ţara noastră nu a dus lipsă, nici în perioada de preaderare şi nici după aderarea la Uniunea Europeană. Numai că guvernările socialiste au ratat toate oportunităţile pe care le-a avut ţara noastră, înşelând populaţia cu investiţii mâzgălite pe harta ţării prin campaniile electorale. Nu trebuie să uităm câte mii de kilometri de autostrăzi propunea Partidul Social Democrat în anul 2016, iar imediat după ce a preluat guvernarea a blocat toate proiectele, iar şantierele s-au umplut de rugină. Stimaţi colegi, Partidul Naţional Liberal a preluat guvernarea ţării în unul dintre cele mai grele momente din ultimii 30 de ani, confruntându-se deopotrivă cu problemele bugetare lăsate de Partidul Social Democrat, cu promisiuni populiste fără acoperire, cu o criză sanitară fără precedent şi cu o blocare aproape totală a activităţilor economice. Cum oare să treci cu vederea faptul că Guvernul PNL a reuşit în anul 2020 să aibă grijă de viaţa şi sănătatea românilor, să aloce peste 7% din PIB către firmele româneşti ca să nu intre în faliment, să majoreze pensii şi alocaţii şi să deblocheze toate proiectele de investiţii din ţară? Da, astăzi ţara noastră arată ca un mare şantier, iar oricine se îndoieşte poate să vadă că pe majoritatea autostrăzilor se lucrează, coridoarele principale de transport pe calea ferată se modernizează, spitalele regionale au intrat în linie dreaptă, iar infrastructura locală are cel mai rapid ritm de dezvoltare din ultimii 30 de ani. Stimaţi colegi, Am ajuns în ziua în care spunem că la Autostrada Piteşti-Sibiu se lucrează. Se lucrează şi dinspre Sibiu, şi dinspre Piteşti. Finalizarea investiţiilor la Coridorul pan-european nr. IV va lega Constanţa şi Capitala de inima Europei, lucru aşteptat de atâtea decenii. De asemenea, Autostrada Transilvania, Autostrada Iaşi-Târgu Mureş sau Autostrada Moldovei vor lega, după mai bine de un secol, provinciile istorice ale ţării noastre între ele, dar şi cu marea familie europeană. Aşadar, distanţele care se parcurgeau în zile, se vor străbate în numai câteva ore, iar România va deveni un pol de creştere economică pentru întreaga regiune. Este evident că, odată construită această infrastructură vitală pentru dezvoltare, vom avea toată îndreptăţirea să aşteptăm beneficiile economice şi sociale. Am încredere că actuala majoritate parlamentară va consolida efortul investiţional început de Partidul Naţional Liberal în anul 2020 şi va utiliza la maximum oportunităţile de finanţare venite de la Uniunea Europeană, pentru a recupera în numai câţiva ani ceea ce PSD nu a vrut şi nu a putut să facă pentru România în ultimii 30 de ani. Vă mulţumesc. Deputat Valentin Făgărăşian. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Domnul deputat Dumitru Flucuş? Nu este. Domnul deputat George Şişcu? Vă rog. |
|
||
|
|
Bună ziua! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Ultimul Summit NATO a fost un succes pentru România. Securitatea românilor este şi mai bine asigurată". România a primit o nouă garanţie de securitate la Summitul NATO de la Bruxelles, drumul nostru alături de partenerii Nord-Atlantici fiind unul sigur şi solid. Ţara noastră şi-a atins obiectivele fixate pentru acest summit, deciziile luate recent la Bruxelles răspunzând pe deplin intereselor de securitate ale României. S-a decis menţinerea politicii de apărare a NATO care să vizeze în primul rând flancul estic, cu o atenţie sporită pentru evoluţiile din Marea Neagră. În documentele summitului este menţionat comportamentul mai puţin prietenos al Rusiei faţă de partenerii României din vecinătate, un exemplu fiind masarea de trupe şi de tehnică militară la graniţa cu Ucraina. De altfel, regiunea Mării Negre are o importanţă strategică majoră pentru securitatea euroatlantică, acest lucru fiind evidenţiat de câteva ori în documentele summitului. După cum remarca şi preşedintele Klaus Iohannis la finalul summitului, aprofundarea relaţiei NATO cu Uniunea Europeană este foarte importantă, la fel cum esenţială este şi creşterea sprijinului pentru partenerii noştri din vecinătatea Estică. Un alt lucru reflectat în Declaraţia finală a Summitului priveşte sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, a Ucrainei şi a Georgiei. România a demonstrat maturitate la acest summit, dar şi faptul că rămâne un partener de nădejde şi un aliat activ, implicat în eforturile de asigurare a securităţii spaţiului euroatlantic. Suntem unul dintre statele care au atins deja pragul de 2% din PIB alocat pentru apărare, dar succesul alianţei depinde de modul în care fiecare stat îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin. Putem spune după acest summit că securitatea României şi a cetăţenilor săi este şi mai bine asigurată, lucru evidenţiat şi în declaraţiile preşedintelui american Joe Biden. Mai mult, şeful statului român a avut două întrevederi cu preşedintele SUA, iar Joe Biden ne-a transmis că parteneriatul strategic cu America rămâne în continuare unul solid. România şi-a făcut bine temele pentru acest summit şi dovedim că rămânem un actor important în cadrul NATO. Am demonstrat profesionalism atât în teatrele de operaţii, cât şi în cadrul exerciţiilor militare organizate în comun cu aliaţii noştri. Suntem în cel mai bun moment posibil privind asigurarea securităţii României, iar unul dintre beneficii ar putea fi atragerea unor investiţii tot mai consistente pentru ţara noastră. Deputat George Şişcu, Circumscripţia electorală nr. 38 Tulcea. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Ringo Dămureanu, după care se pregăteşte domnul deputat Daniel Florea. Vă rog. |
|
||
|
|
Declaraţia politică se numeşte "Condamnarea patriotului român Duşan Pârvulovici. Românii din Timoc, prigoniţi cu procese politice în Serbia". "Vineri, 25 iunie 2021 - adică peste două zile - mă voi duce să execut pedeapsa cu închisoarea, după mai bine de un deceniu de procese politice duse împotriva mea de autorităţile sârbeşti, pentru că am ţinut sus steagul neamului nostru românesc în partea dreaptă a Dunării, în Valea Timocului. Rumânii, numiţi local «vlahi» sunt români. Nu există limbă vlahă sau grai vlah. Noi aici vorbim doar limba română. Merg înainte, nevinovat, dar cu demnitate, cu fruntea sus! Trăiască neamul nostru românesc!". L-am citat aici pe Duşan Pârvulovici, patriot român din Valea Timocului. Stimate domnule preşedinte, Această declaraţie politică aparţine Congresului Românilor din Serbia, format din Partidul Neamului Românesc, Grupul intelectual român, Asociaţia pentru cultură a românilor-vlahilor din Serbia "Ariadnae Filum", Societatea românilor-vlahilor "Traian", Asociaţia Femeilor Ortodoxe "Sfânta Maxima", Perspective tradiţional inovative din Valea Timocului, Comitetul pentru Drepturile Omului Negotin, Grupul studenţilor timoceni în România, Românii din Homoli şi este susţinută de Biserica Ortodoxă Română din Valea Timocului. Congresul Românilor din Serbia este instituţia de cel mai înalt nivel în cadrul comunităţii române din Serbia de Răsărit, unde locuiesc aproximativ 300.000 de etnici români, şi care astăzi trage un puternic strigăt către ţara-mamă privind situaţia românilor din Serbia, supuşi unei asimilări etnice forţate, fără drepturi civice, politice, culturale şi religioase, fără drept la limbă maternă, prigoniţi de statul sârb inclusiv în justiţie, pentru descurajarea lor totală şi definitivă. Duşan Pârvulovici este unul dintre primii români din Valea Timocului care au ridicat steagul identitar, alături de alţi fraţi de sânge şi de grai, precum Preotul Boian Aleksandrovici şi liderii politici Predrag Bălaşevici, Zavişa Jurj şi alţii. Statul sârb a dus procese politice încă din 2003 împotriva românilor timoceni. Asistenţa juridică acordată prin Comitetul pentru Drepturile Omului, condus de patriotul Duşan Pârvulovici, avea să îl coste mult pe patriotul român. Primul proces a fost organizat de Tribunalul Negotin într-o şedinţă fulger, chiar în zi de duminică, 22 mai 2005, patriotul fiind chemat de-îndată prin telefon şi judecat deoarece a informat mass-media că în ziua anterioară a avut loc o slujbă religioasă pe ruinele Mănăstirii Coroglaşi, construită de domnitorul valah Mircea cel Bătrân în Timoc. Intervenţiile diplomatice de la Bucureşti şi Belgrad au dus atunci la încetarea procesului şi la eliberarea patriotului. A fost însă mesajul clar, adresat românilor din Timoc, că statul sârb controlează justiţia şi îi priveşte în mod ostil. În 2006, Duşan Pârvulovici s-a aflat în conducerea Consiliului Naţional al Minorităţii române "vlahe", care a declarat limba română ca limbă oficială a minorităţii româneşti din Valea Timocului. După acea decizie istorică, acum, acest consiliu, la presiunea statului sârb, a devenit ostil... |
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
|
...românilor din Valea Timocului, susţinând o limbă, cultură şi civilizaţie artificială, numite "vlahe". Pe Duşan Pârvulovici, statul sârb îl interoghează prin serviciile secrete şi îl judecă neîncetat de atunci. Duşan Pârvulovici a dezvăluit împrejurări uluitoare: fosta sa soţie a fost angajată după divorţ în Procuratura din Negotin, în cadrul biroului procurorului adjunct de atunci, jurista stagiară a devenit procuror general adjunct la Negotin după ce a semnat acuzaţia în rechizitoriul împotriva lui Duşan Pârvulovici. Unul dintre martorii acuzării a primit promisiunea de a lucra în biroul de întreţinere a calculatoarelor în Parchetul Negotin dacă va depune mărturie împotriva acestuia, iar mama stagiarei, fiind judecător la Negotin, i-a luat lui Duşan Pârvulovici ambii copii minori şi i-a repartizat fostei sale soţii, cu toate că Centrul de asistenţă socială din localitate nu a fost de acord cu această soluţie, iar în urma acestei soluţii stagiara a progresat la Tribunal, devenind judecătoare. Nimic întâmplător. Timp de aproape zece ani, din 2012, în instanţele sârbeşti s-a desfăşurat ultimul proces împotriva lui Duşan Pârvulovici, în care au fost schimbaţi 8 judecători, patru instanţe, patru procurori, pentru ca acesta să fie condamnat în final la un an şi jumătate de închisoare. După verdict a venit decizia de executare, cu toate că soluţia a fost până atunci anulată de trei ori, iar calea de atac extraordinară este deschisă. Nu s-a aşteptat cu decizia de executare a pedepsei până când soluţiile legale extraordinare devin definitive. Aceste presiuni asupra instanţelor... |
||||
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Vă rog să concluzionaţi! |
|||||
|
|
... şi parchetului din Negotin de la organele superioare din Serbia demască un veritabil proces politic în cazul Duşan Pârvulovici. Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate, membru al Grupului parlamentar de prietenie România-Serbia. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Daniel Florea. Se pregăteşte domnul deputat Romulus-Marius Damian. Vă rog. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. "Hagi, Educaţia şi cei 7 ani de-acasă" La început, vă dau două veşti extrem de proaste. Prima este că peste 10% dintre copiii de clasa a VIII-a - peste 16.500 de copii - care ar fi trebuit să susţină examenele la Evaluarea Naţională nu s-au înscris deloc la acest examen. A doua veste este că peste 22% dintre copiii de clasa a XII-a - peste 34.000 de copii - care ar fi trebuit să susţină examenul de bacalaureat nu o pot face din cauza corigenţelor. Culmea este că, în perioada pandemiei, guvernanţii de dreapta nu numai că nu au făcut nimic pozitiv pentru educaţia copiilor noştri, dar din lipsă de interes, lipsă de viziune, lipsă de dragoste de carte, au reuşit să creeze şcolii româneşti o mare problemă - această involuţie de un an şi jumătate se va repercuta negativ mulţi ani asupra rezultatelor la învăţătură ale tinerilor ţării noastre. În aceste condiţii, în care ţara este condusă în majoritate de sfertodocţi cu nasul pe sus, fără nici un motiv, pentru că ştim din moşi-strămoşi că "Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul...", singura şansă este educaţia pe care noi, părinţii, le-o dăm acasă, copiilor noştri. Deoarece statul, în condiţiile actualei guvernări de dreapta, nu numai că nu este un partener în procesul de educaţie, ci este, din păcate, un duşman. Iar un exemplu minunat al educaţiei oferite de cei 7 ani de-acasă este exemplul lui Hagi, care, din postura de mare campion, recunoscut unanim pe plan mondial, s-a întors acasă, la Constanţa, şi face un lucru extraordinar de frumos: legenda Hagi recreează legenda "Farul". Mulţi dintre aceia care şi-au bătut joc de cuvintele pe care le folosea genialul fotbalist nu au avut nici mintea şi nici educaţia necesare pentru a vedea cât de clar era adevărul de dincolo de vorbe. Aceştia nu văd nici acum ce pildă superbă oferă un om care toată viaţa şi-a iubit şi şi-a ascultat părinţii: un specialist de înaltă clasă, împlinit personal şi profesional, dă înapoi comunităţii de unde a plecat să cucerească lumea, acea comunitate care l-a respectat, l-a iubit şi l-a susţinut la începutul carierei, atunci când avea cea mai mare nevoie, o parte din energia lui, din cunoştinţele lui, din viaţa lui de star de faimă mondială. Copii, astăzi, în plină perioadă de examene care vă vor defini traseul profesional vreme îndelungată, vă urez să fiţi cât mai mulţi cei care, din postura de învingători ai valurilor vieţii, peste ani, să vă întoarceţi frumos, ca exemple vii, pozitive, acolo de unde aţi plecat. Din păcate pentru voi, cei care acum sunteţi în perioada de examene, aceasta nu va fi victoria educaţiei pe care ar fi trebuit să v-o ofere şcoala şi pentru care ar fi trebuit să vă sprijine Guvernul. Dar, cu siguranţă, va fi cea mai frumoasă şi mai trainică victorie a celor 7 ani de-acasă şi a iubirii pe care v-o poartă părinţii voştri. Daniel Florea, deputat al PSD, Bucureşti. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
|
Cu permisiunea domnului deputat Romulus-Marius Damian şi datorită faptului că domnul deputat Andruşceac trebuie să meargă la Biroul permanent reunit, vă rog, domnule deputat Antonio Andruşceac. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi domnule coleg. Declaraţia mea politică se intitulează "România ca o pradă". Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR vrea să înstrăineze resursele de sare şi grafit ale României. AUR se opune public acestui nou act de trădare a interesului naţional. Potrivit Constituţiei României, "Bogăţiile de interes public ale subsolului, (...) de interes naţional (...) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice", iar "Statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică". Contrar acestor prevederi fără echivoc, Guvernul PNL-USR PLUS-UDMR urmăreşte o vânzare mascată a Societăţii Naţionale a Sării, Salrom SA, prin aşa-zisa "atragere de investitori străini", după cum a precizat recent ministrul USR al economiei, Claudiu Năsui. Obiectul de activitate al Companiei Naţionale a Sării Salrom SA este exploatarea şi comercializarea a două dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României - sarea şi grafitul. Salrom SA a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 251,2 milioane de lei şi un profit net de 11,4 milioane de lei. În pofida acestor rezultate bune, ministrul economiei, Claudiu Năsui, a impus schimbări majore şi discutabile la nivelul Consiliului de administraţie al Salrom SA şi a titularizat-o la conducerea executivă pe auditorul financiar Alina Prahoveanu, a cărei societate oferă consultanţă pentru mai multe firme private care pot avea relevanţă de control pentru anumite instituţii ale statului. Obiectivul concret al întregii operaţiuni este diminuarea performanţelor economice ale Salrom SA, în aşa fel încât la listarea pe bursă preţul acţiunilor să fie cât mai mic, iar statul român să piardă de facto controlul actualei sale participaţii majoritare. Alianţa pentru Unirea Românilor este pentru o economie de piaţă liberă. Ne-am asumat, în acelaşi timp, şi misiunea de a proteja şi promova exploatarea sustenabilă a resurselor naţionale ale României. Or, constatăm că prin manevre de genul celor de la Societatea Naţională a Sării, Salrom SA, în România continuă, pas cu pas, jefuirea avuţiei naţionale. Deputat AUR Antonio Andruşceac, Circumscripţia nr. 4 Bacău. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Romulus-Marius Damian. Se pregăteşte domnul deputat Radu Mihai Popa. |
|
||
|
|
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Educaţia românească eşuată". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Bună dimineaţa! Unde este reforma în educaţie promisă de Coaliţia de guvernare PNL, USR PLUS şi UDMR? Singurul lucru pe care l-a făcut actualul ministru al educaţiei este să distrugă sistemul educaţional pe durata pandemiei şi văd că se continuă cu această strategie şi acum. Absenteismul este mai ridicat ca niciodată şi avem peste 16.000 de corigenţi numai la clasa a VIII-a. A mai "reformat" gratuitatea transportului elevilor: acum se decontează! A reformat şi metodologia concursurilor pentru directorii de şcoli: nu mai sunt necesare diplome de management educaţional, iar concursurile sunt în continuare amânate, din luna februarie. Săptămâna aceasta are loc Evaluarea Naţională, iar rezultatele vor reflecta ceea ce alte ţări au ştiut de mult: învăţământul online este un eşec! Un studiu efectuat de Universitatea Goethe din Germania a ajuns la concluzia că învăţământul online sau la distanţă produce, sub aspect educaţional, un efect similar celui al vacanţei de vară. Adică o stagnare şi chiar o scădere a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor, iar diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul închiderii şcolilor din cauza pandemiei. Învăţământul online nu a făcut altceva decât să scadă competenţele educaţionale şi să conducă la un dezastru în educaţie, aproape 16.500 de elevi de clasa a VIII-a au rămas corigenţi în acest an. Şi când spun dezastru mă raportez la anii trecuţi, când numărul elevilor corigenţi era de 15.000 din toţi anii de şcoală! Acum ne confruntăm cu un număr de 16.500 elevi doar de clasa a VIII-a corigenţi, elevi care trebuiau să îşi aleagă liceul şi un drum în viaţă, acum se luptă cu corigenţele datorită haosului la care au fost supuşi. Mă bucur că şi ministrul educaţiei observă şi declară că situaţia este îngrijorătoare, dar mă întreb cine a ţinut oare copiii departe de şcoală un an, lucru ce a condus la această situaţie îngrijorătoare?! Domnule ministru Cîmpeanu, dacă vă recunoaşteţi incompetenţa ce a dus la dezastrul din momentul de faţă, ar trebui să vă daţi demisia. Aţi mai spus, domnule ministru, că datorită acestui sistem de predare online elevii şi-au îmbunătăţit abilităţile digitale şi că le-a prins bine, dar ce ne facem cu elevii care nu au nici curent în locuinţă, dar mai ales tabletă sau calculator, aceştia nu au drept la educaţie? Şi mai vorbeaţi şi de importanţa predării digitale, mâine-poimâine ne trezim că nu mai este nevoie nici de cadre didactice. Cum să faceţi astfel de declaraţii când se vede cu ochiul liber actualul stadiu al educaţiei româneşti, când studiile şi realitatea dovedesc contrariul? Situaţia este îngrijorătoare, exact aşa cum o recunoaşte şi ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu. De aceea, sper ca moţiunea de cenzură " România eşuată. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu" să fie votată de majoritatea colegilor din Parlament şi că acest Guvern care a adus România într-o stare dezastruoasă în toate domeniile să fie demis şi să plece acasă! Vă mulţumesc. Deputat Romulus-Marius Damian, Caraş-Severin. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Radu Mihai Popa. Consult Grupul parlamentar al PNL dacă a venit domnul deputat Dumitru Flucuş. Urmaţi după domnul deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Revin în atenţia dumneavoastră cu o problemă pe care am ridicat-o şi săptămâna trecută, şi anume situaţia alarmantă, comportamentul deplasat al Poliţiei din Dâmboviţa. În mod concret e vorba de dosarul cu ucidere din culpă din comuna Voineşti, din 2018, care a stat în nelucrare timp de trei ani, până când o instanţă a obligat poliţiştii de la IPJ Dâmboviţa, i-a obligat pur şi simplu să se apuce de treabă. A doua zi după interpelarea mea, de aici, din Parlament, imediat a doua zi, procurorii au primit dosarul de la Poliţie şi e o dovadă clară că dosarul era ţinut la sertar şi că avea toate datele complete. Dar acest caz unic în istoria justiţiei dâmboviţene nu trebuie trecut cu vederea, pentru că acolo lucrurile tind să scape de sub control şi cred că şefii politici ai Poliţiei, liberalul Virgil Guran ar trebui să elibereze Poliţia de sub dominaţia PNL-istă, pentru că lucrurile sunt grave. Cred că s-au speriat de zgomotul public necesar care a înconjurat acest dosar de ucidere din culpă, dar n-am niciun motiv să le mulţumesc nici poliţiştilor care l-au trimis la Procuratură, pentru că n-au făcut-o din convingere, au făcut-o din frică, şi nu am convingerea că dosarul nu se va întoarce la Poliţie, pentru că este legat cu sfoară galbenă şi albastră, şi nu am convingerea că nu o să zacă până o să se prescrie fapta. Am, în schimb, convingerea că Poliţia PNL-istă este mână în mână cu suspecţii din dosare, după ce Duster-ul inscripţionat cu numele Poliţiei în culori galben-albastre, în ziua de 4 iunie 2021, între orele 17,00 şi 20,00, timp de trei ore a stat parcat ostentativ în faţa curţii presupusului ucigaş din culpă, autorul crimei şi, întâmplător sau nu, din curtea familiei Gălie Gabriel-Cătălin, autorul crimei, ieşea fum de la un grătar. E scandalos ce se întâmplă, pentru că cetăţenii mi-au semnalat că sunt în pragul revoltei. Un om a murit şi timp de trei ani nimeni nu răspunde. Mai mult decât atât, Poliţia face vizite la grătar, în curtea presupusului ucigaş, acolo, pe podişca unde tânărul Cristi Grigorescu şi-a dat sfârşitul sub roţile maşinii lui Gălie. Mă întreb aşa, retorico-moral, dacă dânşii, poliţiştii care au servit masa, le-a tihnit acea mâncare, în locul unde sufletul nevinovat al tânărului a rămas pentru vecie? Domnule Guran şi stimaţi colegi,... |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Concluzionaţi, vă rog! |
||||
|
|
...e timpul ca Poliţia să facă dreptate până la capăt, aşa cum ne place nouă să spunem, dar dreptatea trebuie să-i aibă în vedere şi pe liberali, şi pe USR-işti. Mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Dumitru Flucuş, după care se pregăteşte domnul deputat de la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul Cătălin-Zamfir Manea. |
|
||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se numeşte "Cum apărăm oamenii de atacurile urşilor?". În ultimii ani ne confruntăm cu o problemă de securitate internă nemaiîntâlnită în niciuna din ţările europene. Înmulţirea necontrolată a prădătorilor mari, în special a urşilor şi a lupilor, a dus la creşterea atacurilor pe care aceste animale sălbatice le fac asupra oamenilor şi a animalelor domestice şi sălbatice din zonele de deal şi de munte. Autorităţile statului s-au lăsat intimidate de anumite organizaţii neguvernamentale foarte vocale. Sub pretextul iubirii de animale şi de natură, aceste organizaţii au reuşit să blocheze un sistem care funcţiona foarte bine. Specialiştii din România au reuşit să creeze şi să gestioneze foarte bine un fond forestier de mare valoare şi diversitate, având la acest moment cea mai mare suprafaţă de păduri virgine din Europa. Specialiştii în cinegetică au reuşit să păstreze echilibrul între cele mai mari populaţii de carnivore mari şi celelalte specii de animale sălbatice şi oameni. În ultimii ani, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au reuşit să îşi plaseze oameni chiar în guverne. Este interesant de observat cum organizaţii care se numesc neguvernamentale devin de fapt guvernamentale, luând sau influenţând decizii majore ale Executivului. Simultan cu asta, specialiştii au fost îndepărtaţi de la luarea deciziei. Toată lumea se pricepe acum la protejarea pădurilor, la urşi şi la fotbal. Unii oameni politici aflaţi în funcţii de execuţie din Ministerul Mediului, speriaţi de presiunile puse de unele organizaţii neguvernamentale, de media şi de emoţiile false induse de aceştia opiniei publice, au hotărât să nu facă nimic. Lipsa unui plan pe termen mediu şi inacţiunea au dus la înmulţirea necontrolată a urşilor şi a lupilor. Odată cu înmulţirea lor, un număr mare de urşi s-au urbanizat şi şi-au schimbat comportamentul. Acum aceştia nu se mai tem de oameni şi au învăţat că găsesc mai uşor hrană în sate şi oraşe, decât în sălbăticie. Numărul întâlnirilor dintre oameni şi urşi a crescut exponenţial în ultimii ani. La fel şi numărul atacurilor faţă de oameni şi, din păcate, şi numărul de victime umane. Dacă persistăm într-o lipsă de acţiune din partea autorităţilor, numărul oamenilor omorâţi de urs va creşte rapid. Cine va răspunde pentru asta şi cum va răspunde? Vă puteţi închipui cum e să fii omorât şi mâncat de un urs? Şi asta în anul 2021, într-o ţară a Uniunii Europene? Vă puteţi imagina ce simte un copil sau o femeie, dacă sunt speriaţi de urs? Ei pot rămâne cu traume pe viaţă. Nu avem niciun program de consiliere sau de sprijin pentru recuperarea persoanelor speriate de urs. De cei răniţi nu mai vorbim, de cei morţi nici atât. Aceste situaţii trebuie să înceteze cât mai curând cu putinţă. Statul trebuie să intervină în restabilirea echilibrului dintre oameni şi animalele sălbatice, prin promovarea unor măsuri ferme, ţinând cont şi de sugestiile specialiştilor în cinegetică. Solicit Guvernului României să ia măsurile necesare, astfel încât în România oamenii să nu mai rişte să fie atacaţi şi chiar mâncaţi de urşi. Ca deputat, voi susţine iniţiativele de modificare a legislaţiei pentru reglementarea soluţiilor privind rezolvarea acestei probleme. Dumitru Flucuş, deputat al PNL Braşov. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Cătălin-Zamfir Manea. Urmează domnul deputat Mihai Ioan Lasca. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, "Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome a expirat, nemaifiind în vigoare încă de anul trecut, din luna decembrie" Argumentele şi angajamentele pe care România şi le-a asumat în relaţia cu Uniunea Europeană în ceea ce priveşte incluziunea romilor trebuie respectate cu fermitate. Au trecut şase luni de la începutul acestui an şi nu avem încă adoptată o hotărâre de Guvern pentru o nouă strategie. Ce să înţeleg? Să înţeleg că problemele sociale, problemele economice ale romilor, caracterizate de rasism şi discriminare, s-au rezolvat între timp? Evident că nu, stimaţi colegi aflaţi în Coaliţia de guvernare. Problemele comunităţilor de romi s-au acutizat în ultima perioadă. Abandonul şcolar şi necuprinderea copiilor romi în sistemul de învăţământ românesc reprezintă efectele nepăsării clasei politice şi în egală măsură reprezintă consecinţele rasismului şi discriminării, ca fenomene manifestate în toate mediile sociale. Ieri, de la această tribună, domnul ministru Popescu ne relata faptul că România a înregistrat creşteri semnificative în ceea ce priveşte exportul de energie. Evident că este o veste foarte bună pentru noi toţi, însă cum rezolvăm, domnule ministru Popescu, problema miilor de gospodării ale romilor care nu au încă acces la energie electrică? Pe aceşti cetăţeni i-aţi condamnat să trăiască în sărăcie şi în condiţiile Epocii de Piatră? Din punctul meu de vedere, în calitate de deputat al minorităţii rome, consider că este inadmisibil pentru România secolului XXI să existe atâtea inechităţi sociale. Minoritatea romă întâmpină mari dificultăţi în continuare, mai ales în ceea ce priveşte accesarea serviciilor publice; în special întâmpină dificultăţi în zona de sănătate. Foarte mulţi dintre cetăţenii aparţinând minorităţii rome nu sunt înscrişi pe lista unui medic de familie, copiii rămân în continuare nevaccinaţi, sunt mari probleme în ceea ce priveşte actele de identitate şi actele de proprietate, drept pentru care, în calitate de deputat, fac un apel, de la această tribună, către domnul prim-ministru Florin Cîţu, să urgenteze aprobarea strategiei de incluziune a cetăţenilor aparţinând minorităţii rome, pentru perioada 2021-2027. Eu spun că este un document extrem de important, mai ales în contextul adoptării PNRR. Vă mulţumesc. Cătălin Manea, deputat minoritatea romă. |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumim. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mihai Ioan Lasca. |
|
||
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. |
|||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Domnule deputat, o secundă vă rog! Domnul deputat Lilian Scripnic? După care se pregăteşte domnul deputat Lilian Scripnic. Vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "Ce conţine vaccinul pentru mine". Domnule preşedinte, Drag popor, Stimaţi colegi, Am decis să răspund provocării lansate de prim-ministrul României cu privire la întrebarea ce conţine vaccinul pentru mine? Domnule prim-ministru Florin Cîţu, Vaccinul anti-COVID nu este un vaccin clasic, ci este un modificator genetic. Vaccinul anti-COVID este un experiment global pus în scenă de Big Pharma pentru control, prin guvernele lor corupte şi aservite. Vaccinul anti-COVID este orice altceva în afară de imunizare. Este cenzura doctorilor adevăraţi care au încercat de la început să spună adevărul cu privire la această falsă pandemie. Ce mai conţine vaccinul în opinia mea? Conţine tromboze, miocardite, atac vascular cerebral, paralizii şi semiparalizii, până la deces instant şi multe, multe alte reacţii pe care nu le vom cunoaşte nici până în 2023. Eu nu am purtat mască şi nu mă voi vaccina vreodată! Am vaccinul dat de Dumnezeu care se numeşte imunitate naturală. Vă îndemn să fiţi liberi şi să nu vă lăsaţi mituiţi de Guvern şi să vă vindeţi sănătatea pe nişte mititei cu muştar. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul deputat Lilian Scripnic. |
|
||
|
|
Bună ziua! Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "ITI Delta Dunării, o escrocherie de 1,114 miliarde de euro, cel mai mare tun pe bani europeni de după Revoluţie". Doamnelor şi domnilor parlamentari, Delta Dunării este una dintre comorile României pe care statul român nu a ştiut niciodată să o protejeze cum se cuvine şi să o valorifice la adevărata ei valoare. Mai mult, banii publici alocaţi Deltei Dunării şi dezvoltării comunităţilor locale din zonă au fost, cel mai adesea, prăduiţi. Anunţul de săptămâna trecută al Comisiei Europene privind întreruperea plăţilor din programul ITI Delta Dunării vine ca o palmă dată autorităţilor române care au transformat o oportunitate de dezvoltare a comunităţilor din Tulcea şi Delta Dunării într-o escrocherie menită să îi îmbogăţească pe politicienii lacomi, funcţionarii corupţi şi pe afaceriştii protejaţi politic. O escrocherie de 1,114 miliarde de euro. Vorbim de cel mai mare tun pe bani europeni de după Revoluţie. ITI Delta Dunării este un proiect-pilot construit pentru una dintre cele mai sărace şi mai puţin populate regiuni din Europa. În loc ca, prin cei 1,114 miliarde de euro, condiţiile de viaţă a celor 118.000 de locuitori din Tulcea şi din Delta Dunării să se schimbe fundamental în bine, efectul a fost cel de drenare a banilor către o caracatiţă politică, administrativă şi de afaceri. Stimaţi guvernanţi, Îmi exprim revolta faţă de situaţia creată de proasta gestiune a proiectului ITI Delta Dunării şi vă solicit să îi identificaţi, respectiv să îi deferiţi justiţiei pe cei care se fac vinovaţi de deturnarea şi folosirea abuzivă a miliardului de euro alocaţi României prin acest program. Dacă statul român nu pune piciorul în prag prin pedepsirea celor vinovaţi în cazul miliardului de euro sifonat şi nu creează mecanisme eficiente şi transparente de accesare a fondurilor europene, sărăcia locuitorilor din Tulcea şi din zonă va fi şi mai dureroasă, iar Delta Dunării nu va mai putea fi nici îngrijită, nici pusă în valoare de românii, lipovenii şi ucrainenii care trăiesc în acest teritoriu în condiţii extrem de dificile. Consider că cei care au deturnat aceste fonduri, care le-au folosit abuziv, în detrimentul românilor, trebuie pedepsiţi exemplar. Deputat AUR Lilian Scripnic, Circumscripţia nr. 18 Galaţi. Mulţumesc. (Aplauze.) |
||||
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc frumos, domnule deputat. Domnul deputat Marian Mina? Nu. Domnul deputat Marian-Iulian Rasaliu? Nu. Doamna deputat Cristina-Elena Dinu? Nu. Consult sala dacă mai sunt colegi deputaţi care şi-ar dori să-şi susţină declaraţiile politice? Nu. Avem colegi deputaţi de la grupurile parlamentare PSD, PNL, AUR care au depus şi declaraţii în scris. Acestea fiind spuse, declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Vă mulţumesc tuturor. Mulţumesc staffului tehnic pentru asistenţă. |
||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Pentru prima dată în istoria sa, Parlamentul României va organiza, pe 30 iunie, o şedinţă solemnă a Camerelor reunite pentru a comemora victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941" În urma demersurilor făcute, în calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, am primit decizia şi acordul liderilor Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru organizarea unei şedinţe solemne a Parlamentului României pentru a comemora victimele Pogromului de la Iaşi, din urmă cu 80 de ani. Aceasta este doar una dintre componentele amplului program de activităţi comemorative care vor avea loc pe teritoriul României în perioada următoare. Prin iniţiativa de a comemora 80 de ani de la cel mai mare masacru petrecut pe teritoriul României în epoca modernă, în cadrul unei şedinţe solemne, organul reprezentativ suprem al tuturor cetăţenilor români va transmite un mesaj puternic de recunoaştere a suferinţei victimelor şi supravieţuitorilor Pogromului, iar acele evenimente istorice vor beneficia astfel de atenţia opiniei publice interne şi internaţionale. Îmi exprim bucuria şi mulţumirea faţă de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, cât şi faţă de membrii Birourilor permanente reunite, care au înţeles mesajul şi importanţa promovării politicilor memoriei faţă de victimele Holocaustului. Şedinţa solemnă va avea loc miercuri, 30 iunie, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu invitarea Preşedintelui României, a membrilor Guvernului, a foştilor şefi de stat, a reprezentanţilor Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, a Şefului Casei Regale a României, a Patriarhului BOR şi a liderilor celorlalte culte religioase, reprezentanţilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a Armatei Române, a Academiei Române, precum şi a supravieţuitorilor sau a urmaşilor victimelor Pogromului. În trecut, forul suprem al democraţiei a desfăşurat sesiuni solemne dedicate comemorării Holocaustului, dar niciodată, până astăzi, Parlamentul României nu a mai organizat un astfel de eveniment, de comemorare a victimelor Pogromului de la Iaşi din iunie 1941. Comemorarea acelor evenimente din iunie 1941 reprezintă, pentru întreaga societate de astăzi, pentru comunitatea de la Iaşi şi pentru România, un moment deosebit de important din perspectiva recunoaşterii şi asumării trecutului, precum şi o reflectare autentică a felului în care autorităţile de astăzi contribuie la cultivarea memoriei naţionale. Parlamentul României face astfel un pas deosebit de important, onorabil şi impozant, şi transmite un mesaj puternic către întreaga naţiune, către cetăţeni şi instituţii, către partenerii internaţionali. Forul suprem al democraţiei din România onorează în acest fel principiul european de astăzi "nu există reconciliere fără rememorare", iar, prin această sesiune solemnă, ambele camere ale Parlamentului onorează memoria victimelor, condamnă criminalii şi contribuie la punerea bazelor unei reconcilieri clădite pe adevăr şi rememorare. Astfel de ceremonii de comemorare a evenimentelor Holocaustului au loc anual în Parlamentele altor state membre ale Uniunii Europene, dar şi în Parlamentul European. România şi instituţiile sale au făcut eforturi semnificative, în ultimii ani, în privinţa protejării şi promovării memoriei victimelor Holocaustului. Crearea de instituţii, programele, cadrul legislativ şi iniţiativele locale au demonstrat că România este pregătită să-şi asume istoria sa, încurajând o cultură a memoriei, unde comemorările şi interpretările trecutului recent pot fi asumate într-o manieră nouă, unde amintirile privind trecutul trebuie păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii şi a pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr şi rememorare. Organizarea unei sesiuni solemne dedicată Pogromului de la Iaşi este o continuare firească şi o nouă etapă din asumarea istoriei şi memoriei noastre naţionale. Parlamentul României face, astfel, un progres enorm de la etapa de elogiere a unor criminali de război şi încercări de negare ale Holocaustului, în anii 90, până la acest moment, în care organizăm o şedinţă solemnă fără precedent. Informaţii de Background: În luna iunie a acestui an se împlinesc 8 decenii de la cel mai cunoscut eveniment din toată istoria asasinatelor antievreieşti din România. Pogromul de la Iaşi a fost un asasinat de mari proporţii, de o violenţă şi sălbăticie extreme. Pogromul din Iaşi a determinat distrugerea fizică a unei părţi semnificative din populaţia de origine evreiască a oraşului, schimbând dramatic istoria şi destinul fostei capitale a Moldovei. Pogromul din Iaşi reprezintă, astăzi, potrivit istoricilor naţionali şi internaţionali, cel mai mare asasinat petrecut pe teritoriul României în epoca modernă, şi, în aceeaşi măsură, cel mai mare masacru de pe frontul de Est, de la începutul Operaţiunii Barbarossa din vara anului 1941. Prin coordonare centrală şi locală, prin ordinele date de la cel mai înalt nivel al mareşalului Ion Antonescu, crime şi violenţe au precedat arestarea unui mare număr de evrei şi detenţia lor în curtea Chesturii din Iaşi, unde, prin maltratare, tortură şi asasinare prin împuşcare, nu s-a reuşit anihilarea întregii mulţimi. Astfel, peste 2.500 de evrei au fost duşi la gară şi îmbarcaţi în două trenuri pentru a fi deportaţi din Iaşi. Din aceste trenuri ale morţii, care au plecat pe traseele Iaşi - Călăraşi şi Iaşi - Podul Iloaiei, au fost descărcate mii de cadavre la destinaţie. Alte mii de abuzuri şi crime individuale sau colective, săvârşite de militari români sau germani, jandarmi, membri ai Mişcării Legionare sau civili, au dus la decimarea membrilor comunităţii evreieşti din Iaşi. În total, în timpul Pogromului din Iaşi, au fost ucişi peste 13.000 de evrei. |
|
|||
|
"Agro IMM Invest - un program de succes" Guvernarea liberală se implică, în mod activ, în identificarea soluţiilor care vin în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar. În acest sens, a fost gândit şi Subprogramul Agro IMM Invest, menit să asigure finanţarea acelor întreprinzători care doresc să-şi dezvolte afacerile. M-am bucurat să constat că Programul "IMM Invest", prin componenta sa dedicată fermierilor şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, s-a dovedit de un real succes. Astfel, potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, până acum, un număr de 3.000 de IMM-uri s-au înscris deja în platforma www.imminvest.ro, în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, iar valoarea totală a creditelor solicitate este de 4,5 miliarde lei, din care 54% sunt direcţionate exclusiv către investiţii. Comparativ cu anul trecut, solicitările în cadrul programului au fost în creştere, fiind necesară, de altfel, o majorare a plafonului de finanţare, având în vedere că, în primele 45 de zile de la operaţionalizarea Subprogramului Agro IMM Invest, 28% din valoarea totală a plafonului alocat pentru anul 2021 fusese consumat. Trăgând linie, solicitările de garantare transmise către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri însumează 348 de milioane lei, cu o valoare a finanţării de peste 431 de milioane, aferente unui număr de 301 de credite solicitate. Trebuie subliniat, totodată, că prin acordarea acestor finanţări sunt asigurate locurile de muncă pentru aproximativ 450.000 de angajaţi. Iată, aşadar, că Agro IMM Invest este apreciat de întreprinzătorii care au înţeles că pot beneficia de facilităţile pe care le oferă cel mai de succes program economic lansat de Guvernul României, şi, implicit, este în pas cu cerinţele şi provocările pieţei concurenţiale. Toate aceste date ne arată că suntem pe drumul cel bun şi confirmă faptul că dezvoltarea agriculturii româneşti şi salvarea locurilor de muncă din acest domeniu vital pentru economia românească reprezintă o prioritate pentru PNL. "Prin noi înşine" pentru România! |
|
|||
|
"România plânge sub urgia apelor, şi guvernanţii îşi etalează muşchii în bătăliile lor interne pentru ciolanul funcţiei de preşedinte de partid" Românii sunt încovoiaţi de griji sub năpasta vijeliilor, şi guvernanţii îşi trâmbiţează între ei triumfuri individuale ca să aibă ce adulmeca politrucii care migrează din spatele unui candidat în poza celuilalt. PNRR, în care şi-au bugetat onorarii nesimţite pentru consultanţii lor politici, zace, contestat şi penibil la Bruxelles, în timp ce bugetul ţării geme sufocat de neputinţele lor de a construi sau crea bunăstare. România a obţinut 610.000 de euro de la Bruxelles pentru a sprijini activitatea în domeniul culturii, Estonia a obţinut 10,6 milioane pentru acelaşi obiectiv. Fie şi doar acest exemplu arată neputinţa cronică a celor ce promiteau belşug, bune relaţii şi priceperi internaţionale de a aduce bani României. Guvernarea PNL-PLUSR este mai neputincioasă şi mai dăunătoare chiar decât a fost Guvernul Zero al anului 2016. Are, în parte, aceiaşi incompetenţi aşezaţi în funcţii de responsabilitate bugetară şi are în plus o brigadă de cinici înfometaţi de ciolan. Campaniile interne ale partidelor de la putere aduc revelaţii despre caracterul celor ce se luptă pentru supremaţia fiecărei echipe. Ei între ei dezvăluie apucături bolşevice de acaparare a puterii, ei despre ei povestesc fraude, mârşăvii şi se ameninţă cu dosare penale. Ar fi utile pentru electorat toate aceste dezvăluiri dacă nu ar ocupa întreg timpul şi nu ar consuma întreaga energie pe care ar fi trebuit să le pună în slujba unei vieţi mai bune pentru oameni. În timp ce avem record de absolvenţi ai liceelor care nu se mai înscriu la examenul de bacalaureat, coaliţia de dreapta-stânga ne-a invadat ecranele televizoarelor şi computerelor cu preocuparea exclusivă pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli. În timp ce sistemul sanitar este în colaps, personalul medical din centrele de vaccinare îşi aşteaptă de luni de zile banii, guvernanţii îşi dispută în avans miliardele unei agenţii pe care au inventat-o şi au inclus-o şoptit în PNRR pentru realizarea agendei lor mârşave. În timpul guvernării liberale, de anul trecut, am fost singura ţară din lume care şi-a arestat în spitale oameni fără simptome şi fără nevoie de tratament. În timpul guvernării liberal-PLUS-eriste suntem singura ţară din lume care îşi propune să vaccineze oamenii pe banii lor. Noi, PSD, din opoziţie, în timp ce am avut grijă la drepturile oamenilor, încât aceştia să nu ajungă în arestul sanitar şi să nu mai primească amenzi neconstituţionale, am sprijinit toate temele mari, strategice, astfel încât să trecem mai uşor peste pandemie. Am susţinut şi încurajat, prin propriile exemple, campania de vaccinare şi alinierea la practicile internaţionale, dar guvernanţii au eşuat în implementarea tuturor acestor strategii. Românii sunt înrobiţi de datorii cu dobânzi uriaşe, pe care le vor plăti scump şi copiii copiilor noştri, sunt buimăciţi de măsuri confuze, de scăderea puterii lor de cumpărare, de neputinţa, aroganţa şi lipsa de responsabilitate a celor care-i conduc în vremuri şi aşa foarte grele. Oamenii sunt speriaţi de lipsa de grijă, viziune şi păsare a celor care ar trebui să le asigure o viaţă mai bună. Admit că, la precedentele alegeri, partidele care astăzi formează coaliţia de guvernare aveau ingrediente care să seducă electoratul. Dar toate aceste ingrediente s-au dovedit a fi retorică seacă, doar vorbe meşteşugite care au ascuns caractere găunoase. Admit că înţeleg pe alocuri preferinţa unor alegători pentru a experimenta partide şi oameni noi la putere, dar ce folos, dacă aceşti oameni se dovedesc a fi mai corupţi moral şi incapabili managerial decât au fost vreodată oamenii politicii PSD-iste care au adus, deopotrivă, bunăstare şi speranţă. Cel mai recent studiu publicat de Transparency International ne arată limpede că, după plecarea PSD-ului de la guvernare, a crescut şi corupţia la nivel guvernamental, şi deznădejdea românilor. Să păstrăm aceste lucruri în minte când vom vota data viitoare, oameni buni! |
|
|||
|
"Educaţia pentru sănătate" Asistăm, în aceste zile, la o puternică dezbatere privind educaţia sexuală în şcoli, iar România este divizată, din nou, între susţinători şi opozanţi. În tot acest război după notorietate şi capital politic, am observat că se uită ceea ce este mai important - viitorul copiilor noştri. Orice construcţie pentru viitor trebuie să se bazeze pe o temelie solidă - educaţia. Educaţia nu se rezumă doar la materia şcolară, ci educaţia trebuie să ofere competenţe reale şi să modeleze comportamentul viitorilor cetăţeni ai României. În acest context, trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri ce înseamnă drepturi cetăţeneşti, educaţia financiară, conduita în comunitate, dar şi cum să trăiască frumos şi sănătos. Iată de ce educaţia pentru sănătate trebuie să existe în şcolile din România, astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care, în timpul unei pandemii, îi învăţăm pe cetăţeni cum să se şteargă la nas şi să strănute. Educaţia pentru sănătate este complexă şi înseamnă să îi educăm pe copii cum să mănânce sănătos, de ce este important sportul, cum să îşi păstreze starea de sănătate, iar apoi, în funcţie de vârstă, să îi pregătim pentru viaţa sexuală. Ştiu că este un subiect tabu, însă, dacă nu îi educăm din timp pe copiii noştri, vor ajunge să culeagă informaţii trunchiate sau chiar deformate de pe Internet. Informaţia este la un click distanţă, însă vine şi cu pericole reale pentru minori. De ce avem nevoie de educaţie sexuală? Pentru că unul din patru tineri din România suferă de o boală cu transmitere sexuală şi pentru că România are cel mai mare număr de tineri infectaţi cu HIV din Europa. Să nu uităm şi că ţara noastră este campioana europeană în topul ţărilor cu cele mai multe mame minore. Senatul a respins, zilele trecute, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care vizează, printre altele, şi educaţia sexuală. Disciplina se va numi în continuare "Educaţie sanitară", şi elevii vor participa doar cu acordul scris al părinţilor. Cred că ar fi trebuit să gândim altfel această lege. Să plecăm de la prezumţia că fiecare copil din România are nevoie de educaţie sanitară şi să nu participe la aceste ore decât în cazul în care părintele se opune prin cerere scrisă,. |
|
|||
|
"Lipsa oricărei strategii în domeniul apelor produce victime" Trăim momente dramatice! Ploile au făcut prăpăd în toată ţara, viiturile au răpit vieţi omeneşti, 12 oameni izolaţi de ape au fost salvaţi cu "tiroliana" după 24 de ore de eforturi, a pierit sub ape campionul nostru de automobilism off-road, Adrian Cernea! Zece mii de hectare de teren agricol cultivate cu cartofi, ţelină, sfeclă sunt compromise. Fermierii disperaţi se descurcă cum pot. Fac şanţuri de desecare şi încearcă să evacueze apa cu pompe mari. Drumurile locale s-au transformat în canale navigabile, iar gospodăriile sunt grav afectate. În tot acest timp, autorităţile tac. Avem un minister al mediului, apelor şi pădurilor, dar acesta e ocupat cu urşii! Nu contează că deşeurile venite din exterior ne invadează. Despre intemperii nimic! Nu avem o poziţie oficială faţă de fenomenele meteo. Am căutat ştiri pe site-ul ministerului. Cu greutate am găsit: "Din bugetul Fondului pentru Mediu au fost alocate sume importante pentru programe şi proiecte - pentru ape: Programul de lucrări destinat prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului." Atât şi numai atât despre ape! Domnilor guvernanţi, specialiştii în domeniul gospodăririi apelor au elaborat planuri de amenajare a apelor, scheme-cadru pe bazine hidrografice. Nu aveţi decât să le consultaţi şi aplicaţi! Premierul Florin Cîţu recunoaşte că inundaţiile au creat o situaţie dificilă. Şeful Guvernului a avertizat instituţiile din subordine că evoluţia situaţiei este imprevizibilă: "Nu ştim ce se va întâmpla în perioada următoare. Aş vrea să fim precauţi, să ne pregătim pentru cele mai dificile situaţii. Toată lumea rămâne în contact, nimeni nu pleacă nicăieri, nu ne luăm concediu, nu ne luăm liber zilele acestea, suntem toţi pregătiţi să intervenim în orice moment. Apoi, aş vrea să avem o discuţie, să vedem ce se întâmplă cu specialiştii de la meteo şi hidro, să ne spună la ce să ne aşteptăm în zilele următoare", a precizat Cîţu la videoconferinţa online organizată cu prefecţii, la care a participat ministrul de Interne, Lucian Bode, şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, precum şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat. În sfârşit, Guvernul a adoptat o măsură, duminică la prânz: "Fără evenimente în zonele cu avertizare meteo!". Este prima măsură de urgenţă! Nu, nu sunt momente vesele! Situaţia este prea gravă. Personal, nu pot cataloga un asemenea comportament al autorităţilor! Rămâne să decidă cei care i-au trimis la guvernare. |
|
|||
|
"Pieţele locale - o oportunitate şi o speranţă pentru Delta Dunării" Crearea unor pieţe locale de peşte, unde pescarul să vândă o parte din peştele prins în aceeaşi zi, direct din barcă, reprezintă un deziderat al comunităţilor locale cu tradiţie în pescuit, atât din Deltă şi Marea Neagră, cât şi de pe Dunăre. O astfel de reglementare nu ar face decât să aducă în legalitate o activitate care există în mod firesc acum, dar şi în trecut. Vânzând peştele la preţul pieţii, de cele mai multe ori de cel puţin trei ori mai mare decât preţul primit de la cherhanale (puncte de primă vânzare), pescarul îşi va putea satisface mult mai bine nevoile materiale, fără a fi nevoit să prindă cantităţi mari de peşte, reducând astfel presiunea asupra resursei piscicole. Totodată, prin faptul că peştele proaspăt, pescuit în aceeaşi zi, ajunge pe masa pensiunilor din Deltă, va aduce un plus de valoare acestor mici afaceri locale şi va susţine, implicit, dezvoltarea durabilă a acestor comunităţi. În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu pescarii din Dobrogea, care au dorit să le rămână identitatea ascunsă pentru a nu suferi anumite represalii pentru sinceritatea lor, tabloul sărăcirii pescarilor tradiţionali stă în felul următor: În prezent, O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul nu permite pescarului comercial să oprească, pentru nevoile propriei sale familii, decât o cantitate de 3 kg. de peşte pe zi. Acelaşi pescar comercial este obligat să vândă cherhanalelor din zona sa (puncte de primă vânzare) toată cantitatea de peşte prinsă la preţul impus de acestea. Aproape de fiecare dată suma fiind derizorie. În acelaşi timp, fenomenul de evaziune fiscală şi vânzarea peştelui la negru către pensiuni şi restaurante este o realitate pe care nu o poate contesta nimeni. Curtea de Conturi estimând că acest lucru se întâmplă cu peste 70% din peştele prins. Practic, în acest moment, pentru a cumpăra peşte cu acte în regulă şi pentru a răspunde cerinţelor turiştilor, pensiunile trebuie să apeleze fie la cherhanalele mai sus-menţionate sau acvacultură (crescătorii), fie de la supermarketuri. Astfel, peştele pus pe masa turiştilor va avea o vechime de cel puţin câteva zile, cu toate că specificul gastronomic al Deltei este de a consuma peşte proaspăt, scos din plase în aceeaşi zi de către pescarii tradiţionali din zonă. În concluzie, preţul de achiziţie de la cherhanale (punctele de primă vânzare) nu permite pescarului un trai decent decât dacă pescuieşte cantităţi extrem de însemnate. Strategia noastră este să transformăm caracterul cantitativ din activitatea piscicolă deltaică într-unul calitativ, dând plusvaloare acestui produs. Aşa cum am discutat cu pescarii Dobrogei, dar şi cu specialiştii în domeniu şi foştii guvernatori ai Deltei, împreună cu colegul meu deputat Alexandru Kocsis am imaginat piaţa locală de peşte ca fiind locul unde se poate vinde o cantitate limitată de peşte pe zi, câteva zeci de kg., doar în localitatea de reşedinţă, şi numai în locuri amenajate de primărie (de exemplu, pontoane) vânzarea să poată fi făcută din barcă, şi numai a peştelui prins în acea zi, capturat prin metode exclusiv tradiţionale. Cantităţile de peşte vor fi fiscalizate, activitatea din aceste pieţe pescăreşti fiind organizată de către primării, funcţionând ca o piaţă comunală, cu respectarea normelor sanitar-veterinare. Aceste pieţe vor deveni, cu siguranţă, un punct de atracţie turistică în timpul sezonului, aşa cum se întâmplă de exemplu în Grecia. Practic, astăzi, resursa piscicolă, în special în Delta Dunării, este exploatată cu precădere în interesul câtorva antreprenori (cherhanagii), legea obligând pescarii să predea peştele la puncte de colectare, la preţul stabilit de antreprenorii respectivi, în conformitate cu interesele lor financiare. Noi ne dorim să spargem acest monopol şi să lăsăm piaţa liberă să funcţioneze ca atare, să lăsăm pescarul cinstit şi muncitor să îşi poată stabili propriul preţ pentru munca sa, pentru a se putea bucura apoi de toată truda sa. |
|
|||
|
"Pe 24 iunie purtăm ie cu mândrie" Săptămâna aceasta nu o să mă refer la politică, nu o să mă refer la controversele de zi cu zi, am ales să mă refer la elementele de identitate naţională, la acele elemente care ne definesc ca neam. Zilele acestea, mai exact pe data de 24 iunie, celebrăm un element de identitate pentru noi, românii - ia. Portul nostru tradiţional nu ar fi complet fără ia strămoşească. Ia românească şi portul popular sunt o adevărată comoară culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi. Mă bucur văzând interesul crescând, de la an la an, al celor mari şi celor mici pentru tradiţiile româneşti şi pentru acest format vestimentar românesc de o frumuseţe unică şi originală, înzestrat cu credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ia românească este unică în lume, la fel cum tradiţiile şi obiceiurile populare româneşti sunt notă distinctă a românilor într-o lume aflată în plin proces de globalizare. Avem obligaţia de a contribui la conservarea şi perpetuarea acestora şi pentru generaţiile următoare. Este normal ca fiecare dintre noi să caute modalităţi în care să ne protejăm bunurile naţionale. Personal, îmi doresc să menţinem vie tradiţia şi obiceiurile româneşti, muzica şi portul popular. Cu toate că moda se schimbă de la an la an şi omul cade pradă adesea tentaţiei de a i se plia, portul tradiţional va fi pentru totdeauna o parte esenţială a unui popor. Totodată, ia reprezintă istoria şi povestea neamului românesc, iar în ultimii ani a ajuns şi sursă de inspiraţie pentru marii designeri. Artiştii populari definesc ia ca fiind o însumare de "însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele". Frumuseţea cămăşii populare româneşti a făcut înconjurul pământului. Reginele României, Elisabeta şi Maria, au purtat-o cu mândrie pretutindeni, iar unul dintre cei mai mari pictori ai lumii, Henri Matisse, i-a imortalizat frumuseţea într-o lucrare celebră, expusă la Muzeul de Artă Modernă din Paris: "La Blouse Roumaine". Povestea iei româneşti este una milenară, având o istorie foarte veche. Mă bucur că anul acesta am putut să contribui la promovarea iei româneşti, prin intermediul unui eveniment special al cărei organizator sunt. Pe 24 iunie, orice român şi româncă ar trebui să poarte cu mândrie ia. |
|
|||
|
Domnul Sebastian-Ioan Burduja: "România 2030. Despre un viitor care are doar două variante" Foarte rare sunt momentele globale care marchează istoria întregii planete. Un an ca 2020, care a deraiat o lume întreagă de la viaţa obişnuită, se întâmplă o dată la câteva secole. Privind spre viitor, pandemia COVID-19 va fi, peste decenii, un moment de cotitură care a transformat întreaga omenire. Cum? La finalul secolului al XIX-lea, premierul liberal Dimitrie Sturdza spunea, în loc de concluzie la marile reforme pe care le-a implementat: "naţiunea a căpătat încredere în sine însăşi şi în guvernul său naţional... forţele vitale ale poporului, care zăceau lâncezind, au reînviat". După aproape un secol şi jumătate, România trebuie să îşi seteze din nou acest ideal, toate şansele fiind de partea noastră: un Plan Marshall al Uniunii Europene, care ne forţează să facem reformele atât de aşteptate, o guvernare liberală care ştie să dea undiţe, nu peşti şi o generaţie care înţelege că nu mai are voie să fie resemnată. Paradoxul vine tocmai din faptul că acum, în pandemie, avem şansa să ne facem bine. Şi aş începe de la mentalitate. Aud zilnic, după mai bine de 12 ani în care am locuit în ţara tuturor posibilităţilor, expresii care arată doar blazare şi resemnare: "merge şi-aşa", "oricum nu se mai poate face nimic", "nu ne mai facem bine" sau "ar fi fost prea frumos". Suntem la răscruce şi avem două opţiuni mari şi late: să ridicăm din umeri şi să ne lăsăm îngenuncheaţi sau să folosim acest moment pentru a duce România acolo unde merită şi unde poate să ajungă. După mai bine de un an de pandemie fără precedent, prea puţini se mai erijează în predicţii pentru viitor. Câteva lucruri sunt însă certe. Unul ar fi că, după această criză, ecosistemul economic şi social va avea o singură monedă principală. Nu mă refer la criptomonede sau alte sisteme moderne, ci la încredere. Încrederea pe care o avem în noi înşine, în cei de lângă noi, în antreprenorii cu care lucrăm, în mecanismele pieţei, în instituţiile statului. În al doilea rând, normalul va fi complet diferit de cel dinaintea lui 2020. Sunt voci care spun că, în 2030, cei care vor plăti cu cash vor fi ciudaţii societăţii sau că leacul pentru cancer va fi disponibil la scară largă, mai ales după ce lumea ştiinţei ne-a arătat că se poate mobiliza exemplar pentru a găsi şi produce un vaccin pentru toată planeta. O altă direcţie majoră se leagă de energia regenerabilă, vehiculele electrice şi infrastructura de conectivitate inteligentă - toate vor trasa o paradigmă complet diferită. Fără îndoială, provocările climatice şi, mai ales, modul în care le gestionăm vor fi pe agenda publică în anii care urmează - de ele depinzând supravieţuirea omenirii. Cei mai curajoşi dintre vizionari spun că vom termina etapa de explorare a planetei Marte şi vom începe colonizarea, în următorul deceniu, ceea ce va da naştere unei ere de civilizaţie multi-planetară. Thats cool, iar România ar trebui să fie măcar o mică parte din acest efort istoric. În loc de concluzie, imaginaţi-vă România în tot acest nou peisaj global. Unde suntem acum şi cum alegem să fim peste un deceniu? Pe scaunul din spatele sălii, ca un spectator absent, sau pe scena principală, în mijlocul acţiunii? Răspunsul şi alegerea sunt doar în mâinile noastre. La fel şi răspunderea ca, peste ani, urmaşii noştri să nu privească în spate punându-şi întrebări care încep cu "ce ar fi fost dacă?"... |
|
|||
|
"Puterea de cumpărare a românilor" Am citit, la finalul săptămânii trecute, o declaraţie halucinantă a domnului prim-ministru Florin Cîţu, care a afirmat că în România s-a înregistrat "o creştere puternică a puterii de cumpărare a românilor". Eu mă întreb, ce mănâncă şi ce bea domnul Cîţu când face astfel de afirmaţii? Nu vreau să se înţeleagă că aş face o aluzie nepotrivită la adresa domnului prim-ministru, cum că ar mânca sau ar bea ceva necuvenit! Chiar mă întreb ce alimente consumă, pentru că nu observă cât de mult au crescut preţurile în timpul guvernării sale. Dacă ne uităm pe datele Institutului Naţional de Statistică, vedem că, de la începutul anului, sub bagheta de prim-ministru a domnului Cîţu, preţul la cartofi a crescut cu 14%, la legume cu 10%, la fructe cu 12%, la ulei cu 8%. Dacă ne uităm şi la celelalte cheltuieli obişnuite ale oricărui cetăţean, vedem că la energie tarifele au crescut, în doar 5 luni de zile, cu peste 18%, iar, faţă de anul trecut, creşterea este de 17%. La carburanţi avem o creştere de aproape 8% în primele 5 luni ale anului, iar, faţă de anul precedent, creşterea e de 7%. Dacă domnul Cîţu îşi va propune să îşi renoveze locuinţa în acest an, va constata că preţurile la materialele de construcţii au explodat cu 30% în perioada în care dânsul a condus Guvernul României. Deci, îl întreb, pe domnul Cîţu, ce mănâncă şi ce bea înainte de a scrie postări pe reţelele de socializare, prin care ne spune că economia merge fantastic şi că avem o "mare" creştere a puterii de cumpărare. Cum poate să vină cu astfel de afirmaţii, prin care parcă îşi propune să îşi bată joc de categorii mari de cetăţeni? Cum poţi să îi spui unui pensionar că i-a crescut puterea de cumpărare, după ce tu, premier, ai decis îngheţarea pensiilor? Cum poţi să vorbeşti de creşterea nivelului de trai, când preţurile la energie, carburanţi şi alimente de bază au explodat, iar, în acelaşi timp, tu, premier, anulezi majorarea alocaţiilor pe care ai promis-o, ca ministru al finanţelor, înainte de alegerile de anul trecut? Îl invit, deci, pe domnul Cîţu să coboare cu picioarele pe pământ! Să meargă la piaţă, dacă are curajul, să vorbească cu pensionarii, cu părinţii, cu bunicii şi să vadă realitatea aşa cum este cu adevărat, nu cum e cosmetizată de unele cifre comandate! |
|
|||
|
"Guvernul minciunii şi austerităţii trebuie forţat să plece!" Doar anunţul PSD privind depunerea unei Moţiuni de cenzură, probabil până la finalul acestei sesiuni parlamentare, dă deja dureri de cap coaliţiei de guvernământ. Demersul nostru democratic are importante şanse de reuşită, cu atât mai mult cu cât, după o jumătate de an, tabăra puterii este la fel de fragilă, volatilă şi măcinată de scandaluri şi neînţelegeri, ca şi în momentul constituirii acestei alianţe de strânsură. "Lanţul de iubire" dintre liberali şi celelalte două formaţiuni componente ale majorităţii parlamentare a-nceput a rugini şi se poate rupe în orice clipă. Atât în PNL, cât şi în USR PLUS se dau bătălii interne pe viaţă şi pe moarte, "ciolanul" funcţiilor de conducere puse la bătaie fiind acum mai important decât actul guvernării. Desigur, se joacă doar pe "cărţi" mari, miza fiind satisfacerea intereselor de partid, sponsori şi clientelă, şi mai deloc pe "cărţile" adevăratei agende de probleme şi nemulţumiri ale românilor. Moţiunea de cenzură a PSD este perfect justificată de realitatea de acum. "România educată şi normală" sunt doar poveşti pe care nu le mai cred nici copiii de grădiniţă. Cu ce s-au ales concret românii în acest an, în sensul îmbunătăţirii vieţii lor de zi cu zi? Cu nimic. Nimic în plus, doar în minus. Tăieri, austeritate, explozii ale preţurilor, scăderea puterii de cumpărare, îngheţarea salariilor şi a pensiilor, nemajorarea alocaţiilor copiilor şi multe altele! Care sunt performanţele "guvernului meu"? Nu există! Paradoxal însă, Coaliţia Minciunii şi Austerităţii vede doar lapte şi miere în România, dar guvernanţii nu ştiu, în realitate, unde şi în ce condiţii trăiesc românii! Urlă pe la televiziuni despre economia care duduie, despre succese peste succese, despre creşterea calităţii vieţii oamenilor! Aceste sloganuri guvernamentale penibile şi mincinoase nu ţin de cald şi de foame nimănui! În sondajele de opinie, încrederea în executivul de paie al lui Iohannis se prăbuşeşte în fiecare zi. Ce să mai facă premierul Cîţu, mai mult decât ceea ce a făcut până acum? Să-şi bată joc în continuare de copii şi pensionari?! Să amâne la nesfârşit creşterea alocaţiilor, a pensiilor, a salariilor?! Să îngroape definitiv campania naţională de vaccinare?! Să ascundă morţii din pandemie, furturile şi interesele clientelei?! Să le ia, în continuare, şansa copiilor la o educaţie normală prin surogatul online?! Să nu fie în stare, încă o dată, să facă un PNRR acceptat de Comisia Europeană?! Practic şi teoretic, Cîţu nu mai are obiectul muncii! Liberalii şi PLUS-eriştii nu au avut, oricum, dreptul moral să guverneze, doar pentru simplul fapt că nu au câştigat alegerile! Ei nu mai pot fi toleraţi la guvernare! Trebuie să plece, nu din vreo ambiţie a noastră, a PSD, ci pentru că fiecare zi cu ei la putere înseamnă o degradare cruntă a vieţii românilor. În concluzie, Moţiunea de cenzură are drept scop să scape românii de urgia declanşată împotriva ţării de partidele dreptei unite în mediocritate! Aşa va fi! |
|
|||
|
"Uniunea Europeană şi garanţia societăţii democratice autentice" Democraţia şi libertatea reprezintă cele mai importante valori ale societăţii noastre, pentru care a fost vărsat sânge nevinovat acum mai bine de 30 de ani. Majoritatea dintre noi nu ne putem imagina o ţară în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic să nu fie pilonii de bază ai acesteia. Totuşi, vedem, pe zi ce trece, în jurul nostru, cum aceste valori sacre sunt atacate şi puse în pericol de statele care îşi ţin popoarele în frică. Lupta pentru valorile societăţii democratice au fost şi vor fi susţinute de statul român, care a devenit, odată cu integrarea sa europeană şi euroatlantică, garant şi promotor al apărării acestor valori, atât în interiorul UE, cât şi în afara ei. Acum două zile, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE (CAE), care s-a desfăşurat la Luxemburg. În cadrul reuniunii, miniştrii afacerilor externe europeni au abordat teme precum ultimele evoluţii în relaţia UE - Rusia, rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, precum şi situaţia din Mali, Liban, Iran, relaţia UE - Turcia şi Etiopia. De asemenea, au avut dezbateri referitoare la evoluţiile din Belarus şi au participat la un mic dejun cu liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia. În cadrul discuţiei pe tema situaţiei din Belarus, în calitatea sa de reprezentant al României, ministrul afacerilor externe, domnul Bogdan Aurescu, a salutat adoptarea celui de-al patrulea pachet de sancţiuni vizând persoane fizice şi entităţi implicate în represiune, ca măsură de răspuns la continuarea acţiunilor inacceptabile ale regimului de la Minsk, inclusiv la recentul incident legat de deturnarea unui zbor civil al unei companii aeriene din UE. Totodată, domnul Aurescu a subliniat necesitatea unei abordări ambiţioase privind adoptarea rapidă de sancţiuni economice relevante, ca mesaj politic puternic pentru regimul de la Minsk. Oficialul român a salutat publicarea de către Comisia Europeană a Planului economic pentru un Belarus democratic, idee propusă de România prin cosemnarea de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, împreună cu omologii din Polonia şi Lituania, a unei scrisori, în octombrie 2020. Toate aceste acţiuni ale UE, la care este parte şi România, reprezintă un mesaj clar de sprijin pentru populaţia din Belarus, inclusiv prin implementarea Planului atunci când condiţiile vor fi îndeplinite. De asemenea, miniştrii prezenţi la Consiliu au discutat şi situaţia Rusiei. Domnul ministru Bogdan Aurescu a subliniat, în acest sens, faptul că, din punctul de vedere al României, cele cinci principii directoare ale UE în relaţia cu Rusia, stabilite în 2016, trebuie să rămână baza abordării europene, inclusiv în vederea discuţiilor de la Consiliului European din această săptămână. Mai mult, domnul Aurescu a accentuat că este necesară o conturare mai clară a sprijinului UE pentru creşterea rezilienţei partenerilor din vecinătatea estică, prin dezvoltarea unei cooperări mai extinse în domeniul securităţii, inclusiv ca un follow-up firesc al discuţiilor de la reuniunea Gymnich privind conflictele prelungite (Lisabona, 26-27 mai) - dezbatere inclusă pe agenda miniştrilor europeni de externe la iniţiativa ministrului român de externe. Orice regim care nu respectă valorile democratice şi, implicit, drepturile şi libertăţile cetăţenilor săi, trebuie să se confrunte cu o abordare din ce în ce mai intransigentă şi promptă a ţărilor cu regimuri democratice autentice, care au misiunea de a menţine pacea şi de a proteja toţi cetăţenii. |
|
|||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "După şcoala de acasă, a venit examenul din clasă. Elevii, eroi ai unui sistem educaţional uitat" Evaluarea Naţională şi examenul de Bacalaureat din acest an vor aduce în sălile de clasă 131.000 de elevi absolvenţi ai claselor a VIII-a, respectiv 114.000 de elevi absolvenţi ai claselor a XII-a. Un număr cu mult diminuat, cota înscrierilor la cele două examene fiind cea mai mică din ultimii ani, fapt subliniat chiar şi de ministrul educaţiei. Nu ajută pe nimeni faptul că ministrul, de pe margine, anticipează un eşec al unei generaţii de tineri creat cu simţ de răspundere chiar de Domnia Lui. Discursurile au primat în faţa unor decizii care, dacă erau luate, schimbau realitatea de astăzi, în care vedem că 34.000 de elevi, înmatriculaţi în anul şcolar 2020 - 2021 în clasa a XII-a, nu sunt înscrişi la examenul naţional de bacalaureat, iar cei înscrişi nu sunt bine pregătiţi. Un rezultat dat de un cumul de acţiuni nefericite pe care PSD l-a preconizat şi pe care coaliţia de guvernare l-a ignorat din ambiţie. Singurii eroi ai învăţământului pe timp de pandemie au fost şi sunt elevii şi profesorii. S-au mobilizat fără niciun ajutor din partea Cabinetului Cîţu şi au reuşit să facă faţă inacţiunii unui întreg aparat executiv atunci când au cerut consiliere psihologică, tablete, sprijin tehnic şi didactic. Elevii şi profesorii s-au ajutat reciproc, unii au creat platforme de învăţare paralele, aplicaţii şi reţele de comunicare comună pentru a susţine învăţământul în continuare, în ciuda interminabilei "vacanţe de vară" impusă de Guvern. Fără dorinţa lor pentru studiu, situaţia era poate mult mai gravă decât cea pe care ministrul educaţiei o constată astăzi şi care abia acum a aflat că sunt localităţi în România unde nu este semnal la telefon sau internet. Este păcat şi vă spun de ce. România are nevoie de aceşti tineri, de ideile şi implicarea lor pentru dezvoltarea societăţii ca întreg. În toate dialogurile avute cu ei am constatat o dorinţă comună de a continua să se dezvolte aici, în România, şi pentru asta au nevoie de susţinerea noastră. Ideile lor sunt aplicabile, reale şi mature. Sunt convinsă că există multiple soluţii care ar putea veni în sprijinul acestor tineri, însă trebuie implicare şi dorinţă din partea guvernanţilor de a le pune în practică. Un exemplu este oferirea de vouchere culturale, iniţiativă pe care o susţin personal şi care mi-a fost făcută cunoscută de asociaţiile de elevi din România. De aceea, insist ca elevii să fie consultaţi şi sprijiniţi în permanenţă! Ei sunt adevăraţii iubitori de ţară şi cei care merită aplauze pentru că au muncit în ciuda piedicilor puse de cei care ar fi trebuit să le fie sprijin. Eroi ai unui sistem educaţional schilodit, care trebuie încurajaţi astăzi, mai mult ca oricând. Succes la examen! |
|
|||
|
"Dezvoltarea comunităţilor locale necesită o nouă etapă a PNDL" Am afirmat, în nenumărate rânduri, că lipsa de reformă privind finanţarea administraţiei publice locale continuă să genereze reale dificultăţi în dezvoltarea comunităţilor cu resurse financiare limitate. Cum am putea oare să comparăm resursele de care dispun administraţiile locale din Bucureşti, Ilfov, Cluj sau Timiş, cu cele din Suceava, Vaslui, Neamţ sau Botoşani? Dacă unele primării de oraşe sau municipii au reuşit în ultimii ani să mai facă unele investiţii din bugetele locale, primăriile de comune şi oraşe mai mici fac reale eforturi să asigure plata salariilor angajaţilor şi a facturilor curente pentru şcoli, dispensare, pentru salubritatea şi iluminatul localităţilor. Aşadar, fără un sprijin financiar suplimentar venit din partea Guvernului sau din fonduri europene nerambursabile, comunităţilor locale mai puţin dezvoltate nu au nicio şansă să se modernizeze. Dacă astăzi vedem cu satisfacţie că în sate şi comune au apărut reţele de apă, de canalizare, asfalt pe drumurile comunale, poduri sau şcoli reabilitate, acest lucru se datorează, în cea mai mare măsură, proiectelor finanţate de Ministerul Dezvoltării, dintre care cele realizate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, care au fost cele mai multe şi cele mai utile. Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că în Moldova, fără PNDL, doar una din zece localităţi ar fi avut probabil resurse ca să susţină proiecte de investiţii de interes local. Ştim cu toţii că resursele la bugetele locale depind în mod direct de nivelul de dezvoltare al economiei locale, de numărul de IMM-uri, de numărul de angajaţi şi de prezenţa industriei mari. Or, Moldova, abia sub guvernarea liberală a început să se dezvolte, iar dezvoltarea economiei locale nu se poate face peste noapte, mai ales că infrastructura mare urmează a fi construită. Aşadar, acest program rămâne unul esenţial, putând să contribuie semnificativ la diminuarea decalajelor de dezvoltare între provinciile istorice, dar şi între mediul rural şi urban. Susţin cu toată energia demararea unei noi etape a Programului Naţional de Dezvoltare Locală, PNDL 3, care să vizeze finanţarea unor noi componente de dezvoltare locală - reţele de gaze, energie electrică, modernizări de drumuri, unităţi de învăţământ şi dispensare comunale. Este singura soluţie pentru zonele mai puţin dezvoltate din Moldova sau Oltenia, regiunile rămase în urmă, ca să accelereze dezvoltarea. Proiectul, calitatea lucrărilor şi beneficiile sale economice şi sociale trebuie să primeze. Îmi doresc ca toate oportunităţile de finanţare pe care le are România în perioada următoare, atât din fonduri naţionale, cât şi din fonduri externe nerambursabile, să fie valorificate prin investiţii în modernizarea tuturor comunităţilor locale. Nu vreau să mai arătăm spre harta ţării şi să spunem că acolo românii trăiesc bine şi au de toate, iar la câţiva kilometri distanţă sărăcia continuă să facă legea, iar modernizarea mai are de aşteptat. Toţi românii merită să trăiască bine, indiferent în ce regiune a ţării locuiesc, indiferent dacă sunt la sat sau la oraş. Mai mult decât atât, cred că am văzut cu toţii că acolo unde comunitatea locală se dezvoltă, tinerii rămân acasă, iar cei plecaţi în străinătate sunt tot mai interesaţi să se întoarcă în ţară. |
|
|||
|
"Mincinosul Cîţu trebuie să plece!" Premierul Florin Vasile Cîţu crede că e simplu să convingă "nişte colegi" de partid să-l susţină pentru şefia PNL, în condiţiile în care a "convins o Românie să fie prim-ministru". Declaraţia sa a fost făcută săptămâna trecută la Alba Iulia, după o întâlnire cu filiala locală a PNL. Întrebarea mea pentru domnul Florin Vasile Cîţu este când mai exact a convins acea Românie? Oare prin 2011, când a fost dat afară de la locul de muncă pentru că a fost prins făcând speculaţii împotriva monedei naţionale? Să ne aducem aminte că Florin Vasile Cîţu s-a remarcat ca trezorier al ING Bank în timpul atacului speculativ asupra leului, din toamna anului 2008. În acel moment, mai multe bănci româneşti au crescut dobânzile, alături de ING participând şi Bancpost şi Unicredit. Băncile româneşti au acţionat atunci în numele unor clienţi internaţionali, respectiv giganţi bancari precum JP Morgan, Morgan Stanley şi Barclays. Băncile respective au "pariat" împotriva leului şi ar fi câştigat bani mulţi dacă leul ar fi scăzut puternic faţă de euro. BNR a dejucat planurile speculanţilor, însă aceasta a dus la creşterea dobânzilor pentru românii cu credite în lei. Oare a convins Cîţu, în primăvara anului trecut, când a fugit ca un laş de votul Parlamentului, ca nu cumva să fie votat de PSD ca prim-ministru? Pe urmă ar mai fi de lămurit şi care Românie a fost convinsă de Cîţu. România "educată" a lui Iohannis sau România mai puţin educată care acum se vaccinează pentru nişte mici gratis? Apropo de campania de vaccinare a domnului Florin Vasile Cîţu, aceasta are un "succes" atât de mare la public, încât Guvernul a început să închidă centrele de vaccinare, să reducă programul acestora, iar dozele de vaccin neutilizate se vând în alte ţări. Un dezastru! Iar asta este rezultatul implicării directe şi deosebite a premierului Cîţu! Românii nu mai cred în propaganda oficială şi nu îl mai cred pe Cîţu, de aceea se vaccinează din ce în ce tot mai puţini, dar Cîţu nu vrea să recunoască şi se minte singur! Din câte ştiu, până acum, Florin Vasile Cîţu nu a convins pe nimeni, în afară de Iohannis. El a fost desemnat de preşedinte, în urma unor negocieri politice, nu a fost ales de nicio Românie. Cîţu este prim-ministru pentru că aşa a vrut pohta lui Iohannis, nu românii! Să nu uităm că PNL a pierdut alegerile parlamentare din decembrie 2020 şi că doar prin implicarea făţişă a preşedintelui Iohannis, la limita Constituţiei, PNL-iştii au reuşit să se menţină la guvernare în coaliţia de "dreapta" cu USR şi UDMR. Aşadar, când îl mai auziţi pe Cîţu declarând ceva, neapărat să verificaţi informaţia! Omul se crede supererou de filme de ficţiune, dar în realitate e un gogoman care a ajuns să mintă precum respiră! Cîţu e în stare să creadă tot ceea ce scoate pe gură. Inclusiv propriile sale minciuni şi fabulaţii. El conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare, dar el vede numai "lucruri fantastice"! Delirant! România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Acestea sunt "lucrurile fantastice" ale lui Cîţu! Iar, în tot acest timp, Cîţu ne minte că trăim bine. Cîţu şi gaşca sa de "dreapta" au minţit şi au făcut mult prea mult rău ţării! Prin toate lucrurile lor "fantastice" au transformat România într-o ţară eşuată. De aceea, fiecare parlamentar responsabil are datoria de a susţine şi de a vota Moţiunea de cenzură a PSD! România are o singură soluţie pentru a ieşi cu bine din această criză: Cîţu şi Guvernul său trebuie să plece! |
|
|||
|
"Industria românească îşi revine! Guvernarea de dreapta a luat cele mai pertinente măsuri!" Economia noastră dă, în fiecare zi, semne că revenirea ei este una rapidă şi certă, lucru dovedit de cifrele oficiale date publicităţii. Luni, 14 iunie, Institutul Naţional de Statistică a remis un comunicat conform căruia cifra de afaceri din industrie a crescut cu 20,8% în primele patru luni ale anului 2021, comparativ cu perioada ianuarie - aprilie 2020. Aceasta datorită creşterii industriei prelucrătoare (21,2%) şi industriei extractive (10,1%). Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (40,5%), industria bunurilor de capital (29,6%), industria bunurilor intermediare (23,1%) şi industria bunurilor de uz curent (7,1%). De asemenea, cifra de afaceri din industrie, în luna aprilie 2021, faţă de luna aprilie 2020, a crescut, per ansamblu, cu 89,2%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (92,5%) şi în industria extractivă (15,6%). În ceea ce priveşte producţia, aceasta a crescut cu 14,3% ca serie brută şi cu 14,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate în primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2020, aceasta ca urmare a creşterilor înregistrate de industria prelucrătoare (16,3%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (11,5%). Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mare cu 2,7% faţă de luna precedentă, datorită creşterilor înregistrate de cele trei sectoare industriale: industria extractivă (10,7%), industria prelucrătoare (6,2%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (2,2%). Tot potrivit INS, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, în termeni nominali, cu 21,8%. Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare, în primele patru luni din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, au urcat, per ansamblu, cu 21,8%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+38,3%), industria bunurilor intermediare (+25,5%) şi în industria bunurilor de capital (+22,4%). Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna precedentă, au crescut, per ansamblu, cu 0,7%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor intermediare (+8,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,1%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,5%). Mai mult, comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna aprilie 2021, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut, per ansamblu, cu 93%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de capital (+119,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+102,1%), industria bunurilor intermediare (+72,2%) şi în industria bunurilor de uz curent (+24,7%). Toate aceste cifre îmbucurătoare sunt datorate măsurilor implementate de guvernarea de dreapta, dar mai ales românilor, care au înţeles importanţa vaccinării pentru a ne proteja unii pe ceilalţi, dar şi pentru a reface economia naţională, grav afectată de această pandemie. Calvarul, chiar dacă şi-a diminuat din intensitate, nu este nici pe departe la final, deci nu trebuie să ne amăgim că pericolul a trecut! Lupta încă este în desfăşurare, iar dacă vrem să ieşim cu adevărat învingători, trebuie să ne vaccinăm. Este simplu, rapid şi gratuit! Haideţi să ne recăpătăm vieţile pe care le ştiam, să contribuim şi noi la relansarea economiei româneşti şi să reuşim împreună să revenim la normalitatea atât de aşteptată! |
|
|||
|
Multă vreme, ţările emergente erau considerate un motor al economiei mondiale. De doi ani însă, acestea dau semne de oboseală. Din această cauză, dar şi mânat de competiţia cu Republica Populară Chineză, preşedintele SUA a anunţat lansarea unui plan de infrastructură pentru ţările emergente, unde, îndrăznesc să spun, s-ar încadra şi ţara noastră. Este o iniţiativă nouă, care apare ca o surpriză, fiind principalul anunţ al întâlnirii G7 de acum 2 săptămâni. Un proiect care presupune un parteneriat cu statele mai puţin dezvoltate, pentru modernizarea infrastructurii, bugetul anunţat fiind de 40.000 miliarde dolari. Sună bine, nu-i aşa? În acelaşi timp, eu cred că ar trebui să fim mai circumspecţi când evaluăm astfel de declaraţii. Vă reamintesc anunţul făcut de Adrian Zuckerman, fostul ambasador SUA la Bucureşti, înainte de campania electorală de anul trecut, cu privire la derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi a unei căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. A fost lăudat şi aplaudat zile în şir. Apoi, s-au instalat liberal-progresiştii la putere şi nimeni nu a mai suflat o vorbă. Nu mă apuc să le reproşez ceva americanilor. Pot să spună ce vor. Sunt banii lor şi ei decid cum îi investesc. Dar aş vrea să-i întreb pe incompetenţii rezilienţi de la guvernare dacă au ceva de spus despre asta. Aţi iniţiat un demers, ceva, domnilor Drulă şi Popescu sau nu vreţi să deranjaţi? E clar că nu trebuie să ne facem iluzii cu privire la dezvoltarea acestor proiecte cu bani din fondul american de investiţii, cât timp aceşti incompetenţi corupţi se află la conducere. Sunt buni numai de scris conţinut pe bloguri şi de atribuit concesiuni şi alocări cu dedicaţie, la sume cu multe zerouri, pe datorie, în numele românilor. Planul occidental nu este, în acest moment, pentru noi. Intenţia celor mai dezvoltate state de a dezvolta infrastructura în economiile emergente va fi realizată prin mobilizarea capitalului privat şi va da rezultate acolo unde vor exista planuri de cu totul altă viziune şi calitate, nu de tipul celor livrate de coaliţia austerităţii şi incompetenţei dovedite în deja compromisul plan de redresare şi rezilienţă. |
|
|||
|
"Summitul Alianţei Nord-Atlantice (NATO) 2030" NATO este cea mai puternică şi de succes Alianţă din istorie. Aceasta garantează securitatea unui miliard de cetăţeni din ţările membre, libertatea şi valorile care sunt consacrate în Tratatul de la Washington, inclusiv libertatea individuală, drepturile omului, democraţia şi statul de drept. Cei 30 de aliaţi NATO s-au adunat, recent, la Bruxelles, pentru a reafirma unitatea, solidaritatea şi coeziunea şi pentru a deschide un nou capitol în relaţiile transatlantice, într-un moment în care mediul de securitate cu care ne confruntăm este din ce în ce mai complex. Comunicatul Summitului NATO oferă siguranţa că se va continua să se depună eforturi pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga zonă euroatlantică, "ne confruntăm cu ameninţări cu mai multe faţete, cu o concurenţă sistemică din partea puterilor autoritare, care încearcă să se afirme, precum şi cu provocări în creştere pentru securitatea ţărilor noastre şi a cetăţenilor noştri, din toate direcţiile strategice. Acţiunile agresive ale Rusiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii euroatlantice; terorismul, în toate formele şi manifestările sale, rămâne o ameninţare persistentă pentru noi, toţi". De asemenea, în comunicat se precizează şi o serie de provocări actuale, cărora trebuie să le facem faţă, precum "influenţa care creşte constant şi politicile internaţionale ale Chinei", asigurând că aliaţii vor "interacţiona cu China pentru a apăra interesele de securitate ale Alianţei", precum şi "ameninţări cibernetice şi hibride, alte ameninţări asimetrice, inclusiv campanii de dezinformare, utilizarea rău intenţionată a tehnologiilor emergente şi a unor tehnologii perturbatoare din ce în ce mai sofisticate". La Summitul NATO 2030, din 14 iunie 2021, s-a aprobat o agendă transatlantică pentru viitor, deoarece concurenţa globală este în creştere, iar noi trebuie să ne adaptăm la o lume care devine din ce în ce mai competitivă. Aceasta vizează:
Conform Preşedintelui României, Klaus Iohannis, "piatra de temelie" a NATO rămâne apărarea colectivă. Acesta e confirmat faptul că deciziile stabilite pentru următorul deceniu răspund intereselor de securitate ale României, şi, de asemenea, obiectivele României sunt în concordanţă cu cele ale NATO, anume necesitatea creşterii rezilienţei şi a menţinerii avansului tehnologic. Aceste lucruri construiesc o Alianţă mai puternică şi mai relevantă la nivel global, în contextul provocărilor diverse. Tot în cadrul summitului s-a decis şi lansarea procesului de elaborare a noului Concept Strategic al Alianţei, un element indispensabil, având în vedere că de la adoptarea din 2010 a actualului Concept Strategic, mediul de securitate şi Alianţa au trecut prin schimbări profunde. România, desigur, a reafirmat sprijinul pentru un astfel de demers, necesitatea unui nou Concept Strategic fiind declarată încă din 2019. Conform declaraţiilor Preşedintelui Klaus Iohannis, "România a fost şi rămâne un aliat de încredere, care înţelege că succesul Alianţei depinde de modul în care fiecare îşi îndeplineşte obligaţiile care îi revin". |
|
|||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "PNL promovează dezvoltarea României" Este uşor să vorbeşti despre schimbare fără a te angaja în demersuri reale şi fără a gândi, în primă instanţă, soluţii fezabile pentru România. Un lucru este însă cert - acesta trebuie să fie scopul final al tuturor, indiferent de culoarea politică. De ce? Pentru că românii şi-au exprimat explicit această dorinţă. Pentru a realiza o schimbare vizibilă, strategia pe care PNL a abordat-o, în cadrul coaliţiei de guvernare, integrează toate domeniile afectate de pandemie, dar şi pe cele care ne plasează într-o poziţie inferioară în ierarhia statelor europene. Pentru început, domeniul energetic. Cel puţin 95% dintre români îşi doresc extinderea reţelelor de gaze naturale, dar cu ajutorul finanţării din partea statului. Săptămâna trecută, a fost exprimat acest punct de vedere în cadrul Consiliului de Miniştri pe Energie de la Luxembourg. Mai mult decât atât, Regulamentul de transport şi energie a gazelor a fost modificat pentru ca reţelele de transport europene, în amestec gaz şi hidrogen, să poată fi recunoscute de către statele membre UE, iniţiativă propusă de România prin PNRR. Un alt domeniu vizat este educaţia elevilor, care a suferit un regres din cauza pandemiei de COVID-19, regres pe care instituţiile şi cadrele didactice încearcă să-l îndrepte prin intermediul orelor remediale. Ne dorim ca fiecare copil şi adolescent din România să aibă parte de o educaţie completă care să îi ofere posibilităţi şi să îi definitiveze formarea în mediul profesional. În momentul în care Comisia Europeană va aproba PNRR, intră în vigoare un proiect ce prevede finanţarea a 60 de şcoli-pilot în care elevii vor avea libertatea de a-şi alege o parte din materii. Va creşte productivitatea în mediul academic, iar prin modele curiculare şi planurile cadru care vor fi construite şi oferite de către şcoli, nevoile comunitare vor fi individual abordate, contribuind astfel şi la dezvoltarea regională. Mai departe, anul care a trecut ne-a indicat cel mai bine nevoia de răspunsuri prompte în caz de situaţii neprevăzute. Personalul de specialitate, indiferent de circumstanţe, trebuie să fie echipat corespunzător pentru a face faţă provocărilor tot mai prezente. Prin Proiectul Horizon 2020, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă beneficiază de finanţare din fonduri europene, în scopul eficientizării modului de gestionare a situaţiilor de criză. Conform comunicatului oficial al MAI, au fost încheiate contracte, de către IGSU, pentru achiziţia a 476 de autospeciale de stingere a incendiilor. Avem convingerea că utilizarea la maximum a fondurilor europene, aflate la dispoziţia ţării noastre, reprezintă cheia dezvoltării tuturor serviciilor, inclusiv cele publice de urgenţă. A te opune PNRR înseamnă a te opune reformei şi evoluţiei, înseamnă a spune "nu" unei ţări reformate, educate, pregătite pentru a face faţă tuturor crizelor care vor surveni în viitor, dar, cel mai important, înseamnă a nega românilor schimbarea pe care şi-o doresc şi de care au nevoie pentru a duce un trai mai bun. |
|
|||
|
"Precedentul extrem de periculos pentru democraţie, generat de votul moţiunii simple împotriva ministrului Ghinea" Am asistat, săptămâna trecută, la un moment istoric, în Parlamentul României, deosebit de grav pentru democraţia ţării. Votul dat pentru moţiunea simplă, prin care PSD a cerut demisia ministrului Cristian Ghinea, nu a demonstrat doar faptul că dreapta a reuşit cu greu să se grupeze şi să producă un simulacru de scut în faţa ministrului, ci că s-a pretat să încalce flagrant Regulamentul Camerei Deputaţilor. Era de aşteptat un asemenea gest de deteriorare consistentă a democraţiei făcut de nişte politicieni cu agendă străină şi antinaţională, incompetenţi şi interesaţi doar de păstrarea captivă a puterii. Faptul că s-au încolonat pentru Cristian Ghinea şi că au apelat la noi artificii care încalcă legea, nu doar că îi decredibilizează şi mai mult pe politicienii dreptei, ci le confirmă observaţiile sociologilor şi politologilor, conform cărora au ajuns să-i definească un singur numitor comun - setea de putere! Nu se poate să cataloghezi în alt mod, mult mai temperat, subterfugiul tehnic la care au apelat ca să păstreze în funcţie un ministru incompetent, să facă în ciudă opoziţiei şi tuturor românilor şi să-şi vadă interesele obscure, realizate prin banii care vor ajunge, în cele din urmă, în ţară via PNRR. Nu este nici normal şi nici nu face cinste nimănui să forţezi legea când tu însuţi eşti membru în Legislativ, şi principalul tău atribut este să legiferezi în folosul tuturor! Nu este acceptabil nici din punct de vedere moral, dincolo de aspectul juridic, să faci un abuz de putere pentru simplul considerent că tu reprezinţi puterea! Nu este un exerciţiu de inteligenţă interpretarea urechistă şi adaptarea normelor parlamentarismului pentru umflarea posibilităţilor de nereuşită a moţiunii simple, necesare menţinerii în funcţie a lui Cristian Ghinea. Nu este decât o dovadă în plus de viclenie şi rele practici dictate de la tribuna Camerei, cu urmări nefaste pentru toţi românii! Nu este decât un nou tip de precedent periculos, de data asta făcând uz de evoluţia tehnică a votului şi de condiţiile pandemice, privind fraudarea lui. Nu este decât un alt tertip al dreptei, de trucare a evidentului şi a realităţii. Nu este decât un nou prilej pentru suspiciuni privind corectitudinea oricăror decizii pe care Camera Deputaţilor le va lua prin vot. Nu este decât un simbol al neîncrederii noastre justificate, a aleşilor opoziţiei, privind utilitatea exerciţiilor democratice pe care le facem prin moţiunile simple sau de cenzură. Nu mai avem nicio garanţie că doamna Prună sau oricare alt coleg de-al său nu va răsturna iar, pe viitor, o ţară întreagă, cu susul în jos, de dragul guvernării sau al unui anumit membru al Executivului. Decizia de fraudare a votului electronic nu este decât o nouă pată pe obrazul lor, al membrilor dreptei, dar care va fi extrapolată de românul de rând, vitregit de Guvernul Cîţu, asupra întregii clase politice. Nu este decât o altă eroare gravă care pune la îndoială credibilitatea deciziilor politice luate de România. Această mişcare făţişă şi premeditată nu este vreun act de bravură pentru ochii comunităţii internaţionale, mai ales în contextele geopolitice şi geostrategice atât de dinamice. Nu este decât o nouă mostră de involuţie şi de sacrificare ale binelui general în favoarea intereselor de gaşcă. Nu este decât un prilej de care dreapta trebuie să profite şi să-şi ceară măcar scuze pentru jaful care urmează, prin PNRR, şi pe care l-a (re)legitimat săptămâna trecută. Şi mai este un alt moment oportun prin care trebuie să li se dea asigurări tuturor românilor că asemenea gesturi nu vor mai fi repetate niciodată! Şi nu, nu am obosit să folosesc atâtea negaţii în această declaraţie politică, pentru că pe dumneavoastră, cei de la putere, nu vă caracterizează decât aspectele negative din întreaga activitate politică, fie ea individuală sau colectivă. Da, într-o democraţie reală nu am vorbi niciodată de asemenea abuzuri şi nu am avea nevoie de angajamente ferme că nu se va mai pune niciodată problema de astfel de noi derapaje. Numai că dreapta ne-a arătat, prin noul demers ilegal, că politica de sărăcire şi îndatorare a ţării, prin PNRR, este una asumată, indiferent de riscuri sau de legi. Iată de ce, dincolo de toate raţionamentele pe care PSD le-a menţionat în textul moţiunii de cenzură, România are cu adevărat nevoie de revenirea la normalitate! Doar prin reimpunerea normalităţii şi corectitudinii decizionale vom putea determina din nou creşterea nivelului de trai, atât de necesar în contextul nefast al pandemiei. |
|
|||
|
"Ploile abundente scot la lumină investiţiile de slabă calitate" Ploile abundente, care s-au revărsat în lunile mai şi iunie ale acestui an, au generat pagube materiale şi neplăceri în aproape toată ţara. Inundaţiile, care reprezintă o constantă în România, au afectat, deopotrivă, atât gospodăriile oamenilor, cât şi o mare parte dintre culturile agricole ale fermierilor români. Nu cred că ploile au căzut numai pe teritoriul naţional al ţării noastre, însă, cu siguranţă, românii au resimţit cel mai puternic efectele dezastruoase ale acestora, din cauza lucrărilor de slabă calitate, denumite pompos investiţii publice pentru modernizarea comunităţilor. Anul acesta, am constatat că ploaia a devenit noul instrument de control tehnic al calităţii pentru investiţiile publice realizate în România în ultimii ani. Ploaia abundentă ne demonstrează că reţelele de canalizare nu sunt capabile să preia apa nici măcar din precipitaţii mai slabe, dar apoi din ploi torenţiale. În consecinţă, oraşe sau municipii, precum Craiova sau chiar Bucureştiul, se transformă în adevărate lacuri de acumulare, ori de câte ori plouă mai tare. De asemenea, tot ploaia ne arată şi calitatea covorului asfaltic turnat de constructori cu numai câteva luni în urmă. Astfel, la orice ploaie torenţială mai zdravănă, asfaltul se transformă în nisip, iar şoselele în adevărate drumuri de exploatare agricolă. Ploaia ne arată şi cum au fost realizate diguri şi ziduri de apărare împotriva inundaţiilor, pentru care unii au plătit, iar alţii au încasat milioane de euro. Astfel, constatăm că decolmatările de albii figurează numai pe hârtie, că digurile de beton au fost doar nişte simple grămezi de nisip pe care le-a luat apa, iar şuvoaiele de apă şi nămol se scurg tot ca înainte, în gospodăriile celor mai săraci dintre români, sau înăbuşe sute de hectare de culturi agricole. În România nu ducem lipsă de instituţii. Dimpotrivă, dacă le numărăm, o să avem surprize neplăcute, şi anume că avem un aparat birocratic destul de încărcat, care din multe puncte de vedere nu-şi justifică rolul. Dacă atunci când se alocă fonduri şi se evaluează proiectele constatăm că avem o sumedenie de instituţii care trebuie să pună o semnătură sau o ştampilă pe o anumită hârtie, după ce s-au cheltuit banii, nicio instituţie sau autoritate a statului român nu mai vine în teren să constate dacă banii publici au fost corespunzător cheltuiţi sau, pur şi simplu, risipiţi. Nimeni nu verifică dacă reţeaua de canalizare este corespunzătoare, dacă bitumul asfaltic este corespunzător sau dacă anumite construcţii respectă standarde minimale de calitate. Or, dacă nimeni nu verifică, evident că nimeni nu se preocupă să realizeze lucrări de calitate. Unii chiar nu le mai realizează deloc, ci doar încasează banii, situaţii des întâlnite prin Oltenia şi Muntenia. Vreau să cred că reformele asumate de actuala coaliţie de guvernare vor conţine şi o componentă serioasă de calitate în ceea ce priveşte investiţiile din ţara noastră. Nu-i suficient doar să construim, dacă ceea ce construim este de slabă calitate. De asemenea, cred că românii nu vor trece cu vederea dacă, în următorii ani, nu vom avea, în România, o schimbare radicală de atitudine cu privire la utilizarea banilor publici. |
|
|||
|
"Sprijinirea turismului românesc, prin politica tichetelor de vacanţă, trebuie reluată!" Criza sanitară determinată de COVID-19 a lovit cu putere în cea mai mare parte a economiei româneşti. Este drept că nu toate sectoarele de activitate au resimţit restricţiile economice la fel de puternic. Cu siguranţă, sectorul care a avut cel mai puternic de suferit este cel al turismului, care, atât în cursul anului trecut, cât şi în prima parte a acestui an, a fost obligat să stea cu lacătele puse pe uşă. Când vorbim despre turismul românesc, unii se duc cu gândul numai la hoteluri cu ştaif, cu nu ştiu câte stele şi cu nu ştiu câte sute de euro o cameră pe noapte. Câţi români îşi permit, însă, să meargă în acele hoteluri? Turismul românesc este format însă, în cea mai mare parte, din mici unităţi de cazare, din pensiuni şi agropensiuni care asigură veniturile pentru sute de mii de familii şi care oferă posibilitatea românilor cu venituri mai mici să poată să se odihnească în linişte câteva zile pe an. Din păcate, Guvernul a luat, la începutul anului acesta, o decizie mai puţin inspirată, aceea de a suspenda acordarea de tichete de vacanţă angajaţilor din sectorul public. Nu cred că este cineva care să nege că bugetul de stat a avut şi are serioase probleme, însă fără acest ajutor o mare parte dintre pensiunile şi agropensiunile din munţii Apuseni sau din Bucovina vor dispărea, odată cu dispariţia turiştilor. Aşa cum aceste unităţi de cazare au apărut odată cu ajutorul venit de la state, tot aşa se vor duce, pentru că turiştii cu salarii mici nu vor mai putea să se gândească la vacanţe. Mă bucură veştile venite dinspre Guvern, care ne spun că economia se însănătoşeşte şi că veniturile la buget sunt cu peste 20% mai mari ca anul trecut. Asta înseamnă că Guvernul are la îndemână mai multe resurse şi că în viitorul apropiat va relua politica tichetelor de vacanţă. Să nu uităm că acestea sunt un instrument fiscalizat şi că mai mult de jumătate din valoarea lor se întoarce la buget prin impozite şi taxe. Să nu uităm, de asemenea, că aceste tichete susţin exclusiv turismul românesc, nu aşa cum ne invita un tânăr ministru, să mergem să ne facem vacanţa în Grecia sau Turcia. Cred, cu putere, că noi, liberalii, avem datoria să-i sprijinim pe cei care muncesc onest în ţara noastră, iar pensiunile şi agropensiunile creează locuri de muncă în cele mai slab dezvoltate regiuni ale ţării. La aceste lucruri trebuie să se gândească cei de a căror decizie depinde reluarea acordării tichetelor de vacanţă. |
|
|||
|
"Miza privatizării mascate a sistemului medical este trimiterea pacienţilor de la stat la privat, prin tăierea serviciilor medicale gratuite" Coaliţia de guvernare PNL - USR PLUS - UDMR vrea să acopere, cu orice chip, ticăloşia privatizării sănătăţii şi aruncă vina pe orice le iese în cale, mai puţin pe propriile interese financiare. Toate acestea, după ce anul trecut au tăiat 22% din banii destinaţi sistemului de sănătate, au redus cu 39% fondurile pentru spitalele de stat, iar anul acesta nu au cuprins în PNRR bani suficienţi pentru îngrijirea ambulatorie şi asistenţa primară din zonele rurale şi din comunităţile defavorizate. Prin aşa-zisa reformă a Coaliţiei Dezastrului, banii de la spitalele de stat sunt direcţionaţi la privat. Reprezentanţii Dreptei fac orice ca să îşi salveze oamenii şi, odată cu ei, firmele de partid care au fost conectate la conducta de bani publici. PSD se opune categoric privatizării sănătăţii publice şi cere imperativ Guvernului Cîţu să renunţe la ordonanţa de urgenţă care ia din banii publici, cel puţin 250 de milioane de euro anual, pentru a umfla conturile şi profiturile unităţilor medicale din sistemul privat. PSD respinge ferm astfel de măsuri care-i condamnă pe cei fără posibilităţi la boală şi suferinţă şi-i ajută pe cei bogaţi să plătească mai puţin. În viziunea Guvernului şi sub pretextul consolidării sistemului de sănătate creşte accesul clinicilor private la banii publici, în defavoarea unităţilor sanitare de stat. Mai puţini bani la stat înseamnă mai puţine servicii medicale gratuite la stat şi obligarea pacienţilor să meargă la privat, unde vor plăti coplată peste ceea ce statul transferă din banii publici. Prin proiectul de act normativ al Guvernului Cîţu se reglementează posibilitatea unei majorări treptate, până la data de 31 decembrie 2022, cu maxim 10% a numărului de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă cu furnizorii privaţi. Pandemia a demonstrat, cu prisosinţă, necesitatea consolidării sistemului de stat, nu a vulnerabilizării lui. Este cunoscut de toată lumea faptul că, în pofida solicitărilor oficiale, sistemul privat n-a fost dispus să-şi deschidă porţile şi să participe la efortul sanitar anti-COVID. Greul a fost dus tot de sistemul public şi de personalul medical din sistemul de stat. Se pare că nu a contat pentru cei de la putere. Mai puţini bani pentru sistemul de sănătate public în favoarea celui privat înseamnă risc sporit de destructurare şi, cel mai grav, de abandonare, în voia sorţii, a oamenilor care, pur şi simplu, nu au bani să-şi trateze problemele medicale la privat. De aceea, PSD a sesizat Curtea Constituţională pentru demiterea fără temei a Avocatului Poporului, singura instituţie care se putea opune unei astfel de ordonanţe de urgenţă contrară interesului public, chiar înainte de 1 iulie 2021, data intrării în vigoare a noului Contract-cadru dintre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi furnizorii de servicii medicale. Avocatul Poporului era singurul care putea frânge acest plan de destructurare a sistemului public de sănătate, dat fiind şi precedentul creat prin contestarea unei ordonanţe similare, care a fost admisă cu unanimitate de membrii Curţii Constituţionale. După haosul carantinării, după testarea deficitară, după măsluirea datelor din pandemie, după lipsa soluţiilor pentru creşterea paturilor la secţiile ATI şi prevenirea incendiilor în spitale, după batjocorirea medicilor şi neacordarea pensiei de urmaş personalului medical decedat ca urmare a infectării cu COVID în spitale, Coaliţia Dezastrului vrea să distrugă, cu totul, sistemul medical de stat din România. Nu fiţi chiar atât de ticăloşi să puneţi totul la pământ. Treziţi-vă la realitate, nu vă puteţi juca cu sănătatea şi viaţa românilor! Lăsaţi-i pe alţii în locul vostru, care ştiu exact soluţiile la problemele sistemului medical din România! |
|
|||
|
"Investiţiile în agricultura românească, aproape de colaps! Actualele ghiduri de finanţare promovează grile de punctaj care fac imposibilă accesarea fondurilor pentru cea mai mare parte a agricultorilor" Actualele ghiduri publicate de către AFIR, aflate, momentan, în consultare publică, vin cu nenumărate condiţionalităţi la grilele de punctaj care descalifică micii producători, agricultorii cu mai puţin de trei ani de activitate, spre exemplu, precum şi pe cei care nu vând în cooperative. Riscăm să ajungem în situaţia în care, dacă eşti agricultor român, dar nu îţi vinzi produsele prin cooperative, nu prea mai ai şanse să accesezi fonduri europene! Indicatorii de performanţă pentru diverse obiective asumate în faţa Uniunii Europene nu pot fi aruncaţi, în totalitate, în spatele antreprenorilor! Promovarea asocierii şi activităţii de cooperare trebuie să se dezvolte natural, prin exemple de bune practici, şi nu prin condiţionarea formării asociaţiilor de producători, doar pentru a primi punctaj maxim şi a fi eligibili pentru accesarea fondurilor, ca, ulterior, respectivele grupuri de producători să nu fie nici măcar funcţionale. Riscurile cauzate de condiţiile climaterice, agravate de lipsa sistemelor de irigaţii, rămân probleme fără soluţii, în România, iar Guvernul şi Ministerul agriculturii, în loc să adopte măsuri protecţioniste, generează noi condiţionalităţi de mediu, pentru care nu-şi asumă nicio responsabilitate! Consider că este important să ne asigurăm ca viitoarele eco-scheme să fie definite şi promovate astfel încât să aducă beneficii reale atât producătorilor, cât şi consumatorilor, nu doar surse de maculatură cu indicatori de raportat Uniunii Europene! Nu descurajarea agricultorilor şi micilor producători, domnule ministru Oros, ar trebui să fie prioritatea mandatului dumneavoastră, ci, din contră, sprijinirea lor! Dar afirmaţia pe care aţi făcut-o, domnule ministru, şi anume că "practicile prietenoase cu mediul nu sunt o obligaţie la nivel de fermă, ci doar la nivel de stat membru", este, cel puţin, contrazisă de actualele ghiduri de finanţare care, tocmai, depunctează şi descalifică micii producători din competiţia accesării finanţărilor de la AFIR. Pe de altă parte, cifrele planificate pentru investiţii în agricultură se promovează cu ani înaintea alocărilor reale, iar ghidurile de finanţare se află în consultare publică doar 15 zile. Condiţiile care fac imposibilă accesarea fondurilor pentru micii producători trebuie nu doar publicate, ci şi discutate, în mod transparent, cu asociaţiile de filiere de produs, cu micii fermierii, inclusiv cu cei care deţin ferme şi întreprinderi de familie. Cât de adevărată devine, acum, afirmaţia că se oferă bani pentru dezvoltarea agriculturii dacă, spre exemplu, punctajul maxim se oferă doar întreprinderilor care au directorul sau chiar asociatul unic al companiei cu studii superioare agricole? Pentru că ar trebui să ştiţi, domnule ministru, că încurajarea educării şi creşterea calificării agricultorilor nu are nimic de a face cu descalificarea de la finanţări a celor care poate nu au o facultate în domeniu, dar au o experienţă de zeci de ani în cultivarea fructelor şi legumelor! Industria agroalimentară şi procesarea produsului românesc are nevoie de competenţe antreprenoriale, de experienţă în business şi injecţii de capital, unul facil de accesat, nu condiţionat de punctaje imposibil de atins pentru cei mai mulţi dintre micii producători. Or, atunci, ar trebui să vă decideţi - sau încurajăm agricultorii să acceseze fonduri pentru a dezvolta afacerile şi economia ţării, ori îi forţăm pe aceştia să cheltuiască bani pe studii şi consultanţă, pentru ca, în final, să obţină dosarele cu şină cu punctajul descalificator din competiţia accesării banilor publici, care sunt, până la urmă, banii care le aparţin! Solicit actualului Guvern să înceteze să fluture sumele pentru investiţii şi să nu-i mai condiţioneze aberant pe cei care produc alimente, atunci când doresc accesarea banilor publici! Asumaţi-vă eşecul măsurii 3 Granturi pentru investiţii, banilor nealocaţi antreprenorilor, măcar cu scuzele de rigoare pentru cei peste 27 de mii de aplicaţii! Asumaţi-vă eşecul neincluderii investiţiilor pentru irigaţii în vestitul PNRR şi încetaţi să pasaţi responsabilităţile de mediu pe seama agricultorilor! Agricultorii noştri au obosit să repete, mereu, de 30 de ani, aceleaşi probleme, iar singurele soluţii oferite de guvernanţi să se concretizeze în invitaţii la colocvii, unde se punctează doar la capitolul imagine politică! Această bătaie de joc la adresa agricultorilor români trebuie să înceteze! |
|
|||
|
"Ajutaţi cetăţenii satului Paltin, judeţul Braşov!" Vă propun atenţiei o importantă problemă administrativă a judeţului Braşov. Satul Paltin se află situat la interferenţa a trei comune: Holbav, Şinca Nouă şi Poiana Mărului. Cursul apei care străbate satul Paltin împarte localitatea în două. Interesant este faptul că, din punct de vedere teritorial, satul aparţine comunei Poiana Mărului, şi, din punct de vedere administrativ, aparţine comunei Şinca Nouă. Permiteţi-mi să vă prezint câteva date legate de acest sat. Comuna Poiana Mărului a funcţionat cu un singur sat Poiana Mărului, până la reorganizarea din anul 1968, când i s-au alipit satele Şinca Nouă şi Paltin. Din anul 2002, prin reînfiinţarea comunei Şinca Nouă, comuna Poiana Mărului a rămas din nou cu un singur sat, satul Poiana Mărului. Din păcate, în acte situaţia nu este clarificată. După cum puteţi realiza, din cauza acestei probleme administrative, cetăţenii satului Paltin întâmpină nenumărate dificultăţi, inclusiv când vine vorba de ridicarea gunoiului. Cetăţenii judeţului Braşov merită mult mai mult. Anunţ, aşadar, pe această cale, că doresc să iniţiez un demers legislativ pentru a clarifica, o dată pentru totdeauna, situaţia acestui sat. Satul Paltin reprezintă un important pilon al judeţului. Dacă s-ar desfunda între 4 şi 6 km. din drumul dintre Holbav şi Paltin, s-ar scurta cu aproximativ 20 de km. distanţa de la satele de sub munte la Braşov. Satul Paltin ar putea deveni astfel o zonă turistică de interes. Să nu uităm că vorbim de un sat montan pitoresc, cu peisaje superbe, cu păduri întinse, păşuni şi fâneţe cu o floră diversificată. Haideţi să mai adăugăm o locaţie "cu acte în regulă" de vizitat pentru iubitorii Ţării Făgăraşului! |
|
|||
|
"Cîmpeanu a pus pe butuci viitorul unui număr record de 16.500 de elevi pentru că n-a putut să-i ţină în şcoală, în pandemie" Este cifra dezastru a zilei în care începe evaluarea naţională: 16.500! 16.500 de elevi de clasa a VIII-a nici măcar nu s-au înscris la Evaluarea Naţională pentru că Guvernul, incapabil să le asigure dreptul la educaţie în condiţii de pandemie, i-a lăsat în aer. Aceşti copii, până la urmă, au rămas cu situaţia şcolară neîncheiată, pentru că fie nu au mers la şcoală din cauza pandemiei, fie nu au avut acces la internet să facă şcoala online, sau au avut părinţii plecaţi în străinătate ori au fost lăsaţi, în mod intenţionat, de profesori cu situaţia neîncheiată pentru a nu "strica statistica" şi a "aranja clasamentul şcolii". Pentru ministrul Cîmpeanu, această cifră este rezultatul său la evaluarea naţională privind incompetenţa cu care a gestionat sistemul de educaţie în pandemie. 16.500 este un număr record. În toţi anii de studiu trecuţi, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a, 15.000 de elevi au rămas cu situaţia neîncheiată. Să înţelegeţi şi mai bine dimensiunea acestui dezastru, vă spun că numărul elevilor al căror viitor a fost pus pe butuci este cât populaţia unui municipiu din România, de exemplu, Câmpulung Moldovenesc. Acest fenomen se numeşte, în România, "Fenomenul Brăila". Ce face ministerul pentru aceşti copii? Nimic! Nici măcar nu îi are în statistici. Ce face Iohannis? Nimic! Programele de tipul "Şcoală după Şcoală", "Masă la Şcoală" sau "A Doua Şansă" au rămas promisiuni uitate într-o strategie prăfuită. Cîţu şi Cîmpeanu să caute în Programul lor de Guvernare - au soluţiile acolo. Probabil au fost bune doar pentru a câştiga alegerile, acum le-au uitat! Acum strigă că nu au bani, dar tot ei strigă că a crescut nivelul de trai? Care nivel? Care trai? Al cui trai? Poate traiul miniştrilor! Prin abandonarea acestor copii, practic, Guvernul condamnă la sărăcie 16.500 de tineri. Ei nu vor merge nici la o şcoală profesională, nici la liceu, nu vor putea fi nici angajaţi, pentru că sunt minori. Aceşti copii vor rămâne ai nimănui! La fel cum şi ţara a rămas a nimănui! |
|
|||
|
"Falimentul învăţământului românesc, ultima «performanţă» a guvernării de dreapta" Două dintre cele mai importante examene din viaţa unui elev, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, scot în evidenţă faptul că actuala guvernare, sub "oblăduirea" preşedintelui, a eşuat lamentabil la un capitol esenţial - educaţia! Astfel, în timp ce flutură, cu aplomb, proiectul "România educată", reprezentanţii actualei guvernări îngroapă, pur şi simplu, viitorul ţării. Cum altfel am putea descrie situaţia actuală, când peste 16.500 de copii, adică peste 10% din total, nu s-au înscris şi nu participă la Evaluarea Naţională, în vreme ce peste 34.000 de elevi, adică peste 22% din total, nu vor susţine examenul de Bacalaureat din cauza corijenţelor. Înfiorătoarele cifre nu fac însă decât să "încununeze opera" de peste un an a miniştrilor liberali, giraţi de "profesorul" de la Cotroceni, care au dat peste cap un întreg domeniu. Din păcate, rezultatele pe care le vedem azi confirmă în întregime avertismentele repetate ale PSD, care, anul trecut, a insistat în nenumărate rânduri şi a cerut Guvernului să deschidă şcolile în condiţii de siguranţă, cu testare masivă şi rapidă, cu măsuri de protecţie adecvată pentru a permite copiilor să înveţe. Încăpăţânarea unora de a ţine lacătul pe şcoli şi-a pus din plin amprenta asupra elevilor, studiile recente arătând că şcoala online nu reuşeşte să suplinească orele de predare faţă în faţă. Extrem de grav este faptul că închiderea şcolilor şi mutarea cursurilor în online a afectat, în principal, copiii proveniţi din mediile defavorizate. Vorbim despre copiii ai căror părinţi nu-şi permit un laptop ori abonament de internet sau trăiesc în zone unde reţelele de internet nici măcar nu au ajuns încă. Cum, de altfel, încă nu au ajuns nici celebrele tablete promise de Guvernul Orban. Constituţia României prevede că toţi copiii au dreptul la educaţie, motiv pentru care PSD cere Guvernului să ia rapid măsuri pentru a rezolva o problemă ce ne va afecta pe termen lung. Primul pas ar fi organizarea unor cursuri remediale care, pe cât posibil, să acopere lacunele din educaţia copiilor, deoarece foarte multe dintre familii nu-şi permit plata meditaţiilor particulare. Guvernul trebuie să pună rapid la dispoziţie spaţiile necesare, dar şi resursele financiare pentru plata profesorilor care vor fi implicaţi în acest efort de recuperare al materiei. Aveţi o datorie faţă de copii, nu vă bateţi joc de viitorul lor! |
|
|||
|
"Valorile liberale se bazează pe austeritate, sărăcie şi grija zilei de mâine a românilor" Fantasticele fapte ale coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR se regăsesc în împrumuturi masive, luate la dobânzi astronomice, preţuri care au explodat, în timp ce buzunarele românilor s-au golit, facturi dublate, în cursul euro trecut de 5 lei, cel a benzinei trecut de 6 lei, lipsa de medicamente, în alocaţii, salarii şi pensii îngheţate şi deturnarea banilor din PNRR . Cu toate acestea, la fiecare ieşire publică, de la reprezentanţii celei mai proaste guvernări din ultimii 30 de ani, auzim doar laude cu lucrurile fantastice făcute pentru România. Da, este ireal discursul lor şi ce se întâmplă, iar faptul că discursul coaliţiei contrazice realitatea, mă determină să aduc în atenţia tuturor două dintre cele mai importante lucrări de referinţă din domeniile psihologiei şi psihiatriei: "Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale" al Asociaţiei Americane de Psihiatrie şi "Clasificarea tulburărilor mintale şi de comportament" a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Poate, împreună, reuşim să-i ancorăm la realitatea cotidiană. Salariaţii şi pensionarii României nu simt beneficiile acestei guvernări! Antreprenorii care au menţinut angajaţii şi au plătit taxele, pe perioada pandemiei, fără ajutor de la stat, primesc somaţii de plată de la ANAF! Copiii sunt furaţi cu 2,1 miliarde de lei, 522 de lei de la fiecare copil de 2-18 ani şi câte 1.044 lei de la cei sub doi ani sau cu handicap. Creşterea economică este din pix, pixul cu care se semnează contractele de îndatorare pe viaţă a românilor şi cele de consultanţă prin PNRR! Istoria din 2010, când Boc tăia pensiile şi salariile pe motiv că "Nu sunt bani", se repetă. Dar, ca şi atunci, sunt bani pentru clientela de partid. În timp ce Guvernul spune că nu are 2,1 miliarde de lei pentru copii, Cîţu alocă, prin PNRR, 2,9 miliarde lei (585 milioane euro) sponsorului principal al PNL. Bani publici pentru oameni şi salvarea economiei nu sunt, dar sunt pentru administraţiile locale conduse de oamenii PNL, firme de consultanţă sau firme de casă. PNNR, care era un instrument creat pentru redresarea economiei şi atenuarea efectelor pandemiei, dar s-a transformat în instrumentul de furt al PNL-USR, prin contracte de consultanţă cu dedicaţie. 585 de milioane de euro pe consultanţă firmei GSP Power, deţinută de Gabriel Comănescu, unul dintre sponsorii principali ai PNL! 500 de milioane de euro pentru un Cloud Guvernamental, de 10 ori mai mult decât era evaluat acum trei ani, contravaloarea unui spital regional cu 1.000 de paturi! Sute de milioane de euro puse de-o parte pentru consultanţa ce va fi livrată prin ONG-urile USR-iste! PNRR, în realitate, este puşculiţă pentru sponsorii PNL, şi România este condusă spre prăpastie cu o viteză uluitoare. Guvernele lui Iohannis atacă românii, în fiecare zi, şi România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice, împrumuturi pentru care nimeni nu a auzit vreo justificare. De fiecare dată când guvernaţi, din valorile voastre liberale, renasc austeritatea, sărăcia şi povara zilei de mâine. Interesele străine reapar, iar profitul băncilor şi al corporaţiilor creşte, în timp ce firmele româneşti intră în faliment, şi românii se îndreaptă spre occident, în căutarea unei vieţi mai bune, pe care voi refuzaţi să le-o oferiţi în propria ţară. Stimaţi colegi din coaliţia de guvernare, când PSD venea cu măsuri pentru bunăstarea tuturor, protestaţi cu lanterne aprinse şi cântaţi imnul României în faţa Parlamentului, acum, când instalaţi austeritatea, vă aplaudaţi singuri şi vă lăudaţi cu lucruri fantastice şi măreţe pentru români. Da, faceţi lucruri fantastice pentru România! |
|
|||
|
"Traseul legislativ anevoios al actelor normative privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală" În ultimii ani, ţinând cont şi de situaţia pandemică, s-a tot vorbit şi s-au prezentat date referitoare la creşterea numărului persoanelor cu tulburări psihice din spectrul autist. Este trist doar să auzi, dar să ai un copil sau un adult autist în familie este total deprimant. Sprijinul statului, acordat acestor persoane a fost transpus în Legea nr. 151 din 12 iulie 2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, vizează reglementarea serviciilor specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale care vizează identificarea precoce, tratamentul, recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii şi funcţionării sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, servicii oferite de echipa multidisciplinară specializată. Potrivit legii, serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale sunt următoarele: depistare activă precoce, diagnostic clinic psihiatric şi evaluare clinică psihologică, tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, consiliere a părinţilor şi a familiei. Traseul legislativ al actelor normative a fost destul de anevoios. De ce spun acest lucru? Pentru că, trebuie să recunoaştem, comunicarea interinstituţională este deficitară. Ministerul muncii, ministerul sănătăţii, ministerul educaţiei sunt instituţiile centrale care ar trebui să colaboreze foarte bine în acest domeniu. A apărut apoi Legea nr. 200 din 27 iunie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate. La 3 ani după modificarea Legii nr. 151/2010 s-au adoptat şi publicat standardele generale de formare profesională pentru psihologii cu drept de liberă practică în domeniul evaluării şi intervenţiei psihologice pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist. După alţi 3 ani, timp în care s-au purtat nenumărate discuţii în legătură cu sprijinul financiar al statului pentru aceste persoane, s-au adoptat şi publicat normele metodologice pentru ca această lege să poată fi aplicabilă, în sensul că ../../../leggis/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp67944/00181053.HTM - #Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, unităţile sanitare, precum şi unităţile din subordinea/coordonarea/autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice vor duce la îndeplinire prevederile ordinelor emise de instituţiile centrale. După cum se poate observa, timp de 6 ani, am avut o lege-cadru, o lege în care enunţam principii de drept, o lege prin care susţineam cât de important este să sprijinim familiile care se confruntă cu dificultăţi în îngrijirea persoanelor cu tulburări din spectrul autist. În 2019, prin Ordonanţa nr. 9/2019 se reglementează că serviciile specializate pentru diagnosticarea persoanelor cu tulburări din spectrul autist sunt prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi în normele metodologice de aplicare a legii, cu excepţia celor suportate de la bugetul de stat. Tot prin această ordonanţă s-a înfiinţat un subprogram în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, finanţat din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Azi, la peste 10 ani după adoptarea Legii nr. 151/2010, putem spune că legea este aplicabilă şi, totuşi, perfectibilă. Mai sunt încă lacune în aplicarea legii. La momentul actual, problemele majore cu care se confruntă persoanele cu tulburări din spectrul autist (TSA) şi tulburări de sănătate mintală asociate sunt:
Părinţii copiilor cu autism se confruntă zilnic cu dificultăţi datorate unui diagnostic incorect, cu probleme legate de medii inadecvate, lipsa de personal, lipsa unor persoane care să fie bine pregătite pentru a se ocupa de copiii cu autism. Trebuie să luăm măsuri pentru acordarea unui sprijin concret acestor familii, pentru a adopta acte normative predictibile, care să rezolve problemele majore ale acestor familii. |
|
|||
|
"Privatizarea sistemului de sănătate a început" Tunul de 250 milioane de euro, dat de Guvernul de dreapta românilor, va umple conturile spitalelor private. În timp ce sistemul public de sănătate a primit cea mai mică finanţare din ultimii ani, respectiv cu peste 11% mai puţin decât în anul 2020, deşi pandemia sanitară nu a încetat, spitalele private îşi asigură veniturile şi profitul din banii contribuabililor. Cu toate acestea, românii nu vor putea beneficia de serviciile sanitare ale spitalelor private finanţate din bani publici decât dacă - atenţie! - vor mai scoate şi alţi bani din buzunar, sub formă de coplată, a cărui cuantum va fi stabilit, desigur, în favoarea intereselor economice ale spitalelor, nicidecum în favoarea pacienţilor. Acest fapt reprezentând un furt din buzunarul categoriilor defavorizate. Astfel, banii publici, care au plecat din sistemul public de sănătate şi care trebuiau să finanţeze serviciile medicale gratuite pentru toţi, vor spori profiturile patronilor de spitale private, în timp ce bolnavii care nu îşi vor permite coplata vor fi condamnaţi la boală, suferinţă, poate chiar moarte, iar cei bogaţi vor fi ajutaţi să plătească mai puţin. Guvernul coaliţiei PNL - USR PLUS - UDMR, prin politicile publice pe care le dezvoltă în general, în domeniul sănătăţii în special, încalcă cu bună-ştiinţă dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la viaţă, drepturi fundamentale garantate constituţional (art.22 şi art.34 din Constituţia României) care trebuie asigurate, efectiv, permanent şi responsabil de către statul român, prin instituţiile sale, în condiţiile legii. Carta socială europeană, revizuită, garantează, la art.11, dreptul la ocrotirea sănătăţii, iar la art.13 obligă părţile să asigure oricărei persoane care nu dispune de resurse umane suficiente, dreptul de a beneficia de prestaţii alocate dintr-un regim de securitate socială, de o asistenţă corespunzătoare şi, în caz de boală, de îngrijirile impuse de starea de sănătate, iar la art.11 alin. (2) prevede că statul trebuie să depună toate eforturile pentru ca aceste persoane să nu sufere diminuări ale drepturilor lor politice sau sociale. Acest Guvern, lipsit de legitimitate, calcă în picioare drepturile omului, dreptul la sănătate prevăzut şi garantat prin nenumărate tratate internaţionale, prin legea fundamentală a statului român şi prin legi organice adoptate de către Parlament. Aceste grave derapaje nu pot rămâne nesancţionate de către români şi, mai ales, de către opoziţie, care are menirea să apere cetăţenii faţă de toate măsurile şi politicile abuzive şi păguboase ale puterii. Solicităm Guvernului să renunţe de îndată la această ordonanţă şi să asigure finanţarea corespunzătoare spitalelor publice care asigură accesul la serviciile medicale fiecărui român, indiferent de starea materială a acestuia. Nu în ultimul rând, 4 mari spitale din Sectorul 1 au fost lasate fără finanţare de către primarul validat la începutul acestui an, iar acum se pare că şi Guvernul a început a-i urma exemplul. |
|
|||
|
"Uniunea Europeană confirmă măsurile economice bune, aplicate de Guvernul României" Eficienţa măsurilor aplicate de Guvernul României, de la începutul pandemiei şi până în prezent, a fost succesiv confirmată de instituţii naţionale şi internaţionale. Mai mult, ne este prezentat constant, cu cifre concrete şi obiective, dezastrul economic pus în scenă de PSD, prin politicile sale populiste şi lipsite de predictibilitate. În perioada 17-18 iunie, la Luxembourg, ministrul finanţelor, domnul Alexandru Nazare, a participat la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), pe agenda reuniunii figurând şi puncte legate de Semestrul European şi implementarea Pactului de Stabilitate şi Creştere, în acest sens fiind adoptată şi Recomandarea privind Procedura de Deficit Excesiv în cazul României, prin care este confirmat angajamentul ţării noastre de a reveni la un deficit bugetar de maximum 3% din PIB, până în 2024. În prezentare, oficialii europeni au subliniat că procedura de deficit excesiv a fost declanşată ca urmare a politicilor expansioniste luate de fosta guvernare PSD-istă şi a soldului înregistrat în anul 2019, iar recomandarea prezintă calendarul actualizat de corectare a deficitului bugetar excesiv, asigurând, totodată, spaţiul fiscal necesar pentru susţinerea investiţiilor şi atingerea obiectivelor de creştere economică, fiind în linie cu ţintele naţionale stabilite în Programul de Convergenţă prezentat de România. Potrivit comisarului european pentru Economie, domnul Paolo Gentiloni, "în anul 2021, Guvernul României a adoptat măsurile necesare pentru a atinge ţintele stabilite. Creşterea economică pentru 2021 este substanţială, iar pe termen mediu va fi susţinută de fondurile structurale şi de cele din facilitatea de redresare şi rezilienţă". Recomandarea formulată de Comisia Europeană, şi adoptată de Consiliu, prevede un calendar de reducere treptată a deficitului bugetar până în 2024. Reducerea echilibrată, dar constantă a deficitului este imperioasă, deoarece, în condiţiile în care corectarea ar fi prea rapidă, ar afecta premisele de creştere economică. Pentru 2021, atât prognoza de creştere economică, cât şi deficitul prognozat sunt similare, ceea ce denotă încrederea Comisiei Europene în măsurile adoptate de Guvernul României. România prezintă Comisiei Europene rapoarte semestriale privind acţiunile efective implementate, începând cu anul 2017, când a fost declanşată procedura de deviaţie semnificativă pentru ţara noastră. Ajustarea semnificativă a previziunilor fiscale ale Comisiei Europene pentru anul 2021, de la 11,3% din PIB (deficit ESA) în cadrul prognozei de toamnă, la 8% din PIB (deficit ESA) în Recomandare, se datorează, în principal, măsurilor adoptate de Guvern în primele luni ale anului 2021, în vederea inversării politicilor fiscale expansioniste din anii 2016-2019, anii în care PSD a fost la un pas de a scoate România de pe traseul său european. Este limpede situaţia în care s-ar fi aflat ţara noastră dacă guvernarea nu era preluată de Partidul Naţional Liberal la sfârşitul anului 2019, numai uitându-ne la declaraţiile fostului ministru de finanţe, Eugen Teodorovici, care spunea că, nefiind un prag de deficit impus, putem să ne împrumutăm cât dorim şi, astfel, să achităm toate fanteziile economice PSD-iste. Guvernarea PNL este una profesionistă şi credibilă în faţa partenerilor europeni şi internaţionali, o guvernare capabilă să repună economia României pe un drum stabil şi eficient. |
|
|||
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: "Guvernul României este rupt de realitate" De câteva luni de zile, asistăm la o frenezie a minciunilor din partea guvernanţilor, începând cu prim-ministrul. Românilor li se spune că trăiesc din ce în ce mai bine, că puterea lor de cumpărare a crescut, în ultimul an, precum Făt-Frumos, că prin PNRR România va fi îngropată în zeci de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, că prezentul este mai luminos ca oricând, iar viitorul este o adevărată nestemată. Nu ştiu dacă aceste minciuni sunt doar rodul unei propagande deşănţate a actualei guvernări. Tind să cred că este mai mult decât asta. Asistăm la o adevărată rupere a guvernării de realitatea din ţară. Guvernul României şi-a creat propria realitate - o realitate în care nu există români cărora li s-au îngheţat salarii, nu există români care şi-au pierdut locurile de muncă, nu există pensionari cu pensiile îngheţate, nu există firme închise, nu există oameni fără locuri de muncă. România reală, domnilor guvernanţi, este cea în care există toate aceste probleme, iar România reală este aşa şi din cauza voastră. Voi aţi decis îngheţarea salariilor, pensiilor şi alocaţiilor, voi aţi făcut un PNRR dedicat clientelei politice şi de care Uniunea Europeană râde, voi sunteţi cei care aţi pus în funcţii oameni care îi ameninţă direct pe români că nu vor fi sprijiniţi dacă nu votează "cu cine trebuie", voi sunteţi cei care vă doriţi ca românii să muncească până mor, voi sunteţi cei care aveţi în cap să îi lăsaţi pe români nevoiaşi, cu un sistem de sănătate precar, direcţionând fondurile către alte zone. România nu a mai avut niciodată o guvernare care să ignore cu atât de multă obstinaţie, aroganţă şi autosuficienţă problemele reale ale societăţii. Guvernaţi doar pentru voi şi prietenii voştri. |
|
|||
|
"PNL-USR-UDMR ridică minciuna la rang de politică de stat" Observ, cu mâhnire, cum actuala Coaliţie de guvernare a ridicat minciuna la rang de politică oficială. Eliminarea eşalonării alocaţiilor pentru copii, propusă chiar de actuala putere, şi înlocuirea ei cu o meschină "indexare" cu rata inflaţiei arată, încă o dată, dacă mai era nevoie, că această Coaliţie, ajunsă la conducerea României, a câştigat puterea folosindu-se de înşelătorie şi minciună. Acum nu mai există niciun dubiu că Orban şi Cîţu au minţit când spuneau că vor majora alocaţiile de la 1 ianuarie 2021, cum prevedea forma adoptată la Senat. Prin anularea celor două tranşe, PNL, USR şi UDMR practic fură 2,1 miliarde lei din buzunarele copiilor, adică peste 1.000 de lei de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilităţi şi peste 500 lei de la fiecare copil între 2 şi 18 ani. Milioane de români îşi doresc un trai decent, drumuri mai bune, ar vrea spitale mai moderne şi doctori mai motivaţi, ar vrea şcoli care să valorifice la maximum potenţialul copiilor lor. Şi, nu în ultimul rând, milioane de români ar vrea ca statul să-i trateze cu respect, ar dori să fie conduşi de oameni care să nu-i mintă. Însă, după mai bine de 30 de ani de la Revoluţie, dumneavoastră, domnilor parlamentari ai Coaliţiei Austerităţii, le oferiţi românilor tocmai ceea ce nu îşi doresc, şi anume minciuna ridicată la rang de politică de stat. Nu cred că asta vă doriţi pentru copiii noştri, nu cred că doriţi să-i vedeţi crescând într-o societate bazată pe minciună, contaminată de impostură, corupţie şi falsitate. Copiii şi nepoţii noştri nu vor putea să înţeleagă şi să vă ierte o astfel de opţiune şi nici faptul că îi trataţi cu dispreţ, la fel cum trataţi şi legile votate de Parlament şi promulgate de Preşedintele României. |
|
|||
![]() |





