|
Cu 368 de voturi pentru, 4 voturi contra şi două abţineri, propunerea de alocare a timpilor e dezbatere a fost aprobată. Am primit din partea grupurilor parlamentare lista vorbitorilor. O să-i dau citire. Dacă există vreo modificare sau vreo neconcordanţă, vă rog să-mi spuneţi. Din partea Grupurilor parlamentare ale PSD, s-au înscris la cuvânt Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Vasile Dîncu, Marius Budăi şi Alfred Simonis. Din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal - Virgil Guran, Gabriel Andronache şi Pavel Popescu. Din partea Grupurilor parlamentare ale USR - domnul senator Mihail Radu-Mihai şi doamna deputat Cosette-Paula Chichirău. Din partea Grupurilor parlamentare AUR - domnul deputat George Simion, domnul senator Claudiu Târziu. Din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR - domnul senator Turos Lóránd. Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale nu avem înscrieri la cuvânt şi am înţeles că aţi împărţit timpul fifty-fifty. Din partea deputaţilor şi senatorilor neafiliaţi, doamna senator Şoşoacă. (Aplauze.) Deci, dacă nu există modificări faţă de propunerile grupurilor parlamentare, asta va fi lista vorbitorilor. Sigur, vom da cuvântul într-o modalitate care să nu presupună ca un grup parlamentar să-şi epuizeze timpul de vorbire total cu toţi vorbitorii, ci cu o anumită alternanţă. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul activităţilor comune, îi dau cuvântul domnului senator Lucian Romaşcanu pentru prezentarea moţiunii de cenzură.
|