Parliamentary debates

Şedinţa a început la ora 11.05.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul Florin-Vasile Cîţu, preşedintele Senatului (înlocuit de domnul Robert-Marius Cazanciuc, vicepreşedinte al Senatului), şi domnul Ion-Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor (înlocuit de domnul Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor), asistaţi de domnul Dan Ivan (înlocuit de domnul Sorin Lavric), secretari ai Senatului, şi doamna Alexandra Presură, secretar al Camerei Deputaţilor.

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Bună ziua!

Haideţi să începem şedinţa.

Şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor - 23 decembrie.

Pentru început, vă invit să ascultăm imnul naţional al României.

(Se intonează imnul naţional al României.)

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Stimaţi invitaţi,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa solemnă comună de astăzi a Senatului şi Camerei Deputaţilor consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989.

Vă propun să păstrăm un moment de reculegere în memoria martirilor Revoluţiei Române.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Onoraţi invitaţi,

Potrivit celor convenite, în această şedinţă solemnă vor avea intervenţii reprezentanţii grupurilor parlamentare reunite, în limita a cinci minute pentru fiecare grup parlamentar, cu o singură intervenţie, printr-un reprezentant comun.

Are cuvântul reprezentantul Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat, domnul deputat Adrian Solomon.

Domnul Adrian Solomon:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Suntem astăzi, iată, la 32 de ani de la Revoluţia Română, în momentul în care parcă vorbim cu foarte multă timiditate despre Revoluţie. Vorbim cu multă timiditate despre ceea ce românii au înfăptuit acum 32 de ani, şi anume schimbarea unui regim totalitar care vreme de 45 de ani a condus această ţară, dar, mai mult decât atât, a încălcat drepturile şi libertăţile cetăţenilor din România. Regimul dictatorial şi personal al lui Ceauşescu adusese întreaga naţiune română la exasperare, iar revolta din Timişoara, cea din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării au descătuşat toate energiile pozitive ale poporului român împotriva unui regim care-şi trăia ultimele clipe.

Din nefericire, astăzi, la 32 de ani, tot mai mulţi vorbesc despre altceva, că a fost lovitură de stat, că a fost loviluţie, finalizând sau sfârşind într-o expresie care să le înglobeze pe toate evenimentele din decembrie ʹ89. Şi pentru că suntem cumva într-o zonă aşa de tulbure, am zis să mă duc la dicţionarul de termeni istorici şi să iau de acolo ceea ce se scrie astăzi despre revoluţie. Şi spune clar: "schimbare radicală, bruscă şi uneori violentă în viaţa socială, politică, economică a unui stat". Şi seamănă foarte mult cu ce am învăţat eu la şcoală, e drept, o definiţie marxistă a revoluţiei, şi care spunea că este o "formă a luptei de clasă ce urmăreşte schimbarea regimului politic şi a formei de organizare socială şi economică".

Întreb pe toţi cei de astăzi şi pe cei care neagă Revoluţia Română: s-a întâmplat ca după 22 decembrie în România să se schimbe regimul politic? Eu cred că da. S-a întâmplat ca din toate punctele de vedere, inclusiv al vieţii economice, să se schimbe modul de organizare, trecând de la o economie etatizată la o economie liberă de piaţă, care, iată, ne permite astăzi să recuperăm decalajele cu statele dezvoltate din Europa? Eu cred că toate acestea s-au întâmplat.

Unii vorbesc despre revoluţia permanentă, unii vorbesc despre revoluţia văzută din punct de vedere al timpului lung al istoriei, că suntem noi înşişi parte, astăzi, a momentului revoluţionar de schimbare a societăţii. Cred că, după 32 de ani, a venit momentul să căutăm printre noi acele resurse de conştiinţă şi să declarăm revoluţia glorioasă, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a societăţii româneşti, o etapă în care să nu mai căutăm vinovaţi cu orice preţ, o etapă în care să nu mai ignorăm rolul pe care l-au avut cei care au luptat cu adevărat în Revoluţie, să nu mai legiferăm contabiliceşte - încercăm să cernem pe unii de alţii, să le dăm definiţii care mai mult să-i învrăjbească pe membrii asociaţiilor de revoluţionari între ei, decât să-i unească şi să răsplătească riscurile la care s-au expus în acele zile.

Ştim cu toţii că am avut victime, am avut eroi martiri, care au urmaşi, am avut răniţi în Revoluţie, care astăzi stau cu mâna întinsă la instituţiile statului român pentru a li se recunoaşte drepturile care li se cuvin. Nu mai au accesul pe care ar fi trebuit statul român să-l acorde pentru sănătate şi recuperare în unităţile balneoclimaterice. Noi toţi suntem vinovaţi, pentru că trenăm tranşarea unei situaţii legate de Ordonanţa de urgenţă nr.95/2014. Noi toţi suntem vinovaţi, pentru că nu reuşim să pacificăm o dată pentru totdeauna societatea şi căutăm doar să calculăm ca un contabil cât cheltuie statul şi cât câştigă în urma acestor drepturi pe care trebuie să le acordăm.

De la Revoluţia Franceză s-au scurs atâtea generaţii. Urmaşii revoluţionarilor de la 1789 au şi astăzi drepturile pe care le-au avut înaintaşii lor. Noi nu suntem capabili, la doar o generaţie după 1989, să dăm celor care sunt încă în viaţă respectul şi cinstea cuvenite.

E drept, prim-ministrul, astăzi, nu este alături de noi, pentru că se află la un moment comemorativ la Otopeni. Acolo au murit tineri nevinovaţi, într-un haos informaţional şi decizional care a făcut astfel de victime. E clar, trebuie găsiţi vinovaţii pentru acele lucruri. Dar nu putem generaliza la nivelul întregii Revoluţii că totul a fost o înscenare, că totul a fost decis în altă parte. Că fără poporul român, orice ar fi decis alţii în afară, nu s-ar fi putut întâmpla în interior. Poporul român merită respectul generaţiilor următoare până în veacul vecilor.

Şi, dacă e să vorbim despre Revoluţia Română, să ne amintim ce spunea Bălcescu despre Revoluţia de la ʹ48, că revoluţia europeană "fu ocazia, iar nu cauza" revoluţiei române. Aşa şi astăzi, să spunem răspicat că în ʹ89, orice s-ar fi întâmplat în jurul României, cauzele reale erau realităţile crunte pe care le-am trăit fiecare dintre noi, o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în funcţie de cum ne-am născut pe acest pământ.

Cinste eroilor români, cinste revoluţionarilor!

Şi sper ca împreună să aducem în sfârşit liniştea de care au nevoie şi să nu-i mai hăituim cu legislaţie partizană, o legislaţie făcută, de multe ori, parcă împotriva cuiva. Haideţi să facem pentru ei tot ceea ce putem, că sunt o mână de oameni!

Trăiască România liberă!

Trăiască Revoluţia Română şi să fim cu toţii contemporanii revoluţiei glorioase!

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul reprezentantul Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Ben-Oni Ardelean.

Domnul Ben-Oni Ardelean:

Revoluţia Română este punctul pivotant prin care împărţim istoria modernă a României şi deseori auzim vorbindu-se despre perioada de dinainte de Revoluţie şi de după Revoluţie. Cu siguranţă, acest moment esenţial în istoria modernă a României a fost triumful libertăţii, a fost triumful adevărului, a fost triumful democraţiei şi aş putea să enumăr mai departe multe alte valori care au fost repuse şi au început din nou să fie dezvoltate în societatea românească odată cu Revoluţia din România.

Singura ţară din blocul estic care a avut parte de o revoluţie sângeroasă a fost România şi întreaga lume se uita cu mare atenţie atunci spre ceea ce se întâmpla în România şi aşteptau să vadă care sunt desfăşurările şi evenimentele din ţara noastră. Cert este că cel mai important lucru care ni s-a întâmplat a fost ca dictatorul să plece, poporul să ia controlul asupra situaţiei şi din acel moment cunoaştem istoria, pe care n-aş vrea s-o mai recapitulez aici.

Dar întoarcerea valorilor esenţiale în societate, din punctul meu de vedere, pentru că suntem într-un for al dezbaterilor normative, este de fapt cel mai esenţial lucru pe care cred cu precădere că trebuie să punem accent. Noi facem legi. În fiecare lege există un principiu moral, o valoare. Când din această plasă de legislaţie scoţi principiile morale şi valorile, practic tu nu mai ai legi, legea este proscrisă. Întrebarea este: pe ce valori clădim? Sunt valorile pentru care au murit eroii la Revoluţie? Sunt acele momente pe care le preţuim, dând valoare principiilor pentru care aceştia au fost gata ca să-şi dea viaţa?

Până la urma urmei, rostirea adevărului este, dacă vreţi, un lucru extrem de important valoric în orice fel de societate. Dacă suprapui toate eticile din lume existente, primul lucru care se suprapune perfect în aceste etici suprapuse este demnitatea umană. Omul a fost înjosit, omul a fost nenorocit, omul a fost persecutat în perioada comunistă. Demnitatea umană este valoarea esenţială pe care trebuie să o apreciem în acest for important al democraţiei. Mai mult decât atât, rostirea adevărului, aşa cum spuneam. Mai mult decât atât, dreptatea. Şi, ca să fac o paranteză, este o ruşine naţională că astăzi, după 32 de ani de la Revoluţie, încă dosarul Revoluţiei nu este terminat. Mai mult decât atât, libertatea. Triumful libertăţii a reprezentat în acel moment, de fapt, oaza de speranţă şi scânteie pe care România a avut-o.

Şi aş putea să enumăr, însă aş vrea să mai vorbesc despre o valoare, şi anume despre credinţă. La Timişoara, oamenii au îngenuncheat cu sutele de mii în Piaţa Revoluţiei şi au rostit cu toţii rugăciunea "Tatăl nostru". Au cântat imnurile Revoluţiei, "Sfârşitul veacului trăim" şi alte imnuri care au fost cântate acolo, şi aş vrea să le căutaţi pe acestea şi să le ascultaţi. Credinţa a fost aceea care a fost atacată pe perioada comunismului şi, printr-o ideologie comunistă ateistă, s-a încercat suprimarea acesteia până la anihilarea ei. Gorbaciov spunea, cu mult timp în urmă, ceea ce spuneau tezele lui Stalin şi ale lui Lenin, şi anume: trebuie să eradicăm credinţa din societate, fiindcă noi cu ştiinţa vom demonstra toate adevărurile lumii. Fals!

Suntem în prag de sărbătoare, la fel cum erau eroii Revoluţiei acum 32 de ani, şi aşteptăm din nou să serbăm Naşterea Mântuitorului. Atunci, pe ascuns. Am fost în grupul de tineri care am fost arestaţi de Miliţia de atunci pentru că cântam colinzi. Însă ce înseamnă pentru noi astăzi libertatea credinţei? Credinţa că vom putea să mergem mai departe, că vom putea să punem în practică acele idealuri, principii, valori pentru care eroii Revoluţiei au murit, credinţa pe care astăzi o avem în suflet şi cu care aşteptăm ca în zilele acestea să serbăm din nou Naşterea Mântuitorului Iisus Cristos.

Un vers dintr-o poezie spune: "Poţi să pierzi argint şi aur, poţi să pierzi chiar bobu-n spic,/Dacă n-ai pierdut credinţa, încă n-ai pierdut nimic."

Să aveţi sărbători binecuvântate!

Respectăm, dăm cinste eroilor şi privim spre viitor cu credinţă, speranţă, nădejde!

Multe binecuvântări României!

Multe binecuvântări tuturor românilor de pretutindeni!

Doamne-ajută! (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare USR, doamna senator Anca Dragu.

Doamna Anca Dana Dragu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Distinşi invitaţi,

Acum 32 de ani a fost nevoie de sacrificiul a peste o mie de români, care au plătit cu viaţa pentru ca noi astăzi să trăim într-un stat liber, într-un stat democratic, în care să nu ne mai fie frică. Sute de mii de români au ieşit pe străzi. 1 166 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în oraşele declarate martir: în Alba Iulia, Arad, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Cugir, Hunedoara, Lugoj, Reşiţa, Sibiu, Târgovişte, Târgu-Mureş şi Timişoara.

E trist că nici până astăzi nu ştim cine s-a făcut vinovat de aceste crime. Trebuie să ne gândim cu recunoştinţă la cei care şi-au dat viaţa pentru a face posibile aceste idealuri şi trebuie să ne asigurăm că aceste idealuri devin realitate. Fiecare renunţare la luptă, fiecare zi de îndoială despre valorile democratice înseamnă uitarea lor, uitarea eroilor şi aruncarea în derizoriu a jertfei lor.

Unde suntem după 32 de ani? Luptăm în fiecare zi pentru păstrarea şi consolidarea valorilor democratice, luptăm împotriva corupţiei, pentru normalitate.

Ce am fi putut face mai bine? Poate adoptarea Legii lustraţiei, a Punctului 8 de la Timişoara în primele zile din 1990, poate o abordare mai curajoasă a reformei, poate mai multă atenţie acordată educaţiei.

Ce putem face mai bine noi, cei care am îmbrăcat haina politică? Să fim mai serioşi, mai constructivi, să acţionăm mereu cu gândul la binele public, şi nu pentru interese personale sau interese de grup, să luptăm împotriva minciunii şi a corupţiei, deoarece corupţia ucide - ucide vieţi, ucide idealuri, să asigurăm un viitor frumos copiilor noştri, să nu uităm şi să nu renunţăm să căutăm adevărul, să nu ne uităm eroii.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, doamna senator.

Tot din partea Grupurilor parlamentare USR, domnul deputat Cristian-Paul Ichim.

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Domnule preşedinte al Camerei Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Au trecut 32 de ani de la Revoluţia din România. Au murit români atunci. Ce s-a schimbat? Pentru ce au murit conaţionalii noştri? Pentru libertate, pentru democraţie, pentru o Românie mai bună.

Da, acum 32 de ani s-a reuşit înlăturarea unui regim, s-a reuşit câştigarea dreptului de a circula în lume, de a spune părerea, de a avea dreptul de a alege. Cred că ar trebui să investim mai mult în educaţie, pentru că generaţiile noi nu cunosc ce s-a întâmplat atunci. Iar pentru generaţiile vechi acest drum al democraţiei şi luptei pentru libertate este un drum continuu. Mi-aş dori să investim mai mult în educaţie şi sănătate, care stau la baza societăţii unui popor.

Comemorăm astăzi pe cei care s-au jertfit la Revoluţie: cinste lor, cinste României!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupurilor parlamentare AUR, domnul deputat Simion.

Domnul George-Nicolae Simion:

Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit în Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi să ne ierte şi pe noi că n-am făcut ce trebuie!

În 2004 aveam 18 ani şi am lansat această campanie în spaţiul public "Eroii nu mor niciodată - Decembrie 1989" şi mă bucur mult că acum pot să onorez memoria eroilor care şi-au dat viaţa pentru libertate de aici, de la tribuna Parlamentului. Prea multă lume a uitat deja şi măcar atât putem face în fiecare decembrie, să ne plecăm capul şi să-i respectăm pe eroii care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră.

Am fost, pe 20 decembrie, la gura de canal unde a fost aruncată cenuşa celor ucişi la Timişoara. Asociaţia "17 Decembrie" a Răniţilor şi Urmaşilor are un imn care spune adevărul despre decembrie ʹ89, un adevăr care nici acum n-a fost dus până la capăt de organele de anchetă. Imnul lor spune: "Pe 16 - 22 a tras Securitatea-n noi,/Au tras, au tras şi noi am mai rămas./Pe 17 - 22 a tras Armata noastră-n noi,/Au tras, au tras şi noi am mai rămas./Martirii noştri maltrataţi şi-n gropi comune aruncaţi,/Au tras, au tras şi noi am mai rămas./Eroii noştri din popor, furaţi şi duşi la cremator,/Au ars, au ars, nimic n-a mai rămas." Cenuşa eroilor de la Timişoara a fost aruncată într-o gură de canal şi ei vin în fiecare an şi-şi plâng morţii acolo. Şi trebuie să-i plângem cu toţii şi aici, în această instituţie a democraţiei româneşti, în fiecare an.

Sunt tare fericit că am apucat să cunosc revoluţionari autentici precum Ioan Savu, Ioan Bânciu, Dumitru Dincă, Teodor Mărieş, Marian Munteanu. Am învăţat multe de la aceşti oameni.

Din păcate, revoluţionarii de astăzi sunt asmuţiţi unii împotriva celorlalţi. Pentru că unii le-au aruncat un colţ de pâine pentru care să se lupte, ne-am trezit cu foarte mulţi oameni inventaţi şi falşi. Din păcate, sistemul din România, aşa-zisa noastră democraţie, a eşuat, pentru că nu a reuşit să facă dreptate pentru victime. Ion Iliescu şi clica lui care a pus mâna pe putere nici acum nu au ajuns în închisori, unde le e locul, şi la lada de gunoi a istoriei. Eroina justiţiei din România, doamna Laura Codruţa Kövesi, a fost complice într-un mod jenant şi a îngăduit ca aceşti criminali de la Revoluţie să nu înfunde puşcăriile. Şi noi astăzi am uitat de Mihai Gâtlan, de primul mort de la Sala Dalles din Bucureşti. Ne ducem să-i comemorăm pe ascuns, la orele dimineţii, ca să nu ne vadă poporul român, de care ne este frică, nu-i aşa? L-aţi omorât pe Ceauşescu şi au ajuns la putere câinii sălbatici din jurul lui, care astăzi încearcă fel şi fel de tertipuri pentru a-şi bate joc de Constituţia ţării, pentru a-şi bate joc de independenţă, de suveranitate.

Din păcate, în România astăzi nu suntem independenţi şi se primesc ordine de la ambasade, precum odinioară se primeau ordine de la Moscova. Nu pentru asta au murit românii, nu pentru asta, ca să fie arestaţi la domiciliu 115 000 de fraţi de-ai noştri care sunt perfect sănătoşi şi care au teste că sunt sănătoşi. Sunt închişi şi arestaţi.

Staţi liniştiţi, dragi români, puteţi să ieşiţi liberi, să vă luaţi în braţe rudele, prietenii, pentru că niciun sistem represiv din lumea asta nu vă poate închide la domiciliu, mai ales 115 000 de oameni. Ieşiţi, colindaţi, bucuraţi-vă unii de alţii şi luptaţi pentru libertate!

Vom muri şi vom fi liberi! Ducem lupta generaţiei din 1989 până la capăt!

Eroii noştri nu mor niciodată şi libertatea este sfântă!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aş vrea ca în Parlamentul României, totuşi, să le spunem românilor că trebuie să respecte legile în vigoare, nu să le încalce, pentru că suntem în Parlamentul României, nu să instigăm să încalce legile României.

Din partea Grupurilor parlamentare UDMR, domnul Novák Csaba-Zoltán.

Domnul Novák Csaba-Zoltán:

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Stimaţi colegi,

În fiecare an, pentru noi toţi, luna decembrie este încărcată de emoţii puternice.

În urmă cu 32 de ani, la Timişoara se aprindea prima scânteie, care peste doar câteva zile, la 21 decembrie, aprindea flacăra Revoluţiei, flacăra schimbării la care visam cu toţii. Acum 32 de ani, locuitorii României, indiferent de naţionalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste.

În deceniile comunismului, mai ales în "Epoca de aur", societatea românească s-a confruntat cu cea mai cruntă sărăcie şi izolare. Cetăţenii au fost privaţi de multiple drepturi fundamentale. Pe lângă toate acestea, comunitatea maghiară din România a fost şi victima unui proces dur şi fără precedent de deznaţionalizare, de asimilare. Nu exagerăm însă afirmând faptul că în perioada comunistă poporul maghiar, la fel ca şi poporul român, au fost victimele aceluiaşi sistem dictatorial, ambele naţiuni aspirând în aceeaşi măsură la libertate.

Minorităţile naţionale din România au participat activ la răsturnarea dictaturii comuniste. În timpul Revoluţiei din ’89 s-a creat un sentiment puternic de unitate împotriva duşmanului comun comunist, sentiment care a surclasat apartenenţa etnică. Faimosul savant Rogers Brubaker a numit acest fenomen unic "sentimentul communitas-ului". În Timişoara, Braşov, Cluj, Târgu Mureş, precum şi în diferitele unităţi militare din ţară, alături de români, zeci de maghiari şi cetăţeni de altă naţionalitate şi-au jertfit viaţa pentru libertate. Din acest motiv, am convingerea că Revoluţia din Decembrie ’89 a fost revoluţia noastră comună, a tuturor: români, maghiari şi alte etnii.

Această Revoluţie, la fel ca şi alte multe evenimente din istorie, ne dovedeşte faptul că, în ciuda anumitor disensiuni, în momentele decisive, critice ale istoriei, noi, maghiarii şi românii, am stat pe aceeaşi parte a baricadei. Azi, când mulţi încearcă să nege acest fapt, putem afirma ferm că avem mai multe obiective, mai multe scopuri comune decât am avut vreodată în istorie: împreună cu partenerii români, am reuşit să trecem de momentele regretabile din martie ’90 de la Târgu Mureş; UDMR a fost printre primele formaţiuni care au militat pentru aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană şi a jucat un rol important în procesul de democratizare a ţării; după 32 de ani de la căderea comunismului, în plină criză provocată de pandemie, UDMR şi-a asumat responsabilitatea guvernării şi s-a angajat să fie un partener sigur pentru proiectul naţional de a crea o Românie modernă, stabilă, democratică în cadrul Uniunii Europene.

Echilibrul, stimaţi colegi, aceasta este adevărata miză a zilelor noastre, să nu fim influenţaţi, manipulaţi de niciun tip de extremism, să fim toleranţi, să respectăm drepturile omului, iar pe de altă parte, să avem grijă să păstrăm şi să conservăm valorile noastre tradiţionale. Cele mai mari pericole în această parte a continentului sunt acum naţionalismul, populismul, demagogia, scepticismul faţă de valorile democratice şi europene.

Stimaţi colegi,

Sunt convins că pe acest drum comun este nevoie de colaborare între naţiuni, între majoritate şi minoritate, între diferitele categorii sociale. Este posibil ca unii să nu înţeleagă exact importanţa acestei colaborări, însă sunt convins că peste ani, poate peste decenii, o să spunem că a meritat, că acesta a fost drumul cel bun, aceasta a fost decizia noastră corectă şi cea mai bună cale de urmat, la fel cum a fost şi în 1956 sau în 1989.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă mulţumim, domnule senator.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Iulius Marian Firczak.

Domnul Iulius Marian Firczak:

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Stimate domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Stimaţi colegi,

Se împlinesc astăzi 32 de ani de la victoria Revoluţiei Române din Decembrie ’89 care a determinat înlocuirea unui regim antidemocratic şi antipopular. Astăzi îi comemorăm cu pioşenie pe eroii martiri ai Revoluţiei.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au părăsit, sub puterea... sub presiunea demonstranţilor, au părăsit sediul central al PCR. La fel s-a întâmplat în fiecare judeţ, unde nomenclatura a fost silită să renunţe la autoritate chiar înainte ca soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu să părăsească sediul central în 22 decembrie la ora 12 şi 9 minute.

Revoluţia din Decembrie ’89 se înscrie într-un context general al transformărilor din Europa Central-Răsăriteană pe care le-au cunoscut Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria şi Albania. Peste tot (şi în ţara noastră) economia a renunţat la planificare în favoarea liberei concurenţe, în politică s-a trecut la pluripartitism în detrimentul monopolului dominaţiei partidului unic, viaţa socială a adoptat principiul egalităţii de şanse, cultura s-a eludat dogmatismului ideologic şi cultului personalităţii.

Concluzionând contextul, popoarele Europei Central-Răsăritene, inclusiv românii, alături de minorităţile naţionale, nu au mai acceptat regimul comunist, iar nomenclatura de stat şi de partid nu a mai reuşit să îşi exercite puterea. Deci, domnule preşedinte Solomon, aşa cum şi dumneavoastră aţi precizat, anul 1989 este un an revoluţionar pentru întreaga Europă Central-Răsăriteană.

Lecţia lui ’89 este la fel de actuală şi astăzi aşa cum a fost şi atunci, acum 32 de ani. Când legea devine nedreaptă, când cei puţini se cred stăpânii celor mulţi, iar statul este incapabil să protejeze societatea, oamenii sunt dispuşi să facă sacrificiul suprem pentru a avea o societate dreaptă şi corectă. Decembrie ’89 ne-a învăţat ce înseamnă altruismul pur, sacrificiul pentru cei mulţi ale căror nume nici măcar nu le cunoşti, dar pentru care eşti dispus să-ţi dai viaţa.

România fără comunism a fost posibilă pentru că românii au înţeles că schimbarea nu se poate fără sacrificiu. Aşa cum spune un vechi proverb grecesc, o societate va deveni prosperă atunci când oamenii bătrâni vor planta copaci, deşi ştiu că nu vor sta niciodată în umbra lor.

Cei aproape 1 300 de români au murit pentru idealuri cum nu există mai înalte. S-au sacrificat pentru milioane de români şi au înţeles că ei sunt stăpânii statului, şi nu statul stăpânul lor şi şi-au dorit pentru copiii lor o societate de cetăţeni, şi nu una de supuşi.

Din păcate, constatăm că nobilele idealuri ale acelor zile sunt prea puţin împlinite, schimbarea nu a determinat o profundă afirmare a profesioniştilor, a meritocraţiei în societate, deoarece o parte a nomenclaturii postcomuniste a preluat, în mare parte, controlul economiei şi s-a insinuat în viaţa politică ciuntind triumful democraţiei. Din păcate, şi astăzi unii politicieni cred că totul începe şi se termină cu ei. Unii dintre ei au luat bucăţi din stat, au furat idealuri şi principii şi le-au trecut pe persoană fizică, se cred stăpâni, şi nu servitori publici.

Chiar dacă schimbarea dorită nu se împlineşte atât de repede precum ne-am dori, am avut şi momente de sărbătoare. Aderarea la structurile euro-atlantice este un obiectiv major care a fost realizat, aşa cum au meritat toţi cetăţenii ţării noastre. Libertăţile de circulaţie câştigate atunci prin această aderare au adus locuri de muncă, au adus capital, au adus oportunităţi de business pentru antreprenorii autohtoni.

Din păcate, şi astăzi sunt adversari ai apartenenţei României la structurile euro-atlantice. Clamează absurdităţi precum că România este un vasal al Uniunii Europene şi al NATO, nu ştiu sau nu vor să spună că Uniunea Europeană are principii şi legislaţie identică pentru fiecare stat membru şi doar de noi depinde cât de multe realizăm în fiecare zi, în fiecare an.

Ei uită sau nu ştiu - ceea ce trebuie să ne amintim şi astăzi - cum acţiona regimul care atunci, în ’89, a fost demis: întrerupea furnizarea energiei electrice, a căldurii, lipsa de alimente din magazine - doar câteva din neajunsuri. Să ne amintim cum se derulau congresele Partidului Comunist, ce osanale erau ridicate: "om stea", "erou între eroi", "mândră corabia", "iscusit cârmaciul", "academician doctor inginer", "savant de renume mondial", "mamă-ironie..." "mamă-eroină..." (Discuţii.) - o parte dintre osanalele desuete de la acea vreme.

În mod ironic, antioccidentalii şi antidemocraţii de astăzi sunt principalii beneficiari ai occidentalizării şi democratizării României. Făr㠒89, ei nu ar fi putut protesta, ei nu ar fi putut trimite reprezentanţi în cel mai înalt for al ţării.

Pentru fiecare cetăţean, Revoluţia din ’89 înseamnă altceva. Pentru părinţii celor care şi-au... pentru părinţii copiilor morţi atunci, în ’89, Revoluţia înseamnă 32 de ani de coşmar continuu, pentru oportuniştii mediocri suiţi pe munţi de cadavre în preluarea puterii, Revoluţia a însemnat norocul vieţii lor, pentru milioane de români, Revoluţia a însemnat o viaţă mai bună, pentru mine, Revoluţia este dovada că omul va triumfa întotdeauna împotriva unui stat nedrept.

Pentru noi, pentru minorităţile naţionale din România, decembrie ’89 a însemnat recâştigarea drepturilor consemnate în Rezoluţia Adunării de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918. România este astăzi un model pentru alte state prin modul în care sprijină conservarea şi afirmarea identităţii minorităţilor naţionale care sunt parte integrantă a naţiunii române.

Credem în continuare în idealurile de dreptate, de echitate, de libertate, de prosperitate aşa cum au crezut şi cei din decembrie ’89, credem în izbânda lor! Credem într-un destin fast al României.

Cinste eroilor din decembrie ’89!

La mulţi ani, România! (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea grupului de deputaţi şi senatori neafiliaţi, doamna senator Diana Iovanovici-Şoşoacă.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Vă mulţumesc.

În primul rând, Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să ne ierte pe noi toţi pentru că, de 32 de ani, trădăm idealurile celor care au murit la Revoluţie! Acei oameni au murit pentru ca aici, în Parlamentul României, să existe reprezentanţi ai poporului, nu ai partidelor. Niciunul dintre dumneavoastră nu cred că îşi aduce aminte - cu mici excepţii - că în Constituţie se menţionează, ca şi în deciziile Curţii Constituţionale, că fiecare parlamentar reprezintă întregul popor român.

Pe 21 decembrie, acum două zile, am văzut parlamentari care au jignit, au înjurat demonstranţii din jurul Parlamentului. Ţin să vă anunţ că unii dintre ei erau revoluţionari. Să ştiţi că îi reprezentanţi şi pe infractori, şi pe violatori, şi pe criminali, şi pe hoţi, pe mulţi dintre colegii voştri evazionişti. Oamenii aceia nu au murit ca voi să le pângăriţi drepturile şi libertăţile pentru care au luptat.

Vreau să vă spun că pe 21 decembrie, la ora 7.45, domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis s-a oprit cu maşina în dreptul Troiţei de la Universitate, s-a dat jos, a depus o coroană şi a plecat. Fără gardă de onoare, fără intonarea imnului naţional. La ora 12.00, când s-au depus coroanele de flori, Camera Deputaţilor a trimis o coroană de flori fără să existe nici măcar un reprezentant. Nici măcar un consilier! Senatul nu a trimis nicio coroană.

La anul, probabil...

(Intervenţie neinteligibilă din sală, discuţii.)

Nu a fost. Eu am fost acolo. Am fost singurul parlamentar care a depus o coroană. Acest fular tricolor îl am de la revoluţionari care m-au rugat să vă spun că le-aţi trădat idealurile.

Anul trecut, aşa, în ultimele zile, după ce am fost numită preşedintele Comisiei de cercetare a abuzurilor, am primit nenumăraţi revoluţionari care au venit şi ne-au arătat urmele gloanţelor din picioare, din corp şi faptul că nici măcar o diplomă nu mai au. I-aţi instigat unii împotriva altora cu legi absurde ca să scăpaţi de ei.

Şi pentru că discutăm de revoluţionari, vreau să vă amintesc ce spunea un mare revoluţionar, care s-a stins în urmă cu o lună, Claudiu Iordache: "A te opune răului, sub toate formele lui, este o obligaţie de onoare a fiinţei umane. De ar fi să se producă o altă revoluţie pentru a clinti guvernul oligarhic din România, aş pune din nou umărul! Cei care au luptat o dată pentru libertatea lor şi a altora, nu vor ezita să mai lupte o dată. Dar Revoluţia din Decembrie 1989 - se dovedeşte astăzi - a fost un avertisment neluat în seamă. Puterea riscă mult, şi cu atât mai mult dacă, provocată de cinismul ei, o altă variantă a Revoluţiei române va izbucni... Cu orice preţ. Şi atunci, cei care vor încerca să scrie despre consecinţele ei vor psalmodia cuvintele lui Fukuyama. Dar nu aceasta este soluţia: şirul neîntrerupt de revolte împotriva sistemelor pe care le secretă pentru a-şi administra viaţa! Soluţia e viaţa oamenilor ca o consecinţă a libertăţii, a drepturilor, a dreptului la fericire, a dreptului la generozitate şi compasiune... Şi asta, poate într-un alt timp, într-o altă lume, când, în sfârşit, de la sine, în societăţile pacificate, cu mamuţii puterii odată dispăruţi, cu guverne ce vor face doar ceea ce popoarele libere vor de la ele, revoluţiile vor înceta să existe."

Ca dovadă, lipsa de respect pe care o aveţi faţă de Revoluţia Română este gălăgia din această sală. Este o şedinţă solemnă în care lumea ar trebui să tacă şi ar trebui să vă acordaţi minimul respect de a vă asculta unii pe alţii. În sală a fost murmur non-stop. Nu daţi doi bani pe Revoluţia Română cei mai mulţi dintre voi, de aceea votaţi legi pentru paşapoarte, pentru îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, că în Constituţia României izvorâtă din lupta celor care şi-au dat viaţa în ’89 se menţionează, la art.53 alin.(2), că astfel de legi nu pot fi adoptate în niciun mod! Dreptul la credinţă nu poate fi restrâns, dreptul la liberă circulaţie, dreptul la a-ţi cumpăra hrana, dreptul la muncă este garantat. Încălcaţi orice normă. Faceţi şedinţe solemne pline de ipocrizie. Se întorc morţii în morminte când vă văd cât de ipochimeni aţi ajuns cei mai mulţi dintre voi!

Este inadmisibil ca la o şedinţă solemnă să vorbiţi încontinuu, să nu vă ascultaţi, să nu vă respectaţi. Unde sunt invitaţi revoluţionarii?! E şedinţă solemnă pentru Revoluţia Română?! Aici trebuia să fie plin de revoluţionari! Nici măcar nu i-aţi invitat. Ştiţi unde sunt revoluţionarii? În afară. Aici le-ar fi fost locul, în Parlament. Dar, de la Moscova am trecut la Bruxelles. Ne-am vândut ţara Bruxelles-ului, în loc să stăm drepţi, demni, onorabili şi să cinstim eroii din ’89 şi toate celelalte revoluţii care s-au dus pentru independenţa şi suveranitatea României.

Dumnezeu să-i odihnească în pace! Dumnezeu să ne ierte pe noi toţi pentru toată denigrarea adusă poporului român şi României, pentru sclavia în care a ajuns România, Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul în faţa unor puteri care nu vor decât să distrugă România.

Dumnezeu să vă dea mintea cea de pe urmă...

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, doamna senator...

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

...şi de Crăciun vă urez să fiţi mai buni, mai smeriţi şi să încercaţi să iubiţi poporul român!

Trăiască România suverană!

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă mulţumim, doamna senator.

Dacă vrei să fii respectat, ar trebui să-i respecţi pe ceilalţi, în special timpul acordat.

(Intervenţie neinteligibilă a doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă.)

Domnul Robert Cazanciuc. (Discuţii.)

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doar o singură...

(Rumoare, discuţii, intervenţii neinteligibile ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă.)

Doar o singură precizare... (Rumoare, discuţii.), suntem în decembrie ’89 şi oamenii au murit pentru libertatea cuvântului, dar nu şi pentru libertatea minciunii sau neadevărului. A mai fost unul care şi-a asumat doar el, unul singur, salvarea naţiunii.

Camera Deputaţilor a fost prezentă la depunerea de ceremonii, Senatul a depus o coroană de flori la Piaţa Universităţii.

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (din sală):

Nu a depus!

Domnul Robert-Marius Cazanciuc:

Eu am fost prezent acolo! Nu am văzut-o pe doamna senator. Este foarte bine că a fost şi Domnia Sa acolo. Dar, cum spuneam, dacă ne arogăm doar unii dintre noi meritele libertăţii, cred că poporul român o să vadă şi va sancţiona, pe măsura aroganţei, acest tip de atitudine.

Dumnezeu să ajute România!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumim, domnule vicepreşedinte.

Din partea... mai era, din partea Grupului parlamentar USR, domnul senator Radu-Mihai Mihail.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi suntem aici pentru a ni-i aminti pe cei care s-au sacrificat pentru ca România să o ia pe alt drum decât cel aliniat cu secera şi ciocanul şi care ducea la Moscova. Revoluţia a început la Timişoara, a urmat izgonirea lui Ceauşescu şi a continuat. Pentru mine, Revoluţia a însemnat şi apariţia presei libere. Pentru mine, Revoluţia a însemnat şi momentul când i-am gonit pe politrucii de la Academia comunistă "Ştefan Gheorghiu" ca să putem să studiem ce trebuie, nu comunism. Pentru mine, Revoluţia a însemnat şi toată mişcarea cetăţenească din 1990, de la manifestaţiile din faţa Televiziunii controlate de Ion Iliescu şi gaşca lui, până la Piaţa Universităţii.

Există, bineînţeles, şi o contrarevoluţie. Comuniştii şi securiştii lui Ion Iliescu nu-şi puteau permite să piardă puterea. Nu puteau să lase oamenii cu adevărat oneşti să conducă ţara şi să ajute tot românul să devină mai educat, mai bun profesionist şi mai prosper, pentru că reţeta lor a fost întotdeauna aceeaşi: o masă de manevră de oameni săraci, mâhniţi, minţiţi, învrăjbiţi, care să-i accepte fie din oboseală, fie din lehamite.

Libertatea, democraţia, bunăstarea nu se câştigă într-o săptămână, nici măcar cu mii de morţi. Ele trebuie construite şi apărate în fiecare zi, de către fiecare generaţie. Pentru asta e nevoie de oameni oneşti care să se implice. USR a fost creat de aceşti oameni care apără democraţia şi vor transforma România.

"Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!"

Nu vom lăsa niciodată România să devină un stat eşuat, aşa cum au spus şi speră unii, aceiaşi, de fapt, care au votat împotriva deconspirării securiştilor.

Nu doar cu depus coroane de flori şi declaraţii populiste ne aducem aminte şi-i cinstim pe cei care au murit în decembrie ’89, ci cu ceea ce facem în fiecare zi pentru România. La 32 de ani de la declanşarea Revoluţiei, da, am terminat lupta cu teroriştii! Cea cu securiştii încă continuă!

Mulţumesc. (Discuţii, aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Mulţumesc, domnule senator.

Şi o ultimă intervenţie, din partea Grupului parlamentar AUR, domnul deputat Andruşceac Antonio.

Domnul Antonio Andruşceac:

Domnilor preşedinţi,

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Cu ceva întârziere, omagiem - şi personal mă înclin în faţa familiilor celor care şi-au dat viaţa în Revoluţia din 1989, dar şi în faţa celor care au supravieţuit acelor evenimente.

Astăzi mă uit şi eu către balcoanele Camerei Deputaţilor şi, în afară de un revoluţionar, Ionel Constantin, nu văd pe nimeni dintre cei care au fost în stradă şi au luptat, şi Dumnezeu a dat să nu fie printre victimele Revoluţiei.

Dacă a ajuns să ne fie frică să chemăm aceşti oameni pe care spunem că îi omagiem, avem o problemă. Dacă nu ne amintim că n-am avut şansa, ca ţară, să avem o trecere paşnică de la un regim totalitar către o democraţie şubredă şi şchiopătândă, aşa cum este ea de 32 de ani, trebuie să ne aducem aminte că şi acei oameni, ca şi cei care au fost în stradă şi pe 10 august, şi zilele care au trecut, erau asemuiţi, ca şi cei din ’89, golanilor, trădătorilor, celor care subminează autoritatea statului. Pentru că în ’89, cu voia lui Dumnezeu, dictatorul şi cei care conduceau România în acele vremuri au fost alungaţi, cei care am luptat atunci, la Revoluţie, am fost numiţi, din "trădători" şi "criminali", "eroi".

Nu-mi doresc să am un discurs al urii, pentru că nu asta ne-am dorit. Şi nu ştiţi mulţi dintre dumneavoastră cum e să ai 22-23 de ani şi să fii arestat de Securitatea comunistă într-o noapte a Revoluţiei. Nici nu-mi doresc să mai trăim asemenea clipe. Numai că, din păcate, istoria României, la 30-40 de ani, se repetă şi se pare că nu ne dăm seama de lucrurile astea. Nu ura şi dezbinarea sunt lucrurile pentru care s-a luptat la Revoluţie. Atunci, eram împărţiţi între noi şi ei. Astăzi, suntem mai divizaţi, din păcate.

Îmi doresc în continuare să am şi eu mai multă toleranţă faţă de mulţi dintre colegii mei şi îmi cer iertare faţă de cei pe care i-am jignit sau faţă de care nu m-am purtat creştineşte sau colegial - şi o fac din suflet, vă spun.

Îmi doresc să lucrăm în acest Parlament aşa cum şi-au dorit cei care au luptat şi au murit atunci: ca nişte adevăraţi români, ca nişte prieteni, ca nişte colegi, ca nişte creştini.

Îmi doresc să ne omagiem eroii, să nu ne uităm istoria şi să facem mai mult pentru ţara noastră.

Vă mulţumesc mult şi vă rog să cugetaţi la cele spuse în pacea acestor zile de sărbătoare, şi când ne vom reuni în anul care vine, să o facem cu mai multă aplecare către problemele ţării noastre, cu mai multă colegialitate şi respect unii faţă de alţii.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care nu mai sunt printre noi, iar nouă să ne dea Dumnezeu înţelepciune să facem ceea ce trebuie pentru semenii noştri şi pentru memoria celor care au luptat pentru libertatea noastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Florin-Vasile Cîţu:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Întrucât toţi cei înscrişi la cuvânt s-au exprimat, încheiem şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vom continua lucrările cu restul punctelor înscrise pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi.

Vă mulţumim.

PAUZĂ