Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2022

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 11.38.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu şi de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Alexandra Presură şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Daniel-Codruţ Blaga şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 139.

Au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi; programul de lucru; lista rapoartelor; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc programul de lucru pentru astăzi: până la 14.00 dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză până la 14.30; vot la 14.30 şi ulterior şedinţele Biroului permanent şi Comitetului liderilor.

Întreb colegii dacă există observaţii asupra ordinii de zi.

Domnul Popa, vă rog.