Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.148/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2022

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,01.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Stimaţi colegi,

Am rugămintea să vă pregătiţi, că în două minute începem şedinţa.

Domnule Tătaru, unde sunt colegii dumneavoastră? (Vociferări.)

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar, totuşi, deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 171.

În conformitate cu art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni şi miercuri, 14, respectiv 16 noiembrie; programul de lucru aferent perioadei 14-19 noiembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 2-14 noiembrie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că, potrivit programului de lucru aprobat, astăzi, de la ora 17.00, vom avea şedinţa comună solemnă a celor două Camere, consacrată comemorării Revoltei Anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Stimaţi colegi, lideri sau vicelideri de grup, vă întreb dacă aveţi observaţii în legătură cu ordinea de zi?

Domnul Popa.

Scuze, domnule Popa, doamna Prună... era înainte.

Vă rog, doamnă Prună.