Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 10, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.138/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 10, 2023

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 15.03.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul senator Ion-Narcis Mircescu, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Sorin-Mihai Cîmpeanu, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 466 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 311.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.

Vă supun votului ordinea de zi pentru şedinţa comună de astăzi.

Să înceapă votul!

Video in format Flash/IOS

200 de voturi pentru, 3 împotrivă, 3 abţineri şi 10 colegi care nu votează.

Adoptat.

Pe procedură, domnule Simion?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Mie mi se pare incredibil! Trebuie să votăm ceva din 2016! Puteaţi să aşteptăm până în 2026... erau 10 ani, un raport pe care, probabil, trebuie să-l dezbatem. Trebuie să-l trimitem pe Pavel Popescu vicepreşedinte la ANCOM. Nici n-are masterat băiatul ăsta, nu îndeplineşte condiţiile, dar cumva o sinecură şi pentru Pavel, că destul ne-a stresat aici, în plen!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim, domnule Simion!

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Iar la Curtea de Conturi îl aveţi pe Octavian Bădescu.

Nu vreţi să-l votaţi, nu mergeţi pe cutumă, nu vreţi să acordaţi pentru AUR un loc la Curtea de Conturi, deşi UDMR o să aibă doi reprezentanţi, şi are 5%. Noi, cu 10%, nu trebuie să avem!

Bine! Am înţeles, am notat! O să continuăm din 2025 şi noi aşa!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamna Iovanovici-Şoşoacă. Pe procedură, mă gândesc?!

Vă rog, care-i procedura, doamna Şoşoacă?

Video in format Flash/IOS

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă:

Aş dori să introducem pe ordinea de zi discursul unui preşedinte-dansator, Volodimir Zelenski, căruia să-i cerem teritoriile... (Arată harta României Mari şi are pe piept o ţintă aplicată peste bluza albă. I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamna Şoşoacă!

 

Doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă (fără microfon):

Da, vă mulţumesc. Dreptul la liberă exprimare!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamna Şoşoacă, dacă aveţi ceva cu privire la ordinea de zi sau cu privire la programul de lucru, dacă aveţi un proiect depus la Parlament pe care doriţi să-l introduceţi, să-l supun votului, altfel nu! (Vociferări.)

Bun!

Supun votului programul de lucru.

Să înceapă votul, vă rog!

Video in format Flash/IOS

247 de voturi pentru, două împotrivă, 7 abţineri şi 2 colegi care nu votează.

Programul de lucru a fost aprobat.