Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.123/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 22, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8.31.
Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor deputaţi! Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 22 octombrie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi -USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţi naţionale, un deputat neafiliat. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă. |
||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL. |
|
||
|
|
Domnul Andrei Daniel Gheorghe: Vă mulţumesc. Bună dimineaţa! Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Referendumul din Republica Moldova, o victorie pentru democraţie". Cu toţii ne-am uitat cu multă atenţie şi cu emoţie la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, cel de-al doilea stat românesc, desprins prin brutalitatea Rusiei din trupul ţării-mamă. Acest referendum pentru integrare europeană nu este doar un simplu moment, să-i spunem, politic, nu este ceva pe care poate îl putem plasa în ceea ce reprezintă dinamica electorală, dinamica unei societăţi în lumea valorilor generate de ceea ce reprezintă libertatea alegerilor. Din păcate, cu toţii nu putem să nu fim atenţi la ceea ce se întâmplă prin acţiunea Rusiei. Iar această acţiune a Rusiei am văzut-o cu toţii. Am fost cât pe ce să asistăm la răsturnarea unui rezultat prin care cetăţenii Republicii Moldova au spus un "da" pentru integrarea europeană, care este în acelaşi timp un "da" şi pentru România, un "da" pentru libertate, pentru democraţie şi pentru respingerea a tot ceea ce înseamnă Rusia. Este mai mult decât o simplă alegere. Este un act istoric care presupune ruperea definitivă a celui de-al doilea stat românesc de presiunea Rusiei, de teroarea Rusiei şi de riscul de a aluneca din nou în sfera de influenţă a acestui stat expansionist şi imperialist care astăzi comite crime de război în Ucraina. Nu cred că pentru niciun român patriotismul, să-i spunem, poate să însemne susţinerea narativelor Rusiei, o susţinere a intereselor Rusiei asupra unui pământ care întotdeauna a fost parte din spaţiul de cultură şi civilizaţie românească, un pământ unde locuiesc români şi un pământ care cunoaşte foarte bine ceea ce înseamnă ocupaţia, ceea ce înseamnă abuzul unui regim totalitar. Cetăţenii Republicii Moldova au spus "da", într-un moment foarte greu, într-un moment în care războiul hibrid al Rusiei se manifestă la intensitate maximă în Europa, şi nu doar în spaţiul acesta aflat în afara zonei de protecţie NATO, în afara Uniunii Europene, ci inclusiv în ţări cu democraţii consolidate. Cred că Republica Moldova va merge pe calea dreaptă, pe calea integrării europene şi pe calea unirii cu ţara-mamă, România. Dar, până atunci, noi, aici, în România, trebuie să spunem un "nu" ferm propagandei ruseşti, naraţiunilor ruseşti şi acestei întregi campanii de denigrare a valorilor democratice, dar adesea şi a valorilor naţionale româneşti, care se petrece prin toţi vectorii de influenţă şi de propagandă ai Moscovei. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc şi eu. În continuare, are cuvântul domnul deputat Brian Cristian, Grupul parlamentar al USR. Nu este. Următorul, domnul parlamentar Volosatîi Boris, AUR. Nu este. Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. |
||||
|
|
|
Are cuvântul domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi. |
|
||
|
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor, Tema declaraţiei politice: "Lecţiile victoriei europene de la Chişinău". De la înalta tribună a Parlamentului României, salut, fără rezerve, votul majoritar acordat de către cetăţenii Republicii Moldova integrării europene a ţării lor, la referendumul naţional constituţional de duminică. Votul pozitiv confirmă, consolidează şi legitimizează deciziile de apropiere de Europa adoptate de către clasa politică pro-europeană de la Chişinău, iar parcursul european devine, astfel, normă constituţională şi direcţie strategică pentru toate regimurile politice de la Chişinău, ce vor veni în următorii ani. Prin acest vot, Republica Moldova îşi consolidează independenţa, decretată în urmă cu 33 de ani, şi face ireversibilă ieşirea sa din gulagul Uniunii Ruse. Votul acordat de cetăţeni stabileşte, astfel, borna ireversibilităţii ieşirii ţării de sub influenţa rusă, în continuarea logică şi legică a proiectului geopolitic al independenţei. Opţiunea pentru Europa şi apropierea constantă de Europa a Republicii Moldova vor consolida şi potenţa independenţa Republicii Moldova, vor reduce, treptat şi sigur, vulnerabilităţile ei, o vor face nu doar mai prosperă, ci şi mai puternică. Sunt convins că şi bătăliile electorale care urmează pentru consolidarea parcursului european al Republicii Moldova vor fi câştigate de către cetăţenii acestei ţări. Votul unui singur om contează în proiecţia strategică a unei ţări. Aceasta este altă lecţie învăţată duminică, din votul pozitiv al cetăţenilor Republicii Moldova. În aceste bătălii, Republica Moldova şi cetăţenii săi nu sunt singuri. România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt alături de Republica Moldova şi susţin necondiţionat şi plenar aspiraţia europeană a acesteia, iar astfel de momente electorale istorice îţi arată fără greş cine îţi sunt prietenii şi cine îţi sunt neprietenii. Drumul spre Europa al Republicii Moldova este un drum spre stabilitate, pace, linişte, securitate, prosperitate şi viaţă demnă şi decentă, iar proiectul Moldovei europene va încuraja parcursul european al altor ţări din regiune. Cetăţenii Republicii Moldova au votat pentru asumarea ireversibilă a identităţii lor europene, aşa cum a făcut-o şi o face, la rândul său, şi Ucraina. Ucraina a depăşit deja proba ireversibilităţii opţiunii sale europene şi euroatlantice. Integrarea europeană reprezintă de mult un obiectiv constituţional asumat de clasa politică de la Kiev şi de către cetăţenii Ucrainei. În final, lecţia victoriei europene din Republica Moldova poate avea putere generatoare şi în România, la propriile noastre alegeri care se apropie, pentru că, din nou, este nevoie să apărăm, şi în România, la urne, Europa şi valorile ei. Uniunea Ucrainenilor din România va apăra şi la aceste alegeri valorile europene şi conectarea permanentă a României la aceste valori. Victoria europeană de la Chişinău ne motivează şi ne mobilizează. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumim şi noi. |
||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat neafiliat Dumitru Coarnă. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România, încotro?". Domnilor colegi, Trăim clipe extrem de grele astăzi, în România. Democraţia este atacată din cel puţin două perspective. O să observăm o Curte Constituţională care, în mod flagrant, încalcă drepturile unui partid politic, încalcă drepturile unui candidat, încalcă drepturile cetăţenilor de a-şi exprima votul liber. Şi aici fac trimitere la Partidul S.O.S., căruia Curtea Constituţională i-a luat dreptul de a avea un candidat la prezidenţialele din 2024. Fac trimitere la candidatul Diana Iovanovici-Şoşoacă, căreia Curtea Constituţională i-a luat dreptul de a candida. Fac trimiterea la milioanele de români care ar fi votat-o pe Diana Iovanovici-Şoşoacă. Şi, nu în ultimul rând, fac trimitere la libertatea de exprimare care a fost suprimată. Iată că, din interior, democraţia este atacată şi nimeni nu reacţionează. Parlamentul României nu reacţionează. Justiţia nu reacţionează. Aceasta înseamnă că România este în pericol. Şi ca lucrurile să funcţioneze în aceeaşi logică, o să observăm că avem partide politice constituite în grupuri infracţionale organizate. Avem un subiect extrem de fierbinte astăzi, când parlamentari, demnitari ai statului român, de la microfonul Camerei Deputaţilor, ne-au transmis că li s-a cerut şpagă 60.000 de euro pentru a candida pentru o funcţie de senator ori deputat. Atât costă legitimaţia de parlamentar pe care şi-o cumpără de la Partidul AUR, de la George Simion. Atât costă o legitimaţie de aşa-zis suveranist. La fel, nimeni nu reacţionează. Parchetul General nu reacţionează. Sunt foarte, foarte multe plângeri penale depuse împotriva acestui partid şi împotriva acestui personaj pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, de delapidare, dar, din păcate, procurorii le-au lăsat în nelucrare. Înseamnă că democraţia va fi afectată, iar oamenii vor fi, într-un fel sau altul, obligaţi să pună ştampila pe un candidat care are mari probleme cu legea. De ce nu intervine Parchetul General, de ce nu intervenim noi, în plenul Camerei Deputaţilor sau în plenul reunit al celor două Camere? Mi-e greu şi e foarte greu să înţeleg. Practic, suntem cu toţii, repet, suntem cu toţii complici ai începutului sfârşitului democraţiei, în România. Constituţia este abuzată, noi nu reacţionăm. Constituţia este, în opinia mea în mod deschis afectată prin aceste decizii total neconstituţionale, decizii ilegale, decizii penale ale Curţii Constituţionale. Eu sper ca în ultimul ceas să ne trezim şi să reacţionăm corect, pentru că nu îmi doresc şi cred că nimeni din sala aceasta nu-şi doreşte ca să ne reîntoarcem într-o zonă de dictatură, într-o zonă de neocomunism sau neoprogresism. Mulţumesc. Dumitru Coarnă, deputat S.O.S., Circumscripţia nr. 12 Călăraşi. |
||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul Brian Cristian, Grupul parlamentar al USR. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Astăzi voi vorbi despre corupţia şi banii publici din sport. Scandalul de la Federaţia Română de Canotaj este o dovadă clară a modului în care PSD şi liderii săi, în frunte cu Marcel Ciolacu, fac scut în jurul corupţiei şi hoţiei din sportul românesc. Elisabeta Lipă, şefa Agenţiei pentru Sport şi vicepreşedinte al PSD, beneficiază de protecţia politică a premierului, care refuză să trimită Corpul de Control pentru a verifica neregulile evidente. Marcel Ciolacu ne spune că Elisabeta Lipă este atacată doar pentru că s-a alăturat PSD, dar realitatea este alta. Premierea abuzivă a angajaţilor federaţiei, în timp ce sportivii care aduc medalii de aur României sunt adesea ignoraţi, şi acest lucru arată cum banii publici sunt folosiţi pentru a servi interese de partid, şi nu pe cele ale sportivilor. De ce nu se fac controale, domnule Ciolacu? De ce protejaţi aceste practici corupte? Cu cei aproape 9 milioane de euro din bugetul public, Federaţia de Canotaj, sub conducerea din umbră a doamnei Lipă, investeşte, cheltuieşte, de fapt, aceste resurse, în recompense pentru birocraţi, nu pentru sportivi şi performanţă. Am putea construi baze sportive care să servească atât sportivilor de performanţă, dar şi cetăţenilor de rând. Din păcate, PSD şi PNL preferă să împartă aceşti bani publici între apropiaţii şi membrii de partid. USR nu va tolera acest sistem corupt, care sufocă sportul românesc. Vom folosi toate pârghiile legale şi parlamentare pentru a duce la lumină acest caz şi pentru a demasca reţeaua de interese care îşi bate joc de banii contribuabililor. Solicităm autorităţilor competente, inclusiv Corpului de Control al Guvernului şi DNA, să se autosesizeze şi să investigheze aceste abuzuri. De asemenea, cerem aplicarea strictă a legilor de transparenţă, pe care le-am promovat şi le-am trecut în Parlament, şi sancţionarea acelora care le încalcă. Este inadmisibil ca un partid politic se transforme o agenţie naţională care guvernează sportul din România în instrumentul de recompensare a camarilei politice. Lipsa de acţiune din partea premierului Ciolacu arată clar că acest scandal nu este doar despre o federaţie sportivă, ci despre un întreg sistem cu favoruri şi abuzuri patronate de PSD. Sportul românesc trebuie să fie curat, transparent şi dedicat exclusiv susţinerii performanţei sportive, nu îmbogăţirii birocraţilor şi găştilor de partid. Vă mulţumesc. Brian Cristian, deputat de Maramureş, USR, Circumscripţia nr. 26. |
||||
|
|
Mulţumim. |
||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat de la AUR, Dănuţ Aelenei. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa şi vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică se intitulează "România, o ţară în derivă". Avem o democraţie falsificată printr-un sistem de vot fraudat şi fraudabil, cu ajutorul unui soft făcut de către o firmă a unui penal fugit pentru a nu fi arestat, cu partide politice fărâmiţate, cu 90% dintre candidaţii la prezidenţiale sau parlamentare care n-au anvergură nici de candidat la consiliul local al unei comune. Instituţii prăbuşite, nu slabe, prăbuşite şi mai ales sufocate de reţelele mafiote. Instituţii conduse de oameni slabi, şantajabili, corupţi şi coruptibili. Prea puţini oameni îşi mai fac treaba în poliţie, în justiţie şi în sistemele de forţă. Prea puţini oameni. Instituţii politizate până la ultimul paznic, firme în faliment, sufocate de impozitele şi taxele aberante, salarii şi pensii în neconcordanţă cu acel coş minim zilnic, cu facturi uriaşe la energie, cu oameni disperaţi pentru ziua de mâine. O ţară în care violenţele sunt la ordinea zilei: crime, violuri, violenţe oribile împotriva copiilor şi femeilor. O ţară în care mafia face legea, iar când spun mafie vorbim de reţelele criminale din alte state care operează în România şi folosesc România pentru a-şi dezvolta traficul de droguri, arme şi persoane. O ţară în care drogurile fac ravagii şi consumul a coborât până la şcoala generală. O ţară în care 16% din români sunt absolvenţi de facultate şi analfabetismul este la cote alarmante este o ţară în derivă, care nu mai ştie de unde vine şi către ce se îndreaptă. Vă mulţumesc. Deputat AUR de Constanţa, Aelenei Dănuţ. |
||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol, parlamentar al minorităţilor naţionale. |
|
||
|
|
Domnul Dragoş Gabriel Zisopol: Stimate domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Ziua "Marelui NU" este momentul istoric de la 28 octombrie 1940, când tirania puterilor fasciste din cel de-al Doilea Război Mondial a descoperit spiritul de libertate înnăscut al grecilor, este ziua în care, la cererea înaintată de ambasadorul italian Emanuele Grazzi de a capitula necondiţionat şi de a coopera cu statele Axei, generalul grec Ioannis Metaxas, conştient de consecinţe, a concluzionat fără echivoc: "Alors, c'est la guerre - Atunci, este război!". În acest context, când o mare parte a Europei era sfâşiată de forţele Axei, Grecia intra în cel de-al Doilea Război Mondial pe 28 octombrie1940. După 7 luni de război, pe teritoriul Greciei, armata elenă reuşea să-i învingă pe italienii lui Mussolini. Grecii au câştigat astfel prima victorie împotriva Axei, au aprins flacăra rezistenţei în Iugoslavia şi au blocat pentru 6 săptămâni armatele Germaniei naziste în Epir şi Creta. Regele George I al Marii Britanii a considerat această victorie un succes triumfător al grecilor, care a schimbat în bine parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, fără a declara război, Germania nazistă a atacat Grecia. Postul "Radio Atena", cu o seară înaintea invaziei germane în capitala Greciei, transmitea poporului elen următorul mesaj: "Greci, rămâneţi neclintiţi, mândri şi demni. Trebuie să vă arătaţi vrednici de istoria voastră. Bravura şi victoria armatei noastre au fost deja recunoscute. Păstraţi Grecia în inimile voastre, trăiţi inspiraţi de focul ultimului ei triumf şi de gloria armatei noastre. Grecia va trăi din nou şi va fi măreaţă, deoarece ea luptă cinstit pentru o cauză dreaptă şi pentru libertate!". Sub uriaşa presiune exercitată de armatele Axei, în anul 1941, trupele elene au fost obligate să capituleze. Grecii şi-au câştigat respectul pentru curajul şi tenacitatea cu care au răspuns invaziilor italiene, bulgare şi germane, atât în perioada 1940 - 1941, cât şi în anii petrecuţi sub ocupaţia Axei. În acest sens, în discursul din Parlamentul German din 4 mai 1941, Adolf Hitler îşi exprima admiraţia faţă de armata elenă, spunând: "De dragul adevărului istoric trebuie să confirm că doar grecii, dintre toţi adversarii cu care ne-am confruntat, au luptat cu îndrăzneală şi cu cel mai mare dispreţ faţă de moarte". La 3 ianuarie 1943, după victoria de la Stalingrad, Iosif Stalin menţiona la "Radio Moscova": "Îmi pare rău că îmbătrânesc şi nu voi trăi suficient de mult pentru a mulţumi poporului grec, a cărui rezistenţă a decis soarta celui de-al Doilea Război Mondial". Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, În Grecia, ziua de 28 octombrie a fost sărbătorită pentru prima oară în mod oficial în anul 1944, după eliberarea ţării. De atunci, în Grecia şi în comunităţile elene din diaspora, în fiecare an, pe 28 octombrie, este glorificat nemuritorul "NU" - "Ziua demnităţii naţionale", ce ne reaminteşte de sacrificiul poporului elen pe altarul Europei, de luptele eroice purtate de naţiunea greacă de-a lungul secolelor, pentru apărarea libertăţii şi a democraţiei. În acest context, membrii Uniunii Elene din România se alătură grecilor şi filoelenilor de pretutindeni care îşi aprind candela recunoştinţei sufletului pentru a le aduce un pios omagiu făuritorilor de istorie, celor care şi-au dat viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial. Glorie eroilor! La mulţi ani, Grecia! La mulţi ani, grecilor şi filoelenilor de pretutindeni! La mulţi ani, prieteniei româno-elene! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumim şi noi, domnule deputat. |
||||
|
|
|
În continuare, are cuvântul domnul deputat al USR, Alin Apostol. |
|
||
|
|
Moldova ne-a dat o lecţie importantă: că trebuie să crezi până la capăt şi că fiecare vot contează. Doar câteva mii de voturi au făcut ca Moldova să ia calea democraţiei şi calea europeană. PSD şi PNL ne-au făcut să credem că toţi sunt la fel, că votul nu contează şi, astfel, au descurajat oamenii liberi să mai vină la vot, pentru că ei îşi aduc toţi oamenii băgaţi în administraţii sau cei cărora le dau contracte din bani publici. Dar, domnilor parlamentari de la PSD şi PNL, nu toţi sunt la fel! Ei au protejat specialii, făcând o lege care să protejeze aceste privilegii ale specialilor pe încă 40 de ani. Noi am eliminat pensiile speciale ale parlamentarilor. Ei au crescut taxele oamenilor care muncesc în România. Noi dorim să tăiem cheltuielile inutile, concomitent cu tăierea taxelor românilor care muncesc. Crede că se poate şi în România. De la anul vor intra în plată câteva zeci de mii de noi pensii speciale, ce vor costa statul român peste câteva sute de milioane de lei: ale primarilor, ale viceprimarilor, ale preşedinţilor de consilii judeţene şi ale vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Asta pentru că, aseară, parlamentarii de la PSD, PNL şi UDMR au votat împotriva abrogării pensiilor speciale ale primarilor, ale viceprimarilor şi ale preşedinţilor de consilii judeţene. Deşi le-am tot explicat cât de mare este costul pe care îl va suporta statul român cu aceste pensii speciale, ei o ţineau langa că săracii primari au restricţii, că nu se pot angaja în altă parte. Deci, ei au recunoscut indirect că primarii de la comunele mici stau degeaba şi că n-au ce face, şi că pot să se angajeze în altă parte. Nu mai bine îi comasăm pe acei primari şi le dăm de lucru, decât să creăm noi şi noi categorii de pensii speciale? (Îşi schimbă tricoul inscripţionat cu mesajul "Fără speciali", cu alt tricou, inscripţionat cu mesajul "Reforma administrativă teritorială".) Opt judeţe, comune cu peste 3.000 de locuitori şi o singură primărie, şi nu 7, la Bucureşti. Acesta este proiectul legislativ depus de USR pentru reorganizarea statului român şi a capitalei sale. Putem, astfel, să economisim peste 17 miliarde de lei anual, astfel încât putem să tăiem taxele celor care muncesc, până la 1.200 de lei, pentru tineri şi pentru părinţii care au copii. Un partid liberal taie taxele oamenilor care muncesc, concomitent cu tăierea taxelor inutile. Mai multă bunăstare în fiecare buzunar al fiecărui român. Elena Lasconi, preşedinte! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Dau cuvântul, în continuare, doamnei deputat neafiliat Ana-Loredana Predescu. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea de astăzi se adresează domnului prim-ministru Marcel Ciolacu şi vizează rolul Poliţiei locale în societate. Stimate domnule prim-ministru, În anul 2010, prin Legea nr. 155/2010, Poliţia comunitară a fost transformată în Poliţie locală. Astăzi, mai toate atribuţiile Poliţiei locale le dublează pe cele ale Poliţiei naţionale, care sunt prevăzute în art. 26 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Fac excepţie atribuţiile Poliţiei locale privind paza bunurilor. Stimate domnule prim-ministru, După zeci de ani de existenţă pe străzile noastre, Poliţia locală a reuşit o disoluţie a autorităţii şi generarea unui efect de subminare a Poliţiei naţionale. Dar mai ales a reuşit ostilizarea opiniei publice, prin fapte de discriminare, hărţuire şi persecuţie a cetăţenilor, amplificând gradul de neîncredere al acestora, vizavi de abuzurile ce se pot comite şi s-au comis de către mulţi dintre primarii noştri care au în subordine Poliţia locală, devenită, nu în puţine cazuri, un instrument de opresiune şi satisfacere a nevoilor personale. Pe fondul îngrijorărilor cetăţenilor vizavi de ritmul alarmant în care Poliţia locală a primit atribuţii ce nu vizează interesul cetăţeanului, inclusiv atribuţii de dirijare a traficului rutier fără pregătirea necesară; Având în vedere nenumăratele procese în instanţele din toată ţara, care au ca speţă abuzurile, mai ales din pandemie, la care au fost supuşi cetăţenii de către reprezentanţii acestei instituţii cu cerinţe minimale de angajare, mulţi cu aspect de bodyguarzi de clan, plătiţi de multe ori dublu faţă de Poliţia naţională; Dat fiind faptul că există structuri ale Ministerului de Interne care pot îndeplini atribuţiile acestei instituţii şi le îndeplinesc de ani de zile, propun desfiinţarea Poliţiei locale din subordinea primăriilor şi, eventual, reorganizarea acesteia în corpul Gardienilor publici, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, structură ce avea deja competenţe mai mult decât suficiente pentru nivelul pregătirii de care dau dovadă unii poliţişti locali în relaţia cu cetăţeanul. Un alt câştig ar putea fi obţinerea de sume considerabile la bugetul de stat, prin oferirea unor servicii de pază bunuri, protecţie persoane, pază imobile şi chiar instituţii ale MAI şi ale aparatului central şi local. Vin, totodată, cu această propunere de desfiinţare a Poliţiei locale, având în vedere deja deciziile luate de multe din consiliile locale ale unor UAT-uri, dar mai ales ca şi consecinţă a voinţei cetăţenilor, exprimată în zecile de mii de semnături strânse în petiţiile demarate în ţară, inclusiv în Braşov, judeţul pe care îl reprezint. Vă mulţumesc. Deputat de Braşov, Ana-Loredana Predescu. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
În continuare, dau cuvântul doamnei deputat neafiliat Raisa Enachi. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei mele politice de astăzi se intitulează "Salarii mici, preţuri mari, românii - cetăţeni de mână a doua în Europa". Onoraţi colegi, Salariul minim european, pe care Coaliţia îl promovează ca o mare realizare, este, în realitate, o mişcare electorală de suprafaţă. Ei bine, sună bine să promiţi un salariu minim mai mare, dar fără soluţii reale, care să sprijine mediul de afaceri şi să creeze un cadru economic sănătos. La fiecare campanie auzim aceleaşi promisiuni: salarii mai mari, viaţă mai bună, aliniere la standardele europene. Dar, dacă privim mai atent, observăm că salariul minim propus pentru 2025, în România, este de aproximativ 4.050 de lei, deci în jur de 800 de euro, în timp ce în ţări precum Germania, Franţa sau Olanda salariul minim depăşeşte 1.800 de euro. Cum se poate explica o asemenea diferenţă? Coaliţia nu spune, la acest capitol, nimic. Ne vorbeşte despre creşteri şi despre cum ne "aliniem" cu Uniunea Europeană, dar uită să menţioneze că românii sunt trataţi ca cetăţeni de mâna a doua. Discriminarea devine şi mai evidentă, când te gândeşti la preţuri. În România, laptele, pâinea şi energia costă aproape la fel ca în Germania, dar salariile noastre sunt de patru ori mai mici. Cum poate un român să ducă acelaşi nivel de trai ca un neamţ, un francez sau un olandez, când câştigă mult mai puţin şi plăteşte cam aceleaşi preţuri? Este absurd să pretindem că putem "alinia" standardele de viaţă doar pe hârtie. Adevărata problemă este povara fiscală. În România, taxele pe muncă ajung la 46%, în timp ce media europeană este în jur de 30%. Cum pot societăţile să susţină creşterile salariale, în aceste condiţii? Simplu: nu pot, dacă nu se scad aceste taxe absurde. Clasa politică preferă să ignore aceste realităţi. De câţi ani se promit o viaţă mai bună, salarii decente şi o aliniere reală cu Europa? Şi, ce avem astăzi, în timp ce preţurile cresc necontrolat? Vindeţi poveşti frumoase despre creşterea salariilor, or, nu se spune nimic despre cum românii ajung să plătească aproape la fel ca în Germania pentru alimente şi utilităţi, cu salarii de patru ori mai mici. Dacă cei ce guvernează nu au curajul să lupte pentru popor, să lase locul celor care sunt capabili să facă ceva pentru România. Exemplul clar astăzi este europarlamentarul, preşedintele Partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici-Şoşoacă. Ea nu este doar o voce puternică, ci un simbol al rezistenţei împotriva unui sistem care preferă tăcerea şi supunerea oarbă. Curajul ei nu constă în funcţii, ci în a nu te lăsa învins de un sistem care încearcă să te oprească. Aşadar, cei care nu sunteţi în stare să guvernaţi, lăsaţi loc oamenilor care ştiu şi vor să lupte pentru români, oamenilor care ştiu să respecte munca românilor. Ajunge, nu mai minţiţi poporul la fiecare ciclu electoral! Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, S.O.S. România, Raisa Enachi. |
||||
|
|
În continuare, dau citire listei deputaţilor care au depus declaraţii politice în scris. Grupul parlamentar al PSD: domnul deputat Eugen Bejinariu, Ioan Vulpescu, Alexandra Huţu, Dan-Constantin Şlincu, Nicu Niţă, Oana-Gianina Bulai, Ioan Mang, Vasile Cîtea, Mirela Furtună, Vasilică Toma, Silviu Nicu Macovei, Florian-Claudiu Neaga, Marian-Iulian Rasaliu, Radu-Marcel Tuhuţ. Grupul parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giurgea, Marian Cruşoveanu, Elena Hărătău, Iulian-Alexandru Muraru, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huţucă. Grupul parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Petre Puşcaşu, Dănuţ Aelenei. Grupul parlamentar al UDMR: Rozália-Ibolya Biró. Grupul parlamentarilor neafiliaţi: Bogdan-Alexandru Bola şi Vasile Nagy. Declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi. Ne revedem la ora 10.00, la plen. (Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
||||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: Astăzi, aduc în faţa dumneavoastră o problemă de maximă importanţă pentru cetăţenii României - necesitatea de a restabili integritatea şi eficienţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, ANPC. Practicile abuzive ale dezvoltatorilor imobiliari şi tolerarea acestora de către ANPC ne afectează pe toţi, de la cei care doresc să-şi cumpere o locuinţă la cei care au încredere că statul îi protejează. Dezvăluirile recente legate de abuzurile comise de dezvoltatorul imobiliar Nordis, care a introdus clauze abuzive în contractele sale, au evidenţiat un eşec grav al ANPC. Cetăţenii au fost lăsaţi fără apărare în faţa unor contracte care le limitează drepturile şi accesul la justiţie. Mai grav, instituţia care ar trebui să-i protejeze a rămas pasivă. Sesizările au fost ignorate, iar amenzile, când au fost aplicate, au fost simbolice, insuficiente pentru a descuraja astfel de practici. Astăzi solicit, în mod ferm, Guvernului României următoarele măsuri:
Aceste măsuri sunt absolut necesare pentru a proteja cetăţenii României şi pentru a arăta că statul nu tolerează abuzurile. Fără acţiuni ferme, riscăm să perpetuăm un sistem corupt, în care cei vulnerabili rămân fără apărare. Guvernul trebuie să demonstreze, prin fapte, că interesele cetăţenilor sunt mai presus de orice influenţă politică sau economică. Este momentul să acţionăm! |
|
|||
|
"Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural - 15 octombrie" La 15 octombrie 2024, este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural, pentru a aduce în atenţia publică rolul femeilor de la sate, în bunăstarea familiilor lor şi în dezvoltarea economiei rurale. Tema din acest an, "Femeile din mediul rural susţin natura pentru viitorul nostru colectiv: Consolidarea rezistenţei la schimbările climatice, conservarea biodiversităţii şi îngrijirea terenurilor în vederea egalităţii de gen şi a emancipării", subliniază rolul esenţial pe care îl joacă femeile din mediul rural. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeilor din Mediul Rural, le onorăm contribuţiile în calitate de agenţi ai sănătăţii şi emancipării în comunităţile lor, lucrând pentru un viitor mai durabil şi mai echitabil pentru toţi. Femeile din mediul rural reprezintă aproximativ 22% din populaţia mondială. Acestea joacă un rol important în sănătatea şi bunăstarea comunităţilor lor. Femeile din mediul rural se pot confrunta cu provocări precum rate mai ridicate ale sărăciei, atât sărăcia extremă, cât şi cea multidimensională sunt mai ridicate în zonele rurale la nivel mondial, precum şi accesul inegal la educaţie, sănătate şi alte servicii sociale şi oportunităţi de angajare. Femeile din mediul rural se pot confrunta, de asemenea, cu inegalităţi de gen rezultate din instituţii sociale discriminatorii, legi formale şi informale, norme şi practici sociale. Provocările pot fi şi mai mari pentru femeile şi fetele indigene din mediul rural. În ciuda acestor provocări, femeile din mediul rural sunt o forţă motrice în îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării comunităţilor lor. Trebuie să promovăm mijloacele de subzistenţă, conducerea, drepturile şi rezilienţa femeilor din mediul rural, astfel cum se prevede în Declaraţia şi Platforma de acţiune de la Beijing, înainte de cea de-a 30-a aniversare a acesteia de anul viitor. În acest sens, trebuie să intensificăm investiţiile, în special în zonele rurale, inclusiv în ceea ce priveşte accesul la electricitate şi la sisteme de apă curentă. Acestea sunt esenţiale pentru a uşura sarcinile de îngrijire neremunerate şi sarcinile domestice ale femeilor şi fetelor şi pentru a sprijini munca lor zilnică de construire a comunităţilor şi de refacere a ecosistemelor. Este la fel de urgent să eliminăm legile şi practicile discriminatorii care împiedică drepturile femeilor din zonele rurale la terenuri şi resurse naturale, aşa cum s-a solicitat în Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. În pofida faptului că femeile din mediul rural asigură viaţa pe planetă, controlul lor asupra terenurilor pe care le cultivă este restricţionat sau refuzat, în timp ce ele câştigă doar 82 de cenţi pentru fiecare dolar câştigat de bărbaţi în producţia agricolă. Aceste inegalităţi sunt agravate de accesul limitat al femeilor la infrastructură, servicii şi protecţie socială, ceea ce le limitează capacitatea de a-şi reveni în urma şocurilor de mediu. Rolul crucial pe care îl îndeplinesc femeile şi fetele în asigurarea durabilităţii gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale, a fost recunoscut din ce în ce mai mult. Femeile din mediul rural lucrează ca fermieri, salariaţi şi antreprenori, potrivit statisticilor ONU. În zonele rurale, diferenţa de remunerare între sexe este de până la 40%. Reducerea decalajului în ratele de participare a forţei de muncă între bărbaţi şi femei cu 25% până în 2025 ar putea creşte PIB-ul global cu 3,9%. Dacă femeile din zonele rurale ar avea acces la activele agricole, la educaţie şi la pieţe, precum bărbaţii, producţia agricolă ar putea fi mărită, iar numărul persoanelor înfometate ar putea fi redus cu 100-150 milioane. Femeile din mediul rural au roluri-cheie în asigurarea producţiei, securităţii şi nutriţiei alimentare pentru comunităţile din zonele rurale şi urbane. Sistemele agroalimentare reprezintă un important angajator de femei. La nivel mondial, 36% din femeile active lucrează în sistemele agroalimentare începând cu 2019. Femeile din mediul rural sunt actori centrali în sistemele rurale de sănătate şi îngrijire. La nivel mondial, femeile reprezintă 67% din forţa de muncă din domeniul sănătăţii şi aproximativ 70% din lucrătorii comunitari din domeniul sănătăţii. Asistenţii medicali comunitari sunt adesea singurii asistenţi medicali la care au acces persoanele din mediul rural. Mulţi dintre lucrătorii comunitari din domeniul asistenţei medicale nu primesc un salariu corect. Femeile din mediul rural prestează muncă de îngrijire neremunerată, având grijă de copii şi de bătrâni. UDMR promovează necesitatea de a construi politici publice pentru naţiunea existentă în ţară. Astfel, avem nevoie de schimbarea mentalităţii prin care recunoaştem, apreciem şi sprijinim femeile din mediul rural. Valoarea umană, potenţialul economic, puterea lor de a închega familii se constituie în atuuri inestimabile le societăţii din România. Organizaţia de Femei a UDMR sprijină iniţiativa şi acţiunile liderilor femei din mediul rural, acestea constituindu-se în promotorii schimbărilor atât de necesare. Astfel, considerăm că trebuie să ne unim pentru a promova drepturile femeilor din mediul rural. pentru a amplifica vocile femeilor din mediul rural şi pentru a lua măsuri concrete în sprijinul rolului lor indispensabil în crearea unei lumi mai echitabile, mai juste şi mai durabile pentru toţi oamenii şi pentru planetă. |
|
|||
|
"Campania electorală îi face pe politicienii puterii să uite de vieţile românilor!" În timp ce politicienii sunt preocupaţi doar cu campaniile electorale, românii mor în accidente care pot fi prevenite dacă parlamentarii s-ar gândi măcar un minut la viaţa şi siguranţa cetăţenilor care i-au votat şi nu ar mai bloca iniţiative legislative necesare. Săptămâna trecută, două tinere şi-au pierdut viaţa în apropierea localităţii Agigea, într-un accident rutier în care unul dintre şoferi a fost depistat cu o alcoolemie de 1,07. Nimeni şi nimic nu poate să repare această tragedie. Pe această cale, le transmit sincerele mele condoleanţe familiilor îndoliate! După tragedia de la 2 Mai, de anul trecut, am elaborat, împreună cu colegul meu, Alexandru Kocsis de la Forţa Dreptei, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Rutier care conţine măsuri mult mai dure. Propunem, printre altele, introducerea temeiului legal pentru ca judecătorii să poată confisca maşinile celor care au fost depistaţi conducând drogaţi sau cu o alcoolemie de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, precum şi maşinile celor care depăşesc viteza legală cu peste 80 km/h (peste 130 km/h ȋn localitate şi peste 210 km/h pe autostradă). De asemenea, în cazul şoferilor care au fost condamnaţi pentru ucidere din culpă, în urma unui accident pe care l-au provocat fie conducând fără permis, fie urcându-se beţi sau drogaţi la volan, perioada dintre executarea pedepsei şi recăpătarea dreptului de a conduce să fie crescută de la 6 luni la 10 ani; totodată, transformarea din contravenţie în faptă penală - depăşirea vitezei legale cu peste 80 km/h. Proiectul nostru a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi de la Consiliul Economic şi Social, dar a fost respins de către Senat şi trebuia ca la finalul anului 2023 să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor. Acum zace prin sertarele Parlamentului. De aceea, fac apel public către colegii deputaţi să sprijine această iniţiativă. Câtă vreme unor şoferi nu le va fi frică de urmări, vor continua această haiducie criminală pe şoselele din România. Haideţi să uităm puţin de campania electorală, de falsele teme aruncate în spaţiul public de Ciolacu, Ciucă, Simion sau alţii care nu fac altceva decât să perpetueze moartea pe şoselele din România! |
|
|||
|
"Programul FIDELIS a atins un nou record!" Ediţia FIDELIS V din 2024, ediţia de toamnă, desfăşurată între 2-11 octombrie 2024, a înregistrat, conform Ministerului Finanţelor condus de PNL, trei recorduri notabile: valoare record a sumei investite, de peste 3,5 miliarde lei, depăşind recordul anterior, stabilit în luna august, de peste 3,2 miliarde lei; 26.366 de români care au cumpărat titluri de stat - cel mai mare număr din cele 19 ediţii FIDELIS; 2151 de donatori-investitori, cel mai mare număr de la debutul parteneriatului cu Rock FM - o reuşită extraordinară a celor de la Ministerul Finanţelor, care, prin acest parteneriat cu mediul privat, reuşesc să crească numărul de donatori de sânge, precum şi cel al românilor investitori pe piaţa de capital, un număr cât mai mare de români-investitori fiind extrem de benefic economiei româneşti. Suma totală investită a fost de peste 3,5 miliarde lei, depăşind cu peste 300 de milioane lei ediţia record din august 2024. Emisiunile în euro au fost cele mai accesate în cadrul acestei ediţii, cu un total de peste 387,292 milioane euro, echivalentul a 1,936 miliarde lei. Astfel, emisiunea în euro cu scadenţa la un an şi dobânda de 3,95%, a avut un total de peste 216,623 milioane de euro, echivalentul a 1,083 miliarde lei, plasaţi în cele 6118 ordine. A doua emisiune în euro, cu scadenţa la 5 ani şi dobânda de 5%, a avut un total de peste 170,669 milioane euro, echivalentul a 853,345 milioane lei, plasate în 5417 ordine. În ceea ce priveşte emisiunile în lei, investitorii au plasat peste 1,28 miliarde lei, în 12.710 ordine. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadenţă de un an şi dobânda de 5,85% a avut un total de peste 679,373 milioane lei. Emisiunea de titluri de stat în lei cu scadenţă de 5 ani şi dobânda de 7% a avut un total de peste 603,836 milioane lei. Investitorii au şi anumite facilităţi, precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere, câştigurile cumulate din dobânzi şi profituri sunt neimpozabile, flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului. PNL susţine această iniţiativă care contribuie imens la piaţa de capital din România şi, mai mult, la sănătatea românilor! |
|
|||
|
"Republica Moldova - reflecţii post-electorale" Duminică, 20 octombrie, în Republica Moldova s-au ţinut alegerile prezidenţiale în termen şi un referendum naţional, numit impropriu republican, pentru modificarea Constituţiei, în vederea integrării europene a statului. Rezultatele sunt clare. Va exista un al doilea tur de scrutin, pe 3 noiembrie, cu doi cetăţeni români, ca protagonişti: Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, ultimul fiind susţinut de pro-ruşii de la Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). Referendumul constituţional a trecut la mustaţă, cu o diferenţă nesemnificativă de voturi, prezentând imaginea unui stat sfâşiat între opţiunea pro-europeană şi cea pro-rusă. Analizând cauzele care au condus la un asemenea rezultat, constatăm o implicare masivă a Rusiei în procesul electoral, dar şi - oricât de paradoxal ar părea - o complicitate a guvernării de la Chişinău cu factorul rusesc, indiferent dacă această complicitate a fost de natură bisericească, economică sau politică, un regim politic autoproclamat pro-european, dar în realitate orientat geospiritual către Patriarhia Moscovei, susţinător economic şi financiar al regimului marionetă de la Tiraspol şi păstrător cu sfinţenie a arhivelor secrete ale NKVD-ului şi KGB-ului sovietic, ca şi al monumentelor şi propagandei vizuale sovietice şi comuniste, un regim care ezită să scoată oficial şi complet Republica Moldova din CSI, acest colhoz geopolitic condus de către Kremlin, un regim care nu a făcut nimic esenţial pentru derusificarea minorităţilor etnice neruse (ucraineană, găgăuză, bulgară etc.), lăsându-le pradă propagandei moscovite, care a manifestat suficiente reflexe antiunioniste, nu putea produce decât un asemenea rezultat electoral. Lacunele enunţate au determinat un număr semnificativ al unioniştilor din cel de-al doilea stat românesc să nu participe la scrutinul prezidenţial, însă acum considerăm că trebuie lăsate la o parte animozităţile şi identificate soluţii rapide, eficiente, care ar permite ca la Chişinău să avem un preşedinte cu viziuni pro-europene, prieten al României. Chemăm Puterea de la Chişinău să se adreseze unioniştilor, invitându-i să participe în număr cât mai mare la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, asigurându-se în acest mod că pro-europenii vor învinge. Îndemnăm unioniştii să se mobilizeze exemplar şi să dea dovadă de maturitate politică, prezentându-se la urnele de vot pentru a alege un preşedinte care să apropie Basarabia de Uniunea Europeană. În cazul în care Maia Sandu va fi învinsă, aceasta nu înseamnă însă că Republica Moldova va putea fi sustrasă procesului viu, natural şi acumulativ de recuperare a conştiinţei naţionale româneşti, de consolidare a grupului devenit majoritar de cetăţeni români şi, astfel, europeni, de creştere a Mitropoliei Basarabiei în detrimentul structurii de ocupaţie bisericească moscovită, de reunificare treptată pe toate planurile cu patria etnică şi istorică România. Reiterăm şi cu această ocazie că reunificarea cu România înseamnă automat integrare europeană autentică şi deplină, pe când simpla integrare europeană nu înseamnă în mod obligatoriu şi reunificarea cu Patria-mamă, România. |
|
|||
|
"Un proiect pentru România, un preşedinte pentru toţi românii!" Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat unul dintre cele mai ambiţioase şi realiste proiecte de ţară, menit să transforme România într-o naţiune puternică şi unită. Proiectul pentru România nu este doar un angajament ferm faţă de oameni, ci şi o viziune bazată pe date reale şi soluţii concrete, care pune pe primul loc interesele cetăţenilor. Proiectul este structurat pe câteva direcţii prioritare: - Creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare - pentru ca românii să trăiască demn şi să aibă o viaţă mai bună; - Reindustrializarea ţării - pentru a redobândi competitivitatea economică şi a crea locuri de muncă bine plătite; - Infrastructura rutieră - finalizarea autostrăzilor şi drumurilor expres care vor lega toate regiunile ţării; - Educaţia - acces egal la educaţie de calitate, pentru ca tinerii noştri să aibă un viitor sigur; - Sănătatea - un sistem de sănătate echitabil şi modernizat pentru toţi românii. Acest proiect de ţară propune investiţii masive, de peste 155 de miliarde de euro, pentru a aduce România pe drumul corect. Obiectivele sunt clare: creşterea veniturilor medii la nivel european, reindustrializarea României şi oprirea declinului demografic prin sprijinirea tinerilor şi a familiilor. În plus, protejarea tinerilor de flagelul drogurilor devine o prioritate naţională. Un alt aspect cheie este respectul acordat românilor din diaspora. Marcel Ciolacu este conştient că România este mai mare decât graniţele sale şi că diaspora are nevoie de un preşedinte care să sprijine păstrarea identităţii şi spiritualităţii româneşti. El este singurul candidat capabil să-i unească pe români şi să aducă acasă pe cei plecaţi în străinătate. Marcel Ciolacu îşi asumă obiective clare pentru următorii 5 ani: aducerea României între primele 45 de state din lume în privinţa dezvoltării umane şi între primele 30 de state în privinţa calităţii vieţii. Salariul mediu brut va ajunge la 2.600 de euro/lună, iar pensia medie la 810 euro/lună. Acesta este planul unui lider responsabil, care nu lasă loc promisiunilor fără acoperire. România are nevoie de un preşedinte pentru toţi românii, unul care să aducă stabilitate şi unitate. Marcel Ciolacu este candidatul care oferă o cale sigură şi concretă pentru viitorul României, bazată pe responsabilitate, echilibru şi progres. Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
|||
|
"Alegerile din Republica Moldova" Alegerile care au loc, în aceste zile, în Republica Moldova, reprezintă un moment crucial nu doar pentru viitorul acestei ţări, ci şi pentru întregul spaţiu geopolitic european. Moldova se află la o răscruce de drumuri - între o orientare pro-europeană, bazată pe valori democratice, şi o retorică ce doreşte să întoarcă ţara spre trecut. În calitate de deputat PSD din Iaşi, judeţul care împărtăşeşte o istorie şi o cultură comună cu fraţii noştri de peste Prut, îmi exprim susţinerea fermă pentru forţele pro-europene care aspiră să construiască un viitor mai bun pentru cetăţenii moldoveni. Investiţiile Uniunii Europene în Republica Moldova au transformat vizibil numeroase comunităţi locale. Fondurile europene au sprijinit proiecte esenţiale în infrastructură, educaţie, sănătate şi agricultură, contribuind la dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale şi urbane deopotrivă. De la modernizarea drumurilor şi a podurilor care leagă oraşele şi satele moldoveneşti, până la crearea unor oportunităţi economice noi pentru tineri şi fermieri, Europa a arătat, prin fapte, că doreşte să fie un partener stabil şi de încredere pentru Republica Moldova. În acest context, siguranţa geopolitică europeană depinde tot mai mult de stabilitatea şi dezvoltarea ţărilor aflate la graniţa sa estică. Republica Moldova nu poate şi nu trebuie să fie abandonată în faţa ameninţărilor hibride sau presiunilor externe care încearcă să o destabilizeze. Drumul pro-european înseamnă consolidarea statului de drept, securitate economică şi siguranţă pentru toţi cetăţenii moldoveni. Aşa cum România a beneficiat de aceste avantaje prin integrarea sa în Uniunea Europeană, şi Moldova poate accesa noi perspective de dezvoltare, care să o alinieze la standardele europene. Alegerile din Republica Moldova trebuie să fie un semnal clar că viitorul acestui stat este unul european, construit pe democraţie, prosperitate şi solidaritate. Noi, cei din România, şi în mod special cei din Iaşi, avem datoria să sprijinim acest parcurs prin toate mijloacele diplomatice şi politice de care dispunem. Doar împreună, într-o Europă unită, Republica Moldova poate deveni un stat puternic şi stabil, un partener de încredere în regiune! |
|
|||
|
"Infracţiuni grave sub tutela preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport" În urma unor reclamaţii primite de la sportivi de performanţă sau de la reprezentanţi ai unor federaţii sportive, la finele lunii iunie 2024, v-am sesizat o serie de nereguli şi de nelegalităţi de care este acuzată preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, solicitându-vă să trimiteţi Corpul de control al prim-ministrului, la această instituţie. Pretinsa şefă a sportului românesc este acuzată, în principal, de favorizarea unor federaţii, în mod deosebit a Federaţiei Române de Canotaj, la care a fost anterior preşedinte şi pe care o conduce de facto în continuare, dar şi a unor federaţii mai puţin cunoscute, ca Federaţia Română de Kempo, care este condusă de un apropiat de-al său, Amato Zaharia, federaţii prin care ar fi sifonate sume mari de bani, în timp ce alte federaţii importante sunt discriminate, chiar neglijate, ca, de exemplu, Federaţia Română de Gimnastică, care a adus în trecut cel mai mare prestigiu României. Spre comparaţie, Federaţia Română de Canotaj a avut alocat un buget de peste 33 milioane de lei, cel mai mare buget dintre toate federaţiile, în timp ce Federaţia Română de Gimnastică a avut alocat un buget de 6,5 milioane de lei de la ANS. După această sesizare, în cursul lunii iulie a fost trimis Corpul de control al prim-ministrului la Agenţia Naţională pentru Sport, care a efectuat verificări timp de circa o lună, după care controlul a fost oprit, fără să mi se comunice motivul sau eventualele constatări până în prezent. În aceste condiţii, la jumătatea lunii august am sesizat Curtea de Conturi a României, dar nu am primit niciun răspuns. După aceste atitudini instituţionale nejustificate, m-au pus pe gânduri două evenimente petrecute în luna august, care o au ca protagonist şi beneficiar pe preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Primul eveniment a fost propunerea şi alegerea sa în funcţia de vicepreşedinte naţional al PSD la Congresul din 24 august, ocazie cu care i-a fost promis şi un loc eligibil la alegerile parlamentare din această toamnă, fapt materializat recent prin înscrierea sa pe locul 1 pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor, în judeţul Botoşani. Al doilea eveniment este adoptarea, după Congres, a unei hotărâri de Guvern prin care a fost aprobată propunerea Agenţiei Naţionale pentru Sport de a fi alocat suma de 8.750.000, aproape 9 milioane de euro, Federaţiei Române de Canotaj, pentru premieri, după Olimpiada de vară de la Paris. Săptămâna trecută, a fost detonat de către fostul ministru al tineretului şi sportului, Eduard Novak, scandalul premierilor nelegale de la Federaţia Română de Canotaj, care a accentuat că secretarului general, Cătălin Erhan, şi contabilei şefe, Roxana Petrescu, ai acestei federaţii, le-au fost alocate premii mai mari, câte 162.000 de euro, decât campionului olimpic de nataţie, David Popovici, care a primit 140.000 de euro. În scurt timp a apărut în presă lista cu premiile umflate din cadrul Federaţiei Române de Canotaj, din care rezultă că sportivilor campioni olimpici le-a fost alocată doar o treime din suma de aproape 9 milioane de euro, iar diferenţa de două treimi a fost alocată antrenorilor, tehnicienilor şi specialiştilor, cu motivarea "participare activă şi contribuţie substanţială la obţinerea rezultatelor". Pe lista publicată figurează antrenorul coordonator, Antonio Calomnici, cu o recompensă de 475.000 de euro, având dreptul să încaseze 50% de la Clubul Dinamo, unde a fost angajat, înainte de Olimpiada de vară de la Paris, un total de 714.000 de euro, fără salariile sale de la FRC şi CS Dinamo, care sunt secrete. Cinci antrenori secunzi cu câte 309.400 euro fiecare si 8 antrenori secunzi cu câte 238.000 de euro fiecare, precum şi 39 de antrenori care, cică, au depistat şi au pregătit de-a lungul carierei sportivii medaliaţi la Paris, au fost premiaţi, totalizând aproape un milion de euro. Medicul federaţiei figurează şi el cu 238.000 de euro, iar 13 tehnicieni şi "specialişti", printre care se află şi secretarul şi contabila federaţiei de canotaj, totalizează aproape 500.000 de euro. Presa a sesizat şi alte anomalii, ca, de exemplu, antrenorul secund, care nu este antrenor, Sandu Pop - 238.000 de euro şi secretarul general, Cătălin Erhan, 162.000 de euro, un total de 400.000 de euro, au fost numiţi în funcţii doar cu două luni înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, ca să fie eligibili pentru premiere. Totodată, pe listă apare, cu suma de 102.750 euro o antrenoare, Mariana Maliş, care locuieşte în străinătate şi nu mai este angajată la federaţie. Dumneaei nu mai are de ani de zile numele Maliş. O cheamă Mariana Lupou, în schimb, pe lista FRC apare cu numele "Maliş". După izbucnirea scandalului, preşedinta Federaţie Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a încercat să pună batista pe ţambal, susţinând că, de fapt, contabila şefa, Roxana Petrescu, urma să împartă suma de 162.000 de euro cu alţii 60 de angajaţi din federaţie, dar o astfel de operaţiune este vădit nelegală. După ce aţi chemat-o la cabinetul dumneavoastră, la Guvern, probabil consiliată, a încercat să o întoarcă ca la Ploieşti, spre Buzău, afirmând că a fost doar o simulare de premiere. Cel mai mult a şocat opinia publică, presa şi, bineînţeles, lumea sportului, vehementă, cu care i-aţi sărit în apărare subalternei dumneavoastră, susţinând că legislaţia este de vină şi că nu veţi trimite Corpul de control la Agenţia Naţională pentru Sport şi încercând să o victimizaţi printr-o referire total neavenită la marele fotbalist Gică Popescu, care a fost condamnat penal. |
|
|||
|
"România trebuie să fie un lider în industria nucleară civilă!" Aproximativ 12.000 de ani i-a luat umanităţii să facă tranziţia de la inventarea agriculturii şi sedentarizarea omului la Revoluţia Industrială, şi doar 60 de ani de la inventarea avionului la trimiterea omului pe Lună. De asemenea, evoluţia informaţiei şi cunoaşterea suferă o reînnoire dramatic de rapidă. Dacă în trecutul nu prea îndepărtat, totalul cunoaşterii umane se dubla la fiecare 100 de ani, iar din 1945 la fiecare 25 de ani, astăzi totalul cunoştinţelor deţinute de umanitate se dublează la fiecare 12 ore, ceea ce înseamnă că ce ştim în seara aceasta la ora 20:00 s-ar putea să nu mai fie relevant la 8:00 în dimineaţa următoare. Toate aceste salturi înainte, făcute de omenire, au necesitat şi necesită uriaşe cantităţi de energie pentru a susţine inevitabilul şi fulminantul progres al civilizaţiei umane. Stocarea tuturor datelor, inteligenţa artificială sau piaţa de criptomonede solicită infrastructura energetică de pe întreg globul, şi este doar începutul. România nu trebuie să rămână în urma acestui trend, de aceea este nevoie ca ţara noastră să depună toate eforturile posibile pentru a crea capacităţile necesare susţinerii digitalizării şi tehnologizării rapide. Zilele trecute, ministrul liberal al energiei a anunţat că România are două proiecte selectate în prima evaluare a Alianţei Industriale Europene pentru reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR), dintr-un total de nouă proiecte europene pentru acest nou tip de reactoare nucleare. Proiectele selectate fac parte dintr-o iniţiativă nouă paneuropeană care vizează accelerarea dezvoltării şi implementării tehnologiilor SMR în Europa, până la începutul anilor 2030. Alianţa Industrială Europeană pentru SMR-uri, creată în februarie 2024, îşi propune să sprijine implementarea acestor tehnologii în Europa, aducând împreună designeri de tehnologie, companii din lanţul de aprovizionare, institute de cercetare şi organizaţii financiare. România, prin proiectele selectate, îşi continuă traseul de a deveni un pilon de stabilitate şi progres în domeniul energiei nucleare în Europa Centrală şi de Est, iar Partidul Naţional Liberal va susţine întotdeauna dezvoltarea acestui sector vital pentru economia şi societatea românească. |
|
|||
|
"PSD pune accent pe rezolvarea problemelor tinerilor" În calitate de deputat, m-am aplecat asupra problemelor tinerilor, având în vedere că ei reprezintă viitorul. Nu putem concepe modernizarea României fără tineri, fără a le oferi oportunităţile de care au nevoie pentru a rămâne în ţară. Astfel, va trebui să investim masiv în educaţie, pentru ca tinerii noştri să aibă acces egal la învăţământ de calitate, cât şi condiţii bune pentru studiu. În acest sens, salut decizia domnului Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, de a vizita căminele studenţeşti şi de a declara public că va prioritiza construcţia de cămine studenţeşti noi. Domnul Ciolacu a înţeles că este nevoie de sprijin pentru tinerii care vor să înveţe şi să muncească în România. Preşedintele PSD a subliniat faptul că Guvernul condus de domnia-sa investeşte deja un miliard de euro pentru a creşte o nouă generaţie de specialişti, prin sistemul de învăţământ dual, astfel încât şcoala să le dea tuturor tinerilor garanţia unui loc de muncă bine plătit. Programul PSD pentru România include o serie de măsuri cu impact şi asupra evoluţiei demografice pentru a creşte rata de angajare în rândul tinerilor şi pentru ca aceştia să aibă într-adevăr acces la o locuinţă. PSD este singurul partid care pune accent pe problemele tinerilor şi prioritizează investiţiile şi măsurile economice menită să vină în sprijinul lor! |
|
|||
|
"România trebuie să adopte o strategie concretă privind limitarea întreruperilor de sarcină!" România a ajuns, în ultima perioadă, pe un îngrijorător prim loc în Europa în ceea ce priveşte avorturile. Spre exemplu, în anumite spitale din ţară se efectuează, în medie, 16 întreruperi de sarcină zilnic. Numărul mare al româncelor care efectuează întreruperi de sarcină reprezintă un fenomen alarmant, în măsură să preocupe în mod prioritar Ministerul Sănătăţii, precum şi structurile sale din teritoriu. Una dintre explicaţiile medicilor ginecologi pentru creşterea avorturilor este aceea că femeile ar susţine că e mai uşor din punct de vedere financiar să întrerupi o sarcină, decât să cumperi anticoncepţionale zilnic. Din această cauză, au apărut situaţiile paradoxale în care unele femei fac avort o dată pe an. M-am adresat pe această temă, printr-o interpelare parlamentară, conducerii Ministerului Sănătăţii, întrebându-l pe domnul ministru Alexandru Rafila următoarele: "1. Care este numărul avorturilor înregistrate, în 2023, în spitalele din România, şi specific în judeţul Bacău? Vă rog, de asemenea, să îmi prezentaţi tendinţa naţională din ultimii zece ani. 2. Ce strategie are Ministerul Sănătăţii pentru a limita numărul în creştere al avorturilor, având în vedere serioasele probleme demografice ale României?". Indubitabil, limitarea întreruperilor de sarcină este un subiect foarte sensibil, care trebuie abordat din mai multe perspective: sănătate publică, drepturile omului, educaţie şi acces la servicii de sănătate. Consider că strategiile pe care România le-ar putea adopta pentru a reduce numărul avorturilor trebuie să fie echilibrate, respectând drepturile femeilor şi, în acelaşi timp, promovând sănătatea reproducerii. Indiscutabil, avem nevoie de o educaţie sexuală cuprinzătoare în şcoli, care să includă informaţii despre metodele de contracepţie, riscurile bolilor cu transmitere sexuală şi implicaţiile unui avort, ca vor avea un aport substanţial la prevenirea sarcinilor nedorite. De asemenea, este nevoie de extinderea accesului la metode contraceptive moderne pentru toate categoriile sociale, inclusiv în mediul rural. Simplificarea facilităţilor de consultanţă pre-avort şi consiliere privind alternativele la avort, precum adopţia, sau metode contraceptive, sunt alte elemente esenţiale care pot determina diminuarea numărului de avorturi. Nu în ultimul rând, decidenţii Sănătăţii trebuie să iniţieze programe concrete de suport pentru mamele tinere, cu asigurarea unui sprijin financiar, acces la educaţie şi locuinţă, spre exemplu, toate acestea fiind în măsură de a încuraja femeile să ducă sarcinile la termen. În concluzie, opinez că strategia României ar trebui să fie centrată pe prevenirea sarcinilor nedorite, prin educaţie, acces la contracepţie şi servicii de sănătate reproductivă de calitate, respectând, în acelaşi timp, dreptul femeilor de a lua decizii informate. Totodată, este esenţial să se ofere sprijin economic şi social familiilor vulnerabile, pentru a reduce presiunea economică ce poate duce la avort. |
|
|||
|
Marcel Ciolacu este singurul candidat care a prezentat un program pentru România, care a vorbit public despre ce vrea să facă pentru România. Spre deosebire de ceilalţi candidaţi, care, fie îl atacă pe candidatul PSD, fie au venit cu propuneri populiste total neserioase din punct de vedere economic, Marcel Ciolacu este singurul care, odată cu lansarea în competiţie, a prezentat o echipă de oameni bine pregătiţi în toate domeniile de activitate importante şi a anunţat un plan serios pentru România bazat pe reindustrializare, creşterea agriculturii şi dezvoltarea serviciilor. Spre deosebire de contracandidaţii săi, care îşi bazează campania pe atacuri politice virulente la adresa adversarilor, fără însă a prezenta ce vor să facă ei în calitate de preşedinte al ţării, premierul Marcel Ciolacu s-a abţinut de la atacurile politice, având un discurs constructiv pentru România. Respectul premierului Marcel Ciolacu faţă de locuitorii din judeţele din Moldova se vede în primul rând prin faptele sale. Marcel Ciolacu este singurul candidat care şi-a dovedit prin fapte capacitatea de a îndeplini în mod eficient funcţia prezidenţială. Un exemplu în acest sens sunt cei peste 300 de kilometri care vor fi daţi în folosinţă din Autostrada A7, care străbate toată Moldova şi care va da un impuls semnificativ de dezvoltare pentru toată regiunea. Au fost de asemenea semnate contractele de finanţare pentru Autostrada Unirii, A8, de la Târgu Mureş la Ungheni. În noiembrie, se finalizează cei 82,4 de kilometri dintre Buzău şi Focşani, iar anul viitor şi Podul de la Buzău, legătura cu Lotul 3 din Autostrada Ploieşti-Buzău. Se va circula pe aproximativ 80 de kilometri! La aceştia se vor adăuga, tot în noiembrie, încă 49,3 kilometri de autostradă, care vor fi finalizaţi între Ploieşti şi Pietroasele. Vorbim despre un total de 131,8 kilometri din Autostrada Moldovei (Ploieşti-Paşcani), cu o lungime totală de 319 kilometri. Două loturi din cele patru ale Autostrăzii Buzău-Focşani au fost finalizate în avans: tronsoanele 2 şi 3, cele de mijloc, Vadu Paşii-Râmnicu Sărat şi Râmnicu Sărat-Mândreşti Munteni. Tocmai au început lucrările pentru Spitalul Regional de la Iaşi, care va asigura asistenţa medicală de înaltă calitate pentru toată Moldova. Este mai mult decât s-a făcut până acum în ultimii 30 de ani. Iar acest lucru i se datorează în mare parte actualului premier Marcel Ciolacu. Fac apel la botoşăneni să nu se lase manipulaţi de atacurile de campanie ale celorlalte partide şi să se raporteze în primul rând la rezultatele obţinute pentru regiunea Moldovei de către PSD şi de către premierul Marcel Ciolacu. În concluzie, vreau să atrag atenţia asupra faptului că Marcel Ciolacu este singurul care s-a referit la relaţia care trebuie să existe între şeful statului şi români, dincolo de atribuţiile formale ale funcţiei prezidenţiale. Marcel Ciolacu este singurul care a arătat că România are nevoie de un preşedinte de suflet, care să-şi iubească ţara şi să ţină la cetăţenii români. |
|
|||
|
"Riscul major este ca PSD să blocheze reformele şi dezvoltarea, nu doar la nivelul judeţului Suceava!" Nu mai este un mister, ci o certitudine confirmată deja de către Comisia Europeană, faptul că Guvernul PSD a blocat deja majoritatea reformelor esenţiale pentru România, că banii din PNRR sunt blocaţi, că nu s-a cheltuit niciun euro din fondurile structurale şi de coeziune disponibile în cadrul financiar multianual 2021-2027 şi că banii pentru investiţiile locale vin de la Guvern cu mari întârzieri către comunităţile locale. De când şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţia României, actualul prim-ministru a supus guvernarea propriilor interese şi a uitat complet de interesul naţional al românilor. Judeţul meu, Suceava, cu Gheorghe Flutur la conducerea Consiliului Judeţean, a cunoscut o dezvoltare economică istorică, cel mai rapid ritm de realizare a investiţiilor publice, cel mai ridicat nivel de utilizare a fondurilor europene şi cel mai rapid ritm de creştere a standardului de viaţă al sucevenilor. Este o realitate! O confirmă cifrele din judeţ şi chiar cifrele Guvernului PSD. Cine ar fi visat în urmă cu mai mulţi ani că la Suceava vom avea cele mai moderne unităţi sanitare din ţară, aeroport la standarde internaţionale, drumuri de calitate şi autostrăzi în construcţie? Din păcate, nu pot să nu constat că PSD Suceava, după alegerile din 9 iunie 2024, nu se ocupă decât de scandaluri, denigrări, fără să ofere comunităţii sucevene niciun fel de proiect fezabil, niciun fel de viziune de dezvoltare a judeţului pe termen lung. Vă mărturisesc, cu sinceritate, că temerea mea cea mai mare este legată de faptul că toate eforturile făcute de echipa PNL din ultimii ani, atât în direcţia reformării instituţiilor, cât şi în ceea ce priveşte ritmul de realizare a investiţiilor, pot să fie compromise de PSD, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Suceava. Vreau să cred că sucevenii, care au văzut că administraţia liberală poate să aducă bunăstarea în judeţ, nu vor permite să ne întoarcem în acea epocă de sărăcie şi subdezvoltare în care ne-a ţinut PSD ani la rândul, pentru că Gheorghe Flutur şi echipa PNL Suceava au construit, iar PSD nu aduce nimic bun. Am convingerea că sucevenii au înţeles că PSD este un partid abuziv şi ineficient, că extremiştii nu au ce căuta în Suceava şi că doar PNL reprezintă şansa noastră pentru dezvoltare şi o viaţă mai bună în gospodărie din judeţ. |
|
|||
|
"Referendumul din Republica Moldova - restart important pentru România şi Europa" Referendumul pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova, în vederea aderării la Uniunea Europeană, tocmai s-a încheiat cu un rezultat ce dă speranţe moldovenilor în drumul lor către emancipare şi dezvoltare în Europa. Rezultatul pozitiv al acestuia este o şansă uriaşă pentru cetăţenii moldoveni şi am susţinut asta întotdeauna, şi înainte şi după acest moment istoric. Însă scorul foarte strâns al acestui referendum trebuie să fie un început foarte serios de reflecţie şi revizuire a modului în care Europa şi, implicit, România se raportează la cetăţenii moldoveni. În ultimii ani, este incontestabil ajutorul constant pe care ţara noastră l-a acordat Republicii Moldova, mai ales în sectorul energetic! Acum, în plin proces de construire de autostrăzi, Guvernul PSD condus de Marcel Ciolacu a accelerat conectarea României la Republica Moldova (autostrada A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, podul de la Ungheni etc). Doar că acest referendum a scos la iveală faptul că aspectele economice par a păli în faţa dezinformării, a manipulării şi a propagandei, în special ruseşti, în Republica Moldova. Nu voi relua argumentele explicative ale acestui rezultat, sunt destule analize serioase în presă. Vreau doar să adaug câteva consideraţii: - Votul din diaspora moldovenească a răsturnat scorul - este clar că moldovenii plecaţi la muncă în Occident, ca şi românii, de altfel, au înţeles la faţa locului şansa bunăstării şi dezvoltării libere în ţările vestice. De aceea, au votat masiv pentru aderarea la UE. Însă pentru cei rămaşi acasă, Europa este acel loc ce le-a "răpit copiii" sau le-a "destrămat familiile". A existat şi în ţara noastră această atitudine, în special la părinţii şi bunicii vârstnici, care au trăit intens sentimentul părăsirii de către copii atunci când aceştia au plecat în străinătate să îşi caute un rost. Tristeţea celor rămaşi nu a fost îndreptată către greutăţile din ţară, ci către străinătatea ce le-a luat copiii. - Foarte mulţi dintre cetăţenii moldoveni, care nu au plecat la muncă nici în Occident şi nici în Rusia (mai puţin!), resimt dificultăţile economice mai dur. La nivel individual, progresele Republicii Moldova şi avantajele strategice alături de UE sunt mult mai puţin vizibile. Repetate de propagandă şi dezinformare, aceste nemulţumiri se transformă în aversiune faţă de Occident. - Europa nu a acoperit suficient spaţiul de comunicare - a fost lăsat prea mult loc liber pentru dezinformare şi manipulare din partea Rusiei. Contracararea fake news-urilor grosolane (legate de minorităţi sexuale sau de pierderea suveranităţii) a fost lăsată prea mult pe seama avantajelor economice oferite de aderarea la UE. Această simplificare a discursului european a lăsat loc liber şi fertil în zona afectivă, a emoţiilor. Combinat cu punctul 1, efectul asupra mentalului colectiv al moldovenilor a fost covârşitor. - Legat de punctul de mai sus, nu a existat o alternativă culturală la "oferta" de limbă rusă. Mai precis, comunicarea europeană s-a axat mai mult pe vorbitorii de limbă română. Dar se pare că s-a uitat că o foarte bună parte a cetăţenilor moldoveni vorbesc nativ limba rusă, indiferent de etnie. Rusa este limba "unificatoare" a diferitelor segmente ale societăţii moldoveneşti. Poate aici ar trebui ca impactul cultural european să fie... tradus în limba rusă şi abia apoi distribuit în Republica Moldova! Rezultatul referendumului este un pas încurajator, însă, în acelaşi timp, este şi un avertisment pentru Europa, şi pentru România, implicit. Republica Moldova este mai aproape de Europa, dar prea mulţi dintre cetăţenii ei încă nu sunt convinşi. Aceasta trebuie să fie misiunea noastră mai departe! |
|
|||
|
"Prin PSD, România are pentru prima dată o poziţionare corectă în cadrul Uniunii Europene" Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, este primul lider politic român din perioada recentă care a reuşit să stabilească o relaţie sănătoasă şi funcţională cu Comisia Europeană. În timp ce prim-miniştrii de "dreapta" nu conteneau să-şi laude europenismul, în realitate nu reuşeau să gestioneze nimic din relaţiile cu Comisia Europeană. Vorbe multe şi goale, zero rezultate pentru români! Sub guvernarea lor, ni se spunea că nu se poate face nimic şi că pensiile românilor trebuiau îngheţate pentru decenii. Iată că, prin normalitate, argumente solide, dialog şi un ataşament adevărat faţă de cetăţenii României, PSD a demonstrat că se pot obţine soluţii durabile. PSD a crescut pensiile. Pentru "dreapta", ţinta de deficit era considerată un obiectiv imposibil de discutat, în timp ce restul Europei îşi urmărea interesele economice legitime. PSD, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, a reuşit să negocieze cu Comisia Europeană un plan pe termen lung, explicând cu claritate motivele deficitului nostru, din care o parte importantă este cauzată de investiţiile în apărare şi de sprijinul acordat vecinilor noştri ucraineni, afectaţi de agresiunea Rusiei. Comisia Europeană a înţeles aceste circumstanţe şi a acceptat justificările României. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul PNRR, un program gândit prost de guvernările de "dreapta", PNL şi USR, care au urmărit doar câştiguri personale şi comisioane de consultanţă pentru apropiaţii lor. PSD este cel care va rezolva şi rezolvă deja aceste probleme, iar România, care este deja lider regional în absorbţia fondurilor europene prin PNRR, alături de Croaţia şi Slovenia, nu va pierde niciun leu! Aceasta este diferenţa esenţială între "dreapta", care nu ştie şi nu poate decât demagogie, şi social-democraţi, cei care guvernăm cu competenţă şi, cel mai important, obţinem rezultate concrete pentru români. Apartenenţa României la Uniunea Europeană este unul dintre cele mai importante şi benefice lucruri din istoria noastră. Dar această apartenenţă implică un proces continuu de promovare şi apărare a intereselor noastre legitime, la fel ca toate celelalte state membre. Acest lucru se face prin dialog, negocieri - uneori dificile - şi nu prin demagogie sau evitare. Pentru asta, desigur, este nevoie de curaj, competenţă şi o înţelegere profundă a mecanismelor europene. Iar realitatea ne demonstrează că doar guvernările social-democrate sunt capabile să obţină rezultate concrete şi să fructifice apartenenţa noastră la UE, în beneficiul tuturor românilor. |
|
|||
|
"Partidul Naţional Liberal continuă extinderea lucrărilor de infrastructură rutieră" Partidul Naţional Liberal continuă susţinerea şi implementarea programelor de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România, componentă esenţială atunci când vorbim despre creştere economică, reducerea decalajelor şi discrepanţelor dintre rural şi urban, sau creşterea conectivităţii între regiunile ţării. Zilele acestea, secretarul de stat liberal de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioşteanu, a anunţat că se poate semna contractul pentru construirea Centurii Buftea. Câştigătorul desemnat al licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia Variantei de ocolire a oraşului Buftea este antreprenorul austriac PORR CONSTRUCT SRL, iar contractul prevede realizarea unui traseu cu o lungime de 5,7 kilometri, iluminat public, două parcări, în care se are în vedere şi montarea de sisteme de cântărire a autocamioanelor şi de utilare a acestora cu staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, sistem de colectare şi scurgere ape, 3 pasaje rutiere: pasaj peste calea ferată Bucureşti-Ploieşti (81,90 m lungime), pasaj peste DJ101 (84,90 m lungime), pasaj peste drum betonat (36,10 m lungime), 3 intersecţii la nivel: intersecţie giratorie la km 0+000 (începutul variantei intersectează DN 1A la km 17+100 şi va asigura conexiunea cu nodul rutier al autostrăzii de centură Bucureşti), joncţiunea Variantei Ocolitoare cu DN 1A se face la km 21+700 (km 5+774 al Variantei Ocolitoare) utilizând Strada Metalurgiei, intersecţie (nod rutier) cu DJ101. Valoarea contractului este de 514,7 milioane lei, cu TVA, finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile din cadrul Programului Transport 2021-2027, iar durata contractuală este de 24 luni. Prin Centura ocolitoare Buftea va fi separat traficul local de cel de tranzit, îmbunătăţind atât traficul de tranzit aferent DN1A, cât şi nivelul traficului local aferent tramei stradale a oraşului Buftea. Partidul Naţional Liberal va continua şi din 2025 investiţiile în programele de dezvoltare a infrastructurii rutiere, un segment în care "s-a dormit" prea mult timp. |
|
|||
|
"Guvernul a aprobat dezvoltarea unei noi platforme informatice dedicată transplantului de organe" Decizia Guvernului condus de Marcel Ciolacu, care, de curând, a aprobat o hotărâre de guvern pentru dezvoltarea unei noi platforme informatice, va permite Registrului Naţional de Transplant să asigure trasabilitatea activităţilor de donare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umana în scopuri terapeutice, conform recomandărilor europene. Platforma informatică care urmează a fi implementată va permite introducerea permanentă de date referitoare la donatori şi actualizarea datelor pacienţilor aflaţi pe lista de aşteptare, facilitându-se decizia privind organele disponibile, evidenţiindu-se precis trasabilitatea organelor şi pacienţilor, precum şi actualizarea şi generarea de date în timp real în toate unităţile sanitare în care se realizează activităţi sau proceduri din domeniul transplantului. Prelucrarea datelor privind disponibilitatea unui donator sau a unui organ va face posibilă o operaţiune automată de compatibilitate între respectivul organ şi pacienţii aflaţi pe listele de aşteptare, toate acestea fiind efectuate cu respectarea reglementarilor europene şi naţionale privind colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest an, datele prezentate de Agenţia Naţională de Transplant arată faptul că au existat 44 de donatori de organe în moarte cerebrală şi s-au efectuat peste 100 de transplanturi până la finalul lunii iunie, în condiţiile în care peste 4.200 de pacienţi se află pe listele de aşteptare pentru un transplant de organ solid (74 - cord, 508 - ficat, 9 - plămâni, 3.700 - rinichi). În acest moment, în ţara noastră, donarea de organe se face numai în baza acordului informat, mai exact un pacient aflat în moarte cerebrală devine donator doar în cazul în care familia sa îşi dă acordul pentru acest lucru. Momentan, legislaţia nu prevede posibilitatea ca o persoană care îşi exprimă dorinţa de a-şi dona organele din timpul vieţii, să se înscrie în registrul donatorilor pentru a i se preleva organele atunci când se va afla în moarte cerebrală. Excepţie de la această regulă fac transplantul de ficat sau rinichi, unde există şi posibilitatea ca donatorul să fie viu, dacă se consideră că viaţa şi sănătatea acestuia nu sunt puse în pericol. Pentru a creşte numărul donatorilor şi a salva mai multe vieţi prin realizarea unui număr substanţial de transplanturi, anumite state europene au modificat legislaţia şi au introdus acordul prezumat care prevede că orice pacient în moarte cerebrală se transformă în donator, în cazul în care nu a semnat în timpul vieţii că nu este de acord cu prelevarea organelor sale. Donarea de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scopuri terapeutice reprezintă un subiect sensibil, informarea corectă a populaţiei de către specialiştii din sănătate şi mai ales de către asociaţiile pacienţilor transplantaţi având un rol deosebit în salvarea bolnavilor care nu au altă speranţă de viaţă decât efectuarea unui transplant. |
|
|||
|
"Dormi liniştit! Tot PSD Dolj conduce Comisia juridică!" Mulţi dintre noi încă ne mai amintim pasaje din basmele lui Petre Ispirescu, mai ales cele în care eroul se lupta cu balaurul cu mai multe capete. Nu de puţine ori, eroul tăia un cap şi balaurului îi creştea altul la loc. Din păcate, în politica românească de astăzi, balaurul este cel care învinge, nu erou de basm. Spun acest lucru cu gândul la interesele imobiliare şi juridice al PSD, mai ales cele ilegale din judeţul Dolj, interese care ajung până la nivelul conducerii Comisiei juridice din Camera Deputaţilor. Această comisie, deosebit de importantă în arhitectura Parlamentului şi decizională în privinţa legilor care stabilesc regimul juridic al contractelor şi edificării construcţiilor, a fost condusă până recent de o deputată PSD de Dolj, care s-a retras din cauza unei înşelăciuni imobiliare uriaşe, cu valenţe naţionale şi cu legături până în ograda actualului prim-ministru. Cine ar fi sperat că Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda lasă această comisie la voia întâmplării sau pe mâna altui deputat PSD, s-a înşelat, pentru că nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisia doamnei Vicol şi conducerea comisiei fost preluată tot de PSD Dolj, prin altă doamnă, deputat şi fost om de casă al PSD la Consiliul Judeţean Dolj. M-am luptat ani la rândul cu abuzurile administraţiei locale PSD, care a gerat un şir nesfârşit de ilegalităţi la nivelul capitalei Olteniei, materializate în măcelărire oricăror norme elementare de urbanism, în edificarea de ansambluri rezidenţiale cu iz de ilegalitate şi cu sacrificarea a zeci de hectare de spaţii verzi şi dispariţia peste noapte a zeci de clădiri istorice. Aliatul meu în această luptă au fost întotdeauna cetăţenii Craiovei, care văd cu ochii lor cum un oraş minunat a fost mutilat prin decizii care au avut la bază numai interese financiare particulare sau de grup. O altă dovadă, în acest sens, este şi noul Plan de Urbanism General, făcut exclusiv pentru propăşirea celor care conduc acum Primăria municipiului Craiova. |
|
|||
|
"«Calea sigură pentru România», proiectul de ţară propus de Marcel Ciolacu!" Astăzi, ne aflăm într-un moment decisiv pentru viitorul României. Candidatul PSD la preşedinţie, prim-ministrul Marcel Ciolacu, propune un proiect ambiţios care poate transforma radical ţara noastră în următorii cinci ani: un plan de investiţii publice de 155 de miliarde de euro. Această iniţiativă se concentrează pe domenii esenţiale pentru dezvoltarea durabilă a României: Infrastructură. Investiţiile în infrastructură vor crea nu doar drumuri şi căi ferate moderne, ci şi oportunităţi de muncă şi dezvoltare economică regională. Conectivitatea îmbunătăţită va atrage investiţii externe şi va facilita comerţul. Educaţie. Oferind resurse semnificative pentru educaţie, ne angajăm să formăm o generaţie pregătită să facă faţă provocărilor globale. Creşterea calităţii educaţiei va asigura o forţă de muncă competitivă şi inovatoare. Sănătate. Investiţiile în sistemul de sănătate sunt esenţiale pentru bunăstarea cetăţenilor noştri. Ne propunem să modernizăm spitalele, să creştem accesibilitatea serviciilor medicale şi să îmbunătăţim condiţiile de muncă pentru personalul medical. Tehnologie. Digitalizarea este cheia viitorului. Prin investiţii în tehnologie, vom stimula inovaţia şi vom sprijini transformarea digitală a economiei, contribuind la creşterea competitivităţii României pe piaţa internaţională. Agricultură. Un sector agricol puternic este vital pentru securitatea alimentară a ţării. Investiţiile în agricultură vor sprijini micii fermieri, vor promova sustenabilitatea şi vor încuraja utilizarea tehnologiilor moderne. Industrii competitive. Sprijinul pentru industriile competitive va genera locuri de muncă bine plătite şi va asigura diversificarea economiei româneşti. Acest proiect nu este doar o promisiune electorală; este o viziune concretă pentru un viitor prosper. Este momentul să ne unim forţele pentru a transforma aceste idei în realitate. Împreună, putem construi o Românie în care fiecare cetăţean are acces la oportunităţi egale şi un standard de viaţă ridicat. Împreună construim o Românie puternică şi cred cu tărie în proiectul propus de preşedintele Marcel Ciolacu - Calea sigură pentru România! |
|
|||
|
"Considerente despre PNRR în România faţă de restul Europei" Fondurile alocate prin PNRR trebuie cheltuite până la sfârşitul anului 2026, iar statele membre mai au la dispoziţie doar doi ani să transmită cererile de plată pentru tranşele rămase. Situaţia la zi arată că România a primit 33,2% din fondurile alocate, ceea ce consider că este extrem de puţin! În plus, pentru că Guvernul a ales să menţină politizarea conducerii instituţiilor, tocmai ne-a mai fost refuzată o tranşă de un miliard de euro, bani pe care, desigur, nu îi vor plăti găştile politice care jefuiesc, în complicitate totală cu justiţia, care oferă prescrieri pe bandă rulantă, bugetul ţării! Bani din care puteam construi spitale, autostrăzi, şcoli. Alte ţări, precum Croaţia sau Polonia, stau mult mai bine la capitolul absorbţiei fondurilor europene, iar asta pentru că au o generaţie de politicieni cinstiţi, cu studii serioase, şi nu cu câte două-trei doctorate la universităţi fantomă ori cu examenul maturităţii, bacalaureatul, luat la 30 de ani! Şi pentru că responsabilii, angajaţii, pentru accesarea fondurilor europene sunt şi ei profesionişti, şi nu amante, cumnate, fini şi alte obligaţii de partid! Este timpul ca România să se schimbe în bine, iar toţi aceşti politicieni care conduc ţara de 30 de ani să ne lase în pace cu minciunile şi lipsa asumării unei răspunderi reale! Pentru că, iată, vedem cu toţii ce se întâmplă, românii mor, îşi pierd agoniseala de o viaţă într-o zi, iar politicienii vin doar să-i încurajeze şi să le ceară votul, în loc să lucreze pentru ţară, aşa cum ar trebui! |
|
|||
|
"Vrem o Românie dezvoltată şi prosperă sau una care trăieşte cu grija zilei de mâine?" Auzim de multe ori că România ar trebui să îşi stabilească un nou proiect de ţară, aşa cum a făcut în urmă cu mai bine de un secol, când s-a înfăptuit Marea Unire sau recent, când a aderat la Uniunea Europeană şi NATO. Ţara noastră trebuie să îşi propună mai mult, trebuie să îşi stabilească obiective înalte, iar "Reindustrializarea României", proiectul de ţară propus şi asumat de Marcel Ciolacu, este unul dintre aceste obiective. Este un program care acoperă toate domeniile esenţiale, de la economie, la educaţie şi politică externă. În arhitectura acestui program, educaţia este o piatră de temelie. Fie că vorbim despre învăţământul primar sau gimnazial, fie că ne referim la cel profesional sau superior, educaţia a intrat într-o reformă profundă, odată cu aprobarea Legilor educaţiei, acte normative pentru elaborarea cărora, noi, cei din Partidul Social Democrat, am contribuit prin expertiza şi implicarea noastră. Această reformă va fi susţinută printr-o serie de măsuri incluse în proiectul de ţară asumat de Marcel Ciolacu. Unele dintre măsuri vizează educaţia în mod direct, cum este cazul investiţiilor în infrastructura şcolară sau sprijinirea elevilor sau studenţilor, o atenţie deosebită fiind acordată celor din medii defavorizate. Amintesc în acest sens Programul de un miliard de euro privind învăţământul dual profesional. Care vor fi rezultatele? Tineri calificaţi, care vor putea obţine locuri de muncă bine plătite, în ţara lor, dar şi perspective de dezvoltare profesională. Acest rezultat nu este o presupunere, ci o certitudine. Avem deja modele de bună practică în ceea ce priveşte eficienţa şcolilor profesionale în sistem dual, iar judeţul Braşov oferă un exemplu relevant în acest sens. De altfel, Şcoala Profesională Germană Kronstadt din Braşov, dezvoltată de autorităţile locale în parteneriat cu mediul de afaceri, a devenit un model pentru alte zone ale României, dar şi pentru Ministerul Educaţiei. În această şcoală, tinerii au obţinut o calificare, iar agenţii economici au beneficiat astfel de forţă de muncă înalt calificată. Acest sistem va fi extins şi la nivelul studiilor superioare. Primii paşi au fost făcuţi de Guvernul României, prin proiectele campusurilor regionale duale, finanţate din fonduri europene. Unul dintre aceste centre va fi şi la Braşov. În aceste centre, tinerii vor avea posibilitatea de a se califica, dar şi de a urma, apoi, studii superioare. Urmând filiera duală, tinerii care, din diferite motive, nu pot urma un liceu teoretic şi o facultate vor putea astfel să aibă parte de un trai decent, vor fi motivaţi să rămână în România, se vor putea gândi cu optimism la viitor şi la o familie. Aceasta cred că este o temă de gândire pentru fiecare dintre noi, dar ne poate oferi şi răspunsul la întrebarea: "Vrem o Românie dezvoltată şi prosperă sau una care trăieşte cu grija zilei de mâine?". |
|
|||
|
"Datoria externă totală a României a crescut" Conform datelor oferite de Banca Naţională a României, doar în perioada ianuarie - august 2024, datoria externă totală a României a crescut cu 14,189 miliarde euro, până la 182,524 miliarde euro - o sumă impresionantă, cu ajutorul căreia, dacă la cârma ţării ar fi fost cu adevărat o generaţie de patrioţi, practic, am fi putut reconstrui România - spitale, şcoli, autostrăzi, mii de locuinţe pentru tineri, infrastructura feroviară şi maritimă, agricultura, susţinerea unor politici protecţioniste, prin care să ne încurajăm producătorii şi programe pentru repatrierea românilor plecaţi în lume, în căutarea unei vieţi mai bune! În schimb, Guvernul se împrumută doar pentru a rostogoli, peste generaţii, datoriile prin care întreţine consumul şi exportul câştigurilor în străinătate, în ţara noastră nerămânând decât TVA-ul pe care, în lipsă de alte soluţii, pentru a acoperi deficitul, din 2025, Guvernul îl va majora, scumpind şi mai mult viaţa românilor! Asta se întâmplă atunci când la conducerea ţării - şi în instituţiile cheie - apar tot felul de personaje cu studii minime, fără nicio pregătire profesională, dar puse pe jaf! Avem nevoie, neapărat, de o nouă generaţie de politicieni, iar momentul decembrie 2024 este, cu adevărat, momentul în care putem începe să schimbăm în bine România, pentru că, de 30 de ani, ne conduce aceeaşi gaşcă, prin rotaţie la 4 ani! România se poate reconstrui doar prin muncă susţinută, iar noi, patrioţii de azi, suntem datori să lăsăm copiilor noştri o ţară din care să nu-şi dorească să emigreze! Aşa să ne ajute Dumnezeu! |
|
|||
|
Măsurile PSD pentru creşterea veniturilor celor care muncesc se reflectă şi în datele statistice oficiale. Salariul mediu net s-a consolidat la o valoare de peste 1.000 de euro, promisă de PSD în momentul intrării la guvernare. În luna august, a atins 1.030 de euro, adică 5.158 de lei. De asemenea, datele arată că măsurile PSD pentru protejarea puterii de cumpărare au avut efecte pozitive: puterea de cumpărare a salariaţilor, câştigul salarial real a fost în luna august cu 8,3% mai mare faţă de anul trecut, ceea ce înseamnă că, pe fondul scăderii inflaţiei, românii îşi pot cumpăra mai multe lucruri. În momentul intrării PSD la guvernare salariile erau în scădere, iar inflaţia în creştere. PSD a oprit această cădere, iar de atunci până în prezent, salariul minim a crescut cu peste 60%, iar salariul mediu cu peste 40%. În noiembrie 2021, salariul mediu net era 3.645 de lei, iar în luna august 2024, a ajuns la 5.158 de lei. În ultimii 10 ani, veniturile românilor s-au triplat, iar puterea de cumpărare s-a dublat. Aceste date pe intervale mai lungi arată beneficiile prezenţei PSD la guvernarea ţării. În cei 10 ani luaţi ca interval de referinţă, peste 84% din creşterea totală a salariului minim a avut loc cu PSD la Guvernare. De asemenea, PSD a contribuit cu aproape 80% din creşterea totală a punctului de pensie din ultimii 10 ani. La toate aceste se adaugă creşterile de venituri prin măsuri de reducere a taxelor pe muncă, scăderea impozitului pe veniturile din salarii de la 16% la 10%, scutirea de impozit a pensionarilor cu pensii până la 3.000 de lei, dar şi prin alte măsuri de creşteri de venituri, cum ar fi Legea salarizării unitare care a condus la creşteri substanţiale de salarii la medici, profesori etc, dar şi ajutoarele acordate pensionarilor cu venituri mici. În ultimii 10 ani, salariul minim a crescut de la 800 de lei la finalul anului 2013 la 3.700 de lei. În ultimul deceniu, o persoană încadrată cu salariul minim câştigă astăzi cu 2.900 de lei mai mult, ceea ce reprezintă o creştere cu 363% faţă de nivelul existent în urmă cu 10 ani. Din surplusul de 2.900 de lei obţinut în ultimul deceniu, 2.420 de lei au fost acordaţi cu PSD la guvernare, ceea ce înseamnă că PSD a contribuit cu 84% din creşterea obţinută în ultimii 10 ani la salariul minim. Această politică a PSD a condus la o creştere substanţială a puterii de cumpărare din ultimul deceniu în special la nivelul salariaţilor cu venituri mici. Astfel, în ultimii 10 ani, salariul minim net a crescut de la 601 lei la finalul anului 2013, la 2.363 de lei, ceea ce reprezintă o creştere de aproape 300%. Având în vedere că în acelaşi interval de timp preţurile de consum au crescut în medie cu 53,26%, rezultă o creştere a puterii de cumpărare cu 157%. În ultimii zece ani, punctul de pensie a crescut de aproape trei ori, de la 761,1 lei, la finalul anului 2013, până la 2.032 lei, în prezent. Deci, punctul de pensie este cu 1.270 de lei mai mare faţă de acum 10 ani. Din această creştere cu 1.270 lei, în anii cu PSD la guvernare s-au acordat 963 de lei în plus la punctul de pensie, ceea ce înseamnă că PSD a contribuit cu 77% din creşterea totală a pensiilor din ultimul deceniu. În această evaluare nu a fost inclusă majorarea ce a rezultat în urma recalculării pensiilor de la 1 septembrie. |
|
|||
|
"Ziua Mondială a Dezvoltării Informaţionale - 24 octombrie" În fiecare an, pe 24 octombrie, marcăm atât Ziua Naţiunilor Unite, cât şi Ziua Mondială a Dezvoltării Informaţionale, stabilită de Adunarea Generală a ONU în 1972. Această zi ne oferă prilejul de a reflecta asupra progreselor realizate la nivel global şi naţional în ceea ce priveşte accesul la informaţie şi dezvoltarea tehnologică. Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, rolul informaţiei devine esenţial pentru dezvoltarea socială şi economică. Pentru România, dezvoltarea informaţională nu înseamnă doar acces la tehnologii moderne, ci şi o oportunitate de a reduce decalajele existente faţă de alte state membre ale Uniunii Europene. Este imperativ să ne asigurăm că fiecare cetăţean, indiferent de mediul în care trăieşte, are acces la infrastructura digitală, inclusiv la internet de mare viteză, care poate deschide uşi către educaţie, sănătate, afaceri şi guvernare electronică. În calitate de deputat, consider că este datoria noastră să promovăm investiţiile în cercetare şi dezvoltare, să sprijinim programele care aduc tehnologiile informaţiei mai aproape de cetăţeni şi să susţinem inovaţiile care pot contribui la dezvoltarea economică durabilă a ţării noastre. Trebuie să înţelegem că dezvoltarea informaţională nu este un privilegiu, ci un drept fundamental, esenţial pentru eradicarea sărăciei şi crearea unei societăţi incluzive şi prospere. România are potenţialul de a deveni un lider regional în inovaţie şi tehnologie, însă pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să ne concentrăm pe reducerea decalajului digital şi pe extinderea accesului la tehnologie în toate colţurile ţării. Dezvoltarea infrastructurii digitale trebuie să fie o prioritate naţională, iar colaborarea internaţională este cheia pentru a îmbunătăţi capacităţile noastre ştiinţifice şi tehnologice. În această zi, să reafirmăm angajamentul nostru de a lucra împreună, pentru a asigura că România avansează pe calea dezvoltării informaţionale şi că niciun cetăţean nu este lăsat în urmă! |
|
|||
|
"Românii au nevoie de un preşedinte care să îi reprezinte cu adevărat!" Pentru prima dată după Revoluţie, un candidat la funcţia de preşedinte al României şi-a lansat înaintea debutului campaniei electorale programul de politici publice şi viziunea pe care doreşte să o implementeze în mandatul de cinci ani, prezentând date concrete, concise şi cuantificabile. Printre cele mai importante obiective ale lui Marcel Ciolacu, se numără creşterea puterii economice atât în interiorul ţării pentru bunăstarea cetăţenilor, cât şi în plan european şi internaţional, o creştere care să genereze majorarea puterii de cumpărare a românilor, cel puţin la media Uniunii Europene, dar şi a salariilor şi pensiilor. "Calea sigură pentru România" înseamnă predictibilitate, eficienţă, curaj, asumare fermă în Uniunea Europeană, în NATO şi în parteneriat cu SUA, iar liderul care va coordona ţara noastră în următorii ani va trebui să demonstreze apartenenţa la valorile europene şi ataşamentul faţă de ţară şi români deopotrivă. În acest sens, Marcel Ciolacu a prezentat recent cele mai importante 10 obiective strategice pe care este bazată viziunea social-democrată pentru România următorilor cinci ani. Cel mai important obiectiv al guvernării social-democrate este creşterea salariului mediu brut la valoarea de 2.600 de euro, salariul minim brut să atingă 1.300 euro, pensia medie să ajungă la 810 euro, iar cea minimă la 415 euro. Un alt obiectiv important este continuarea investiţiilor în infrastructură şi în şosele de mare viteză. Ţinta este de 2.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres care să interconecteze toate regiunile ţării. În privinţa educaţiei, sunt urmărite investiţii de peste 6 miliarde de euro în dezvoltarea cadrelor didactice, dezvoltarea Programelor "Şcoală după şcoală", a Programelor de învăţământ dual şi a Programelor de susţinere a elevilor în privinţa reducerii abandonului şcolar. În domeniul sănătăţii, se continuă investiţii majore în construcţia de spitale noi, investiţii în medicina de urgenţă şi extinderea accesului cetăţenilor la servicii medicale la standarde europene. Se au în vedere acordarea unui sprijin de peste 2,5 miliarde de euro în dezvoltarea fermelor româneşti şi creşterea producţiei de legume, carne de pui şi de porc dar şi a produselor bio. De asemenea, se vor investi 10 miliarde de euro în reindustrializarea României, în vederea creşterii productivităţii autohtone, a exporturilor şi echilibrarea balanţei comerciale a ţării. Politica externă, în mandatul preşedintelui Marcel Ciolacu, va deveni din reactivă, proactivă. România, a şasea ţară ca populaţie din Uniunea Europeană, va avea anvergura şi nivelul de ambiţie al unui stat mare, şi nu al unuia mic, cum s-a întâmplat până acum. Trebuie să transformăm provocările şi dificultăţile mediului de securitate contemporan în oportunităţi. "Calea sigură pentru România" reprezintă garanţia că preşedintele Marcel Ciolacu va duce o politică externă ferm orientată către creşterea profilului României în interiorul UE şi NATO, precum şi către parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. |
|
|||
|
"Dezastrul sistemului de sănătate publică din România" Sănătatea publică reprezintă un pilon fundamental pentru bunăstarea unei naţiuni. În România, acest sector vital se confruntă cu provocări uriaşe, de la infrastructura deficitară şi resursele insuficiente, până la corupţia sistemică şi migraţia masivă a personalului medical. Clădirile spitaliceşti din România sunt într-o stare avansată de degradare. Pereţii sunt plini de mucegai, tavanele se prăbuşesc, iar instalaţiile sanitare sunt adesea defecte. În aceste condiţii, pacienţii sunt expuşi la riscuri suplimentare pentru sănătatea lor. Reparaţiile sunt rare şi insuficiente, iar infrastructura continuă să se deterioreze, reflectând un sistem aflat în colaps total. În spitalele din România, pacienţii se confruntă cu o lipsă cronică de resurse şi echipamente esenţiale. Sălile de operaţie sunt subdotate, iar aparatele medicale sunt adesea vechi şi nefuncţionale. Bolnavii aşteaptă ore în şir pe holuri aglomerate, fără să primească îngrijirile necesare. Acest haos perpetuează suferinţa şi creşte riscul de complicaţii grave. Infecţiile nosocomiale sunt o realitate sumbră şi înspăimântătoare în multe spitale româneşti. Din cauza condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de dezinfectanţi adecvaţi, pacienţii care vin pentru tratamente minore ajung să se confrunte cu infecţii periculoase. Numărul de decese cauzate de aceste infecţii este alarmant, iar autorităţile par incapabile să găsească soluţii eficiente. Suportul psihologic în spitalele din România pentru pacienţi este aproape inexistent. Bolnavii care se confruntă cu afecţiuni grave sau cronice nu primesc consiliere psihologică adecvată, iar acest lucru le afectează profund starea mentală şi capacitatea de recuperare. Stresul, anxietatea şi depresia sunt neglijate, ceea ce agravează suferinţa pacienţilor şi le compromite şansele de a se vindeca complet. România se confruntă cu un deficit semnificativ de personal medical. Migraţia masivă a medicilor şi asistenţilor medicali către ţări din Europa de Vest a lăsat spitalele româneşti subdotate şi pacienţii fără acces la îngrijiri medicale adecvate. Condiţiile de muncă dificile şi lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională sunt principalele motive pentru care personalul medical părăseşte ţara. Pentru a stopa exodul personalului medical, este imperativ să se ofere salarii competitive şi condiţii de muncă adecvate. Investiţia în formarea şi dezvoltarea profesională continuă a personalului medical poate, de asemenea, să contribuie la retenţia acestora. Corupţia endemică din sistemul de sănătate românesc subminează eficienţa şi calitatea serviciilor medicale. Achiziţiile publice trucate, plăţile informale şi utilizarea ineficientă a fondurilor publice contribuie la perpetuarea unui sistem disfuncţional. Implementarea unor măsuri stricte de transparenţă şi responsabilizare este vitală pentru combaterea corupţiei. Crearea unui sistem eficient de audit şi monitorizare a fondurilor publice, precum şi aplicarea unor sancţiuni severe pentru acte de corupţie, sunt paşi esenţiali în această direcţie. Există o discrepanţă majoră între accesul la servicii medicale în mediul urban şi rural. În timp ce locuitorii oraşelor mari au acces relativ facil la servicii medicale specializate, cei din mediul rural sunt adesea nevoiţi să călătorească distanţe mari pentru a primi îngrijiri medicale de bază. Lipsa centrelor medicale adecvate în zonele rurale contribuie la inegalităţi semnificative în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. Un plan naţional de modernizare a infrastructurii medicale este esenţial. Acesta trebuie să includă renovarea şi echiparea corespunzătoare a spitalelor existente, precum şi construirea de noi unităţi medicale, în special în zonele rurale. Fondurile europene şi parteneriatele public-privat sunt surse importante de finanţare. Dezvoltarea unui sistem de telemedicină şi înfiinţarea de clinici mobile va îmbunătăţi accesul la îngrijiri medicale pentru locuitorii din zonele rurale. De asemenea, stimulentele financiare şi profesionale pentru medicii care aleg să lucreze în aceste zone pot ajuta la reducerea discrepanţelor. Dacă condiţiile de muncă şi salarizarea nu se îmbunătăţesc, exodul personalului medical va continua, lăsând sistemul subdotat. Este imperativ să se dezvolte programe naţionale de educaţie şi prevenţie în sănătate, pentru a reduce incidenţa bolilor cronice şi a afecţiunilor prevenibile. Campaniile de conştientizare şi programele de screening trebuie extinse pentru a ajunge la întreaga populaţie. Fără reforme majore, sistemul de sănătate va continua să se deterioreze, afectând grav sănătatea şi bunăstarea populaţiei. Populaţia mai bine informată şi educată va putea adopta un stil de viaţă sănătos, reducând incidenţa bolilor şi povara asupra sistemului de sănătate. Prevenţia eficientă ar conduce la economii semnificative şi la o calitate mai bună a vieţii pentru cetăţeni. Situaţia actuală a sănătăţii publice din România este dezastruoasă, caracterizată prin infrastructură deficitară, lipsa personalului medical, corupţie endemică şi inegalităţi majore în accesul la servicii medicale. Cu toate acestea, prin adoptarea unor măsuri concrete şi susţinute, există speranţa îmbunătăţirii acestui sistem vital. |
|
|||
|
"Lecţiile referendumului moldovean - vigilenţă şi unitate în faţa dezinformării" Salut cu căldură rezultatul referendumului constituţional din Republica Moldova, care confirmă dorinţa majorităţii cetăţenilor de a urma calea europeană. Acest vot istoric marchează un pas important spre integrarea în Uniunea Europeană şi reflectă aspiraţia unui popor curajos care, în ciuda provocărilor externe şi a încercărilor de destabilizare, a ales viitorul european pentru generaţiile următoare. Rezultatul acestui referendum este o dovadă muncită a dorinţei de a continua pe drumul reformelor şi modernizării, în strâns parteneriat cu Uniunea Europeană. Această victorie trebuie să fie un stimulent pentru a întări instituţiile democratice şi pentru a sprijini integrarea economică şi socială a Moldovei în familia europeană. Totodată, este esenţial să privim cu atenţie la lecţiile acestui scrutin, mai ales în ceea ce priveşte implicarea Rusiei în alegerile şi referendumul din Republica Moldova. Acţiunile de destabilizare şi dezinformare, inclusiv acţiunile de influenţare a votului prin mijloace ilicite, ne arată cât de important este să fim vigilenţi. România trebuie să înveţe din aceste experienţe şi să consolideze măsurile de securitate cibernetică şi protecţia integrităţii proceselor sale democratice. În faţa unor asemenea ameninţări hibride, nu doar Republica Moldova, ci întreaga regiune trebuie să rămână unită şi fermă în apărarea valorilor democratice. România va continua să fie alături de Republica Moldova, susţinându-i eforturile de a-şi consolida parcursul european şi de a asigura un viitor stabil şi prosper pentru toţi cetăţenii săi. |
|
|||
|
"Proiectul fără fond al lui Marcel Ciolacu - Promisiuni goale şi preluarea realizărilor PNL" Proiectul prezentat, recent, de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, reflectă mai degrabă o încercare de rebranding decât o ofertă autentică de soluţii noi pentru România. Este mai mult o preluare, fără scrupule, a unor iniţiative deja demarate de PNL, cu adăugarea unui strat de retorică, frumos ambalat, dar gol de conţinut. În mod surprinzător, Ciolacu vorbeşte despre "revitalizarea identităţii culturale", într-un moment în care PSD a fost unul dintre principalii sabotorii ai culturii, în ultimii ani. Această ipocrizie este greu de ignorat. De fapt, multe dintre proiectele sale de "revitalizare" sunt exact aceleaşi pe care PNL le-a implementat deja, dar fără să primească recunoaşterea cuvenită. Un alt punct de inconsistenţă major este "parteneriatul" despre care Ciolacu vorbeşte. În realitate, PSD a demonstrat de nenumărate ori că este un partener ineficient şi nesincer. Proiectele energetice pe care Marcel Ciolacu le laudă acum, de exemplu, au fost blocate de propriul său partid, în trecut. În 2018, PSD a fost cel care a împiedicat progresul în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Doar datorită intervenţiei PNL, România a putut să deblocheze această situaţie, să îndepărteze interesele chineze şi să continue parteneriatele strategice cu Statele Unite şi NATO în domeniul energiei nucleare. Este incredibil cum Marcel Ciolacu se prezintă astăzi, ca susţinător al energiei regenerabile, când de fapt meritul pentru demararea programului de investiţii în acest domeniu aparţine prim-ministrului liberal, Nicolae Ciucă. Reindustrializarea propusă de liderul PSD este o altă ficţiune vândută electoratului. În timp ce vorbeşte despre dezvoltarea industriei, PSD continuă să încarce mediul privat cu noi taxe, pentru a susţine un aparat bugetar supradimensionat. În loc să construim ceva semnificativ, cum ar fi un "oraş al viitorului", la fel ca ţările care au o viziune clară, ne îndatorăm pentru a plăti pensii speciale. Această strategie nu este doar lipsită de viziune, ci pur şi simplu periculoasă pentru viitorul economic al României. În ceea ce priveşte propunerea preşedintelui PSD, de a scădea cheltuielile statului de la 42% la 36% din PIB, ar fi aproape ridicolă, dacă nu ar fi tragică. A încercat asta şi anul trecut şi degeaba. Un alt aspect esenţial este ignorarea mediului antreprenorial. Marcel Ciolacu vorbeşte mult despre reforme economice, dar nu oferă nimic concret pentru antreprenori, cei care creează locuri de muncă şi susţin creşterea economică. În loc să ofere facilităţi fiscale sau susţinere reală pentru sectorul privat, vedem o dorinţă clară de a controla şi mai mult mediul de afaceri şi viaţa cetăţenilor. Când vine vorba despre realizările PNL, Ciolacu nu are niciun scrupul în a-şi însuşi meritele pentru proiecte importante, cum ar fi Sistemul garanţie-returnare pentru ambalaje din plastic, SGR, implementat cu succes de ministrul liberal, Mircea Fechet, sau Programul IMM INVEST, care a sprijinit mii de întreprinderi mici şi mijlocii în România. Intrarea parţială în Schengen, un succes al reformelor din justiţie realizate de ministrul liberal, Cătălin Predoiu, este un alt exemplu de realizare pe care PSD încearcă acum să o revendice. Proiectul lui Marcel Ciolacu pentru România este, în esenţă, un exerciţiu de PR politic, lipsit de fond şi autenticitate. Aceasta nu este o viziune pentru viitorul României, ci o încercare disperată de a menţine controlul asupra resurselor ţării, folosind un discurs gol şi promisiuni nerealizabile. |
|
|||
![]() |





