Sittings of the Chamber of Deputies of November 5, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.128/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 5, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.34.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Petre-Florin Manole, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Eliza-Mădălina Peţa-Ştefănescu şi de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 5 noiembrie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, un deputat - AUR, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţi naţionale, un deputat neafiliat.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe, Grupul parlamentar al PNL. Nu este.

Oana Murariu, USR? Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Dănuţ Aelenei - declaraţie politică având ca obiect Subminarea ideologică sau cum să preiei o ţară;

Dănuţ Aelenei, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Aelenei:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Subminarea ideologică sau cum să preiei o ţară".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Subminarea ideologică şi schimbarea are patru etape de bază.

Demoralizarea.

O persoană sau un grup de persoane care au fost demoralizate nu sunt în măsură să evalueze informaţii adevărate şi să le deosebească de cele false. Un astfel de proces durează 15-20 de ani şi este ireversibil.

Persoana care a fost demoralizată nu este în măsură să evalueze informaţiile adevărate. Faptele nu-i spun nimic. Chiar dacă are în faţă informaţii adevărate, dovezi autentice, cu acte, cu poze, chiar dacă îl duc cu forţa şi îi arătă un lagăr de concentrare, el va refuza să creadă.

Destabilizarea este a doua etapă.

În această perioadă de doi până la cinci ani, ceea ce contează este ţintirea elementelor structurale esenţiale ale unei naţiuni: economia, relaţiile externe şi sistemele de apărare. Practic, ar căuta să destabilizeze fiecare dintre acele zone, slăbind-o considerabil.

A treia etapă este criza, care ar dura până la şase săptămâni, pentru a trimite o ţară în criză.

Criza ar aduce "o schimbare violentă a puterii, structurii şi economiei" şi va fi urmată de ultima etapă, care este normalizarea. Atunci ţara este, practic, preluată, trăind sub o nouă ideologie şi realitate.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR de Constanţa, Aelenei Dănuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

În continuare, are cuvântul domnul deputat Zoltán Miklós, UDMR. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică intitulată Maratonul electoral al Republicii Moldova continuă fără ezitări;

Domnul Petreţchi, Grupul parlamentar al minorităţilor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţie politică intitulată - "Maratonul electoral al Republicii Moldova continuă fără ezitări".

În numele întregii comunităţi ucrainene din România, deopotrivă în numele ucrainenilor din România, salut cu emoţie, cu recunoştinţă şi cu optimism realegerea doamnei Maia Sandu în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, în urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din această ţară.

De două ori în această lună a fost testată puterea visului european al cetăţenilor din Republica Moldova şi de două ori îndrăzneala, determinarea şi curajul acestor cetăţeni au învins frica pe care se bazau naraţiunile ameninţătoare ale Moscovei. Curajul acesta va da visul european, puterea de a renaşte din propria cenuşă, în ţările din Caucaz şi, în general, în regiunea extinsă a Mării Negre.

Forţa mobilizatoare a curajului a ţinut în picioare Ucraina, în faţa maşinăriei agresiunii ruseşti. Ieri, comunitatea internaţională a văzut, a apreciat, a salutat şi a sprijinit curajul Ucrainei şi al poporului ucrainean de a evada cu orice preţ din vasalitatea Moscovei. Astăzi, curajul s-a mutat la Chişinău. Mâine se va muta la Tbilisi.

Mai are bătălii de dus Republica Moldova, pe drumul său european, reconsfinţit recent, de două ori, de populaţia acestei ţări.

Fără un suport majoritar în Parlamentul Republicii Moldova, alegerile şi victoriile electorale din această lună pot rămâne teoretic şi fără efect, pot fi periferice şi conjuncturale.

Republica Moldova mai are de dat, în lunile următoare, cea de-a treia bătălie pentru visul ei european, cea parlamentară.

România este unul dintre statele membre ale Uniunii Europene care pot facilita, încuraja şi sprijini la superlativ visul european al Republicii Moldova. A sprijinit acest vis dintotdeauna şi o va face mereu. Populaţia României a trăit la intensitate maximă probele de eroism civic şi politic ale populaţiei Republicii Moldova, într-o intensitate fără egal, care vine din rădăcinile istorice ale poporului român.

Fără sprijinul, câteodată discret, al României, fără uriaşa, permanenta şi necondiţionata disponibilitate a României de a pava parcursul european al Republicii Moldova, poate că visul european al Republicii Moldova ar fi putut fi obosit. Nu a obosit şi pentru că România a ţinut lumina de veghe aprinsă. O va face mereu, la fel cum sunt convins că o vor face toate statele membre ale Uniunii Europene.

Suntem convinşi că maratonul electoral al Republicii Moldova va continua fără ezitări şi "trenuleţul geopolitic" european al Republicii Moldova, ca şi cel simultan şi similar al Ucrainei şi al altor ţări din regiune care aspiră la a evada din tirania ideologică a Moscovei, va ajunge la destinaţie.

Construim Europa aici, în fiecare zi; în România, în Ucraina, în Republica Moldova, în Georgia, peste tot unde pătrunde lumina libertăţii noastre. Nu vom lăsa să moară visul nostru comun european. Lecţia de curaj şi demnitate a Republicii Moldova ne motivează şi ne mobilizează suplimentar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Mulţumesc şi eu.

În continuare, domnul Daniel-Florin Ghiţă, grupul parlamentarilor neafiliaţi. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Valentin-Ilie Făgărăşian - declaraţie politică având titlul Lecţie de democraţie oferită de forţele proeuropene din Republica Moldova;

Valentin-Ilie Făgărăşian, Grupul parlamentar al PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Lecţie de democraţie oferită de forţele proeuropene din Republica Moldova".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Validarea referendumului proeuropean şi victoria în alegeri a Maiei Sandu reprezintă un prilej de bucurie imensă nu numai la Chişinău, ci oriunde există suflare românească, oriunde se simte şi se vorbeşte româneşte.

Ca şi în pasajul biblic al confruntării dintre David şi Goliat, forţele binelui, forţele democratice şi proeuropene au învins forţele pro-ruse şi au arătat Kremlinului că, oricât de mult au încercat să deturneze voinţa poporului, dorinţa românilor pentru apartenenţa la marea familie europeană, este de nezdruncinat.

Astăzi, mai mult decât oricând, avem certitudinea că parcursul Republicii Moldova în Uniunea Europeană a devenit ireversibil, motiv pentru care sprijinul României pentru fraţii noştri de peste Prut trebuie să fie şi mai puternic, şi mai ferm decât a fost până acum.

Cred că lecţia de democraţie din Republica Moldova şi fermitatea cu care forţele proeuropene şi democratice au anihilat imixtiunile hidrei ruseşti în procesul electoral trebuie să ne inspire şi pe noi, mai ales că urmează două rânduri cruciale de alegeri pentru viitorul ţării noastre, alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare.

Nimeni nu ar trebui să se amăgească şi să nu înţeleagă faptul că extremiştii şi populiştii din România nu sunt decât jucăriile politice ale lui Putin, care încearcă să destabilizeze ţara şi să altereze procesul electoral.

Mare mi-a fost întristarea când am aflat că PSD a dat mâna pe sub masă cu AUR sau că Geoană este tare iubit la Moscova, aceştia jucând un joc deosebit de periculos pentru democraţia din ţara noastră.

Personal, ca deputat de diaspora, voi face tot ceea ce îmi stă în puteri pentru a-i informa pe românii din străinătate şi a le explica în detaliu că numai Nicolae Ciucă este preşedintele care ne poate garanta că România va merge pe drumul european al prosperităţii şi securităţii şi că numai Partidul Naţional Liberal, la guvernare, reprezintă garanţia că viaţa din ţara noastră va ajunge la standardele pe care ni le dorim şi le aşteptăm de atâţia ani.

Vă mulţumesc.

Deputat Valentin Făgărăşian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Continuăm cu doamna Oana-Silvia Ţoiu, Grupul parlamentar al USR. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Vicenţiu Grădinaru - declaraţie politică: O justiţie prietenoasă doar cu marii infractori;

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru, Grupul parlamentar AUR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "O justiţie prietenoasă doar cu marii infractori".

Ştim care este măsura independenţei justiţiei româneşti - în ciuda faptului că este oarbă, marii condamnabili scapă pe bandă rulantă.

Dar altfel se comportă justiţia de la noi cu minorii, care, după cum ştim, cu toţii, sunt unele dintre cele mai periculoase persoane din societate.

Astfel, în dosarul 27.581/3/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, minora Eftime Maria, insulinodependentă, înscrisă în grad grav de handicap, este, potrivit procurorului Marius Voineag, participant impropriu la infracţiunea de spălare a banilor, la vârsta de 4 ani, copiat identic de Volintiru Alexandru, de la Tribunalul Bucureşti.

La finalul dosarului ea este propusă pentru a primi o sancţiune de natură penală care, potrivit art. 2 Cod penal, art. 107 Cod penal, raportat la art. 108 Cod penal, se aplică doar persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

La Tribunalul Bucureşti, unde domnişoara Eftime s-a prezentat ca să-şi susţină cauza, a fost păzită, atât ea, cât şi bunica sa - bolnavă de cancer - de patru gardieni înarmaţi, stând în picioare în spatele acestora. Doamna ministru al justiţiei promisese, nu demult, o justiţie prietenoasă.

Poate ne explică doamna ministru Gorghiu Alina cum poate fi o justiţie prietenoasă cu un minor care suferă de o boală cronică, ce se manifestă prin comă în condiţii de stres şi o bunică bolnavă de cancer, care se află într-o procedură judiciară în cel mai important tribunal al României, Tribunalul Bucureşti, atunci când este păzită, cu un grad ridicat de intimidare, de patru gardieni înarmaţi aduşi din alte săli de judecată.

"Justiţia prietenoasă", pe care se laudă că o susţine doamna ministru Gorghiu, nu este un obiectiv real, având în vedere că cele patru cereri de audienţă ale minorei Eftime Maria, păzită ca un răufăcător în sala de judecată a Tribunalului Bucureşti, au rămas fără niciun răspuns.

Patru cereri de audienţă v-a adresat minora Eftime Maria, doamnă ministru, toate rămase fără răspuns, pentru că nu vă interesează despre ce este vorba.

Vă spun eu. Domnişoara Eftime vă aduce la cunoştinţă abuzurile procurorului-şef al DNA, domnul Marius Voineag.

Având în vedere că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, aspectele sesizate de minora Eftime Maria în cererile sale de audienţă, privind prezenţa sa în acte de urmărire penală încheiate de procurorul Marius Voineag, au făcut obiectul vreunei analize din partea dumneavoastră?

Vă solicit, doamnă ministru, să analizaţi cu celeritate cazul domnişoarei Eftime Maria şi să nu transformaţi Justiţia într-un instrument de poliţie politică.

Vă mulţumesc.

Deputat AUR de Botoşani, Radu-Vicenţiu Grădinaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

În continuare, dau cuvântul domnului Mihai Ioan Lasca, neafiliaţi. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Alin-Gabriel Apostol - consideraţii privind declaraţiile făcute de anumiţi candidaţi în campania electorală;

Grupul parlamentar al USR, domnul Alin-Gabriel Apostol.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

"Tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc bine o meserie". Aceasta este declaraţia premierului României şi candidatului PSD la preşedinţie, Marcel Ciolacu.

Trecând peste faptul că a jignit foarte mulţi români, prin această afirmaţie, domnul Ciolacu arată că nu ştie, nu cunoaşte cele mai simple informaţii economico-sociale.

Domnule Ciolacu,

Pe această cale, vă informez că peste jumătate dintre tinerii din România pleacă din motive economice şi de aceea am depus un proiect legislativ care corectează această problemă. Mai exact, vrem să lăsăm în buzunarul tinerilor români salariul brut, astfel încât ei să rămână cu până la 1.500 de lei în plus în buzunar.

Dar, din păcate, PSD şi PNL una fac şi alta vorbesc, pentru că au votat împotriva acestei propuneri legislative.

Domnule Ciolacu,

Ce meserie aveţi dumneavoastră? Hoţoman?! Se vede că vă pricepeţi foarte bine la această meserie, din moment ce nu aţi emigrat.

Întrebări la care ar trebui să răspundă domnul Geoană.

1. Cum a ajuns, în 1990, să fie angajat la Ministerul Afacerilor Externe, deşi avea calitatea de inginer?

2. Ce legătură este între dumnealui şi generalul de securitate care inventa securişti în timpul Revoluţiei?

3. Ce a făcut cu ceasurile de la Vanghelie, pentru care a fost chemat la DNA?

4. Ce a făcut cu şpăgile primite, în calitate de preşedinte al PSD, pentru a garanta prezenţa pe listele parlamentare sau europarlamentare ale colegilor din PSD?

5. Care este relaţia dumnealui cu Rusia, de tot merge regulat acolo, să se consulte?

6. Câţi bani i-a dat lui Tal Hanan pentru ferma de troli care operează în aceste alegeri, denigrând adversarii politici?

Iar votanţii lui Geoană ar trebui să se gândească de două ori la aceste întrebări, să aleagă soluţia corectă şi să voteze candidatul care se poate opune sistemului ticăloşit, Elena Lasconi.

Vă mulţumesc.

Alin Apostol, USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

Domnul deputat Dumitru Coarnă, neafiliaţi. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Oana Murariu - declaraţie politică intitulată Justiţia trebuie consolidată, nu băgată «la sertar»!”;

Doamna Oana Morariu, Grupul parlamentar al USR.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana Murariu:

"Justiţia trebuie consolidată, nu băgată «la sertar»!"

Când vine vorba despre justiţie, premierul şi candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, are o evaluare cu titlu decisiv: "Gata, justiţia funcţionează, hai să o lăsăm în pace!".

Cu aceste cuvinte încearcă o justificare, din poziţia de candidat prezidenţial, a absenţei complete din programul său a capitolului justiţiei.

Marcel Ciolacu nu se poate însă dedubla şi de calitatea de premier, iar de la înălţimea acestei funcţii transmite ideea că nu mai e nimic de îmbunătăţit în justiţie, încercând închiderea oricărei dezbateri, inclusiv în ce priveşte nevoia accelerării luptei anticorupţie.

Repet, asta a afirmat şeful Executivului român, calitate în care opiniile sale ajung la simpli cetăţeni, la decidenţi din statul român, la autorităţi judiciare din ţară şi europene.

PSD a avut mult de suferit în trecut, în relaţia cu DNA, baronilor li s-au schimbat vieţile în rău, din cauza justiţiei, care nu înţelegea, se pare, unde îi e locul. De la revenirea PSD la putere, o linişte iliesceană s-a aşternut peste un pilon esenţial într-un stat democratic. Pentru PSD, statul de drept, anticorupţia şi domnia legii peste tot şi toate funcţionează cu succes, atunci când nu afectează interesele PSD. Aşa îşi doresc PSD şi Marcel Ciolacu să funcţioneze justiţia.

Fugari celebri sau mai puţin celebri, politicieni condamnaţi, plecaţi şi rămaşi în străinătate după sentinţe definitive, infractori de toate speţele care şi-au tărăgănat procesele până când termenele s-au prescris şi au scăpat, o curte constituţională târâtă în campania electorală cu decizii care servesc intereselor candidatului Marcel Ciolacu, aceasta este justiţia funcţională, în înţelegerea preşedintelui PSD.

Ca deputat USR de Cluj, membru în Comisia juridică, cu multe iniţiative de înlesnire a actului juridic şi procedural, dar şi ca absolvent de drept şi avocat, nu pot rămâne fără reacţie la injustiţia făcută justiţiei de premierul României şi aspirant la funcţia supremă în stat, prin ultimele sale declaraţii.

Da, trebuie să o spunem, iar USR şi-o asumă, justiţia românească funcţionează în mare parte, şi asta pentru că profesioniştii şi oamenii bine intenţionaţi din sistem o duc mai departe, în ciuda piedicilor şi a neajunsurilor de care se lovesc. Dar la fel de adevărat este că aceeaşi justiţie are nevoie, în continuare, la toate nivelurile, de reformă, chiar de una profundă, generală, care să adreseze lipsurile cunoscute.

Declaraţiile făcute de Marcel Ciolacu amintesc de cele ale lui Ion Iliescu, din timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Acesta a asigurat atunci că nimic nu se schimbă şi că nimeni nu e vinovat în afara soţilor Ceauşescu şi a celor câţiva apropiaţi ai acestora. Prin urmare, la 34 de ani de atunci, dosarul Revoluţiei încă nu a fost judecat, au venit mineriadele, nici acestea judecate, iar sistemul l-a preluat liniştit pe Iliescu ca preşedinte.

Repetarea unui scenariu similar nu este exclusă şi ţine doar de noi, alegătorii, să ne asumăm că în votul fiecăruia dintre noi stă viitorul preşedinte şi destinul nostru civic.

Vă mulţumesc.

Oana Murariu, deputat al USR Cluj.

 
Video in format Flash/IOS Raisa Enachi - declaraţie politică având titlul Siguranţa cetăţenilor, o iluzie în judeţul Vaslui;

Domnul Petre-Florin Manole:

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Raisa Enachi, neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia politică are ca subiect "Siguranţa cetăţenilor, o iluzie în judeţul Vaslui".

Stimaţi colegi,

Într-un stat de drept, fiecare cetăţean ar trebui să fie protejat, iar instituţiile publice - Poliţia, Parchetul şi Justiţia - ar trebui să vegheze la siguranţa tuturor, fără excepţie.

Din păcate, realitatea din judeţul Vaslui contrazice această promisiune fundamentală. Când abuzurile şi violenţele rămân nesancţionate, iar cei care cer dreptate sunt întâmpinaţi cu indiferenţă, este evident că siguranţa oamenilor este lăsată la voia întâmplării.

După cum am mai relatat în luna septembrie, cabinetul meu parlamentar din oraşul Murgeni a fost ocupat abuziv de membri ai Organizaţiei AUR. Aceştia au acţionat ca şi cum ar avea dreptul să transforme un spaţiu destinat activităţii parlamentare într-un loc de intimidare, ignorând valorile fundamentale ale democraţiei. În urma acestei intruziuni, am fost agresată fizic şi verbal, confruntându-mă cu intimidări şi injurii de neconceput. Cei din Organizaţia AUR din Murgeni, prin acţiunile lor, au demonstrat o totală lipsă de respect faţă de lege şi demnitatea umană.

De atunci, am încercat să aflu ce s-a întâmplat cu plângerea mea penală. Am sunat constant la Poliţia din Murgeni, dar am fost întâmpinată, de fiecare dată, fie de tăcere, fie de un telefon "defect". După săptămâni de aşteptare şi încercări de a obţine un răspuns, am fost nevoită să mă deplasez personal la Parchetul din Bârlad, la Poliţia Naţională din Murgeni şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Între 15 septembrie şi 31 octombrie, plângerea mea nu a fost înregistrată nicăieri, iar la Poliţia Murgeni, unde am depus-o imediat după ce am fost agresată, nici măcar nu figura în registru.

Această situaţie îngrijorătoare mă face să mă întreb - cum sunt protejaţi cetăţenii simpli, care nu au resurse, relaţii sau avocaţi? Dacă eu, ca parlamentar, întâmpin astfel de obstacole şi lipsă de transparenţă în obţinerea dreptăţii, ce şanse au cei care nu dispun de aceleaşi privilegii?

Este inacceptabil ca Poliţia şi Parchetul din Vaslui să ignore abuzurile şi să lase astfel de fapte nepedepsite. Instituţiile care ar trebui să ne protejeze ajung să se comporte ca şi cum legea este opţională, aplicabilă doar celor care nu beneficiază de "imunitate" din partea lor.

Cetăţenii din Vaslui nu ar trebui să accepte o astfel de situaţie. Cum putem considera că trăim într-un stat de drept, când abuzurile şi violenţele rămân nesancţionate?

Dacă instituţiile statului sunt complice cu cei care cred că legea nu li se aplică, ce mesaj transmitem românilor care aspiră la o viaţă liniştită şi protejată de lege?

Cetăţenii din Vaslui merită mai mult decât ignoranţa şi tăcerea autorităţilor. Ei trebuie să fie protejaţi şi respectaţi, iar instituţiile statului au datoria de a le oferi sprijinul necesar.

Justiţia din Vaslui nu ar trebui să se comporte ca un stat în stat, ignorând drepturile cetăţenilor. O astfel de atitudine nu face decât să adâncească sentimentul de neîncredere şi frustrare în rândul celor care încă mai speră că legea îi va apăra.

Solicit autorităţilor competente să ia măsuri urgente pentru a schimba această situaţie. România nu poate progresa şi nu poate fi considerată un stat de drept, atât timp cât abuzurile sunt tolerate.

Instituţiile statului trebuie să fie în slujba cetăţenilor, nu să închidă ochii la abuzuri şi violenţă.

Fiecare cetăţean merită să trăiască într-un stat în care legea este aplicată corect, iar siguranţa şi respectul faţă de oameni sunt priorităţi fundamentale astăzi, în România.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, SOS România, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS Miklós Zoltán - declaraţie politică despre reorganizarea administrativă propusă de USR.

Domnul Petre-Florin Manole:

Dau cuvântul, în continuare, domnului deputat Zoltán Miklós, Grupul parlamentar al UDMR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Miklós Zoltán:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deputat Miklós Zoltán.

Declaraţie politică despre reorganizarea administrativă propusă de USR.

Dragi colegi,

Să fie clar pentru toată lumea: noi spunem hotărât şi de pe acum că reorganizarea administrativă a României, prin comasarea judeţelor şi dispariţia majorităţii comunelor, este o linie roşie care, pentru noi, nu poate fi depăşită. Dacă această reorganizare se realizează, oamenii nu primesc altceva decât dispreţ şi vulnerabilitate.

Reorganizarea propusă, în forma în care a fost elaborată şi înregistrată în Parlament, este împotriva intereselor oamenilor şi împotriva intereselor comunităţilor locale.

Planul de reorganizare administrativă depus nu merită nici măcar să fie dezbătut, acesta poate fi doar respins.

Ce ar însemna dacă această reorganizare s-ar realiza?

Ar însemna, în primul rând, centralizare.

Ar însemna retragerea competenţelor de care dispun azi autorităţile locale.

Ar însemna că problemele oamenilor nu ar mai putea fi rezolvate la nivel local.

Pe scurt, ar îngreuna viaţa milioanelor de cetăţeni.

Este absurd să abordăm problema judeţelor, oraşelor şi a comunelor doar pe o bază contabilă şi matematică.

S-ar putea face economii, e drept, dar cu ce preţ?!

Interesele oamenilor trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.

Şi, totuşi, ce putem face pentru ca aparatul de stat să fie mai suplu?

Trebuie, dragi colegi, să desfiinţăm, în primul rând, instituţiile inutile. De exemplu, ANAF-urile regionale, care azi nu mai administrează niciun contribuabil. Poate şi trezoreriile, din moment ce băncile comerciale pot oferi aceleaşi servicii de administrare a conturilor.

Am putea reorganiza şi alte instituţii. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, de exemplu, care ar trebui să nu mai aibă registratori. Aceste servicii pot fi preluate, cu uşurinţă, de notarii publici.

În final, problema banilor. Situaţia finanţelor ţării poate fi rezolvată prin îmbunătăţirea colectării.

Haideţi să colectăm mai eficient cei 6 miliarde de euro TVA anual, pe care azi nu-i colectăm! Am putea face, din aceşti bani, în fiecare an, vreo 600 de kilometri de autostradă.

Soluţii, aşadar, sunt.

Haideţi să nu uităm niciun moment de ce am fost trimişi aici - să apărăm interesele oamenilor.

Orice iniţiativă care contravine acestei misiuni trebuie respinsă. Noi aşa vom face!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole:

În continuare, dau citire listei deputaţilor care au prezentat declaraţii politice în scris.

Grupul parlamentar al PSD: Ioan Mang, Dan-Constantin Şlincu, Alexandra Huţu, Marian-Iulian Rasaliu, Vasile Cîtea, Vasilică Toma, Mirela Furtună.

Grupul parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Marian Cruşoveanu, Elena Hărătău, Iulian-Alexandru Muraru, Ioan Balan, Bogdan-Iulian Huţucă, Vetuţa Stănescu.

Grupul parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Petre Puşcaşu, Boris Volosatîi.

Şi deputatul neafiliat Bogdan-Alexandru Bola.

Vă mulţumesc.

Declar şedinţa închisă.