Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 24, 2025
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.153/2025
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 24, 2025 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 24, 2025
| 1. | Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 16.03. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: Bună ziua, stimate colege, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 183. Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 24 şi miercuri, 26 noiembrie 2025; programul de lucru pentru perioada 24 - 29 noiembrie 2025; lista rapoartelor depuse în perioada 17 - 20 noiembrie 2025 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, până la ora 17.00, apoi vom continua lucrările noastre cu primirea răspunsurilor la întrebări şi prezentarea interpelărilor. Stimate colege şi stimaţi colegi, În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Maria Cernit, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse, pentru prezentarea unui mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor (25 noiembrie). Aveţi cuvântul, distinsă colegă. |

