Florica Cherecheş
Florica Cherecheş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.100/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
    1.1 Florica Cherecheş - declaraţie politică intitulată "Salvaţi Ambulanţa!";

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamna Cherecheş.

Video in format Flash/IOS

Doamna Florica Cherecheş:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Salvaţi Ambulanţa!".

În plină campanie electorală, PSD promitea un program de achiziţie a 3.000 de autospeciale destinate acordării asistenţei medicale de urgenţă în mediul rural, gest lăudabil, dacă nu ar fi rămas doar o simplă promisiune neonorată.

Programul de achiziţie trebuia să demareze pe data de 1 aprilie 2017, dar la două luni şi jumătate distanţă de această dată, avem parte doar de un scandal mediatic în care sunt implicate două ministere, cel al sănătăţii şi cel al afacerilor interne, parcul auto fiind uzat din punct de vedere moral şi punând în pericol viaţa pacienţilor şi a echipajelor. Se invocă modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte achiziţiile şi blocajele birocratice, dar acestea pot fi rezolvate tot de ministere, cu puţină bunăvoinţă şi interes.

Nu este pentru prima dată când PSD promite că va achiziţiona ambulanţe pentru satele din România. Pe vremea când era ministrul dezvoltării, domnul Liviu Dragnea ne asigura că va milita pentru adoptarea unui pachet minimal de obiective de infrastructură privind existenţa obligatorie în fiecare sat a maşinii de pompieri, ambulanţei, dispensarului, farmaciei, alimentării cu apă, a şcolii. Tot atunci Liviu Dragnea a spus că pachetul minimal de obiective de infrastructură pentru sate va fi adoptat cu decizie a Guvernului, iar accesarea fondurilor pentru aceste obiective de infrastructură se va face dintr-un singur loc; promisiune, de asemenea, neonorată.

Situaţia achiziţiei de ambulanţe a ajuns într-un moment tensionat, în care trebuie să punem mai presus de orgolii şi posibile interese financiare siguranţa şi sănătatea românilor, care sunt în pericol în fiecare zi, în condiţiile în care parcul de ambulanţe este învechit şi insuficient la nivel naţional.

Trag un semnal de alarmă şi vă precizez, dragi colegi, că în România, 60% din ambulanţele care circulă pe drumurile publice sunt uzate, cu sute de mii de kilometri la bord, şi că, în orice moment, ele pot deveni un real pericol pe roţi, provocând drame sau catastrofe, iar cadrele medicale care le însoţesc se pot transforma din salvatori, în victime.

Stimaţi guvernanţi, trebuie să conştientizaţi că nu putem să salvăm vieţi cu maşini care trebuiau de multă vreme să fie casate şi că pe lângă promisiuni deşarte, menite să atragă voturile populaţiei, e nevoie de implicare constantă în asigurarea unui drept fundamental, garantat de Constituţia României, şi anume dreptul la viaţă, atât a pacienţilor, cât şi a salvatorilor.

Florica Cherecheş, deputat al PNL de Bihor.