Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2026
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2026 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 24, 2026
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
| 1.1 | Maricel Popa - declaraţie politică intitulată "Trebuie să fim în continuare alături de mediul rural"; | ![]() |
|||
| ................................................ |
|
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa, din partea Grupului parlamentar al PSD. Şi se pregăteşte domnul deputat Marius-Adrian Isac. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă! Stimaţi colegi, "Trebuie să fim în continuare alături de mediul rural" M-am născut şi am crescut la ţară, în satul Comarna, cu poveştile bunicilor. De mic copil am învăţat despre munca pământului, despre meşteşuguri, despre hărnicia oamenilor, despre vecini care se ajutau între ei. Şi cred că exact din motivul acesta, când am ajuns preşedintele Consiliului Judeţean, în 2016, mi-am propus să fac ceva concret pentru satele din judeţul nostru, nu doar să vorbesc frumos despre ele. În această calitate, în cei 4 ani de mandat, am tratat satele din judeţ ca pe o prioritate reală, cu responsabilitate. Am modernizat peste 300 de kilometri de drumuri judeţene şi peste 1.000 de kilometri de drumuri comunale şi săteşti, am reabilitat 172 de şcoli şi 46 de dispensare rurale, am extins reţelele de apă şi canalizare pe încă 2.000 de kilometri. Erau, în acei ani, sate fără apă curentă şi copii care învăţau în clase degradate. Aspecte greu de înţeles. Din acelaşi motiv am susţinut fără rezerve Programul Naţional "Viaţa la Ţară", votat de Camera Deputaţilor, pentru că acest program continuă dezvoltarea mediului rural. Dacă infrastructura asigură condiţiile de bază ale vieţii la sat, legea aceasta le dă oamenilor de acolo şi un motiv economic concret să rămână unde au crescut. Mecanismul propus prin Programul "Viaţa la Ţară" rezolvă exact această problemă, printr-un cadru simplificat, adaptat gospodăriilor mici. Se înfiinţează o platformă digitală naţională prin care orice gospodărie din mediul rural care vrea să facă agroturism se poate înregistra oficial la primărie. Latura economică este motivul imediat pentru care am susţinut legea, dar nu este singurul motiv. România are un potenţial agroturistic pe care nu l-a folosit niciodată la capacitate maximă, în primul rând pentru că legislaţia nu a oferit gospodăriilor obişnuite acces la platformele de turism. Acest program corectează acea lacună şi prevede, totodată, sprijin direct pentru gospodăriile participante: ghiduri de bune practici, cursuri gratuite de instruire şi programe de finanţare pentru conservarea ecosistemelor tradiţionale. Dincolo de beneficiul economic direct pentru fiecare familie înscrisă, poate contribui şi la poziţionarea României ca destinaţie de agroturism la nivel european. Pentru mine, votul acesta continuă o linie de lucru pe care am început-o acasă, în judeţ: drumuri, şcoli şi dispensare atunci, acces la o piaţă reală pentru oamenii de la ţară acum. Este important să susţinem această lege şi este important să dezvoltăm mediul rural. Vă mulţumesc. |
|
Mulţumesc şi eu. |

