|
Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Codul muncii fără rost". Nu am fost şi nu sunt un susţinător al vechiului Cod al muncii. L-am considerat întotdeauna mult prea îndatorat vechilor stări de lucruri, când nu aveam decât economie de stat, cu bunele şi cu relele ei. De aceea, am susţinut că multe capitole ale fostului Cod la muncii trebuie refăcute în lumina unei alte filozofii economice, care să creeze plusvaloare, dar care să ofere şi şanse egale atât angajatului, cât şi angajatorului. Un Cod al muncii modern şi echilibrat este cea mai bună soluţie pentru România mileniului al treilea. Dar un astfel de document nu putea fi elaborat decât în urma unor dezbateri ample, la care să participe toţi cei interesaţi direct: salariaţii, patronii, dar şi opinia publică. Aşa cum îi este şi menirea, Parlamentul trebuia să devină, în ultimele luni, un for al argumentelor pro şi contra, în urma cărora să poată fi conturată cea mai bună formulă de Cod al muncii. În loc de asta, actualul Guvern a preferat din nou să încalce jocul democratic. Decizia Cabinetului Boc de a-şi angaja în luna martie răspunderea pe Codul muncii nu face decât să sporească neîncrederea populaţiei în actualii guvernanţi. De ce se fereşte atât de mult Partidul Democrat Liberal să ia parte la discuţii? Ce ascunde premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu? Un lucru este însă evident: noul Cod al muncii nu poate fi acceptat în noua sa formulă. Drept urmare, opoziţia a decis iniţierea unei moţiuni de cenzură, prin care să sancţioneze actuala putere. Dacă parlamentarii coaliţiei de la guvernare chiar vor ca România să aibă o şansă de dezvoltare, aşa cum afirmă de fiecare dată, atunci este obligatoriu să voteze pentru moţiune şi împotriva acestui Cod al muncii. Oricum, noul Cod al muncii nemulţumeşte pe toată lumea. Regulile instituite de această lege fundamentală lovesc mai ales în sindicate. Astfel, Guvernul a eliminat prevederea concediului fără plată pentru angajaţi, atunci când se impune reducerea activităţii. De asemenea, salariaţii sancţionaţi disciplinar vor putea fi reabilitaţi în 12 luni, şi nu în 6 luni ca până acum. În plus, apar neclarităţi voite, în legătură cu contractul colectiv de muncă, dar şi la capitolul angajare de probă. Tocmai, pentru a arăta că România poate avea un cod al muncii modern, flexibil şi european, Partidul Social Democrat lucrează deja la o variantă a acestei legi fundamentale. Profesionalismul, dezvoltarea şi şanse egale pentru toţi vor fi conceptele de bază ale acestui Cod al muncii. Înainte de toate, un Guvern este obligat să creeze locuri de muncă, să deruleze investiţii, să propună o strategie coerentă de dezvoltare. Doar în acest mod se poate încuraja munca. Guvernanţii au susţinut, din nou, că în această primăvară România va ieşi din recesiunea economică. Noi ştim altceva: în această primăvară vom ieşi în stradă, pentru a cere respectarea drepturilor tuturor celor care muncesc în această ţară. Vă mulţumesc foarte frumos.
|